Sunteți pe pagina 1din 3

Floare albastra

de Mihai Eminescu
- "Iar te-ai cufundat n stele
si n nori si-n ceruri nalte?
De nu m-ai uita ncalte,
Sufletul vie?ii mele.
n zadar ruri n soare
Gramade?ti-n a ta gndire
si cmpiile Asire
si ntunecata mare;
Piramidele-nvechite
Urca-n cer vrful lor mare -
Nu cata n departare
Fericirea ta, iubite!"
Astfel zise mititica,
Dulce netezindu-mi parul.
Ah! ea spuse adevarul;
Eu am rs, n-am zis nimica.
Hai n codrul cu verdeata,
Und-isvoare plng n vale,
Stnca sta sa se pravale
n prapastia marea?a.
Acolo-n ochiu de padure,
Lnga trestia cea lina
Si sub bolta cea senina
Vom sedea n foi de mure.
Si mi-i spune-atunci povesti
Si minciuni cu-a ta gurita,
Eu pe-un fir de romanita
Voi cerca de ma iube?ti.
Si de-a soarelui caldura
Voi fi rosie ca marul,
Mi-oi desface de-aur parul,
Sa-ti astup cu dnsul gura.
De mi-i da o sarutare,
Nime-n lume n-a s-o stie,
Caci va fi sub palarie -
S-apoi cine treaba are!
Cnd prin crengi s-a fi ivit
Luna-n noaptea cea de vara,
Mi-i tine de subsuoara,
Te-oi tine de dupa gt.
Pe carare-n bolti de frunze,
Apucnd spre sat n vale,
Ne-om da sarutari pe cale,
Dulci ca florile ascunse.
Si sosind l-al portii prag,
Vom vorbi-n ntunecime;
Grija noastra n-aib-o nime,
Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?"
nc-o gura - si dispare...
Ca un stlp eu stam n luna!
Ce frumoasa, ce nebuna
E albastra-mi, dulce floare!
........................

Si te-ai dus, dulce minune,
S-a murit iubirea noastra -
Floare-albastra! floare-albastra!...
Totusi este trist n lume!
Introducere
Poezia a fost publicata n revista Convorbiri literare la 1 aprilie 1873. Es
te una dintre cele mai reprezentative poezii care tarateaza tema iubirii, dar ca
re n acelasi timp pune n evidenta locul pe care l ocupa natura n lirica de iubire em
inesciana.
Specia literara: este egloga, dar are si caracter de meditatie datorita
finalului.
Idila = opera lirica n care se contureaza un tablou din viata rurala, evidentiind
u-se atitudinile oamenilor n plan erotic.
Egloga = idila cu dialog
Meditatia = specie lirica filozofica, dezvoltata mai ales n romantism, centrata p
e motive reflexive
Comentariul
Tema:
tema iubirii combinata cu tema naturii si cu cea a timpului (meditatia
din final se refera la problema trecerii ireversibile a timpului).
Semnificatia titlului:
Sursa de inspiratie a poeziei este mitul romantic al florii albastre,
caracteristic romantismului. Acest mit este preluat din opera scriitorului germ
an Novalis (Heinrich von Ofterdingen) si se refera la dorinta de cunoastere, de
atingere a unui ideal. La Eminescu acest ideal este iubirea, floarea albastra fi
ind aici o metafora pentru femeia iubita.
Compozitia textului:
Poezia este construita pe doua planuri distincte: un plan al femeii (
strofele 1-3 si 5-12), celalalt al barbatului (strofele 4, 13-14). Strofa a patr
a poate fi considerata o strofa de tranzitie care face legatura ntre cele doua mo
duri de a ntelege lumea. Femeia este o copila naiva, dornica de a se realiza prin
iubire, n timp ce barbatul este un contemplativ, preocupat sa atinga absolutul.
Primul plan poate fi considerat unul al aproapelui, iar cel al barbatului al depart
elui. Aceste denumiri capata semnificatie daca ne gndim la opozitia dintre lumea n
aturala, instinctuala n care l invita femeia, si lumea ideilor si misterelor la ca
re viseaza eul liric. Planul feminitatii are forma unui monolog, alcatuit dintr-
un repros (prima parte), apoi dintr-o provocare inocenta, dintr-o ncercare de sed
uctie. Planul barbatului are dublu rol: fixeaza povestea n interiorul unei amintiri
si confera poeziei caracter de meditatie. Senzatia de poveste evocata este data
de prezenta n text a eului liric prin intermediul pronumelui personal de persoan
a I: eu, netezindu-mi, albastra-mi, iubirea noastra si a verbelor la indicativ: eu am
am zis, stam, a murit. Aceste detalii, completate de exclamatii meditative: Ah! Ea spu
se adevarul, Ce frumoasa, ce nebuna / E albastra-mi, dulce floare!, Floare-albastra!
Floare-albastra! demonstreaza ca povestea de dragoste este pusa ntr-o rama, ntr-o
alta poveste, a barbatului.
Timpul trecut al verbelor subliniaza aceeasi idee. Datorita acestor e
lemente se creeaza senzatia unui joc ntre prezenta si absenta care poate fi extin
s la jocul dintre viata si moarte. Ceea ce pare prezent se dovedeste a fi n final
doar o amintire, o meditatie asupra iubirii pierdute. Moartea poate fi reprezen
tata n text de lucrurile abstracte spre care tinde eul liric. Acestea sunt consid
erate zadarnice de catre iubita care n locul acestei lumi a eternitatii cerurilor n
alte, cu stelele si norii lor, a mormintelor civilizatiei egiptene din piramidele-nveh
ite, i ofera codrul cu verdeata, adica viata.
Nivelul ideatic:
Povestea de iubire este redata sub forma unei amintiri. Monologul fem
eii descrie nstrainarea treptata a omului de geniu de fiinta iubita. Tnara simte c
a datorita preocuparilor abstracte, barbatul se nstraineaza, l avertizeaza ca feri
cirea nu sta n cmpiile asire si n piramidele-nvechite ci n iubirea ei: Nu cata n dep
/ Fericirea ta, iubite!. Barbatul nu o ntelege, preocuparile sale sunt de natura
filozofica, motiv pentru care o trateaza cu ngaduinta pe tnara ndragostita: Eu am rs,
n-am zis nimica. Aceasta ncearca sa-l atraga n mijlocul naturii protectoare, repre
zentata n lirica eminesciana de codru: Hai n codrul cu verdeata n care si poate regasi
fericirea. Poezia respecta scenariul idilei eminesciene care ncepe cu o chemare n
mijlocul naturii, continua cu jocul iubirii si sfrseste cu despartirea. Universu
l n care ncearca sa-l atraga este unul tentant. Elementele descrise prin intermedi
ul epitetelor prapastia mareata, balta senina, trestia lina si personificarii: Und-izvo
are plng n vale alcatuiesc un peisaj paradisiac din care nu pot lipsi unele dintre
motivele principale ale creatiei eminesciene, cum ar fi teiul si luna. Acest cad
ru se afla n antiteza cu cel sugerat la nceput, unde stelele, norii, ntunecata mare
si piramidele nvechite, simboluri ale infinirii, alcatuiesc un peisaj abstract,
incompatibil cu jocul iubirii. Iubita are de asemenea trasaturi care o pun n anti
teza cu imaginea masculina, redate prin comparatia: Voi fi rosie ca marul si prin
epitetul metaforic de-aur parul. Femeia este o prezenta vie, aflata n antiteza cu i
maginea palida a barbatului. Jocul iubirii este descris cu ajutorul expresilor p
opulare care confera un farmec aparte textului: Voi cerca de ma iubesti., Sa-ti ast
up cu dnsul gura., De mi-i da o sarutare. Limbajul popular este cel care autohtonize
aza peisajul, care l face sa nu fie un simplu colt de rai: stnca sta sa se pravale, V
om sedea n foi de mure. Limbajul popular face distinctia si ntre cele doua viziuni
despre viata situate n antiteza n poezie. Limbajul femeii care vede fericirea n iub
ire, difera de cel al barbatului care alege meditatia.
Dupa prezentarea acestui paradis terestru si a posibilei povesti de
iubire, ni se prezinta si sfrsitul ei trist. Tonul ultimelor strofe este unul me
ditativ, n care eul liric mediteaza asupra problemei timpului care nu i mai poate
reda iubirea pe care a pierdut-o. Iubita, care capata semnificatia florii albast
re dispare, si o data cu dulcea minune se stinge si iubirea chiar nainte de a se mpl
ini. n ultima strofa eul liric si cheama iubita, dar aceasta chemare este una zada
rnica deoarece timpul nu mai poate fi recuperat si clipa de fericire ramne pentru
totdeauna pierduta: Totusi... este trist n lume!. Adverbul de mod cu nteles concesi
v pare nepotrivit n acest context, dar el este cel care sintetizeaza cel mai bine
drama ndragostitului. n ciuda faptului ca se doreste mplinirea prin intermediul iu
birii, aceasta nu mai este posibila datorita ireversibilitatii timpului.
Nivelul prozodic:
ritmul este trohaic, rima mbratisata, versuri scurte de 8 silabe. Rit
mul ofera de obicei muzicalitate textului.

S-ar putea să vă placă și