UNIVERSITATEA TEHNICA DE CONSTRUCTII BUCURESTI

FACULTATEA DE CONSTRUCTII CIVILE, INDUSTRIALE SI AGRICOLE

IUNIE 2014







REFERAT ANALIZA STRUCTURALA IN DOMENIUL
NELINIAR
-TIPURI DE NELINIARITATI-





ANDREI IONUT-ALEXANDRU
MASTER I.S., ANUL 1, F.C.C.I.A







2


1. ASPECTE GENERALE PRIVIND COMPORTAMENTUL NELINIAR AL
STRUCTURILOR

Raspunsul unei structuri la sarcini aplicate se caracterizeaza cantitativ prin
stare de tensiuni si deformatii a acesteia. In conditiile depasirii limitelor acceptabile
ale solicitarii, se poate ajunge in situatia ca structura sa nu isi mai poata indeplini
rolul functional datorita aparitiei unor deformatii elastice si/sau plastice prea mari,
pierderii stabilitatii, fisurarii etc.
Determinarea starilor limita este unul dintre obiectivele calculului modern al
structurilor de rezistenta. Prin raportarea starii de exploatare la starea limita se poate
estima siguranta in functionare.
Analiza raspunsului unei structuri deformabile la actiuni exterioare, presupune
modelarea matematica a comportamentului fizic al acesteia si inevitabil acceptarea
unor ipoteze simplificatoare.
Modelele de comportament liniar permit rezolvarea convenabila a unui
numar mare de probleme de mecanica structurilor deformabile. Totusi, exista multe
fenomene legate de deformarea structurilor (deformari elasto-plastice ale
materialelor, modificari geometrice ca urmare a deformatiilor mari, pierderea
stabilitatii) pe care modelele matematice liniare nu le pot reprezenta. In realitate,
toate structurile mecanice au un comportament neliniar, mai mult sau mai putin
pronuntat, atat in cazul solicitarilor statice cat si in cel al solicitarilor dinamice.

1.1 Notiuni si concepte de baza in calculul neliniar al structurilor

In cele ce urmeaza se face o scurta trecere in revista a principalelor probleme
ale calculului neliniar al structurilor, cu accent pe sursele comportamentului neliniar.
Un rol central in explicarea comportamentului neliniar il are conceptual de
curba de echilibru (sefoloseste uneori si termenul de traiectorie de echilibru, dar
aceasta are si o conotatie temporala), care conduce la o reprezentare grafica sub
forma diagramelor de raspuns al structurii. In general aceste diagrame descriu o
relatie intre o marime de intrare si alta de iesire, sau in termini fizici, intre ceea ce
este aplicat si ceea ce se masoara.
Comportamentul static al majoritatii structurilor poate fi caracterizat printr-o
diagrama sarcina-sageata sau forta-deplasare. Alegerea acestor variabile poate fi
evidenta la structure simple, dar in cazul structurilor complexe, unde pot fi mai multe
posobilitati, pentru reprezentarea grafica se aleg marimi reprezentative (Fig.1.1).
Fiecare punct al diagramei reprezinta o configuratie sau stare a structurii. Daca
aceste configuratii sunt in echilibru static, atunci graficul reprezinta curba de
echilibru. Daca acest grafic este neliniar, comportamentul structurii este neliniar.


3


Fig.1.1

Originea reprezentarii grafice este numita stare de referinta si reprezinta acea
configuratie de la care incepe masurarea sarcinii si a deformatiei. Uzual, se admite
ca in starea de referinta structura este nesolicitata si nedeformata. Curba de
echilibru care contine starea de referinta se numeste curba fundamentala sau
primara.
Orice curba care nu este fundamentala dar se intersecteaza cu aceasta intr-
un punct critic se numeste curba secundara.
Punctele critice sunt de doua feluri:
Puncte limita (L) puncte in care tangenta la grafic este orizontala ,
paralela cu axa deformatiei;
Puncte de bifurcare (B) puncte in care se intersecteaza doua sau mai
multe curbe de echilibru.
Intr-un punct critic relatia intre marimile reprezentate nu este unica si din
punct de vedere fizic, comportamentul structurii devine incontrolabil. De aceea
aceste puncte capata semnificatii deosebite in aplicatiile ingineresti.
Pe diagramele de raspuns al structurilor apar si alte puncte semnificative
pentru comportamentul acestora:
Puncte de intoarcere (T) in care tangenta la curba de echilibru este
vertical (paralela cu ordonata). Aceste puncte sunt mai putin
importante din punct de vedere fizic, dar au importanta din punct de
vedere matematic, deoarece pot afecta performantele unor metode de
calcul.
Puncte de cedare (F) puncte in care curba de echilibru se opreste
brusc, ca urmare a cedarii fizice a structurii. Fenomenul de cedare
poate fi local (de exemplu cedarea unei componente necritice, astfel
incat structura poate sa urmeze o noua curba de echilibru sau global
(cand cedarea este catastrofala sau destructive si structura nu poate
reveni in starea de echilibru functional).




4

O structura are un comportament liniar daca pentru toate alegerile
posibile ale sarcinilor/fortelor si sagetilor/deformatiilor, curba de echilibru
fundamentala este liniara (Fig.1.2).

Fig.1.2
Consecintele unui astfel de comportament sunt:
1. O structura liniara poate sustine orice sarcina si poate avea deplasari
oricat de mari
2. Nu exista puncte critice, de intoarcere sau de cedare.
3. Raspunsul la diferite sisteme de sarcini se poate obtine aplicand
principiul suprapunerii efectelor.
4. Dupa inlaturarea sarcinilor, structura revine la pozitia de referinta.
Un astfel de model de comportament ala la baza urmatoarele ipoteze:
Elasticitate perfecta pentru orice deformatie;
Deformatii infinitezimale;
Rezistenta infinita;
Aceste ipoteze nu numai ca sunt nerealizabile din punct de vedere fizic, dar
sunt si contradictorii. De exemplu, daca deformatiile trebuie sa ramana infinitezimale
pentru orice sarcina, corpul ar trebui sa fie mai degraba rigid decat elastic, ceea ce
contrazice prima ipoteza. De aceea este necesar sa fie indeplinite anumite conditii
pentru validarea unui astfel de model de calcul. In ciuda limitarilor impuse modelulul
liniar de calcul poate fi o buna aproximare a unor portiuni ale unui raspuns neliniar.
Pentru foarte multe structuri, segmentul de pe curba fundamentala din vecinatatea
starii de referinta este liniar (Vezi Fig.1.1). Deoarece, in majoritatea cazurilor, acest
segment reprezinta domeniul de lucru al structurii, modelul liniar este larg folosit in
activitatea de proiectare. Principalul avantaj al acestiu model idealizat, este
posbilitatea aplicarii principiului suprapunerii efectelor.
Tangenta la curba de echilibru, care poate fi considerata ca limita raportului
dintre cresterea fortei si cresterea deplasarii, este rigiditatea (mai precis rigiditatea
5

tangenta) asociata unei forte si deplasari reprezentative. Limita raportului invers
este flexibilitatea structurii.
Semnul rigiditatii este in stransa legatura cu conceptul de stabilitate a
echilibrului:
rigiditatea negativa este asociata unui echilibru instabil;
rigiditatea pozitiva este necesara dar nu si suficienta pentru un
echilibru stabil al structurii.
Adesea este necesar sa existe posibilitatea generalizarii curbei sarcina-
deplasare din Fig.1.1 sub forma unei diagrame de forma celei din Fig.1.3, unde
este un parametru de control, iar (sau u) un parametru de control. O astlef de
curba este numita curba de raspuns control-stare sau, pe scurt, curba de
raspuns a structurii deoarece caracterizeaza starea structurii la solicitarea aplicata.
Curba din Fig.1.1 este un caz particular, dar cel mai des folosit, al curbei de raspuns.

Fig. 1.3
In Fig.1.4 sunt prezentate mai multe exemple de curbe de raspuns:
a) Comportament liniar pana la ruperea fragile caracteristic cristalelor pure,
materialelor sticloase (fragile) si unor materiale composite de inalta rezistenta;
b) Rigidizarea (intarirea) structurii comportament caracteristic cablurilor,
structurilor pneumatice care nu preiau decat sarcini de intindere, in general
structurilor extensibile. Efectul de rigidizare este rezultatul adaptarii geometriei
structurii la sarcinile aplicate.
c) Inmuierea structurii, tip de raspuns intalnit mult mai des decat primele doua,
cand un raspuns liniar e urmat de unul de inmuiere, ce se poate desfasura
lent sau rapid.
In figurile 1.4, d)-g) sunt prezentate alte exemple de curbe de raspuns, care
sunt combinatii ale celor trei tipuri de baza prezentate mai sus si contin, pe langa
punctele limita (L) si de cedare (F) si puncte de bifurcare (B) sau de intoarcere (T).
6

Curba de raspuns din Fig.1.4,d combina inmuierea cu intarirea iar pe
portiunea dintre cele doua puncte limita, pe care rigiditatea este negative, echilibru
devine instabil. Un astfel de comportament il au structurile curbe zvelte.
Curba de raspuns din Fig.1.4,e este intalnita la cupole din bare articulate,
invelisuri subtiri sau ondulate.
In Fig.1.4,f si Fig.1.4,g prezenta punctelor de bifurcare semnifica faptul ca
sunt posibile mai multe raspunsuri. Structura va urma traseul caruia ii corespunde
cea mai mica energie. Astfel de curbe de raspuns se intalnesc la multe structure
suficient de zvelte supuse la compresiune. De exemplu, invelisurile cilindrice subtiri
solicitate la compresiune axiala au un comportament descries de curba din Fig 1.4,g.



Fig.1.4



1.2 Aplicatii ingineresti ale analizei structurale neliniare
Analiza neliniara a structurilor are ca obiect predictia raspunsului structurilor
neliniare pe baza unui model de calcul simplificat. Acest model de simulare a
comportamentului structurii combina modelarea matematica cu mijloace de
7

discretizare si metode numerice de calcul. In tabelul de mai jos se prezinta cele mai
importante aplicatii ale analizei neliniare a structurilor.

Domeniul Aplicatia
Calculul de rezistenta Determinarea sarcinii limita pe care o
poate suporta o structura pana la
cedarea globala
Calculul de rigiditate Cand prioritar este controlul
sagetii/deplasarii maxime a structurii
Calculul de stabilitate Gasirea punctelor critice (puncte limita
sau de bifurcare) din domeniul de lucru al
structurii
Stabilirea configuratiei structurii Gasirea formei de echilibru pentru
anumite structuri
Analiza rezervei de energie a structurii Stabilirea capacitatii portante a structurii
dupa punctele critice, pentru evaluarea
sigurantei la functionare in conditii
anormale (comportamentul post-critic al
structurilor)
Analiza cedarii progresive a structurii O combinatie a analizei de stabilitate cu
cea de rezistenta cu considerarea
deteriorarii progresive (aparitia si
propagarea fisurilor)
Analiza globala O combinatie a analizelor prezentate
anterior, in care sunt variati diferiti
parametrii, iar rezultatele obtinute permit
evaluarea conditiilor de cedare a
structurii


1.3 Surse de neliniaritate

Principalii factori de neliniaritate sunt:
Flexibilitatea foarte mare a unor structuri, ceea ce face ca deformatiile
sa fie mari si modificarile geometrice importante;
Comportamentul neliniar al materialelor;
Solicitarea elasto-plastica (in zonele de concentrare a tensiunilor sau
de contact intre piese, in procesele tehnologice de deformare plastica,
in studiul fluajului sau al ruperii materialelor etc. ).

Pornind de la cauzele care le determina, neliniaritatile de comportament al
structurilor pot fi grupate in trei mari categorii:
I. Neliniaritati geometrice (deformatii specifice mari, deplasari si
rotiri mari);
8

II. Neliniaritati ale comportamentului materialelor (plasticitate,
hiperelasticitate, vascoelasticitate, fluaj );
III. Neliniaritati ale conditiilor limita (probleme de contact ).

In figura 1.5 se prezinta, sub forma grafica, sursele de neliniaritate din
mecanica solidului deformabil.

Fig.1.5


2. NELINIARITATI GEOMETRICE

O structura are un comportament geometric neliniar daca schimbarile
geometriei, ca urmare a deformarii corpului, au un efect seminifcativ asupra
curbei caracteristice sarcina-sageata (cu alte cuvinte asupra rigiditatii
structurii).
Fenomenul este intalnit la structuri zvelte, utilizate in constructii aerospatiale,
civile si in ingineria mecanica (structuri extensibile, cabluri, membrane, procedee de
formare a metalelor si materialelor plastice precum si toate tipurile de probleme de
stabilitate).
Termenul de neliniaritate geometrica desemneaza diferite aspecte fizice:
- Deformatii specifice mari, mai mari de 5% (structuri din cauciuc: garnituri,
membrane). Aceste neliniaritati sunt frecvent asociate cu cele de material;
- Deformatii specifice mici si deplasari si/sau rotatii finite (cabluri, arcuri,
bare zvelte, placi subtiri);
- Deformatii specifice si deplasari infinitezimale pana la pierderea stabilitatii
(constructii civile, poduri).

9

2.1 Cauze ale neliniaritatii geometrice

Daca un element al unui corp isi schimba forma (aria, grosimea etc.),
rigiditatea sa se va schimba (Fig.2.1,a);
Daca se modifica orientarea unui element (Fig. 2.1,b) rigiditatea sa
locala, in coordonate globale, se va schimba;
Daca intr-o placa se produc tensiuni de membrane (in plan Fig.2.1,c),
rigiditatea acesteia in planul perpendicular poate fi semnificativ
afectata. Pe masura ce sageata u
Y
creste tensiunile de membrane
x

tot mai mari au ca efect un raspuns de tipul celui din figura
(caracteristica cu intarire).



c)

Fig.2.1


2.2 Particularitati ale calculului structurilor cu neliniaritati geometrice

Neliniaritatile geometrice introduc o serie de aspecte noi, care complica
analiza comparativ cu cazul comportamentului liniar geometric.
Teoria deformatiilor specific mari poate evidentia schimbarile de forma
(grosimi, arii etc.) si toate rotatiile ale elementelor unei structuri. Deformatiile
specifice se considera mari daca depasesc cateva procente iar schimbarea
geometriei structurii nu mai poate fi neglijata.
10

In figura 2.2 sunt prezentate cateva exemple de comportament geometric
neliniar. Astfel, in Fig. 2.2,a este prezentat un exemplu de neliniaritate cu deformatii
specifice mari in cazul unui element de etansare din cauciuc.
In Fig.2.2,b este ilustrat modul cum o bara din otel este infasurata in jurul unui
dorn, operatie curent intalnita in practica. In acest caz, deformatiile specifice sunt de
aprox. 25% iar rotatia capatului este de aprox. 270.




Fig.2.2
Observatii
Deformatiile specifice caracterizeaza starea de deformatie a unui corp.
Definitia matematica a acestora, arbitrara intr-o anumita masura, trebuie sa satisfaca
cateva cerinte:
Valoarea deformatiei trebuie sa fie nula cand corpul nu se deformeaza
precum si in cazul rotatiilor de corp rigid;
Exista o corespondenta reciproca intre deformatiile specifice si tensiuni
(intensitatea fortelor interioare) ceea ce inseamna ca unei valori a deformatiei
specifice ii corespunde o valoare a tensiunii. In cazul analizei structurilor cu
deformatii specifice mari cele doua concepte trebuie sa fie conjugate 9adica
prin inmultirea tensiunii cu deformatia specifica sa rezulte o marime scalara si
anume energia specifica de deformatie.

Pentru analiza structurilor se utilizeaza urmatoarele definitii ale deformatiei
specifice:
In activitatea inginereasca pentru structuri 1D (bare) se admite ca
deformatia specifica este mica, data de relatia:

(2.1)
Conform acestei definitii, este o functie liniara care depinde de geometria
initiala (l
o
cunoscuta). Aceasta definitie este limitata la domeniul micilor rotatii in
11

structura, deoarece o rotatie moderata de corp rigid conduce la deformatii specific
nenule. Tensiunea conjugate acestei deformatii specific este tensiunea
conventionala, determinate cu relatia (Fig.2.3,a):

(2.2)
unde A
o
este aria initiala a sectiunii barei.
In cazul problemelor bi- si tri-dimensionale, se modifica atat lungimea
elementelor component cat si grosimea, aria sau volumul acestora (Fig.2.3,b).


a) b)
Fig.2.3
Se poate define o deformatie specifica logaritmica care, pentru structuri 1D,
este data de relatia:


(2.3)

Definita astfel, deformatia specifica este o functie neliniara de valoare
necunoscuta a lungimii finale. Tensiunea conjugate cu deformatia specifica
logaritmica
log
este tensiunea reala tensiunea Cauchy


(2.4)
unde A este aria reala (instantanee) a sectiunii barei.
12

Din (2.3) se constata ca intre deformatia specifica reala (logaritmica) si cea
conventionala (relatia 2.1) exista relatia:


(2.5)
Relatiile dintre tensiunea reala si cea conventionala se poate stabili
acceptand ipoteza ca volumul barei nu se modifica (V = V
0
=> A*l = A
0
*l
0
), de unde
se obtine


(2.6)
In cazul structurilor cu neliniaritati gemetrice aceasta definitie a deformatiei
specifice are dezavantajul ca nu se adapteaza automat la deformatii mari.

2.3 Calculul de ordinal II, geometric neliniar
Pentru structuri cu neliniaritati geometrice trebuie subliniate unele aspecte
specific. Atunci cand deformatiile structurii (deplasari si rotiri) sunt mari, pot aparea
urmatoarele situatii:
- Sarcina isi pastreaza directia in timpul solicitarii (in majoritatea cazurilor);
- Sarcina isi schimba directia, urmarind elementalul care sufera rotatii mari.
Cele mai multe programe de calcul (ANSYS, COSMOS) pot modela ambele
situatii, in functie de tipul sarcinii aplicate. Astfel ca, in cazul acceleratiilor si fortelor
concentrate, se considera ca acestea isi pastreaza directia initiala. In cazul sarcinilor
distribuite, acestea se rotesc in acelasi timp cu elementul pe care sunt aplicate astfel
incat sa actioneze asa cum se intampla si in realitate, normal la suprafata
elementului.
In ceea ce priveste sarcinile de tip presiune, acestea sunt actualizate astfel
incat pentru o anumita presiune constanta, sarcina totala sa se schimbe in timpul
solicitarii o data cu modificarea ariei suprafetei.





13

3. NELINIARITATI ALE COMPORTAMENTULUI MATERIALELOR

3.1 Tipuri de neliniaritati de material

Multe materiale au un comportament liniar elastic, adica tensiunile sunt
proportionale cu deformatiile specific. Cand structura e incarcata pana la o valoare a
tensiunii inferioara limitei de curgere si apoi descarcata, aceasta revine la starea de
referinta (tensiune si deformatie specifica nule). Acest comoprtament, numai elastic
este descries de legea lui Hooke in cazul materialelor cu comportament liniar.
Alte materiale au un comportament elastic neliniar. De exemplu, cauciucul
este un material al carui comportament este guvernat de o lege tensiune-deformatie
specifica, prezentata in figura 3.1,a. Se observa ca la incarcarea de la starea de
referinta la o stare oarecare A, tensiunile nu cresc proportional cu deformatiile
specifice. La descarcare materialul revine la starea initiala, urmand aceeasi curba.
Exista materialecare, la descarcare, desi revin la starea de referinta, nu
parcurg acelasi traseu ca la incarcare. Acest comportament caracterizat de
histerezis, este asociat unei disipari de energie (Fig.3.1,b).
In figura 3.1,c este ilustrat un comportament de tip elasto-plastic. Se pleaca
de la o stare de referinta,notate cu O, tensiunea creste pana in starea A, depaseste
limita de curgere
c
. Inlaturand treptat sarcina, se observa ca relatia dintre tensiuni si
deformatii specific este liniara (dreapta AB, paralela cu curba initiala). Daca se aplica
din nou incarcarea, se parcurge mai intai traseul BA.


Fig.3.1
3.2 Calculul neliniar elastic

Ipoteze admise:
relatia dintre tensiuni si deformatii specifice este neliniara (vezi figura
3.1,a);
relatia dintre sarcini P si deplasari U este de asemenea neliniara (vezi figura
3.2);
deplasarile structurii sunt mici;
14

structura se considera un sistem conservativ;


Fig.3.2


Din aceste ipoteze rezulta urmatoarele consecinte:
ecuatia de echilibru static se exprima in raport cu pozitia initiala a
structurii;
rigiditatea structurii depinde de nivelul fortelor exterioare, respective
de nivelul eforturilor (trebuie definite rigiditatea secant si rigiditatea
tangenta elementelor si a structurii in ansamblu);
solutia problemei se obtine ca si in cazul neliniaritatilor geometrice,
utilizand un calcul iterativ, corectand rigiditatea structurii la nivelul
fiecarei iteratii pe baza rezultatelor obtinute in iteratia anterioara;
de regula nu este posibila suprapunerea de efecte (exista unele
exceptii, de exemplu in cazul metodelor incrementale, cu conditia ca
fortele sa varieze in functie de un singur parametru).

3.3 Calculul neliniar elasto-plastic

In structuri reale, in anumite sectiuni, tensiunile depasesc limita de curgere a
materialului iar deformatiile nu mai sunt elastice.
In general, deformatiile corpurilor solide sunt compuse dintr-o
deformatie elastic (reversibila) si una remanenta (ireversibila). Ca urmare, la
descarcare structura revine doar partial la starea initiala.
Cauzele unor astfel de situatii pot fi urmatoarele:
concentrari de tensiuni in elemente, in special in sectiunile de imbinare
a acestora;
erori de executie;
depasiri ale sarcinilor estimate in calcul;
incarcari dinamice care nu s-au considerat in calcul;
cedari de reazeme;
variatii de temperatura.
15


Teoria plasticitatii se ocupa cu metodele de calcul al tensiunilor si al
deformatiilor corpurilor, dupa ce o parte a corpului (sau tot corpul) a intrat in curgere.
Este necesar, la fel ca si in Teoria elasticitatii, sa se stabileasca ecuatii de echilibru
si de compatibilitate a deformatiilor.
Cea mai dificila problema in plasticitate este cea a descrierii conditiilor la
limita in cazul curgerii plastice atunci cand numai o parte din corp a intrat in curgere,
in timp ce restul corpului are inca deformatii elastice, deformatiile plastice si cele
elastice fiind de acelasi ordin de marime. In cazurile in care deformatiile plastice sunt
mai mari decat cele elastice, ne intereseaza in special schimbarea dimensiunilor
corpului.
Din punct de vedere al aplicatiilor Teoriei plasticitatii trebuie subliniate doua
moduri de abordare a problemelor de deformare elasto-plastica:
1. In cazul proiectarii structurilor este necesar sa se estimeze sarcina
maxima pe care o poate suporta o structura, fara sa existe
pericolul producerii unei curgeri excesive
2. In cazul proceselor tehnologice de deformare a metalelor este
necesar sa se poata modela deformatii plastice mari, necesare
schimbarii formei.
Avand in vedere aceste aspecte, teoriile plasticitatii se impart in doua
categorii:
Teoria deformatiilor elasto-plastice, avand la baza ecuatiile care
leaga tensiunile si deformatiile specifice;
Teoria curgerii plastice, care are la baza ecuatiile ce leaga tensiunile
si viteza de deformare.




3.4 Comportamentul vasco-elastic si vasco-plastic al materialelor

In cele ce urmeaza se prezinta influenta temperaturii si duratei incarcarii
asupra comportarii mecanice a materialelor. In general, rezistenta mecanica a
materialelor scade cu cresterea temperaturii iar caracteristicile mecanice devin
dependente de timp.
Studiul comportamentului vasco-plastic al materialelor e necesar in anumite
conditii de solicitare, inclusiv in procesele de fabricare si prelucarare ale acestora.
Un material este vascos daca tensiunile care se produc in acesta sunt dependente
de viteza de deformatie.
Viteza de deformatie se defineste ca variatia deformatiei specifice atunci cand
timpul creste cu o cantitate foarte mica:
16

(3.1)
Materialele vasco-elastice combina proprietatile elastice cu cele vascoase. In
acest caz tensiunile sunt in functie atat de deformatiile specifice cat si de viteza de
propagare.
Comportamentul materialelor vasco-elastice poate fi descrisa cu ajutorul unor
modele mecanice de tipul celor din figura 3.1, formate din arcuri, amortizoare si
elemente cu frecare uscata care se deblocheaza atunci cand forta de tractiune
depaseste o valoare limita

Fig.3.1


a) Modelul Maxwell

Primul model este alcatuit dintr-un arc cu constanta E si un amortizor liniar, cu
coeficientul de amortizare , legate in serie (Fig.3.1,a)
Intre tensiuni si viteza de deformatie exista relatia:

unde punctul se refera la diferentierea in raport cu timpul t iar E si caracterizeaza
materialul ( E-modulul de elasticitate, -coeficientul de vascozitate).
17

Modelul Maxwell poate simula comportamentul unui material care, la
aplicarea in momentul initial t
0
a unei forte care apoi ramane constanta, are un
raspuns elastic urmat de o curgere vascoasa constanta (Fig.3.1,d).

b) Modelul Kelvin-Voigt

Conform acestui model arcul si amortizorul sunt legate in paralel (Fig.3.1,b).
Relatia intre tensiuni si viteza de deformare este:

In contrast cu modelul Maxwell, atunci cand modelul Kelvin-Voigt este
incarcat si apoi descarcat, in structura nu raman deformatii permanente. Se
utilizeaza ma materiale care la descarcare, desi revin la starea de referinta, nu
parcurg acelasi traseu ca la incarcare (Fig.3.1,e). Acest comportament, caracterizat
prin histerezis, este asociat unei disipari de energie.

c) Modelul vasco-elastic

Al treilea model corespunde materialului vasco-elastic si consta dintr-un arc,
un amortizor si un cursor cu frecare uscata, legate ca in figura 3.1,c. Elementul cu
frecare uscata este activat la tensiuni superioare limitei de curgere
c
.
Materialul poate fi caracterizat ca liniar elasto-plastic cu ecruisare
(Fig.3.1,f). Relatia tensiune viteza de deformare se scrie sub forma:

unde H este parametrul de ecruisare
Al treilea model trebuie utilizat atunci cand se cunosc proprietatile elastic,
vascoase si de ecruisare ale materialului. Modelul este utilizat pentru a caracteriza
comportamentul sticlei si al materialelor sticloase. In aces model sunt incluse si
efectele variatie de temperature, ceea ce permite simularea proceselor de incalzire
si raciere.

In practica au fost dezvoltate si sunt utilizate numeroase modele complexe, cu
caracteristici specifice, care satisfac anumite proprietati, masurate sau anticipate, ale
materialului.








18

4 NELINIARITATI ALE CONDITIILOR LIMITA

4.1 Conditii la limita exprimate in tensiuni

Fortele aplicate depend de deformatii. Cea mai importanta aplicatie o
reprezinta sarcinile hidrostatice precum si sarcinile aerodinamice cauzate de
miscarea fluidelor (vant, unde).
Din punct de vedere matematic, tensiunile (fortele de suprafata) prescrise - p
si/sau fortele masice f depend de valoare deplasarilor u :
p = p(u); f = f(u).

4.2 Conditii la limita exprimate in deplasari

Deplasarile impuse pe contur depind de deformatiile structurii. Cea mai
importanta aplicatie in ingineria mecanica o reprezinta problemele de contact al
corpurilor. Din punct de vedere matematic, deplasarile impuse sunt in functie de
deplasarile structurii u:
= (u).


























19

BIBLIOGRAFIE

http://www.resist.pub.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=47:c
ns&catid=1
Stabilitatea structurilor- Note de curs, prof.dr.ing.Mircea Teodorescu
Analiza structurala in domeniul neliniar-Note de curs, prof.dr.ing. Dan Cretu
http://www.scribd.com/doc/167644531/Tipuri-de-Neliniaritati
P100-1/2013 Cod de proiectare seismica