Sunteți pe pagina 1din 2

România şi zona euro

Criiterile tratatului de la Mastricht, cunoscut şi sub denumirea de criterii de convergenţă


nominală, sunt cinci la număr:
- un deficit bugear care să se situeze sub 3% din PIB
- o datorie publică mai mică de 60% din PIB în anul adoptării monedei unice;
- o rată a inflaţiei care să nu depăşească mai mult de 1,5 puncte procentuale infleţiei
medie a celor mai performante trei state din UE;
- o rată a dobânzii la titlurile pe zece ani care să nu depăţeasca cu mai mult de 2
procente dobânda medie a celor mai performante trei state;
- menşinerea stabilităţii cursului de schimb intr-o bandă de +/- 2,25% timp de cel
puţin doi ani.
Deşi vecinii de la vest au intrat inaintea noastră în Uniunea Europeană, în baza
progrselor economice inregistrate în ultimii ani, România ar putea adopta moneda Euro
chiar înaintea Ungariei, care înregistrează dificultăţi economice în îndeplinirea
standardelor necesare intrării în zona Euro. Această estimare a fost făcută de Agenţia
Internaţională de Rating Standard& Poors, care a prezentat în iulie 2005, la Londra,
estimările sale proivind adoptarea mnedei unice europene de către statele noi membre sau
cele care urmează să se alăture UE.
În opinia analiştilor; Ungaria va trece la moneda unică în 2014 din cauza deficitului
bugetar foarte mare. România şi Bulgaria sunt mai stabile fiscal decât Ungaria, care se
confruntă cu mari provocări. Experţii estimau ca Romănia înregistrează progrese
economice şi ar putea adopta moneda Euro înaintea ţării vecine.
Specialişti romîni apreciau în 2005 că moneda euro, utilizată utilizată atunci de 12 state,
va intra intra în circulaţie în România in anul 2014. Se consideră că ţara noastră nu
trebuie să se grăbescă în adoptarea monedei unice. Proiectul monedei unice nu este numai
economic, ci mai mult politic. Când se intră intr-un astfel de sistem monetar, ţara
respectivă nu mai dispune de dobândă proprie ori crs de schimb.
Se aprecia ca ce-i mai uşor pentru România va fi proporţia datoriei publice în PIB, iar cel
mai vulnerabil criteriu va fi menţinerea unei rate anuale a inflaţiei mai mare decât media
înregistrată de cele mai performante trei economii ale statelor din UE ( să nu dpăţească
1,5%).
În prezent, specialiştii românii, în întâmpinarea celor străini, apreciază cel mai probabil,
România va fi pregătită să participe la sistemul Euro între anii 2010-2012, deoarece până
să ajungă la acest stadiu avansat, ţara noastră va trebui să îndeplinească toate criteriile
privind aderarea la zona Euro.
În afara celor cinci criterii enumerate şi de noi, care fac aplicarea Tratatului de la
Mastricht, mai există o serie de criterii care trebuie îndeplinite pentru ca statul respectiv,
în cazul nostru România, să poată fi admis şi să facă faţă cu brio în cadrul zonei euro.
Pentru a face faţă criteriilor şi cerinţelor de aderare la moneda unică, România trebuie să
accelereze agenda de reforme structurale. Priorităţiile cele mai importante sunt eficienţa
serviciilor publice, accelerarea planurilor de privatizare a resurselor energetice, crearea de
noi locuri de muncă, reducerea corupţiei şi îmbunătăţirea medizului de afaceri.
Introducerea Euro va fi un factor de stabilitate care va reduce mult pierderile agenţilor
economici locali, cauzate de riscurile cursului valutar. Procesul incumbă atât avantaje cât
ăi fezavantaje; cele mai importante le prezentăm.
Avantajele aderăriii la moneda Euro pentru România
- reducerea costurilor pe care firmele româneşti le suportă ca urmare a cursului
valutar
- economisirea timpului în activitatea de gestiune, dispărând necesitatea evaluării
riscului şi a raportului cheltuieli-profit pentru fiecare tranzacţie a firmelor
- simplificarea evaluării rezultatelor comerciale efectuate din punctul de vedere al
întreprinderii, nemaiţinându-se seama de volatilitatea monedei;
- mai mare acces la exporturi pe pieţele statelor membre, permitându-se frâu liber
exporturilor directe, fără intermediari;
- transparenţă
- creşterea rolului Băncii Centrale Europene care a preluat mai multe atribuţii ale
Fondului Monetar Internaţional în ce priveşte finanţarea şi urmărirea unor
politici consecvente de stabilitate a preţurilor, care vor beneficia şi pentru
România
- majorarea ratei de creştere economică a tărilor din zona Euro
Dezavantajele aderării la moneda Euro:
- riscul creşterii generalizate a preţurilor datorate lipsei de familiaritate în Euro la
nivelul sistemului bancar, avînd în vedere o cerere mare în numerar în moneda
unică;
- pierderea posibilităţii alegerii ratei inflaţiei şi pierderea cursului valutar ca
instrument de înlăturare a dezechilibrelor macroeconomice;
- riscul pierderii controlului şi a puterii de decizie cu privire la problemele
monetare şi a flexibilităţii luării deciziilor, care să permită protejarea economiei
româneşti de şocurile externe.
Concluzionând, putem afirma că punând ăn balanţă avantajele şi riscurile adoptării
monedei unice europen, direcţia de dezvoltare a Românieie este cea corectă, care pe
termen mediu şi lung va permite obţinerea unor avantaje substanţiale pentru ăntreaga
societate românescă.

S-ar putea să vă placă și