Sunteți pe pagina 1din 2

Difractia de raze X (denumita si cristalografie macromoleculara) este o metoda de determinare a

aranjamentului atomilor dintr-o structura cristalina. Metoda a fost folosita si pentru descifrarea
structurii si modului de functionare al unor macromolecule biologice precum vitaminele si proteinele.
Astfel, un fascicul de raze X loveste cristalul studiat, iar pe baza unghiurilor de difractie i a intensitatilor
razelor imprastiate,se va obtine o imagine tridimensionala a densitatii electronilor din interiorul
cristalului.
Deoarece multe materiale pot forma, in anumite conditii, structuri cristaline (de exemplu sarurile,
metalele, minereurile, semiconductorii), asemenea multor molecule anorganice, organice i
biologice(vitamine,proteine,acizi nucleici), cristalografia cu raze X s-a dovedit o tehnica utila in mai mai
multe domenii,inclusiv cel medical.
Are la baza conceptul formulat de W. L. Bragg si H. W. Bragg ,conform caruia difractia razelor X
poate fi considerata o reflexie pe planele cristaline.Un cristal este constituit dintr-un aranjament regulat
de atom, ioni sau molecule dispuse in nodurile unei retele tripluperiodice (retea cristalina).Acesta poate
fi privit ca fiind alcatuit dintr-un set de elemente plane si paralele,cu distanta interplanara d, in care se
gasesc nodurile retelei(continand atomi respectiv ioni). Cand un fascicul plan paralel de raze X este
directionat pe planele cristaline, fiecare element din planele retelei va actiona ca un centru de
imprastiere,din care vor pleca unde sferice. Aceste unde se suprapun ,formand frontul de unda
reflectat. Astfel, lungimea de unda ramane neschimbata fata de cea corespunzatoare undelor
incidente, iar directiile normale pe frontul de unda incident respectiv reflectat indeplinesc conditia:
unghiul de incidenta = unghiul de reflexie.
Difractia razelor X pe o structura ordonata este un fenomen de difuzie.Pentru simplificare,Bragg
considera difractia razelor X drept un fenomen de reflexive
In prezent, cercetatorii creeaza fascicule intense de raze X, folosind acceleratoare de particule
numite sincrotroane - tuneluri circulare de-a lungul carora electronii sunt accelerati pana la viteze
apropiate de viteza luminii. Cand radiatia X ia contact cu structura cristalina studiata, undele
electromagnetice sunt imprastiate in diferite directii in urma fenomenului de difractie, generand
milioane de "puncte" la nivelul unui senzor digital de imagine de tip CCD. In trecut, acest lucru se realiza
folosind un film fotografic care se innegrea sub aciunea razelor X. Prin analiza tiparului de difractie
oamenii de stiinta pot determina pozitia fiecarui atom din componenta cristalului studiat. In final,
programe software specializate sunt utilizate pentru a genera o imagine a structurii studiate.
La nceputurile sale ca metoda de cercetare stiintifica , cristalografia cu raze X a fost folosita pentru
determinarea dimensiunii atomilor, lungimii si tipurilor legaturilor chimice ori a diferentelor la scara
atomica intre diferite materiale, in special minereuri si aliaje. In prezent, ea este folosita in scopul Prin
determinarea structurii tridimensionale a macromoleculelor organismului, putem intelege modul de
interactiune al acestora, procestul de cataliza enzimatica precum si modul de functionare al unor
medicamente. In anumite situatii, ne este permisa studierea unor boli la nivelul atomilordeterminarii
structurii 3D a unor molecule biologice.