Sunteți pe pagina 1din 15

Dramaturg si prozator, Ion Luca Caragiale (1852 - 1912) a fost un observator lucid si ironic al societatii

romanesti din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, dovedind ua spirit de observatie necrutator
pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in orice epoca prin vicii, impostura,
ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie ironia, satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii
romanesti si a contura personaje dominate de o tara (defect - n.n.) morala reprezentativa pentru tipul si
caracterul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in
literature romana, Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face "concurenta starii civile", iar Tudor
Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este "realismul tipic". Comedie a moravurilor de
mahala, "O noapte furtunoasa"(l878) ilustreaza aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la
periferia Capitalei, cu scandaluri si "ambituri" de familisti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima.
Veta este personaj secundar si unul dintre cele doua personaje feminine din comedia "O noapte
furtunoasa" de Ion Luca Caragiale. Ea intruchipeaza adulterina de mahala, este sotia lui Jupan
Dumitrache Titirca si amanta lui Chiriac. Veta este, poate, singurul personaj care nu genereaza un comic
spontan si transparent, fiind de varsta matura si avand o infatisare placida, de tata, trasaturi cu totul
nepotrivite pentru o amanta atragatoare. Ea starneste rasul spectatorului mai ales dupa ce
s-a terminat piesa. Nevasta este stearsa si penibila in rolul de amanta si, asa cum afirma Ibraileanu,
"Veta nu numai ca nu e
ridicola, dar nu e nici comica macar, ca Zita". Ea marcheaia in comedie triunghiul conjugal.
Prin comicul de caracter se disting insusirile ce reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele
eroinei, iar in mod direct
din didascalii sau din opiniile celorlalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga
varietate a comicului.
Veta este un personaj caricatural, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a
comicului, care defineste
contradictia dintre esenta si aparenta. Nevasta lui Jupan Dumitrache este o femeie matura de mahala,
care vrea sa para o
persoana onorabila, demna de respect si fidela sotului, dar, in esenta, este desfranata si fatarnica,
inselandu-si sotul cu
dezinvoltura, fara nici un pic de remuscare, reprosandu-i amantului ca ia in serios "prostiile si banuielile
lui barbatu-meu".
Veta este deprimata, sufera ingrozitor si are ganduri morbide, deoarece se certase cu amantul gelos, iar
relatia lor parea
terminata. Motivul care-l facuse pe Chiriac s-o banuiasca de necredinta fusese cauzat de spaima lui
Jupan Dumitrache privind
pericolul in care se afla onoarea lui de familist. intr-o seara aflandu-se la gradina la "Iunion" cu nevasta-
sa, Veta si cu sora
acesteia, Zita, Jupan Dumitrache observa cum "un prapadit de amploiat" ii face ochi dulci consoartei, ba
chiar se ia dupa ei
cand pleaca spre casa. Teama de a nu-i fi inselata "onoarea de familist" o impartaseste cu omul sau de
incredere, Chiriac, in
grija carina o lasa pe Veta atunci cand negustoria il silea sa lipseasca de acasa: "De! cand lipsesc eu de-
acasa, cine sa-mi
pazeasca onoarea?". In calitate de amant, Chiriac face o criza de gelozie si o acuza pe Veta ca-i place sa
se duca la "Iunion"
ca "sa te curtezi cu amploiatul dumitale". Ca urmare, Veta este trista si absenta, cum precizeaza
Caragiale in didascalii: "(...
este obosita si distrata, vorbeste rar si incet) ". Cu gandurile in alta parte, nu se poate concentra la ceea
ce-i povesteste Zita
despre afrontul pe care i-1 facuse Tircadau pe maidan.
Comicul de situatie pune in valoare profilul imoral al femeii. In scena impacarii cu Chiriac, Veta,
sceptica, refuza mai intai sa
se jure inca o data ca nu avea nicio vina, pentru ca el tot n-ar.crede, apoi devine manioasa si ii
reproseaza la randul ei ca tine
seama mai mult de "prostiile si banuielile lui barbatu-meu" decat de declarable ei amoroase sincere.
Atunci cand Chiriac
ameninta ca se sinucide cu "spanga de la pusca", Veta este disperata, capata brusc energie si se lupta cu
el ca sa impiedice
nenorocirea, devenind patetica: "Daca vrei sa te omori, omoara-ma intai pe mine! (se lupta din putere.)
Chiriac!... Nu ti-e mila
tie de mine? Toate, toate de un an si mai bine le-ai uitat intr-o zi?...". Ca sa-l convinga, ea apeleaza la
juraminte
induiosatoare, intr-un limbaj propriu, de mahala: "sa n-am parte de ochii mei, sa n-am parte de viata ta,
sa nu mai apuc macar
o zi fericita cu tine - na! ce mai vrei? - daca stiu eu ceva la sufletul meu din cate ti le-a sporit dumnealui".
Printr-un monolog dramatic, Veta ii relateaza lui Chiriac chinurile sufletesti prin care trecuse.
Superstitioasa, ea se astepta
sa aiba "un necaz mare", pentru ca "mi se facuse semn: rasturnasem de dimineata candela...". Toata
seara petrecuta la
"Iunion" Veta se gandise numai la Chiriac, "n-am vazut nimic, n-am auzit numc! Ma jur pe ce vrei tu; ma
crezi?". Pentru ca
rasturnase candela si i se batea si ochiul drept, Veta fusese foarte ingrijorata ca nu cumva sa se intample
o nenorocire,
pentru ca atunci cand plecasera de acasa Chiriac se apucase sa-si curete pusca si exista pericolul ca
aceasta sa se descarce:01.12.13 Printeaza Articol : Veta- caracterizare
literaturaromana.g0.ro/print.php?art_id=218 2/2
"daca s-o descarca, Doamne fereste! pusca in mana lui, ce sa ma fac eu cand l-oi gasi mort intins
acasa!...". Marturisirea
femeii l-a "biruit cu desavarsire", noteaza Caragiale in didascalii, asa ca cei doi se imbratiseaza, isi cer
iertare reciproc, isi fac
declaratii amoroase, apoi raman increment cand aud vocea lui Dumitrache. Acesta isi facea rondul si il
striga din ulita pe Chiriac
ca sa-l mai roage inca o data sa fie "cu ochii-n patru, d-aproape de tot: ma stii ca tiu cand e la o adica...".
In aceasta scena
este evident comicul de situatie, deoarece Chiriac, "strangand pe Veta cu putere" la piept, ii raspunde
convingator sotului
ingrijorat de infidelitatea sotiei: "Lasa, jupane, ma stii ca consimt la onoarea dumitale de familist!...".
O alta situatie comica se petrece atunci cand barbatii il cauta disperati si amenintatori pe "bagabont",
iar Veta este
ingrijorata sa nu se rupa schelele eu Chiriac: "Vrei sa te prapadesti?". Veta o cearta pe Zita acuzand-o ca
ea este vinovata ca
s-au dus la "Iunion", ca ea i-a "dat nas amploiatului sa se tina dupa noi" si mai ales ca din cauza ei "mi-
am gasit beleaua cu
Chiriac". Zita este uimita ca sora-sa se plange de necazuri din partea lui Chiriac, dar Veta se corecteaza
repede si se
lamenteaza de isteria sotului.
Veta este o componenta a triunghiului conjugal, isi insala sotul fara a avea vreun sentiment de vinovatie
sau mustrare de
constiinta. In finalul comediei, Caragiale fixeaza in didascalii cuplurile amoroase, care nu sunt neaparat si
cele conjugale: "(Toti
se dispun a se retrage; Rica e cu Zita, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu Ipingescu)".
Veta si Zita reprezinta tipul mahalagioaicei in doua ipostaze diferite: prima fiind stearsa, marginita,
limitata, cealalta vioaie,
energica si plina de viata. In dramaturgia lui Caragiale lumea de la periferia Capitalei este ilustrata mai
mult din punct de
vedere psihologic, al mentalitatii locuitorilor, idee exprimata de criticul literar Garabet Ibraileanu:
"Mahalaua, pe care o satirizeaza Caragiale, nu e o categorie sociala [...]. Mahalaua pe care a satirizat-o
Caragiale e o categorie psihologica".
Zita

- personaj de comedie -
- personaj comic -
- cocheta -

"O noapte furtunoasa ",
de Ion Luca Caragiale
- comedie -
Dramaturg si prozator, Ion Luca Caragiale (1852 -1912) a fost un observator lucid si ironic al societatii romanesti din vremea lui, un
scriitor realist si moralizator, dovedind un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de aceea personajele lui traiesc in
orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie ironia, satira si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile societatii
romanesti si a contura personaje dominate de o tara (defect - n.n.) morala reprezentativa pentru tipul si caracterul uman. Intrucat Caragiale
a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in literatura romana, Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face
"concurenta starii civile", iar Tudor Vianu considera ca formula artistica a lui Caragiale este "realismul tipic".
Comedie a moravurilor de mahala, "O noapte furtunoasa"(1878) ilustreaza aspecte sociale si psihologice specifice locuitorilor de la
periferia Capitalei, cu scandaluri si "ambituri" de familisti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima.
Zita este personaj secundar si unul dintre cele doua personaje feminine ale comediei "O noapte furtunoasa" de I.L.Caragiale. Ea
intruchipeaza tipul mahalagioaicei cochete, este sora cu Veta si cumnata lui Jupan Dumitrache. Ea se inscrie in galeria personajelor feminine
din comediile lui Caragiale, alaturi de Zoe, numai ca, spre deosebire de aceasta, Zita este "mahalagioaica de totdeauna, dar mai romantica,
mai naiva, mai cinstita, mai proasta. E o fata inculta de pension" (L.Predescu). Zita este mai aproape de personajele feminine din comedia
"D'ale carnavalului", fiind din aceeasi lume de mahala cu Didina Mazu si Mita Baston.
Insusirile caracteriale reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele Zitei, iar in mod direct din didascalii sau din opiniile/relatiile
cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Zita este un personaj ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre
esenta si aparenta. Tanara pare o persoana educata, delicata si docila, in esenta are un limbaj de mahala ("monserul meu! mi-1 omoara!"),
apucaturi vulgare ("Mitocane! pastramagiule! la politiune!") si un comportament viclean, mtrucat schimba, pe ascuns, biletele cu Venturiano
pe care-l cheama la ea acasa, iar in final, rusinoasa, primeste "sa compatimeasca" impreuna cu tanarul ziarist, numai cu binecuvantarea lui
Jupan Dumitrache.
Zita se bucura de un portret moral realizat prin comicul de caracter si conturat atat prin autocaracterizare, cat si in mod direct de catre
alte personaje. Jupan Dumitrache, care are fata de ea sentimente parintesti, o considera pe cumnata lui o "fata frumoasa, modista si
invatata si trei ani la pansion". Zita este o tanara dezghetata, cu pretentii de mondenitate, citeste romanele la moda, -"Dramele Parisului
cate au iesit pana acuma le-am citit de trei ori"-, ii plac spectacolele de revista si-si doreste o viata sociala intensa. Zita fusese casatorita cu
Ghita Tircadau, care o tratase "cu insulte si cu bataie" si, deoarece ea nu mai putuse suporta -"nu mai era de suferit asa trai" -, cumnatu-sau
o ajutase sa "dezvorteze": "Nene, moarta, taiata, nu mai stau cu mitocanul, scapa-ma de pastramagiul! sa stiu de bine ca ma due la
manastire, paine si sare nu mai mananc cu el!".
Zita se autocaracterizeaza, considerandu-se o tanara plina de calitati alese care-i confera dreptul la fericire, mai ales ca scapase de
"pastramagiu": "sunt libera, traiesc cum imi place, cine ce are cu mine! acu mi-e timpul: juna sunt, de nimini nu depand [...] eu sunt o
persoana delicate".
Cu educatie si cultura superficiala, Zita retine frantuzismele dupa ureche si deprinde gesturi si atitudini "la moda" din mahalaua unde
traieste, insusindu-si noi criterii de viata. Desi nu intelege nimic din comediile de la "lunion", mai ales ca repertoriul continea cantece in
diverse limbi straine, Zita tine mortis sa se duca la gradina, ca sa vada lumea si ca sa fie vazuta: "Ce, pentru comediile alea mergem noi?
Mergem sa mai vedem si noi lumea. Ce adica toti cati merg acolo inteleg ceva, gandesti? Merg numai asa de un caprit, de un pamplezir; de
ce sa nu mergem si noi?"
Zita este personajul care provoaca toata agitatia si incurcaturile piesei, ea declanseaza comicul de situatie care constituie si subiectul
comediei. Intr-o seara, Jupan Dumitrache le dusese pe cocoane la gradina la "lunion", unde un barbat se uitase insistent spre masa lor. Rica
Venturiano fusese cucerit de farmecele Zitei, cei doi facusera schimb de biletele, iar femeia ii daduse intalnire la ea acasa, pe strada
Catilina, la numarul 9. Din greseala, amorezul nimereste in casa Vetei, pe care n-o recunoaste in intuneric, fapt ce starneste o agitatie de
nedescris, intrucat Dumitrache banuieste ca i "s-a dus ambitul" si i "s-a necinstit onoarea de familist".
Cand toate neintelegerile se clarifica, Zita isi ia o figura de mironosita, de indragostita timida si rusinoasa si consimte "sa compatimeasca
impreuna" cu tanarul Rica numai daca are binecuvantarea lui Jupan Dumitrache: "Eu fac ce vrei dumneata; imi esti ca si un frate mai mare".
Principalul procedeu de a evidentia incultura Zitei este comicul de limbaj, in care amestecul de cuvinte si expresii de mahala se imbina ridicol
cu frantuzisme sau neologisme, de cele mai multe ori deformate.
Dorinta Zitei de a parea o tanara educata si sensibila este cu totul invinsa de limbajul de mahala, pe care femeia il foloseste mai ales
atunci cand este furioasa. Refuzata de "fata", sora ei, de a mai merge la "Iunion", tanara indragostita in secret de "ampioiat" se manie pe
vitregia sortii: "(podidind-o plansul): Fir-ar a dracuiui de viata s-afurisita! ca m-a facut mama fara noroc!". Memorabiia in acest sens este
insa scena in care Zita relateaza, indignata, cearta pe care o avusese cu fostul sot, Ghita Tircadau, care-i tinuse calea pe maidan. Invectivele
cu care il eticheteaza pe Tircadau -"mitocanul", "mizerabilul", "pricopsitul", "pastramagiul"- se imbina cu expresii si cuvinte frantuzesti
stalcite sau romanizate -"ambetata", "bonsoar-bonsoar", "sansfaso"-, culminand cu afirmatia: "Am avut, tato, parte ca a sarit nenea
Dumitrache si cu Nae ipistatui! aminteri, mitocanul scosese sicul (vergea de fier ascutita- n.n.) de la baston pentru ca sa ma sinucida...".
Tipica pentru exprimarea tinerei este fraza combinata intre frantuzisme si mahalagisme, care argumenteaza incultura Zitei: "Ei! tato, eu ma
due, bonsoar, alevoa. [...] Doamne! tato, parol, stii ca esti curioasa!".
Zita are un destin fericit, deoarece, dupa despartirea de "mitocanul" Tircadau, are parte de implinirea sperantei ca atunci "cand oi vrea,
imi gaseste nenea Dumitrache barbat mai de onoare ca dumneata" si se casatoreste cu tanarul "ampioiat", Rica Venturiano.
In finalul comediei, Caragiale fixeaza in didascalii cuplurile amoroase, care nu sunt neaparat si cele conjugale: "(Toti se dispun a se retrage;
Rica e cu Zita, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu Ipingescu)".
Veta si Zita reprezinta tipul mahalagioaicei in doua ipostaze diferite: prima fiind stearsa, marginita, limitata, cealalta vioaie, energica si
plina de viata. in dramaturgia lui Caragiale lumea de la periferia Capitalei este ilustrata mai mult din punct de vedere psihologic, al
mentalitatii locuitorilor, idee exprimata de criticul literal Garabet Ibraileanu: "Mahalaua, pe care o satirizeaza Caragiale, nu e o categorie
sociala [...]. Mahalaua pe care a satirizat-o Caragiale e o categorie psihologica".
Personajul principal al comediei "O noapte furtunoasa" de I.L.Caragiale este Jupan Dumitrache Titirca, poreclit "Inima-Rea". El are un statut
social onorabil de care se simte foarte mandru, fiind "cherestigiu" (persoana care produce sau vinde cherestea -n.n.) si "capitan in garda
civica". Personalitatea lui Jupan Dumitrache este accentuata de alt personaj, Nae Ipingescu, atunci cand il prezinta lui Rica Venturiano:
"Onorabile domn, permite-mi pentru ca sa-ti prezant pe cetateanul Dumitrache Titirca, comersant, apropitar si capitan in gvarda civica, (cu
importanta) E d-ai nostri." Cu aceasta sintagma denumesc personajele simpatia politica pentru liberali.

Ca barbat casatorit si ca cetatean onorabil, Jupan Dumitrache are o unica pretentie: "ambitul" de a nu-i fi inselata "onoarea de familist" si
"ambitul" de a nu se face de ras in fata lumii. Cu toate acestea, Jupan Dumitrache intruchipeaza in dramaturgia lui Caragiale tipul
incornoratului, alaturi de Iancu Pampon, Mache Razachescu zis Cracanel ("D ale carnavalului") si Zaharia Trahanache ("O scrisoare
pierduta"). Printr-un comic de caracter realizat magistral, Caragiale evidentiaza trasaturile care compun un personaj ridicol si caraghios. inca
din prima scena a piesei, este evidenta gelozia sotului, izvorata din vanitatea si orgoliul ce se manifesta atat in dimensiunea sociala, cat si in
cea conjugala.

Vanitatea conjugala reiese prin intruziunea narativa, inca din prima scena a piesei. imbracat in haine de capitan de garda, pentru ca urma
sa-si faca rondul civic de noapte, Dumitrache ii relateaza lui Nae Ipingescu, "amicul sau politic", intamplarile care au generat nelinistea care
nu-i mai da pace de doua saptamani. in seara de "lasata secului" s-a dus la gradina la "Iunion" cu sotia sa, Veta si cu sora acesteia, Zita si,
pe cand se uitau la comedii, a observat ca "un ala un bagabont de amploiat" arunca priviri galese cocoanelor, apoi *ii urmarise pana aproape
de casa. Iritat peste masura, jupanul povesteste ca si in seara precedenta, mergand din nou la "Iunion", acelasi "coate-goale", "moftangiul",
"mate-fripte" se luase iar dupa ei. Dumitrache este foarte ingrijorat, deoarece "am ambit, domnule, cand e vorba la o adica de onoarea mea
de familist", iar comportarea "bagabontului" lovise puternic orgoliul sau conjugal.^ Cealalta dimensiune a vanitatii, cea sociala, reiese tot din
relatarea evenimentelor petrecute la gradina "Iunion" prin acelasi procedeu al intruziunii narative. Dumitrache nu putuse reactiona asa cum
ar fi vrut, se abtinuse sa-i zica "Ce poftesti, ma musiu, apoi sa-1 "umfle", intrucat jupanul avea "ambit" si in plan social si nu voia sa se
compromita in public "cu un bagabont ca ala, nu face" pentru un negustor. Furia care-1 cuprinsese era atat de puternica, incat "mai ca-mi
venea sa-1 carpesc, dar mi-era rusine de lume; eu de! negustor, sa ma pui in public cu un coate-goale nu vine bine", in alte conditii,
Dumitrache l-ar fi facut sa-i sara "ochilarii din ochi si giubenul din cap, de auzea cainii in Giurgiu".

Chiar gestul de a-si mangaia favoritii, mentionat de Caragiale in didascalii, este tot o manifestare a vanitatii si accentueaza parerea foarte
buna pe care Dumitrache o are despre sine insusi, ceea ce denota o infatuare prosteasca: "Cum m-a vazut, - ca trebuie sa fi fost schimbat la
fata, cum sunt eu cand ma necajesc (isi mangaie favoritelE) - cum m-a vazut, a sfeclit-o". Acelasi gest ilustreaza totodata lasitatea si
ingamfarea personajului, care se lauda cu ce ar fi facut el daca ar fi reusit sa puna mana pe "bagabont": "Aveam de gand [] sa-1 apucam la
mijloc pentru ca sa-1 intreb: ACe poftesti, ma musiu?A si sa-1 si umflu Si daca nu-i ajungea, sa-mi tai mie favuridele! (isi mangaie
favoritelE)".

Vanitos si cu un amor-propriu iesit din comun, Jupan Dumitrache este in aceeasi masura credul si naiv. "Ambitul" onoarei de familist este
incredintat total lui Chiriac, amantul nevestei sale, pe care se bizuie neconditionat, convins ca "tine la onoarea mea de familist": "De! cand
lipsesc eu de-acasa, cine sa-mi pazeasca onoarea? Chiriac saracul! N-am ce zice! onorabil baiat!". Teama obsesiva de a nu fi inselat ii
estompeaza parca spiritul de observatie, intrucat el nu baga de seama nici ridicolul suspiciunilor cu totul deplasate, nici dovezile tradarii
conjugale. La "Iunion" nu se gandeste nici un moment ca tanarul ar putea s-o placa pe Zita si nicidecum pe nevasta-sa, care era si mai in
varsta, apoi nu banuieste nici un moment de ce Chiriac insista ca jupanul sa-si faca rondul complet, ca de obicei, pana la doua dupa
douaspce, ca totdeauna". Prostia jupanului reiese chiar din scena 1 a actului I, cand se arata revoltat ca Veta "nu-1 prea are ea Ia ochi buni
pe Chiriac", continuand cu o autoritate ridicola: "Nevasta, e baiat onorabil si credincios; n-ai ce-i face: ce-i al omului e al omului!".

Comicul de situatie consta tocmai in faptul ca Dumitrache este opac chiar la cele mai vizibile dovezi de adulter, ca in finalul piesei cand el
gasise "pe pernele patului dumneaei" o legatura de gat. Se ingrijoreaza din nou pentru onoarea de familist, "imi vine sa intru la banuieli
rele", dar Chiriac il calmeaza: "As! ado-ncoa, jupane; asta-i legatura mea, n-o stii dumneata?". Jupan Dumitrache se linisteste, meditand
ridicol - "Uite asa se orbeste omul la necaz!"

Relatia lui Jupan Dumitrache cu celelalte personaje este o alta modalitate de caracterizare.

Pe Rica Venturiano il dispretuieste profund la inceput, numai pentru ca il suspecteaza ca ar atenta la onoarea lui de familist, etichetandur-1
cu o ploaie de invective: "coate-goale", "mate-fripte", "scarta-scarta pe hartie", "moftangiul", "bagabontul". Desconsideratia lui Dumitrache
vine si din faptul ca tanarul este "un prapadit de amploiat", deci "n-are para chioara in punga" si un negustor onorabil ca el nu se poate
cobori atat de jos: "eu de! negustor, sa ma pui in poblic cu un coate-goale nu vine bine". Pe de alta parte, Dumitrache il apreciaza pe autorul
articolului "Republica si Reactiunea" din gazeta "Vocea Patriotului Nationale", "Ei! bravos! bine vorbeste", desi nu intelege absolut nimic din
cele scrise, asa cum evidentiaza Caragiale in didascalii -"Jupan Dumitrache (cam nedomiriT) [] (nedomiriT)"- sau cum reiese din replicile
personajului: "Adicatele, cum vine vorba asta?". Admiratia pe care o are Dumitrache pentru Venturiano atinge apogeul in ultima scena a
piesei, cand acesta este, asa cum se specifica in parantezele de autor - "(incantaT), (cu respect amestecat cu sfiala), (rapiT) "- si exclama
entuziasmat: "A,sta e bun de,dipotat. [] Cum combate el, poate sa ajunga si ministru."

Relatia lui Dumitrache cu Veta este destul de palida, el fiind preocupat mai ales de "onoarea de familist", iar parerea despre ea nu este
personalizata, ci se supune normelor sociale ale lumii in care traieste. Astfel, el nu reactioneaza atunci cand "bagabontul" se zgaia la cocoane
numai din dorinta de a le proteja, pentru "ca sa nu le rusinez. Stii cum e Veta mea, rusinoasa". Cu Zita, cumnata lui, se poarta parinteste,
cedeaza rugamintilor ei de a merge la "Iunion", intelege "ale tineretii valuri" si isi da consimtamantul in mariajul cu tanarul "amploiat".

Dumitrache este primitiv si artagos mai ales cu Spiridon, "baiat de procopseala la curtea lui Titirca", pe care-1 trateaza cu asprime si adesea
cu agresivitate de stapan. Indiferent daca-1 gasea treaz sau dormind, jupanul il batea, il tragea de par, pana cand il scapa cineva din mainile
lui, de aceea Spiridon il caracterizeaza direct, considerand ca este "afurisit" si ca nu degeaba "1-a botezat cine 1-a botezat ATitirca Inima-
ReaA". Baiatul ii marturiseste lui Venturiano ca jupanuleste periculos de violent si daca o sa-1 prinda, "ai sa vezi si dumneata al dracului ce
e De ce-i zice lui ATitirca Inima-ReaA?"* Se manifesta aici un alt procedeu artistic de caracterizare tipic pentru dramaturgia lui Caragiale si
anume comicul de nume, reflectat in porecla personajului.

Relatia cu Chiriac este cu totul speciala. Desi acesta il dezonoreaza, fiind amantul nevestei sale, Dumitrache, prost si credul, ii incredinteaza
"onoarea de familist", fiind convins ca "e baiat onorabil si credincios".

Comicul de limbaj atesta prostia si incultura lui Jupan Dumitrache, a carui idee fixa naste un adevarat tic verbal: "Eu am ambit, domnule,
cand e vorba la o adica de onoarea mea de familist". Mandru de apartenenta sa la un mediu social respectabil prin statutul de negustor,
Dumitrache deprinsese cateva sabloane de vorbire si gandire ale clasei sale sociale, insa cand era furios, revenea la limbajul si la reactiile de
mahala. Atunci cand comenteaza comportamentul lui Tircadau fata de Zita, el amesteca in mod ridicol neologismele, al caror sens nu-l
cunoaste, cu vorbirea populara: "N-o mai maltrata, domnule, macar cu o vorba buna". Alteori, presai&franfuzisme in limbajul de mahala,
care, de altfel, este cel mai utilizat: "Ce poftesti, ma musiu?"; "Tii! frate Nae, sa fi fost el aici sa ma fiarba asa, ca-i sarea ochilarii din ochi si
giubenul din cap, de auzea cainii in Giurgiu".

Jupan Dumitrache, incornoratul tipic, speriat la culme sa nu-i fie necinstita "onoarea de familist", este inselat tocmai pentru ca exagerarea
obsesiva il face sa devina opac in fata evidentelor. Desi devenise "comersant" respectat, negustor onorabil, Titirca ramasese un om din
topor, fara educatie si de aceea credul si agresiv. George Calinescu a vazut in Jupan Dumitrache "un mahalagiu fioros de moral, tinand la
onoarea lui de familist, propriu-zis credul, mai mult brutal decat vigilent".

Rica Venturiano
- personaj de comedie -
- personaj comic -
- junele amorez-
- demagogul -
"O noapte furtunoasa ",
de Ion Luca Caragiale
- comedie -
Comedia "O noapte furtunoasa" de Ion Luca Caragiale (1852 -1912) a fost citita la Iasi, in cadrul
cenaclului "Junimea" in ziua
de 12 noiembrie 1878 si a avut premiera la 18 ianuarie 1879, pe scena Teatrului National din Bucuresti.
Piesa a fost publicata
in revista "Convorbiri literare" in 1879 si inclusain volumul "Teatru" din 1889.
Dramaturg si prozator, I.L.Caragiale a fost un observator lucid si ironic al societatii romanesti din
vremea lui, un scriitor
realist si moralizator, dovedind un spirit de observatie necrutator pentru cunoasterea firii umane, de
aceea personajele lui
traiesc in orice epoca prin vicii, impostura, ridicol si prostie. El foloseste cu maiestrie ironia, satira si
sarcasmul, pentru a ilustra
moravurile societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tara (defect - n.n.) morala
reprezentativa pentru tipul si
caracterul uman. Intrucat Caragiale a dat viata unor tipuri umane memorabile, unor tipologii unice in
literatura romana,
Garabet Ibraileanu afirma ca dramaturgul face "concurenta starii civile", iar Tudor Vianu considera ca
formula artistica a lui
Caragiale este "realismul tipic".
Comedie a moravurilor de mahala, "O noapte furtunoasa" ilustreaza aspecte sociale si psihologice
specifice locuitorilor de la
periferia Capitalei, cu scandaluri si "ambituri" de familisti, lume pe care Caragiale a iubit-o cu patima.
In comedia "O noapte furtunoasa", Rica Venturiano infatiseaza tipul de june-prim,
aventurierul/cuceritorul, fiind asemanator
cu Stefan Tipatescu din comedia "O scrisoare pierduta" si cu Nae Girimea din comedia "D'ale
carnavalului", completand astfel
galeria personajelor masculine care intruchipeaza primul-amorez in dramaturgia lui I.L.Caragiale.
Prin comicul de caracter, dramaturgul ii compune lui Rica Venturiano un statut social complex, "arhivar
la o judecatorie de
ocol, student in drept si publicist", deoarece el reprezinta atat tipul functionarului, alaturi de Ghita
Pristanda, precum si tipul
politicianului demagog, avand trasaturi comune cu Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Zaharia
Trahanache, Farfuridi si
Branzovenescu din comedia de moravuri sociale si politice "O scrisoare pierduta". El insusi se prezinta cu
mandrie cocoanei
Veta: "Rica Venturiano, arhivar la judecatoria de pace circumscripta de galben, poet liric, colaboratore la
ziarul Vocea
Patriotului Nationale, publicist si studinte in drept".
Insusirile caracteriale reies, in mod indirect, din atitudinea, faptele si vorbele amorezului, iar in mod
direct din didascalii sau din
relatiile cu celelalte personaje, conflictul dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Rica Venturiano este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea diversificata a comicului,
care defineste
contradictia dintre esenta si aparenta. Tanarul amorez vrea sa para un intelectual profund si un ziarist
inteiigent, un om
important in societate, dar, in esenta este cu adevarat "un; coate-goale", un tip semidoct, de o lasitate
jalnica, un impostor.
PortretuI fizic, conturat prin ochii lui Jupan Dumitrache, se compune din trasaturi tipice profesiei de
functionar, reduse la
cateva elemente reprezentative, adica ochelari, joben si plastron: "cu sticlele-n ochi, cu giubenul in cap
si cu basmaua iac-asa
scoasa". Venturiano este deserta cu dispret de catre Jupan Dumitrache, care, fiind negustor cu stare,
desconsidera tagma
slujbasilor, "niste papugii", "niste scarta-scarta pe hartie", fara "chioara-n punga". Caracterizat direct de
catre acest personaj
prin expresii de mahala, tanarul este considerat un "bagabont de amploiat", un "coate-goale" si "mate-
fripte", dar cand acesta
nu mai constituie un pericol pentru "onoarea de familist", Dumitrache este "incantat", il priveste "cu
respect amestecat cu
sfiala" si-l considera "bun de dipotat" sau de ministru. Nae Ipingescu este un admirator entuziast al
tanaruiui ziarist, "amploiat
judiciar, student la Academie - invata legile, - si redactor la Vocea Patnotului Nationale. (cu putere) E
d-ai nostri... ce samai
stain sa mai vorbim...".
La "Iunion", Rica Venturiano se indragosteste de Zita, care ii da intainire la ea acasa, dar, din greseala,
amorezul nimereste
in casa Vetei, pe care n-o recunoaste in intuneric - avand si ochelari - si-i face acesteia o declaratie de
dragoste inflacarata,
devenita, de altfel, celebra prin comicul de limbaj: "Angel radios! Precum am avut onoarea a va
comunica in precedenta mea
epistola, de cand te-am vazut intaiasi data pentru prima oara mi-am pierdut uzul ratiunii; da! sunt
nebun...". Desi Veta este
siderata de indrazneala tanaruiui, Venturiano se arunca in genunchi si continue cu avant verva
declarativa, expresiile
amoroase fiind de un comic monumental: "te-am curtat la nemurire [...] tu esti aurora, care deschide
bolta instelata intr-o
adoratie poetica plina de ... [...] tu esti angelul visurilor mele, tu esti steaua, pot pentru ca sa zic chiar
luceatarul, care
straluceste sublim in noaptea tenebroasa a existentii mele, tu esti...". Personajul pare a fi reflectarea
parodica, peste timp, a01.12.13 Printeaza Articol : Rica Venturiano - caracterizare
literaturaromana.g0.ro/print.php?art_id=215 2/2
trubadurilor francezi medievali. Situatia este de un comic irezistibil, Veta se sperie ingrozitor, mai ales
pentru ca ar putea fi
banuita din nou de Chiriac, iar amorezul nu intelege nici el nimic din atitudinea femeii. Cand se
dumireste asupra confuziei, este
tngrozit atat de incurcatura produsa, cat si de frica, intrucat cei doi barbati care vegheau la "onoarea de
familist" il vazusera
intrand in casa, iar acum il cautau innebuniti sa-l omoare. Rica se pierde cu firea si devine incoerent,
comicul de limbaj fiind
remarcabil prin anacolut: "Madam! sa am pardon! scuzati! Cocoana! considerand ca... adica, vreau sa
zic, respectul...
pardon... sub pretext ca si pe motivul... scuzati... pardon...". Disperarea amorezului atinge cote maxime
atunci cand aude in
curte vocile barbatilor strigand si devine las si fricos peste masura, milogindu-se de Veta: "Madam,
cocoana! ai mizericordie de
un june roman in primavara existentii sale! de-abia douazeci si cinci de roze si jumatate innumar,
douazeci si sase le implinesc
tocmai la sfantul Andrei... Scapa-ma!". Venturiano este salvat in ultimul moment de Zita, si ii revine
aplombul, "prinzand limba",
asa cum remarca si dramaturgul in didascalii. Semidoct, Rica Venturiano deformeaza dictonul latinesc
"vox populi, vox dei!"
("vocea poporului este vocea lui Dumnezeu") si declama cu emfaza: "Domnule, Dumnezeul nostru este
poporul: box populi,
box dei!".
Intocmai ca Nae Catavencu, Rica Venturiano este demagog, el rosteste declamator fraze patriotarde
(fals patriotism - n.n.)
manifestare ce are la baza lipsa de continut a ideilor exprimate cu afectare. Deviza care exprima
dragostea si respectul pentru
popor ilustreaza un comic de limbaj seducator: "Ori toti sa muriti, ori toti sa scapam!". Sfios, Dumitrache
se simte onorat ca
tanarul ziarist "compatimeste" cu Zita, se arata jenat ca "zestrea nu-i asa de mare, si dumnealui e... stii,
ceva mai sus... noi
suntem negustori" si le da binecuvantarea.
Fanfaron si infatuat, Venturiano neaga importanta diferentelor sociale, si ii explica acest fapt lui
Dumitrache prin similitudine
cu principiile constitutiei, amestecand ridicol un stil oficial cu unul familiar: "Cetatene, suntem sub
regimul libertatii, egalitafii si
fraternitatii: unul nu poate fi mai sus decat altul, nu permite Constitutia", apoi adauga "Eu, daca
compatimeste si madam Zita
la suferinta mea...". Dramaturgul reface in didascaliile din final cuplurile piesei, care nu sunt neaparat si
cele oficiale: "(Rica e
cu Zip, Chiriac cu Veta, Jupan Dumitrache suie cu Ipingescu) ".
In toate comediile lui I.L.Caragiale se manifesta pregnant disocierea dintre esenta si aparenta,
dramaturgul fiind "inzestrat
cu o reaia putere de observafie a contrastelor dintre forma si fond, si cu un mare talent de a da sub
haina scenica o serie de
tipuri, care prin unitatea lui sufleteasca, energica si expresiva, au ajuns adevarate simboluri ale
mentalitatii unei intregi clase
sociale din epoca noastra de prefacere" (Eugen Lovinescu).



O noapte furtunoas de Ion Luca Caragiale-rezumat
Back
ACTUL I
Scena reprezint O odaie de mahala. cu Mobile de lemn i paie. i n fund, rezemat de fereastr, o puc
de gardist [membru al grzii civice] cu spanga [baioneta] atrnat lng ea..
Scena I
Jupn Dumitrache Titirc, negustor de cherestea i cpitan n garda civic, echipat n
haine de cpitan de gard fr sabie istorisete amicului su politic, Nae Ipingescu, ipistat
(funcionar), o ntlnire neplcut de la grdina de var Union, unde mersese mpreun
cu soia, Veta, i cumnata, Zia. Acolo privise insistent ctre masa lor un la un prpdit de
amploiat, [ce] n-are chioar n pung i se ine dup nevestele negustorilor, s le sparg casele, apoi i-a urmrit
pn aproape de cas papugiul, coate-goale, moftangiul, mae-fripte, dup cum l gratula
Jupn Dumitrache n cursul relatrii evenimentului. Problema o constituia gelozia
negustorului, decizia de a-i apra cu orice pre (s tiu bine c intru n cremenal!) onoarea sa
de familist, pus n primejdie de acel mae-fripte care i urmrise.
La rugmintea Ziei (N-am putut pentru ca s-o tratez cu refuz., spune cumnatul ei n cadrul
aceleiai relatri), dup o sptmn grupul merge din nou la Iunion (Union), unde
scena se va repeta, inclusiv urmrirea pe strzile Bucuretilor. De data aceasta Jupn
Dumitrache era hotrt s-l ia la ntrebri din scurt pe ndrzne (i s-l i umflu) dar
insistentul tnr scap graie unei haite de cini care-i intersecteaz calea, deturnndu-l
din drum.
Fa de Chiriac, tejghetar, om de ncredere al lui Dumitrache, sergent n gard, jupnul arat deplin
ncredere, n acelai dialog cu Nae Ipingescu: de el nu m sfiesc. La din contra, el tie toat istoria, i-am
spus-o de la nceput Atta om de ncredere am Biat bun! ine la onoarea mea de familist. [...] De, cnd lipsesc eu
de-acas, cine s-mi pzeasc onoarea? Chiriac sracul!. Pe cnd consoarta, Veta, socotete acelai,
este ca muierea mai ursuz. Am cam bgat eu de seam c nu-l prea are ea la ochi buni pe Chiriac.
Scena II
Jupn Dumitrache i povestete lui Nae Ipingescu cum a divorat Zia (Fat frumoas,
modist i nvat i trei ani la pansion): m-am pomenit ntr-o zi c vine ipnd la mine, pe cum c: Nene, moart,
tiat, nu mai stau cu mitocanul, scap-m de pastramagiul! S tiu de bine c m duc la mnstire, sare nu mai mnnc
cu el!. Dup care Chiriac se informeaz despre programul nocturn al stpnului (trebuia
s inspecteze toate posturile de gard, pn pe la dou noaptea).
Scena III
De la Spiridon, biat de procopseal (ucenic) afl Jupn Dumitrache faptul c i ceruse
Chiriac s nchid mai devreme, datorit rondului de noapte, iar jupnul comenteaz
satisfcut (Nene Nae, auzii cum mi poart Chiriac de grija rondului? Ei! i-e tot fric s nu uit reglementul. Are ambi
biatul, ca s fie compania noastr ceva mai abitir din toate.)
Scena IV
Cu voce tare, cherestegiul citete un articol din ziarul Vocea patriotului naionale: Democraiunea
roman, sau mai bine zis inta democraiunii romane este de a persuada pe ceteni, c nimeni nu trebuia a mnca [a
lipsi, din franuzescul manquer] de la datoriile ce ne impun solemnaminte pactul nostru fundamentale, sfnta
Costituiune, articol semnat R. Vent., cu precizarea redaciei un june scriitor democrat, a crui
asinuitate[corect ar fi asiduitate] o cunoate de mult publicul cititor Nenelegnd cum poate cineva
s mnnce Constituia, dar acceptnd totui c e scris adnc, Jupn Dumitrache,
lectorul, primete lmuriri de la Ipingescu, asculttorul (s nu mnnce nimeni din sudoarea
bunioar a unuia ca mine i ca dumneata, care suntem din popor, adic s az poporul la mas, c el e stpn.).
Scena V
n monolog, Spiridon se plnge de stpnul su, a crui porecl era Titirc Inim-Rea: dac e
treaz seara l bate pentru c va fi obosit a doua zi, dac nu e treaz l bate pentru c doarme pe
banii stpnului.
Scena VI
Prin Spiridon, Zia primete un bilet de amor, pe care l citete retras: Angel radios! De cnd
te-am vzut ntiai dat pentru prima oar, mi-am pierdut uzul raiunii [] Tu eti aurora
sublim, care deschide bolta azurie ntr-o adoraiune poetic infinit de suspine misterioase,
pline de reverie i inspiraiune etc.
Scena VII
Intrase i Veta, creia i se plnge sora ei, Zia, de conflictul cu fostul so; citise de trei
ori Dramele Parisului, se plictisea i, ieind s-i fac o vizit Vetei, se ntlnete cu mitocanul,
cu pricopsitul de ircdu, care scosese icul [corect iul miezul de fier ascuit] de la
baston ca s m sinucid, relateaz ea.
Scena VIII
Dup plecarea Ziei i a lui Spiridon, Veta deplnge un impas erotic, singur n scen:
dragoste cu sila nu se poate [] A! de ce mai d Dumnezeu omului fericire, dac e s i-o ia
napoi? De ce nu moare omul cnd e fericit!? De ce am trit eu s-ajung aa ceva?.
Scena IX
Are loc o discuie ntre Veta i Chiriac, n cursul creia cel din urm reproeaz femeii
infidelitatea, pornind de la faptul c Jupn Dumitrache istorisise cum a fost urmrit de brbatul
pe care l considera interesat de graiile soiei sale, dup spectacolul de la Union. Drept
rspuns, Veta deplnge reacia iubitului ei (Ce folos ct fericire am avut un an, dac ntr-o zi
mi-am plns-o toat!), ceea ce determin o reacie similar a lui Chiriac, acesta prezentndu-i
suferinele, dup ce ameninase cu sinuciderea (Nu mai voi s tiu de nimic, nu mai tiu cine
sunt! Am vrut s m omor adineaori n curte, dar i-am vzut trecnd umbra peste perdeaua de
la fereastr -am vrut s te mai vz o dat. ncai s mor lng tine, cum am trit.). Dar lucrurile
vor lua o ntorstur bun dup ce soia cherestegiului jur iubitului ei credin nestrmutat.
Discuia se ntrerupe datorit sosirii brbatului Vetei, care i ntrerupsese rondul de noapte spre
a-i cere lui Chiriac s-i reconfirme sprijinul ntru aprarea onoarei sale de familist, ceea ce se i
ntmpl Las, jupne, m tii c consimt la onoarea dumitale de familist!, zice acesta
plictisit.
ACTUL II
Decorul ntruchipeaz Aceeai odaie. O lamp cu gaz arde pe mas.
Scena I
Este aproape unsprezece noaptea iar Veta, fericit pentru c i-a recuperat amantul gelos, se
desparte de acesta fredonnd versuri amoroase, dup ce i promisese c nu va mai merge la
Iunion fr el.
Scena II
Dup plecarea lui Chiriac, obosit de ntmplrile de peste zi i simind nevoia de a recupera
energie n vederea ezirciiului de a doua zi dimineaa cu compania de gard civic unde era
sergent, intr n scen Ric Venturiano, arhivar la o judectorie de ocol, student n drept i
publicist, nimeni altul dect brbatul care l agasase pe Jupn Dumitrache la Union i pe
strzile Bucuretilor, n drumul familiei spre cas , cu insistenele sale. i declar dragostea
Vetei Angel radios! Precum am avut onoarea a v comunica n precedenta mea epistol, de
cnd te-am vzut ntiai dat pentru prima oar mi-am pierdut uzul raiunii: da! Sunt nebun,
spre stupoarea femeii, care l crede nebun de-a binelea, nu nnebunit de amor.
Dup ce invadatorul spaiului casnic i declar identitatea precum i ocazia cu care i s-a
declanat sentimentul, Veta i d seama c trebuie s existe o confuzie la mijloc, obiectul
pasiunii junelui fiind sora ei, Zia, cu care acesta o confundase, datorit luminii reduse i faptului
c nu a intrat n casa cutat. Spre a-l salva de rzbunarea soului, care tocmai se ntrecea, l
trimite afar pe fereastr, profitnd de faptul c lng pereii casei se afla o schel.
Scena III
Intrnd, Jupn Dumitrache i amenin consoarta (are s se ntmple lucru mare, cocoan,
mcar s tiu de bine c merg la cremenal!), cci l vzuse pe curtezan de afar, pe fereastr.
Scena IV
Soul l trimite pe Spiridon ca s-l scoale din somn pe Chiriac, spre a lupta mpreun cu acesta
pentru onoarea mea de familist, spune el.
Scena V
Disperat, Jupn Dumitrache constat, adresndu-se ajutorului su, sosit ntre timp, c S-a dus
ambiul! (ambiia) i, la iniiativa celui din urm, se arat decis s nceap scotocirea
locuinei, pornind de la faptul c schela nu avea scar pe care s coboare bagabontul,
mae-fripte (n exprimarea soului nfuriat).
Scena VI
n ciuda opoziiilor Vetei, ngrijorat de destinul iubitului ei (Chiriac! Chiriac! Binior! S nu
cazi!, strig ea celui urcat pe schel) cei trei brbai, Titirc Inim-Rea, Chiriac i Ipingescu,
pornesc n cutare narmai ca la rzboi.
Scena VII
Sosete Zia i amndou femeile, auzind din curte strigtele de ncercuire a inamicului (Stai!
n numele Constituiunii! Ipingescu) coboar ca s-l scape din minile agresorilor.
Scena VIII
Ptruns pe fereastr n odaia goal, Ric (este prfuit de var, ciment i crmid; prul i este
n neornduial; plria rupt; e galben i tras la fa; tremur i i se ncurc limba la vorb,
aflm din indicaiile de regie) povestete cum a scpat de urmritori, intrnd ntr-un butoi cu
ciment i gsete ajutor n Spiridon, sosit ceva mai trziu, cruia i promite ase pachete de
igri ca s-l ascund la el n odaie.
Scena IX
Ric Venturiano este capturat de ctre Jupn Dumitrache i Nae Ipingescu, amndoi cu sabia
n mn, i salvat de intervenia prompt a Ziei (Nene Dumitrache, nu-mi asasina viitorul!),
urmat de cea a lui Ipingescu: Stai! Stai! C e-ncurctur! Pe dumnealui l cunosc eu!
Dumnealui nu-i d-ei de care credei dumneavoastr; e cetean onorabil. [] sta e l care
scrie la Vocea patriotului naionale. .
Recunoscut drept ceea ce este i odat fcute prezentrile, Ric Venturiano i declin crezul
politic, n legtur cu calitatea lui de gazetar, citnd (incorect) o maxim latin: Dumnezeul
nostru este poporul: box populi [corect vox] box dei!. Apoi, pentru a rectifica lucrurile, susine c
a intrat n cas datorit plcuei de la poart, pe care scria cifra 9, pentru ca Jupn Dumitrache
s-i de astfel seama de originea erorii meterul care tencuise zidul de la poart a btut invers
tblia cu cifra 6, iar numrul de cas 9 era al Ziei.
La intervenia Vetei (musiu Ric i cu Zia comptimesc mpreun) Jupn Dumitrache i d,
nelegtor fa de ale tinereii valuri, acordul pentru cstoria celor doi.
i rmne totui o nedumerire stpnului casei nu tia ce este cu legtura de gt brbteasc
descoperit pe patul Vetei , lmurit ns de Chiriac, care i-o recunoate, aducnd astfel
pacea n sufletul brbatului mult ncercat n acea noapte furtunoas.


O noapte furtunoas


O noapte furtunoas

este o pies de teatru de

Ion Luca Caragiale. A aprut n
Convorbiri
literare, cu o elogioas prezentare a lui
Titu Maiorescu, ajungnd

i pe scena Operei Romne, n 1935, nso

it de muzica lui
Paul Constantinescu. n 1943 regizorul Jean Georgescu
a fcut unfilm dup aceast valoroas pies de teatru.

Adevrata notorietate a lui Caragiale ncepe cu reprezentarea traducerii dup A. Parodi, a
tragediei n versuri
Roma nvins
, la Teatrul Na

ional din Bucure

ti, care avusese cu pu

in
nainte mare succes laParis. Drama, n versuri superioare celor originale, fusese remarcat drept
excep

ional de juriul n care figuraser
Hasdeu, Alecsandri

i Maiorescu. Acest succes l
ndeamn pe Eminescu, de curnd redactor la Timpul, s
-
l introduc n cenaclul lui
TituMaiorescu, n care se va impune cu autoritate. Confirmndu-

i promisiunile cu lectura
Nop

ii

furtunoase
la

edin

a aniversar din
12 noiembrie 1878 la Ia

i, Maiorescu

i prietenii si au

recunoscut n noul dramaturg pe scriitorul mult a

teptat, cu subiect original, n autentic mediuromnesc

i n plin actualitate.

Exist o oper omonim,

compus de
Paul Constantinescu (1934), pe un libret propriu carefolose

te textul piesei lui Caragiale.
Premiera piesei
Pe 18 ianuarie 1879, Teatrul Na

ional din Bucure

ti
prezint n premier

O noapte furtunoas
,

trecut n programul teatrului de
Ion Ghica, director general al teatrelor. Premiera a avut maresucces, dar autorul, ie

it pe scen ca s primeasc aplauzele furtunoase dezln

uite chiar dup
primul act, s-a auzit fluierat

i huiduit de grupuri organizate la galerie. Despre ceea ce se
ntmplase ne mrturise

te chiar
Caragiale
:
Se rspndise vestea c piesa lovea n institu

ia Grzii Cet

ene

ti. Iar la a doua reprezenta

ie,din 21 februarie, am fost iar fluierat, huiduit

i amenin

at, de o droaie de patrio

i din Garda Civic,cu btaia n pia

a Teatrului. Ni

te tineri ofi

eri m-
au scpat de furia lor.

Acesta a fost motivul care a determinat conducerea Teatrului Na

ional
s scoat piesa din
program. Protestul fusese organizat de un grup de pretin

i morali

ti, pentru acordarea uneisatisfac

ii micii burghezii
ultragiate
de con

inutul piesei.

i cu toate acestea, momentul amarcat nceputul gloriei lui
Caragiale
, toate piesele pe care le-a prezentat mai trziu constituind
cele mai mari succese ale teatrului romnesc de acum dou secole