Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
Semnificaţia biologică:
• Menţinerea cantităţii de apă în anumite limite variabile de la o
specie la alta
• Eliminarea excesului de biominerale şi biocompuşi organici.
ELIMINAREA APEI
• sub formă de vapori
• sub formă de picături
I. Procesul de transpiraţie
Formaţiuni specializate:
stomatele
lenticelele
Formaţiuni nespecializate:
cuticulă,
suber etc.
Alcătuire:
o două celule stomatice dispuse faţă în faţă cu pereţii rigizi, îngroşaţi
specific, delimitează între ele un orificiu numit ostiolă;
o celulele anexe în imediata vecinătate, implicate fiziologic în mecanismul
de închidere şi deschidere al celulelor stomatice.
Structura stomatei după I. Burzo şi G. Busuioc (2000)
Tipuri de stomate:
- amarilidaceu -formă reniformă,
- gramineu –formă de haltere.
Tipuri de stomate: a)-amarilidaceu, b)-gramineu (după I. Burzo- 2000)
Mecanismul de deschidere:
Menţiune:
o La stomatele de tip amarilidaceu pereţii subţiri trag şi peretele intern, îngroşat,
determinând deschiderea ostiolei.
o În cazul stomatelor de tip gramineu se dilatează cele două extremităti, ceea ce
face ca pereţii mijlocii îngroşaţi să se îndepărteze şi ostiola să se deschidă.
Mecanismul de închidere:
- constă în depolarizarea membranei (la - 40 mV) → deschiderea canalului
prin care potasiul care nu poate fi reţinut de potenţialul bioelectric scăzut,
trece pasiv în celulele anexe,
- depolarizarea în acest caz poate fi produsă de pigmentul flavoproteic care
recepţionează radiaţiile albastre din timpul serii, precum şi de acidul
abscisic care se sintetizează în condiţii de stres → închiderea hidroactivă a
stomatelor.
-
Menţiuni:
- umiditatea mărită a solului contribuie la creşterea turgescenţei celulelor,
inclusiv a celulelor anexe, care exercită o presiune asupra celulelor
stomatice → închiderea hidropasivă;
- diminuarea conţinutului în apă a celulelor stomatice cauzată de
intensificarea transpiraţiei în zilele toride de vară → scăderea turgescenţei
→ închiderea pasivă.
Schema mecanismului de reglare a deschiderii stomatelor
(după Burzo I. 2000)
Factorii care determină închiderea şi deschiderea somatelor:
Fotosinteza prin:
= cantitatea de CO2 acumulată în ţesuturi în timpul serii, când nu mai este
utilizat în procesul de fotosinteză → închiderea stomatelor,
= scăderea concentraţiei acestuia dimineaţa, din cauza utilizării lui în
fotosinteză → deschiderea stomatelor.
Variaţiile diurne:
= se manifestă printr-o intensitate redusă în timpul nopţii, când stomatele sunt
închise şi umiditatea relativă a aerului este mai mare; se desfăşoară numai transpiraţia
cuticulară şi lenticelară.
= intensitatea creşte odată cu ivirea zorilor, când se deschid stomatele şi
= prezintă o valoare maximă în timpul amiezii, când temperatura este mai
ridicată, iar umiditatea relativă a aerului este scăzută.
= după acest maximum, începe diminuarea intensităţii procesului de
transpiraţie,
= înregistrează valoarea minimă odată cu căderea nopţii.
Factorii interni:
Grosimea cuticulei:
- Frunzele tinere şi cele ale plantelor sciatofile au cuticula mai subţire,
comparativ cu plantele bătrâne şi cu speciile fotofile.
Exemplu: soiurile de legume şi fructe protejate de cuticulă mai groasă, pierd cu 5-
10% mai puţină apă pe parcursul procesului de păstrare, comparativ cu soiurile care
au cuticula mai subţire.
Lumina
Influenţează prin efectul său caloric – cca. 45% din lumina absorbită de plante
este transformată în energie calorică care se consumă în procesul de transformare a
apei lichide în vapori (căldură de vaporizare).
Efectul luminii se materializează şi în deschiderea şi închiderea fotoactivă a
stomatelor.
T° aer + U rel.
T° între 30 şi 40oC → cele mai mari pierderi prin transpiraţie.
La aceste temperaturi capacitatea aerului pentru vaporii de apă creşte →
scăderea umidităţii relative a aerului → intensificarea procesului de transpiraţie.
U sol
- Umiditatea mică a solului se corelează cu absorbţia redusă a apei de către
plante. Deficitul de apă din plante → diminuarea intensităţii procesului de
transpiraţie.
- Umiditatea moderată a solului favorizează absorbţia apei, de către rădăcini,
transportul rapid către frunze → intensificarea procesului de transpiraţie.
- Excesul îndelungat de apă în sol este dăunător, deoarece favorizează trecerea
de la respiraţia aerobă la cea anaerobă în celulele rădăcinii.
Procesul de gutaţie
Definiţie: gutaţia este procesul de eliminare a apei de către plante sub formă
de picături.
Menţiune: absorbţia apei din sol se desfăşoară în ritm normal, iar presiunea
radiculară determină ascensiunea sevei brute până la nivelul frunzelor, unde se
elimină sub formă de picături.
• se produce mai ales în timpul nopţii.
Exemplu:
- la ciuperci pe suprafaţa tuturor organelor
- prin perii situaţi pe toată suprafaţa frunzei de fasole,
- prin vârful frunzelor la grâu,
- la plantele cu frunze dinţate prin vârful zimţişorilor - hidatode.
Tipuri de hidatode:
• Hidatodele de tip închis (active) alcătuite din una sau mai multe celule
epidermice normale, sau modificate în peri, cu pereţii subţiri şi rolul de a acumula
apa pe care o elimină rapid;
Exemplu: la fasole hidatodele sunt alcătuite din peri uni sau pluricelulari, care
acumulează apa şi o elimină sub formă de picături prin vârful lor.
*În procesul de gutaţie se elimină o soluţie diluată (0,1 - 0,9 %) care conţine
cantităţi mici de biominerale (mai ales Ca), compuşi glucidici şi azotaţi.
Structura unei hidatode - procesul de gutaţie
(după Toma Liana Doina -1998)
Rolul hidatodelor:
în condiţiile aprovizionării cu apă în exces, sporeşte cantitatea de apă
care se elimină din corpul plantelor,
împiedică suprasaturarea celulelor cu apă.