Sunteți pe pagina 1din 4

Arta si arhitectura greaca, picturile, cladirile si artele decorative s-au dezvoltat in

Grecia antica intre1050 si 31 IH. Printre cele mai cunoscute monumente ale artei grecesti sunt
templele din piatra, statuile cu figuri umane si vasele pictate.
Arta greaca reprezinta productia artistica a civilizatiei grecesti , cu toate ca este
dificil sa se stabileasca cu precizie limitele cronologice ale acesteia.
Artele care s-au dezvoltat in Grecia antica , cea minoica si cea miceniana
reprezinta baza artei grecesti.
Se plaseaza nasterea artei grecesti in jurul secolului IX I.C. , odata cu aparitia
perioadei geometrice. S-a convenit ca dupa ce apogeul acestei arte a fost atins in secolul V ,
I.C. in perioada clasica, ultimele sale manifestari urmand sa se stinga in pragul bataliei de la
Aetium , din anul 31, I.C. In realitate lucrurile sunt putin altfel deoarece si dupa batalia de la
Aetium este observata influenta artei grecesti in producþiile orientale si cele occidentale.
Imensa expansiune a culturii grecesti poate explica importanþa acestei arii de influenta .
Chiar şi înainte de sosirea primilor greci în zonă, Insulele Ciclade din Marea Egee
produceau opere de artă remarcabil de fin echilibrate şi statuete albe, din marmură. Sculptura
semiabstractă din secolul XX este marcată de asemănarea cu cea antică.
O influenţă de lungă durată a avut civilizaţia minoiană din Creta. Frescele luminoase,
decorative, ale cretanilor, olăritul şi podoabele metalice au fost adoptate şi imitate de populaţii
vorbitoare de limba greacă, care s-au aşezat pe pământul grecesc în aproximativ secolul XX
î.Hr. În zilele noastre, această civilizaţie se numeşte miceniană, după un oraş din nordul
Greciei, Micene, unde au fost descoperite măşti de aur care acopereau feţele conducătorilor
sau regilor morţi.
Micenienii erau mai războinici decât cretanii şi curând au ajuns să-şi dezvolte un stil
propriu, cu reprezentări ale războiului şi ale scenelor de vânătoare, care erau desenate şi
imprimate pe cupe de aur sau pe săbii de bronz. Clădirile care au supravieţuit sunt cavouri
mari şi mari citadele, cum ar fi cele din Micene şi Tirint, compuse din blocuri masive de
piatră care erau aşezate laolaltă.
Elementele unui templu grecesc sunt remarcabil de simple. Clădiri, ca Parthenonul,
constau dintr-o structură rectangulară, înconjurată de coloane şi împodobită cu un acoperiş
înălţat în pantă. Diferenţele de detalii de pe columne şi ariile de deasupra lor defineau stilul
arhitectural din care proveneau: simplitate, masivitate, pentru stilul doric, cu capitoliile mari şi
capătul columnei ca un sul, pentru stilul ionic, iar cel corintian având în capătul columnelor o
acantă decorată cu frunze sculptate.
Marile realizări ale arhitecturii greceşti nu s-au datorat doar cunoştinţelor tehnice, ci
ele au rezultat dintr-un simţ deosebit al proporţiilor şi o conştientizare acută, vizuală; un
exemplu caracteristic era obiceiul grecesc de a decora coloanele astfel încât să fie uşor
bombate la mijloc, ceea ce compensa iluzia de concavitate (curbura spre interior) dată de o
coloană perfect verticală, atunci când era privită de la distanţă.
Templele din piatra construite in cinstea unor zei sau zeite erau cladirile cele mai
reprezentative ale arhitecturii grecesti. Construite in perioadele arhaica si clasica, elementele
unui templu grecesc erau remarcabil de simple. Ele prezentau o structura interioara in forma
de dreptunghi, cunoscuta sub denumirea de "cella", inconjurata de coloane si impodobite cu
un acoperis inaltat, in panta. Statuile de cult stateau de obicei in spatele acestei sali.
Majoritatea templelor aveau fata indreptata spre est. Templul lui Hephaistos este un exemplu
de templu care a rezistat pana in zilele noastre.
Marile realizari ale arhitecturii grecesti nu s-au datorat doar cunostintelor tehnice ci
ele au rezultat dintr-un simt deosebit al proportiilor si o constientizare acuta, vizuala; un
exemplu caracteristic era obiceiul grecesc de a-si decora coloanele astfel incat sa fie usor
bombate la mijloc, ceea ce compensa iluzia de concavitate(curbura spre interior) data de o
coloana perfect verticala atunci cand era privita de la distanta.
Indiferent carui ordin apartineau fatada unui templu era alcatuita din trei parti: treptele,
coloanele si antablamentul. Fiecare din aceste parti avea la randul ei trei parti. Existau trei
trepte care conduceau la templu iar cea mai de sus purta denumirea de stylobate. Fiecare
coloana era definita prin baza un stalp si capitel. Antablamentul avea in componenta o
arhitrava(grinda care se sprijina pe coloane), o friza, ce corespundea grinzilor ce sustineau
tavanul si o cornisa.
Stilul doric era cel mai simplu si mai sobru. Coloanele dorice nu aveau baza
sprijinindu-se direct pe ultima treapta. Capitelurile dorice erau alcatuite dintr-un element
numit echinus (de forma unei pernute) si un dreptunghi orizontal numit abacus care sustinea
incarcarea cladirii de deasupra.
Parthenonul:
Reliefurile clasice cele mai frumoase si sculpturile din fronton faceau parte din
templul atenian Parthenos, mai bine cunoscut sub numele de Parthenon. Cele mai multe
sculpturi apartin colectiei Elgin si se gasesc in British Museum din Londra, insa Parthenonul
insusi supravietuieste ca o ruina nobila.
Parthenonul este cel mai mare dintr-o serie de temple situate pe Acropolis (citadela),
in Atena. Toate aceste temple au fost inaltate in a doua jumatate a secolului al V-lea i.Hr -
culme a perioadei clasice - pentru a inlocui cladirile distruse din timpul razboaielor medice.
Cel mai vechi templu doric este templul lui Hera din Olympia. Initial templele aveau 6
coloane in partea din fata si cea din spate si cate 16 pe fiecare parte. Aceasta ducea la un
raport lungime/latime de 3 la1. Arhitectii greci au considerat ca aceste proportii sunt prea mari
si in timp redus treptat acest raport pana la aproape 2 la 1. Parthenonul din Atena are de
exemplu 17 coloane pe parti si cate 8 in fata si spate.

Primele temple monumentale din piatra au fost construite in secolul 7 IH si exista


posibilitatea ca acestea sa fi aparut ca o replica a cladirilor din Egipt.
Grecii antici au dezvoltat trei stiluri (ordine) majore de arhitectura, stiluri care au
influentat aspectele fatadelor templelor.
Diferentele de detalii de pe coloane si ariile de deasupra lor defineau stilul
arhitectural din care proveneau .
TEMPLE GRECESTI
TEMPLE GRECESTI