Sunteți pe pagina 1din 3

Dezvoltarea senzoriala

La varsta prescolara are loc o mare extensie a universului cunoscut de copil. Cum
noile spatii de viata - exteriorul casei, strada spre gradinita sau spre magazin - contin multe
obiecte incitante, incep sa fie vitalizate o serie de trebuinte psihologice ale copilului. Dintre
acestea, trebuinta de cunoastere si cea de investigare sunt extrem de importante. Copilul vrea
sa afle, sa stie cat mai multe lucruri, curiozitatea lui este vie si permanenta.
Dar pentru satisfacerea acestor trebuinte, copilul trebuie sa dispuna de procese,
insusiri, functii si capacitati psihice care sa ii permita sa investigheze noile obiecte si
fenomene. Asadar, procesele senzorial-perceptive, alaturi de cele motorii si actionale, suporta
o serie de transformari pentru a se perfectiona in conformitate cu noile cerinte.
Sensibilitatea copilului se adanceste si se restructureaza. Astfel, sensibilitatea vizuala
si auditiva trec pe prim plan, ele fiind cele care capteaza prioritar informatiile. La varsta micii
scolaritati se diferentiaza si se denumesc culorile fundamentale ale spectrului (rosu, galben,
verde, albastru), dar nu si cele intermediare (portocaliu, violet, indigo), care vor fi diferentiate
abia in jurul varstei de 5 ani. Sensibilitatea auditiva devine de doua ori mai fina in aceasta
perioada.
Fara a-si pierde semnificatia, sensibilitatea tactila se subordoneaza vazului si auzului,
ca instrument de sustinere si control al acestora. Daca pana acum tactul era utilizat pentru
descoperirea insusirilor obiectelor, in noul stadiu al dezvoltarii psihice va fi folosit pentru
stabilirea semnificatiilor acestora. Relatia dintre sensibilitatea vizuala si cea tactila este mai
slab coordonata la aceasta varsta, copilul intampinand anumite greutati in recunoasterea
tactila a obiectelor percepute anterior vizual. Aceasta legitate se pastreaza, insa, numai atunci
cand este vorba de un obiect necunoscut. Sarcina inversa, recunoasterea vizuala a unui obiect
care a fost anterior perceput doar prin pipait este relativ simpla pentru copil. Cele doua
fenomene sunt explicate prin legaturile conditionate stabilite intre analizatorul tactil-
kinestezic si cel vizual; simpla vedere a unui obiect actualizeaza vechile impresii tactil-
kinestezice.
Celelalte forme de sensibilitate continua sa se dezvolte si ele, insa nu in aceeasi
masura cu cea vizuala si auditiva. Aceasta din urma cunoaste, de exemplu, o serie de
specializai interioare: se dezvolta mult auzul verbal si cel muzical, fapt care va da posibilitatea
recunoasterii obiectelor dupa sunetelor pe care le scot la atingere, lovire, ciocnire.
Este cunoscut faptul ca la copil nu intalnim senzatii in stare pura decat, cel mult, in
primele zile de viata. El nu reflecta insusirile izolate ale obiectelor si fenomenelor, ci obiecte
in multitudinea si unitatea insusirilor lor, senzatiile fiind subordonate si integrate perceptiilor,
care le individualizeaza in raport cu cele ale anteprescolarului. In acest fel, se vor desprinde
treptat de particularitatile concrete ale situatiilor si de conotatiile afective, fiind mult mai
evidenta acum centrarea pe obiect, pe caracteristicile lui reale, obiective. Unele forme speciale
ale perceptiei, cum sunt perceptia spatiului, a timpului, a miscarii, se organizeaza si incep sa
functioneze aproape normal si plenar.
Perceptia marimii obiectelor, cat si constanta perceptiei de marime sunt inca deficitare,
mai ales la prescolarul mic. Doua cutii de aceeasi forma, aceeasi culoare, dar diferite ca
marime sunt diferentiate nu atat dupa marime, cat dupa asezarea lor spatiala. Daca, de
exemplu, copilul a gasit o bomboana in cutia mare amplasata in dreapta, la o noua incercare el
va cauta bomboana tot in dreapta, desi cutia mare este amplasata in stanga. Intarirea verbala
usureaza mult aceasta sarcina: pronuntarea cuvintelor "cutia mare" atunci cand copilul gaseste
bomboana in aceasta cutie il ajuta pe copil sa diferentieze obiectul dupa marime. Fara
dirijarea si intarirea verbala, perceptia copilului poate trece peste insusirile semnificative ale
obiectelor, se poate cantona pe cele nesemnificative, se poate muta de la unele la altele (Golu,
Zlate, Verza, 1998). Constanta perceptiei de marime este strans legata de perceptia distantei.
Aprecierea distantei la care se afla obiectele, a orientarii lor in raport cu anumite repere (in
stanga/dreapta, in fata/spate, sus/jos), a pozitiei lor (deasupra, dedesubt, langa etc.) se face cu
mai multa usurinta spre sfarsitul prescolaritatii.
Perceptia timpului este influentata de anumite evenimente din viata prescolarului, unde
el trebuie sa astepte pentru a-i veni randul pentru a desfasura o activitate oarecare sau sa
urmeze in mod regulat un program stabilit, dezvoltandu-se astfel perceperea succesiunii in
timp a evenimentelor si durata lor. In etapa prescolara mare, copiii realizeaza progrese
insemnate in citirea ceasului.
Premisa formarii reprezentarilor este reprezentata de desprinderea unor insusiri
semnificative ale obiectelor si fixarea lor in cuvinte. Reprezentarile scolarului vor fi mai clare
si mai stabile cu cat descrierea obiectului este mai bogata, cu cat se bazeaza mai mult pe un
suport intuitiv sugestiv. Este necesar totodata sa se utilizeze cuvantul pentru a facilita
desprinderea unui obiect din fond si a unor insusiri ale obiectului din masa tuturor celorlalte.
La aceasta varsta, reprezentarile au un caracter situativ, intuitiv, bazandu-se in principa
l pe insusirile concrete ale obiectelor si fenomenelor. Caracterul schematizat si generalizat al a
cestora se prefigureaza spre sfarsitul prescolaritatii. Rolul lor in viata psihica a copilului este d
eosebit de important, largind sfera vietii psihice prin posibilitatea copilului de a cunoaste obie
ctele si in absenta lor si de a isi reactualiza experienta trecuta, integrand-o in cea prezenta sau
chiar in cea viitoare.