Sunteți pe pagina 1din 110

O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

POVESTEA REGELUI ŞAHRIAR ŞI A FRATELUI SĂU, REGELE ŞAHZAMAN

Zice-se - dar Allah aste mai ştiutor şi mai înţelept şi mai puternic şi mai binefăcător - că era odată - în ceea ce s-a depănat şi s-a arătat în vechimea vremilor fi In trecutul evului şi al clipei - un rege dintre regii din Sassan, în insulele Indiei v Chinei*. Era stăpân peste oştiri, peste ajutoare, peste slujitori şi peste o numeroasă curte. Şi avea doi copii, unul dintre ei mare şi celălalt mic. Amândoi erau viteji cavaleri; dar cel mare era mai bun cavaler decât cel mic. Cel mare domni peste ţări şi îi cârmui cu dreptate pe supuşii lui; şi aşa îl iubiră locuitorii {arii şi ai împărăţiei. Numele lui era regele Şahriar* *. Cât despre fratele lui cel mic, numele lui era Şahzaman*" şi era rege în Samerkand Al-Ajam. Starea asta de lucruri nu mai conteni şi ei domniră în ţările lor; şi fiecare dintre ci fu, în împărăţia lui, cârmuitor drept al supuşilor săi timp de douăzeci de ani împliniţi. Şi ajunseră amândoi la hotarul creşterii şi înfloririi lor. Şi nu mai conteniră să fie aşa, până când regele cel mare simţi dorinţa arzătoare sa îl vadă pe fratele său cel mic. Atunci îi porunci vizirului său să plece şi să se întoarcă înapoi cu el. Vizirul îi răspunse:

—Ascult şi mă supun! Apoi plecă şi ajunse în deplină ocrotire prin îndurarea lui Allah: intră la fratele cel mic şi îi aduse salutul de pace**** şi îl înştiinţa că regele Şahriar dorea arzător să îl vadă şi că ţelul acestei călătorii era ca să îl poftească să meargă să îl vadă pe fratele său cel mare. Regele Şahzaman îi răspunse:

—Ascult şi mă supun!

Apoi îşi rândui toate de plecare şi îşi scoase corturile, cămilele, catârii, slugile

*Voalul numelor proprii şi al geografiei, în O mie fi una de nopţi, este ceva minunat. Este, deci, de prisos să mai aprofundam.

** Şahriar: Stăpânul Oraşului. Cuvânt persan. *** Şahzaman: Stăpânul Veacului şi al Timpului. Cuvânt persan. **** „Pacea şi mântuirea să fie cu tine!". Este salutul întrebuinţat de musulmani.

Când regele Şahriar văzu acea stare de lucruri, judecata i se irosi din cap: şi îi zise fratelui său Şahzaman:

—Haidem să vedem starea sorţii noastre pe drumul lui Allah, căci noi nu mai putem avea nimic, nici în clin nici în mânecă, cu împărăţia, şi asta până când vom putea găsi pe vreunul care să fi avut parte de o întâmplare asemănătoare cu aceasta a noastră; iar de nu, moartea să fie pentru noi, într-adevăr, mai de ales faţă de aşa viaţă! La asta, fratele său îi răspunse încuviinţând. Apoi, amândoi ieşiră din palat pe o uşă tainică. Şi nu conteniră din drum zi şi noapte până când ajunseră în cele din urmă la un copac, în mijlocul unei pajişti singuratice, aproape de marea sărată. în acea pajişte, clipocea un ochi de apă dulce: ei băură din acest ochi de apă şi se puseră la odihnă. Abia se scurse un ceas din zi, când marea începu să se învolbureze, şi deodată ieşi din adâncul ei o coloană de fum negru care urcă spre cer şi se îndreptă spre pajiştea aceea. în faţa acestei privelişti, ei fură cuprinşi de spaimă şi urcară până chiar în vârful copacului, care era. înalt, şi se puseră să pândească ce putea oare să fie asta. Ci, iată că această coloană se preschimbă într-un genni* înalt de statură, voinic şi spătos, şi care ducea pe capul lui o ladă. El puse piciorul pe pământ şi veni spre copacul în care se aflau şi stătu sub el. Ridică apoi capacul lăzii şi scoase din aceasta o raclă mare de cristal pe care o deschise, şi îndată se ivi ţâşnind o fecioară fermecătoare, sclipitoare de frumuseţe, luminoasă aidoma soarelui când surâde. Şi neîndoielnic că tocmai despre ea a grăit poetul: „Flacără în beznă, ea se iveşte, si este ziuă! Ea se iveşte si de lumina ei se luminează zorile. Sori împrăştie raze din lumina ei si lunile, din surâsul ochilor ei! Fie ca vălurile tainei sale să se destrame, si numaidecât făpturile la picioarele ei se vor închina fermecate. Şi dinaintea fulgerelor blânde ale ochilor ei, rouă lacrimilor aprinse umezeşte colţurile oricărei pleoape!"

După ce genni-ul o privi îndelung pe frumoasa fecioară, îi zise:

—O, crăiasa mătăsurilor! o, tu, pe care te-am răpit chiar în ziua nunţii tale! tare aş dori să dorm oleacă într-un loc ferit unde nu pot să te vadă ochii fiilor lui Adam. Şi după ce mă voi fi

odihnit aşa după călătoria pe mare şi pe meleagurile pământului, atunci voi face cu tine fapta cea de toată ziua! Ea îi zise cu vocea ei cântec de pasăre:

—Dormi, o, părinte al genni-lor şi coroana lor! Şi facă-se ca aceasta să-ţi fie spre întărire şi desfătare! Şi genni-ul, rezemându-şi capul pe genunchii fecioarei, adormi pe dată. Şi iată în ce-1 priveşte.

1

Atunci fata îşi înălţă capul spre vârful copacului şi îi văzu pe cei doi regi ascunşi în copac. Numaidecât ridică ea capul genni-ului de pe genunchii ei, îl culcă pe pământ şi stând în picioare sub copac le grăi prin semne:

*Genni: de aici cuvântul geniu.

—Coborâji-vă şi să n-aveţi frică de acest efrit'. Ei îi răspunseră prin semne:

—Ah! pe Allah asupra ta! scuteşte-ne de această primejdioasă încercare! Ea le zise:

—Pe Allah asupra voastră amândorura, coborâţi cât mai repede, că de nu, îi voi da de veste efritului şi vă va ucide cu cea mai cruntă moarte! Atunci ei se înfricoşară şi coborâră lângă ea; şi ea se sculă să-i întâmpine şi Ic zise de îndată:

—Haideji! Străpungeţi-mă cu lancea, cu o străpungere năprasnică şi tare! Că de nu, îi voi da de ştire efritului! Spaima îl făcu pe Şahriar să-i zică lui Şahzaman:

—O, frate al meu, fă tu întâiul cu ea ceea ce ea ne porunceşte! El îi răspunse:

—Ah! eu nu voi face nimic din aceasta înainte ca tu să îmi dai pildă, ca frate ""■ii mare!

Şi amândoi începură să se poftească unul pe celălalt la adolescentă, făcându-şi din ochi semne de împreunare. Atunci ea le zise:

—De ce vă văd trăgându-vă aşa cu ochii? Dacă nu vă apropiaţi numaidecât |i nu mi-o faceţi tare, uscat şi în răstimp îndelungat, îl vestesc de îndată pe efrit! Atunci, din pricina fricii lor de genni, ei făcură amândoi cu ea, ceea ce ea Ie poruncise. După ce se supuseră şi se goliră bine şi isprăviră treaba precum le poruncise, ei le zise:

—Cât sânteţi voi de iscusiţi! Apoi ea scoase din buzunar un săculeţ şi trase din el un şirag alcătuit din cinci tute şaptezeci de inele cu peceţi, şi le zise:

Ştiţi voi ce-i asta? Ei îi ziseră:

Nu ştim. Atunci ea le zise:

Stăpânii acestor inele cu peceţi s-au împreunat cu toţii cu mine pe coarnele nesimţitoare ale acestui efrit. Aşadar şi voi, amândoi fraţii, daţi-mi-le pe ale voastre. Atunci ei îi dădură, scoţându-le din degetele de la mâinile lor, cele două inele cu peceţi. Şi ea le zise:

—Să ştiţi că acest efrit m-a răpit în noaptea nunţii mele, m-a pus într-astă

raclă de cristal şi, aşezând racla în ladă, a ţintuit pe ladă şapte lacăte, şi m-a aşezat upoi în fundul mării muginde, care se izbeşte şi se învolbureazâ din valuri. Dar el nici pomeneală să ştie că atunci când o femeie dintre noi doreşte ceva, nimic nu ar li în stare să o stăvilească. Şi poetul zise de altminteri:

„Prietene! nu te încrede câtuşi de puţin la femei şi surâde la făgăduielile lor! Căci ioanele lor bune sau rele atârnă de capriciul vulvei lor! Ele tsi risipesc dragostea lor mincinoasă, tn vreme ce perfidia le năpădeşte şi formează canura vesmintelor lor. *Efrit: viclean. Sinonim cu genni.

26

Adu-p aminte cu smerenie de cuvintele lui Yussuf. Şi nu uita tn veci că Eblis l-a gonit pe Adam din pricina Femeii De asemenea conteneşte cu dojana, prietene. La nimica nu slujeşte asta! căci mâine la acela pe care tu ti dojeneşti, dragostei simple ti va urma patima nebună. Şi nu zice niciodată: *Dacă sunt îndrăgostit, voi ocoli nebuniile tndrăgostqilor». Căci «Ar fi o minune fără de pereche, într-adevăr, să veri un om răzbind teafăr din vrăjile femeilor»".

La aceste cuvinte, cei doi fraţi se minunară, la hotarul uimirii, şi îşi ziseră unul celuilalt:

—Dacă acesta-i un efrit, şi dacă, în ciuda marii lui puteri, i s-au întâmplat lucruri mult mai nebănuite decât nouă, asta-i o întâmplare ce trebuie să ne aline durerea. Şi atunci, ei o părăsiră chiar în clipa aceea pe adolescentă, după salutările şi cuvintele de datină, alinaţi în suflet, înseninaţi şi îmbogăţiţi cu noian de hotărâri şi se întoarseră fiecare spre oraşul său. Când regele Şahriar intră în palatul său, porunci să i se taie gâtul soţiei lui, şi tot aşa să li se taie gâtul sclavelor şi sclavilor. Appi îi porunci vizirului său să îi aducă în flecare noapte o fată fecioară. Şi aşa, în flecare noapte, el lua o fecioară şi îi răpea fecioria. Iar la capătul nopţii, o ucidea. Şi nu conteni să facă tot aşa trei ani în şir. Iar supuşii se zbătură în strigăte de durere şi în învălmăşeala groazei, şi îşi părăsiră vetrele cu fetele ce le mai rămăseseră. Şi nu rămase in oraş nici o fată în stare să îi slujească navalei călăreţului. într-acestea, regele îi dete poruncă vizirului să i se aducă o nouă fecioară ca de obicei. Şi vizirul ieşi de la el şi căută, dar nu găsi nici o fată; şi plin de întristare şi mâhnire mare, se întoarse către lăcaşul său, cu sufletul răscolit de spaimă din pricina regelui. Ci, acel vizir avea şi el două fete, pline de frumuseţe, de farmece şi de strălucire, desăvârşite şi nespus de dulci. Numele celei mari era Şahrazada*, iar numele celei mici Doniazada". Cea

2

mare, Şahrazada, citise cărţile, cronicile, legendele regilor din vechime şi poveştile noroadelor apuse. Se mai zice că ea avea o mie de cărţi cu poveşti în legătură cu persoanele din vechime şi cu regii din vechime şi cu poeţii. Şi era tare iscusită in măiestria de a povesti şi nespus de plăcută la ascultare. La vederea tatălui său, ea zise:

—De ce te văd aşa de schimbat, ducând povara grea a durerilor şi a mâhnirilor? Căci află, o, tată, că poetul zice:

„O, tu care te zbuciumi, afănează-te! Nimic nu [inepe veci, orice bucurie se spulberă şi orice mâhnire se uită".

Când vizirul auzi aceste cuvinte, îi povesti fiicei sale tot ce i se întâmplase cu regele, de la început până la sfârşit. Atunci Şahrazada îi zise:

*Şahrazada: Fiica Cetăţii. '* Doniazada: Fiica Lumii.

27

—Pe Allah! o, tată, mărită-mă cu acest rege, căci, sau voi trăi, sau voi fi ■ IM umpărarea pentru fiicele mussleminilor* şi pricina mântuirii lor din mâinile irgelui! Atunci el îi zise:

Păzească-te Allah! nu te va lăsa niciodată pradă astfel primejdiei! Ea îi zise:

Trebuie neapărat de făcut acest lucru! Atunci el îi zise:

 

Păzeşte-te să nu ţi se întâmple ce i s-a întâmplat măgarului şi boului cu •lipanul

{arinii! Ea întrebă:

 

—Ce a pă|it măgarul şi boul cu stăpânul (arinii? Şi vizirul îi zise fiicei sale, Şahrazada:

Povestea măgarului şi a boului şi a stăpânului ţarinii Află, o, fata mea, că era odată un negustor, stăpân de mari avuţii şi de turme

•.!■■ vile, însurat

şi

tată

de copii.

Allah Prea înaltul

i-a hărăzit

de asemenea să cu-

iscă graiurile dobitoacelor şi ale păsărilor. Ci, locul de şedere al acelui negustor tm mir-o (ară roditoare pe marginea unui fluviu. Şi în lăcaşul negustorului se aflau ţi un măgar şi un bou. tntr-o zi, boul ajunse la locul rânduit pentru măgar şi află locul acela măturat |l itropit bine; în

iesle se aflau orz bine ales prin ciur şi fân bine ales; iar măgarul •• desfăta culcat la odihnă. Şi se mai dumiri că dacă stăpânul îl mai încăleca vreo-

i.iiit, aceasta o făcea numai pentru un drum scurt, care îl zorea din întâmplare, şi M|«,

măgarul se întorcea repede înapoi la odihnă. Dar în ziua aceea, negustorul îl ■m/1 pe bou zicându-i măgarului:

—Poftă bună! şi să—{i fie de sănătate şi de folos şi să—ţi cadă bine la mistuit, l'.u Mint ostenit, iar tu odihnit, tu mănânci orz bine dres şi te slujesc alţii! Şi dacă nurori printre picături, stăpânul te încalecă, el se întoarce cu tine degrabă înapoi! (It despre mine, eu nu slujesc decât la arat şi la învârtitul morii! Atunci măgarul îi zise:

—O, părinte plin de virtute şi îndelung răbdător, în loc să te văicăreşti, fă ce «ni lâ-ţi zic, căci ţi-o spun din prietenie, doar pentru faţa lui Allah. Când vei ieşi la câmp şi te vor înjuga, aruncă-te la pământ şi nu te mai scula de jos, chiar de te vor bate; iar după ce te vei fi sculat, grăbeşte-te de te culcă din nou, pentru a doua oară. Iar dacă atunci te vor mâna înapoi la grajd şi îţi vor aduce bob, nici nu pune gura, ca şi cum ai fi bolnav. Şi aşa, fă tot ce poţi de te abţine să nu mănânci şi nici să nu bei o zi, ori două ori trei. Şi într-acest fel, te vei odihni tlupă atâta osteneală şi trudă! Şi negustorul era ascuns acolo şi le auzi vorbele lor. Când rândaşul veni la bou sâ îi dea nutreţ, el văzu că de-abia se atinge de acesta; |l când dimineaţa îl luă la arat, îl află bolnav. Atunci negustorul îi zise rândaşului:

Mussleminilor: musulmanilor. AA f A MBflW*'

 

28

— Ia măgarul şi du-1 la arat tn locul boului cât va fi ziua de mare! Şi omul se întoarse şi luă măgarul tn locul boului şi ară cu el cât fu ziua de mare. Când măgarul se întoarse la grajd pe înserate, boul fi mulţumi pentru bunăvoinţa lui şi că 1-a lăsat să se odihnească de osteneală o zi încheiată. Dar măgarul nu i-a răspuns nimica, şi se căi cu cea mai amară căinţă. A doua zi, semănătorul veni şi luă măgarul şi ară cu el până la sfârşitul zilei. Şi măgarul se întoarse cu grumazul jupuit şi sleit de osteneală. Iar boul văzndu-l tn aşa stare, se apucă să-i mulţumească plin de înflăcărare şi să îl preamărească ridicându-l în slăvi. Atunci măgarul îi zise:

— înainte eram tare îndestulat; ci nimic nu imi pricinuia vreo tulburare decât numai binefacerile mele. Apoi adăugă: Totuşi, trebuie să ştii că acum pe dată tţi voi da încă un sfat bun; l-am auzit pe stăpânul nostru zicând: «Dacă boul nu se scoală din locul lui, ti vom da să îl

3

înjunghie şi să facă din pielea lui o piele tăbăcită pentru masă!» Şi eu sunt tare îngrijorat de soarta ta şi îţi dau de ştire ca să îţi cauţi vreo cale de scăpare! Când boul auzi vorbele măgarului, ti mulţumi şi zise:

— Atunci voi merge de bunăvoie cu ei să îmi văd de treburile mele. Şi acestea fiind zise, se puse pe mâncat şi înfulecă tot nutreţul, ba chiar linse ieslea cu limba. Toate acestea! şi stăpânul lor din ascunzătoare trăgea cu urechea la vorbele lor. Când se miji de ziuă, negustorul ieşi cu soţia lui spre grajdul boilor şi vacilor, şi amândoi şezură. Atunci veni rândaşul şi îl luă pe bou de coarne şi îl scoase din grajd. La vederea stăpânului său, boul începu să dea din coadă, să băşească zgomotos şi să fugă nebuneşte în toate părţile. Atunci negustorul fu cuprins de un aşa râs, tncât căzu pe spate. Iar soţia lui îi zise:

De ce râzi? El ti zise:

De un lucru ce l-am văzut şi auzit, şi pe care nu pot să îl destăinuiesc fără ca să mor. Ea îi zise:

—Trebuie neapărat să mi-1 povesteşti şi să-mi spui pricina râsului tău, chiar dacă va trebui să mori pentru aceasta! El îi zise:

Nu pot să îţi destăinuiesc asta din pricina temerii mele de moarte. Ea fi zise:

Dar atunci nu râzi decât de mine! Apoi ea nu mai conteni să se certe cu el şi să-l hărţuiască prin vorbe pline de îndărătnicie; şi atâta, încât până la urmă el se găsi într-o mare încurcătură. Şi el îşi chemă copiii de faţă şi trimise să cheme cadiul* şi martorii. Apoi voi să îşi facă testamentul înainte de a-i dezvălui taina soţiei sale şi înainte de a muri: căci îşi iubea nevasta cu dragoste mare, mai cu seamă că era fiica unchiului său dinspre tată şi mama copiilor săi, şi că trăise cu ea o sută douăzeci de ani la etatea lui. Pe lângă aceasta, trimise să le cheme pe toate rudele soţiei lui şi pe

locuitorii din partea Kîdiul (cadiul):

judecătorul.

."i

0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI li ir de târg şi le povesti la toţi întâmplarea lui şi cum, chiar în clipa când îşi va dezvălui taina, o să moară! Atunci toţi oamenii care se aflau acolo ti ziseră femeii:

—Pe Allah asupra ta! lasă la o parte lucrul acesta de teamă să nu-ţi moară

  • 1 MI hatul tău, tatăl copiilor tăi! Dar ea le zise:

—Nu îl voi lăsa în pace până când nu îmi va spune taina lui, chiar de va trebui •» moară! Atunci ei încetară să îi mai vorbească. Şi negustorul se ridică de lângă ei şi se îndreptă către staul, în grădină, să îşi tacă mai întâi rugăciunile, şi să se întoarcă pe urmă să îşi spună taina şi să moară. Ci el avea un cocoş viteaz în stare să îndestuleze cincizeci de găini, şi mai avea |l un câine, şi îl auzi pe câine strigându-1 pe cocoş, şi cum îl înjura şi îi zicea:

Nu ţi-e ruşine să fii vesel când stăpânul nostru se pregăteşte să moară! Atunci cocoşul îi zise câinelui:

Dar cum este? Iar câinele îi repetă povestea, şi cocoşul îi zise:

—Pe Allah! stăpânul nostru e tare sărac la minte! eu am cincizeci de soţii şi •uni In stare să mă descurc cu ele, mulţumind-o pe una şi dojenind-o pe alta! Iar •I n-are decât o singură soţie, şi nu cunoaşte nici calea cea bună şi nici felul cum IM i iu ic s-o ia! G asta-i tare uşor! n- are decât să taie pentru nevoia Iui câteva nulele bune de dud şi să intre grăbit in iatacul menit pentru ea şi să o lovească până i .tini ca va muri ori se va pocăi: şi niciodată nu îi va mai trece prin cap să îl mai tulbure din nou cu întrebări despre mai ştii ce! Aşa grăi. Când negustorul auzi vorbele cocoşului, cum povestea cu câinele, i se făcu din nou lumină în minte şi se hotărî să îşi bată nevasta. lull Aici vizirul se opri din poveste şi îi zise fiicei sale, Şahrazada:

E cu putinţă ca regele să facă aşa cu tine cum a făcut negustorul cu soţia Ea îi zise:

Şi ce a făcut? Vizirul urmă:

Negustorul intră în iatacul menit nevestei lui, după ce tăiase pentru nevoile lui nu ielele de dud şi le ascunsese, şi îi zise chemând-o la el:

—Vino în iatacul tău ca să îţi spun taina mea fără ca nimeni să mă vadă; şi «poi voi muri! /ytunci ea intră cu el, iar el închise uşa iatacului după ei doi, şi se repezi asupra ri, bătând-o cu nuiele până o făcu să cadă în nesimţire. Atunci ea îi zise:

—îmi pare rău! îmi pare rău! Apoi se aruncă şi îi sărută amândouă mâinile şi amândouă picioarele bărbatului |l ie căi cu adevărat. După care ieşi cu el împreună. Şi aşa toată lumea adunată «colo se bucură, şi se bucurară de asemenea toate rudele. Şi toată lumea se găsi în »(»rea cea mai fericită şi cea mai bucuroasă până la moarte.

4

El grăi. Iar când Şahrazada, fiica vizirului, auzi această povestire de la tatăl ei, zise:

—O, tată, vreau, totuşi, să faci ceea ce îţi cer! Atunci vizirul, fără să mai stăruiască, porunci să se pregătească zestrea fiicei sale Şahrazada, apoi urcă să ii dea de ştire regelui Şahriar. In acest răstimp, Şahrazada îi dete îndrumări surorii sale mai mici şi îi zise:

—Când voi G lângă rege, voi trimite la tine să te cheme; şi când vei fi venit şi îl vei vedea pe rege isprăvindu-şi lucrul lui cu mine, tu îmi vei zice: «O, sora mea,

istoriseşte-mi din poveştile minunate -cu care ne petreceam serile!» Atunci eu îţi voi istorisi nişte poveşti care, de va vrea Allah, vor fi calea de mântuire pentru fiicele mussleminilor! După care, tatăl ei, vizirul, veni să o ia şi urcă împreună cu ea la rege. Iar regele fu tare fericit şi îi zise vizirului:

Aceasta e, oare, tocmai ceea ce trebuie? Iar vizirul spuse cu smerenie:

Da. Când regele voi să o ia pe fecioară, ea se pomi pe plâns şi regele îi zise:

—Ce ai? Ea îi zise:

T~ O, rege! Am o surioară mică de la care doresc să îmi iau rămas-bun. Atunci regele trimise să o caute pe surioara care veni şi se aruncă de gâtul Şahrazadei şi sfârşi prin a se ghemui lângă pat. Atunci regele se ridică. Şi o luă fără zăbavă pe fecioara Şahrazada şi îi răpi fecioria. Apoi se puseră pe vorbă. Atunci Doniazada îi zise Şahrazadei:

—Pe Allah asupra ta! o, sora mea, istoriseşte-ne o poveste care să ne umple noaptea! Şi Şahrazada îi răspunse:

—Din toată inima şi ca o datorie de cinstire cuvenită! Dar numai dacă binevoieşte să mi-o îngăduie acest rege bine crescut şi înzestrat cu purtări alese! Când regele auzi aceste cuvinte, şi cum de altminteri îndura de nesomn, nu se supără că avea să asculte povestea Şahrazadei. Şi Şahrazada, în această întâie noapte, începu povestea următoare:

l

 

Aici încep cele

0

MIE ŞI UNA DE NOPŢI POVESTEA NEGUSTORULUI CU EFRITUL

Şahrazada zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că trăia odată un negustor din-irc negustori, stăpân peste numeroase avuţii şi treburi negustoreşti III toate ţările. într-o zi dintre zile, el încalecă pe cal şi porni la drum spre câteva oaze unde ii chemau treburile. Şi cum arşiţa se întinsese 1«<MC măsură, el se aşeză sub un copac şi, vârându-şi mâna în traista cu merinde, scoase de acolo o bucată de pâine şi mai luă şi cfttcva curmale. După ce sfârşi de mâncat curmalele, ei le strânse nAmburii în mână şi îi azvârli cu putere până departe. Şi iată că deodată se ivi

dinaintea lui un efrit, mare de statură, care, învârtind o tabie pe deasupra capului, se apropie de negustor şi strigă:

Scoală-te ca să te ucid, cum mi-ai ucis şi tu copilul! Şi negustorul, la hotarul uluirii şi al spaimei, îi zise:

Cum, ţi-am putut ucide eu copilul? El îi zise:

Atunci când ai azvârlit sâmburii după ce ai mâncat curmalele, sâmburii îl izbiră pe fiul meu în piept; căci tocmai treceam prin văzduh, eu ducându-1, iar el fiind dus. Atunci s-a isprăvit cu ci şi muri chiar în ceasul acela, ceasul lui! Şi negustorul înţelese că nu mai era pentru el nici o scăpare fi nici un ajutor şi întinzându-şi amândouă palmele către efrit, ii zise:

— Află, o, măreţule efrit, că sunt un credincios, şi n-aş fi în ilare pentru nimic în lume să te mint. Ci am multe avuţii, şi mai

am copii

şi

o soţie;

şi

pe

lângă

asta

mai am

la

mine

acasă multe avuţii ce mi-au fost

încredinţate spre păstrare. Aşadar, îngăduiemi să mă duc până acasă ca să pot da fiecăruia partea ce i se cuvine şi o dată treaba asta isprăvită, mă întorc iarăşi aicea la tine. Astfel îţi

făgăduiesc prin jurământ că mă voi întoarce pe urmă aicea la tine. Şi atunci vei face cu mine cum îţi va fi voia. Şi astfel Allah este chezaş de vorbele mele! Atunci genni-ul îi dădu crezare şi îl lăsă pe negustor să plece. Iar negustorul se întoarse în ţara lui, se desfăcu de toate legăturile sale şi făcu să ajungă toate drepturile la cei care erau îndreptăţiţi. Apoi le destăinui soţiei şi fiilor săi ceea ce i se întâmplase şi toţi se puseră pe bocit: neamuri, nevastă şi copii. Pe urmă negustorul îşi alcătui testamentul; şi rămase cu ai

săi

până la sfârşitul anului;

după care

se hotărî

să pornească înapoi şi, luându-şi linţoliul

subsuoară, îşi luă rămas-bun de la cei apropiaţi, de la vecini şi neamuri, şi plecă în pofida

5

nasului său. Iar ceilalţi se puseră să îl bocească şi scoaseră strigăte de jale. Cât despre negustor, el îi lăsă aşa în necazul lor pe prieteni şi neamuri şi îşi urmă drumul. Şi ajunse la grădina despre care a fost vorba, unde trebuia să se predea în mâinile genni-ului. Şi ziua aceea era întâia zi din an. Şi în vreme ce şezu şi plânse de năpasta ce s-a abătut peste capul lui, iată că un şeic* bătrân se îndreptă spre el, trăgând după el o gazelă. îl salută pe negustor, îi ură un trai îndestulat şi îi zise:

— Din care pricină poposeşti singur cuc aicea chiar in acest loc bântuit de genni?** Atunci negustorul îi povesti ceea ce păţise cu efritul şi despre pricina popasului său in locul

acesta. Iar şeicul, stăpânul gazelei, fu cuprins de mirare şi zise:

— Pe Allah! o, frate al meu, credinţa ta e mare! Iar povestea ta este o poveste atât de minunată, încât, dacă ar fi scrisă cu acul pe colţul lăuntric al ochiului, acesta ar fi un temei de reculegere adâncă pentru unul care cugetă cu smerenie. Apoi se aşeză lângă el şi zise:

— Pe Allah! o, frate al meu, nu voi conteni să rămân aici lângă tine până când nu voi vedea cum o să ieşi la capăt cu efritul. Şi rămase, într-adevăr, şi statură de vorbă, şi îl văzu chiar căzând în nesimţire de frică şi spaimă, pradă unei mâhniri adânci şi unor gânduri zbuciumate. Şi stăpânul gazelei stărui să rămână * Şeikh (şeic): un moşneag vrednic de tot respectul.

* Germ: pluralul de la djinn.

Apoi, regele Şahriar o luă fără de izbavă pe fecioara $ăhr"azada-şi-i.răpi fecioria ...

acolo, când iată că sosi un al doilea şeic, care se îndreptă spre ei, trăgând după el doi câini ogari din soiul câinilor negri. Se apropie şi le ură pace şi îi întrebă de pricina popasului lor in acest loc bântuit de genni. Atunci ei îi povestiră întâmplarea de la început până la sfârşit. Şi abia şezu lângă ei, când al treilea şeic se îndreptă «pro ei, trăgând după el un catâr de culoarea sturzului. El le ură pace şi îi întrebă de pricina popasului lor în locul acela. Şi ei îi povestiră întâmplarea de la început şi până la sfârşit Dar n-are nici un rost să o mai repetăm. într-acestea se iscă un vârtej de praf fi o furtună suflă cu putere apropiindu-se de mijlocul pajiştei. Apoi, împrăştiindu-se praful, se ivi genni-ul din poveste, cu o sabie ture ascuţită in mână; şi scântei ţâşneau din pleoapele lui. El veni lAlrc ei şi, smulgându-1 pe negustor din mijlocul lor, ii zise:

— Vino să te ucid, cum l-ai ucis şi tu pe fiul meu, suflul vieţii mele şi focul inimii mele!

Atunci negustorul începu să plângă şi să se jeluiască;

şi

la

fel

ici

trei

şeici se

puseră pe

planşete, pe gemete şi să se tânguiască III gura mare. însă primul şeic, stăpânul gazelei, sfârşi prin a-şi lua inima în dinţi şi sărutând mâna genni- ului, îi zise:

— O, genni-ule, o, căpetenie a regilor genni-lor şi coroana lor, dacă îţi voi istorisi povestea mea cu această gazelă şi dacă te vei minuna de aceasta, în schimb îmi vei dărui o treime din sângele tui negustor? Qcnni-ul îi zise:

— Da, desigur, preacinstite şeic! Dacă îmi vei istorisi povestea

|l o voi găsi minunată, îţi voi dărui o treime din sângele acestuia! Povestea întâiului Tntâiul şeic zise:

şeic

— Află, o, măreţule efrit, că această gazelă era fiica unchiului meu* şi că ea era din carnea şi din sângele meu. M-am căsătorit i II ea pe când era încă tânără şi am trăit cu ea aproape

treizeci de

mi

Dar Allah nu m-a învrednicit

cu

nici

un

copil de

la

ea.

Şi

aşa

HI.H

luai

o

concubină, care, cu voia lui Allah, îmi dărui un fecior

 

li umos ca luna când răsare; avea nişte ochi minunaţi şi sprâncenele împreunate şi trupul desăvârşit. Crescu puţin câte puţin, până *

Printr-un

eufemism,

arabii

le

numesc

adesea

astfel

pe

sojiile

lor.

Nu

se

zice

wcru,

ci

unchi;

deci:

„fiica

unchiului

meu"

în

loc

de

soţia

mea.

M I •'•! I

'

<?*r

34

ajunse băiat de cinsprezece ani. în zilele acelea mă văzui silit să pornesc la drum spre un oraş îndepărtat, mânat de un târg gras. Ci, fiica unchiului meu, această gazelă, îşi făcuse încă din copilărie ucenicia în vrăjitorie şi in meşteşugul descântecelor. Prin ştiinţa magiei pe care o stăpânea, ea îl preschimbă pe fiul meu în viţel, iar pe sclavă, mama lui, în vacă. Apoi i-a dat în paza văcarului nostru. După un răstimp îndelungat, m-am întors din călătorie. întrebai de fiul meu şi de mama lui, şi fiica unchiului meu îmi zise:

— Sclava ta a murit; şi fiul tău a fugit şi nu ştiu unde s-o fi dus! Atunci, vreme de un an, rămăsei copleşit de jalea inimii mele şi de lacrimile ochilor mei.

6

Când veni sărbătoarea din an a Zilei Jertfelor, îi trimisei vorbă văcarului să îmi aleagă vaca cea mai grasă; şi el îmi aduse o vacă grasă - dar aceasta era concubina mea fermecată de această gazelă! Atunci mi-am suflecat mânecile şi poalele mantiei mele, şi cu cuţitul în mână, m-am pregătit să jertfesc vaca. Şi pe neaşteptate, vaca se puse pe bocit şi să plângă cu lacrimi gârlă. Atunci m-am oprit, dar i-am poruncit văcarului s-o jertfească. Şi el a făcut-o; apoi a jupuit-o. Dar nu aflarăm in ea nici grăsime, nici carne, doar pielea şi oasele. M-am căit atunci amarnic că am jertfit-o; dar la ce îmi ajuta căinţa? Apoi i-o dădui văcarului şi îi zisei:

— Adu-mi viţelul cel mai gras. Şi el îmi aduse fiul prefăcut în viţel prin farmece.

Când viţelul mă văzu, se smulse rupând frânghia, alergă la mine şi mi se aruncă la picioare: şi cum mai gemea! şi cu cât amar plângea! Atunci mi se făcu milă de el, şi-i zisei văcarului:

— Adu-mi o vacă, şi lasă-1 pe acesta! în clipa aceea a povestirii sale, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcu discretă fără să se folosească pe mai departe de îngăduinţa primită. Atunci sora ei Doniazada îi zise:

— O, sora mea, cât sunt vorbele tale de gingaşe şi blânde şi plăcute şi nespus de dulci! Iar Şahrazada răspunse:

— Dar ele nu sunt chiar nimica prin asemuire cu ceea ce vă voi povesti la amândoi, în noaptea viitoare, dacă totuşi voi mai fi în viaţă şi dacă regele va binevoi să mă păstreze! Şi regele îşi zise în sinea lui: „Pe Allah! nu o voi ucide decât după ce voi auzi urmarea povestirii ei!" Apoi regele şi Şahrazada îşi petrecură toată noaptea în îmbrăţişări. Iar după aceea, regele ieşi să împartă dreptatea din scaunul de judecată. Şi îl văzu pe vizir

0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI tmind şi aducând subsuoară linţoliul menit fiicei sale Şahrazada, pe care o credea mtNtrtă de acum. însă regele nu i-a pomenit nimic despre aceasta, şi urmă pe mai ■• I MI ie să împartă dreptate şi să numească pe unii în slujbe şi să îi înlăture pe alţii, |i «ceasta până la capătul zilei. Iar vizirul se afla în mare nedumerire şi la hotarul mirării. Când ieşiră din divan, regele Şahriar se întoarse în palatul său.

Şi când se lăsă a doua noapte

Doniazada îi zise surorii ei Şahrazada:

—O, sora mea, rogu-te sfârşeşte de istorisit povestea care este istorioara riwpre negustorul cu genni-ul! Iar Şahrazada răspunse:

Cu toată inima şi ca o cinstire cuvenită, dacă, bineînţeles, regele îmi îngăduie. Atunci regele îi zise:

Poji vorbi!

1

.1 zise:

Ajuns-a până la urechile mele, o, mărite rege, o, înzestratule UU gânduri juste şi drepte, că,

atunci când negustorul îl văzu |ilAnj'

..

"ind

văcarului:

pe viţel, inima i-a fost cuprinsă de milă, şi-i zise

Lasă viţelul acesta printre celelalte vite! Toate acestea! Şi genni-ul se minună tare de povestea aceea uimitoare. Apoi şeicul, stăpânul gazelei, continuă:

O, domnule peste regii genni-lor, acestea toate s-au petrei ui aievea! Şi fiica unchiului meu, gazela aceasta, era acolo; ea (>i Ivea şi zicea:

Ah! va trebui să ii jertfim pe acest viţel căci e gata gras! tnsă eu de milă nu mă puteam hotări să îl jertfesc, şi îi poruncii vAcnrului să îl ducă de acolo; şi acesta îl luă şi se duse cu el. în ziua următoare, eu şedeam când veni văcarul la mine şi îmi /inc:

O, stăpâne al meu, îţi voi spune un lucru să te înveselească, |l care veste bună îmi va aduce o răsplată. l-am zis:

— Fireşte. El zise:

— O, negustorule vestit, am o fată vrăjitoare şi ea a învăţat vrăjitoria de la o bătrână ce şedea la noi. Ci, ieri, când mi-ai dat

36

viţelul, intrai cu el la fiica mea. Şi abia îl văzu şi îşi acoperi faţa cu vălul şi începu să plângă, iar apoi să râdă. După aceea îmi zise: „O, tată, aşa de mult a scăzut preţul meu in ochii tăi,

încât îi laşi să străbată aşa de uşor în casă la mine pe bărbaţii străini?" Eu îi zisei: „Dar unde-s acei bărbaţi străini? Şi de ce ai plâns la început

şi apoi ai râs?" Ea îmi zise: „Acest viţel, care-i cu tine, este fiul stăpânului nostru, negustorul, dar este fermecat. Şi tocmai mama lui maşteră 1-a fermecat aşa, pe el şi pe mama lui, odată cu el. Şi tocmai de chipul lui de viţel nu m-am oprit să nu râd. Iar dacă am plâns, asta-i din

7

pricina mamei viţelului jertfită de tatăl." La aceste cuvinte ale fiicei mele, rămăsei nespus de uluit şi aşteptai nerăbdător întoarcerea dimineţii ca să vin să-ţi dau de veste despre toate. Când, o, puternice genni, continuă şeicul, auzii cuvintele acelui văcar, ieşii degrabă împreună cu el, şi mă simţii îmbătat fără vin, de valul de bucurie şi de fericire care mă năpădise, că îl voi revedea pe fiul meu. Când ajunsei, aşadar, la casa văcarului, fata îmi ură bun venit şi îmi sărută mâna. Apoi viţelul veni la mine şi mi se aruncă la picioare. Atunci îi zisei fiicei văcarului: .

E adevărat ceea ce povesteşti despre acest viţel?

Dar bineînţeles, o, stăpâne al meu! acest viţel este fiul tău, flacăra inimii tale! Eu îi zisei:

— O, prea bună şi îndurătoare fecioară, dacă-mi vei mântui copilul, pe acest viţel, dându-i înapoi forma lui dintâi de fiu al lui Adam, îţi voi dărui ţie toate vitele şi avuţiile ce se află sub mâna tatălui tău! Ea surâse Ia vorbele mele şi îmi zise:

— O, stăpâne al meu, nu voi consimţi să primesc avuţia decât numai dacă îmi vei îndeplini aceste două dorinţe: întâia este să mă mărit cu fiul tău! iar a doua este să mă laşi să farmec şi să leg prin descântec pe cine vreau eu! Fără de care eu nu răspund de urmările tămăduitoare ale farmecelor mele împotriva nelegiuirilor nevestei tale. Când auzii, o, puternice genni, vorbele fiicei păstorului, i-am zis:

— Fie! şi pe deasupra făgăduielii, vei avea avuţiile ce se află sub mâna tatălui tău! Cât despre fiica unchiului meu, îţi îngădui să hotărăşti după voia ta de sângele ei! Când îmi auzi vorbele mele, ea luă o albie mică de aramă, o

M

O

MIE.

ŞI

UNA

DE NOPŢI

umplu cu apă şi rosti deasupra descântece tainice, apoi stropi viţelul şi îi zise:

— Dacă Allah te-a făcut viţel, rămâi viţel, nu îţi schimba forma! Dar dacă eşti vrăjit, intoarce-te la forma ta dintâi, cea zămislită, şi aceasta cu îngăduinţa lui Allah Prea înaltul! Ia grăi. Şi viţelul numaidecât începu să se zbată; apoi, zvârco-lltulu se, el se refăcu din nou în făptură omenească. Atunci mă repezii la el şi—1 îmbrăţişai. Apoi i-am zis:

— Pe Allah asupra ta! povesteşte-mi ce a făcut fiica unchiului meu din tine şi din mama ta! Şi imi povesti toate câte se petrecură. Atunci i-am zis:

— O, fiul meu, Allah Stăpânul peste Ursite ţi-a hărăzit o fiinţă mre să te mântuiască şi să fie pavăză dreptăţii tale. Iar după aceea, o genni-ule îndurător, îmi însurai fiul cu fata pAMnrului. Şi ea, prin meşteşugul vrăjitoriei, o fermeca pe fiica Unchiului meu şi o preschimbă în gazele asta pe care o vezi! Şi eu, ■ mu tocmai treceam prin locurile astea, văzui aceşti oameni cum-ide adunaţi aici, îi întrebai ce fac, şi aflai de la ei ce i s-a

Ini Am plat acestui negustor, şi şezui să văd ce o să se mai întâmple, fi aiyt-i toată povestea mea! Atunci genni-ul strigă:

— Povestea aceasta este nespus de uimitoare: şi te învrednicesc In dur cu o treime din sângele cerut. Cât despre celelalte două

n • mu din sângele acestui blestemat, eu i le voi lua, în pofida naiului său, în ceasul şi în clipa asta. iu clipa aceea ieşi înainte al doilea şeic, stăpânul celor doi ogurl, şi zise:

Povestea celui de al doilea şeic

Află, o, domnule peste regii genni-lor, că aceşti doi câini sunt ui doi fraţi ai mei, şi eu sunt al

treilea. Ci, când

muri tatăl

nostru,

iu insă moştenire

trei

mii

de

dinari.

Şi

cu partea

mea

deschisei o dugheană unde vindeam şi cumpăram. Şi unul dintre fraţii mei porni în călătorii de

negoţ şi se înstrăina de noi vreme de un an,

i

II caravanele. Când se întoarse, nu mai avea nimic. Atunci îi zisei:

O, frate al meu, nu te-am sfătuit eu să nu te avânţi în călătorii?

Atunci el se puse pe plâns şi grăi:

— O, frate al meu, Allah, care este puternic şi mare, a îngăduit MIE ŞI UNA DE NOPŢI

38

să mi se întâmple asta. Iar cuvintele tale nu mai pot să îmi fie de folos, căci nu mai am nimic.

Atunci

îl

dusei

la mine

in dugheană,

apoi

l-am petrecut

la hammam

şi

ii dădui

o mantie

strălucitoare din cele mai de preţ. Apoi ne puserăm împreună la masă ca să mâncăm; şi i-am zis:

— O, frate al meu, voi face socoteala câştigului din prăvălia mea de la un an la altul; şi fără să mă ating de avutul ei, voi împărţi câştigurile pe jumătate între mine şi tine! Şi într-adevăr, făcui socoteala câştigului adus de banii din prăvălie şi aflai pentru acel an un câştig de o mie de dinari. Atunci

iimulţumii

lui

Allah,

care

este

puternic

şi

mare,

şi

bucurai

cu

cea

mai

mare

bucurie.

Apoi

impărţii

câştigul

în

două

părţi

egale

între fratele meu şi mine. Şi ramaserăm împreună Dar din nou fraţii mei se hotărâră să plece şi voiră să mă fac

zile

după

zile.

8

să plec împreună cu ei. însă eu nu m-am lăsat înduplecat nici într-un chip, şi le-am zis:

— Ce aţi câştigat voi din călătorii, ca să fiu ispitit să vă însoţesc? Atunci ei începură să îmi facă imputări, dar fără nici un rod, căci nu mă înduplecară. Dimpotrivă, continuarăm să rămânem în dughenele noastre, să vindem şi să cumpărăm, încă un an bun. Dar atunci ei începură din nou să stăruiască pe lângă mine ca să îi însoţesc în călătorie, şi eu mă împotrivii întruna şi asta ţinu şase ani încheiaţi. în cele din urmă sfârşii prin a cădea cu ei la învoială în privinţa plecării, şi le zisei:

— O, fraţii mei, să ne socotim ce bani avem. Socotirăm şi adunarăm în totului şase mii de dinari. Atunci le zisei:

— Să îngropăm jumătate în pământ, ca să ii putem folosi dacă ne-ar paşte vreo nenorocire. Şi să luăm fiecare o mie de dinari ca să facem negoţ cu amănuntul. Ei răspunseră:

— Allah să ne ocrotească gândul!

Atunci luai banii, îi împărţii in două părţi egale, îngropai trei mii de dinari, şi, cât despre ceilalţi trei mii, ii impărţii frăţeşte la fiecare dintre noi trei. Apoi ne făcurăm cumpărăturile de felurite mărfuri, arendarăm o corabie, încărcarăm totul pe aceasta şi pornirăm la drum. Călătoria ţinu o lună încheiată, la sfârşitul căreia intrarăm într-un oraş unde ne vândurăm mărfurile şi ne aleserăm cu un câştig de zece dinari la fiecare dinar! Apoi părăsirăm oraşul.

Când ajunserăm pe ţărmul mării, întâlnirăm o femeie, îmbrăcată în straie vechi şi roase, care se apropie de mine, îmi tftrută mâna şi îmi zise:

— O, stăpâne al meu, poţi oare să mă ajuţi şi să-mi faci un bine? şi eu voi căuta cu tot dinadinsul ca, la rândul meu, să iţi recunosc binefacerea ta! Eu îi zisei:

— Da, fireşte! eu ştiu să ajut şi să îndatorez; dar nu te crede îndatorată să îmi fii pentru asta recunoscătoare. Ea îmi răspunse:

— O, stăpâne al meu, atunci însoară-te cu mine, şi du-mă în \.ua ta, şi îţi voi închina sufletul meu! îndatorează-mă, aşadar, căci <uii dintre acelea care ştiu preţul unei îndatoriri şi al unei bine-l.iicri. Şi nu te simţi câtuşi de puţin ruşinat de sărăcia mea! Când auzii aceste cuvinte, mă simţii cuprins in inimă de o milă iitldă faţă de ea; căci nu este nimic care să se facă fără de voinţa Iul Allah, care-i puternic şi mare! O luai, aşadar, cu

mine, o înveşmântai in straie scumpe; apoi întinsei pentru ea pe corabie mvoare minunate, şi îi făcui o primire ospitalieră şi bogată, plină «le strălucire. Iar apoi pornirăm la drum. Şi inima mea o iubi cu iubire mare. Şi din clipa aceea nu o mai slăbii din ochi nici ziua, nici noaptea. Şi eu singur dintre fraţii mei puteam să-mi petrec cu ea. Şi aşa, fraţii mei fură cuprinşi de gelozie; mă pizmuiră şi pentru bogăţia şi preţul neasemuit al mărfurilor mele; şi îşi azvârliră cu lăcomie privirile peste tot ce .iveam; şi uneltiră moartea mea şi răpirea banilor mei: căci Şeitan* Ic înfăţişa fapta lor sub cele mai ademenitoare c'ulori. într-o zi, pe când dormeam lângă soţia mea, ei veniră la noi ţt ne ridicară şi ne aruncară pe amândoi in mare; iar soţia mea se trezi in apă. Atunci, cât ai clipi din ochi, ea îşi schimbă forma şi se prefăcu in efrită**. Mă luă apoi pe mine şi mă duse pe o insulă. Apoi se făcu nevăzută pentru toată noaptea şi se întoarse către dimineaţă şi îmi zise:

— Oare nu mă recunoşti? Sunt soţia ta! Eu te-am scos din upă şi te-am scăpat de la moarte cu îngăduinţa lui Allah Prea înaltul. Căci, să ştii desluşit, eu sunt o gennia***. Şi din clipa când tc-am zărit, inima mea te-a îndrăgit, numai fiindcă Allah a voit-o ţi fiindcă sunt o credincioasă în Allah şi în profetul său, fie el

* Şeitan: Satan,

Vicleanul. .

" Efrită: feminin de la efrit: drăcoaică. *** Gennia: feminin de la

genni. 40 (Profetul) binecuvântat şi ocrotit de Allah! Când am venit la tine în starea nenorocită în care mă aflam, totuşi tu te-ai îndurat să te căsătoreşti cu mine. Şi atunci eu, în schimb, te-am scăpat de la moartea în apă. Cât despre fraţii tăi, sunt plină de mânie împotriva lor, şi trebuie neapărat să-i ucid! La aceste vorbe ale ei, rămăsei tare uluit, îi mulţumii pentru fapta ei şi i-am zis:

Cât despre pieirea fraţilor mei, desigur că nu se cade! Apoi îi povestii de câte mi s-au ivit cu ei de la început până la sfârşit. După ce ascultă vorbele mele, ea zise:

Eu, într-astă-noapte, voi zbura către ei şi le voi scufunda corabia; şi ei vor pieri! Eu strigai:

— Pe Allah asupra ta! oricum ar fi, nu o face asta, căci Meşterul Proverbelor zice: „O, binefăcătorule faţă de un om nevrednic! să ştii că ucigaşul este pedepsit îndeajuns chiar de fapta lui nelegiuită!" Ci, oricum ar fi, ei rămân totuşi fraţii mei! Ea zise:

— Trebuie neapărat să îi ucid! Şi îi implorai zadarnic îndurarea. Iar după aceea, mă luă pe umerii ei, şi zbură, şi mă aşeză pe terasa casei mele. Atunci deschisei uşile casei. Apoi scosei cei trei mii de dinari din

9

ascunzătoare. Şi deschisei o dugheană, după ce făcui vizitele ce trebuiau făcute şi dusei salutările de cuviinţă; şi făcui noi cumpărături de mărfuri. Când se lăsă noaptea, închisei dugheana şi, intrând în casa mea, îi găsii pe aceşti doi câini legaţi într-un colţ. Când mă văzură, ei se ridicară şi începură să plângă şi să se agate de veşmintele mele, însă îndată după aceea veni în fugă soţia mea şi îmi zise:

Aceştia sunt fraţii tăi. Eu ii zisei:

Dar cine i-a putut aduce în starea asta? Ea răspunse:

Eu! Am rugat-o pe sora mea, care este mult mai iscusită decât mine în farmece, şi ea i-a adus in starea asta, din care nu vor putea ieşi decât peste zece ani.

Iată

de

ce,

o,

puternice

genni,

am

venit

în

locul

acesta,

căci

duc

la

cumnata

mea

ca

o

rog

să-i

mântuiască

de

vreme

ce

iată

cei

zece

ani

trecuţi

de

acuma.

La

sosirea

mea

aici,

îl

văzui

pe

acest

tânăr

cumsecade,

auzii

păţania

lui,

şi

n-am

vrut

nicidecum

plec

41

'

mai departe până când nu voi vedea ce se va ivi între tine şi el! Şi wiu-i povestea mea. Genni- ul zise:

— Iată o poveste cu adevărat uimitoare: şi ţie îţi hărăzesc a doua treime din sângele pentru răscumpărarea omorului. Dar îi vot stoarce blestematului acesta, care a azvârlit sâmburii, treimea m mi se cuvine din sângele său. Atunci păşi înainte al treilea şeic, stăpânul mulei, şi îi zise §enni-ului:

— Eu îţi voi istorisi o poveste şi mai minunată decât acele ale irlorlalţi doi. Şi îmi vei dărui restul sângelui menit pentru itacumpărarea omorului. Genni-ul răspunse:

— Facă-se voia ta! Şi al treilea şeic zise:

l'ovestea celui de al treilea şeic

O, sultane, o, tu, căpetenia genni-lor! mula aceasta este soţia meu. Plecasem odată în călătorie şi lipsisem de acasă, departe de ni, un an întreg; şi când mi-am încheiat treburile negustoreşti, mă Intorsei la ea în plină noapte şi o găsii culcată cu un sclav negru jte vclinţa patului; şi amândoi stăteau acolo de vorbă, şi se giugiu-i- ni, şi râdeau şi se sărutau, şi îşi aţâţau poftele frământându-şi trupurile. De îndată ce dădu cu ochii de mine, ea se ridică în grabă |) se aruncă asupra mea ţinând în mână un ulcior de apă; după ce murmură câteva cuvinte deasupra ulciorului, mă stropi cu apă şi mu zise:

— Ieşi din forma ta şi prefă-te în câine! Şi numaidecât mă prefacui în câine; şi ea mă izgoni din casă, iqii şi de atunci nu mai contenii să rătăcesc, şi ajunsei, în cele din urmă, la dugheana unui casap. Mă apropiai şi începui să rod oase. uiU mă văzu stăpânul dughenei, mă luă şi merse cu mine la el acasă. Când mă văzu fata casapului, îşi ascunse numaidecât chipul in ii din pricina mea şi îi zise tatălui său:

— Oare se cade asta? Tu aduci un bărbat în casă şi intri cu el la noi! \ Tatăl ei îi zise:

Dar unde-i acel bărbat? Ea îi răspunse:

Câinele acesta e un bărbat. Şi 1-a vrăjit o femeie. Iar eu sunt în stare să—1 mântuiesc. La aceste cuvinte, tatăl zise:

— Pe Allah asupra ta! o, fiica mea, izbăveşte-1! Ea luă un ulcior cu apă şi după ce murmură deasupra acestuia câteva cuvinte, mă stropi cu câteva picături şi zise:

Ieşi din forma asta şi întoarce-te la forma ta dintâi! Atunci mă intorsei la forma mea dintâi şi îi sărutai mâna fetei şi zisei:

Doresc acum să îmi vrăjeşti soţia aşa cum m-a vrăjit ea pe mine. Ea îmi dădu atunci puţină apă şi îmi zise:

Dacă o găseşti pe soţia ta dormind, stropeşte-o cu apa aceasta şi se va preschimba după voia ta! Şi, într-adevăr, o aflai dormind, o stropii cu apă şi-i zisei:

Ieşi din forma asta şi preschimbă-te luând chipul unei muie! Şi chiar în acea clipă se preschimbă in mula. Şi iată că tocmai pe ea o vezi acuma chiar cu ochii tăi, o, sultane şi căpetenie a regilor genni- lor! Atunci genni-ul se întoarse către mula şi îi zise:

— E drept ceea ce zice? Şi ea dădu din cap şi grăi prin semne:

— Da, da! da, da! aşa este. Toată povestea aceasta îl făcu pe genni să se înfioare de tulburare şi plăcere, şi îl dărui pe moşneag cu ultima treime de sânge. Atunci ... Ajungând aici, Şahrazada văzu mijind zorile şi, sfioasă, conteni din vorbă, fără să se mai folosească de îngăduinţa primită. Atunci sora ei Doniazada, ti zise:

10

— O, sora mea, cât sunt cuvintele tale de gingaşe, şi de mângâietoare, şi de plăcute şi de dulci în prospeţimea lor! Şahrazada răspunse:

—Dar ce sunt toate acestea pe lângă ceea ce îţi voi povesti în nopţile viitoare, de voi mai fi în viaţă şi dacă regele va binevoi să mă mai păstreze! Şi regele îşi zise: „Pe Allah! nu o voi ucide decât atuncea când voi fi auzit urmarea istorisirii ei care-i aşa de uimitoare!" Apoi regele şi Şahrazada îşi petrecură noaptea înlănţuiţi până la ziuă. După care regele se îndreptă spre sala mare unde împărţea dreptatea. Iar vizirul şi dregătorii intraseră, şi divanul se umplu de lume. Şi regele judecă şi numi şi îndepărtă din slujbe şi isprăvi treburile şi împărţi porunci, şi aceasta până la sfârşitul dlel. Apoi divanul fu ridicat, iar regele Şahriar se întoarse la palatul său.

Şi când se lăsă a treia noapte

Ooniazada zise:

O, sora mea! Te rog întregeşte-ne povestea ta. Şi Şahrazada răspunse:

Cu toată inima deschisă şi darnică! Apoi ea urmă:

— Mi s-a povestit, o, mărite rege, că, după ce al treilea şeic ii IMorisi genni-ului povestea cea mai uimitoare dintre cele trei, genul ui se minună nemaipomenit, se înfiora de tulburare şi plăcere, || /.ise:

— Iţi dăruiesc restul răscumpărării omorului. Şi îl slobod pe Atunci negustorul, plin de fericire, se înfăţişă înaintea şeicilor ţi le mulţumi călduros. Iar ei, la rândul lor, îl hiritisiră cu prilejul i/Mvirii lui. Şi fiecare dintre ei se întoarse in ţara sa şi în drumul său. tnsă, urmă Şahrazada, aceasta nu-i mai uimitoare decât povestea pescarului. Atunci regele îi zise Şahrazadei. Care poveste a pescarului? Şi Şahrazada zise:

I

<*•

POVESTEA PESCARULUI CU EFRITUL

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că trăia odată un pescar, om foarte înaintat în vârstă, însurat, tată a trei copii, şi foarte sărac după starea lui. Şi avea el obiceiul să arunce năvodul de patru ori pe zi, şi cu nimic mai mult. Ci, într-o zi dintre zile, la ceasul amiezii, merse pe ţărmul mării, îşi puse jos coşul, aruncă năvodul şi aşteptă răbdător până când năvodul se aşeză in fundul apei. Atunci strânse firele şi simţi năvodul greu tare, şi nu izbuti să îl tragă spre el. Atunci trase capătul spre ţărm şi îl legă de un stâlp bătut în pământ Apoi se dezbrăcă, se afundă în apă în jurul năvodului, şi nu conteni să se opintească până când îl văzu tras afară. El se bucură, se îmbrăcă din nou şi, apropiindu- se de năvod, găsi într-însul un măgar mort. La vederea acestuia, fu cuprins de mâhnire şi zise:

— Nu-i altă putere şi tărie decât întru Allah Prea înaltul, Atotputernicul! Apoi zise: însă, într- adevăr, acest dar din partea lui Allah este uluitor! Şi rosti aceste versuri:

„O, cufundătorule! te rostogoleşti în genunele nopţii §i ale pierzaniei, orbeşte! Haide, conteneşte din cumplita caznă, căci Soarta nu îndrăgeşte mişcarea!"

Apoi trase năvodul, îl stoarse de apă; şi dupăce îl stoarse bine,

îşi întinse năvodul. Apoi coborî în apă şi zise: „în numele lui Al-lah!" şi aruncă din nou năvodul în apă, şi aşteptă ca năvodul să dea de fundul apei; încercă atunci să îl scoată, dar îşi dete seama că năvodul era tare greu şi părea mai tare prins de fund ca întâia 0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI dat A. Şi crezu din nou că era ceva peşte mare. El legă atunci năvodul de ţărm, se dezbrăcă,

se cufundă în apă şi nu se lăsă până când nu II trase la mal; şi ducându-1 pe ţărm, găsi intr- însul un chiup uriaş plin de mâl şi de nisip. La vederea acestuia, el se jelui şi rosti tA leva versuri:

„O, schimbări ale sorţii, ajunge! înduraţi-vă de făpturile omeneşti! Ce întristare! Pe pământ, nici o răsplată nu-ipe măsura vredni-titl şi nici potrivită faptei De atâtea ori ies din casă, ca, neştiutorul de mine, să caut No-tncull Şi aflu de la alţii că Norocul a murit de mult. O, pătimire! oare, Soartă îndurătoare, să fie într-aievea că ai turghiunit înţelepţii la umbră ca să laşi proştii să cârmuiască lumea ?" Apoi aruncă chiupul departe de el, stoarse năvodul, îl curaţi, • i II iertare lui Allah pentru mişcarea lui de răzvrătire şi se în-inurse spre mare pentru a treia oară; aruncă năvodul, aşteptă ca itftvodul să atingă fundul apei şi, scoţându-1, găsi într- insul oale «parte şi cioburi de sticlă. La vederea acestora, rosti încă un vers (Hntr-un poet:

„O, poetule! vântul nenorocirii niciodată nu va sufla înspre tine!

11

1

hire

nu

îţi

dai seama,

neştiutorule, că nici condeiul tău

de

trestie, nici şirele

armonioase ale scrisului nu te vor înavuţi niciodată?" Şi ridicându-şi faţa spre cer, el strigă:

— Allah! Tu ştii! eu nu arunc năvodul decât de patru ori. Şi iată că l-am aruncat de trei ori! După aceasta, chemă într-ajutor încă o dată numele lui Allah, şi «zvârli năvodul în mare, şi

aşteptă să se aşeze pe fund. Şi de astă dată, tu toate sforţările lui, nu izbuti nici într-un chip să tragă năvodul, i urc se agăţa şi mai tare de pietrele din rundul apei. Atunci el strigă:

— Nu este tărie şi putere decât numai întru Allah! Apoi se dezbrăcă, se cufundă de jur-împrejurul năvodului §i .' apucă să îl mânuiască, până ce îl desprinse şi îl târî la ţărm. II ilt-schise şi găsi într-însul, de astă dată, un vas mare de aramă gal-iH-nă, plin şi neatins; gura era pecetluită cu plumb purtând urma preoţii domnului nostru Soleiman*, fiul lui Daud. La vederea aces- • Solomon, fiul lui David. Arabii îl socotesc ca stăpânujt genni-lor binefăcători lAufăcători.

teia, pescarul se bucură tare şi îşi zise: „Iată un lucru pe care îl voi vinde in sukul* căldărarilor, căci asta face pe puţin zece dinari de aur!" încercă apoi să-l lege şi să-1 ia la spinare, dar ii găsi prea greu şi îşi zise: „Trebuie neapărat să-1 deschid şi să văd ce se află într-însul, apoi îl voi deşerta în sacul meu; şi apoi voi vinde vasul în sukul căldărarilor". Apoi luă cuţitul şi se apucă să-1 învârtească până când ii descetlui plumbul; întoarse apoi vasul cu gura în jos şi îl scutură ca să îl deşerte pe jos. Dar nimic nu ieşi din vas decât un fum care se urcă în albastrul cerului şi se aşternu pe faţa pământului. Şi pescarul se minună tare. Apoi fumul ieşi de tot afară, se îndesă şi se preschimbă intr-un efrit al cărui cap atingea norii iar picioarele i se târau în pulbere. Capul acelui efrit era ca o cupolă, mâinile ca nişte furci, picioarele ca nişte catarge, gura ca o peşteră, dinţii ca nişte pietre, nasul ca un ulcior, ochii ca două torţe; părul ii era încâlcit şi plin de praf. La vederea acestui efrit, pescarul se înspăimântă, muşchii îi tremurară, dinţii i se încleştară cu putere, scuipatul îi secă in gură, iar ochii lui fură orbiţi de lumină. Când efritul îl văzu pe pescar, strigă:

— Nu este nici un Dumnezeu decât numai Allah şi Soleiman este profetul lui Allah! Şi grăind către pescar, el îi zise: Iar tu, o, mărite Soleiman, profetul lui Allah, nu mă ucide, căci niciodată nu iţi voi ieşi din voia ta şi nu mă voi răzvrăti împotriva poruncilor tale! Atunci pescarul ii zise:

— O, uriaşule răzvrătii şi cutezător, îndrăzneşti să spui că So-leiman este prorocul lui Allah! De altminteri, Soleiman a murit de două mii opt sute de ani, şi suntem la plinirea vremurilor! Ce-i şi cu povestea asta? Şi ce îţi veni să îndrugi? Şi din ce pricină te-ai vârât în vasul acesta? La aceste cuvinte, genni-ul îi zise pescarului:

— Alt Dumnezeu nu este decât numai Allah! Lasă-mă să îţi împărtăşesc o veste bună, o, pescarule! Pescarul ii zise:

Şi ce vrei să îmi vesteşti? El îi răspunse:

Moartea ta! Şi chiar în ceasul acesta, şi în cel mai groaznic chip! Pescarul răspunse:

— Pentru această veste te faci vrednic ca, o, locţiitorule al * Suk: piaţă.

iuţilor, cerul să te lipsească de ocrotirea lui! Şi fie ca aceasta să li îndepărteze de noi! Şi de ce, oare, îmi vrei pieirea mea? Şi ce im l,1cut, oare, ca să fiu vrednic de osândit la moarte? Te-am slo-i'ti/ii din amforă, te-am izbăvit din acea îndelungată şedere în ma-ic-am adus înapoi pe pământ! Alunei efritul zise:

— Cumpăneşte şi alege felul morţii care ţi-ar fi mai pe voie ţi felul cum ţi-ar plăcea mai bine să fii ucis! Pescarul zise:

— Care-i fărădelegea mea pentru ca să fiu vrednic de o ase-ni. ni-a pedeapsă? Kfritul zise:

Ascultă-mi povestea mea, o, pescarule. Pescarul zise:

Vorbeşte! şi scurtează-ţi cuvântarea, căci, de nerăbdare, sunetul meu e gata să îmi iasă din piciorul meu! UI ritul zise:

— Află că sunt un genni răzvrătit! M-am răsculat împotriva Iul Solciman, fiul lui Daud. Numele meu este Sakhr El Djinn! Şi Moli-iman îl zori spre mine pe vizirul său Asef, fiul lui Barkhia, »«ie m-a dus cu toată împotrivirea mea şi m-a dat intre mâinile Iul ' .tMciman. Şi nasul meu în clipa aceea se făcu tare umil. La vederea mea, Soleiman făcu legământ lui Allah, şi îmi porunci să îmbrăţişez religia lui şi să mă supun lui. Dar eu mă împotrivii. Atunci el ceru să i se aducă această amforă şi mă încuie într-insa. \|»M o cetlui cu plumb şi o pecetlui cu numele Prea înaltului.

12

Apoi dădu porunca genni-lor credincioşi, care mă luară pe umeri ţi mă lepădară în mijlocul mării. Petrecui o sută de ani in fundul tipci şi îmi ziceam în inima mea: „Pe veci îl voi îmbogăţi pe acela •mo. mă va mântui!" Dar cei o sută de ani trecură şi nimeni nu mă t/bâvi. Când intrai în a doua numărătură de o sută de ani, îmi zisei: „Voi descoperi şi voi da comorile pământului celui care mă va mântui!" Dar nimeni nu mă izbăvi. Şi se scurseră patru sute de ani |l lini zisei: „îl voi învrednici cu trei lucruri la alegerea lui pe acela ■ .11 c mă va mântui!" Dar nimeni nu mă izbăvi! Atunci mă cuprinse it groaznică mânie şi îmi zisei în sufletul meu: „De acum îl voi ucide pe acela care mă va mântui, dar îi voi îngădui alegerea morţii lut!" Atunci ai venit, pescarule, şi m-ai izbăvit. Şi iţi voi îngădui *A Iţi alegi felul morţii tale! • La aceste cuvinte ale efritului, pescarul zise:

— O, Allah! ce minune mare! A trebuit ca să fiu tocmai eu

48

acela care să-1 izbăvesc! O, efritule-, ai îndurare faţă de mine şi Allah se va indura de tine! Dar dacă mă vei pierde, Allah va ridica asupra ta un altul care să te piardă şi pe tine. Atunci efritul zise:

Dar dacă vreau să te ucid, e tocmai fiindcă tu m-ai mântuit! Şi pescarul zise:

O, şeicule al efriţilor, prin urmare aşa vrei să-mj întorci binele prin rău! Aşadar, proverbul nu minte câtuşi de puţin! Şi pescarul rosti versuri despre aceasta:

„ Vrei să guşti din amărăciunea lucrurilor? - fii bun şi săritor. Da, îţi jur pe viaţa mea! mişeii nu

cunosc nici un fel de recunoştinţă. Dacă vrei, încearcă! Şi soarta ta va fi aceea a bietei Magir, mama MAmer!"

însă efritul îi zise:

— Ajunge cu atâta vorbărie! Să ştii că am neapărată nevoie de moartea ta! Atunci pescarul îşi zise în sinea lui: „Eu nu sunt decât un om, şi el este un genni, dar Allah mi- a dat o judecată tare aşezată; şi aşa, voi potrivi o capcană ca să îl pierd, un şiretlic din iscusinţa mea. Şi voi vedea atunci, dacă el, la rândul lui, va putea potrivi ceva cu răutatea şi viclenia lui." Atunci el îi zise efritului:

Şi, într-adevăr, mi-ai hărăzit moartea? Efritul ii răspunse:

Nu te mai indoi de asta câtuşi de puţin. Atunci el zise:

Pe numele Celui Prea înalt, care este săpat în pecetea lui Soleiman, eu te rog fierbinte să imi răspunzi cu adevărat la întrebarea mea! Când efritul auzi numele Celui Prea înalt, fu tare înduioşat şi tare zguduit, şi ii răspunse:

Mă poţi întreba şi îţi voi spune adevărul. Atunci pescarul zise:

Cum ai putut încăpea întreg în acest vas, care de-abia îţi poate cuprinde piciorul sau mâna? Efritul zise:

— Oare, nu cumva te îndoieşti de asta? Pescarul răspunse:

49

— într-adevăr, nu o voi crede niciodată, de nu te voi vedea • hiar cu ochii mei că încapi în acest vas! Dar în clipa aceea Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcu discretă. Şi regele Şahriar îşi zise în sufletul său: „Desigur, povestea aceasta este nespus de uimitoare. Şi aşa îi voi aştepta sfârşitul, şi pe urmă voi face cu această fată a vizirului meu ce am făcut cu celelalte fete."

Şi când se lăsă a patra noapte \

Fia zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că, atunci când pescarul îi zise <li Itului: „ Nu te voi crede niciodată, de nu te voi vedea acolo chiar iu ochii mei!", efritul se tulbură tare, se cutremură şi se prefăcu ■im nou într-un vârtej de fum care urcă până la cer, se îndesă şi Imepu să intre în vas, puţin câte puţin, până se curmă. Atunci iit'Hcurul luă cu iuţeală capacul de plută întipărit cu pecetea lui ■ -ii nnan şi astupă vasul. Apoi strigă pe efrit şi ii zise:

— Ei! socoteşte şi cumpăneşte felul morţii de care doreşti mai bine să mori, că de nu, te voi azvârli în mare şi îmi voi zidi o casă p© ţărm şi voi împiedica pe oricine ar veni să pescuiască, zicându-i: „Aici se află un efrit; odată scăpat, el vrea să îl ucidă pe mântui- loi ui său şi îi înşiră felurile morţii ca să îşi aleagă dintre-acestea!" <.mei efritul auzi vorbele pescarului, încercă să iasă, dar nu i/liuti; şi se văzu întemniţat, cu pecetea lui Soleiman deasupra capului. Şi înţelese atunci că pescarul îl încuiase în temniţa împotriva t A reia nu pot să izbândească nici cei mai slabi şi nici cei mai puternici dintre efriţi! Şi, înţelegând că pescarul îl ducea către mare, /Inc:

13

— Nu! Nu! Şi pescarul zise:

— Trebuie! ah! trebuie! Atunci genni-ul începu să îl ia cu vorbe dulci; el se supuse şi /Ine:

O, pescarule, ce ai de gând să faci cu mine? El zise:

Să te arunc în mare! Căci dacă ai petrecut acolo o «nie opt ti 4 voi T

50

'

sute de ani, eu te voi ţintui acolo până în ceasul judeţului! Căci, oare, nu te-am rugat să mă cruţi pentru ca Allah să te cruţe? şi să nu mă ucizi pentru ca nici Allah să nu te ucidă? Ci, tu ai respins rugămintea mea şi te-ai purtat mişeleşte! De aceea Allah te-a dat între mâinile mele. Şi n-am nici o remuşcare fiindcă te trădez! Atunci efritul zise:

Deschide-mi vasul şi te voi copleşi de binefaceri! El îi răspunse:

Minţi, blestematule! De altfel, între tine şi mine se petrece întocmai ceea s-a petrecut între vizirul regelui Iunan şi medicul Ruian! Şi efritul zise:

— Dar cine erau vizirul regelui Iunan şi medicul Ruian? Şi cum este această poveste? Povestea vizirului regelui Iunan şi a medicului Ruian Pescarul zise:

— Află, o, tu, efritule, că trăia odată, în vechimea timpurilor şi în trecutul evului şi al clipei, în oraşul Fers, în ţara Rumannilor*, un rege numit Iunan. El era bogat şi puternic, stăpân peste oşti, peste puteri însemnate şi cu aliaţi din toate soiurile de oameni. Insă trupul lui era chinuit de o lepră care îi aduse la disperare pe j medicii şi cărturarii din ţara lui. Nici drogurile, nici pilulele, nici alifiile nu aveau nici o înrâurire asupra lui, şi nici unul dintre medici nu putu să ii afle vreun leac tămăduitor. Ci, într-o zi, un medic bătrân şi vestit, pe al său nume Ruian, veni în oraşul regelui Iunan. El era priceput în cărţile greceşti, persane, romane, arabe şi siriene; studiase medicina şi astronomia, ale căror principii şi reguli le cunoştea prea bine, şi înrâuririle lor bune şi pe cele rele; el cunoştea însuşirile plantelor şi ale ierburilor grase şi uscate, şi înrâuririle lor bune şi pe cele rele; în sfârşit, el studiase filosofia şi toate ştiinţele medicale şi multe ştiinţe încă. Şi aşa, după ce medicul intră în oraş şi petrecu acolo câteva zile, el auzi povestea regelui şi a leprei care ii chinuia trupul prin voia lui Allah şi la fel despre deplina neizbandă a încercărilor de lecuire ale tuturor medicilor şi cărturarilor. La această veste, medicul îşi petrecu noaptea frământat de gânduri. Dar când se trezi dimineaţa şi când străluci * Romanii din Bizanj, prin extensiune: toţi creştinii şi îndeosebi grecii. 0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI iimuna zilei şi soarele salută lumea, această măreaţă podoabă a ii Prea Bun, el se îmbrăcă în cele mai frumoase veşminte ale MII |i intră la regele Iunan. Apoi sărută pământul între mâinile <>' *, şi rosti urări pentru vecia puterii lui şi a darurilor lui Allah ■ "i>i.i lui şi despre toate cele mai bune lucruri. Apoi vorbi şi îi impArtăşi cine este, şi îi zise:

— Am aflat despre pătimirea ce te-a lovit în trupul tău şi am illiti că mulţimea medicilor n-au

putut găsi mijlocul prin care să

  • 1 iu mc boala. Dar eu te voi lecui, o, rege, şi nu te voi pune nici-tii < uni să bei tot felul

de leacuri şi nici nu te voi unge cu tot felul ti* alifii!

  • I x aceste vorbe, regele Iunan se minună peste măsură şi zise:

— Cum vei face? Ci, pe Allah! de mă vei tămădui, te voi imlingăţi până la fiii fiilor tăi, şi îţi voi împlini toate dorinţele, şi ii tovarăşul meu de băutură şi prietenul meu!

După aceea regele îi dădu o mantie frumoasă şi îl copleşi cu

  • I "un, $i îi zise:

într-adevăr mă vei tămădui de această boală fără leacuri şi fii» alifii? II ii răspunse:

Da, desigur! Te voi tămădui fără nici o osteneală şi nici tltiifii In trupul tău.

Alunei regele se minună cum nu se poate mai tare, şi îi zise: » O, medic neîntrecut, care zi şi care clipă va vedea înfăptuin-du «fi ceea ce mi-ai povestit? Grăbeşte-te să o faci, o, fiul meu!

  • II li răspunse:

— Ascult şi mă supun! Apoi cobori de la rege şi inchirie o casă unde îşi rândui cărţile, |t MI urile şi ierburile sale aromatice. Apoi îşi făcu extracte din me-•i" .nuculele lui şi din cele simple, îşi făcu un mai de lemn scurt şi IH< nvoiai, pe care îl scobi la capăt şi ii potrivi o coadă; şi mai făcu H minge cum

se pricepu mai bine. Când sfârşi de tot cu lucrul, el HM ,t a doua zi la rege, intră la el şi sărută pământul între mâinile «li Apoi îi prescrise să meargă la meidan** călare şi să se joace II mingea şi cu maiul. Itegele merse însoţit de emirii lui, de curteni, de viziri şi de

  • i Opctcniile împărăţiei. De-abia merse la meidan, că medicul Ruian veni şi îi dădu maiul, zicându-i:

14

* Sărută pământul între mâinile sale: adică se înclină până la pământ şi sărută pii iftnlul înaintea regelui. *• Pia[a consacrată jocurilor.

m

— Ia maiul acesta şi prinde-1 aşa; izbeşte cu acesta în pământ meidanului şi în minge, cu

toată puterea ta. Şi fă în aşa chip ca : ajungi să asuzi în palmă şi din tot trupul. în felul acesta leacul îţi va străbate in palmă şi ţi se va împrăştia prin tot trupul tău. După ce vei 6 asudat, şi leacul va fi avut răgazul să lucreze, intoarce-te la palat şi du-te apoi la hammam de te scaldă. Şi atunci vei fi vindecat. Şi acum pacea fie cu tine. Atunci regele Iunan luă maiul de la medic şi îl apucă zdravăn în mână. La rândul lor, nişte călăreţi aleşi urcară pe cal şi-i aruncară mingea. Atunci el se puse să gonească în urma ei şi să o ajungă şi să o izbească cu putere, ţinând mereu strâns in mâini cu străşnicie maiul. Şi nu încetă să izbească mingea, până când asudă tare în palmă şi din tot trupul. Când medicul Rujan văzu că leacul se imprăştiase prin tot trupul, îi porunci regelui să se întoarcă la palat şi să meargă la hammam să facă numaidecât o baie. Şi regele Iunan se întoarse îndată şi porunci să i se pregătească hammamul. 1-1 pregătiră şi, în acest scop, tapiţerii se grăbiră cu sârguinţă şi sclavii se zoriră pe întrecute şi îi gătiră schimburile. Atunci regele Iunan intră în hammam, de unde ieşi ca să încalece pe cal şi să se întoarcă la palat, ca să doarmă acolo. Iată in ce îl priveşte pe regele Iunan. Cât despre medicul Ruian, acesta se întoarse acasă să se culce, se deşteptă dimineaţa, urcă la rege, îi ceru îngăduinţa să intre, ceea ce regele ii incuvinţă, intră, sărută pământul între mâinile sale şi începu prin a-i recita câteva strofe cu gravitate:

„Dacă Elocinţa te-ar alege drept tată, ea ar înflori a doua oarăf[ Şi pe nimeni altul afară de tine ea n-ar mai putea alege! O, chip strălucitor a cărui lumină ar umbri chiar flacăra unui ] tăciune arzând! Fie ca acest chip preamărit să rămână un răstimp destul de îndelungat luminos în prospeţimea lui ca să vadă cutele brăzdând chipul timpului! M-am acoperit de binefaceri cu dărnicia ta, precum noul binefăcător acoperă dealul. Măreţele tale fapte de vitejie te-au adus pe culmile măririi §i eşti îndrăgitul Destinului care nu

mai are nimic ce să-fi refuze!" Odată versurile recitate, regele se sculă in picioare şi se aruncă drăgăstos de gâtul medicului. Apoi îl forţă să şadă lângă el şi îl dărui cu minunate mantii de cinstire.

MIE ŞI UNA DE NOPŢI

într-adevăr, când regele părăsise hammamul, el îşi privise trupul şi nu mai găsi nici urmă de lepră, iar pielea lui se făcuse curată t ii argintul neprihănit. El se bucură atunci cu cea mai neţărmurită bucurie şi pieptul i se lărgi şi i se umplu de plăcere. Când se sculă iliinineaţa, regele intră in divan şi se aşeză pe tron; iar curtenii şi ■ "i marii împărăţiei intrară şi ei; şi la

fel făcu medicul Ruian. Alunei, la vederea lui, regele se ridică în graba mare şi ii puse să |udă lângă el. Apoi li se serviră la amândoi mâncărurile şi bucatele ţi băuturile cât fu ziua de mare. Când se lăsă noaptea, regele dădu medicului două mii de dinari, fără să socotim mantiile de cinstire

ţi darurile, şi îl puse să încalece chiar pe armăsarul lui. Şi aşa me-llcul îşi luă rămas-bun şi se întoarse acasă. Cât despre rege, el nu mai contenea să se mire, minunându-se de măiestria medicului, şi să zică: „El m-a lecuit pe dinafară trupului meu, fără să mă ungă cu alifie! Ci, pe Allah! asta-i o ştiinţă "i 'lună! Am datoria să îl acopăr pe acest om cu binefacerile dărni-i lei mele şi să îl iau de tovarăş şi prieten iubitor pentru totdeauna!" 71 icgcle Iunan se culcă vesel, cu bucurie mare vâzându-se sănătos IM trup şi tămăduit de boala lui.

t Aşadar,

când regele veni dimineaţa şi se aşeză pe tronul său, •' •mlucătorii poporului

statură in picioare în faţa mâinilor lui, şi •mirii şi vizirii se aşezară de-a dreapta şi de-a stânga lui. El po-"iiiu atunci să îl cheme pe medicul Ruian care veni şi sărută pământul intre mâinile sale. Şi regele se ridică anume pentru el, II puse să şadă lângă el, îi ură o viaţă lungă şi ii dădu mantii de

<Initire şi o mie de dinari. Şi aşa se întoarse medicul la casa sa, InOlţflnd rugi pentru rege. Când se sculă dimineaţa, regele ieşi şi intră in divan, şi fu iiuonjurat de emiri, viziri şi curteni. Ci, printre viziri, se afla un vl/lr cu o înfăţişare respingătoare, cu chip scârnav şi de piază rea, iun icoşător, greţos de zgârcit, pizmos şi împietrit de invidie şi ură. <And acest vizir îl văzu pe rege aşezându-1 alături de el pe medicul Uuian şi învrednicindu-1 cu toate binefacerile sale, fu cuprins de invidie şi hotărî in taină să ii piardă, după proverbul care zice: „Invidiosul se izbeşte de oricine, tirania stă dosită în inima invidiosului; puterea e socotită ireală şi slăbiciunea o ţine mocnind". Vizirul se apropie atunci de regele Iunan, sărută pământul intre ni.miile sale şi zise:

-*- O, rege al secolului şi al vremii, tu care i-ai încărcat

pe

nnmeni cu binefacerile

tale,

iţi

dau

din

partea

mea

un

sfat

de

o

nemaipomenită

însemnătate

şi

pe

care

nu

putea

ţi-1

ascund

15

'

54

'

fără să fiu într-adevăr un fiu adulterin. Dacă îmi porunceşti să ţi-1 dau la iveală, atunci (i-1 voi destăinui!

Atunci regele, tulburat adânc de vorbele vizirului, zise:

Şi care-i sfatul tău? El îi răspunse:

O, rege slăvit, cei din vechime au zis: „Cel care nu priveşte sfârşitul şi urmările, nu va avea norocul drept prieten, şi tocmai l-am văzut pe rege pierzându-şi judecata, învrednicind cu binefaceri pe duşmanul său, pe acel care doreşte nimicirea domniei tale, acoperindu-1 cu favoruri, copleşindu-1 cu daruri mărinimoase. Ci, eu sunt cuprins, din pricina aceasta, de cea mai mare teamă pentru soarta regelui! La aceste cuvinte, regele se tulbură nespus de tare, se schimbă la culoarea feţei, şi zise:

— Cine-i acela despre care susţii că este duşmanul meu şi care ar fi fost copleşit de favorurile mele? El îi răspunse:

— O, rege, dacă ai adormit, trezeşte-te! căci eu vorbesc de medicul Ruian! Regele îi zise:

ţr* Acesta este prietenul meu bun şi mi-e cel mai scump dintre oameni, căci el m-a lecuit cu un lucru ce l-am ţinut in mână şi m-a mântuit de boala mea, care i-a făcut pe medici să dispereze! Ci, desigur! nu-i nimeni altul ca el in acest secol, în lumea întreagă, în Apus ca şi în Răsărit. Şi acum îndrăzneşti să îndrugi asemenea lucruri despre el? Cât despre mine, de astăzi înainte, îi voi meni fonduri de leafă, ca să aibă o mie de dinari. De altminteri, chiar dacă i-aş da jumătate din împărăţia mea, şi ar fi puţin lucru pentru el. De asemenea, cred cu tărie că tu nu grăieşti toate acestea decât din invidie, cum se istoriseşte în povestea ce am auzit-o despre regele Sindabad! în clipa aceea, Şahrazada fu surprinsă de licărirea dimineţii şi conteni cu povestirea ei. Atunci Doniazada îi zise:

—O, sora mea, cât sunt de dulci, şi de gingaşe, şi plăcute, şi fără de prihană cuvintele tale! Şi Şahrazada ti zise:

—Dar ce sunt toate acestea, asemuite cu ceea ce vă voi povesti la amândoi, tn noaptea viitoare, dacă voi mai fi în viajă, şi dacă regele va binevoi să mă păstreze! Atunci regele îşi zise în sufletul său: „Pe Allah! nu o voi ucide înainte de a auzi urmarea povestirii ei, care-i o poveste într-adevăr minunată! Apoi îşi petrecură amândoi noaptea, îmbrăţişaţi până dimineaţa. Şi regele ieşi spre sala judecăţii, iar divanul se umplu de lume. Şi regele judecă şi numi în slujbe O MIE ŞI UNA DE NOPŢI fi îndepărtă din dregătorii şi cârmui, şi sfârşi treburile domniei, şi aceasta până la tapAtul zilei. Apoi divanul fu ridicat şi regele intră în palatul său. Când se apropie nutiplca, el făcu lucrul său obişnuit cu Şahrazada, fiica vizirului.

Când se lăsă a cincea noapte

 

ihrazada zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că regele Iunan îi zise vizirului tiu:

— O, vizirule, ai lăsat să pătrundă în tine invidia împotriva IM, .1 uului şi vrei ca eu să îl ucid, ca pe urmă să mă căiesc, aşa cum

a căit regele Sindabad după ce a ucis şoimul! Vizirul răspunse:

— Şi cum s-a întâmplat aceasta? Atunci regele Iunan povesti: Şoimul regelui Sindabad

Se zice că trăia odată un rege dintre regii din Fars, care era

 

iubitor de petreceri, de plimbări prin grădini, de toate felurile

tir vânători. Şi avea un şoim pe care ii crescuse el singur şi care nu II părăsea nici noaptea:

căci, chiar în timpul nopţii, îl ţinea pe pumnul său şi, când mergea la vânătoare, îl lua cu sine, şi îi atârna In pM O cupă de aur, din care îi dădea să bea. într-o zi, pe când t«Mlca în patul său, deodată iată—1 venind pe vechil* încărcat de pflxdri de vânătoare, care îi zise:

— O, rege al secolelor, e tocmai timpul potrivit să mergem la vAnâtoare! Atunci regele îşi făcu pregătirile de plecare şi luă şoimul pe mAnă. Apoi plecară şi ajunseră într-o vâlcea, unde întinseră plasele •Ic vânătoare. Şi deodată o gazetă căzu în capcană. Atonei regele rine:

— îl voi ucide pe acela pe lângă care va trece gazela! Apoi se apucă să strângă plasa în jurul gazelei, care se apropie alunei de rege, se ridică pe picioarele de dinapoi şi strânse la piep-

Wekil: intendent.

56

tul ei labele dinainte ca şi cum ar fi vrut să sărute pământul înaintea regelui. Atunci regele îşi bătu palmele una de alta ca să o facă pe gazelă să fugă, care atunci sări şi o zbughi trecând peste capul său şi se cufundă în locuri depărtate. Şi regele se întoarse spre străjeri şi îi văzu trăgându-şi cu ochiul către el. La vederea lor, ii

16

zise vizirului:

— Ce-i cu oştenii aceştia, că îşi fac asemenea semne către mine? El îi răspunse:

— Ei zic că ai jurat să trimiţi la moarte pe oricine va vedea] trecând gazelă înspre el! Şi regele zise:

— Pe viaţa capului meu! trebuie să o urmărim pe această ga-zelă şi să o aducem înapoi! Apoi regele porni în goana calului pe urmele gazelei; şi şoimul i o izbea cu ciocul peste ochi, şi atât de tare, încât o orbi şi o făcu să ameţească. Atunci regele îşi luă hangerul, o izbi cu acesta şi o făcu să se rostogolească; apoi coborî, o înjunghie, o jupui şi îi; atârnă leşul de oblâncul şeii. Ci, era cald şi locul era pustiu, sterp şi fără de apă. Şi regele însetase şi calul însetase. Şi regele se întoarse şi văzu un copac din care curgea ceva ca untul. Ci regele , avea mâna acoperită de o mănuşă de piele; şi aşa luă cana de la, gâtul şoimului; o umplu din apa aceea şi-o întinse păsării; darl pasărea ii dădu cănii o lovitură cu laba şi o răsturnă. Regele luă] cana pentru a doua oară, o umplu, şi gândindu-se mereu că păsării' ii este sete, i-o puse dinaintea ei, dar şoimul, pentru a doua oară,) îi dădu cănii o lovitură cu laba şi o răsturnă. Şi regele se mânie pe j şoim, şi luă cana pentru a treia oară, dar i-o întinse calului; şijj şoimul răsturnă cana cu aripa. Atunci regele zise:

— Fie ca Allah să te îngroape, o, cea mai nefastă dintre păsările cobe! M-ai împiedicat să beau, te- A ai lipsit pe tine însuţi de apă 5 l-ai lipsit de aceasta pe cal. Apoi îl izbi pe şoim cu sabia şi îi reteză aripile. Atunci şoimi începu să ridice capul şi să îi grăiască prin semne:

— Priveşte ce este sus in copac! Şi regele ridică ochii, şi văzu în copac un şarpe năprasnic; şi ceea ce curgea era veninul său. Atunci regele se căi că îi tăiase aripile şoimului. Apoi se ridică, încalecă din nou pe cal, ple ducând cu sine gazelă şi ajunse la palatul său. Aruncă gazelă bucătarului şi îi zise:

— Ia-o şi găteşte-o! Apoi, regele se aşeză pe tron, având 0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI Ma| >oimul. Atunci şoimul sughiţă o dată şi muri. La această pri-vi'liAic, regele scoase strigăte de jale şi de durere pentru că ucisese

....ui

care 1-a scăpat de la pieire.

Şi aceasta este povestea regelui Sindabad! Când vizirul auzi istorisirea regelui Iunan, îi zise:

— O, rege măreţ şi plin de vrednicie, ce rău am săvârşit, oare, •M» cărui urmări aducătoare de nenorociri le vei fi avut? Nu m-am 1■■•ni aşa faţă de tine decât fiindcă mi-a fost milă de tine. Şi tu vt-i cunoaşte adevărul din spusele mele! Dacă mă asculţi, eşti »«Aput, iar de nu, vei pieri aşa cum a pierit un vizir care înşelase MII du de rege dintre regi.

Povestea prinţului şi a vampirului Kcgele despre care este vorba avea un fiu foarte iubitor de vln&loarea călare şi avea şi un vizir. Şi regele acela îi porunci acelui Vilii să fie cu fiul său oriunde va merge. Acel fiu, intr-una din zile, leţl la vânătoare pe jos şi la vânătoare călare, şi împreună cu el vizirul tatălui său. Şi amândoi merseră şi văzură o fiară grozavă, fi vizirul ii zise fiului de rege:

E rândul tău! aruncă-te pe fiara asta şi urmăreşte-o! lur prinţul se porni în urmărirea fiarei până ce se făcu nevăzut iMi ochi. Şi iată că deodată fiara se pierdu în pustietate. Şi prinţul fi muşc tare buimăcit şi nu mai ştia încotro să se întoarcă, când vlfu In susul drumului o sclavă tânără ce plângea. Prinţul ii zise:

Cine eşti tu? l>a îi răspunse:

Fiica unui rege dintre regii Indiei. în timp ce călătoream

pi In deşert cu caravana, mă cuprinse o poftă de somn şi căzui din |ti (Ară să îmi dau seama. Şi mă trezii părăsită singură şi fără să ,iiu încotro s-o apuc! ("and prinţul auzi aceste cuvinte, fu cuprins de înduioşare şi o lAIlfl pe spatele calului său şi o aşeză călare pe crupă şi porni la drum. Trecând printr-o insuliţă pustie, sclava îi zise:

— O, stăpâne al meu, aş vrea să-mi fac nevoile! Alunei el o coborî pe insuliţă şi, văzând că ea întârzia prea ninli ţi că era prea înceată, intră în urma ei fără ca ea să bage de Mumă. Ci ea era o vampiră! Şi le zicea copiilor ei:

O, copiii mei, astăzi v-am adus un băiat tânăr şi gras bine! Şi ei îi ziseră:

58

'

O, adu-ni-1 mai repede, măicuţă, ca să ne umplem burţile! Când prinţul auzi vorbele lor, nici nu se mai îndoi de moartea lui, şi muşchii-i fremătară şi fu cuprins de mare spaimă pentru soarta lui, şi se întoarse la locul unde îl lăsase. Când ieşi vampira din vizuina ei, ea îl văzu că era speriat ca un mişel fricos şi că tremura, şi-i zise:

De ce ţi s-a făcut frică? El răspunse:

Am un vrăjmaş de care mi-e frică. Iar vampira îi zise:

Dar tu mi-ai spus chiar aşa: „Sunt un prinţ" Da, într-adevăr. Ea îi zise:

...

nu? El răspunse:

17

Atunci de ce nu îi dai duşmanului tău ceva bani ca să îl îndepărtezi? El răspunse:

Vai! el nu se mulţumeşte cu bani şi nu râvneşte decât la sufletul meu! Ci tare mi-e frică şi *

sunt un om rob al nedreptăţii! Ea zise:

Dacă eşti asuprit, aşa cum susţii, n-ai decât să ceri ajutorul lui Allah împotriva vrăjmaşului tău; şi El te va păzi de fărădelegile tuturor acelora de care îţi este frică! Atunci prinţul ridică ochii spre cer şi zise:

— O, Tu, care-i răspunzi celui asuprit, dacă te roagă, şi îi descoperi răul, ajută-mă să biruiesc asupra vrăjmaşului, şi îndepărte-ază-1 de la mine, căci tu ai putere peste tot ce doreşti! Când vampira auzi această rugăciune se făcu nevăzută. Iar prinţul se întoarse la regele, tatăl lui, şi îi povesti despre sfatul mişelesc al vizirului! Iar regele porunci moartea vizirului! Apoi vizirul regelui Iunan urmă cu aceste cuvinte:

— Şi tu, o, rege, dacă te increzi in acest medic, el te va face să mori de moartea cea mai groaznică. Şi cu toate că l-ai copleşit cu favoruri şi ai făcut din el apropiatul tău, totuşi el îţi pregăteşte moartea. Nu vezi de ce te-a

mântuit de boală pe dinafară trupului tău cu un lucru pe care l-ai ţinut în mână? Şi nu crezi, oare, că aceasta-i numai spre a-ţi pricinui pierzania ta cu un al doilea lucru, pe care el te va face să-1 ţii în mână de acum încolo? Atunci regele Iunan zise:

— Adevărat grăieşti! Fie după sfatul tău, o, vizire al meu de («___________________________________ jtoviiţă bună. Căci este prea lesne cu putinţă ca acest medic să fi Vtnil în taină ca o iscoadă ca să îmi pricinuiască pierderea mea. Inii adevăr, dacă m-a mântuit cu un lucru ce l-am ţinut în mână, »! poate tare bine să mă piardă, de pildă, cu un lucru pe care m-ar <ă-l miros! Apoi regele lunan ii zise vizirului său: O, vizire, »# va trebui să facem cu el? Şi vizirul îi răspunse:

— Trebuie să trimitem de îndată pe cineva la el, ca să—1 cheme; ţt »And se va înfăţişa aici, va trebui izbit peste ceafă, şi aşa vei illvili fărădelegile lui, şi te vei fi liniştit. Trădează-1, aşadar, înainte ti ir trădeze el pe tine! Şl regele lunan zise:

— Adevărat grăieşti, vizire! Apoi regele trimise să îl cheme pe medic, care se înfăţişă vesel, "imul ce hotărâse îndurătorul - căci poetul zice in versuri:

„O, tu, care te temi de loviturile Destinului, linişteşte-te!Nu ştii, tu iitire, că toate sunt în mâinile Celui ce a zidit pământul?! C ăci ceea ce este scris, e scris şi nu se şterge nicidecum! Şi cât itn/ire ce nu este scris, n-ai de ce te teme! Şi, Tu, Doamne! putea-voi petrece vreodată chiar o singură zi ui î[i cânt osanale? Şi pentru cine mi-aşputea păstra mai bine ituul minunat al stilului meu ritmat şi limba mea de poet? Fiecare dar nou ce îl primesc din mâinile tale, Doamne, este mai fHmw\ frecat cel dinainte, şi îmi vine înainte chiar de a-l fi dorit! Şi aşa,

cum aş putea să nu îţi cânt mărirea ta, toată mărirea ta, |i w te slăvesc în suflet şi în faţa tuturor?!

  • I Uir trebuie să ţi-o mărturisesc. Niciodată gura mea nu va avea

H ilurinţă atâta de frumoasă, nici spinarea mea atâta putere, fie ca

»i? i iitu, fie ca să duc povara binefacerilor cu care tu m-ai copleşit!

  • i >, ru, care eşti în rătăcire, încredinţează-ţi grijile tale în mâinile

lui Allah, singur înţelept! Şi după ce vei face aceasta, inima ta nu va ii\m nimic de ce să se teamă din partea oamenilor. SVf ştii, de asemenea, că nimica nu se face prin voia ta, ci numai pun voinţa sigură a înţeleptului înţelepţilor! Aşadar, nu deznădăjdui niciodată, şi uită de toate tristeţile şi de hune grijile! Oare nu ştii că grijile învechesc chiar si inima celui mai Mit şi a celui mai puternic? Lasă, aşadar, totul. Planurile noastre nu sunt decât planuri de u-putincioşi în faţa singurului Orănduitor! Lasă-te în voia sorţii! Jfl vti gusta din fericirea statornică".

Când se înfăţişă, aşadar, medicul Ruian, regele îi zise:

Ştii de ce te-am chemat să te înfăţişezi înaintea mea? Şi medicul răspunse:

Nimeni nu ştie dinainte necunoscutul în afară de Allah Pre înaltul! Regele îi zise:

— Te-am chemat să vii pentru moartea ta şi ca să îţi scot sufletul din tine! Iar medicul Riuan, la aceste vorbe, rămase mirat cu neţărmu- \ rită mirare, şi zise:

— O, rege, de ce să mă pierzi, şi care a fost greşeala de mine j săvârşită? Iar regele îi răspunse:

— Se zice că eşti o iscoadă şi că ai venit să mă ucizi. Ci eu te voi ucide înainte ca să mă ucizi tu pe mine! Apoi regele ii strigă spătarului şi îi zise:

— Izbeşte gâtul acestui trădător şi mântuieşte-ne de nelegiuirile lui! Şi medicul ii zise:

18

— Cruţă-mă, şi Allah te va cruţa pe tine! Şi nu mă ucide, iar j de nu, Allah te va ucide pe tine. Apoi ii repetă rugămintea, aşa cum am făcut şi eu către tine,] efritule, fără ca tu să mă fi izbăvit; ci, dimpotrivă, stăruiai să îmi j voieşti moartea. După aceea regele Iunan ii zise medicului:

— Nu îmi voi regăsi încrederea şi nici tihna până când nu te] voi şti ucis. Căci dacă m-ai mântuit cu un lucru pe care l-am ţinut! in mână, cred cu tărie că mă vei ucide cu altceva, ce voi miroşi, j sau într-alt chip! Şi medicul zise:

— O, rege, oare aceasta-i răsplata mea? Aşa întorci tu răulj pentru bine? Dar regele zise:

— Neapărat e nevoie de moartea ta şi fără nici o zăbavă. Când medicul se dumiri pe deplin că regele îi voia moartea fără de nici o îndurare, plânse şi se mâhni din pricina ajutoarelor i date acelora cu totul nevrednici de ele. Despre acest lucru poetul zice:

0MIE ŞI UNA DE NOPŢI „ Tânăra şi nebuna Maimuna, ea este într-adevăr despuiată de HMi f scânteie de spirit mai înalt. Dar tatăl ei, dimpotrivă, este un om plin de inimă şi trece printre cei mai înzestraţi. i> $i aşa, priviţi-l! el nu înaintează decât cu o lumină în mână, §i in IU est fel, fereşte noroaiele drumurilor, pulberea şoselelor şi alune- nle primejdioase!"

După aceea, spătarul înainta, îl legă la ochi pe medic, şi liApndu-şi spada, îi zise regelui: Cu îngăduinţa ta! 1>ur medicul continuă să plângă şi să îi zică regelui:

— Cruţă-mă, şi Allah te va cruţa; şi nu mă ucide, că de nu, Alinii ic va ucide! Şl recită versurile poetului:

„Staturile mele n-au cunoscut izbânda, şi sfaturile nesocotiţilor i' Şi n-am cules decât hulă şi ocară. Şt aşa, de voi mai trăi, mă voi păzi cu străşnicie să nu mai dau num sfat cuiva! Iar de voi muri, pilda mea le va sluji altora ca să limba lor să grăiască". Apoi ti zise regelui:

Aceasta mi-e răsplata? Iată că mă cinsteşti precum făcu un ! Atunci regele ii zise:

IDur cum este povestea aceasta cu crocodilul? lat medicul îi zise:

Vai! mi-e cu neputinţă să ţi-o istorisesc câtă vreme mă aflu ■ ittroa asta. Ah! Allah te aibă în pază! cruţă-mă şi Allah te va HH(* |>c tine! A|M>i începu să verse şiroaie de lacrimi. Atunci câţiva dintre «i- ţii irului se ridicară şi ziseră:

— O, rege, îndură-te pentru noi de sângele acestui medic, căci 1.1.1 tun văzut niciodată greşind faţă de tine; dimpotrivă, l-am văzut miniiiiiulu-te de boala ta care i-a răzbit pe medici şi pe cărturari! Ut'gclc răspunse:

Voi nu cunoaşteţi pricina osândei la moarte a acestui medic: rtut» I aş cruţa, aş fi pierdut fără îndurare, căci acela care m-a niuit de boală, făcându-mă să ţin un lucru în mână, va putea > »ft mă ucidă dându-mi ceva să miros. Ci, tare mi-e frică să MM MI.» ucidă spre a pune mâna pe preţul tocmit pentru răpunerea mea; căci este cu putinţă să fie o iscoadă care nu a venit aici decâ spre a mă ucide. Aşadar, moartea lui este necesară. După care vc fi fără teamă în ce mă priveşte pe mine! Atunci medicul zise:

— Păstrează-mă, ca Allah să te păstreze, şi nu mă ucide, c de nu, Allah te va ucide! Dar, o, tu, efritule! când medicul se dumiri că regele vrea să-ucidă fără îndurare, el îi zise:

— O, rege! dacă moartea mea este absolut necesară, îngăduie mi o păsuire, ca să cobor până acasă la mine, să mă descotoroses de toate şi să las vorbă rudelor şi vecinilor să se- îngrijească d înmormântarea mea şi mai ales ca să le dau în dar cărţile mele d medicină. De altminteri, am o carte care este într-adevăr extrasi extraselor şi cea mai rară dintre cele rare, pe care vreau să ţi-dăruiesc ca să o păstrezi cu grijă in dulapul tău. Atunci regele îi zise medicului:

Şi care-i această carte? El ii răspunse:

Ea cuprinde leacuri de nepreţuit, şi cea mai infimă dint; tainele pe care le dezvăluie este aceasta: dacă îmi tai capul, di chide cartea şi numără trei file întorcându-le; citeşte pe urmă tr şire din pagina stângă, şi atunci capul tăiat îţi va vorbi şi îţi răspunde la toate întrebările ce i le vei pune! La aceste vorbe, regele se minună la hotarul mirării, şi înfiora de bucurie şi de tulburare, şi zise:

O, medicule! ...

Chiar de ţi—aş tăia capul, şi tot ai vorbi? El răspunse:

Da, într-adevăr, o, rege! chiar aşa şi este, un lucru de t minunat. Atunci regele îi îngădui să plece, dar între păzitori; şi media coborî la el acasă şi îşi încheie treburile din ziua aceea şi pe ce: de a doua zi la fel. Apoi se întoarse la divan, şi veniră de asemeni emirii, vizirii, curtenii, nawabii* şi toate căpeteniile împărăţiei, divanul se preschimbă

19

parcă într-o grădină înflorită. Atunci dicul intră în divan şi rămase în picioare dinaintea regelui, ţinâ in mână o carte foarte veche şi o cutiuţă de colir, conţinând praf. Apoi şezu şi zise:

— Să mi se aducă o tipsie! Şi aduseră o tipsie. Vărsă în aceasta praful şi îl întinse pe deasupra ei. Apoi • Locotenenjii regelui.

O, rege! ia această carte, dar nu te sluji de ea înainte de

Iliu capul. După ce mi-1 vei fi tăiat, aşează-1 pe această tipsie poruncă să îl apese peste acest praf ca să oprească sângele; ml vei deschide cartea!

|)nr regele, in graba Iui, nici nu-1 mai asculta; luă cartea şi o c, dar găsi foile lipite unele de altele. Atunci îşi duse degetul jtuA, II umezi cu scuipat şi izbuti să întoarcă prima foaie. Şi făcu »U)i lucru pentru a doua şi a treia foaie, şi de fiecare dată foile •• desfăceau decât tare anevoie. în acest fel, regele dezlipi şase l încercă să citească, dar nu dădu de urma nici unui fel de scris. legHc zise:

■ ■ O, medicule, dar nu-i scris nimic! Medicul răspunse:

întoarce mai departe în acelaşi fel! Şl regele continuă să întoarcă foile mai departe. Dar abia se yr*«*rl câteva clipe, că otrava străbătu prin tot trupul regelui, *f In clipa şi în ceasul acela, căci cartea era otrăvită. Şi atunci ir se prăvăli in spasme cumplite şi strigă:

Otrava mă frământă! |l In acest timp, medicul Ruian începu să alcătuiască versuri,

„Aceşti judecători! Ei m-au judecat, dar trecând peste drepturile

ji

tn

pofida

oricărei

dreptăţi!

Şi

totuşi,

o,

Stăpâne,

dreptatea

se

M'*/ Ln rândul lor, au fost judecaţi! De-ar fi fost drepţi şi buni, ei N tniţaţi. Dar au asuprit, şi soarta i-a asuprit şi i-a împovărat fttr mai grele necazuri! Ii au ajuns ţintă de hulă şi batjocură şi de mila trecătorului! »r' legea! Aceasta din pricina celeilalte! Şi Destinul na făcut > A -mplinească după judecata dreaptă!" tocmai când medicul Ruian îşi sfârşi recitarea, chiar in clipa rit regele căzu mort. ( I, acum află, o, tu, efritule! că dacă regele Iunan l-ar fi cruţat modicul Ruian, Allah l-ar fi cruţat la rândul său. Dar el s-a |toirivit şi şi-a hotărât pieirea. Şi tu, o, efritule! dacă ai fi vrut să mă cruţi, Allah te-ar fi ţal. in această clipă a povestirii sale, Şahrazada văzu lucirea dimineţii şi se opri iri.i Şi sora ei Doniazada îi zise: ŞI UNA DE NOPŢI

'

Cât de dulci sunt cuvintele tale! Ea răspunse:

Dar ce sunt toate acestea prin asemuire cu cele ce vă voi povesti în noaptea viitoare, dacă voi mai fi încă în viaţă şi dacă regele va binevoi să mă cruţe. Şi petrecură noaptea aceea în neştirbită fericire şi în desfătare până dimineaţa.] Apoi regele urcă în divanul său. Şi când ridică divanul, el se întoarse în palatul său] şi se adună cu ai săi.

Când se lăsă a şasea noapte

Şahrazada zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că atunci când pescarul îi zise efritului: „Dacă mă cruţai, eu te- aş fi cruţat; dar tu n-ai voit decât moartea mea, şi eu te voi face să mori întemniţat în acest vas şi te voi arunca în această mare!" - atunci efritul strigă şi zise:

— Pe Allah asupra ta! o, pescarule, să nu o faci asta! Şi cruţă- i mă cu mărinimie, fără să mă

dojeneşti prea mult pentru fapta mea, j căci dacă eu am fost nelegiuit, fii tu binefăcător: şi proverbele cunoscute zic: „O, tu care faci bine celui ce face rău, iartă pe deplin fărădelegea răufăcătorului!" Şi tu, o, pescarule, nu îmi face aşa cum a făcut Umama cu Atika! Pescarul zise:

— Şi cum a fost întâmplarea lor? Efritul spuse:

Nu-i vreme de povestit, în răstimpul cât sunt întemniţat când îmi vei da drumul, îţi voi istorisi despre întâmplarea lor! Pescarul zise:

O, nu! trebuie neapărat să te arunc în mare, fără să iţi poat rămâne vreo cale de a ieşi din ea! Când te rugam fierbinte şi arnJ recurs la tine, tu nu îmi doreai decât moartea fără ca eu să fi] săvârşit vreo greşeală faţă de tine sau vreo josnicie oarecare; şi nul ţi-am făcut decât bine, căci te-am slobozit din temniţă. Şi când] te-ai purtat aşa cu mine, am înţeles că erai dintr-o seminţie real

la obârşia ta. Ci, să ştii că nu te voi arunca in mare decât ca să previn de faptele tale pe oricine ar încerca să te scoată, şi el te va arunca în mare pentru a doua oară, şi atunci vei zăbovi in marea aceasta până la sfârşitul vremurilor ca să guşti din toate felurile de cazne!

I

Baia tinerelor,

20

BIBLIOTECA JUDI „OCT AVI AN • A 5

l'.frltul ii răspunse:

Slobozeşte-mă, căci acuma e ceasul potrivit să îţi istorisesc (i'wrMcu. De altminteri, îţi

făgăduiesc că nu iţi voi mai face nicio-ilni A vreun rău, şi îţi voi fi de mare ajutor într-o treabă care te va iHtlMigAţi pe veci! Alunei pescarul luă în seamă această făgăduială că, dacă îl va IIMIMI/I, efritul nu ii va mai face niciodată vreun rău, ci îl va răsplăti «i'.jtii.lu 1. Apoi, după ce se încredinţa cu tărie de credinţa lui şi i» fAgAduiala lui, şi după ce îl făcu să se lege cu jurământ pe nu-• li iui Allah Atotputernicul, pescarul deschise vasul. Atunci ru-

....începu

să urce până ieşi pe deplin şi se prefăcu într-un efrit

Htli luifAtor de urât la chip. Efritul izbi vasul cu piciorul şi—1 prăvăli IM muie. Când pescarul văzu vasul luând drumul mării, rămase IM. I< .ititţut fără urmă de îndoială de pieirea lui apropiată, se udă |n veşmintele sale, şi zise: „Nu văd nici un semn bun într-asta!" A|i<)i'iiui-rcă să se întărească în inima lui, şi zise:

O, efritule, Allah Prea înaltul a zis: „Aveţi datoria să vă im Amantul, căci vi se va cere socoteală!" Ci tu mi-ai făgăduit U NI! «I jurat că nu mă vei trăda. Dacă, totuşi, mă vei trăda, Allah U va |" ■ i. |>si, căci El ţine mult la porunca lui! şi dacă este răbdător, |i| titt rMc uituc; şi ţi-am spus ceea ce i-a zis medicul Ruian regelui iuti*n „( ruţă-mă şi Allah te va cruţa pe tine". I M «ceste cuvinte, efritul se puse pe râs, şi păşi înaintea lui şi o, pcscarule, urmează-mă! |i pescarul porni în urma lui fără să prea creadă in scăparea IM), |l <4a ieşiră departe de oraş, şi îl pierdură din vedere, şi urcară !»»• mi munte, şi coborâră într-un loc larg şi singuratic, în mijlocul i «uiiu se afla un lac. Atunci efritul se opri şi îi porunci pescarului •A iţi mume năvodul şi să pescuiască; şi pescarul privi în apă şi II |u)ii albi şi peşti roşii, albaştri şi galbeni. La această privelişte, nul se minună. Apoi işi aruncă năvodul, şi trăgându-1 după 'i, văzu într-acesta patru peşti, fiecare de altă culoare. Şi la ♦• »l«MOii lor, se bucură, şi efritul îi zise:

— Intră cu peştii aceştia la sultan şi imbie-i lui, iar el iţi va tii In Kchimb din ce să te înavuţeşti. Şi acum, pe Allah! fă bine şi Nllmeşte rugămintea mea de iertare, căci am uitat datinile bune I» mâlu amar de vreme de când mă aflu în fundul mării, iată de ■i tun mai bine de o mie opt sute de ani de când n-am mai văzut

(ttmra de pe faţa pământului! Cât despre tine, vei veni in toate li > i

zilele să pescuieşti aici, dar numai câte o singură dată! Şi acum, fie ca Allah să te aibă în paza lui! Şi acestea fiind zise, efritul izbi cu amândouă picioarele înj pământ, acesta se deschise şi îl înghiţi. Atunci pescarul se întoarse de acolo în oraş cu sufletul plin dej cele ce văzuse în toată întâmplarea lui cu efritul; apoi luă peştii şi îi duse acasă; după aceea, luând o oală de lut ars, o umplu cu apă şi puse acolo peştii, care începură să se zbată în apa din oală. Apoi, ridicând oala şi punând-o pe cap, se îndreptă spre palatul regelui,! aşa cum îl sfătuise efritul. Când pescarul urcă la rege şi îi îmbiej peştii, regele se minună în culmea uimirii la vederea acestor peşti] pe care-i îmbia pescarul, căci nu mai văzuse niciodată în viaţa lui] alţii asemănători ca soi şi ca preţ, şi ii zise:

— Să ii fie daţi peştii negresei noastre, bucătăreasa! Iar această sclavă îi fusese trimisă în dar, numai de trei zile, I de regele rumiior şi nici nu avuseseră încă timpul să îi pună la încercare măiestria în ale gătitului. Şi aşa, vizirul îi dete poruncă] să frigă peştii, zicându-i:

— O, prea bună negresă, regele mă însărcinează să îţi zic aceasta: „Eu nu te păstrez chiar ca pe o comoară, tu picătura ochiului meu, decât numai pentru ziua de atac!" Ci arată-ne astăzi dovac' măiestriei tale la gătit şi bunătatea bucatelor tale; căci sultanul primit chiar acum un om aducător de daruri! Zicându-i aşa, vizirul se întoarse de acolo după ce îi dădu toat aceste îndrumări, şi regele porunci să îi dea pescarului patru de dinari. După ce vizirul ii dădu, pescarul ii puse in pulpana tiei lui şi se întoarse acasă, la soţia lui, voios şi mulţumit. Iată ce aveam de istorisit despre pescar! Cât despre negresă, ea luă peştele, îl curaţi, îl rândui în cuptor; I apoi îl lăsă să se coacă bine pe o parte, şi după aceea îl întoarse j pe cealaltă parte. Dar deodată peretele bucătăriei se întredeschi şi făcu loc să intre în bucătărie o fată înaltă de statură, cu plini şi netezi, cu însuşiri desăvârşite, cu pleoapele cănite cu kohl negru, cu chipul drăgălaş, cu trupul aplecat cu multă gingăşie; ave pe cap o panglică de mătase albastră, cercei in urechi, brăţări

21

încheieturile

mâinilor, şi în degete

inele

cu pietre preţioase;

şi ţinea

in mână

o

nuia

de

bambus. Ea se apropie şi, vârându-şi nuiaua în cuptor, zise:

— O, peştilor, vă mai ţineţi încă făgăduiala?

La această privelişte, sclava căzu în nesimţire, şi fata repetă '

0MII ŞI UNA DE NOPŢI

iliua ţi a treia oară întrebarea ei. Atunci toţi peştii ridicară capul •im i uptor şi ziseră:

Ah, da! ah, da! Apoi murmurară în cor această strofă: „Dacă te vei întoarce pe urmele tale, noi te vom urma; dacă î{i \tî îndeplini făgăduiala, o vom îndeplini pe a noastră; dar dacă vei f»n tu a să scapi, vom stărui până când te vei fi înduplecat!" 1 ÂX aceste cuvinte, fata răsturnă cuptorul şi ieşi prin acelaşi loc te unde intrase, iar peretele

se lipi la loc. Când

sclava se trezi din liMlmiirc, văzu că cei patru

peşti

se arseserâ şi

se

prefăcuseră în-l|t MI» scrum negru, şi îşi zise în sinea ei: „Bietul peşte! Abia pornit

li mm, când iată—1 pus pe fugă!" Şl pe când se jeluia aşa, iată că vizirul se ivi in spatele ei, dea-|H|MM capului ei, şi îi zise:

— Du peştele sultanului! 'ji sclava se puse pe plâns şi îi povesti vizirului întâmplarea şi < urmară; iar vizirul rămase foarte mirat şi zise:

Asta-i, într-adevăr, o poveste nespus de ciudată! 'j/l uimise în căutarea pescarului şi, odată pescarul adus, ii zise:

Trebuie neapărat să te întorci cu patru peşti asemănători

■ipltiia pe care i-ai adus întâia oară! Şi pescarul se îndreptă spre eleşteu, aruncă năvodul şi il trase tu '' HI peşti pe care ii luă şi îi duse vizirului. Şi vizirul intră să li ducA negresei, zicându-i:

Scoală-te şi prăjeşte-i de faţă cu mine ca să văd ce este cu tunia povestea asta! Şt negresa se sculă, pregăti peştii şi îi puse în cuptor pe tăciuni. •' 'i Hbia se scurseră câteva clipe şi se ivi fata îmbrăcată în aceleaşi vitţitiliuc şi ţinând mereu nuiaua in mână. Vârî nuiaua in cuptor |4 «inc:

— O, peştilor, o, peştilor! oare ţineţi mereu vechea voastră fişftiluială? Iar peştii ridicară cu toţii capul şi intonară în cor această ţâ

„Dacă

te

vei

întoarce

pe

urmele

tale,

noi

te

vom

urma;

dacă

îţi

N»f

tndeplini

jurământul,

îl

vom

îndeplini

§i

noi

pe al

nostru;

dar

dacă

fj(

vei

dezice

făgăduiala,

vom

striga

atâta

până

când

ne

vei

despăgu-

bi"

""-';-\:;

 

tn

clipa

aceea,

Sahrazada

văzu

ivindu-se

dimineaţa

şi

conteni

cuvintele

îngăduite.

 

'

Când se lăsă a şaptea noapte

Ea zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că, atunci când peştii începură I să vorbească, fata răsturnă cuptorul cu nuiaua şi ieşi prin locul pe j unde intrase, iar peretele se lipi la loc. Atunci vizirul se sculă şi] zise:

— Iată o întâmplare pe care nu mă văd îndreptăţit să i-o] ascund regelui! Apoi se duse la rege şi ii povesti cele ce se petrecuseră de faţăl cu el. Iar regele îi zise:

— Vreau să le văd acestea chiar cu ochii mei! Şi trimise în căutarea pescarului, şi îi porunci să se intoarc cu patru peşti asemănători celor dintâi şi îi dădu în acest scop răgaz de trei zile. Dar pescarul se întoarse degrabă la eleşteu aduse la puţină vreme patru peşti. Atunci regele porunci să i dea patru sute de dinari; şi, întorcându-se spre vizir, îi zise:

Găteşte-i tu însuţi, sub ochii mei, peştii aceştia! Şi vizirul răspunse:

îndeplinesc porunca ta şi mă supun! Atunci porunci să aducă cuptorul înaintea regelui şi puse peştii să se frigă după ce îi curăţă bine, apoi, odată prăjiţi pe o parte, întoarse pe cealaltă parte. Şi deodată peretele bucătăriei se despic în două şi se ivi pe acolo un negru ca toţi negrii, asemănător \ bivol ca toţi bivolii, sau cu un uriaş din tribul Had; şi ţinea în mânai o armură dintr-un copac verde; şi zise cu glas răspicat şi înfri-j coşător:

— Peştilor, o, peştilor! vă ţineţi mereu de vechea voastră făgă-J duială? Şi peştii ridicară capul din tigaie şi strigară:

— Da, desigur! Da, desigur! Şi în cor murmurară această construcţie de versuri:

„Dacă te vei întoarce înapoi, noi ne vom întoarce! Dacă ji-făgăduiala, noi ne-o vom line pe a noastră! Dar dacă te împotriveşti^ atâta vom striga până te vei îndupleca de-a binelea!"

0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI Apoi negrul se apropie de cuptor şi îl răsturnă cu armura, şi feţiii arseră şi se preschimbară în scrum negru. Negrul plecă după §*««•• prin acelaşi loc pe unde intrase. Când se făcu nevăzut din in. miuror, regele zise:

22

lată o întâmplare pe care, într-adevăr, nu putem să o trecem mi 11< <rc. De altminteri, nu-i nici o îndoială că peştii aceştia tre- Mtli> HA aibă o poveste ciudată.

  • 1 tete atunci poruncă să fie adus pescarul şi, odată pescarul ■Mii, li zise:

De unde ai prins peştii aceştia? II răspunse:

I)intr-un eleşteu aşezat între patru dealuri dincolo de mun- W« t« domină oraşul! Şl regele se întoarse către pescar şi ii zise:

Câte zile iţi trebuie să ajungi acolo? II răspunse:

— O, măria-ta sultane! abia de trebuie o jumătate de oră! Şl sultanul rămase tare mirat şi porunci străjerilor să îl inso-i pe pescar chiar în clipa aceea. Iar pescarul, tare nedumerit, Nti«>pu In taină să-1 blesteme pe efrit. Şi regele şi toţi plecară, şi pe un munte, şi coborâră într-un câmp lung şi singuratic ■ Mtc In viaţa lor nu-1 văzuseră mai înainte. Şi sultanul şi oştenii

 

de această întindere pustie aşezată între patru munţi; şi

i

eleşteu în care zburdau peşti de patru culori deosebite:

BMl, alb, galben şi albastru. Şi regele se opri şi le zise ostaşilor şi MMMtor celor ce erau de faţă:

sie vreunul dintre voi care să mai fi văzut vreodată înainte •nil lac în locul acesta?

I

HI răspunseră cu toţii într-un glas:

 

O, nu! |l regele zise:

Pe Allah! eu nu mă voi întoarce una cu capul în oraş şi nu Hi» vni aşeza pe tronul regatului meu înainte ca să aflu adevărul tlmpic acest lac şi despre peştii din cuprinsul lui! Şl porunci ostaşilor să împresoare munţii, şi ostaşii o făcură. Alunei regele îl chemă pe vizirul său. ( i vizirul acela era un cărturar, un înţelept, plin de elocinţă, iit iniil in toate ştiinţele. Când acesta se înfăţişă între mâinile re-

i

• im. regele ii zise:

— Am de gând să fac un lucru şi vreau mai întâi să ţi-1 împăr-c: m-am gândit să rămân cu desăvârşire singur la noapte şi să

caut singur să dezleg taina acestui lac şi a acestor peşti. Aşadar, tu te vei aţine la uşa cortului meu şi le vei spune emirilor, vizirilor şi curtenilor: „Sultanul nu se simte bine şi mi-a dat poruncă să nu

las pe nimeni să intre la el!" Şi nu vei destăinui nimănui gândul meu ascuns! Şi în acest fel, vizirul nu putu să nu i se supună. Atunci regele I se deghiza, îşi încinse sabia şi se strecură departe de însoţitorii lui, ] fără să fie văzut de cineva. Şi se aşternu la drum toată noaptea' până dimineaţa fără de popas, până la ceasul când căldura prea dogoritoare îl forţă să se odihnească. După aceea porni din nou la : drum neîntrerupt cât fu ziua de mare şi în a doua noapte până dimineaţa. Şi iată că văzu in depărtare ceva negricios; se bucură de aceasta şi îşi zise: „Poate că voi găsi acolo pe cineva care îmi | va'istorisi povestea aceasta a lacului şi a peştilor lui!" Apropiin-du-se de acea negreală, văzu că era un palat, clădit în întregime din pietre negre, întărit cu brâie late de fier, şi văzu că poarta avea j un canat deschis şi celălalt închis. Atunci el se bucură şi, apro-piindu-se de poartă, bătu încet; dar neauzind nici un răspuns, bătu a doua oară şi a treia oară; apoi neprimind răspuns, bătu a patra oară, insă cu putere şi nimeni nu-i răspunse. Atunci el îşi zise: „Nu mai rămâne nici o îndoială, palatul acesta este părăsit". Atunci, luându-şi inima în dinţi, pătrunse prin poarta palatului şi ajunse într-un coridor. Acolo zise în gura mare: — O, stăpâni ai palatului, sunt un străin, un trecător pe drum, şi vă cer puţină merinde pentru călătorie! Apoi repetă cererea sa pentru a doua oară şi a treia oară; dar, neprimind răspuns, se îndârji în inima lui şi se întări in fire şi pătrunse pe coridor până în mijlocul palatului. Şi nu întâlni acolo pe nimeni. Dar văzu că întreg palatul era somptuos aşternut cu tapiserii, şi în mijlocul curţii interioare se afla un bazin, străjuit de patru lei din aur roşu şi care slobozeau din gura lor apă ţâşnind în mărgăritare sclipitoare şi in nestemate; de jur-imprejur zburdau nenumărate păsări care nu puteau să zboare afară din palat, fiind împiedicate de o plasă largă care se întindea pe deasupra palatului. Şi regele se minună de toate acestea, dar se mâhni mai tare că nu putea afla pe nimeni care să fie în stare să îi dezvăluie în sfârşit taina lacului, a peştilor, a munţilor şi a palatului. Apoi şezu între cele două uşi, cugetând adânc la toate acestea. Dar deodată auzi un geamăt uşor care venea ca dintr-o inimă tristă, şi auzi o voce lină care cânta încetişor aceste versuri: 'I

„Suferinţele mele! ah! nu le-am mai putut ţine ascunse si păti-: mea din dragoste s-a destăinuit. Şi acum somnul ochilor mei • r) preschimbat în nopţi de nesomn.

23

Ah, dragostea! La glasul meu ea a venit, dar şi ce chinuri pe ftindurile mele! Indurare! Lasă-mă să gust din odihnă! Şi mai ales nu merge să u vizitezi pe Aceea care este tot sufletul meu, să o faci să sufere! Căci fra este mângâierea mea în cazne şi primejdii!"

Când regele auzi aceste cuvinte murmurate, se sculă şi se tmlrcptă în partea de unde le

auzea venind. Găsi o uşă peste care t ftdea o perdea. Ridică perdeaua şi, intr-o sală mare, văzu un tânăr |P/flnd pe un pat mic, ridicat de un cot. Era un tânăr frumos, cu Untura mlădioasă, înzestrat cu un glas catifelat şi limpede; fruntea (I era ca o floare, obrajii ca trandafirul; şi în mijlocul unuia din nbraji mijea o aluniţă ca un bob de chihlimbar negru, precum poetul zice:

„Zvelt şi gingaş, tânărul efeb! Cu părul din întunecimi, aşa de

nepătruns, încât împrăştie noaptea împrejur! O frunte de lumină, atâ-lu de albă de luminează noaptea! Niciodată ochii oamenilor n-avură \mrte de aşa o sărbătoare ca la priveliştea farmecelor lui îl vei recunoaşte dintre toţi ceilalţi efebi, după aluniţa, singura pe lume, ce o poartă pe trandafiriul obrazului său chiar dedesubtul unuia .im ochii lui!"

La această privelişte, regele se bucură şi-i zise:

— Pace ţie! Şi'tânărul continuă să rămână şezând pe pat, înveşmântat în mantia lui de mătase brodată cu fir de aur; insă, vădind in glas tristeţea ce se răspândea din toată fiinţa lui, el îi întoarse regelui «slutul şi ii zise:

O, domnule, iertaţi-mă că nu m-am ridicat deloc! Dar regele îi zise:

O, tinere adolescent, lâmureşte-mă asupra poveştii lacului ţi a peştilor coloraţi, şi de asemenea asupra acestui palat şi asupra singurătăţii tale şi asupra pricinii lacrimilor tale! La aceste cuvinte, adolescentul vărsă alt şiroi de lacrimi, care i se prelinseră de-a lungul obrajilor, şi regele se minună şi zise:

— O, tinere, ce te face, oare, să plângi? Iar tânărul răspunse:

— — Cum aş putea oare să nu plâng, de vreme ce mă aflu îr starea aceasta? Şi tânărul întinse mâna spre pulpanele lungi ale mantiei sale şi le ridică şi atunci regele văzu că toată jumătatea de jos a tânărului era din marmură, şi cealaltă jumătate de la buric la părul de pe cap, era de om. Şi tânărul ii zise regelui:

— Află, mărite domn, că povestea peştilor este o întâmplare stranie, care de-ar fi scrisă cu acul pe colţul lăuntric al ochiului] ca să fie văzută de toţi, ar fi o învăţătură pentru cititorul plin de luare-aminte! Şi adolescentul istorisi aşa povestea aceasta: Povestea tânărului fermecat şi a peştilor Află, aşadar, domnule, că tatăl meu era regele acestui oraş. Numele lui era Mahmud, şi era stăpânul Insulelor Negre şi al celor patru munţi. Tatăl meu domni şaptezeci şi doi de ani, după care se stinse din mila îndurătorului. După moartea lui, am preluat sultanatul şi mă căsătorii cu fiica unchiului meu. Ea mă iubea cu o dragoste atât de năvalnică, încât dacă, din întâmplare, lipseam fiind departe de ea, ea nu mânca şi nu bea până nu mă revedea din nou. Şi ea rămase sub ocrotirea mea vreme de cinci ani, până când, într-o zi, merse la hammam după ce ii poruncise bucătarului să ne pregătească bucatele pentru cină. Şi eu intrai în acest palat şi adormii in locul obişnuit unde dormeam, şi poruncii la două dintre sclavele mele să îmi facă vânt cu un evantai. Atunci una se aşeză la căpătâiul meu şi cealaltă la picioarele mele. Dar mi se sperie somnul gândindu-mă că soţia mea nu era lângă mine şi nici un pic de somn nu se lipi de mine: căci, chiar dacă ochiul mi se închidea, sufletul îmi rămânea treaz! Atunci o auzii pe sclava care stătea la căpătâiul meu zicându-i celei care stătea la picioarele mele:

— O, Massauda, de ce tinereţe nefericită are parte stăpânul nostru! Şi ce nenorocire pentru el că are de soţie pe stăpâna noastră, această nelegiuită, această ucigaşă!

Şi cealaltă răspunse:

— Fie ca Allah să le blesteme pe femeile desfrânate! Căci această fiică adulterină cum ar putea ea să aibă vreodată pe unul cu o «

M

0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI IIic tot aşa de bună ca aceea a stăpânului nostru, ea care îşi petrece inuie nopţile ei mereu într-alte paturi! Şi sclava care stătea la căpătâiul meu răspunse:

— într-adevăr, stăpânul nostru trebuie să fie tare nepăsător ■ii sâ nu bage deloc în seamă faptele acestei femei! Şi cealaltă zise:

— Dar ce tot îndrugi oare? Poate, oare, stăpânul nostru măcar •A bănuiască din ce face ea? Sau crezi că ea îl lasă să trăiască şi să M mişte slobod? Află, aşadar, că nelegiuita aceasta amestecă în-loldcauna ceva in paharul pe care îl bea stăpânul nostru în fiecare "■ • ipie înainte de a adormi; ea pune acolo banj*; şi el cade într-un ■•mu adânc. în această stare, el nu poate şti ce se întâmplă, nici unde merge şi nici ce face ea. Ci, după ce i-a dat să bea banjul, ea te îmbracă şi pleacă lăsându-1 singur, şi lipseşte până dimineaţa.

24

( And se întoarce, ea ii arde ceva sub nas ca să 'miroasă, şi atunci #1 se trezeşte din somn. Când auzii, o, stăpâne al meu, vorbele sclavelor, lumina din iuliii mei se preschimbă în beznă. Şi îmi păru că timpul zăboveşte pica mult până să văd apropierea nopţii ca să fiu din nou împreună

1

II

iiica unchiului

meu.

In

cele

din urmă

ea

se

întoarse de la ham-nuim. Atunci

întinserăm masa şi mâncarăm vreme de un ceas, seraiul u-ne ca de obicei unul pe altul cu băutură. După care, cerui vinul pe care îl beam în fiecare noapte înainte de culcare, şi ea îmi (niinse cupa. Dar eu mă ferii să o beau şi mă prefăcui că o duc la Im/e ca de obicei; şi o vărsai fulgerător în cuta din partea de sus i mantiei mele, şi chiar în ceasul acela şi chiar în clipa aceea mă liilinsei pe pat prefăcându-mă că dorm. Şi ea atunci zise:

— Dormi! Şi ffacă-se ca să nu te mai trezeşti în veci! Cât despre mine, pe Allah! te urăsc, şi îţi urăsc până şi chipul tău; şi sufletul mi-e sătul de apropierea ta! Apoi se sculă, îmbrăcă cele mai frumoase veşminte, se parfumă, se încinse cu o sabie, deschise poarta palatului şi ieşi. Atunci i II mă sculai şi o urmării până ce ieşi din palat. Ea străbătu pe lAnd fiecare suk din oraş şi in cele din urmă ajunse la porţile ora-'ilui. Atunci ea grăi către porţi într-o limbă din care nu înţelesei uimit, şi zăvoarele căzură şi porţile se deschiseră, şi ea părăsi oraşul. Şi mersei mai departe tot în urma ei, fără să mă zărească, i'- niă când ajunse la movilele ridicate din îngrămădirea rămăşiţelor de la o cetăţuie încununată de o cupolă şi zidită din pământ ars; * Banj: bang sau banj înseamnă la vechii arabi extract de măsclarijă sau orice «li soporific pe bază de un cannabis oarecare.

ea intră pe poartă şi eu urcai pe terasa cupolei şi mă pusei pândesc de sus. Şi iat-o intrând la ea un negru. Acel negru fiorosl avea buza de deasupra ca şi capacul unei oale şi buza de dedesubt! chiar ca oala, şi aceste două buze spânzurau aşa de jos, încât puteau! alege pietrele din nisip. Şi el era putrezit de beteşuguri; şi zăceai întins pe o mână de paie de trestie de zahăr. La vederea lui, fiica I unchiului meu sărută pământul între mâinile sale; iar el ridică spre ea capul şi ii zise:

— Vai jie! De ce ai întârziat până într-ăst ceas? I-am poftit pe negrii care s-au pus la băut din vin şi s-au amestecat cu ibov-| nicele lor. Cât despre mine, eu n-am voit nici într-un chip să beai din pricina ta. Ea zise:

— O, stăpâne şi comoara inimii mele! oare nu ştii că sunti măritată cu fiul unchiului meu; şi că îi urăsc până şi chipul lui, şi] că mi-i groază şi să stau cu el? De altminteri, de nu mi-ar fi fost teamă că te voi vedea şi pe tine zdrobit, de mult aş fi nimicit oraşulf din temelii şi aş fi făcut ca doar ţipătul bufniţei şi croncănitul corbului să se mai facă auzite; şi aş fi strămutat pietrele ruinelor până i .de dincolo de muntele Caucaz! Negrul îi răspunse:

— Minji, o, desfrânato! Ci eu jur pe cinstea şi pe însuşirile I bărbăteşti ale negrilor, şi pe seminţia noastră de oameni, neţărmurit mai presus ca aceea a albilor, că, începând de astăzi, dacă de altă dată vei mai întârzia aşa, eu mă voi lepăda de prietenia ta şi nu îmi voi mai pune trupul meu pe trupul tău! O, trădătoare vicleană! tu n-ai întârziat atâta decât pentru că ţi—ai astâmpărat aiurea poftele tale de femeie, o, putreziciune, o, cea mai josnică dintre femeile albe! Apoi o luă sub el. Şi se întâmplă intre ei ceea ce se întâmplă. Aşa povesti prinţul grăind către rege. Şi urmă: Când auzii aceste vorbe schimbate intre ei şi văzui cu ochii mei ceea ce se petrecu mai pe urmă între ei doi, lumea se întunecă dinaintea feţei mele şi nu mai simţii unde mă aflu. Apoi fiica unchiului meu începu să plângă şi să se jeluiască între mâinile negrului şi să zică:

— O, iubitul meu, o, rodul inimii mele, eu nu te am decât pe tine! De mă izgoneşti, va fi vai de mine! O, scumpul meu, o, lumina ochilor mei! Şi nu conteni să plângă şi să se roage de el până o iertă. Atunci

II .irătă deplin fericită, se sculă în picioare fără de nimica pe ea, nii i măcar chiloţii, cu desăvârşire goală şi zise:

— O, stăpâne al meu, oare ţi-a rămas ceva cu care să îţi saturi MM ha ta? Şi negrul îi răspunse:

— Ridică capacul de pe oală şi vei găsi acolo o tocană din oase ■ >;irece pe care o vei mânca până ce vei roade şi oasele; apoi IN nala asta ce o vezi şi acolo vei afla buza* din care vei bea! Şi ea se sculă, şi mancă şi bău, şi se spălă pe mâini; apoi se Inioarse şi se culcă cu negrul pe paiele de trestie; şi, cu desăvârşire gnulă se ghemui in negru sub zdrenţele lui jegoase. Când văzui toate aceste lucruri pe care le făcea fiica unchiului

'"■II. nu îmi mai putui ţine firea şi coborâi din înaltul cupolei, şi, i .mdu-mă în sală, smulsei sabia pe care o purta fiica unchiului lini, hotărât să-i ucid pe amândoi. începui prin a-1 izbi întâi pe i" ci u, peste gât, şi crezui că murise.

25

fn clipa aceea Şahrazada văzu apropiindu-se dimineaţa şi se opri discret. Şi tiinl luci dimineaţa, regele Şahriar intră în sala de judeţ, şi divanul se umplu de IMIHC până la sfârşitul zilei. Apoi regele se întoarse în palatul său, şi Doniazada îi ilir nurorii sale:

l Irmează-ţi, te rog, povestirea ta! i .1 răspunse:

< u toată inima şi ca o cinstire cuvenită!

Când se lăsă, aşadar, a opta noapte

Şahrazada zise:

 

Mi

s-a povestit, o, mărite rege, că tânărul fermecat îi zise regelui:

 

Izbindu-1

pe

negru

 

ca

îi

retez

capul,

îi

tăiai

într-adevăr

 

gât-

li'|ul,

pielea

şi

carnea,

şi

crezui

l-am

ucis,

căci

horeai

 

cu

un

horcăit

crâncen

şi

răsunător.

Fiica

unchiului

meu,

care

in

răstimpul

i

ni

se

petrecu

aceasta

dormea

 

adânc,

se

trezi

după

plecarea

mea,

lu/t

sabia,

pe

care

o

vârî

înapoi

în

teacă,

se

întoarse

în

oraş,

 

intră

in

palat

şi

se

culcă

in

patul

meu

până

dimineaţă.

Aşadar,

a

doua

*

Buza:

băutură

fermentată

 

foarte

preţuită

 

de

negri.

' zi, văzui că fiica unchiului meu îşi tăiase părul şi îmbrăcase str de jelanie. Apoi ea îmi zise:

 

— O, fiul unchiului meu, nu mă osândi rogu-te de ceea ce 1 căci tocmai mi-a ajuns la urechi ştirea că mama a murit, că tat fost ucis în războiul sfânt, că unul dintre fraţii mei a murit înţer. de un scorpion şi că celălalt a fost îngropat de viu sub dărâmăturii unei clădiri. După cum vezi, am tot dreptul să plâng şi să mă je luiesc. La aceste cuvinte, n-am voit să arăt că ştiu ceva, şi zisei:

— Fă ceea ce crezi de cuviinţă, căci eu nu te împiedic. Şi ea rămase închisă în jalea ei; planşetele şi zbuciumul ei n\ bun ţinură un an încheiat, de la un început de an la alt început an. Odată anul încheiat, ea îmi zise:

— Vreau să clădesc pentru mine în palatul tău un morman în formă de boltă, şi acolo mă voi retrage în singurătate şi lacrir şi lăcaşul acesta îl voi numi Casa Jelaniei! Eu îi răspunsei:

— Fă ceea ce crezi de cuviinţă! Şi ea zidi această Casă a Jelaniei încununată de o boltă şi avar înăuntru un mormânt în formă de groapă. Apoi îl aduse şi îl aş acolo pe negru, care nu murise, dar zăcea greu şi era aşa de si, încât nu îi mai putea fi de nici un folos fiicei unchiului meu. aceasta nu îl împiedica să bea tot timpul vin şi buza. Şi din zic rănirii lui, el nu mai putea vorbi, şi stăruia să mai trăiască de

fiindcă nu i se plinise încă sorocul. Şi ea, în toate zilele, intra el subt boltă, în zori de zi şi când se lăsa noaptea, şi, acolo lâng el, o apucau spasme de bocet şi de nebunie; şi îi dădea sa bea nişti băuturi şi alte fierturi. Şi nu conteni să facă aşa, dimineaţa şi seara în tot răstimpul celui

de-al

doilea an.

Şi

eu

o

urmăream

din

oct

tot

timpul; dar

într-o zi, intrând

la

ea

pe

neaşteptate, o aflai plâr gând şi izbindu-se peste faţă şi rostind aceste versuri cu o vc tristă:

„Odată plecat, o, prea iubitule, ti părăsii pe oameni si trăit-an

 

stingheră căci inima mea n-ar mai fi în stare nimica să iubeasc A odată tu plecat, o, prea iubite! De te vei întoarce ca să mai petreci o dată lângă prea iubita te o, îndură-te şi culege rămăşiţa eipieritoare ca aducere-aminte despr viaţa ei pământească, şidă-i odihna mormântului, unde vei vrea, da aproape de tine, dacă te întorci ca să mai petreci o dată lângă pr iubita ta!

0MIE ŞI UNA DE NOPŢI

 

ii

laşul tău amintească-§i de numele meu de odinioară ca să îmi

 

gtiimscă pe mormânt! Dar, vai! din mormântul meu tu nu vei auzi ţin iii tristul răsunet al oaselor mele cum se ciocănesc unul de altul!"

Când conteni cu bocetul, îi zisei cu sabia scânteind în mână:

 

O, trădătoareo, iată vorbele ticăloaselor care se leapădă de

ii

urile din trecut şi calcă în picioare prietenia!

 

Şi ridicând braţul, tocmai mă pregăteam să o izbesc, când ea »• ildică deodată şi, înţelegând din aceasta că acela care pricinuise Mim negrului eram chiar eu, se ridică dreaptă in picioare şi rosti itlfic vorbe din care nu pricepui nimic, şi zise:

Fie ca prin puterea vrăjitoriei mele, Allah să te preschimbe jumătate în piatră şi jumătate în om! Şi chiar în ceasul acela, domnule, mă prefăcui aşa cum mă vezi. §) nu mai puteam nici să mă clintesc, nici să fac vreo mişcare; şi

■|M, cu nu sunt nici mort şi nici viu. După ce mă aduse in această

llHtc,

ea

vrăji

cele

patru

insule

ale

regatului

meu

şi

le

prefăcu

in

cu lacul în mijloc; şi îi preschimbă pe supuşii mei în peşti.

 

1• II aceasta încă nu este totul! în fiecare zi ea mă schingiuieşte şi HIA biciuieşte cu o curea de

piele şi îmi dă o sută de lovituri până tAţncşte sângele. Şi pe urmă îmi pune de-a dreptul pe piele pe sub veşmintele mele o mantie din păr de capră, acoperindu-mi toată purica de sus a corpului meu! După aceste cuvinte, tânărul începu să plângă şi rosti aceste versuri:

26

t „în aşteptarea dreptăţii tale, o, Dumnezeul meu, si a judecăţii Mie, îndur pătimirea grea cu neţărmurită răbdare, devreme ce aceasta tsie bunăvoia ta! Dar mă înăbuş în nefericirea mea! Şi nici un ajutor nu am afară >k line, Stăpâne, o, Dumnezeule pe care îl preamăreşte Profetul nostru binecuvântat!"

Atunci regele se întoarse către tânăr şi-i zise:

— Ai mai adăugat o întristare la mâhnirile mele! Dar spu-mi unde se află, oare, această femeie? El răspunse:

— în mormântul meu unde se găseşte negrul, sub boltă. în lucare zi ea vine la mine şi mă dezbracă de veşmintele mele şi îmi unge cele o sută de lovituri de bici în timp ce eu plâng şi strig şi nu pot face o singură mişcare ca să mă apăr de ea. Apoi, după ce

mă pedepseşte aşa, ea se întoarce iarăşi la negru, ducăndu-i dimi-! neaţa şi seara vinuri şi nişte băuturi fierte. Regele zise:

— Pe Allah! o, tinere neînfrânt, se cuvine să îţi dau un ajutor :

de neuitat şi să îţi aduc o alinare ce va trece, după mine, în răbojul istoriei! Şi el nu mai pomeni nimic despre aceasta şi urmă să stea de

vorbă până la apropierea nopţii. Apoi regele se ridică şi aşteptă să vină ceasul din noapte al vrăjitorilor. Atunci se dezbrăcă, îşi încinse sabia şi se îndreptă spre locul unde se afla negrul. Acolo, el văzu de departe făclii şi candele atârnate; şi simţi mirosul tare de tămâie, de parfumuri şi toate felurile de mirodenii. Şi cât ai clipi tăbărî peste negru, îl izbi şi—1 străpunse, făcându-1 să-şi verse sufletul. Pe urmă îl încarcă in spinare şi îl azvârli în fundul unui puţ ce se găsea in palat. Apoi se întoarse şi se îmbrăcă în straiele negrului, şi se plimbă o vreme pe subt boltă învârtindu-şi paloşul sclipitor în toată lungimea lui. Ci, după un ceas, veni vrăjitoarea, desfrânata, Ia tânăr. Şi de-a- j bia intră şi îl dezbrăcă pe fiul unchiului meu şi luă un bici şi îl izbi cu putere. Atunci el strigă:

— Vai! Vai! ajunge! nenorocirea mea e de acum destul de cumplită! Oh! aibi milă de mine! Ea răspunse:

— Dar ţie ţi-a fost milă de mine? Oare mi-ai cruţat iubitul? Nu! Ei bine, aşteaptă! Atunci ea ii pine haina din păr de capră şi îi trase celelalte haine pe deasupra. Odată treaba aceasta făcută, cobori la negru, ducându-i cupa de vin şi castronul cu buruieni fierte. Şi intră sub boltă, şi plânse şi se tângui zbierând: „Oh! Oh!" şi zise:

— O, stăpâne al meu, vorbeşte-mi! O, stăpâne al meu, vorbeşte cu mine! Apoi rosti îndurerată versurile acestea:

„Cât va mai dăinui oare, o, inima mea! îndepărtarea aceasta aşa de neîndurătoare? Iubirea cu care tu m-ai străbătut mi-a ajuns de i acum o caznă ce trece peste puterile mele! Ah! până când vei stărui. aşa ca acum să te depărtezi de mine? ... Dacă n-ai fi voit decât deznădejdea mea si durerea mea tristă, du-te, fii fericit, dorinţa ta s-a împlinit!" Apoi izbucni în suspine şi repetă:

— O,

stăpâne

al

meu,

vorbeşte-mi

ca

îţi

aud

glasul!

' Atunci negrul (cel aşa crezut) îşi întoarse limba şi începu să îngâne în glasul negrilor, şi zise:

— Ha! Ha! Nu-i tărie nici putere decât numai cu ajutorul lui Allah! Când auzi aceste vorbe (doar trecuse atâta vreme de când el un mai grăise nimic), ea ţipă de bucurie şi căzu in nesimţire, dar Iţi veni din nou în fire şi zise:

Ah! oare mi s-a tămăduit stăpânul meu?! Atunci regele îşi prefăcu glasul şi abia îngână şi zise:

O, nesăţioasă de plăceri! Nu eşti vrednică nici să îţi rostesc măcar o vorbă! Ea zise:

Şi oare pentru ce? El răspunse:

Fiindcă în toate zilele nu faci decât să iţi schingiuieşti băr-hatul, şi el să strige şi să cheme într-ajutor, şi toate acestea îmi d perie somnul în fiecare noapte până dimineaţa. Şi bărbatul tău nu mai conteneşte să te roage fierbinte şi să îţi ceară îndurare, Intr-atâta încât glasul lui mi-a răpit somnul. Fără de toate astea, încă de multă vreme mi-aş fi recăpătat puterea. Şi tocmai aceasta mă împiedică să iţi răspund.

Ea zise:

— Atunci, fiindcă îmi porunceşti, îl voi slobozi din starea în care se află! Şi regele îi zise:

Dai slobozeşte-1 şi redă-ne tihna! Ea zise:

Ascult şi mă supun!

27

Apoi se sculă şi ieşi de subt boltă. Intrând in palat, ea luă o cană de aramă plină de apă şi rosti deasupra ei vorbe de descântec. Şi apa începu să fiarbă cum clocoteşte apa în oală. Atunci ea îl stropi cu aceasta pe tânăr şi zise:

— Prin tăria vorbelor rostite, îţi poruncesc să ieşi din astă lormă ca să îţi iei din nou forma ta dintâi! ' Şi tânărul se scutură şi, mântuit de farmece, se sculă în picioare, şi se bucură de scăparea lui, şi strigă:

— Mărturisesc că alt Dumnezeu nu este înaintea lui Allah, şi Mohammed este profetul lui Allah! Binecuvântarea şi pacea lui Allah coboare peste el! Atunci ea zise:

— Du-te şi nu te mai întoarce prin locurile acestea, că de nu, te voi ucide! Şi ea îi ţipă în fajă. Atunci el se îndepărtă dintre mâinile ei. Şi iată în ce-1 priveşte! Şi ea se întoarse la boltă şi coborî înlăuntru, şi zise:

O, stăpâne al meu, scoală-te să te văd! Şi el, abia îngânat, îi zise:

Ah! încă n-ai făcut nimic! Tu nu mi-ai redat decât numai o parte din liniştea mea, dar n-ai înlăturat pricina de căpetenie a tulburării mele! Ea zise:

O, scumpul meu, dar care să fie această pricină de căpetenie? El zise:

Peştii din lac, care nu sunt altceva decât locuitorii oraşului din trecut şi ai celor patru insule de odinioară, nu mai contenesc, în tot ceasul, să ridice capul din apă şi să rostească blesteme împotriva mea şi a ta. Şi aceasta-i pricina care mă împiedică să îmi recapăt puterile. Aşadar, tu ai datoria să îi izbăveşti. Şi atunci vei putea veni să mă iei de mână şi să mă ajuţi să mă scol, căci neîndoielnic că atunci mă voi tămădui! Când desfrânata vrăjitoare auzi cuvintele negrului pe care îl credea că-i negru, ea îi zise plină de bucurie:

— O, stăpâne al meu, voinţa ta mi-o aştern pe capul meu şi in ochii mei! Şi rostind: „în numele Iul Allah!" ea se sculă plină de fericire şi se porni la fugă şi, ajungând lângă lac, luă puţină apă şi ... fn clipa aceea, Şahrazada văzu mijind dimineaţa şi se opri cu discreţie în isto-

Când se lăsă a noua noapte

Ea zise:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că atunci când tânăra vrăjitoare luă un pic de apă din lac şi

rosti peste aceasta vorbe tainice, peştii începură să se frământe

şi

ridicară capul

şi

se

prefăcură din nou în fii ai lui Adam chiar în ceasul şi în clipa aceea, şi se irosi vraja care îi înlănţuia pe locuitorii oraşului. Şi oraşul se prefăcu din nou

(II O MIE ŞI UNA DE NOPŢI

'

Inlr-un oraş înfloritor cu sukuri bine zidite, şi fiecare locuitor începu să lucreze in meseria lui. Şi munţii se preschimbară în insule tu odinioară. Şi iată în ce îi priveşte pe toţi aceştia! Cât despre tânăra femeie, ea se întoarse de îndată la rege, cre-mcl mereu că acesta e negrul, şi îi zise:

O, scumpul meu, dă-mi mâna ta îndurătoare ca să o sărut! Şi regele îi răspunse cu glas scăzut:

Apropie-te de mine! Ea se apropie. Şi deodată el îşi smulse sabia lui bine ascuţită ţi Ii străpunse pieptul cu atâta putere încât vârful îi ieşi prin spate; iipoi o izbi din nou şi o tăie în două. Odată acestea săvârşite, el ieşi şi îl află pe tânărul fermecat care îl aştepta în picioare. Atunci el îi aduse laude şi urări pentru i/liăvirea lui; şi tânărul îi sărută mâna şi ii mulţumi fierbinte. Apoi icgele îi zise:

Vrei să. rămâi în oraşul tău ori să vii cu mine în oraşul meu? Şi tânărul îi zise:

O, rege al timpurilor, ştii tu, oare, ce depărtare este de aici până la oraşul tău? Şi regele zise:

Două zile şi o jumătate de zi. Atunci tânărul îi zise:

O, rege, dacă ai adormit, trezeşte-te! Ca să mergi de aici până în oraşul tău, vei face un an întreg cu voia lui Allah! Căci dacă ai venit până aici in două zile şi jumătate, aceasta a fost fiindcă oraşul era fermecat. De altminteri, o, rege, nu te voi părăsi nici cât ai clipi din ochi! Şi regele se bucură la aceste cuvinte, şi zise:

— Mărire lui Allah care a binevoit să te scoată în calea mea! Căci de astăizi înainte tu eşti fiul meu, de vreme ce Allah până acuma nu m-a învrednicit cu nici un copil! Atunci ei se aruncară unul de gâtul celuilalt şi se bucurară la hotarul bucuriei. Apoi porniră la drum până la palatul tânărului rege care fusese fermecat. Şi regele cel tânăr îi vesti pe mai marii regatului că avea să plece în curând în pelerinajul sfânt la Mecca. Atunci i se făcură toate pregătirile cele de cuviinţă. Apoi el şi sultanul plecară şi inima sultanului ardea

28

de grija oraşului său, căci lipsise de acolo vreme de un an. Porniră, aşadar, la drum, având cu ei cincizeci de mameluci* încărcaţi cu daruri de împărţit. Şi nu conteniră cu dru- • Soldaji. -U 6 voi. I

82

mul zi şi noapte vreme de un an încheiat, până când se apropiară de oraşul sultanului. Atunci vizirul ieşi cu oştenii săi în întâmpinarea sultanului,] după ce pierduse orice urmă de nădejde că o să-1 mai regăsească. Şi oştenii se apropiară şi sărutară pământul între mâinile sale şi îi urară bun-sosit. Şi el intră în palatul său şi se aşeză pe tron. Apoi îl chemă pe vizir lângă el şi îi istorisi toate cele întâmplate. Când auzi vizirul povestea tânărului, îi aduse laude pentru mântuirea lui şi pentru salvarea lui. într-acestea, sultanul îi răsplăti pe mulţi, apoi îi zise vizirului:

— Porunceşte iute să vină aici pescarul care mi-a adus odinioară peştii. Şi vizirul trimise să îl caute pe pescarul care fusese pricina mântuirii locuitorilor din oraş. Şi regele ii zise să se apropie şi îl dărui cu mantii de cinstire, şi îl puse să îi vorbească despre

viaja lui şi îl întrebă de are copii; şi pescarul îi zise că are un fiu şi două fete. Atunci regele se căsători cu una dintre cele două fete, şi tânărul se căsători cu cealaltă. Apoi regele îl păstră pe tatăl lângă el şi îl numi întâiul vistiernic al regatului său. După aceea îl trimise pe vizir în oraşul tânărului, aşezat în Insulele Negre, îl numi sultan al acestor insule şi trimise cu el pe cei cincizeci de mameluci care îl înso{iseră odinioară pe el însuşi, şi trimise cu el o sumedenie de mantii de cinstire pentru toţi emirii. Atunci vizirul îi sărută amândouă mâinile, şi ieşi pregătindu-se de plecare. Şi sultanul şi tânărul continuară să trăiască împreună, fericiţi cu soţiile lor, cele două fete ale pescarului, într-o viaţă de plăceri tihnite şi în prospeţimea inimii. Cât despre pescar, ajuns întâiul vistiernic, el se îmbogăţi peste măsură şi ajunse omul cel mai bogat din timpul său. Şi le vedea în toate zilele pe cele două fete ale sale care erau soţiile regilor. Şi în această stare veni, după mulţi ani de îndestulare, să-i cerceteze Despărţitoarea prieteniilor, Cea de neocolit, Tăcuta, Neîndurătoarea! Şi ei muriră. Dar, urmă Şahrazada, sâ nu credeţi că această poveste ar fi mai minunată decât cea a hamalului.

POVESTEA HAMALULUI CU FECIOARELE

Trăia

odată,

în

oraşul

Bagdad,

un

bărbat

 

holtei,

care

era

hamal.

într-una

din

zile,

in

timp

ce

se

afla

în

suk,

răzimat

nepăsător

tic

coşul

său,

iată

se

opri

dinaintea

lui

o

femeie

acoperită

cu

un

vttl

bogat

din

stofă

de

Mossul,

de

mătase

presărată

cu

firicele

de

mir

şi

căptuşită

cu

brocart.

Ea

îşi

ridică

puţin

vălul

ei

cel

mic

de

pe

faţă

şi

de

dedesubt

se

iviră

atunci

nişte

ochi

negri

cu

gene

lungi

;

\

nişte

pleoape

de

toată

frumuseţea!

Şi

 

era

zveltă

şi

mlădioasă,

cu

trăsături

desăvârşite.

Şi

se

întoarse

către

hamal

şi-i

zise

cu

o

voce

nespus de dulce:

 

I

— O, hamalule, ia-ţi coşiil şi urmează-mă! Şi hamalul, tulburat peste măsură, nu putu să îşi creadă ochilor de vorbele auzite; totuşi îşi luă coşul la spinare şi o urmă pe tânăra, care se opri în cele din urmă dinaintea porţii unei case. Bătu la poartă şi numaidecât un bărbat nusrani* cobori şi îi dădu, pentru un dinar, o măsură de măsline pe care o puse în coş, zicându-i hamalului:

Du aceasta şi urmează-mă! Şi hamalul strigă:

Pe Allah! ce zi binecuvântată!

Şi luă din nou coşul în spinare şi o urmă pe tânăra femeie. Şi iată că ea se opri dinaintea dughenei unui vânzător de fructe şi cumpără mere de Siria, gutui osmani, piersici din Aman, iasomii din Alep, nuferi din Damasc, castraveţi de la Nil, lămâi dulci din Egipt, chitre sultani, boabe de mirt, flori de hinnâ, anemone sângerii, viorele, flori de rodii şi narcise. Şi le puse pe toate în coşul hamalului şi ii zise:

* Nusrani, adică nazarinean. Este numele dat de musulmani creştinilor. '

— Du-le! Şi el îşi duse coşul şi o urmă până când ea ajunse dinainte unui casap căruia ii zise:

— Taie-mi zece artal* de carne. EI tăie cei zece artal: şi ea le înveli în frunze de bananier, le] puse în coş şi zise:

— Du-le, o, hamalule! El duse coşul mai departe şi o urmă ca să se oprească dinaintea unui vânzător de migdale, de la care ea luă toate soiurile de mig- j dale şi zise:

— Du-le şi urmează-mă! Şi el duse coşul şi o urmă până dinaintea dughenei negustorului de dulciuri; acolo, ea cumpără o tipsie şi o acoperi cu toate cele se aflau in casa negustorului: împletituri din zahăr cu unt, pastă catifelată parfumată cu mosc şi cu umplutură delicioasă, biscuiţi numiţi sabun, pateuri mititele, plăcinte cu lămâie dulce, dulceţuri savuroase, zaharicale numite muşabac (desfătările gâtlejului), buşeuri mititele puhăvite în cuptor numite lucmet-el-kădi (îmbucăturile

29

cadiului), şi altele numite assabih-Zenab (falangele Zenaibei), gătite cu unt, cu miere şi cu lapte. Apoi ea clădi toate aceste feluri de dulciuri pe tipsie şi potrivi tipsia în coş. Atunci hamalul zise:

— Dacă mi-ai fi spus mai dinainte, aş fi venit cu un catâr ca să încarc pe spinarea lui toate aceste lucruri.

Şi ea surâse la vorbele lui. Apoi se opri la povarnagiu şi cumpără de la el zece feluri de ape:

apă de trandafiri, apă de portocali şi încă multe altele; de asemenea luă o măsură de băuturi îmbătătoare; şi mai cumpără un stropitor de apă de trandafiri parfumată cu mosc, boabe de tămâie de parte bărbătească, lemn cu aloe, ambră cenuşie şi mosc curat; la urmă cumpără lumânări din ceară de Alexandria. Aşeză totul în coş şi zise:

— Du coşul şi urmează-mă! Şi el luă coşul şi o urmă, cărându-1, până ce tânăra domniţă ajunse la un palat măreţ. Palatul acela, zidit din blocuri de marmură, avea spre grădina din dos o curte spaţioasă; şi era palatul foarte înalt, de formă pătrată, şi impunător, portalul avea două canaturi din abanos acoperite cu plăci de aur roşcat. Tânăra se opri la poartă şi bătu într-un fel cu totul graţios şi poarta se deschise cu amândouă canaturile. Atunci hamalul o privi * Anal, plural de rail, greutate variind după Jinuturi, între două şi unsprezece uncii. 0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI

  • 1 cc4 care le deschise uşa şi o găsi că era o fecioară cu statura rliă şi graţioasă, un

adevărat model cu sânii ei rotunzi şi sprin-prin drăgălăşenia, graţia, frumuseţea şi toate desăvârşirile statui ii şi înfăţişării ei; fruntea-i era albă ca întâia lucire de lună nouă, «»imjca ochii gazelelor, sprâncenele ca pătrarul lunii Ramadan, Obrajii ca anemona, gura ca pecetea lui Soleiman, chipul ca luna plină la răsăritul său, sânii ei ca două rodii gemene; cât despre '.ui.irul ei pântec mlădiu şi unduitor, el se ascundea sub veşminte mo scrisoare preţioasă în sulul care o înfăşoară. Şi aşa, la vederea el, hamalul simţi că îşi pierde minţile şi că i se prăvale coşul de pe II estetul capului: şi îşi zise:

— Pe Allah! nici când vreodată, în toată viaţa mea, n-am avut n n mai binecuvântată ca această zi! Atunci tânăra uşieră, rămânând mereu tnlăuntrul casei, îi zise ui orii ei aducătoare de bucate şi hamalului:

— Intraţi! şi fie-vă primirea voastră aici spre deplină încântare! Atunci ei intrară şi răzbiră în cele din urmă într-o sală spaţi-

> iasă ce dădea spre curtea din mijloc, împodobită toată cu brocar- i uri de mătase şi de aur, şi plină de mobile măiestrit lucrate şi

incrustate cu şire de aur, şi de asemenea cu vaze şi jilţuri sculptate, i u perdele şi sipete de haine păstrate cu grijă. în mijlocul sălii se «ila un pat de marmură încrustat cu mărgăritare sclipitoare şi cu pietre scumpe; deasupra patului era întinsă o perdea apărătoare «le ţânţari din satin roşu, şi pe pat era culcată o fecioară minunată, cu ochi babilonieni, cu statura dreaptă ca litera alef, şi cu un chip atâta de frumos, încât umplea de tulburare chiar şi soarele luminos, lira ca una dintre stelele strălucitoare şi, într-adevăr, ca o nobilă femeie din Arabia, după zisele poetului: „Acela care măsoară statura ta, o, fecioară, şi o aseamănă cu frăgezimea ramurei mlădioase, nu rosteşte câtuşi de puţin adevărul pe de-a-ntregul şi judecă cu greşeală, cu tot talentul luu Căci statura ta n-are asemănare şi nici trupul tău nu îşi are frate! Căci ramura nu este frumoasă decât prinsă-n copac şi în toată goliciunea ei; pe când tu! în toate chipurile eşti frumoasă, şi straiele care te ascund nu sunt decât încă o desfătare!"

Dar iată că fecioara se sculă din pat, făcu câţiva paşi ca să ajungă în mijlocul sălii lângă cele două surori ale ei, şi le zise:

— De ce staţi aşa nemişcate? Ridicaţi povara de pe creştetul hamalului!

86

'

Atunci aducătoarea bucatelor veni dinaintea hamalului, uşiera se aşeză înapoia lui şi, ajutate de a treia soră, ele îl uşurară de povară. Apoi scoaseră tot ce se găsea în coş, rânduiră fiecare lucru ' la loctrî lui, îi dădură doi dinari hamalului şi îi ziseră:

— întoarce-ţi faţa şi du-te în drumul tău, o, hamalule.' Dar hamalul le privi pe fiecare şi începu să admire frumuseţea lor în toată desăvârşirea ei, şi se gândi că nu mai văzuse niciodată ceva asemănător. Totuşi, el băgă de seamă că nu se afla nici un bărbat în casa lor. Şi văzu tot ce se găsea acolo, ca: băuturi, fructe, flori înmiresmate şi multe alte minunăţii; şi se minună la hotarul uimirii, şi nu simţi nici un imbold să plece. Atunci cea mai mare dintre fecioare îi zise:

— Dar ce ţi s-a întâmplat de nu te clinteşti din loc? Vei fi găsit neîndestulătoare simbria primită? Şi se întoarse către sora ei, aducătoarea, şi îi zise:

Mai dă-i şi al treilea dinar. Dar hamalul îi zise:

Pe Allah, o, stăpânele mele, simbria mea obişnuită nu-i decât două jumătăţi de dinar! Şi n- am găsit câtuşi de puţin neîndestulătoare simbria de aici. Dar inima mea şi fiinţa mea

lăuntrică se frământă

din pricina voastră. Şi

mă întreb cum poate

să fie viaţa voastră

de

30

vreme ce locuiţi singure şi nu aveţi aici nici un bărbat care să vă ţină tovărăşie omenească. Oare nu ştiţi voi că un minaret nu poate fi cu adevărat frumos decât numai dacă este dintre cele patru minarete ale moscheii? Şi, o, stăpânele mele, voi nu sunteţi decât trei şi vă lipseşte un al patrulea! Şi voi ştiţi că fericirea femeilor nu este deplină decât împreună cu bărbaţii? Şi aşa, cum zise poetul, un acord nu va fi deplin armonios decât la patru instrumente cântând laolaltă: o harfă, o lăută, o chitară şi un flaut? Ci, o, stăpâne ale mele, voi nu sunteţi decât numai trei, şi vă lipseşte al patrulea instrument, flautul. Ci, eu voi fi flautul, şi mă voi purta ca un bărbat înţelept, plin de agerime şi de judecată, meşter iscusit şi ştiind să păstrez o taină. Şi fecioarele îi ziseră:

— Dar, o, hamalule, oare nu ştii că noi suntem virgine? Şi, de asemenea, tare ne este teamă să ne incredem într-un iscoditor ca tine. De altfel, noi am citit din poeţii care zic: „Fereşte-te de orice destăinuire, căci o taină împărtăşită e de îndată pierdută!" La aceste cuvinte, hamalul strigă:

— O, jur pe viaţa mea, o, stăpânele mele! Sunt un bărbat înţelept, sigur şi credincios, care a citit, la rândul său, cărţile poeţilor

' ţi a studiat cronicile! Eu nu povestesc decât lucruri plăcute şi le |).1strez cu grijă in sinea mea, fără să pomenesc de ele, pe toate cele întristătoare. Cu orice prilej, eu făptuiesedupă spusa poetului:

'

„ Singur bărbatul tare înzestrat ştie să păstreze taina. Singuri ştiu ui îşi ţină o făgăduială cei mai buni dintre muritori. La mine taina este ferecată într-o casă cu lacăte tari, a cărei iheie s- a pierdut şi poarta-i cetluită!"

Auzind versurile hamalului şi multe alte strofe ce le recită şi creaţiile lui ritmate, cele trei surori se înseninară mult; însă, numai din prefăcătorie, îi ziseră:

— Ştii, hamalule, că noi am cheltuit pentru acest palat o grămadă foarte mare de bani. Aşadar, ai avea, oare, la tine cu ce %& ne despăgubeşti? Căci nu te vom pofti să şezi cu noi decât numai dacă vei făgădui că nu îţi vei precupeţi banii. Oare nu-i chiar aceasta dorinţa ta să rămâi aicea la noi, să fii tovarăşul de ospăţ şi, mai cu seamă, să ne faci să veghem toată noaptea până la ivirea zorilor pe chipurile noastre? Apoi, cea mai mare dintre fecioare, stăpâna casei, adăugă:

— Dragoste fără bani nu poate să slujească, în talerul balanţei, de cumpănă bună!

Şi uşiera zise:

— Dacă n-ai nimic, du-te fără de nimic! Dar chiar în clipa aceea, aducătoarea de bucate se amestecă şi zise:

— O, surorile mele, ajunge! căci, pe Allah, acest băiat nu ne-a micşorat cu nimica ziua! De altminteri, de-ar fi fost un altul, n-ar fi avut această răbdare faţă de noi. Şi pe urmă, tot ce îi va reveni din cheltuială, iau asupra mea să plătesc in locul lui. Atunci hamalul se bucură neţărmurit şi îi zise aducătoarei:

— Pe Allah! întâiul câştig al zilei, oare, nu ţie singură ţi-1 datorez? Atunci toate trei îi ziseră:

— O, hamalule de treabă, rămâi, aşadar, aici şi fii sigur că vei fi balsam pe capul nostru şi in ochii noştri! Şi numaidecât aducătoarea de bucate se sculă şi îşi strânse mijlocul. Apoi rândui sticlele, limpezi vinul pritocindu-1, pregăti locul ospăţului şi pernele chiar lângă bazin, şi aduse dinaintea lor toate cele de care puteau avea nevoie. Apoi turnară vinul şi şezură cu toţii şi hamalul in mijlocul lor, cuprins de ameţeli, îşi închipuia că J visează prin somn. Şi iată că tânăra care adusese bucatele întinse sticla cu vin; î umplură cupa şi o băură, şi a doua oară, şi a treia oară. Apoi! o umplu din nou şi le-o îmbie surorilor şi hamalului. Şi hama improviza, cuprins de extaz, această construcţie ritmată:

„Bea vinul acesta! El este pricina oricărei veselit El îl face băutorul său mai plin de tărie şi de sănătate. Pentru toate relele, este singurul leac tămăduitor!

Nimeni nu bea vinul, pricina oricărei veselii, fără să fie plăcu înviorat de acesta! Singură îmbătarea este în stare să ne îndestuleze '> de voluptate!"

Apoi sărută mâinile celor trei fecioare şi goli paharul. După aceea se îndreptă spre stăpâna casei şi îi zise:

— O, stăpâna mea, sunt sclavul tău, lucrul tău şi avutul tău! Şi recită în cinstea ei aceste

versuri ale poetului:

„La uşa ta, un sclav al ochilor tăi aşteaptă în picioare, şipoate-i cel mai neînsemnat dintre sclavii tăi! Dar el îşi cunoaşte stăpâna! El îi cunoaşte îndurarea şi binefacerile ei Şi mai ales el ştie

mulţumirile ce i se cuvin." Atunci ea îi zise intinzându-i cupa:

— Bea, o, prietene al meu.' şi facă-se ca această băutură să îţi fie de sănătate şi pentru o mistuire plăcută! Şi să îţi dea tărie pe calea adevăratei sănătăţi! Şi hamalul luă paharul, sărută mâna fecioarei, şi cu o voce lină şi unduită, cântă încetişor

aceste versuri ale poetului:

31

„l-am îmbiat prietenei mele* un vin scânteietor asemenea obrajilor ei, obrajii ei atâta de luminoşi precum numai lumina unei flăcări ar putea să facă viaţa strălucitoare!

Ea binevoi să îl primească, dar îmi zise cu faţa scăldată de surâs: «Cum vrei tu să mă faci să

beau proprii mei obraji?

...

»

Eu îi zisei: «Bea, o, flacăra acestei inimi! Această licoare sunt

lacrimile mele preţioase, purpura ei este sângele meu şi amestecul kţ în cupă este tot sufletul meu!»"

* In original: „prietenul meu". Poejii arabi întrebuinţează aproape întotdeauna, prin eufemism, genul masculin, ca să vorbească de iubitele lor. 0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI Atunci fecioara luă cupa de la hamal, o apropie de buzele ei, apoi se duse să se aşeze lângă sora ei. Şi se puseră cu toţii să

  • 1 ni .oze, să cânte şi să se joace cu florile gingaşe şi în tot timpul tirsta hamalul le lua în

braţe şi le săruta, şi una îi spunea glume ţi alta îl atrăgea spre ea, şi a treia îl bătea cu flori. Şi

continuară IR bea până când fermentul ajunse să joace în mintea lor. Când vinul domni pe deplin, tânăra uşieră se sculă deodată, se despuie tir toate veşmintele şi ţâşni în toată goliciunea ei. Apoi dintr-o IÂI itură se aruncă în bazin şi începu să se joace cu apa; apoi luă n|i.i in gură şi îl stropi gălăgios pe hamal: ceea ce nu o împiedică lt şi dea cu apă peste mădularele ei şi printre coapsele ei tinere. I >upă aceea, ieşi din apă şi dete fuga să se arunce la pieptul ha-iii ilului, întinzându-se pe spate. Şi îi zise făcând semn spre aceea dintre coapsele ei:

O, scumpul meu, ştii tu cum se numeşte aceasta? Şi hamalul îi răspunse:

Ha! Ha! de obicei aceasta se numeşte cortul îndurării! Atunci ea îi strigă:

Iu! Iu! Nu ţi—e ruşine? Şi îl apucă de ceafă şi începu să îl lovească. Atunci el ii zise:

Nu! Nu! aceasta se numeşte vulvă! Dar ea îi zise:

Nu aşa! Şi hamalul zise:

Atunci este bucăţica ta de dinapoi! Şi ea îi răspunse:

Nu aşa!

Atunci el spuse:

— Este bondarul tău! Ea începu, la aceste vorbe, să îl lovească aşa de tare peste gât, încât îi zdrobi pielea. Atunci el zise:

Spune-mi, aşadar, cum o cheamă! Şi ea îi răspunse:

Busuiocul podurilor! Atunci hamalul strigă:

în sfârşit! fie lăudat Allah pentru mântuirea ta, o, al meu | nsuioc al podurilor! După aceea, din nou trecu din mână în mână cupa şi farfu- i toara. Apoi a doua fecioară îşi scoase veşmintele şi se aruncă in bazinul cu apă: făcu şi ea la fel ca sora ei, apoi ieşi şi merse să se

90

aşeze în poala hamalului. Acolo, făcând semn cu degetul spre coapsele ei şi spre aceea dintre coapse, îi zise hamalului:

O, lumina ochilor mei! care este numele acesteia? El răspunse:

Crăpătura ta! Ea strigă:

Ah! vorbele ticăloase ale acestui băiat! Şi ea îl pălmui peste obraji atât de tare încât răsună toată sal Şi el zise:

Ştiu! e busuiocul podurilor! Ea răspunse:

Nu! Nu! Şi se apucă din nou să îJ lovească peste gât. Atunci el între Dar care este numele său? Ea răspunse:

Susanul descojit! Şi el strigă:

— Coboare asupra ta, o, susan descojit dintre susanuri, cele| mai alese dintre binecuvântări! Atunci se sculă a treia fecioară, se dezbrăcă şi cobori în bazin,] unde făcu la fel ca şi cele două surori ale ei; apoi îşi puse din noul veşmintele şi merse să se întindă pe genunchii hamalului, şi îi zise:] — Ghiceşte-i numele, o, scumpule!, făcând semn cu mâna spre] părţile ei gingaşe. Atunci el începu să zică:

Se numeşte şi aşa, se numeşte şi aşa!, înşirându-i pe degete „graurul mut", „iepuraşul fără de urechi", „găina fără glas", „părintele luminii", „izvorul luminilor" şi sfârşi prin a o întreba pentru ca ea să înceteze de a-1 mai lovi:

Haide, spune-mi numele ei adevărat! Ea răspunse:

Hanul* lui Aby-Mansur! Atunci hamalul se sculă, îşi scoase veşmintele şi coborî în ba zin: şi paloşul lui înota pe deasupra apei! El se spălă pe tot trupi aşa cum se spălară fecioarele; apoi ieşi din bazin şi se

32

aruncă poala uşierei şi îşi întinse amândouă picioarele în poala aducătoarei de bucate. Apoi cu un semn arătând spre mădularul său îi zis stăpânei casei:

— O, mărita mea stăpână, care-i numele său?

* Khtn (han) - casă de oaspeji. M

  • 0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI

La aceste cuvinte tustrele fură cuprinse de un aşa râs, încât se (năvăliră pe spate şi strigară:

Zebbul tău!

Nici pomeneală! Şi luă de la fiecare dintre ele câte o muşcătură. Atunci ele fiseră:

Scula ta! El răspunse:

Da' de unde!

Şi luă de la fiecare câte o pişcătură de ţâţă. Şi ele mirate îi literă:

— Dar e sigur că-i unealta ta, că-i aşa de aprinsă! şi e chiar ■ i>bul tău, doar e aşa de zbuciumată! Şi de fiecare dată hamalul scutura din cap, apoi Ie săruta, je muşca, le pişcă şi le strângea in braţe; şi ele râdeau pe rupte. în

  • 1 ele din urmă sfârşiră prin a-1 întreba:

— Spune-ne odată numele lui adevărat! Atunci hamalul se gândi o clipă, privi spre coapsele sale, clipi din ochi, şi zise:

— O, stăpânele mele, iată vorbele ce mi le-a spus chiar adineauri acest copil care-i zebbul meu: „Numele meu este: catârul ia re şi nefugărit, care mestecă şi paşte busuiocul podurilor, şi se desfătează luându-şi tainul de susan descojit, şi trage in gazdă la hunul tatălui meu Mansur!" La aceste cuvinte, ele se puseră pe un aşa râs, încât se prăvăliră pe spate. Apoi începură din nou să bea dintr-aceeaşi cupă până pe înnoptate. Atunci ele îi ziseră hamalului:

— Acum întoarce-ţi faţa şi du-te arătându-ne spatele tale cât ţi—s de late! Dar hamalul strigă:

— Pe Allah! îi vine mai la îndemână sufletului meu să-mi pă-lâsească trupul, decât mie să părăsesc casa voastră, o, stăpânele mele! Mai degrabă să împreunăm noaptea aceasta cu -ziua care a irecut, şi mâine fiecare va putea să plece să vadă starea sorţii lui pe calea lui Allah! Atunci fecioara aducătoare de bucate se amestecă şi zise:

— Pe viaţa mea, o, surorile mele, să îl poftim să îşi petreacă noaptea la noi; vom râde bine cu el, căci este un pierde-vară fără de ruşine, şi, de altfel, plin de bunăvoinţă şi de haz! Atunci ele ii ziseră hamalului:

— Ei bine! vei putea şedea într-astă-noapte la noi, dar numai

de vei vrea să intri sub cârmuirea noastră şi să nu ne ceri nici lămurire despre orice vei vedea sau despre pricina a orice ar fi! Atunci el zise:

Da, desigur! o, stăpânele mele! Şi ele îi spuseră:

Atunci, scoală-te şi citeşte ceea ce este scris pe uşă! Şi el se sculă şi găsi pe uşă aceste cuvinte scrise în zugrăveală j aurită: „Nu pomeni nimic de ceea ce nu te priveşte câtuşi de puţbm că de nu, vei auzi nişte lucruri ce nu îţi vor fi pe plac!"

Atunci hamalul zise:

— O, stăpânele mele, vă iau de mărturie că nu voi pomen A nimic despre ceea ce nu mă priveşte câtuşi de puţin! în clipa aceea, Şahrazada văzu ivindu-se dimineaţa şi tăcu discret.

Dar când se lăsă a zecea noapte Doniazada îi zise:

O, sora mea, Încheie-Ji povestea! Şi Şahrazada răspunse:

Cu toată prietenia şi ca o cinstire cu care mă simt datoare! Şi ea urmă şirul povestirii:

Mi s-a povestit, o, mărite rege, că atunci când hamalul rosti această făgăduială către fecioare, aducătoarea de bucate se sculă şij rândui merindele dinaintea lor, şi mâncară cu toţii, desfătându-se. Iar după aceea, aprinseră făcliile, arseră lemne înmiresmate şi tămâie, apoi toată lumea începu din nou să bea şi să guste din toate dulciurile cumpărate in suk, şi mai ales hamalul care în acelaşi timp rostea mereu versuri rimate închizând ochii şi clătinând din cap. Şi deodată auziră bătăi la poartă; dar aceasta nu îi tulburai deloc din plăcerile lor; totuşi tânăra uşieră se sculă şi se îndrept spre poartă, apoi se întoarse şi le zise:

— Masa noastră va fi, într-adevăr, deplină într-astă-noapte, căci am dat la poartă peste trei ahjam* cu barba rasă şi tustrei] * Ahjam, plural de la Ajami. Acest cuvânt numeşte toate popoarele vorbind oi limbă străină de cea arabă, şi îndeosebi pe persani şi în generai pe loji aceia cărei vorbesc rău araba, însă cel mai adesea se întrebuinţează acest nume doar pentru] persani. 0 MIE ŞI UNA DE NOPŢI

33

1

h lori de ochiul stâng. Şi, desigur, văd într-asta o uimitoare poli ivire de întâmplări!

Numaidecât mi-am dat seama că sunt nişte ni (lini care par să vină din ţara Rumilor, şi flecare

dintre ei are o Inliţişare deosebită de a celorlalţi, insă tustrei sunt cum nu se poa-i< mai hazlii la chip, atâta sunt de caraghioşi. Aşadar, dacă îi vom plobozi inlăuntru, o să petrecem de minune pe socoteala lor! Apoi ea urmă să rostească vorbe prin care să le înduplece pe tovarăşele ei, care îi ziseră în cele din urmă:

— Atunci spune-le că pot să intre, dar să le arăţi de ce trebuie ifl se ţină cu străşnicie, zicându-le: „Nu vorbiţi de ceea ce nu vă priveşte câtuşi de puţin, căci de nu, veţi auzi lucruri ce nu o să vă pitică!"

Şi fecioara merse bucuroasă tot într-o fugă la poartă şi se în-lo.irse, călăuzindu-i pe cei trei chiori; şi, într-adevăr, ei aveau bar-tui rasă şi, mai mult decât atât, purtau mustăţi răsucite în sus şi '-■ml la ei arăta că făceau parte din cinul cerşetorilor numiţi uftlik*. Abia intrară şi ei le urară pace la cei de faţă, dându-se rând pe rând cu câte un pas înapoi. La

vederea lor, fecioarele se ridicară ţi ii poftiră să şadă. Odată aşezaţi, cei trei oameni îl priviră pe humalul care era beat de-a binelea şi după ce îl iscodiră cu luare-Mînnte, bănuind că ar ţine de cinul lor, ii ziseră:

— O! dar acesta-i tot un saâluk ca şi noi! aşadar, ne va putea ţlnejmeteneşte tovărăşie! Insă hamalul, care auzi gândurile lor, se sculă deodată, holbă ochii mari, şi uitându-se chiorâş le zise:

— Haideţi! Haideţi! fiţi numai pe pace, căci nu am ce face cu delicateţele voastre! Şi începeţi prin a lua seama la ceea ce este »eris acolo pe uşă! La aceste cuvinte, fecioarele izbucniră în hohote de râs şi îşi

/iseră:

Vom petrece bine pe socoteala acestor saâlik şi a hamalului! Apoi ii poftiră pe saâlik să mănânce, şi ei mâncară pe săturate! Apoi uşiera ii pofti să bea, şi saâlikii se puseră pe rând pe băut şi ■ i treacă mereu de la unul la altul cupa din mâinile tinerei uşiere. < and cupa începu să se plimbe din plin, hamalul le zise:

Ehei! fraţilor! Aveţi in sacii voştri vreo poveste bună sau vreo întâmplare minunată care ar putea să ne desfăteze? La aceste cuvinte, ei se simţiră îmboldiţi tare şi înfierbântaţi *Persanii îi numesc Kalendeni sau Kalendei. Cuvântul saâluk face la plural uiâlik.

94

şi cerură să li se aducă instrumentele de desfătare. Atunci uşier J le aduse numaidecât o tobă de Mossul, împresurată de clopoţei, ol lăută din Irak şi un flaut din Persia. Şi cei trei saâlik statură îi picioare; unul luă toba cu clopoţei, al doilea - lăuta şi al treilea flautul. Şi toţi trei începură să cânte şi fecioarele îi acompaniat cântând cu vocea; cât despre hamal, el făcea tumbe de plăcere ş zicea: „Hai! ya Allah!" într-atâta era de uimit de vocile minunat şi armonioase ale cântăreţilor. într-acestea se auziră din nou bătăi in poartă. Şi uşiera se ridică să vadă despre ce poate fi vorba. Ci, iată care era pricina bătăilor în poartă: In noaptea aceea califul Harun Al-Raşid coborâse să cutreier prin oraşul său ca să vadă şi să audă el însuşi lucrurile ce puteaţ să se întâmple. Şi era însoţit de vizirul său Giafar Al-Barmaki* ' de spătarul Massrur, plinitorul răzbunărilor lui. Căci el îşi Iu obiceiul să se deghizeze adesea în negustor. Aşadar, în timp ce se plimba în noaptea aceea pe străzile c şului, el nimeri în calea lui această casă şi auzi sunetul instrumer telor şi zarva ospăţului. Şi caHfui îi zise lui Giafar:

— Vreau să intrăm în această casă pentru a vedea ale cui sun vocile acelea. Dar Giafar răspunse:

— Aceasta pare să fie o casă de beţivi. Aşa că am face bine să ne ferim să intrăm acolo ca nu cumva să ni se întâmpl cine ştie ce pacoste. Dar califul zise:

Trebuie neapărat să intrăm şi să ii luăm pe neaşteptate. Şi Giafar, la această poruncă, răspunse:

Ascult şi mă supun. Şi el păşi înainte şi bătu ia poartă. Şi chiar în clipa aceea, uşieri veni să deschidă. Tânăra uşieră deschise, deci, poarta, şi Giafar ii zise:

— O, stăpâna mea! suntem nişte negustori din Tabariat*« Sunt de acum zece zile de când am venit la Bagdad cu marfă I locuim la hanul negustorilor. Şi aşa, unul dintre negustorii ide | han ne-a poftit în noaptea aceasta la el acasă şi ne-a pus la cin| După masă, care a ţinut o oră şi la care ne-a ospătat bine mâncare şi cu băutură, el ne-a dat drumul să ne ducem. Aşad ieşirăm, dar înnoptase şi eram străini; mai pierdurăm şi drumţ *Al-Barmaki sau Barmecidm, •• Tiberiada.

34

•«11 c hanul unde locuiam. Şi acum ne rugăm fierbinte mărinimiei voastre ca să ne îngăduiţi să intrăm şi să ne petrecem noaptea aicea 1« voi. Şi Allah va ţine socoteala de această faptă bună. Atunci uşiera ii privi şi găsi că aveau, într-adevăr, înfăţişarea de negustori şi o ţinută vrednică de toată cinstirea. Şi merse ca să Ic dea de ştire tovarăşelor ei şi le ceru părerea. Ele îi ziseră:

— Pofteşte-i să intre! Atunci ea se întoarse ca să le deschidă poarta; şi ei o întrebară:

Putem să intrăm cu îngăduinţa voastră? Ea zise:

Intraţi! Atunci califul şi Giafar şi Massrur intrară şi, la vederea lor, i ■ ■ loarele se ridicară in picioare şi ii întâmpinară şi le ziseră:

— Fiţi bineveniţi şi facă-se ca primirea aici să vă fie îmbel-ţugată şi prietenească! Simţiţi-vă in largul vostru, o, voi oaspeţi ai noştri! Dar avem să vă cerem o făgăduială: „Nu vorbiţi de ceea ce nu vă priveşte câtuşi de puţin, că de nu, veţi auzi lucruri ce nu vă vor plăcea!" Ei răspunseră:

— Da, fireşte! Şi şezură şi fură poftiţi să bea şi să îşi treacă între ei cupa. Apoi califul îi privi pe cei trei saâlik şi văzu că erau chiori de < >chiul stâng, şi se miră nespus. Privi apoi fecioarele şi le văzu toată liumuseţea şi graţiile, şi rămase nespus de uluit şi mirat. Dar fe- •loarele continuară să stea de vorbă cu musafirii şi să îi poftească na bea împreună; apoi aduseră un vin nespus de dulce pentru calif, dar el nu primi, zicând:

— Sunt un bun hadj!* Atunci uşiera se sculă şi aşeză dinaintea lui o mescioară încrus-lată cu fineţe, pe care puse o ceaşcă de porţelan de China; turnă iu ceaşcă apă de izvor pe care o răci cu o bucată de zăpadă, şi i mestecă totul cu zahăr şi apă de trandafiri, apoi i-o îmbie cali-lului. El o primi şi mulţumi călduros fecioarei, şi îşi zise în sinea lui: „Trebuie ca mâine să o răsplătesc pentru fapta ei şi pentru tot binele pe care îl face!" Fecioarele continuară să îşi îndeplinească îndatoririle de gazde primitoare şi să servească băutură. Dar când vinul îşi vădi înrâurirea, stăpâna casei se sculă, ii întrebă din nou ce mai poruncesc, apoi o luă de mână pe aducătoarea bucatelor şi ii zise:

— O, sora mea, scoală-te, ca să ne îndeplinim îndatoririle noastre! •Hadj: pelerin la Mecca. Ea ii răspunse:

— La poruncile tale! Atunci uşiera se sculă, le zise celor trei saâlik să se ridice din mijlocul sălii şi să se aşeze cu spatele răzimaţi de uşi, ridică tot ce se afla in mijlocul sălii şi mătură locul. Cât despre celelalte două fecioare, ele îl chemară pe hamal şi ii ziseră:

Allah! cât e de puţin săritoare prietenia ta! Haide! doar nu eşti nicidecum un străin aicea, tu eşti unul de al casei! Atunci hamalul se ridică, îşi suflecă pulpanele mantiei, îşi strânse mijlocul şi zise:

Porunciţi şi mă supun! Şi ele îi ziseră:

Aşteaptă la locul tău! După câteva clipe aducătoarea de bucate îi grăi:

— Urmează-mă şi vino să mă ajuţi! Şi el o urmă afară din sală, şi văzu două căţele de soiul câinilor negri, care purtau nişte lanţuri prinse in jurul gâtului. Hamalul le luă şi le aduse în mijlocul sălii. Atunci stăpâna casei se apropie, îşi suflecă mânecile, luă un bici şi îi zise hamalului:

— Adu-o aici pe una dintre căţele! Şi el aduse una dintre căţele, trăgând-o de lanţ, şi o făcu să se apropie şi căţeaua începu să plângă şi să ridice capul spre fecioară. Dar fecioara, fără să ţină seama de asta, tăbărî asupra ei, lovind-o cu biciul peste cap, şi căţeaua plângea şi ţipa; şi fecioara nu mai conteni să o lovească până când ii amorţiră braţele. Atunci ea aruncă biciul din mână şi luă căţeaua în braţe, o strânse la pieptul ei şi îi şterse lacrimile şi o sărută pe cap, ţinându-i-1 cu amândouă palmele. Apoi îi zise hamalului:

— Du-o înapoi, şi adu-mi-o pe a doua! Şi hamalul se supuse; şi fecioara se purtă cu căţeaua cea de doua precum se purtase cu întâia. Atunci califul îşi simţi inima umplându-i-se de milă şi pieptul i se strâmtă de tristeţe, şi ii clipi din ochi lui Giafar ca să-i dea < înţeles să o întrebe pe fecioară despre rostul acestui lucru. Dar Giafar îi răspunse prin semne că este mai bine să tacă. Pe urmă stăpâna casei se întoarse spre cele două surori şi zise:

Haidem! Să facem ceea ce avem obiceiul de a face! Ele răspunseră:

Ne supunem.

V

35

O, crăiasă a mătăsurltor

...

■ '

'-

;

MJOTECA JUDZŢEAN,

„OCTAVCEĂN ( i .LUI

17

Atunci, stăpâna casei urcă în patul său de marmură cu plăci de aur şi argint şi îi zise uşierei şi aducătoarei de bucate:

— Arătaţi-ne acuma ca să vedem ceea ce ştiţi să faceţi! Atunci uşiera se sculă şi urcă în pat alături de sora ei, şi uducătoarea de bucate ieşi, merse în iatacul ei şi aduse de acolo un sac de atlaz, încercuit de ciucuri de mătase verde; se opri dinaintea fecioarelor, deschise sacul şi scoase din el o lăută. O întinse uşierei, care o acordă şi, ciupindu-i coardele, cântă aceste strofe despre iubire şi despre tristeţile ei cu o voce răscolitoare şi chinuită de suspine:

„îndurare! Daţi-le înapoi pleoapelor mele somnul ce a fugit, şi spuneţi-i unde mi s-a dus înţelepciunea! Când am încuviinţat să găzduiesc iubirea în casa mea, atuncea somnul s-a supărat pe mine şi m-a părăsit Ei îmi răspunseră: «Ce-ai făcut, prietene al nostru, tu pe care te ştim dintre acei care merg pe calea cea dreaptă şi sigură? Spune-ne cine te-aputut aduce în asemenea rătăcire?» Eu le zisei: «Nu voi fi nicidecum eu acela, ci ea vă va lămuri! Eu vă voi răspunde întotdeauna că sângele meu, tot sângele meu este numai al ei Vă voi răspunde întotdeauna că îmi aleg să îl risipesc mai degrabă pentru ea decât să îl păstrez în mine cu toată povara

lui! .. Am ales o femeie ca să îmi sădesc în ea gândurile mele, gândurile mele care oglindesc însuşi chipul eu Şi aşa de-aş izgoni acest chip, mi-aş pune foc simţămintelor mele, pe focul mistuitor. Ah, voi m-aţi ierta văzând-o! Căci Allah însuşi a făurit în aur acest giuvaer, cu licoarea vieţii; şi, cu ceea ce a rămas din această licoare, el a făurit rodia şi mărgăritarele!» Ei

îmi ziseră: «Oare afli cu adevărat, o, neştiutorule, în făptura ta iubită altceva decât suspine, lacrimi, mâhniri şi rare plăceri? Oare nu ştii că privindu-ţi chipul în apa limpede, n-ai mai vedea decât umbra ta? Bei dintr-un izvor de care eşti sătul înainte chiar de a fi putut măcar gusta din eL» Eu le răspunsei: «Nu credeţi nicidecum că bând-o m-a cuprins beţia, ci numai privind-o. Şi numai aceasta a izgonit pentru totdeauna somnul de pe ochii mei! Şi n-au fost nicidecum faptele trecute cele care m-au mistuit aşa, ci numai trecutul acela al ei! Şi n-au fost nicidecum lucrurile dragi de care m-am îndepărtat, care m-au adus în această stare, ci numai despărţirea ei de mine. *U7vol.

98

Şi acum, aş putea eu, oare, să îmi întorc privirile spre alta? eu\ al cărui suflet este legat pe de-a-ntregul de trupul ei înmiresmat, de parfumurile de ambrăşi de mosc ale trupului ei?»"

Când îşi sfârşi cântecul, sora ei îi zise:

Facă-se ca Allah să te aline, o, surioara mea! Dar tânăra uşieră fu cuprinsă de o mâhnire aşa de mare, încât îşi sfâşie veşmintele şi căzu la pământ în deplină nesimţire. însă, cum prin această mişcare trupul ei se dezgoli, califul băgă de seamă că acest trup poartă urmele unor lovituri de bici şi de nuiele, şi rămase uimit la hotarul uimirii. Dar aducătoarea de bucate se apropie şi stropi cu puţină apă peste faţa surorii ei in nesimţire şi aceasta îşi reveni în simţire; apoi ii aduse o rochie nouă şi o înveşmânta cu aceasta. Atunci califul îi zise lui Giafar:

Nu prea îmi pari tulburat de toate astea! Dar n-ai văzut urmele de lovituri pe trupul acestei femei? Cât despre mine, eu nici nu mai pot păstra tăcerea şi nu îmi voi afla liniştea până când nu voi fi descoperit adevărul despre toate acestea, precum şi despre întâmplarea cu cele două căţele! Şi Giafar ii zise:

O, slăvite stăpâne, şi coroana de pe capul meu, aminteşte-ţi de făgăduiala dată: „Nu vorbi nimic despre ceea ce nu te priveşte, că de nu, vei auzi lucruri ce nu îţi vor fi pe plac câtuşi de puţin!" într-acestea, aducătoarea de bucate se ridică şi luă lăuta; o sprijini de sânul ei rotund, o ciupi cu vârful degetelor şi cântă: „Dacă ar veni cineva să ni se plângă nouă de iubire, ce i- am putea răspunde? Dacă noi înşine am fi bântuiţi de iubire, ce am putea face? Căci dacă îl însărcinăm pe un tălmaci să răspundă pentru noi, de fapt tălmaciul nu va fi în stare câtuşi de puţin să redea toate tristeţile unei inimi îndrăgostite. Şi dacă noi îndurăm şi pătimim în tăcere din pricina fugii prea iubitului, durerea va răzbi în curând până să ne aducă la doi paşi de moarte! O, durere! N-a mai rămas nimic pentru noi decât părerile de rău,

jalea şi lacrimile şiroind pe obraji. Şi tu, iubite, cel care lipseşti, oare ai fugit de privile ochilor mei şi ai curmat legăturile ce te ţineau prins de măruntaiele mele? Spune! ai mai păstrat în tine măcar o urmă din dragostea noastră

36

O MIE ŞI UNA DE NOPŢi

tic odinioară, o firavă urmă ca să mai dăinuiască chiar în ciuda vremii? Sau ai uitat, datorită depărtării, pricina care mi-a istovit toate imterile, si prin tine m-a adus în această stare de slăbiciune şi de neputinţă?

Dacă, aşadar, surghiunul trebuie să fie astfel partea mea, îi voi are într-o zi seama lui Allah, Domnul nostru, de toate pătimirile mele!"

La auzul acestui cântec trist, stăpâna casei îşi sfâşie veşmintele, eu şt întâia ei soră, plânse şi căzu in nesimţire. Şi aducătoarea de bucate se sculă şi o ajută să îmbrace o altă rochie, după

ce avu grijă să o stropească cu apă pe faţă şi să o facă să îşi vină iarăşi in lire. Atunci stăpâna casei, refăcută puţin, se aşeză pe pat şi îi zise celei care o ajuta:

— Te rog din inimă, mai cântă, casă ne putem plăti datoriile noastre. Doar numai o dată! Atunci aducătoarea de bucate îşi acordă din nou lăuta şi cântă aceste strofe:

„ Până când această îndepărtare şi această părăsire atâta de neîndurătoare? Oare nu ştii că ochii mei nu mai au lacrimi de risipit? ...

Tu m-ai dat uitării! Dar, oare, ai de gând să mai laşi în privire pentru multă vreme încă vechea prietenie? Ah! dacă scopul tău n-a fost decât să aprindă în mine gelozia, atunci ai izbutit! Dacă soarta vicleană i-arfi părtinit din veci pe cei îndrăgostiţi, bietele femei n-ar mai afla o singură zi în care să le facă împotrivă iubiţilor credincioşi! Dar eu, vai! cui m-aş putea, oare, plânge ca să mă descarc puţin de nefericirile mele, de

nefericirile mele venite prin mâna ta, o, uci-gaşule al acestei inimi!

Vai, vai! ce dezamăgire

... îl aşteaptă pe părătorul care şi-a pierdut dovada scrisă de datornicul lui sau a unei datorii plătite! ... Şi aleanul inimii mele zdrobite nu face decât să sporească de nebunia dorului de tine! Te doresc! Mi-ai făgăduit? Dar unde eşti oare? O, fraţi musulmani! vă las în grijă să mă răzbunaţi pe necredinciosul! Ca şi el să îndure aceleaşi suferinţe! Ca de-abia să ajungă să închidă ochiul pentru odihna nopţii, când nesomnul să îl şi redeschidă de îndată larg!

I

102

Şi negrii îndepliniră porunca şi ziseră:

O, stăpâna noastră, o, floare ascunsă de privirea oamenilor,.! oare ne îngădui să le retezăm capul? Ea răspunse:

Mai aştepta{i un ceas, căci vreau, înainte de a le tăia capul, să îi întreb ca să văd cine sunt! Atunci hamalul strigă:

— Pe Allah! o, stăpâna mea, nu mă ucide pentru nelegiuirea săvârşită de alţii! Aceştia toţi de aici au greşit şi au săvârşit o adevărată nelegiuire, dar nu eu! O, pe Allah, ce noapte fericită şi plăcută am fi petrecut dacă am fi fost scutiţi de vederea acestor saâlik aducători de năpastă! căci aceşti saâlik de piază rea ar duce la prăpăd, chiar şi numai prin venirea lor, oraşul cel mai înfloritor, doar intrând într-insul! Şi grăind aşa, el recită această strofă:

„Cât e de frumoasă iertarea din partea celui tare, cât e de frumoasă, mai ales când

învredniceşte o fiinţă fără de apărare!

Şi pe tine eu te rog fierbinte, în numele prieteniei

... neîntinate care ne leagă, să nu îl ucizi nici într-un chip pe cel nevinovat din pricina celui

vinovat." Când hamalul sfârşi recitarea, fecioara începu să râdă. în clipa aceea, Şahrazada văzu apropiindu-se dimineaţa şi conteni cu discreţie.

Dar când se lăsă a unsprezecea noapte

Ea zise:

 

Mi

s-a

povestit,

o,

mărite

rege,

atunci

când

fecioara

începu

râdă,

după

ce

se

aprinsese

de

mânie,

ea

se

apropie

de

grupul

musafirilor şi zise:

 

i

— Povestiţi-mi tot ce trebuie să-mi povestiţi, căci nu mai aveţi decât un ceas de trăit! De altminteri, dacă mai tărăgănez aşa, o fac pentru că sunteţi nişte oameni sărmani; căci dacă aţi fi fost dintre cei mai de vază sau dintre cei mai mari din tribul vostru sau dacă 103 O MIE Şl UJNA DE NOPŢI iii fi fost dintre cei de la stăpânire, puteţi fi încredinţaţi că v-aş fi trimis încă şi mai repede pe lumea cealaltă, dreptp«edeapsă! Atunci califul îi zise lui Giafar:

— Vai de noi, o, Giafar! Dezvăluieşte-i cine sunttem, că de nu, ca ne va ucide! Şi Giafar răspunse:

Nu primim decât ceea ce ni se cuvine! însă califul îi zise:

Nu-i îngăduit să glumim în clipa când trebmie să fim cu luare-aminte, căci fiecare lucru îşi are timpul lui! Atunci fecioara se apropie de saâlik şi le zise:

Sunteţi fraţi? Ei răspunseră:

37

Nu, pe Allah! Nu suntem decât cei mai să raci dintre cei săraci şi trăim din truda noastră punând ventuze şi fiăcând hărăcsi-ri»! Atunci ea îi grăi fiecăruia dintre ei şi îl întrebai:

Eşti chior din naştere? ' El răspunse:

Nu, pe Allah! dar povestea pierderii ochiului meu este o poveste atât de uimitoare, încât de ar fi scrisă cu acul în colţul lăuntric al ochiului, ar fi o învăţătură pentru cine ar citi-o cu lua-re- aminte! Şi al doilea şi al treilea îi răspunseră la fel. Apoi toţi împreună îi ziseră:

Fiecare dintre noi este dintr-o ţară şi povestirile noastre sunt uluitoare şi întâmplările noastre nemaipomenit de ciudate! Atunci fecioara se întoarse către ei şi le zise:

Fiecare dintre voi să îşi istorisească povestea lui şi pricina

venirii lui în casa noastră. Şi după aceea fiecare dintre voi să îşi ducă mâna la frunte în semn de mulţumită pentru găzduire şi să se ducă in întâmpinarea destinului său! Atunci întâiul care păşi înainte fu hamalul, care zise:

— O, stăpâna mea, eu, după starea mea între oameni, sunt hamal şi nimic mai mult! Aducătoarea de bucate care-i aicea de faţă mi-a poruncit să îi car o povară şi veni cu mine aici. Şi mi s-a întâmplat cu voi celelalte ceea ce voi ştiţi prea bine, şi ceea nu vreau să mai repet aici, înţelegeţi de ce. Şi asta-i toată povestea mea, căci nu voi mai adăuga o vorbă mai mult. Şi vă doresc pacea! Atunci fecioara îi zise:

A hărăcsi - a lua sânge.

— Haide! ridică—ţi puţintel mâna la frunte spre a vedea daca este la locul ei, netezeşte-ţi părul şi du-te în treaba ta! Dar hamalul zise:

— Nu, pe Allah! eu nu mă voi duce decât după ce voi fi auziţi istorisirea tovarăşilor mei de aici. Atunci întâiul saâluk păşi înainte ca să îşi istorisească povesteai lui, şi zise:

Povestea întâiului saâluk Eu îţi voi împărtăşi, o, stăpâna mea, pricina care m-a silit să i îmi rad barba şi să îmi pierd ochiul!

Află, aşadar, că tatăl meu era rege. El avea un frate, şi acel ! frate era rege într-un alt oraş. în ceea ce priveşte naşterea mea, tocmai se potrivi că mama mă aduse pe lume în aceeaşi zi când se născu şi fiul unchiului meu. Apoi anii trecură, şi apoi ani şi zile, şi eu şi fiul unchiului meu creşteam. Trebuie să îţi spun că mi se prilej uia să merg la răstimp de câţiva ani să îl văd pe unchiul meu, şi chiar să rămân la el acasă mai multe luni în şir. Ultima oară când am fost la ei, fiul unchiului meu îmi făcu o primire dintre cele mai călduroase şi mai mărini-moase; el porunci să taie berbeci in cinstea mea şi să pitrocească mai multe feluri de vinuri. Apoi începurăm să bem, şi băurăm aşa de mult, încât vinul se dovedi mai tare ca noi. Atunci fiul unchiului meu îmi zise:

— O, fiu al unchiului meu! pe care te iubesc într-un chip cu

totul

deosebit, am de

a—ţi cere

ceva de mare însemnătate

şi

vrea

nu

te

văd

împotrivindu-te sau împiedicându-mă de la ceea ce am hotărât să fac! îi răspunsei:

 

— Fireşte, şi

 

din

toată

inima

prietenească

şi

deschisă!

Atunci,

ca

aibă

deplină

încredere,

el

îmi

porunci

leg

cu

jurământul

cel

mai

sfânt

punându-mă

jur

pe

Cartea

 

cea

Sfântă.,Şi

 

numaidecât

 

după

aceea

el

se

ridică,

 

lipsi

câteva

clipe,

apoi

se

întoarse, aducând

după

el

o

femeie

plină

de

podoabe,

împrăştiind

 

un

parfum

nespus

de

plăcut,

îmbrăcată

în

veşminte

strălucitoare

 

care

trebuie

se

fi

ridicat

la

un

preţ

neasemuit

ue

mare.

Şi

el

se

întoarse

către

mine,

cu

femeia

în

urma

lui,

şi

îmi

zise:

'

105

— Ia această femeie şi păşeşte înaintea mea spre locul pe care

\\ 1 voi arăta. (Şi îmi lămuri locul, descriindui-mi-1 în aşa fel, încât mu lămuri pe deplin asupra lui). Şi acolo vei afla un mormânt «nie-aşa în mijlocul celorlalte morminte, şi mă vei aştepta acolo! Şi nu putui să mă împotrivesc dorinţei lui şi nici să mă dezic in faţa acestei rugăminţi, din pricina jurământului pe care il făcusem cu mâna cea dreaptă! Şi luai femeia cu mine şi mă dusei şi Intrai cu ea sub bolta mormântului, şi şezvirăm ca să îl aşteptăm pe fiul unchiului meu, pe care îl văzurăm sosind la puţină vreme după aceea, ducând cu el o cană plină de apă, un sac cu ipsos şi o toporişca. Le puse toate jos, nu păstră la el decât toporişca şi se îndreptă spre piatra mormântului de sub boltă, scoase lespezile una câjte una şi le aşeză alături, apoi se apucă să sape pământul cu acea toporişca până când scoase la iveală un

38

capac mare ca o uşiţă; îl deschise şi dedesubt se arătă o scară boltită. Atunci se întoarse spre femeie şi îi zise făcându-i semn:

— Haide! n-ai decât să alegi! Şi femeia coborî numaidecât pe scară şi se făcu nevăzută. Atunci el se întoarse spre mine şi îmi zis-e:

— O, fiul unchiului meu! te rog să întregeşti ajutorul pe care mi l-ai dat. Când voi fi coborât acolo înăuntru, tu vei aşeza la loc capacul şi îl vei acoperi din nou cu pământ aşa cum a fost mai înainte. Şi aşa vei întregi ajutorul pe care mi l-ai dat. Cât despre ipsosul acela din sac, şi cât despre apa asta din cană, tu le vei amesteca bine; apoi vei

potrivi din nou la loc lespezile aşa cum au fost şi cu acel amestec vei tencui lespezile pe la încheietura lor ca ţi mai înainte şi vei face în aşa fel ca nimeni să nu poată bănui ceva şi zice:

„Iată un mormânt proaspăt a cărui tencuială e de curând făcută, dar lespezile sunt vechi!" Căci, o, fiul unchiului meu, iată că se împlineşte un an întreg de când mă trudesc aici, şi numai Allah o ştie! Şi aceasta-i rugămintea rnea! Apoi adăugă: Şi acum fie" ca Allah sa nu mă copleşească peste măsură cu tristeţea din pricina despărţirii şi a depărtării tale de mine, o, fiu al unchiului meu!

Apoi

coborî

scara

şi

se

scufundă

în

mormânt.

Când

se

făcu

nevăzut

dinaintea

privirilor

mele,

sculai

şi

închisei