Sunteți pe pagina 1din 94

ARTHUR

SCHOPENHAUER
VIAA, AMORUL, MOARTEA
Instinctul vital Lupta pentru existenta Egoismul Mila.
Scopul flosofei este cunoaterea i explicarea existentei Universului.
Expresia acestei existente este Voina de a trai. Aspiraia la existenta se
manifesta prin organizare, via find unul dintre sensurile posibile de
dezvoltare. La animale, Voina de a trai, ca principiu fundamental al existentei,
este imuabila i unica.
Fora germinatoare este universala, infnita n timp i spatiu,
multiplicndu-se divers n forma i coninut, lanul fecundare germinare
fecundare germinare find fara nceput i fara sfrit. Orice materie
susceptibila de a deveni vie este atrasa, orice element bnuit a ntrerupe acest
ciclu este respins. Cnd acesta Voina de a trai se epuizeaz ntr-o fin
oarecare sub imperiul unei cauze oarecare, n msura n care fina
concretizeaz acesta stare, lupta dintre existenta i nonexistena se desfoar
violent, direct, excluznd variantele.
Omul prin excelenta reacioneaz prompt la suferin sa sau a
anturajului sau i, reciproc, anturajul sau participa afectiv. De aceea, o
condamnare la moarte, orict de justifcata, este primita de societate i de
individul n cauza ca un soc, rmnnd, n fnal, un simplu act distrugtor de
via, menit sa anihileze Voina de a trai. Viaa n ansamblul ei este perceputa
pe plan social sau pentru fecare individ n parte ca o perioada de timp mai
lunga sau mai scurta, trit ntr-o existenta nesigura i trista, inspirata de
schimbri a cror amploare este cel mai adesea prea trziu contientizate. Oare
nu se acorda prea mare importanta unui episod pe care orice fin il
traverseaz n drumul sau ctre eternitate?
Toate acestea demonstreaz ca am avut dreptate de a pune voina de a
trai la baza oricrei explicaii i ca, raportat la concepte ca absoult, infnit,
idee, conceptul viaa este cel mai real din cte cunoatem, centrul n jurul
cruia se rotete nencetat realitatea neschimbtoare.
Voina de a trai ct mai mult posibil care nsufeete toate finele
organizate este inascuta, absoluta; ea nu este rezultatul unei cunoateri
obiective a valorii noiunii de via, situndu-se n afara oricrui examen sau
cunotina apriori.
Sa trecem n revista regnul animal, sa contemplam nesfrit varietate a
formelor, perfeciunea structurilor i mecanismelor, continua risipa de putere,
iscusina i inteligenta n activitatea utila fecrei fine n ciclul sau de via
riguros determinat. Astfel, la colectivitile de insecte organizarea muncii atinge
perfeciunea, sfdnd omul n orice activitate manageriala. i, totui, viaa celei
mai mari parti a colectivitii este o munca continua, menita sa pregteasc
nutrimentul i habitaclul seminei sale, care nu intra n via dect pentru a
rencepe aceeai munca.
Studiind viaa psrilor, lungile lor cltorii, construirea cuiburilor,
hrnirea puilor care vor prelua acelai ciclu, constatam aceeai risipa de efort.
Totul este munca efectuata n vederea asigurrii unui viitor necunoscut.
De unde i ntrebrile: care este rsplata activitii, care este scopul ei? Scopul
nu poate f dect satisfacerea unor necesiti naturale, freti, instinctuale:
necesitatea de a mnca i de a procrea. Starea de satisfacie rezultata este
momentana i comuna individului, indiferent de condiia sa. Aceasta satisfacie
momentana se numete placere. Fiecare individ ajunge la placere pe un drum
propriu.
Cnd vorbim de rasa umana, lucrurile se complica, dar caracterul lor
fundamental nu se schimba, caci pentru om viaa nu este un lucru dat, este un
scop n sine. Indiferent de poziia sociala a individului, lupta pentru existenta
este severa, acaparatoare, iar fina lui prin aceasta lupta nu se apropie n nici
un fel de nimicnicia din care a venit sau de infnitul spre care tinde.
Mai multe milioane de oameni, consituind popoare, aspira la binele
comun i prin acesta la binele individului; dar mai multe mii de sufete sunt
sacrifcate interesului general.
Lipsa de scrupul a politicienilor angajai n lupta pentru putere, aciunile
lipsite de judecata ale acelora angajai sa asigure binele celor multi, greelile,
diletantismul, inutilitile sunt susinute de sudoarea celor multi i adesea
ndreptate cu sngele acestor popoare.
n timp de pace industiile i comerul prospera, relaiile i contactele
interumane se nmulesc, toat lumea participa, unii gndesc, ceilali lucreaz,
vuietul produs de aceste fine prinse n angrenajul social este indescriptibil.
Scopul fnal? Pentru cei mai norocoi o via suportabila, relativ scutita de
ocuri. Rezulatul? O imensa plictiseala.
Aceasta disproporie intre efort i recompensa reduce obiectiv voina de a
trai la o simpla nebunie, subiectiv la un vis.
Analiznd voina de a trai, ea ne apare ca o inclinare necugetata i lipsita
de motivaie, ca un impuls orb, nejustifcat, caci daca orice manifestare a unei
puteri naturale are o cauza, fora naturii nsei nu are niciuna; daca fecare act
voluntar are un motiv, voina, prin ea nsi, nu-i gsete motivaia, voina
find unul i acelai lucru cu motivaia.
De aceea, orice fin umana, care desfoar o activitate motivata,
contientizeaz acesta activitate, dar aceeai fin, pusa n fata realitii
existentei sale, nu-l va gsi motivaie. ntrebarea: de ce existam? Apare lipsita
de sens. Contiina individuala constata ca voina de a exista nu are nevoie de
motivaie dect n actele sale distincte.
Voina de a exista ca principiu este o aspiraie nesfrit pentru care
legea fzica a gravitaiei este exemplul cel mai pregnant. Imposibilitatea acestei
voine de a-i atinge scopul fnal este vdit.
Chiar daca ntreaga materie ar constitui o masa unica n interiorul ei,
fora gravitaional crescnd proporional cu apropierea de miezul masei,
acesta fora este, n acelai timp, independenta de elasticitatea i gradul de
penetrabilitate al materiei. Fora centrifuga poate f ncetinit, chiar oprita, dar
niciodat anulata. ntregul univers este voina, voina este esena tuturor
lucrurilor. Din tulpina puietului cresc ramuri, din ramuri frunze, apoi vin
forile, fructele care, sub forma seminelor, sunt masa unor forme viitoare,
posibile germinaii ce vor urma acelai curs, ntr-un acelai sens, din neant
ctre infnit. Aceeai matrice se aplica i vieii animale.
Prin statornicie omul este manifestarea proprie a existentei voinei.
Aspiraiile omeneti ar putea apare ca un ultim scop al voinei. i, totui, dup
atingerea scopului apare uitarea. Scopul devine lucru fcut, neantizat cu fece
clipa care ne duce spre viitor. Scopul devine iluzie, iluzia dispare, mine devine
azi, apoi ieri Din fericire, rmne ntotdeauna ceva de dorit i de urmrit,
spiritul find scutit de rtcire i de plictiseala. Fiecare act particular are un
scop, numai voina este unica, fara scop, se regsete n toate i n tot.
*
* *
Manifestarea voinei duce la acutizarea suferinei.
n regnul vegetal nu exista sensibilitate i nici durere. Durerea apare n
forme incipiente la animalele inferioare. Chiar i la insecte, facultatea de a simi
este foarte redusa. Durerea se manifesta odat cu apariia sistemului nervos, la
vertebrate find legata direct de gradul de nelegere. Inteligenta dezvoltata
presupune sesizarea schimbrii; cu ct nivelul mintal global depete
ascendent anumite stadii ale dezvoltrii cu att sensibilitatea sa creste, reacia
de rspuns la durere find simitor mai rapida. Se considera astfel ca la omul de
geniu suferina este condiia sa existeniala. Pictorul-flozof Fischlein zugrvete
alegoric, ntr-un tablou remarcabil, cele de mai sus. Tabloul este conceput pe
doua planuri: n plan superior sunt pictate femei n suferin, crora li s-au
rpit pruncii; n plan inferior, fecrei femei ii corespunde o oaie creia i s-a luat
mielul. Pictorul ilustreaz clar durerea posibila n ntunecat contiina
animala, ridicndu-se n valuri n planul superior, n care chipurile femeilor
oglindesc suferina fara margini ce n-ar f putut exista fara percepia prin
intermediul unei contiine luminate.
*
* *
Daca n natura lipsita de contiin fina inferioara se manifesta prin
dorine lipsite de scop dar permanente, la om dorin este cu att mai
puternica cu ct contiin este mai prezenta. Voina i dorina sunt
determinantele finei umane. Ostilitatea mediului ascute voina i dorina. Dar
daca lipsete scopul sau acesta este prea lesne atins, atunci plictiseala va face
existenta omului greu de suportat. ntr-o astfel de situaie mintea oscileaz
intre duerere i plictiseala, ca elemente eseniale ale vieii.
*
* *
Plictiseala nu e un rau minor. Daca exprimarea interioara a plictiselii
atinge disperarea la indivizi desprii prin educaie, poziie sociala, mentaliti,
ea va funciona ca un liant devenind raiunea socialului i chiar a unei anumite
simpatii. Dincolo de unele aspecte benefce, o asemenea stare poate determina
acte antisociale (desfru, banditism etc.) S-a constat, de asemenea, ca
plictiseala, singurtatea, inactivitatea, ntrebuinate n penitenciare ca
instrumente punitive, conduc la sinucidere.
Daca mizeria este fagelul continuu al poporului, plictiseala este fagelul
societii aa-zis instruite. In viaa celor lipsii de grija zilei de mine plictiseala
este reprezentata prin week-end, iar n popor prin zilele lucrtoare.
*
* *
Cauza durerii, ca i a bucuriei, nu are ca singura sursa numai realitatea
palpabila, ci i cugetarea; aceasta, la rndul ei, ne creeaz necazuri infnit
superioare. Suferina fzica, nsoit de suferin morala se pot anihila reciproc,
n timp ce o durere morala violenta se cere adesea compensata printr-o
suferina fzica manifesta. Astfel se explica strile depresive care conduc la
sinucidere, ca manifestare exterioara a durerii, menita sa anihileze suferine
morale i de neconceput ntr-o stare de fericire sau de echilibru.
*
* *
O violenta suferina morala poate cauza ntmplri teribile i neateptate.
Explicaia se afa n faptul ca durerea ia proporiile unui eveniment real. Daca
acest eveniment este limitat n timp (trector) durerea este suportabila. Dar o
durere nesfrit devine cugetare, stare obsesiva, dominnd spiritul i memoria
afectiva. Sfritul unei asemenea stri este ruperea echilibrului,
dezorganizarea, dezintegrarea contient sau incontient.
*
* *
Vzut de departe i de sus, viaa fecrui om, n ntregul ei i n ceea ce
o caracterizeaz, se prezint totdeauna ca un spectacol dramatic; luata n
amnunt, ea are caracterul unei comedii.
Dorinele nesatisfcute, speranele nerealizate, greelile ntregii viei,
suferina sfrind n moarte sunt o tragedie. Existenta umana cuprinde toate
nefericirile unei tragedii, fara ca omul sa poat atinge demnitatea personajelor
tragice. Omul este nevoit sa ating tragicul parcurgnd deci etape comice. Cum
s-ar spune, amnuntele ne fac ridicoli.
Istoria popoarelor nu este deci o niruire de rzboaie i revoluii. Anii de
pace sunt pauze scurte intre acte risipite. Nu este o metafora cnd spunem ca
viaa fecrui om este o lupta continua, cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii
sai, cu realitatea. Omul gsete adversari pretutindeni i moare cu armele n
mini. Dar existenta noastr nu este posibila fara toate acestea. Fara presiunea
exercitata de atmosfera corpul plesnete; tot asa, lipsa durerii, mizeriei, a
necazurilor i nevoilor de tot felul ar provoca o cretere nemsurat a orgoliului
friznd extravaganta. Oricare om are nevoie de griji, de mizerie, de durere, aa
cum nava are nevoie de balast pentru a pluti singura i drept ctre tinta.
*
* *
Pornirea ctre rau ia adesea natere din ciocnirea pornirilor egoiste.
Pornirea ctre rau i are originea n mod obiectiv n viciile, slbiciunile,
nebuniile de tot felul pe care fecare dintre noi le manifesta n relaiile cu
aproapele sau. Ea poate merge att de departe incit fecruia dintre noi ntr-un
moment de indispoziie i n raport cu propriile nclinaii lumea s-l para
reprezentativ ca un muzeu de caricaturi, intelectual ca o casa de nebuni,
moral ca o peter de hoi. Aceasta indispoziie, daca tine mult, da natere
mizantropiei.
Principala sursa a mizantropiei este, n fond, invidia, o specie de
suferin pe care o ncearc unele sufete la vederea fericirii, prosperitii sau
realizrilor altuia.
Gradele invidiei sunt foarte diferite. Ea este, n mod suveran, nempcata
i rea cnd este provocata de caliti personale, pentru ca atunci invidiosului
nu-l rmne nici o ans. Invidia este imorala pentru ca individul urte ceea
ce ar trebui sa respecte i sa iubeasc.
S-ar prea ca, mai mult dect alii, sunt invidiai mai ales aceia care se
ridica prin singura puterea aripilor lor i se elibereaz de cuc n care ceilali
rmn nchii, spune Petrarca.
Cu toate acestea, invidia este n frea omeneasca, dar este diavolesc sa te
bucuri de raul altuia. Nu exista semn mai infailibil al unui sufet rau i al unei
profunde lipse de moralitate, dect un sentiment de bucurie la vederea
nefercirii altuia. Asemenea oameni trebuie neaprat ocolii.
Este n frea omeneasca a te folosi de cineva sau a vedea altcineva un
instrument menit a-i atinge propriile scopuri. De altfel, punem ntotdeauna n
seama aproapelui o astfel de intuiie. Deci, cernd cuiva un sfat sau o
explicaie, pierdem ncrederea n afrmaiile acelei persoane daca afam ca are
un oarecare interes n aceeai afacere: ne temem sa nu fm folosii mpotriva
intereselor noastre, iar sfaturile cerute sa fe adaptate intereselor i nu
raionamentului sau.
Este o mare fericire pentru noi ca ineligenta i politeea arunca un val
asupra gndirii noastre, atenund sub aspect exterior dorina de a face rau,
obinuina de a-i urmri interesul, lupta omului contra tuturor oamenilor
clocotind nencetat n fundul sufetului nostru.
Brfa, att de frecventa i cruda, este proba cea mai evidenta. Rutatea
se amplifca atunci cnd izbucnete o suprare neateptat, n care ura, multa
vreme stpnit i ascunsa, se ridica i izbucnete ca praful de puc aprins.
Omul cruia semenii sai ii sunt strini, care nu se vede dect pe sine, iar
cei din jur ii par simple manechine, fcute s-l serveasc sau s-l contrarieze,
acesta vede, n momentul morii sale, stingndu-se ntreaga lume. Dimpotriv,
acela ce se recunoate n aproapele sau n tot ceea ce face i-i triete viaa
innd cont de existenta oricrei fine, acela nu pierde murind dect o parte
nesemnifcativa a vieii sale.
Distrugnd iluzia care desprea cosntiinta sa de restul universului,
continua sa triasc n toi cei care l-au iubit. De aici, modul diferit n care, n
momentul suprem, oamenii i accepta moartea.
Raul rmne ntiprit n fzionomia celui care a murit. Suferina acestui
om, manifestndu-se n clipa suprema, ar f o rzbunare dreapta pentru ceilali.
O mila fara margini pentru toate finele vii este dovada sigura a unei
purtri corecte.
Cel care este animat de mila nu va face rau altcuiva, va f ngduitor i va
ajuta pe fecare dup mijloacele sale.
Nu stiu o rugciune mai frumoasa dect aceea cu care se ncheie vechile
drame indiene: De-ar putea toate vieuitoarele sa fe scpate de durere.
Nimic nu linitete mai uor suprarea noastr, chiar cnd e dreapta,
dect aceste vorbe: E un nefericit!.
Caci ceea ce este apa pentru foc, mila este pentru suprare. De aceea,
sftuiesc pe acela care se teme sa fac un rau aproapelui sau, stpnit find de
suprare, s-i reprezinte raul ca find deja fcut, s-i vad viitoarea victima n
culmea durerii i s-i spun: Iat fapta mea!. Aceasta imagine i-ar liniti
minia, caci mila este antidotul necazului, prin acest artifciu reuind sa se
stpneasc la vreme.
Nu ncercai s-l tratai pe oameni dup ct merita. Spiritul superior nu
trebuie sa se lase antrenat de asprimea celui cruia i se adreseaz, caci
aceasta-l conduce la ura, nici de prostia lui, care nu i-ar provoca dect dispre.
Sa vedem mai bine suferina, mizeria, mhnirea, duererile interlocutorului.
Atunci ne vom simi ruda lui, il vom simpatiza i n loc de ura i dispre vom
simi mila ctre care nsi Evanghelia ne ndeamn.
Orice muritor care renun sa mai fac diferene intre sine i aproapele
sau, care asculta suferinele semenilor sai ca pe ale sale, care este gata s-i
sacrifce viaa pentru vieile altora, va considera ca suferinele nesfrite ale
vieuitoarelor ca de nesuportat pentru sine, umplnd fara rgaz sufetul de
durerea universala. Din acel moment, fericirea nu mai este posibila, fina sa
risipita n umanitate nu va mai aspira dect la neant.
Un caracter egoist i va gsi ntotdeauna motive egoiste epntru a-i
explica modul de a aciona: mila sau rutatea nu-l infueneaz. i va sacrifca
chiar o mica parte din avatajele sale pentru a se rzbuna pe un inamic, dar
niciodat pentru a ajuta un prieten.
Rutatea i are rdcinile n suferinele celor apropiai, iar cel inclinat sa
practice raul se arunca cu placere ntr-o lupta n care se ateapt sa primeasc
tot attea rani cte poate face el nsui adversarului sau.
Buntatea este nduioarea universala pentru tot ce triete, mai ales
pentru om, pentru ca este, dintre toate finele, cel mai capabil de a suferi.
Orgoliul nemsurat aduce dup sine ura i dispreul, numai mila anuleaz
orgoliul.
Mila ia, de asemenea, sub protecia sa ntregul regn animal, de care
sistemul moral european s-a ocupat foarte putin.
Legea dreptului animalelor, credin greit ca aciunile noastre fata de
ele nu au nici o importanta morala, e o barbarie a Occidentului, a carei
rdcina este n iudaism.
Principiul de via la om, ca i la animal, este identic; ceea ce le
deosebete nu rezida n voina individuala, ci n elementul intelectual care, la
om, se numete raiune. Dar egalitatea fzica intre om i animal este de
necontestat. Cel care dispreuiete animalele ar trebui s-i rememoreze
copilria, faptul ca a fost odat alptat de mama lui ca orice mamifer
neajutorat.
Mila fata de animale este esenial legata de buntatea caracterului;
oricine e crud cu ele nu poate f bun cu semenii sai.
Aceste doua feluri de mila au acelai izvor.
Vocea contiinei rsuna la fel de puternic n sufetul omului cu
sentimente nalte atunci cnd nedreptete un animal sau un semen de-al
sau.
Cu toate acestea, mila pentru animale nu trebuie sa anuleze necesitatea
de a te hrni cu carne deoarece n natura facultatea de a suferi este legata
direct de inteligenta. Numai cruzimea este aceea care trebuie nlturat.
n aceeai msur, omul obliga animalul sa munceasc pentru el, dar
este imoral ca foamea i btaia sa chinuie animalul care i-e credincios i te-
ajuta s-i ctigi existenta.
VOINA IN VIA.
Despre libertate sau voina de a trai n planta, animal i om Inteligenta
ca instrument al voinei Sensibilitatea, element nedesprit al voinei
Caracterul.
A f liber i a f fost creat sunt doua noiuni diametral opuse. Caci este
contradictoriu sa afrmi n acelai timp ca Dumnezeu a creat finele i ca le-a
nzestrat cu libertate.
Daca fina este rau ntocmita sau comite raul este din cauza ca a fost
greit creata, iar greaseala aparine Creatorului. Exista Dumnezeu? Atunci raul
i pcatul a crui cauza unica este Creatorul, distruge propria sa divinitate.
Pentru ca o fin sa fe moral libera trebuie sa aib o origine depinznd de
natura sa proprie i sa fe perfectibila prin ea nsi, nu prin intermediul
aproapelui sau.
Existenta sa find un act de creaie personala, care se dezvolta n timp,
devine rspunztoare de toate manifestrile sale. Din responsabilitatea care ne
este dovedita de contiin rezulta, aadar, libertatea voinei ca principiu
esenial al fecrei fine.
Sa privim cu atenie lumea anorganica, sa observam fora apelor
rostogolindu-se n abis, statornicia acului magnetic poziionat ctre Nord,
atracia ferului ctre magnet, violenta pilelor electrice; sa studiem un corp care
se cristalizeaz, regularitatea structurii sale; sa remarcam siguran cu care
corpurile, ajunse n stare lichida se cauta sau fug unul de altul, se unesc sau
se despart. Sau sa constatam, n sfrit, acea for care, legnd corpul nostru
de masa pmnteasc, il apas fara preget, sub propria sa aspiraie.
Printr-un efort minim de imaginaie putem recunoate, n aceste stri
aparent att de deprtate de noi, principiul propriei noastre existente, acela
care, n om, i urmrete scopurile n deplina lumina a contiinei.
n manifestrile infnite ale anorganicului, aspiraia spre devenire este
oarba i neschimbtoare. Aa cum primele licriri ale zorilor mpart numele de
lumina cu razele soarelui la amiaza tot astfel acest principiu, manifestndu-se
elementar n formele inferioare de via, poarta numele de voin, desemnnd,
la general, cauza oricrei aciuni.
Natura creeaz condiii apte sa dea natere vieii, dar ea lucreaz
mecanic, aa cum, n fulgul de zpad forma sub care se cristalizeaz nu este
datorata gndirii, ci unei aspiraii incontiente a voinei originare.
Simplifcnd raportul dintre animal i om este acelai cu raportul dintre
planta i animal. In regnul vegetal, voina de a trai se manifesta orbete, fara
scop. Planta prezint ntreaga ei fin, la prima vedere, ntr-o completa
nevinovie. De aceea, organele de reproducere sunt la vrf, n locurile cele mai
vizibile. De unde i concluziaca raul nu exista neaprat n voina, dar este
prezent n voina contient.
Fiecare planta, prin urmare, expune concomitent clima i natura
pmntului n care s-a format. Chiar fara a f botanist, este uor sa recunoti
ntr-o planta daca e de la tropice sau din zona temperata, din apa sau din
pustiu etc. Ea exprima prin voina specifca genului sau, ceea ce i-ar f
imposibil de explicat ntr-un alt mod.
Sa contemplam nenumratele forme de via animala. Fiecare nu este
dect expresia vdit a aspiraiilor voluntare care formeaz caracterul
vieuitoarei respective, ca incarnare a voinei sale.
Varietatea formelor nu este dect o imagine a varietii caracterelor.
Animalele slbatice, de prada au flci mari, gheare i muchi puternici,
privire agera, ptrunztoare. Ierbivorele, care i cauta scparea prin fuga nu
au arme coli i gheare, dar sunt nzestrate cu picioare iui i auz delicat.
Interiorul corespunde exteriorului: carnivorele au un tract intestinal scurt,
ierbivorele aparat digestiv propriu unei lungi funcii de asimilare. La fel nu
exista nici o contradicie intre celelalte aparate i organe i funciile fziologice
pe care le reprezint.
Fiecare aspiraie a voinei corespunde unei modifcri particulare a
formei. De aceea, lcaul ordinar al przii determina forma vntorului.
Prada s-a retras n locuri putin accesibile, vntorul ia o forma
caracteristica pentru a o descoperi, caci voina de a trai ii va nzestra i pe unul
i pe celalalt cu calitile necesare supravieuirii.
Astfel, pentru a extrage smna din fruct unele psri au un cioc
ncrligat. Pentru a culege reptile prin mlatini, psrile de balta picioare, git i
cioc lungi. Pentru a dezgropa furnici exista tapiri cu picioare scurte, gheare
puternice i bot lung, prevzut cu o limba subire i lipicioasa. Pelicanul se
duce la pescuit cu o gu enorma, bufnita i vede prada n plina noapte, pestii
electrici i anihileaz complet prada nainte de a o atinge. Orice fin vie are
un adversar gata s-o nimiceasc. De aceea, pentru cei mai putin musculoi
exista mimetismul, carapacea, substanele vezicante, rau mirositoare, epii,
iretlicurile etc.
Voina de a trai se sprijin pe elemente ofensive i defensive. Se mai
sprijin, de asemenea, pe un element intelectual ca mijloc de conservare a
individului. De aceea, vechii greci au denumit inteligenta Hegemonicon
(cluz). Elementul intelectual este pus n serviciul voinei i distribuit la toi
n acest scop.
Animalele slbatice au mai multa voina dect ierbivorele. Prdtoarele
merg la vnat, vulpile fura nu pentru ca sunt mai inteligente, ci findc vor sa
triasc din vnat i hoie. La vulpe, iretenia a nlocuit muchii.
Scopul voinei la om este acelai cu al animalului: hrana i reproducerea.
Dar lipsa muchilor, o mai buna organizare a vieii sociale, cerinele sale
specifce au desprins inteligenta sa de regnul animal, sitund-o la un nivel
superior. Elementul intelectual conform cu natura sa devine un instrument cu
ntrebuinri multiple i aplicabil scopurilor cele mai diverse. Natura,
credincioasa spiritului sau economic, putea de la nceput sa satisfac toate
cerinele necesitailor devenite att de variate. De aceea, l-a creat pe om fara
vesminte, fara un scut natural de aprare, imperfect, inconsecvent, lipsit de
fora fzica. Singurele instrumente pe care natura le-a dat omului au fost
minile.
Prin superioritatea inteligentei, omul i mbogete conceptual
motivaia, precum i varietatea i ntinderea ei.
Omul trece de la stadiul simplelor sclipiri la idei coerente, apare gndirea
abstracta, mergnd pina la refecie, construind concepte i noiuni; analiznd
i sintetiznd actul volitiv este contientizat. Sub imperiul voinei de a trai
biciuita de intelect, se dezvolta procesele afective aprnd pasiunile ca elemente
noi, necunoscute lumii animale.
Conceptualizarea faptului exterior micoreaz violenta caracterului,
punnd impresia pe planul superior.
De exemplu, un vitelus se ls uor desprit de mama lui, n timp ce un
pui de leu, n aceeai situaie, se agita de diminea pina seara, iar un copil
desprit de prini, este de-a dreptul traumatizat. Maimua este cea mai vie i
mai violenta dintre patrupede pentru ca este cea mai inteligenta.
*
* *
Procesele afective se manifesta infnit mai complex la om, comparativ cu
animalul. De asemenea, elementul intelectual ridicat il face mult mai sensibil la
plictiseala.
Omul, prin prisma propriei sale existente, poate nelege gesturile i
aciunile unui animal, menite sa exprime reprezentri ale voinei de a trai,
acceptndu-le n mod diferit.
Inteligenta este insa un criteriu dup care numai omul poate f msurat.
Dar poate ca intre omul prost i un animal, dotat cu nelegere, deprtarea nu
este mai mare ca intre un idiot i un geniu. Deci, te poi mira, cteodat, de
asemnarea existenta intre om i animal n afeciunile i instinctele lor.
*
* *
Animalul, chiar dotat cu inteligenta, nu vede n obiecte dect ceea ce-l
intereseaz momentan sau n viitor, n raport cu voina lui.
Pisicile cerceteaz cu grija locul n care ar putea da peste o eventuala
prada. Vulpea miroase cotiturile ascunse. Dar nu merg independent de acesta
preocupare. A privit vreun animal cerul nstelat? Cinele meu s-a ascuns
ngrozit cnd a vzut soarele pentru prima data. Animalele domestice mai
inteligente au uneori o concepere fugitiva a mediului ambiant, independent de
scopurile interesate. Cinii merg pina la a privi fara a avea ceva precis naintea
ochilor. Se aeaz chiar la ferestra i urmresc tot ce se mica pe strada.
Maimuele privesc uneori ca i cum ar dori sa cunoasc spaiul.
Motivul i actul, conceperea i executarea prin voina se prezint n mod
distinct numai la om.
*
* *
Inteligenta suscita n om cugetarea care difereniaz total contiina sa de
cea a animalului i care il obliga sa aib, n timpul trecerii sale pe pmnt, o
atitudine att de diferita de cea a celorlalte fine nsufeite. Prin cugetarea sa
omul ntrece animalul n for i suferina. Animalele triesc numai n prezent,
omul percepe timpul n toate coordonatele sale. Animalele lupta pentru a-i
satisface necesiti imediate, omul este preocupat de viitor, chiar de un viitor pe
care nu-l va vedea, anticipndu-l i mpodobindu-l n culorile ideale ale artei.
Animalele sunt supuse impresiei momentului, rspunznd direct cauzei;
omul se desfat cu noiuni abstracte, independente de prezent. De aceea
lucreaz planifcat, dup percepte fxe, fara a tine seama de impresiile
momentane, ntmpltoare. Poate, prin urmare, sa redea, fara emoie,
reprezentarea artistica a propriei sale mori. Sau poate sa se stpneasc pina
la a deveni impenetrabil. Poate sa discearn, sa ofere mai multe motivaii uneia
i aceleiai cauze.
Determinantul n lumea animala este momentul. Numai teama de
constrngere exercitata imediat poate pune fru dorinelor sale, prin repetare
acea teama transformndu-se n obicei, n deprinderea de a executa un lucru
strain frii lui. Din acel moment teama il conduce. Aa a luat natere arta
dresajului. Animalul simte, privete, reacioneaz. Omul simte, privete,
gndete, concepe, reacioneaz. Dar i unul i celalalt i exercita voin
proprie.
La animal, voina este principiul creator al cunoaterii obiective, directe,
voina oarba, dirijata de nevoile sale organice, impulsionnd direct sistemul
nervos, creierul. Lumea exista atunci pentru el, n mod obiectiv. Omul, odat ce
a atins pragul cunosterii obiective, contientizeaz actele sale exterioare
productoare la rndul lor de alte cauze i motive ca rod al imaginaiei,
conducnd la idei, concepte, noiuni, abstractizare, generalizare,
particularizare, analiza, sinteza, ntr-un cuvnt la gndire. Animalul nu
depete stadiul intuitiv. Omul abstractizeaz. Singura lege care conduce
finele inferioare omului este supravieuirea speciei prin asigurarea hranei i a
nmulirii. Voina de a supravieui apare i la omul a crui contiin nu se
ridica mai presus de cerinele ei. Voina este stpn, iar contiina sluga.
Firete, spiritele superioare depesc acesta stare inversnd rolurile, admind
suveranitatea contiinei asupra voinei de a trai. Astfel, supravieuirea nu mai
este scopul vieii dect n situaii limita, iar contiina, eliberata de servitui,
percepe lumea obiectiv i dezinteresat.
*
* *
Intuiia estetica situeaz omul deasupra voinei de a trai i a dorinelor
niciodat satisfcute, dar ea nu reprezint dect un moment de evadare. Voina
neostoita este fora vitala i, ca viaa ce ne e data, este legata intim de durere.
Moartea nu poate distruge voina de a trai, caci moartea distruge numai
individul, ca mainfestare trectoare a voinei. Voina precede individul, este
indestructibila i prin urmare sinuciderea sau omuciderea nu dau ceea ce
promit.
Fora vitala este eterna.
Dar voina de a trai este libera n sine? Fora vitala se manifesta sub
multiple reprezentri bune sau rele, ea poate da viaa sau poate nega viaa.
Fora vitala, manifestndu-se n rau, are o individualitate puternica, mergnd
pina la anihilarea celor care o nconjoar. Dimpotriv, n manifestrile ei
pozitive, merge pina la autoanihilarea propriei personaliti n interesul
celorlali.
Acesta completa alienare a vieii, aceasta negare de sine, aceasta blinda
resemnare, acceptare a morii intru ispirea raului universal apare la limita ei
extrema numai n domeniul religios; manifestndu-se ca o eliberare temeinica
i venic de sub imperiul voinei de a trai.
*
* *
Ingeniozitatea animalului dovedete ca voina lucreaz n afara
contiinei. Nu putem considera ca animalul are sentimente sau contiina
lucrului fcut pentru ca scopul spre care tinde ca i cum i-ar f cunoscut ii
rmne cu totul necunoscut. La un an, pasarea nici nu are habar de oule
pentru care face cuib; nici pianjenul nu se gndete la prada, cnd i ese
pnza s.a.m.d.
Admind ideea ca starea de imaginaie, ca sursa a actului volitiv, nu este
o condiie neaprat necesara activitii voinei, vom recunoate mai uor actul
volitiv n cazuri n care voina este mai putin formala.
De exemplu, vom considera ca nesemnifcativa voina exterioara la
construirea cochiliei unui melc, precum nu consideram casa ridicata de noi ca
rezultat al unei voine strine de noi.
Dar vom admite casa noastr ca expresie a voinei care lucreaz n noi n
mod obiectiv i motivat. La melc, voina de a construi un nveli este
instinctuala.
Aceeai voin oarba lucreaz i-n noi atunci cnd este vorba de funciile
organice ale corpului, menite sa asigure continuitatea fuxului vital.
*
* *
Animalul nu cunoate moartea dect n momentul ultimei expiraii, pe
cnd omul se apropie de momentul fatal contient find de paii care-l apropie
nenincetat de abisul insondabil.
Acela care n-a admis nimicirea completa este obligat se mediteze asupra
vieii.
Asa s-au nscut flosofile i religia, care presupun liberul arbitru i ideile
morale pe care le consideram adesea ca prea putin fundamentate.
Elementul constant este dat pe de-o parte de datele raiunii exprimate de
flosof i de cealalt parte de obiceiurile, cteodat crude, ale preoilor
diferitelor religii.
*
* *
Concepia generala a vieii de care omul are parte poate f comparata cu
un plan geometric abstract i incolor. In cazul acesta, omul este, n raport cu
animalul, ca un cpitan de corabie fata de un simplu luntra. Cel dinti, cu
ajutorul unei hri marine i al unei busole, cunoate exact traseul i poziia sa
pe mare n orice moment; luntraul nu privete dect valurile i cerul. Omul
are ntotdeauna, alturi de existenta sa concreta, o via abstracta. In viaa
concreta, omul este expus vicisitudinilor, realitii, prezentului: trebuie sa
triasc, sa sufere i sa moara ca un animal. Numai viaa abstracta ii ofer
planul geometric asupra cruia cugeta. Aa ncepe rolul de spectator. Prin
aceasta retragere n forul sau interior se aseamn astfel unui actor care intre
doua replici asista, din sala, la pregtirea morii sale, urca apoi pe scena i
moare. Stpnirea de sine caracterizeaz viaa omului. Raiunea domina n
situaiile cele mai dramatice. Omul, spre deosebire de animal, i stpnete i
chiar reprima instinctele, subordonndu-le gndirii.
*
* *
Fiind lipsit de raiune i prin urmare de capacitatea de a generaliza i
abstractiza, animalul este incapabil sa vorbeasc i sa rida. Acestea sunt
manifestri specifce omului.
Cu toate acestea, singurul sau amic din lumea animala, cinele, face un
act particular, necunoscut celorlalte animale: i manifesta bucuria dnd din
coada. Ct de mult contrasteaz aceasta freasca i simpla salutare cu
politeurile adesea de suprafaa cu care se ntmpina intre ei oamenii.
*
* *
Asa cum lumea ar rmne n ntuneric, daca n-ar exista corpuri care sa
refecteze lumina soarelui, aa cum o coarda are nevoie de aer ca sa vibreze i
de un mediu rsuntor pentru a produce un sunet, tot astfel actul voinei nu
devine lucru fcut dect sub infuenta inteligentei.
Elementul intelectual este mijlocul prin care se exprima voina, iar efectul
produs poate f comparat cu o manifestare de contiin.
*
* *
Asa cum o buna digestie pretinde un stomac sntos, fora atletica
brae musculoase, tot astfel o inteligenta ieit din comun are nevoie de un
creier dezvoltat, bine proporionat, cu o structura particulara. Activitatea
voinei nu este legata de un organ anume. Cea mai mare greeala este situarea
centrului calitilor morale n organele cerebrale.
Se conisdera ca elementul intelectual, din punct de vedere fziologic, este
rezultatul funciei unui organ; se considera ca elementul intelectual, din punct
de vedere metaforic, este opera voinei a carei obiectivitate sau existenta vizibila
este corpul ntreg. Prin urmare, voina de a cunoate, considerata n mod
obiectiv, este n creier, aa cum voina de a merge este n picioare, voina de a
apuca n mini, de a digera n stomac etc.
Elementul intelectual se epuizeaz, voina este neobosita. Dup o
ndelungat munca intelectuala oboseala creierului este evidenta, aa cum
obosesc braele dup o munca fzica grea.
A acumula cunotine presupune efort; dimpotriv, voina este propria
noastr existenta; manifestrile noastre exterioare i au sursa n voina,
producndu-se fara efort. De aceea, sentimentele ca necazul, frica, dorina,
tristeea, stimuleaz voina i pentru justifcarea fecruia din aceste
sentimente este necesara refacerea deviaiei voinei de la natura sa originara la
abaterile de la funcia sa ordinara, spre care natura a fost deviata.
Copiii mici, a cror inteligenta pina la o vrsta este n stadiu incipient, au
de la natere o voin proprie. Prin ipete imposibil de stvilit i manifesta
vitalitatea; voina lor neavnd inca obiect, ei vor fara a ti ce vor.
Din zelul neobosit al voinei se nasc graba, repezeala n vorba i fapta,
care sunt mai mult sau mai putin proprii tuturor oamenilor i care pot f
domesticite prin educaie. Aceasta graba ca expresie a voinei s-ar materializa
prin atingerea scopului nainte de a f venit momentul cel mai propice. Execuia
propriu-zis i faptul care rezulta din aceasta se materializeaz numai dup
expunerea i discutarea motivelor determinante, adic dup ce elementul
intelectual i-a jucat rolul.
i totui cte unul e mai grbit. Abia a prins i a adunat cteva idei
fugitive asupra mprejurrilor prezente, a evenimentului zilei sau opiniilor
comunicate i voina totdeauna gata, neobosita iese din adncimi de
sensibilitate i se manifesta prin frica, teroare, sperana, bucurie, dorina,
invidie, tristee, zel, necaz, furie, amor etc.
Ea conduce la vorbe i aciuni precipitate, de care mai trziu individului
ii pare rau, atunci cnd timpul l-a nvat ca elementul intelectual, cu puterea
sa de a discerne mprejurrile, meditnd asupra relaiilor, nu s-a manifestat
pentru ca nu a fost obinuit s-i stpneasc voina.
Din zece motive care ne nspresc, noua i-ar pierde motivaia daca am
cerceta cu grija fondul cauzelor lor i daca am recunoate necesitatea i
adevrata lor valoare.
Ceea ce frul i zbala sunt pentru calul slbatic, elementul intelectual
este pentru voin omului. Voina trebuie mblnzit prin nvtura, cultura i
motivaia acestora. i totui sub impresia unei emoii violente i neateptate,
voina musca zbala i-i urmeaz natura proprie.
Acesta dovedete ca intelectul este total diferit de voin.
*
* *
Este plcut constatarea ca voina este la om elementul real i esenial i
ca inteligenta este secundara.
ntr-adevr, inteligenta nu-i poate ndeplini corect i direct funciile sale
daca voina tace i se odihnete; dar nici extrema nu duce la nimic; daca voina
este aata peste msur, funcionarea intelectuala este perturbata, chiar
distrusa, rezultatul find nul sau greit.
*
* *
Elementul intelectual nu este opus voinei n mod egal. Luna nu poate
lumina cnd soarele strlucete i cu toate astea ea nu-l infueneaz ctui de
putin. O spaima mare ne blocheaz sau ne conduce la acte din cele mai
nebuneti, ne face, de exemplu, ca ntr-un incendiu sa ne aruncam tocmai n
fcri. Necazul nu ne permite sa tim ce facem i mai putin inca ceea ce
spunem. Pasiunea oarba n dragoste ne face incapabili de a cntri
argumentele sau chiar de a le ordona pe ale noastre.
Bucuria ne face necugetai. Frica ne mpiedic sa vedem i sa
ntrebuinm mijloacele de scpare cele mai efciente; de aceea, ntr-un pericol
neprevzut sau ntr-o lupta cu adversarii sngele rece i prezenta de spirit sunt
mijloacele cele mai sigure. Sngele rece reduce la tcere voina, lsnd cale
libera inteligentei. Prezenta de spirit nseamn reacia echilibrata a inteligentei
sub necesitatea ntmplrilor care pun la lucru voina. Aceste doua aciuni,
desi nrudite, se mainfesta rareori mpreun.
Ele sunt de o nepreuit valoare, caci permit utilizarea elementului
intelectual la momentul potrivit i, prin aceasta, nlesnesc raionamente
decisive. Prin coordonarea sngelui rece i a prezentei de spirit, individul va ti
ceea ce trebuie sa fac i sa spun ntr-un moment dat.
Se spune, cu drept cuvnt, despre acela care-i pierde capul, adic a
crui voina scapa de sub controlul raiunii, ca este furios, elementul furor
reprezentnd pierderea relaiei exacte i a mprejurrilor necesare individului n
lupta cu mediul.
Dragostea i ura deformeaz judecata. Chiar i defectele par agreabile, iar
calitile devin defecte atunci cnd procesul afectiv intervine n procesul
gndirii. Inamicii comit numai greeli, prietenii fac numai lucruri bune,
judecata i pierde caracterul obiectiv.
Interesul personal exercita, n secret, o infuenta analoaga asupra
judecii. Ceea ce este proftabil pare drept i fresc; ceea ce se opune
interesului personal devine absurd, de neconceput i nedrept. De aici attea
prejudeci conservate de naiuni, secte, religii, doctrine politice etc.
Mgulirile apar limpezi i devenim orbi n fata defectelor noastre.
Nu putem nelege ceea ce contrariaz planurile, dorinele, speranele
noastre, pe cnd ceea ce este favorabil ne sare-n ochi.
Inima conduce raiunea.
Greim mai mult dect contientizam i ne ferim de a ne revedea trecutul
n ntregime de teama incontienta fata de erorile comise anterior.
Astfel, elementul nostru intelectual este n permanenta corupt de
capriciile i slbiciunile noastre.
Elementul intelectual, instrumentul unic al voinei, este tot att de diferit
de ea, ca ciocanul de ferar. Orict ar f de activa inteligenta, discuia rmne
pasiva. Este ca i cum omul n-ar participa. Dar cnd voina intr-n joc, omul
i dezvluie caracterul: atunci este violent, pasional. Voinei i se atribuie
ntotdeauna cldura caracterului, iar inteligentei rceala cugetrii raionale.
Discuia la rece nu cade sub incidenta voinei. Inversarea raporturilor,
respectiv considernd voina ca instrument al elementului intelectual conduce
la alienare.
*
* *
Cu drept cuvnt inima, acest organ fundamental al vieii animale, a fost
aleasa ca simbol al voinei, privita ca principiu al existentei noastre. Tot ceea ce
privete actul volitiv ca: dorina, pasiunea, bucuria, durerea, buntatea, ura,
ntr-un cuvnt sentimentul, este atribuit inimii.
De aici vin expresii ca: inima rece inima larga asta sfie inima
plesnete inima de bucurie cine poate ti inima omului?
E fara inima afaceri de inima.
Afacerile de inima au la baza nclinaia sexuala, sexul find culcuul
voinei. Byron, n Don Juan, face o satira amara la adresa femeilor care
transforma dragostea ntr-o afacere de cap uitnd ca au inima. Capul vine
dup inima, caci nu el este centrul corpului, ci o dezvoltare a lui. Cnd moare
un erou i se mblsmeaz inima, n timp ce flosofi i poeii au parte, dup
moarte, de cercetarea amnunit a craniului i creierului.
Atunci cnd despre un om se spune ca are inima buna, dar e sec al
minte, iar despre altul ca are mintea agera, dar e rau la inima, fecare simte
ca n prima formulare lauda ntrece prejudiciul, n timp ce n a doua formulare
efectul e contrar.
De asemenea, comiterea erorilor, a greelilor este pusa, ntotdeauna, pe
seama voinei intelectuale. Faptele grave vor f numite greeli, necugetare,
uurin, nebunie. Nu spui niciodat asa am simit, ci nu m-am gndit, n-
am tiut. Pagubele materiale sunt puse adesea pe seama prostiei i nu a
rutii. Toate acestea demonstreaz ca voina singura este reala i esenial n
om; inteligenta nu este dect un instrument care poate comite greeli, fara ca
voina sa ia parte la ele.
Prostia este iertata adesea, viciul niciodat. Cu toate acestea, nclinaia
ctre viciu este tot att de nnscut, ca i lipsa de spirit.
n toate timpurile, facultile mari ale spiritului au fost considerate un
dar natural sau dumnezeiesc, iar benefciarii lor au trecut drept favorizai ai
sortii.
Nu s-au considerat niciodat astfel facultile morale, desi sunt
nnscute, tratndu-le ca pe ceva ctigat, depinznd de bunvoin omului de
a i le nsui.
De aceea, religiile promit recompense n viaa de apoi pentru operele
morale pe care omul le face prin voina inimii, dar nu recompenseaz niciodat
binefacerile izvorte din superioritatea spiritului. Toi martirii credinei au fost
canonizai pentru ca au simit prezenta dumnezeiasca i au crezut n ea cu
inima, nu cu mintea. Caci virtutea i aduna recompense ntr-o alta lume,
inteligenta spera sa le aib n lumea aceasta, geniul nici aici, nici dincolo, caci
el este propria sa recompensa. Prin urmare, voina este eterna, elementul
intelectual tine de timp.
*
* *
Pentru a deveni tolerani cu vederile altora, opuse vederilor noastre,
pentru a privi cu nelepciune contradiciile este sufcient sa ne reamintim cte
opinii diferite, chiar opuse am avut, n mod succesiv, asupra aceluiai subiect.
*
* *
n aprarea unei cauze, multe persoane utilizeaz adevrul aparent sau
jumtile de adevr. Falsul adevr este insa depistat i desprit de adevr i
de concluzia freasca: prin urmare, omul este dator sa se fereasc de a prezenta
falsul adevr prin argumentaie sofsticata sau insufcienta, caci se va gsi
ntotdeauna un alt om care sa restabileasc adevrul pur.
Chinezii merg poate prea departe n proverbul: Acela care este elocvent i
dibaci la limba poate ntotdeauna sa prezinte o fraza pe jumtate, iar acela care
are dreptatea de partea lui sa lase a treizecea aarte din ceea ce pretinde.
Se arata inteligent acela care cu prostii i nebunii nu sta de vorba. Dar
multi vor spune ce dansatorul invitat la balul paraliticilor:Eu cu cine dansez?
*
* *
Anticii spuneau: Puterile lumii sunt trei: inetligenta, fora i fericirea.
Cred ca fericirea, sau destinul, joaca cel mai mare rol n viaa noastr,
suferina avnd mai putina infuenta. Viaa noastr e ca o corabie ale carei
pnze sunt umfate sau dezumfate de vintul destinului i se ajuta de suferin
ca de nite vsle. Daca dup o munca ncordat ajungem la tel, suferina va f
uitata, rmnndu-ne meritul realizrii.
Virtutea, ca i geniul, nu se nva. Sistemele morale produc tot attea
caractere nobile, cte personaliti artistice produc teoriile estetice.
Cu toate acestea, faptele unui individ sau ale unui popor pot f modifcate
prin dogme, fe religioase, fe sociale, fe politice. Prin ele insele aciunile
noastre sunt imagini lipsite de coninut; numai ideea le poate dirija ctre un
coninut moral. Manifestarea poate f diferita, ideea rmne aceeai n realitate.
Cu acelai grad de rutate un om poate muri pe eafod sau n patul sau
nconjurat de familie. Aceleai defecte i n aceleai scopuri se exprima la un
popor fe prin acte primitive (omucidere, viol, canibalism), fe prin acte subtile:
intriga, dezinformare, dezorganizare.
Asa cum pestele se simte bine n apa, pasarea n aer, oarecele n
pmnt, fecare om are atmosfera proprie i nu poate f judecat dect n cadrul
sau natural.
Numai experienta ne nva deosebirea dintre ceea ce vrem i ceea ce
putem. Pina atunci benefciem de un caracter neformat. Numai prin asprimea
ncercrilor vom descoperi drumul drept. Caracterul este cunoaterea profunda
a individualitii noastre cu slbiciunile i virtuile sale.
O cultura morala nu aduce dect mbuntiri limitate. Mintea e
luminata, dar inima rmne rmne n umbra: principiul a f n elementul
moral, ca i n elementul fzic sau intelectual este nnscut. Fiecare dintre noi
este un dar al lui Dumnezeu.
Orict i vei schimba nfiarea, ramii ceea ce eti.
*
* *
Vom putea schimba modul nostru de lucru, niciodat insa nu vom putea
schimba voina reala, care singura are o valoare morala.
Astfel i s-ar putea arata egoistului avantajele mari pe care le-ar obine
prin sacrifcarea intereselor mrunte; necinstitului i s-ar prezenta pedepsele
care decurg din raul pe care-l va comite. Chiar celui animat de buntate,
educaia i raiunea l-ar putea ajuta sa fe mai aproape de perfeciune.
Imputrile contiinei, care par deocamdat sa ating faptele, se
adreseaz, n fond, personalitii noastre intime.
Aciunile sunt msura caracterului nostru, manifestndu-se tot att de
sigur ca simptomele unei boli menite sa descrie starea patologica a bolnavului.
Precum unui botanist ii este sufcienta o frunza pentru a determina specia
creia ii aparine planta, tot astfel caracterul omului poate f dedus din
manifestrile sale mrunte.
Pentru lucrurile importante oamenii i iau precauii; n gesturile mici ei
se manifesta dup natura lor i fara a da osteneala sa se mai ascund.
Precum drumul i urmeaz linia lui dreapta fara sa se mprtie pe o
suprafa mare, aa i omul trebuie s-i urmreasc tinta, lsnd de-o parte
i de alta inutilitile. Nehotrrea, amgirea creeaz aspiraii false, oamenii
devenind copii n blciuri i lund tot ceea ce le place. Viaa se va scurge ntr-o
alergtur continua i nefolositoare.
Voina i puterea nu ajung: omul trebuie sa tie ce vrea i ce poate.
Caracterul bun triete ntr-o lume n armonie cu fina lui. Relaiile cu
semenii sai sunt amicale; se simte ruda cu toate finele; ia parte la bucuriile i
necazurile lor i ateapt cu ncredere sa se bucure de acelai interes afectuos.
Prin aceasta pacea adnca a sufetului sporete i fecare se simte bine n
cercul sau.
*
* *
Cel mai mare om din lume nu este cuceritorul, ci acela care se stpnete
pe sine nsui.
Ne nchipuim ntotdeauna un om cu un caracter nobil cu o fzionomie
marcata de paloare i tristee, care nu este dect contiina nimicniciei tuturor
lucrurilor i suferinelor din lumea aceasta.
Cnd soarta sfrma cu o lovitura dorina de a trai, omul nu mai vrea
nimic, caracterul sau devine trist i nobil resemnat. Omul caut sa rup
legturile care-l tin pe pmnt. Simte pacea dulce a morii i un fel de bucurie
secreta il nsoete n aceasta stare, numita de cel mai melancolic dintre
popoare bucuria necazului.
NELEPCIUNEA IN VIA.
Ceea ce este Ceea ce are Ceea ce reprezint Viaa n sine Viaa n
raporturile sale cu societatea.
Pentru linitea interna a omului, chiar pentru ntregul sau mod de a f,
este esenial starea lui psihica. In aceasta stare se afa izvorul migiierii sau al
dezndejdii, al senzaiilor, al voinei i al gndirii sale, pe cnd mediul extern
are numai o infuenta indirecta.
De aici rezulta ca n acelai context relaional i faptic fecare individ
reacioneaz sau este afectat altfel, fecare trind n mod diferit, particular,
acelai eveniment.
Reprezentarea mediului ambiant este condiionat de modul de receptare
al celui care primete stimulul; receptarea nsi este condiionat de nivelul de
nelegere, gradul de pregtire, sensibilitatea, experienta individului. De
exemplu, un om care invidiaz peripeiile interesante ale vieii vecinului sau ar
trebui mai degrab sa invidieze starea de spirit care a dat pre acestor
ntmplri. Incidentul devenit pasionant pentru un observator fn, devine
pentru observatorul superfcial un fapt banal de via. De aceea, melancolicul
va interpreta un episod dramatic ca pe o tragedie, sanguinul ca pe un confict
interesant, iar fegmaticul ca pe un fapt lipsit de importanta.
Realitatea n sine cuprinde doi termeni: subiectul i obiectul, legai
printr-o legtur unanima i intrinseca.
Realitatea obiectiva (a obiectului) este mereu aceeai; realitatea subiectiva
(a subiectului care recepteaz obiectul) este diferita pentru fecare dintre noi. Se
mai poate spune ca realitatea este diferita pentru fecare dintre noi. Un obiect
frumos, vzut de un spirit mediocru, produce asupra acestuia un efect
mediocru. Sau altfel spus, fecare este ndesat n contiin ca n propria sa
piele i nu triete dect prin ea. De aici rezulta infuenta slaba a lumii
exterioare asupra lumii interioare a fecrui individ.
Realitatea, ca obiect al receptrii noastre, este determinata de destin i,
prin urmare, variabila; noi isine suntem partea subiectiva a realitii,
invariabila n esen sa. Viaa omului, cu toate schimbrile exterioare, i
pstreaz caarcterul permanent. Este ca un ciclu de variaiuni executate pe o
tema data.
De aceea, fericirea noastr depinde de ceea ce suntem, de individualitatea
noastr i nu de ceea ce destinul ne impune.
Personalitatea individului este mult mai importanta dect averea sa. De
aceea englezii, pe buna dreptate, spun: mi place la Paris i nu Parisul mi
place.
Un caracter nobil, un spirit drept, o natura vesela i un corp sntos
sunt bunurile supreme i cele mai de pre pentru fericirea noastr.
Izvorul direct al fericirii este veselia; acesta calitate i gsete
recompensa n ea nsi. Cel care este vesel va gsi totdeauna motiv sa fe vesel,
i de aceea chiar este vesel.
Orict ar f un om de frumos, avut, respectat, daca nu e vesel se va simi
nefericit i, invers, poi f btrn, srac sau cocoat, veselia cu care este
nzestrat spiritul tau te va face fericit.
*
* *
Prezentul obiectiv este n mina destinului i, prin urmare, schimbtor.
Numai spiritul omului este schimbtor i individual.
De aceea, viaa fecrui om, cu toate schimbrile exterioare are
ntotdeauna aceleai caracteristici.
Fericirea noastr depinde de ceea ce suntem, de individualitatea noastr.
i, totui, prea adesea oamenii dau vina pe soarta.
Sntatea este bunul cel mai de pre i inca ntr-o msur aa de mare,
incit se poate spune ca un ceretor sntos este mai fericit dect un rege
bolnav.
Un temperament linitit i vesel, produs al unei snti perfecte va f
izvorul unei inteligente vii, ptrunztoare i al unui spirit echilibrat. O voin
moderata, o fre blinda sunt daruri pe care nici rangul, nici avuia nu le pot
nlocui.
Prin utilizare permanenta muchii se fortifca, dar nervii slbesc. Trebuie,
aadar, sa ne ntrim muchii prin exerciii potrivite i sa ne menajam nervii
printr-un mod de via echilibrat.
Ochii trebuie ferii de lumina prea puternica i mai ales de lumina
refectata, de oboseala produsa de lectura ntr-o lumina crepusculara sau de
cercetarea ndelungat a obiectelor prea mici.
Sa ne ferim urechile de zgomote prea puternice, dar mai ales sa nu
supunem creierul la eforturi silite, ndelungate, nepotrivite capacitii lui.
n timpul siestei sau dup un efort fzic deosebit, creierul are iari
nevoie de repaus.
Pentru a se reface, creierul are nevoie mai ales de somn. Cu ct creierul
este mai dezvoltat i mai activ, cu att el are nevoie de odihna completa, caci
ceea ce pare a se ctiga prin starea de veghe n timp, se pierde calitativ.
Avuia contribuie putin la starea de bucurie. Ceea ce alimenteaz bucuria
este sntatea.
Viaa este micare permanenta.
Continua micare interioara a organismului necesita echilibrarea
micrilor exterioare. Pina i copacii, pentru a se nmuli i a creste, au nevoie
sa fe micai de vint.
Sa comparam efecetul produs n noi de aceleai evenimente ntr-o zi n
care suntem bolnavi i ntr-o zi n care suntem n deplintatea forelor. Numai
aa vom nelege ct preuiete sntatea.
i, totui, raportul mai mult sau mai putin echilibrat dintre
sensibilitatea, irascibilitatea, imaginaia fecruia i realitatea obiectiva poate
modela personaliti melancolice temperamental, dar perfect sntoase fzic.
Omul care-i petrece viaa n tumultul afacerilor sau placerilor, uitndu-
i trecutul, pierde calitatea de a raiona limpede.
*
* *
Trebuie sa tim sa sacrifcam raului o prticic din fericirea noastr,
aceasta pentru a evita necazuri mai mari.
O judecata falsa, plina de iluzii, instabilitatea oricrui lucru ne obliga la
prudenta n manifestarea bucuriei sau a durerii. Un feac poate deveni un izvor
de rele. In fata unei mari nenorociri trebuie sa ne dovedim nelepi, cunoscnd
ca poate f i mai rau.
Ferete-te s-i bazezi fericirea pe pretenii mari, nlesnind adesea
ntmplri nefericite. Cu ct edifciul are baza mai solida, cu att este mai
stabil.
Cu ct cercul nostru de vederi, de aciune, de contact este mai limitat, cu
att vom f mai fericii. Cu ct este mai larg cu att vom avea mai multe griji.
A-i f de ajuns ie nsui, a f tot pentru tine este cea mai buna condiie a
fericirii tale.
*
* *
Nimic nu te fereste mai bine de plictiseala, care este fagelul vieii
omeneti, dect bogia spirituala.
Omul ordinar este preocupat s-i omoare timpul, omul de spirit va ti
ntotdeauna cum sa i-l ntrebuineze. De aceea, jocul de cri a ajuns ocupaia
predilecta n orice societate. Neavnd idei de schimbat, oamenii schimba cartea
la masa i-i ctiga banii unii altora. Cei care nu stiu nici att, sau sunt de-a
dreptul prosti, bat darabana cu degetele-n masa.
igarea nlocuiete, de asemenea, gndirea, atunci cnd nu are ce
stimula.
Precum tara cea mai fericita este aceea care importa putin pentru nevoile
sale, aa i muritorul cel mai binecuvntat este acela care se mulumete cu
avuia sa interioara, ateptnd mai puine placeri exterioare. Caci nu mai
trebuie sa ateptm mare lucru de la alii i nici dinafara noastr, n general.
Nimic nu ne desparte mai profund de fericire dect viaa de petreceri
zgomotoase i sofsticate, pe care englezii o numesc high life.
n tineree, cnd oamenii sunt n deplintatea forelor fzice i sexuale
voina este pe deplin satisfcut. Mai trziu i rmne numai fora intelectuala;
n lipsa ei, mizeria e mare.
Voina este fara de sfrit, dar pierzndu-se interesul, ea trebuie
stimulata prin excitarea unor pasiuni artifciale: sportul, vntoarea, cursele,
muzica, poezia, flosofa.
Voina omului se manifesta prin: fora de reproducere, nervozitatea i
sensibilitatea.
Forei sexuale (reproductive) ii corespund: butura, hrana buna, siesta i
somnul.
Nervozitatea are drept corespondent placerea de a cltori, dansul,
clria, artele rzboinice.
Sensibilitatea se regsete n poezie, muzica, invenii sau flosofe.
Aceasta din urma expresie a voinei ne fereste de plictiseala i de efectele
ei: anturajul dubios, risipa etc.
Filosofa mea nu mi-a adus nici un ctig dar m-a ferit de multe rele.
n tineree, am citit urmtoarea fraza: cel ce rde mult e fericit, iar acela
care plnge este nefericit. Observaia este cel putin neroada, dar cuprinde
atta adevr, incit n-am putut s-o uit.
Ori de cte ori veselia ne bate la usa, trebuie s-l deschidem i ferestrele,
fara a mai cumpni daca suntem ndreptii s-o primim sau sa fm mulumii,
sau daca ne scoate din meditaiile profunde, ocupaiile serioase. Veselia vine
ntotdeauna la timp.
Veselia este moneda suntoare a fericirii, ctigul nostru imediat.
Nimic nu contribuie mai putin la veselie ca averea. Oamenii mari sau
bogai sunt venic ngrijorai. Oamenii modeti, meseriai sau rani, au mai
adesea fete mulumite i plcute.
Ar trebui, prin urmare, sa pstrm cu grija aceasta foare a sntii i
echilibrului numita veselie. Pentru aceasta trebuie sa evitam excesele, emoiile
violente, desfrul, certurile. O via igenica, doua ore petrecute n aer liber ne
vor readuce placerea de a trai.
Preponderenta anormala a sensibilitii produce adesea o dispoziie
inegala dup o stare euforica, urmnd adevrate prbuiri melancolice.
Aristotel a observat, cu drept cuvnt, ca toi oamenii ilutri sunt
melancolici, geniul find adesea dublat de o mare sensibilitate.
Shakespeare a descris aceasta mare divizare a temperamentului n
general, ntr-un mod foarte plcut:
Natura se amuza cteodat formnd combinaii caraghioase. Sunt unii
care-ntr-una casca ochii la nimicuri i rid ca papagalii n fata unui simplu
cntre din cimpoi; iar alii au o nfiare aa de posomorita, incit nici mcar
n-ar surde auzind o gluma buna. Nu s-a spus adesea ca, n fond, spiritul cel
mai limitat este cel mai fericit?
Orice ar f, nimeni nu-l va invidia pentru aceasta fericire. Nu vreau sa
trag concluzii pripite intru soluionarea defnitiva a acestei controverse, cu att
mai mult cu ct nsui Sofocle emite doua preri diametral opuse:
tiina este msura completa a fericirii.
Nu neleptul i petrece viaa n modul cel mai plcut.
Filosofi Vechiului Testament nu se mai neleg intre ei; Isus, ful lui
Sirah, a zis: Viaa nebunului este mai rea dect moartea. Ecleziastul
obiecteaz: Unde e multa tiin sunt i multe dureri.
Deocamdat, tin sa menionez aici ceea ce se nelege n particular printr-
un cuvnt propriu limbii germane: Philister (negustor, burghez).
Este tocmai omul care, prin msura strimta, strict limitata a forelor sale
intelectuale n-are nevoie de spirit.
Acesta expresie aparine vieii studeneti i a fost ntrebuinata mai
trziu ntr-o accepiune mai larga, analoga nelesului sau primitiv,
caracteriznd spiritul prozaic, lipsit de imaginaie. Privind la modul superior
lucrurile, s-ar putea spune ca flistinii sunt oameni n permanenta ocupai de o
realitate care nu exista.
*
* *
Placerea adevrat este direct legata de necesitate. Nici o aspiraie de a
ctiga adevruri sau o judecata corecta asupra acestor doua noiuni nu
nsufeete existenta flistinului.
Cnd moda sau alte constrngeri le impun aceste placeri, se achita de ele
ct mai repede cu putin, ca un ocna de munca lui. Singurele placeri pentru
el sunt strict senzuale, din care gusta din plin. Mncarea buna, vinurile alese
iat scopul suprem al existentei; s-i procure tot ce contribuie la binele sau
material este tinta vieii sale.
Seriozitatea rece, lipsita de sens este proprie flistinului i-l
caracterizeaz. Nimic nu-l nveselete, nimic nu-l mica, nu-l intereseaz nimic.
Odat sfrite placerile materiale, societatea flistinilor devine curnd
plictisitoare. Pina i jocul de cri devine monoton.
Ii rmn flistinului placerile vanitii: goana dup bogii, infuenta,
putere politica, avantajele decurgnd din toate acestea i menite sa stimeasca
invidia confrailor sunt singura lumina la care se dezmorete.
*
* *
Cea mai frava nelinite produsa de oameni sau lucruri, rumegata
constant, poate sa se mreasc monstruos. Lucrurile neplcute trebuie
judecate la rece, prozaic, fara ncrctur emoional pe care o produc.
Dimpotriv, marile faculti intelectuale, temperamentul, ca o condiie a
percepiilor ce le nsoesc, suscita darul de a nsoi durerea. Ecleziastul are de
doua ori dreptate cnd afrma ca Viaa nebunului e mai rea dect moartea i
Unde este multa nelepciune, este multa durere.
*
* *
Este greu, daca nu chiar imposibil, sa determini limita raional a
dorinelor noastre de navuire. Mulumirea fecruia deriva din raportul dintre
avuie i dorina de a avea. Avuia, n ea nsi, este tot att de lipsita de sens,
ca i mpritorul unei fracii ordinare fara de mprit.
A micora preteniile raportndu-le la mijloace este cel mai sigur drum
pentru a evita nefericirea.
Discrepanta dintre proiectele mari i modalitatea de realizare a acestora
duce adesea la o deviaie de la normal.
Presupunnd ca att proiectele, ct i mijloacele de realizare sunt la
ndemna celui care le concepe, el va trebui sa ia n calcul factorul timp,
ntmplarea, uzura fzica i morala, nu numai a proiectului, dar i a
realizatorului.
Uneori, o singura via nu-l de ajuns pentru un proiect; el va f dus mai
departe sau ngropat de urmai, odat cu creatorul sau, care oricum nu se
poate bucura de un lucru neterminat.
Apoi, piedicile de tot felul, chiar daca nu-l descumpnesc pe cel care de
dragul scopului reuete sa le nfrng, acestea ajung s-l uzeze n timp,
micorndu-l rezistenta nervoasa.
Mai intervine timpul, cu schimbrile sale. De aceea, un lucru odat
realizat poate aprea ca inutil.
Concluzia? Bogia ctigat cu attea greuti i pericole este lsat
altora sa se bucure de ea.
Caci avuia este ca apa srat: cu ct bei cu-att i-e mai este. La fel este
i gloria.
*
* *
O imputare frecventa adusa oamenilor este c-i ndreapt dorinele spre
ctigul bnesc. Este fresc, aproape de nenlturat, sa iubeti acesta
nestatornica putere, care poate n orice moment sa ia forma dorinelor i
nevoilor noastre.
Alimentele nu au pre dect n ochii famandului; medicamentele sunt
pentru bonav ca apa vie, o blana e buna iarna, iar o femeie ct eti tnr. Toate
acestea sunt bunuri relative. Numai banii sunt un bun absolut, pentru ca prin
intermediul lor i poi procura oricare din aceste bunuri.
Banii de care dispune cineva trebuie sa fe un scut mpotriva unor
posibile neajunsuri, nu o nlesnire i cu att mai putin o obligaie.
Se tie ca cei care-s legai de mizerie se tem mai putin de ea i sunt n
mod paradoxal mai risipitori dect cei care cunosc srcia din auzite.
S-ar putea crede ca nevoia nu este att de teribila pe ct se pare.
Adevrul este ca pentru omul nscut bogat averea e tot att de necesara ca
aerul, caci el nu tie sa triasc altfel. Pentru omul srac, srcia este condiia
sa naturala.
*
* *
Pstrai averea strnsa sau dobndit, caci este un avantaj nepreuit, fe
i numai pentru a trai uor, independent, fara nevoia de a munci.
Aceasta singura favoare a sortii face din noi, oameni nscui liberi,
stpni pe puterile i pe timpul nostru, ndreptii sa exclamam: Ziua este a
mea.
Pentru individul cu o origine obscura, dar cu oarecare talent, a f srac
este un avantaj, o recomandare reala menita s-l fac util n serviciul public
sau privat, caci fecare tine sa se puna n evidenta prin inferioritatea aproapelui
sau.
Numai omul srac se nchina mult i des, ncovoindu-i spinarea n fata
semenului sau. Numai srcia il face sa admire inepiile, sa laude erorile
superiorilor sai. Astfel, cu drept cuvnt a zis Goethe: Nimeni sa nu se plng
de njosire, caci ea e puterea.
*
* *
Preul onoarei este relativ. Caci opinia altora nu poate avea valoare dect
raportata la noi.
Precum ntr-un stat civilizat datoram siguran i dreptul de proprietate
numai societii, avem nevoie de alii n tot ceea ce ntreprindem, avem nevoie
de ncrederea partenerului pentru a ncheia o afacere, tot astfel prerea altora
despre noi are un pre mare, dar care se manifesta indirect.
Onoarea noastr nu este cunoscuta dect n lumea n care trim; numai
gloria ajunge naintea noastr, surprinztor de repede.
Fiecare poate pretinde onoare, dar numai excepiile i merita gloria,
renumele, caci gloria se ctig prin aciuni deosebite. Drumurile spre glorie
sunt doua: calea sufetului sau a mintii. Faptele nobile sunt svrite cu inima,
n timp ce marile creaii ale omenirii se svresc cu capul. Fiecare dintre cele
doua drumuri are avantajele i inconvenientele sale. Principala diferena este ca
faptele lasa n urma lor amintiri care, neconsemnate istoric sau artistic se sting
n timp i sunt date uitrii. Dimpotriv, opera odat creata, exista prin ea
nsi devenind nemuritoare.
De la Alexandru cel Mare ne-a rmas numai numele, n ce Platon i
Aristotel, Homer i Horaiu sunt inca prezeni, triesc i lucreaz prin operele
lor.
Gloria adevrat se maturizeaz n timp, pe nesimite, ca un stejar, ieind
ncet din smna sa. Gloria efemera seamn cu iarba, care ntr-un an creste
i moare. Gloria falsa este buruiana ieind iute din pmnt, dar care tot att de
repede e smulsa pentru a lsa locul curat.
Cu ct un om aparine mai mult posteritii, cu att el este mai strain
secolului n care a trit. Omul ncoronat de adevrata glorie aparine umanitii
i nu poate f vopsit n culoarea locala. De aceea, se poate ntmpla ca el sa
triasc ignorat de contemporanii sai.
Prezentul ii stimeaz mai mult pe cei aservii scopurilor sale imediate,
omul epocii sale triete i moare odat cu ea.
Istoria literaturii i a artelor abunda n exemple ale unor ilutri creatori
ignorai sau incorect receptai de contemporanii lor, lipsii de o viziune
superioara, de ansamblu a creaiei artistice.
Toate acestea se sprijin, la o ultima analiza, pe faptul ca fecare nu poate
nelege i respecta dect ceea ce-l permite inteligenta sa.
*
* *
n timp ce onoarea gsete ntotdeauna juctori coreci, find presupusa
fecruia pe credit, gloria lupta permanent cu invidia, laurii find distribuii de
un tribunal putin favorabil.
Onoarea putem i voim s-o mprtim cu fecare; gloria este
mpovrtoare pentru cel ce-a ctigat-o i, n acelai timp, se micoreaz n
clipa n care vrei s-o mpari cu cineva.
Gloria este un fel de onoare conceputa diferit de ceea ce se nelege n
mod curent prin aceasta noiune, de care grecii, romanii, indienii, chinezii sau
arabii nici mcar nu aveau idee. Gloria a luat natere n Evul Mediu, find
rspndit numai n Europa cretin, ntr-o mica fraciune a populaiei numita
nalta societate.
Acesta este onoarea cavalereasca sau punctul de onoare.
Punctul de onoare nu e deloc un principiu original i nscut din natura
omeneasca.
Este, bineneles, un copil al acelei epoci, n care pumnii erau folosii mai
des dect mintea i-n care preoii nlnuiser raiunea.
De altfel, se lasa lui Dumnezeu nu numai grija vieii, ci i aceea de a
judeca. De aceea, judecile mai difcile erau hotrte prin judecata lui
Dumnezeu, care consta n lupte nu numai intre cavaleri, dar chiar i intre
burghezi.
Puterea fzica i ndemnarea, adic natura animala, erau aezate pe
scaunul judectorului i ele hotrau asupra a ceea ce e drept sau nedrept.
Se mai afa i azi oameni care triesc dup acest principiu al onoarei i
care nu sunt n general cei mai instruii sau raionali.
*
* *
O bucurie debordanta i o durere prea violenta se ntlnesc, n general,
n aceeai persoana, caci amndou se condiioneaz mutual i sunt cauzate de
o mare voiciune a spiritului. Amndou strile sunt produse nu numai de
prezent, dar chiar i de anticiparea viitorului.
Fondul oricrei bucurii sau dureri exagerate este o grerseala sau o
nebunie. Prin urmare, aceste doua exaltri ale sentimentului pot f nlturate
prin gndire.
Starea de euforie se sprijin pe iluzia de a f gsit n via ceva ce nu se
ntlnete de obicei; adic satisfacerea durabila a dorinelor tulburtoare i
mereu renscnde.
*
* *
Este greu i chiar imposibil sa determini marginile dorinelor noastre
raionale sub raportul posesiunii. Caci mulumirea oricruia consta n raportul
dintre pretenii i posesie: de aceea, posesia privita singura nu are nici o
importanta.
Bunurile pe care un om nu i le-a dorit niciodat sa le posede nu-l
cauzeaz privaiuni i fara ele este cu desvrire satisfcut; pe cnd un altul,
care are de o suta de ori mai mult dect el, se simte nefericit pentru c-l
lipsete ceva ce-ar dori sa obin.
Fiecare om are, sub raportul acesta, un orizont diferit de acela pe care ar
putea s-l ating: preteniile sale sunt n raport cu posibilitile i orizontul
sau. Cnd i se prezint un scop personal i poate f sigur c-i va atinge acest
scop, omul se simte fericit i, dimpotriv, este nefericit cnd greutile il
mpiedic s-i ating scopul. De aceea, averea bogatului nu-l linitete pe cel
srac i tot ceea ce poseda bogatul nu-l mngie atunci cnd scopul pentru
care lupta nu este realizat.
*
* *
Cnd se simte ca ultimul scop pe care oamenii il urmresc fara preget
ntreaga via cu eforturi de nenchipuit, cu pericole i greuti, este de a se
ridica n ochii celuilalt; cnd se observa ca nu numai funciile, titlurile i
decoraiile, chiar i averea, tiina, arta vor f dorite n principal pentru a obine
respectul i consideraiunea celorlali, toate acestea arata din nefericire cita
exagerare nebuna ne caracterizeaz.
A da prea multa importanta prerii altuia este o greeal comuna, care
i are originea fe n natura umana, fe n relaiile omului cu civilizaia i
societatea din care face parte. Oricum, ea exercita asupra tuturor aciunilor
noastre o infuenta preponderenta i contrarie fericirii noastre. Spaima,
dependenta permanenta fata de prerea semenilor, ii mpinge pe oameni la
gesturi necugetate, sacrifcndu-i pentru gloria viitoare odihna, sntatea i
chiar viaa.
Acesta nebunie prezint, de altfel, un mijloc efcace n mina celor care vor
sa conduc, menit s-l fac pe cei condui sa mearg nainte, chiar daca nu le e
pe plac.
*
* *
Onoarea este n mod obiectiv opinia altora asupra valorii noastre i
subiectiv o teama fata de acesta judecata.
n ultima instan, are adesea un efect binefctor, cu toate ca nu este
intru totul moral.
Onoarea are n unele cazuri un caracter negativ, contrar renumelui care
are un caracter pozitiv.
Subiectul care are onoare poate f din punct de vedere social i nu
numai un oarecare, adic un tip banal. Renumele afrma fara excepie ca
subiectul sau este unic. Prin urmare, renumele trebuie sa fe mai nti cptat.
Onoarea, dimpotriv, trebuie pstrat. Prin urmare, lipsa de renume,
obscuritatea este o stare negativa; lipsa de onoare, insa, este o ruine, o stare
pozitiva.
*
* *
De asemenea, precum pisica toarce cnd o mingii, omului i se citete pe
fata o dulce mulumire cnd este ludat.
Contribuie foarte mult la fericirea noastr corectitudinea judecii sau a
formulrii care se aplica atunci cnd prerea noastr asupra a ceea ce
reprezentam pentru noi nine (ce este individul n sine i pentru sine) coincide
cu ceea ce suntem pentru alii.
Ceea ce reprezentam cuprinde: gradul, onoarea, gloria. In acesta ntreita
grija corespund trei feluri de nebunii: vanitatea, orgoliul i ambiia.
Rangul nu este dect un bilet de ordine tras asupra opinei publice: taota
valoarea lui consta n creditul debitorului.
*
* *
Decoraiile au i ele utilitatea lor. Mai multe merite ar trece neobservate
de public, de aceea nu este rau sa le subliniezi cu o stea sau o cruce. Cu att
mai mult cu ct publicul are ochi, urechi, chiar putin spirit, dar uita repede.
Toate actele noastre sunt sub supravegherea opiniei publice, care nu
iart nimic, nici chiar o prima greeal de tineree i o privete ca pe o pata de
neters.
Morala nu este dect necesitatea recunoscuta a unui renume bun sau al
onoarei necesare pentru ca cineva s-i poat face drum n societate.
Pentru foarte multi probitatea i onoarea nu sunt dect faada la
adpostul creia i desfoar n siguran aciunile ilicite.
Onoarea burgheza este respectul drepturilor tuturor i presupune
ignorarea totala a mijloacelor nelegale.
Onoarea funciei presupune ca un om investit cu o funcie are toate
calitile cerute spre a o ndeplini i cere sa se achite punctual i corect de
datoriile inerente sarcinii sale.
Onoarea sexuala nseamn, pentru femeie, obligaia de a respecta
contractul matrimonial, atunci cnd exista, sau de a rmne fdela
partenerului ei. Pentru brbat nseamn crearea siguranei conjugale pentru
sotie, cnd este nsurat. Precum i o anumit corectitudine fata de o eventuala
partenera.
Onoarea cavalereasca sau punctul de onoare, n sfrit, depinde, pentru
brbat, nu de ceea ce face, ci de ceea ce i se face. A f insultat devine o ruine i
insulta o isprava.
A raspunde la o palma cu moartea este cea mai revolttoare absurditate.
Sa imitam, dar, exemplul lui Cato care, primind o palma, n-a dat-o napoi, n-a
cerut dreptate, nici n-a iertat-o: a tgduit-o.
*
* *
Gloria se nate din actele unui sufet mare sau din operele unui spirit
mare. Cu ct gloria vine mai trziu, cu att este mai durabila.
In societe sunt oameni celebri i alii, care merita sa fe celebri a spus
Lessing. Gloria nu este deci ntmplare. Esenialul este sa fi mereu demn de
ea.
A ridica un monument unui om, find inca n via, este ca i cum ar
declara ca se teme de posteritate.
*
* *
Acela care dorete sa triasc printre oameni nu trebuie sa ndeprteze
pe nimeni, orict de ciudat sau rau. Cel mai nelept lucru este s-i spui: Nu-l
voi schimba, dar vreau s-l folosesc.
Interesul cluzete toate legturile noastre. Un om urmrit de dumanii
sai, zdrobit de oboseala, ntreab un negustor ambulant drumul pe care ar
putea sa scape de ei. Negustorul i-l arata, apoi adug: Nu-i trebuie nimic?
Poate cumperi ceva.
Politeea este ruda cu diplomaia, nepoliteea este o prostie. A-i face
dumani cu orice pre nseamn s-i dai foc acoperiului.
Pentru a intra n lume este necesara foarte multa rbdare i ngduina:
una fereste de accidente, cealalt de certuri i invidie.
Sa ne abinem sa criticam, fe chiar cu buna intenie, caci a rani pe
cineva este uor, a-l ndrepta este imposibil.
n opoziie, pentru a deveni blnd nu-i rmne dect s-i aminteti de
propriile tale schimbri n modul de a judeca: Tot aa am gndit oare i
odinioar?.
Comportamentul oamenilor este adesea infantil, rsfat; deci nu trebuie
sa fm nici prea indulgeni, nici ngduitori cu nimeni.
*
* *
i pierzi mai uor un prieten dndu-l bani dect daca nu-l dai. Acela care
nu-l recunoate pe drac dect dup coarnele sale, ori pe nebun dup clopoei,
va f adesea sub biciul lor.
Oamenii sunt ca luna i cocoaii: nu-i arata dect o fata; ei au darul
nnscut de a-i folosi fzionomia ca pe o masca, exprimnd ceea ce le este util
n acel moment.
*
* *
A ierta, a uita nseamn a arunca pe fereastra o experienta cptat cu
mare strdanie.
Precum cineva poarta greutatea propriului corp, fara a o simi sau fara a-
l f strin, tot astfel nu ne deranjeaz copiii notri, ci numai ai altora. De
aceea, fecare are n aproapele sau o oglinda, n care-i vede propriile defecte,
greeli, vicii, obiceiuri rele. Reacia este aceea a cinelui care privindu-se n
oglinda latra netiind c-i atenioneaz propria sa imagine.
*
* *
Prin viclenie, minciuna, disimulare, oamenii nu fac dect sa se insele pe
ei nii.
ntrebuinam adesea biletul de hrtie n locul monedei autentice.
Demonstraiile exterioare i gesturile mimice sunt moneda fara valoare, folosita
n locul adevratei stime i prietenii. Pe de alta parte, cineva ar putea sa se
ntrebe daca exista persoane demne de sentimente adevrate. Prietenia sincera
presupune un interes cu totul obiectiv util fericirii prietenului, prietenul la
rndul sau conformndu-se. Prietenia presupune reciprocitate.
*
* *
Pe lumea acesta sunt legturi care se sprijin inca pe motive egoiste, dar
care, printr-un grunte de iubire adevrat, sunt transformate i poarta cu
oarecare justee numele de prietenie.
Ele nu sunt, prin urmare, mai presus de legturile obinuite, care sunt
n general de aa natura ca nu le-am mai adresa nici un cuvnt cunotinelor
noastre, daca le-am auzi vorbind de noi n lipsa.
Prietenii se numesc sinceri; dumanii sunt sinceri. De aceea, pentru a ne
cunoate pe noi nine, ar trebui sa ntrebuinm prerea lor ca pe o doctorie
amara, dar utila.
*
* *
Perfeciunea este ruda cu imperfeciunea, n care amenina sa se
schimbe. Pe de alta parte, fecare defect are ruda o calitate. De aceea,
confundam adesea la o persoana calitile cu defectele sau invers. Prudentul
trece drept las, economul pare avar, mincinosul pare sincer, risipitorul e
libertin, timidul pare a se prezenta cu o nobila ncredere n sine nsui etc.
*
* *
Oamenii care poseda caliti cu adevrat remarcabile, strlucite, nu se
sfesc s-i mrturiseasc greelile lor, mai ales cnd sunt raportate tocmai la
calitile recunoscute, conform expresiei lui George Sand: Fiecare are defectele
virtuilor sale.
Dimpotriv, sunt persoane cumsecade, de caracter, crora nu li se poate
imputa nimic, care nu greesc niciodat, iar daca greesc i ascund cu grija
greeal, neadmind vreo aluzie la ea; acesta pentru ca tot meritul lor consta
n sufciente, n strdania lor de a nu grei, meritul lor find lesne diminuat cu
fecare greeal fcut. Singura lor virtute, singurul lor crez este de a nu grei.
Fiecare fata omeneasca este o hieroglifa care merita sa fe descifrata i al
carei alfabet il purtam n noi nine. Fizionomia spune mai mult dect vorbele.
Ea este rezumatul a tot ceea ce gura nu pronuna, litera iniial a tot ceea ce va
urma n gndirea i n aciunile persoanei respective.
Cuvntul este intrumentul i reprezentarea gndirii omului, chipul
reproduce subcontientul sau.
De aceea, merita s-l observam pe cei din apropierea noastr, chiar daca
nu avem ce sa le spunem.
Daca fecare om merita atenie pentru ca exprima o gndire diferita de
natura sa, cu att mai mult buntatea merita sa fe contemplata, caci ea
traduce n modul cel mai general i mai nalt refectarea naturii asupra operei!
De aceea, ea subjuga att de puternic privirea noastr.
Frumuseea este o noema generala a naturii; individul nu este dect un
corolar al ideii.
Tacit admitem ca fecare este ceea ce pare i e drept sa fe asa.
Difcultatea consta n a-l determina pe semenii notri sa fe ceea ce par a f; aici
este momentul n care i cel mai exersat greete. Aceasta nu pentru ca chipul
minte, cum zice Figaro, ci pentru ca noi nu tim ce spune.
Este o adevrat arta sa descifrezi fzionomia cuiva, iar principiile acestei
arte nu se nva n abstract.
Prima condiie este observaia obiectiva i aceasta nu-l uoar. Cea mai
mica urma de antipatie sau simpatie, de ura sau speran sau simpla infuenta
personala se interpune, modifcnd observaia obiectiva.
Sunetul unei limbi nu izbete dect pe acela care n-o nelege, sensul
comunicrii acoperind senzaia auditiva propriu-zis. De aceea, fgura unui om
nu-l poate oca dect pe acela care nu-l cunoate.
De aceea, prima vedere ne da cea mai curata impresie obiectiva i prima
condiie n a o descifra.
nfiarea cuiva ne afecteaz la prima vedere, ca mirosul cnd intram
undeva, ca gustul atunci cnd bem sau mncam.
Daca e adevrat ca Socrate a zis ntr-o zi unui tnr care-l era prezentat
spre a-l examina: Vorbete, ca sa te vad, este de la sine neles ca acesta nu se
aplica numai la sunet. Voia s-l vad ochii animindu-l-se, pasiunea expresiei
dndu-l adevrat imagine a omului, precum i capacitile sale intelectuale
descoperindu-se n micrile lui. Dar s-ar putea obiecta uor: nti ca nsuirile
morale sunt prea ascunse pentru a se descoperi att de uor; al doilea, ca n
focul discuiei, dezvoltarea fzionomiei exercita asupra noastr o infuenta
autentica, menita sa ni-l apropie pe cel care vorbete, dar care tulbura propria
noastr facultate de a cunoatere i reprezentare. Deci, s-ar putea spune mai
corect: Nu vorbi, ca sa te vad.
Pentru a prinde adevrata i temeinica fzionomie a unui om, trebuie s-l
observam cnd e singur, cu el nsui. Orice societate, orice convorbire ii arunca
un refex strain, n genere, n avantajul sau; aciunea din jurul sau il ridica
peste nivelul sau.
Acelai om, privit n singurtate, adncit n gndurile sale, copleit de
propriile sale sentimente i senzaii, i va arata adevrata sa nfiare, ceea ce
simte i ceea ce este.
Cea mai spirituala i mai neleapt dintre naiunile europene a dictat o
datorie de politee ca niciodat sa nu fe ntrerupi arbitrii: aceasta se numete
a unsprezecea porunca. Zgomotul este cea mai neplcut ntrerupere.
Chiar un zgomot moderat, dar continuu, ma tulbura adesea nainte s-l
aud contient i simt un fel de greutate n gndire. E ca i cum mi-ar f
mpiedicate picioarele fara sa bag de seama.
*
* *
Mai ales cnd este bogat, prostia il degradeaz pe om. Nevoile i srcia il
string n chingi pe cel lipsit de mijloace; serviciile sale nlocuiesc tiina i ii
ocupa toat ziua. Dar bogii care sunt prosti se aseamn cu o turma care nu
traiesete dect dup toanele ei.
*
* *
Cnd citim, autorul cugeta pentru noi. Rencepem mersul interior al
spiritului sau, ca colarul care deseneaz cu creionul pentru a nva sa scrie
semnele pe care nvtorul le-a fcut pe tabla.
De aici vine teribila uurare pe care ne-o da lectura, cnd ntrerupe frul
propriilor noastre cugetri; mintea noastr este atunci ca o pia publica, n
care se aduna ideile strine.
Acela care citete toat ziua i nu se odihnete dect prin nemicare,
pierde ncetul cu ncetul facultatea de a gndi prin sine nsui ca un om care
clrete mereu i uita sa mai mearg.
Acesta este cazul multor nvai, pe care cititul i-a prostit de-a dreptul.
Herodot povestete ca Xerxes a plns dezastrul armatei sale innecate,
observnd, n acelai timp, ca peste o suta de ani niciunul din oamenii sai n-ar
mai f trit. Cine ar putea oare sa nu plng la vederea unor voluminoase
cataloage n care toate crile, n zece ani, vor f moarte i uitate?
*
* *
Politia sanitara ar trebui sa fxeze, n interesul sntii ochilor notri, un
minimum al dimensiunii literelor de tipar. Giuvaergii veneieni povesteau ca toi
acei care lucreaz faimoasele lnioare de Veneia orbesc n mai putin de
treizeci de ani.
*
* *
Cu ct un om este mai capabil i mai serios, cu att are simul umorului
mai dezvoltat. Oamenii care insa rid sau zmbesc, indiferent daca e cazul sau
nu, ori sunt saraci cu duhul, ori sunt meschini moral i intelectual; de aceea,
felul n care rde cineva, motivul pentru care rde sunt caracteristice fecrui
individ n parte.
n ceea ce privete fericirea sau nefericirea noastr, trebuie sa ne
stpnim fantezia; sa nu facem planuri mari pentru ca nerealizarea sau
distrugerea lor ne costa scump. De asemenea, sa ne ferim inima de
reprezentrile nefericite, dar nentmplate inca ale imaginaie.
Pentru a ne stpni nchipuirea este necesar s-o mpiedicm sa ne
reaminteasc i sa ne zugrveasc nedreptatea, stricciunea, pierderile,
injuriile, umilinele, mortifcaiile suferite cndva. Caci prin aceasta sunt
excitate ura i reaua voina adormite cndva, sufetul nostru pierzndu-i astfel
curenia.
*
* *
Daca un om arata prin purtarea lui ca sensul dreptii ii este strain, nu-l
ncredina o lecaie fara garaniile potrivite.
Trebuie rupta orice prietenie cu aa-ziii amici buni care, pentru un
feac, se arata rai i vulgari. Prin aceasta se evita situaii neplcute pentru
viitor.
Fa tot astfel i cu servitorii. E de preferat sa te descurci singur, dect sa
te nconjori de trdtori.
Ne purtam defectele cum ne purtam corpul: fara sa le sintm. Sa ne
ferim de orice prefctorie, caci izvorul ei este totdeauna n frca; apoi,
disimularea presupune neltorie i implica, mai devreme sau mai trziu, o
dezaprobare a gestului n sine i asta pentru ca cineva dorete sa para ceea ce
nu este.
*
* *
Cel ce vrea sa triasc printre oameni nu trebuie sa condamne o
individualitate, chiar rea, mizerabila sau ridicola findc este creata de natura.
Aadar, sa le perceap ca atare, ca pe ceva necesar, neschimbtor, care, ca
urmare a unui principiu etern i metafzic trebuie sa fe asa; n cazul cel mai
rau sa cugete ca trebuie sa existe i astfel de creaturi. Ignornd aceste aspecte,
devii nedrept i-i faci dumani.
Caci nimeni nu poate s-i schimbe radical personalitatea, caracterul,
etica sa, fora sa spirituala, temperamentul, fzionomia. Daca vom condamna
un om n totalitate nu-l rmne altceva de fcut dect sa ne combat, la rndul
sau, pina la moarte; caci ii suspendam dreptul la existenta proprie, obligndu-l,
n acelai timp, sa devina altceva dect este n mod invariabil.
De aceea, pentru a trai printre oameni trebuie sa respectam
individualitatea fecruia, oricare ar f i trebuie sa ne gndim s-l utilizam
dup posibilitile i nclinaiile sale, fara sa speram vreo schimbare i fara sa
condamnam. Acesta este adevratul sens al proverbului sa triesc lsnd i pe
alii sa triasc. Sarcina nu este deloc uoar, pe ct este dreapta; prin
urmare, acela care respecta personalitatea semenului sau se poate socoti
fericit.
*
* *
Politeea nseamn ndemnare, nepoliteea este sinonima cu prostia. Nu
fi economi cu politeea. Vei dovedi astfel o mare lipsa de nelepciune. Dar
acela care mpinge politeea pina la a-i sacrifca propriile sale interese reale
pltete prea scump pentru o recunotin sau eventual un serviciu modest.
AMORUL.
INSTINCTUL GENERATOR.
Despre amor: obiectul sau, efectele i cauzele sale aparente Importanta
i seriozitatea pasiunii amoroase Iluzia individului i triumful speciei.
Dragostea este, ca instinctul vital, cel mai puternic dintre toate
resorturile. Deci, daca s-ar gndi cineva ca dragostea absoarbe, fara ncetare,
vlaga tinereii, ca este scopul suprem aproape al oricrui efort omenesc
aducnd dezordinea n afacerile cele mai serioase, ca ncurca cele mai mari
spirite, ca arunca deertciunile sale printre ncurcturile diplomatice i
lucrrile academice, ca strecoar biletele dulci n mapele minitrilor i forii
uscate n mapele flosoflor, ca rupe relaii preioase, sfrma legturi ce preau
de nezdruncinat, i face victime din via, sntate, bogie, rang, fericire, ca
face din omul cinstit un desfrnat i din prieten trdtor, dragostea
rufctorului care se strduiete sa rstoarne, sa ncurce, sa distrug tot,
atunci acel cineva ar f gata sa strige: Pentru ce atta zgomot i efort, attea
necazuri i suferine?
Este vorba, frete, de un lucru ct se poate de simplu: fecare face ce
dorete s-i aib n barca lui.
Pentru gnditorul serios insa adevrul este altul. Caci importanta
chestiunii este pe msur goanei furioase ce se desfoar n acest scop.
Ce este omul?
Voina care aspira sa triasc ntr-o fin noua i deosebita.
Dragostea este vicleugul ntrebuinat de natura pentru a-i atinge
scopul, care nu este, n realitate, dect crearea unei fine noi, determinata n
esen sa.
Proba?
Iat-o. Amorul platonic este o prostie, caci amorul nu se mulumete nici
chiar cu un sentiment reciproc ceea ce dorete, ce cauta, ce pretinde este
posedarea nsi, este a simi fina iubita, dorita, n puterea sa vitala,
brbteasc, sa simt posednd n toat plenitudinea, cu toat fora simurilor
dezlnuite prin placere.
Scopul unic, adevrat, scopul real al oricrei uniri din dragoste este
procreaia, naterea unui copil, cu toate ca ndrgostiii nici nu viseaz ct de
trdtoare este natura cu ei, aruncnd peste actul propriu-zis cel mai
strlucitor i mai minunat val.
Placerea, voluptatea posedrii reciproce nu este dect o cursa. Natura
umple golurile cu indivizi noi. Examinai doua fine care caut s-i satisfac
acest instinct imperios numit dragoste. In privirile lor, ncrcate de dorine, se
vede cuprinzndu-se viaa unei fine noi; n mpreunarea sexuala, dup care
tnjesc, este contopirea a doua fine ntr-una singura. Acest al treilea individ,
pe care-l vad creat din strngerea lor n brae i n mijlocul voluptoaselor lor
placeri, va recrea n el calitile ereditare ale prinilor, care astfel vor
supravieui.
Dragostea nu este aadar dect voina de supravieuire a speciei,
necesitatea de perpetuare n dauna iluziilor i bucuriilor efemere pe care omul
le simte.
Oare exista vreun ndrgostit care, dup ce i-a satisfcut pasiunea, sa
nu simt ca vraja s-a risipit? Numai specia a proftat din mpreunarea
amoroasa a doua fine; individul nici mcar nu realizeaz cine pierde i cine
ctig. mpins de geniul speciei, i impune toate sacrifciile fara mcar sa
bnuiasc scopul adevrat al dragostei, faptul ca adesea este total diferit de
aspiraiile sale.
Animalele sunt, de asemenea, nelate de aceasta mistifcare a naturii
care, inventnd placerea, le face sa cread ca lucreaz pentru satisfacia
individuala. In realitate, numai perpetuarea speciei conteaz.
Ceea ce probeaz faptul ca dragostea se reduce la un instinct de
reproducere a speciei este ca brbatul, prin natura sa, este inclinat spre
instabilitate, n timp ce femeia este obligata, mcar un timp, sa rmn fdela.
Brbatul este poligam. Numrul popoarelor poligame este de patru ori
mai mare dect numrul popoarelor monogame. Scopul naturii, ndreptat spre
meninerea speciei, mpinge brbatul sa caute mai multe femei. El poate cu
uurin sa nsmneze o suta de copii pe an daca are attea femei la
dispoziie.
*
* *
Care sunt femeile pe care dorim sa le posedam?
Acelea care sunt tinere, vitale, sntoase, avnd vrsta cuprinsa intre 18
i 30 de ani. O femeie btrn, incapabila de a mai avea copii, nu mai are
farmec, nu mai atrage. Instinctul ascuns care ne conduce se vdete n intenia
de a avea copii. Apoi, vedei fata sau femeia care, dup calendarul ei, cnd
natura o face fecunda cauta un brbat. Reciproc, atracia noastr scade n ochii
sexului frumos dup perioada proprie germinaiei sau cnd conceperea este
mai mult sau mai putin deprtata.
*
* *
Daca vitalitatea i sntatea femeii ne atrag n egala msur din teama
de a nu procrea o fin slaba i bolnvicioas, scheletul care este fundamental
modelul speciei reprezint pentru noi un motiv puternic de atracie sau de
respingere. O talie care se abate de la proporie nu poate f despgubita de un
obraz frumos. Un corp frumos, mldios i drept, cu picioare mici, ne incinta.
nsi Biblia spune despre picioarele frumoase ale unei femei ca sunt ca nite
coloane de aur pe socluri de argint. Dam, de asemenea, mare importanta
dorinelor care servesc nutriia i sunt ereditare. Mai cutam iari rotunjimea
camurilor, frumuseea plastica pentru ca acestea promit ftului o nutriie
corecta i ndestultoare. Sinii bine reprezentai produc asupra brbatului un
adevrat farmec pentru ca, afndu-se n raport direct cu organele genitale
feminine, sinii puternici sunt ca nite rezervoare ateptnd guria ftului.
Femeia prea grasa, femeile-colos ne displac pentru ca starea lor morbida
arata o atrofere a uterului i este un semn sigur de sterilitate.
Regularitatea i frumuseea fetei rmn la urma. Se cauta un nas bine
fcut, caci natura lucreaz la vedere pentru conservarea tipului speciei. Ne
place o gura mica, opusa unui bot de animal. Ochii frumoi, o frunte frumoasa,
brbia proeminenta sunt, de asemenea, elemente atrgtoare.
Din partea lor, femeile prefera brbaii intre 30 i 35 de ani fata de tinerii
care reprezint totui eleganta i frumuseea masculina. Caci nu gustul
conduce voina femeii ci instinctul care recunoate, n acesta vrsta, apogeul
forei virile i generatoare.
*
* *
Femeia nu este atrasa de chipul brbatului, ci de for i curajul sau.
Aceste caliti par a asigura copilului o protecie viguroasa. Femeile iubesc
vigoarea muchilor, umerii lati. Nu le pasa daca brbatul e grosolan, e de ajuns
sa fe puternic. Chiar daca brbatul se arata iubare i amator de aventuri
sexuale, va f refuzat de femeia care vede n el un brbat, nu doar un sex.
Ceea ce cucerete femeia este curajul, hotrrea, buntatea inimii,
spiritul de dreptate al brbatului, caci toate aceste caliti tatl le va transmite
copilului.
Darurile spirituale nu infueneaz atracia sexuala, pentru acestea nu se
transmit copilului. De aceea, brbaii prosti, dar bine fcui, au adesea mai
multa trecere dect cei spirituali. S-au vzut uniri din dragoste dintre brbai
grosolani, stupizi, dar robuti, i fete blnde, instruite i cu gust; s-au vzut i
brbai instruii, mperechindu-se cu cte o femeie bine fcut, dar total
necorespunztoare spiritual.
Ceea ce natura are n vedere n timpul mperecherii nu este o ntreinere
mai mult sau mai putin spirituala, ci procrearea de copii robuti. Unirea nu se
face cu capul, ci cu inima.
*
* *
Sexul este constituit incomplet, caci ntr-unul i n celalalt sex este o
parte care caut pe cealalt pentru a se completa unindu-se.
Orice individ gsete complementul sau fresc ntr-un alt individ de sex
opus, care are ceea ce lui ii lipsete i este neaprat necesar pentru a produce
tipul deplin al umanitii, conceput n noua creatura, care trebuie sa se nasc;
totul tinde, concura la construirea acestei fine viitoare. Fiziologii ne nva ca
la brbat i la femeie sexualitatea se gsete n grade diferite: printre femei se
gsesc hermafrodite graioase; hermafroditismul feminin i masculin dau
indivizi neputincioi, neaparinnd nici unuia dintre sexe.
Pentru ca doua individualiti s-i gseasc complementul lor fresc,
trebuie ca gradul lor determinat de sexualitate sa corespunda la brbat i la
femeie. Din instinct ndrgostiii msoar aceasta parte proporional, necesara
fecruia dintre ei. Dincolo de orice mare pasiune sta acest calcul incontient i
cnd amanii vorbesc de unirea sufetelor, trebuie sa subneleag ntotdeauna
armonia calitilor fzice, caci nu sufetele se cauta, ci trupurile, n scopul de a
procrea fina cea mai deplina.
*
* *
Pe lng acestea se mai adaug i alte consideraii: cutam sa
neutralizam slbiciunea i imperfeciunile noastre prin calitile altor persoane.
Astfel, cu ct un brbat are mai putina for musculara, cu att va iubi mai
mult femeile puternice i invers. Dar cum femeia este ntotdeauna mai slaba, ea
prefera brbaii robuti. De altfel, brbaii nu au gust pronunat pentru femeile
masive, iar femeile cu o structura fzica solida nu iubesc brbai nali.
Instinctual, natura evita insa o rasa de gigani sau de pigmei, creia n-ar putea
s-l transmit vigoarea necesara pentru a-l asigura durata. De altfel, s-a
observat ca progeniturile unui cuplu masiv sunt slabe i rahitice.
Devierile i defectele noastre sunt corectate de natura pina n cele mai
mici amnunte. Persoanele cu nasc cim privesc admirativ la nasurile acviline,
brbaii nali, cu oase lungi, prefera femei minione, plinue, cu posterior
accentuat.
Fara sa tie, brbatul se supune naintea femeii unui ordin superior,
acela al speciei. Priviti seriozitatea, subcontienta cu care se studiaz la prima
ntrevedere un brbat i o femeie: se scruteaz reciproc, se observa n amnunt
ncepnd cu fata i terminnd cu ceea ce e ascuns privirii. Acest examen nu
este dect meditaia speciei asupra copilului pe care acest cuplu ar putea s-l
creeze. Rezultatul acestei meditaii va decide gradul lor de apropiere i dorinele
lor reciproce.
*
* *
Scopul ultim al oricrui demers amoros, indiferent daca se ncheie
dramatic sau optimist, este n relitate deosebit de serios, i n acelai timp cel
mai inportant din viaa omeneasca: n orice fin n stare sa procreeze geniul
speciei pregtete generaia viitoare.
Acesta este marea opera a lui Cupidon, fara ncetare activ i creator.
Comparate cu importanta intereselor speciei, interesele individuale, n existenta
lor efemera, sunt nensemnate. De aceea, Dumnezeu este gata de a le sacrifca
fara mila.
Caci geniul speciei este n raport cu individul ceea ce este un nemuritor
pentru muritor i interesele sale, infnitul pe lng universul fnit.
Pentru a raspunde unor interese superioare acelora care fac obiectul
fericirii sau nefericirii noastre personale, Dumnezeu le urmrete cu o
constanta sublima n vacarmul rzboiului sau al mbulzelii afacerilor, n
mijlocul ororilor unei epidemii, prin pustieti sau n preajma lcaurilor sfnte.
Nevoia de iubire pe care poeii din toate timpurile o descriu n fel i chip
i al carei subiect este fara sfrit, acesta dorina, care leag de posesiunea
unei femei ideea unei fericiri inexorabile i a unei dureri nesfrite, la teama ca
n-ar putea s-o aib, aceste frmntri fara margini ale dragostei nu pot avea ca
motivaie necesitile unei fine trectoare. Ele sunt tendinele geniului speciei
care nu vede prin aceasta dect un incomparabil mijloc de aciune. Numai
specia are o via nesfrit i numai ea poate sa creeze dorine, satisfacii i
dureri nesfrite. Dar nchis cum e n strimtul piept al muritorului, nu-l de
mirare ca acest piept pare cteodat ca vrea sa izbucneasc i nu poate gsi
nici un fel de expresie pentru presentimentul unei volupti sau al unei torturi
nesfrite.
Acesta exaltare supraomeneasca se constituie n fondul oricrei poezii
amoroase, ndemnndu-l pe poet sa se exprime prin metafore fara msur,
ireale. Acesta stare exaltata i-a creat pe Petrarca, Werther, Ortis i alii. Altfel
nu se pot explica.
Nu numai insatisfacia n dragoste poate duce la fnaluri tragice, dar i
satisfacerea amorului, caci pasiunea duce adesea la conficte att de
incompatibile cu starea personala a individului, incit adesea distruge totul
pentru a se putea menine.
Amorul poate f n opoziie cu toate relaiile noastre sociale, chiar cu
persoana celui iubit, legndu-se de o fin care, n afara de nclinaia sexuala,
nu este dect un obiect de teroare i dispre.
Voina speciei este superioara individului i nchide ochii la toate viciile,
rmnnd solidar cu obiectul pasiunii sale.
ndat ce voina speciei este satisfcut, ea dispare i placerea individului
risipindu-se, il readuce la cruda realitate.
De aceea, nsui Amor este nfiat legat la ochi.
*
* *
Rezultatul fnal al amorului este asigurarea generaiei viitoare.
Personajele care vor urca pe scena cnd noi vom cobori vor f astfel strict
determinate n existenta i calitile lor de acest feac numit pasiunea n
dragoste. Marea importanta a dragostei pasionale strns legata de existenta
umanitii se prezint ca expresia cea mai nalt a voinei individuale, care se
transforma n voina a speciei.
ntr-adevr, din amorul pasional i voina individuala se nasc pateticul i
sublimul n dragoste. Nici un subiect nu poate egala interesul timit de acela ce
face fericirea i nefericirea speciei.
O aciune dramatica, desfurndu-se fara episoade amoroase, este greu
de susinut, n timp ce ntmplrile pe aceasta tema suscita permanent
interesul cititorului sau al asculttorului i este, practic, inepuizabila.
n toi aceia care sunt capabili de procreaie geniul speciei creeaz
generaia viitoare.
Un erou care-i plnge nfrngerile sau durerile fzice este demn de
dispre, dar acelai erou nu se simte umilit cnd i plnge nefericirile din
dragoste, caci atunci nu el, ci nsi specia plnge. De asemenea, oamenii cei
mai cinstii, mai coreci, comit adulterul, dispreuind i ncalcind morala, caci
interesul speciei a pus stpnire pe ei.
mpotriva oricror proteste se ridica nsi pilda Mntuitorului,
ndemnnd sa arunce cu piatra n femeia adultera pe acela care cu adevrat n-
a greit.
*
* *
Prima consideraie care determina nclinaie i alegerea este aceea a
vrstei: tinereea fara frumusee este atractiva; frumuseea fara tineree nu
prezint sex-appeal.
A doua consideraie este sntatea: bolile acute nu tulbura inclinaiile
noastre dect trector; bolile cronice sperie sau deprteaz pentru ca ele se
transmit copilului.
Dup vrsta i boala nimic nu deprteaz mai mult dect o conformaie
defectuoasa.
Un ndrgostit este cnd tragic, cnd comic pentru ca i-ntr-unul i-n
celalalt caz este n minile speciei, care-l domina pina la a-l scoate din fre:
aciunile lui depind numai de caracterul sau. De aici vine, atunci cnd
pasiunea atinge un nivel superior, acea culoare att de sublima n care se
mbraca sugestiile amantului, acea nlare transcendenta i supranaturala
care pare a-l face sa piard din vedere scopul fzic al amorului.
Aceasta pentru ca geniul speciei i instinctele sale superioare il atta
acum. El a primit misiunea de a ntemeia un sir nedefnit de generaii dotate cu
oarecare constituie fzica i formate din oarecare elemente care nu se poate
ntlni dect ntr-un singur tata i ntr-o singura mama; aceasta unire i numai
aceasta poate forma o generaie determinata strict de voina de a trai.
Sentimentul care-l ajuta n aceste circumstane de importanta
transcedentala il face pe ndrgostit sa se ridice deasupra lumii materiale, sa se
depeasc pe sine, i-l mbrc dorinele astfel incit iubirea devine un episod
poetic uneori pina la ridicol.
*
* *
Voluptatea este serioasa. Imaginai-v cea mai frumoasa pereche, cea mai
fermectoare. Cum se atrage i se respinge, cum se doresc i cum fug unul de
altul cu gratie i frumusee. Vine momentul voluptii. Orice gluma a disprut.
Perechea a devenit serioasa. De ce? Pentru ca voluptatea este animala i
animalitatea nu rde. Forele naturii lucreaz pretutindeni n mod serios.
*
* *
Se ntmpl ca amorul sa se mpace cu ura cea mai violenta pentru fina
iubita; de aceea, Platon l-a comparat cu iubirea lupilor pentru oi. Aceasta
situaie ia natere cnd un ndrgostit pasional nu poate cu nici un pre sa se
fac ascultat. Il iubesc i il ursc, exclama Shakespeare n Cymbeline.
Ura cuiva mpotriva finei iubite se poate aprinde att de tare, incit se
ajunge la crima pasionala i la sinucidere.
Cnd pasiunea atinge stri paroxistice aceasta himera este att de
tulburtoare, incit daca cineva nu poate s-o ating viaa nsi i pierde sensul
i pare att de lipsita de placere, incit ndrgostitul i depete frica de
moarte chiar.
n acest caz, voina omului este deosebita de voina speciei sau altfel spus
voina speciei ntrece att de mult voina individului, incit ndrgostitul care nu
poate lucra n calitate de reprezentant al speciei dispreuiete s-i fe util lui
nsui. Individul este mult prea fragil pentru a nchide n el aspiraia nesfrit
a voinei speciei, concentrata asupra unui obiect determinat. Sinuciderea
devine singura modalitate de eliberare a individului sau chiar a cuplului,
exceptnd cazul n care natura nsi rupe zgazurile contientului, lsnd
libera nebunia.
Dar nu numai pasiunea nesatisfcut are un sfrit tragic i disperat, ci
i dragostea mplinit poate duce la nefericire. Exigentele dragostei n conflict
cu starea personala a ndrgostitului sunt att de incompatibile cu celelalte
circumstane ale vieii i planurilor sale de viitor, incit cel mai adesea le
distruge n loc de a le susine.
*
* *
Dragostea nu intra n contradicie numai cu relaiile sociale, adesea
bulversnd natura intima a individului atunci cnd se fxeaz asupra unor
persoane care n afara raporturilor sexuale ar f dispreuite de partener.
De ndat ce amorul pasional, adic interesul speciei, intra n joc,
onoarea, datoria, credina nu mai exista, rmnnd vorbe goale. Omul cel mai
onest, cel mai drept este n stare sa comit un adulter, dispreuind normele
morale cnd dragostea il mpinge n interesul speciei omeneti. Sub acest raport
iat insa o cugetare a lui Chamfort:
Cnd un brbat i o femeie au unul pentru altul o pasiune violenta mi
pare ntotdeauna ca, oricare ar f piedicile care-l despart, un so, prini etc.,
cei doi amani sunt unul pentru celalalt prin natura, i aparin prin drept
divin, n ciuda tuturor legilor i conveniilor omeneti.
Mntuitorul nsui cu cita indulgenta trateaz femeia adultera, cnd
spune asistenilor sai ca nu e niciunul printre ei care sa nu f fcut acelai
pcat.
Geniul speciei nltura toate barierele sociale, risipete rigorile impuse de
instituii, legi, spulbera rigorile de casta sau rasa, neavnd grija dect de
asigurarea generaiilor viitoare.
De ce ne intereseaz att de mult comedia, drama, romanul sau lirica?
Pentru ca vedem n ele fine care-i apara dragostea, adic interesul
speciei i care triumfa asupra celor care nu au dect interese individuale.
Subiectul fundamental al oricrei opere literare este rolul pe care-l joaca
geniul speciei cu aspiraiile i proiectele sale, n care izbutete ntotdeauna.
Cititorii i spectatorii cred ca amanii i-au ntemeiat propria lor fericire, dar n
realitate au sacrifcat-o n folosul speciei, cu toat prevederea i opoziia celor
din anturajul lor.
*
* *
Geniile protectoare ale individului sunt ntotdeauna n lupta cu geniul
speciei, care e fara mila, care nu lucreaz dect pentru a-l distruge fericirea lui
individuala, ca s-i ating scopurile. Cei vechi au personifcat n Cupidon
specia, au fcut din el un zeu crud cu toat nfiarea lui copilroas, un zeu
capricios, despotic, stpn al zeilor i-al oamenilor, un zeu narmat cu sgei
veninoase, ucigae, legat la ochi i naripat. Aripile simbolizeaz instabilitatea
lui, urmare a dorinei satisfcute.
Pasiunea se sprijin pe iluzia unei placeri, unei fericiri personale, n
proftul speciei. Aceasta iluzie dispare odat cu achitarea tributului datorat de
om naturii i speciei sale.
Individul odat scpat de sgeat care-l mpungea reintra n posesia
libertii sale, redevine contient de sine, cade n marginile strimte ale srciei
sale i se mira vznd dup attea eforturi, struina i pasiune, ca nu-l
rmne dect satisfacia grosolana a simurilor. i nchipuia ca posesiunea il
va face fericit, pe cnd n realitate starea lui a rmas aceeai. Recunoate ca a
fost nelat de voina speciei i, fericit ca Tezeu, o prsete pe Ariadna. Daca
Petrarca i-ar f satisfcut pasiunea ar f ncetat sa mai cnte, precum pasarea
dup ce i-a depus oule n cuib.
*
* *
Cstoriile din dragoste sunt fcute n interesul speciei, nu al individului.
Este adevrat ca ndrgostiii i imagineaz c-i gsesc propria lor fericire, dar
scopul real le este cu desvrire ascuns, caci el sta n procrearea individului,
care nu este posibila dect prin ei. Mergnd mpreun spre acest scop este
necesar ca ei sa se puna insa de acord, sa se potriveasc pe ct le va f cu
putin mai bine.
Foarte adesea acesta pereche, unita printr-o iluzie ce tine de instinct
cum e caracterizat amorul pasional se gsete asupra ntregului rest n cel
mai complet dezacord. Aceasta se vede limpede cnd iluzia se risipete.
Iat de ce cstoriile din dragoste au, n general, un sfrit nefericit, caci
ele asigura fericirea generaiei viitoare n dauna individului. Un proverb spaniol
zice: Cine se cstorete din dragoste va trai n suferina. ntr-o cstorie de
convenienta consideraiile care o determina sunt cel putin reale i nu pot sa
dispar prin ele insele. Prin ele fericirea soilor este asigurata, dar n
detrimentul generaiei viitoare.
Brbatul care n cstorie considera mai importanta situaia materiala
dect satisfacerea inclinaiilor freti, triete mai mult n individ, dect n
specie, ceea ce este contrar naturii i demn de dispreuit.
O tnr care mpotriva sfatului prinilor sai refuza cererea n cstorie
a unui brbat mai n vrsta, dar cu o buna situaie materiala, pentru a alege
dup nclinaia sa freasca, neglijnd convenienta, i sacrifca fericirea
individuala de dragul speciei. Tocmai acest lucru nu i se poate refuza caci ea a
acionat n sensul naturii, nu n sensul egoismului individual.
La ntemeierea unei familii trebuie sacrifcate ori interesele individuale,
ori interesele speciei.
Rar se ntmpl s-i dea mina convenientele cu amorul pasional pentru
a realiza o cstorie fericita.
*
* *
Precaritatea constituiei fzice, morale sau intelectuale a unei mari parti
dintre brbai i are cauza n aceste uniri, care nu se ntemeiaz pe alegere i
afnitate freasca, ci pe consideraii exterioare sau mprejurri ntmpltoare.
Cstoriile fericite sunt rare tocmai pentru ca scopul natural al cstoriei nu
este fericirea generaiei actuale, ci a generaiei viitoare.
Cu toate acestea, pentru mngierea sufetelor blnde i iubitoare, ds
adaugam ca uneori se altur pe lng amorul sexual un sentiment de cu totul
alta origine; o prietenie adevrat, fondata pe potrivirea gndurilor i
caracterelor. Dar aceasta profunda amiciie nu se declara dect dup ce amorul
sexual s-a stins.
*
* *
Capriciile nscute din amor sunt ca licuricii: ne atrag cu fanteziile cele
mai vii, ne bga-n mocirla i apoi dispar.
Voluptatea simurilor este opusa entuziasmului, care ne deschide lumea
ideala.
Amorul este compensaia morii.
*
* *
Naterea i moartea sunt cumpna existentei noastre, constituindu-se n
cele doua poluri ale tuturor manifestrilor vieii.
La indieni zeul Siva, simbol al morii, poarta la git, pe lng lanul sau de
cranii, lingamul, ca organ i simbol al generaiei viitoare. Romanii i
mpodobeau sarcofagele cu reliefuri vesele reprezentnd satiri i bacante,
vntori, lupte, dansuri, scene lubrice simboliznd contrastul dintre trupul
ntins n mormntul sau, plns de cei apropiai i via animala intensa, fara de
moarte a naturii.
FEMEILE.
Urenia i slbiciunea fzica ale femeii Defectele spiritului i
caracterului sau Rolul ei n casa i n educaia copiilor sai.
A trebuit ca spiritul brbatului sa fe ntunecat de iubire ca sa numeasc
frumos acest sex de talie mica, cu umeri strmi, cu soldurile largi i cu
picioarele scurte. Toat frumuseea femeii sta n instinctul amoros.
ntreaga conformaie a femeii arata ca n-a fost fcut pentru marile
realizri ale spiritului sau ale trupului, ci numai pentru propirea speciei.
Ea i pltete datoria ctre viaa nu prin aciune, ci prin suferin, prin
grija fata de copii, prin supunerea sa fata de brbat, cruia trebuie s-l fe o
tovar rbdtoare i devotata.
Viaa ei trebuie sa curg ncet, mai blinda i mai nensemnat dect a
brbatului, fara a f n fond nici mai fericita, nici mai nefericita.
E plcut sa constai ca femeia este fcut pentru ascultare. Pusa
ntmpltor ntr-o situaie de o deplina independenta, fecare din ele se leag cu
toate acestea de un brbat pentru a f conduse i stpnite. Femeile au nevoie
de stpn. Este tnr? Are un amant. Este btrn? Are un duhovnic sau
preot.
Femeia este un animal cu par lung i idei scurte.
Rousseau a spus-o cu dreptate: Femeile n general nu iubesc nici o arta,
nu se pricep n niciuna i n-au geniu. Daca nu te opreti la aparente ai putut
deja constata acest lucru.
E de ajuns sa se observe, de exemplu, ce le preocupa i le atrage n mod
deosebit atunci cnd asista la un concert, la opera sau la teatru. A se vedea
nepsarea cu care fecresc n cele mai nepotrivite momente.
Grecii, daca e adevrat, au avut mare dreptate sa nu admit prezenta
femeilor la teatru; cel putin aa puteau sa neleag ceva din spectacol.
Dar la ce sa ne ateptm din partea femeilor daca ne gndim ca, n
ntreaga lume, acest sex n-a putut sa produc nici un spirit mare, nici o opera
completa i originala sau oricare alta valoare durabila.
Lipsa obiectivitii spiritului, att de necesara n artele plastice, este
hanidcapul lor cel mai serios. Din punct de vedere tehnic, i pot nsui
temeinice cunotine necesare practicrii unei meserii artistice sau chiar
tehnice, dar nu se pot depi pe ele insele.
Excepiile izolate, pariale nu schimba cu nimic situaia. Femeile sunt i
vor rmne un univers nchis, strimt, limitat. Ele sunt flistinii cei mai deplini i
incurabili.
Datorita organizrii noastre sociale att de absurda, care le pune n
situaia de a mprti titlurile i situaia brbatului, orice ar f el, femeile
suscita cu nverunare amibitiile ignobile, freti acestei absurditi: dominaia
lor, tonul pe care-l impun corup societatea moderna.
*
* *
Femeia este un animal care trebuie strunit, ngrijit bine i pstrat n
interiorul casei.
Femeile ar trebui sa se ocupe numai de interior; trebuie hrnite bine,
mbrcate corect, chiar frumos, dar inute n afara societii. nvtura
religioasa este cea mai potrivita pentru ele, iar poezia i politica mai ales, cele
mai duntoare. Femeile sa nu citeasc dect cri cuvioase, din care sa nvee
mila, i cri de buctrie. Muzica, desenul, dansul, grdinritul i putina
munca le vor da acea stare att de plcut brbatului. Numai aa nu se vor
vesteji, vor f permanent fecunde.
*
* *
Acest sex nu trebuie numit frumos, caci femeile nu-i pot nsui cu
adevrat nici o arta. Ele nu au sentimentul poeziei, nici inteligenta muzicii, iar
exersarea unui talent este curata maimureala, un pretext, o afacere
exploatata din dorina de a plcea, caci nu pot concepe nimic n mod
dezinteresat. Din punct de vedere estetic femeile sunt nonestetice.
*
* *
n timp ce brbatul domina direct prin inteligenta i puterea sa, femeia a
recurs ntotdeauna la mijloace indirecte n scopul cuceririi brbatului.
Acest interes fata de activitile exterioare nu-l dect prefctorie i
cochetrie. Champfort a zis cu drept cuvnt: Ele sunt fcute sa negutoreasc
slbiciunea noastr, nebunia noastr, dar nu i raiunea noastr. Exista intre
femeie i brbat o simpatie de epiderma i foarte puine afniti spirituale i de
caracter.
Femeile sunt sexus sequior, adic al doilea sex menit a f inut de-o
parte, n planul secund, ceea ce de altfel au aplicat cu succes anticii i
popoarele orientale, care-i ddeau mai bine seama de rolul secund ce se
cuvine femeilor n societate.
Vechea galanterie franuzeasc i prostia germano-crestina ne-au condus
la cea mai stupida dintre veneraii. Ce-am ctigat prin aceasta?
Femeile au devenit mai arogante, mai cu tupeu. i nchipuie ca le este
permis totul, pentru ca au luat cunotin de sfnta lor demnitate i de
inviolabilitatea lor.
n Occident ceea ce numim doamna se afa ntr-o poziie cu totul falsa,
caci femeia, sexus sequior al anticilor, nu avea dreptul la veneraie i omagii,
ocupnd o poziie inferioara aceleia a brbatului. A suprima doamna, a pune
acest zero la locul lui, ar f o excelenta reforma politica i sociala. Doamna
europeana este un fel de fina contra naturii; n casele noastre n-ar trebui sa
avem dect femei de interior i fete care, nvnd atribuiile unei viitoare
menajere, sa fe formate prin munca i ascultare, n loc de a face din ele fine
lipsite de bun simt.
Daca femeile din clasele inferioare sunt mai de plns la noi, n Occident,
este pentru ca avem doamne.
*
* *
Femeile rmn toat viaa copii.
La femei, raiunea atinge dezvoltarea completa la optsprezece ani, pe cnd
la brbat ea se dezvolta pina la douzeci i opt de ani.
Raiunea femeii este, aadar, strict msurat ca la vrsta de optsprezece
ani.
De aceea, femeii ii scapa trecutul i viitorul, ea negindind dect n
prezent. Ea ia aparenta drept realitate, nlocuind cu feacuri lucrurile cele mai
importante. Femeia sufer de miopie intelectuala i nu tie nimic. Risipa pe
care o face frizeaz nebunia uneori, caci n inima ei este convinsa ca brbatul a
fost creat i adus pe pmnt pentru a servi, a ctiga bani pe care ea s-l
cheltuie.
Daca n timpul vieii brbatul n-o lsa sa risipeasc banii, ct de tare se
revaneaz ea dup moartea lui!
Confrmarea rolului lor de cheltuitoare este data de nsui faptul ca
brbaii le dau bani i le ncredineaz gestiunea bugetului familial.
Femeile nu au sentimentul dreptii, caci natura lipsindu-le de fora
fzica, le-a nzestrat n schimb cu iretenie pentru a se apra n slbiciunea lor;
disimularea, minciuna sunt defecte cu care ele se nasc.
Leul are dini i gheare, elefantul i mistreul au coli, taurul coarne,
femeia are viclenia. La ea prefctoria este nnscut. Pina i cea mai proasta
are un dram de iretenie i este aproape imposibil sa descoperi o femeie absolut
sincera i adevrat.
Din disimulare se nasc necredina, nerecunotin, trdarea.
*
* *
Femiele sunt create numai n vederea propagrii speciei, ele triesc
aadar mai mult pentru specie dect pentru individ. Prin natura lor, se
dumnesc intre ele ntotdeauna caci au aceeai meserie: DRAGOSTEA.
ntr-o competiie amoroasa, femeile ntrebuineaz mai multa iretenie,
stpnire de sine, rezerva dect o armata de diplomai.
Dar cu ce ton superior se adreseaz o femeie din lumea buna unei alte
femei afate pe o treapta sociala inferioara!
Numai instinctul, prezentul, concretul exista pentru ele, caci nu pot
asimila noiuni abstracte sau deprtate n timp i spatiu. De aici trebuie sa se f
nscut defectele dar i calitile lor prin compensaie.
Femeile ntrec brbaii n mila, abnegaie, umanitate, iubire fata de
aproapele sau.
Justiia este mai mult o virtute masculina, mila este virtutea femeii.
Femeile-judecator rar se ridica la nlimea misiunii lor, dar surorile de caritate
preuiesc mult mai mult dect doctorii.
CSTORIA.
Pericolul cstoriei pentru brbai Avantajele poligamiei pentru femei
Cstoriile morganatice Cstoriile din dragoste Cstoriile din interes.
Ce este cstoria?
O cursa pe care ne-o ntinde natura.
Cnd cineva nu-i face iluzii trebuie sa vad n cstorie avantajele de a f
ngrijit la btrnee sau la boala, de a avea un cmin.
Trebuie sa se considere, de asemenea, i inconvenientele cstoriei:
cheltuieli, grija copiilor, capricii, ncpnare, btrnee sau urire dup
civa ani, coarne, isterie, gusturi trznite, amani, infern. Baltazar Ciraciau
numete brbatul de patruzeci de ani camila, pentru ca are nevasta i copii.
Tnrul nsurndu-se devine dobitocul de frunte al nevestei. Chiar daca este
vorba de o sotie buna, ea este un pcat al tinereii, pe care-l trte dup sine
toat viaa.
Brbatul nsurat duce toat povara existentei. Celibatarul n-o are dect
pe a sa. Oricine se consacra muzelor trebuie sa rmn celibatar.
Filosoful are nevoie de timpul sau. Toi marii poei nsurai au fost, fara
excepie, nefericii. Shakespeare purta un ndoit rnd de coarne.
Rezulta din toate acestea ca orice brbat prudent refuza sa contracteze
acest pact inegal. In Orient, la popoarele poligame, fecare femeie este sigura ca
va gsi pe cineva care s-l poarte de grija, pe cnd la popoarele monogame
numrul femeilor nemritate este cu mult mai mare dect al celor mritate;
rmn o mulime de fete btrne, de femei vegetnd cu tristee, fara protecie,
mai ales n clasele inferioare. Dintre acestea unele ajung prostituate mizere,
legate de o via ruinoas, formnd un fel de clasa publica destinata a feri de
pericolele seduciei femeile att de fericite de a avea un so sau care spera s-l
gseasc.
Pentru femei, considerate n general, poligamia ar f o binefacere. Cu ce ar
afecta logica sau bunul simt raional, ce-ar putea f iraional n faptul ca n
cazul n care sotia are o boala cronica sau e stearpa sau mbtrnete pur i
simplu, ca soul s-i mai ia o femeie?
Succesul sectei mormonilor consta n suprimarea acestei monstruoase
monogamii.
Pina la reforma la toate popoarele civilizate concubinajul a fost un lucru
admis, nicidecum dezonorant, i chiar recunoscut legal. Dar Luther, care a
gsit n aceasta instituie admisa pina la el o justifcare a cstoriei preoilor, a
atacat-o cu violenta i biserica catolica a trebuit sa se pronune, de asemenea,
mpotriva concubinajului.
De fapt, poligamia exista pretutindeni, aa ca orice discuie devine
inutila; nu e vorba dect de lipsa reglementarii i a organizrii.
Unde sunt adevraii monogami? Cea mai mare parte din noi am trit n
poligamie. i pentru ca orice brbat are nevoie de mai multe femei, nu este
drept ca brbatul sa fe liber s-i ia mai multe femei?
Acestea vor f atunci reduse la rolul unor fine subordonate i doamna,
acest monstru al civilizaiei europene, doamna cu preteniile ei ridicole la
respect i onoare va disprea.
Cnd nu vor mai f doamne, Europa va f curat de toate acele fete a
cror via nu-l dect mizerie i ruine.
*
* *
A ntreine o amanta este o aciune cu mult mai morala dect a contracta
o cstorie morganatica. Copiii din asemenea uniri pot ridica pretenii n cazul
n care descendenta legitima s-ar stinge; de aici tot felul de procese. Acest tip de
cstorie nu este dect o concesie fcut femeilor i popilor, doua categorii cu
care brbaii trebuie sa fe prudeni.
*
* *
Orice brbat, n tara lui, poate sa se cstoreasc cu femeia pe care i-o
alege; unul singur nu are acest drept; acest srman om este Suveranul. Mina
lui aparine tarii i nu se acorda dect din raiuni de stat n interesul naiunii.
i cu toate acestea, printul este i el brbat, i-ar face placere s-i urmeze,
mcar o data, nclinaia inimii.
Este tot att de nedrept i ingrat, pe ct e de vulgar, sa impui sau s-l
opreti pe Suveran sa triasc cu iubita lui orict de mult, frete fara ca ea sa
se amestece n treburile statului.
Sigur ca femeia care accepta un asemenea rol este o femeie excepional,
ieit din comun. Ea aparine unui singur brbat, il iubete i este iubita de el
i nu va putea, cu toate acestea, s-l ia vreodat de so.
Brbatul se simte lezat n onoarea lui atunci cnd tovara lui de via se
comporta contrar cerinelor sexului ei. Orice brbat care consimte sa se
cstoreasc, adic cedeaz avantajele libertii sale, capitulnd n condiii att
de avantajoase pentru adversara sa, contracteaz n acelai timp obligaia de a
veghea la respectarea contractului ncheiat, cunoscnd ca orice slbire a
vigilentei este n defavoarea sa.
Nu trebuie ca brbaii, dup ce au dat totul, sa ajung sa nu fe cel putin
asigurai de singurul lucru pe care l-au stipulat n schimb, adic posesiunea n
exclusivitate a sotiei.
Onoarea brbatului pretinde atunci rzbunarea adulterului femeii,
pedepsind-o cel putin cu desprirea.
Daca accepta adulterul, comunitatea masculina il va acoperi de ruine.
Dar ruinea femeii adultere va f cu mult mai mare, caci n viaa brbatului
relaiile sexuale sunt o afacere secundara, data find mulimea i importanta
celorlalte relaii ale sale. In fagrantul delict de adulter onoarea soului este
satisfcut numai prin pedepsirea femeii adultere, nefind necesara i
pedepsirea amantului.
Onoarea feminina, atunci cnd este vorba de o fata, consta n starea ei de
virginitate din punctul de vedere al opiniei publice, iar pentru o femeie
mritat consta n aceea ca nu a ntreinut relaii sexuale dect cu brbatul
cu care s-a cstorit.
Greeala femeii mritate, mai mult dect aceea a oricrei fete, are un
dublu aspect: nelarea soului i nerespectarea cuvntului dat. Prin aceasta
greeal, femeia cstorit i pierde onoarea i decade pe plan social. Scuzele
i circumstanele atenuante de care se bucura o fata care a greit nu pot f
invocate niciodat n favoarea unei femei care a greit.
Se poate atribui cea mai mare importanta n viaa femeii onoarei sexului
ca valoare relativ mare, dar niciodat ca valoare absoluta, depind pe aceea
a vieii cu destinele sale.
Nu se va admite niciodat ca valoarea onoarei feminine sa ajung sa fe
pltit cu preul vieii. Aadar n-o putem aproba nici pe Lucreia, dar nici pe
Virginia, cu exaltarea lor degenernd n farsa tragica. Cnd sentimentul onoarei
atinge manifestri extreme, scopul este uitat de dragul mijloacelor.
Sunt, de asemenea, conveniente sociale care exclud ofcierea formala a
cstoriei, n special n tarile de religie catolica, unde nu exista divor.
*
* *
Daca se tine seama de inteligenta nativa i de caracterul fecrui om se
poate admite ca pentru nnobilarea rasei umane nu sunt necesare interveniile
exterioare; acest rezultat s-ar putea obine nu prin educaie i instruciune, co
pe calea seleciei artifciale. Aceasta e ideea lui Platon cnd, n cartea a cincea a
Republicii, expune un plan efcient de nmulire i nnobilare a castei
rzboinicilor. Daca s-ar putea face din toi neputincioii eunuci, daca toate
femeile srace cu duhul ar f nchise n mnstiri i s-ar procura brbailor
nobili i viteji un harem, dndu-li-se fete inteligente i de spirit, s-ar crea o
generaie care ar sfda prin realizrile ei secolul de aur al lui Pericle.
Fara a ne lansa n utopii, ar f locul sa ne gndim ca daca s-ar restabili,
dup pedeapsa cu moartea, castrarea ca pedeapsa maxima, societatea ar scpa
de generaii ntregi de tlhari i ucigai, cu att mai mult cu ct se tie ca vrst
delicvenilor de acest gen este cuprinsa intre 20-30 de ani n cea mai mare
parte.
*
* *
Pentru ca un brbat i o femeie sa manifeste o inclinare deosebita unul
fata de celalalt este necesara o condiie care se poate exprima printr-o metafora
scoasa din chimie: cele doua fine trebuie sa se neutralizeze una pe alta ca un
acid cu o substan alcalina, din care ar rezulta o substan neutra.
ntrebarea care se pune atunci cnd cineva vrea sa se hotrasc daca sa
se cstoreasc sau nu, se reduce n multe cazuri la a ti daca care nevoie mai
mare de mncare dect de iubire.
Exista supoziia ca poeii sau flosofi cstorii sunt inclinai s-i
mbunteasc starea materiala mai degrab dect s-i aduc prinosul pe
trmul tiinei sau al artei.
Poligamia ar avea inca un avantaj: evitarea oricror legturi i obligaii
fata de familia sotiei.
Legile care reglementeaz cstoria n Europa presupun egalitatea femeii
cu brbatul, ceea ce inca din start creeaz o situaie falsa.
Cu ct legile vor consfni femeilor drepturi i onoruri care le depesc
meritele, cu att aceste legi restrng numrul acelora care ar putea benefcia de
ele, restrngndu-le, n acelai timp, drepturile lor naturale.
*
* *
Cu fetele deci, natura a avut deci ceea ce se numete n teatru efect
scenic. Ea le-a nzestrat cu farmec sau frumusee pentru a putea la tineree sa
stpneasc fantezia unui brbat. Din acest moment grija ntregii sale existente
a fost preluata de so. Gratia este arma care asigura viitoarei femei existenta
viitoare.
Dup unirea cu brbatul, femeia-furnica i pierde aripile nefolositoare n
timpul incubaiei. De asemenea, dup doua, trei nateri, femeia i pierde gratia
i frumuseea; nici nu mai are nevoie de ele.
De aceea, fetele nu se ocupa cu placere de menaj. Adevrata lor vocaie
este cucerirea inimilor, ademenirea brbatului n mrejele iubirii.
*
* *
Onoarea femeii tine de modul n care-i respecta trupul.
Femeia ateapt i pretinde de la brbat tot ceea ce ii este necesar i tot
ce-i dorete; brbatul nu pretinde de la femeie dect un singur lucru. Femeia
trebuie s-l ofere brbatului ceea ce-i dorete ntr-un schimb ct mai avantajos
pentru ea, iar brbatul trebuie sa se angajeze n schimb sa asigure traiul femeii
i al copiilor pe care-l vor avea. ntreaga lor fericire viitoare sta n felul n care
este realizat acest angajament.
Prima cerin de care femeia trebuie sa tina seama este refuzul placerilor
i legturilor nelegitime, pentru ca astfel brbatul sa fe constrns sa capituleze
semnnd actul de cstorie.
n acest scop toate femeile, n rnduri strnse, vegheaz asupra fecreia
n parte.
O fata care a greit, s-a fcut vinovata de trdare fata de ntreg sexul ei;
daca aceasta aciune s-ar generaliza, interesul comun ar f compromis. Aadar,
comunitatea astfel o acoper de ruine, considernd ca i-a pierdut onoarea.
O asemenea soarta o ateapt i pe femeia adultera, pentru ca ea a
nclcat una din condiiile acceptate liber de brbat la contractarea cstoriei.
Exemplul ei ar putea s-l duca pe brbat sa nu mai semneze asemenea acte de
care tine fericirea ntregului sex feminin.
Ceea ce dovedete ca onoarea femeilor nu este conforma cu natura. De
unde i cazurile tragice de pruncucidere, sinuciderea mamei etc.
Daca o fata care-i ia un amant comite o trdare fata de sexul ei, sa nu
uitam ca pactul feminin a fost primit de ea fara a-l ti i fara consimmntul ei
formal.
Cum adesea ea este prima victima, nebunia i disperarea ei ntrec cu
mult pcatul formal de care s-a fcut vinovata.
*
* *
Fetele srace sunt adesea mai pretenioase i mai cheltuitoare dup ce se
cstoresc dect acelea care au avut zestre.
Fetele bogate depun mai mult zel i instinct pentru a putea pastra averea,
comparativ cu fetele srace.
*
* *
Brbatul poate zmisli uor mai mult de o suta de copii ntr-un an daca
va avea la dispoziie attea femei; femeia orici brbai ar avea, nu poate duce
pe an dect o sarcina.
Deci brbatul cut mereu alte femei, n timp ce femeia rmne cu
credina legata de un singur brbat; natura o mpinge din instinct sa pstreze
lng ea pe acela care trebuie sa hrneasc i sa protejeze mica ei familie.
Credina n cstorie este artifciala pentru brbat i freasca pentru
femeie i, prin urmare adulterul femeii, din cauza consecinelor i pentru ca
este mpotriva frii, este cu mult mai de neiertat dect acela comis de brbat.
*
* *
Dragostea brbatului scade vizibil din momentul n care el este satisfcut
sexual. El aspira la o schimbare i oricare alta femeie prezint mai mult interes
dect aceea pe care o poseda. Dragostea femeii, dimpotriv, creste din
momentul satisfaciei sexuale.
O antipatie reciproca i ndrtnica intre o femeie i un brbat este
semnul ca nu vor zmisli dect o fin rau constituita, lipsita de armonie i
nefericita.
MOARTEA.
MENIREA DE A TRAI.
Vanitatea religiei Despre flosofe, despre tiina Despre arta.
Cine iubete adevrul urte pe Dumnezeu.
Cnd apare credina flosofa nu mai exista, dispare.
Poi crede ca o identitate individuala a creat lumea, dar nu poi
conceptualiza aceasta.
Va veni o vreme n care ipoteza unui Dumnezeu creator va f cosiderata ca
aceea a cercurilor n astronomie.
De cnd suprema raiune a teologilor rugul nu mai este n joc, acela
care ar veni sa ne mai insele cu ceremonii ar f un las.
Unii ar f mulumii s-l readuc pe germani n stadiul n care i-au gsit
Frederic cel Mare i Iosif al doilea.
Blestemul poporului german consta n aceea de a nu recunoate n
originalitatea sa adevrata esen interna, intima, eterna a tot ce exista i poate
exista pentru a-l cobori la nivelul unui zero.
Progresul raiunii anuleaz efectele religiei. Manifestrile religioase find
din ce n ce mai abstracte, iar esena lor situndu-se n domeniul fciunii, de
ndat ce la un animal un anumit nivel de perfeciune va f atins, ruina sa va f
completa.
Simbolistica religioasa se limiteaz, la o prima luare de contact, n a f
reprezentata printr-un centru de unde pleac nenumrate raze, imagine pe care
fecare o interpreteaz diferit, conform punctului sau de vedere, cu toate ca
imaginea este aceeai pentru toi.
Dumnezeu este n noua flosofe ceea ce erau cei din urma regi franci sub
primarii palatului: un nume gol, pstrat pentru a putea lucra n spatele lui
uor i sigur.
Religia catolica este o cale de a obine raiul cerind. Dar pentru ca i aa
este prea greu s-l obii, preoii servesc drept intermediari.
*
* *
Moartea lui Socrate i crucifcarea lui Isus sunt doua mari micri
caracteristice umanitii.
Atacul formal mpotriva miturilor iudaice se reduce la acest principiu:
Ceea ce a fost creat din nimic trebuie sa se ntoarc n nimic. Ceea ce exista n
deplina realitate nu poate nici sa nceap sa fe, nici s-i sfreasc existenta
vreodat. Realitatea nu are nceput sau sfrit. Ea exista.
Din pcate, la autorii Noului Testament inspiraia nu s-a extins i asupra
limbii i stilului.
n bisericile protestante, ceea ce se vede mai nti este amvonul; n
bisericile catolice altarul. Aceasta este o dovada ca protestantismul se
adreseaz, nainte de toate, raiunii, iar catolicismul credinei.
Religia a fost, timp de 1800 de ani, botnia raiunii. Datoria profesorilor
de flosofe este de a face sa treac prin contrabanda mitologia iudaica drept
flosofe.
n nici o doctrina religioasa distincia dintre smbure i coaja nu este att
de importanta ca n cretinism. Tocmai pentru ca mi place smburele, sparg
cteodat coaja.
Daca antichitatea ne apare plina de nevinovie, acest lucru se datoreaz
necunoaterii cretinismului.
Exista ucigai pltii pentru a distruge adevrul i civilizaia; pot sa se
prefac sau sa se ascund, vor f recunoscui ntotdeauna.
Daca adevrul este cu mine, nu voi regreta i nici nu-mi voi invidia
adversarii care au de partea lor Biserica, Vechiul i Noul Testament.
Dialoguri.
Demopheles Intre noi fe zis, draga prietene, nu apreciez acest mod de a
susine flosofa denigrnd religia. Credina este un lucru sfnt pentru
credincios i cu att mai mult se cuvine sa fe respectat.
Philalethes Mego consequantiam, nu vad pentru ce prostia altora m-ar
sili sa respect minciuna i neltoria. Mai presus de orice iubesc adevrul, de
aceea am oroare de oricine il ataca. Deviza mea este: Vigeat veritas et pereat
mundus, ca i aceea a judectorului: Fiat justiia et pereat mundus. Fiecare
profesiune ar trebui sa aib o asemenea deviza.
Demopheles Da, i deci Facultatea de medicina ar trebui sa strige: Fiat
pilulae et pereat mundus, a carei ndeplinire ar f oricum mai uoar.
Philalethes Sa ne pzeasc cerul.
Demopheles Bine! Dar tocmai de aceea as dori sa nelegi religia i sa
vezi ca nevoia poporului de a f religios trebuie satisfcut dup msura
nelegerii lui. Religia este singurul mijloc al sensibilizrii unui sufet asprit de
munca fzica pentru care sentimentul religios este marea semnifcaie a vieii.
Caci la natere omul nu are criterii generale de emancipare spirituala, nimic
altceva dect instinctul de a-i satisface necesitile i pasiunile, de a se distra,
de a petrece omorndu-i timpul. Fondatorii religiei i flosofei au venit pe lume
cu misiunea de a-l trezi din amoreal, de a da un sens superior existentei.
Filosofi aparin unui numr mic de privilegiai, iar preoii i alti religioi se
adreseaz poporului, masei umane mai putin difereniata. Platon, nu uita, a
frmat deja ca religia i metafzica populara nu i se pot lua i, prin aceasta,
devin respectabile. A discredita religia nseamn a i-o lua. Precum exista
folclorul, nelepciunea populara, aa exista i metafzica populara, caci oamenii
au nevoie, orict de suprtor ar f acest aspect, de o explicare a existentei
vieii, adaptata la posibilitile lor de nelegere. Metafzica nu este dect un
vemnt alegoric al adevrului i aceasta le ajunge pentru a le uura greutile
vieii, a le-o face mai plcut, a le trasa o regula de via simplu de urmat i a
le aduce o mngiere n ceasul morii, precum ar face i adevrul daca am
putea s-l posedam. Nu f aadar ocat de forma lui ciudata, nclcit, absurda
chiar caci tu, ca benefciar al culturii, al tiinei, nu poi nelege prin cte
colturi trebuie sa ptrund adevrul profund n sufetul grosolan al omului
simplu. Diferitele religii nu sunt dect schismele prin care poporul atrage i
incorporeaz n duhul sau adevrul pur. De aceea, nu te supra, dar batjocura
la adresa religiei este nedreapta i dovedete necunoatere i lipsa de nelegere.
Philalethes Dar nu este oare nedrept i unilateral sa doreti sa existe
numai acea metafzica adaptata la nelegerea populara? Nu este oare nedrept
ca flosofa, metafzica pura, accesibile unui numr mic de oameni iniiai,
daca vrei sa nu poat comenta i mbunti metafzica populara? In acest
mod, cele mai dotate forte ale spiritului omenesc trebuie mai degrab sa se
nbue i sa rmn sterile dect sa nfrunte i sa se mpotriveasc unor
concepii larg reprezentate i bine primite de popor. Oare mai are dreptul religia
sa predice blndeea i ngduina cnd este bine cunoscuta prin intoleranta
ei? Iau drept marturii Inchiziia, rzboaiele religioase, cruciadele, uciderea lui
Socrate, rugul lui Giordano Bruno sau al lui Vanini. i ce este mai rau pentru
cel care s-a dedicat scopului nobil de a cuta i a concepe cea mai solida i mai
stimata flosofe este aversiunea permanenta cu care este ntmpinat de adepii
acestei metafzici convenionale, care ngreuneaz organizaia statala prin
caracterul ei monopolist i ale carei principii sunt ntiprite n fecare cap din
cea mai frageda tineree att de categoric i de profund, att de dur, incit este
de mirare i numai datorita unei anumite elasticiti a spiritului reuete s-i
asigure o percepie corecta a lucrurilor, n loc sa rmn toat viaa un
inadaptat.
*
* *
Ceea ce caracterizeaz permanenta micare, activitatea universala n
general i cu precdere activitatea umana este lipsa de perfeciune, indiferent
ca aciunea se desfoar n plan moral, intelectual sau fzic.
*
* *
Spiritul lumii Iat rsplata tuturor necazurilor tale: exiti precum exista
orice lucru.
Omul Dar ce-mi da mie existenta? Daca sunt ocupat, obosesc; daca nu
sunt ocupat, ma plictisesc. Cum poi s-mi oferi o astfel de recompensa
vrednica de mila?
Spiritul lumii i cu toate acestea este echivalentul tuturor necazurilor i
relelor tale; este raiunea lor de a exista.
Omul Adevrat? Aceasta ntrece posibilitatea mea de-a nelege.
Spiritul lumii O, stiu. (Aparte) S-l spun, oare, ca preul vieii este
tocmai de a nva ca nu preuiete nimic?
*
* *
Daca dam dovada de caliti este mai mult dintr-un sentiment de invidie
care le deteapt, sentiment cu att mai amar cu ct motivaia lui este mai
absconsa.
*
* *
Inferioritatea spiritului este un titlu bun de recomandare. Caci
sentimentul superioritii este pentru sufet ceea ce este cldur pentru corp.
Fiecare dintre noi se apropie de omul care-l procura aceasta satisfacie prin
acelai instinct care ne mpinge sa ne apropiem de soba sau sa ne aezm la
soare.
Nu trebuie s-l spui prietenului tau ceea ce vrei sa rmn secret pentru
dumanul tau.
*
* *
Nici un ban nu este pstrat mai bine dect acela care ne-a fost furat; caci
ne-a servit sa ne cumprm prudenta.
*
* *
A-i manifesta prin vorbe ura sau necazul este periculos, ridicol i
imprudent. Nu te poi rzbuna dect prin fapte; numai animalele cu snge rece
sunt veninoase.
*
* *
Dispreul vine de la cap, ura de la inima, una exclude pe cealalt.
*
* *
Nici sa iubeti, nici sa urti; iat jumtatea oricrei nelepciuni.! Sa nu
spui nimic i sa nu crezi nimic, iat cealalt jumtate.
Daca lumea a fost fcut de un Dumnezeu, n-a vrea sa fu n locul lui:
modestia operei mele mi-ar sfia inima.
*
* *
Cnd societatea va f att de cinstita incit nu va mai f necesara predarea
nvmntului religios mai devreme de vrsta de 15 ani, atunci vom putea avea
oarecare ncredere n acesta societate.
*
* *
Numesc pseudoflozofe flosofa care sub pretextul de a cuta adevrul,
lucreaz premeditat la perpetuarea vechilor noastre greeli.
*
* *
Cretinismul zice: Iubete-i aproapele ce pe tine nsui. i eu zic:
Recunoate-te n aproapele tau caci toi oamenii n realitate nu sunt dect una
i aceeai substan.
*
* *
Toate actele noastre sunt sub supravegherea opiniei publice care,
implacabila i severa, nu iart niciodat, nici chiar o prima greeal, pe care o
privete ca pe o pata de neters.
*
* *
Pentru foarte multi probitatea i lealitatea nu sunt dect o simpla
eticheta, un drapel la adpostul cruia i exercita urtele lor meteuguri, iar
succesul este cu att mai mare cu ct sunt mai ipocrii.
*
* *
Frazele scurte i limpezi ale muzicii de dans, uor ritmate, par a vorbi de
o fericire comuna, uor de apucat. Dimpotriv, alegro maestuozo, cu frazarea sa
ampla, exprima efortul nobil i puternic spre un scop deprtat atins ntr-un
fnal. Adagio vorbete de suferin, de efortul dispreuind bucuriile vulgare.
Dar ceea ce surprinde este efectul bemolului i al diezului. Nu este de
mirare ca schimbarea unei jumti de ton, introducerea unei tere minore n
locul unei majore, sa creeze senzaia de melancolie i grija pe care diezul le
determina numaidect.
Adagiul n bemol se ridica la expresia celei mai mari dureri, devine
plngere sfietoare.
Muzica de dans n bemoli exprima decepia unei fericiri mediocre;
ascultnd-o, constai ca dup multe eforturi i truda rezultatul este cel putin
minor.
Armoniile pline de noblee sunt o baie a spiritului; curata orice pata,
orice este rau i njositor. Prin aceasta omul se ridica deasupra condiiei sale,
atingnd cele mai nobile cugetri la care este susceptibil, simind lmurit ct
preuiete, mai precis ct ar putea preui.
*
* *
O coroana de lauri este o coroana de spini, mpodobit cu foi.
*
* *
Cnd un om este mai presus de ceilali i nu vrea sa rmn singur,
trebuie sa se coboare la ei; ceilali nu se vor ridica niciodat pina la el.
*
* *
Se da tot att de uor dreptate autorului viu, ca i autorului trecut n
nefin, cnd generaia pentru care scria a disprut.
*
* *
Tinerii care i fac studiile pentru a-i ctiga pinea sunt adesea
criticai. Dar profesorii lor fac acelai lucru i oricine gsete ca e natural.
*
* *
Este o mare necuviina ca cineva s-i niruie titlurile i funciile pe
coperta unei cri. In literatura numai superioritatea spiritului are trecere;
aceia care ncearc s-i puna n valoare alte caliti arata ca le lipsete
spiritul.
*
* *
Omul este un animal nefericit care cugeta dup criteriile altora. Multi
oameni sunt pentru flosof ca nite paznici de noapte care le strica somnul cu
pasul lor.
*
* *
Profesorii de flosofe trebuie sa neleag ca flosofa i propune un alt
scop dect acela de a defnitiva educaia viitorilor refereni, preoi, medici.
Filosofa lui Kant ne nva ca lumea trebuie cutat n noi nine, nu n
afara noastr.
*
* *
Scrierile politice ale lui Voltaire sunt cele mai sublime exemple de ceea ce
Kant numete subtiliti.
nelepciunea lui Hegel se exprima ntr-un cuvnt: lumea este un silogism
cristalizat.
*
* *
Logica este baza fundamentala a raiunii i, reciproc, baza fundamentala
a logicii este raiunea.
Mai trebuie considerata relaia dintre tiinele pure i logica.
Dialectica prin etimologie este arta conversaiei. Dar pentru ca nici o
convorbire nu poate tine mult fara dizertaie, dialectica, prin natura ei, devine
arta de a disputa.
Spaiul, prin antiteza substanei care-l ocupa este un dat material, ca
noiune necesara gndirii i formulata. In matematica, raiunea este n disputa
permanenta cu propriile sale noiuni privind timpul, spaiul i categoria. Este
ntocmai ca o pisica jucndu-se cu propria ei coada.
*
* *
Un om nzestrat cu spirit s-a uitat vreodat sui? Nu cred, cu toate ca stiu
cele doua defecte care nlesnesc privirea cruci. Animalele sunt saii?
*
* *
Omul de geniu i alienatul se aseamn prin aceea ca triesc fecare ntr-
o lume diferita de cea a oamenilor obinuii.
*
* *
Inteligenta, puterea creatoare, talentul sunt pe lng valoarea morala a
sufetului ceea ce o simpla reprezentare este pentru realitate.
*
* *
Filosofi i-au dat mare osteneala pentru a spune ca voina este libera; eu
voi spune numai ca ea este atotputernica.
*
* *
Voina este inima universului, iar subiectul absolut al cunoaterii este
spiritul.
Stilul este fzionomia spiritului: ea e mai putin falsa dect cea a trupului.
A scrie ntr-un stil strain este ca i cum ai purta o masca i orict de
frumoasa ar putea f, lipsa de via o face searbda i neplcut, astfel ca
preuieti mai mult deci un obraz urt.
Intre toi scriitorii timpului nostru Goethe este cel mai obiectiv, iar Byron
cel mai subiectiv, caci el nu vorbete dect despre sine. Pina i-n genurile
obiective drama, epopeea, gsete mijloace de a se prezenta sub fgura eroilor
sai. Edmond, eroul lui Goethe, care nu ia n serios viaa, trebuie sa plteasc
acesta greeal. Tocmai caracterul sau uuratic il face sa trateze facil moartea.
Scenele populare joaca pe lng el rolul corului.
*
* *
La Veneia, la Academia de Arte Frumoase, exista un tablou n care
Dumnezeu este reprezentat deasupra norilor stnd pe un tron de aur la o masa
de aur i aruncnd n profunzimile nopii pe aceia care vin sa se bucure de
prezenta lui. Goethe a vzut sigur acest tablou cnd a scris Iphigenia n
Torida.
*
* *
Orice cntec de dragoste nu este dect un capitol al patologiei sufetului,
spune Platon undeva.
*
* *
La flosof, ca i la poei, morala nu trebuie sa treac peste adevr.
*
* *
Se poate spune de Shakespeare ca este un om care vede treaz find ceea
ce noi vedem visnd. La fel, Phidias a fcut n deplina cunotin find ceea ce
noi nu putem face dect incontient a creat oameni.
*
* *
Frumuseea unui biat este pe lng aceea a unei fete ceea ce este
pictura n ulei pe lng un pastel.
*
* *
Cu ct sunt mai multe tirade ntr-o carte, cu att conine mai puine
cugetri.
*
* *
Celelalte parti ale lumii au maimue, Europa are francezi, asta prin
compensaie.
*
* *
Ceea ce francezii numesc glorie n limbaj militar, este sinonim cu prada.
In toate rzboaiele nu e vorba dect de a fura a spus Voltaire; el era francez.
*
* *
Saxonia Inferioara este populata de saxoni greoi fara a f nendemnatici;
saxonii din Saxonia Superioara sunt nendemnatici fara a f greoi.
*
* *
S-a imputat germanilor c-l imita cnd pe francezi, cnd pe englezi. Este
tot ceea ce pot face mai bun, caci prin ei nii n-ar face nimic inteligent.
*
* *
Trstura dominanta a caracterului italienilor este un tupeu care vine
din prerea ca ei se situeaz nici deasupra, nici dedesubtul a nimic; ceea ce
nseamn ca sunt, rnd pe rnd, trufai i ndrznei, lai i slugarnici.
*
* *
Caracteristica americanului din Nord este vulgaritatea sub toate formele:
morala, intelectuala, sociala i artistica.
*
* *
Bigotismul a degradat naiunea engleza, cea mai ineligenta i poate prima
naiune a Europei. Ar f timpul sa trimitem mpotriva reverenzilor i pastorilor
misionari ai Raiunii, cu scrierile lui traus ntr-o mina i Critica lui Kant n
cealalt.
Nu-l de mirare ca limba germana numra mai mult de o suta de expresii
nemeti pentru a exprima beia, cnd se tie ca naiunea germana a fost
faimoasa prin placerea cu care se-mbata. Ceea ce este extraordinar este ca n
limba naiunii germane, renumita pentru onestitatea ei, exista mai mult dect
n toate celelalte limbi expresii care defnesc neltoria.
*
* *
Este absurd sa te certi cu cineva pentru a ti daca exista sau nu fantome;
fantomele sunt pentru creier, nu pentru celelalte simuri.
Ceea ce deosebete vedenia reala de o apariie imaginara este ca nu
dispare, ca formele nchipuite apar ca tangibile i sunt luate drept oameni reali.
*
* *
Nu este dect o putere curativa, aceea a naturii. Aceasta nu se gsete
nici n balsamuri, nici n pilule, care cel mult pot sa mpiedice viaa sa
acioneze corect.
*
* *
Materialismul modern este gunoiul din care se ngra flosofa.
*
* *
De ce e considerat nebun cel care vrea sa se bucure ct mai intens de
prezent, ca de singurul moment de care e sigur? Pentru ca viaa ntreag nu
este dect o parte mai mare din acest prezent, ea nsi trectoare.
*
* *
Omul se obinuiete cu orice; de aceea, linitea sufeteasca este
superioara obinuitei. A nu avea nevoie de obiceiuri, ce avantaj!
*
* *
Cel mai nelept om este cel care nu simte mila, caci tie ca nimeni nu i-o
va da. Intre regi se tie acest lucru.
*
* *
Daca fecare nu s-ar interesa att de exagerat de sine nsui, viaa ar f
att de putin interesanta incit ar deveni de nesuportat.
*
* *
Cu ct omul cugeta mai putin cu att el vede mai multe; vederea la el
nlocuiete gndirea!
Il poate duce n orice loc n via i n orice situaie, numai sa aib
puterea, dar i puterea este mereu n mini rele pentru ca raii sunt totdeauna
i pretutindeni majoritari.
*
* *
S-i bati joc de atacul simurilor tale ca de executarea unui furt
ndreptat mpotriva ta prin tine nsui.
*
* *
Este mai nelept ca cineva sa se foloseasc de bogie, de putere, de
aparente dect de valoarea adevrat i ascunsa. Care e cea mai corecta, mai
buna este o alta ntrebare.
*
* *
Daca un om are motive sa se teama de plictiseala cauta societatea
semenilor sai; daca are motive sa se teama de ntristare, fuge de ea.
*
* *
Mizantropia i teama de singurtate sunt unul i acelai lucru.
*
* *
Dorina de dragul dorinei, dorina arztoare i fara un scop este cel mai
apropiat vecin al plictiselii.
*
* *
Invidia aproape demodata de btrnee dispare odat cu moartea.
*
* *
Daca educaia i sfaturile bune ar putea sa infueneze benefc, oare
putea deveni elevul lui Seneca un Nero? Seneca ar f putut sa ajung Nero?
*
* *
Unii oameni dispreuiesc bunurile pe care le au; alii, dimpotriv, nu
dispreuiesc dect ceea ce nu au. Acetia din urma sunt mai nobili i mai
nefericii.
*
* *
Sunt fine care nu pot nelege ca vor ajunge sa mearg, insa cu propriile
lor picioare, orict de simplu ar f aceasta.
*
* *
n lume sunt o mulime de bipede i patrupede, care nu fac alteceva
dect sa existe.
*
* *
Unii nu sunt nelepi dect cu condiia sa triasc ntr-o lume de nebuni.
*
* *
Cineva s-ar putea mira, chiar ntrista, vznd ca marea diferen intre
oamenii din clasa superioara i cei din clasa inferioara n-a fost de ajuns pentru
a crea doua specii.
*
* *
Daca copilul nu are contiina n pntecele mamei sale e pentru ca nu
respira. Respiraia este necesara activitii creierului i reciproca este aproape
de adevr.
*
* *
Insectele i animalele inferioare pot f considerate n funciile, actele i
inteniile lor ca pzitori ai abeceului creaiei: aprovizioneaz elementele
propriilor noastre fapte i micri.
*
* *
Orice revoluie de pe glob, care a nghiit cu ea suprafee ale planetei i
rase omeneti, suportata pentru a zmisli alte rase noi, nu este dect o
schimbare de decor pe scena lumii.
*
* *
Numai pentru ca voina nu este supusa timpului rnile contiinei sunt
de nevindecat i nu pot deveni suportabile dup un timp ca attea altele. Anii
nu pot uura remucrile.
*
* *
Contiina i are originea n natura?
Ne putem ndoi totui. Exista o contiin bastarda, care se confunda
cu cea adevrat. Durerea i remucarea, cauzate de aciunile noastre, nu sunt
adesea dect teama de urmri.
Violarea unor reguli exterioare, arbitrare i chiar ridicole, deteapt
scrupule asemntoare remucrilor contiinei. Aa cum unii evrei vor f
chinuii de ideea ca au fumat o lulea la ei acas, ntr-o zi de smbt, contrar
perceptului lui Moise, cap. XXXV, paragraf 3: Nu vei aprinde focul deloc n
casele voastre n ziua de sabbat.
Un domn sau un ofer vor f neconsolai daca ntr-o mprejurare oarecare
nu vor respecta prescripiile acelui codice nebun care se numete punctul de
onoare, contiina eludrii acelor principii mpingndu-l la gesturi necugetate
(sinucideri chiar). Acelai om i va nclca insa zilnic i cu senintate cuvntul
dat, mai ales daca pe lng acest cuvnt nu apare formula magica de onoare.
Cuvntul de onoare capta valoare de jurmnt, iar nerespectarea lui atrage
consecine de neevitat. In general, orice neprevedere, lipsita de consecine, orice
aciune contrara judecailor, principiilor, conveniilor noastre de orice natura ar
f, chiar o indiscreie, stngcie, gafa lasa n urma lor un vierme care ne roade
n tcere, un ghimpe vrt n inima.
*
* *
Fara ndoial, mi se va reproa ca flosofa mea nu consoleaz pe nimeni
i aceasta pentru ca spun adevrul, iar oamenii vor sa aud: Domnul a fcut
bine tot ce-a fcut. Ducei-v la biserica i lsai-l n pace pe flosof. Cel putin
nu pretindei s-i modeleze doctrinele lor dup catehismul vostru: asta fac
numai pungaii. Acestora putei sa le comandai doctrine ct va place. Nimic
mai simplu dect sa tulburi pacea i optimismul profesorilor de flosofe.
*
* *
nchipuii-v o clipa ca actul procreaiei nu este necesar, nici plcut, ci se
reduce la un simplu act de refexie, de gndire: specia umana ar mai putea
subzista? Cine oare n-ar avea sufcienta clementa fata de generaia viitoare
pentru a o scuti de corvezile existentei sau cel putin s-l impun sa trateze la
rece?
*
* *
Chiar daca demonstraia lui Leibnitz ar f adevrat, chiar daca s-ar
admite ca printre variantele posibile aceasta este cea mai buna, aceasta
demonstraie n-ar conduce la teozofe. Creatorul n-a creat numai lumea, ci i
posibilitatea chiar. Prin urmare, ar f trebuit sa creeze posibilitatea unei lumi
mai bune.
*
* *
Vrei sa avei ntotdeauna la ndemna o busola sigura pentru a va
orienta n via i a o privi nencetat n adevrata ei lumina? Obinuii-v sa
considerai lumea asta ca pe un loc de pedeapsa, ca pe o colonie penitenciara.
nelepciunea din toate timpurile, brahmanismul, budismul, Empedocle
i Pythagora, confrma acest mod de a vedea. Cicero spune ca nelepii din
vechime n iniierea misterelor foloseau formula:
Nos ab aliqua scelera suscepta n vita superiore, poenarum luendarum
causa natos isse.
Vanini exprima acesta idee ntr-un mod energic, Vanini pe care mai
degrab l-au ars dect sa repete dup el:
Iot, tandisque homo repletus misteriis ut i christinae religioni non
repugnaret, diceri auderem; i daemones clantier, ipsi, n homminum corpora
transmigrantes sceleris poenas lunt.
nsui cretinismul originar considera existenta noastr urmarea unei
cderi, a unei greeli. In consecin, daca cineva se familiarizeaz cu aceasta
gndire nu va atepta de la via dect ceea ce viaa ii poate da, deci suferinele,
necazurile mari sau mici nu-l vor contraria, le va accepta ca pe un lucru fresc
tiind ca fecare pe pmnt poarta pedeapsa existentei sale, ca urmare a felului
sau de a f.
Printre relele unei colonii penitenciare cel mai mic nu este societatea
afata nluntrul ei. Aceia care preuiesc societatea omeneasca, aceia care
merita o soarta mai buna vor ti acest lucru fara sa li-l mai repete cineva.
*
* *
Am mbtrnit i inca vom mai mbtrni. Viaa este o lunga noapte, al
carei vis se transforma adesea n vedenie.
*
* *
Cnd ascult muzica mai ales, imaginaia mea se unete cu gndirea.
Viaa tuturor oamenilor, frete i a mea, nu este dect visul unui spirit
nemuritor. Moartea este deteptarea.
*
* *
Viii sau morii se prezint n visele noastre fara sa ne gndim daca mai
sunt sau nu n lumea aceasta. Cnd visul actual al vieii noastre se va sfri un
altul nou ii va urma, fara ca viaa sau moartea noastr s-l fe cunoscute.
*
* *
Cadavrul unui om sau al unui animal ne ntristeaz pentru ca exprima
lmurit: aceasta forma nu era o idee, ci o simpla manifestare a ei.
*
* *
Flacra care strlucete n ochii animalelor este o facr nemuritoare,
altceva dect produsul efemer al organismului i umorilor care-l pun n
micare.
*
* *
Este posibil sa existe fine crora viaa noastr pmnteasc sa le para
tot att de strin ca noua viaa animalelor.
*
* *
Regii i lacheii sunt singurii chemai pe nume: numai aa se ntlnesc
cele doua extreme ale segmentului social.
*
* *
Republicanii doresc un singur sef n Germania, precum Nero dorea ca
lumea sa aib un singur cap, pentru a-l putea tia dintr-o lovitura de sabie.
*
* *
O mare piedica n calea progresului omenirii este faptul ca oamenii nu
asculta pe aceia care vorbesc prudent, ci pe aceia care striga mai tare.
*
* *
Cretinismul zice: Moartea a venit pe lume prin pcat. Dar moartea nu
este dect expresia exacerbata a continuitii vieii. Deci este adevrata
formularea lumea nu exista dect prin pcat. Lumea este un spital de
incurabili: Voltaire, Burne, Kant au recunoscut-o.
*
* *
Nici un grunte de praf, nici un atom nu poate deveni Nimic. i omul
crede ca moartea nseamn nimicirea finei sale.
Este o mngiere s-i poi spune oricnd:Moartea este tot att de fresca
pe ct e de freasca viaa.
Daca am putea vedea n viitor tot att de bine ca n trecut, ziua morii
noastre ne-ar prea atunci tot att de cunoscuta ca i timpul tinereii sau
copilriei noastre.
*
* *
Cnd strivesc o musca este clar ca nu omor fina n sine, ci manifestarea
ei.
*
* *
Cauza btrneii i a morii nu este fzica ci metafzica.
*
* *
Va plngei de trecerea timpului. Daca ceva n noi n-ar f demn de oprit,
trecerea lui n-ar f de nenvins.
Ct este de lunga noaptea eternitii pe lng visul att de scurt al vieii!
Daca cineva s-ar gndi bine, ar gsi ca tot ceea ce trece n-a existat
niciodat cu adevrat.
Pentru ca, dup ce suferinele au fost ornduite n infern, pentru cer n-a
mai rmas dect plictiseala; ceea ce nseamn ca n viaa nu mai exista dect
aceste doua elemente.
*
* *
Ce poi sa mai atepi de la o lume n care aproape toi nu triesc dect
din laitatea de a se sinucide?
*
* *
Roeaa de seara n-ar f att de frumoasa daca n-ar f dincolo de ea un
viitor mai bun.
*
* *
Lupta societii nalte nu e dect o lupta disperata mpotriva plictiselii;
aceea a poporului, o lupta mpotriva mizeriei. Fericita clasa de mijloc!
*
* *
Este corect dar este greu sa fi obligat toat viaa sa auzi copii tipind
pentru ca i tu ai ipat civa ani.
Precum cel mai perfect corp omenesc conine excremente i exhalatii
meftice, la fel cel mai bun caracter are momente de rutate i cele mai mari
genii, ngustimi de spirit.
Perceperea mizeriei trebuie sa ne fac umili sau orgolioi? i una i alta
tin de caracter i acest lucru este semnifcativ.
*
* *
Natura este interesata de existenta i nu de fericirea noastr.
*
* *
Lumea exista i o percepem cum se prezint la prima vedere: la ce
servete aceasta?
Modalitatea de critica eronata conduce la evidenierea contradiciilor n
lume.
Dragostea nesfrit de aproapele nostru, chiar de inamic, este trstura
principala pe care cretinismul o are n comun cu brahmanismul i budismul.
In nici o doctrina religioasa credinciosul nu are de desprit smburele de coaja
ca n cretinism.
Protestantismul, nlturnd ascetismul i punctul sau central, meritul
celibatului, a prsit deja teoria fundamentala a cretinismului.
Aceasta s-a observat n trecerea gradata a protestantismului la linititul
raionalism, care este n fond o doctrina recunosctoare a unui tata iubitor,
care a creat lumea pentru ca ea sa fe vesela, i care daca ii face voia sub
diferite raporturi, va pregti pentru viitor o lume mult mai frumoasa (creia i se
poate imputa numai ca are o intrare att de fatala).
Aceasta poate sa fe o religie buna pentru pastorii protestani, trii bine,
nsurai i luminai, dar nu este cretinism. Cretinismul este doctrina
profundei vinovaii a genului omenesc prin existenta sa chiar i a profundei
dorine a inimii de o salvare care nu poate f obinut dect prin sacrifciile cele
mai grele, prin renunarea absoluta la tot ce tine de lumea noastr.
*
* *
A-i sfrma cineva voina este un bine, n orice mod ar ajunge la
aceasta, cu condiia ca distrugerea sa fe completa. Caci numai voina ne face
nefericirea.
*
* *
Continuitatea vieii genului omenesc nu e dect o proba a fecunditii
sale.
*
* *
Ce sunt oare poeziile foarte melancolice ale lui Byron i Petrarca daca nu
expresia fatalitii n raporturile sale cu viaa?
*
* *
Adevrul nu este n stare sa mblnzeasc sufetele vulgare i sa le
fereasc de nedreptate i cruzime, caci aceste sufete nu-l neleg. Au nevoie de
minciuna unei parabole. De aici vine necesitatea unei credine pozitive.
*
* *
Filosofa religiei este un cuvnt la moda pentru religia naturala. Nu
exista insa religie naturala, toate find produsul artei.
*
* *
Acela care crede ca n lume dracii nu umbla fara coarne i nebunii fara
clopoei, va f ntotdeauna prada i jucria lor.
Sa adugm pe lng aceasta ca n relaiile cu oamenii, acetia fac
precum luna i cocoaii: nu-i arata dect o fata. Nu e cine rau care sa nu
dea din coada spune un proverb italian.
Sa ne ferim sa formulam o opinie favorabila relativ la o persoana pe care
abia am cunoscut-o, caci vom f nelai ntr-o stare confuza i poate chiar
pgubii.
Inca o observaie demna de reinut: omul i dezvluie caracterul n
gesturile i aciunile mrunte, momente n care nimeni nu se gndete la
disimulare.
Nici un caracter nu se poate manifesta numai prin el nsui: are nevoie sa
fe condus de noiuni i maxime. Dar daca, n extremis, caracterul ar deveni
numai produsul unei deliberri raionale, fara trsturi native, nnscute, prin
urmare un caracter cptat, artifcial, se va verifca n curnd vechea sentina:
Gonii naturalul i el se va ntoarce n galop.
*
* *
Pe lng inteligenta, curajul este o calitate esenial pentru fericirea
noastr. Din pcate, nici inteligenta, nici curajul nu se primesc din exterior, ele
se motenesc inteligenta de la mama, curajul de la tata. Dar ceea ce poate
exista se dezvolta prin hotrre i exerciiu. E nevoie de voin pentru a lupta
mpotriva sortii i de pregtire pentru a te rzboi cu semenii tai. Via ntreag
este o lupta, fecare pas ne este disputat i Voltaire zice pe buna dreptate:
Reuita se afa n vrful sabiei, iar de murit se moare cu arma n mina.
Este las acela care ndat ce vede norii adunai la orizont vrea sa renune la
lupta i se plnge. Via ntreag chiar, i cu att mai putin bunurile sale nu
sunt demne nici mcar de o btaie de inima.
Curajul n exces, pina la uitarea de sine poate duce la nefina. Deci,
pentru a ne menine n aceasta lume, pe lng curaj avem nevoie i de
prudenta. Laitatea nseamn o prudenta exagerata.
*
* *
Privind retrospectiv cursul vieii, considernd labirintul ei i vznd ca
nu tot ceea ce dorim s-a mplinit, am putea f tentai sa ne aducem imputri
grave. Dar cursul vieii noastre nu este propria noastr opera, ci produsul a doi
factori: evenimentele n desfurarea lor i consecina deciziilor care se modifca
pe tcute.
Viaa se poate compara cu un joc de ah: ne facem un plan; el se poate
modifca dup jocul adversarului, iar n via dup al sortii. Modifcrile pe care
le sufer planul nostru sunt n cea mai mare parte att de mari incit nu se mai
pot recunoate dect dup anume trsturi fundamentale.
Dar mai presus de toate acestea, n cursul vieii noastre adevrul vulgar
ca noi suntem mai incontieni dect credem sau bnuim ca suntem iese din
pcate la iveala; iar atunci cnd, dimpotriv, ne credem mai nelepi i mai
cumptai constatam ca prevederea o datoram unor experiente anterioare
evenimentului dat, iar concluziile le tragem dup o lunga perioada de timp
scursa dup evenimentul dat.
Nu cunotinele distincte de drept sunt factorii care determina
comportamentul nostru n principalele faze sau trsturi ale vieii, ci impulsul
luntric. S-ar putea spune ca reacionam dup instinctul care vine din
strfundurile finei noastre, instinct care defnete modul nostru de a lucra
prin noiuni distincte, cptate cu greutate, chiar mprumutate.
n asemenea momente uor vom f nedrepi cu noi nine i numai
btrneea se dovedete, din fericire, n msur sa judece lucrurile n mod
obiectiv i subiectiv.
Cursul i evenimentele noastre individuale pot, sub raportul adevratului
neles i dup construirea lor, sa se compare cu lucrrile de mozaic. Cu ct ne
apropiem de ele cu att imaginea reprezentata se pierde i o data cu ea
frumuseea i importanta ei.
Numai de la o oarecare distanta viaa noastr ni se nfieaz,
retrospectiv, aa cum a fost.
Caci nu poi nelege adevrata relaie dintre faptele mai importante ale
propriei tale viei nici n timpul curgerii lor, nici curnd dup aceea, ci numai
dup o lunga perioada de timp.
Este oare acesta efectul de lupa al fanteziei? Sau oare amestecul de fapte
i ntmplri se vede mai bine de departe? Sau lava pasiunii trebuie sa se
rceasc? Sau avem nevoie de coal experientei pentru a ne maturiza
judecata?
Poate din cauza tuturor acestora la un loc; este sigur ca faptele i
aciunile noastre sau ale altora apar n adevrata lor lumina numai peste civa
ani.
Aceeai lege retrospectiva, care acioneaz n viaa particulara, acioneaz
i n istorie.
*
* *
Ceea ce oamenii numesc, n mod comun, soarta lor nu este dect suma
aciunilor lor ridicole.
Nu exista laude sufciente pentru acel pasaj din Homer care ndeamn la
refecie neleapt. Caci actele rele se vor ispi n viaa viitoare, dar aciunile
stupide se ispesc n viaa aceasta.
Omul de lume perfect va f acela pe care nu-l va opri nehotrrea, iar
graba nu-l va rtci niciodat.
*
* *
Nu este nimic stabil n aceasta trecere: nici durere eterna, nici bucurie
nesfrit, nici impresie permanenta, nici entuziasm durabil, nici hotrre care
sa tina via ntreag. Totul se desompune n torentul anilor; limitele,
nenumrai atomi, fragmente ale fecreia din aciunile noastre sunt viermi care
devoreaz tot ce este nobil i ndrzne.
Viaa trebuie considerata o minciuna perfecta i perpetua, att n
lucrurile mari, ct i n cele mici. A promis? Nu se va tine de cuvnt dect
pentru a ne arata ca telul odat depit, nu merita efortul. Cteodat ne
neal sperana, cteodat ceea ce speram. A dat? Nu-l dect pentru a avea de
unde lua. Magia desartarii desfoar un paradis care dispare odat atins.
Fericirea este situata n viitor ntotdeauna, iar prezentul este ca un mic nor
negru peste o cmpie scldat n soare. naintea i napoia lui totul e lumina,
numai el aunca o umbra.
*
* *
Sa examinam rezultatele frumoase ale acestei opere universale att de
ludata: sa studiem actorii care se agita chinuii pe scena lumii acesta scena
att de solid trucata. Ce vom vedea?
Gradul de sensibilitate la durere i frustrare creste proporional cu
sintrea i inteligenta, dorina nsoete suferina, se dezvolta perpetuu,
ajungnd subiect de tragedie sau comedie.
Daca suntei sinceri, suntei dispui sa cntai Aleluia alturi de cei
optimiti?
n lume, nefericirea i durerea sunt generale.
Scopul imediat al existentei noastre este durerea, caci nu se poate admite
ca durerea fara margini, care se nate din mizeria inerenta a vieii, sa fe numai
o ntmplare i nu scopul nsui.
Nimeni nu-l de invidiat i-s prea numeroi aceia care-s de plns.
Cel care triete ndeajuns pentru a vedea doua, trei generaii umane
trebuie sa se afe n starea spectatorului care, n timpul blciului, intra ntr-o
baraca de circari i sta doua, trei reprezentaii la rnd. Nu mai simte aciunea,
orice iluzie i orice noutate dispar pentru el.
*
* *
Ar ajunge nebun acela care ar observa n ordinea lor neschimbtoare
numrul infnit de stele care lumineaz indiferente o lume n care mizeria i
vicreala, n cel mai fericit caz plictisul, sunt spectacolul obinuit.
*
* *
Viaa este prinosul pe care-l avem de ndeplinit. De aceea, cuvntul
sfrit suna bine.
*
* *
Lumea este adevratul infern: de-o parte sunt sufetele chinuite, de
cealalt clii lor.
Nici un om n-a fost pe deplin fericit n prezent, poate doar daca nu i-a
luat vinul minile.
Cea mai mare mngiere n nefericire este vederea nefericirii altora mai
lovii dect noi. Asta sta n puterea fecruia. Dar cine oare ar putea sa se
resemneze pentru toi?
Convingerea ca lumea i prin urmare omul sunt att de imperfeci incit
n-ar trebui sa existe este de natura sa ne stimuleze indulgenta unora fata de
alii: la ce te poi atepta ntr-adevr de la o asemenea specie de fine? Uneori
cred ca modalitatea cea mai potrivita de a-l apropia pe oameni este de a nlocui
politicosul domnule cu tovar de suferin. Orict de ciudata ar prea
expresia, ea este corecta, arunca aproapelui lumina cea adevrat i recheam
la indulgenta, dragoste fata de aproapele, fara de care nimeni nu poate trai i
pe care, prin urmare, oricine o datoreaz semenului sau.
*
* *
Suntem ca mieii care se joaca n livada sub privirea mcelarului. Nu tim
ce dezastre ne pregtete destinul n acel moment de fericire: boli, persecuie,
ruina etc.
*
* *
Brahma produce pcatul printr-un fel de greeal sau rtcire i rmne
chiar el pe pmnt pentru a-l ispi pina la rscumprare. Foarte bine face.
n budism, lumea se nate dintr-un luxus inexplicabil, producndu-se
dup mult timp de edere n aceasta lumina a cerului, n aceasta beatitudine
senina numita Nirvana, care va f recucerita prin suferin: ca un fel de
fatalitate ce trebuie neleas n sens moral, cu toate ca explicaia ei i are
analogia i imaginea exacta, corespunztoare n natura prin formarea
inexplicabila a lumii primitoare, nebuloasa i vasta, de unde va rsri un soare.
Dar greelile morale au fcut lumea fzica n mod gradat mai rea, tot mai rea,
pina ce a luat trista ei forma actuala.
*
* *
Pentru greci, lumea i zeii ndeplineau o cerin incognoscibila, erau
opera unor nevoi neptrunse. Aceasta explicaie are, pentru noi, un caracter
provizoriu.
Ormuz triete n rzboi cu Ahriman; aceasta se mai poate admite. Dar
un Dumnezeu ca acest Jehova, care din cauza de freasca placere i pentru
nveselirea inimii creeaz aceasta lume de mizerie i de vicreli i care se
felicita pentru isprava, asta-l prea mult!
Sa consideram, aadar, religia iudaica din acest punct de vedere ca cea
din urma printre doctrinele religioase ale popoarelor civilizate; ceea ce concorda
cu faptul ca nu propvduiete nemurirea.
*
* *
Lumea este cimpul de lupta al finelor agitate, suferinde i care nu
subzista dect numai pentru ca una sfie pe cealalt. Orice animal de prada
ajunge mormntul viu a inca o mie de alti prdtori i nu rezista n timp dect
cu preul unui lung sir de martirii. Inteligenta mrete capacitatea de a suferi,
atingnd la om gradul cel mai nalt.
n aceasta lume un sistem optimist de evaluare este absurd i inutil. A f
optimist este modalitatea simplista de a percepe lumea, universul n ceea ce are
luminos: splendoarea munilor, diversitatea plantelor i animalelor, lumina
soarelui sunt ca o lampa magica, frumoasa la vedere. E cu totul alta afacere s-
i trieti efectiv viaa!
Dup optimist vine biologul, care lauda perfeciunea i ordinea universala
ce mpiedic planetele sa se ciocneasc intre ele, pmntul sa se contopeasc
cu apa, etc.
Raul, abulia domnesc n lume i nu concorda cu deismul.
Singurtatea trebuie sa domneasca n ceruri, de aceea deismul a cutat
sa se justifce prin diferite subterfugii teologice, care au distrus argumentaia
lui Hume i Voltaire.
Pantesimul, raportat la univers, nu este mai uor de susinut. Rezista
numai prin metafora i cnd se ia n calcul numai ordinea aparent imuabila a
fenomenului fzic. Numai aa s-ar putea vorbi de divin.
Daca, ptrunznd n adncime, se adauga caracterul subiectiv i moral,
cu trena de excese a oricrei cercetri i interpretri, sesizam cutremurai ca ne
afam n fata lui Dumnezeu.
*
* *
Vrem sa tim ct preuiesc oamenii vzui concomitent cu sufetul lor? Sa
contemplam cita concordanta este intre ei i destinul lor i vom vedea
suferinele, lipsurile, agitaia i moartea. Justiia eterna lucreaz: daca n-ar f
att de rai, soarta lor ar f mai buna.
n acest sens, putem spune ca lumea i face singura o justiie
distributiva. Daca s-ar putea pune n talerul unei balante, de-o parte toate
nefercirile lumeti, de cealalt toate greelile, s-ar recunoate adevrul acestei
aseriuni.
*
* *
Ce poate f luat n serios n viaa omeneasca? Praful nu merita osteneala.
*
* *
Efortul nencetat de a izgoni suferina nu are alt rezultat dect o
schimbare de suprafa. La origine ea apare sub forma necesitii i a grijilor
materiale. In cazul n care prin munca i eforturi deosebite reuim s-o izgonim
sub aceasta forma i nfiare, suferina se transforma, find n continuare
prezenta, raportata la vrsta i innd seama de factorul ntmplare, sub forma
instinctului sexual, geloziei, pasiunii, invidiei, urii, fricii, bolii, zgrceniei etc.
Daca suferina nu gsete alte cai de manifestare atunci mbraca mantia
posomorita i ntunecat a plictiselii, saietii i trebuie din nou alungata. Am
izbutit s-o nlturm dup eforturi ndelungate; ea i reia prima nfiare i
jocul rencepe.
Viaa este o mare plina de stnci i vrtejuri pe care omul le ocolete cu
mare prudenta i grija. Daca izbutete sa scape de ele, nu poate, cu ct
nainteaz, sa ntrzie mareele, totalul naufragiu de nenlturat: moartea,
care alearg naintea lui.
Daca fecare om ar viziona, cu proprii sai ochi, spectacolul durerilor i
vicisitudinilor de tot felul la care este expusa propria lui via, i-ar pierde
minile de spaima. Daca optimistul cel mai fervent s-ar plimba prin spitale,
lazarete, sali de chirurgie, prin nchisori, camere de tortura i de execuie, pe
cmpurile nsngerate de rzboi; daca i s-ar deschide apoi toate locuinele
ntunecoase ale mizeriei ar recunoate, fara ndoial, adevrata fata a acestei
lumi, cea mai buna posibila.
De unde a luat Dante fondul Infernului sau, daca nu din lumea reala?
Noi toi sintm ca a zugravit adevrul. Pe cnd, dimpotriv, cnd ajunge sa
descrie cerul cu bucuriile sale, se ncurca i ntmpina greuti de nenlturat,
pentru ca raiul nu are referine n lumea noastr. De aceea nu-l rmne dect
sa ne expun nvtura ce-l fusese data de strmoii lui, de Berenice i de
sfni.
Iat o dovada n plus asupra aspectelor pe care le mbrac lumea
noastr.
Optimismul este de fapt lauda nemeritata adusa creatorului i operei sale
pmntul, a puterii de via care se refecta ademenitor n operele sale, este,
aadar, o doctrina falsa, chiar corupta. Caci ne prezint viaa ca pe o stare
demna de a f dorita, scopul vieii find fericirea omului. Conducndu-se dup
aceste fgduieli, fecare crede ca are dreptul de necontestat la placere i la
fericire. Daca nu-l fericit, aa cum se ntmpl de obicei, se crede nedreptit
i-i pierde scopul existentei sale. Astfel, i se pare fresc sa considere munca,
mizeria, constrngerile i suferina ncoronate de moarte ca scop al vieii
noastre, ele conducnd implicit la nimicirea voinei. De aceea, n Noul
Testament lumea este prezentata ca o vale a plngerii, viaa ca o coal de
curire, un instrument al martirajului i simbol al cretinismului.
Nu exista dect o singura fericita greeala nnscut: aceea de a crede ca
suntem aici pentru fericirea noastr. Aceasta greeal se scurge odat cu
existenta noastr, ntreaga noastr fin nu-l dect perifraza ei, trupul nostru
este monograma ei. Dar daca nu suntem dect expresia voinei de a exista,
nemulumirea succesiva a voinei noastre ar trebui sa fe fericirea.
Cu ct vom strui n aceasta greeal nnscut i ne vom ntri n ea
prin dogme simpliste, lumea ne va prea mai plina de contradicii. Caci la
fecare pas pe care-l parcurgem, ct trim att n exteriorul, ct i n interiorul
finei noastre, nvtura ne este cu totul contrarie. Pe cnd omul fara minte
sufer numai n urma impactului cu realitatea, la nelinitea celui care cugeta
se adauga uimirea teoretica de a ti pentru ce o lume i o via care sunt fcute
pentru ca oamenii sa fe fericii rspund att de rau scopului lor.
Filosoful se ntreab oftnd: Pentru ce sunt attea lacrimi n lume? i
multe altele. ncepe sa caute cauza, motivaia. Oricnd, oricine poate ncerca sa
justifce nefericirea sa individuala, fe prin intervenia nefasta a hazardului sau
a semenilor sai, fe prin infuenta constelaiei rele sub care s-a nscut sau cte
putin din toate. Aceasta nu schimba nimic din faptul ca i-a pierdut scopul
vieii, acela de a f fericit.
Deci aproape toate fzionomiile vrstei a treia au ntiprit expresia
nemulumirii. Caci fecare zi din viaa ne-a nvat ca bucuriile sunt
neltoare, neoferind ceea ce promit, neaducind mulumire inimii i ca
posedarea lor este cel putin nveninata de necazurile care le nsoesc sau care le
dau natere.
*
* *
Motivele care-l determina pe oameni sa acioneze sunt n numr de trei:
a) Egoismul, care determina bunstarea individului; el este fara margini; b)
Rutatea, care dorete nenorocirea aproapelui; c) Mila, care vrea binele
aproapelui; ea merge pina la noblee i grandoare.
Orice aciune omeneasca are drept cauza unul din aceste mobile, lucrnd
n parte sau mpreun.
Egoismul de care cu toii suntem plini i pe care-l ascundem din politee
se trdeaz n momentul n care instinctiv cutm n fecare persoana pe care-o
vedem o relaie sau un mijloc de parvenire ctre unul din scopurile pe care le
urmrim. Cnd facem o cunotin noua primul nostru gnd este de a ti daca
i ct ne poate f folositoare; daca nu poate, nu reprezint nimic pentru noi.
Este n natura finei umane sa vad n aproapele sau un posibil mijloc pentru
a-i atinge scopurile.
Se poate schimba modul de a aciona, dar nu i voina reala, care singura
poate avea valoare morala.
Nimeni nu poate schimba scopul spre care tinde voina; poate schimba
doar calea care duce ctre acest scop.
nvtura, experienta modifca alegerea mijloacelor, dar nu schimba
scopul fnal i general.
Egoistul poate f nvat ca prin sacrifcarea avantajelor mrunte va
accede ctre altele majore. Omului rau i se poate arata ca raul pe care-l face
atrage un altul mai mare asupra sa. Omul dotat cu un caracter pozitiv poate,
prin amplifcarea gndirii, prin cultura i experienta, sa se manifeste pe un
plan superior, apropiindu-se de perfeciune.
Cultura morala poate mbunti aciunea, dar limitele ii sunt uor de
sesizat. Mintea e luminata, dar inima sta n umbra. Principiul finei, din punct
de vedere moral, ca i elementul intelectual sau fzic este nnscut.
Oricine este ceea ce este: un dar al lui Dumnezeu!
*
* *
Lumea trebuie sa se ntoarc i sa urce la cauza sa primara, primordiala,
la creatorul ei.
Daca o fin trebuie sa fe moralmente libera, ea nu trebuie sa fe creata,
ci sa aib o existenta determinanta, depinznd de propria sa cauza i de
puterea ei proprie de perfecionare.
Aadar, existenta i actul sau particular de creaie, desfurat n timp,
sunt rspunztoare de toate manifestrile lor.
Pentru ca o fin sa fe responsabila de actele sale, de intenionalitatea
lor, trebuie sa fe libera.
Prin urmare, din responsabilitatea care este proba contiinei noastre,
rezulta ca voina este libera i ca ea este principiul determinant al fecrui
individ.
Pedeapsa pcatului i a raului revine asupra creatorului sau. Daca
aceasta este chiar voina, prezentndu-se n manifestrile sale cele mai diverse,
pcatul vine chiar de la om; daca dimpotriv exista Dumnezeu, cauza raului i
a pcatului contrazice divinitatea sa.
*
* *
n via este necesar, daca vrem sa ne atingem scopul, sa urmam o
singura linie, lsnd la dreapta i la stnga ei o mulime de lucruri. Caci
drumul vieii este lesne comparabil cu un drum pe pmnt, care nu-l dect o
linie cu un minimum de suprafa.
Daca renunrile i sacrifciile ni se par inutile i precum copiii la blci
luam tot ce ne place n treact, vom suferi urmrile datorate unor false iluzii i
aspiraii.
Linia drumului nostru este transformata ntr-o suprafa pe care o
parcurgem n zig-zag, fara sa ajungem nicieri. De aceea, numai atunci va arata
caracter i va putea sa acioneze corect.
Invidiem poziia sociala a unora din semenii notri, cu toate ca n-ar f
potrivit caracterului nostru i ne-ar aduce numai nefericire.
Precum pestele nu sta bine dect n apa, pasarea n aer, iar oarecele n
pmnt, tot astfel se simte bine n atmosfera lui specifca: aerul palatului
devine astfel de nerespirat pentru multi.
*
* *
Numai experienta ne nva ce vrem i ce putem: pina atunci suntem
lipsii de caracter i numai ncercrile grele ne pun pe adevratul drum.
Caracterul omului sta n legtur directa cu experienta sa de via.
Caracterul da msura cunoaterii propriei noastre individualiti, a
voinei abstracte, a calitilor ferme, a msurii i direciei capacitilor fzice i
intelectuale, cu o singura propoziie omul este suma puterilor i tuturor
slbiciunilor personalitii.
*
* *
Faptele i aciunile unui individ, ca i acelea ale unui popor, pot aprea
foarte modifcate prin dogma. Prin ele insele, aciunile sunt numai imagini
golite de coninut: intenia este aceea care le dirijeaz, le da o semnifcaie
morala. i totui n realitate semnifcaia morala poate f aceeai chiar daca
manifestarea ei exterioara este diferita. Cu acelai grad de rutate omul poate
muri pe eafod sau linitit n mijlocul familiei.
Acelai grad de rutate exista i la primitivi, exprimat prin omor i
canibalism, dar i n societile avansate prin asuprire, intriga, pervertire:
individul n sine rmne acelai. In asemenea condiii greu ii va f celui lipsit de
ipocrizie sa intoneze intru slava Aleluia.
*
* *
Cea mai slaba referire la eul personal ataca din rdcina grija
permanenta i nelinitea pentru acesta. Virtutea i o contiin luminoasa aduc
veselia i linitea. Egoistul se simte permanent nconjurat de dumani, caci
toate speranele sale se sprijin pe binele sau propriu.
Omul bun triete n mijlocul prietenilor: fericirea lor este fericirea sa
proprie. Caci interesul legat de o mulime de alti oameni nu poate sa
neliniteasc tot att ca acela care nu se raporteaz dect la o singura
persoana.
*
* *
Hazardul lovind totalitatea indivizilor, se echilibreaz cauznd fecruia
fericire sau nefericire.
Orice act benefc, n totalitate dezinteresat, avnd drept scop diminuarea
nenorocirii aproapelui, devine la o examinare atenta un act misterios, un gest
aparinnd misticismului practic, practic de neexplicat i generat de acelai
principiu care sta la baza oricrui misticism. Caci nu e cu putin sa mpari
pomana fara a avea un scop mai ndeprtat dect acela de a ndulci srcia
altuia, excepie fcnd numai actul recunoaterii propriului eu ntr-o fin
strin.
Cel care moare pentru patrie i-a pierdut iluzia cre-l restrnge existenta
la propria sa persoana: propriul sau eu ii apare n compatrioii sai.
Muritorul care nu mai face diferena dintre persoana sa i celelalte, care-
i sacrifca viaa pentru a o salva pe-a celor din jur, acest muritor recunoscnd
intimul i adevratul eu n toi semenii sai, considera durerile neexprimate i
inexprimabile ale tuturor celor vii ca pe ale sale, apropiindu-i suferina lumii
ntregi. Nici durerea nu-l este strin. Caci fericirea i nefericirea personala
sunt caracteristice numai omului egoist.
mbrieaz existenta ntregii umaniti i vei constata ca nu aspira
dect la neant ntr-o lupta interioara i o suferin continue.
Voina de a trai este sfrmat de suferin mai nainte ca negaia,
renunarea la sine nsui sa se produc. Omul ajuns la paroxismul disperrii
de toate gradele reintra n el nsui, nvaa sa se cunoasc, schimba sensul
aciunii sale i se ridica mai presus de suferin sa. Atunci, sfnit, intra ntr-o
fericire nespusa, renuna detaat la tot ceea ce dorea pina atunci, cu tot
sufetul i primete moartea ca pe-o izbvire.
Din facra purifcatoare a durerii, negarea voinei de a trai, adic
eliberarea, izbucnete ca un fulger.
Durerile mari purifca pina i animalele.
Goethe a zugravit cu mare intensitate n povestea Margueritei aceasta
eliberare de dorina de a trai, cauzata de o mare disperare.
DORINA DE A MURI.
Despre renunare Quietismul Ascentismul n diferite religii
Sinuciderea Moartea Eternitatea.
Daca ne ridicam un moment prin contemplare estetica deasupra grelei
atmosfere terestre, suntem n acele momente cele mai binecuvntate fine
dintre toate. In ce grad se ridica, aadar, fericirea omului a crui voina este
absolut linitit, nu numai pentru un moment, ca n placerea frumosului, ci
pentru totdeauna?
Un om care dup lupte crncene se regsete biruitor nu e dect o fin
gnditoare, o oglinda a lumii. Nimic nu-l mai poate neliniti sau mica, caci s-a
rupt de miile de fre ale voinei: dorinele, frica, invidia, necazul etc.
Viaa cu finele ei aluneca deasupra lui ca visele de diminea n
somnolenta sufetelor noastre: numai realitatea suferinei rmne prezenta.
Cel care ajunge sa cunoasc acest adevr va gsi lumea n armonie cu
vederile sale, daca nu cu dorinele sale.
ntmplrile de orice natura, cu toate c-l chinuie, nu-l vor mai mira: va
recunoate ca durerea i necazul lucreaz pentru adevratul scop al vieii:
distrugerea voinei de a trai.
Sa ne ntoarcem privirea de la propria noastr sufcienta, de la
ngustimea sentimentelor noastre, de la prejudecile de tot felul spre aceia care
au nvins lumea.
Vom cunoate acea pace superioara oricrui raionament, acea mare
linitit de sentimente, acea odihna, acea siguran neclintita al carei singur
refex pe chipurile pictate de un Corregio sau Rafael este o evanghelie n care
oricine poate avea ncredere: nu rmne dect cunoaterea, dorin a disprut.
Sinucigaul iubete viaa; se plnge numai de condiiile sub care i se
ofer. Aadar, el nu renuna la voina de a trai, ci numai la apariia sa
accidentala ca expresie a vieii, creia ii distruge n persoana sa unul din
fenomenele trectoare.
Sinucigaul este precum bolnavul care refuza un tratament dureros dar
salvator, preferind s-i pstreze boala. Suferina suportata cu curaj suprima
voina.
Quietismul, adic renunarea la voina, ascentismul, adic distrugerea
intenionat a voinei i misticismul, adic contiina identitii finei sale cu
universul au relaii att de adnci, incit acela care se recunoate ca partizan al
unui din aceste sisteme le va primi implicit i pe celelalte.
Nimic mai suprinzator dect conformarea doctrinelor unor scriitori att
de diferii n timp, spatiu i religie, precum i siguran i ncrederea cu care ne
prezint rezultatul experintei lor profunde.
nelesul adevratei viei monastice este ca cineva se simte demn i
capabil de o existenta mai buna dect a noastr, dorind sa ntreasc i sa
menin aceasta convingere prin dispreul artat placerilor i bucuriilor vulgare
ale pmntului. Aici se ateapt n linite sfritul acestei viei, lipsita de orice
atracie vana pentru a saluta ora eliberrii i a morii.
Cu att mai mult iudaismul, brahmanismul i budhismul se apropie de
spiritul se tendina morala ale lui Cristos. Acesta este miezul, esena religiei i
nu povetile cu care se nconjoar.
*
* *
Protestantismul, eliminnd ascetismul i celibatul, a devenit prin aceasta
o adevrat apostazie.
Astfel, protestantismul a degenerat ctre un raionalism rigid, care se
rezuma la doctrina unui bun printe ce a creat lumea pentru amuzament
(lucru n care n-a prea reuit).
Aceasta poate f o religie buna pentru pastorii protestani avui, nsurai
i instruii, dar nu se poate spune ca ar mai conine i ceva cretinism.
*
* *
Din obinuin spunem ca tinereea reprezint partea fericita a exisentei
noastre, iar btrneea perioada trista. Aceasta afrmaie ar f adevrat daca
pasiunile ne-ar putea face fericii. Dar tinereea este prada pasiunilor care
descresc odat cu naintarea n vrsta, cnd cunosterea devine libera i capt
un rol dominator. Menionnd ca orice placere este negativa, orice durere este
pozitiva, vom nelege ca pasiunile nu fericesc pe nimeni i ca btrneea nu-l
tocmai de plns. Orice placere reprezint satisfacerea unei necesiti. Odat cu
eliminarea necesitii, placerea este tot att de regretata ca i cnd cineva nu
mai poate mnca dup ce s-a saturat. Platon preuiete mult mai corect ca
senectutea este fericita datorita eliberrii ei de sexualitate.
Tinereea nseamn agitaie; btrneea e timpul odihnei. Copilul ntinde
mina ctre orice obiecte atrgtoare. Este incitat de diversitatea lumii, de
formele ei nenumrate: a-i imagina toate acestea presupune un univers mult
mai vast dect poate oferi lumea reala. De aceea, copilul este mbibat de dorine
vagi fara de care nici o fericire nu poate exista.
La btrnee experienta asupra valorii lucrurilor i a fondului placerilor
purifca sufetele. In sfrit, au fost alungate una cte una mii de himere care
mai nainte ascundeau i alterau adevrata fata a lucrurilor. Totul se
lmurete, se recunoate i se ia aa cum este. Astfel se ajunge la detaare ca
element esenial al fericirii.
Diferena fundamentala intre tineree i btrnee este ca cea dinti are
via n perspectiva, cea de-a doua, moartea; cea dinti are un trecut scurt i
un viitor fara margini, cealalt dimpotriv.
Moartea sta n fata oricui, n timp ce viaa a trecut odat cu tinereea. La
ce oare merita sa ne gndim? La viaa sau la moarte, la tineree sau la
btrnee?
Trebuie neaprat sa trieti mult ca sa poi recunoate ct de efemera
este viaa.
*
* *
La oricare om caracterul pare a f preferenial, potrivit unei anumite
vrste. Unii sunt plini de politee la tineree, calitate disprut odat cu vrsta;
alii sunt activi, btrneea anulndu-le orice valoare; multi sunt mai avantajai
la btrnee, cnd devin mai blajini pentru ca sunt mai experimentai i mai
calmi.
*
* *
La tineree domina intuiia, la btrnee cugetarea; de aceea, la tineree
omul este mai mult poet, iar la btrnee mai mult flosof. Practic, la tineree
conduc intuiia i impresia, iar la btrnee refecia. Obiceiul modeleaz
impresia cu vrsta. De aceea, la tineree domina partea exerioara a lucrurilor,
de aceea tinerii tin sa se evidenieze cu orice pre.
Cei dinti patruzeci de ani ai existentei noastre ne furnizeaz textul;
urmtorii treizeci de ani sunt comentariile care explica adevratul sens i
legtura textului cu morala i toate fneturile ei.
Sfritul vieii nseamn sfritul balului, cnd mtile sunt aruncate,
rmnnd fecare sa se arate celorlali dup cum i-a fost frea.
*
* *
tim ca prin contemplarea frumosului artistic putem cunoate fericirea.
Prin aceasta, mergnd mai departe cu raionamentul, nelegem la ce grad se
ridica fericirea aceluia a crui voina este linitit nu numai ntr-un moment
dat, acela al cunoaterii frumosului, ci pentru totdeauna.
*
* *
Teoretic, viaa poate nfia trei extreme. Mai nti, este voina puternica,
generatoare de pasiuni mari, caracteristica marilor personaliti istorice,
zugrvita n drame i epopei.
Urmeaz contiina curata eliberata de voin, caracteriznd viaa
oamenilor de geniu.
n sfrit, marea letargie a voinei i, prin urmare, dorina fara scop,
plictiseala paraliznd viaa este cea de-a treia extrema.
Viaa individului, departe de a se rtci ntr-una din aceste extreme, nu
le atinge dect foarte rar, cel mai adesea oscilnd excitata intre aceste trei
elemente, o voin legata de lucruri mrunte reproducndu-se mereu i
scpnd de plictiseala.
Daca nevoia constanta i nesatisfcuta de fericire caracterizeaz prima
jumtate a vieii, cea de-a doua parte a vieii este caracterizata prin teama de
nefericire.
Caci odat cu trecerea timpului se contientizeaz suferina ca realitate
permanenta n dauna fericirii himerice, disprut n trecut. La tineree, cnd
necunoscutul mi batea n usa eram fericit, gndind ca iat vine fericirea mea.
Spre btrnee impresia mea n aceeai ocazie era ceva ce semna mai degrab
cu frica.
*
* *
Indivizii nzestrai intelectual, care nu aparin cu totul lumii, trind mai
mult singuri, ncearc doua senzaii opuse: la tineree au adesea impresia ca ar
f prsii de lume; la maturitate, nu lumea-l prsete, ci ei fug de ea. La
tineree senzaia de prsire i are originea n lipsa de experienta i de
cunoatere. La maturitate, starea oarecum mai plcut de mizantropie se
bazeaz tocmai pe cunoaterea vieii. De aceea cea de-a doua parte a vieii
poate f socotita mai plcut ca cea dinti.
Veselia i curajul tinereii noastre vin n parte din faptul ca ndreptndu-
ne spre vrful unei nlimi, nu vedem moartea ascunsa de cealalt parte. Cum
trecem de vrf, moartea se vede bine, obligndu-ne sa cunoatem direct ceea ce
nu tiam dect din auzite. Prin aceasta cunoatere fora vieii ncepe sa scad
i veselia sa dispar.
*
* *
Negarea dorinei de a trai nu poate f considerata ca un bun ctigat; ea
nu poate f pstrat dect printr-o lupta continua, caci cu-l linite defnitiva pe
pmnt. De aceea viaa intima a sfnilor ni se releva plina de lupte interioare i
de ncercri de tot felul.
*
* *
Comuniunea suferinei micoreaz raul. Tot un rau este i plictiseala, i
oamenii se grupeaz pentru a se plictisi n comun. Aa cum dragostea de via
nu este dect frica de moarte, instinctul sociabilitii i are rdcinile mai
putin n iubirea fata de semeni i mai mult n teama de singurtate.
Pentru a scpa de singurtate, chiar i o tovrie rea pare buna. Dar
cnd cineva este nscut pentru singurtate, ntrit mpotriva primei impresii pe
care i-o produce, poate sa triasc foarte bine totdeauna singur.
Singurtatea este soarta tuturor spiritelor superioare. Cteodat vor f
triti, dar se vor refugia ntotdeauna n singurtate, alegnd-o ca pe cel mai mic
dintre doua rele.
*
* *
Omul este singura fin care se mira de propria sa existenta, animalul
triete n odihna sa i nu se mira de nimic. Natura, dup ce a trecut prin cele
doua stpniri incontiente ale mineralului i vegetalului, dup ce a depit
lunga domnie animala, ajunge n sfrit, prin om, la raiune i contiina i
atunci se mira de opera sa i se ntreab ce este. Aceasta mirare, care se
produce mai ales n fata morii i la vederea distrugerii i dispariiei tuturor
finelor, este izvorul nevoilor noastre metafzice: prin ea omul devine un animal
metafzic. Daca viaa noastr era fara sfrit i fara durere poate nu s-ar f
ntrebat nimeni de ce exista lumea i care e soarta ei, caci acestea s-ar f neles
de la sine. Dar vedem ca toate sistemele flosofce i religioase au drept scop sa
rspund la ntrebarea ce este dup moarte?. i cu toate ca religiile par ca
avea ca obiect existenta Dumnezeilor lor, ele nu infueneaz omul dect att
ct aceasta existenta este legata de aceea a nemuririi i pare nedesprita de
ea. Fapt care explica lipsa de infuenta i durabilitate a sistemelor materialiste
sau sceptice.
Templele i bisericile, pagodele i moscheile din toate tarile i din toate
timpurile nu dovedesc necesitatea metafzica a omului. El se poate mulumi
cteodat cu fabule grosolane i cu povesti absurde, dar cnd aceste povesti
sunt imprimate n el de timpuriu, sunt de ajuns pentru a-l da un neles
existentei sale i a-l susine moralitatea.
Sa luam de exemplu Coranul: aceasta carte proasta a fost de ajuns
pentru a fonda una din marile religii ale lumii, pentru a satisface o mie trei sute
de ani nevoia metafzica a milioane de oameni, pentru a deveni baza moralei lor,
pentru a-l nva sa dispreuiasc moartea, pentru a le inspira curajul n
rzboaie sngeroase i n cele mai ndeprtate cuceriri. Aici se manifesta forma
cea mai srac i searbd a teismului. Poate sa f pierdut mult prin traduceri,
dar n-am gsit nici o idee preioas n Coran. Aceasta demonstreaz ca
facultatea metafzica nu merge mn-n mina cu necesitatea metafzica. La
origine omul, mai aproape de natura, prindea mai bine nelesul lucrurilor i
fenomenelor: iat de ce strmoii brahmanilor ajunseser la concepii
supraomeneti.
neleg prin metafzica acel mod de cunoatere care depete
posibilitile oferite de experiment, natura, fenomenele ntmplate, pentru a
explica de ce fecare lucru este condiionat n nelesul sau, sau n termeni
limpezi, ce se afa dincolo de natura i o face posibila.
*
* *
Din exterior nu vom putea niciodat sa ajungem la esena lucrurilor:
orict de mult s-ar strdui cineva nu va ctiga dect nchipuiri i vorbe. E ca
i cum te-ai nvrti n jurul unui castel, cutnd zadarnic o intrare i,
ateptnd, schiezi faad. Acesta este drumul pe care l-au urmat toi flosofi
naintea mea. Care este, aadar, acea metoda care ne poate conduce pina la
esena i principiile lucrurilor, pina la voina? Iat-o:
Daca omul n-ar f dect o fin cugettoare, capul unui nger naripat,
fara corp, un subiect curat al contiinei n lumea care il nconjoar, ea nu i-ar
prea dect o reprezentare. Dar el i are rdcina n lume, exista ca individ al
ei, contiina sa, care este reazemul lumii ca reprezentare depinde un corp ale
crui afeciuni sunt punctul de plecare al intuiiilor noastre. Acest corp este
pentru gnditorul pur o reprezentare, un obiect printre alte obiecte: micrile i
aciunile acestui corp nu sunt cunoscute de gnditorul pur dect ca schimbri
ale celorlalte obiecte simitoare i i-ar f tot att de strine, de neneles, daca
semnifcaia lor nu i-ar f descoperita ntr-un alt mod. Ar vedea actele sale
urmnd motivele cu constanta unei legi naturale, precum fac celelalte obiecte
care se supun unor cauze de naturi diferite. N-ar nelege deloc infuenta
motivaiei ca legtura a efectului cu cauza sa. Ar putea, dup plac, sa
numeasc putere, calitate sau caracter intrinsec esena neneleas a actelor
sale; dar n-ar ti mai mult. i totui nu-l asa: exista o noiune care explica
taina subiectului contiinei, aceasta noiune se numete voina.
Aceasta noiune i numai ea ii ofer cheia de sine nsui ca fenomen, ii
descoper nelesul, ii arata resortul interior al finei, actelor i micrilor sale.
Orice act concret al voinei este asemenea unei micri a corpului sau: nu
poate voi actul n realitate fara sa perceap n acelai timp ca acel act se
manifesta ca micare a corpului. Actul voluntar i micarea corpului nu sunt
doua stri obiectiv diferite i legate de cauzalitate: intre ele nu exista raportul
cauz-efect; sunt un singur i acelai lucru dat n doua moduri diferite, dintr-o
direcie imediat n cealalt prin intenie intelectuala. Aciunea corpului nu este
altceva dect actul voinei obiective manifestata prin intuiie. Fcnd se
deosebete de voind numai ca acte refexive, n realitate e unul i acelai lucru.
Concluzia este ca fondul finei noastre este voina; manifestarea ei imediata
este corpul.
Prin urmare, este necesar sa nelegem natura dup noi nine i nu pe
noi nine dup natura.
Am ales acest cuvnt voina n lipsa de altul mai bun, dnd conceptului
de voina un neles mult mai larg, pe care nu l-a avut pina azi. Nu s-a
recunoscut pina acum identitatea esenial a voinei cu toate forele care
lucreaz n natura i ale cror manifestri variate aparin speciilor a cror
voina este genul. S-au considerat toate aceste lucruri ca eterogene. Prin
urmare, nici un cuvnt nu poate exprima aceasta concepie. Aadar, genul l-au
numit dup specia cea mai nalt, aceea de care avem imediat cunotina n noi
i care ne conduce cunoaterea imediata a celorlalte.
Pina la mine s-a luat conceptul voinei drept conceptul puterii; eu am
fcut contrariul i consider orice for naturala ca pe-o voin: aici nu-l numai
o disputa inutila. Este dimpotriv un punct de cea mai mare importanta, caci
concepia puterii are la baza cunoaterea intuitiva a lumii obiective.
Reprezentarea ca fenomen i are originea n domeniul n care stpnesc cauza
i efectul. Reprezint ceea ce este esenial n cauza, acel punct la care
explicarea fenomenului prin cauzalitate se oprete. Singura concepia voinei
nu-i are izvorul n fenomen, nici n reprezentarea intuitiva, ci vine dinuntru,
emannd din contiina fecruia; n ea fecare recunoate propriul sau eu fara
vreo alta forma, nici chiar aceea a subiectului i a obiectului, caci aici ceea ce
se cunoate i ceea ce este cunoscut coincid. Aadar, daca punem fora n locul
voinei, punem necunoscutul n locul cunoscutului, singurul lucru cunoscut
imediat.
Sa punem dimpotriv, aa cum s-a fcut pina acum, concepia voinei n
locul concepiei puterii; prsim singura concepie pe care o avem despre lume,
o lsm sa se piard ntr-o concepie abstracta rezultata din fenomen.
Sfritul att de evideniat n fecare din prile organismului animal
dovedete ca nu-l vorba de o putere oarba, ci de voin. Dar multi concep voina
ca pe un act condus de spirit. Voina i spiritul sunt luate drept un tot unitar,
n care spiritul este determinant. Ce se ntmpl? Spiritul apare ca existnd n
afara animalului, coordonnd voina ctre sfrit. De aici concluzia ca animalul
ar exista n spirit nainte de a deveni real. Iar sfritul deriva n mod esenial
din voina i cum voina este fondul finei vii, cum orice fin organizata nu
este dect exprimarea exterioara vizibila a voinei, rezulta ca acest sfrit se
extinde la nsi fina, ca este interioara i permanenta.
Uimirea noastr n fata nesfritei perfeciuni, concomitent cu caracterul
fnit al oricrei creaii a naturii are la baza modul limitat de a vedea al omului,
care considera ca exista semnul egal intre creaia umana i cea naturala. Din
acest punct de vedere voina i creaia sunt doua concepte diferite. Intre aceste
doua concepte mai deosebim inca:
1) Spiritul strain voinei n ea nsi i care nu e dect modalitatea, calea
prin care acesta trebuie sa treac nainte de a se concretiza.
2) Materia strin voinei care trebuie cu toate acestea sa primeasc de la
o alta forma, pentru ca aceasta voin se lupta mpotriva alteia natura acestei
materii.
Creaiile naturii, spre deosebire de cele umane, sunt o manifestare
imediata, nu mediata, a voinei. Natura lucreaz primitiv, fara contiin.
Voina i creaia ei nu sunt desprite prin vreo reprezentare intermediara ele
sunt una. Materia nsi este una cu ele, caci materia este pur i simplu voina
n stare vizibila. Aici materia este total ptruns de forma. Materia, depit de
forma ca n opera de arta este abstracie pura, copil al raiunii fara vreo
experienta posibila. Materia speciei de arta este, dimpotriv, empirica.
Identitatea materiei i a formei este caracterul produsului natural; diversitatea
lor nate opera de arta.
*
* *
Nu se poate spune ca viaa omeneasca este lunga sau scurta, caci n fond
ea este scara cu care msurm toate celelalte lungimi ale timpului. In Vede i
Upaniade durata freasca a vieii este apreciata la o suta de ani. Caci am
observat ca numai aceia care trec de nouzeci de ani se sfresc fara boala, fara
convulsii, fara horcieli, cteodat fara sa pleasc, uneori eznd dup masa.
La orice alta vrsta se moare prematur.
n Vechiul Testament viaa omului este apreciata la aptezeci, optzeci de
ani, cifra confrmata i de Herodot. Experienta zilnica este interpretata fals,
grosolan. La aptezeci de ani oamenii nu mor de btrnee, ci de boala, la fel cu
cei mai tineri dect ei. Deci boala find esenialmente o anomalie nu reprezint
un sfrit natural.
*
* *
Diferena fundamentala dintre tineree i btrnee este aceea ca
tinereea are n perspectiva viaa, iar btrneea moartea. Care dintre
perspective prezint mai multe inconveniente? E de preferat oare sa ai viaa
napoia ta sau n fata ta? Ecleziastul a spus-o deja: Ziua morii este mai buna
dect a naterii. Caci Cine triete mult, vede mai mult rau, zice un proverb
spaniol.
*
* *
Planetele nu nscriu, dup cum pretinde astrologia, existenta individului,
ci mersul general al vieii omeneti, ordinea desfurrii ei n timp,
corespunznd unei anumite vrste, find rnd pe rnd, guvernata de ele.
Mercur stpnete al zecelea an. Cu planeta aceasta omul se mica
repede i uor ntr-o orbita restrnsa; orice feac este cauza perturbatoare, dar
nvaa mult i uor sub mina Domnului, ireteniei i elocinei.
Cu al douzecilea an ncepe stpnirea planetei Venus; dragostea i
femeile il stpnesc.
n al treizecilea an stpnete Marte; la vrsta aceasta omul este violent,
ndrzne, orgolios i rzboinic.
La patruzeci de ani brbatul e stpnit de patru planete mici: cimpul
vieii sale creste. Este frugi, adic practic, prin infuenta lui Ceres; are un
cmin datorita Vestei; a devenit nelept i nvat datorita lui Palas i,
asemenea Junonei, sotia sa domnete stpna n casa.
n al cinzecilea an stpnete Jupiter: omul a supravieuit celei mai mari
parti a contemporanilor sai, se simte superior generaiei actuale. Are multa
for, experienta i cunotine. Este, n funcie de personalitatea sa, autoritar
cu cei ce-l nconjoar. Nu suporta sa i se porunceasc i vrea sa comande.
Acum este mai apt sa devina conductor.
n al aizecilea an vine Saturn i cu el greutatea, ncetineal, tenacitatea
plumbului. Multi btrni par ca i mori: sunt palizi, greoi i ineri ca plumbul.
Cu Uranus, ciclul se ncheie. Este momentul, se zice, de a merge n cer.
Nu pot s-l prind n calcul pe Neptun, pentru ca nu-l pot numi cu
adevratul sau nume Eros. Prin Eros nceputul se leag de sfrit. Eros este
n conexiune misterioasa cu Moartea. Poate de aceea Horus sau Amentes al
Egiptenilor este n acelai timp cel care ia i cel care da.
*
* *
Moartea este marele rezervor al vieii. Numai nelegnd marea trecere,
ordinea i ritmul ei vom f mpcai cu noi nine.
*
* *
Aproape aizeci de planete au fost descoperite cu telescopul, aceasta
inovaie de care nu vreau sa aud vorbindu-se. Procedez n privina lor cum au
procedat cu mine profesorii mei de flosofe: nu vreau sa stiu nimic, caci ele-mi
discrediteaz marfa ce-o am n prvlie.
*
* *
Unii se ntreab de ce viaa pare la tineree sa nu aib sfrit. Pentru ca
ne trebuie multe spatii pentru nesfritele sperane pe care le nutrim i pentru
care Matusalem ar f murit prea tnr.
Aciunea de a recunoate eul personal n finele strine, sursa a oricrei
drepti i oricrei iubiri, distruge instinctul vital.
*
* *
Orice aciune dezinteresata intru uurarea necazurilor altora este o
aciune mistica, o prelungire a propriei sale viei n vieile viitoare pentru care
lucreaz.
Moartea este rezolvarea dureroasa a nodului format de generaie cu
voluptatea. Este distrugerea violenta a greelii fundamentale a finei noastre,
marea dezamgire.
*
* *
Pare ca sfritul oricrei activiti vitale este o minunata uurare pentru
fora care-o ntreine: de aici senintatea de pe chipul omului mort.
Lunga este noaptea timpului fara margini i repede se deapn frul vieii.
Exista vreun alt joc de noroc mai hazardat dect jocul vieii i al morii?
Ne preocupa fecare partida, caci am angajat tot ce aveam.
Natura singura nu minte. Ea declara ca nu-l pasa de moartea sau viaa
unei fine.
Materia, prin persistenta ei absoluta, ne asigura o indestructibilitate n
virtutea creia acela care nu poate sa conceap altceva se poate crede
nemuritor.
*
* *
Orice animal de prada devine mormntul viu a o mie altora i nu se
pstreaz n via dect cu preul a o mie de alti martiri.
*
* *
Inteligenta sporete facultatea de a suferi, atingnd la om gradul cel mai
nalt.
*
* *
Ca existenta noastr implica deja o greeal este dovedit prin natere.
*
* *
Justiia eterna lucreaz. Daca oamenii n-ar f fost rai, soarta lor ar f fost
mai buna.
n acest sens putem spune ca lumea i-a mprit singura o dreptate
distributiva.
*
* *
Cnd dintr-o mare ingratitudine a sortii voina este sfrmat, omul nu
mai vrea nimic, frea i se mblnzete, este trist, nobil, resemnat. Daca gndirea
i pierde obiectul determinat, risipindu-se n lumea nconjurtoare, ea anuna
o dispariie gradata a voinei. Omul caut o scpare proprie de legturile care-l
tin pe pmnt, are dulcele presentiment al morii, care anuna ieirea timpului
de sub comanda imperioasa a voinei.
O bucurie secreta, bucuria necazului, nsoete aceasta stare.
Cnd suferi i te lamentezi fara sa te resemnezi ai pierdut i pmntul i
cerul; nu-i mai rmne dect o sentimentalitate searbd.
*
* *
Baza oricrei voine este nevoia, lipsa; prin urmare durerea. Daca scopul
voinei lipsete sau daca este atins prea uor, omul este cuprins de o mare
plictiseala. Viaa lui oscileaz atunci intre durere i plictiseala, ca elemente
eseniale ale vieii. Plictiseala sfrete adesea n disperare, este trstura de
unire intre fine i deci raiunea sociabilitii.
*
* *
Efortul identifcndu-se cu actul contiinei se numete voina. Orice
mpiedica voina se numete durere. Orice permite voinei s-i ating scopul se
numete placere. Voina nsi concretizeaz mai slab sau mai pregnant
durerea i placerea. Satisfacia este repede depit dnd natere unei noi
necesiti, unei noi dureri i tot asa
A voi nseamn a suferi i cum a trai este voina, orice via este prin
esena dureroasa.
*
* *
Viaa omului este o lupta permanenta pentru a exista cu siguran de a f
nvins. Asta pina la sfritul acestei planete, pe care existam i vieuim.
*
* *
Buditii ntrebuineaz cu mult discernmnt termenul negativ de
nirvana, ca negare a acestei lumi (sansara). Daca nirvana este neantul, asta
nseamn ca sansara nu conine nici un element propriu care se poat servi la
defnirea sau construirea nirvanei.
Atunci cnd prin simpatie universala sau caritate omeneasca cineva se
identifca n toate finele, suprimnd principiul individualismului pur; cnd i-
a negat propriul timp prin ascetism, alungind de la sine orice dorin, atunci
voina amorete, subiectul cugettor i obiectul cugetat dispar i nu mai este
nici voina, nici reprezentare, nici lume. Recunoatem bucuroi ca ceea ce
rmne dup suprimarea completa a voinei nu reprezint nimic pentru cei
care sunt plini de voina de a trai. Dar pentru aceia la care voina s-a negat,
lumea noastr ce este?
Nimic!
*
* *
i-ar putea cineva nchipui un stat perfect, n care o dogma inspiratoare
a unei credine absolute n rsplti i pedepse dup moarte sa mpiedice orice
crima? Politicete ar f mult; moral nu s-ar ctiga nimic numai actele n sine
ar f nlnuite, nu i voina. Aciunile ar putea sa fe corecte, dar voina ar
rmne pervertita.
*
* *
Cnd privim n viitor i ne gndim la generaiile care vor veni dup noi,
milioane de fine omeneti, diferite de noi prin moravuri i ncercam sa le
reprezentam, ne ntrebam: De unde vor veni? Unde sunt acum?. Unde este
acest sin bogat al neantului plin de lume, care ascunde pe cei ce vor sa vina? i
unde ar putea sa fe daca nu unde a fost i va f orice realitate? In prezent i-n
ceea ce conine, n tine nsui ntrebtor nebun, care nerecunoscind propria ta
esen, ce se aseamn cu frunza arborelui care se vestejete toamna, cugeta
ca va cdea i se plnge de moartea sa fara a voi sa se mngie la vederea
verdelui fraged n care primvara arborele va f mbrcat. Ea zice plngnd: nu
sunt nimic. Frunza verde nebuna, unde vrei sa te duci? De unde-ar putea veni
celelalte frunze? Unde este neantul acela de a crui prpastie te sperii?
Recunoate-i propria ta fina n aceasta putere interioara, ascunsa, totdeauna
lucrnd, n arborele care prin toate generaiile de frunze nu cunoate nici
naterea i nici moartea. i acum, omul nu este ca frunza?
Cum poate f redusa existenta noastr temporala la simpla persistenta a
unei pulberi? Se vor ntreba unii nedumerii. tii oare ce este i ce poate
aceasta pulbere? nva sa o cunoti nainte de a o dispreui. Aceasta pulbere,
praf, cenu, aceasta materie, odat dizolvata n apa va deveni metal, sticla, va
strluci n stele, i va manifesta puterea magnetica, se va fasona n plante i n
animale i din sinul ei misterios se va dezvolta aceasta via, a carei pierdere
frmnta att de mult spiritul nostru mrginit. Nu nseamn oare nimic sa
durezi sub forma acestei materii?
*
* *
Spinoza are dreptate sa afrme ca noi ne sintm eterni i natura, n
neles transcendent, se aseamn cu castelul acela de care vorbete Diderot n
Jacques Fatalistul i pe frontispiciul cruia se putea citi:
Nu aparin nimnui i aparin ntregii lumi: erai n el nainte de a intra
i vei f cnd vei iei.
Individul moare, specia este indestructibila. Individul este expresia n
timp a speciei care este n afara de timp.
Moartea este pentru specie ceea ce somnul este pentru individ.
Specia reprezint unul din aspectele voinei ca lucru n sine. Cu acest
titlu ea reprezint ceea ce este indestructibil n individul viu Ea conine tot ce
este, tot ce-a fost, tot ce va f.
SFRIT