Sunteți pe pagina 1din 2

DEFINITIE GENERALA A TERMENULUI DE CONTEXT:

- din latinescul contextus = asamblaj; contextere = a tese


ansamblu al textului care nconjoara o unitate a limbajului (cuvnt, fraza, fragment de enunt) si care i lamureste
/ selectioneaza sensul, valoarea, efectele (trimite la ideea de concordanta);
Exemple de decontextualizare a unor expresii din discursul de arhitectura:
Le Corbusier - masina de locuit (este vorba de o expresie care se foloseste gresit. RemKoolhaas fuck context
(plecnd de aici se poate crede ca RK este mpotriva contextului) Exista multe asemanari ntre aceste doua
personaje controversate (Le Corbusier si Koolhaas): amndoi foarte buni arhitecti, talentati jurnalisti, teoreticieni
provocatori, care si propun sa nteleaga spiritul contemporaneitatii, stiind sa foloseasca formule cu mare impact
polemic.
RK: Am folosit aceasta formula ntr-un articol anume, despre bigness (cladirile mari). Ceea ce e bizar si paradoxal e
faptul ca acest slogan a fost mereu scos din contextul n care a fost scris. El poate fi nteles numai raportat la acest
context. Spuneamca n anumite cazuri pur si simplu nu poate exista o relatie posibila ntre ceea ce e nou si
ceea ce exista. Exista situatii n care se poate lua n seama contextul si chiar poate fi omagiat. Si altele n care ar
trebui ignorat.
PRELUAREA TERMENULUI N ARHITECTURA:
Se poate considera ca activitatea de edificare (modul n care omul si construieste artefactele n relatie cu
mediul) intra ntr-o contextura: de ex., la fel ca si n cazul textului pentru cuvnt, orasul sau mediul natural
reprezinta contextul care da anumite semnificatii obiectului de arhitectura, ceea ce aduce noi tipuri de abordare a
proiectului si noi perspective de interpretare (deci o
largire a ariei de ntelegere a arhitecturii). Acest punct de vedere contureaza o atitudine. Aceasta atitudine a
aparut ca o necesitate n proiectarea de arhitectura ca urmare a degradarilor pe care arhitectura moderna le-a
produs mediului construit si natural, prin atitudinea sa axata pe obiectul autonom/ autosuficient (self-standing
object).
n 1966, doua carti au fost manifestul acestei noi atitudini:
Il territorio dellarchitettura de Vittorio Gregotti
Architettura della citt de Aldo Rossi;
Fundamentarea proiectului prin contextul sau apare astazi ca singurul consens (sau unul dintre putinele) n lumea
foarte diversa, a modurilor de a face arhitectura.
TERMENUL DE CONTEXTUALISM:
1970 - Thomas L. Schumacher + studentii lui Colin Rowe de la Cornell University
Termenul original a fost contexturalism (combinatie ntre context si textura), prin intermediul caruia ncearca sa
probeze ca se poate face un oras bun folosind arhitectura moderna. Demonstreaza ca inadecvarile si problemele
arhitecturii moderne sunt urbane, nu stilistice. Ideea ca att solidele urbane (masele construite), ct si golurile
(piete, strazi, alte spatii libere) sunt forme figurale este una dintre cele mai importante, alaturi de evidentierea
semnificatiei formei spatiilor publice n crearea caracterului orasului. O alta idee importanta este cea a constructiei
/ cladirii diferentiate (tributara lui Venturi) = o cladire trebuie sa se adapteze conditiilor dificile fara sa-si ascunda
continutul, fara sa-si
piarda imageability (vizibilitatea, capacitatea de a lasa imagini n memoria oamenilor, cf. Kevin Lynch) ca forma.
Contextualismul ofera o cale de mijloc ntre doua pozitii extreme: (1) nghetarea nerealista n trecut, fara
dezvoltare viitoare, si (2) renovarea urbana care duce la distrugerea tesutului traditional
1973 - Colin Rowe & Fred Koetter, Collage City : Identifica problemele urbanismului modern asa cum rezulta din
atitudinea arhitectilor: fixatia asupra obiectului, idolatria zeitgeist-ului, pseudostiintificul, stradafobia.
Ofera ideea orasului de colaj, ca tehnica si ca stare de spirit, nu lipsita de o anume ironie fata de omogenizarea
modernista si ca alternativa la schemele urbane utopice. Daca ar fi sa dezvoltamce nseamna CONTEXTUL
ARHITECTURII, atunci trebuie sa luamn considerare nu numai arhitectura ca obiect construit, ci si arhitectura ca
proces. Aceasta nseamna ca putemvorbi nu numai despre ceea ce nconjoara o cladire si i confera anumite
semnificatii, ci despre tot ceea ce circumscrie procesul de creatie si de realizare a operei (proiectul, arhitectul,
modul de a face, comanda etc.) si i confera diversele semnificatii specifice.
1. CONTEXTUL FIZIC: se poate referi la
- contextul natural, cu diferitele sale aspecte:
- aspecte obiectiv-tehnice;
- aspecte vizuale, formale.
- contextul artificial cu diferitele sale aspecte:
2. CONTEXTUL CULTURAL: - Poate influenta si caracteriza un anumit mod de a face arhitectura, att prin ceea ce
vine din spate (traditia, mostenirea culturala etc.), ct si prin cultura momentului, spiritul timpului (zeitgeist). -
CONCEPTUL SINTETIC DE GENIUS LOCI (spiritul unui loc)
Scopul arhitecturii devine astfel transformarea unui sit n loc.
3. CONTEXTUL SOCIAL-POLITIC: Nevoile sociale se transpun n anumite tipuri de cladiri; chestiunile legate de
reprezentativitatea pozitiei sociale pot cere o anumita arhitectura etc.
4. CONTEXTUL TEHNICO-ECONOMIC: cuprinde aspecte multiple, cumar fi:
- contextul economic general;
- contextul potentialului tehnic
DIFERITELE ASPECTE ALE CONTEXTULUI pot influenta proiectarea de arhitectura n mod automat, de la sine (de
exemplu, contextul cultural al momentului, spiritul timpului, i marcheaza ntr-un fel sau altul pe toti artistii, fara
ca acest lucru sa fie neaparat constientizat; Alteori, poate fi vorba despre o actiune deliberata, cazul Miscarii
Moderne n care aceasta exprimare a timpurilor noi devine o deviza; asa cum, n cazul proiectului Euralille,
Koolhaas urmareste programatic sa exprime noua dinamica a fluxurilor si a unui context politico-economic legat
de globalizare.
















C. DESPRE SIT - NTRE AMPLASAMENT SI CONTEXT
n general, forma cea mai evidenta a contextului arhitecturii este cea fizica, de obicei circumscrisa de termenul de
SIT, care desemneaza n mod uzual locul unde urmeaza sa fie sau este construit un edificiu. Pna acum jumatate
de secol se folosea n acest sens termenul de AMPLASAMENT. nlocuirea lui prin noul termen poate sa ne
sugereze o schimbare de atitudine.
SITUL: definitie generala - din latinescul situs = loc, pozitie; = peisaj;
n vreme ce amplasament are un sens tehnic foarte precis (situare, suprafata, eventuale servituti etc.), termenul
de sit este mai imprecis, dar si mai stimulator pentru proiectare, pentru ca invita la ntelegerea mai larga a
contextului n care urmeaza sa se intervina. El cuprinde astfel o arie mai ampla dect amplasamentul propriu zis,
dar si mai putin determinata, pentru ca poate include tot ceea ce devine semnificativ pentru proiect. Stabilirea
limitelor sitului face parte din conceptia proiectului: limitele sunt, ntr-un fel, cele care rezulta din interpretarea
argumentata a proiectantului.
n proiectarea si n gndirea actuala de arhitectura, SITUL SE DEFINESTE CA UN ANSAMBLU DE TRASATURI FIZICE
SI CULTURALE, GEOGRAFICE SI ISTORICE, TOTDEAUNA INCOMPLET SI ADESEA FRAGIL, CARE VA FI TRANSFORMAT
PRINPROIECT. (Pierre von Meiss).
SIT SI CONTEXT: ANALIZA sitului, care poate oferi multe detalii semnificative
pentru proiect (cu conditia sa nu fie facuta n mod formal):
o aspecte tehnice; o aspecte istorice; o aspecte morfologice; o aspecte urbanistice obiective.
LECTURA A SITULUI, care poate lasa mai mult loc acestor interpretari si poate exclude partile analitice care nu sunt
neaparat semnificative; ea devine astfel INTERPRETARE a sitului, iar calitatea acestei interpretari da si o parte din
masura calitatii proiectului. Ceea ce nu neaga importanta analizelor, ci le include
selectiv. Pierre von Meiss (De la forme au lieu) propune urmatoarele niveluri de lectura: o Sensibila bazata pe
observatie proprie si pusa n evidenta si reprezentata prin orice mijloace capabile sa o exprime: grafice,
cinematografice
o Morfologica bazata pe analize (cea tipo-morfologica este foarte uzitata);
o Socio-psihologica bazata pe anchete proprii sau cu specialisti n domeniu (antropologi, psihologi etc.)
o Istorico-geografica bazata pe planurile istorice si/sau pe documente, care atesta transformarile n timp ale
sitului respectiv: ceea ce constituie memoria locului.
n termeni metaforici, dar foarte sugestivi, se vorbeste chiar de faptul ca arhitectul ntreaba situl despre ce ar
avea nevoie (deci ce program functional s-ar potrivi) si cum(adica despre forma care i-ar fi cea mai potrivita).
Ceea ce nseamna ca lectura sitului poate ajuta astfel si la definirea temei de proiectare si chiar a strategiei n
timp (deci a programarii. arhitecturii, ct si n cercetarea de arhitectura n general, interpretare care devine
fundament al proiectului de arhitectura.
N CONCLUZIE: ATITUDINEA CONTEXTUALA N PROIECTARE devine astfel un joc fin ntre exigentelw sitului si
creativitatea arhitectului, adica:
- inteligenta si sensibilitatea lecturii sitului / contextului, care nseamna descoperirea exigentelor si poeticii
acestuia;
- capacitatea de a transforma exigentele si poezia sitului n idei ale proiectului (scheme conceptuale etc.) si,
finalmente, - abilitatea arhitectului de a da forma acestor idei.
D. CTE CEVA DESPRE TEORETIZAREA ACESTOR CHESTIUNI:
TIPURI MARI DE ATITUDINI FATA DE NATURA (prin prisma antropologiei):
- cosmologica si religioasa; - simbiotica; - functionala;
PRIMELE TEORETIZARI ALE ATITUDINII FATA DE SIT N ARHITECTURA:
- Vitruviu, preia atitudinea igienista hipocratica;
- Alberti si Palladio folosesc: - criteriul igienist; - criteriul climatic; -c. functional.
MISCAREA MODERNA: O ATITUDINE RADICALA SI SELECTIVA
- perspectiva igienista este predominanta; contextul e privit sub acest unghi (nsorire, vegetatie, reducerea
aglomerarii...)
- negarea contextului istoric construit (si politic) face parte din ideologia MM: orasul liberal al secolului al XIX-lea
si arhitectura academica, si prin ele orasul traditional n general;
- contextul social si cultural al momentului devine o miza importanta: dorinta de a exprima spiritul noului timp
(Lesprit nouveau), de a rezolva marile problemele sociale ale timpului.
CRIZA MODERNISMULUI SI NECESITATEA LARGIRII PERSPECTIVELOR:
POSTMODERNISMUL
Postmodernismul american:
- 1972, Venturi, Scott Brown: Autorii sustin ca arhitectul trebuie pur si simplu sa ntareasca ceea ce exista n jur,
n loc sa considere (ntr-un mod elitist, modernist) ca tot ce exista este prost.
Postmodernismul istoricist european:
Revenirea la limbajul clasic si la tipurile de spatii urbane ale orasului clasic:
- 1966, Aldo Rossi, LArchitettura della citta
CRIZA MODERNISMULUI SI NECESITATEA LARGIRII PERSPECTIVELOR: MODERNISMUL CA PROIECT NETERMINAT
Neorationalistii italieni si scoala tipo-morfologica
- 1966, Vittorio Gregotti, Il territorio dellarchitettura
El adauga agendei neorationalismului doua idei importante: loc si genius loci, care deriva din fenomenologia lui
Heidegger.
-Scoala morfologista (tipo-morfologista) italiana: Abordarea morfologica s-a manifestat ca reactie fata de
abuzurile Miscarii Moderne care cerea o transformare completa a orasului traditional, neglijnd studiul formei
urbane si confirmnd ruptura dintre oras si trecutul lui.
-obiectul central al reflexiei teoretice este forma fizica si spatiala a orasului;
- trebuie sa existe o disciplina analitica si pe ct posibil stiintifica a formei urbane;
- morfologia urbana presupune reunificarea arhitecturii si urbanismului ntr-o disciplina unica, unde arhitectura si
regaseste dimensiunea analitica, iar urbanismul interesul pentru dimensiunea fizica si spatiala.. Dupa cumspune
Aldo Rossi, unul dintre fondatorii curentului: Studiul orasului este un aspect important al formatiei si al practicii
unui arhitect, dar, cel mai adesea, acesta nu poate constitui un scop n sine [...]. A crede ca studiile tipo-
morfologice pot fi vehiculul principal al arhitecturii ar risca sa devina o alta modalitate de a ngusta libertatea
experientei de proiectare.







Regionalismul critic: Notiunea este lansata de Kenneth Frampton- interesul fenomenologic pentru specificitatea
locului; Autorul se opune conceptiilor care neaga identitatile si expresiile locale; El ofera alternativa unei
arhitecturi autentice, bazata pe doua aspecte esentiale: ntelegerea locului si tectonica.
REMKOOLHAAS:- conceptul de Bigness;
-contextul mai larg al globalizarii si al dinamicii accelerate a societatii actuale;
PERSPECTIVA ECOLOGICA una dintre consecintele acestei noi atitudini contextuale, acutizata prin avertismentele
naturale (cum ar fi criza energetica, cutremurele); Se readuce n discutie atitudinea fata de natura si echilibrul
actiune umana-natura si se pune sub semnul ntrebarii ncrederea n puterea tehnologicului de a stapni natura.
CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILA, un concept foarte vehiculat n ultima vreme att n urbanism, ct si n
politica, poate fi considerat n legatura att cu ecologia, ct si cu perspectiva contextuala, fiindca se refera la un
context flexibil n evolutie.
Arhitectura si pierde semnificatia cnd se izoleaza de sistemul simbolic care este orasul: relatia de compatibilitate
si necesitate dintre arhitectura si oras:
o formala; o functionala; o semantica / de semnificatie.
Ratiunea de a fi a arhitecturii = a se nscrie ntr-un context urban;
B. CONTRADICTIA DINTRE ORAS CA TOTUMSI ARHITECTURA CA UNICUM
ORIGINEA TEORETICA A CONTRADICTIEI SI CONSECINTELE EI:
Vitruviu: Desi se refera la oras, aceasta chestiune se bazeaza pe traditia nescrisa; constructia orasului este un
dat al traditiei, ca si materialele de constructie (sunt si grupate n aceeasi carte), de aceea chestiunea orasului
pare separata de cea a arhitecturii.
Alberti: Cuprinde orasul n problematica larga a edificarii, dar nu se ocupa n mod special de acest subiect, ceea ce
propaga n continuare aceasta aparenta de separatie ntre cele doua. Dar arhitectii (si
teoreticienii) Renasterii s-au ocupat si de oras (au facut chiar planuri de orase ideale). Dar chestiunea orasului nu
capata o problematizare distincta n cadrul teoriei arhitecturii.
Teoria arhitecturii s-a ocupat n continuare de proiectarea obiectului de arhitectura si de estetica ordinelor.
Criza secolului al XIX-lea: cresterea oraselor si noua problematica la care arhitectul nu este pregatit sa raspunda
accentueaza separatia.
Ildefonso Cerda (1867), Teoria general de lurbanizacion: Prima teoretizare a noii discipline a urbanismului, ca
stiinta a organizarii spatiale a orasului (cu caracter predominant cantitativ). Evolutia relativ autonoma, ca stiinta,
a noii discipline duce la accentuarea separarii.
SUBSTANTA CONTRADICTIEI: ARHITECTURA DORITA SI TEMUTA
ORASUL : Forma de agregare n jurul sistemului cultural
al unei comunitati; Fapt colectiv si pluralist, expresia valorilor
publice ale unei colectivitati; Locul conventiilor: ordoneaza ierarhiile,
limitele, public-privat, jocul semnificatiilor
sociale; Tine de durata lunga a istoriei;
Prezinta continuitate n timp si spatiu;
Este conservator si evolutiv.
ARHITECTURA CULTA/ERUDITA/DE AUTOR
Rezultatul unei subculturi de specialitate; Fapt individual si singular, fondat pe viziunea particulara a unui individ
sau grup;
Lucreaza mai ales pentru putere; Legata de evenimente, de transformari
institutionale si estetice; Discontinua n timp si spatiu, fragmentara;
Exalta inventia si revolutia.
PERIOADA MODERNA: ACUTIZAREA CONTRADICTIEI
Ideologia Miscarii Moderne
- urbanismul ca instrument de gestiune cantitativa; estomparea sau simplificarea chestiunilor calitative; -
problematica acuta a locuintei de masa si rezolvarea ei n directia ideologiei progresiste; - ideea orasului
functionalist: segregarea functiunilor si abstractizarea tipurilor de spatii (spatiu
urban, spatiu verde, circulatii etc.)- proiectarea care ncepe de la interior spre exterior; - institutiile si pierd
valoarea simbolica, devin servicii si retele de echipare urbana; - circulatia joaca un rol hotartor.
Ruptura obiect de arhitectura - oras:
- rasturnarea ierarhiilor - locuinta de masa devine monument izolat;
- traseul urban nu mai este un sistemcontinuu de spatii publice cu calitati formale si conventionale - devine un gol
traversat de retele si populat de obiecte izolate; astfel el nici nu mai are forta sa exercite o presiune asupra
interiorului;
- rasturnarea relatiei fond / forma; - negarea tesutului urban traditional, a orientarii simbolice si a memoriei
istorice.
PERIOADA ACTUALA: O NOUA PROBLEMATICA
Noua atitudine contextuala n proiectare: orasul redevine context al obiectului de arhitectura. Prezervarea
trecutului prin patrimonializare: patrimoniul urban ca parte a patrimoniului national. Sub dubla presiune a
istorismului n crestere (legat de marea valoare care se acorda istoriei ca reactie fata de negarea ei n perioada
modernista...) si a constientizarii pericolelor care deriva din industrializare si din urbanizare (cu toate aspectele lor
nefaste) s-au impus notiunile de patrimoniu si practica patrimonializarii.
Rolul reglementarilor urbane: pastrarea sau redarea coerentei orasului n conditiile societatii actuale
- pastrarea echilibrului dintre mostenirea urbana si constructia noua;
- gasirea celor mai bune cai de interventie si dezvoltare;
- medierea conflictului interes public interes privat.
CEEA CE NU NSEAMNA CA NU EXISTA CONTRADICTII:
Interesul financiar fata de cultura urbana: contradictii si dependente
- speculatia funciara si imobiliara (sursa de profit) n opozitie cu conservarea si prezervarea patrimoniului urban;
- totusi: descoperirea prestigiului pe care cultura urbana l poate conferi diferitelor activitati (aducatoare de profit)
duce la prezervarea lor (ex. mari banci care se instaleaza n cladiri vechi si le restaureaza);
- n acelasi timp, e nevoie de capital pentru ca orasul sa traiasca (si sa se poata dezvolta), ceea ce duce la o
permanenta negociere ntre vechi si nou.
Alte aspecte ale conflictelor urbane actuale:
- centru periferie;
- cartiere noi - cartiere vechi;
- masini monumente;
- centru istoric - centru de afaceri etc.
NU TREBUIE SA RAMNETI CUIDEEA ca aceste conflicte sunt nocive pentru oras si de nerezolvat sau ocolibile. Ele
au existat sub diverse forme n toate timpurile



C. SE CAUTA SOLUTII:
PENTRU PROIECTAREA DE OBIECT: PROIECTAREA DE OBIECT BAZATA PE RESPECTUL FATA DE CONTEXT: - lectura
sitului ca abordare deschisa;
- mecanica sistemului tipologic; - respectarea reglementarilor (prin forta lucrurilor restrictive) de compatibilitate
cu existentul.
PENTRU INTERVENTIA ASUPRA ORASULUI SI GESTIUNEA LUI:
REFUZUL MODELULUI ABSTRACT, GENERALIZATOR:
- solutii particulare date situatiilor si problemelor particulare;
- pastrarea identitatilor locale n conditiile globalizarii (regionalismul critic)
- revenirea la esenta tipologiei si morfologiei urbane specifice, care confera identitate orasului; - restaurarea
centrelor vechi;
- subsidiaritatea - importanta acordata proiectului local;
- notiunea strategica de proiect urban (se va reveni mai jos la acest subiect).
CAUTAREA UNOR NOI TERAPII URBANISTICE N CARE ORASUL ESTE VAZUT CA
MEDIEREA OPTIMA NTRE CULTURA DE MASA SI CEA NALTA, NTRE DIVERSELE
MODURI DE VIATA etc.:
perspectiva antropologilor urbani:
- orasul ca patchwork cultural (a se revedea Drogeanu);
- orasul ca mpletire de retele tari (institutionalizate) si retele slabe / fluide
(creativitatea, initiativa locuitorilor): de ex. arhitectura participativa este un
rezultat al acestui mod de a vedea lucrurile; - tesatura urbana = urzeala (constrngerile institutionale) + bateala
(creativitatea libera);
orasul ca echilibru ntre spatiul mental al anonimatului si cel al cunoscutului, al
Particularizatului
noi tipuri de analiza a faptelor urbane specifice (urban studies), noi instrumente de ntelegere a fenomenului
urban si a notiunii de urbanitate si, n consecinta, noi instrumente de control si de interventie (de ex. proiectul
urban);
ORASUL DIFUZ- Bernardo Secchi a pus n discutie acest concept, care i apartine. Este vorba de faptul ca n multe
regiuni ale Europei se produce o noua forma
de oras si de metropola care este mult mai complexa si n care vechea armatura urbana a Europei (metropolele
secolului al XIX-lea, periferiile secolului al XX-lea si orasele istorice) intra ca elemente constitutive. Orasul difuz
este poate unul dintre aspectele cele mai evidente si mai socante ale transformarilor economico-sociale recente
(ale societatii informationale), si care este n curs sa produca o noua geografie urbana; Fenomenul - de exemplu,
regiunile Bruxelles, Ghent, Antwerpen, Leuven sau cea care se ntinde de la Randstad-ul olandez pna la bazinul
Ruhr - tine de densificarea fara precedent a retelei de infrastructuri de mobilitate, reducerea timpului de
deplasare (simbolul just in time) si transformarea trenului ntr-o ambianta domestica, de fenomene economice
cumar fi delocalizarea, de fenomene sociale cumar fi imigratia, de asezarea diferitelor categorii de oameni si de
echipamente n afara ariei orasului etc. Orasul difuz devine astfel o mare suprafata caracterizata printr-o mare
dispersie; Aceasta arie nu mai reprezinta un ansamblu de orase, ci o noua forma de oras, un tip de Megacity,
diferit de orice alt mare oras: nu are un centru care domina o vasta periferie, mai degraba aduce cu un mare parc
locuit n care se pot identifica nuclee mai dure si mai dense;
ORASUL-NTRE-ORASE (ZWISCHENSTADT): Conceptul este introdus de Thomas Sieverts, pentru a desemna
regiunile urbane dispersate; Desi unii cercetatori considera ca bogatia nu va creste n acelasi ritm, ca venitul
individual va scadea, ca mobilitatea va deveni prea scumpa, ca populatia va mbatrni si ca toate acestea vor duce
la o nceata reconcentrare a oamenilor spre vechile centre urbane, ca fenomenul Zwischenstadt va disparea ca un
nefericit accident istoric, Sieverts demonstreaza ca toate acestea vor duce mai degraba catre o mai mare
dispersie: astfel vechile orase compacte vor deveni niste pietre ratacite ntr-o mare urbana; El aduce
argumente n favoarea interventiei n acest tip de dezvoltare anarhica a regiunilor urbane, pentru care nu exista
mijloace potrivite nici de cercetare, nici de proiectare, nici de control. Mai mult, aceste regiuni europene
functioneaza tehnic si economic mai degraba bine; marea lor problema este dupa Sieverts lipsa calitatilor lor
culturale, a calitatii vietii n centrul careia el situeaza problema estetica. El se refera la trei estetici diferite pe care
acest fenomen le-ar pune n joc: (1) traditionala estetica a frumosului, caracteristica orasului traditional, (2)
estetica tiparelor vietii, sub forma aproprierilor spontane si (3) estetica fluxurilor, a retelelor de transport.
Regiunea urbana este foarte complexa si trebuie citita altfel: fenomenologic, ca un tesut diferit de orasul
traditional, ca o structura generala care se impune nechemata si schimba oarsul traditional si nu n ultimul rnd
ca un tip de spatiu urban n tranzitie constanta. este nevoie sa fie lucrat simultan pe hrtie si cu oamenii;
ceea ce presupune ca proiectul trebuie permanent nsotit de actiuni reale, fie si numai simbolice, pe teren.
Aceasta face ca el sa aiba mai multe n comun cu topologia peisajului dect cu cea a arhitecturii, pentru ca are mai
mult de-a face cu adaptari si re-cadrari dect cu nchideri.


























PROIECTUL URBAN : Reflectia asupra proiectului urban este nca n curs; Proiectul urban nlocuieste astfel notiunea
de plan si este mai mult dect un proiect de arhitectura la scara mare. pledeaza mpotriva unei logici rigide de
programare si amenajare si are o importanta dimensiune etica; fiind astfel compatibil cu ideea de dezvoltare
durabila. n proiectul urban intervin numeroase probleme tehnice, pentru ca el mobilizeaza multe competente n
materie de amenajare, de constructie, de ecologie.
EXEMPLIFICARE: PROIECTUL URBAN EURALILLE: Proiectul EURALILLE ilustreaza, alaturi de alte exemple anterioare
sau contemporane, un proiect urban la scara globala, n care dimensiunea economica este foarte evidenta:
ncercarea de a trezi nu numai un oras, dar o ntreaga regiune, n plin declin economic la nceputul anilor 1980
(criza industriei textile si a zonei miniere a antrenat plecarea clasei mijlocii si a multor antreprize, descresterea
populatiei etc.). EURALILLE a fost, de la nceput, o vointa puternica, un pariu cu viitorul si, deci, o
aventura!(Pierre Mauroy) cronica proiectului: epoca eroica (aprox. 1981-1995) epoca de criza (aprox. 1995-
1997) epoca relansarii (din 1997) ; oportunitati pentru proiect: 1981 - lansarea negocierilor pentru Eurotunel si
TGV-nord; + disponibilitatea funciara de 120 ha (fostele fortificatii);
1995 - Koolhaas nu se ntelege cu unii dintre arhitectii implicati si se retrage din coordonare; Epoca relansarii
Momentul de criza si relativa stagnare permite o reevaluare critica: se constata anumite disfunctii (atentie prea
mica acordata pietonului n anumite zone, probleme de interfata, racordul cu orasul etc.), dar este timp si pentru
a se constata ca proiectul ncepe sa dea roade economice (orasul ncepe sa se redreseze ca oras tertiar).
Indiferent de dezbaterea teoretica in jurul acestei notiuni si de ambiguitatile ei, se pot desprinde citeva acceptiuni
(curente), care nu se exclud, ci se completeaza.
Astfel, peisajul poate fi inteles: 1. ca ansamblu de elemente si forte care structureaza sau divid un sit si
mprejurimile lui; 2. ca amestec de natura si cultura, obiect al contemplatiei estetice; 3. ca o realitate care nu
exista dect prin experienta vizuala si prin constiinta relatiilor noastre cu natura. Literal, este o intindere de pamint
care se prezinta unui observator. Dar principalele referinte occidentale au fost succesiv: - gradina toscana (in
terase succesive, pentru a se apropia de perfectiunea ideala, Paradisul), - gradina franceza (decorul unei serbari
permanente, cu desen geometric) si - gradina engleza (unde drumurile sinuoase se deschid catre perspective
naturale false).
Dupa Rosario Assunto peisajul e o realitate la definirea careia participa deopotriva natura si spiritul uman.
- Peisajul este mai mult dect numai spatiu, este un spatiu care accede la conditia de obiect al experientei sensibile
si estetice, nu un obiect n spatiu
- Peisajul este in acelasi timp si o cristalizare a duratei lungi, a istoriei.
- Gradina este un model ideal, o constructie intelectuala, care expliciteaza relatiile de armonie care trebuie sa
poata fi percepute ntr-un peisaj, pentru ca acesta sa poata capata o valoare estetica.
Aducerea in discutia de specialitate a notiunii de PEISAJ (cu incepere din anii 1960-70, ani de cotitura in gindirea
arhitectura) si interpretarile diverse care se tes in jurul ei in dezbaterea contemporana marcheaza O SCHIMBARE
DE ATITUDINE (1) IN RELATIA OM-NATURA, (tipuri de relatii in termenii Eu-Tu:
-cosmologica si religioasa; -simbiotica -utilitara, functionala)
(2) IN MODUL IN CARE NATURA INTRA IN PROIECTUL DE EDIFICARE; pot exista mari diferente culturale in
perceperea conceptului ex: concursul Great Egyptean Museum
Arhitectura peisajului: Este o expresie chiar mai ambigua si mai putin definita decit cea de peisaj (pentru ca
denumirea se poate confunda usor cu arta traditionala a gradinilor); Cartea lui Vittorio Gregotti Territorio e
architettura poate fi considerata un punct de plecare al acestei tendinte, care s-a dezvoltat puternic in ultimele
decenii.
A: Arhitectura in peisaj: Alvaro Siza: Piscina in Leica de Palmeira;
B: Arhitectura din peisaj/ arhitectura vegetala: parcul Andre Citroen (un parc futurist, in care vegetatia
fuzioneaza cu piatra, sticla si apa)- Organizarea generala este condusa de un anume simbolism in fiecare dintre
formele propuse: marea peluza centrala goala, traversata simplu de un drumdiagonal, flancata de cele sase
gradini tematice care declina, prin vegetalul lor, culorile materiei, apa prezenta peste tot sub forme diverse. Cele
sase gradini seriale - gradina aurie, asociata aurului si al celui de al saselea simt, cea argintata (argintul
si vazul), cea rosie (bauxita, gustul), cea portocalie (rugina si pipaitul), cea verde (arama oxidata si auzul), cea
albastra (mercurului si mirosului) sint inventii in sine, separate prin cascade. Vizitatorul gaseste aici alei ascunse,
pergole si cabinete vegetale de refugiu, banci si scaune pliante. Rampe permit vederea de sus si accesul la micile
sere laterale, ideale pentru contemplatie si concilabule. Gradina alba si gradina neagra fac legatura cu orasul si
creaza spatii a caror ambiguitate face o nuantata tranzitie intre parc si strada.
C: Proiectul de peisaj in oras Ex.:Promenade plantee; diploma Dambovita
diploma Brasov; NY High Line
D: Proiectul de peisaj in teritoriu: Obiectele pot fi mai mult sau mai putin reusite, dar cea mai grava este
devastarea teritoriului,
ratarea acestei discipline care este utilizarea pamintului, in ciuda stiintei si experientelor acumulate (Alvaro Siza);
Michel Corajoud - Proiectul urban La Plaine St. Denis: Proiectul urban acorda mare importanta relatiilor
transversale E-V
- pentru a lega comunele riverane cu teritoriul
- pentru a rupe logica radiocentrica a Parisului,
- pentru a conecta orasele din nordul primei coroane.