1

„dumnezeu” este dublu helix!

Motto:
Acest demers nu reprezintă un moft intelectual! Este vorba de VIAȚĂ și de MOARTE!

Biblia, Ioan, 1
1 La început era* Cuvântul, şi Cuvântul era cu** Dumnezeu, şi† Cuvântul era Dumnezeu††.
El* era la început cu Dumnezeu.
3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.
4 În El* era viaţa, şi** viaţa era lumina oamenilor.
5 Lumina* luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.

Alexis Carrel – Omul ființa necunoscută („L'homme cet inconnu” – 1935)

Cap. I; 1: „Cunoașterea ființelor vii a progresat mai încet decât aceea a materiei neînsuflețite”. Și,
încă: „Ignoranța noastră de noi înșine.”?!
Nimic altceva decât truisme. Însă nu lipsite de paradoxuri!
a) Cum se poate face diferența între ființele vii și materia neînsuflețită? Întrebarea pare idioată…
Pentru că:
b) În viața de zi cu zi diferența se face ușor și SPONTAN! Orice copil poate s-o facă!
Și aici paradoxul: cum poți să stabilești diferența dacă nu cunoști decât vag categoriile respective?!
Bună întrebare!
Se pare că există o metodă foarte eficientă de analiză utilizată de organismele vii asupra
organismelor vii (vezi viața în junglă). Pe care o folosim și noi în mod implicit, reflex!
Și care, evident, diferă de metoda științifică.
Ca să arăt că ceea ce descrie Alexis Carrel în 1935 (premiul Nobel pentru medicina în 1912)
rămâne cât se poate de actual mă voi referi la o situație similară referitore la figurile anti spam.
Și în acest caz există un ciudat handicap pe care metoda științifică îl are față de metoda de
cunoaștere folosită SPONTAN de organisme.
Un sistem IT, oricât de performant, NU POATE ANALIZA ACESTE FIGURI!
Și el folosește logica și principiile științifice cele mai avansate!
În schimb, fără să-și poată explica cum, o persoană obișnuită, sănătoasă, le poate descifra ușor.
Și astfel dovedește online că nu este un program automat!
În acest caz limitările științifice nu numai că sunt acceptate în prezența unor posibilități „nestudiate”
ale viului, dar sunt făcute să fie chiar „utile”în aceste condiții?!
Merge știința cu frâna de mână trasă în anumite direcții? Sau avem doar o altă teorie a conspirației?
Poate…
Dar, în paralel și SIMULTAN, „o ia la vale” în studierea mediului amorf, tehnologic (susținută
de importantele profituri financiare rezultate).
Această dublă măsură a calității abordării științifice să fie doar o coincidență?
Sau, altfel spus, o metodă de cunoaștere mai eficientă la nivelul viului să limiteze dezvoltarea
tehnologică (foarte profitabilă)?!
Eu cred că modelele organismelor vii (ca și ale figurilor anti spam) nu „se ascund de” ci „sunt
ascunse premeditat prin” metoda științifică.
Argumente în sprijinul acestei grave afirmații voi face în lucrarea „Omul, ființa descoperită”.
În care voi vorbi despre „Cuvânt”! Adică despre codul genetic și suportul său, ADN-ul celular.
Indiferent cât de specializat poate pare acest material el se adresează unor oameni obișnuiți care
caută adevărul.
Dacă există termeni cu care nu sunteți familiarizați rog folosiți cu încredere net-ul.
Aici aveți câteva rânduri în care "știința' și "religia" sunt, deopotrivă, negate! Dar în termeni reci,
logici.
 2

PS - Există oameni de știință și clerici cărora le-au fost puse la dispoziție. Singura reacție:
TĂCEREA!
În paralel și cam neoficial avem http://stiintasitehnica.com/adn-ul-este-noua-materie-prima-a-
uzinelor-pentagonului/
***
Natura reală a ADN-ului impune faptul că realitatea este holografică!
1) Legătura directă dintre ADN și realitatea holografică este singura care explică "VIAȚA"!
Adică ordinea stabilă a proceselor fizico chimice ale organismului Dvs. ("neg-entropia")! Sau
imaginea pe care o priviți dimineața în oglindă!
Aceasta se formează ca și cum procesele fizice și chimice s-ar sincroniza cumva, în pofida
vitezelor (latențelor) foarte diferite cu care se desfășoară fiecare.
Iar SINCRONIZAREA înseamnă lipsa „timpului”, implicit a „interacțiunii” între procese.
De exemplu:
“Dată fiind evoluția în timp (materializată prin latența τ) a acestor procese, cum se explică faptul
că o substanță străină este decelată aproape instantaneu, iar organismul poate deja începe
fabricarea anticorpilor adecvați - Karen Bulloch (Ph.D., Assistant Adjunct Professor, Department
of Psychiatry, UCSD School of Medicine), Universitatea San Diego, USA, 1978.
Cu alte cuvinte, este foarte simplu de văzut că „neg-entorpia” (ordinea, imaginea stabilă din
oglindă) rezultă doar din SINCRONIZARE. Principiu care este respectat și la contactul
organismului cu mediul exterior.
Există o foarte importantă implicație a acestei afirmații: ORICE STIMUL, INDIFERENT DE
NATURA SUPORTULUI, ESTE RECUNOSCUT INSTANTANEU DE ORGANISM!
Care, doar în aceste condiții, și între anumite limite de intensitate, poate reacționa adecvat
(adică tot instantaneu, SINCRONIZAT, cu efect imaginea stabilă din oglindă?!).
Dar BIOLOGII SE FAC CĂ NU-ȘI VĂD IMAGINEA DIN OGLINDĂ! Și CĂ ORICE CONTACT
AL STRUCTURILOR ORGANISMULUI VIU CU MEDIUL ARE LOC INSTANTANEU,
NECAUZAL (semnificând că mecanismele „reflexe” n-au suport fizic și/sau chimic)!
Și, implicit, că VIAȚA nu este compatibilă cu principiul cauzal, cu timpul în care, eventual,
fenomenele biologice s-ar manifesta!
În schimb, mediul holografic impune orice fel de schimbare la nivelul tuturor punctelor spațiului.
Sa Sau, totul se cunoaște SIMULTAN în toate punctele! Ceea ce ar explica reacția INSTANTANEE a
organismelor la substanțe necunoscute.
Pe scurt, postulez că procesele biologice se SINCRONIZEAZĂ cu punctele spațiului holografic
sincronizându-se astfel reciproc, fiecare cu fiecare.
După cum se cunoaște punctele spațiului holografic conțin fiecare, SIMULTAN, informația
conținută de toate punctele spațiului (ca „ÎNTREG”)
Cum „extrag” organismele informația din mediul holografic, SIMULTAN, la nivelul fiecărei
celule?
Dacă cineva ar dori să culeagă și să reproducă imagini DIRECT dintr-un mediu holografic (cu
suport radiație, ca un sistem „cameră de luat vederi – televizor”) atunci ar trebui să construiască un
dispozitiv care ar arăta EXACT ca dublul helix al ADN-ului celular (vezi mai jos)!
Pentru prezervarea în mod ABSOLUT a IMAGINII trebuie rezolvată problema „condițiilor de
mișcare reciprocă absolută a pixelilor în vederea evitării interacțiunii de orice fel”. În ADN ea este
rezolvată prin legăturile de „sincronizare” dintre cele două catene ale dublului helix.
Fiecare catenă ia contact cu semnale aduse de radiație. Cele care NU se sincronizează se
anulează, dispar ca semnale. Cele care se sincronizează (nu interacționează) poarta mai departe un
semnal ABSOLUT, IMAGINEA!
ADN-ul este o „cameră de luat vederi” și, SIMULTAN, un „televizor” într-un mediu holografic.
Pe care (ATENȚIE!) ÎL CREAZĂ EL ÎNSUȘI CONFORM CODULUI (Cuvântului) SELECTÂND
SEMNALE CARE DEVIN PIXELII SUPORT AI UNOR IMAGINII, pe baza mecanismului de mai
 3

sus). Totul având ca suport LUMINA!

De ce ADN-ul este un dispozitiv de culegere și redare a informației dintr-un mediu holografic?
Iată o analogie cu sistemul TV:

Fig. 1

Fig. 2

Dacă "deșirăm" sistemul TV, și-l răsucim, "EMISIA" (camera de luat vederi) și "RECEPȚIA"
(televizorul) schimbă reciproc și SIMULTAN funcțiile față de o axă care trece prin mijlocul dublului
helix.
 4

Fig. 3
Care devine locul geometric al punctelor din care se culege și în care se reproduce informația, de
data aceasta SINCRONIZATĂ! Iar "sursa" și, SIMULTAN, "receptorul" este punctul în mișcare al
mediului holografic.
Sau, „RADIAȚIA”, „lumina”! Care se deplasează de-a lungul acelei axe centrale.
Adică ADN-ul preia semnale (informație) întâmplătoare care se anulează dacă nu sunt
sincronizate (dacă tind să interacționeze) și se consolidează reciproc dacă sunt sincronizate.
Atenție!
Este vorba doar despre semnalele purtate, nu de radiația în sine. Informația care rezultă are
natură strict geometrică, de imagine ale cărei puncte (pixeli) sunt și trebuie considerate
SIMULTAN)!
Cam în acest mod ADN-ul filtrează NESINCRONIZAREA,"haosul", pentru a genera
SINCRONIZAREA, VIAȚA și Universul! Care sunt IMAGINI!

În cazul Universului acestea sunt formate de corpurile cosmice (ca „pixeli” ai constelațiilor
zodiacale, de exemplu)!
Iar ceea ce asigură perpetuarea pe termen nedefinit a acestora este tot NEINTERACȚIUNEA!
Materializată de cunoscuta „expansiune a Universului” (Hubble, Doppler).
De subliniat că îndepărtarea obiectelor cosmice „fiecare de toate celelalte” (Doppler) este
UNICUL CONTEXT în care poate avea loc conservarea la nesfârșit a distribuției lor geometrice.
De ce este expansiunea Universului o dovadă certă a naturii ne cauzale, SINCRONIZATE a
realității?
1) Pentru că este IMPOSIBILĂ din punct de vedere geometric!
Orice corp este înconjurat din TOATE direcțiile de alte corpuri (în linii mari se acceptă că
Universul este omogen și izotrop). Așa că, pentru un anumit corp, singura cale de „scăpare” de
toate celelalte, simultan (de îndepărtare, în modul constatat experimental), este exclusiv în el însuși.
Ori asta înseamnă, geometric, dispariția lui. Vi se pare o situație de „omis” de o abordare științifică
cât de cât serioasă?
2) Pentru că ESTE IMPOSIBILĂ din punct de vedere fizic (cauzal)!
Corpurile cosmice să depărtează ÎN MOD CONSTANT (de miliarde de ani?!) fiecare SIMULTAN
de toate celelalte! Asta înseamnă că fenomenul nu este întâmplător! Dar problema cea mai mare este
că în aceste condiții mișcările respective NU POT FI RECTILINII și UNIFORME! (Întrerup un pic
firul raționamentului! Contextul în care corpurile cosmice se depărtează fiecare de toate celelalte
poate fi asimilat cu explozia unei bombe. Unde apare diferența? După primul impuls, fragmentele de
substanță care se depărtează de epicentrul exploziei se deplasează inerțial, RECTILINIU ȘI
UNIFORM. Și tocmai de aceea SE CIOCNESC, rezultând efectele termice și luminoase cunoscute,
 5

cu dezordinea implicata de acestea. Paradoxal, în Univers rezultatul exploziei inițiale este o ordine
perfectă care durează de miliarde de ani. Ciudat, nu?) Adică mișcările corpurilor cosmice nu pot fi
INERȚIALE, RECTILINII ȘI UNIFORME pentru că asta conduce la dezordine! Bun! Dar dacă
mișcările nu pot fi inerțiale atunci știința ar afirma că asta s-ar putea datora EXCLUSIV unor
acțiuni de natură fizică (forțe) care s-ar exercita la nivelul fiecăruia dintre corpuri. Numai că ceea
ce rezultă la nivelul Universului este o mișcare neinerțială SIMULTANĂ, CONSTANT SINCRONĂ a
tuturor corpurilor cosmice! Adică INDEPENDENTĂ de intervalele spațio-temporale care le separă.
Și care, TOCMAI DE ACEEA, conservă o ORDINE STABILĂ, un context geometric dat! Ca și cum
acele eventuale forțe s-ar exercita la orice distanță, instantaneu. Ori interacțiunea fizică descrisă de
știință are o viteză limitată (Einstein?!)! Implicit, este dependentă de mărimea intervalelor
respective. Este ușor de sesizat asemănarea acestui context cu cel de la nivelul organismelor vii,
descris mai sus: chiar dacă procesele fizico-chimice studiate de știință au o latență (viteză de
desfășurare) limitată, există „ceva” care „așează” lucrurile într-o anumită formă (ca o „forță”)
dar care nu e „forță” (se propagă prea repede)!
Cum depășim impasul?
Există un fel de „mișcare” foarte puțin sau chiar deloc analizată de specialiști:
Corpurile masive au întotdeauna „sateliți” cu mase sensibil mai mici. Mișcarea acestora se
consideră că are ca referință centrul de greutate al corpului masiv (de exemplu una din legile lui
Kepler stabilește că traiectoria planetelor în jurul Soarelui este o elipsă care are într-unul din focare
Soarele însuși).
În realitate există o acțiune reciprocă: și ”sateliții” generează o atracție asupra corpului masiv.
Greu perceptibilă experimental dar, cu siguranță, manifestă.
Rezultă că și centrul de greutate al corpului masiv se „mișcă”, de fapt, pe o traiectorie închisă.
Ca, de exemplu, mișcarea compusă pe care o face sistemul mâna (corpul masiv) învârtind lasoul
(„satelitul"). Sau ca o minge lovită tangențial pentru a lua „efect” (Magnus) dar al cărui material
nu este omogen distribuit.
Dacă „sateliții” sunt numeroși centrul de greutate al corpului masiv are o „mișcare” complicată,
de asimilat cu o vibrație pe o traiectorie închisă.
De abia această nouă entitate, corpul masiv și vibrația sa complicată pe o traiectorie închisă, se
poate comporta ca și cum s-ar depărta simultan de toate celelalte corpuri masive din Univers, care
se manifestă similar. Îndepărtarea are loc, în fapt, de-a lungul acelei traiectorii închise care nu se
manifestă ca o deplasare: lanțul ordonat închis. Ea este mai degrabă o manifestare informațională
ne geometrică, un cod. Așa că, un corp cosmic masiv nu se mișcă niciodată inerțial (traiectoria lui
nu este continuă, geometric descriptibilă). Mișcarea lui prezintă singularități care o pun pe
traiectorii care „ocolesc” orice eventual alt obstacol masiv. El „tunelează” (apropo de efectul
„tunel”) ”) fiecare punct al „spațiului”, inclusiv concentrările de substanță pe care le-ar ciocni
dacă s-ar deplasa continuu, geometric. Dar, paradoxal, tocmai această comportare negeometrică,
care permite îndepărtarea oricărui corp SIMULTAN față de toate celelalte (materializând ne
interacțiunea) conservă ordinea intrinsecă, geometria, atât de dragă astronomilor.
Subliniez ceea ce poate reprezenta un paradox în urma unei analize superficiale: îndepărtarea
SIMULTANĂ a corpurilor, fiecare de toate celelalte („expansiunea Universului”) nu poate face
obiectul niciunui model logic, cauzal, și, implicit, este materializarea concretă a faptului că acestea
(corpurile) sunt total independente, NU INTERACȚIONEAZĂ!
În același timp: îndepărtarea SIMULTANĂ a corpurilor (de fapt, a structurilor care formează
circulațiile închise amintite mai sus), fiecare de toate celelalte este singurul gen de „mișcare” care
conservă indefinit proprietăți geometrice.
Același lucru are (în principiu) loc și la nivelul organismelor! Și atunci ele ar trebui să crească
perpetuu. Că asta s-a întâmplat la un moment dat este dovedit de dinozauri, realizările megalitice și
scheletele enorme al unor oameni, găsite în diferite locuri (inclusiv în România).
Apoi fenomenul a început să fie „controlat”...
 6

Sau, natura realității implică SIMULTANEITATEA care exclude interacțiunea! Dacă n-avem
interacțiune tot ceea ce mai rămâne este SINCRONIZAREA!
Ca a soldaților la paradă?! Sau mediul holografic?!

Din câte cunoaștem această ORDINE STABILĂ și NEÎNTÂMPLĂTOARE (IMAGINE) a mișcării,

fără interacțiune, nu poate avea ca suport decât lumina. Fotonul n-are masa de repaus, viteza lui nu
se însumează vectorial cu viteza „surselor” sau a „receptorilor” etc.
Pe scurt, fotonii NU INTERACȚIONEAZĂ RECIPROC SI NICI CU „MATERIA” și, de aceea, pot
„transporta” IMAGINEA (ORDINEA) la infinit!
Cu alte cuvinte, în Univers există doar lumină! Restul e IMAGINE! Care trebuie impusă,
„creată”! Toate din "lumină"! Numai din "lumină"!
ADN-ul însuși este numai lumină!

Fig. 5

Dar are o aparență structurală pentru că este un nod al unor oscilații armonice staționare! Nu
conține informație de mișcare. Ci doar un „text”: CUVÂNTUL!
(Asta aduce ciudat de mult cu
Biblia, Ioan, 1
1 La început era* Cuvântul, şi Cuvântul era cu** Dumnezeu, şi† Cuvântul era Dumnezeu††.
El* era la început cu Dumnezeu.
3 Toate lucrurile au fost făcute prin El; şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El.
4 În El* era viaţa, şi** viaţa era lumina oamenilor.
5 Lumina* luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.)
ADN-ul este sursa sincronizării proceselor fizico-chimice având ca rezultat IMAGINEA
organismului (a „VIEȚII”). Și, SIMULTAN, a IMAGINII Universului!
Într-un mediu holografic IMAGINEA NU este un fenomen cauzal! NU apare, NU dispare! Ea este
(PE ORICARE DINTRE CIOBURILE SUPORTULUI SPART AL UNEI HOLOGRAME AVEM
ACEEAȘI IMAGINE: IMAGINEA INIȚIALĂ)!
Consecințe:
a) Prin natura lor IMAGINILE exclud „deplasarea”!
b) "Punctele" lor, "pixelii", sunt abordați SIMULTAN de către observator. Care nu poate fi decât
ORGANISM („televizorul” dotat cu „cameră de luat vederi” – ADN, la nivel celular)!
 7

Spre comparație, în sistemele IT, oricât de performante, analiza are loc doar în mod secvențial! Și
ghiciți ce! Nu se pot analiza IMAGINI întâmplătoare (figurile anti spam).
2) Dacă ne referim la viteza constantă a luminii în vid trebuie să recunoaștem că, pe mulți, situația
ne depășește din punct de vedere intuitiv.
NU și dacă obiectele sunt doar imagini avându-și originea într-un mediu holografic!
Deci, lumina se deplasează față de TOATE obiectele cu aceeași viteză „c” ! Ca și cum ACESTEA
AR STA, toate, PE LOC ("mișcarea" lor relativă ar fi doar o iluzie nu imposibil de explicat
fiziologic?!)?
Ia să vedem! Să facem analogia cu cinematograful clasic, unde suportul de celuloid al filmului
trecea cu viteza de 24 de cadre pe secundă prin fața obiectivului proiectorului. De exemplu, pe ecran
avem un cal alergând pe o câmpie.
Ceva, orice, devine pentru noi o imagine strict determinată doar dacă "stă" pe ecran (capătă un
sistem de referință). Să luăm calul: dacă aparatul de filmat s-a fixat pe el atunci câmpia "aleargă"
în raport cu acesta. Bun, dar calul este o iluzie fixă: se formează din suprapunerea cadrelor, în
limitele ecranului! Care se deplasează cu 24 de cadre pe secundă față de pelicula de celuloid.
Exact același lucru se va întâmpla și cu câmpia. Ea devine "subiect", IMAGINE, atunci când
aparatul de filmat se va fixa în raport cu ea. Și calul va alerga și el pe-acolo... De reținut că
IMAGINEA n-are nici o legătură cu "cadrele" individuale: este doar rezultatul unui proces
fiziologic de " asamblare" , de la nivelul observatorului!
Bun! Asta se întâmplă în cinematograful clasic!
De ce am putea presupune că și imaginile „live” ale calului și câmpiei pot fi tot iluziile unui mod
„ciudat” de a observa realitatea? Pentru că radiația nu stă, ca o fotografie! Ea vine, vine spre noi!
Cu ce? Cu fronturi de undă, cu "cadre"?! Care ne depășesc la fel de repede!
Deci, o „chestie” devine IMAGINE a unui obiect, când este fixată în interiorul unui cadru (zona
în care se unesc axele oculare, obiectivul microscopului, al telescopului etc.).
Pe scurt: când IMAGINEA STĂ! Și asta este cazul tuturor obiectelor considerate de știință și de
homo sapiens în general. Dacă IMAGINILE TUTUROR obiectelor considerate INDIVIDUAL sunt
strict determinate ("există") doar în raport cu un sistem de referință aflat în „repaus” față de
observator, atunci ele sunt în repaus și între ele (așa cum presupuneam mai sus). În aceste condiții
este absolut natural ca viteza suportului față de IMAGINI să fie ÎNTOTDEAUNA ACEEAŞI! Sau
„c”, în cazul luminii! (Vom vedea puțin mai jos că acel sistem de referință în repaus, necesar stării
de determinare a observațiilor, nu se poate construi în raport cu un obiect ci doar cu IMAGINEA
SA!)
În concluzie: IMAGINEA "obiectelor" ESTE O CONSTRUCȚIE PUR MENTALĂ, FORMALĂ!
În fizică (și în știință, în general) totul este legat de acel „sistem de referință. Și aici apare
paradoxul: sistemul de referință rupe obiectul de context sub pretextul descrierii sale cât mai precise
(„precis” însemnând tratarea lui ca și cum ar fi „singur pe lume” - prin modelare și măsurare
„precisă” se anulează orice posibilitate de relaționare cu alte obiecte). Iar acum, după ce le-am
extirpat din context, „teoriile” caută să reintegreze aceste schije (precis descrise?!) într-un context
coerent... Frankenstein! O tâmpenie!
Pentru că sistemul de referință este artificial! Noi îl introducem în imaginea "realității"!
De ce simțim nevoia să facem asta? E oare o proteză pentru un proces defectuos de observare?
Mai jos o să vedeți care este disfuncția fiziologică pe care încearcă s-o atenueze. Există ceva care
ne impune să împărțim o realitate continuă și coerentă pe „obiecte”!
Să începem cu începutul! Considerarea obiectelor are loc prin procesul de „DEFINIRE”.
 8

"Definirea" este descrierea unui protocol formal (cu suport limbaj) sau concret (cu suport acțiuni
la nivel fizic) pentru realizarea unui obiect formal (model, descriere) sau concret (obiect fizic). Acest
protocol implică „timpul” sau „succesiunea cauzală”.
În "cunoaștere" dificultatea principală este legată de definirea noțiunii de "IMAGINE".
Și este o dificultate MARE...
Pentru că "știm" ce este o imagine atunci când vedem una dar nu putem defini cum știm. "Știutul"
se întâmplă prea repede (când vezi un cerc reacționezi instantaneu, nu verifici definiția cercului?!).
Și situația asta nu durează de ieri de azi. Este vorba de sute de ani. O mare parte din contactul
nostru cu realitatea (poate cea mai importantă) se realizează pe cale vizuală. Și descriem noi obiecte
și fenomene, și le cunoaștem, și facem "știință" ... Fără să știm cum?! E aproape religios: "credem"
în ceea ce vedem! Atât! Iar "credința" este o simplă alegere! Care poate fi competentă sau
corectă: https://youtu.be/JwwclyVYTkk .
Ciudat, nu? Există așa numitele "figuri anti spam". Nici un sistem informatic, oricât de performant,
nu poate analiza figuri geometrice întâmplătoare. Iar în domeniul IT lucrează cele mai strălucite
minți ale planetei... Și ghiciți ce! NOI le putem analiza (și putem dovedi astfel că nu suntem
programe de calculator). Nu știm cum, dar o putem face! Acum, nu știm cum privim! Dar știm "la ce"
privim!
Oare?! Dacă nu știm cum preluăm IMAGINEA cum putem ști cum arată realitatea din care o
preluăm? Întrebare legitimă! Pentru că (revin) se pare că noi și cimpanzeii ne uităm la lucruri
diferite (video).
("Acum, nu știm cum privim! Dar știm "la ce" privim! " = Teorema lui Cook, demonstrată în 1971:
există foarte multe probleme care au soluţii simple, şi uşor de verificat, dar pentru care nimeni nu
ştie cum să găsească o soluţie suficient de rapid!)
Susțin că modul în care privim este legat de ADN-ul celular și de faptul că realitatea este
holografică! Este o afirmație gravă! Care poate fi respinsă ușor din cauza unei mici probleme:
natura accesului la un mediu holografic nu este la îndemâna celor mai mulți dintre noi.
Pentru a evita asta să facem o mică analiză.
Cred ca suntem cu toții de acord că privitul este legat de lumină, de radiație.
Doar pentru început o să asimilăm privitul cu înregistrarea unei imagini pe un suport atunci avem
o situație de fapt: semnalele luminoase purtând imaginea unui obiect ATING (quasi)SIMULTAN
TOATE PUNCTELE SUPORTULUI (de dimensiuni decente, placă, film) FOTOGRAFIC! Afirmația
asta trebuie în mod deosebit reținută! Pentru că avem aici una din proprietățile cu totul speciale ale
imaginii. Ea este rezultatul considerării (observării) SIMULTANE a unor stimuli. În aceste condiții
natura lor fizică (care se manifestă, eventual, în timp, cauzal) își pierde semnificația. Respectivi
stimuli devin "pixelii" unei IMAGINI. De exemplu. roata unui automobil (anvelopa de cauciuc fixata
pe janta metalică) este un cerc în pofida relațiilor cauzale dintre elementele structurii. Ca și un CD
din plastic, de altfel! Și exemplele pot continua!
În altă ordine de idei, există o relație formală strictă între numărul de pixeli și imaginile care pot
fi corect și complet definite de respectivul număr de pixeli. Numărul de pixeli (de puncte care pot fi
accesate simultan) este ales pe baza a ceea ce numim"sistem de referință". Acesta stabilește un
context bine delimitat care conține un număr de puncte (pixeli). Ca rama unui tablou. Relația dintre
contextul delimitat și numărul de puncte considerate SIMULTAN în acel context se numește "metrica
spațiului". Sau unitatea de măsură a sistemului de referință (voi reveni pe larg la acest subiect). În
aceste câteva considerații găsiți explicația căutării distanței potrivite la admirarea unui tablou. În
 9

concluzie, reproducerea unei imagini pe un suport reprezintă interacțiunea simultană a unor procese
radiative cu un mediu la echilibru (de exemplu suprafața unei placi sau film fotografice). Suportul,
expus direct imaginii obiectului, conduce la faptul că orice punct poate conține, eventual, TOATĂ
INFORMAȚIA REFERITOARE LA IMAGINEA OBIECTULUI. Asta mai înseamnă că punctele de pe
suport NU SE DIFERENȚIAZĂ ÎNTRE ELE. Și că informația s-a pierdut. Se spune că placa (filmul)
s-a "voalat" ! Relația dintre punctele de pe obiect și cele de pe placă nu este biunivocă
(determinată). Adică unui punct de pe obiect îi corespund toate punctele de pe placă. Și reciproc,
fiecărui punct de pe placă îi corespund toate punctele obiectului.
Informația utilă nu poate fi "decodată"!
Și atunci ar fi două soluții: 1) Ceea ce vine dintr-un punct al obiectului să se ducă într-un singur
punct al plăcii. Și asta se întâmplă cu ajutorul unor lentile pe post de decodor! Și se numește
"fotografie". Procesul este relativ static. 2) Fără lentile informația ajunge în fiecare punct de pe
placă! Dar (foarte important) ajunge într-o anumită succesiune, care ține de forma obiectului.
Informația conținută de această succesiune ar putea fi riguros reprodusă dacă și succesiunea
fronturilor de undă a semnalelor care vin de la obiect ar fi una strict delimitată, riguroasă. Ceea ce
nu se întâmplă în lumină naturală.
Lucrurile se schimbă în radiație LASER, coerentă (sau în "faza" - ordinea în care se succed
intervalele cu dimensiunea lungimii de unda a radiației respective - dacă maximele și minimele a
doua semnale cu aceeași frecventa, sau armonice ale acesteia, au loc SIMULTAN spunem ca
semnalele respective sunt "în faza", coerente). Radiația coerenta reflectată de fiecare punct de pe
obiect pleacă în toate direcțiile în limitele unui anumit unghi solid care încadrează placa. Venind sub
formă de calote sferice strict delimitate, fronturile de undă ale semnalelor respective se aștern
fiecare succesiv, DINAMIC și ordonat pe suprafața plană (2D) a plăcii. Pe măsură ce intersecția
calotelor cu suprafața plană (un cerc) își mărește diametrul ele par că "intră" în suprafață?! Ca și
cum s-ar "topi", ca o înghețată, și s-ar împrăștia pe suprafața plăcii. Foarte important! La
impresionarea plăcii, aceste cercuri, bine delimitate după faza radiației LASER vor polariza
CIRCULAR semnalul LASER reflectat de placa impresionată cu figura cu franje de interferentă.
Adică, ceea ce vine de la placa se va vedea ca prin mai multe tuburi cilindrice băgate unul într-
altul! Revenind la "înghețate", trebuie subliniat că acestea se topesc având ca referință oricare
dintre punctele plăcii, în cercuri din ce în ce mai mari. Ca și în cazul fotografiei voalate avem
semnale venind din toate punctele obiectului către toate punctele plăcii. Cu deosebirea că acum
semnalele provenite din puncte cu o anumita poziționare pe obiect sunt strict delimitate de altele,
altfel poziționate. Asta este posibil prin faptul că o anumită poziție a unui punct de pe obiect este
încadrată unei anumite faze a semnalului LASER. Implicit, unei alte poziții de pe placă (pe măsură
ce înghețata se topește). Lucrurile aduc cu ce se vede într-o baltă când începe ploaia. Cercurile, bine
delimitate intre ele, conțin de-a lungul lor, informații despre puncte de pe obiect astfel poziționate
încât acestea (informațiile) să se integreze unei anumite faze a semnalului (unui anumit cerc).
Fiecare cerc conține informații despre puncte diferite dar poziționate la o anumită ADÂNCIME, în
a treia dimensiune. Astfel ca în balta cercurile nu au o nuanță omogena de-a lungul lor. Ceea ce am
descris pana acum se întâmplă în fiecare punct de pe placa. Asta înseamnă o ploaie foarte deasa.
Cercurile conținând informație diferita funcție de adâncimea de la care provin de pe obiect se
suprapun pe placa. Cercurile având origini in puncte diferite de pe placa se intersectează.
Tangentele la cercuri în aceste puncte de intersecție formează anumite unghiuri. Aceste unghiuri
conțin informația despre poziționarea relativa a doua puncte aflate la aceeași "adâncime". De ex.
 10

unul e mai sus și mai la dreapta decât celălalt ("sus" si "dreapta" sunt parametrii pe care ii da
observatorul când se uita la holograma). Iarăși, FUNDAMENTAL! Prin condițiile puse, fiecare
punct de pe placa este SIMULTAN origine pentru procesul de topire a înghețatei (care face
manifesta informația de ADÂNCIME) și intersecție a cercurilor rezultate din topirea înghețatei și
care face manifesta informația de poziție relativa ÎN PLAN a punctelor aflate la aceeași
ADÂNCIME!
Adică, ÎNTREAGA INFORMAȚIE 3D DESPRE OBIECT DEVINE MANIFESTĂ FAȚĂ DE
ORICARE PUNCT DE PE PLACA CARE CONȚINE FIGURA CU FRANJE DE INTERFERENȚĂ!
Așa că pe orice ciob al plăcii sparte (la orice dimensiune - metrică a spațiului) OBSERVATORUL
va vedea imaginea completă 3D a obiectului!
Acum, prin forța lucrurilor, holograma va trebui făcută vizibilă (prin înghețarea înghețatei) cu un
fascicol LASER cu aceeași parametrii cu cel care a impresionat placa. Adică, pentru a fi riguros
reprodusă, informația impresionată pe placă trebuie raportată strict la acel tip de fascicol! Asa că
impresionarea nu se va face în mod ABSOLUT! Ci relativ la acel tip de fascicol!
Și aici este util al doilea fascicul LASER! Care, fiind coerent (sincron) cu cel care vine direct de
pe obiect, își prepară informația pe placă exact asa cum îi convine, pentru momentul când va trebui
s-o reproducă!
Adică informația 3D este "topită" în plan cu doua fascicule LASER! Bineînțeles că, pentru a o
îngheța în forma inițială, ai nevoie de succesiunea inversă, realizată tot cu două fascicule LASER:
fascicolul analizor (fără informație) și cel reflectat de figura cu franje de interferență. Imaginea
generata levitează în fața figurii cu franje de interferență în zona în care se întâlnesc, ca și la
impresionarea plăcii, două fascicule LASER:
La observatorul hologramei nu ajunge niciodată imaginea completă ci doar fragmente care se
suprapun succesiv cu mare frecvență.
Rămâne în sarcina lui, a observatorului, să le compună într-o imagine completă. Similar cu
cinematograful clasic, unde suportul de celuloid al filmului trecea cu viteza de 24 de cadre pe
secundă prin fața obiectivului proiectorului.
E corect? Păi, nu prea...
Dar să presupunem că aceste obiecte există! Poate știința demonstra asta?
Noțiunea de „contact”, proprie interacțiunii directe, materiale, este întotdeauna o aproximare.
În realitate toate fenomenele de interacțiune ajung, în cele din urmă, să fie studiate exclusiv la
nivel de radiație (de ex. ec. lui Schrödinger). „Obiectele” sunt doar presupuse în spatele acestor
mecanisme! Adică sunt construite formal, asemenea imaginilor lor - ca în „teoriile etalon” (gauge
theory)! De ce? Pentru că nu se poate altfel! Un obiect pur MATERIAL nu are nici o legătură cu
radiația, cu exteriorul său! Există, eventual, prin sine însuși! Și tocmai de aceea nu poate fi observat
(„obiectiv”?!) de la distanță! Acela n-are IMAGINE! Dacă „materia” există știința nu se poate
referi la ea! Pentru că nu poate fără IMAGINE!
Sau, „materia” pură (particula de la baza existenței tuturor celorlalte particule elementare) nu
poate fi găsită prin intermediul radiației! Este ca și cum ai încerca să te piepteni cu föhn-ul.
Și atunci? Atunci este o construcție mentală mult mai perversă decât pare... Ea încearcă să
cauționeze un fenomen patologic indus și manifestat la nivel de rasă: împărțirea pe „obiecte” a unei
realității continue, cu suport exclusiv radiație!
„Interacțiunea”, așa cum o experimentăm în situațiile de zi cu zi, poate avea o explicație pur
geometrică: un mediu holografic cu suport radiație (furnizor ABSOLUT de „cadre” , vezi mai jos).
 11

3) Paradoxal, soluția holografică este forțată chiar de abordarea cauzală a realității (chiar dacă
știința va ascunde asta).
Conform principiului relativității al lui Galilei nu există nici un sistem material privilegiat,
interpretabil ca REFERINȚĂ pentru pozițiile altor corpuri.
Iar FĂRĂ cel puțin o REFERINȚĂ un obiect NU se poate afla ÎNTR-O „POZIȚIE”!
Noțiunea de „poziție” N-ARE SENS: obiectul ESTE! Atât!
Ceea ce semnifică faptul că poate fi oriunde, PESTE TOT?!
Și dacă orice obiect este peste tot atunci, implicit, toate obiectele sunt în fiecare punct al spațiului.
(Sau, toate obiectele sunt gata teleportate!?)
Din punct de vedere științific asta se cheamă TOTALĂ NEDETERMINARE!
Dar în experiența zilnică ne descurcăm decent!
De exemplu, s-o fi întrebat vreodată Einstein cine-l îmbrăca dimineața după un anumit protocol
(cod) cauzal?
Cum nici o haină și nici o persoană nu se găsesc în vreo poziție privilegiată nimeni n-ar fi reușit
să-l îmbrace pe „Einstein” față de ceva care NU EXISTĂ!
Și nu mă refer numai la îmbrăcat.
Ci chiar la procesele organismului său!
Cu alte cuvinte, CE POATE RĂMÂNE STRICT DETERMINAT ÎN CONDIȚIILE ÎN CARE SE
AFLĂ "PESTE TOT" (pe toate „cioburile”)?
Ce indicăm cu degetul când spunem „acolo!”?
Varianta forțată este: IMAGINEA ÎNTR-UN MEDIU HOLOGRAFIC!
Sau, GALILEI A DESCOPERIT CĂ REALITATEA ESTE HOLOGRAFICĂ!
Deci, fără „poziție” și „mișcarea” însăși are o mare problemă...
Ea reprezintă doar un protocol în urma căruia sunt considerate imagini distincte. Autobuzul nu
„se apropie”! El se „mărește” ordonat! „Contactul”, eventualul accident, se explică pe baza a ceea
ce mai sus am numit „relație formală strictă între numărul de pixeli și imaginile care pot fi corect și
complet definite de respectivul număr de pixeli”.
Sau, un anumit context format din pixeli, nu poate suporta SIMULTAN mai multe IMAGINI
distincte. Rezultă combinații ale imaginilor inițiale.
Revenind, rezultă că „Einstein”, ca „REFERINȚĂ” formală PERFECT DETERMINATĂ a
îmbrăcatului, DACĂ NU ESTE „POZIȚIE”(pentru că nu poate fi așa ceva), ESTE EXCLUSIV
„FORMĂ ”, „IMAGINE”, oriunde cineva îl putea vedea: în oglinda din cameră, în oraș, în țară,
planetă, sistem solar etc., etc.!
Îmbrăcatul, ca și metoda științifică (cauzală), capătă un caracter determinat doar în prezenta unei
referințe absolute care, ca natură, NU ESTE MATERIALĂ! Se află ÎN AFARA respectivelor metode!
Ea este utilizată (fără a se sublinia acest lucru) la nivelul IPOTEZEI, CONDIȚIILOR INIȚIALE și
QED! Și nimeni nu se supără că acestea sunt „date” (adică imagini într-un mediu holografic,
valabile SIMULTAN în caietul oricărui student, oriunde s-ar afla acesta, în „cameră”, „oraș”,
„țară”, „planetă”, „sistem solar” etc., etc)?!
Metoda științifică este încadrată (prin IPOTEZĂ și QED) de un mediu total neștiințific (ne
cauzal), mediul holografic!
Acest ocol prin prostie nu poate fi întâmplător!
El este menit să denatureze realitatea cu "bună știință"?!
„Kinky” nu? Dacă n-ar fi patologic...
Ioan 8, 43 Pentru* ce nu înţelegeţi vorbirea Mea? Pentru că nu puteţi asculta Cuvântul Meu.
44 Voi* aveţi de tată pe Diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost
ucigaş şi nu** stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună,
vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.
Să vedem cine ar putea fi și pe unde ar putea bântui „diavolul”…
Metoda științifică apare doar atunci când, din motive cu totul nenaturale, punctele realității
 12

holografice nu mai pot fi abordate simultan, prin observare. Ci doar secvențial, „în timp”!
Rezultă "transformarea", "mișcarea", "timpul" în care acestea au loc, ILUZII CARE AU LA
BAZĂ MODUL DE FUNCȚIONARE AL SINAPSELOR CONDIȚIONATE!
Acestea încetinesc semnalele nervoase! Într-un fel, pe durate și după protocoale induse prin
învățare, SE STINGE LUMINA cunoașterii totale și se aprind "beculețele lui Pavlov". Sucul gastric
nu mai este generat în armonie cu ÎNTREGUL ci în raport cu un bec?! Un semnal repetat (impus)
care scoate organismul împreună cu un obiect de interes (hrana) din contextul informațional din
care acestea provin! Și care sunt LEGATE! Ca un pușcăriaș de bila lui! În jurul acestei legături este
"întuneric" informațional" ! ORBIREA! La propriu: funcționarea "înceată" a SINAPSELOR
CONDIȚIONATE induce pauze de observare. De aceea nu mai puteți vedea mare lucru în jur atunci
când le folosiți intens. Cum să secreți tu acid gastric când vezi becul și nu când ți-e foame?!
Spre deosebire, iată cum se descurcă organismele cărora nu prea le-a plăcut cartea:
https://youtu.be/JwwclyVYTkk . Adică folosindu-se de propriul ADN, care le furnizează IMAGINEA a
tot ce există... Noi îi zicem "instinct" ?!
„Pauzele” („timpul”) împart IMAGINEA ÎNTREAGĂ a realității în „cioburi” de hologramă care
(evident!) n-au nici o legătură cauzală între ele! Dar o capătă în mod formal, prin bec
(„educație”?!)! De subliniat ca noțiunea de „ciob” de hologramă se referă la o fracțiune a
informației, conținută în fiecare punct al mediului holografic (care, fiecare, conține ÎNTREAGA
informație a spațiului).
Trecerea „în timp” de la un „ciob” la altul semnifică „mișcare”. Revin la afirmația de mai sus:
"Pentru că sistemul de referință este artificial! Noi îl introducem în imaginea "realității"!
De ce simțim nevoia să facem asta?" Să încercăm un răspuns...
1) ADN-ul pleacă de la ÎNTREG (de la punctul holografic, care conține TOATĂ informația) că să
genereze IMAGINEA ÎNTREGULUI (prin sincronizarea TUTUROR punctelor holografice).
"Ciobul" în sine implică o nedeterminare cauzală ABSOLUTĂ: este peste tot (în mediul holografic
toate punctele sunt echivalente)!
2) Trecerea de la un "ciob" la altul n-are sens! Cum să treci de la "peste tot" la "peste tot"
(Galilei)?! Cum se diferențiază totuși "obiectele" ," distanțele" , "mișcarea" etc. Cum se
descurcă organismele care n-au făcut fizică (și n-au auzit de "sistem de referință" )?! Păi, pe baza a
ceea ce le oferă ADN-ul: pe baza (formei și dimensiunilor aparente ale) IMAGINILOR! Care SUNT
PESTE TOT DETERMINATE!
3) Şi, ghiciți ce! Nu există nici o diferență cauzală nici între "ciob" ("obiect") și "sistemul de
referință" atașat. Luate individual, ambele sunt "peste tot" ! De ce ar fi "undeva" anume (într-o
"POZIȚIE") dacă le luăm împreună? Bineînțeles că starea lor rămâne la fel de nedeterminată!
Rezultă direct că "sistemul de referință" al unei poziții și/sau a unei mișcări de obiect este doar becul
din experimentele lui Pavlov! EL ESTE REPETAT! Este singurul aspect care-l diferențiază de orice
obiect de același fel. Împreună cu obiectul care trebuie descris cu ajutorul lui (pușcăriașul cu bila ?!).
Prin repetare ("învățare"?!) sunt forțate mecanisme fiziologice care au la bază feed-back-ul și care
conduc la structurarea " chip-ul" ( https://en.wikipedia.org/wiki/Integrated_circuit ) format de
SINAPSELE CONDIȚIONATE! Atașarea sistemelor de referință este un mecanism PUR PSIHOLOGIC!
O MANIPULARE! "Sistemul de referință" este o lege prin natura lui.
Un obiect nu există "legal" decât după ce i se atașează, prin educație (la nivelul SINAPSELOR
CONDIȚIONATE?!), un "sistem de referință"!
Partea proastă este că individul, pe baza legăturilor respective (științei"?!), ajunge ORB sau dispus
să-și reprime singur posibilitatea de a "vedea" lucruri, dacă acestea nu corespund mecanismelor
"legale"...
 13

Iar SINAPSELE CONDIȚIONATE nu sunt înscrise în ADN (de ce nu mă surprinde asta?!) NU sunt
naturale! Ele sunt atașate creierului prin învățare!
Cu dublu scop: sparg IMAGINEA Universului și reasamblează CIOBURILE „în timp”! Ca orice
diavol care se respectă?!
„Transformarea”, „mișcarea”, „timpul” în care acestea au loc conduc la dezordine termodinamică
(entropie) și MOARTE (pauzele de observare – „timpul”, introduc o nedeterminare absolută în relația
dintre observator - organism și realitatea holografică)!
Întrebare: dacă „transformarea”, „mișcarea”, „timpul” , sunt doar iluzii ale sinapselor condiționate,
atunci MOARTEA ESTE UN FENOMEN NATURAL sau unul „învățat”?!

Sau, acest demers nu reprezintă un moft intelectual! Aici este vorba de VIAȚĂ și de MOARTE!

***
(„fotonii NU INTERACȚIONEAZĂ RECIPROC SI NICI CU „MATERIA” - fizicienii vor sării in
sus la aceasta afirmație: „dar efectele fotoelectric, fotochimic, termic, laser ale luminii ce sunt? Nu
reprezintă interacțiuni cauzale (în „timp”) ale luminii cu materia?” - un eventual răspuns se află mai
jos)

IMAGINEA
Până la o definire mai atentă a termenului (vezi mai jos), vom accepta că „imaginea” este
consecința considerării SIMULTANE (SINCRONIZATE, NECAUZALE) a unui număr de stimuli
(„puncte”, „pixeli”) care astfel descriu o formă („imagine”) dată.
Aveți în această frază TOATE SECRETELE UNIVERSULUI!
Fiind considerați SIMULTAN, „pixelii” unei imagini sunt aspecte ale realității cu totul distincte
de „obiecte” și/sau „fenomene” al căror model include „timpul” (CAUZALITATEA). Adică
„percepția IMAGINII” este posibilă EXCLUSIV pe baza proprietăților intrinsecei ale organismelor
vii (care determină o formă dată a acestora, pe timpul vieții). „IMAGINEA” se percepe nu se
analizează!
Este motivul pentru care sistemele IT, oricât de performante, nu pot analiza IMAGINI
întâmplătoare. De exemplu figurile anti spam.
Gândiți-vă la cioburile suportului unei holograme care s-a spart: fiecare, poartă o imagine dată -
imaginea inițială. Dar fiecare în altă metrică („dimensiune”).
Imaginile „mici” nu existau în holograma iniţială.
Ele APAR (se sparg <-> „se nasc” NECAUZAL, SIMULTAN?!).
Consecutiv acestui fenomen, fiecare ciob CUNOAȘTE și COMUNICĂ simultan (biunivoc) o
informație unică, transpusă în configurații „personalizate”, inexistente până în acel moment.
Adică cioburile APAR, CUNOSC și COMUNICĂ simultan (biunivoc) în mod absolut!
NU EXISTĂ „TIMP”!
Mediul care conservă IMAGINEA în mod ABSOLUT este mediul holografic.
ȘI, COINCIDENŢĂ, NICI PENTRU NOI NU EXISTĂ „TIMP”!
PE TIMPUL VIEŢII PUTEM RĂMÂNE MARTORII EXTERIORI AI ORICĂROR
„TRANSFORMĂRI”, ÎN POFIDA PRESUPUSULUI CONTACT CAUZAL CU UN FENOMEN
EXTERIOR OARECARE, ȘI/SAU A TRANSFORMĂRILOR („CAUZĂ” -> „TIMP” ->
„EFECT”) CARE, APARENT, NE CONSTITUIE,!
Atunci CE SUNTEM?
RĂSPUNS FORŢAT: TOT IMAGINE PE UN „CIOB” DE HOLOGRAMĂ!
CIOBUL („pământul”) se degradează.
IMAGINEA („sufletul”) NU SE TRANSFORMĂ. EA ESTE („veșnică”)!
 14

„Am realizat că trecutul şi viitorul sunt iluzii reale, că ele există în prezent, care este ceea ce există
şi tot ceea ce există.”
Alan Watts
Iar ADN-ul este „figura cu franje de interferență” a hologramei.

Mai jos aveți descris un model cu suport fiziologic al mecanismului pe bază căruia, într-o
realitate holografică, apare „timpul” (CAUZALITATEA) pentru homo sapiens.
***

Antonimul „inteligenței” nu este „prostia” ci „CUNOAȘTEREA”!

Sau:
“Fericiți cei săraci cu duhul, că a lor este împărăția cerurilor” (Matei 5, 3, vezi pag.20).

Cei mai mulți dintre creștini „cred” (o noțiune care, cu siguranță, trebuie definită într-un mod
universal acceptat) că „dumnezeul” lor este (cel mai) bun.
Și totuși ei se diferențiază. Funcție de ei sau funcție de „dumnezeul” lor? Nici una dintre variantele
de răspuns nu-i pune într-o lumină favorabilă.
În pofida acestei stări de lucruri există ecumenismul (tolerarea credinței care îl are la bază pe Isus,
indiferent de forma sa concretă).
Atunci afirm și eu, aici, că „TATĂL lui Isus, dumnezeul cel adevărat, este ADN-ul!”
1)ADN-ul „este cel ce este!” „El” nu „apare”, nu „dispare”! Doar se „replică”!
2)Este UNIC!
3)„Suntem făcuți după chipul și asemănarea lui”!
3’) Și, important, suntem făcuți și îndrumați de ADN fără jertfe, „arderi de tot”, sacrificii rituale,
închinare etc.
Adică o „atitudine” mult mai apropiată de noțiunea generică de „BUN”, „IUBITOR”: ADN-ul dă
totul fără să ceară nimic în schimb!
Pentru că TOT ceea ce dă „dă pentru sine însuși”!
Sau, dacă (ne) dă viață se poate replica. Și reciproc!
NOI ȘI EL UNA SUNTEM!
Chiar dacă 3) nu pare atât de evident, nimeni nu mai poate contrazice astăzi afirmațiile geneticii.
 15

Așa că ADN-ul are toate atributele unui „tată” lipsit de „defectele” celor susținuți de alte religii
(vezi pag. 29).
Ceea ce ar fi, poate, mai greu de acceptat ar fi faptul că el este „în noi” (nu în „ceruri”).
Biblia
Ioan 14
8. "Doamne", I-a zis Filip, "arată-ne pe Tatăl, și ne este de ajuns."
9. Isus i-a zis: "De atâta vreme sunt cu voi și nu M-ai cunoscut, Filipe? Cine M-a văzut pe Mine a
văzut pe Tatăl! Cum zici tu, dar: "Arată-ne pe Tatăl"?
10. Nu crezi că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine? Cuvintele pe care vi le spun Eu, nu le spun de
la Mine; ci Tatăl, care locuiește în Mine, El face aceste lucrări ale Lui.
11. Credeți -Mă că Eu sunt în Tatăl, și Tatăl este în Mine; credeți cel puțin pentru lucrările
acestea.

Biserica susține că Isus numește „Tată” pe dumnezeul evreilor.

Eu susțin că Isus vorbește despre ADN.
Să analizăm puțin.
Există o „chestie” (omul de știință, preotul) care, eventual, afirmă „cunoașterea” unui anumit
fenomen.
Nu știu de ce face respectiva afirmație pentru că argumentația de la baza ei nu pornește
NICIODATĂ cu începutul: cu descrierea omului de știință (preotului) însuși (cel cu care începe
procesul de „cunoaștere” respectiv).
Neștiind cum este generat modelul unui fenomen oarecare nu se poate aprecia gradul său de adevăr.
„Păi se verifică experimental (se crede)!”. Nu zău?! Și experimentul, credința (care, evident, NU
SUNT SPONTANE) cum sunt generate?!
O să vedeți mai jos că răspunsurile la aceste întrebări sunt DEJA CUNOSCUTE?!
Și sunt atât de simple încât este evident că doar manipularea împiedică acceptarea lor.
Cu alte cuvinte, este suficient ca paradigma să fie schimbată!
Totul există într-un MEDIU HOLOGRAFIC, care prezervă în mod ABSOLUT „IMAGINEA”?!
Acest truism a fost cunoscut în istorie (astronomia care le-a permis mayașilor să-și elaboreze
calendarul atât de precis nu implica telescoape performante: ea era cunoscută de la nivelul
„punctului” holografic – meditație?!).
 16

De asemenea, rezultatele experimentelor de mecanică cuantică sunt influențate spontan de prezența

(mentală?!) a omului de știință („efectul de observator”).
Sau https://www.youtube.com/watch?v=VLPahLakP_Q (Gregg Braden fiind tot fizician).
Abordând alte căi (vedeți mai jos) știința a intrat în fundături din care, pur și simplu, nu vrea să
iasă.
Pentru că asta nu se poate decât negându-se: acceptând realitatea holografică (ABSOLUTĂ).
Un astfel de spațiu prezervă în mod ABSOLUT (FĂRĂ INTERACŢIUNE) „IMAGINEA”, prin
punctele sale IDENTICE (care conțin aceeași informație, ÎNTREAGA informație).
Asta se poate printr-o mișcare ABSOLUTĂ, fiecare față de toate celelalte, SIMULTAN.
„Coincidență”, procesele organismului, cu viteze de desfășurare dintre cele mai diferite și
influențate de mediu, conservă totuși o imagine a acestuia foarte bine definită pe timpul vieții?!
Ele pot realiza așa ceva doar dacă sunt sincronizate de-a lungul unor lanțuri cauzale închise stabile
(care astfel devin "lanțuri ORDONATE închise") și care nu mai determină interacțiuni reciproce. În
consecință, procesele respective nu mai contează ca natură. Ele vor conta doar ca puncte suport
(pixeli) ale unei IMAGINI.
Să fie vorba și la nivelul acestora de o mișcare ABSOLUTĂ (FĂRĂ INTERACŢIUNE)?
Atunci celulele trebuie să se manifeste SIMULTAN, independent și SINCRONIZAT cu punctele
spațiului holografic.
Cum își SINCRONIZEAZĂ celulele activitatea cu ceea ce se întâmplă la nivelul „punctelor” unui
spațiu care prezervă în mod ABSOLUT „IMAGINEA”?
La fel ca stelele, galaxiile sau orice alte corpuri cosmice importante, care conservă imaginile
zodiacale prin mișcare ABSOLUTĂ - îndepărtare fiecare față de toate celelalte, SIMULTAN
(„expansiunea Universului”)?!
La fel ca „cioburile” suportului holografic, care prezintă și ele același tip de mișcare?!
Ciudat! Dar dacă cineva ar dori să culeagă și să reproducă (ca un sistem cameră de luat vederi –
televizor) imagini DIRECT dintr-un mediu holografic, atunci ar trebui să construiască un dispozitiv
care ar arăta EXACT ca dublul helix al ADN-ului celular (vezi mai jos).
SINCRONIZAREA proceselor celulare cu mișcarea ABSOLUTĂ a punctelor spațiului holografic s-
ar petrece FĂRĂ INTERACŢIUNE!
„Mișcarea ABSOLUTĂ a oricărui punct al spațiului holografic ”, observată dintr-un sistem de
referință exterior, atașat oricăruia din celelalte puncte ale spațiului, are aparența unei unde
(„radiație”).
Observat din propriul sistem de referință are aparența de circulație închisă stabilă („corpuscul”).
Rezultă că într-un mediu holografic, în raport cu un anumit punct, există exclusiv RADIAȚIE
(„lumina”). Cu o singură excepție: ADN-ul!
Sau, RADIAȚIILE exterioare punctului prezintă o oscilație staționară (care conservă ordinea
ABSOLUTĂ, IMAGINEA). Cu „noduri” și „ventre”:

Fig. 4
Reamintesc că NU EXISTĂ INTERACȚIUNE!
Totul se întâmplă la nivel formal. Din acest punct de vedere (din propriul sistem de referință)
„ventrele” și „nodurile” sunt identice. Din exterior, „modelul ventrelor” prezintă niște parametrii de
 17

mișcare. Iar „modelul nodurilor” prezintă UN COD?! Deci „nodurile” conferă RADIAȚIEI aparența
structurală a UNUI COD: ADN-ul. Dacă facem greșeala, pe care o face de obicei știința, putem
stabilii că există o relație de cauzalitate între „noduri” și „ventre”.
Sau, ADN-ul generează „procese” și, SIMULTAN, „procesele” generează ADN-ul.
Dar cum relația NU ESTE DE CAUZALITATE, „nodurile” (ADN-urile, celulele) doar se
SINCRONIZEAZĂ cu RADIAȚIA (staționară). Ca cheia cu broasca! Deci, celulele se
SINCRONIZEAZĂ reciproc în organismele vii! Și rezultă IMAGINEA stabilă a acestora.
Dar SINCRONIZAREA proceselor cosmice?! Evident, TOT FĂRĂ INTERACȚIUNE!
Și, la fel de evident, procesele cosmice se integrează în „organisme vii” identice cu cele pe care le
cunoaștem. Cu noi înșine?!
Asta ar explica faptul că NU SAU PUTUT IDENTIFICA EXPERIMENTAL IMPUNERI FIZICE
SPECIFICE CARE SĂ DETERMINE ORDINEA INTRINSECĂ ÎN SPAȚIU (FORMA,
IMAGINEA) ÎN INTERIORUL CĂREIA PROCESELE SE DESFĂȘOARĂ SPONTAN PE
TIMPUL VIEȚII ORGANISMELOR ȘI ÎN UNIVERS!
Adică sursa fizică a neg-entropiei (ordonarea opusă dezordinii, entropiei) NU EXISTĂ!
Rezultă că o ACEEAȘI ordine preexistentă impune SIMULTAN organismul și Universul! Dar
le impune ÎN TOATE PUNCTELE SPAȚIULUI.
„PUNCTUL” ESTE IDENTIC CU „ÎNTREGUL”!
„OM”-ul ESTE IDENTIC CU „DUMNEZEU”-ul!
Dar „noi înșine”, din motive de sinapse condiționate (căpătate?!), nu ne mai observăm propriul
organism de la nivel celular (SIMULTAN, „peste tot”). Ci secvențial, „în timp”, în puncte ale unui
spațiu care, spre deosebire de punctele spațiului holografic, par a fi distincte.
Adică „mișcându-se”, separat de context.
Ca și cum, în mod cu totul nenatural, am pune într-o relație cauzală imaginile identice (mai mici
sau mai mari) de pe cioburile hologramei sparte (care, ÎN FAPT, există SIMULTAN, necauzal și, în
imaginea inițială, „suprapuse”?!)…
Așa se rezolvă contradicția între aparenta „mișcare” (cauzală) a organismelor și necauzalitatea în
relația de la nivel fizic cu contextul.
Ridicați-vă și mișcați-vă prin cameră!
Nimic din ceea ce se întâmplă cu organismul dumneavoastră (ORDINEA geometrică, stabilitatea
parametrilor interni nu poate fi relaționat cauzal (fizic) cu contextul.
Organismul există în mod ABSOLUT!
Dar, din cauza sinapselor condiționate nu se mai respectă regula mișcării ABSOLUTE –
îndepărtare a proceselor (interioare și/sau exterioare) fiecare față de toate celelalte.
Apar DESINCRONIZĂRILE față de mișcarea ABSOLUTĂ a punctelor spațiului holografic.
Implicit, consecințele respective: INTERACȚIUNEA ȘI MOARTEA!
Atenție! Știința confirmă această afirmație!
După cum se cunoaște, principiul relativității al lui Galilei afirmă că nici un sistem de referință
nu se poate găsi într-o poziție preferențială (cu sensul de „strict CUNOSCUTĂ”), de repaus
ABSOLUT! Cu toate acestea, metoda științifică concretă de lucru impune, pentru condițiile inițiale
ale oricărui model, un referențial strict determinat, ales în poziție de repaus?!
Sau, știința una spune și alta face!
De ce?
Cine „bagă” timp în imaginea inițială a organismului ABSOLUT (de la naștere),
SINCRONIZATĂ cu punctele spațiului holografic (prin intermediul ADN-ului, la toate metricile –
dimensiunile, vezi mai jos), transformând-o în „cioburi” (DESINCRONIZATE) la diferite metrici?
Răspuns: sinapsele condiționate care, prin structura lor, întârzie semnalul nervos!
Și cu care nu ne naștem, NU SUNT ÎNSCRISE ÎN ADN (nu sunt „ale noastre”)?!
Așa că „cioburile” (DESINCRONIZATE), relaționate adecvat de sinapsele condiționate, impun
senzația „mișcării” inerțiale.
 18

Dar pentru ca mișcarea inerțială, cu totul falsă, să fie totuși determinată, trebuia acceptată o
referință ABSOLUTĂ (exterioară metodei științifice, cauzale): ORGANISMUL VIU!
În locul originii oricărui referențial care poate fi amplasată „peste tot” („oriunde”, Galilei) citiți
„organismul viu”!
De aici motto-ul de pe imaginea de la începutul materialului:
„UNDE SĂ TE DUCI? EȘTI PESTE TOT!”
VIAȚA = SINCRONIZARE! MOARTEA = DESINCRONIZARE!
Cu „SINCRONIZAREA” te naști! „MOARTEA” (DESINCRONIZAREA) o înveți!
„Eu spun ce am văzut la Tatăl Meu; și voi faceți ce ați auzit de la tatăl vostru.” (Ioan.8:38).
Remarcați distincția pe care EL o face în cazul modului de comunicare: „Eu spun ce am văzut la
Tatăl Meu” față de „voi faceți ce ați auzit de la tatăl vostru”.
„am văzut” este modul de contact cu un mesaj „IMAGINE”, holografic.
Iar ADN-ul este chiar o „cameră de luat vederi” direct dintr-un mediu holografic („Știința” –
deviație comportamentală, pag. 20 -
https://www.scribd.com/doc/261009690/%C8%98tiin%C8%9Ba-devia%C8%9Bie-
comportamental%C4%83 ).
Am mai jos o explicație pentru faptul că „lucrarea adevăratului TATĂ, ADN-ul”, pare a veni din
„ceruri” (din „exteriorul” său) pentru homo sapiens sapiens.
***
Un model complet trebuie să conțină SIMULTAN „omul de știință”(preotul) și (experimentul,
credința în) fenomenul de interes, pentru că fac parte din aceeași realitate.
Adică, omul de știință nu trebuie să mai învețe iar preotul nu mai trebuie să citească cărțile sfinte.
Ei vor fi „săraci cu duhul”! Dar TOŢI vor CUNOAȘTE!
Omiterea naturii holografice a ADEVĂRULUI a fost impusă cu un scop.
Care?!
Simplu: cunoașterea și comunicarea absolută („cu” și „prin” intermediul realității care îi conține și
pe toți ceilalți indivizi), sunt naturale și tocmai de aceea împiedică controlul (impunerea unor acțiuni
relative la o realitate falsă, restrânsă).
Spațiul holografic este format din circulații închise SINCRONIZATE, care se depărtează simultan,
fiecare de toate celelalte.
Rezultă IMAGINILE susținute de aceste circulații, care se „umflă”, își schimbă SIMULTAN
metrica, dar se conservă în mod ABSOLUT.
Pe scurt, realitatea este holografică, iar entitățile ei suport sunt niște circulații închise asimilabile cu
„corpusculi” (cuante) din propriul sistem de referință și/sau cu „unde”, din oricare alt sistem de
referință, față de care acestea se mișcă în mod absolut (DUALITATEA „UNDĂ - CORPUSCUL”).
Circulațiile închise stabile au natura unui cod, formal identic cu cel care are un suport structural:
dublul helix al ADN-ului celular și structurile cosmice stabile: sisteme planetare, solare (stelare),
galaxii, roiuri de galaxii etc.
Suporturile structurale au exact aspectul unor „urme” ale circulațiilor închise, stabile, care se
depărtează SIMULTAN, fiecare de toate celelalte (mișcare relativă ABSOLUTĂ - „radiația”).
La trecerea „radiației” suporturile structurale o decodifică cu efect „organismul viu” și „cosmosul”
(ele însele „IMAGINI”).
Așa se explică SINCRONIZAREA proceselor dinamice ale organismului viu și Universului, având
ca efect ABSOLUTA determinare geometrică a acestora. Adică astrologia?!
Ceea ce înseamnă că organismele și Universul se conțin reciproc pe baza acestei stări de lucruri.
De aici și „efectul de observator” la nivel fizic și biologic.
Faptul că nu se acceptă realitatea ABSOLUTĂ, holografică (de exemplu, reacția reflexă instantanee
la stimuli a organismului și configurația geometrică strict determinată a Universului, în pofida
expansiunii sale), a condus la acțiuni anti cunoaștere:
Cum s-a procedat concret?
 19

Să le luăm pe rând.
1) În știință:
Varianta în care generarea „obiectivă” a unui model oarecare implică, pe lângă fenomenul (și,
eventual, experimentul) de interes, o categorie absolută, exterioară acestuia, este catastrofală!
Ar însemna că „realitatea”științifică este rezultatul unei banale alegeri, făcută doar ca să fie opusă
„realității” religioase.
Sau că pe „oamenii de știință” nu-i interesează „unde” și/sau „ce sunt EI” în momentul generării
unui model.
Și cum are loc acest proces.
Adică nu-i interesează o relație biunivocă, deci unică („cunoaștere”?!), între ei și fenomen.
Care există, fie că le place, fie că nu! Am menționat mai sus „efectul de observator” (în fizică și
biologie).
Așa că, în mod impus, premeditat, propria persoană (ABSOLUTĂ) nu este acceptată în model.
Rezultă că, pentru un anumit fenomen, este impusă o sursă de nedeterminare care schimbă
modelele științifice ale acestuia.
Istoria științei arată că tocmai asta se întâmplă...
SISTEMATIC!
Pe nimeni nu mai interesează ADEVĂRUL!
„Asemenea altor știinţe ale naturi (fizica?! n.n.), biologia și-a pierdut astăzi o mare parte din iluzii.
Ea nu mai caută adevărul. Ea își construiește propriul său adevăr.” - François Jacob, laureat al
premiului Nobel pentru genetică, în „Logica viului”, Editura enciclopedică română, București –
1972, pag.38.
2) În religie:
Dacă „dumnezeu” ≠ preot, așa cum susține religia, atunci cel puțin una dintre aceste categorii
EXISTĂ, dar nu este inclusă în ADEVĂRUL ABSOLUT.
Inexistența lui „dumnezeu” este absurdă din punct de vedere religios.
Așa că, similar științei, „traductorul” realității respective, „preotul”, este exclus din context.
Rezultă că nici religia nu caută ADEVĂRUL (ABSOLUT)!

***
Bun, realitatea este UNICĂ, ABSOLUTĂ!
Cum rezultă de aici metoda științifică, RELATIVĂ, cauzală?
Pentru a putea răspunde trebuie să definim realitatea UNICĂ și ABSOLUTĂ (generic
„geometria”).
Precum și realitatea științifică bazată pe „relațiile cauzale”, relative.
De data aceasta în prezența lui „homo sapiens sapiens”.
„Definiţie: „geometria” este atributul unui model strict determinat al unui stimul exterior, care
model este rezultat din considerarea simultană a stimulului, la nivelul orcărei celule şi/sau oricărui alt
element structural integrat al organismului.
Ceea ce înseamnă că procesele implicate în realizarea modelului GEOMETRIC al unui „obiect”
sunt permanent SIMULTANE (SINCRONIZATE de proprietăţile holografice ale spaţiului, vezi mai
jos) şi, implicit, permit starea de stabilitate a relaţiilor dinamice „funcţie – poziţie relativă”
(homeostazia, păstrarea „formei” organismului sănătos) ÎN TIMPUL „OBSERVĂRII” unui stimul al
mediului „natural”.
„OBSERVAREA”, are o natură strict formală DATORITĂ SIMULTANEITĂȚII PROCESELOR
(a lipsei „timpului”).
 20

Suportul său este „IDENTIFICATORUL” „geometriei” având natura unui cod, numit
„OBSERVATOR”.
Mă refer la ADN - ul celular.
Acesta are toate atributele unei „camere de luat vederi” care percepe și generează imagini, direct
dintr-un şi într-un mediu holografic.
Mai jos aveți mecanismul prin care un cod (ADN-ul) poate identifica „geometria”.
„IDENTIFICATORUL” („OBSERVATORUL”) și „geometria” (într-un mediu HOLOGRAFIC)
se conțin reciproc.
Sau „punctul” conține „întregul” și reciproc.
Un accident în integrarea organismului viu cu mediul (holografic) pe baza IMAGINII este
reprezentat de „relaţiile cauzale”.
Definiţie: ”relaţiile cauzale” modelează procesele implicate de „CONTACTUL” (care este o
categorie cu o natură fizică, cauzală) organismului cu stimuli DESINCRONIZAŢI în „timp” ai unui
mediu special („social”). Acestia, prin natura lor DESINCRONIZATĂ sunt consideraţi ca atare,
DESINCRONIZAT, exclusiv faţă de "părţi” (țesuturi, organe, organism).
Se anulează, astfel, condiţia SIMULTANEITĂŢII stărilor de stabilitate a relaţiilor dinamice
”funcţie – poziţie relativă” ale acestora (se anulează homeostazia) în timpul „CONTACTULUI” cu
stimuli „semnale” ai ”mediului social” (diferit de „OBSERVARE” din cauza „secvențial”- ității
proceselor).
Sau:
Definiție: ”relațiile cauzale” sunt atributul exclusiv al „părţilor” organismului în relație cu „părți”
ale mediului social, stabilite formal prin validarea lor secvențială (în „timp”) realizată la nivelul
sinapselor condiționate (care întârzie – DESINCRONIZEAZĂ - circulația semnalelor nervoase la
nivelul Sistemului Nervos Central – SNC).
Consecința este „EU”- l, o funcționare secvențială, DESINCRONIZATĂ, „relativă”, între structuri
distincte: țesut, organ, organism.
Natura „Eu” – lui este strict opusă naturii ORGANISMULUI: el „raționează”, ÎMPARTE, o
realitate UNICĂ, ABSOLUTĂ.
Și „comunică” cu alte „Eu”- ri relațiile delimitate de „timp” (cauzale, DESINCRONIZATE) între
structuri distincte (țesut, organ, organism) care astfel percep relații „relative” între „puncte” artificial
delimitate (obiecte) din „exterior” („modele”).
Dar „comunicarea” nu este posibilă pe criterii exclusiv cauzale: „părțile” realității considerate de
„rațiune” („cauzele”) n-au o poziție relativă determinată în raport cu oricare alte „părți” (eventual
„efecte”). Pentru că nici una nu „stă”, TOATE se depărtează SIMULTAN de celelalte (traucere: orice
„cauză” este „efect” - își are propria ei „cauză”, fără de care este ÎNTOTDEAUNA INCOMPLETĂ).
Ce este cu adevărat fix în orice punct al realității holografice? IMAGINEA (geometria), cu suport
circulaţiile închise menţionate mai sus! Aceasta este receptată de OBSERVATOR (ORGANISMUL
VIU) care este poziționat în orice punct al spațiului holografic. Așa că „Eu-l” „alege” undeva,
oriunde (pentru că ORGANISMUL îi permite) o origine absolută (strict determinată).
Dar, încă odată: „absolutismul” (IMAGINEA), absoluta determinare a originii nu-i a lui ci a
ORGANISMULUI!
Deci diferențierea între un sistem de referință „în repaus” și unul care se mișcă inerțial cu viteză
„v” este, de fapt, diferențierea între ORGANISM + Univers (absolut) și „Eu”, cu mențiunea că „Eu”-l
n-ar fi determinat fără ORGANISM. N-ar EXISTA! Și de aceea nu suflă o vorba despre subiect…
„Eu” ≡ „sinapsele condiționate” ≡ „cip”.
El se află acolo unde realitatea este împărțită („bine” și „rău”). Adică în afara realității.
De aceea își pune „frunza” („Adam” și „Eva”).
***
Pentru cei cu minime cunoștințe de fizică:
 21

Iată un exemplu unde este evidentă contradicția premeditat tolerată între cele două moduri
antagonice de contact cu realitatea (exclusiv IMAGINE)?
Mișcarea relativă inerțială a două sisteme de referință nu poate fi constatată decât prin intermediul
radiației.
Credeți că fenomenul se referă la proprietățile fizice (cauzale) ale acesteia, descrise de ecuațiile lui
Maxwell?
Evident NU!
Pentru că, în această situație, cele două sisteme de referință ar trebui să interacționeze cauzal.
Și de ce asta nu este OK?
Să presupunem că, așa după cum susține știința, realitatea este exclusiv cauzală.
Atunci cauzalitatea consecventă (orice cauză este incompletă fără propria ei cauză) n-ar mai fi
determinată, modelabilă.
De ce? Pentru că nu încetează! Totul se transformă permanent, este nemodelabil.
Interacțiunea cauzală devine un caz de ABSOLUTĂ NEDETERMINARE („necunoaștere”?!)
a modului în care, eventual, se mișcă relativ cele două sisteme de referință!
Ce credit ar mai putea avea știința (cauzalitatea) în aceste condiții?
Mișcarea relativă a celor două sisteme de referință (constatată prin intermediul radiației) are nevoie
disperată de o determinare ABSOLUTĂ!
De ceva care să existe prin sine însăși, în mod absolut: IMAGINEA purtată de radiație (adică
„țărușul” care trebuie și poate să fie înfipt inițial – „oriunde” și „oricând” – pentru a se dezvolta
ulterior modelul cauzal strict determinat - să zicem viteza inerțială „v” ).
Toți știau că IMAGINEA există deja în fizică. Ea este reprezentată în orice teorie de „IPOTEZĂ”
ȘI/SAU „CONDIȚII INIȚIALE”, ȘI DE „QED”, care sunt „date”, spontane.
Dar tăceau mâlc: chestia aia nu este cauzală!
„IPOTEZA” ȘI/SAU „CONDIȚIILE INIȚIALE”, ȘI „QED”, au o natură corespunzătoare unei
realități imuabile, de care metoda științifică are imperioasă nevoie (pentru obținerea determinării
analizelor) dar de care trebuie să se dezică „cu tarie proletară”.
Numai că a apărut experimentul Michelson-Morley „să strice el jocurile, domn’e!”.
Lumina se „mișcă” la fel față de orice corp, „sursă” sau „receptor”, ca și cum acestea ar fi, toate, în
repaus relativ.
Dacă lucrurile ar sta într-adevăr așa, ar însemna că „mișcarea” relativă inerțială percepută prin
intermediul luminii nu există din punct de vedere fizic: ea este doar consecința unui mod specific
omului de a „cunoaște” lumea.
Ulterior, ” Teoria / fizica cuantică a permis unor cercetători fizicieni să emită o serie de teorii
referitoare la cauza care a determinat Big Bangul. Demonstrațiile făcute în cadrul și pe baza teoriei
fizicii cuantice, conform cărora o particulă elementară poate fi detectată în două locuri în același timp
(de unde și concluzia că particula este într-o permanentă vibrație), au generat ideea că spațiul și
timpul sunt abstracțiuni, iluzii ale gândirii omului.” https://ro.wikipedia.org/wiki/Big_Bang
„spațiul și timpul” înseamnă automat „viteză”. „Viteza” nu există?! „Asta nu e bine!”
Pentru că, implicit, „corpurile” ar exista de fapt SIMULTAN.
Adică ar fi integrate unui context exclusiv geometric („IMAGINI”), pierzându-și astfel identitatea.
Un vânt rece bate prin laboratoare…
OK, „IPOTEZA” ȘI/SAU „CONDIȚIILE INIȚIALE”, ȘI „QED”, au o natură corespunzătoare
unei realități imuabile, de care metoda științifică are imperioasă nevoie pe criterii de strictă
determinare, dar dacă se va descoperi că „obiectele” științei au o existență SIMULTANĂ, adică nu
există fizic, atunci kaputt „fizica”!
În 1905 a venit Einstein și a „scăpat turma”! Zicea el: „simultaneitatea” asta este doar o aparență!
Pentru că timpul este, ghiciți cum, „relativ”?!
Cu toate că „simultaneitatea” asta este doar o aparență Einstein o folosește și el (neexplicit, dar fără
jenă) în ipoteza absolută (IMAGINE).
 22

El acceptă „v” ca viteză inerțială (simetrică: a lui O față de O’ și, SIMULTAN, a lui O’ față de O –
adică ABSOLUTĂ, necauzală, nefizică).
IMPLICIT, acceptă că, în sistemele de referință O și O’, determinările de timp t1, t1’ efectuate
după sincronizarea inițială (t = t’ = 0) TREBUIE SĂ FIE SIMULTAN EGALE, t1 = t1’(timp
ABSOLUT?!).
Simultaneitate pe care o abandonează apoi cât mai vizibil, transformând-o (prin postulat) în
„relativitate”: t1 ≠ t’1 („binele” și „răul”?!), la nivelul frontului de undă al unui semnal luminos.
Total amoral! Dar când a fost „diavolul” moral?!
Iar raţionamentul este anacolut (vezi mai jos).
Avem problema mentală care conduce la transformările lui Lorentz:

Fig. 6
Aici Einstein transformă IMAGINEA transportată de radiație (singura care nu presupune
interacțiune, și pe baza căreia se poate constata „mișcarea relativă inerțială” cu viteza „v” a două
sisteme de referință, O și O’) în „semnal” (al cărui front de undă devine al 3-lea sistem de referință
care se mișcă cu „c”, simultan față de primele două – ca și cum acestea ar sta pe loc între ele – viteza
„v” n-ar exista?!).
Inițial, întreaga construcție mentală are la bază premise ABSOLUTE!
Cine acceptă simultan (ABSOLUT?!) faptul că cei doi observatori privesc la același fenomen
(ceasornicele pornesc și se OPRESC simultan - ABSOLUT?!) în cele două momente, t = t’ = 0 și un
moment oarecare t1, t’1, în care frontul de undă al semnalului inițial ajunge într-un anumit punct,
mutual (ABSOLUT?!) acceptat?
Evident, nu vreunul dintre cei doi observatori! Einstein stabilește că ei comunică, eventual, doar
prin intermediul unui semnal cu viteză limitată.
Pentru IPOTEZĂ este necesară existența unui OBSERVATOR ABSOLUT IMPLICIT (evident
NEMENȚIONAT) care să facă posibilă starea de strictă determinare a contextului.
Pentru că, de fapt, nici o sursă (O sau O’) nu poate vedea frontul de undă al propriului semnal, emis
inițial din originea comună.
Nimic nu se mai poate întoarce la O și/sau O’ de la nivelul frontului de undă al semnalului emis
pentru a se face determinările de parametrii spațio-temporali necesari analizei consecutive acestei
ipoteze.
Întrebare: cine se uită ÎN MOD ABSOLUT la acest experiment?
 23

Evident, doar săracu’ Einstein (adeptul relativităţii?!) în grava sa problemă mentală!

Și ce vede el? Vede că:
- Intervalul spațial „s” parcurs de frontul de undă este încadrat de puncte acceptate ca identice în
ambele sisteme de referință (singura legătură între perspectivele lor asupra fenomenului, legalizând
„transformările”, Galilei sau Lorentz), iar viteza luminii este constantă în cele două sisteme de
referință („c”, princ. II).
- Ceasornicele funcționează după aceleași legi fizice (princ. I).
- Se manifestă viteza „v” care nu există fizic pentru că ar scoate sistemele de referință din
mișcarea lor, presupusă inerțială!
Aceasta fiind și explicația faptului că Lorentz n-a putut da o interpretare „fizică” transformărilor
sale.
Dar să presupunem că viteza „v” există fizic.
Atunci ea este definită numai pe intervale strict determinate ∆x, ∆t.
Și este SIMULTAN aceeași în ambele sisteme de referință (ca și „c”?!).
Ghiciți ce, demonstrația s-a terminat: timpul este ABSOLUT!
Altfel spus, dacă Einstein consideră viteza inerțială „v” conform definiției, atunci toți parametrii
măsurați ai mișcării, CONSECUTIVI originii comune, sunt SIMULTAN egali, indiferent de sistemul
de referință ales în repaus.
Și Einstein o consideră! Automat acceptă și că orice t1 = t1’ (timpul este absolut).
Și de asemenea că, din punct de vedere INERȚIAL, O ≡ O’! Adică alegerea stării de repaus NU
POATE FI FĂCUTĂ!
Observatorul din O poate fi contrazis oricând de celălalt, care, pe criterii, să zicem, estetice,
dorește el să se intituleze „O”.
Observatori „văd” SIMULTAN aceeași viteză „v” a celuilalt sistem de referință.
Ca în exemplul pe care îl dă ori de câte ori „geniul” îl cotropește: doi călători aflați într-o gară, în
două trenuri pe linii alăturate, pot spune simultan că trenul propriu a plecat (inițial, accelerația este
atât de scăzută - mișcarea fiind quasi inerțială - că nu apar manifestările inerției).
Numai că, prin nici o determinare de natură fizică, nu se poate face diferența între cele două
sisteme de referință în originea comună (t = t’= 0); O poate fi O’, și invers, SIMULTAN!
Oricare dintre sistemele de referință inerțiale se „mișcă” față de toate celelalte, SIMULTAN.
Adică tocmai principiul relativității al lui Galilei („nici un sistem de referință nu se află într-o
poziție privilegiată, de repaus ABSOLUT”).
Dar el „alege” unul dintre ele (O) și-l pune în repaus (O ≠ O’ ?!).

Simultan, numai pentru „c”, („din partea firmei”) Einstein postulează: t1 ≠ t’1?!
Pentru care îi mai trebuie încă un ceas în fiecare sistem de referință?!
În România se numește „prosteală pe față”.
Dar cred că Einstein a fost atât de anacolut încât a fost convins că are dreptate ...
Ceea ce trimite fenomenul în domeniul patologic.
Dacă pui mâna pe una dintre cele două bile identice pe care le ai în față, și o numești „bila O”,
după care o lași pe masă și te întorci cu spatele, timp în care un prieten le amestecă, cu siguranță nu
vei mai putea spune care este bila O când le vei revedea.
A face distincție între două chestii identice nu este o crimă.
Dar înseamnă că ai o problemă!
Nu poți să faci o analiză cu un parametru care „se dă” (necauzal, nefizic, viteza inerțială „v”)
împreună cu unul care „se măsoară” (viteza luminii), atunci când rezultatul măsurării este postulat
constant („c”)! Înseamnă că ești complet idiot!
„Se dă” n-are nici o legătură cu „se măsoară”!
Și procedeul lui einstein este anacolut:
„Timpul ABSOLUT (prin acceptarea vitezei inerțiale „v”) este relativ (t1 ≠ t’1 )”?!
 24

„În această problemă a timpului fizic, punctul de vedere nou, susținut de autor, se referă la dilatarea
timpului, considerată ca o consecință a sincronizării cuplate (Desincronizare, n.n.)a ceasornicelor de
către observatori. Potrivit acestei idei, nu scurgerea timpului comandă mersul ceasornicelor, cum se
crede în mod curent, ci dimpotrivă, mersul ceasornicelor („măsurarea”, n.n.) comandă scurgerea
timpului.
ADMIȚÂND CĂ DILATAREA TIMPULUI ÎNTR-UN REFERENȚIAL ESTE PROVOCATĂ DE
OBSERVATORI, SE DOVEDEȘTE FOARTE UȘOR CĂ CELEBRELE PARADOXURI ALE
RELATIVITĂȚII EINSTEINIENE NU AU NIMIC...PARADOXAL! FENOMENELE DE CARE
SE OCUPĂ ELE SE DESFĂȘOARĂ ÎN MOD NORMAL, ASTFEL CĂ PRELUNGIREA
TINEREȚII, SAU CHIAR A VIEȚII, ÎN RACHETELE RAPIDE DIN COSMOS, ÎȘI PIERDE
ORICE TEMEI.” - „BAZELE FIZICE ALE RELATIVITĂȚII EINSTEINIENE” DE PROF.
NICOLAE BĂRBULESCU, BUCUREȘTI, ED. ȘT. ȘI EN., 1979, PAG. 12, 81.
Ce avem aici este ceea ce a învățat einstein la Institutul de Patente din Elveția: să măsoare.
Dar „descoperirea” lui el era cunoscută de orice vânzător de cupoane (bucăți de material textil
brut, folosit pe vremuri la îmbrăcămintea de comandă). Anume că,cu cât măsura mai repede aceeași
bucată de material cu ajutorul unui „metru” de lemn (fixând perfect doar capătul inițial al
materialului și al „metrului”), cu atât ea „se scurta”(„metrul” se lungea?!).
Se păcălea vânzătorul? Nu (zice einstein)! Se „dilata” timpul!
Al naibii timp de cauciuc…
Dragi studenți la fizică, luați TRR cu multă apă dacă vreți să se „ducă”.
Einstein nu este altceva decât un idiot deznădăjduit!
Albert Einstein famously remarked in a conversation with Werner Heisenberg, “You know in the
west we’ve built a beautiful ship, and it has all the comforts. But actually the one thing that it doesn’t
have is a compass and that’s why it doesn’t know where it’s going.”
https://www.theodysseyonline.com/changing-the-world-begins-with-you
Albert Einstein a făcut o cunoscută remarcă într-o discuție cu Werner Heisenberg: „Ști, în Vest am
construit o navă minunată, care are toate facilitățile. Cu toate astea îi lipsește un singur lucru: un
compas și din cauza asta nu știe unde merge”
Albert Einstein are o mare problemă: nu știe că „POZIȚIA” NU EXISTĂ (n-a auzit de Galilei)!
De aceea nu compasul lipsește „navei” (cunoașterii, științei occidentale) ci poziția „portului de
plecare”, originea ABSOLUTĂ, IMAGINEA față de care să se poată face determinări de direcție.
În natură însă totul este ABSOLUT orientat. Pentru că există (doar) „forma”!
Așa că „mișcarea” NU EXISTĂ!
Există doar o schimbare de formă: o iluzie determinată de modul de funcționare al sinapselor lui
condiționate, într-un mediu holografic.
Implicațiile teoriilor lui Einstein sunt mult mai grave decât par:
ELE NEAGĂ VIAȚA ÎNSĂȘI!
Ce s-ar fi întâmplat dacă procesele organismului său i-ar fi urmat teoriile relative?
Întrebarea nu este lipsită de sens.
În organism totul curge fără impuneri fizice exterioare (dovadă că în momentul morții totul se
împrăștie).
„Materia se mișcă liber!” - procesele se SINCRONIZEAZĂ ABSOLUT de la nivelul punctelor
spațiului.
Einstein nu numai că nu s-ar mai fi putut îmbrăca, dar, după naștere, n-ar mai fi apucat nici vârsta
de 30 de secunde.