EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

UNIVERSITATEA CRETIN DIMITRIE CANTEMIR

FACULTATEA DE TIINELE EDUCAIEI











EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT




PROFESOR NDRUMTOR: MIHAELA DANIELA CRSTEA



STUDENT: VLSCEANU (BANU) MIHAELA
AN I - GRUPA 4








2013-2014

EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

ARGUMENT



Lumea mrunt a celor care nu cuvnt din opera lui Emil Grleanu nu este numai o
lume pitoreasc, de un farmec aparte sau de un umor discret, ci este i plin de nelinite i
ntrebri, i are dramele ei mute, zguduitoare uneori.
Emil Grleanu mprumut un suflet de copil i percepe lumea nconjurtoare din
perspectiva acestuia. El scrie o carte pentru copii, deschiznd o u spre un univers misterios i
plin de farmec. [...] Emil Grleanu a creat un suav bestiarum, imaginnd o analogie ntre
vieuitoarele naturii i fiinele umane" (Ion Blu).
Povestirile lui Emil Grleanu, creaii de proporii reduse, de concentrare maxim,
denotnd un subtil spirit de observaie i analiz, sunt strbtute de o vibrant not de duioie
i blndee, de delicatee sufleteasc i umanitate" (Teodor Vrgolici).
Povestirile lui Grleanu au o nsemnat valoare instructiv i educativ. Ele
constituie un mijloc de cunoatere a unor aspecte ale vieii animalelor, psrilor, insectelor i
chiar a plantelor, redate ntr-o form literar accesibil. Lectura acestora le trezete copiilor
dorina de a observa mai atent viaa din natur i mrete interesul pentru cunoaterea
vieuitoarelor, contribuind la dezvoltarea spiritului de observaie. Prin forma lor artistic,
schiele lui Grleanu contribuie i la dezvoltarea sentimentelor estetice ale copiilor.
Pentru ca lectura operei lui Grleanu s-i ating scopul educativ i, n special, s
contribuie la dezvoltarea spiritului de observaie, educatorul trebuie s-i stimuleze pe copii,
pentru a observa amnuntele redate de scriitor i a le putea reproduce.


EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

CUPRINS

ARGUMENT

CAPITOLUL I
VIAA I OPERA LUI EMIL GRLEANU

CAPITOLUL II
GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

CONCLUZII

BIBLIOGRAFIE





















EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

CAPITOLUL I
VIAA I OPERA LUI EMIL GRLEANU


Emil Grleanu (n. 5 ianuarie 1878, Iai, d. 2 iulie 1914, Cmpulung) a fost un
prozator, regizor, scenarist de film i jurnalist romn. Fiul lui Emanoil Grleanu, colonel i al
Pulcheriei, nscut Antipa. ncepe liceul la Iai n 1889 dar se retrage i se nscrie la coala
fiilor de Militari, unde devine coleg cu Jean Bart, apoi intr la coala de Ofieri de Infanterie,
unde devine coleg cu Gheorghe Brescu. A fost sublocotenent n armata romn dar este
exilat la Brlad pentru activitatea sa publicistic, interzis de regulamentul militar.
Viaa:
S-a nscut n noaptea de 4 spre 5 ianuarie 1878. Prinii locuiau n apropierea
Copoului, n faa grdinii lui Vod Sturza, loc cu o ncnttoare privelite de care scriitorul i
va aminti. Copil ciudat, de o prea mare sensibilitate i concentrare, i ngrijoreaz mama prin
ndelungile lui stri de visare. Se juca de-a soldaii i citea cu nesa "Povuitorul copiilor",
editat de Creang.
Prinii, locotenent-colonelul Emanoil Grleanu, aparinnd unei familii de rzei din
Bacu i mama, Pulheria Antipa, de origine greac, se despart, lsnd copilul n grija unor
mtui din Iai, care i-au cultivat nclinarea spre duioie i frumos.
Doi factori l-au ndrumat ns spre cariera armelor: influena tatlui, precum i faptul
c locuind n aproprierea cazrmilor a avut deseori ocazia s vad armele.
Publicistica literar:
A debutat la revista ieean Arhiva n 1900 cu schia Dragul mamei i cu
poezia Iubitei sub pseudonimul Emilgar.
A colaborat la revistele Arhiva, Evenimentul, Smntorul, Luceafrul, Albina, Convorbiri
literare, Flacra, etc.
Ulterior, a fost redactor la revista smntorist Ft-Frumos i colaborator la
Convorbiri critice. A participat activ la nfiinarea Societii Scriitorilor Romni n 1908, al
crei preedinte a fost ntre 1911-1912. Reprezentant de frunte al Semntorismului. Foarte
apreciat de Nicolae Iorga, cruia i dedic volumul de debut, apoi devine discipol al lui Mihail
Dragomirescu.


EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

Opere:
A debutat cu volumul Btrnii (1905), n care sunt evocai boieri de vi veche, patriarhali
i vistori, superiori lumii noi, burgheze, care i-a ruinat.
Cel mai cunoscut volum a lui Emil Grleanu este Din lumea celor care nu
cuvnt (1910), n care a relatat ntmplri alegorice din viaa gzelor, psrilor,
animalelor i plantelor.
Un alt volum, Nucul lui Odobac (1910), dezvolt tot o tem semntorist: dispariia
rnimii patriarhale i a obiceiurilor tradiionale.
Alte opere:
Cea dinti durere, 1907
Odat!, 1907
ntr-o zi de mai, 1908
1877. Schie din rzboi, 1908
Punga, 1909
Trei vedenii 1910
Amintiri i schie 1910
Visul lui Pillat, 1915
O lacrim pe-o gean, 1915
Poveti din ar, 1916
Culegtorul de rou, 1919
Opere alese
Opere alese, ngrijite de I.Negoiescu, 1955, postum
Scrieri alese, ngrijite de T. Vrgolici, 1964, postum






EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

CAPITOLUL II
GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

Cu scurgerea timpului, multe din cunostintele acumulate in timpul copilariei sau
studiilor scolare se sterg, ramanand doar cele care vor forma cultura generala, acestea
capatand o valoare deosebita. Din acest fond de aur pe care il pastram toata viata, fac parte
si povestirile Din lumea celor care nu cuvanta de Emil Garleanu, povestiri pe care nu le
uitam toata viata. Autorul nu face parte din marii clasici ai literaturii romane, de altfel s-a
stins din viata la o varsta destul de tanara, 35 de ani, dar ceea ce a sadit in sufletele noastre de
copii are marca nemuririi. Cine nu a citit, copil fiind, duioasele si in acelasi timp, tristele
povestioare care ne-au introdus in fascinanta lume a necuvantatoarelor ? Povestirile lui Emil
Garleanu, adevarate poeme in proza, ne-au facut sa traim adanc starile sufletesti ale
vietuitoarelor descrise si nu le-am mai uitat niciodata. Raman pentru totdeauna povestea
Caprioarei, a Gandacelului, a lui Grivei, a Vulturului sau a Calului in memoria
noastra si apoi le recomandam si fiilor si nepotilor nostri.
Emil Garleanu a dat grai celor care nu cuvanta in acest volum care inchide in el cateva
exemplare din specii diferite, inzestrandu-le cu atribute omenesti, vietati pure si impure, care
misuna, se bucura, se intristeaza, isi povestesc intamplari si necunoscute drame.
Acestea sunt adesea mici tragedii, aparent banale pentru trecator, dar de toata
frumusetea pentru artist, asa cum spunea Ilarie Chendi.
Emil Garleanu s-a impus in literatura noastra, fiind inzestrat cu o capacitate de fina si
subtila observatie, cu o mare sensibilitate si delicatete sufleteasca. El a trait parca alaturi de
fapturile pe care le-a descris, privind cel mai adesea din punctul lor de vedere, transmitand si
cititorului aceste trairi pe care le-a redat intr-o maniera inegalabila. Nu este vietuitoare
descrisa de el care sa nu fi primit ceva din caldura dragostei lui. Simtim printre randuri cum i-
a vibrat inima pentru viata lor pusa in primejdie in orice moment. El a fost capabil sa vibreze
puternic chiar si pentru cele mai neinsemnate creaturi ale firii, pentru soarta unei gaze cat un
fir de neghina sau a unui gandacel, asa cum s-ar induiosa pentru soarta oamenilor.
Emil Garleanu a privit cu un ochi foarte atent, atat bucuriile, cat si marile primejdii ce
le pandesc viata lor atat de efemera. Ele se lupta cu obstacolele ce le stau in cale si le-a
atribuit uneori rationamente umane, oricat de elementare ar fi: Nu trebuie sa fii cat un munte
de mare, ca sa poti judeca. Ci de-ai fi cat o neghina, ori cat un fir de colb, daca ai in capusorul
tau scanteia ce cuprinde lumea ti-i de ajuns: stii ce esti, de unde vii si-ncotro trebuie sa te
EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

indrepti. Cu aceste cuvinte ale furnicutei pe care i le adreseaza unei ganganii din povestirea
Cat un fir de neghina se deschide volumul Din lumea celor care nu cuvanta.
Dramele vietuitoarelor descrise in acest volum sunt asemanatoare cu cele omenesti,
pentru ca soarta poate fi potrivnica si lor, ca si oamenilor.
Musculita moare intr-un moment cu totul neasteptat. Dupa ce se saturase bine, se
asezase pe litera rosie a unui ceaslov si a atipit. Dar popa Gheorghe a intrat in camera suparat.
Repede, cu o miscare iute, sfintia sa inchide ceaslovul si-l arunca la loc, in dulap.
Iar in mijlocul slovei rosii, musculita, strivita, se facu una cu hartia, tocmai in clipa cand, mai
adormita, izbutise sa-si statorniceasca in capsorul ei un gand: Ce bine e sa traiesti si sa mori
satula!. Ca in toate povestirile si aici simti prezenta autorului.
Asemenea musculitei, carabusul din povestirea Saracutul isi va gasi sfarsitul tocmai
cand se considera iesit din primejdie. Luat pe sus de un vartej si lasat in mijlocul unui drum
de tara, pe langa el trec mari primejdii, un cocos, un curcan si un paun si pentru fiecare si-a
simtit sfarsitul aproape. Cand a intalnit si un pui de sturz si-a zis: Ei! De asa paseri mici, mai
de seama mea, mi-i drag si mie si chiar se gandea sa ii dea buna ziua. Dar sturzul a apucat
carabusul cu lacomie si hap ! hap! L-a inghitit, gata sa se inece cu el. De pe gard, o vrabie
cu puisorii ei si-au luat zborul, ducand cu ei o invatatura mai mult.
Si lumea pasarilor de prada este prezentata zbatandu-se intre satisfactiile vietii si primejdiile
mortii.
Vulturul, din povestirea cu acelasi nume, se simte puternic si stapanitor al vazduhului
de la inaltimea caruia priveste lumea de jos. Se simte imbatat de aerul racoros pe care il
soarbe si de atata putere, se considera stapanul a tot ce vede inaintea lui, dar intorcandu-se
spre cuib, l-a atins un glont al unui vanator si i-a ranit o aripa. S-a rostogolit de cateva ori prin
aer si a cazut printre brazi, agatandu-se de o creanga a unui brad.
La radacina acestuia era un caprior care privea linistit.
Iar vulturul simte ca-i pierdut, ca puterile il parasesc. O ura strasnica il cuprinde:
parca ar dori sa se stinga toata lumea o data cu dansul. Se lasa sa pice drept peste caprior si cu
cea din urma putere, ii infige gheara in ochiul curat si umed. In vreme ce capriorul se scutura
si fuge, nauc de spaima si de durere, pasarea cade moarta, cu ghearele stranse, cu ochii
inchisi. Vulturul d-lui Garleanu, cu zborul sau maret, cu tragica-i cadere si si cu ghiarele
infipte in ochii nevinovatului caprior, este un poem intreg. (Ilarie Chendi)
La fel isi gaseste sfarsitul si o turturica din povestirea Nedespartire, ce-si luase
zborul intr-o toamna, intr-un stol, spre tarile calde. Un glonte a lovit-o mortal si a cazut in rau,
EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

purtand-o la vale. Perechea stinghera se desprinde din stol si se roteste deasupra apei,
urmandu-si perechea, ca un simbol al vesnicei iubiri.
Povestirea aceasta ne aminteste de motivul popular al turturelei ramasa stinghera.
E plina de duiosie soarta unei frunze din povestirea Frunza pe care o avem sub ochii nostri
de cand a aparut. Tot sub ochii nostri a crescut in razele soarelui si in picaturile de ploaie,
dand adapost unui scatiu. Si-a gasit sfarsitul lovita chiar de aripa acestuia.
Cu emotie infinita si cu multa bonomie, uneori simtindu-l inlacrimat, scriitorul a surprins
contrastul dintre armonia naturii si tragediile de-o clipa. Marta, calul orb, din povestirea
Parasita, cade in prapastie si peste trupul zdrobit se apleaca manunchiurile inalte de cimbru
salbatic. Este aici mult lirism in cadrul bogat al naturii care cuprinde in sanul ei tragedia
Martei. ...malul se desprinse mai intai domol, rasturnand-o pe o coasta, apoi se surpa dintr-o
data, repede, la vale, rostogolind-o pana in adanc, oprind-o tocmai pe un damb dedesuptul
caruia fierbea paraul. Si vantul, care sufla printre malurile prapastiei, curgand si dansul ca o
apa, apleca manunchiurile inalte ale cimbrului salbatec peste trupul ei zdrobit.
Povestirile lui Emil Garleanu sunt adevarate metafore ale candorii, fragilitatii, dezamagirii
opuse unei umanitati abdicate de la conditia ideala si tarata in animalitate. Spiritul de
observatie se impleteste cu duiosia si blandetea, delicatetea sufleteasca si umanitatea.
Autorul nu tradeaza vreo intentie de a instrui, de a obtine vreo morala, ci se retrage la
partea pur artistica., asa cum noteaza Tudor Vianu. Autorul il lasa pe cititor sa reflecteze.
Fiecare din povestirile lui poarta un adanc inteles, iar finalul cuprinde o descriere cu talc care
se strecoara pe nesimtite in sufletul cititorului, facandu-l mai bun, mai intelegator, mai uman.
In unele povestiri, Emil Garleanu pune pe seama micilor vietuitoare avanturi pline de
elan spre mai bine, eforturi uriase de a atinge un tel. Minusculul Gandacel, abia ivit pe
lume, vazand soarele din care credea ca s-a desprins, doreste sa ajunga pana la el. Face uriase
eforturi ca sa urce pe potirul unui crin si cand va ajunge in varf, cu un salt va fi la soare.
Si a mers voinicelul, a mers. Mult sa fi mers.Se uita in jos si-l cuprinse ameteala. Privi in sus
si se cutremura. Ce nu facuse nici un sfert din sfertul drumului. Puterile ii cam slabisera, dar
nu se lasa. Inca vreo cativa pasi, si ici, deasupra, parca se intruchipa o frunzisoara latareata, ca
o prispa. Acolo o sa se odihneasca. Si iar purcese la drum; si umbla si umbla, baiete; si de
abia ajunse. Iar cand a poposit, ud de sudoare, ca parea o picatura de roua, bulgarele de aur,
scapatase de amiaza. Si gandacelul, increzator in puterile sale, isi va relua drumul in ziua
urmatoare.
In povestirea Mai sus, ciocarlia intruchipeaza acelasi delicat optimism, bucuria de
viata si avantul spre inaltimi. Avantul ei ne suna ca un averisment : trebuie sa cunoastem
EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

limitele, altfel poate sa se intoarca impotriva celui ce cuteaza nemasurat. In avantul spre
inaltimi, ciocarlia canta fericita, dar epuizarea ii aduce sfarsitul.
Si-n vreme ce, smulgandu-se, nebun de fericire, glasul se-nalta singur, tremurator si
dumnezeiesc de dulce, in inalt, trupul cade ca un bulgare de tarana spre pamant.
Sentimentele si trairile animalelor, care simt ca au imbatranit si devin inutile pe langa
gospodaria omului, sunt surprinse intr-un limbaj simplu, care merge la sufletul cititorului.
Grivei din povestirea cu acelasi nume, batran si bolnav, parasit de toti ai casei, plangea,
plangea, cum plang oamenii cu lacrimi fierbinti, care ii lunecau pe bot si parca-l
ardeau.Noaptea se zbatea in chinuri mari si urla sfasietor. Ca sa nu isi mai indurereze
stapanii, a fugit in padure, unde a murit in spasmele cumplitelor dureri.
Dar cea mai frumoasa si cea mai impresionanta povestire este Caprioara. Aceasta
povestire a facut parte din manualele scolare foarte multi ani. Dragostea de mama , dusa
firesc pana la sacrificiu, impresioneaza atat de puternic, incat cel mai adesea lectura se
termina cu glasul tremurat, cu un suspin adanc sau chiar cu ochii umezi si se fixeaza in
mintea cititorului, imposibil de sters vreodata. Sentimentul de dragoste de mama pentru fiinta
frageda careia i-a dat viata, a hranit-o cu laptele ei, i-a purtat grija ocrotindu-o pana acum, o
determina sa se sacrifice pentru a o salva de la o moarte sigura. In fata ei, de sub o cetina,
ochii lupului straluceau lacomi. Un salt si iedul ar fi fost sfasiat. Atunci caprioara da un
zbierat adanc, sfasietor, cum nu mai scosese inca, si dintr-un salt, cade in mijlocul
luminisului. Lupul, vazand prada mai mare, uita iedul si se repede la ea...
Prabusita in sange, la pamant, sub coltii fiarei, caprioara ramane cu capul intors spre
iedul ei. Si numai cand acesta, inspaimantat, se topeste in adancul padurii, caprioara simte
durerea, iar ochii i se tulbura de apa mortii. Jertfa caprioarei pentru a salva viata iedului ei,
trezeste in cititor cele mai profunde sentimente. Aceste compozitii concentrate in cateva linii
sugestive ne dovedesc ca autorul lor este stapan pe subtile mijloace artistice. Povestirile parca
sunt niste instantanee, de o maxima concentrare si esentializare a unei stari sau situatii, de
parca autorului lor i s-ar fi terminat cerneala, ca si cand ar fi ultima bucatica de hartie pe care
mai poate sa scrie. In cateva linii, prinde cu pricepere si exactitate imagini originale si pline
de stralucire, miscarea pasarilor din curte, in povestirea In curtea mea: Albe, linse sau
zburlite ca de vant, leganandu-se, sasaind, indemnand la tacere le vezi? cardul de gaste se
insira una dupa alta, ca si cand cea din capat ar fi inghitit un mosor de sfoara al carui capat l-
ar fi hapait, pe rand, toate celelalte. Infoiate, gata sa sara in capul oricui s-ar apropia,
clostele scurma mereu, ca si cand ar cauta o comoara. Isi hranesc puisorii. Gagalicii boturi
de aur cu doua picaturi de rubin drept ochi. Uite-i cum se framanta, cum se strang roi si se
EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

desfac pe urma, cum se ciupesc de la un viermisor. Unul a sarit pe spatele mamei si, cu
piciorusele lui subtiri si fragede ca paiul, i se cocoata dupa gat. De acolo urmareste cu
ochisorii lui vioi ce fac ceilalti: prinde clipa, sare, si apuca viermisorul. Apoi, fugind subt
aripa calda si ocrotitoare a clostei, ospateaza. Ceilalti raman locului prostiti, saracutii, pana ce
zaresc o alta prada. Puisorii, ca si alte vietuitoare mici, au psihologia copiilor. Sunt gata de
nazbatii, privesc cu uluire nestiind ce li se intampla, ispitesc intamplarea, iar uneori sunt
temerari.
Si asa pe rand, cu un fin spirit de observatie sunt prezentate si celelalte vietuitoare din
curte. Bibilica este harnica ograzii. Numai sa-i auzi gurita cand vreo lenesa se-ntrece mai
mult cu deochiul somnului. Cocosul e tantos, cu pinteni arcuiti, cu platosa penelor otelii,
ratele sunt intotdeauna ursuze, de parca sunt vaduve, curcanul este gramaticul curtii si-si
poarta siragurile de margele si hurmuz la gat. Sub pana lui Emil Garleanu, pasarile cele mai
putin poetice cum e gaina sau rata, devin adevarate pasari ale paradisului autohton.
Locul preferat al descrierilor a fost gradina unde pretutindeni a gasit varietate si culoare. In
timpul copilariei petrecuta in orasul natal, Iasi, nu avea desfatare mai mare decat sa rataceasca
prin intinsa gradina din spatele casei. Acolo observa cu incantare miscarea insectelor,
pasarilor, animalelor sau a plantelor. Tatal, Emanoil Garleanu, ofiter, l-a indrumat si pe el
catre aceasta cariera. Nu dupa multa vreme, Emil Garleanu o va inlocui cu o pasionata
activitate publicistica si cu scrieri, iar mai apoi ca director al Teatrului National din Craiova.
Alaturi de St. Iosif, Dimitrie Anghel, Panait Cerna, I. A. Bassarabescu si altii Emil Garleanu
se situeaza printre autorii care au cultivat cu succes genul scurt al prozei la inceputul secolului
al XX-lea. Moartea sa prematura a intrerupt sirul pasionatei activitati si isi doarme somnul de
veci in cimitirul Bellu in Bucuresti, alaturi de alti scriitori rapusi prea devreme, St. O.Iosif,
Ilarie Chendi...Zugravind in culori pline de gingasie si sensibilitate universul gazelor,
plantelor si animalelor, opera lui Emil Garleanu se rotunjeste cu alte opere in care prezinta
imagini din societatea romaneasca de la inceputul secolului trecut, aspecte caracteristice din
viata grea a taranilor sau din viata minata de neajunsuri a intelectualitatii.
Emil Garleanu a folosit in operele sale un limbaj sobru, dar in acelasi timp artistic. Operele
lui se remarca prin simplitatea si claritatea stilului, prin ritmul natural al frazelor, prin
claritatea si cumpatarea imaginilor poetice. El a gasit expresia cea mai simpla si cea mai
generala iar in clipele de viata si in intamplarile din lumea necuvantatoarelor, inima
indurerata a omului recunoaste propria lui conditie, asa cum pe drept cuvat spunea Tudor
Vianu.
EMIL GRLEANU I GRAIUL CELOR CARE NU CUVNT

Glasul furnicutei care i se adreseaza unei ganganii in deschiderea volumului este de
fapt, glasul ratiunii umane. Furnicuta, parca ni se adreseaza noua oamenilor: Stiti ce sunteti?
Stiti de unde veniti? Incotro va duceti? Stiti ce e destinul? sau daca el e GATA FABRICAT?
sau il CROITI singuri? Intrebarile furnicutei ne indeamna sa cugetam: Oare avem o
MISIUNE de indeplinit? sau am venit DEGEABA pe pamant? Daca am identificat misiunea,
am INDEPLINIT-o? sau suntem pe cale sa FACEM ce TREBUIE? Mai avem TIMP? Poate
ca in fata lui Dumnezeu si noi suntem niste mici ganganii pe care sa ne intrebe: Nu puteti
separa odata ZADARNICIILE de LUCRURILE IMPORTANTE? Prea ati invalmasit binele
cu raul, ura cu iubirea, cinstea cu necinstea, puritatea cu mocirla...


CONCLUZII

Recitind scrierile lui Emil Garleanu putem invata si la 10 ani, si la 30, la 50 si chiar la
70 de ani. Asta pentru ca la fiecare din aceste varste ne vorbeste in limba varstei respective,
fie ea de la 10, 30, 50 sau 70 de ani. Am plans citind la 10 ani, si mi-a plans sufletul si acum
la 30 reflectand la intamplarile din viata mea rasfrante in oglinda scrierilor lui Emil Garleanu.
Cu multe invataminte, patrunsa de un cald sentiment de umanitate, cu pagini de duiosie si
blandete, relevand cu deosebire calitatile morale ale oamenilor si procesele lor launtrice,
zugravind in culori pline de gingasie si sensibilitate universul gazelor, plantelor si animalelor
presarate cu umor fin, opera lui Emil Garleanu continua sa emotioneze si astazi si sa fie un
bun sfatuitor pentru noi toti. Cand simtim ca in anumite momente ale vietii noastre, apasa pe
suflet prea tare golul interior al cenusiului cotidian, intoarcerea la opera lui Emil Garleanu ne
poate aduce o pata de culoare si vibratia vietii de care avem atata nevoie.

BIBLIOGRAFIE
www.ro.biography.name
www.citatepedia.ro
Al. Andrei Limba i Literatura romn (sinteze)
Carmen Iordachescu - S dezlegam tainele textelor literare
Jeannie L. Steele , Kurtis S. Meredith , Charles Temple - Lectura si scrierea pentru
dezvoltarea gndirii ,vol.I si vol. II