Sunteți pe pagina 1din 9

Universitatea din Pitesti

Facultatea de Stiinte
Master : Kinetoterapia la persoane cu dizabilitati







Referat

Evaluarea kinetoterapeutica a
persoanelor cu dizabilitati






Studenta : Tistuleasa Ramona



Pitesti 2014

Dizabilitate
Organizatia Mondiala a Sanatatii propune urmatoarea definitie a
dizabilitatii: "Dizabilitatea este reprezentata de orice restrictie sau lipsa(rezultata in
urma unei infirmitati) a capacitatii (abilitatii) de a indeplini o activitate in maniera sau
la nivelul considerate normale pentru o fiinta umana".
Organizatia Natiunilor Unite (ONU), in baza Conventiei privind Drepturile Persoanelor
cu Dizabilitati, utilizeaza urmatoarea definitie: "Persoanele cu dizabilitati includ acele
persoane care au deficiente fizice, mentale, intelectuale sau senzoriale de durata,
deficiente care, in interactiune cu diverse bariere, pot ingradi participarea deplina si
efectiva a persoanelor in societate, in conditii de egalitate cu ceilalti".
Dizabilitatea este unul dintre mijloacele semnificative de diferentiere sociala in societatile
moderne, marcat substantial de influenta unor ideologii. Modul in care o societate
exclude anumite grupuri sau indivizi implica procese de incadrare in categorii, punandu-
se accentul pe aparitia si identificarea unor incapacitati, pe aspectele inferioare si
inacceptabile ale unei persoane.
Dizabilitatea apare ca o problema de drepturi umane. Implica lupta pentru alegere, justitie
sociala si participare. In toate tarile se afirma necesitatea integrarii si se explica ritmul
lent al progresului din cauza barierelor arhitecturale, financiare, tehnice, psihologice,
sociale.
Legea nr. 448/2006 reglementeaza drepturile si obligatiile persoanelor cu dizabilitati
acordate in scopul integrarii si incluziunii sociale a acestora. Din pacate, in legislatia
romaneasca este inca prezenta sintagma de "persoana cu handicap" in locul sintagmei de
"persoana cu dizabiliate".
Legea numarul 448 din 6 decembrie 2006, din Romania, privind protectia si promovarea
drepturilor persoanelor cu handicap, modificata si completata, cea mai importanta lege in
domeniul dizabilitatii - reglementeaza in privinta persoanelor cu handicap, nu a
persoanelor cu dizabilitati. Comisia de revizuire a Constitutiei (Noua Constitutie) a
adoptat un amendament prin care in Legea fundamentala este inlocuita formula "persoana
cu handicap" cu sintagma "persoana cu dizabilitati". Astfel, la articolul 50 din Legea
448/2006 republicata a fost schimbata sintagma "persoana cu handicap" cu cea de
"persoana cu dizabilitati".
In momentul de fata, noile tendinte pe plan mondial impun termenul de "persoana
dizabilitata" (de catre societate) in locul celei de "persoana cu dizabilitati", tocmai pentru
a sublinia faptul ca dizabilitatea nu este un atribut al persoanei ci este un atribut al relatiei
persoana - mediu. Mediul neadaptat este cel care "dizabiliteaza" o persoana datorita
barierelor arhitecturale pe care acesta le intampina.
Potrivit Organizatiei Internationale a Persoanelor cu Dizabilitati (DPI), dizabilitatea
este definita ca fiind"rezultatul interactiunii dintre o persoana care are o infirmitate si
barierele ce tin de mediul social si atitudinal de care ea se poate lovi".
Problematica dizabilitatii, a fost si este abordata, in principal, din perspectiva a doua
modele: cel individual, de inspiratie medicala (care considera ca dificultatile persoanelor
cu dizabilitati sunt datorate inferioritatii biologice si psihologice a acestora) si modelul
social, care pune accentul pe mediul social neadaptat, considerat generator al
dificultatilor persoanelor cu deficiente.
Modelul dominant a fost (si, din pacate, uneori continua sa fie) cel individual, care
accentueaza asupra pierderilor sau incapacitatilor individuale, considerate generatoare de
dependenta. Astfel, s-a ajuns la utilizarea unor etichete care au legitimat acest model
medical individual, la anumite perspective negative asupra dizabilitatii si la neglijarea
perspectivei proprii persoanelor cu handicap. In corelatie directa cu acest model,
interventiile nu pot avea alt obiectiv decat adaptarea, ajustarea persoanei cu deficienta,
aducerea acesteia cat mai aproape de ceea ce se considera a fi "normal". Din perspectiva
modelului medical, oamenii au handicap ca urmare a deficientelor lor individuale,
fiziologice sau cognitive. Raspunsul oferit de medicina consta in tratament sau
reabilitare, stabilindu-se ca obiectiv revenirea la conditia "normala, obisnuita, adica
aceea de a fi valid.
Modelul medical a creat o ierarhizare in cadrul constructiei sociale a dizabilitatii si in
determinarea egalitatii, prin:
etichetarea intr-un mod care considera ca persoana cu handicap este inferioara;
dezvoltarea tratamentului, ingrijirii, inclusiv a practicii si standardelor
profesionale, a legislatiei si beneficiilor, pe baza acestei etichete de inferioritate
sociala;
negarea paternalista a libertatilor si autodeterminarii.
Modelul individual postuleaza ca problemele cu care se confrunta persoanele cu
dizabilitati nu sunt altceva decat consecintele directe ale deficientelor lor specifice.
Modelul social pune accentul pe modul in care anumite caracteristici
necorespunzatoare ale mediului fizic si social determina constrangeri la nivelul unei
categorii de persoane. Toate persoanele cu handicap se confrunta cu experienta
dizabilitatii ca restrictie sociala, daca asemenea restrictii apar drept consecinte ale
inaccesibilitatii mediului construit, notiunilor discutabile privind inteligenta si
competenta lor sociala, incapacitatii publicului general privind utilizarea limbajului
semnelor, utilizarea alfabetului Braille sau atitudinilor ostile ale celor fara dizabilitati
vizibile.
Din perspectiva modelului social, interventiile se concentreaza asupra mediului,
urmarindu-se eliminarea restrictiilor, a barierelor care impiedica participarea persoanelor
cu deficiente la diferitele aspecte ale vietii sociale.
Este necesara o implicare tot mai sustinuta a comunitatilor, atat in depistarea
dizabilitatilor, cat si in procesul de reabilitare, unde trebuie sa se regaseasca masuri
complexe, coerente, printre care si cele referitoare la educatie.
Alaturi de cele prezentate anterior legat de dizabilitate si/sau handicat in
kinetoterapie vorbim despre programe kinetice adaptate nevoilor fiecaruia, astfel trebuie
luat in calcul faptul ca si aceste persoane sau in special aceste persoane in demersul de
sustinere si de ajutor in recuperare sunt participant active ai recuperarii kinetice fie pentru
dizabilitatea de care sufera fie de o alta deficient aparuta pe parcurs si care necesita
atentie kinetoterapeutica.
Tinand cont de faptul ca orice program de recuperare kinetica incepe cu o evaluare
a situatiei de la care se pleaca vom face mai intai o scurta prezentare a evaluarii in
kinetoterapie.
TEHNOLOGIA TESTRII
Testarea clinic reprezint modalitatea prin care se va aprecia calitativ i cantitativ
capacitatea funcional a aparatelor i sistemelor.
Iniial e necesar pentru aprecierea deficitului ce urmeaz a fi recuperat i a restantului
funcional (capacitile i activitile pacientului). n final, apreciaz rezultatele obinute
prin aplicarea programului de recuperare i concluzioneaz asupra msurilor ce se impun.
Terminologia utilizat este : "evaluation" (= evaluare) sau "assessment" (=
apreciere), termeni ce presupun deosebiri.
Aprecierea (assessment) reprezint procesul de nregistrare (strngere) a datelor,
identificarea problemelor, formularea ipotezelor si luarea deciziilor pentru interveniile
terapeutice ( L. W ., Pedretti , 1996 ). Cuprinde deci tabloul complex asupra strii
patomorfofuncionale. Aprecierea se adreseaz att pacienilor cu incapaciti ct i
omului sntos (exemplu, aprecierea sportivilor).
Aprecierea (assessement) acoper o sfer larg care trebuie srspund la toate
ntrebrile legate de starea pacientului :
- care sunt disfunciile lui?
- care sunt cauzele acestora?
- care este restantul funcional?
- care este impactul psiho-socio-profesional asupra bolnavului?
- care este prognosticul?
i va trebui n final s determine :
- programul de lucru al asistenei de recuperare,
- eficiena acestui program,
- necesitatea refacerii lui n funcie de noile concluzii determinate de o nou "apreciere".
Aprecierea ia n considerare deficitul complex (deficitul global)
rezultat din starea propriu zis a pacientului i din proiecia acestuia n
mediul su de via.
Evaluation (evaluarea), cuprinde o baterie de teste specifice pentru deficite
msurabile. Deci evaluarea este o apreciere punctual.Procedura de evaluare presupune
o metod sau un test pentru estimarea calitativ sau cantitativ a unui anumit deficit.
ETAPELE APRECIERII
Apreciera se realizeaz n mai multe etape :
Faza nti
1. Triajul ( screeningul) reprezint primul contact cu cazul uneori fr pacient, triajul
putndu-se face i numai prin documente medicale sau prin discuii cu familia sau cu cei
care trimit pacientul.
2. Interviul iniial reprezint primul contact medic-pacient sau terapeut -pacient la care se
adaug observaia global i testele simple rapid orientative (mers, micarea unui
segmnent, poziie, coordonare, pronuarea cuvintelor, dispnee). Se apreciaz capacitatea
de nelegere a pacientului, interesul acestuia pentru propria sntate i nevoile
pacientului.
3. Informaii subiective (anamnestice) prin care se face evaluarea de baz a suferinelor.
Se nregistreaz simptomele, istoricul bolii i al tratamentelor efectuate, datele generale
ale pacientului (familie, profesie, obiceiuri, antecedente), aprecierea psihicului bolnavului
i evaluarea impactului bolii asupra vieii personale, sociale, profesionale, etc.
4. Informaii obiective care se culeg prin examenul clinic si
paraclinic. Etapa are 3 componenete :
- examenul clinic general pe aparate si sisteme,
- examenul clinic special de evaluare a deficitelor (bilan articular, bilan muscular,
postura, coordonare si echilibru, stabilitate, capacitate de efort, senzoriu, inteligena,
cogniia, etc ).
- examene paraclinice complementare (radiografii, EKG, EMG, teste respiratorii,
ecografie, analize biologice) n funcie de nevoile precizrii diagnosticului de boal i/sau
deficitului funcional.
Procesul de analiz al datelor care reprezint :
- stabilirea diagnosticelor (de boal, funcional, al capacitii de munc);
- precizarea codificrii infirmitii, incapacitii i handicapului;
- aprecierea restantului funcional;
- aprecierea sinceritii pacientului ;
- aprecierea evoluiei deficitului;
- aprecierea obiectivelor programului de recuperare;
- aprecierea necesitilor de ortezare-protezare.
Concluziile lucrative ncheie lungul proces al aprecierii i se refer la:
- stabilirea listei cu problemele pacientului, care fac obiectivul recuperrii;
- defalcarea acestor probleme n majore i minore i pe prioriti;
- determinarea problemelor rezolvabile cu ajutorul medicinii fizice i/sau prin metodele
altor specialiti. n acest moment, procesul de apreciere este terminat.
Faza a doua const din alctuirea planului (programului) de recuperare i are la
baz :
- datele obinute prin evaluri ;
- analiza metodelor si mijloacelor necesare i disponibile pentru tratament, ca i cadrele
de execuie ( numr, tipuri, pregatire);
- locul unde se va desfura programul: spital, ambulatoriu, domiciliu, etc.
Planul de recuperare trebuie s prevad :
- obiective pe termen scurt,
- obiective pe termen lung,
- duratele aproximative ale etapelor i momentelor de reevaluare,
- dorinele vocaionale (profesionale) ale pacientului;
Faza a treia este reprezentat de aplicarea programului de recuperare adic de
tratamentul propriu-zis, aa cum a fost el preconizat n plan.
Faza a patra a reevalurii fixat de la nceput n program, are ca scop :
- stabilirea eficienei programului aplicat;
- realizarea unor corecturi ale programului n funcie de observaiile nregistrate n timpul
execuiei lui; eliminarea unor obiective care practic nu pot fi atinse sau care
au disprut;
- adugarea unor noi obiective sau noi metode sau mijloace terapeutice.
Toat reevaluarea devine punctul de plecare pentru alcatuirea unui nou plan de
recuperare. Exemplu: paralizia minii drepte (ca mn dominant) se consider mai
disfuncional dect aceea a minii stngi. Dar dac pacientul este stngaci, capacitatea
lui funcional este cu mult mai mare, nemaifiind necesar instituirea unui program de
abiliti pentru mna stng.
EVALUAREA
Evaluarea reprezint un proces prin care utiliznd ci specifice se urmrete adunarea
unor informaii necesare unui anumit scop. Se pot organiza evaluri pentru :
- asistena de recuperare a deficienilor,
- alctuirea unui program educaional al copiilor cu diverse incapaciti,
- organizarea unor activiti culturale sau sportive,
- organizarea unui nvmnt de pregtire special, n diverse domenii.
Cu alte cuvinte, exist o evaluare i a persoanelor sntoase cnd este vorba de
aspecte profilactice i se va stabili nivelul de fitness, capacitatea functional, gradul de
performan fizic. Dac se face in scop educativ, se va stabili nivelul de cunotiine
generale si speciale, capacitatea de recepie, gradul de inteligen, memorare, etc.
Datele necesare evalurii se colecteaza prin 3 moduri : observaie, teste informale
si teste formale.
1. Observaia nu este doar a testatorului (medic, kinetoterapeut, antrenor etc), ci poate
veni i de la anturaj. Observaia apreciazcomportamentele fizice i psihice care pot
scpa examenului direct.
2. Testele informale sunt teste de culegere direct a informaiilor de la subiecii implicai
n evaluare i se realizeaza prin :
evaluare.

pe anumite probleme.
Testele informale sunt de obicei teste de screening, dar si de nceput al operaiei de
assessment.
Testele informale pot aduce ntr-un timp scurt i fr echipamente speciale o
cantitate impresionant de informaii pentru evaluarea subiecilor. Aceste teste nu sunt
standardizate, subiecii putnd fi comparai doar cu ei nii prin aceleai teste la
nceputul i sfritul programelor.
Testele informale ne dau aprecieri generale asupra direciei n care se manifest
incapacitile, dar ele obligatoriu vor fi completate cu evaluri punctuale, cuantificate i
corect explicative ale fenomenului disfuncional. Exemplu: dac testul informal ne-a
relevat realitatea c un individ nu poate s se ridice i s se reaeze pe scaun, aceast
constatare nu ne explic de ce nu se poate ridica i aeza pe scaun. Nu a neles sau nu a
auzit comanda? Are anchiloz articular? Este spastic? Are paralizia cvadricepilor? Are
dureri foarte mari? Toate acestea trebuie precizate prin teste selecionate, prin teste
formale.
Testele formale sunt orientate punctual spre o disfuncie, spre o problema
conturat, apreciind valori, cuantificri, grade de mrime i realiznd o explicare corect
a fenomenului. n alegerea testelor se va ine cont de trei componente :
- s fie standardizate,
- s fie teste fezabile sub raport administrativ-organizatoric,
- s corespund tipului i gradului disfuncional.
Testele standard se refer la raportarea rezultatelor la valorile standard obinute pe baza
unor studii de normalitate pe un numr foarte mare de subieci.
Testarea noastr trebuie s respecte tehnica evalurii utilizat de
cei care au realizat testele standard. Validitatea testului, este o alt cerin a evalurii
corecte i rspunde la ntrebrile: Testul utilizat masoar exact ceea ce doresc?
Este valid?


ncrederea n test este determinat de :
- aplicarea de 2 ori succesiv a aceluiai test, aceleiai persoane, n aceleai condiii,
trebuie s dea rezultate superpozabile. Intervalul dintre 2 msurtori nu trebuie s
depeasc 2 sptmni; ncrederea n test este dat i de concordana rezultatelor a dou
teste asemntoare, care apreciaz acelai fenomen. Sensibilitatea testului este important
pentru urmrirea n timp a evoluiei unui fenomen testat. Obiectivitatea testului. Testele
conin grade diferite de subiectivism att din partea testatorului ct i al celui testat.
Au aparut "evaluari fr standarde"Teste normative de referin n care performana se
msoarcomparativ cu ali indivizi din aceeai categorie. Sunt utile pentru c ne permit s
apreciem cum se plaseaz subiectul evaluat n contextul grupului sau comunitii din care
face parte.
Teste cu criterii de referin, ne ofer o anumit informare asupra unei anumite
abiliti sau comportament al subiectului. Referirea se face ntre scorul obinut de subiect
fa de un nivel acceptat de performan al respectivului test. Sunt utilizate n sportul de
performan realiznd aa-numitele baremuri.
Evaluarea de coninut este o metodologie complex de apeciere a modului de execuie a
unei activiti date, apreciere fcut printr-o testare a abilitilor necesare
realizrii acelei activiti. Exemplu: testarea mersului unui pacient.
Tehnologia general a evalurii st la baza crerii testelor practice prin care
analizm starea fizic sau psihic a pacienilor. Exist un numr enorm de teste, unele
devenite clasice, pentru evaluarea principalelor stri disfuncionale cu care specialitii de
recuperare se confrunt n practica profesional. n kinetoterapie se utilizeaz teste
analitice de evaluare pentru infirmiti anatomice, fiziologice sau psihologice i teste de
evaluare global a incapacitilor, disabilitilor, care n mare parte aparin terapiei
ocupaionale.
Evaluarile analitice vizeaza:
Evaluarea amplitudinii de micare articular,
- Evaluarea muscular,
- Evaluarea posturii i alinierii corpului,
- Evaluarea controlului muscular i a coordonrii,
- Testarea echilibrului,
- Evaluarea sensibilitii,
- Evaluarea apraxiei,
- Evaluarea disfunciei cognitive,
- Evaluarea cardiorespiratorie.
Evaluarile globale :
Evaluarea ADL-urilor
- Evaluri globale direcionate de diagnostic,
- Evaluarea toleranei la efort,
- Evaluarea mersului,
- Evaluarea "calittii vieii



BIBLIOGRAFIE

Sbenghe T. Bazele teoretice si practice ale kinetoterapiei, Ed.
Medical, Bucureti, 1999.

Sbenghe T. Kinesiologie tiina micrii, Editura Medical,
Bucuresti, 2002

Monica Farago , Simona Pop Metode i tehnici de evaluare n kinetoterapie suport de
curs