Funcţionarul public

Statele membre ale Uniunii Europene promovează ideea realizării unui

tip modern de administraţie, care, cu adevărat, să lucreze cu şi pentru

cetăţean. Francezii sunt de părere că „misiunea administraţiei o reprezintă

sacralizarea interesului public general”. Privind o astfel de perspectivă, este

normal ca formarea continuă şi perfecţionarea întregului personal din

administraţia publică să reprezinte priorităţi ale guvernelor în vederea

realizării unui act de administrare eficient.

Administraţia publică are drept raţiune a existenţei sale executarea

normelor juridice şi asigurarea înfăptuirii acestora. Cei care au drept menire

punerea în practică şi realizarea binelui comun prin respectarea legii sunt

funcţionarii publici, purtători ai autorităţii publice, învestiţi în această

funcţie cu garanţia jurământului de credinţă "Jur să respect Constituţia,

drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, să aplic în mod corect şi

fără părtinire legile ţării, să îndeplinesc conştiincios îndatoririle ce îmi

revin în funcţia publică în care am fost numit, să păstrez secretul

profesional şi să respect normele de conduită profesională şi civică. Aşa să-

mi ajute Dumnezeu". Pentru exercitarea funcţiei publice legiuitorul a

stabilit anumite principii care trebuie să guverneze înfăptuirea acesteia, şi

1
anume: legalitate, imparţialitate şi obiectivitate, transparenţă, eficienţă şi

eficacitate, responsabilitate, orientare către cetăţean şi stabilitate în

exercitarea funcţiei publice.

Legea funcţionarilor publici nr. 188 din 8 decembrie 19991 republicată

reprezintă actul normativ ce reglementează organizarea funcţiei publice şi

statutul funcţionarilor publici, iar scopul urmărit de această lege îl reprezintă

asigurarea, în conformitate cu dispoziţiile legale, a unui serviciu public

stabil, profesionist, transparent, eficient şi imparţial, venit în interesul

cetăţenilor, precum şi al autorităţilor şi instituţiilor publice din administraţia

publică centrală şi locală.

Statutul funcţionarilor publici este reglementat în acte normative emise

de autorităţile care îndeplinesc un anumit serviciu public, realizat de către o

categorie determinată de funcţionari publici. Persoana învestită într-o funcţie

publică are menirea şi datoria de a contribui, prin exercitarea atribuţiilor pe

care le deţine în această calitate, la realizarea unui serviciu public. În ceea

ce priveşte noţiunea de serviciu public, prin acesta se înţelege o activitate

prevăzută expres la nivelul statului, sau al unităţilor administrativ-teritoriale,

pusă la dispoziţia publicului, în scopul de a satisface regulat şi continuu

1
Republicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 29 mai 2007

2
nevoi cu caracter general, care nu ar putea fi soluţionate deplin şi în

permanenţă prin iniţiativă particulară2.

Funcţia publică reprezintă ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor,

stabilite în temeiul legilor, în scopul realizării prerogativelor de putere

publică de către administraţia publică centrală şi locală3, iar funcţionarul

public este persoana care a fost învestită, cu respectarea legii, într-o funcţie

publică.

Dreptul funcţionarului se transformă în obligaţie pentru instituţie şi

invers, pentru că, aşa cum instituţia publică naţională sau de nivel european

are dreptul să ceară de la funcţionarul său un comportament profesional şi

extraprofesional adecvat, tot astfel şi funcţionarul public este îndrituit să

pretindă şi să obţină de la instituţia în care este integrat recunoaşterea şi

respectarea drepturilor sale garantate de lege. Prevederile legale, naţionale şi

comunitare, referitoare la drepturile de care beneficiază funcţionarii publici

sunt concepute în scopul de a-i stimula şi motiva prin crearea de condiţii

optime necesare exercitării funcţiilor de serviciu, prin garantarea drepturilor

de asistenţă socială adecvată, precum şi prin protecţia juridică oferită acestei

categorii de personal care îşi desfăşoară activitatea pentru organizarea

executării şi executarea în concret a legilor.

2
Paul Negulescu, Romul Boilă, George Alexianu, Codul administrativ adnotat, Bucureşti, 1930, p.435
3
Ioan Alexandru, Mihaela Cărăuşan, Sorin Bucur, Drept administrativ, Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p.
298

3
 Funcţionarii publici beneficiază de libertatea de opinie şi de exprimare.

În îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, funcţionarii publici au obligaţia de a

respecta demnitatea funcţiei publice deţinute, corelând libertatea dialogului

cu promovarea intereselor autorităţii sau instituţiei publice în care îşi

desfăşoară activitatea. În acţiunea de realizare a activităţii lor, funcţionarii

publici au obligaţia de a respecta libertatea opiniilor. În exprimarea opiniilor,

funcţionarii publici trebuie să aibă o atitudine conciliantă şi să evite

generarea conflictelor datorate schimbului de păreri4. Aceste paragrafe

extrase din Legea nr. 188/1999 republicată constituie baza legală prin care

funcţionarii beneficiază de libertatea de opinie şi de exprimare. În doctrina

occidentală, se susţine că dreptul la opinie al funcţionarului public trebuie

analizat diferit, în timpul serviciului şi în afara serviciului. În timpul

serviciului, funcţionarul public are obligaţia de a menţine neutralitatea, care

îi impune să dea dovadă de loialitate faţă de instituţie, de stat. În afara

serviciului, dreptul la opinie este circumstanţiat de obligaţia de rezervă şi de

moderaţie în exprimarea opiniilor sale. Doctrina occidentală recunoaşte că

una din îndatoririle funcţionarului public este cea de rezervă şi de discreţie.

Dreptul la opinie este garantat de lege ca expresie a consacrării

constituţionale a libertăţii de exprimare.

4
Legea 188/1999 republicată, art. 8 alin. (1), (2)

4
 De altfel, libertatea de exprimare este una dintre libertăţile fundamentale

prevăzută de articolul 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului,

potrivit căruia “Orice persoană are libertate de exprimare. Acest drept

cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica

informaţii sau idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără considerarea

frontierei”.5

Funcţionari publici beneficiază de dreptul de asociere. Ei pot, astfel, să-şi

constituie organizaţii sindicale şi profesionale. Dreptul de asociere în

organizaţii de tip sindical reprezintă un drept fundamental al cetăţeanului,

recunoscut şi garantat şi funcţionarului public de legislaţiile naţionale. El

cuprinde posibilitatea pe care o au cetăţenii de a se asocia în mod liber în

partide sau formaţiuni politice, în sindicate sau în alte forme şi tipuri de

organizaţii, ligi şi uniuni, cu scopul de a participa la viaţa politică, ştiinţifică,

socială şi culturală, sau de a-şi realiza o serie de interese legitime comune.

Funcţionarilor le este recunoscut dreptul fundamental la concediul anual

de odihnă, care are o durată de 21 de zile lucrătoare, la aceasta adăugându-se

un număr de zile suplimentare, care se stabileşte în funcţie de diferite criterii

(vârstă, grad).

Funcţionarilor le este recunoscut dreptul la carieră. Noţiunea de carieră

este definită de doctrinele naţionale pornindu-se de la rădăcinile sale foarte

5
Încheiată la 4 noiembrie 1950 la Roma.

5
vechi, ea reprezentând dezvoltarea, în timp, a situaţiei profesionale a unui

funcţionar de la recrutare până în momentul în care încetează activitatea

profesională a acestuia. În carieră, funcţionarul public poate promova în

funcţia publică şi poate avansa în treptele de salarizare, în condiţiile legii.

Promovarea în clasa, promovarea în grade profesionale şi avansarea în trepte

de salarizare nu sunt condiţionate de existenţa unui post vacant.

Pe parcursul derulării unei cariere de funcţionar public, o deosebită

importanţă îl are dreptul la perfecţionarea pregătirii profesionale. Articolul

50 din Statutul funcţionarilor publici: “Funcţionarii publici au dreptul şi

obligaţia de a-şi îmbunătăţi în mod continuu abilităţile şi pregătirea

profesională”. Nu este de conceput ca persoana care ocupă o funcţie publică

să stagneze din punct de vedere al formării şi specializării sale profesionale,

să se menţină la stadiul de pregătire în care se găsea în momentul în care a

fost învestit cu o astfel de funcţie. Astfel că, autorităţile şi instituţiile publice

au obligaţia să prevadă în bugetul anual propriu sumele necesare pentru

acoperirea cheltuielilor de perfecţionare profesională a funcţionarilor

publici organizată la iniţiativa ori în interesul autorităţii sau instituţiei

publice. Formele de perfecţionare profesională mai pot fi urmate şi la

iniţiativa funcţionarului public, cu acordul conducătorului autorităţii sau

instituţiei publice sau organizate de Institutul Naţional de Administraţie, de

6
centrele regionale de formare continuă pentru administraţia publică locală

sau de alte instituţii specializate din ţară sau din străinătate.

Unul din scopurile pentru care un funcţionar public are atât dreptul, cât şi

obligaţia de a parcurge forme de perfectionare profesională este şi acela că

în activitatea pe care o întreprinde, un funcţionar public poate avea contact

direct cu cetăţenii, în a căror slujbă se află, în sensul exercitării binelui

comun. Inevitabil ajungem la conceptul de birocraţie, o barieră între cetăţeni

şi oamenii din spatele ghişeelor ori birourilor. Încă obişnuite cu această

metodă, ambele tabere oferă şi , repectiv, cer sau primesc anumite foloase,

evident necuvenite, pentru realizarea unor servicii. În Codul Penal aceste

sancţiuni constituie infracţiunea de dare şi luare de mită art. 254 şi art. 255,

iar în Statutul funcţionarilor publici, acestea reprezintă interdicţii impuse

celor ce deţin o funcţie publică. Revenind la birocraţie, studiile de

specialitate estimează că la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii

Europene birocraţia înregistrează costuri echivalente cu o rată de 4% din

Produsul Intern Brut european, adică aproximativ 410 miliarde de euro.

Potrivit preşedintelui Inspectoratului General pentru Comunicaţii şi

Tehnologia Informaţiei numai reducerea costurilor birocraţiei cu 1% la

nivelul României ar genera economii de un miliard de euro.6 Deşi se

urmăreşte de câţiva ani reducerea birocraţiei şi eficientizarea administraţiei,

6
www.bursa.ro, ediţia din 30.03.2007

7
nu se poate observa o îmbunătăţire a calităţii serviciilor furnizate de

funcţionarii publici, drept dovadă stând ştirile din presă conform cărora un

personaj numit X este surprins în flagrant primind bani, caltaboşi sau de ce

nu, limuzine de lux…Este, de asemenea, adevărat că nici recompensele nu

sunt stimulative ori atractive pentru funcţionarii publici într-atât încât să îşi

realizeze atribuţiile cu bun simţ şi dorinţă de a veni în sprijinul cetăţeanului.

Şi rămâne încă întrebarea: unde se duc banii alocaţi de stat şi de Uniune în

scopul reducerii corupţiei şi birocraţiei?

Un funcţionar public în adevăratul sens al noţiunii trebuie ca, mai întâi

de toate, să îşi deruleze activitatea în conformitate cu legile care îi stabileşte

prerogativele, având drept căpătâi al muncii sale jurământul de credinţă prin

care a fost învestit şi principiile în numele cărora îndeplineşte o funcţie

publică. Cei aleşi în administraţia publică locală pot lua cunoştinţă atât de

nevoile şi grijile cetăţenilor, cât şi de eventuale sugestii privind modul de

rezolvare a unor probleme, numai printr-o permanentă şi strânsă legătură cu

aceştia. Pe de altă parte, dialogul între reprezentanţii administraţiei publice

locale şi cetăţeni poate oferi celor dintâi ocazia să-şi justifice unele decizii şi

acţiuni şi să explice care sunt cauzele anumitor nerealizări. Prin aceasta,

administraţia unui oraş/municipiu poate obţine nu numai înţelegerea

cetăţenilor din respectiva regiune legată de unele demersuri dar şi de unele

8
nereuşite ale sale, şi, de asemenea, pot găsi sprijinul în rezolvarea anumitor

probleme.

Deşi Guvernul României a iniţiat un program de dezvoltare a funcţiei

publice, prin care se urmăreau: îmbunătăţirea sistemelor de perfecţionare

profesională a funcţionarilor publici, crearea unui corp de funcţionari publici

profesionişti şi creşterea mobilităţii funcţionarilor publici în cadrul funcţiei

publice etc nu a fost luat în considerare un element deosebit de important:

mentalitatea şi educaţia pe care o au funcţionarii publici fapt ce duce la

necorelarea condiţiilor României cu cerinţele Uniunii Europene.

În zilele noastre ar trebui să constituie o prioritate formarea

funcţionarului public cu performanţe de nivel european, care să fie conştient

de faptul că este în slujba cetăţeanului şi că are un rol important în procesul

de armonizare cu legislaţia europeană, cu standardele europene, prin

punerea în practică, în mod eficient, a întregului cadru legislativ creat,

precum şi de a contribui la perfecţionarea acestuia.

Bibliografie:

1. Paul Negulescu, Romul Boilă, George Alexianu, Codul administrativ

adnotat, Bucureşti, 1930, p.435

9
2. Ioan Alexandru, Mihaela Cărăuşan, Sorin Bucur, Drept administrativ,

Lumina Lex, Bucureşti, 2005, p. 298

3. Legea 188/1999 republicată în Monitorul Oficial nr. 365 din 29 mai 2007

4. www.bursa.ro

10