Sunteți pe pagina 1din 4

“ ……cel mai bine plătit om, pentru munca depusă, e în România...


Justin Capră: inventator, măturător, filozof şi pustnic
de Caterina NICOLAE | 14 FEBRUARIE 2008

Americanii, canadienii, nemţii şi italienii au vrut să-l „importe“. De fiecare dată, răspunsul lui a
fost „Nu“

“Mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată lumea spune că nu se poate face
nimic“

Pe lângă aparate de zbor şi maşini, Capră a inventat şi motociclete neconvenţionale


Justin Capră, românul care a inventat rucsacul zburător folosit acum de americani în călătoriile
spaţiale, stă la Baloteşti, într-o casă austeră ca o chilie. Când l-au „vizitat“, hoţii i-au făcut pagubă doar
pentru că au lăsat uşa deschisă la plecare. Era iarnă, el era plecat din localitate şi centrala a
consumat gaz cât pensia lui pe o lună.

Cu rucsacul zburător în beciurile miliţiei

Rucsacul zburător i-a adus, la început, doar belele. „În 1956 l-am propus Academiei şi bineînţeles că
am produs ilaritate. «Tovarăşi, avem nevoie de tractoare, nu de oameni să zboare» şi, mă rog, chestii
d-astea. În ’58 l-am brevetat. Dar, în ’56, pentru că aveam intenţia să realizez un astfel de aparat şi
nişte maşinuţe, am făcut prostia să merg, neştiind puterea comuniştilor, la Ambasada Americană să
cer sprijin. Am fost arestat. Nu m-au ţinut mult – două săptămâni –, dar dormeam pe ciment şi
mâncam un sfert de pâine pe zi. Înainte de asta eram ofiţer de aviaţie. După – am fost dat afară din
Armată şi am fost trecut la index. Spălam maşini, măturam, ca să pot exista. Până în 1962, când a
venit Expoziţia Americană la Bucureşti şi şi-au expus americanii aparatul lor de zbor. Diferenţa între al
meu şi al lor era de culoare: al lor era gri şi al nostru – negru. Altminteri erau identice“.

O jucărie: curent electric din zgomot

Americanii şi mai apoi Henri Coandă i-au făcut pe tovarăşi să-şi reconsidere poziţia faţă de Justin
Capră. L-au reabilitat oarecum, adică şi-a putut găsi un loc de muncă mai tehnic decât măturător. Dar
şi munca de jos a fost o „sursă de inspiraţie“.
Ce faci, de pildă, dacă trebuie să lucrezi într-o cazangerie, într-un zgomot infernal? Evident: încerci să
transformi zgomotul în curent electric! „Am folosit un telefon Bell, o membrană cu o bobină şi un miez
de fier, pusă în hala în care se făcea gălăgie şi recoltam în altă parte curent. Nu am reuşit să produc
mult curent, dar mă gândeam să pun membrane peste tot, în toată hala, ca să meargă măcar
polizoarele fără să mai consume din reţea“. Asta este una dintre invenţiile pe care le-a considerat
jucării şi nu s-a obosit să le breveteze.

„Nu se poate, da’ funcţionează“

Există însă o invenţie pe care ar fi vrut s-o breveteze, dar n-a putut, pentru că nimeni nu i-a găsit
explicaţia fizică. „Am realizat odată un dispozitiv care micşora masa unui obiect. Folosea teoria
impulsului care se certa cu una dintre legile fizicii care spune că fiecărei acţiuni trebuie să-i
corespundă o reacţiune egală şi de sens contrar. Or, ăsta al meu n-avea jet, n-avea elice, n-avea roţi,
n-avea interacţiune magnetică şi al naibii se mişca. Bineînţeles, consuma, nu era perpetuum mobile.
Şi atunci m-a luat ministrul Octavian Groza, fiul lui Petru Groza, şi m-a dus la Consiliul Naţional de
Ştiinţă şi Tehnologie. Şi acolo a venit un hectar de mărimi – profesori, academicieni, savanţi – şi prima
expresie a fost «nu se poate». La care Groza zice «Nu se poate, da’ merge. Cum dracu’ justificăm?»
Doctor în fizică, Dan Vamanu, care a fost şef de promoţie la Oxford, a studiat dispozitivul şi mi-a zis
«Justine, să mă ia dracu’ dacă am înţeles. Ăsta n-ar trebui să meargă. Da’ bine că merge, c-om găsi
noi justificare matematică». Nu s-a găsit nici acum“.

Circa 100 de vehicule neconvenţionale

Justin Capră a realizat 72 de prototipuri de autoturisme cu consum infim (2 litri de benzină pentru un
drum între Bucureşti şi Iaşi, cu viteza medie de 70km/h), 7 aparate de zbor neconvenţionale pe care
le-a testat personal şi 15 motoare neconvenţionale. Din toate acestea, doar o invenţie – automobilul
fără caroserie, cu efect pelicular – şi-a găsit o oarecare aplicare.

Este vorba despre un prototip care a rămas la stadiul de machetă pentru că Justin Capră n-a avut bani
să-l construiască. „Un automobil cu caroseria dintr-o perdea aeriană, care creează şi o propulsie şi
poate face, eu ştiu, şi aer condiţionat în maşină. Este vorba de un jet de aer evacuat din faţă şi aspirat
în spate, care îmbracă ocupanţii autovehiculului. Am aruncat şi apă pe el, nu se întâmplă nimic – nu
plouă, nu ninge“. Iar aplicarea a fost mai mult decât modestă: un cetăţean din Bacău a folosit invenţia
lui Capră pentru a realiza un acvariu care n-are un perete, dar ţine, totuşi, şi apa, şi peştii!

Întrebare frecventă: „De ce nu plecaţi?“

De ce n-a plecat să se realizeze în ţări mai civilizate? „M-a întrebat asta un ziarist pe vremea lui
Ceauşescu. I-am zis «Eu să plec? Să plece ei (comuniştii, n.n.). Păi ce, eu am stricat atmosfera în
ţara asta? Aici este o ţară formidabilă – nu se poate da faliment pentru că tot sistemul e falimentar. Şi
pe urmă, dacă mă duc cu o sticlă de coniac la ITB, iau un tramvai. În Germania nu poţi să faci treaba
asta, cade guvernul». După revoluţie au venit alţii să mă întrebe «De ce nu plecaţi?». Păi ce, să
mănânc lebede la Viena? Şi pe urmă, mi se pare mai interesant să faci ceva într-o ţară în care toată
lumea spune că nu se poate face nimic. Am fost invitat să rămân în Italia, America, Germania,
Canada... Credeţi că umblă pe undeva câinii cu covrigi în coadă? Ne uităm la salariile din Occident.
Păi cel mai bine plătit om pentru munca depusă e în România...“

Nu există inginer adevărat fără cultură

Acum, Justin Capră are 75 de ani, dar nici vorba, nici mişcarea nu-i arată vârsta. El pune „tinereţea“
pe seama familiei. „Tata a murit la 90 de ani pentru că l-a lovit o maşină când era pe bicicletă. Bunicii,
mătuşile – la 102, 107, 110... „Lucrează la al 73-lea prototip de autoturism şi şi-ar dori ca cineva să-i
continue munca, să cerceteze şi să pună în aplicare efectele pe care le-a descoperit.

Nu este însă uşor să ajungi ucenicul lui Capră. „Un inginer, dacă nu are cultură, nu poate lega
fenomenele. De fapt nu cultură, ci un simţ al sintezei. Kant zice «eu sunt propriul meu stăpân». Ei,
cum dracu’ poţi să fii propriul tău stăpân într-o lume conjuncturală, înlănţuită? Şi spune că morala
poate fi în afara moralei creştine, ceea ce iar este o greşeală. (...) Newton zice «Ce este gravitaţia? Eu
pot să vă spun că este direct proporţională cu masa şi invers proporţională cu pătratul distanţei, e o
formulă matematică exactă, dar esenţa n-o ştie nimeni». Pentru că nu există esenţe în materie. Noi,
oamenii, ne deplasăm asimptotic spre cunoaştere pe care nu o s-o întâlnim pentru că curba asimptotă
întâlneşte verticala cunoaşterii undeva la infinit.“

INFO PLUS

EMIGRAREA

Am avut naivitatea, mi-am închipuit că învăţând voi fi mai liber şi mai fericit. Doamne, ce deziluzie am
avut atunci când mi-am dat seama că prin învăţătură ne mărim aria întrebărilor, ne mărim exponenţial
aria de necunoaştere. Şi, în fond, ce să cunoaştem, de vreme ce definiţiile nu ne apropie de esenţe,
de vreme ce adevăr egal subiectiv?

Academicul ne îndepărtează de natură, acesta este diferenţial, centrifug, nu dă răspunsul la întrebări.


Pretinsele sale răspunsuri nu rezolvă problema cunoaşterii. Simt un gol sprijinindu-mă pe adevărul
ştiinţific oficial. Nu mai vreau clasicul în abordarea căilor de studiu. Vreau altceva! N-am întâlnit
adevărul absolut, n-am întâlnit decât raportabilităţi, conjuncturi, relativitate.

Adevărul în care cred este unul singur: adevărul Divin.

Spiritul, în schimb, nu intră în crize, spiritualistul nu disecă multidimensionalitatea Divină, o ia ca


postulat, ştiinţa spirituală este de aceea interferenţială, centripetă şi nu dă reacţii secundare.

Există totuşi o cale şi anume: evoluţie în plan spiritual, în plan creştin, pentru că iubirea, stima,
toleranţa rezolvă toate problemele.

Să zicem că fericirea este, la urma urmei, un fel de nesimţire, este un alt fel de a vedea lucrurile. Eu,
de exemplu, sunt fericit atunci când sunt obosit fizic şi când văd rezultatul muncii mele.

Sunt un hobist, un tip dificil, o dualitate psihică, sunt ăla care vede alfel. Pentru acest motiv am fost
persiflat, invectivat şi chiar agresat fizic, şi de ce? Pentru că merg pe alt drum, nu pe cel obişnuit.
Deranjez nişte somnolenţe, nişte tipare. Lumea nu are nevoie de oameni care nu cred în definiţii, care
nu cred în academii şi nici în premianţi oficiali.

Când ţin o conferinţă sau un curs văd discipolii mei plecând mai îngânduraţi. Am acest defect, această
particularitate, pun lumea pe gânduri. Mulţumesc lui Dumnezeu că am ajuns la vârsta la care îmi dau
seama că nu trebuie să critic, înţeleg faptul că există o programare din afara noastră, în alt raport
spaţiu – timp. (Care spaţiu, care timp? alte relativităţi?)

Nu-mi permit să critic istoria, de vreme ce aceasta este conjuncturală. Mai întâi că nu cunosc noţiunea
de bine şi de rău. Dar nici nu îl înţeleg pe filosoful Kant atunci când afirmă că dânsul îşi este propriul
lui stăpân! Cum poate un om fi stăpân pe el într-o lume înlănţuită?
Prefer înţelepciunea vârstei, observ că geneticul poate fi optimizat, cromozomii având permeabilitate
spirituală.

Eu nu sunt în măsură să ofer soluţii, nu mă pricep, soluţii vă poate da natura, în măsura înţelegerii
noastre. Eu nu cred în politicieni, vorbăreţi, colesterolizaţi, cu ţinută opulentă şi ostentativă.

Nu mai cred în imagini, nu cred în virtual. Eu cred în pădure, în apă, în aer, în filosofia ţăranului bătrân,
pardon, nu în ţăranul de lângă metropolă.

Cred în adevărul Divin, în legătura Divinului cu omul prin intermediul monarhului şi al sacerdotului. Nici
pe filosoful Platon nu-l înţeleg atunci când şi-a declarat repubica ce-i poartă numele, de vreme ce l-a
şcolit pe Aristotel în spirit monarhic. Cred într-un reprezentant de tip confucian, într-o verticalitate, într-
un caracter.

Calea pe care am ales-o este emigrarea în pădure, unde nu aud expresii vulgare, unde nu aud
manele şi nu văd imagini de reclamă şi nici telenovele.Vreau să înlocuiesc radioul cu muzica sa
agresivă, cu muzica ciripitului păsărelelor, cu sunetul apei şi foşnetul frunzelor.

Refuz artificialul, nu mai vreau beţivi şi fumători, vreau oameni adevăraţi sau fără oameni.

Vreau să fiu mic pentru a mă bucura de adevărul Divin.

Justin CAPRĂ