EVALUARE MOTRICA SI SOMATO-FUNCTIONALA

ASPECTE EVOLUTIVE ALE EVALURII

Scurt istoric al evaluarii
Evaluarea a fost folosita nca din cele mai vechi timpuri, ea aparnd odata cu actiunea
pedagogica de instruire, n evolutia tehnicilor de evaluare, in special al randamentului scolar, se
pot distinge cteva etape.
In gndirea filosofica a Antichitatii, gasim primele idei referitoare la necesitatea masurarii unor
componente ale procesului de formare a omului. Platon preconiza ca selectarea celor mai apti
pentru cariera militara sa se faca pe baza nsusirilor acestora.
Pe masura ce activitatea de educare a tinerei generatii se contureaza ca activitate sociala
specifica, ea ncepe sa includa actiuni de verificare si apreciere a rezultatelor obtinute.
Psihotehnica - stiinta bazata pe folosirea testelor. La nceput, testele aveau ca orientare
dominanta investigarea psihicului uman, apoi au fost folosite pentru masurarea dezvoltarii
psihomotrice, a inteligentei, aptitudinilor si cunostintelor elevilor. Aparute si cristalizate n
secolul XX, acestea pot fi grupate n:
Perioada "testelor", care a durat de la sfrsitul secolului al XlX-lea pna n 1910, s-a
caracterizat prin trecerea de la masuratori subiective individuale si aleatorii la teste standardizate.
Perioada "masurarii", cuprinsa ntre 1910 si 1930, n care se continua perfectionarea testelor.
Desi aceste teste au marcat un progres evident n privinta exactitatii masurarilor, ele nu au
eliminat erorile produse n aprecierea rezultatelor. Faptul ca li s-au conferit "virtuti" pe care nu le
aveau, a condus la aplicarea lor abuziva ntr-o anumita perioada si, n consecinta, la ignorarea
altor modalitati de cunoastere a elevilor.
A fost neglijata mai ales utilizarea si dezvoltarea tehnicilor de apreciere a altor rezultate scolare,
n afara de cunostintele acumulate care erau mai usor cuantificabile, cum ar fi diferite capacitati,
trasaturi de personalitate etc.
Perioada "evaluarii", care a debutat n 1930, s-a definit prin ncercarea de a descoperi elevul n
totalitate. In aceasta perioada, ncepe sa fie pusa n practica ideea ca, pe lnga cunostintele
asimilate n procesul de instruire, sunt explorate si alte laturi ale comportamentului elevilor:
atitudinile, interesele, aspectele emotionale, n acest fel, aria continutului si a metodelor proprii
actiunii de evaluare se mbunatateste considerabil. Se produce o schimbare esentiala care
marcheaza trecerea de la masurarea si evaluarea cu precadere globala, finala, cu accent pe
informatia acumulata, catre o evaluare realizata sistematic, integrata n toate secventele actului
pedagogic si orientata spre masurarea tuturor produselor (rezultatelor) actiunii de educatie.
Contributii la evolutia teoriilor evaluarii
Extinderea evaluarii asupra conditiilor si factorilor de care depind rezultatele obtinute,
dar si asupra unor aspecte de macrosistem, duc la cresterea importantei actului de
evaluare, care devine parte esentiala a programelor educationale.
Se poate afirma ca problematica evaluarii a constituit si constituie o preocupare importanta
pentru pedagogi, sociologi, psihologi si alti specialisti n problemele evaluarii. Ideile pedagogice
referitoare la evaluarea actiunii de instruire s-au cristalizat, constituindu-se ca ramura a
sistemului stiintelor pedagogice, ca domeniu de investigare cu o problematica proprie.
n acest sens, remarcam interesul acordat acestei probleme de unii specialisti din tara noastra,
cum ar fi: V. Pavelcu, D. Muster, S. Hazgan, P. Popescu, I. T. Radu, I. Cerghit, I. Jinga, interes
concretizat n numeroase studii publicate n "Revista de pedagogie", n "Tribuna nvatamntului"
sau ntr-o serie de lucrari de referinta.
Aceeasi caracteristica se constata si pe plan mondial, ctiva dintre autorii preocupati de acest
domeniu fiind: H. Pieron, G. de Landsheere, B. Bloom, G. F. Mastings, H. Barrow, R. McGee.
n sfera evaluarii procesului de educatie fizica, au existat preocupari din partea multor specialisti
ai domeniului, printre care: A. Dragnea, M. Epuran, V. Horghidan, E. Firea. Numeroasele
cercetari care au contribuit la dezvoltarea teoriei evaluarii au fost materializate prin redactarea
unor lucrari de referinta n domeniu sau prin crearea si utilizarea unor sisteme de evaluare n
educatia fizica: EUROFIT, SUVA, SUVAD, SNE etc.
CONCEPTUL DE EVALUARE
Definitii ale evaluarii
"Evaluarea reprezinta un act prin care se realizeaza ameliorarea permanenta a sistemului, n
acest sens, evaluarea devine un moment al procesului ca atare, punctul de plecare n autoreglarea
sistemului, n ultima analiza ea constituie chiar una din conditiile de desfasurare a unui proces
instructiv-educativ, principiul sau de functionare, determinnd schimbari n obiectivele activitatii
si n strategia folosita" (I. T. Radu).
"Evaluarea este parte integrala si esentiala a programului educational, deoarece este o
antrepriza stiintifica apta sa ne duca la determinarea gradului n care obiectivele dinainte fixate n
program au fost atinse sau nu, daca deciziile luate se justifica sau nu" (N. Vintanu).
"Evaluarea este procesul de determinare a ariilor care ne permit sa judecam daca decizia a fost
bine facuta ori nu, sa realizam selectarea si colectarea informatiilor necesare prin analiza si
subsumarea acestora, precum si conceperea si emiterea recomandarilor bazate pe analiza
informatiilor respective" (Alkin).
"Evaluarea rezultatelor constituie un moment necesar si central al procesului instructiv-educativ.
Ea face ca acest proces sa devina <un demers n spirala>, n sensul ca se realizeaza o reglare
continua, o ameliorare permanenta a functionalitatii sistemului" (Centre pour la Rechereche et
l'Innovation dans l'Enseignement).
"Evaluarea este procesul prin care se fac judecati asupra rezultatelor masuratorilor, judecati care
au n vedere anumite criterii si care reprezinta n acelasi timp scopul masurarii" (M. Epuran).
Elementele definitorii ale evaluarii
Acestea au fost prezentate de R. Lindeman (1979):
- o anumita forma de evaluare trebuie sa fie parte din modul de functionare al oricarui sistem
care functioneaza bine; daca s-istemul are obiective si daca operatorii sistemului sunt
preocupati de realizarea obiectivelor, este logic sa se foloseasca o forma de evaluare periodica,
astfel nct realizatorii sa fie siguri ca obiectivele sunt pe cale de a fi realizate;
- procesele evaluative ofera jaloanele de control pentru ntregul sistem si pentru portiuni
individuale ale sistemului;
- aceste procedee asigura mentinerea unei maxime eficiente n functionarea sistemului.
Caracteristicile evaluarii
- este o prghie de apreciere a obiectivelor, o conditie de ameliorare continua a procesului care
trebuie evaluat;
- este ca un feed-back n cadrul sistemelor bio-psiho-sociale, deoarece se prezinta ca o
preocupare continua a celor angajati n activitatea de a recepta efectele actiunii, elevii dobndind
confirmarea prestatiei lor pe parcursul procesului; astfel, evaluarea efectuata n interiorul
sistemului genereaza informatii care au o functie de autoreglare pentru cresterea eficientei;
- prin procesul de evaluare se urmareste evaluarea procesului, a structurilor si a produsului; deci,
evaluarea nu trebuie conceputa numai ca un control al cunostintelor, ci si ca o cale de
perfectionare ce presupune o strategie globala asupra formarii;
- este un act necesar si obligatoriu n conducerea unui sistem care are obiective clare si precise,
este procesul prin care se delimiteaza, se obtin si se utilizeaza informatii utile privind luarea unor
decizii ulterioare;
- este parte integranta a unui sistem de relatii educationale.
Toate aceste formulari au o componenta asemanatoare, ele trimitnd la obiective, la evaluarea
produsului, la ameliorarea functionalitatii sistemului si la luarea deciziilor necesare reglarii
actiunii acestuia.
Abordari mai noi ale procesului instructiv-educativ, din perspectiva analizei de sistem, au pus n
evidenta necesitatea de a stabili legatura dintre actiune si evaluare, mai precis coerenta dintre
scopuri, actiune si rezultate.
n acest sens, evaluarea performantelor elevilor, desi necesara ntr-un demers didactic, nu este
suficienta prin ea nsasi pentru ameliorarea acestuia. Bucla conexiunii inverse, prin care se
sugereaza posibilitatile de ameliorare a activitatii de la un segment la altul, trebuie sa cuprinda
informatii att cu privire la rezultat, ct si la actiunile care 1-au produs.
Astfel, evaluarea ajunge sa fie nteleasa ca o operatie menita sa obtina informatii n vederea
luarii unor decizii viznd ameliorarea activitatii si a relevarii functiilor pe care aceasta l
exercita asupra diferitelor momente ale actiunii.
n consecinta, fara a ignora necesitatea cunoasterii ct mai exacte a performantei elevilor,
evaluarea are rolul de a orienta actiunea de predare si de a sustine reglarea ei sistematica, de a
ndruma si stimula activitatea de nvatare, facndu-le pe amndoua mai eficace.
Conditiile unei evaluari reusite
- exactitatea masurarii
- stabilirea criteriilor de apreciere
- priceperea evaluatorului n efectuarea masuratorilor
- capacitatea evaluatorului de a interpreta si aprecia datele obtinute.
Principii ale evaluarii
"Adult Education Association" propune o serie de principii ale evaluarii, dintre care mentionam:
a. evaluarea n interiorul grupului este mai buna dect cea din afara grupului;
b. evaluarea trebuie sa nceapa gradual, de la un potential mai mic spre unul mai mare, si trebuie
sa se desfasoare un timp mai ndelungat;
c. o evaluare bine realizata cuprinde procesul, produsul, dar si structurile; absenta oricaruia dintre
aceste elemente diminueaza valoarea rezultatelor obtinute;
d. pentru ca totalul produselor educatiei nu poate fi cuprins din cauza varietatii efectelor, trebuie
luate n considerare sferele reprezentative;
e. obiectivele educationale prezente trebuie corelate cu cele viitoare.
Tipuri de evaluare
A. Evaluarea initiala - se efectueaza la nceputul unui program de instruire si are rolul de a
stabili starea sistemului sau a actiunii evaluate, conditiile n care aceasta se poate integra n
"pogramul pregatit. Ea constituie una dintre premisele realizarii programului. Acest tip de evaluare
raspunde functiei predictive a evaluarii.
J. Nowlan si A. Dragnea folosesc termenul de "evaluare initiala" (n care masurarea
performantelor individuale este comparata n functie de criterii de performanta definite a priori)
si de "evaluare normativa" (n care masura performantelor individuale este pusa n relatie cu
performantele altor persoane din grupul din care face parte respectivul individ).
Verduci (1980) identifica "evaluarea normativa" cu sintagma "scala de apreciere normativa", iar
"evaluarea criteriala" cu sintagma "scala de apreciere absoluta".
B. Evaluarea cumulativa sau sumativa - se efectueaza la sfrsitul unor perioade mai mult sau
mai putin lungi (trimestre, ani, cicluri etc.)., reprezinta modul traditional de evaluare a
rezultatelor unei activitati si consta n verificarea si aprecierea periodica, ncheiate prin controlul
final asupra ntregului proces al activitatii evaluate.
Evaluarea cumulativa are un caracter retrospectiv n raport cu actiunea estimata. Ea implica o
comparare a rezultatului obtinut att cu obiectivele urmarite, ct si cu starea initiala a sistemului
sau a activitatii supuse evaluarii.
Acest tip de evaluare nu permite, dect n mica masura, sa se ia decizii utile celor ale caror
rezultate sunt apreciate. Prin urmare, n cazul unei evaluari cumulative, reusita si esecul sunt
considerate ntr-o maniera globala.
C. Evaluarea continua sau formativa - se efectueaza prin masurarea si aprecierea rezultatelor
pe parcursul unui program, din momentul nceperii si pna cnd la ncheierea acestuia, si consta
n estimarea diferitelor faze si secvente ale procesului, precum si a rezultatelor obtinute,
realizndu-se n trepte succesive foarte scurte, analizate n detaliu.
Daca progresele nu sunt cele scontate, se stabileste un diagnostic, precizndu-se neajunsurile si
dificultatile, pentru a se opera remediile necesare.
Evaluarea formativa este implicata n proces si vizeaza sesizarea la timp a unor defectiuni,
precum si aplicarea masurilor de corectare necesare. Ea se distinge prin doua trasaturi principale:
- ritmul mult mai lent al actiunii de evaluare, frecventa mult mai mare a verificarilor si
aprecierilor pe parcursul unei perioade; scurtarea considerabila a intervalului dintre evaluare si
modificarile (ameliorarile) aduse activitatii evaluate.
Evaluarea formativa are rol de diagnosticare si de ameliorare, problema pe care si-o pune
evaluarea formativa este aceea de a etermina "unde se afla actiunea fata de obiective". Acest tip
de evaluare raspunde unor ntrebari cum ar fi: "de ce numai aici?", "pe ce cai se obtine un
randament mai ridicat?", ceea ce nseamna ca rolul sau este acela de diagnosticare.
Evaluarea cumulativa vizeaza modificarea procesului evaluat dupa perioade relativ lungi de
desfasurare, n vreme ce evaluarea formativa are ca obiectiv ameliorarea continua a acestui
proces, prin reglarea lui n fiecare dintre secventele care se succed.
Numerosi psihologi vorbesc despre evaluare primara si evaluare secundara dar, n ultimul timp,
este utilizat tot mai mult termenul de autoevaluare. Acesta se refera la capacitatea individului,
formata n baza unor cunostinte nsusite anterior n domeniul evaluarii, de a-si aprecia singur,
ntr-un mod corect, lipsit de subiectivitate, rezultatele activitatii sale ntr-o anumita directie.
Functiile evaluarii
Evaluarea are urmatoarele functii:
functia de constatare;
functia de diagnosticare;
functia predictiva sau de prognosticare.
La acestea, A. Dragnea mai adauga si:functia sociala si functia pedagogica.
A. Functia de constatare - se exprima n masurarea si descrierea starii existente a rezultatelor
obtinute. Ea furnizeaza datele necesare pentru adoptarea masurilor de ameliorare a activitatii.
Operatiile pe care le presupune aceasta functie sunt:
colectionarea rezultatelor;
rezumarea rezultatelor;
interpretarea informatiei.
B. Functia de diagnosticare - evaluarea releva partile izbutite si mai putin izbutite ale activitatii,
stabilind astfel un diagnostic. Diagnosticul este o previziune, o ipoteza desprinsa din anumite
semne (sens figurativ). Din perspectiva cibernetica, diagnosticul este o metoda de depistare si,
eventual, de corijare a erorilor dintr-un program.
C. Functia predictiva sau de prognosticare - constatarea si diagnosticarea furnizeaza
informatiile referitoare la starea procesului evaluat, oferind deopotriva sugestii utile pentru
deciziile ce urmeaza a fi adoptate n etapele urmatoare, prefigurnd chiar dezvoltarea ulterioara a
respectivului proces, precum si rezultatele posibile.
Prognosticul poate fi definit ca o ipoteza la desfasurarea unor evenimente viitoare, o previziune
a evolutiei viitoare a procesului caruia i se adreseaza.
D. Functia sociala - n nvatamnt, evaluarea este menita sa confirme sau sa infirme
acumularea de catre cei instruiti a cunostintelor si abilitatilor necesare unei activitati sociale utile.
E. Functia pedagogica - din punct de vedere al functionarii sistemului, evaluarea este absolut
necesara si trebuie sa se afle n relatie cu toate compartimentele acestui proces (profesor - elev).
Evaluarea actului pedagogic presupune nu numai aprecierea rezultatelor obtinute, ci si
explicarea acestor rezultate prin evaluarea muncii profesorului, a valorii metodelor, a
continutului nvatamntului.
Dupa I. Jinga (1999), functiile evaluarii n procesele instructiv-educative (de nvatamnt) sunt
urmatoarele:
Functia de control - de constatare si apreciere (diagnosticare) a activitatii si rezultatelor
obtinute n procesul instructiv-educativ; prin aceasta functie se stabileste unde se situeaza
rezultatele n raport cu obiectivele proiectate si se ncearca depistarea factorilor care le
influenteaza n sens pozitiv sau negativ; prin exercitarea acestei functii, evaluarea are si un rol de
feed-back.
Functia de reglare a sistemului - de ameliorare a activitatii si de optimizare a rezultatelor;
aceasta functie face corectiile necesare n stilul de conducere si n activitatea de executie.
Functia de predictie - de prognosticare si orientare; prin aceasta functie se ncearca
prefigurarea desfasurarii activitatii n sistem si anticiparea rezultatelor.
Functia de clasificare si selectie - n baza acesteia se valideaza ierarhizarea proceselor
evaluate.
Functia educativa - este menita sa constientizeze si sa motiveze interesul pentru studiul
continuu, pentru perfectionare si pentru obtinerea unor performante ct mai nalte.
Functia sociala - prin aceasta se realizeaza ndrumarea celor interesati, n baza rezultatelor
obtinute.
SCOPURILE EVALURII
"Scopurile activitatii de evaluare variaza n functie de perspectivele si de structura pe care le ia n
considerare cel ce evalueaza" (D. Lipari, 1987).
Definirea scopurilor actului de evaluare prefigureaza si conditiile n care urmeaza sa se
desfasoare acest proces, ceea ce presupune:
- determinarea obiectivelor vizate de activitatea pe care urmeaza sa o evaluam;
- strngerea specifica si corespunzatoare a informatiilor care relateaza ct mai exact
despre stadiul realizarii obiectivelor si despre desfasurarea activitatii;
- folosirea informatiilor obtinute si luarea deciziilor, nu numai cu privire la gradul
ndeplinirii obiectivelor ci, mai cu seama, la ameliorarile ce trebuie aduse;
- evaluarea are menirea de a le furniza factorilor de decizie importanti informatii ct mai
exacte despre sistem (domeniu, proces, elev), cu scopul ameliorarii activitatii
(programelor, strategiilor de pregatire etc.).
Scopurile masurarii si evaluarii
Dupa Kirkendal (1987), citat de M. Epuran (2005), aceste scopuri sunt:
1. Stabilirea statusului, progresului sau performantelor, prin folosirea clasificarii gradarii/notarii),
care permite ncadrarea elevilor ntr-o grupa de instruire, promovarea lor la un alt nivel,
informarea de tip feed-back, n directia cresterii performantelor, a stabilirii unor exercitii
specifice etc.
2. Clasificarea pe grupe omogene, n baza unor trasaturi sau abilitati, avnd ca scop general
mbunatatirea metodicii instruirii.
3. Selectarea ctorva din mai multi (solutia identifica putini din foarte multi), pe baza unor
criterii determinate.
4. Motivarea (se cunosc efectele motivationale ale unor evaluari bine realizate).
5. Mentinerea standardului (nivelului) anticipat. Masurarea si evaluarea permit cunoasterea
gradului n care profesorul realizeaza obiectivele propuse; daca acestea nu sunt realizate,
procesul de instruire va trebui modificat. Masurarea si evaluarea trebuie sa fie planificate ca parti
ale programului de educatie fizica si sport.
6. Furnizarea experientelor educationale, pentru elev si profesor.
7. ndrumarea cercetarii. Cercetarea este conditionata de informatii precise, obtinute pe baza
masurarilor efectuate, a caror evaluare se face n functie de ipoteza si de scopurile propuse.
Prin urmare, scopul actului de evaluare nu se reduce la constatarea rezultatelor obtinute si nici la
cunoasterea, ca scop n sine, a acestor rezultate, ci consta n analiza fiecarei secvente de munca,
cu relevarea aspectelor izbutite, dar si a punctelor critice, care sa conduca la adoptarea
masurilor adecvate de ameliorare a sistemului sau a activitatii evaluate.
2. MSURAREA N ACTIVITILE MOTRICE
2.1. Precizari terminologice
Masurarea vine de la verbul "a masura" care nsemna a determina valoarea unei
marimi (lungime, masa, greutate, etc.) prin compararea cu o marime de aceeasi natura,
marime luata drept unitate de masura, folosind n acest scop instrumente sau aparate de
masura, etaloane etc..
Definitie: n "Metodologia cercetarii activitatilor corporale", M. Epuran defineste
masurarea ca "procesul de atribuire de numere proprietatilor obiectelor (persoanelor,
fenomenelor) dupa anumite reguli, n asa fel nct relatiile numerice sa reprezinte relatiile
relevante dintre obiecte".
Operatia de masurare
Aceasta cuprinde urmatoarele trei elemente:
obiectul de masurat: organismul subiectului (totalitatea starilor sale biologice, fiziologice,
somatice), aptitudini si manifestarea lor precum si alte fenomene.
unitatea de masura: analiza, ulterioara, cu ajutorul etalonului: a masura nseamna a compara o
marime oarecare cu o marime etalon si a preciza diferenta dintre ea si etalon, specificnd cu ct
sau cu cte ori este mai mare sau mai mica dect etalonul.
regulile de atribuire a valorilor, n acord cu proprietatile obiectului.
Definitia masurarii n educatie fizica si sport
"Totalitatea actiunilor ce vizeaza o corespondenta ntre subiectul sau fenomenul masurat
(deprinderi, priceperi, calitati motrice) si unitatea de masura, prin aplicarea unor probe (de
control (sau tehnici), cu scopul de a recolta rezultate sau date, n vederea cunoasterii ct mai
precise a efectelor practicarii exercitiilor fizice si, n general, a comportamentului subiectilor n
activitatea de educatie zica sau sport" (A. Dragnea, 1984).
2.2. Functii ale masurarii
Dupa M. Epuran (2005), masurarea are urmatoarele functii:
- obiectivitatea - rezultatele obtinute prin masurare sunt valabile, reale si pot fi verificate, cu
rezultate identice si independent, de mai multi examinatori;
- cuantificarea si precizia - prin aceasta functie, este posibil ca diferiti cercetatori, profesori sau
antrenori sa prezinte rezultatele lor sub o forma cuantificata exacta;
- comunicarea - se refera la utilitatea masurilor standardizate care permit o fina comparatie a
rezultatelor, ceea ce conduce la cresterea preciziei comunicarii;
- economicitatea - masurarea economiseste mai multi bani si timp n raport cu evaluarea
subiectiva;
- generalizarea stiintifica - metodele standardizate de masurare, bazate pe definitii
operationale,vor permite formularea principiilor si legilor domeniului.
Din perspectiva educationala, n opinia aceluiasi autor, masurarea are trei categorii
generale de functii:
instructiva;
de conducere si consiliere;
administrativa.
2.3. Rezultatele masurarii
Datele obtinute n urma masurarii reprezinta rezultatele acesteia. Rezultatele pot mbraca forme
de prezentare diferite: cifre, simboluri, clasificari etc. Dar, indiferent de forma de prezentare,
principalele atribute ale rezultatelor masurarii sunt:
1. Precizia - este o calitate a masurarii datorita careia rezuhatele acesteia sunt apropiate de
valoarea adevarata a masurandului.
2. Repetabilitatea - este calitatea unor masuratori repetate , aceluiasi masurnd de a da rezultate
apropiate ntre ele.
3. Justetea - este calitatea unor masurari repetate de acelasi masurnd de a da rezultate a caror
valoare este apropiata de valoarea adevarata a masurandului.

2.4. Tipuri de masurare:
Dupa J. Nowlan (1996), exista doua tipuri de masurare:
subiectiva - este relevata, n mod esential, de o scala de valori mentale percepute si interpretate
de profesor; ea depinde, n principal, de capacitatea de observare si de analiza a profesorului care
administreaza testul (de exemplu, masurarea de catre profespr a calitatii unui exercitiu de
gimnastica la sol);
obiectiva - este asezata pe scara de valori fizice (timp, distanta, numar de repetari etc.).
Dupa relatia dintre obiectele, fenomenele masurate, masurarea poate fi:
directa, adica efectuata prin compararea nemijlocita a marimii de masurat cu unitatea sa de
masura sau prin evaluarea directa a unui efect produs de marimea respectiva;
indirecta, ceea ce nseamna determinarea valorii unei marimi prin calcul cu ajutorul unei
formule n care se introduc valorile altor marimi obtinute prin masurarea directa statistica
2.5. Instrumente de masurare si evaluare
testul si chestionarul, dar se utilizeaza si proba practica si concursul.

3. DEZVOLTAREA FIZIC ARMONIOAS.
INDICI ANTROPOMETRICI SI DE DEZVOLTARE SOMATIC
Evaluarea cresterii si dezvoltarii fizice constitue o actiune importanta deoarece din evolutia
acestor procese se poate deduce daca un subiect se ncadreaza n limite normale, cunoscnd ca
schimbarile se produc n organism specific sexului si vrstei.
Masuratorile facute la diferite date, etape sau nceputul si finele unor activitati arata variatiile n
evolutia fiecarui individ, punnd n evidenta dinamica proceselor de crestere si dezvoltare fizica.
3.1.Examenul antropometric
Este o metoda de apreciere a cresterii si dezvoltarii fizice bazata pe masurarea corpului omenesc
ca un ntreg si a partilor acestuia. Metoda prezinta avantajul exprimarii cifrice a rezultatelor, fapt
care confera un plus de obiectivitate si exactitate.
Somatometria reprezinta un ansamblu de masuratori antropometrice pe baza carora, prin
calcularea unor indici specifici se aprecieaza nivelul de crestere si gradul dezvoltarii fizice.
n efectuarea masuratorilor antropometrice se recomanda sa se foloseasca pentru toti subiectii
acealeasi instrumente si cu precadere acele masuratori care au o stabilitate mai mare.
Ex. taliometru, banda metrica, compasul, goniometrul, adipocentimetrul, miotonometrul,
dinamometrul, scarita de mobilitate.
naltimea corpului, statura sau talia (T): este distanta dintre crestetul capului (vertex) si talpi,
masurata n pozitia stnd. Se masoara cu taliometrul.
Subiectii care depasesc naltimea medie a vrstei se numesc suprastaturali sau hiperstaturali, cei
care se ncadreaza n medie - normostaturali, iar cei sub medie - substaturali.
naltimea corpului n seznd sau bustul (B) este distanta dintre planul de sprijin al feselor si
vrful capului la subiectul asezat pe scaun, cu spatele lipit de taliometru.
n medie bustul reprezinta 52% din statura la barbat si 53% din statura la femei, cu variatii ntre
54,6 - 55%, la ambele sexe.
Lungimea membrelor superioare: se masoara cu o panglica metrica de la acromion la vrful
degetului mijlociu.
Anvergura sau deschiderea bratelor: ntinse lateral, paralel cu solul, se masoara lund
distanta dintre vrfurile degetelor mijlocii.
Lungimea membrelor inferioare: diferenta dintre talie si bust.
Diametrul biacromial: se determina cu ajutorul compasului antropometric, ale carui vrfuri se
aseaza pe marginea externa a acromioanelor. Un diametru biacromian mare este de 39cm la
femei si 43 cm la barbati
Diametrul toracic transvers: se masoara din dreptul liniei medioaxilare, la nivelul curburilor
laterale maxime ale coastelor cu compasul antropometric.
Diametrul toracic antero-posterior: se determina cu compasul - un vrf la baza apendicelui
xifoid, iar celalalt pe apofiza spinoasa a vertebrei ce se afla la acelasi nivel.
Valoarea diametrului transvers trebuie sa fie cu cel putin 8 cm mai mare fata de diametrul
antero-posterior, n caz contrar este vorba de un torace aplatizat sau cilindric.
Diametrul bitrohanterian: se masoara cu compasul, punnd vrfurile la nivelul punctelor
trohanteriene. Este inferior diametrului biacromial cu 4-5 cm
Perimetrul toracic (PT): atesta gradul de dezvoltare a cutiei toracice si se masoara cu banda
metrica, masurndu-se pna la 9 ani pe linia mamara, anterior si sub omoplati, n spate. Dupa
aceata vrsta, la baieti se masoara sub relieful pectoral, iar la femei supramamar.
Se masoara de asemenea n dinamica n inspir si expir profund, din calcul reiese elasticitatea
toracica (la sp. f. buni 9 - 12).
Perimetrele membrelor superioare si inferioare: se determina cu banda metrica la nivelul
grosimii maxime a acestora.
Greutatea corporala (G): este un indicator al cresterii cantitative a corpului. Greutatea trebuie
raportata la sex, vrsta, naltime si starea de nutritie. Este un factor care se modifica destul de
repede, putnd scadea sau creste sub influenta unor factori ca: alimentatia, efortul fizic,
tulburarile metabolice etc.
Subiectii cu greutate medie corespunzatoare vrstei lor se numesc normoponderali, cei cu
greutate peste medie - supraponderali si cu greutatea sub medie - subponderali.
Valorile recoltate prin masuratori antropometrice se valorifica superior atunci cnd sunt incluse
n diferite formule, se determina o serie de indici antropometrici, cum ar fi cei de
proportionalitate, ce vizeaza evaluarea fenomenelor de crestere si dezvoltare. n acest fel sunt
posibile comparatiile ntre subiecti sau grupuri de subiecti, avnd la baza criterii obiective.
INDICI
Relatii de proportionalitate ntre:
Masuratorile antropometrice n plan longitudinal si statura:
- relatia bust-statura:
indicele Guifrida Ruggeri, cu formula B*100 / T (%);
indicele Adrian Ionescu: B - T / 2.
Valori medii ntre 5-6 cm la barbati si 3-4 cm la femei.
- relatia trunchi - statura:
TR x 100 / T ( %)
- relatia lungimea membrelor superioare (inferioare) - statura
MS x 100 / T respectiv MI x 100 / T
Masuratorile antropometrice n plan frontal si statura:
- relatia anvergura - statura:
ANV x 100 / T (%)
- relatia diametru biacromial - statura:
D. biacromial x 100 / T (%)
- relatia diametru bitrohanterian - statura:
D. bitrohanterian x 100 / T (%)
Indicele hidrodinamic (pentru natatie): J x 100 / statura in cm, J reprezentnd valoarea raportului
diametru biacromial + diametru bitrohanterian) / 2
Masuratorile antropometrice n plan sagital si statura:
- relatia diametru toracic anteroposterior - statura:
D. anteroposterior x 100 / T (%)
Masuratorile antropometrice n plan transversal si statura:
- relatia perimetrul toracic - statura
Indicele Burgusch-Goldstein: P. Toracic x 100 / T (%)
Indicele Erissman: P. toracic - T / 2.
La adult I.E. trebuie sa aibe valori pozitive, la copii acest indice are valori negative, se apropie de
0 la vrsta de 16-18 ani. n general, o valoare negativa caracterizeaza toracele insuficient
dezvoltat la vrsta adulta, dar un indice mare poate fi datorat si unor depozite adipoase n exces
n muschi, care nu mai sunt n limite fiziologice.
Reprezinta raportul dintre naltimea si grosimea corpului. Val. medii: 3,38 barbati; 3,5 la femei
- relatia dintre perimetrul abdominal - statura:
P. abdominal x 100 / T (%)
- relatia dintre perimetrul antebratului - statura:
P. antebratului x 100 / T (%)
- relatia dintre perimetrul copasei - greutatea corporala:
Indicele Milcu-Maicanescu-Gerorgescu: P. coapsei x 100 / G (%)
- relatia dintre perimetrele segmentelor (brat, antebrat, coapsa, gamba) - statura:
indicele muscular Pende:
(P. brat + P. antebrat + P. coapsa + P. gamba) / 4 * 100 / T.
Diferentele dintre perimetrele musculare ale membrelor a doi subiecti de aceasi vrsta, vor
depinde predominant de dezvlotarea maselor musculare si a tesutului adipos, deci de starea de
nutritie. Un brat cu perimetrul de 35 la femeie si 40 la barbat este unul bine dezvoltat, iar o
coapsa cu perimetrul peste 60 este o coapsa puternica.
Dezvoltare osoasa: perimetrul pumnului la nivelul epifizelor radiala si cubitala, perimetrul
genunchiului la mijlocul rotulei, perimetrul gleznelor deasupra maleolelor.
Suma acestor perimetre raportata la statura, da un indice n jur de 45 la barbat si 44 la femeie si
care permite clasificarea indivizilor n 3 clase: cu osatura redusa, avnd un indice osos sub 43, cu
osatura medie indice osos ntre 43,5-45, cu osatura puternica peste 45.
Greutate corporala si statura:
- indicele de corpolenta al lui Bouchard sau de nutritie al lui Quetelet:
G (gr.) / Talie (cm)
- indicele al lui Broca:
G = statura - 100, la barbati
G = statura - 105 la femei.
- indicele al lui Brusch:
G = statura - 100, pna la 165 cm
G = statura - 105, ntre 166 si 175 cm
G = statura - 110, peste175 cm
Compozitia corporala:
- tesut adipos procentual: 5 plici - abdomen, flanc, spate (sub unghiul omoplatului), triceps
brahial si extremitatea superioara a coapsei, puncte situate pe partea dreapta a corpului. Valorile
plicilor, n mod normal nu trebuie sa depaseasca +15 - +20 mm. n sportul de performanta, scara
marimii plicilor poate fi ntlnita dupa cum urmeaza: 2 mm la culturism, 4-5 mm la gimnastica
sportiva, 15-20 mm la aruncatorii din atletism.
Formula:
T.A. (%) = ( suma a 5 plici x 0,15) + 5,8+ S.C.
S.C. - suprafata corporala calculata din raportul Statura/Greutate prin utilizarea nomogramei lui
Du Bois Raymond.
T.A. (kg) = T.A. (%) x G
M.A. = G - T.A. unde M.A. - masa activa
Valoarea optima a tesutului adipos este de 11%-12%. La un adult 2 mm de tesut adipos
reprezinta 1 kg greutate.
Actiunea de cunoastere a omului ca fiinta tridimensionala- din punct de vedere biologic,
psihic si social dar mai ales randamentul acestuia pe baza rezultatelor, a activitatii sale, constituie
o sarcina dificila in domeniul educatiei fizice si sportului, care este caracterizat de performanta.
Cunoasterea subiectilor in educatie fizica si sport, pe de o parte, si sport, pe de alta parte,
reprezinta actiuni deosebite, datorate naturii diferite a celor doua activitati. Cunoasterea omului,
in general trebuie sa se axeze pe precizarea(extragerea dintr.o multitudine de factori)
caracteristicilor sale definitorii, cu ce au ele mai semnificativ si care il deosebesc de altii de
aceeasi virsta si sex asa incat sa faca posibila explicarea naturii manifestarilor in activitatea pe
care o desfasoara si in atitudinea sociala, precum si previziunea dezvoltarii sale ulterioare. La
ora actual sntatea- bunul cel mai de pre, este definit ca o stare fizico-mental care se
reflect n interrelaia armonioas a organismului cu mediul fizic i adaptarea la cerinele mereu
crescnde ale vieii sociale (Marcus D. , Kohn I., 1978.p.25). Este acea stare care-i permite
omului s-i ndeplineasc cu randament maxim i eficient rolul su n societate. Aceast stare
este condiionat att de absena bolii ct i de o bun i echilibrat stare morfo- funcional,
psiho-afectiv i social.
Astzi, datorit activitilor sedentare se reduce mult aria de micare a omului, crescnd
frecvena unor boli: obezitate, hipertensiune i mai ales afeciuni ale aparatului cardiovascular
produse de arteroscleroz. Aceast stare este agravat i de numeroase forme sedentare de
petrecere a timpului liber. Lipsa de micare, solicitrile profesionale, poluarea oraelor, toate
acestea cumulate predispun organismul la o serie de tulburri organice i psihice care zdruncin
starea de sntate i n final duc la scderea capacitii de munc.
n analiza indicilor morfo-funcionali pornim de la finalitile procesului instructiv-
educativ-evaluativ: ideal, scop, obiective generale particularizate n educaie fizic.
Astfel, meninerea unei stri de sntate optim, dezvoltarea armonioas a organismului
uman sunt obiective generale ale E.F.S., transpunerea lor n practic necesit din partea
profesorului de educaie fizic cunoaterea aprofundat a proceselor de dezvoltare i cretere
fizic, pentru a folosi n mod eficient strategiile didactice i mijloacele specifice.
n toat perioada de dezvoltare organismul trece prin acumulri cantitative creterea - i
calitative - diferenierea. Cele dou fenomene ale procesului de dezvoltare se inhib dar se i
condiioneaz reciproc.
Creterea, const n mrirea dimensiunilor corpului n ntregime sau a unora dintre
prile sale. Se realizeaz n trei planuri:
lungime - longitudinal
lime - transversal
adncime antero-posterior
Procesul fundamental care determin creterea , este metabolismul, cu preponderen -
anabolismul.
Creterea ca proces se desfoar dup anumite reguli, legi, numite Legi ale creterii
Date despre creterea i dezvoltarea global i segmentar a corpului pe etape
Copilria 6/7-10/11 ani prezint un ritm al creterii n nlime mai ncetinit. Perioada
este caracterizat printr-o cretere accentuat a membrelor i mai ncetinit a trunchiului.
Alonja care pn la 10 ani , era mai mic dect nlimea, devine egal cu ea.
Prepubertatea, ncepe n jurul vrstei de 10-11 ani i dureaz n medie 2 ani la fete (12-
13 ani) i 4 ani la biei (14-15 ani).n aceast perioad se accelereaz att creterea n nlime
ct i n greutate, fiind singura perioad n care fetele depesc bieii att la nlime ct i n
greutate. La fete se accentueaz diferenele dintre cele dou sexe. La biei creterea membrelor
inferioare continu pn la 15-16 ani, trunchiul rmnnd scurt.
Alonja se mrete datorit creterii rapide a membrelor superioare n jurul vrstei de 12
ani.
Pubertatea, perioada ntre 12/13 15/16 ani fete i 14/15- 17/18 ani bieii .
Creterea n nlime la fete se ncetinete progresiv, n timp ce la biei se produce o
accelerare compensatoare.
Creterea n greutate continu s fie mai intens pn dup pubertate mai ales la fete.
La pubertate se schimb ritmul creterii segmentare i se stabilesc definitiv proporiile
corpului.
n aceast perioad crete bustul, se mresc progresiv dimensiunile toracelui i limea
umerilor.
Anvergura depete cu 2-4 cm. nlimea corpului.
La aceast vrst oasele cresc mai puin n lungime i mai mult n grosime, muchii cresc n
volum i for iar funciile motrice se amelioreaz.
Postpubertatea, este un stadiu de consolidare morfologic i funcional care dureaz 1-
2 ani.
Diferenierea sau maturaia
Este un proces calitativ n care celulele i esuturile apar cu structuri i proprieti
funcionale mai perfecte, imprimnd organismului, noi i superioare caliti.
Dezvoltarea organismului este un proces unic. Aspectele sub care se pot manifesta
transformrile organismului n timpul dezvoltrii sunt ns variate: somatic, fiziologic i
psihoafectiv. Alturi de aspectul cantitativ al dezvoltrii (creterea), profesorul de educaie fizic
trebuie s cunoasc adaptabilitatea, capacitatea funcional a esuturilor i organelor,
funcionalitatea lor depinznd de gradul de maturitate, de diferenierea la care au ajuns i latura
neuro-psihic i mintal.
Factorii care influeneaz dezvoltarea fizic sunt de natur endogen, exogen i patologic.
Aprecierea dezvoltrii fizice
Pentru a realiza aceast apreciere trebuie s formulm cteva obiective referitoare la:
stabilirea gradului de dezvoltare fizic n raport cu vrst i sexul;
aprecierea vrstei fiziologie n raport cu dezvoltarea fizic;
stabilirea exerciiilor fizice cu efecte favorabile asupra dezvoltrii fizice armonioase;
orientarea subiectului spre ramura de sport n care ar da randamentul maxim;
depistarea atitudinilor deficiente i indicarea mijloacelor celor mai eficiente pentru
corectare
urmrirea dezvoltrii fizice sub influena practicrii exerciiilor fizice n mod sistematic;
Metode de evaluare a dezvoltrii fizice (creterea)
Somatoscopia; somatometria; evaluarea indicilor antropometrici;
Somatoscopia const din observaia vizual i palpatoric a strii de ansamblu a
organismului i detaliile segmentare permind stabilirea :
strii de dezvoltare fizic general;
strii de nutriie;
dezvoltrii esuturilor;
atitudinii globale i segmentare;
Tipuri de somatoscopie: global ; segmentar;
Somatometria cuprinde msurtorile antropometrice care ne permit obiectivizarea
dezvoltrii fizice a unui individ sau a unei colectiviti.
Este metoda de apreciere obiectiv, cantitativ prin msurtori, a unor dimensiuni
corporale, a dezvoltrii staturale, a strii de nutriie, a proporiilor de dezvoltare a diferitelor
segmente.
Important este ca msurtorile s se fac unitar dup anumite principii:
msurarea s se efectueze la aceeai or din zi, de preferat ntre 8-12 ani;
msurarea s se efectueze pe stomacul gol sau la 2 ore dup masa consumat;
msurarea s se fac pe subiecii sumar mbrcai;
msurarea s se fac cu aparatura n prealabil verificate;
la copii , msurtorile s se fac primvara sau toamna;
msurtorile ncepute s se termine n 2-3 spt. pentru a evita modificrile ce pot apare;
Datele somatometrice au valoare numai n raport cu vrsta i sexul.
Aparatura folosit n somatometrie: cntar, antropometru, panglic metric, compas
antropometric, dinamometru, miotonometru, spirometru.
Msurtori antropometrice uzuale: I; G; Bust - nlimea din aezat; lungimea membrelor
inferioare, superioare; anvergura; Pt.-perimetru toracic; dinamometrie - examenul funcional al
forei diferitelor grupe musculare; miotonometrie - msurarea tonusului muscular n relaxare i
contracie; goniometrie msurarea mobilitii articulare;
Indicii antropometrici:
- sunt relaii aritmetice care permit evaluarea obiectiv i cantitativ a proporiilor organismului
uman. Relaia dintre diferite date antropometrice o concretizm n indici care trebuie raportai
apoi la vrst, sex, ramuri sportive. Indicii antropometrici nu au valoare absolut, ei permit
orientativ aprecierea strii de nutriie, proporionalitatea i robusteea organismului.
Indici de nutriie:
Pentru a calcula greutatea ideala, cel mai simplu mod, stiut de toti, este inaltimea (in cm)
minus 100, cunoscut si sub numele de formula lui Broca. Astfel, pentru o femeie (persoana) de
1,70 m inaltime greutatea ideala este de 70 de kilograme. O alta modalitate de a stabili greutatea
ideala este Formula lui Lorentz, folosita in foarte multe studii clinice:
(inaltimea minus 100)- [(inaltimea minus 150) impartit la 2].
BROCA: G= T-100 G= greutatea ideal (kg.)
T= nlimea (cm.)
Interpretare: 0-4 kg - fb.
4-8 kg. bun
8-12kg - mediocru
12-16kg - slab
Acest indice se utilizeaz la brbaii aduli
BRUGSCH se utilizeaz la sportivii nali.
Pentru nlimi de 165-174cm.- T-105
175-185cm - T-110
LORENTZ:- pentru sportivii suplii i sportive.
G=T-100-(T-150/4)
KOHN-BLAJ: se utilizeaz n general pentru femei.
G=T-100-(T-100/10)
BOUCHARD: G/T= 4kg -la brbai
3kg la femei
SCARA: 5-4- f.corpolent
4-3,5 corpolent
3,5-3 - mediocru
3 2,5 discutabil
sub 2,5 debil
QUETELET:G/T= 400g la B.
300g la F.
SCARA: 540 obezitate
540 451 greutate prea mare
450 416 greutate mare
415 401 indice bun
400 390 cel mai bun
389 360 mediocru
359 320 slab
319 300 f.slab
299 200 epuizare
Indici de proporionalitate:
ERISMAN :Pt. T/2 =5,8 cm la B
3,8 cm la F
poate permite aprecierea vrstei fiziologice

ADRIAN IONESCU :B- T/2= 3-4 cm la B
4-5 cm la F
Indicele arat cu ct sunt mai scurte sau mai lungi membrele inferioare fa de bust
i talie/2.
n pubertate indicele este de 3,1 la B i 3,9 la F i poate deveni 4,1 la B. i 6,1 la F.
Indice de robusticitate Pignet
T-(G Pt) ; Pt = perimetru toracic mediu
La interpretarea indicelui se schimb sensul semnului algebric :
- dac valoarea din parantez este mai mare dect T , semnul devine pozitiv;
- dac valoarea din parantez este mai mic, semnul devine negativ;
x 10 tendin de obezitate
10 _ -10 indice foarte bun persoan robust
-11 _ -20 indice bun
-21 _ -25 indice mediocru
-26 _ -30 indice discutabil
-31 _ -35 indice slab
-36 _ - x indice foarte slab
Indici funcionali:
DEMENY : CV/G = 60 cm
3
la B
52 cm
3
la F
CV = capacitatea vital
G = greutatea n kilograme
Cu ct este mai mare indic o funcie respiratorie mai bun;
SPEHL :CV x G/T
Sub 1500- indice slab;ntre 1500-1800- indice bun;peste 1800 foarte bun
RUFFIER : Pt. i=perimetru toracic n inspir;
Pa = perimetru abdominal stnd;
Pi Pa ( T-100-G); sub 10 mediocru;ntre 10 20- bun;peste 20 , foarte bun;
Indice general al dezvoltrii fizice:
V+R- IC; V= (Pi - Pa )-(T-100-G);R= indice respirator CV/Gx10;
IC= indice cardiac RUFFIER ( P
1
+P
2
+P
3
) -200
10
valorile pot oscila ntre 10 i 20;
Rezultatele masuratorilor trebuie evaluate in functie de anumite criteri de comparatie; dintre
aceste cele mai importante le ofera obiectivele educatiei fizice sau gradul de indeplinire a
parametrilor modelului instructiv-educativ. In fapt modelele de cicluri de invatamant, clase si
constituie elemente respective de referinta.
Pe de alta parte, masuratorile ne ofera posibilitatea unei planificari riguroase, cu cat mai putine
greseli a intregului proces si care costituie baza stiintifica a educatiei fizice.
Este de mentionat faptul ca obiectivele educatiei fizice sunt formulate in termeni generali si
precizeaza toate directiile in care trebuie sa actioneze aceasta activitate: dezvoltarea fizica,
capacitate motrica cunostintele de specialitate, procese psihice etc.; ca urmare, profesorul de
educatie fizica va trebui sa le concretizeze prin cunoasterea nevoilor elevilor, manifestate la
nivelul fiacarui obiectiv, si sa stabileasca toate caile eficiente de indeplinire a parametreilor
optimi.
Cunoasterea niveluli de realizare a obictivelor de baza datelor masuratorilor constituie o
trasatura a disciplinei profesionale in educatie fizica, iar citirea rezultatelor masuratorilor de catre
nespecialisti il face pe acesta sa inteleaga importanta educatiei fizice.
Necesitatea masurarii in educatia fizica ridica si un aspect, referitor la operativitatea
conducerii procesului instructiv-educativ si dirijarea acestuia din mers, de alcatuire a unor
programe diferentiate pentru grupele de elevi , alcatuite pe criteriul valorii acestora, al nivelului
de pregarite . Aceasta actiune pedagogica de mare importanta, cunoscuta sub numele de tratare
diferentiata, presupune incadrarea elevilor in grupe omogene de lucru in functie de potentialul
fiecaruia, de dezvoltare fizica, nivelul stapanirii deprinderilor motrice, valoarea calitatilor
motrice etc. Stabilirea mijloacelor accesibile fiecarui elev reprezinta o indatorire de mare
raspundere a profesorului, deoarece acesta poate genera placerea de a practica exercitiile fizice,
treansformand-o intr-o preocupare permanenta, de viata.
Masurarea, prin date ce le ofera, reprezinta o baza de sprijin pentru evaluare, care la randul
sau vizeaza analiza si interpretarea datelor masuratorii pentru a lua cele mai bune decizii. In acest
fel evaluarea devine o judecata de valoare cand comparam rezultatul cu un criteriu sau norma,
pentru a situa rezultatul inrt-un cadru de referinta. Plecand de la exemplu anterior Adriana are
15 ani putem sa gandim ca ea este tanara in raport cu ansamblu populatiei din care face parte.
De multe ori insa, stabilirea acestui tip de cadru de referinta este dificil de detetminat si ca atare
se apeleaza la situarea subiectilor in grupuri(de regula, in cele din care fac parte). (Ne referim
aici la grupele organizate dupa criteriile varstei, sexului, nivelului de pregatire, clase studii,
medii geografice,sociale etc.) In aceasta situatie, si norma sau baremul ce trebuie realizat se
poate stabili mai lesne, cunoscand utilitatea calcularii dedii aritmetice, a abaterilor si altor indici
statistici
In literatura de specialitate se vorbeste de existenta a doua cadre de referinta utilizaze pentru
evaluare, si anume : unul constituit de grupe de elevi din care face parte subiectul ale carui
rezultate vor fi evaluate, si al doilea, constituit din ansamblu obiectivielor educatiei fizice si
sportului, la care se raporteaza rezultatul masurarii.











Fig. nr 4
Aceste doua tipuri de cadre determina doua tipuri de evaluare : normativa si criteriala,
cea ce face ca si instrumentele de masurare sa fie diferite
Evaluarea normativa, cea mai utilizata, permite compararea performantei unei subiect cu
cele ale altor indivizi din aceasi grupa, la aceasi proba. Acest tip de evaluare depinde de rangul
ce i se atribuie conform unei scari, exprimata in decile, centile, etc. Cum se interpreteaza o
performanta bruta obtinuta la o proba de control? Sa presupunem ca un elev a realizat 130 cm la
saritura in lungime de pe loc. Acest rezultat poate fi considerat bun, mijlociu, sau slab numai
daca exista o scara de apreciere a acestei probe, elaborata prin masurarea anterioara a tuturor
componentilor grupurilor. Daca media grupului este de 127 cm. , se poate spune ca subiectul a
realizat un rezultat bun, deoarece se situiaza pe media grupului. In acelasi fel un subiect este
apreciat ca rapid, puternic, scund etc., numai in raport cu un reper cunoscut. Evaluarea normativa
se poate prezenta ca in fig. nr 4
Evaluarea criteriala se realizeaza in primul rand prin stalibilirea nivelului la care se situiaza
un elev sau un sportiv fata de obiective. Acest tip de evaluare precede evaluarea normativa.
Putem spune ca evaluarea criteriala, in comparatie cu evaluarea normativa, nu situiaza
capacitatea unui elev cu capacitatile celorlalti elevi care compun grupa respectiva, ca nu
determina nevoile singulare ale elevului sau sportivului etc. Pentru realizarea ecestui tip de
evaluare sunt necesare doua operatii principare:
Rezultatul
evaluarii
Cadrul de
referinta
Norma
Rezultatul
masurarii

130 cm

Grupul de
elevi
Media
127 cm
Elevul este
deasupra
mediei
1. Formularea clara a obiectivelor procesului instructiv educativ
2. Stabilirea probei de control sau a instrumentuli de masura care permite verificarea
niveului de realizare a obiectivelor respective (proba de control, teste, concursuri, etc.)
Trebuie sa mentionam ca cele doua tipuri de evaluare se completeaza una pe cealalta,
oferindu-ne o imagine a aceluiasi fenomen privit din doua unghiuri de vedere diferite
Cercetatorul France Fontaine mentioneaza inca doua forme de evaluare, si anume : formativa si
sumativa. Evaluare formativa se efectuiaza in scopul ameliorari procesului instructiv educativ,
vizand gasirea lipsurilor si a solutiilor de inlaturare a acestora (de ex. Aplicarea probelor de
control cu scopul de a verifica pregatirea sportivilor sau elevilor si de a descoperi partile slabe a
capacitatilor acestora) Evaluarea sumativa se refera la efectuarea unor judecati defintive
exprimate prin note sau calicative la sfarsitul unei activitati (media la educatie fizica la sfarsitul
anului scolar sau al ciclului de invatamant
In finalul orcarui proces de evaluare are loc aprecierea rezultatelor in vederea luarii unei
decizii, pe cat posibila optima.
Aprecierea reprezinta un proces de judecare a rezultatelor masurarii, evidentiaza in ce
masura au fost sau nu atinse obiectivele ori nivelul. Aprecierea poate fi adevarata cand reflecta
adecvat datele realitati, sau falsa, cand subiectul este eronat.Aprecierile facute de om pot fi
apreciate de factori ca : interesul sau starile subiective. Aprecierea permite erarhizarea subectilor
prin mai multe procedee. Locul in clasamentele concursurilor note, puncte realizate, repetari,
calificative, etc.
Se poate considera evaluarea din punct de vedere a teoriilor sistemelor o
comparare a planului cu rezultatul, pentru ca pe aceasta baza se poate interprinde corectari,
reorientari si restructurari ale sistemului evaluat, Prin urmare rezultatele evaluarii constituie
premiza activitatilor de conducere si decizie in optimizarea procesului instructive in educatie
fizica si sport.


CAPACITATEA MOTRICA- FACTORUL ESENTIAL SUPUS
MASURII SI EVALUARII
Definirea capacitatii motrice
Pentru domeniul educatiei fizice, capacitatea motrica reprezinta un element fundamental,
pentru ca dezvoltarea ei la diferite niveluri specifice claselor si sexelor reprezinta un criteriu
fundamental de apreciere a eficientei procesului instructiv-educativ.
Intelesul notiunii este larg si difera de la un autor la altul, deoarece specialistul, in functie
de profilul pe care il are (profesor de educatie fizica, psiholog, fiziolog etc.), restrange sau
largeste sfera prin includerea sau neincluderea, pe langa factorii biologici, si a unor procese
psihice(care cel mai adesea nu sunt mereu aceleasi).
In literatura anglo-saxona, notiunea capacitate motrica are ca echivalent termenul
,,fitness (capacitate).
E. Fleishman intelege prin capacitate motrica un complex de factori reprezentat astfel:








Analizele interprinse au dat o intelegere foarte larga termenului de ,, aptitudine totala,
care ar cuprinde urmatoarele parti :
a) capacitatea psihica ;
1. F orta(dinamica,
statica, exploziva)
2. Motricitate dinamica si
de relaxare
3. Echilibru dinamic si
static
6.Coordonarea(simpla,
multilaterala, generala,
precizie statica,
motricitate, exactitate)
5. Rezistenta(in regimuri
diferite, cardiopulmonara,
musculara locala)
4. Viteza(reactie,
actionare)
CAPACITATE
b) sanatatea perfecta ;
c) efectuarea eficienta a miscarilor corpului, incepand cu statul in picioare, mersul, alergarea,
pana la cele implicate de practicarea unei ramuri de sport ;
d) atitudinea corecta a corpului ca rezultat al unui bun tonus muscular si capacitatea de control a
corpului.
Se intanlesc si alte denumiri date capacitatii motrice, cum sunt : ,, topografie fizica(S.
Joltvinschi si S. Marinescu-1972), care include forta, viteza, rezistenta si mobilitatea, deci numai
unele calitati motrice, indemanarea fiind divizata intre acestea ; ,, capacitatea generala de efort
(O. Banatan- 1973), pentru care autorul foloseste numai cateva probe ce testeaza unele calitati
motrice si mai putin capacitatea de efort.
Se pune intrebarea fireasca daca numai de aceste elemente, de ordin motric si psihic,
depinde capacitatea de miscare ?
Este oare corect sa omitem aspectele intime de ordin biochimic si metabolic care, in
ultima instanta, reprezinta substratul energetic al intregii noastre activitati ? Desigur ca nu !
In urma prezentarii variantelor aspecte ce conditioneaza capacitatea motrica sau o
compun, putem concluziona ca acesta are un caracter complex, multidimensional, definita astfel :
Capacitatea motrica (,,total fitness, capacitatea motrica generala, capacitatea de
performanta, etc.) reprezinta un complex de manifestari preponderant motrice (priceperi si
deprinderi), conditionat de nivelul de dezvoltare al calitatilor motrice, indicii morfo-functionali,
procesele psihice ( cognitive, afective, ) si procesele biochimice metabolice, toate insumate,
corelate si reciproc conditionate, avand ca rezultat efectuarea eficienta a actiunilor si actelor
solicitate de conditiile specifice in care se practica activitatile de educatie fizica si sport.

Selectionarea testelor pentru cercetarea capacitatii motrice
Elaborate in concordanta cu necesitatile investigarii componentelor capacitatii motrice,
standardizate si etalonate pe populatii reprezentative, testele sunt compuse din probe care
trebuie sa corespunda mai multor cerinte.
Testele compuse pentru masurarea ,,total fitness-ului pot fi definite (cum propune T.
Ardelean, 1972) prin analogie cu definitia data de Asociatia Internationala de Psihotehnica drept:
,,instrumente de lucru standardizate, cu valoare de model, elaborate pe cale experimentala,
pentru evaluarea capacitatilor fizice ale subiectilor aflati in aceiasi situatie(mai precis, in
situatii identice, n.n.)*.
I n alcatuirea testelor de capacitate motrica intra probe sau sarcini motrice, prin care
se cauta ca fiecare dintre acestea sa investigheze un aspect diferit, o calitate diferita, cum ar fi,
de exemplu, numai viteza, numai forta sau numai rezistenta etc.
Este de dorit sa nu se ajunga in situatia de a utiliza pentru aceiasi calitate doua sau mai
multe probe in cadrul unui singur test, cand de fapt intentia noastra a stat sa investigam cu doua
probe, doua calitati diferite. O proba in cadrul unui test, trebuie sa fie caracteristica si sa permita
verificarea unui fragment bine determinat al capacitatii motrice.
Mentionam ca unele detalii pot fi omise, insa elementele determinate de ordin biologic,
motric sau psihic trebuie neaparat cunoscute.
Actiunea de elaborare a testelor este complexa si necesita o serie de conditii si operatii
de riguroasa verificare inainte de a fi standardizate si date in circulatie. Dintre aceste conditii,
mentionam:
A)Fidelitatea indica daca diferentele individuale obtinute cu ajutorul unui test sunt
determinate de deosebiri reale intre subiecti, sub aspectul trasaturilor masurate, sau sunt efectul
unor factori exteriori respectivei trasaturi. Principalele aspecte sub care un test trebuie sa fie fidel
sunt : stabilitatea in timp a rezultatelor; stabilitatea rezultatelor in care aceiasi subiecti, sunt
investigati de persoane diferite cu acelasi instrument si dupa aceiasi tehnologie; caracterul
adecvat al tuturor probelor care constituie testul in ansamblu; omogenitatea probelor. O prima
cerinta pentru a asigura sau a stabili gradul de fidelitate a testului consta in eliminarea, pe cat
posibil, a factorilor secundari care ar putea denatura rezultatele.
B) Sensibilitatea defineste finetea discriminativa a unui test, adica numarul de clase pe care le
poate stabili in cadrul unui grup. Aceasta presupune diferentierea subiectilor in functie de
particularitatilor individuale (virsta, nivelul de pregatire, etc.)
C) Validitatea unui test, in sensul cel mai larg, consta in faptul ca el masoara in mod adecvat
calitatea pentru care a fost creat.

Clasificarea testelor de capacitatea motrica
S-au facut mai multe incercari de clasificare a testelor de capacitate motrica, insa fiecare
dintre acestea au folosit criterii care nu au satisfacut pe deplin nevoia de a include toate
categoriile de teste. Dintre cele mai cunoscute clasificari, amintim :
a) Dupa conditiile de examinare :
--teste individuale ;
-- teste colective.
b) Dupa natura rezultatelor si a proceselor care au stat la baza acestora :
--teste motrice ;
--teste psiho-motrice.
c)J .Stepnicka (1965) clasifica astfel testele folosite in educatie fizica :
1. Teste care investigheaza propozitiile motrice, pe care autorul le mai denumeste si
,,capacitatea de educare fizica, constand in predispozitiile pentru activitatea fizica in
general.
2. Teste pentru aprecierea randamentului motric general.
3. Teste pentru aprecierea aptitudinilor de a practica la inalt nivel unele ramuri sportive
4. Teste pentru aprecierea fortei musculare (include de astfel si in cele de mai sus,
punctele 1 si 2)
5. Teste pentru functiile si conformatia corpului omenesc :
- cardiovasculare;
- de atitudine,
- de stabilire a tipului somatic.
6. Teste de apreciere a tipului sociologic ( autorul se refera la testele sociometrice care
exprima pozitia individului in grup.)
7.Teste care investigheaza cunostintele de specialitate.
Desigur ca, in aceasta clasificare, I. Stepnicka depaseste cu mult sfera capacitatii motrice.
Inventarul prezentat este folosit indeosebi pentru cercetare, ca sistem de investigare
multidirectionala, ceea ce permite aprecierea capacitatii motrice sau a orcarui alt aspect legat de
aceasta.
T.Ardelen (1972). Citind pe J.Stepnicka, L.Denisiuk, H.Richter, F. Beuker si altii,
abordeaza clasificarea testelor dupa cum urmeaza:
-forta dinamica, statica, exploziva;
-viteza miscarilor si de deplasare
-forta in regim de rezistenta;
-mobilitatea, amploarea miscarilor.
Putem categorisi testele motrice aproximativ la fel, cu unele diferentieri, dupa cum
urmeaza :
a)teste care investigheaza numarul si varietatea deprinderilor si calitatilor motrice ale
subiectilor ;
b)teste care investigheaza ,, nivelul calitativ de maiestrie in executia unor deprinderi ;
c)teste de aptitudini manifestate de subiecti in procesul selectiei.
Cercetatoarea Anne Anastasi* subliniaza ca diferenta dintre testele de nivel si cele de
aptitudini nu este radicala, ci doar de predominanta, in sensul ca testele de aptitudini
investigheaza efectele unei invatari relativ necontrolate (jocul neorganizat al copiilor, actiuni cu
familia, etc.) si in conditii necunoscute, in timp ce testele de randament masoara efectele unei
invatari sau pregatiri in conditii relativ cunoscute ( vezi pregatirea sportivilor in diferite forme ,
conduse de cadre de specialitate).
O clasificare a testelor care consideram ca raspunde mai bine realitatii ar fi cea care se
realizeaza dupa componentele capacitatii motrice, si anume:
1.Teste pentru investigarea calitatilor motrice de baza si combinate.
2. Teste pentru aprecierea deprinderilor motrice de baza sau specializate.
3. Teste privind aprecierea capacitatii de aplicare a unor deprindrei motrice in conditii
concrete.
4. Teste pentru celelalte aspecte ce influenteaza capacitatea motrica.
De asemenea, testele si probele pentru masurarea capacitatii motrice pot fi clasificate
dupa adecvarea lor la locul in care se efectueaza investigatia :
- teste de laborator ;
- teste de teren.







Teste pentru masurarea capacitatii motrice

Dintre testele de masurare a capacitatii motrice, prezentam pe cele mai des intalnite in
literatura de specialitatea, precum si altele, utilizate de diversi cercetatori cu scop experimental.
Testul lui Denisiuk si colaboratorii, elaborat pentru elevi incepand de la varsta de 7 ani, a
fost validat pe un esantion considerat reprezentativ, apoi definitivat in forma pe care o prezentam
si noi.
Factorul de masurat Proba
a)Forta
b)Puterea
c) Viteza



d) Agilitatea


e)Mobilitatea
f)Aduranta (rezistenta)

-impingerea mingii medicinale inainte
-desprinderea pe verticala.
-alergare de viteza pe :
- 30 m (7-9 ani)
-40 m (10-11 ani)
-60 m (peste 11 ani).
-alergare 5 m, ocolirea unui fanion,
rostogolire inainte, mers in sprijin pe
talpi si pe palme.
-aplecarea trunchiului inainte
-din culcat inainte cu sprijin pe palme,
treceri in ghemuit si revenire( 30s
pentru fete si 1 min pentru baieti)

N.V. Averkovici si V.M.Zatiorski au elaborat un grup de probe pentru aprecierea nivelului
de pregatire a studentilor.
Aceste probe au fost verificate inainte de aplicarea pe masa de studenti, in doua variante :
numarul maxim de repetari si numarul maxim de repetari timp de 1 minut.

Factorul de masurat Proba
a) Forta membrelor superioare
(flexori)
b)Forta membrelor superioare
(extensori)
c)Forta membrelor inferioare
d)Forta exploziva a membrelor
inferioare.
e)Forta exploziva a membrelor inferioare.
f)Forta musculaturii abdominale
g)Forta flexoare a triunchiului


h)Forta flexorilor triunchiului

i)Viteza de executie si coordonare
- tractiuni in brate la bara fixa.

-flotari in sprijin culcat.

-genoflexiuni pe cate un picior.
-sarituri in lungime de pe loc

-triplusalt de pe loc

-mentinerea in echer in atirnat.
-din atarnat la bara, ridicarea
picioarelor pana la punctul de atarnare.
-ridicare in sezand din culcat pe spate.
-din stand, trece in sprijin ghemuit, apoi
in sprijin culcat inainte, revenire in
spijin ghemuit si in stand.

Interpretarea rezultatelor

Interpretarea corecta a rezultatelor obtinute de diferiti subiecti supusi mai multor probe de
control sau mai multor teste reprezinta etapa cea mai importanta in aprecierea randamentului la
educatie fizica si sport. Examinate cifric, concluziile dobindesc forta de convingere, confera un
plus de certitudine actiunilor intreprinse in directia cunoasterii stiintifice.
Pentru prelucrarea si interpretarea datelor se foloseste cel mai adesea metoda
matematico-statistica, utilizata in cercetarea sau interpretarea stiintifica a diferitelor fenomene.
Modelele pe care le prezint nu necesita aprofundarea fenomenului de geneza a formulelor
utilizate, ci numai intelegerea obiectiva, prin cifre, a datelor recoltate. Asadar, ....nici o teama
pentru cei care nu sunt tocmai prieteni cu matematica.... Respectand succesiunea operatiilor de
aplicare a formulelor statistice la diferite situatii...
De la bun inceput trebuie evidentiat faptul ca materialul de prelucrat in domeniul la
care ne referim, respectiv cifrele care reprezinta performantele realizate la diferite probe, are un
pronuntat caracter probabilistic. In cadrul unui colectiv de elevi sau sportivi, unele performante
se pot produce de mai multe ori, fara sa se poate sti de cite ori se va produce, mai ales cind se
investighaza pentru prima oara un colectiv. De asemenea, mediul social, cel fizic si conditia sau
situatia psihica s.a. pot influenta valoare performantelor. Acestea nu fac decit sa mareasca gradul
probabilistic al datelor recoltate. Acesta probabilitate corespunde grafic cu inscrierea pe o curba
in forma de clopot, Curba lui Gauss ale carei jumatati sunt simetrice, iar extremitatile ei nu
ating niciodata linia 0, deoarece probabilitatea 0 nu exista.
Curba lui Gauss este reprezentarea grafic a (probabilitii) repartizrii unor valori n
funcie de o medie standard. Ea poart numele marelui matematician german Karl Friedrich
Gauss (1777-1855) i, datorit formei, i se spune adesea "clopotul lui Gauss" sau "plria lui
Gauss"

Iat i un exemplu teoretic: s presupunem c, la o facultate, avem un an de studii cu 110
studeni. Dac vor fi evaluate perfect obiectiv calitile lor intelectuale i gradul de pregtire, e
foarte posibil ca valorile s se aeze ntr-o diagram precum cea de mai jos:

Cu ct eantionul cu care se lucreaz va fi mai mare, cu att curba se va apropia mai mult
de forma "ideal".
Ofer mai jos curba "reala", alctuita pe baza notelor obinute la examene de studenii a
dou faculti diferite.

Exemplul 1 (Facultatea X, 2000).



Exemplul 2 (Facultatea Y, 2000)

Distribuirea datelor de o parte si de alta a mediei reproduce multe insusiri
omenesti(distribuitie normala-peste 68% cind intra in calcul 2 abateri standard) ale indivizilor
cuprinsi in grupuri numeroase. De exemplu, dintre elevii reprezentind populatia din ultima clasa
de liceu, cei de talie mijlocie sunt mai numerosi decit decit cei cu talie foarte inalta sau foarte
scunda care sunt mai putini. In acesta situatie, distributia se inscrie pe curba lui Gauss.
Distributia normala poate fi considerata ca model de manifestare a unor evenimente influentate
de un mare numar de factori intimplatori.
Asa cum am precizat mai sus, caracterul probabilistic al fenomenelor din domeniul
educatiei fizice si sportului trebuie sa capete consistenta pe baza prelucrarii statistico-
matematice; in felul acesta se depasec interpretarile descriptive, contemplative, putin eficiente,
...
Daca am recoltat o serie de rezultate obtinute de elevii unei clase la probele de control,
prin care le-a fost testata pregatirea fizica, va fi necesar ca acestea sa fi analizate prin
raspunsurile ce se pot da la urmatoarele intrebari:
Ce valoare are performanta medie obtinuta de clasa in totalitate la fiecare proba?
Ce reprezinta performanta obtinuta de fiecare elev in raport cu clasa?
Cum putem grupa elevii in grup omogen?
Cum putem utiliza rezultatele obtinute pentru a le grada?
Ce criterii vor sta la baza intocmirii normelor pentru acordarea notelor?
Raspunsurile la aceste intrebari se pot da cu jutorul calcului statistico-matematic, dar se poate
realiza si orice alta interpretare a datelor recoltate.
Analiza rezultatelor obtinute de subiecti la probele de control:
214 196 188 176
210 196 187 176
208 196 185 174
206 195 185 173
204 193 184 172
202 192 184 171
201 192 180 170
198 190 180 168
197 189 180 164
196 189 177 164
Dupa o analiza cantitativa, datele se grupeaza in clase. Se recomanda sa se
intocmeasca maximum 20 de clase si mininum 10. In vederea stablirii intervalului de
clasa(valoarea maxima si valoarea minima a claselor) se foloseste formula:
i= 1 x 8(X
max
-X
min
)
100
i interval de clasa;
X
max
- valoarea cea mai mare observata(performanta cea mai buna)


X
min
valoarea cea mai mica observata
i= 1 x 8(214

-164 ) = 1 x 400 i = 4
100 100
Parametrii tendintei centrale:
Datele recoltate de la diferite colective permit unele aprecieri privind valoarea acestora si
frecventa cu care apar. Pentru a caracteriza insa colectivul este imperios necesar sa se faca acest
lucru pe baza unor date obiective, a uneia sau mai multor cifre care reprezinta valori ale unor
indicatori calculati.
I ndicatorii tendintei centrale sunt: modulul, mediana si media aritmetica.
Modulul reprezinta valoarea cu frecventa cea mai mare. Desigur ca un colectiv este
mai bine caracterizat de o valoare inregistrata care apare de mai multe ori, decit o alta care apare
o singura data.
De exemplu: la un grup de 15 elevi din clasa a V.a s-au inregistrat performantele
obtinute la alergarea de viteza pe 25 m(secunde si zecimi) Cautind modulul, vom observa ca
valoarea care apare de mai multe ori este de 4,8s, deci, M
0
= 4,8s
Tabelul nr 1
N x Date
ordonate
1 4,8 4,6
2 4,8 4,7
3 4,8 4,8
4 5,0 4,8
5 5,1 4,8
6 5,2 4,8
7 5,2 4,8
8 4,8 4,8
9 4,6 4,9
10 4,7 5,0
11 4,8 5,0
12 4,9 5.1
13 5,0 5,2
14 4,8 5,2
15 5,2 5,2

Mediana -linia sau pozitia care imparte in doua parti egale (doua jumatati) sirul de date se afla
prin formula n+1 , deci numarul de cazuri plus 1 impartit la 2.
2
Mediana nu reprezinta o valoare calculata, ci se foloseste pentru a stabili jumatatea sirului de date.
La valorile din tabelul 2, mediana este 8, adica 15+1 = 16 =8
2 2
Pentru a afla pozitia care imparte sirul in doua jumatati, se numara de jos in sus sau de sus in jos 8
locuri si constatam ca aceasta corespunde cu performanta de 4,8s. P robabil ca si media se va situa in jurul
acestei performante.
Daca n este impar (cazul nostru), mediana concorda cu o valoare din sirul de date. Daca n este
par, mediana se va situa intre doua valori din sir.
Media aritmetica este indicatorul statistic cel mai des utilizat in inerpretarea datelor recoltate si
care se ia in considerare in toate calculele ulterioare. De asemenea, ofera cea mai precisa masura a
tendintei centrale, supusa insa la trei genuri de influente, exercitate de valorile extreme maxime, valorile
extreme minime si valorile cu frecventa cea mai mare.

TABELUL NR 2
n X Date
ordonate
1 4,8 4,6
2 4,8 4,7
3 4,8 4,8
4 5,0 4,8
5 5,1 4,8
6 5,2 4,8
7 5,2 4,8
8 4,8 4,8
9 4,6 4,9
10 4,7 5,0
11 4,8 5,0
12 4,9 5.1
13 5,0 5,2
14 4,8 5,2
15 5,2 5,2

Desigur ca una sau doua valori din sirul de date, iesite din comun ca foarte mari sau foarte mici,
vor influenta media, situatie in care isi pierde din precizie si reprezentativitate. Pentru a feri media de
astfel de valori ,,aberante, este bine ca acestea sa fie excluse inainte de calcule.
Iata in continuare doua procedee de calcul a mediei aritmetice pentru doua situatii: numar mare
de cazuri (peste 30), cu datele grupate in clase, si numar mic de cazuri(pana la 30).
Vom exemplifica folosind datele (din tabelul nr.1)
Nr Clase Valoarea centrala
a claei
Frecventa (f) f.c.
1 211-215 213 1 213
2 207-210 208,5 2 417
3 203-206 204,5 2 409
4 198-202 200 3 600
5 193-197 195 7 1365
6 188-192 190 6 1140
7 184-187 185,5 5 927,5
8 180-183 181,5 3 544,5
9 176-179 177,5 3 532,5
10 172-175 173,5 3 520,5
11 168-171 169,5 3 508,5
12 164-167 165,5 2 331
=40 f.c=7908,5

Media X = f.c. = 7908,5 = 197,71cm
n 40
Tehinica de lucru (tabelul 3):
1) Se stabilesc valorile centrale ale claselor;
2) Se stabilesc frecventele(f).
3) Se calculeaza produsul dintre f si fiecare valoare centrala a claselor:
4) Se face suma produlselor: f.c
5) Se imparte f.c la numarul de cazuri n.
Un procedeu mai simplu este cel utilizat pentru un numar mic de cazuri(clase de elevi, grupe
de sportivi, in general esantioane reduse). Sa luam datele din tabelul 2,care reprezinta
performante la alergare de viteza pe 25m plat.Vom folosi fomula:
.
in care avem, deci, suma valorilor individuale impartita la numarul de cazuri.
n X Inlocuind in formula avem:

X = x = 73,7 = 4,91 4,9
n 15





Media aritmetica este indicatorul statistic care va fi luat in
considerare in toate calculele ulterioare privind dispersia,
semnificatia si corelatia. De asemenea, ea reprezinta valoarea
de referinta in orice situatie in care se analizeaza un grup de
rezultate(grupuri de subiecti sau siruri de date recoltate
repetat de la un singur subiect)


1 4,6
2 4,7
3
4,8
4 4,8
5 4,8
6 4,8
7 4,8
8 4,8
9 4,9
10 5,0
11 5,0
12 5.1
13 5,2 Tabelul nr 4
14 5,2
15 5,2
Dispresia.Cunoasterea gradului de imprastiere (distributie sau dispresie) a datelor recoltate ofera
posibilitatea efectuarii unor observatii in doua directii:
aprecierea obiectiva a masurarii sau gradului de distributie(imprastiere) a datelor ;
valorificarea mediei artimetice.
Ca urmare, este necesar ca in permanenta sa se asocieze cei doi parametrii.
Cei mai utilizati indicatori ai depresiei sunt: W(amplitudinea); A
m
(abaterea mediei)si
C.V.(coeficientul de valabilitate).
Sa exemplificam cu aceleasi date din tabelul 2 si 4.
W= X
max
- X
max


X
max
=valoarea cea mai mare
X
min
=valoarea cea mai mica
W= 5,2-4,6= 0,6s.
Putem spune acum ca cele 15 rezultate se intind pe o scara de 0,6s. Pentru a aprecia doua
colective la aceeasi proba, compuse dintr-un numar egal de subiecti, vom calcula W si vom compara
rezultatele. Desigur, colectivul carea are aplitudinea mai mica este mai omogen, datele fiind mai grupate.
Urmatorul indicator, abaterea mediei (A
m
), se calculeaza dupa formula din tabelul 5.





n x (x
1
-x)

(x
1
-x)
2

TABEL NR 5



Am = (x
1
-x) sau Am = d
n n



Cunoscind ca X = 4,9 se inlocuieste in formula si se
obtine:
A
m
= 0,23 = 0,15s
15



1 4,6 -0,3 0,09
2 4,7 -0,2 0,04
3
4,8 -0,1 0,01
4 4,8 -0,1 0,01
5 4,8 -0,1 0,01
6 4,8 -0,1 0,01
7 4,8 -0,1 0,01
8 4,8 0 0
9 4,9 0,1 0,01
10 5,0 0,1 0,01
11 5,0 0,2 0,04
12 5.1 0,3 0,09
13 5,2 0,3 0,09
14 5,2 0,3 0,09
15 5,2
=
0,23
=
0,52




Ordinea operatiilor:
1) Se afla diferenta dintre medie si fiecare valoare individuala (x
1
-x) sau se mai poate scrie d
(diferenta);
2) Se calculeaza suma diferentelor (valori absolute) fara a se tine seama de semn;
3) Se imparte suma la numarul de cazuri (n)
Puntem aprecia, ca in medie, diferentele valorilor individuale se abat de la valoarea centrala cu
0,15s.
Abaterea standard sau abaterea tip(S) este indicatorul dispresiei care se foloseste cel
mai des in practica cercetarii stiintifice. Sa se calculeze dupa formula:

Aplicata la valorile din tabelul 5 , rezultatul este:
S = 0,5 = 0,0364 = 0,19s sau rotunjit 0,2s
14
Ordinea operatiilor:
1) Se calculeaza diferentele dintre fiecare valoare individuala x
1
si medie (x
1
-x);
2) Se ridica la patrat fiecare diferenta calculata;
3) Se calculeaza suma diferentelor ridicate la patrat;
4) Se imparte n-1 suma patratelor diferentelor;
5) Se extrage radacina patrata.
Abaterea standard are intodeauna inainte semnul . Ea reprezinta standardul cu care se poate
abate de la media aritmetica fiecare din valorile individuale, adica 0,2 s in exemplul prezentat mai inainte.
Astfel, putem spune ca abaterea de la medie cu 0,2s se inscrie in standardul calculat pentru
grupa respectiva.
O distributie se numeste normala daca intr-o abatere standard la stanga si una la dreapta sunt
cuprinse peste 68% din cazuri (vezi curba lui Gauss ).
In cazul nostru, media este 4,9 0,2s, adica valorile care se situeaza intre 4,7 s si 5,1 s se abat de
la medie cu standardul calculat pentru acest grup, si se observa ca numai 4 cazuri se situeaza in afara celor
2 abateri.Daca se vor lua 2 S la stanga si 2 S la dreapta, adica daca vom aduna si vom scadea de 2 ori
abaterile standard,vom putea cuprinde toate datele din exemplul nostru.
De retinut faptul ca cu cat variabilitatea (dispersia) este mai redusa cu atat valoarea centrala este
mai reprezentativa. Desigur ca un numar mare de cazuri investigate mareste variabilitatea, deoarece
probabilitatea obtinerea unor rezultae este mai mare.
Din calculul mediei si abaterii standard, prin valorile lor absolute, nu putem face totusi aprecieri
exacte asupra distributiei datelor, deoarece ele singure nu exprima marimea a imprastierii. In acest caz
este necesar sa se calculeze un indicator deosebit de pretios, coeficientul de variabilitate (C.V.), care
reprezinta exprimarea in procente a ctului dintre abaterea tip si media aritmetica.
Acest indicator ofera o masura a gradului de omogenitate a unuia sau mai multor colective, si
anume: valoarea acestuia este invers proportionala cu omogenitatea.
Principala calitate a coeficientului de variabilitate consta in aceea ca face posibila compararea
colectivelor masurate cu unitati de masura diferite, prin exprimarea valorilor in procente (de exemplu:
secunde cu centimetri, repetari cu kg/ forta etc.).De asemenea , putem compara sirurile de date obtinute de
un colectiv masurat la mai multe probe, precum si colective diferite masurate cu aceiasi proba sau cu
probe diferite.
In exemplulanterior, in care am calculat media si abaterea standard la un grup de subiecti la care
s-a masurat viteza de deplasare pe 25m, coeficientul de variabilitate se calculeaza astfel:
CV = Sx100 = 0,2x100 = 20 = 4,08%
X 4,9 4,9
Stastica recomanda pentru interpretare urmatoarele trepte de apreciere:
0-10% omogenitate mare
10-20% omogenitate medie
peste 20 % lipsa de omogenitate.
Valorile coeficientilor de variabilitate pot fi influentate de unii factori,ca: numarul de cazuri si
plaja de distributie a rezultatelor; de exemplu, vom avea variabilitate mai mare la un numar de cazuri si la
probe ce permit obtinerea unor rezultate mult diferite,de exemplu:aruncarea mingi de oina la distanta fata
de saritura in lungime de pe loc.
In cazul colectivilor de sportivi variabilitatea, deasemenea,este mult reduse fata de colectivele
obisnuite de elevi, mai putin instruite.

PROBELE DE EFORT

Efortul fizic reprezint o suprasolicitare funcional care produce o modificare a
homeostaziei organismului, n scopul acoperirii necesitilor metabolice crescute ale musculaturii
n activitate.
Modificrile intereseaz aparatul cardiovascular i respirator, permind evidenierea
unor tulburri n funcia acestora.
EVALUAREA CAPACITAI I DE EFORT
Parametrul care caracterizeaz cel mai exact capacitatea de efort a subiectului este
reprezentat de consumul de oxigen al organismului. Msurarea exact a acestuia se poate face
utiliznd sisteme de respiraie n circuit nchis; ntruct aceast metod este greu accesibil, n
practic se folosete o estimare aproximativ, pe baza unor nomograme sau tabele.
echivalentul metabolic (MET) reprezint consumul de oxigen de repaus al
organismului; acesta este estimat a fi de 3.5 ml O2 / kg corp / minut.
capacitatea aerob maxim (VO2max) reprezint nivelul maxim al consumului de
oxigen al organismului. Acesta depinde de capacitatea de adaptare a funciei respiratorii
i cardiovasculare; la subiecii normali, VO2max este atins datorit imposibilitii
creterii debitului cardiac peste un anumit nivel. Calcularea VO2max se face pe baza
nomogramei Astrand exprimarea se face fie n ml O2 / kg / min fie sub forma de
multiplu al MET. Rezultatul obinut se compar cu valoarea teoretic, care se calculeaz
conform formulei:
VO2 max teoretic= 45.8 - (0.17 x Vrsta)

deficitul aerobic funcional (DAF) reprezint scderea procentual a capacitii aerobe
maxime fa de valoarea sa teoretic; se calculeaz conform formulei:


Valoarea DAF este o msur a scderii capacitii de efort fa de valoarea teoretic.
DAF ntre 0 - 25%: reducere minim sau absent a capacitii de efort
DAF ntre 25 - 50%: reducere uoar a capacitii de efort
DAF ntre 50 - 75%: reducere moderat a capacitii de efort
DAF peste 75%: reducere important a capacitii de efort

CLASI FICAREA PROBELOR DE EFORT
Dup modalitatea de efectuare a efortului (fig.1) se disting:
efortul rectangular care utilizeaz un nivel unic de efort cu o durat determinat. Nu
realizeaz modificri similare la nivelul aparatului cardiovascular la subieci cu grade de
antrenament diferite, existnd riscul suprasolicitrii la cei neantrenai i a unei solicitri
insuficiente la cei antrenai.
efortul triangular care presupune o cretere progresiv ("n trepte") a intensitii efortului,
pn la un nivel int, stabilit pe baza capacitii de efort a subiectului.

Fig 1

Dup intensitatea efortului se disting:
testele maximale la care efortul este realizat pn la atingerea capacitii aerobe maxime.
testele submaximale n care efortul este realizat pn la atingerea unei fracii de 80-90% din
capacitatea aerob maxim.


PROBA HARVARD
Principiu. Proba Harvard este o prob de efort maximal, bazat pe msurarea frecvenei
cardiace n perioada de revenire dup efort. Este n general folosit pentru a studia comportarea
aparatului cardiovascular n timpul unor eforturi intense (munc fizic grea, sport de
performan).
Descrierea probei
n ritmul metronomului, subiectul execut urcri i coborri pe scria de efort, n ritm de
30/min timp de 5 minute; dac nu mai poate executa efortul n ritmul impus de metronom se
ntrerupe proba, notndu-se durata efortului efectuat.
imediat dup efort, se determin pulsul n 3 perioade, fiecare de 30 secunde, astfel:
- n primul minut dup efort: primele 30" (0-30")= P1
- n al doilea minut dup efort:primele 30" (1'00"-1'30")= P2
- n al treilea minut dup efort:primele 30" (2'00"-2'30")= P3
se folosete apoi urmtoarea formul pentru determinarea Indicelui de aptitudine fizic:

Interpretarea se face n funcie de valoarea indicelui de aptitudine fizic astfel:
sub 55=condiie fizic slab
55 - 79=condiie fizic medie
80 - 89=condiie fizic bun
peste 90=condiie fizic excelent

PROBA ASTRAND
Principiu. Proba Astrand ste o prob de efort maximal prin care se determin n mod
indirect capacitatea aerob maxim. Ea permite astfel aprecierea posibilitilor
maximale ale funciei respiratorii i cardiovasculare.
Descrierea probei.
se urmrete ca subiectul s efectueze un efort cunoscut (exprimat n W/s) care s produc
creterea frecvenei cardiace peste 120/min. Efortul se face la cicloergo-metru, timp de 6
minute, contra unei rezistene de 120 W/s pentru brbai i 100 W/s pentru femei.
dup terminarea exerciiului se msoar imediat frecvena cardiac, n primele 10 secunde,
subiectul fiind n poziie ortostatic, iar rezultatul se raporteaz pe minut.
din nomograma Astrand se citete capacitatea aerob maxim exprimat n litri/min. Ea se
raporteaz la greutatea ideal calculat dup formula lui Lorentz:



din tabel se apreciaz capacitatea de efort a subiectului n funcie de capacitatea aerob
maxim, vrst i sex.
Tabel 1
Aprecierea calitativ a capacitii de efort
n funcie de capacitatea aerob maxim (ml/min/kg corp) i vrst la brbai.


Tabel 2
Aprecierea calitativ a capacitii de efort
n funcie de capacitatea aerob maxim (ml/min/kg corp) i vrst la femei.





PROBA RUFFIER

Principiu. Proba Ruffier este o prob de efort submaximal care se bazeaz pe
msurarea frecvenei cardiace n perioada de refacere dup efort.
Descrierea probei
se msoar pulsul n poziie eznd, notnd valoarea cu P1.
se execut 30 de genuflexiuni; n primele 15 secunde dup ncetarea efortului, subiectul fiind
n clinostatism, se msoar pulsul i se noteaz valoarea cu P2.
se determin numrul de pulsaii dupa 1 minut de repaus n clinostatism, notnd valoarea
obinut cu P3.
se calculeaz Indicele Ruffier dup urmtoarea formul:


Interpretarea se face n funcie de valoarea indicelui Ruffier:
0 - 2.9 = indice bun
3 - 6 = indice mijlociu
peste 6= indice deficitar

PROBA SCHELLONG I I
Principiu. Proba Schellong este o prob de efort submaximal, bazat pe msurarea
frecvenei cardiace i tensiunii arteriale n perioada de revenire dup efort.
Descrierea probei
se execut 20-30 genuflexiuni, dup care se trece n clinostatism;
imediat i apoi succesiv, la intervale de 1 min se msoar pulsul i PA continund determinarea
pn este atins valoarea de repaus.
Interpretare. La subieci sntoi se produc urmtoarele modificri:
frecvena cardiac crete moderat ( pn la 120/min).
PA sistolic crete cu 15-20 mm Hg; PA diastolic scade uor sau nu se modific, diferena
ntre ele crescnd.
revenire rapid a pulsului i PA n 2-3 minute.
EVALUAREA CIRCULAI EI CORONARIENE
Principiu. Miocardul fiind un organ cu metabolism aproape exclusiv aerob, necesit o
adaptare rapid a fluxului coronarian la necesiti. Creterea necesarului de oxigen n
timpul efortului permite deci diagnosticarea tulburrilor circulaiei coronariene. Aceasta
se face n primul rnd prin nregistrarea ECG de efort, hipoxia determinnd modificri n
procesele de depolarizare i repolarizare miocardic. Este util de asemenea estimarea
consumului miocardic de oxigen, pe baza unor parametrii hemo-dinamici.
Modalitatea de efectuare i intensitatea efortului. Efortul se efectueaz la
cicloergometru, covor rulant, sau folosind o scri special cu dou trepte (testul
Master). Cel mai rspndit este testul n trepte la cicloergometru, care permite o
adaptare mai exact a efortului la gradul de antrenament.
Se prefer un efort submaximal, pn la atingerea unei frecvene int (FT), reprezentnd
85%din frecvena cardiac maxim teoretic (FCMT), la care debitul cardiac atinge valoarea
maxim. Aceasta se apreciaz prin formula:
FCMT = 220 - Vrsta (ani)

Fig 3 Modaliti de efectuare a efortului. A.Testul Master B.Testul la ciclo-
ergometru. C.Testul la covorul rulant


Descrirea probei.
subiectului, n repaus, aezat la cicloergometru, i se msoar pulsul, TA, i se nregistreaz
ECG de repaus.
se realizeaz efortul, pedalnd la cicloergometru, contra unei rezistene progresiv crescute, n
trepte de 30 W, cte 3 minute la fiecare treapt, pn la atingerea FT. La sfritul fiecrei
trepte de efort se msoar frecvena cardiac,TA i se nregistreaz un traseu ECG.
dup oprirea efortului se urmrete continuu subiectul timp de 10 minute, nregistrnd din
minut n minut un traseu ECG.
Interpretare.Criteriile de dup care se apreciaz ca pozitiv un test de efort n trepte la
cicloergometru sunt urmtoarele:
Criterii clinice: apariia durerii precordiale de tip angin pectoral, n mod reproductibil, la
aceai intensitate a efortului.
Criterii electrocardiografice interpretate de medic




Teste pentru masurarea capacitatii motrice


Testul (Glover) pentru scoli primare din alcatuit din patru probe, dupa cum urmeaza:
saritura in lungime de pe loc( dupa tehnologia cunoscuta);
deplasare ininte din sprijin culcat inainte pe palme(fig 1).
Pentru aceasta se traseaza pe sol doua linii paralele la distanta de circa 6 m

Fig nr 1
Executantul ia pozitia de plecare cu corpul perpendicular pe una din linii, in pozitia culcat inainte cu
sprijin pe palme, varfurile degetelor orientate inapoi, bratele intinse, corpul drept, sprijinit pe varfurile
picioarelor intinse.La semnal, elevul se deplaseaza prin impingere in brate, cat mai repede, fara a indoi
bratele sau corpul si fara a se ajuta cu genunchii, pana ajunge sa treaca linia de sosire si cu varfurile
picioarelor. Se cronometreaza si se inregistreaza timpul in secunde si zecimi. Proba masoara, in principal,
forta si rezistenta musculaturii scapulo-humerale.
Alergare cu ocolirea a doua jaloane. Se traseaza pe sol doua linii paralele la aproximativ 12m una
de alta, iar in interiorul lor (tangenta la ele) se aseaza doua mingi medicinale.
Elevul porneste in alergare si parcurge de 10 ori distanta de 12m, deci de 10 x 12m, adica 120m. Se
cronometreaza timpul in secunde si zecimi de secunda.
Din culcat inapoi, ridicarea trunchiului in sezand. Elevul sta culcat cu mainile la ceafa si picioarele
intintinse, varfurile sprijinite sub ultima sipca a scarii fixe sau fixate de catre un partener. La
comanda, executantul ridica trunchiul si atinge genunchii cu coatele (mentinand mainile la ceafa),
apoi revine in pozitia initiala .se lucreaza timp de 30 s, lundu-se in considerare numarul maxim
de repetari efectuate in acest interval de timp.

..&

Un alt cercetator Edwin Fleihman, a elaborat un test destinat studentilor pentru verificarea
conditiei fizice. Testul este aplicat baietilor si fetelor cu varste intre 12 si 18 ani. Performantele
corespunzatoare acestei ultime varste sunt considerate ca element de referinta si pentru varstele ce o
depasesc.
Deoarece acest test , precum si metodologia de aplicare sunt deosebit de riguros experimentate si
aplicate, este necesara o prezentare mai amanuntita.
Autorul a pornit la elaborarea testului de la urmatoarele obiective :
1. Stabilirea acelor factori care determina ,,conditia fizica.
2. Gasirea celor mai bune probe care sa puna in evidenta factorii conditiei fizice.
3. Elaborarea unei scari pe baza careia sa se poata incadra subiectii in diferite categori ( inferior,
mediu, superior).

Studiul pentru elaborarea testului si standardizarea s-a efectuat pe un esantion de 20.000 de baieti
O deosebita atentie a fost acordata alegerii probelor, cautandu-se ca, pentru acelasi factor, sa nu
se foloseasca mai multe probe sau sa se omita stabilirea unei probe corespunzatoare unui factor cu mare
pondere in formarea unei imagini complete asupra aptitudinilor fizice.
In alegerea probelor s-a cautat sa se respecte cateva elemente :
a) utilizarea unor probe cunoscute, dar usor modificate pentru a le adecva in mai mare masura
factorilor ce trebuie investigati ;
b) alegerea unor probe care sa nu necesite instalatii sau echipament deosebite.
Factorii aptitudinilor (fizice) considerati de baza sunt urmatorii :
1) mobilitatea articulara si elasticitatea musculara a corpului prin torsiune ;
2) mobilitatea dinamica a corpului in plan anterior, posterior si prin rasucire ;
3) forta exploziva sau puterea (capacitatea de a cheltui maximum de energie in unul sau mai multe
acte explozive)
4) forta statica sau forta maxima ce o poate exercita subiectul (ridicarea de greutati mari sau
comprimarea ori intinderea dinamometrelor) ;
5) forta dinamica sau capacitatea de a se manifesta forta musculara in mod repetat si a rezista la
oboseala ;
6) forta trunchiului ;
7) coordonarea generala a corpului sau capacitatea de coordonare simultana a diferitelor parti ale
corpului ;
8) capacitatea de mentinere a echilibrului pe un picior ;
9) capacitatea de a rezista la oboseala (rezistenta cardio-vasculara).
Probele utilizate pentru masurarea acestor factori sunt urmatoarele :
1. Mobilitatea articulara si elasticitatea musculara prin rasucire. Pentru aceasta se traseaza pe un
perete o linie verticala continuata pe podea cu o alta perpendiculara pe ea. Tot pe pereta se
traseaza, cam la inaltimea umerilor, o linie orizontala gradata din centimetru in centimetru, lunga
de aproximativ 76 cm. Linia verticala trebuie sa cada pe scala in dreptul gradatiei 38,1 cm (fig.
2).


Fig nr 2
Subiectii dreptaci stau cu umarul stang la perete , cu varfurile picioarelor aliniate la linia de pe podea.
Distanta subiectului fata de pereta se ia prin intinderea bratului stang la orizontala astfel incat sa atinga
zidul cu pumnul strans.
Din acesta pozitie, cu bratul drept intins lateral, subiectul se rasuceste spre dreapa si inapoi, fara sa
miste talpile de pe sol, urmarind sa atinga gradatia de pe perete cat mai departe: mentine pozitia doua
secunde. Se fac doua incercari, lundu-se in considerare rezultatul celei de-a doua.
2)Mobitilatea dinamica a corpului in plan anterior, posterior prin rasucire se masoara astfel :
subiectul sta departat cat nivelul umerilor, cu spatele la un perete, la o distanta suficient de mare pentru a
nu-l atinge cand se apleaca inainte. Se marcheaza pe perete la nivelul umerilor un punct si altul pe sol
inaintea varfului picioarelor ( fig. 3)

Fig. nr 3
La semnal, subiectul se apleaca inainte atingand cu mainile punctul de pe sol, apoi se ridica si se
rasuceste spre stanga, fara a deplasa talpile, si atinge cu mainile punctul de pe perete ; apoi revine si
atinge solul, dupa care se ridica si se rasuceste spre dreapta. Se executa un numar cat mai mare de cicluri (
dreapta-stanga), timp de 20 s.

3)Forta exploziva sau puterea se masoara printr-o proba de alergare dus- intors intre doua linii paralele
trasate la cca 18 m una de alta (fig 4).

Fig. nr 4
Subiectul se afla inainte unei linii si, la comanda, porneste in alergare cu viteza maxima pana trece cu
ambele picioare dincolo de linia opusa, dupa care se intoarce la locul de plecare.
Se executa aceasta alergare de 5x 18 m= 90 m, cronometrandu-se in secunde si zecimi timpul de
parcurgere a celor 5 repetari.
Pentru aceeasi calitate, autorul mai foloseste aruncarea mingii de tenis(softball) la distanta, cu o
mana, de pe loc.
4) Forta statica sau forta maxima se masoara cu dinamometru palmar. Se efectueza trei incercari,
luandu-se in considerare cea mai puternica.
5) Forta dinamica este investigata prin tractiuni in brate din atarnat. Se executa cat mai multe
tractiuni pana se trece cu barbia deasupra barei. Pauzele dintre repetari nu trebuie sa depaseasca 2
s. Se ia in considerare numarul de repetari executate corect.
6) Forta trunchiului. Pentru aceasta calitate, din culcat pe spate, se ridica picioarele intinse la
verticala. Se executa un numar cat mai mare de repetari, timp de 30 s.
7) Coordonarea generala a corpului se apreciaza prin efectuarea unei sarituri de pe loc cu picioarele
printre brate, peste o coarda pusa in doua , tinuta in maini , la distanta de 40,64 cm . Se executa 5
incercari, lundu-se in considerare numarul celor corect executate.
8) Capacitatea de mentinere a echilibrului pe un picior se testeaza prin pastrarea echilibrului
pe un dispozitiv in forma de ,,T asezat invers, cu inaltimea 4 cm, latimea 2 cm si lungimea de 60,96
com (fig 5).

Fig. nr 5
Cu mainile pe solduri, subiectul se urca cu un picior pe dispozitiv si cauta sa se mentina cat mai mult
posibil in echilibru, cu ochii inchisi. Se cronometreaza timpul pana cand subiectul atinge solul cu celalalt
picior, cade de pe dispozitiv sau ridica mainile de pe solduri.
9) rezistenta la oboseala se inregistreaza prin capacitatea subiectului de a alerga o distanta de
aproximativ 560 m intr-un timp cat mai scurt. Se poate alerga pe un patrat cu latura de 45,5 m sau pe
orice traseu astfel ales incat sa nu aiba unghiuri ascutite.
Se considera ca rezultatele se interpreteaza pe o scara de la 10 la 90, cu gradatie dupa cum
urmeaza:
I ntervale Nota
Foarte inalt Peste 97
90-96
9
8
Inalt 80-89 7
65-79 6
Mediu 35-64 5

Scazut 12-34
10-19
4
3
Foarte slab 4-9
3 si sub acesta
1