Sunteți pe pagina 1din 11

1

mprtsirea
continu cu
Sfintele Taine
Dosarul unei controverse
Mrturiile Traditiei

mprtsirea continu cu Sfintele Taine. Dosarul unei controverse. Mrturiile Traditiei.
Este o lucrare de exceptie,n sensul n care, pe de o parte, adun mrturii inedite ale Sfintilor
Printi privitoare la Taina Bisericii prin excelent, si anume la Sfnta Tain a Euharistiei si la
mprtsirea ei credinciosilor Bisericii, iar pe de alt parte, si propune s traseze un rspuns (ce se
poate ntrezri n paginile lucrrii), la att de controversata problem: deas-rar mprtsire. Tema si
problema abordata este una stringenta, esentiala si mereu actuala, caci vine in intampinarea intrebarilor
si framantarilor noastre cu privire la modul, timpul si perioada impartasirii cu Mantuitorul nostru Iisus
Hristos in chip Euharistic. Este bine si corect sa ne impartasim cu Sfintele Taine numai in cele patru
posturi de peste an? Putem sa ne impartasim mai des? Este obligatorie o perioada de pregatire si de
post inainte de luarea Sfintei Impartasanii?
Problema deas-rar mprtsire apare foarte provocator, mai ales n contextul vietii bisericesti
actuale, cernd un obligatoriu rspuns, n sensul reafirmrii duhului, nvtturii si practicii Bisericii
primare n ceea ce priveste mprsirea euharistic. Istoria unei controverse avea la baza o disputa
ritualizata, in legatura cu savarsirea sau nesavarsirea slujbelor parastaselor (pomenirii mortilor) in ziua
duminicii. Este vorba de faimoasa cearta in jurul colivelor sau pomenilor celor decedati. In anii
1754 1755, calugarii de la schitul athonit Sfanta (Aghia) Ana au inceput, beneficiind de importante
donatii ale crestinilor greci foarte bogati din tinutul Levantului, constructia unei noi biserici mai mari
decat cea existenta pana atunci. Pentru a finaliza mai repede lucrarile de constructie, monahii si
muncitorii lucrau si in zilele de sambata. In aceste conditii s-au vazut obligati sa mute pomenirea
mortilor familiilor donatoare care cuprindeau peste 12.000 de nume in ziua de duminica. Aceasta
modificare liturgica a fost insa prompt denuntata de ierodiaconul Neofit Kavsokalivitul ca fiind o
grava inovatie dogmatica constituind o incalcare inacceptabila a traditiei ortodoxe. Plangerea mortilor
si comemorarea lor cu colive (simbol al trupului mort) contravin Constitutiilor Apostolice fiind
incompatibile cu caracterul pascal-resurectional al Duminicii care este zi a Invierii Domnului nostru
Iisus Hristos si prilej al deplinei bucurii; drept urmare, ele trebuie celebrate si oficiate doar in ziua de
sambata ziua pogorarii lui Hristos la iad, mutarea lor duminica fiind un mare pacat.
Anticolivarii s-au regrupat insa si la sfarsitul lunii martie , inceputul lunii aprilie 1774 au tinut
la manastire Cutlumus un mare sinod impotriva colivarilor . Refuzand sa se prezinte in acest sinod
colivarii au tinut si ei un sinod monahal , unde Atanasie din Paros a redactat o marturisire de credinta
prin care raspunde pe puncte calomniilor si acuzelor de inovatori formulate impotriva colivarilor .

2
1. In ce priveste impartasirea , nu exista asa cum spune Sfantul Ioan Hrisostom o determinare
temporara ( 40 de zile , 1 luna , 3 luni sau 6 luni ) ci doar una subiectiva : nu timpul e important , ci
constiinta si curatia sufleteasca ; se precizeaza ca desi nu practica nici nu invata impartasirea zilnica ,
totusi colivarii nu il judeca pe cel care face asta dupa cuvenita cercetare de sine , dar ii anatemizeaza
pe cei ce sustin ca pentru impartasire nu este necesara pregatirea ci o curatie puternica prin pocainta .
2. In ce priveste pomenirea mortilor , se sustine ca trebuie plecat de la sensurile simbolice
contrare ale sambetei si duminicii si de la incompatibilitatea intre moarte si inviere , plans si bucurie ,
afirmata de constitutiile apostolice , 5,20 ; 7,24 .
Cartea anonima despre Impartasirea continua din 1783
Cartea folositoare de suflet despre impartasirea continua , editata anonim si scrisa in neogreaca,
viza prin insasi acest fapt un public mai larg . In cuvantul catre cititori Nicodim schiteaza o
comparatie intre atitudinea crestinilor fata de Euharistie si cea a evreilor in pustie , fata de mana care le
cadea din cer de la Dumnezeu : in timp de 40 de ani evreii au mancat zi de zi din aceasta mana , desi ea
era doar o umbra si prefigurare a euharistiei viitoare , crestinii de acum care au prin euharistie insasi
realitatea prezentei lui Dumnezeu se impartasesc doar o data sau de doua trei ori pe an , desi deci din
vechime se impartaseau de trei patru ori pe saptamana , sau chiar zilnic . Cauza adevarata a acestei
atitudini inacceptabile nu este evlavia , ci nepasarea si raul obicei al crestinilor care , asemenea evreilor
in pustie nostalgici dupa carnurile Egiptului , prefera lui Hristos si virtutilor placerile trecatoare ale
lumii . principalul argument in favoarea unei impartasiri continue (synechos) il ofera rugaciunea Tatal
nostru , prin pozitia ei in cadrul Litrughiei intre sfintirea darurilor si impartasirea de ele . De aceea ,
Nicodim Aghioritul consacra prima parte a cartii Despre Impartasirea Continua unui comentariu
teologico-duhovnicesc al Rugaciunii Domnesti in care rezuma faimoasa talcuire anterioare a Sfantului
Maxim Marturisitorul ( +662 ) pentru care Tatal nostru e un rezumat al intregului crestinism .
Dezvoltarile cele mai importante , sunt evident cele consacrate temei ( painii spre fiinta ) .
Aceasta expresie biblica poate fi inteleasa ca referindu-se fie la painea obisnuita , hrana necesara a
trupului , fie la hrana sufleteasca ; iar painea pentru suflet este la randul ei fie cuvantul lui Dumnezeu (
Matei 4,4) fie Trupul si sangele Euharistic al lui Hristos ( Ioan 6,5) : primul e raza , iar al doilea sunt
insusi soarele dumnezeiesc . Ambele , dar mai ales Euharistia , sunt paine spre fiinta , adevarata hrana
"de toate zilele" a sufletului si a trupului de care avem nevoie "astazi" . Impartasirea continua/frecventa
syneches/sychne cu sfintele taine nu e , asadar , decat consecinta logica a celei de-a patra cereri a
rugaciunii Domnului . Dar ea cere o pregatire prealabila , o viata duhovniceasca autentica sau macar o
constiinta curata printr-o marturisire adevarata pentru a fi de folos sufletului . Asa cum sugereaza a
cincea cerere din Tatal nostru , impacarea cu Dumnezeu si aproapele prin iertarea pacatelor , e absolut
necesara , dar petele pacatelor spalate prin marturisire , sunt uscate -vindecate abia prin impartasire ,

3
cele doua netrebuind sa fie disociate . Utilitatea impartasirii frecvente este evidenta atat inainte , cat si
in timpul impartasirii precum si dupa ea : inainte prin pregatirea pe care o cere prin marturisire ,
infranare si strapungerea inimii ; in timpul ei prin faptul ca ni se da spre iertarea pacatelor mici si
vindecarea-uscarea celor spalate prin marturisire si facandu-ne concorporali si consagvini cu Hristos ,
ne pregateste pentru viata vesnica , pentru invierea sufletului prin virtuti si pentru invierea trupului in
slava si vederea lui .
Intarzierea si amanarea impartasirii - care vin de fapt din relaxare , lene , nepasare si refuzul
pregatirii adecvate - expun sufletele la grave vatamari venite atat din partea atacului demonilor , cat si
din pricina privarii lor de har si de bunurile ceresti . Asa cum ne hranim zilnic , asa trebuie sa ne
invingem indolenta si comoditatea , si sa ne pregatim si , aprinsi de inflacararea ravnei , sa ne
impartasim frecvent , daca nu in fiecare zi , macar in fiecare duminica si sarbatoare . Hristos ni se da la
fiecare Liturghie , iar crestinii raman nepasatori fata de primirea lui cuviincioasa si alearga in schimb
cu multe cheltuieli si primejdii in pelerinaje dupa icoane , moaste sau la Ierusalim .
Ultima parte a Cartii folositoare , are drept tema raspunsul dat celor mai frecvente 13 obiectii
aduse in epoca impotriva adeptilor impartsirii frecvente , si ea e de fapt un rezumat si o sitematizare a
discutiei similare care face substanta Manualului lui Neofit . Impartasire frecventa nu e un privilegiu al
preotilor (1) ; aceasta se refera doar la savarsirea Liturghiei , al carei scop e sfintirea darurilor si
impartasirea lor credinciosilor . Preotii care refuza sa-i impartaseasca pe cei ce vin cu evlavie , sunt
ipocriti si mincinosi : intai ii cheama , apoi ii alunga .
Invocare autoritatii Sfantului Ioan Hrisostom in sprijinul impartasirii doar la 40 de zile(2) e
abuziva , citatul fiind scos din context , care respinge explicit orice soroace , cerand doar curatia
constiintei . Motivarea impartasirii rare ca din mai multa evlavie (pentru evitarea banalizarii) (3) pune
in joc o pseudoevlavie izvorata din nepasare si sanctionata de canonistul Zonara . Mancarea cu masura
a Mierii duhovnicesti exclude doar ghiftuiala , nu continuitatea impartasirii : de 4 ori pe saptamana
dupa sfantul Vasile cel Mare ori macar duminica dupa Sfantul Grigorie Palama .
Departe de a fi o erezie , impartasirea frecventa , zilnica sau saptamanala e atestata in vechiul
monahism ( Avva Apollo ) si presupusa de canoanele lui Timotei al Alexandriei . Patimile si pacatele
usoare nu opresc impartasirea frecventa , care , facuta cu strapungere si frica le iarta si le vindeca .
Recomandarea ca putinii care s-ar impartasi frecvent sa se abtina pentru a nu-i scandaliza pe cei multi
care se impartasesc , e un sofism , fiindca scandalul e al celor care nu se impartasesc si calca astfel
poruncile lui Dumnezeu . Chiar daca impartasirea frecventa nu e o dogma de credinta , ea este o
porunca si vointa a lui Hristos care nu a exclus de la impartasirea cu trupul sau nici pe Iuda , ci-i
primeste pe toti , atat pe cei vrednici cat si pe cei nevrednici .
Impartasirea de 2-3 ori pe an e un lucru bun , dar nu suficient : cine e vrednic de 2-3 ori pe an ,
trebuie sa se faca vrednic sa raspunda chemarii Domnului si sa se impartaseasca mai frecvent , evident

4
cu pregatire invingand ispita nepasarii si a indolentei , prin care diavolul incearca sa ne tina la distanta
de Masa Domnului ca sa murim de foame duhovniceasca . Acuzele de influenta romano-catolica
asupra lui Nicodim Aghioritul si Neofit Kavsokalivitul in ce priveste tema impartasirii frecvente , au
fost reluate in prima jumatate a secolului XX . Preotii apuseni celebreaza obligatoriu mesa in fiecare zi
, si se impartasesc incontinuu . dar preotii apuseni sunt si celibi . Nicodim a vazut in insule numerosi
monahi si preoti occidentali impartasindu-se zilnic si a accentuat ca era necesar ca si monahii rasariteni
sa faca la fel .
Excurs despre Impartasirea in traditia latina
Ca observatie generala trebuie retinut faptul ca in epoca apostolica si in primele secole crestine
avem de-a face in biserica minoritara a inceputurilor , cu o spiritualitate euharistic-ascetic-martirica
extrem de incandescenta si exigenta . Toti cei botezati participau si se impartaseau la liturghia
duminicala , care si-a pastrat mult timp unicitatea si prestigiul pascal -eshatologic . Euharistia li se
trimitea si celor absenti . mai mult , crestinii luau si acasa Euharistia pentru a se impartasi fie in caz de
necesitate (arestare , persecutie , calatorii , boala) , fie din motive de evlavie : Liturghia comunitara era
duminicala , dar impartasirea particulara era frecventa . Incepand din secolul III Liturghiile incep sa se
inmulteasca , ajungandu-se - si pentru contracararea sacrificiilor pagane - la a fi celebrate de 3-4 ori pe
saptamana si ulterior zilnic , ceea ce inseamna evident si impartasiri frecvente ale intregii comunitati
adunate la celebrarea liturghiilor .
Modificari importante au survenit in secolul IV , odata cu oficializarea crestinismului , in noua
era constantinopolitana si aparitia marilor comunitati constituite in majoritate din pagani integrati in
biserica dupa o sumara cateheza si a caror viata spirituala era relaxata si deficitara . Viata liturgica a
parohiilor urbane incepe sa fie dominata de fenomenul invers proportional al inmultirii liturghiilor si
raririi impartasirilor . Liturghii zilnice si impartasiri ocazionale , doar la marile sarbatori sau chiar o
singura data pe an , la Pasti practica impotriva careia protesteaza viu sfintii Ambrozie (+397) si Ioan
Hrisostom (+407) .
La sfarsitul sec IV si inceputul sec V, cum se poate vedea din corespondentele Sfantului Vasile
cel Mare si Fericitilor Augustin si Ieronim , se spune ca e bine pentru crestinii ravnitori sa se cuminece
zilnic dar in comunitatile sale regula practicata era cea a impartasirii de 4 ori pe saptamana . Fericitul
Ieronim mentioneaza obiceiul impartasirii zilnice a crestinilor din Roma , pe care nici nu-l mustra , nici
nu-l aproba ; fiecare sa faca dupa cum crede . De aceeasi parere e si Fericitul Augustin : fiecare sa faca
asa cum crede si sa urmeze practica bisericii sale locale , intrucat diversitatea e ireductibila : unii se
cumineca zilnic , altii numai in anumite zile , fie sambata si duminica , fie numai duminica .
Declinul Impartasirii euharistice , evident la sfarsitul Antichitatii , s-a mentinut si accentuat pe
tot parcursul Evului Mediu , atat in Rasarit cat si in Apus . In ciuda eforturilor conciliilor ocidentale ,
in secolele VI-IX de a impune laicilor macar cuminecarea de 3 ori pe an , de marile sarbatori , practica

5
devenita comuna a fost cea a impartasirii anuale , de Pasti . Chiar si aceasta se mentinea cu anevoie ,
asa ca in anul 1215 Conciliul Lateran IV ii ameninta cu excomunicarea si neinmormantarea pe
crestinii care nu se spovedesc si cumineca cel putin o data pe an ( canonul 21 ) . Impartasirea zilnica
era considerata un privilegiu si obligatie al clericilor . Clericii erau obligati sa celebreze zilnic mesa ,
ca jertfa de ispasire si mijlocire pentru cei absenti nu ca act sacramental pentru cei prezenti . Pe cat de
dese erau liturghiile , pe atat de rare devenisera impartasirile . Accentul pus pe curatie a dus inevitabil
la rarirea impartasirilor si la o noua spiritualitate euharistica centrata pe penitenta si pe devotiune fata
de prezenta reala a lui Hristos in Euharistie care a inceput sa fie adorata vizual , expusa unei veneratii a
privirii , unei atitudini contemplative , nu unui consum sacramental , liturghia insasi pierzandu-si
caracterul de comuniune in favoarea celui de alegorie rituala a vietii lui Iisus Hristos . In secolul XIII
marii teologi scolastici ca Toma DAquino (+1274) considera ca impartasirea frecventa are sens numai
daca sporeste in cel ce se cumineca iubirea fara a micsora frica si respectul , in caz contrar e mai bine
sa ne abtinem pentru a se cultiva respectul si starni devotiunea .
In 1972 Monahul Teodorit a publicat o ampla apologie prin care argumenta canonic si patristic
urmatoarele 14 teze "colivare" :
- toti cei care asista la Liturghie si nu se impartasesc fara a avea canon de la duhovnic , sunt
supusi pedepsei indepartarii , afurisaniei , in conformitate cu canoanele apostolice
- pentru cei care nu se impartasesc , abtinandu-se voluntar , jertfa euharistica se aduce in zadar
- regulile de impartasire din marturisirile de credinta din secolul XVII , nu pot prevela in fata
canoanelor apostolice care-si mentin intacta intreaga forta
- indemnurile despre impartasirea continua a lui Neofit si Nicodim nu sunt simple exercitii
retorice cu valoare facultativa , ci interpretare normativa a traditiei apostolice a bisericii
- ajunarea fara untdelemn inainte de impartasire e o practica recomandabila
- postul de 3 zile fara untdelemn inainte de impartasire nu e o invatatura a bisericii ci o
rastalmacire a ei
-combaterea impartasirii continue are drept ultima cauza ignoranta si impatimirea oamenilor si
mestesugirile diavolului
- nici un obicei local sau general nu poate fi vreodata deasupra Evangheliei si a canoanelor
bisericii
-Impartasirea continua nu este un privilegiu al celor desavarsiti , ci este ingaduita si impusa de
biserica tuturor celor curatiti prin marturisire si care n-au epitimii canonice .

n excursul despre mprtsirea euharistic n traditia latin, printele Ioan Ic jr., constat
urmtoarele: n epoca apostolic si n primele secole crestine avem de-a face n Biserica minoritar a
nceputurilor cu o spiritualitate euharistic-ascetic-martiric extrem de incandescent si
exigent.
Toti cei botezati participau si se mprtseau la Liturghia duminical, care si-a pstrat mult
timp unicitatea si prestigiul pascaleshatologic. n timp ns slbirea entuziasmului duhovnicesc si

6
al rvnei pentru cele sfinte a dus pe acest fond la o mprtsire rar si cu dezimvoltur a majorittii
credinciosilor, mpotriva creia Biserica a reactionat impunnd exigente ascetice stricte pentru
cuminecare, care a ajuns s fie de regul amnat pentru sfrsitul celor trei-patru mari posturi
de peste anDeclinul mprtsirii euharistice, evident la sfrsitul Antichittii, s-a mentinut si
accentuat pe tot parcursul Evului Mediu att n Rsrit, ct si n ApusDivortul n Liturghie ntre
Jertf si Tain, ntre sacrificiul euharistic si mprtsirea din el a credinciosilor si monahilor
neclerici era completPe ct de dese erau Liturghiile, pe att de rare deveniser mprtsirile,
Litughia nssi pierzndu-si caracterul de comuniune n favoarea celui de alegorie ritual a vietii lui
Iisus Hristos



Recomandarea " Gheron " -ului Filotei Zervakos
Aceasta pozitie de echilibru se reflecta in scrisoarea carte un fiu duhovnicesc pe tema
impartasirii a faimosului Gheron Filotei Zervakos ( 1884 - 1980) , ultimul "colivar" , ucenic al
Sfantului Nectarie din Eghina si egumen timp de o jumatate de secol al manastirii Longobardas din
insula Paros . In scrisoarea sa , parintele Filotei rezuma continutul unei epistole pe aceeasi tema
adresate in sec. XIV de Patriarhul ecumenic Filotei 2 Kokkinos (1354 - 1355 . 1364-1367) monahilor
sinaiti impartiti in 2 tabere : una sustinea obligativitatea desei impartasiri fara post , iar altii cereau un
post de cel putin 3 zile si o impartasire doar o data la 40 de zile . patriarhul critica ambele partide cu
urmatoarele argumente :
- Daca vreti sa va mpartasiti des, ca Sfintii Apostoli si primii crestini, trebuie sa se cerceteze
fiecare pe sine si sa va gnditi bine daca sunteti si voi ca Sfintii Apostoli, daca sunteti la masura
virtutilor Sfintilor Apostoli si a primilor crestini. Aceia aveau dragoste din tot sufletul si din toata
inima fata de Dumnezeu, n vreme ce voi aveti multa dragoste fata de voi nsiva si foarte putina fata de
Dumnezeu.
Aceia aveau o asa de mare iubire ntreolalta, nct erau bucurosi sa se jertfeasca unul pentru
altul. Voi nsa va certati si i pizmuiti pe fratii vostri, fiindca nu mbratiseaza parerea voastra.
Aceia, primii crestini, aveau toate n comun, banii, averile, mijloacele de subzistenta si nici
unul nu zicea: acesta este al meu, acesta este al tau. Voi, desi sunteti monahi, nu aplicati aceasta.
Preotul, putin nainte de a chema la Sfnta mpartasanie, zice cu voce tare: Sfintele Sfintilor,
voind parca sa ne avertizeze si sa ne spuna: Judecati si gnditi-va bine, daca sunteti sfinti, atunci sa va
apropiati, fiindca Cele Sfinte se dau numai Sfintilor. Si noi zicem smeriti: nu suntem sfinti, unul e
Sfnt, Domnul nostru Iisus Hristos, Cel fara de pacat. Trebuie, asadar, sa fim atenti, daca vrem sa ne
mpartasim si noi mai des, sa fim sfinti. Apoi, preotul, chemndu-ne la masa duhovniceasca, ne spune:
Cu frica de Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste sa va apropiati. Si aici trebuie sa ne cercetam
fiecare pe noi nsine: Daca avem ntr-adevar frica de Dumnezeu, credinta fierbinte si dragoste curata
din tot sufletul si din toata inima, atunci sa ne apropiem daca nu, sa ne retinem un timp, si dupa ce ne-
am ostenit si nevoit cu ajutorul lui Dumnezeu, pe care trebuie sa-l cerem totdeauna, sa fim si noi sfinti,

7
sa fim ca Sfintii Apostoli si crestinii primelor veacuri, atunci sa ne apropiem des. ntruct nu suntem
imitatori ai virtutilor lor, sa fim atenti, ca nu cumva apropiindu-ne cu nevrednicie, n loc de folos sa ne
producem paguba, fiindca Sfnta mpartasanie e foc care-i arde pe cei nevrednici.
Faptul ca n canoanele Sfintilor Apostoli nu se pomeneste de post, e de asemenea adevarat. Dar
la nceput, cnd Sfintii Apostoli savrseau Sfnta Taina, erau putini la numar. Iar Taina dumnezeiestii
Euharistii o savrseau n case si dupa mncare. Cnd nsa numarul crestinilor a crescut si s-au zidit
biserici, atunci Sfnta Taina se savrsea n sfintele biserici si se savrsea dimineata, iar cei care voiau
sa se apropie de Sfnta Taina se nfrnau de cu seara. Iar Sfintii Apostoli continuu au postit. Mncarea
lor era att de modesta si mncau att de putin, ct sa traiasca. Iar marturisirea se facea public, n
biserica. Cnd nsa la nceput au fost crestini care se rusinau si ezitau sa se marturiseasca n public,
atunci Sfintii Parinti au stabilit ca marturisirea sa nu se mai faca public, ci n particular, naintea
arhiereului sau preotului ca parinte duhovnic. Si fiindca multi crestini, cnd voiau sa se apropie de
Sfnta Taina dimineata, mncau de cu seara pe saturate, fara deosebire, atunci s-a stabilit ca cei ce vor
sa se apropie de Sfnta Taina trebuie sa posteasca. Aceasta n-o mentioneaza sfintele canoane, dar o
mentioneaza Sfnta Traditie. Nu s-a apreciat numarul zilelor de post, s-a lasat aceasta la latitudinea
duhovnicilor, care celor sanatosi le prescriau mai mult post, iar celor slabiti mai putin. Cei care sunt
sanatosi si pot sa posteasca nu numai o zi, doua sau trei, ci ntreaga saptamna, bine fac.
Aceasta le-a scris Patriarhul celor dinti.
Pentru ceilalti scrie urmatoarele: Monahii care cerceteaza Scripturile si se ocupa cu studiul
trebuie sa cunoasca sfintele canoane si Sfintele Traditii. Nici Biserica, nici sfintele canoane, nici
Traditia nu mentioneaza ca crestinii trebuie sa se mpartaseasca la fiecare 40 de zile si ca nu se cuvine
sa se mpartaseasca cineva la mai putin de 40 de zile. Sfnta Biserica si toti Parintii stabilesc canoane
mari pentru ucigasi, desfrnate, adulteri, hoti, calomniatori si ceilalti pacatosi, carora canoanele le
interziceau uneori sa se mpartaseasca; celorlalti crestini nu le-a precizat zile, luni sau perioade. S-a
precizat nsa ca toti sa se cerceteze pe sine si daca sunt vrednici sa se apropie. S-a precizat, de
asemenea, ca trebuie sa fie sfinti, fiindca Cele Sfinte se dau Sfintilor si sa se apropie cu frica de
Dumnezeu, cu credinta si cu dragoste.
Bine faceti daca cereti sfatul meu practic, dar mai bine veti face daca va veti smeri si veti
asculta si pazi cele ce va voi sfatui.
nti va sfatuiesc sa ncetati discutiile care provoaca certuri si dispute. Fiecare din voi sa fie
atent sa-si vada propriile pacate si nu pe ale fratelui sau.
Al doilea, ori de cte ori vi se ntmpla vreo iritare sau cearta ntre voi, nainte de a apune
soarele sa va conciliati si mpacati.
Al treilea, sa aveti smerenie si ascultare desavrsita de ntistatatorul vostru, ca si duhovnicul
vostru, caruia sa-i marturisiti sincer toate pacatele voastre si sa solutionati deosebirile dintre voi nu voi
singuri, cu pizma, mndrie si iutime, ci cu dragoste si iubire de frati, cernd n toate sfatul si parerea
egumenului si duhovnicului vostru, si ceea ce va va spune, sa primiti ca de la Dumnezeu si sa va
linistiti.
n ce priveste Sfnta mpartasanie stabilim urmatoarele:
1. Cti au dragoste din tot sufletul si din toata inima fata de Dumnezeu si cti l iubesc pe
aproapele lor ca pe ei nsisi, au smerenie, ascultare, taierea voii, blndete, nemniere, nfrnare,

8
rabdare, tacere, acestia pot sa se mpartaseasca o data pe saptamna si de doua ori cnd se ntmpla o
sarbatoare n mijlocul acestei saptamni.
2. Cnd nu au virtutile de mai sus si se mhnesc din cauza aceasta si se silesc sa le dobndeasca
si se roaga si doresc sincer si cer Sfnta mpartasanie, ca pe un medicament ajutator, si evita pe ct le
sta n putinta orice pacat, li se permite si lor sa se mpartaseasca o data pe saptamna.
3. Cti au asa-zise pacate care se iarta, adica putina mndrie, se nfurie pentru moment cnd le
spune cineva ceva, spun vreo minciuna, glumesc, rd, brfesc, mannca mai mult dect e de trebuinta,
fac ascultare, dar fara tragere de inima, si au si alte mici pacate de moarte, pe care se silesc sa le taie si
sa le tempereze, dar nu cu osteneala si rvna cum se cuvine, dar totusi le cunosc, se caiesc si le
marturisesc, acestora li se permite sa se mpartaseasca la 15 zile.
4. Acei care sunt mndri, nesupusi, mniosi, certareti, mincinosi, daca se marturisesc si arata o
pocainta si schimbare adevarata si iau hotarre ca vor nceta sa pacatuiasca, sa se mpartaseasca la
doua luni.
5. Daca dupa un an nceteaza sau se nfrneaza, mputinnd pacatele, sa se mpartaseasca la 40
de zile, si cnd se ndreapta complet, sa se mpartaseasca ca si cei de mai sus, la 15 zile si o data pe
saptamna.
O astfel de dispozitie catre monahii de la noi a dat-o Cuviosul Arsenie, care s-a nevoit acum
100 de ani aici, un sfnt duhovnic care a primit har de la Dumnezeu sa savrseasca minuni n timpul
vietii lui si dupa moarte.

Ecouri si luari de pozitii in Ortodoxia romaneasca
Impartasirea frecventa a devenit subiect de dezbatere in teologia romaneasca abia la mijlocul
sec XX , iar prilejul a fost oferit de introducerea in anii 1949-1955 (sub influenta unui preot
basarabean care invoca exemplul Sf. Ioan din Kronstadt +1908 ) a spovedaniei colective si
impartasirii zilnice in practica sacramentala a manastirii Vladimiresti ( Tecuci) . Particularitatile
harismatice , visele si vedeniile Maicii Veronica - si canonice - Manastire de fecioare . spovedanie si
impartasiri colective - de la Vladimiresti , au atras atentia autoritatilor ierarhice ale BOR , si au starnit
reactiile unor faimosi profesori de teologie ( P Vintilescu , D Staniloaie ) si duhovnici moldoveni (
ieromonahul Cleopa Ilie ) .
In ce priveste impartasirea zilnica , rasaritul nici nu recomanda , nici nu interzice formal ci
pastreaza fata de ea o anumita rezerva . Pentru prima data in teologia romanesca sunt citate documente
oficiale ale disputei "colivelor" in cateva scrisori patriarhale din intervalul 1772-1819 . Se evidentiaza
faptul ca spre deosebire de catolicism , in ortodoxie impartasirea nu a devenit niciodata un simplu
exercitiu de pietate individuala ori colectiva , si a fost legata nu de timpuri , ci de curatirea constiintei
prin spovedanie . Regulile exeistente atesta un spirit de libertate si adaptare la starea individuala , si un
refuz al legalismului si colectivismului . Frecventa impartasirii e data de temeinicia pregatirii
constatate de duhovnic care ramane o conditie indispensabila chiar si pentru cei fara pacate grele in
interesul sustinerii progresului lor duhovnicesc .
Dupa decembrie 1989 , tema "deasa sau rara impartasire ? " a fost reluata in contextul
necesitatii inviorarii vietii religios-spirituale ortodoxe la iesirea din comunism de catre Preasfintitul
Serafim Joanta intr-un articol din Telegraful Roman nr 33-36 /1991 .

9
Solutia preconizata de parintele Alexandru Schmemann este intoarcerea la etosul euharistic
comunitar al bisericii apostolice . O liturghie la care nimeni nu se impartaseste e un nonsens , un refuz
al chemarii lui Hristos , o absenta a dorintei apropierii de El si a pregatirii neincetate pentru intalnirea
cu El . Pentru cei in pacate de moarte , impartasirea deasa sau rara nu are nici un sens , ei neputandu-se
apropia niciodata de Sfintele Taine ; ele se refera la cei care nu traiesc in pacate de moarte ,
frecventeaza regulat biserica si se silesc sa duca o viata crestina cat mai autentica . Abtinerea lor de la
impartasire e de neinteles si lor le adreseaza Sfantul Nicodim indemnul de a se cumineca incontinuu .
Ei trebuie educati si constientizati sa-L doreasca mereu pe Hristos , sa le fie foame de El , sa nu mai
poata trai fara El si fara intalnirea regulata cu El . Pentru acestia impartasirea frecventa nu e o
banalizare si o rutina , ci duce la o crestere a ravnei si a calitatii vietii crestine ; asa cum cine se roaga
mai des se roaga tot mai fierbinte si mai bine , tot asa cine se impartaseste mai des in chip constient si
responsabil sporeste in viata in Hristos .
Euharistia nu poate fi rezervata doar sfintilor ; din "castelul de fildes" ea trebuie "coborata din
nou pe pamant" . Biserica trebuie sa dea credinciosilor din Pomul Vietii care e Hristos , nu numai
frunzele cuvintelor Scripturii , ci si "rodul" lui Euharistic pentru ca doar "daruind (u-ne) vom
dobandi".
Impartasirea sacramental-euharistica de Hristos nu trebuie izolata de impartasirea "mentala" ,
"duhovniceasca" prin rugaciune si meditatie (de care Sf. Nicodim vorbeste in Razboiul nevazut" )
fiindca ambele pregatesc impartasirea eshatologica , mai adevarata de Hristos in viata viitoare .
Pentru solutionarea crizei liturgice actuale se preconizeaza o sustinuta catehizare liturgica de
catre preoti , rostirea cu voce tare a rugaciunilor liturghiei , promovarea participarii active si
constiente a credinciosilor la Liturghie : daruri , cantari , impartasire euharistica cu pregatirea
cuvenita , dar nu fara impartasirea duhovniceasca prin virtuti si rugaciune , prin care sporim cu totii
in comuniunea cu Hristos si intreolalta .
In urma cu 225 de ani ierodiaconul Neofit Kavsokalivitul refugiat la Brasov incheia redactarea
primului manual de Impartasire continua . Demersul sau care isi propunea restabilirea sensului
apostolic si patristic al practicii liturgice ortodoxe s-a izbit de rastalmaciri si a starnit polemici . Toata
pledoaria colivarilor poate fi sintetizata in cuvintele lui Ghenadie din Marsilia , care in jurul anului 470
scria : " lucrarea zilnica a impartasirii euharistice nici nu o laud , nici nu o mustru . Indemn insa la
cuminecare in toate duminicile , daca mintea e lipsita de inclinare spre pacat " sau in cele ale Didahia
celor 12 Apostoli ( cap.14,1 ) document paleocrestin de la sf. sec 1 , unde se afirma limpede :
"adunandu-va in ziua Domnului , frangeti Painea si multumiti (aduceti Euharistia ) , marturisiti-va insa
inainte greselile , ca Jertfa sa fie curata , dar si in cele ale Sfantului Ambrozie al Milanului +397 : " asa
sa-ti fie viata , incat sa meriti sa o primesti (Impartasania) in fiecare zi " .

Ca un preambul, lucrarea la care facem referire ncepe cu prezentarea unei scrisori pastorale a
Mitropolitului Neofit Cretanul, n Postul Mare al anului 1739, n care acesta sanctioneaz starea de
criz existent n comunittile bisericesti din vremea sa, n trile Romne, ncercnd s traseze cteva
ndemnuri pastorale concrete, menite s rezolve starea de fapt: socotiti pravoslavnicilor crestini la ct
de mare dar dumnezeiesc v nvredniciti cnd pe Domnul nostru Iisus Hristos l aveti n voi, cci
atunci si paz mare de la Dnsul aveti si ajutor si folosint spre toate lucrurile spre sporire. Iar cnd nu
veti primi cu fric si cu dragoste si cu curtenie si cu pocint de pcate, atunci n loc de folosint si cu
ajutor si buntate si spsenie, porniti cu totul mult mai vrtos mnia Lui asupra voastr (p. 99).







10
Capitolul II al lucrrii, intitulat sugestiv mprtsirea continu-pro si contra-documentele unei
dispute, prezint cteva lucrri sau fragmente patristice privitoare la problematica mprtsirii. Primul
dintre textele patristice puse n atentia cititorului este acela al printelui athonit Neofit Kavsokalivitul,
Despre faptul c credinciosii trebuie s se cuminece ncontinuu (synechos) cu dumnezeiestile Taine si
mpotriva celor ce din pretins evlavie ntorc spatele mprtsirii Tainelor la Dumnezeiasca
Liturghie. Este deosebit de interesant modul n care se reuseste n acest text patristic demonsrarea
faptului c abtinerea nejustificat de la primirea dumnezeiestilor Taine (adic oprirea de la ele,
pe care o poate hotr numai duhovnicul) pe motive de evlavie, nu-i altceva dect o evlavie lipsit de
evlavie (p. 105-111), artnd c a refuza mprtsirea Tainelor din cauza unei pretinse evlavii e de
fapt un acopermnt al indolentei (p. 113) si c de fapt pe noi care ne-am nscut deja din duhul si
ne-am fcut copii ai lui Dumnezeu si ne-am mbrcat n Hristos prin Botez, Domnul ne cheam nu
numai ca pe Toma, cruia prin suflareaDuhului mpreun cu ceilalti Apostoli i s-a dat s se a ting
de coasta Saci ni s-a dat s ne lipim buzele de ea si s bem din sngle curs din ea (p. 131).
Este necesar, potrivit lui Neofit, apropierea continu de dumneziestile Taine, ntruct aceasta
druieste iertarea pcatelor pe care le facem n fiecare zi, ne ajut n curtirea noastr luntric,
cci Iisus Hristos este dreptatea, sfintirea si rscumprarea noastr dar pentru aceasta avem
nevoie mai nainte de pmntul sufletului care s primeasc acest grunte cerescsi de cultivarea lui
prin fapte bune sau prin pocint, fr de care nu are loc (p. 136).
Un al trilea motiv ar fi acela c este necesar s vestim n fiecare zi moartea Domnului si
aceasta o facem n cadrul Sfintei Liturghii (p. 136). Prima consecint duhovnicesc a abtinerii de la
primirea Sfintei mprtsanii este lipsirea de viat (duhovniceasc), ori ce pedeaps este mai mare
dect s nu ai viat n tine nsuti? (p. 138).
Sfntul Nicodim Aghioritul, Carte foarte folositoare de suflet despre mprtsirea continu cu
preacuratele lui Hristos Taine (1783):
partea I , Despre rugciunea Domnului,
partea a I I 1. C e necesar ca ,credinciosii ortodocsi s se imprtseasc frecvent cu
dumnezeiescul Trup si Snge al Domnului,
2. C mprtsirea frecvent cu Sfintele Tainee lucru folositor si mntuitor,
3. C faptul de a ntrzia cineva s se mprtseasc i produce mare vtmare,
partea a I I I -, obiectii si rspunsul lor, Epilog;
Sfntul Nicodim Aghioritul / Lorenzo Scupoli, Cuminecare sacramental si cuminecare spiritual;
Sfntul Nicodim Aghioritul / Giovanni Pinamonti, Meditatie la Taina Sfintei mprtsanii. Dosarul
unei polemici (1772 1819): scrisori, mrturisiri de credint, decrete,
1. prima interventie a patriarhului Teodosie (1772),
2. Alte scrisori patriarhale ale lui Teodosie (1773),
3. Mrturisirea colivarilor (1774),
4. Condamnarea colivarilor de patriarhul Sofronie (1776),
5. Disculparea colivarilor de patriarhul Gavriil (1781),
6. Condamnarea crtii Despre mprtsirea continu de patriarhul Gavriil (1785),
7. Disculparea crtii Despre mprtsirea continu de patriarhul Neofit (1789-1794),
8. Mrturisirea de credint a lui Nicodim Aghioritul (1807 / 1819),
9. Tomosul patriarhal din 1807 al patriarhului Grigorie V,
10. Decretul patriarhal din 1819 al patriarhului Grigorie V.








11
Concluzie asupra lucrrii prezentate, voi apela tot la cuvintele printelui Ioan I. Ic din prefata
ei: contextul deplin al pledoariei monahilor colivari reprimati n-a fost si nu este pe deplin sesizat
pn astzi. n ultim instant, ei nu voiau dect s restaureze etosul crestinismului apostolic si al
Bisericii vechi etos pascal, n acelasi timp euharistic si ascetic si martiric (p. 88).
Lucrarea pe care am prezentat-o si propune nu doar s analizeze o controvers ivit ntr-un
cadru istoric dat, ci s lmureasc o problem care mai frmnt si astzi mediile noastre bisericesti, si
anume problema deas-rar mprtsire a credinciosilor cu Dumneziestile Taine. Ori meritul ei este
tocmai acela c nu rmne doar n sfera analiticului, ci prin importantele documente pe care le
descoper, las s se ntrevad un rspuns limpede, la ceea ce se vdeste a fi de fapt o fals dilem.
Propunem ca rspuns un fragment dintr-un material al .P.S. Serafim Joant, care se ocup
tocmai de acest problematic, fragment pe care l red si Diac. Ioan I. Ic jr., n interesantul si bogatul
material pe care-l asaz la nceputul lucrrii prezentate , lucrare a crei traducere o face din limba
greac ntr-o frumoas si articulat rostire romnesc.
Fragmnetul acesta din materialul .P.S. Serafim nu este altceva dect o reusit sintez/rspuns
la problematica cu care ne provoac lucrarea pe care am prezentat-o: Dilema nu ar fi, mprtsire
deas sau rar (o fals dilem), ci privat sau corporat, gest de pietate individual, de recompensare a
vredniciei eforturilor personale cu premiul euharistic, sau act eclesiologic de constituire si
manifestare a Bisericii ca Trup al lui Hristos.
O Liturghie la care nimeni nu se mprtseste e un nonsens, un refuz al chemrii lui Hristos, o
absent a dorintei apropierii de El si a pregtirii nencetate pentru ntlnirea cu El. Pentru cei n pcate
de moarte, mprtsirea deas sau rar nu are nici un sens, ei neputndu-se apropia niciodat de
Sfintele Taine; ele se refer la cei care nu triesc n pcate de moarte, frecventeaz regulat biserica si
se silesc s duc o viat crestin ct mai autentic. Abtinerea lor de la mprtsire e de nenteles si lor
le adreseaz Sfntul Nicodim (Aghioritul-n.n.) ndemnul de a se cumineca ncontinuu. Ei trebuie
educati si constientizati s-L doreasc mereu pe Hristos, s le fie foame de El, s nu mai poat tri fr
El si fr ntlnirea regulat cu El. Pentru acestia mprtsirea frecvent nu e o banalizare si o rutin,
ci duce la o crestere a calittii si a vietii crestine; asa cum cine se roag mai des se roag tot mai
fierbinte si mai bine, tot asa cine se mprtseste mai des n chip constient si responsabil sporeste n
viata n Hristos.