Cesare Beccaria, precursor al gândirii criminologice

(1738-1794)

Cesare Bonesana, marchiz de Beccaria este considerat ca fiind fondatorul dreptului penal
modern și, în același timp este un precursor al gândirii criminologice.
În anul 1764 apărea la Milano lucrarea „ Dei delitti e delle pene” („Despre delicte și pedepse”),
Cesare Beccaria fiind la vremea respectivă un „ilustru necunoscut”, ce nu împlinise încă 27 de ani.
Înainte de a decide publicarea lucrării a ezitat mult, fiindu-i teamă de o eventuală represiune
împotriva sa, însă contrar temerilor și în ciuda protestelor unor ecleziaști, cartea a avut un succes
spectaculos și imediat, fiind în scurt timp tradusă în majoritatea limbilor europene, iar ideile
cuprinse în această lucrare au declanșat radicale transformări în sistemele penale ale unor state
europene.
Principiile umaniste formulate în cuprinsul lucrării „Despre delicte și pedepse”, în legătură cu
drepturile și libertățile individuale, au fost formulate pentru prima oară „expresis verbis” în timpul
Revoluției Burgheze din Franța în anul 1789, fiind apoi reafirmate în 1948 în „Declarația
Universală a Drepturilor Omului”.
Beccaria și-a făcut studiile preuniversitare într-un colegiu iezuit. Ulterior obținând titlul de
doctor în drept canonic și drept roman, absolvind cursurile Universității din Pavia1. A fost angajat al
Guvernului și profesor de economie politică la Universitatea din Milano, aptitudinile sale pentru
matematică ajutându-l să elaboreze teorii originale și strălucite în domeniul social și politic.
Gândirea lui referitoare la metodele cantitative în aceste două domenii a fost adoptată ulterior
de către raționaliștii francezi, iar gândirea sa economică nu se află prea departe de cea a ilustrului
său contemporan, englezul Adam Smith (1723-1790) care, a fost supranumit „părinte economiei
cantitative”.2

Principalele idei din Tratatul lui Cesare Beccaria:

Opera beccariană este structurată pe baza a două coordonate:
✔ Demolarea vechilor șabloane ale gândirii juridico-penale, total anacronice;
✔ Stabilirea principiilor de bază în vederea unei noi construcții legislative în domeniul
penal.
a) Codificarea riguroasă a delictelor și a pedepselor, necesitatea elaborării unui corp de
legi scrise, clare și accesibile sau Principiul legalității delictelor și pedepselor exprimat prin adagiul
latin „nullum crimen, nulla poena sine lege”.
Forma acestui principiu este stabilită prin „Declarația drepturilor omului și cetățeanului” din 27
august 1789, care îi asigură universalitatea și perenitatea3, iar meritul lui Beccaria nu constă numai
în enunțarea principiului, dar și în justificarea acestuia.
Cele trei garanții majore pe care principiul legalității le presupune sunt:
• Cetățeanul nu poate fi limitat în drepturile sale individuale decâ t prin voința legiuitorului,
ca reprezentant al voinței generale;
• Cetățeanul trebuie să fie protejat împotriva abuzurilor puterii;
• Cetățeanul trebuie să cunoască ceea ce este permis și ceea ce este interzis.
Pe lângă faptul că acordă legiuitorului exclusiv dreptul de a stabili delictele și pedepsele,
Beccaria arată necesitatea ca legile să fie clare, stopând arbitrariul și abuzurile magistraților și

1 A. Balaci, „Prefață la Despre infracțiuni și pedepse”, Ed Științifică, Buc, 1965, pag X( în

Valerian Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 74)

2 Charles Gide and Charles Rist, „History of Economic Doctrine”, Ed. Macmillan and the
Free Press, New York, 1968, pag 37-38 (în Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex,
Buc, 1998, pag 70)

3 R.Merle, A.Vitu, „Traité de droit criminel”, Ed. Cujas, Paris, 1967, pag 105 (în Valerian
Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 76)

1
permițând destinatarilor cunoașterea normelor, astfel legea penală devine utilă, permițând
manifestarea liberului arbitru”.4
a) Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant și prin urmare util pentru
conservarea ordinii sociale.
Beccaria susține necesitatea existenței unor pedepse proporționale cu delictul, sancțiunea
trebuind să apară ca o justă „răsplată” pentru fapta comisă: „Pentru ca pedepsirea să-și producă
efectul pe care trebuie să-l așteptăm, ajunge ca răul pe care ea îl cauzează să depășească binele pe
care făptuitorul îl obține din crimă”.
Pedepsea nu trebuie să fie considerată ca o vindictă, scopul ei este acela de a împiedica făptuitorul
de a mai dăuna societății, precum și „deturnarea concetățenilor acestuia din calea crimei”5.
b) Necesitatea aplicării unor pedepse moderate, dar sigure și prompte.
Epoca în care apar ideile lui Beccaria se caracterizează prin existența unor pedepse barbare,
exemplul cel mai concludent este cel referitor la pedeapsa lui Damines, condamnat la moarte pentru
încercarea de assasinare a Regelui Ludovic XV.
„Adevărata măsură a crimelor este... pedeapsa aplicată de societate... Există un interes comun,
nu numai în faptul ca crimele să nu se producă, cât și în a fi mai puțin frecvente în proporție cu răul
pe care acestea îl cauzează societății... De aceea, trebuie să existe o bună proporție între crime și
pedepse.... Țările și vremurile cele mai notorii pentru severitatea pedepselor au fost acelea în care s-
au comis și cele mai sângeroase și inumane crime în același spirit care l-a mânat și pe legiuitor să
legifereze asemenea fapte... promptitudinea pedepsei este cea mai folositoare deoarece perioada
timpului care se scurge între pedeapsă și infracțiune este mai mică, cu atât mai mult în mintea
umană va dura asocierea acestor două idei, crimă și pedeapsă”
c) Desființarea pedepsei cu moartea.
Beccaria este primul care, într-o lucrare publicată6, pune problema dreptului de a recurge la
pedeapsa cu moartea solicitând abolirea acesteia, cu atât mai mult cu cât morala creștină, dar și
dreptul penal al epocii sancționau suicidul, dovedind că pedeapsa cu moartea nu este nici necesară
și nici utilă, invocând „experiența tuturor secolelor”, experiență care dovedește faptul că severitatea
are un efect mai mic asupra spiritului uman decât durata pedepsei.
d) Introducerea sistemului acuzatorial în procedura penală; necesitatea ca judecata și
probele să fie publice.
Beccaria critică ierarhia probelor și sugerează ca la baza aprecierii judecătorului să stea „intima
convingere”, iar aceasta trebuie să fie de tip acuzatorial.
De asemenea, critică practica prin care se impune inculpatului prestarea unui jurământ, acesta
fiind inuman și inutil, deoarece, în cazul în care există vinovăție, presupune o contradicție între
două din „cele mai sfinte” datorii ale omului: cea față de instinctul de conservare, care îndeamna la
minciună, și cea față de divinitate, care impune recunoașterea adevărului.
e) Desființarea torturii ca procedeu de anchetă, ca mijloc de obținere a probelor.
În capitolul privitor la tortură sau „chestiune”, cum mai era denumită, se face o analiză a tuturor
cazurile în care aceasta era utilizată: recunoașterea faptei în cauză; mărturisirea în legătură cu
eventuale alte fapte în afară de cele pentru care făptuitorul era cercetat; indicarea eventualilor
complici.

4 „Cu legi penale executate în litera lor, fiecare cetățean poate cunoaște exact
inconvenientele unei acțiuni negative; ceea ce este util, deoarece această cunoștere va
putea să-l abată de la crimă”, C.Beccaria, „Des délits et des peines”, deuxiéme édition
Guillaumin et Cie, libraires, Paris, 1870, pag 24 (în Valerian Cioclei, Manualul de
Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 77)

5 C.Beccaria, „Des délits et des peines”, deuxiéme édition Guillaumin et Cie, libraires,
Paris, 1870, pag 89 (în Valerian Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck,
Buc, 2007, pag 77)

6 F.Helie, comentariu pe marginea textului în „Des Délits et des Peines”, pag 106(în
Valerian Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 78)

2
 Aprecierile lui Beccaria cu privire la tortură demonstrează inutilitatea, dar și ineficiența juridică
a acesteia: „ Tortura este deseori un mijloc sigur de a-l condamna pe inocentul slab și de a-l achita
pe sceleratul robust. Acesta este în mod obișnuit rezultatul teribil al acestei barbarii ce se consideră
capabila de a produce adevărul...”7
f) Necesitatea prevenirii delictelor.
Întreaga lucrare a lui Beccaria consacră importanța și necesitatea prevenirii delictelor ,
concluzionând că: „Merită mai mult a preveni crimele, decât a le pedepsi”. Ideea nu era nouă, fiind
prezentă încă din antichitate, și preluată mai apoi de filozofii iluminiști.
Întâlnim această idee și la Montesquieu8, a cărui operă Beccaria o cunoscuse și apreciase.
Ideea de prevenire apare astfel ca o finalizare firească a tuturor concepțiilor exprimate de
Beccaria în legătură cu natura și rolul legii penale, cu natura și rolul pedepsei.9

Școala neo-clasică:
Criminologia clasică furnizează o justificare generală pentru folosirea pedepselor în controlul
crimei, deoarece aceasta este principalul element care ar contribui la degenerare în haos, fiind în
interesul tuturor, chiar și al criminalilor, să se supună legii.
Mulți au susținut, și încă mai susțin, faptul că, decât să se bazeze pe pedepse, mai degrabă
societatea ar avea în vedere uniformizarea costurilor și beneficiilor aderării la contractul social de
către diferite grupuri, aceasta constituind încă o cale în plus de a reduce rata criminalității.
Hobbes a susținut că persoanele aparținând claselor de jos ar putea adera la contractul social, cu
condiția ca ei să fie convinși că status quo-ul era inevitabil.10
Locke susține opinia potrivit căreia toate persoanele sunt obligate să se supună legilor societății,
deoarece toți și-au dat „acordul tacit” la contractul social.11
Beccaria în apărarea status quo-ului12 era, oarecum confuz susținând că este natural ca toți să
caute propriul avantaj și, pe cale de consecință, aceasta era principala sursă a crimei. Acesta a
recunoscut problema inegalității în societate și, în consecință, a arătat că este incorect să pedepsești
pe cei care încalcă legea, atunci când legea însăși este injustă.
Principiile stabilite de Beccaria au stat la baza Școlii clasice a dreptului penal, cea care a dominat
ulterior, timp de un secol, gândirea și practica juridico-penală.
În ceea ce privește clasicismul contemporan, tehnicile econometrice analizează costurile și
beneficiile individului în anumite situații, interesant fiind criminalul perceput ca un individ normal,
rațional și chiar calculat.13
Beneficiile unei acțiuni criminale pot include nu numai creșterea bunăstării materiale și satisfacții
psihologice, cât și posibilitatea de a atinge aceste creșteri cu un foarte mic efort. Costul evaluat al
7 C.Beccaria, „Des délits et des peines”, deuxiéme édition Guillaumin et Cie, libraires,
Paris, 1870, pag 63 (în Valerian Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck,
Buc, 2007, pag 80)

8 Montesquieu, „De l’esprit des lois”, Ed Librairie ch. Detagrave, Paris, 1909, cartea a
șasea, cap IX (în Valerian Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc,
2007, pag 81)

9 Sistematizare preluată din „Manualul de criminologie”, Valerian Cioclei, Ediția 4, Ed

C.H.Beck, Buc, 2007, pag 76-81)

10 Ian Taylor, Paul Walton and Jock Young, „The New York Criminology”, New York, 1973,
pag 9-10 (în Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 79)

11 Ian Taylor, Paul Walton and Jock Young, „The New York Criminology”, New York, 1973,
pag 94 (în Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 79)

12 Termen din limbajul diplomatic cu ajutorul căruia se precizează, de exemplu, dorinţa

de menţinere a situaţiei existente, înainte de izbucnirea unui conflict.
( http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_expresii_latine)

13 Richard F. Sullivan, „The Economic of Crime, Crioe and Delinquency 19(2); 138-149
(aprilie, 1983) (în Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 83)

3
crimei se poate calcula astfel: se înmulțește costul asociat cu pedeapsa crimei cu posibilitatea ca
pedeapsa să fie aplicată și obținem costul evaluat al crimei. De exemplu: dacă o crimă este de obicei
pedepsită cu o amendă de 1.000 lei și probabilitatea ca pedeapsa să fie aplicată este de 1/10, atunci
costul evaluat al crimei este de 100*1/10=100 lei. În consecință, individul face calculul său că, dacă
poate obține mai mult de 100 lei în urma comiterii acelei crime, atunci el va fi interesat să o
comită.14

Actualitatea ideilor lui Cesare Beccaria:

Principiul legalității dezvoltat de Beccaria, este înscris în codurile penale și chiar în constituțiile
majorității statelor, având menirea de a garanta faptul că destinatarul normei penale o cunoaște, și
astel o va putea respecta.
Necunoașterea dispozițiilor legale este și în prezent o realitate ce are două surse majore:
• Lipsa de claritate a unor incriminări
• Inflația legislativă în materie penală duce la o imposibilitate practică a cunoșterii unor
dispoziții legale, astfel principiul „nemo censetur ignorare legem” devine o simplă declarație
abstractă.
În actualul Cod Penal acest principiu este consacrat expres în Art 2 fiind completat și de Art 11,
dar și în Constituția României care prevede că: „Parlamentul României reglementează prin lege
organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora”

Ineficiența sporirii pedepselor și eficiența certitudinii aplicării lor, au fost demonstrate de

cercetării criminologice recente, confirmând intuițiile lui Beccaria și, „...rezultând că o creștere a
certitudinii pedepselor cu închisoarea va avea mai mult efect decât o creștere proporțională a duratei
acestora... oamenii vor fi mai intimidați de o probabilitate de 10% de a primi un an de închisoare,
decât de o probabilitate de 5% de a primi doi ani de închisoare”15

Pedeapsa cu moartea a fost abrogată în statele europene, însă la nivel mondial încă se mai discută
acest subiect, deoarece mai există și astăzi state în care pedeapsa capitală se aplică.

Există în prezent o tendință generală de „deschidere” a fazei de urmărire penală, de conferire a

unor drepturi suplimentare inculpatului și apărătorului.

Tortura ca mijloc de anchetă continuă să fie practicată la proporții îngrijorătoare, deși este
ilegală, fapt ce a determinat încheierea unor convenții menite să asigure protecție („Convenția
împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime inumane, ori degradante”- ONU
1984- ratificată de România prin Legea nr. 19/9 oct. 1990, publicată în M.Of nr 112/0 oct 1990. În
Codul Penal Român s-a introdus infracțiunea de tortură la Art 267ˡ și s-a adăugat un nou alineat Art.
117 privitor la neexpulzarea cetățeanului străin dacă acesta riscă să fie supus torturii în țara în care
urmează a fi expulzat.16

Prevenirea criminalității reprezintă astăzi o componentă esențială în cadrul politicilor

anticriminale, elaborându-se tactici și strategii preventive.

Creația beccariană având un conținut filozofico-juridic a avut un rol reformator, fiind deseori
subliniată în doctrina penală, însă deși bazată pe intuiție și raționament aceasta are și o dimensiune
criminologică incontestabilă, accentuându-se în mod evident latura preventivă în raport cu cea
represivă.

14Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 83)

15 M.Cusson, „Pourquoi punir?”, Ed Dalloz, 1987, pag 121 (în Valerian Cioclei, Manualul
de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 82)

16 Mariana Mitra, „Cooperare judiciară în materie penală-note de curs” 2008, pag 19

4
 În viziunea beccariană legile ar trebui să-şi găsească originea în raţiune, iar scopul prim al
acestora ar fi acela de a asigura ,,cea mai mare fericire răspândită la cei mai mulţi" (la massima
felicità nel maggior numero). Pentru Beccaria, statul este totalitatea indivizilor şi binele statului
trebuie să coincidă cu binele cetăţenilor care îl alcătuiesc. Aceste concluzii se desprind cu claritate
din citatul următor sintetizând astfel scopul lucrării: ,,Moartea este oare o pedeapsă cu adevărat utilă
şi necesară pentru siguranţa şi buna ordine a societăţii?”.

BIBLIOGRAFIE:
1. Valerian Cioclei, „Manual de criminologie”, Ediția 4, Ed C.H.Beck, Buc, 2007
2. Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998
3. Mariana Mitra, „Cooperare judiciară în materie penală-note de curs”, 2008
4. A. Balaci, „Prefață la Despre infracțiuni și pedepse”, Ed Științifică, Buc, 1965,( în Valerian
Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 74)
5. Charles Gide and Charles Rist, „History of Economic Doctrine”, Ed. Macmillan and the
Free Press, New York, 1968, (în Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc,
1998, pag 70)
6. R.Merle, A.Vitu, „Traité de droit criminel”, Ed. Cujas, Paris, 1967, (în Valerian Cioclei,
Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 76)
7. C.Beccaria, „Des délits et des peines”, deuxiéme édition Guillaumin et Cie, libraires,
Paris, 1870, (în Valerian Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck,
Buc, 2007, pag 77)
8. F.Helie, comentariu pe marginea textului în „Des Délits et des Peines”, (în Valerian
Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 78)
9. Ian Taylor, Paul Walton and Jock Young, „The New York Criminology”, New York,
1973, (în Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 79)
10. Montesquieu, „De l’esprit des lois”, Ed Librairie ch. Detagrave, Paris, 1909, cartea a șasea,
cap IX (în Valerian Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007,
pag 81)
11. M.Cusson, „Pourquoi punir?”, Ed Dalloz, 1987, (în Valerian Cioclei, Manualul de
Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 82)