Sunteți pe pagina 1din 12

CONTENCIOS ADMINISTRATIV

RFERAT

RAPORTURILE DE DREPT ADMINISTRATIV


CUPRINS

Bibliografie . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3

Introducere . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4

Capitolul I

Actul administrativ

1. Contenciosul administrativ. Noţiunea actului administrativ. . . . . . . 5

2. Clasificarea şi trăsăturile actelor administrative . . . . . . . . . . . . . . . .6

Capitolul II

Raporturile de drept administrativ

1. Conceptul de raport de drept administrativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .7

2. Structura raporturilor de drept administrativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8

3. Trăsăturile raportului de drept administrativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 8

4. Categorii de raporturi de drept administrativ . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 9

Notă de concluzii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12

2
Bibliografie

1. Constituţia României din 1991, republicată


2. Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi
completările ulterioare
3. Emanuel Albu şi colectivul, Drept administrativ, Partea I si a II-a, Editura
Fundaţiei România de Mâine, Bucureşti, 2008
4. Alexandru Negoiţă, Contenciosul administrativ şi elemente de drept
administrativ, Editura Lumina Lex, Bucureşti, 1992
5. Alexandru Ioan, Drept administrativ comparat, Editura Lumina Lex, Bucureşti,
2000;
6. Emanuel Albu, Dreptul contenciosului administrativ, Editura Universul
Juridic, Bucureşti, 2008
7. Antonie Iorgovan, Liviu Giurgiu, Alexandru Negoiţa, Ioan Alexandru, s.a.,
Legea contenciosului administrativ-comentariu si jurisprudenţă, Editura
Universul Juridic, Bucureşti, 2008;
8. Ernst Forsthoff, Traite de droit administratif, Bruxelles, 1969

3
Introducere

Înlăturarea regimurilor politice totalitare, pentru statele din sud-estul Europei în


special şi pentru întreaga lume în general, a însemnat un moment istoric remarcabil.
Aceste popoare, luând contact cu o noua realitate au înţeles că, pentru a face din nou
parte din viata continentului Europa, este necesar să devină membre ale Uniunii
Europene.
Pentru a putea întelege şi defini conceptul de administraţie publică europeană,
trebuie avute în vedere discuţiile referitore la conceptul de suveranitate, paradoxul
ordinii juridice comunitare, conţinutul conceptului de drept administrativ european,
izvoarele dreptului administrativ european şi principiile dreptului administrativ
european.
Ordinea comunitară se bazează pe ideea de suveranitate exercitată în comun,
ceea ce corespunde ideii de suveranitate divizibilă, idei considerate corespunzătoare
pentru a descrie funcţionarea unui mecanism integrationist de tipul Uniunii
Europene.
În literatura juridică s-a exprimat punctul de vedere că ordinea juridică
europeană poate fi vazută ca un sistem format din : subsistemul dreptului
administrativ european, drept bancar european, drept comercial european, drept
monetar european, drept fiscal european, drept vamal european, dreptul european al
agriculturii, dreptul european al transporturilor, dreptul european al mediului, dreptul
european al asigurărilor. În fixarea principiilor dreptului administrativ european
jurisprudenţa Curtii Europene de Justitie a avut un rol important. Principiile generale
ale dreptului administrativ european sunt : încredere şi previzibilitate, deschidere şi
transparenţă, răspunderea delictuală a administraţiei comunitare, eficienţă şi
eficacitate .

4
Capitolul I
Actul administrativ
1. Contenciosul administrativ. Noţiunea actului administrativ

Orice persoană care se consideră vatamată într-un drept al său ori într-un interes
legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin
nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios
administrativ competente, pentru anularea actului, recunoasterea dreptului pretins
sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Interesul legitim
poate fi atat privat, cât şi public.
Legea contenciosului administrativ defineste actul administrativ-jurisdicţional
astfel: “actul juridic emis de o autoritate administrativă cu atribuţii jurisdicţionale în
soluţionarea unui conflict, după o procedură bazată pe contradictorialitate şi cu
asigurarea dreptului la apărare”. Contenciosul administrativ este activitatea de
soluţionare, de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii,
a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a
născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul
legii, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva
o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim*1. Art. 2 alin.1, lit.c din
Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 defineşte actul administrativ ca
fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică
în vederea executării ori a organizării executării legii, dând naştere, modificând sau
stingând raporturi juridice. Potrivit aceloraşi prevederi legale, sunt asimilate actelor
administrative, în sensul legii, şi contractele administrative încheiate de autorităţile
publice, precum şi refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept
sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitantului în
termenul legal.

1
Legea 554 / 2004, Monitorul Oficial nr.1154 / 07.12.2004, Partea I
5
2. Clasificarea şi trăsăturile actelor administrative

Actele administrative se supun principiilor legalitatăţii şi oportunităţii şi sunt


adoptate sau emise de organele care au această competenţă ce le-a fost conferită prin
lege sau în baza legii. Actele administrative sunt executorii din oficiu sub prezumţia
de veridicitate, autenticitate şi legalitate. În funcţie de întinderea efectelor juridice pe
care le produc, actele administrative se împart în: acte administrative normative -
conţin reglementări cu caracter general, impersonal şi obligatoriu, producând efecte
erga omnes şi acte administrative individuale - produc efecte faţă de o persoană sau
faţă de persoane dinainte stabilite, cum sunt hotărârile de Guvern sau decretele
prezidenţiale.
În funcţie de valoarea lor juridică, actele administrative se împart în: acte
administrative de autoritate - cele care sunt emise de o autoritate administrativă care
actionează în regim de putere publică şi acte administrative de gestiune - acte
juridice încheiate de autorităţile administrative pentru exploatarea şi dezvoltarea
proprietăţii publice a statului şi a unităţilor administrativ teritoriale cu persoane
fizice sau juridice.
Trăsăturile caracteristice ale actului administrativ: a) actul administrativ este un
act juridic care produce efecte juridice prin el însuşi, făcând să ia naştere, să se
modifice sau să se stingă drepturi şi obligaţii; b) actul administrativ este o
manifestare unilaterală de voinţă juridică din partea autorităţii administrative care îl
adoptă sau îl emite; c) actul administrativ este supus regimului de drept administrativ
şi este adoptat sau emis în cadrul unui raport de drept administrativ; d) actul
administrativ este adoptat/emis de către o autoritate administrativă în vederea
organizării executării legii şi executării în concret a acesteia.
În principal, actele administrative sunt adoptate/emise de către organe din
sistemul administraţiei publice, dar şi de organe apartinând puterii legislative şi
judecătoreşti, în activitatea organizatorică a acestora sau de executare în concret a
legii; actul administrativ este executoriu din oficiu, el bucurându-se de o puternică

6
prezumţie de legalitate, autenticitate si veridicitate. În cazul actului administrativ nu
mai este necesară intervenţia instanţelor judecătoreşti pentru punerea lui în
executare, precum în cazul actelor juridice civile şi comerciale.

Capitolul II
Raporturile de drept administrativ
1. Conceptul de raport de drept administrativ

Raportul juridic este o relaţie socială reglementată de norma juridică în cadrul


căreia participanţii apar ca titulari de drepturi şi de obligaţiuni reciproce prin
exercitarea cărora se realizează scopul normei juridice. În acelaşi timp, normele
juridice se realizează în viaţa numai prin raporturi juridice, ceea ce nu înseamnă că
în mod necesar acţiunea unei norme juridice creeaza un raport juridic. Prin urmare,
permisele apariţiei raportului juridic sunt: existenţa normei juridice, subiectele de
drept si faptele juridice.
Raporturile de drept administrativ reprezintă relaţiile sociale care au fost
reglementate, direct sau indirect, adică prin intervenţia unor fapte juridice, de către
normele dreptului administrativ şi care se formează în legătură cu organizarea
executării şi executarea în concret a legii.
Cu alte cuvinte, raporturile de drept administrativ sunt relaţii sociale ce se
formează, în principal, în legătură cu organizarea şi exercitarea competenţei
organelor administraţiei publice, relaţii sociale ce sunt supuse reglementărilor
dreptului administrativ. Într-o altă formulare, raportul juridic administrativ a fost
definit ca acel raport social reglementat de normele dreptului administrativ care
intervine în cadrul şi pentru realizarea funcţiei executive a statului.
Raporturile de drept administrativ nu se stabilesc numai în activitatea organelor
administraţiei publice, ci şi în domeniul de activitate al altor autorităţi publice, cum
sunt organele puterii legislative, organele autorităţii judecătoreşti ori în domeniul de
activitate al unor instituţii publice sau de interes public*2.
2
E. Albu, Dreptul contenciosului administrativ, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2008
7
Ca orice raport juridic, cel administrativ, are la baza apariţiei sale trei premise:
existenţa unei norme juridice aplicabile; existenţa subiectelor de drept şi faptul
administrativ.
2. Structura raportului de drept administrativ

Raportul de drept administrativ se compune, ca orice raport juridic, din trei


elemente: subiecte, obiect, conţinut. Subiectele raportului juridic sunt pe de o parte
autoritatea publică care exercită puterea publică sau o autoritate autonomă investită
cu capacitate de drept administrativ, iar pe de altă parte persoanele fizice sau
juridice. Obiectul raportului juridic de drept administrativ îl constituie acţiunea sau
inacţiunea subiectelor de drept, parte a raportului. Conţinutul raportului juridic este
format din drepturile şi obligaţiile părţilor.
Raportul de drept administrativ presupune existenţa a cel puţin două persoane,
denumite subiecte. În anumite raporturi, unul dintre subiecte este titular de drepturi,
iar celălalt este titular de obligaţii, în timp ce în alte categorii de raporturi de drept
administrativ, ambele subiecte pot fi titulare atât de drepturi cât şi de obligaţii.
Subiectul titular de drepturi se numeşte subiect activ, iar subiectul titular de obligaţii
se numeşte subiect pasiv. Deoarece activitatea de administrare este realizată în
principal de autorităţile administraţiei publice şi, în subsidiar, de autorităţile publice,
cel puţin unul din subiectele raporturilor de drept administrativ este investit cu
prerogative de putere publică.

3. Trăsăturile raportului de drept administrativ

Raporturile de drept administrativ se caracterizează prin trei trăsături


esenţiale:
a) unul dintre subiecte este întotdeauna un purtător al autorităţii publice,
determinând, în condiţiile legii un anumit comportament din partea celuilalt subiect.
Acesta, potrivit Constituţiei ar putea fi: statul, prin organele sale, unităţile

8
administrativ teritoriale, un organ al administraţiei publice, dar poate fi şi o altă
autoritate publică.
b) sunt raporturi de putere care apar în sfera relaţiilor sociale, reglementate de
dreptul administrativ. Sunt în acest sens, raporturi care se nasc în cadrul şi în vederea
realizării puterii executive a statului. Raporturile de drept administrativ se disting
astfel de celelalte ramuri de drept public ( drept constituţional, drept penal).
c) sunt raporturi de subordonare ale unuia dintre subiecţi faţă de celălalt.
Acest raport de inegalitate, de supraordonare a autorităţii administrative este ceea ce
deosebeşte dreptul administrativ de orice subramură a dreptului privat unde
subiectele, oricare ar fi ele, se află în raport de egalitate.

4. Categorii de raporturi de drept administrativ

În activitatea complexă de organizare şi exercitare a competenţei, organele


administraţiei publice se nasc, se modifică şi se sting o mare varietate de raporturi
juridice, care sunt clasificate de doctrină după mai multe criterii*3. Dar, cea mai
importantă clasificare a raporturilor de drept administrativ este aceea în funcţie de
apartenenţa unuia sau ambelor subiecte ale raportului de drept administrativ la
sistemul administraţiei publice.
Raporturile de drept administrativ care se nasc în cadrul sistemului
administraţiei publice se formează, în general, în legătură cu organizarea activităţii
publice, la formarea structurilor sistemului administraţiei publice, dar aceste
raporturi privesc şi funcţionalitatea sistemului administraţiei publice, adică iau
naştere prin realizarea administraţiei publice ca activitate. În cadrul acestei categorii
de raporturi de drept administrativ, în funcţie de conţinutul raporturilor, adică al
drepturilor şi obligaţiilor pe care le au subiectele participante, se vor distinge

3
L. Giurgiu s.a., Legea contenciosului administrativ-comentariu si jurisprudentă, Editura Universul Juridic,
Bucuresti, 2008
9
raporturi juridice administrative de subordonare, raporturi de colaborare şi raporturi
de participare*4.
Raporturile juridice administrative de subordonare ierarhică. În cadrul acestor
raporturi, subiectele participante nu se găsesc în pozitie de egalitate juridică, ele
aflându-se în cadrul unei ierarhii administrative în care subiectul activ este titularul
unei competenţe pe care o exercită ca autoritate ierarhic superioară faţă de celălalt
subiect. În cazul acestor raporturi de subordonare ierarhică, subiectul de drept activ,
care are calitatea de autoritate ierarhic superioară, are prerogativele de conducere,
îndrumare şi control asupra activităţii subiectelor de drept subordonate.
Raporturile juridice administrative de colaborare. În cadrul acestei categorii de
raporturi, subiectele de drept participante sunt pe picior de egalitate şi apar atunci
când două autorităţi ale administraţiei publice actionează împreună, exercitându-şi
fiecare competenţa în activitatea de aplicare a legii.
Raporturile juridice administrative de participare. Această categorie de
raporturi ia naştere în cazul relaţiilor în cadrul cărora titularii unor competenţe
participă la realizarea unor sarcini care revin organelor administraţiei publice,
precum sunt raporturile care se stabilesc între organe ale administraţiei publice
centrale şi organe ale administraţiei publice locale.
Raporturile de drept administrativ care se formează între subiecte de drept care
fac parte din sistemul administraţiei publice şi subiecte de drept aflate în afara
acestui sistem:
A doua categorie importantă de raporturi juridice de drept administrativ este
aceea a relaţiilor care se formează între subiecte de drept care fac parte din sistemul
administraţiei publice şi subiecte de drept aflate în afara acestui sistem. În cadrul
acestor raporturi, subiectele de drept active vin în calitate de autorităţi administrative
ori de servicii publice. Subiectele de drept pasive vin în relaţii cu aceste autorităţi
sau servicii publice datorită unor situaţii juridice diferite: ca cetăţeni, ca utilizatori ai

4
Al. Negoită, Drept administrativ, Ed. Syilvi, Bucuresti, 1998
10
unor servicii publice etc. În cadrul acestei categorii de raporturi juridice vom
identifica raporturi de subordonare şi raporturi de utilizare a serviciilor publice.
Raporturile juridice de subordonare a particularilor faţă de organele
administraţiei publice. Acest tip de raporturi juridice este cel mai des întâlnit în
cadrul categoriei de raporturi juridice administrative în care unul dintre subiecte
aparţine organelor sistemului administraţiei publice, iar celălalt subiect este un
particular, persoană fizică sau persoană juridică, aflat în afara acestui sistem. În acest
tip de raporturi juridice, subiectul de drept activ are o poziţie supraordonată faţă de
subiectul pasiv. Autoritaţile administraţiei publice pot stabili în mod unilateral
drepturi şi obligaţii pentru celelalte subiecte ale raportului juridic administrativ,
aflate în afara sistemului administraţiei publice.
Raporturile juridice de folosire a serviciilor publice. În cadrul acestui tip de
raporturi juridice administrative, subiectele de drept active acţionează, pe baza şi în
executarea legii, ca servicii publice înfiinţate pentru a realiza activităţi cu caracter de
prestaţie, în scopul satisfacerii unor nevoi de interes public, iar subiectele pasive au
dreptul să pretindă executarea prestaţiilor respective.
Raporturile juridice de colaborare şi participare a particularilor la realizarea
sarcinilor care revin administraţiei publice. Între particularii persoane fizice şi
juridice, pe de o parte şi organele administraţiei publice, pe de altă parte, se
formează o categorie aparte de raporturi juridice administrative şi anume raporturi de
colaborare şi participare la realizarea unora dintre sarcinile care revin administraţiei
publice. În astfel de situaţii, acţiunile celor care se consideră vătămaţi vor fi de
competenţa instanţelor de contencios administrativ, ca urmare a aplicării regimului
juridic de drept administrativ în raporturile juridice respective.

Notă de concluzii
11
Termenul de administraţie desemnează o activitate care serveşte unei finalităţi
şi care se subordonează cuiva*5. Din punct de vedere etimologic, termenul de
administraţie derivă din cuvântul latin administer care înseamnă ajutor, slujitor, şi
figurativ, unealtă. Definiţiile noţiunii de administraţie publică sunt numeroase şi
diverse în literatura de specialitate*6, ceea ce l-a determinat pe un reputat autor să
afirme că administraţia, în general, şi administraţia publică, în special, se lasă
analizată şi descrisă, dar nu se lasă definită*7.
Existenţa contenciosului administrativ este condiţionată, în statul de drept, de
aplicarea a doua principii: principiul respectării drepturilor legal dobândite şi
principiul obligativităţii statului de a asigura executarea hotarârilor judecatoreşti.
Este necesar ca persoana sa fie sigura că raporturile juridice, încheiate în mod legal,
în cadrul ordinii de drept existente, sunt intangibile. Atât activitatea fiinţei umane,
cât şi aceea a administraţiei se caracterizează prin posibilitatea de a scruta viitorul în
estimarile efectuate. Prevederea este garantată numai dacă persoanele şi
administraţia au siguranţa în durabilitatea raporturilor juridice pe care şi-au întemeiat
şi orientat activitaţile.
Termenul “contencios” vine de la cuvântul francez “contentieux”, care, la
rândul sau, se trage din verbul latinesc “contendere”, care înseamnă a lupta. În sens
juridic, termenul de contencios are două accepţiuni: prima, de activitate menită să
soluţioneze un conflict juridic şi a doua, de autoritate competentă să soluţioneze
asemenea conflicte. În perioada interbelică contenciosul administrativ era definit ca
totalitatea litigiilor născute între particulari şi administraţie cu ocazia organizării şi
functionării serviciilor publice şi în care sunt puse în cauză reguli, principii si situaţii
aparţinând dreptului public .

5
Al. Negoită, Drept administrativ, Ed. Syilvi, Bucuresti, 1998
6
I. Alexandru, Administratia publică, Bucuresti,1999
7
E. Forsthoff, Traite de droit administratif, Bruxelles, 1969
12