Sunteți pe pagina 1din 119

Această carte se adresează cu prioritate diabeticilor, dar într-o anumită măsură şi altor bolnavi, precum şi persoanelor care sunt preocupate să-şi păstreze sănătatea. în cuprinsul acesteia sunt date - exemplifi- cativ şi orientativ - câteva combinaţii de alimente, lăsând la latitudinea fiecărei persoane, care şi-a însuşit suficiente cunoştinţe după citirea ei, să-şi alcătuiască meniul în funcţie şi de preferinţele sale culinare.

Autorul

IOAN POP

ALIMENTAŢIA NUTRIŢIONALĂ

ŞI ALIMENTAŢIA MEDICALĂ IN PREVENIREA ŞI TRATAMENTUL DIABETULU I

- cu aplicarea regulilor regimului alimentar disociat -

Editura Imprimeriei de Vest Oradea, 2006

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României POP, IOAN Alimentaţia nutriţională şi alimentaţia medicală în prevenirea diabetului / Ioan Pop. - Oradea : Imprimeria de Vest, 2006 ISBN 973-704-041-4

613.2:616.379-008.64

Păstrează-ţi un nivel normal al glice- miei, şi starea generală de sănătate printr- o alimentaţie controlată din punct de vedere bio-chimic, constând în cunoaşterea substanţelor din alimentele servite!

Motto:

Pentru sănătatea noastră trebuie să urmăm cugetarea lui Hypocrate care spunea, cu 400 de ani înaintea erei noastre:

„Alimentaţia este primul nostru medica- ment".

Cuvânt înainte

Mi-a atras atenţia şi am dat semnificaţia necesară când am aflat, faptului că un bolnav de diabet diagnosticat refuza administrarea de insulina, consumând afine atunci când începeau să se manifeste simptomele acestei boli deoarece a observat că îi fac bine respectiv că îi reechilibrează metabolismul. într-adevăr afinele conţin mirtilină, substanţă atât de cunoscută vizual deoarece ea dă culoarea neagră-albăstruie acestor fructe, având un efect hipoglicemiant prin proprietatea de a reduce conţinutul de zahăr în sânge, motiv pentru care este denumită şi insulina vegetală. Un alt aspect de mare importanţă în această privinţă, este acela că mirtilină, în acelaşi timp determină la nivelul Insulelor lui Langerhans, ale pancreasului, o uşoară hipergeneză a celulelor de tip p\ care secretă insulina, de naştere şi formarea acestora, concomitent cu scăderea glicemiei. Dacă o astfel de terapie intuitivă reuşeşte să trateze diabetul într-un anumit grad de manifestare atunci cu atât mai mult se impune necesitatea cunoaşterii ştiinţifice a rolului pe care îl au alimentele şi alimentaţia în acest domeniu. Dar să facem în continuare o prezentare a considerentelor de ordin general care justifică această preocupare. Medicina alopată, cum este ea cel mai mult cunoscută - îndeosebi chirurgia cu bisturiul şi farmacia chimică - are

un rol clar în cazuri cum sunt: răni hemoragice accidentale, fracturi de oase, malformaţii congenitale etc, dar parcă nu i-ar aparţine chiar în totalitate unele boli în prevenirea şi de multe ori tratarea cărora putem fi noi, în primul rând, proprii noştri medici, cum sunt: cancerele digestive, ale pancreasului, cardiopatia ischemică, ateroscleroza, calculii biliari şi renali (pietre), diabetul, reumatismul, artroza şi alte boli de me- tabolism, care sunt direct legate de modul de alimentaţie. A merge la medic să te trateze pentru boli din cea de-a doua grupă arătată, înseamnă în primul rând lipsa culturii şi a cunoştinţelor necesare în domeniul alimentaţiei echilibrate, care asigură sănătatea organismului sau ignorarea, de multe ori cu bună ştiinţă, a acesteia. Numeroase boli se „hrănesc" cu substanţele cancerigene pe care le conţin unele alimente şi toxinele din ele sau cele care rezultă din digestia lor necorespunzătoare, de aceea trebuie evitate fie preventiv, fie terapeutic, atunci când boala a început deja să se manifeste. In pofida atâtor atenţionări privind cauzele alimentaţiei dezechilibrate în producerea multor boli, continuă să fie externate din spitale persoane care au avut o intervenţie chirurgicală sau au urmat un tratament pentru boli mai mult sau mai puţin grave, indicându-li-se superficial, incomplet sau pur şi simplu la întâmplare, regimuri alimentare. Mai mult, unora li se spune să mănânce ceea ce cred şi „simt" ei că le-ar face bine chiar să se orienteze după preferinţele pentru anumite alimente şi să se abţină de la ceea ce consideră că le este dăunător, adică de la alimentele faţă de care au un sentiment de respingere. Enormă greşeală şi neavenit subiectivism deoarece tocmai pofta de a consuma anumite alimente creează organismului, în timp,

dezechilibre alimentare accentuate, care apoi devin cauza directă a bolilor. De cele mai multe ori bolnavii urmează cu încredere astfel de sfaturi, la început, dar după un timp constată, tot mai alarmaţi, că ceva „nu merge" deoarece starea lor de sănătate se înrăutăţeşte iar în asemenea situaţii critice conştientizează tot mai mult că sunt subiectul unor experienţe nefericite pe propriul corp. în această privinţă trebuie ştiut că preferinţele alimentare respectiv servirea prea des ori cu insistenţă a unui anumit meniu sau doar a unui număr restrâns de meniuri, constituie greşeli chiar majore de alimentaţie, aşa cum am arătat. Regula alimentaţiei sănătoase este diversificarea acesteia în cât mai mare măsură însă numai în perimetrul alimentelor sănătoase, de regulă naturale, care asigură toate substanţele nutritive necesare echilibrului bio-chimic al organismului. In realitate, prescrierea unui regim alimentar specific fiecărei boli este un act de mare responsabilitate, după cum veţi vedea chiar echivalentul unei operaţii chirurgicale, care marchează hotărâtor evoluţia spre sănătate a bolnavului. în lipsa lui boala poate recidiva destul de repede iar cazurile prea multe de reîntoarcere în spital şi pe masa de operaţie sunt o dovadă elocventă în acest sens. Putem afirma cu certitudine, în această privinţă, că fiecare farfurie chiar fiecare lingură cu alimente dăunătoare prin conţinutul lor de toxine sau substanţe cancerigene, con- traindicate ori greşit combinate (cum este cazul servirii de fructe la sfârşitul unei mese cu carne), în timp pot răpune şi cel mai rezistent organism, mai ales în bolile ajunse în forme grave de manifestare, la fel cum forţa, aparent neînsemnată,

a picăturii de apă, lovind ritmic şi cu agresivă tenacitate, străpunge în cele din urmă şi roca cea mai dură. Dar de unde ştim care sunt acele alimente şi combinaţiile alimentare dăunătoare pentru sănătate, pentru a le putea evita? Cel mai uşor este să aflăm citind. Dacă primul obstacol în calea sănătăţii, la început, este o alimentaţie greşită, de cele mai multe ori datorită obişnuinţei, al doilea şi de această dată imputabil, îl poate constitui ignoranţa, temeritatea şi în multe cazuri scepticismul, chiar în faţa rezultatelor pozitive evidente. Spre deosebire de majoritatea practicilor medicale tradiţionale, care tratează efectele patologice deja produse ale bolilor - extirparea tumorilor chiar de câteva kilograme, ca să dăm unul dintre cele mai convingătoare exemple - medicina bio-chimică alimentară, fără bisturiu şi fără medicamente, controlată din punct de vedere al substanţelor cu efect terapeutic conţinute în alimentele consumate, tratează cauzele directe şi manifestările primare ale bolilor, „tăind", ca să spunem aşa, „rădăcinile" prin care acestea cresc şi proliferează. O binecunoscută cugetare spune ca răul trebuie tăiat din rădăcină, exprimând astfel convingerea că doar atunci poţi avea siguranţa şi înlătura total teama că nu vor mai apare alţi „lăstari" ai răului, respectiv că boala nu mai poate apare din nou, deci nu mai recidivează. Din punct de vedere medical însă, „tăierea rădăcinilor" unei boli are în primul rând un sens real, însemnând stoparea, din punct de vedere bio-chimic, a intrării sau formării în organism, pe cale alimentară, a substanţelor toxice şi cancerigene, care dau naştere şi întreţin evoluţia maladiilor.

înţelegerea importanţei acestui aspect, care este de fapt însăşi terapia bio-chimică alimentară a bolilor, este cu atât mai mare cu cât unele substanţe chiar având o binecunoscută acţiune pozitivă, în exces devin toxice. Un exemplu elocvent:

vitamina A, în exces, devine toxică mai ales pentru creier, de aceea trebuie limitată cantitativ fie intrarea, fie fixarea ei în organism. Daca „fineţea" medicinii bio-chimice alimentare ne atenţionează că trebuie să avem grijă şi faţă de o asemenea substanţă, atunci putem realiza în mod logic, raţional şi concret proporţional că în cazul substanţelor toxice şi cancerigene, organismul se află în alarmă maximă sau de „gradul zero", cum se mai obişnuieşte să se spună, atenţionând că pericolul pentru sănătate este foarte mare iar producerea unui „dezastru" în această privinţă, constând în instalarea chiar şi a celor mai grave boli, este cât se poate de iminent. Pornind de la aceste considerente, este necesară cunoaşterea cât mai aprofundată a conţinutului alimentelor pe care le consumăm, respectiv a substanţelor din acestea, cu rol nutritiv dar în acelaşi timp şi terapeutic. Cartea de faţă îşi propune un asemenea obiectiv, iar la sfârşitul acesteia cred că vă veţi convinge de importanţa considerabilă, uneori determinantă, a alimentaţiei în prevenirea şi tratamentul diabetului, în principal, a altor boli dar şi în menţinerea stării generale de sănătate a organismului.

Autorul

PARTEA

I

CHIRURGIA BIOCHIMICĂ ALIMENTARĂ ÎN DIABET, PRIN SUBSTANŢELE DIN ALIMENTE

Suntem perfect construiţi atunci când ne naştem, cu excepţia unor cazuri de patologie congenitală pe care le compătimim, dar cum „reuşim" să ne agresăm corpul cu bună ştiinţă şi să-l ,, umplem " de suferinţă printr-o alimentaţie nesănătoasă, este greu de înţeles.

13

CAPITOLUL I

DIABETUL ŞI ALIMENTAŢIA

Prezentare generală

Diabetul este o boală degenerativă datorată perturbărilor metabolice cauzate de insuficienţa, lipsa sau dereglarea funcţională a hormonului insulina, secretat de pancreas, care are rolul de a regla metabolismul glucidelor (carbohidraţi), lipidelor (grăsimi), proteinelor şi mineralelor din organism. Există două tipuri de diabet zaharat:

- diabetul insulinodepedent sau de tip I. Acesta se

manifestă atunci când producţia de insulina secretată de pancreas este insuficientă şi apare, de regulă, la adulţii tineri.

- diabetul non-insulinodepedent sau de tip II. La acest

tip de diabet secreţia de insulina este normală, deci suficientă dar acţiunea acesteia este necorespunzătoare din cauză că, fie glucoza nu pătrunde în celule - unde urmează să fie metabolizată pentru producerea energiei necesare orga- nismului - datorită lipsei receptorilor specializaţi din acestea sau însăşi mecanismul de transport al glucozei în celule este perturbat, deci nu funcţionează corespunzător. Acest tip de diabet apare frecvent la vârsta adultă.

15

4.

Canalul pancreatic central - care traversează întregul

Pancreasul

1. Cap de pancreas - locul unde, de regulă, se localizează cancerele pancreatice.

2. Corpul alungit.

3. Lambul - partea terminală.

16

pancreas şi colectează secreţiile digestive ale acestuia, pe

care le varsă în duoden pentru procesul de digestie, realizat prin enzimele pe care le conţin, având rol de biocatalizator. 5. Duodenul.

6. Canalul biliar - prin care trece bila (fierea) secretată

de ficat, având culoarea verde, de la acidul biliar pe care îl conţine.

7. Canalul hepatic - care vine de la ficat.

8. Canalul coledoc.

9. Locul de unde a fost prelevată o porţiune de ţesut

acinos — structura de bază şi complexă a pancreasului.

a. Acinul pancreatic, care produce în 24 de ore (o zi) cantitatea de 1,2—1,3 1 secreţie pancreatică.

b. Granule care produc enzime pentru digestie.

c. Canal prin care secreţiile digestive ale pancreasului ajung în duoden.

d. Insulele lui Langerhans - care secretă insulina şi

glucagonul.

e. Vasele sanguine (capilare) - care colectează insulina

şi glucagonul şi le transportă direct în circuitul sanguin. Pancreasul este o glandă endocrină mare, situată în spatele peretelui abdominal. Acesta - prin ţesutul acinos - are o secreţie cu funcţie digestivă, formată din enzime (lipază, tripsină), care au rolul de a hidroliza proteinele, grăsimile şi glucidele sau zaharurile din alimente şi se varsă în duoden (organ digestiv situat între partea inferioară a stomacului şi intestinul subţire).

In acelaşi timp pancreasul, prin ţesutul numit Insulele lui Langerhans - denumire dată după numele celui care le-a descoperit - are şi o secreţie cu funcţie endocrină, producând insulina şi glucagon, două secreţii care conţin hormoni şi enzime şi care se varsă direct în circuitul sanguin.

17

Insulele lui Langerhans reprezintă, prin cântărire, 1-2% din greutatea pancreasului şi sunt alcătuite din două tipuri

de celule, care la rândul lor au fiecare o funcţie şi un rol diferit:

- insule (celule) de tip a (reprezintă 25% din Insulele

lui Langerhans), care secretă glucagon direct în circuitul sanguin, acesta fiind precursorul glicogenului - rezerva de glucoza, depozitată în tot organismul, mai ales în ficat.

- insule (celule) de tip (3 (reprezintă 50-75% din

Insulele lui Langerhans), care secretă insulina, de asemenea direct în circuitul sanguin. Acestea ne interesează în primul rând, în diabet deoarece ele primesc substanţele din alimente necesare pentru producerea de insulina, de care are nevoie organismul. La nivelul acestor celule are loc chirurgia bio-chimică alimentară în diabet, fiind restabilită funcţionalitatea acestora prin secreţia insulinei necesare pentru metabolizarea glucozei şi menţinerea în acest fel a unui nivel normal al glicemiei.

Insulele lui Langerhans

1. Insule (celule) de tip a.

2. Insule (celule) de tip |3.

18

în cazul în care pancreasul nu secretă insulina, aceasta este în cantitate insuficientă sau glucoza nu pătrunde în celule datorită motivelor arătate, concentraţia glucozei în sânge creşte peste valoarea normală, de 1 gr/l şi se produce o hiperglicemie. Un nivel ridicat al glucozei în sânge face ca rinichii să elimine în cantitate prea mare atât glucoza cât şi apa iar diabeticul devine dezhidratat şi are o sete continuă. Se ajunge la situaţia în care glucoza lipseşte din celule, deşi în sânge este prea multă iar atunci insulina consumă celelalte substanţe - proteine şi grăsimi - pentru producerea energiei necesare organismului. De asemenea ficatul metabolizează grăsimi, producând un miros caracteristic în urină iar organismul elimină, pe lângă glucoza şi aminoacizi rezultaţi din proteine, săruri minerale şi alte substanţe. în consecinţă, bolnavului de diabet îi este foame şi sete tot timpul. în cazul concentraţiilor mai mari de glucoza, peste 1,80 gr/l (hiperglicemie), aceasta fiind mult în exces, începe să se depună pe pereţii arterelor sau se combină cu diverse proteine, declanşându-se ateroscleroza, infarctul, cataracta, insuficienţa renală, neuropatii şi infecţii. în acelaşi timp, când este secretată o cantitate prea mare de insulina (hiperinsulinemia), situaţie temporară în diabet, care poate fi întâlnită de asemenea în afecţiunile pancrea- sului, aceasta duce la o retenţie de sodiu în organism peste valorile normale şi în consecinţă la vasoconstricţie, favo- rizând astfel hipertensiunea arterială şi sunt afectate funcţiile cardiace. De asemenea diabetul, alături de hipertensiunea arterială, poate cauza insuficienţă renală.

19

în comparaţie cu persoanele sănătoase, bolnavii de diabet au un risc de cataractă de 25 de ori mai mare, un risc de insuficienţă renală de 15 ori mai mare, de cangrenă de 5 ori mai mare iar de boli cardiace de 3 ori mai mare. în acelaşi timp, persoanele obeze au un risc crescut de a face diabet.

Pe lângă factorii ereditari, asociaţi cu infecţiile virale, cercetările ştiinţifice tot mai aprofundate în domeniul bio- chimiei au pus în evidenţă rolul major al alimentaţiei în menţinerea stării generale de sănătate a organismului. S-a constatat că o alimentaţie dezechilibrată în substanţe nutritive, cu abuz de carne, mezeluri, grăsimi (margarine, unt, smântână, uleiuri vegetale tratate, slănină, untură), dulciuri rafinate (bomboane, prăjituri, ciocolată, jeleuri, sucuri de calitate inferioară - cu mulţi aditivi alimentari chimici) a dus la creşterea numărului de diabetici, cardiaci, obezi şi alte categorii de bolnavi. Abuzul de dulciuri este un real pericol deoarece determină o producţie crescută şi rapidă de insulina (hiperinsulinemie), ca răspuns al organismului la hiper- giicemie, cauzând boli ale pancreasului precum şi modificarea receptorilor din celulele organismului pentru acest hormon sau creşterea insulinei şi în acelaşi timp a glucozei în sânge. în multe cazuri, simple sfaturi nutriţionale însoţite de activitate fizică şi un program de scădere în greutate, pot ameliora considerabil toleranţa la glucoza în diabet precum şi starea generală de sănătate a organismului. In anumite situaţii pot chiar vindeca maladiile. De aceea la diabetici se impune un regim alimentar adecvat, sub control medical de

20

strictă specialitate şi stabilit cu maximă competenţă deoarece bolnavii de diabet trebuie să ştie că tratamentul cu insulina nu vindecă boala, rolul lui fiind doar acela de a le reechilibra permanent metabolismul, împiedicând în mod constant apariţia complicaţiilor. în comparaţie cu acest aspect, printr-o alimentaţie corespunzătoare, stabilită pe baze bio-chimice ştiinţifice, dependenţa de insulina a diabeticului se micşorează considerabil sau încetează, după caz şi are loc o însănătoşire evidentă a pancreasului şi a funcţiilor acestuia. De ce poate mâncarea pe care o consumăm să vindece bolile, inclusiv diabetul? Răspunsul de esenţă este următorul:

datorită unor substanţe pe care le conţin alimentele, situate la nivel de principii alimentare, cu puteri miraculoase de vindecare date de proprietăţile lor bio-chimice, uneori cu mult mai mari decât cele ale medicamentelor. De asemenea datorită vitaminelor, sărurilor minerale, enzimelor, antioxidanţilor şi altor substanţe pe care le conţin, unele implicate direct în producerea de insulina de către pancreas. Care sunt acestea, vom vedea în continuare. Pe planul farmaciei alcătuirii meniurilor, aceasta înseamnă consumarea obligatorie a unor alimente care conţin aceste substanţe şi interzicerea totală sau dacă nu este posibil, în mare parte, a altor alimente care au efect dăunător. într-o altă exprimare, decât cea strict medicală, putem afirma că medicina bio-chimică alimentară înseamnă vindecarea bolilor prin combaterea viciilor de alimentaţie, începând cu alegerea alimentelor în funcţie de natura conţinutului pe care îl au, deci a celor bune, continuând cu modul de pregătire şi preparare a acestora, de combinare în meniuri, ordinea de servire etc.

21

Este firesc încă de acum să vă întrebaţi, cum poate produce organismul „doza" de insulina necesară, pe cale naturală, în mod programat? Răspunsul bineînţeles, poate fi dat în această fază introductivă de studiu al acestei terapii bio-chimice alimentare, într-un cadru general. Nu mâncaţi la întâmplare, cum aţi făcut până acum ci controlat, din punct de vedere al substanţelor pe care le conţin alimentele servite, cu rol în menţinerea unui nivel normal al glicemiei. Astfel, la început serviţi fructe care conţin cât mai multă fructoză (levuloză), zahăr natural recomandat diabeticilor. După cea. o jumătate de oră consumaţi, în regim disociat, alimente care conţin fibre alimentare, pectine, vitamine, săruri minerale şi enzime, care acţionează direct în diabet. Aşteptaţi până când alimentele se digeră în stomac apoi substanţele din ele sunt absorbite în sânge şi transportate la pancreas care, sub influenţa lor va produce - prin celulele de tip |3 din Insulele lui Langerhans - de regulă, cantitatea de insulina necesară sau o mare parte din aceasta, pentru metabolizarea glucozei din organism. Dacă vrem să descriem într-o formă simplificată această metodă de tratament, putem spune că am reuşit să „ansamblăm" în aşa fel alimentele şi servirea mesei încât organismul să-şi învingă singur boala respectiv să-şi metabolizeze în mod natural glucidele de care are nevoie pentru producerea energiei necesare. Fenomenele însă, după cum veţi vedea, sunt mult mai complexe şi necesită o profundă analiză pentru a fi cunoscute. Ca orice boală de metabolism diabetul se află în legătură cauzală directă şi permanentă cu alimentaţia bolnavului, implicând toate aspectele acesteia, de aceea la alcătuirea

22

meniurilor trebuie să fie avute în vedere natura alimentelor, conţinutul şi compatibilitatea acestora deoarece o greşită combinare a lor, cu necunoaşterea sau ignorarea proprietăţilor bio-chimice specifice a substanţelor pe care le conţin, poate amplifica suferinţa. Statistic, în SUA există 14 milioane de diabetici, în Franţa 2 milioane iar în România aproape un milion, iar unele statistici arată că în lume sunt 98 de milioane de diabetici, iar numărul lor se va dubla în următorii 25 de ani. Citind această carte şi însuşindu-vă regulile alimentaţiei nutritive şi terapeutice descrise, aveţi posibilitatea să cunoaşteţi şi în acelaşi timp să aplicaţi - ca o alternativă la administarea de insulina pe cale medicală - metoda de tratare a diabetului, în marea majoritate a cazurilor sau ameliorarea lui semnificativă, în cazuri de evoluţie avansată a bolii, prin alimentaţie.

23

întreaga noastră farmacie, atât cea a corpului cât şi a spiritului, se află în organismul nostru şi îşi ia substanţele de care are nevoie din alimentele pe care le servim.

25

CAPITOLUL

II

PRINCIPII

ALIMENTARE

1. ALIMENTE CARE CONŢIN FIBRE ALIMENTARE

Prima ,,tabletă" naturală de scădere în greutate.

în diabet este esenţială păstrarea unei greutăţi corporale normale. Slăbim sau ne îngrăşăm nu în primul rând după cât mâncăm ci după ce anume punem în farfurie, bineînţeles într-o alimentaţie în general normală cantitativ, fără excese prea mari, cu respectarea şi a altor reguli, printre care de importanţă majoră este regimul alimentar disociat. Prin urmare nu cantitatea de alimente contează ci natura, conţinutul acestora. După cum se ştie, putem mânca puţin şi să ne îngrăşăm mult, existând destule exemple şi în această privinţă, după cum putem mânca mult, adică pe săturate şi să ne menţinem greutatea standard, fără teama de a ne îngraşă vreodată. Orice persoană obeză, conştientă de riscurile de îmbolnăvire la care este expusă, vrea să slăbească dar pe lângă voinţă, după cum vom vedea, este necesară şi multă ştiinţă, pentru a-ţi readuce mai sigur acest „beneficiu" propriei sănătăţi.

27

Putem afirma chiar că ştiinţa îţi dă, îţi formează şi în această privinţă, voinţa necesară şi o să vedeţi cât adevăr se află în această afirmaţie. în fapt, pentru a înţelege mai bine modul de slăbire sau de menţinere a unei greutăţi normale a corpului, trebuie să facem precizarea că nu alimentele - despre care se ştie că slăbesc, în totalitatea lor sau în sine, produc acest efect ci anumite substanţe pe care le conţin, una din ele fiind fibrele alimentare.

Acestea sunt substanţe, elemente chimice care intră în componenţa produselor vegetale, mai ales a legumelor, fructelor şi cerealelor. Ele nu sunt digerabile, doar traversează intestinele, după care sunt eliminate şi nu au valoare energetică. Fibrele alimentare au o influenţă favorabilă în diabet:

a. Au o acţiune mare asupra metabolismului glucidic

respectiv a carbohidraţilor, îmbunătăţind toleranţa la glucoza

a organismului şi micşorează necesarul de insulina prin

moderarea răspunsului insulinic al pancreasului. Ele limitează

- capacitatea mare de absorbţie a apei din organism, în

cantitate de până la cinci ori mai mare decât greutatea lor, pe care o elimină.

- însuşirea de a lega diferite substanţe toxice din or-

ganism, pe care le elimină odată cu apa absorbită. Prin urmare, rolul fibrelor alimentare în diabet implică două aspecte de importanţă esenţială:

A. Acţiunea directă, asupra metabolismului glucidelor

şi a secreţiei pancreatice.

B. Acţiunea indirectă - de menţinere a unei greutăţi

corporale normale.

Acţiunea directă a fibrelor alimentare în diabet, după cum am arătat, se manifestă prin:

a. Influenţa favorabilă mare pe care o au asupra

metabolismului glucidelor determinând:

- îmbunătăţirea toleranţei la glucoza a organismului,

prin moderarea răspunsului insulinic respectiv o uniformizare benefică şi către un nivel normal al secreţiei de insulina, care protejează pancreasul;

în

acelaşi timp, creşterea procentului de zahăr în sânge.

-

micşorarea necesarului de insulina.

b. Influenţează favorabil secreţia pancreatică.

-

limitarea creşterii procentului de zahăr în sânge.

c. Acţionează favorabil în metabolismul grăsimilor,

b.

Influenţarea favorabilă a secreţiei pancreatice,

respectiv asimilarea, degradarea şi dezasimilarea cu eliberare

de energie, a acestora.

Fibrele alimentare împiedică de asemenea absorbţia grăsimilor pe cale digestivă.

d. Favorizează metabolismul lipoproteinelor respectiv

a colesterolului (molecula acestuia fiind formată dintr-o grăsime şi o proteină).

Fibrele alimentare au două proprietăţi funcţionale

esenţiale:

28

respectiv secreţia de insulina. Acţiunea definitorie a fibrelor alimentare în diabet:

micşorarea necesarului de insulina, prin moderarea răspunsului insulinic şi influenţarea favorabilă a secreţiei pancreatice, respectiv a insulinei. Cu privire la rolul pe care îl au fibrele alimentare în menţinerea unei greutăţi normale a corpului, prin acţiunea lor indirectă în diabet, trebuie arătat că greutatea corporală în plus are două componente:

29

a. Grăsimea în plus, deci acumulată în cantitate prea mare.

b. Apa prea multă acumulată în organism, o retenţie

patologică de apă, peste valoarea normală. După cum se poate observa, cu privire la acest rol fibrele alimentare acţionează direct, atât asupra grăsimilor, prin metabolizarea acestora şi împiedicarea absorbţiei lor pe cale digestivă, cât şi asupra apei din organism pe care o absoarbe în cantitate de cinci ori mai mare decât greutatea lor şi o elimină.

Prin acţionarea în cele două direcţii importante, fibrele alimentare din alimente determină o scădere accelerată şi sigură în greutate, care în caz de obezitate revine la o limită normală.

c. A treia direcţie, de importanţă apropiată, în care

acţionează fibrele alimentare, este aceea de eliminare a substanţelor toxice din organism, o cale indirectă de scădere în greutate şi menţinere a unei greutăţi corporale normale deoarece funcţiile de excreţie ale rinichilor, organelor diges- tive, pielii etc. de multe ori afectate, revin la normal şi contribuie în acelaşi timp la menţinerea unei stări generale de sănătate a organismului.

în legătură cu acest aspect trebuie să amintim că, după unele evaluări, la ora actuală în industria alimentară sunt folosiţi peste 3000 de aditivi alimentari chimici, produşi pe cale industrială iar consumul acestora pentru o persoană este estimat la cantitatea alarmantă de 2,6 kg anual. Fiţi atenţi şi la această cale de scădere în greutate deoarece poate fi „buturuga mică" ce are forţa distructivă de a ne „răsturna", la un moment dat, „carul" plin cu sănătatea pe care o avem. Rezumând schematic rolul fibrelor alimentare în scăderea în greutate şi menţinerea unei greutăţi normale a corpului, avem următoarea reprezentare:

30

Fibre

alimentare

acţiune directă

! —• acţiune indirectă

• eliminarea grăsimilor în plus, din organism eliminarea excesului de apă eliminarea toxinelor

Grafic, reprezentarea diferenţei de fibre alimentare la pâine, poate arăta astfel:

PÂINE ALBA

fibre

alimentare

V

^

k

glucide

proteine

lipide

PÂINE INTEGRALA

glucide

proteine

lipide

PÂINE CU O CANTITATE MĂRITĂ DE FIBRE ALIMENTARE

" fibre

alimentare

\ glucide

^ proteine

v lipide

înarmaţi cu aceste cunoştinţe şi având reprezentarea vizuală a prezenţei fibrelor alimentare şi a celorlalte componente ale pâinii, alegerea ne aparţine fiecăruia şi cu siguranţă denotă grija pe care o avem pentru sănătatea noastră. Inconvenientul fibrelor alimentare este acela că elimină destul de repede din organism unele săruri minerale - calciu, zinc, fier - ceea ce necesită completarea acestor pierderi printr-o alimentaţie echilibrată în săruri minerale. De asemenea celuloza - o componentă a fibrelor alimentare, alături de substanţele pectice, pe care urmează să le analizăm, dereglează absorbţia vitaminei B12 - vitamina antianemică — în intestinul subţire şi intensifică eliminarea acesteia din organism, existând riscul apariţiei unor stări de anemie.

31

Arahide Miere Struguri Rodii Cireşe Mandarine Grapefruit Ananas Banane Căpşuni Coacăze Lămâie Pepene galben Smochine verzi Papaia Gutui Piersici Nectarine Pere Agrişe Mere Prune Nuci Alune Migdale Zmeură Caise Mango Prune uscate Mure Pepene verde Stafide Afine Curmale Portocale Smochine albe uscate

100

18,5%

Tabelul 1. Conţinutul în fibre alimentare al fructelor. Sunt substanţe bune pentru sănătate.

32

Dovlecei Ridichi Anghinare Sfeclă Revent (rubarbă) Varză Vinete Fasole verde Conopidă Sparanghel Dovleac Creson Brocoli Ţelină rădăcini Ţelină frunze Ceapă Castraveţi Ardei Salată verde Morcovi Andive Mărar Napi Roşii Spanac Ciuperci Soia Fetică Cicoare Praz Cartof crud Varză de Bruxelles Salsifi Orez Cartofi fulgi, piure Cartofi chips Cartofi prăjiţi Mazăre verde Mazăre uscată Fasole uscată Avocado Linte uscată Bob verde Bob uscat Năut

Tabelul 2. Conţinutul în fibre alimentare al legumelor. Sunt substanţe bune pentru sănătate.

33

Alte fructe care conţin fibre alimentare în cantităţi variabile: coarne, măceşe, moşmoane, nuca de cocos. Atenţie însă deoarece bolnavului de diabet îi sunt permise numai anumite fructe: mere, gutui, pere, zmeură, agrişe şi coacăze. în tratarea diabetului infantil este indicată cura de mere şi legume (roşii coapte la cuptor), metodă practicată cu succes mai ales în Elveţia, de către anumiţi medici.

o

Zahăr

Făină albă

Porumb fiert

Biscuiţi

Corn, foetaj

Pâine albă

Paste din făină albă

Paste pentru lazane

Gris

Pesmeţi

Pâine integrală de secară Paste din făină integrală de cereale

Pâine integrală L de grâu, orz, ovăz'

Pâine cu tărâţe (coaja de cereale)

Tabelul 3. Conţinutul în fibre alimentare al produselor cereale. Sunt substanţe bune pentru sănătate.

34

Legumele uscate - mazăre, fasole, bob, linte, năut, orez - deşi sunt bogate în fibre alimentare, trebuie consumate cu moderaţie deoarece au o valoare energetică mare, datorită conţinutului ridicat mai ales de glucide dar şi lipide - a se vedea tabelul 22, privind compoziţia legumelor. Pâinea integrală din făina de secară, având un conţinut uşor mai moderat de fibre alimentare, este indicată pentru diabeticii care nu recurg la insulina. Pâinea albă chiar şi cea intermediară, precum şi celelalte produse de panificaţie din făină albă sau parţial cernută, trebuie evitate sau consumate cu multă moderaţie datorită conţinutului mare de glucide (carbohidraţi) pe care îl au, la care se adaugă insuficienţa fibrelor alimentare, inconvenient care măreşte riscul pentru sănătate a consumului acestor produse.

Atenţie mare la fibrele alimentare din fructe, legume şi cereale deoarece lipsa ori insuficienţa lor în alimentaţie poate duce la apariţia multor boli chiar şi a celor grave, cum sunt cancerele de colon, rectal sau de prostată.

şi brânzeturile nu conţin fibre

alimentare. Putem afirma că la ţară, mediu îndeobşte cunoscut pentru sănătatea oamenilor săi, în ultimul timp, cele mai multe boli au intrat prin chioşcurile şi buticurile care vând produse alimentare mult prea rafinate prin industrializare, din care au fost inlăturate în mare parte substanţele nutritive atât de valoroase, de care organismul are nevoie în permanenţă.

Până şi pâinea la cuptor, făcută în gospodăria proprie, din făină proaspăt măcinată, fără nici un fel de adaos chimic şi cu apă curată de la fântână, netratată, este pe cale de dispariţie, odată cu aşa-numita creştere a nivelului de trai,

Carnea,

grăsimile

35

când aproape toate alimentele se cumpără gata preparate, pregătite şi împachetate în cutii ermetic închise multe zile, luni sau chiar ani întregi ori în pungi sau flacoane de plastic, generând în mod direct şi evident o scădere dramatică a stării de sănătate şi în rândul acestor comunităţi, prin manifestarea multor cazuri de îmbolnăvire, de cele mai diferite feluri, care înainte nu existau sau erau puţin cunoscute. Practic, din acest punct de vedere, industrializarea în domeniul alimentaţiei, cu efectele ei dăunătoare, a „nivelat" negativ diferenţa, cu renume şi dăinuire în timp, dintre oraşele poluate nu numai atmosferic dar şi alimentar şi „oaza" de sănătate, de la ţară, cunoscută nu numai prin aerul curat dar şi prin mâncărurile proaspăt gătite şi curate, din produse naturale, fără conservanţi sau alţi aditivi alimentari chimici. Anumite programe naţionale de dezvoltare, îndeosebi în domeniul turismului rural, au început într-o oarecare măsură, reînviind tradiţiile alimentaţiei curate şi mai sănătoase, să remedieze această situaţie şi acesta este cu siguranţă un fapt pozitiv.

2. ALIMENTE CARE CONŢIN SUBSTANŢE PECTICE - PECTINE

A doua „tabletă" naturală de scădere în greutate.

Pectinele sunt substanţe prezente în toate produsele vegetale, inclusiv în fructe. împreună cu zahărul şi în prezenţa unui acid, pectinele formează un gel, proprietate care stă la baza fabricării unor produse alimentare din fructe.

36

Spre deosebire de fibrele alimentare, pectinele trec prin procese de digestie însă acţiunea lor în organism nu afectează asimilarea proteinelor şi nu reduc activitatea enzimelor. Substanţele pectice au o activitate favorabilă în diabet:

a. Determină creşterea, de cea. două ori, a secreţiei de

insulina produsă de pancreas, permiţând astfel diminuarea dozei de insulina administrată artificial şi scăderea glicozuriei.

b. Acţionează în metabolismul grăsimilor. Pectinele

influenţează metabolismul lipidic mai puternic şi mai bene- fic decât fibrele alimentare, prin faptul că leagă de patru ori mai multe lipide decât masa lor, prevenind astfel creşterea colesterolului în sânge, fenomen constatat în diabet dar şi în ateroscleroză, insuficienţă tiroidiană etc.

Prin urmare, rolul pectinelor în diabet, la fel ca şi al

fibrelor alimentare, implică două aspecte, primul fiind esenţial:

a. Acţiunea directă - cu privire la secreţia pancreatică, determinând:

- creşterea, de cea. două ori, a secreţiei de insulina,

făcând astfel posibilă diminuarea dozei de insulina administrată artificial;

- scăderea glicozuriei respectiv a cantităţii de glucoza

din urină. b. Acţiunea indirectă - de menţinere a unei greutăţi normale a corpului, prin faptul că influenţează metabolismul lipidic, legând grăsimile în cantitate de patru ori mai mare decât masa lor şi astfel se previne îndeosebi creşterea colesterolului în sânge, care este frecventă la persoanele supraponderale.

Acţiunea definitorie a pectinelor în diabet: creşterea, de cea. două ori a secreţiei de insulina, permiţând diminuarea dozei de insulina administrată artificial, pe cale medicală.

37

Făcând un rezumat, constatăm că asocirerea în comun

a pectinelor cu fibrele alimentare are două efecte pozitive majore în diabet, prin acţiune directă:

- creşterea, de cea. două ori, a secreţiei de insulina,

determinată de acţiunea pectinelor dar şi a fibrelor alimentare care, la rândul lor, influenţează favorabil secreţia pancreatică.

- îmbunătăţirea toleranţei la glucoza a organismului prin

moderarea răspunsului insulinic şi micşorarea necesarului de insulina.

- limitarea creşterii procentului de zahăr în sânge şi

scăderea glicozuriei, adică a cantităţii de glucoza din urină. Pectinele sunt mai recomandate în alimentaţie, în general, decât fibrele alimentare. Pentru conţinutul lor în pectine sunt indicate următoarele alimente:

- fructe: mere*, gutui*, pere*, zmeură*, coacăze*,

agrişe*.

- alte fructe: afine*, banane, caise*, cireşe, căpşuni,

corcoduşe* (mai mult decât merele), cătina albă - fructe*,

coarne*, dude, fragi, grapefruit, mure*, moşmoane, smochina de Barbaria-fructul cactusului oponce, piersici, prune, păducel, vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză.

-

legume: roşii.

Dintre legume, sparanghelul determină o scădere a glicozuriei. De asemenea vitamina B3 în exces poate cauza modificări ale glicozuriei şi în acelaşi timp ale acidului uric.

* conţinut bogat şi foarte bogat

38

Colesterolul se găseşte în cea mai mare parte în ţesuturile nervoase (creier, nervi, celule nervoase), în intestin (unde este evacuat de bilă) şi în sânge - denumit colesterol sanguin. Aproximativ 40% din colesterolul sanguin provine din alimentaţie iar cea. 60% este produs de organism, prin ficat. Colesterolul este o lipoproteină, molecula acestuia fiind constituită dintr-o grăsime şi o proteină. Importanţa mare pe care o are colesterolul în organism rezultă şi din faptul că au fost acordate treisprezece premii Nobel în medicină, unor oameni de ştiinţă care s-au ocupat de studierea acestei mole- cule. în limite normale, colesterolul are un rol pozitiv, fiind indispensabil vieţii. El intervine în fabricarea unor hormoni (hormonii steroidieni, precum cortizonul; hormonii feminini sau ovarieni; hormonii masculini, precum testosteronul) şi a bilei (un element indispensabil digestiei). In acelaşi timp, colesterolul este un precursor chimic al vitaminei D, care fixează calciul în oase, importantă mai ales la copii, întrucât lipsa ei duce la rahitism. Excesul de colesterol poate fi însă primejdios pentru sănătate. Este considerat colesterol „rău" acela care pleacă de la ficat spre ţesuturi şi celule iar datorită nivelului său ridicat, formează plăci de aterom, îndeosebi pe pereţii arteriali, sub forma unor depozite de grăsime. Este numit LDL colesterol - Low Density Lipoprotein - de la dimensiunea medie a lipoproteinei. Colesterolul „bun" este acela care vine de la ţesuturi şi artere spre ficat, unde este absorbit. Este numit HDL colesterol - High Density Lipoprotein - de la dimensiunea mică a lipoproteinei.

39

Ficatul reprezintă principala uzină de colesterol a organismului, din care acesta porneşte spre ţesuturi şi celule dar şi o „staţie de epurare" întrucât la suprafaţa celulelor acestuia există elemente chimice numite LDL - receptori, care distrug colesterolul LDL prin fragmentarea proteinei, separând astfel colesterolul care, rămas izolat pătrunde în interiorul celulelor ficatului, unde va constitui rezerva necesară fabricării hormonilor şi a vitaminei D. Când receptorii LDL sunt în număr prea mic, ficatul nu-şi mai poate îndeplini funcţia de „staţie de epurare". în consecinţă va creşte concentraţia colesterolului în sânge. Valorile normale ale colesterolului sanguin sunt următoarele:

Colesterol total

1,50-2,40 g/l

Colesterol LDL

1,16-1,55 g/l

Colesterol HDL

0,50-1,10 g/l

Colesterolul este prezent în cantităţi mari în organismul animalelor ierbivore şi carnivore dar, de regulă, lipseşte din alimentele vegetale.

40

Tipul alimentului

Pasăre:

• piept

• pulpă

• supă

Curcă:

• escalop

tavă

Gâscă şi raţă la tavă

Fazan

Prepeliţă

Ficat gras de gâscă şi raţă

Vită:

• muşchi file

• biftec (carne)

• limbă

• inimă

• rinichi

Viţel:

• escalop

• ficat

• rinichi

Iepure

• de câmp

de casă, tocană

Peşte:

• calcan

• caracatiţă

• peşte-sabie

• mihalţ

• crap

ton

ştiucă

coleste-

rol în

mg/100 g

48

50

30

18

155

93

105

75

155

76

82

92

174

329

88

480

670

95

105

22

32

40

42

44

45

45

Tipul alimentului

• somon

• hering

• calcan Atlantic

• scrumbie

merluciu

morun

doradă

limbă-de-mare

limandă

morun afumat

nisetru

păstrăv

biban

sepie

tipar

• • sardină

• • caviar

(icre negre)

Crustacee: • melc de mare

scoici

homari

crab

raci

languste

stridii

creveţi

coleste-

rol în

mg/100 g

45

45

45

45

47

53

58

60

63

65

70

70

70

95

107

130

300

45

47

62

75

136

168

206

225

Tabelul 4a. Conţinutul în colesterol al principalelor alimente.

41

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu alimentele care au un conţinut cât mai mic de colesterol, ţinând seama

în acelaşi timp de ponderea lor recomandată dar şi obişnuită,

în alimentaţie.

Tipul alimentului

coleste-

rol în

mg/100 g

50

13

26

105

120

212

125

75

340

95

220

180

78

74

2135

58

65

275

550

275

550

275

1540

Tipul alimentului

coleste-

rol în

mg/100 g

Broască: • picior

Porc: • jambon (pulpă)

Brânză albă 0% grăsime

Brânză albă 20% grăsime

Brânză albă 40% grăsime

Brânză: • Camembert

0

15

30

• Conţinut ridicat de grăsimi polinesaturate, cu o mare

A se vedea grupa alimentară

• jambon obişnuit

• costiţă

• tocărură cârnaţi

• cârnaţ subţire uscat

• caltaboş (intestine)

• caltaboş alb (organe)

• sângerete

valoare nutritivă şi terapeutică.
71

71

75

75

76

89

a grăsimilor.

Coulommiers

Mozzarella

Munster

Gouda

Roquefort

Cântai

Gruyere

Port-Salut

Parmezan

3. ALIMENTE CARE CONŢIN FRUCTOZĂ

(LEVULOZĂ) ŞI INULINĂ

pate de ficat mortadella

piftie

105

118

121

122

1,8

8

„Pâinea " diabeticului. Mărul -fructul biblic, oprit omului să fie consumat, la începutul existenţei sale dar recomandat în diabet, împreună cu alte fructe.

Oaie:

• but (pulpă spate)

Miel:

la tavă • spată (pulpă faţă)

 

la tavă

 

creier

Cal:

• tavă

 

biftec

Ouă:

1 ou fiert

 

100 g ou fiert

1 ou ochi

100 g ouă ochi

1 gălbenuş de ou

100 g gălbenuş

Lapte:

• degresat

 

semidegresat

nedegresat

Iaurt

Smântână

Unt

Sandviş: jambon şi unt

Desert:

• chec

• frişca

şarlotă

Big Mac

Maioneză

Măsline verzi

Fructele constituie o sursă excelentă de energie,

16 îndeosebi pentru creier şi sistemul muscular. Diabeticilor

10 însă le este permisă consumarea doar a unora dintre ele.

30 Motivul este acela că glucidele (zaharurile) pe care le conţin

168

116

152

136

225

103

61

1000

- zaharoza, glucoza şi fructoză sau levuloza - au un comportament bio-chimic diferit în organism.

a. Zaharoza - compus dizaharid, cu structura formată

dintr-o moleculă de glucoza şi una de fructoză, se transformă, se descompune prin hidrolizare în cele două componente, glucoza şi fructoză iar glucoza este metabolizată în ficat, prin fosforilare, de o enzimă numită hexochinază. cu rol de catalizator, a cărei activitate depinde de insulina.

b. Fructoză - este metabolizată de asemenea în ficat,

fiind fosforilată în fructoză - 1 - fosfat, de o altă enzimă

numită fructokinază, cu acelaşi rol de catalizator, a cărei

Tabelul 4b. Conţinutul în colesterol al principalelor alimente.

42

43

activitate însă nu depinde de insulina - aspect de importanţă majoră deoarece înlesneşte economisirea acesteia, mai ales în cazul diabetului de tip I, în care cantitatea de insulina secretată de pancreas este insuficientă. Deci, se utilizează preponderent în alimentaţie, un cir- cuit glucidic al fructozei, care necesită pentru metabolizare o cantitate mult mai mică de insulina.

Acţiunea definitorie a fructozei (levulozei) în diabet:

metabolizare şi producere de energie fără insulina, prin enzime a căror activitate nu are nevoie de prezenţa acesteia. Prin urmare, sunt indicate acele fructe care au un conţinut cât mai redus de zaharoză şi glucoza şi cât mai ridicat de fructoză şi pectine. Acestea sunt: merele, gutuile, perele, zmeura, agrişele şi coacăzele. Astfel:

- merele, au zaharuri între 7,6-16,4% dintre care,

fructoză 4,15-8,10%; glucoza 2,50-5,55%; zaharoză 3,20- 4,55% şi pectine 0,23-1,14%. -gutuile, au zaharuri între 6,6-13,3% dintre care, fructoză 6,27%; glucoza 2,14%; zaharoză 0,64% şi pectine

0,69-1,13%.

- perele, au zaharuri între 8-15% dintre care, fructoză 7,91%; glucoza 2,40%; zaharoză 1,28% şi pectine 0,14-

0,71%.

- zmeura, are zaharuri între 4,17-10,6% dintre care,

fructoză 2,48-3,37%; glucoza 2,09-3,26%; zaharoză 0,05-

0,25% şi pectine 0,45-2,80%.

care,

fructoză 1,18-3,85%; glucoza 1,19-3,60%; zaharoză 0,13- 0,60% si pectine 0,23-1,62%.

- coacăzele, mai valoroase fiind cele negre, au zaharuri

între 4,1-14% dintre care,

- agrişele,

au

zaharuri

între

4,2-10%

dintre

fructoză şi glucoza deţin cea.

44

89% din totalul zaharurilor, zaharoză 10,2% şi pectine 0,39-

0,93%.

Făcând o apreciere asupra conţinutului acestor fructe în zaharuri şi pectine, fără a lua în calcul coacăzele, la care conţinutul în fructoză şi glucoza sunt date împreună, fără a fi determinată exact ponderea fiecăreia, situaţia se prezintă astfel:

Aspectul

favorabil:

- conţinutul cel mai mare de fructoză îl au merele, până la 8,10%.'

- conţinutul cel mai mare de pectine îl are zmeura, până la 2,80%.

- conţinutul cel mai mic de zaharoză îl are zmeura, până la 0,05%.

- conţinutul cel mai mic de glucoza îl au agrişele, până la 1,19%. '

Aspectul

nefavorabil:

- conţinutul cel mai mic de fructoză îl au agrişele, până la 1,18%. '

- conţinutul cel mai scăzut de pectine îl au perele, până la 0,14%. '

- conţinutul cel mai ridicat de zaharoză îl au merele, până la 4,55%.

- conţinutul cel mai ridicat de glucoza îl au merele,

până la 5,55%. Stabilindu-se care sunt fructele cele mai indicate în regimul alimentar al diabeticilor, un asemena clasament este deosebit de valoros, dând posibilitatea alegerii acestora în funcţie de scopurile urmărite: un aport energetic mai mare - prin fructoză, creşterea secreţiei de insulina - sub acţiunea pectinelor sau amândouă, în acelaşi timp.

45

Pentru a înţelege mai bine de ce alte fructe nu sunt atât de indicate în diabet, la fel ca merele, gutuile, perele, agrişele, zmeura şi coacăzele, redăm în continuare, comparativ, conţinutul în zaharuri şi pectine al unora dintre ele, astfel:

- caisele, au zaharuri între 7-16,6% dintre care, fructoza şi glucoza doar 2,74%; zaharoza cea. 6% şi pectine 0,30-

0,88%.

- căpşunile, au fructoza şi glucoza 4,98%; zaharoza 6,

33% şi pectine 0,10-0,51%.

- prunele, au zaharuri între 7-16% dintre care, fructoza

şi glucoza 3,43%; zaharoza 5,24% şi pectine 0,35-0,95%.

- strugurii, au un conţinut ridicat de zaharuri, între 16-

23,5%.

Se observă la aceste fructe că „adună" prea multe puncte la aspectul negativ, respectiv conţinutul prea mare, din totalul zaharurilor, în zaharoza şi glucoza şi prea puţine la aspectul pozitiv, respectiv conţinutul prea mic în fructoza şi pectine. Asocierea în comun a fructozei cu fibrele alimentare şi pectinele, permite obţinerea unei cantităţi mari de energie necesară organismului, cu un consum minim de insulina. Fructele trebuie consumate în stare proaspătă. Pentru obţinerea energiei necesare, prin metabolizarea rapidă a zaharurilor pe care le conţin, vor fi servite numai pe stomacul gol, nefiind indicată combinarea lor cu nici un alt aliment. Se mai pot consuma totuşi, cu cea. 30 de minute mai devreme de terminarea digerării alimentelor consumate an- terior sau o oră, în cazul altor fructe (banane, curmale, fructe uscate) dar aceasta înseamnă însuşirea cunoştinţelor necesare privind timpul de digestie al alimentelor. De asemenea având în vedere că fructele au un conţinut bogat în vitamine, pentru fixarea vitaminelor A - vitamina

46

vederii, D - vitamina fixării calciului în oase, E - vitamina reproducerii şi K - vitamina antihemoragică, acestea fiind liposolubile, este necesară consumarea lor cu o anumită cantitate de grăsimi vegetale, care se găsesc în migdale, nuci şi alune. Astfel, se pot consuma, orientativ, două mere cu miezul de la o nucă şi jumătate. în acelaşi timp, fructele sunt bogate în săruri minerale, enzime şi alte substanţe, foarte valoroase atât pentru nutriţie cât şi pentru terapie, pe care le vom analiza la momentul potrivit. Fructoz a este de 1,5 ori mai dulce decât zaharoz a şi de 2,2 ori decât glucoza şi are, în comparaţie cu aceasta din urmă, un metabolism mai activ, o viteză de absorbţie la nivel intestinal mai mică şi indicele glicemic mai redus, rezultând următoarele valori calorice:

1 gr de fructoza

3,76 Kcal.

1 gr de glucoza

3,75 Kcal.

1 gr de zaharoza

3,95 Kcal.

1 gr de amidon

4,15 Kcal.

După ce o perioadă îndelungată au fost recomandate diabeticilor glucide pe bază de produse cereale, în special pâinea şi derivatele sale, s-a făcut un prim pas spre realitate indicându-se glucidele (zaharurile) din fructe, despre care se ştie că aduc în acelaşi timp, în organism, multe vitamine, săruri minerale, enzime şi alte substanţe, unele dintre ele cu acţiune directă în terapia diabetului, îndeosebi prin creşterea cantităţii de insulina secretată de pancreas, în mod natural. Pentru că am făcut această distincţie extrem de impor- tantă, între cele două grupe de alimente, este locul să arătăm că trebuie să ţinem seama şi de importanţa legumelor, în

47

această privinţă, exceptându- le pe cele care au un conţinut foarte mare de glucide. în continuare, în privinţa fructelor, s-a mers pe alegerea acelor fructe care conţin cât mai multă fructoză - zahăr natural admis diabeticilor, o cantitate cât mai mare de pectine şi un conţinut cât mai mic de zaharoză şi glucoza - o adevărată „perlă" a bio-chimiei alimentare în tratamentul diabetului. Aplicarea regulilor regimului alimentar disociat a adus încă o strălucire acesteia, prin valenţa nouă, puternică, adăugată efectului terapeutic al alimentaţiei specifice şi controlate, în acest domeniu. Evoluând până la acest stadiu, din acest punct de vedere tratamentul diabetului prin alimentaţie se află obligatoriu în legătură directă cu ştiinţa culturii pomilor fructiferi şi după cum vom vedea şi cu celelalte ştiinţe, ale culturii legumelor şi cerealelor. Prin urmare, trebuie cunoscută şi acceptată realitatea pe deplin demonstrată ştiinţific că agricultura, în primul rând prin ramurile ei pe care le-am enumerat, cu produsele lor îndeosebi cele naturale, înseamnă nutriţie dar cu siguranţă şi tratament al maladiilor chiar a multora dintre ele.

Inulina - este un alt zahăr natural permis diabeticilor. Ea se găseşte în anghinare, topinambur, salsifi, cicoare, păpădie iar detalierile le vom face în cadrul grupei alimentare a legumelor.

48

Sănătatea fiecăruia este un merit pentru faptele bune iar boala o pedeapsă pentru cele rele, în privinţa alimentaţiei, deci eşti pus să-ţi alegi singur răsplata pentru felul în care ai grijă de corpul tău.

49

CAPITOLUL III

GLUCIDELE (HIDRAŢII DE CARBON)

care

contribuie la menţinerea unui nivel normal al glicemiei.

Glucidele iar dintre acestea glucoza, respectiv

metabolizarea ei de către insulina secretată de pancreas pentru

a produce energia necesară organismului, este problema esenţială în diabet. Denumirea de glucide provine de la cuvântul grecesc glykis, care înseamnă dulce. Sub aspectul asigurării glucidelor din cereale, la

începutul acestui capitol să răspundem la o întrebare: care este „rugămintea" diabeticului, aflat în mijlocul unui adevărat „lan" de carbohidraţi, printre atâtea produse de panificaţie, începând în primul rând cu pâinea? Acesta trebuie să înalţe adevăratele cuvinte de înţelepciune şi să spună: Dă-ne nouă pâinea cea de toate zilele dar să nu fie prea albă. De ce? Pentru că din pâinea albă sunt înlăturate acele substanţe denumite fibre alimentare, prezente în cantitate mare în coaja cerealelor - atât de valoroase nu numai pentru diabetic dar

şi pentru omul sănătos - vitamine, săruri minerale şi alte

substanţe. De fapt, ce înseamnă aşa-zisa pâine neagră şi de ce se manifestă acel sentiment de respingere, deocamdată destul de des întâlnit, pentru această pâine, căreia trebuie să-i dăm

Mirtilina

şi

glucochinina

substanţe

naturale

-

51

denumirea corectă, de pâine integrală? De ce sunt o problemă târâtele pe care le conţine şi care dau culoarea acestei pâini? Să fim bine înţeleşi, aceste tărâţe nu sunt altceva decât coaja boabelor de grâu sau a celorlalte cereale. Această coajă a cerealelor, după cum am arătat, la fel ca şi coaja fructelor, este foarte bogată în fibre alimentare, vitamine, săruri minerale etc. Aceste tărâţe sunt fibrele alimentare din cereale, cu capacitatea cea mai mare de hidratare, de 44,7%, substanţe care, după cum am arătat, au un rol de mare importanţă în diabet prin efectele benefice pe care le produc asupra secreţiei de insulina de către pancreas şi a toleranţei la glucoza a organismului. Şi atunci, de ce nu acceptăm realitatea aşa cum este? Dar să vedem ce mai conţine, în cantitate mare, coaja cerealelor:

- vitamina Bl - în coaja de grâu*, secară*, orz*, ovăz*;

- vitamina B3 - în coaja de grâu*;

- vitamina B12 - în coaja de grâu, în cantitate moderată;

- siliciul - în coaja de grâu*, orz*, ovăz*, precum şi

a celorlalte cereale. Vom şti astfel ce aruncăm, înlăturând târâtele din făina de cereale, folosită la fabricarea pâinii. Singura concluzie raţională este aceea că a ne feri de pâinea integrală este o atitudine total nejustificată, înseamnă să renunţăm la un sprijin pe care natura ni-1 pune atât de uşor la îndemână pentru a ne menţine sau recâştiga sănătatea.

Pâinea integrală va fi privită şi va fi primită cu şi mai mare demnitate pe masa noastră dacă analizăm şi un alt aspect: târâtele din pâinea integrală conţin lignină - un tip

* conţinut bogat şi foarte bogat

52

de fibre alimentare, care leagă anumite metale grele ajunse în organism, cum este cazul otrăvirilor, pe care le elimină împiedicând astfel efectul lor malignizant iar în acelaşi timp are şi o acţiune anticancerigenă, îndeosebi în cazul cancerului de sân. Această substanţă se găseşte în cantităţi mai mari şi în coaja perelor. Făcând această comparaţie se constată că şi în cazul altor fructe, coaja unora dintre ele este deosebit de valoroasă. Astfel, coaja merelor conţine de cea. două ori mai mult acid pantotenic - vitamina B5, implicată în căderea părului, mai ales la femei şi vitamina C, decât pulpa acestora. Dar să revenim la analiza glucidelor respectiv a hidraţilor de carbon. Aceştia sunt compuşi chimici care se găsesc în alimente în proporţii variabile, având în primul rând rolul de a furniza energie organismului. Compusul cel mai simplu şi unitatea de bază a glucidelor este glucoza. Ea se obţine prin hidroliza acidă a altor glu- cide - zahărul din fructe, amidonul din făină, cereale, paste făinoase şi celuloză. O bună parte din glucidele conţinute în alimentele pe care le servim sunt folosite imediat de organism pentru activităţile zilnice desfăşurate iar o mică parte este stocată ca rezervă de energie, sub formă de glicogen, în ficat şi muşchi. Creierul este organul cu cel mai mare consum de glucoza, după care urmează ficatul şi sistemul muscular. Glucidele în exces se transformă în grăsimi (lipide) care se depozitează în ţesuturile adipoase din organism, determinând obezitatea, alături de alţi factori. De aceea alimentele cu conţinut mare de glucide trebuie evitate sau consumate cu multă moderaţie.

53

A. GLUCIDELE DIN FRUCTE

Lămâie Migdale Căpşuni Pepene verde Laur american - avocat Zmeură Agrişe Prune Pepene galben Dude Portocale Coacăze Caise Mandarine Papaia Gutui Ananas Mere Piersici Grapefruit Nectarine Pere Vişine Rodii Nuci Alune Struguri Cireşe Mure Smochine verzi Afine Prune uscate Arahide Banane Castane Smochine albe uscate Stafide Miere Curmale

100 110 120

Tabelul 5. Conţinutul în glucide (carbohidraţi) al fructelor.

54

Aşa după cum am arătat, în diabet sunt recomandate fructele care au un conţinut cât mai ridicat de fructoză (levuloză) şi în acelaşi timp de pectine, acestea fiind: merele, gutuile, perele, zmeura, coacăzele şi agrişele. Atenţie deci în privinţa consumului celorlalte fructe, care au un conţinut ridicat de glucoza şi zaharoză. Migdalele, alunele şi nucile sunt admise în regimul diabeticilor, având o cantitate mai redusă de hidranţi de carbon - migdalele 4,5%, nucile şi alunele 15%, şi multă vitamina E, care contribuie la scăderea conţinutului de zahăr în sânge. Conţinutul acestor fructe în vitamina E: nuca 1,5-20,5 mg la 100 gr; migdale 0,5-15 mg la 100 gr; alune 6-6,5 mg la 100 gr. Acordaţi atenţia cuvenită acestor trei fructe, care conţin în acelaşi timp şi grăsimi vegetale mononesaturate, deosebit de valoroase pentru sănătate. Pot avea puterea nutritivă şi terapeutică de a ne trece pragul celor 100 de ani de viaţă şi încă în deplină sănătate, specifică vârstei. Şi când vezi că în piaţă, producătorii agricoli le vând cu kilogramele pentru a-şi cumpăra, să zicem, o obişnuită pereche de cizme din cauciuc, pentru a lucra cu mai multă curăţenie în gospodărie. în privinţa arahidelor, se constată că au, comparativ, un conţinut mult mai mare de hidranţi de carbon, de 29% şi în acelaşi timp prezintă dezavantajul că se consumă numai prăjite, într-o oarecare măsură, putându-se deprecia uleiul vegetal pe care-1 conţin. Afinele - mirtilina din aceste fructe, denumită şi insulina vegetală, substanţa colorantă a afinelor, face să scadă zahărul din sânge având o acţiune antidiabetică, susţinută şi de vitamina E care este hipoglicemiantă şi sunt, în acelaşi timp şi un dizolvant al acidului uric. Sunt contraindicate în diabet următoarele fructe:

smochine albe uscate, stafide, curmale, arahide, banane, castane - datorită conţinutului ridicat de glucide.

55

B. GLUCIDELE DIN LEGUME

Cicoare Dovlecei Castraveţi Creson Andive Sparanghel Măsline negre Ciuperci Roşii Spanac Vinete Avocado Ardei Napi Ţelină frunze Revent (rubarbă) Ridichi Dovleac Varză Conopidă Soia Mărar Salată verde Varză de Bruxelles Fetică Ceapă Anghinare Fasole verde Morcovi Praz Brocoli Măsline verzi Ţelină rădăcină Mazăre verde Cartofi fulgi, piure Bob verde Sfeclă Salsifi Cartof crud Usturoi Cartofi chips Cartofi prăjiţi Fasole uscata Linte uscată Bob uscat Năuţ Mazăre uscată Orez

Tabelul 6. Conţinutul în glucide (carbohidrati) al legumelor.

56

Ca regulă generală, se recomandă evitarea consumului în cantitate prea mare a legumelor cu un conţinut ridicat de glucide, în primul rând a legumelor uscate: mazăre, fasole, bob, linte, orez, năut şi de asemenea, cartofii — cei mai contraindicaţi fiind cartofii prăjiţi şi cartofii chips. Ceapa este hipoglicemiantă prin conţinutul ei în glucochinină, substanţă care are o acţiune mai târzie decât insulina, dar de mai lungă durată.

C.

GLUCIDELE DIN

Porumb fiert Pâine cu tărâţe Pâine integrală de secară Paste din făină integrală de cereale Pâine integrală de grâu, orz, ovăz Pâine albă Corn, foetaj Paste din făină albă Paste pentru lazane Biscuiţi Făină albă Pesmeţi Gris Zahăr

CEREALE

Tabelul 7. Conţinutul în glucide (carbohidrati) al cerealelor.

Pâinea şi celelalte produse din cereale, îndeosebi cele

fost înlăturate fibrele

din făină albă,

cernută,

din care

au

57

alimentare, vor fi evitate sau consumate cu multă moderaţie, datorită conţinutului ridicat de glucide. Zahărul rafinat, atât de des întrebuinţat dar şi celelalte glucide cu absorbţie rapidă, sunt contraindicate deoarece pot duce la diabet sau amplifică suferinţa atunci când boala a început deja să se manifeste.

Glucidele din alimentaţia diabeticului prezintă interes în raport cu cantitatea de glucoza pe care o produc în orga- nism şi creşterea glicemiei, care reprezintă puterea lor glicemică, definită prin noţiunea de „indice glicemic". Acesta este cu atât mai ridicat cu cât nivelul glicemiei induse de glucide este mai mare. Prin prelucrarea industrială a alimentelor care conţin glucide, creşte şi indicele glicemic al acestora (zahărul = 75, fulgii de cartofi = 95, cartofi fierţi = 70, porumbul = 70). Mărimea indicelui glicemic al alimentelor este influenţată nu numai de cantitatea de glucide ci şi de conţinutul lor în fibre alimentare, astfel pâinea albă are indicele glicemic 95 iar pâinea graham 35. Este un exemplu care scoate în evidenţă rolul benefic pe care îl au fibrele alimentare în alimentaţia bolnavului de diabet şi în general într-o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, care corespunde în mod real necesarului bio-chimic al organismului. Glucidele cu indicele glicemic scăzut vor fi numite glucide bune iar cele cu indicele glicemic ridicat, glucide rele. Poţi fi sănătos doar alegând glucidele bune, la fel cum nu poţi spune ca te simţi bine cu cineva care îţi face rău, respectiv când alegi glucidele rele. Alegerea aparţine fiecăruia.

58

Glucide bune - serviţi-le -

Pâine integrală de grâu, orz, ovăz Pâine integrală de secară Pâine cu tărâţe Paste din făină integrală de cereale Făină integrală (necernută) de grâu, secară, orz, ovăz, mei etc. Porumb fiert Germeni de grâu Roşii Varză Castraveţi Ridichi Ardei Salată verde Spanac Vinete Dovlecei Conopidă Mazăre verde Fasole verde Bob verde Ciuperci Soia Dovleac Ţelină Sparanghel Anghinare Orez integral (nedecorticat) Fructe proaspete

Glucide rele — evitaţi-le —

Pâine albă Franzelă şi paste din făină albă Cornuri, biscuiţi Prăjituri din făină albă şi zahăr Foetaje, brioşe Sufleuri Făină albă Gris, pesmeţi Pizza Făină de porumb Amidon Dulciuri Jeleuri Dulceţuri Siropuri Miere îngheţată cu frişca Zahăr alb (rafinat) Băuturi cu zahăr rafinat Sucuri acidulate Orez alb (decorticat) Cartofi Alcool

Tabelul 8. Clasificarea glucidelor.

pentru

cu alimentele care conţin cele mai mici

cantităţi de glucide iar pentru glucidele rele, cu cele care

glucidele bune,

Ordinea

stabilită

de

autor începe,

de regulă,

59

conţin glucide în cantităţi mari, în ambele cazuri fiind prezentate pe grupe de alimente.

acestea

Indice glicemie scăzut

Pâine integrală de grâu, orz, ovăz Pâine integrală de secară Paste din făină integrală de cereale Orez integral (nedecorticat) Pâine cu tărâţe

Mazăre uscată Fasole uscată Bob uscat Linte Năut Lactate Fructe proaspete Bob verde Mazăre verde Fasole verde Fructoză Alte legume verzi

50

50

50

50

45

40

40

40

40

40

35

35

30

25

25

20

15

Indice glicemie ridicat

Maltoză

110

Glucoza

100

Pâine foarte albă

95

Cartofi fulgi

95

Dulceaţă, miere

90

Cornuri, foetaje

85

Prăjituri

85

Zahăr alb (rafinat)

75

Zaharoză

75

Pâine albă

70

Biscuiţi

70

Porumb

70

Orez alb (decorticat)

70

Cartofi

70

Paste din făină albă

65

Banane, castane

60

Stafide

60

Tabelul 9. Clasificarea alimentelor după indicele glicemic.

ordinea

prezintă alimentele pe grupe alimentare.

La

acelaşi

indice

glicemic,

60

stabilită

de

autor

A practica alimentaţia medicală înseamnă a şti să cauţi, să găseşti în alimente, îndeosebi cele naturale şi să consumi în scop terapeutic, ceea ce înainte trebuia să cumperi din farmacie.

61

CAPITOLUL IV

VITAMINELE

Sunt substanţe organice indispensabile vieţii. împreună cu enzimele şi homionii fac parte din grupa biocatalizatorilor, care participă la metabolismul celular. Ele se găsesc în alimentele de origine vegetală şi animală. Viaţa normală, sănătoasă, nu poate fi menţinută dacă organismul viu nu primeşte, ca factori de nutriţie, vitaminele pe care nu le poate sintetiza, sărurile minerale şi celelalte substanţe de care are nevoie. Vitaminele sintetice, pe bază de chimie industrială, nu se pot însă substitui vitaminelor naturale. în acest sens practica a dovedit că anumite afecţiuni, care nu au reacţionat terapeutic la doze importante de vitamine sintetice, au fost vindecate cu cantităţi mult mai mici de vitamine naturale. Prin urmare, la o cantitate administrată farmaceutic, egală cu cea adusă în organism prin alimentaţie, niciodată vitaminele sintetice nu vor avea puterea de vindecare a vitaminelor naturale. Un alt aspect de importanţă majoră este acela că, spre deosebire de farmacia chimică, tratamentul prin alimentaţie nu produce niciodată efecte secundare negative. Este destul să amintim cazurile aduse în atenţia opiniei publice prin mijloacele de mediatizare, al unor medicamente care după

63

ce au fost distribuite prin farmacii, în toată lumea, unor categorii de bolnavi, au fost retrase şi oprită fabricarea lor, constatându-se că au produs efecte secundare, afectând sănătatea prin apariţia sau favorizarea altor boli. Despre vitamine, ca dealtfel şi despre sărurile minerale, trebuie cunoscut şi spus cu fermitate un adevăr: organismul uman, fără necesarul de vitamine şi săruri minerale naturale, luate din alimente, este expus oricând bolilor. Să nu mai vorbim de situaţia în care unele dintre acestea lipsesc în totalitate. De la remedierea acestei grave situaţii medicale a organismului, începe tratamentul bolilor prin medicina bio- chimică alimentară. De aceea, atunci când dorim să ne recăpătăm sau să ne consolidăm sănătatea, primul pas pe care trebuie să-1 facem este acela de a ne aduce în corpul nostru, prin alimentaţie, în cantitatea necesară, vitaminele, sărurile minerale, enzimele şi alte substanţe de care avem nevoie. Fiecare este liber să aleagă, însă conştient, între a se trata bio-chimic, prin alimentaţie, care este cu siguranţă calea cea mai eficientă de tratament, în primul rând a bolilor de metabolism, sau numai chimic, prin produse farmaceutice. Tratamentul bolilor prin alimentaţie este deosebit de complex. Trebuie să cunoaştem în ce alimente se găsesc vitaminele şi sărurile minerale şi în ce cantitate; separarea acestor alimente în grupe alimentare pentru consumul lor în regim disociat, pentru a avea eficienţă medicală; comporta- mentul acestor vitamine în organism; rolul şi modul de acţiune, care sunt „prietenii" lor, respectiv substanţele în prezenţa cărora se fixează în organism, acţionează benefic, sunt mai active ori îşi sporesc efectul, respectiv acţiunea lor

64

sinergică sau acţionează împreună pentru a vindeca o anumită boală; care sunt „duşmanii" lor adică substanţele care le pot distruge sau micşora activitatea. De exempul vitamina E, care are şi o acţiune anticancerigenă, împreună cu vitamina A, vitamina C şi

fibrele alimentare, inhibă formarea de peroxizi ai acizilor graşi polienici, care sunt precursori ai aldehidei malonice şi

a altor substanţe implicate în cancer; o combinaţie optimă

între vitamina E şi vitamina C măreşte capacitatea acestora de detoxifiere a ficatului; acţiunea vitaminei E este favorizată de vitamina A, vitamina C şi magneziu; la stabilitatea vitaminei A în organism participă vitamina E şi lecitina iar protejarea ei se face cu vitamina E, vitamina C şi magneziu; absorbţia fierului (efect antianemic) şi a calciului în oase, sunt facilitate în comun de vitamina C; cuprul contribuie la inactivarea vitaminei C iar exemplele ar putea continua.

In legătură cu importanţa vitaminelor, îndeosebi a celor naturale, să mai amintim doar că malformaţiile congenitale, mai mult sau mai puţin grave, care continuă încă să fie puse de prea mulţi, pe seama unor „blesteme" sau alte fenomene

oculte asemănătoare, sunt în realitate cauzate de lipsa cronică

şi severă a unor vitamine şi a altor substanţe din organismul

mamei, în perioada concepţiei şi până la naştere. De exemplu carenţa vitaminelor B3 şi B9 poate produce la embrioni malformaţii ale ochilor şi cerului gurii, sudura degetelor sau atrofia membrelor.

Totul, viaţa şi sănătatea noastră, sunt „un joc" programat

al substanţelor în apa, asemenea unui ocean, pe care o conţine

corpul uman. Din această perspectivă, bolile pot fi considerate, de regulă, ca fiind o „deprogramare" accidentală a acestui „joc"

65

sau „accidente" bio-chimice, inclusiv prin „coliziuni", ale substanţelor care circulă în organism. Bio-chimismul organismului nostru, calculat, este esenţa vieţii şi sănătăţii noastre, iar bolile, în cele mai multe cazuri, sunt o sancţiune pentru abaterea de la acest „normativ", pe care trebuie să-1 păstrăm în permanenţă, precum şi de la cel genetic. Prin urmare, trebuie să cunoaştem, să acceptăm şi să urmăm calea adevărului în tratamentul de esenţă a multor boli, în primul rând de metabolism, altfel nu există şanse reale de vindecare. De aceea, lipsa sau insuficienţa vitaminelor naturale poate face ca organismul să se îmbolnăvească sau chiar să înceteze să mai trăiască iar una dintre cauze este aceea că alimentele pe care le consumăm sunt mult prea rafinate, deci lipsite de substanţele de care avem nevoie. Vitaminele naturale - personificaţi-le, daţi-le o „carte de identitate", asemenea celei pe care fiinţa umană, fiecare dintre noi, o avem în societate. Judecaţi-le cu adevăr, deci cu dreptate. Nu le condamnaţi, nu le închideţi şi nu le torturaţi, mai ales cu nepăsarea atunci când doar treceţi pe lângă alimentele care le conţin sau pe care le-aţi uitat puse de multă vreme pe rafturile de la bucătărie pentru că ele sunt substanţe vii, iar „suferinţa" lor este suferinţa fiinţei noastre. Aduceţi-le în organism şi lăsaţi-le să circule liber pentru a-şi îndeplini menirea şi ne vor aduce sănătate pe măsura grijii pe care o avem faţă de ele.

66

1. VITAMINA E (tocoferolul).

Are un efect hipoglicemiant, ajutând la scăderea conţinutului de zahăr în sânge. în acelaşi timp, intervine în metabolismul colesterolului în exces, fenomen constatat destul de frecvent în diabet, determinând scăderea acestuia în sânge. De asemenea vitamina E atenuează evoluţia necrozei hepatice prevenind steatoza ficatului (insuficienţa gravă a ficatului prin infiltrarea cu grăsimi a celulelor sale sau degenerescenta grasă a acestuia) prin accelerarea eliminării colesterolului şi secreţiei bilirubinei.

O combinaţie optimă între vitamina E şi vitamina C măreşte capacitatea de detoxifiere a ficatului. Acţiunea definitorie a vitaminei E în diabet: are efect hipoglicemiant. Vitamina E este liposolubilă. Ea rezistă la căldură până la cea. 250°C şi este sensibilă la lumină şi oxigen. Acţiunea ei este favorizată de vitaminele A, C şi de magneziu. Nevoile organismului sunt de 10-25 mg pe zi. Alimente indicate ca sursă de vitamina E:

-fructe: nuca* 1,5-20,5 mg/100 g, migdale dulci* 0,5-15 ml/100 g, alune* 6-6,5 mg/100 g;

- alte fructe: căpşuni, cireşe*, afine, cătina albă - fructe*, castane*, fragi, mure, măceşe, portocale, scoruşe*, lămâie, vişine* - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză;

- legume: mazăre*, roşii, măsline* (cele negre sunt mai

digestive), pătrunjel*, soia, salată verde* (cea. 4 mg la 100 gr.), spanac, ridiche neagră, alge - roşii şi brune, creson, dovleac - seminţe, ţelina;

* conţinut bogat şi foarte bogat

67

- cereale: îndeosebi cele germinate*, grâu, germenii de

grâu* - conţin 20 mg la 100 gr., pâinea din faină integrală*;

- grăsimi: - sunt indicate uleiurile vegetale obţinute

din prima presare la rece, înainte de teasc, deoarece îşi păstrează în totalitate valoarea nutritivă şi terapeutică, atunci când este cazul. Acestea sunt: uleiul din germeni de grâu*, conţine între 150-500 mg/100 gr; uleiul din germeni de porumb*, conţine 250 mg/100 gr; uleiul de soia*, conţine 100 mg/100 gr; uleiul din seminţe de floarea-soarelui, conţine 62 mg/100 gr.

Cu privire la calitatea acestor uleiuri vegetale alimentare, să arătăm că cele mai valoroase sunt uleiurile obţinute prin presare la rece deoarece prin prăjirea seminţelor se depreciază în mare măsură uleiul pe care îl conţin, acelaşi efect avându-1 şi rafinarea uleiului la temperatură înaltă. De obicei se fac până la trei presări, pentru extragerea uleiului din seminţe, cel mai valoros fiind acela obţinut din prima presare, înainte de teasc.

- produse animale: oul, gălbenuşul de ou*, organele de

animale - îndeosebi ficatul*;

- alte produse: polen şi seminţele de floarea-soarelui,

care conţin 44 mg/100 gr. Pierderi mari de vitamina E, de cea. două treimi, au loc în cazul păstrării alimentelor, prelucrare culinară, inactivare parţială în intestin şi rafinarea produselor.

Din acest motiv se recomandă ca uleiurile vegetale să fie obţinute din prima presare la rece iar nu prin prăjirea seminţelor şi rafinare, operaţie care se face de asemenea la temperaturi ridicate, depreciindu-se calitatea acestora. Făina albă conţine doar 10-20% din vitamina E existentă în grâu. De aceea prin simplu fapt de a consuma pâine

68

integrală, deci din faină de cereale necernută, aşa cum sunt acestea în stare naturală după măcinare, se suplimentează considerabil aportul acestei vitamine în organism de cea. 5- 10 ori. Luând în considerare numai acest aspect şi veţi observa starea de sănătate mult mai bună a diabeticului care consumă pâine integrală, cu multă vitamina E şi în acelaşi timp multe fibre alimentare, faţă de cel care până acuma a ales pâinea albă. în această privinţă fiţi convinşi că farmacia naturală ne asigură întregul necesar de vitamina E, oricât ar fi el de mare, prin suplimentarea cu fibre alimentare - tărâţe, a pâinii pe care o servim la masă şi prin celelalte alimente, în conţinutul cărora această vitamină este prezentă în cantitate mare.

2. VITAMINA C (acidul ascorbic)

Are o importanţă vitală pentru organism. Ea este hidrosolubilă. Necesarul zilnic la adulţi este de 75-90 mg. La femeile gravide acest necesar este de cea. 100 mg pe zi iar la cele care alăptează de cea. 150 mg/zi. Lipsa precum şi insuficienţa acestei vitamine în orga- nism predispune la hiperglicemie şi creşterea colesterolului şi este frecventă la diabetici şi la fumători, fiecare ţigară fumată distrugând între 25 şi 100 mg de vitamina C. Ea are rolul de a reduce colesterolul din sânge. O combinaţie optimă între vitamina C şi vitamina E, măreşte capacitatea de detoxifiere a ficatului. Acţiunea vitaminei C este favorizată de vitaminele A, E, P, de calciu şi magneziu.

69

Această vitamină protejează cristalinul globului ocular, întârziind procesul cataractei cu cea. 50% şi reduce ritmul de opacitate al acestuia îndeosebi la persoanele vârstnice. Acţiunea definitorie a vitaminei C în diabet: lipsa şi de asemenea, insuficienţa acestei vitamine predispune la hiperglicemie. Este indicată în primul rând, vitamina C naturală, din fructe şi legume proaspete iar nu cea sintetică, din farmacie. Se recomandă consumarea pe cât posibil, a fructelor împreună cu coaja, care este bogată în vitamina C, celuloză şi antociani. Această vitamină nu se depozitează în organism, de aceea necesarul trebuie asigurat printr-un aport zilnic corespunzător. Excesul de vitamina C se elimină prin urină iar specialiştii consideră că nu se poate produce o hiper- vitaminoză C. Este uşor distrusă prin fierbere, pierzându-se între 30- 90% din conţinutul iniţial al alimentelor. Adăugarea de sare de bucătărie în apa din vasul în care se fierb legumele, micşorează procentul de distrugere a vitaminei C. De asemenea este sensibilă la lumină şi oxigen. Ea se oxidează repede în prezenţa oxigenului şi a substanţelor alcaline. împotriva oxidării vitaminei C acţionează, printre alte substanţe, vitamina P (sau C2 - citrina) şi antocianii - pigmenţi de culoare roşie, roză, portocalie, violetă sau albastră care se găsesc în pieliţa, pulpa şi sucul unor soiuri de fructe, în petalele florilor sau chiar în frunzele şi scoarţa lăstarilor. Antocianii din coacăzele negre, afine şi căpşuni asigură

o bună stabilitate a vitaminei C şi de asemenea, măresc acuitatea vizuală. Dintre zaharuri, stabilitatea cea mai mare o realizează fructoza (levuloza) urmată de maltoză, zaharoză

şi glucoza.

70

Cuprul contribuie la inactivarea vitaminei C. în fructe şi legume există o metalenzimă, numită ascorbicoxidaza, în componenţa căreia intră şi cuprul şi care oxidează vitamina C - acidul ascorbic. Fructele citrice - portocale, grapefruit, lămâi, mandarine - coacăzele şi măceşele sunt lipsite de ascorbicoxidaza fiind surse excelente de vitamina C. Insuficienţa vitaminei C în organism se poate produce prin utilizarea timp îndelungat a vitaminei C farmaceutice în exces, care provoacă o excreţie sporită a vitaminei C naturală în urină, a anticoncepţionalelor orale şi prin excesul de alcool, anticonvulsive şi tetracicline. în cazul hipovitaminozelor severe de vitamina C, apare afecţiunea cunoscută sub numele de scorbut sau „boala marinarilor". Alimente indicate ca sursă de vitamina C:

- fructe: mere*, gutui, pere, zmeura*- fructele conţin 19,36-31,88 mg/100 gr, în timp ce în frunze sunt 800 mg/ 100 gr, de cea. 20 de ori mai mult; agrişe*, coacăze*- mai ales cele negre, care ocupă locul 3, după măceşe şi cătina albă); - alte fructe: afine*, alune, ananas, cătină albă - fructe* (locul 2, după măceşe), castane* (50 mg la 100 de gr., cât

o lămâie), căpşuni*, cireşe, caise, corcoduşe, coarne, curmale, dude*, fragi*, grapefruit*, lămâie, mandarine, laur american

- avocat (fructul avocatierului), mure*, merişoare, măceşe*

(locul 1); nucă*, piersici, pepene galben, portocale* (50- 100 mg la 100 gr suc, printre cele mai bogate), papaia*, porumbe, păducel, scoruşe* (locul 4 - după măceşe, cătina albă şi coacăzele negre), vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză.

* conţinut bogat şi foarte bogat

71

- legume: ceapă, castravete, conopidă*, ardei*, anghinare, ardei iute*, asmăţui*, anason, alge - roşii şi brune, ciuperci, fasole verde, fasole uscată, linte, năut, hrean* - rădăcini şi frunze, creson*, mazăre verde, măcriş*, măsline, mărar*, fetică* - şi frunze, nap*, pătrunjel* (240 mg la 100 gr, de 4 ori mai multă decât în portocale şi varză şi de 2 ori mai multă decât în creson), roşii*, salată verde, ridiche roşie, praz, ridiche neagră, păpădia*, revent (rubarbă), spanac*, sparanghel, tarhon*, topinambur, ţelină, varză*, usturoi (conţine şi principii antibiotice), varză roşie, vânătă. - alte produse: polen, hamei*, chimen frunze* (condi- ment şi garnitură pentru carne şi peşte) şi rădăcina* (ingre- dient pentru salate), urzica vie* (de 2,5 ori mai multă decât lămâia şi de 10 ori mai multă decăt mărul).

3. VITAMINA P sau C2 (citrina)

Este o vitamină hidrosolubilă. Necesarul zilnic de vitamina C2 este de 10-20 mg pentru fiecare 500 mg vitamina C, fiind necesare minimum 100 mg de vitamina C complex.

Comportamentul acestei vitamine faţă de diferiţi factori este asemănător cu cel al vitaminei C. Nu este toxică, în exces fiind eliminată prin urină şi transpiraţie. Această vitamină măreşte rezistenţa vaselor capilare şi reglează permeabilitatea lor, simbolul „P" însemnând vitamina permeabilităţii.

ameliorând

Ea acţionează în hemoragiile retiniene,

suferinţa

retinei

la

bolnavii

de

diabet

care

au

această

afecţiune.

* conţinut bogat şi foarte bogat

72

în acelaşi timp, intervine şi în alte hemoragii, cum sunt cele capilare, infecţioase, reumatismale, toxice sau medica- mentoase. Insuficienţa vitaminei C2 măreşte fragilitatea capilară şi scade rezistenţa organismului la diabet, precum şi la hepatită şi nefrită. Acţiunea definitorie a vitaminei C2 în diabet: măreşte rezistenţa organismului la diabet, întăreşte structura vaselor capilare şi normalizează permeabilitatea acestora. Alimente indicate ca sursă de vitamină C2:

- fructe: mere*, coacăze negre*, zmeură* - şi în frunze,

pere.

- alte fructe: afine*, cireşe*, caise*, căpşuni, alune,

cătina albă - fructe*, grapefruit*, lămâie, măceşe*, portocale*, pepene galben, mandarine, mure, păducel*, scoruşe*, prune*, struguri*, vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză.

în stratul alb al cojii fructelor citrice se află de cea. zece ori mai multă vitamină C2 decât în pulpa şi sucul acestora.

- legume: ardei, mazăre, ardei iute, paprika, hrişcă* (din

aceasta se extrage industrial, conţinând multă vitamină C2),

pătrunjel, spanac, ridiche roşie, varză.

- alte produse: ceai.

4. VITAMINA Bl

(tiamina, aneurina)

Este

fierbere.

o

vitamină

hidrosolubilă

Insuficienţa

vitaminei

metabolismul

glucidelor.

Bl

în

* conţinut bogat şi foarte bogat

73

şi

este

distrusă

prin

organism,

perturbă

Creşterea cantităţii de glucide în alimentaţie măreşte şi necesarul de vitamina Bl iar excesul de glucide poate provoca o insuficienţă a vitaminei Bl şi a întregului com- plex vitaminic B. în acelaşi timp, vitamina Bl stimulează transformarea excesului de glucide în lipide. Asimilarea vitaminei B1 este favorizată de substanţele pectice, care au o acţiune mai activă în organism decât fibrele alimentare şi de magneziu.

Acţiunea vitaminei Bl este stimulată de vitamina C şi în acelaşi timp, de zinc, care favorizează şi absorbţia acesteia. Acţiunea definitorie a vitaminei Bl în diabet: insuficienţa acesteia perturbă metabolismul glucidic. Alimente indicate ca sursă de vitamina Bl:

- fructe: mere*, gutui, pere*, zmeură, agrişe, coacăze;

- alte fructe: afine, cireşe, căpşuni, fragi, grapefruit*,

portocale*, mandarine, lămâie*, citricele - în general, piersici*, vişine, struguri*, prune*, nucă*, alune*, arahide*, banane*, caise*, castane*, curmale, smochine (în cantitate mică), dude, mure, cătina albă — fructe, merişoare, porumbe, măceşe, păducel, scoruşe — dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză;

- legume: ciuperci, mazăre*, anason, hrean, cteson, orez nedecorticat*, roşii, varză, vânătă, soia*, păpădia, sparanghel;

- cereale: grâu*, secară*, orz*, ovăz* - în cantitate

mare în coaja acestor cereale; - produse animale: came de pasăre*, carne de vită*, came de miel*, gălbenuşul de ou*, lapte de vacă*, lapte de capră*; - alte produse: drojdiile*.

* conţinut bogat şi foarte bogat

74

Ignoranţa în domeniul alimentaţiei poate aduce cu ea multă durere. Am văzut oameni suferind din cauza bolilor, neştiind că reazemul vieţii şi sănătăţii lor se află în bucătăria casei şi în cămara cu alimente.

CAPITOLUL V

SĂRURILE MINERALE

Sunt substanţe anorganice prezente în scoarţa terestră. De aici ele trec în apă şi plante iar apoi ajung prin alimentaţie în organismul uman, fiind luate prin hrană şi de animale. Ele au un rol important în funcţiile vitaminelor. Orice carenţă de săruri minerale în organism poate cauza manifestări patologice mai mult sau mai puţin grave. Datorită faptului că sunt eliminate din organism cu regularitate prin organele de excreţie, aportul lor trebuie asigurat în permanenţă şi cu ritmicitate, prin alimentaţie.

1. ZINCUL

Intră în compoziţia insulinei şi stimulează secreţia acesteia (hormon hipoglicemiant). Cantitatea totală de zinc aflată în organism este de cea. 1,8 gr şi este depozitată în cea mai mare parte în prostată (de zece ori mai mult decât în oricare alt organ al corpului). Necesarul zilnic este de cea. 15 mg., cantitate uşor de procurat printr-o alimentaţie echilibrată în substanţe nutri- tive, care furnizează aproximativ acest necesar. Trebuie remarcat însă că numai 30^50% din cantitatea de zinc aflată în alimentele consumate, este absorbită de organism.

77

Excesul de fibre alimentare în alimentaţie poate pro- duce o excreţie excesivă de zinc şi de asemenea, o eliminare crescută de calciu. Insuficienţa sau dereglarea absorbţiei zincului în orga- nism constituie principala cauză a apariţiei diabetului zaharat. Acţiunea definitorie a zincului în diabet: stimulează secreţia de insulina a pancreasului. Alimente indicate ca sursă de zinc:

- fructe: mere*, zmeură*, pere*, agrişe*, coacăze negre;

- alte fructe: afine, banane*, castane, fragi, cireşe,

piersici*, portocale, nucă (cea mai bogată în zinc şi cupru

dintre toate fructele), scoruşe, lămâie, vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză.

- legume: spanac, roşii, ciuperci, soia, creson, dovleac

- seminţe*, muştarul, salata verde, alge - roşii şi brune*, fasole uscată, usturoi, vânătă, macriş*, sfecla roşie, varza.

Spanacul activează secreţia pancreatică (spinach sekretin).

- cereale: grâu - integral, încolţit; orz.

- carne şi alte produse animale: carnea* - de vită,

ficatul* - în special, dintre organe; peşte, ouă - gălbenuş* ;

- alte produse: drojdia de bere, cafea.

2. POTASIUL

Cantitatea totală de potasiu din organism este de 130-150 gr iar necesarul zilnic este de 3-4 gr., fiind uşor de procurat printr-o alimentaţie echilibrată.

* conţinut bogat şi foarte bogat

78

Potasiul reglează activitatea hormonilor de insulina şi a celor de adrenalină. De asemenea, insuficienţa potasiului în organism produce hipoglicemie. împreună cu sodiul, acesta normalizează ritmul cardiac, care poate fi afectat în caz de diabet. Atât deficitul cât şi surplusul de potasiu produc perturbări în buna funcţionare a inimii. Asimilarea potasiului în organism scade în cazul insuficienţei vitaminei A. Excesul de potasiu se elimină prin rinichi. Acţiunea definitorie a potasiului în diabet: reglează activitatea hormonilor de insulina şi normalizează ritmul cardiac, care poate fi afectat la diabetici. Alimente indicate ca sursă de potasiu:

- fructe: coacăze negre* (se găseşte împreună cu magneziul şi calciul — minerale alcalinizante), pere*, gutui, agrişe (cea. 280 mg la 100 gr.), mere, zmeură. - alte fructe: afine, ananas, banane*, arahide, cireşe*, căpşuni, caise*, castane*, grapefruit, portocale, mure*, prune, măceşe, piersici*, struguri*, alune*, migdale (700 mg la 100 gr.), nucă*, fragi, curmale, cătina albă - fructe, porumbe, smochine - îndeosebi cele uscate*, lămâie, vişine - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. - legume: ceapă, ciuperci, ardei, conopidă, ardei iute, mazăre verde, mazăre uscată*, măsline*, fasole verde, fasole uscată, măcriş, anason, hrean, salată verde, alge - roşii şi brune*, linte*, năut, morcov, nap, rutabaga (specie de varză), sfecla roşie* (locul 2 ca element vegetal, după drojdia de bere), spanac, roşii, praz, pătrunjel - frunze*, păpădia, sparanghel, soia*, ţelină, ridiche, vânătă, varză.

* conţinut bogat şi foarte bogat

79

- cereale: grâu, orz, ovăz, pâinea integrală din faina

acestora.

- produse animale: carne de vită, peşte, ou - gălbenuş.

- alte produse: polen, drojdia de bere* (locul 1, ca ele-

ment vegetal), cafea, cacao - pudră, chimen, hameiul. Potasiul are o acţiune alcalinizantă iar conţinutul lui în produsele vegetale, inclusiv în fructe, este de 21-320 de ori mai mare decât al sodiului, care predomină în produsele animale având o acţiune acidifiantă.

Plantele (organele vegetale), inclusiv fructele, solicită mai mult potasiu decât sodiu, spre deosebire de animale, care preferă sodiul. Există o dietă potasică în care nu trebuie să se consume alimente care conţin sodiu.

3. MAGNEZIUL

Este un element chimic esenţial pentru viaţă. Insuficienţa magneziului produce tulburări ale ritmului cardiac mai ales la diabetici. Corpul uman conţine în medie 25 gr de magneziu. Necesarul zilnic este de cea. 250-350 mg. La femei, în perioadele de sarcină şi alăptare, acest necesar zilnic poate creşte până la 450 mg. O alimentaţie normală aduce un aport suficient de magneziu în organism.

Acţiunea definitorie a magneziului în diabet: insuficienţa lui produce tulburări ale ritmului cardiac, mai ales la diabetici. Alimente indicate ca sursă de magneziu:

- fructe: mere, coacăze negre, agrişe, gutui, pere, zmeură.

* conţinut bogat şi foarte bogat

80

- alte fructe: afine*, caise, banane, curmale*, castane*,

cireşe, ananas, căpşuni, grapefruit*, cătina albă - fructe*, fragi, mure, portocale, piersici, prune, struguri, măceşe, alune*, nuci*, migdale* (225 mg la 100 de gr., aproape dublu faţă de nuci şi alune), merişoare - şi în frunze, porumbe, scoruşe*, lămâie, vişine* - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză.

- legume: ciuperci, castravete, hrean, alge - roşii şi

brune*, măcriş, creson, mei, năut, nap, hrişcă*, mazăre uscată*, spanac, soia, ţelină, morcov, fasole uscată*, măsline, pătrunjel, praz, salată verde, roşii, păpădie, ridiche roşie,

rutabaga (specie de varză), sfeclă roşie, vânătă, varză.

- cereale: grâul - îndeosebi în germeni*, orz*, ovăz*.

Germinarea atrage transformări foarte mari ale grâului:

grăuntele întreg conţine 133 mg% magneziu în timp ce grăuntele încolţit conţine 342 mg% magneziu.

- produse animale: carnea de vită, peşte, brânza de vacă, ou - gălbenuş.

- alte produse: drojdia de bere, cafea, chimen, hameiul.

Trebuie arătat că prin pregătire culinară se pierde aproape jumătate din conţinutul în magneziu al alimentelor aflate în stare crudă iar prin rafinare, pierderile ajung până la 80% sau chiar 90%.

4. SILICIUL

Ameliorează stările diabetice. Pancreasul conţine cea mai mare cantitate de siliciu din organism fiind cel mai puţin tuberculizabil dintre toate organele.

* conţinut bogat şi foarte bogat

81

El are un rol capital în nutriţia generală, imunitatea organică, eliminarea toxinelor şi starea generală de sănătate. în organismul uman se găsesc cea. 7 gr de siliciu iar necesarul zilnic este de 20-30 mg. Absorbţia siliciului necesită o cantitate suficientă de acid clorhidric, conţinut în sucul gastric secretat de stomac. Acţiunea definitorie a siliciului în diabet: asigură o rezistenţă mai bună a organismului la bolnavii de diabet. Alimente indicate ca sursă de siliciu:

- fructe: mere; fructele în general, îndeosebi în coajă*.

- alte fructe: fragi, cătina albă - fructe, struguri, lămâie - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză.

- legume: ceapă, ciuperci, fasole verde, civetă, hrean,

măsline*, praz, alge - roşii şi brune*, mei, năut, haşmă,

păpădia*, ridiche*, păstârnac, topinambur, rutabaga (specie de varză), sfecla roşie, usturoi.

- cereale: grâu integral, orz integral*, ovăz integral*;

cerealele - îndeosebi în coajă.

- produse animale: carnea.

- alte produse: polenul, urzica vie; apa curată din sol -

îndeosebi cea silicioasă*, nu cea calcaroasă care este săracă în siliciu.

Pâinea albă şi orezul alb (decorticat) sunt în mare parte lipsite de siliciu, care este înlăturat prin rafinare.

5.

NICHELUL

Stimulează funcţiile pancreatice fiind indicat în diabet precum şi cele ale ficatului.

* conţinut bogat şi foarte bogat

82

Acţiunea definitorie a nichelului în diabet: măreşte secreţia pancreatică. Alimente indicate ca sursă de nichel:

- fructe: caise, struguri - dar atenţie la conţinutul în

glucoza şi zaharoză.

- legume: ceapă, fasole verde, fasole uscată, alge - roşii

şi brune*, creson, varză roşie, spanac, roşii, morcov, măcriş, varză.

6.

VANADIUL

Ameliorează eficienţa insulinei, de asemenea îmbună- tăţeşte toleranţa la glucoza a organismului prin scăderea semnificativă a rezistenţei la insulina şi reglează nivelul glucozei sanguine. Acţiunea definitorie a vanadiului în diabet: reglează nivelul glucozei sanguine. Alimente indicate ca sursă de vanadiu:

- legume: alge - roşii şi brune*, piper negru.

- cereale

- produse animale: carne, scoici, crustacee.

integrale.

7. CROMUL

Intervine în metabolismul glucozei, ameliorând eficienţa insulinei şi favorizând trecerea glucozei din sânge în celule. De asemenea acţionează în sinteza colesterolului şi a grăsimilor. Acţiunea definitorie a cromului în diabet: participă la metabolizarea glucozei.

83

în alimentaţia noastră obişnuită, cromul în general se găseşte în cantităţi insuficiente. în plus, se constată că un consum crescut de zaharuri rapide îndeosebi dulciurile, cum se obişnuieşte uneori, duce la o eliminare crescută de crom în urină cauzându-se astfel o carenţă a acestuia în organism, care poate favoriza pe termen lung apariţia şi evoluţia diabetului de tip II. Alimente indicate ca sursă de crom:

- produse animale: crustacee, moluşte.

— alte produse: drojdia de bere.

8. COBALTUL

Se găseşte în toate ţesuturile mai ales în pancreas. Acesta acţionează sinergie cu manganul şi cuprul şi activează activitatea unor enzime. Excesul de cobalt este rar întâlnit, el putând provoca hipertrofia tiroidei.

Acţiunea definitorie a cobaltului în diabet: măreşte eficienţa secreţiei pancreatice prin activarea unor enzime pe care aceasta le conţine. Alimente indicate ca sursă de cobalt:

— fructe: mere, pere.

— alte fructe: cireşe, caise, nuci, smochine, vişine — dar

atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. - legume: ciuperci, fasole verde, fasole uscată, salată verde, alge - roşii şi brune*, sfecla roşie, spanac, roşii, varză.

- cereale: grâu integral.

* conţinut bogat şi foarte bogat

84

- produse animale: came, ficat, rinichi.

- alte produse: chimen.

Prin pregătire culinară şi rafinare se pierde peste 50% din cantitatea de cobalt conţinută iniţial în alimente.

9. ASOCIERI DE SĂRURI MINERALE

Este indicată asocierea zinc-nichel-cobalt. Pentru metabolismul bilă - săruri minerale sunt indi- cate fructele mai bogate în celuloză:

- cele mai indicate fructe: pere, coacăze, zmeură.

- alte fructe: caise, prune, mure, măceşe, coarne,

moşmoane - dar atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză. Celuloza din fructe are o structură mai fină decât celuloza din cereale, trecând mai uşor prin intestine sub formă de hidrocaloizi.

întreaga omenire s-a născut dintr-o „mireasmă" trimisă printr-o suflare corpului omenesc pentru a primi viaţă — asemenea parfumului florilor purtat de vânt — care apoi s-a răspândit pretutindeni. Ce sunt atunci, de exemplu enzimele, în raport cu alimentele în care se află, decât „miresmele" acestora.

CAPITOLUL VI

ENZIMELE

Sunt fermenţi care împreună cu vitaminele şi hormonii fac parte din grupa biocatalizatorilor. Rolul lor catalizator este de o mare importanţă deoarece înlesneşte producerea tuturor transformărilor bio-chimice care au loc în regnul vegetal şi animal respectiv reacţiile de formare (sinteză) şi de degradare a substanţelor din plante, animale şi microorganisme. Numeroase enzime au în structura lor săruri minerale iar altele au nevoie şi de săruri minerale şi de vitamine pentru a fi puse în acţiune. în organismul uman acţionează două tipuri de enzime şi anume:

- enzime endogene, care sunt fermenţi secretaţi de glandele digestive, cu rolul de a regla digestia; - enzime exogene sau enzime propriu-zise, care nu sunt produse în organism, trebuind să fie procurate din mediul exterior, prin consumul de alimente vegetale şi animale. Acestea au importanţa cea mai mare în buna funcţionare a organismului. Enzimele exogene se găsesc în cantităţi foarte mici în organism însă au o importanţă extrem de mare deoarece fără ele nu pot avea loc procesele chimice de metabolizare (transformare) la nivelul celulelor, ţesuturilor şi diferitelor

89

organe, nu se poate produce înmulţirea celulelor şi nici creşterea şi dezvoltarea plantelor şi animalelor. Se consideră că numărul enzimelor care se află la un moment dat în organism este de cea. 1000 şi că importanţa lor terapeutică şi sanogenă ar fi cu mult mai mare decât cea a vitaminelor. în organismul uman enzimele sunt active biologic numai la temperatura de cea. 37°C, specifică acestuia. La 43°C multe dintre enzime îşi încetează activitatea, puţine fiind acelea care rezistă la temperaturi mai mari, până la 100°C. S-a constatat câ în alimentaţie este foarte indicat consumul de crudităţi de legume şi fructe deoarece au un conţinut bogat de enzime şi cantităţi mari de apă, care curăţă organismul de toxine. Obişnuiţi să mâncaţi zilnic sau cât mai des câteva roşii, numai cu puţină sare pentru a fi mai gustoase, fără nici un alt aliment şi veţi simţi cum vă curăţă corpul de toxine, inclusiv sângele, fiind ca un al treilea rinichi în organism. Puteţi alege şi alte legume care conţin multă apă şi substanţe antitoxice. Este un aspect important care face să fie atât de valoroase pentru sănătate salatele din crudităţi de legume. Prin prepararea termică a unor alimente îndeosebi cele crude (legume şi fructe), unele vitamine sunt distruse iar sărurile minerale pe care le conţin - cum sunt potasiul, calciul, fosforul, magneziul - se devalorizează calitativ şi se reduce asimilarea lor în organism. La rândul lor enzimele sunt inactivate şi la fel ca alte toxine, suprasolicită ficatul, care este un adevărat „laborator de enzime", rinichii era, a căror posibilităţi de eliminare sunt depăşite şi se depun în unele zone mai slăbite ale organismului, cauzând astfel apariţia unor boli sau agravarea celor deja existente.

90

Deci atenţie! Conţinutul în enzime al alimentelor pe care le servim, precum şi pregătirea şi prepararea acestora,

cu păstrarea în cât mai mare măsură a principiilor bio-chimice pe care le au în stare naturală, asigură prezenţa lor şi în corpul nostru şi este o cheie a ecuaţiei sănătăţii noastre. Alimente bogate în enzime:

- fructe: mere, gutui, pere, agrişe, zmeură, coacăze;

- alte fructe: afine, caise, cireşe, prune, vişine - dar

atenţie la conţinutul în glucoza şi zaharoză;

- legume: ceapă, praz, roşii, salată verde, spanac, soia,

usturoi, sfecla roşie; legumele şi zarzavaturile, în general;

- cereale: germenii de grâu, târâtele de grâu;

- produse animale: gălbenuşul de ou (crud sau preparat

moale), laptele de vacă crud (tolerat numai de cei cu ficatul sănătos); - alte produse: mierea. Dacă temperaturile înalte constituie un mediu ostil, în care enzimele şi unele vitamine nu supravieţuiesc iar potenţialul nutritiv şi terapeutic al sărurilor minerale se micşorează, atunci aragazul din bucătărie, utilizat prea mult, poate fi considerat un „călău" al enzimelor şi vitaminelor şi un „tartor" al sărurilor minerale; zacusca - dacă nu este făcută şi consumată într-un scop medical anume - un masacru de enzime iar cămara cu multe compoturi de fructe, un cimitir al acestora. De asemenea, frigiderul care adăposteşte prea multe mâncăruri gătite şi pentru prea mult timp, poate fi considerat un „complice" la aceste manifestări negative. Prin urmare, trebuie să dezaprobăm atât alimentele dăunătoare cât şi tehnologia care contribuie la o alimentaţie nesănătoasă. Cred că această remarcă ne poate ajuta şi mai mult să facem distincţia între ceea ce înseamnă alimentele naturale

91

şi alimentele prelucrate, mai ales termic şi să alegem calea cea mai bună, din acest punct de vedere, pentru sănătate.

La finalul analizei substanţelor din alimente direct implicate în diabet, metaforic spus, este necesar să avem în grădina noastră - care trebuie să ne fie propriul cabinet medical şi farmacie, - un pom cu trunchiul şi crengile învelite cu fibre alimentare, asemenea coajei fructelor şi boabelor de cereale care învelesc miezul acestora, prin care circulă seva din fructoză şi inulină, cu frunze din pectine, flori din vitamine şi săruri minerale, încărcate cu enzime, asemenea polenului acestora, pe care să le consumăm pentru a ne asigura sănătatea.

92

PARTE A

A

II- A

FARMACIA ALCĂTUIRII MENIURILOR ŞI ALIMENTAŢIEI ÎN DIABET

Nu suntem departe de adevăr, chiar putem spune că-l descriem întocmai, afirmând că un imperiu al suferinţei, asociată în multe cazuri cu sărăcia şi altul al banilor, se nasc din ignoranţa în domeniul alimentaţiei.

CAPITOLUL VII

GRUPELE DE ALIMENTE ŞI REGIMUL ALIMENTAR DISOCIAT

într-o strictă clasificare, în funcţie de elementele nutri- tive pe care le conţin, alimentele se grupează în: proteine (carne, alte produse animale şi vegetale), lipide (grăsimi) şi glucide (carbohidraţi). Ele mai conţin vitamine, săruri minerale şi sunt alcătuite şi din apă, materii nedigerabile, cum sunt fibrele alimentare şi alte substanţe. Regimul alimentar disociat presupune consumul separat al alimentelor, corespunzător celor trei categorii de substanţe nutritive pe care le conţin: proteine, lipide şi glucide. Această cerinţă nu este în totalitate posibilă deoarece în conţinutul natural al alimentelor, de regulă, domină una din cele trei categorii de substanţe nutritive, în timp ce celelalte două sunt şi ele prezente, în cantităţi variabile iar în unele cazuri însăşi modul de alcătuire al meniurilor, care trebuie să servească la vindecarea bolilor, fără a mai lua în discuţie tradiţia culinară, necesită o oarecare combinare a acestora. De aceea, din motive practice şi pentru a înţelege mai bine regulile alimentaţiei în diabet, cu efect nutritiv şi terapeutic, vom folosi o altă grupare a alimentelor în:

97

- carne (de pasăre, vită, viţel, peşte, porc, oaie, miel)

şi alte proteine animale şi vegetale prezente în brânzeturi, ouă, cereale şi unele legume şi fructe;

grăsimi vegetale şi animale (uleiuri vegetale, grăsime de peşte oceanic, margarine, unt, smântână, untură);

--

- brânzeturi;

- cereale;

- legume;

- fructe.

Consumarea

se următoarelor reguli de combinare:

cu conţinut mare de

proteine — numai cu legumele, în garnituri, ciorbe sau salate de crudităţi;

- grăsimile - numai cu legumele, de preferinţă în salate

de crudităţi;

respectarea

alimentelor

celelalte

va

face

cu

- carnea

şi

alimente

- brânzeturile - numai cu legumele;

- cerealele - numai cu legumele;

- legumele - cu carnea şi celelalte alimente care conţin

multe proteine, cu grăsimile, cu brânzeturile, cu cerealele. Legumele pot fi consumate şi ca atare, ca meniu prin- cipal; în garnituri de legume; în ciorbe; în salate de crudităţi de legume sau combinate - garnituri de legume cu salate de crudităţi de legume;

- fructele - se servesc singure, ele nu se combină cu

nici un alt aliment. Dacă totuşi împreună cu carnea şi celelalte proteine, cu grăsimile sau cu brânzeturile, se serveşte şi pâine sau alte produse cereale, cum se obişnuieşte în mod tradiţional - acestea trebuie consumate în cantitate cât mai mică, să fie cu un conţinut cât mai scăzut de carbohidraţi şi cât mai

98

ridicat de fibre alimentare, asemenea caracteristici fiind întâlnite la pâinea integrală. După cum se poate observa, pentru carne, grăsimi, brânzeturi şi cereale, numitorul comun, din punct de vedere al combinării lor cu alte alimente, îl constituie legumele, cărora, alături de fructe, trebuie să li se acorde din punct de vedere nutritiv şi terapeutic, o importanţă deosebită în alimentaţie. Aceste reguli de combinare se aplică în cadrul aceleaşi mese iar detalierile vor fi făcute pentru fiecare categorie de alimente în parte. Aşa arată schema simplificată a sănătăţii, din punct de vedere al alimentaţiei, în boala de diabet. Privind-o, suntem tentaţi să credem că şi în acest caz, ca în atâtea altele, ade- vărul se ascunde după o exasperantă simplitate. Dar numai în aparenţă deoarece în realitate ea este rezultatul unei „ecuaţii" bio-chimice, cu multe calcule şi vă veţi convinge în acelaşi timp că sănătatea, analizată în acest context, nu este un lucru nici pe departe simplu. Regimul alimentar disociat nu înseamnă nicidecum renunţarea la vreo masă, dimpotrivă, se recomandă servirea celor 3 mese zilnic, pentru a se asigura organismului în mod continuu energia necesară, printr-un metabolism sănătos. Sunt bine cunoscute în această privinţă, calvarurile pe care le-au adus unora metodele bazate pe consumul unor produse de reclamă, în special pentru slăbit, care s-au dovedit a avea doar o valoare comercială. Grija de a nu vă îngraşă nu trebuie să vă preocupe, deoarece alimentele servite aduc în organism, alături de aportul energetic necesar şi de construcţie a organismului şi substanţele care împiedică absorbţia grăsimilor, de care

99

sunteţi interesaţi în primul rând pentru a fi siguri că nu se depun, astfel că vă păstraţi o greutate corporală normală. Pentru persoanele obeze, din punct de vedere al alimen- taţiei în regim disociat, deviza este: mănânci pe săturate dar nu pe „apucate" şi slăbeşti la jumătate. Bineînţeles, în timp şi cu multă disciplină ştiinţifică în servirea meselor. De asemenea, o altă regulă a alimentaţiei sănătoase, în general, poate fi exprimată astfel: mănânci copios, chiar dacă nu e atât de gustos dar să fie sănătos. Din punct de vedere bio-chimic şi medical, trebuie să depăşim motivaţia gastronomică a alimentaţiei adică pofta şi plăcerea de a mânca şi să ajungem la esenţa acesteia. Deci, de ce mâncăm, de ce este necesar să consumăm ali- mente? Pentru a ne asigura, alături de substanţele de care avem nevoie pentru construcţia organismului şi energia necesară, fără de care, în ultimă instanţă, acesta nu poate fi menţinut în viaţă. Din ce ne asigurăm această energie? Din glucoza aflată în sânge, intrată apoi în celule, asupra căreia acţionează insulina secretată de pancreas metabolizând-o, cu eliberarea energiei necesare pe care organismul trebuie să o primească în mod permanent. De unde provine această glucoza? Din alimentele pe care le consumăm, care conţin glucide sub forma monozaharidelor - fructoză şi glucoza, a dizaharidelor - zaharoză, maltoză şi gentiobioză, a poli- zaharidelor — substanţele pectice şi amidonul, care au va- loare energetică şi lipide. Pentru acest motiv alimentaţia noastră, care înseamnă în primul rând nutriţie dar şi terapie atunci când există probleme de sănătate, este o activitate de mare importanţă şi de valoare unică pentru menţinerea în viaţă a organismului, de aceea trebuie tratată cu cea mai mare responsabilitate.

100

Prin urmare, trebuie să cunoaştem motivarea nutriţională şi cea medicală a alimentaţiei. Prima are un efect preventiv cu privire la starea de sănătate, iar cea de-a doua are un efect terapeutic, de vindecare. Cunoaşterea celor două componente ale alimentaţiei ne dă posibilitatea să fim stăpâni pe propria noastră sănătate. De ce regim disociat? Ce justifică grija de a separa alimentele atunci când le consumăm, pe grupe alimentare şi să nu le punem deodată unele cu altele, la aceeaşi masă? Răspunsul este următorul:

- pentru ca vitaminele să nu fie inactivate, să nu fie

distruse, organismul având mare nevoie de ele în lupta con- tra diabetului dar şi a altor boli;

- pentru ca prin alimentaţie să nu fie adus în organism

colesterolul „rău" LDL, îndeosebi când acesta este peste limita normală;

- pentru ca metabolismul hidraţilor de carbon să nu fie

perturbat de acţiunea altor alimente îndeosebi carnea, respectiv toxinele din aceasta;

- pentru ca din metabolizarea alimentelor consumate

să rezulte o cantitate cât mai mică de toxine pe care orga- nismul, prin organele sale de excreţie, să le poată elimina rapid şi cât mai uşor;

- pentru ca să evităm creşterea în greutate peste limi-

tele normale, prin depunerea de grăsimi îndeosebi atunci când asociem glucidele, mai ales cele „rele", cu lipidele şi în acelaşi timp să dăm forţă alimentelor care conţin vitamine şi săruri minerale cu efect diuretic, cum sunt vitamina B6 şi potasiul, să elimine excesul de apă din organism şi în acelaşi timp toxinele.

101

Sunt motivele majore pentru care trebuie să recurgem la această metodă medicală de alimentaţie. Trebuie subliniat că regimul alimentar disociat duce la o însănătoşire evidentă şi rapidă în marea majoritate a ca- zurilor de îmbolnăvire, iar omului sănătos îi aduce o vigoare şi o energie pe care nu a mai avut-o înainte. După cum se poate constata, în medicina bio-chimică alimentară nu este vorba de alimentaţie cu produse ali- mentare, în primul rând şi în general ci cu substanţele pe care acestea le conţin, cu efect terapeutic. Esenţa acestei metode medicale şi în acelaşi timp a regimului alimentar disociat, constă în aceea că ne arată ce alimente trebuie să alegem pentru consum, respectiv pe cele bune, cum să le pregătim, să le combinăm între ele şi în ce ordine trebuie servite, cu luarea în considerare şi a timpului de digestie, pentru a ne menţine sănătatea sau a ne vindeca de boli, în primul rând de bolile de metabolism.

Este cea mai mare greşeală să „aruncăm" alimentele la întâmplare în stomac, asemenea unei găleţi cu resturi. Obişnuim să mâncăm vreodată friptură cu zahăr? Categoric nu, afară de cazul în care se întâmplă să confundăm sarea de bucătărie cu zahărul şi atunci ne oprim imediat din mestecat, fără să mai înghiţim măcar, deoarece gustul este dezagreabil. De ce atunci, după ce consumăm, de exemplu, friptură şi aceasta ajunge în stomac, obişnuim să punem peste ea o porţie apreciabilă de zahăr, servind imediat o prăjitură cât se poate de dulce, ornată uneori cu fructe şi bine însiropată? Pentru că trebuie să ştim că şi din punct de vedere bio-chimic, nu numai al gustului, această combinaţie

102

de alimente este extrem de dăunătoare şi cu consecinţe nefaste pentru sănătate, mai ales atunci când se servesc timp îndelungat astfel de mese. în cazul acestei combinaţii alimentare mâncarea fer- mentează la puţin timp în stomac din cauza zahărului, proces care este favorizat de mediul umed şi temperatura optimă a corpului; eventualele grăsimi din meniu formează o peliculă care separă mâncarea de pereţii stomacului şi sucul gastric secretat de acesta, perturbând în mod major digerarea acestor alimente; mâncarea stă în stomac cea. 8 ore, un timp dublu faţă de cât este normal, aminoacizii din carne se depreciază calitativ şi sunt slab asimilaţi în organism, rezultând o mare cantitate de toxine care se depozitează în întregul corp; apar balonările şi arsurile de stomac, unele persoane simţind chiar că trebuie să dea totul afară, iar respiraţia devine urât miro- sitoare mai ales spre dimineaţă, până la trezire, când de obicei servim masa şi împrospătăm stomacul cu alimente noi. Toate aceste manifestări sunt procese digestive distruc- tive, care vă pun categoric în pericol buna funcţionare a organismului şi le puteţi considera ca argumente obiective care să vă determine să renunţaţi, până nu este prea târziu, la unele plăceri şi pofte de a mânca, înspre binele sănătăţii dumneavoastră. Din acest punct de vedere cu siguranţă că, dincolo de sentimente, trăinicia legăturii unor cupluri poate suferi şi încă în mare măsură din cauza alimentaţiei necorespunză- toare şi implicit a proceselor de digestie negative, care se manifestă la unul sau la amândoi partenerii de viaţă. Somnul chinuit de peste noapte, din acesta cauză, se manifestă prin cearcăne la ochi, accentuarea ridurilor feţei, mersul greoi şi corpul „ca de plumb" chiar de la coborârea

103

din pat, buzele albicioase şi uscate datorită circulaţiei san- guine necorespunzătoare şi dezhidratării produse de acizi, apatia, ideile confuzionale, incoerenţă în vorbire şi alte manifestări de acest fel, care necesită un efort de voinţă mare pentru a da impresia celor din jur că totul este în ordine. Cu siguranţă cunoaşteţi sau aţi auzit de cazurile unor persoane care deşi mănâncă puţin se îngraşă repede. Deşi la prima vedere s-ar părea că este greu de explicat o astfel de situaţie, una din cauze poate fi modul defectuos de combinare al alimentelor - chiar dacă sunt în cantitate mică, efectele negative pe care le produc pot fi mari, alături de cauzele ereditare sau de altă natură. Tot mai des se recurge la metoda lipochirurgiei adică îndepărtarea grăsimilor din anumite părţi ale corpului pe cale chirurgicală. Respectul faţă de propria noastră fiinţă şi simţul de „bun gospodar" cu care trebuie să ne îngrijim corpul nostru, ne obligă să facem asemenea „operaţii" în primul rând asupra alimentelor pe care le consumăm şi în farfuria din care le servim şi atunci nu veţi mai ajunge experienţa directă a unor astfel de intervenţii medicale. Credeţi că între o operaţie chirurgicală şi servirea me- sei, pentru menţinerea sau readucerea stării de sănătate în organism, există sau poate exista o mare diferenţă chiar şi cu privire la cunoştinţele medicale pe care trebuie să le aveţi şi să le aplicaţi? Serviţi masa de prânz şi procedaţi în felul următor:

- nu consumaţi apă înainte deoarece „mătură" stoma- cul de sucul gastric şi alte substanţe secretate de acesta şi le duce în duoden (care continuă de la partea inferioară a stomacului), astfel că mâncarea pe care o veţi consuma, să zicem 1-1,5 kg de alimente, nu are cu ce să fie digerată;

104

şi ieftine care

fiind destul de diluate, au cam acelaşi efect, în plus datorită

zahărului, vă produc destul de repede acid în stomac şi împreună cu substanţele chimice pe care le conţin - folosite pentru colorare, păstrare sau gust, vă pot irita stomacul până la producerea unor senzaţii de arsuri care în timp vă pot cauza gastrite şi ulcere;

- dacă serviţi înainte sucuri naturale şi proaspete din

fructe stoarse, aşteptaţi cea. 30 de minute să se digere, până la servirea propriu-zisă a mesei pentru a nu le amesteca în

stomac cu celelalte alimente;

- nu beţi nici sucuri de slabă calitate

- pentru a nu aştepta până se pune masa, fără să

consumaţi nimic, este indicat în schimb să serviţi, de exemplu un suc natural de roşii, având în vedere compatibilitatea acestuia, a legumelor, cu masa care urmează;

- şi mai indicat este să serviţi chiar înainte, câţiva

sâmburi de migdale, alune sau nucă, în stare naturală deci neprăjite şi nesărate, care vă vor neutraliza o parte din acidul clorhidric aflat în sucul gastric din stomac şi vă vor face

digestia mult mai bună;

- urmează de preferinţă o ciorbă de legume, mai indi-

cată decât supa cu tăiţei, să zicem că aceasta nu ne face probleme dar şi în acest caz trebuie să o sărăm, dacă avem la îndemână, numai cu sare marină, mult mai valoroasă decât sarea obişnuită, rafinată şi să o acrim cu suc proaspăt de lămâie deoarece oţetul obişnuit din comerţ produce aciditate;

- la friptură vom avea în vedere carnea, ca sursă de

proteine animale asociate cu proteinele vegetale din legu- mele puse sub formă de garnitură, în acest fel va trebui să înlăturăm partea grasă din carne, dacă ea există, iar din

105

farfurie să dăm la o parte grăsimile - jumări, slănină friptă, etc. şi brânzeturile de obicei cu grăsime, puse împreună din obişnuinţă, pentru a preîntâmpina formarea şi depunerea de colesterol în organism, care ar fi provenit din aceste alimente combinate astfel, adică lipide şi proteine;

- să nu sărăm deloc carnea sau foarte puţin deoarece

ea conţine suficient sodiu şi produce destui acizi în organism;

- să consumăm la aceeaşi masă o cantitate suficientă

de legume crude şi proaspete sub formă de salate, pline de vitamine şi săruri minerale şi a căror enzime pe care le conţin, catalizează întregul proces de digestie ce urmează

servirii mesei, iar dacă această „perfuzie alimentară" nu ajunge, vor mai fi aduse la masă câteva legume;

- carnea de preferinţă la grătar pentru a fi siguri că este

înlăturat sucul rezultat din prăjire, care conţine amine cancerigene, va fi frăgezită dacă starea de sănătate permite această modalitate, cu 1-2 linguri de ulei vegetal de cea mai bună calitate obţinut din prima presare la rece, pentru a asigura organismului în acelaşi timp, prin fixare, vitamina A performantă din carne, care este liposolubilă fixându-se numai în prezenţa grăsimilor, acelaşi rezultat obţinându-se prin răzuirea pe friptură a miezului de migdale, alune sau nucă, în stare naturală deci neprăjite şi nesărate, datorită uleiului pe care acestea îl conţin, asigurând totodată o foarte bună combinaţie prin prezenţa în conţinutul lor a proteinelor vegetale care se asociază cu proteinele din carne şi un efect culinar atractiv - untul de exemplu nefiind recomandat deoarece este o grăsime saturată;

- nu se servesc prăjituri la această masă deoarece

zahărul din ele fermentează alimentele consumate, împie- dicând astfel transformările bio-chimice naturale şi normale

106

ale substanţelor din acestea, iar uleiurile şi alte grăsimi în cantitate mai mare sau mai mică, din laptele sau produsele lactate pe care le pot conţine, formează o peliculă între alimentele consumate şi pereţii stomacului împiedicând amestecul acestora cu sucul gastric şi alte substanţe pentru a se realiza o bună digestie;

- la această masă nu se vor servi nici fructe tot datorită

conţinutului în zahăr cât şi a faptului că vitaminele din aces- tea sunt distruse în acest mod în totalitate din cauza timpului de digestie diferit faţă de a celorlalte alimente, acest com- portament însemnând staţionarea lor în stomac o perioadă prea îndelungată;

- la sfârşitul mesei şi timp de cea. 20-30 de minute nu

se va servi nici apă, pentru ca amestecul alimentelor cu sucul gastric şi celelalte substanţe din stomac, necesare pen- tru buna digestie, să se realizeze cât mai deplin.

Cu siguranţă că mai sunt şi alte fenomene şi determinări privind alimentele şi modul de alimentaţie dar nu le vom examina acuma pe toate. Şi acum vreau să vă pun o între- bare: vi s-a părut simplu? Răspunsul cred că este „nu", iar dacă luăm în considerare că această activitate o facem în mod normal de 3 ori pe zi, acesta cu siguranţă este şi mai categoric. Bolile, chiar şi cele mai grave, pot porni de la un fapt simplu, de a nu şti ce şi cum să punem în farfurie, din punct de vedere al alimentelor pe care le servim. Am arătat că asocierea la întâmplare a alimentelor, ignorând ordinea lor bine motivată din punct de vedere al proprietăţilor bio-chimice pe care le au, generează produce- rea unor cantităţi mult prea mari de toxine iar în acest caz surplusul, care excede eliminării în ritm normal al acestora

107

prin organele de excreţie, se depozitează în organism afec- tând în mod serios funcţiile de dezasimilaţie, ca dealtfel întregul metabolism al acestuia.

1. CARNEA, ALTE PROTEINE ANIMALE ŞI PROTEINELE VEGETALE

Carnea - de pasăre, vită, porc, miel, peşte, - este cea mai importantă sursă de proteine animale, din această categorie făcând parte, prin conţinutul lor şi brânzeturile şi ouăle. Proteinele vegetale se găsesc în cereale iar în cantităţi semnificative şi în unele legume şi fructe. Proteinele sunt indispensabile organismului şi nu îngraşă. Carnea conţine proteine, lipide şi rareori puţine glucide iar fibrele alimentare lipsesc din conţinutul ei. Este de preferat carnea fiartă deoarece necesită mai puţine transformări la pregătire. Carnea se consumă în asociere numai cu legumele - în garnituri (fierte, călite sau alt mod de pregătire), ciorbe sau salate de crudităţi de legume. Se vor servi legume diferite în garnituri, faţă de cele care au fost alese la salata de crudităţi. De obicei în garnituri se vor pune legume care să asocieze proteinele de origine animală - carnea, cu cele de origine vegetală, din legume, mai bogate fiind legumele uscate: mazăre, fasole, bob, linte, la care se adaugă năutul, soia, orezul şi care să fie preparate termic pentru a putea fi consumate. Astfel se permite diversificarea mai mare a meniului şi alegerea mai uşoară a altor legume pentru salata de crudităţi.

108

Distincţia dintre legumele hipoproteice (conţinut mic de proteine) şi cele hiperproteice (conţinut mare de proteine), este necesară şi cu utilitate practică. Atunci când se serveşte carne cu legume hipoproteice, cantitatea de carne la aceeaşi masă poate fi ceva mai mare, cum se tinde de multe ori, deoarece nu se adună o cantitate prea mare de proteine, care se află aproape în exclusivitate numai în carne. Atunci însă când legumele sunt hiperproteice, cantitatea de carne trebuie să fie cât mai mică pentru a nu se aduna o cantitate prea mare de proteine, care se găsesc în cantitate mare atât în carne cât şi în aceste legume. Manualele de nutriţie recomandă pentru o persoană în greutate de 70 kg, consumul a 70-100 gr proteine zilnic. Pentru a obţine 80 gr proteine pot fi consumate orientativ, 150 gr carne, 50 gr brânză, 1 ou, o cană cu lapte şi 300 gr pâine. Unele legume au un conţinut scăzut de glucide şi lipide şi multe fibre alimentare, fiind hipocalorice şi astfel aduc în organism un aport energetic scăzut, consumul lor contri- buind la menţinerea unei greutăţi normale a corpului şi la starea generală de sănătate. Aceste legume sunt cele mai indicate în asociere cu carnea, cum sunt: spanac, mazăre verde, fasole verde, conopida, bob verde, dovlecei, vinete, anghinare şi de asemenea salata verde, sfecla şi brocoli, care sunt lipsite în totalitate de lipide. Altele denumite şi legume-cereale, au un conţinut ridicat de glucide şi lipide şi aduc în organism un aport energetic mărit, fiind hipercalorice, cum sunt legumele uscate: mazăre, fasole, bob, linte, năut, orez, dar şi cartofii, îndeosebi cei prăjiţi şi chips, motiv pentru care este recomandată con-

109

sumarea lor cu multă moderaţie deoarece favorizează în primul rând obezitatea. în salata de crudităţi se pot pune la alegere: roşii, ceapă, pătrunjel verde, ardei, castravete, mărar, ridiche, salată verde, usturoi, varză - cu suc proaspăt de lămâie. La salatele de crudităţi de legume nu se va folosi oţetul alimentar obişnuit deoarece produce aciditate. Toxinele din carnea animalelor au o influenţă foarte mare în perturbarea metabolismului hidraţilor de carbon, fiind o cauză care poate duce la diabet, de aceea nu este indicat să se mănânce carne sau mâncăruri din carne cu pâine sau cu garnituri din legume care conţin multe glucide, cum sunt legumele uscate: mazăre, fasole, bob, linte, năut, orez. Carnea nu se serveşte nici cu cartofi fiind o combinaţie dăunătoare, tot din cauza conţinutului lor mărit de glucide. Cartofii prăjiţi şi chips au în plus un conţinut foarte ridicat de lipide şi produc cea mai mare cantitate de energie, de 399 Kcal/100 gr şi respectiv 560 Kcal/100 gr, dintre toate legumele. Este primul şi cel mai mare semnal de alarmă cu privire la combinarea alimentelor, fiind o cauză directă care poate duce la diabet. Carnea alături de cartofi şi pâine are de asemenea un efect decalcifiant în organism, datorită acizilor în cantitate mare pe care îi produce, de aceea este necesar ca aceste alimente să fie consumate cu salate de crudităţi de legume şi separat, să se servească fructe, pentru conţinutul acestora în potasiu şi alte minerale alcalinizante, care previn acest dezechilibru.

no

în privinţa acestor glucide faceţi un experiment: mân- caţi atâţia cartofi câte lămâi aţi mâncat, să zicem, în ultimele trei luni şi de asemenea, mâncaţi atâtea lămâi câţi cartofi aţi mâncat în aceeaşi perioadă. în aceeaşi măsură se va schimba, de regulă, şi raportul dintre sănătate şi suferinţă, bineînţeles, în mod favorabil. Este bine să continuăm cu această alegere, care în plan mai general înseamnă alegerea între glucidele bune şi cele rele, pentru sănătatea noastră. Trebuie evitate mezelurile, care conţin grăsimi saturate (dăunătoare) în cantitate prea mare, iar consumul de organe animale (ficat, rinichi, inimă, creier), să fie moderat deoarece au cantităţi însemnate de colesterol. Prin fierberea sau prăjirea cărnii vitaminele dispar aproape complet, iar marea majoritate a enzimelor sunt distruse la o temperatură mai mare de 54°C. De aceea pe- riodic este indicat biftecul, pregătit din muşchi de vită crud, fără fierbere şi fără prăjire, cu ulei vegetal obţinut din prima presare la rece şi garnitură din crudităţi de legume, puterea de nutriţie a acestui meniu fiind foarte mare. De asemenea, prin fierbere, carnea şi celelalte produse care conţin proteine pierd două treimi din sărurile minerale şi valoarea lor nutritivă, iar prin arderile metabolice din organism, acestea devin acizi şi reziduuri care sunt elimi- nate însă cu o mare cheltuială de energie. La pregătire, este recomandată introducerea cărnii în apa deja fierbinte. Cu privire la fierbere, este indicat să folosiţi de câte ori aveţi posibilitatea capacul la fierberea alimentelor sau alte modalităţi de pregătire termică a acestora deoarece împiedică vitaminele, sărurile minerale şi alte substanţe atât de valo- roase, să „evadeze" din meniu.

m

Prin prăjirea cărnii se formează compuşi toxici, rezultaţi din degradarea proteinelor şi a derivaţilor acestora. Astfel substanţa din muşchi numită creatină reacţionează cu aşa-numiţii produşi ai reacţiei Maillard, producând amine aromatice cancerigene, care sunt hidrosolubile. Majoritatea acestor amine dăunătoare se adună în sucul format la începutul prăjirii şi din această cauză, contrar greşitei obişnuinţe, acesta nu trebuie consumat. La temperaturi mai înalte apar alte tipuri de amine, rezultate din degradarea aminoacizilor, aflate în părţile carbonizate ale cărnii. Consumul exagerat de proteine, provenite din carne dar şi din brânză, ouă, pâine, legume uscate (mazăre, fasole, bob, linte, năut, orez), favorizează apariţia cancerelor ficatului, vezicii urinare, mamar, de colon, de stomac şi leucemia. De asemenea, duce la hipertrofia (mărirea) ficatu- lui şi rinichilor, creşterea colesterolului în sânge şi o excreţie mărită de calciu din organism. Proteine vegetale în cantitate mare se găsesc şi în unele fructe: nuci, alune, migdale, arahide şi au următorul conţinut:

nuca 12-25%, alunele 12-28%, migdalele 15-37%, arahidele

20-34%.

Trebuie să mai arătăm că aportul în exces de proteine în alimentaţie este periculos deoarece acestea, prin meta- bolizare eliberează uree şi amoniac, două substanţe toxice care se elimină prin ficat şi rinichi. în acelaşi timp consumul de proteine animale, îndeosebi carne, măreşte cantitatea de acizi care se formează în corp, inclusiv aciditatea sângelui şi se manifestă prin balonări, greutate excesivă, izbucniri nervoase, chelire, riduri prema- ture pe faţă, cercuri negre sub ochi, ulcerări etc. iar pentru

112

neutralizarea acestora - în lipsa unei alimentaţii adecvate, îndeosebi vegetalele verzi - organismul recurge la rezervele de calciu şi alte săruri minerale alcaline din oase, ceea ce poate antrena o severă demineralizare şi afectarea stării de sănătate prin apariţia unor boli. Este un semnal că în organismul în care se manifestă aceste simptome şi durează în timp, în cel mult 5-7 ani, de regulă, vor apărea boli, mai multe deodată jşi în mai multe părţi ale corpului, cu probleme serioase de stăvilirea lor. Excesul de carne şi grăsimi, îndeosebi grăsimile ani- male, deficitul de fibre alimentare (celuloză), de fructe şi legume în alimentaţie, favorizează apariţia cancerului de colon. Carnea nu se serveşte împreună cu grăsimile. Acestea sunt insolubile în apă iar pentru a circula în sânge se com- bină cu unele proteine formând lipoproteine, respectiv co- lesterol, forme hidrosolubile de grăsimi circulante implicate în formarea plăcilor de aterom, care îngustează diametrul vaselor sanguine şi determină ateroscleroza. Pentru motivele arătate, din carne şi preparatele din carne trebuie să lipsească sau să fie în cantitate cât mai mică lipidele dar şi glucidele, în cazul diabetului. Pe aceste criterii se ajunge să fie aleasă carnea de curcan iar pentru peşti morunul, merlanul sau peştele-undiţar. După aceleaşi criterii se va proceda şi la alegerea altor sortimente de carne. Totuşi pentru cei care nu au probleme mari de sănătate, din acest punct de vedere se recomandă punerea unei linguri de ulei pe friptură, din cele recomandate, în locul obişnuitei bucăţi de unt care este o grăsime saturată, pentru fixarea în organism a valoroasei vitamine A performantă din carne.

113

Este al doilea semnal de alarmă privind combinarea alimentelor, care atenţionează asupra formării de colesterol în exces, ca fază ce poate precede diabetul. De asemenea, se separă lipidele de glucide, îndeosebi cele rele, pentru a preveni obezitatea, fiind al treilea semnal de alarmă privind combinarea alimentelor deoarece diabetul este mai frecvent la obezi. Deci, există regula specială în diabet, de separare a proteinelor animale, respectiv a cărnii, de glucide, cum sunt pâinea şi legumele hipercalorice, din cauza toxinelor din carne care perturbă major metabolismul glucidelor, fiind o cauză care în sine poate duce la diabet, trebuind cu atât mai mult să fie evitată atunci când această boală deja există şi cele două reguli generale, a separării proteinelor de lipide, pentru prevenirea excesului de colesterol şi a separării lipidelor de glucide, îndeosebi cele rele, pentru a preveni obezitatea, având în vedere că persoanele obeze sunt mai expuse la diabet. Cu privire la combinarea proteinelor animale, a cărnii, cu alte grupe de alimente, este locul să analizăm orientativ compoziţia unor astfel de preparate, cum sunt cunoscutele sarmale. In primul rând ele conţin carne tocată, deci proteine animale, dar la fel de bine pot fi folosite ciupercile, care conţin proteine vegetale, de multe ori în aceeaşi cantitate. Orezul alb, decorticat, folosit de obicei, are cea mai mare cantitate de glucide dintre toate legumele, făcând parte din categoria glucidelor rele, nefiind indicat în alimentaţie, în general şi interzis în combinaţie cu carnea, în diabet. Se pun şi alte legume tocate sau tăiate mărunt şi se învelesc în frunze de varză, cel mai adesea dar şi în frunze de viţă de vie, hrean, coacăz negru, dragavei sau potbal. Ce este atunci de făcut?

114

în primul rând, dacă se alege carnea, aceasta se folo- seşte în cantitate mai mult decât moderată. Se reduce foarte mult cantitatea de orez alb sau se înlocuieşte cu orezul brun, nedecorticat, pentru cei hotărâţi să respecte întocmai regulile unei alimentaţii sănătoase. Se măreşte mult cantitatea de legume care conţin cantităţi mici de glucide şi lipide. De menţionat că ceapa, de preferinţă uşor călită în prealabil, fără ulei, este bine să fie pusă în compoziţie, deoarece ajută la digestia făinoaselor respectiv a orezului din sarmale. Sub aspectul pregătirii, orezul poate fi pus fiert pe jumătate iar atunci sarmalele vor fi ţinute la foc numai cât să fie bine opărite iar nu fierte îndelungat. în acest fel, carnea şi legumele îşi vor păstra în mare măsură proprietă- ţile nutritive şi vor fi cu siguranţă mai sănătoase şi pot avea chiar un gust mai atrăgător. Credeţi că aceste demersuri de analiză a conţinutului meniurilor şi meticulozitatea pe care o manifestăm în această privinţă sunt prea mari? Eu cred că nu. Dacă, de exemplu, la un ulcer gastric se intervine chirurgical cu o echipă de mai mulţi medici şi personal auxiliar şi cu aparatură medi- cală de mare valoare financiară, atunci cred că suntem şi noi îndreptăţiţi să „operăm" cu acest „bisturiu" bio-chimic dar nici măcar asupra corpului nostru, în scop terapeutic ci în primul rând direct şi preventiv, asupra alimentelor pe care le consumăm. Proteinele - carnea, nu se combină la aceeaşi masă cu alte proteine diferite deoarece rezultă două alimente con- centrate, din această categorie făcând parte şi alimentele preparate prin fierbere, prăjire, călire sau alte modalităţi. De aceea, în aceste cazuri este bine ca o parte din meniu să conţină alimente proaspete, în stare naturală. Se pot consuma la aceeaşi masă proteine de acelaşi fel - carne de orice fel, produse lactate diferite etc.

115

Ouăle conţin substanţe proteice din grupa globulinelor, la fel ca laptele iar prin fierberea lor se pierd o parte din aminoazici, care se coagulează. Ele trebuie consumate cu prudenţă deoarece pot fi periculoase prin faptul că au în conţinut mult colesterol şi o cantitate mai mare de sulfura. Pentru cei care nu au probleme de sănătate, oul se poate consuma şi crud dar numai gălbenuşul deoarece în stare crudă albuşul conţine compusul antinutritiv numit avidină, care este distrusă numai prin fierbere. în acelaşi timp albu- şul oului se comportă ca o antivitamînă B8. Sub acest as- pect cei care au consumat, din necunoaştere sau urmând sfaturi ocazionale, ouă crude întregi în tratamentul unor boli ori în alimentaţia obişnuită, trebuind amintite şi cele de prepeliţă, cărora li se face reclamă aparte dar fără justificare, s-au confruntat în unele cazuri cu dureri de cap. Valoarea nutritivă a gălbenuşului de ou crud este foarte mare deoarece sunt păstraţi în totalitate aminoacizii şi enzimele. Atenţie însă, deoarece conţine arsenic. Din punct de vedere al compoziţiei oul trebuie conside- rat ca fiind două alimente asociate natural dar nepotrivite pentru alimentaţia în regim disociat. De ce? Să luăm ca exemplu o bucată de caşcaval, care este un produs tot de origine animală. Ca aspect acesta are în totalitate culoarea albă, la fel ca laptele din care este făcut, dacă nu conţine aditivi chimici alimentari prin prelucrare industrială şi aceeaşi compoziţie. La ou, culoarea albă şi cea galbenă a celor două compoziţii diferite, dau şi denumirile acestora, de albuş şi gălbenuş. Sub aspectul compoziţiei, albuşul este o veritabilă proteină, al cărei conţinut este de 11 % iar grăsimile lipsesc aproape în totalitate fiind doar de 0,2%. Gălbenuşul are 15,8% proteine iar prin conţinutul foarte ridicat în lipide, de

116

33%, poate fi considerat o adevărată grăsime. în realitate gălbenuşul de ou este un aliment lipo-proteinic, deci are compoziţia colesterolului gata pregătit, în care lipidele sunt în cantitate de cea. două ori mai mare decât proteinele. La fel este şi oul întreg, la care însă conţinuturile de lipide şi proteine sunt foarte apropiate, de 11,5% şi respectiv 12,8%. Ouăle consumate fierte trebuie să aibă gălbenuşul moale sau cel mult cleios. Pentru aceasta apa din vas trebuie să fie puţin peste ou şi se lasă la fiert între 2 minute şi cel mult 2 minute şi jumătate, de la primul clocot. Prin urmare chiar şi fierberea şi consumarea unui ou nu trebuie neglijate, aşa cum obişnuiesc unii din cauza lipsei cunoştinţelor de bio-chimie alimentară necesare deoarece, după cum am arătat, se pot pierde o parte din aminoacizi iar în acelaşi timp ar rezulta o cantitate prea mare de acizi, care în exces sunt dăunători pentru sănătate. Aşa se face nutriţia sănătoasă şi alimentaţia medicală, dând atenţia cuvenită fiecărei bucăţi de aliment pe care o înghiţim. Veţi spune că e o exagerare dar în cazuri de îmbolnăviri grave, poate fi singura scăpare, în privinţa şanselor bolnavului de a rămâne în viaţă. Se poate face o porţie de omletă natur, cu păstrarea în cât mai mare măsură a proprietăţilor nutritive a oului, respectiv gălbenuşului şi albuşului, cu o cantitate mai mare de ceapă folosită la prepararea ei, în felul următor: se taie ceapă cât mai multă, 1-2 bucăţi mai mari, ceapa coaptă fiind digestivă iar cea crudă favorizează cu preponderenţă funcţiile renale, având un efect diuretic. După ce se mărunţeşte, se pune într-o tigaie care înainte trebuie să fie doar unsă cu foarte puţin ulei, dintre cele indicate în alimentaţie, numai cât să nu se „prindă" ceapa de ea. Se pune sare pentru ca ceapa să „lase" apă apoi se

117

căleşte la foc mic numai până se înmoaie deoarece prin prăjire îşi pierde din calităţi. Se pun două ouă întregi şi albuşul de la al treilea ou, gălbenuşul rămas putând fi pus deoparte şi folosit la pregătirea altei mese, pentru a nu se aduna o cantitate prea mare de grăsimi saturate, aflate aproape în întregime în gălbenuşuri. Se amestecă împreună cu ceapa iar când s-au coagulat şi compoziţia nu mai are conţinut crud, se ia imediat de pe foc şi se pune într-o farfurie. Se lasă să se răcească şi abia apoi se pune propriu-zis uleiul pe care vreţi să-1 conţină omleta, pentru a nu-1 prăji, ales dintre uleiurile indicate în alimentaţie, după care se serveşte cu salată de crudităţi de legume. Alături de ceapă se pot folosi gogoşari roşii şi verzi iar atunci, pe lângă conţinutul sănătos şi gustul plăcut al omle- tei, vă vor încânta şi culorile acesteia, aspect ce poate avea semnificaţie din moment ce printre metodele de vindecare, în ultimul timp a început să fie inclusă şi cromoterapia, adică vindecarea unor boli prin inducerea unei stări de spirit pozitive, cu ajutorul culorilor. Valoarea nutritivă şi terapeutică a oului este foarte mare dar diferenţiat. Pe lângă substanţele nutritive pe care oul le conţine în întregul său, gălbenuşul abundă în vitamine: A*, B\*, B2*, B5*, B6*, B8*, D*, E*, K* şi săruri minerale de potasiu, calciu*, fosfor*, fier*, magneziu, sulf, mangan, cupru, zinc*, iod şi substanţa organică numită lecitină, în timp ce albuşul are printre altele, vitaminele B3, B9 şi B12 - după cum se vede, o întreagă farmacie. Albuşul de ou se poate servi separat, în loc de carne, de exemplu cu o garnitură de legume. Acesta aduce în orga- nism necesarul de proteine dar nu produce colesterol, ca în cazul cărnii cu un anumit conţinut de grăsime sau al oului servit întreg şi nici acid uric semnificativ.

* conţinut bogat şi foarte bogat

118

De asemenea gălbenuşul de ou poate fi servit separat, ca grăsime, în cantitatea necesară organismului. De fapt, în alimentaţia medicală consider benefică separarea albuşului de gălbenuş la ou şi servirea lor la mese diferite, asigurându-se în regim disociat un aport de proteine şi altul de grăsimi. Putem afirma cu certitudine că nutriţia sănătoasă, motivată ştiinţific din punct de vedere bio-chimic, nu merge pe acelaşi drum cu tradiţia alimentaţiei. Sunt sigur că mulţi dintre dumneavoastră aţi auzit de sarmale cu jumări date prin maşina de tocat sau slănină afumată tăiată mărunt, ştiute fiind toxicitatea şi pericolul cancerigen al gudroanelor pe care le are impregnate, chiar şoric de pe slănină, în reţete „ca la bunica". Vă recomand cu cea mai mare convingere să vă manifestaţi condescendenţa pe alte planuri şi să lăsaţi deoparte astfel de sfaturi care, vă asigur că nu vă fac nici un bine. Aţi văzut probabil cum se fac ciorbe sau soteuri, cu băuturi alcoolice puse deodată la fiert: ţuică, vin, bere, încât nu mai şti dacă se prepară alimente sau se distilează alcool, în reţete alcătuite parcă mai mult după criteriul „ce a mai rămas neconsumat în casă". La festinuri se încheie în mod obişnuit cu urări de mulţi ani dar acolo unde astfel de meniuri sunt promovate pe masa cu bucate mai des, este puţin probabil ca aceştia să fie de sănătate cât mai degrabă de manifestare a unor afecţiuni iar exemple cu oameni umblând din această cauză de la un spital la altul, sunt în mod evident destule. Cei care dau reţete în reviste sau pe posturi de tele- viziune, înainte de a vă îmbolnăvi cu ele ar fi bine să vă aducă la cunoştinţă, ca un gest de minimă moralitate, în

119

afara supraponderabilităţii uneori prea mari pe care o au în mod vizibil, cum stau cu colesterolul, cu funcţionarea inimii, ficatului, rinichilor etc, servind mâncărurile pe care vi le prezintă sau în caz contrar, fiind în cunoştiinţă de cauză, nici nu le ating. Cum s-ar spune, exemplul personal. Probabil că lor îşi pregătesc, aşa cum spune o cugetare, „mâncărurile pe care le serveşte numai împăratul, nu cele la care este chemat să mănânce tot satul". Fiţi precauţi pentru că altfel, în timp vă veţi putea confrunta cu serioase probleme de sănătate. Aş vrea de asemenea, ca alţii, cu alte idei şi interese în domeniul alimentaţiei, decât cele care ne asigură cu adevărat sănătatea, să spună, comparativ, ce conţin de exemplu chipsurile, cărora li se face atâta reclamă şi sunt asociate, paradoxal, cu diferite performanţe, inclusiv sportive, când în realitate nici pe departe nu este cazul. Ele sunt în primul rând, un amidon concentrat, deci glucide rele, imbibate până la saturaţie cu ulei încins, de slabă calitate, de care este bine să ne ferim. Multe dintre reclamele comerciale la alimente nu au nici o legătură cu ştiinţa alimentaţiei, recurgându-se, în cazul celor vizuale, mai ales la imagini cu scene de amor, locuinţe spaţioase bine mobilate, ambianţă familială, autoturisme performante etc, pentru a atrage clientela, mizând pe lipsă de informare a publicului. într-o emisiune televizată, tatăl unui copil povestea cum din multă dragoste dar după cum se vede şi inconştienţă pe măsură, i-a oferit băiatului său de sărbători 1 metru de ciocolată, bineînţeles, din mai multe bucăţi, lăsând să se înţeleagă că era un obicei în oferirea unor astfel de cadouri. Aceeaşi persoană spunea că de cea. 3 ani copilul său nu mai creşte, neştiind că glucidele în exces, îndeosebi cele rele (dulciurile), pot încetini ritmul de creştere la copii. Iată ce consecinţe chiar timpurii, poate avea un mod de alimentaţie greşit.

120

Să vă mai spun că pentru gestul său, în mod aprobativ, întreaga asistenţă 1-a răsplătit cu un ropot de aplauze. Concluzia este că trebuie să ne informăm pentru a nu pro- ceda la fel. Cu siguranţă că este necesar să învăţăm ce înseamnă alimentaţia sănătoasă, cu adevărat nutritivă. După cum ştim că se spune deseori din obişnuinţă, copii cuminţi nu se joacă cu chibriturile dar în ultimul timp, datorită reclamelor ne- gative şi agresive promovate prin tot mai multe mijloace, la produse alimentare ce constituie un real pericol pentru sănătate, nu trebuie să se joace nici cu ciocolata, bomboa- nele, prăjiturile, sucurile cu aditivi alimentari chimici sau gumele de mestecat, care conţin multe E-uri. Pentru aceasta, părinţii în primul rând trebuie să ştie ce au de făcut şi să fie ei însăşi un exemplu. Putem vorbi în unele cazuri de „torturarea" alimentelor:

- fabricarea pâinii albe, prin înlăturarea, „alungarea"

din „casa comună" a fibrelor alimentare, deci a cojii cerealelor;

- prăjirea cărnii în uleiuri vegetale şi untură, de multe

ori invelită în făinuri şi ou, sub formă de şniţele, caz în care absorb o cantitate mare de grăsime - carnea împreună cu

grăsimea înseamnă colesterol iar separat, consumate în cantitate prea mare şi pe o perioadă îndelungată de timp, pot produce cancerul;

- prea multe fructe fierte, în compoturi, care înseamnă

în primul rând,

distrugerea unor valoroase vitamine şi a

enzimelor;

- murăturile cu cantităţi apreciabile de sare rafinată şi

oţet obişnuit, care măresc considerabil aciditatea în corp - deşi sunt servite cu furculiţa, sub aspect cantitativ putem spune că în astfel de cazuri, servim sare şi oţet „cu lingura" până a ne „anestezia" gustul şi a ne da lacrimile.

121

Fără îndoială că sarea şi oţetul chiar în cantitate uşor mărită faţă de limita normală, necesară organismului, pe timp îndelungat pot constitui un real pericol pentru sănătate. Dacă ele ajung în legume prin conservare, putem face uşor deconservarea lor. Scoateţi-le din borcan, să zicem, cu o zi înainte de a fi servite, tăiaţi-le în felii, aşa cum le puneţi în mod obişnuit la masă şi ţineţi-le într-un vas cu apă în acest timp. Ele vor rămâne de această dată cu o cantitate mică de sare şi oţet, normală, deoarece acestea trec în mare parte în apă şi vor putea fi servite în cantitate mult mai mare, aşa cum este recomandat, asigurând astfel o bună şi sănătoasă digestie. E o solicitare prea mare? Cu siguranţă că nu, iar pentru sănătate merită şi trebuie să facem orice ne este de ajutor şi ori de câte ori este cazul. Chiar şi în cazul combinării corecte a alimentelor, se pot face greşeli de alimentaţie cu privire la cantitatea aces- tora şi proporţia dintre ele. Cei care mănâncă multă carne, 250-300 gr la o singură masă, greşesc în primul rând pentru că este o cantitate mult prea mare de proteine animale iar apoi pentru că, de obicei, servesc împreună cu aceasta puţine legume crude, care încap într-o farfurioară dar şi mai grav este când legumele lipsesc. în astfel de cazuri, carnea trebuie consumată obligato- riu cu legume din belşug. în acest fel digestia este mult mai bună iar potasiul şi celelalte săruri minerale alcaline din legume vor neutraliza în măsură mult mai mare sodiul şi acizii din carne.

122

Aliment

Proteine

(nu îngraşă

Lipide

(îngraşă)

Glucide

(îngraşă)

Fibre

alimen-

tare

Kcalorii

 

Pasăre

Curcă

21,19

2,4

0

0

109

Pui la grătar

23

6

0

0

146

Pui fiert, fără grăsime

28

11

0

0

211

Bibilică

23,2

6,4

0

0

150

Porumbel

21

5

0

0

129

Ficat gras de gâscă şi raţă

23

79

0

0

803

Vită

Muşchi crupă, tavă sau grătar

20

5

0

0

125

File

21

8

0

0

156

Friptură la cuptor (o felie file)

33

3,7

0

0

165

File crupă

30

10,5

0

0

215

Antricot la grătar

24

11

0

0

195

Colier în sos gătit

29

7,3

0

0

182

Coastă fără grăsime

27

14

0

0

234

Coastă cu grăsime

19

42

0

0

454

Tournedos (Rossini)

33

3,7

0

0

165

Hamburger slab

27

11,5

0

0

212

Hamburger obişnuit

24,5

20

0

0

278

Ficat

21

4.5

0

0

125

Inimă la tavă

23

4,5

0

0

133

Rinichi

27

7

0

0

171

Limbă

21

17

0

0

237

Timus

26

23

0

0

311

Viţel

Escalop

19

10

0

0

166

Friptură la cuptor

28,5

10,5

0

0

209

Costiţă

23

9

0

0

173

Ficat

20

4

3

0

128

Creier

10

8

0,8

0

115

Rinichi

17

6

0,5

0

124

Limbă

21

10

0

0

174

Timus

20

3

0,1

0

107

Iepure

Iepure sălbatic şi de casă

22

5

0

0

133

Iepure la cuptor

22

8

0

0

160

Iepure, tocană

19

10

0

0

206

Tabelul 10. Compoziţia tipurilor de carne: pasăre, vită, viţel, iepure. Valoarea calorică pentru 100 gr aliment.

123

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu alimen- tele al căror conţinut în grăsimi este cât mai mic, fiind saturate deci dăunătoare pentru sănătate, ţinând seama în acelaşi timp de ponderea lor recomandată dar şi obişnuită în alimentaţie.

Aliment

Hering Somon de Atlantic

Proteine

Lipide

Peşte

17

22,5

18

13,5

 

Ton

27

13

Caviar

25

13

Calcan mare, de Atlantic

18

7

Barbun

23

7

Scrumbie

18

6

Sardină

20

5,2

Cambula

18,5

5

Peşte-sabie

19

4

Ton în ulei

27

20,5

Sardină în ulei

23,1

19

Hering afiimat

2,2

13

Scrumbie file / ketchup

14,1

12

Scrumbie file / muştar

15,1

11

Scrumbie

conservă

19,5

11

Păstrăv

19

2

Crap

18

1,8

Lup-de-mare

20

1,8

Ştiucă

19

1,7

Merluciu Calcan

16

20

1,7

1

Doradă

17

1

Limandă

16

1

Limbă-de-mare

15

1

Rândunică-de-mare

13

1

Porc-de-mare

20

1

Câine-de-mare

24

1

Peşte-undiţar

17,9

0,7

Merlan

16

0,5

Morun sărat

26

0,5

Morun afumat

13

0,4

Morun

16

0,3

Morun Marea Nordului

18,5

0

124

Glucide

0,1

0

0

2

1

0,5

0,5

0,1

0

0

1

0,1

3,1

1

0

0

0,1

0

0

0

0

0

0

1

0

0

0,1

0

0

0,5

0,1

0

0

Fibre

alimen-

tare

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

Kcalorii

230

212

225

225

139

157

128

131

119

112

293

267

205

177

163

177

94

89

96

91

79

89

77

73

73

61

69

105

78

69

111

96

67

74

Aliment

Langustă

 

Homar

Crab

Calmar

Creveti

Stridii

Caracatiţă

Scoici cmde

Scoici preparate

Scoici Saint-Jacques

 

Melci

Moluscă

bivalvă

Proteine

Lipide

Crustacee

Glucide

Fibre

alimen-

tare

Kcalorii

16,9

1,9

0,5

0

87

16,9

1,9

0,5

0

87

20

1,8

0

0

96

16,5

1,7

2,3

0

91

21

1,3

0,3

0

97

5

1,1

0

0

30

15,5

1

0

0

71

Scoici, melci, moluşte

 

18

10

1

0

166

14,5

2

3,5

0

90

15,6

0,5

2,8

0

78

20

2,3

0

0

101

10

0,3

0

0

43

Tabelul 11. Compoziţia tipurilor de peşte şi fructe de mare:

crustacee, scoici, melci, moluşte. Valoarea calorică pentru 100 gr aliment.

Ordinea stabilită de autor începe, de regulă, cu alimentele

care au un conţinut de grăsimi polinesaturate cât mai ridicat,

având o mare valoare nutritivă şi terapeutică. A se vedea

grupa alimentară a grăsimilor.

125

Aliment

Proteine

Porc

Lipide

Şuncă slabă

18

11

Friptură slabă la cuptor

18

10

Cotlet

18,7

24,9

Jambon alb

20

22

Jambon roşu

15

30

Cârnaţi de Toulouse

15

24

Cârnaţi de Strasbourg

13

27

Cârnaţi de Frankfurt

12,5

27

Cârnaţi de Montbeliard

16

28

Cârnaţi ţărăneşti

15

31

Cârnaţi Salami

18

29

Câmaţi Chorizo

21

32

Cârnaţi subţiri uscaţi

24

51

Cârnaţi din carne şi creier

18,5

24

Caltaboş alb (organe)

11

26

Caltaboş obişnuit (intestine)

22,7

24,5

Pate ficat de casă

14

52

Sângerete

11

26

Chipolata

16

20

Mortadella

13

28

Jumări

22

57

Slănină afumată

18

78

Untură

0

94

Miel şi oaie

But slab (pulpă spate)

18

16

Spată slabă (pulpă fată)

16

25

Cotlete

15

30

Cârnaţi Merquez

14

25

 

Ouă

Ou întreg

12,8

11,5

Albuş de ou

11

0,2

Gălbenuş de ou

15,8

33

Ochiuri

12,8

14

Omletă simplă

12,8

14,5

Omletă natur (cu alte ingrediente)

13,3

17,6

Glucide

0

0

0

8

0

0,6

1,2

3

0,8

0

1,1

1,8

0

1,5

2,4

0,8

5

3,7

0,8

2

3

0

0

0

0

0

1,6

0,6

0,7

0,6

0,6

0,6

1,1

Fibre

alimen-

tare

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

0

Kcalorii

171

162

299

310

330

278

300

305

319

339

427

469

555

301

288

315

454

293

247

312

386

774

846

216

289

330

287

157