Sunteți pe pagina 1din 2

De amicitia

Opera filozofica a lui Cicero este una foarte vasta, in mare parte inspirata din filozofia greaca,
reluand anumite curente din acea perioada, dar reusind cu mare arta sa depaseasca un simplu
epigonism, printr-o Interpretatio Romana de exceptie. Originalitatea sa consta in puterea de selectie si
de sinteza, de adaptare a modelului cultural si filozofic grec la spiritualitatea si mentalitatea romana a
vremii sale.
Dintre lucrarile cele mai semnificative din aceastea arie a activitatii sale se pot aminti: De
amicitia, De senectute, De oficiis. Tusculanae, De natura deorum, De finibus bonorum er malorum etc.
Putine opere morale ale lui Cicero au fost scrise mai clar, mai direct si mai convingator , si putine
au cucerit admiratia cititorilor din toate timpurile, ca Laelius sau Despre prietenie, caci in ea vorbeste nu
numai carturarul, ci omul si prietenul, care evoca, intr-un moment de mare framantare sufleteasca,
pretul si farmecul prieteniei, de care n-a fost niciodata lipsit. Este, poate, una din lucrarile filozofice
ciceroniene cu cel mai inalt grad de reprezentabilitate, o oglinda a conceptiei sale morale.
Lucrarea ii ese dedicate lui T. Pomponius Atticus, prietenul sau de o viata, si invie,prin titlu si
cuprins, o alta prietenie rara- omnia praeclara rara- aceea dintre Laelius Inteleptul si Scipio cel Tanar.
Mobilitatea acestui spirit, care in asemenea grele imprejurari gaseste ragazul compunerii unei astfel de
lucrari, de atata elevatie a gandirii, de atata seninatate a reflectiei morale si de atata cuceritoare
frumusete a formei, e uimitoare.
Lucrarea este imaginata ca o discutie ce ar fi avut loc in casa lui Laelius, in anul 129, cateva zile
dupa moartea misterioasa a lui Scipio cel tanar. Momentul este acelasi in care se plaseaza si discutia din
De republica, la care Laelius este unul din convorbitorii principali; cativa dintre interlocutorii acelei opere
sunt amintiti si aici. Personajele acestei lucrari sunt, n primul rnd, Laelius, apoi cei doi gineri ai
si, Mucius Scaevola i C. Fannius. Cele 2 fiice ale lui Laelius erau maritate, una cu Mucius
Scaevola, supranumit Augurul, vestit jurisconsult al vremii pe langa care Cicero isi facuse
ucenicia in stiinta dreptului prin anul 88; cealalta cu C. Fannius, autor al unor Anale, o istorie a
Romei apreciata. Cicero pretinde ca Scaevola ii relatase discutia despre prietenie pe care Laelius
o avusese cu cei 2 gineri ai sai si pe care el nu face decat sa o reproduca.
Este implicit vorba de un apel al lui Cicero, adresat contemporanilor si,peste care plana
iminena prbuirii republicii, de a privi napoi, spre Republica secolelor anterioare, n care
valorile morale, -virtus, honestas, etc.-, erau mult mai preuite.
Din punct de vedere al coninutului avem de-a face mai de grab cu un discurs al lui
Laelius, arareori ntrerupt de intervenia celor dou personaje secundare, care exercit o valen
stimulativ, iar nu de natur problematizatoare.
Care sunt, aadar, coordonatele pe care apare i se dezvolt prietenia? n
primul rnd este necesar contientizarea acesteia, cutarea i asumarea ei.
Unii pun mai presus dect prietenia bogiile, alii sntatea, puterea, onorurile, ba chiar plcerea
voluptas-. Aceasta din urm este specific, ns, fiarelor, iar celelalte sunt trectoare i nesigure
incerta et caduca-, plasate fiind, nu att n zona hotrrilor noastre, ct a incertitudinii i a
nestatorniciei sorii.
Subiectul prieteniei l constituie omul bun homo bonus- care este, n acelai timp, i
nelept, i capabil s ating virtutea. Acest model uman apt prin excelen de o prietenie
adevrat, se afl, n viziunea lui Cicero, n vita comunis, nicidecum pe coordonatele idealiste
i intangibile n a ca cror limite l nscriu filozofii elini pe omul nelept i virtuos. Desigur,
sintagma vita comunis pune n lumiin pragmatismul mentalitii romane, la care Cicero
ader fr nici o rezerv, atunci cnd este vorba de aspectele morale. n domeniul moralei,
Arpinatul o declar rspicat i repetat: Roma este mult mai superioar Greciei.
O alt trstur definitorie este aceea c prietenia nu are drept cauzslbiciunea, nici
cutarea foloaselor utilitates-. Ca atare, prietenia purcede dinfirea (natura) uman, nu din
privaiuni, se dezvolt prin ataarea sufleteasc, prin dragoste, nicidecum prin cugetarea la ct
folos va aduce.
Liantul prieteniei este, aadar, dragostea, iar firmamentul ei este ncrederea reciproc;
caracterul unui adevrat prieten trebuie s fie simplu, comun, s simt la fel simplex,
comunis, consentiens, aspecte ce se cristalizeaz prin ncredere. Dimpotriv, un caracter cu
multe fee i nclcit multiplex et tortuosum, ce nu are aceleai simminte, este instabil,
incapabil de prietenia real.
Prietenia se consolideaz n timp i prin dovezi pragmatice, fapt ilustrat de
Cicero prin apelul la proverbe, aforisme i sentene, exprimare concis i clar,
prevestindu-l, parc, pe Seneca: Amicus certus in re incerta cernitur.
Leitmotivul operei l constituie apelul la virtute, pus sub autoriatea lui Laelius, al crui
ndemn din ncheiere l scutete pe oricine de alte comentarii:Vos autem hortor ut ita virtutem
locetis, sine qua amicitia esse non potest, ut ea excepta nihil amicitia praestabili utetis.
In De amicitia este vorba de nota distinctiva a prieteniei, de benevolentia, care, daca este
inlaturata, se distruge insasi prietenia. Cicero observa, cu acest prilej, ca din fire omul este
sociabil, natura a facut ca intre oameni sa existe legaturi sociale, dar ca ele se strang pe masura
ce ne apropiem de cei dragi. Deci instinctul sociabilitatii si ratiunea au dus la constituirea
societatii.
Cicero porneste de la ideile lui Teofrast pentru a evoca epoca de aur a republicii, cand
politica Romei fusese diriguita de un numar mic de oameni, legati intre ei printr-o solida
prietenie. Substanta dialogului rezida in prezentarea tehnicii prieteniei, fundata pe comuniune
morala si virtute. Cicero citeaza numeroase exemple din instoria Romei. In conditiile manevrelor
politice complicate ale epocii, aliantele stabilite intre factorii decizionali erau foarte importante.
Totusi Cicero considera ca izvorul prieteniei nu trebuie cautat in interes, desi amicitia are efecte
de utilitate practica. Cicero asaza la temelia prieteniei tendinta generala spre comuniune, asumata
de fiintele care populeaza universul, si mai ales afinitatile morale. Dar rezultatele acestor afinitati
se exercita pe planul relatiilor cetatenesti.
Mai varstnic cu cativa ani decat scipio, Laelius il insotise pe cuceritorul Cartaginei in al
treilea razboi punic, fusese de 2 ori consul, facuse alaturi de el Campania Spaniei, care se
terminase prin cucerirea cetatii Numantia (anul 133), avea aveleasi convingeri filozofice si
aceeasi atitudine politica conservatoare. Prieten cu istoricul Polibiu si cu filozoful Panaetius, pe
care-l gazduia in casa lui, avea acelasi ideal cultural ca si Scipio- sinteza originala intre traditia
nationala si cultura greaca- si aceleasi preferinte si gusturi literare.
Ideile se desfasoara cu mai multa libertate, fara diviziuni riguroase, fara afirmatii
surprinzatoare care cer efort de argumentare si o virtuozitate nu totdeauna convingatoare, caci
Cicero vorbeste nu spre a dovedi o teza, ci spre a-si infatisa temeiurile convingerii la care
ajunsese prin lecturi diferite, prin experienta proprie si prin meditatie, ca prietenia e, dupa virtute,
bunul cel mai de pret al omului, mijlocul prin excelenta de a atinge desavarsirea morala.

S-ar putea să vă placă și