Sunteți pe pagina 1din 5

între banchet şi ciomăgeală

ÎMPOTRIVA ORORILOR ROMÂNEŞTI1

Acum, ca şi în trecut, în România sunt omorîţi oameni care nu au altă vină decît că sunt evrei; asasinii au fost achitaţi şi proclamaţi eroi naţionali. Aceeaşi indiferenţă şi faţă de cele 20 000 de victime căzu­ te sub spada lui Ţankov şi aruncate în Dunăre, în masă; astăzi, sub domnia lui Liapcev, sunt împuşcaţi, spînzuraţi şi pier în flăcări toţi cei care îndrăznesc să gîndească altfel decît puterea. Iar în aceste două ţări, ca şi în Polonia, în Ungaria ori în alte părţi, temniţele gem de urletele prizonierilor politici su­ puşi la torturi cumplite, în aşteptarea momentului propice pentru a fi exterminaţi în mod deschis sau pe tăcute. Iar dacă uneori răsună pînă-n inima Parisului strigătul de groază provocat de crime precum condamnările de la Tatar Bunar, sau ca asasinarea, recunoscută oficial, a lui Tkacenco, ca moar­ tea eroică a lui Max Goldstein2, în urma celor 50 de zile de greva foamei, cine va şti vreodată crimele trecute sub tăcere, pentru simplul motiv că ne-au fost transmise prin telegraf într-un moment în care publicul parizian era în delir datori­ tă vizitei unui Jackie Coogan3sau era tulburat de pierderea într-un taxi a cîtorva coliere de perle în valoare de 1 000 000 de dolari? întreb: se citeşte în Occident presa românească? Eu cred că da, fiindcă de fiecare dată cînd anturajul augustului nos­ tru suveran a anunţat că Maiestatea Sa este pe moarte, în cotidianele franţuzeşti au apărut imediat extrase din ziare­ le noastre. Ei bine, la începutul anului trecut, afacerea Moră­ rescu scotea la lumină, în faţa Consiliului de Război din Bucureşti, monstruozităţile cele mai atroce pe care lumea

1 „Contre les horreurs roumaines" a apărut în Le Peuple (Bruxel­

les), 20 iun. Vezi Omul care

,

1996, pp. 111-116 (n. I.U.).

2 Max Goldstein, comunist arestat în condiţiile decretării stării de

asediu în 1922, decedat ulterior la Doftana (n. red.). 3Jackie Coogan, copilul-minune al cinematografiei în epocă (n. Z.B.).

278

1927

le-a trăit de la lupta pentru libertatea popoarelor încoace, în presa românească, pe pagini întregi, se puteau citi decla­ raţii nemaiauzite, crime incredibile comise pe frontul nefe­ ricitei Basarabii — ajunsă azi un cimitir — de locotenentul Morărescu, care le considera juste. Se mai putea citi şi despre executarea cîtorva sute de refugiaţi ucrainieni, despre goni- rea bolşevicilor dincolo de Nistru şi trecerea avutului lor în proprietatea acestui călău, care era comandant în zona de acţiune. înţelegerea cuvîntului de ordine „Fărăprizonieri!" era împinsă pe acest front pînă la masacrarea copiilor, bătrî- nilor, femeilor şi a femeilor cu copii în braţe. Soldaţii care se aruncau la picioarele lui Morărescu, plîn- gînd şi exprimîndu-şi neputinţa de a executa aceste ordine inumane, erau ameninţaţi cu moartea şi obligaţi, prin bătăi crunte, să îndeplinească aceste crime, înnebunind de groază. Era să înnebunesc eu însumi citind dezbaterile acestui proces, şi atunci, în ianuarie 1926, am plecat de la Nisa la Paris pentru a pleda1cauza acestui sînge nevinovat. După nenumărate jigniri, dar mai ales după intervenţia dlui Henri Guernut, am reuşit să public două articole2în Le Quotidien. Şi asta a fost tot. Parisul, căruia i se spune Oraşul Lumină şi care nu este decît mormîntul tuturor aspiraţiilor populare de astăzi, trece uşor peste asemenea atrocităţi şi, aşa cum o demonstreză realitatea, este mult mai tulburat de pierderea unui inel uitat de cutare american pe chiuveta unui local de noapte din Montmartre. Iată, referitor la acest subiect, cum se petrec lucrurile în lume şi în special la Paris. Şi acestea fiind faptele, ce poate să mai creadă un om ca mine, pentru care viaţa a fost cînd dramă, cînd veselă încîntare, însă niciodată o farsă ipocrită?

1 La mitingul din 8 ianuarie de la Salle dés Sociétés Savantes, con­ dus de Victor Basch (n. Z.B.). Victor Basch — vezi Scăpare de condei, p. 290 şi n. 1 (n. red.). 2 Vezi mai sus, pp. 221-230 (n. red.).

279

între banchet şi ciomăgeală

Eu am luat viaţa în serios încă din copilărie datorită tempe­ ramentului meu, dar şi pentru că un Balzac sau un Dostoievski îmi arătaseră gravitatea ei. Mai era şi mirajul civilizaţiei voastre pline de elanuri, de dinainte de război; şi nu eram puţini aceia care muiam pîinea goală în apă şi o mîncam, cu ochii îndreptaţi spre măreţele voastre strădanii, care ne promiteau o viaţă mai bună nu numai în cer, aşa cum fă­ ceau popii noştri, ci şi pe pămînt. Aţi făcut revoluţii de care eraţi mîndri şi aţi născocit teorii pe care ni le-aţi tri­ mis o dată cu maşinile de cusut. Am acceptat tot, suntem pătrunşi de convingerile voas­ tre şi am încercat să ne supunem orbeşte vouă. în Marele Război, căruia voi îi spuneţi „ultimul" şi care trebuia să dea popoarelor „dreptul de a dispune de ele însele", noi am contribuit cu sîngele nostru. Dar pacea a venit numai pentru voi. De bine, de rău, voi vă puteţi ridica din ruine. Puteţi să munciţi şi să vă bucu­ raţi de viaţă, în timp ce noi suntem mistuiţi de focul aprins de ideile voastre de altădată. Focul acesta este întreţinut de aurul vostru, dat sub formă de împrumut guvernanţilor noştri asasini. Nu este adevărat că Balcanii sunt un focar de războaie. Occidentul creează acest focar. El are nevoie să-l întreţină pentru a-şi plasa aici, pe lîngă instrumentele morţii, maşini­ le lui de cusut şi pentru a se debarasa de ideile generoase pe care noi le-am luat în serios. Astăzi, abandonaţi şi daţi pe mîna satrapilor noştri, pe care-i susţineţi prin toate mijloacele, nu mai putem decît să murim lent. Iar necazurile noastre, cu riscul de a mă repe­ ta, nu mai au nici un ecou; de exemplu, procesul lui Boris Stefanov1, care nu mai mişcă pe nimeni, a fost respins de curînd pentru a patra oară.

1 Boris Stefanov, comunist întemniţat; ex-deputat din Cadrilater, Stefanov fusese acuzat de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice şi de complicitate la acţiunile antiguvernamentale iniţiate de Max Goldstein (n. red.).

280

1927

Restul lumii mai are parte de zile luminoase, de primă­ veri însorite, de momente de tihnă şi de distracţie. Ei nu au nimic din toate acestea! Doar bezna celulelor umede, lun­ gile zile de inaniţie îndurate cu bună ştiinţă, ameninţările cu munca forţată, condamnările la moarte sau asasinatul între două baionete — aşa cum s-a întîmplat cu Tkacenco. Ei bine, muncitori din Occident, ştiţi voi oare că aceşti oameni şi-au făcut ucenicia pentru revolta organizată la voi? Ştiţi oare că de la voi le-a parvenit pentru prima oară îndemnul la răscoală, ideea categorică, definitiv formulată,

a datoriei maselor de muncitori? Cu atît mai bine: v-au văzut cum v-aţi pus pe treabă, au auzit şi au înţeles strigătele de nemulţumire ale milioanelor

de tovarăşi conştiincioşi ce eraţi înainte de incredibilul masa­ cru. Le dădeaţi adesea dovezi evidente ale puterii voastre, atunci cînd era vorba de o grevă de solidaritate, de boicota­

re sau de ajutor financiar. Am trăit în adolescenţă clipe fru­

moase, clipe tulburătoare, de neuitat, cînd soarta depindea de atitudinea voastră, cînd aşteptam, tremurînd de emoţie, aici şi în alte părţi, să tune glasul vostru de la Paris, de la Berlin, de la Viena. Iar glasul vostru ajungea întotdeauna să vuiască şi să repare prompt nedreptatea.

Atunci spuneam:

„Nu-i de glumit cu indivizii ăştia!" Acum s-a terminat cu puterea titanului de altădată! Azi, după 25 de ani de speranţă şi după ce, în drumul lor către o viaţă mai bună, au făcut totul pentru a fi demni de fraţii lor mai mari din Occident, după ce au luat în tragic cea mai tragică dintre toate luptele din lume, acei oameni de acolo, deziluzionaţi, răniţi mai mult sufleteşte, putrezesc în închisorile canaliei teroriste, mor masacraţi unul după altul. După Tkacenco mai ieri, vom auzi mîine că Boris Ste­ fanov, „încercînd să evadeze de sub escortă, a fost împuşcat"!

281

între banchet şi ciomăgeală

Atunci veţi face ceea ce faceţi de obicei — sunt silit să v-o spun — veţi mai organiza un miting de protest, îi veţi invita încă o dată să ia cuvîntul pe militanţii voştri plus cî­ teva rara avis, precum prietenii mei Barbusse, Torrès1sau, poate, chiar pe mine, dacă sunt în raza de acţiune a bîtei voastre, şi le veţi cere să vă spună în cor că Boris Stefanov a fost împuşcat! Apoi vă veţi întoarce în uzină pentru a amăgi sclavia. Sea­ ra vă veţi duce pe marile bulevarde ca să vedeţi dacă nu cumva a venit cu avionul de la New York vreun Lindbergh2. Duminica sunt cursele de cai sau de oameni mai proşti decît caii. Cît despre noi, cei care derulăm filmul ororilor balcanice, să nu credeţi că a doua zi după un miting suntem mai în măsură decît voi să speriem stăpînii acestei lumi cu persona­ lităţile noastre, dat fiind că noi continuăm să ţinem discursuri în altă parte sau să scriem articole şi cărţi nu chiar atît de rele. Toate aceste discursuri, articole şi cărţi ne ajută să trăim. Da, să trăim, pe cînd cei ca Boris Stefanov continuă să moară în carcere. Ei bine, acest spectacol trebuie să înceteze. Să ne reamin­ tim că astăzi, capitalismul mondial, de la artist la savant, este preocupat de apărarea caselor lui de bani; că el cumpără toate conştiinţele pentru a le pune în slujba egoismului său criminal; chiar în acest moment — în timp ce noi încă ne cu­ tremurăm de groaznica mărturie a celor care şi-au „rupt dinţii" în războiul încheiat de curînd —, în cabinetele di­ plomatice şi în laboratoare ne sunt pregătite noi războaie, mult mai groaznice decît cel din urmă.

1 Henry Torrès, avocat şi om politic francez: solicitat de Ajutorul Roşu, a pledat în procesul celor 283 de basarabeni din Tatar Bunar, acuzaţi de înaltă trădare (n. red.). 2 Charles Lindbergh (1902-1974), aviator american: a pilotat pri­ mul zbor fără escală pe distanţa New York-Paris în 20-21 mai 1927 (n. red).

282