Sunteți pe pagina 1din 5

Teoria Jocurilor

Teoria jocurilor reprezinta o abordare distincta si interdisciplinara a studiului comportamentului


uman. Cele mai implicate discipline, in teoria jocurilor, sunt matematica si economia, dar si alte
stiinte sociale si comportamentale. Teoria jocurilor a fost creata de matematicianul John von
Neumann. Prima sa lucrare importanta a fost The Theory of Games and Economic Behavior, lucrare
scrisa in colaborare cu un economist celebru, Oskar Morgenstern. Odata cu lucrarea lui Neumann,
jocurile au devenit o metafora stiintifica ce reprezenta o gama larga de interactiuni umane ale
caror finalitate depinde de strategiile interactive a doua sau mai multe persoane, ale caror interese
sunt in cel mai rau caz opuse sau in cel mai bun caz, partial comune.
Teoria jocurilor apartine unei familii de teorii ce sunt insumate sub termenul general de Teoria
Alegerilor Rationale. Toate aceste teorii (teoriile deciziei, a jocurilor si a alegerilor sociale) pun in
discutie conditiile in care se poate spune despre actiunile agentilor implicati ca ar fi rationale. In
functie de felul in care aceste conditii sunt interpretate, teoria Alegerilor Rationale poate avea o
functie pozitiva sau normativa: poate sa contrubuie la anticiparea si explicarea comportamentului
agentului sau poate contribui la sfatuirea agentilor in privinta a ceea ce trebuie sa faca. Multe din
presupusele functii ale teoriei Alegerilor Rationale sunt controversate. Fiind parte din ea Teoria
Jocurilor e afectata de aceste controverse, in special cand e aplicata in domenii sociale.
Rationalitatea
Veriga lipsa dintre economia neoclasica si teoria jocurilor este rationalitatea. Economia neoclasica
este bazata pe presupunerea ca fiintele umane sunt 100% rationale in alegerile economice. Fiecare
persoana isi maximizeaza propriile recompense (profit, venit sau beneficii subiective), in functie de
circumstantele de alese de ea sau care ii sunt impuse. Aceasta ipoteza serveste unui scop dublu in
studierea alocarii resurselor. In primul rand restrange gama de posibilitati. Comportamentul rational
absolut este mai usor de anticipat decat cel irational. Si in al doilea rand ofera un criteriu de evaluare
a eficientei unui sistem economic. Daca sistemul se indreapta spre o reducere a recompenselor fata
de unele persoane, fara sa produca mai mult decat recompensele celorlalti jucatori (costurile sunt
mai mari decat beneficiile) atunci e clar ca exista o problema.
In economia neoclasica, individul rational e expus unui anumit sistem de institutii ce include dreptul
de proprietate, bani si piete cu nivel mare de competitie. Acestea sunt unele dintre circumstantele
ce trebuiesc luate in considerare de o persoana ce doreste sa isi maximizeze recompensa. Implicatiile
dreptului proprietatii, a unei economii monetare si a unei piete competitive ideale il fac pe individ sa
nu ia in considerare interactiunea sa cu alti indivizi. Acel individ ia in considerare doar situatia sa si
conditiile pietei.
Acest lucru duce la doua probleme. Prima din ele limiteaza aplicatiile teoriei. Acolo unde competitia e
restrictionata (dar nu exista monopol) sau acolo unde drepturile de proprietate nu sunt definite
complet, teoria economiei neoclasice nu poate fi aplicata. Iar economia neoclasica nu a realizat nici o
extensie recunoscuta a acestei teorii care sa cuprinda aceste cazuri. Deciziile luate in afara economiei
monetare erau si ele problematice.
Teoria jocurilor era destinata acestei probleme: sa asigure o teorie a comportamentului economic si
strategic atunci cand oamenii interactioneaza mai degraba direct, decat prin intermediul pietii. Prin
urmare, teoria jocurilor se adreseaza interactiunilor serioase. In cadrul acestor interactiuni serioase,
ca si in cadrul unui joc, alegerile individului sunt in esenta alegeri strategice, iar finalitatea lor
depinde de strategiile alese de fiecare participant in parte.
In teoria economiei neoclasice, a alege rational inseamna maximizarea recompensei proprii. Dintr-un
anumit punct de vedere seamana cu o problema de matematica: alegerea activitatii care
maximizeaza recompensa intr-o anumita situatie. Dar in cazul teoriei jocurilor, problema este mult
mai complexa, deoarece rezultatul final nu depinde doar de strategiile proprii si de conditiile pietei,
rezultatul final depinde in mod direct si de alegerile facute de ceilalti.
Introducere in Teoria Jocurilor
Imaginati-va ca sunteti un soldat postat pe front. Maine va avea loc o mare batalie. Batalia poate sa
aiba doar 2 finalitati (victorie sau infrangere). Situatia in care se afla soldatul are si ea doar 2 finalitati
(supravietuieste sau moare). Este evident ca tu ai prefera sa supravietuiesti. Daca linia defensiva este
strapunsa, vei muri. Daca linia defensiva rezista, e posibil sa mori oricum. Se pare ca cea mai buna
optiune e fuga. Daca faci asta, cei care raman in urma si lupta vor muri. Iti dai seama ca fiecare soldat
din transee se gandeste la acelasi lucru. Deci daca tu te hotarasti sa ramai dar ceilalti fug, atunci in
mod sigur mori. Problema aceasta a preocupat strategii militari de multa vreme. De aceea este
adaugata o conditie noua in ecuatie daca fugi sau daca dezertezi, esti impuscat pentru tradare. De
aceea cea mai buna sansa de supravietuire o ai in transee luptand pentru victorie.
Teoria jocurilor nu este studiul modalitatilor prin care poti castiga un joc de sah. Uneori, teoria
jocurilor nu are nici o legatura cu ceea ce se intelege in mod normal prin joc. La nivelul de baza,
teoria jocurilor studiaza felul in care oamenii, companiile sau natiunile (agenti sau jucatori)
determina strategii in diverse situatii atunci cand sunt confruntati cu strategiile competitive ale altor
jucatori. Teoria jocurilor se bazeaza pe ideea ca jucatorii iau numai decizii rationale. Dar exista o
problema, ceea ce poate fi numit comportament irational de majoritatea societatilor (acumularea
unui stoc de arme nucleare urias), este considerat rational conform standardelor teoriei jocurilor.
Dar chiar si atunci cand analiza teoriei jocurilor produce rezultate contra-intuitive, tot reuseste sa ne
prezinte fatete surprinzatoare ale naturii umane. De exemplu, membrii unei societati coopereaza unii
cu altii doar de dragul castigului material, sau e mai mult decat atat? Ai ajuta pe cineva stiind ca acest
lucru iti va dauna pe termen lung?
Dilema Prizonierilor
A.W. Tucker aduce o metafora proprie numita Dilema Prizonierilor. Aceasta dilema ce nu ocupa mai
mult de o pagina, ar putea foarte bine sa fie cea mai influenta singura pagina a stiintelor sociale din
cea de a doua jumatate a secolului al XX-lea. Aceasta inovatie remarcabila nu a aparut intr-o lucrare
de doctorat sau de cercetare, ci intr-o sala de clasa. In anul 1950 in timp ce se adresa unei audiente
de psihologi ai Universitatii Stanford, Tucker a creat acest exemplu in incercarea de a arata cat de
dificila e analiza unor anumite jocuri.
Doi spargatori, Bob si Al, sunt prinsi de politie. Sunt separati si fiecaruia dintre ei ii sunt prezentate
acelasi set de alegeri:
-daca nici unul dintre ei nu marturiseste fapta, atunci politistii ii vor acuza de port ilegal de arma si
vor fi inchisi pentru un an.
-daca ambii marturisesc si se incrimineaza reciproc, amandoi vor fi condamnati la 10 ani de
inchisoare.
-dar daca unul dintre ei marturiseste fapta si il incrimineaza pe celalalt, iar celalalt nu marturiseste;
atunci cel care a colaborat va fi eliberat, iar celalalt va fi condamnat la 20 de ani de inchisoare.
Exista doar 2 strategii posibile: a marturisi sau a nu marturisi. Recompensele (in cazul de fata
penalitati) vin sub forma sentinelor.
Cum putem rezolva acest joc? Care e strategia rationala daca ambii vor sa reduca la minim
perioada petrecuta in inchisoare? Al ar putea privi asa: Se pot intampla doua lucruri: Bob
marturiseste sau Bob nu marturiseste. Sa presupunem ca Bob marturiseste. In cazul asta sunt
condamnat la 20 de ani daca nu marturisesc si 10 ani daca marturisesc, deci e mai bine sa
marturisesc. Pe de alta parte daca Bob nu marturiseste si nici eu nu marturisesc atunci suntem
condamnati la 1 an. Dar daca eu marturisesc atunci sunt liber. Oricum ar fi e mai bine sa
marturisesc.
Dar Bob la randul sau poate gandi si el asa si e foarte probabil ca o face deci amandoi marturisesc si
sunt condamnati la 10 ani de inchisoare. Dar daca s-ar comporta irational si ar pastra tacerea,
atunci ar putea scapa doar cu un an de inchisoare. Ceea ce s-a intamplat aici e caderea celor 2
prizonieri in ceea ce numim echilibrul strategiei dominante.
Definitia strategiei dominante
Lasati un jucator individual al unui joc sa evalueze separat fiecare dintre combinatiile strategice pe
care e posibil sa le infrunte, iar pentru fiecare combinatie sa isi aleaga propria strategie ce ii ofera
recompensa maxima. Daca aceeasi strategie este aleasa pentru fiecare dintre combinatiile strategice
diferite pe care le infrunta, atunci aceasta strategie este numita strategia dominanta a jucatorului.
Definitia echilibrului strategiei dominante
Daca intr-un joc, fiecare jucator are o strategie dominanta si o foloseste, atunci acea combinatie de
strategii dominante si a recompenselor corespondente constituie echilibrul strategic dominant al
jocului. In cadrul jocului Dilema Prizonierilor, a marturisi e strategia dominanta, iar cand ambii
prizonieri marturisesc, acesta e echilibrul strategic dominant.
Acest rezultat remarcabil ca ratiunea individuala duce la inrautatirea situatiei ambilor indivizi a
avut un impact major asupra stiintelor sociale moderne. Exista multe interactiuni in lumea moderna
care sunt asemanatoare, de la cursa inarmarilor, pana la ambuteiaje si poluare. Acestea sunt
interactiuni diferite in detaliu, dar sunt interactiuni in cadrul carora actiunile individuale rationale duc
la rezultate inferioare pentru indivizii implicati. Dilema Prizonierilor ne sugereaza felul in care e
posibil sa decurga lucrurile.
Sa nu uitam totusi ca aceasta dilema reprezinta sub forma unui concept foarte simplificat si abstract
multe dintre aceste interactiuni. Exista o serie de probleme ce pot fi ridicate:
Dilema Prizonierilor e un joc de doua persoane, dar multe din aplicatiile acestei idei implica
interactiuni cu numere mari de persoane. Se presupune ca nu exista nicio forma de comunicatie intre
prizonieri. Daca ar putea comunica, ar putea aplica o strategie comuna cu un rezultate diferite. In
Dilema Prizonierilor, cei doi prizonieri interactioneaza o singura data. Interactiunile repetate ar putea
duce la un rezultat diferit. Desi rationamentul care indica echilibrul strategic dominant este
atragator, nu e singura modalitate in care problema poate fi rezolvata. Poate ca nu e cel mai rational
raspuns.
Atunci cand analizam Teoria Jocurilor, trebuie sa presupunem cateva lucruri:
-este considerat joc orice scenariu in care 2 jucatori sunt capabili sa concureze unul impotriva altuia,
iar strategiile alese de un jucator il vor afecta strategiile celuilalt. Jocurile bazate pe sansa nu sunt
luate in considerare, deoarece nu exista libertate de alegere, prin urmare nu exista nici o strategie
implicata. Iar jocurile cu un singur jucator, cum ar fi solitaire, nu sunt considerate a fi jocuri, deoarece
nu necesita interactiunea strategica a 2 jucatori.
-jucatorii trebuie sa cunoasca fiecare miscare posibila a adversarului, dar si toate finalitatile posibile.
Toti jucatorii au preferinte legate de anumite finalitati si fiecare jucator cunoaste preferintele
celorlalti.
-finalitatile sunt definite de gradul de utilitate sau de valoare, pe care un jucator poate sa le deriveze
din ele. Daca preferi sa ajungi in punctul A in loc sa ajungi in punctul B, atunci punctul A are un grad
de utilitate mai mare. Dar stiind ca tu pretuiesti punctul A in locul lui B, si B in locul lui C, un alt
jucator poate anticipa actiunile tale si va planui strategii care sa tina cont de ele.
-toti jucatorii se comporta rational. Chiar si actiunile aparent irationale sunt rationale din anumite
puncte de vedere. De exemplu, daca ar fi sa joci 2 partide de biliard, nu ai pierde intentionat banii din
prima partida decat daca crezi ca asa il impulsionezi pe oponent sa parieze mai mult bani in a doua
partida un joc in care anticipezi victoria.
Exista diferente importante intre jocurile la care participi doar odata si cele la care participi de mai
multe ori.
-daca nici un jucator nu reuseste sa ajunga la finalitatea dorita, atunci jocul ajunge intr-un impas
numit Echilibrul Nash. Mai pe scurt, jucatorii isi pastreaza strategiile curente (chiar daca nu sunt cele
dorite) deoarece schimbarea lor nu va realiza nimic.
In jocurile unice, cum e dilema prizonierilor, miza e ridicata dar nu exista si alte repercusiuni. Atunci
cand jucam un joc cu mai multe ture, aplicarea unei strategii unice nu e cea mai buna idee. Ambii
jucatori pot obtine rezultate mai bune daca in unele situatii colaboreaza, iar in altele nu. Acest lucru
ajuta la aproximarea strategiilor celuilalt jucator si se numeste strategie mixta. Sa zicem ca dilema
prizonorilor e doar un scenariu dintr-o serie de jocuri repetate ce vor urma. Un jucator alege sa nu
marturiseasca, in loc sa profite de acest lucru, cel de al doilea jucator refuza si el sa marturiseasca,
ducand la cea mai buna finalitate mutuala. Strategiile aplicate in jocurile repetate iau in considerare
reputatia adversarului si cooperarile viitoare.
Teoria jocurilor e utila in studiile sociologice. Exista jocuri diferite in baza carora se pot analiza
tiparele comportamentale.
Doi jucatori incep fara nimic. Jucatorul 1 primeste 10 dolari si i se spune ca ii poate pastra daca da o
parte si Jucatorului 2, care poate accepta sau respinge oferta. Daca Jucatorul 2 accepta oferta
Jucatorului 1, atunci ambii pot castiga ceva. Daca Jucatorul 2 respinge oferta, atunci Jucatorul 1
ramane fara bani.
Initial se credea ca Jucatorul 1 va oferi sume mici (1-2 dolari) si ca Jucatorul 2 va accepta, din moment
ce e mai bine decat nimic. Dar studiile au aratat ca uneori Jucatorul 2 respinge oferta. S-ar putea
crede ca acesta e insultat de valoarea ofertei. Atunci cand accepta cei 2 dolari, castigul poate fi privit
ca fiind net sau relativ. Dintr-un anumit punct de vedere, 2 dolari sunt mai buni decat nimic. Dar daca
castigul net este de 2 dolari, asta inseamna ca ai avansat de la punctul de a avea ceva de valoare
egala cu Jucatorul 1 (adica nimic) la punctul in care esti clar dezavantajat si in care Jucatorul 1 are cu
6 dolari mai mult decat tine. In functie de situatie, poate fi avantajos sa refuzi oferta daca nu e
impartita egal.

Prin studierea motivatiilor celor 2 jucatori putem afla ce ii motiveaza cu adevarat pe oameni. Teoria
economica sustine ca detinerea unei sume cat mai mari de bani e cel mai important lucru. Banii sunt
importanti pentru supravietuire, dar folosirea lor reflecta si alte valori.