Sunteți pe pagina 1din 2

FOTO Gestul regal care a scandalizat Europa.

Regina Maria si amintirile iubirilor


ei, adapostite la Balcic
Sinziana Ionescu,
Cea mai controversata figura feminina a Casei Regale din Romania, Regina Maria, si-a legat numele pe vecie de
Dobrogea. Englezoaica vesnic indragostita a scandalizat familiile regale prin aventurile ei, ca printesa Diana.
Locul de suflet al Reginei Maria era la Balcic, pe malul inalt al Marii Negre, intr-un castel unde isi stabilise
resedinta.
Aici, in micuta capela Stella Maris pe care o construise la ,,Cuibul linistit", si-a dorit Regina Maria ca inima ei
sa isi gaseasca odihna vesnica, insa zbuciumul care i-a caracterizat viata sentimentala ii marcheaza si
posteritatea.
Trupul i-a fost inmormantat la Curtea de Arges alaturi de Regele Ferdinand, dar inima a fost dusa - dupa
cedarea Cadrilaterului din 1940 - la Bran, apoi la Muzeul National de Istorie de la Bucuresti.
Printesa a ales o tara barbara
Principesa Maria s-a nascut la 29 octombrie 1875, la Eastwell Park - Anglia. A fost fiica Principelui Alfred al
Marii Britanii si Irlandei, principe de Saxa-Coburg-Gotha, duce de Edinburgh si a marii ducese Maria
Alexandrovna a Rusiei.
Maria era nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii si a tarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Desi fusese curtata
de Winston Churchill si de marele duce George al Rusiei, Principesa Maria s-a casatorit, la 10 ianuarie 1893, cu
Principele Ferdinand, nepotul domnitorului Carol I - regele unei ,,tari barbare". Nobila englezoaica a facut in
epoca o puternica impresie.
Casa Regala din Romania o descrie: ,,Inteligenta, de o extraordinara frumusete, plina de curaj si de determinare,
Regina Maria a fost cel mai eficace ambasador al Romaniei, in timpul si dupa Primul Razboi Mondial. Ramane
legendara vizita Sa in Statele Unite ale Americii, in octombrie-decembrie 1926, cand a fost intampinata peste tot
de oficialitati si de multimi entuziaste.
In timpul Primului Razboi Mondial, a fost o prezenta activa pe front, incurajand ranitii si soldatii, care au sfarsit
prin a o numi <<Mama Regina>>. Regina Maria a fost scriitoare, pictorita talentata si protectoare a artistilor. A
fost membra a Academiei de Belle-Arte din Paris. Castelul de la Bran si casa de la Balcic pastreaza semnele
bunului sau gust".
Ce nu poate spune Casa Regala istorisesc cronicarii vremii. Regina Maria a avut 6 copii (Carol, Elisabeta,
Marioara, Nicolae, Ileana si Mircea), dar nu toti ar fi urmasii regelui Ferdinand. Iubirile reginei erau cunoscute
si tolerate de rege.
La sfarsitul anilor 1800, Maria - care era alintata Missy si era deja mama a doi copii - se indragosteste de un
tanar si chipes ofiter, Zizi Cantacuzino. Curtile regale europene au luat foc cand Maria, pe atunci principesa, a
petrecut un sejur la Constanta, pe un vas ancorat in largul marii, pe care se afla si ofiterul Cantacuzino.
Pasiunea pentru Zizi a facut-o pe alteta sa nu mai tina cont de nimic. La plecare din Constanta pe vapor,
principesa Maria si-a luat ramas bun de la oficiali la bratul ofiterului. La auzul vestii ca Maria este insarcinata,
Regele Carol insusi a intervenit pentru stoparea relatiei cu Zizi Cantacuzino. Ofiterul a fost exilat, iar
principesa - trimisa la parintii sai, la Coburg, unde a dat nastere celui de-al treilea copil.
Iar cuceririle Mariei au continuat: William Waldorf Astor, mostenitorul unei bogate si celebre familii
americane; Barbu Stirbei, nepotul domnitorului cu acelasi nume; apoi canadianul Joe Boyle, aventurierul
devenit om de afaceri.
Constructia castelului de la Balcic a inceput in 1924, la 10 ani dupa incoronarea Regelui Ferdinand. Spre
sfarsitul vietii, alteta s-a retras cu amintirile ei pe domeniul de la Balcic. La 18 iulie 1938, Regina Maria s-a
stins la Castelul Pelisor din Sinaia.
Istoricul Diana Mandache scrie pe blogul sau de pe adevarul.ro despre bijuteriile favorite ale Reginei
Maria
Colierul Cartier si safirul au fost purtate de Regina Maria la ceremonialul incoronarii, devenind din acel moment
bijuteriile sale favorite. Valoarea lor artistica este intregita de cea istorica, ambele piese fiind purtate intr-un
important ceremonial regal european al secolului XX.

S-ar putea să vă placă și