Sunteți pe pagina 1din 1

Cnd izgonit din cuibul veniciei

ntiul om
trecea uimit i-ngndurat prin codri ori pe cmpuri,
l chinuiau mustrndu-l
lumina, zarea, norii -- i din orice floare
l sgeta c-o amintire paradisul --
i omul cel dinti, pribeagul, nu tia s plng.
Odat, istovit de-albastrul prea senin
al primverii,
cu suflet de copil ntiul om
czu cu faa-n pulberea pmntului:
"Stpne, ia-mi vederea,
ori dac-i st-n putin mpinjenete-mi ochii
c-un giulgiu,
s nu mai vd
nici flori, nici cer, nici zmbetele Evei i nici nori,
cci, vezi -- lumina lor m doare".
i-atuncea Milostivul ntr-o clip de-ndurare
i dete -- lacrimile.

S-ar putea să vă placă și