COMPETENTA INSTANTELOR

Notiunea de competenta
Prin competenta in general se desemneaza capacitatea unei
autoritati publice sau a unei persoane fizice ori juridice de a rezolva o
anumita problema[1], iar in cadrul procesului civil competenta este
definita ca aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti de
a judeca un anumit litigiu[2].
Atat pentru obiective pur didactice, dar mai ales pentru a stabili
reguli cu maxima importanta in practica solutionarii litigiilor civile, in
contextul in care reglementarile procesual-civile nu exceleaza prin
rigoare si corelare[3] s-a simtit si se simte nevoia de clasificare a
normelor care reglementeaza competenta instantelor.
Doua clasificari includ totalitatea normelor de competenta: aceea
in functie de modul de raportare la organele statului, respectiv la organe
din sistemul justitiei sau la alte organe si aceea dupa caracterul imperativ
sau dispozitiv al normelor.
Dupa primul criteriu se disting norme de competenta generala
(care delimiteaza competenta instantelor judecatoresti, in general de
competenta altor organe ale statului) si norme de competenta
jurisdictionala (care delimiteaza competenta fiecarei instante,respectiv
determina anume instanta ce are caderea sa solutioneze un litigiu). La
randul sau, in cadrul normelor de competenta jurisdictionala distingem
norme de competenta materiala ori de atributiune (care delimiteaza
pompetenta instantelor dupa natura cauzei si a caracteristicilor obiectului
acesteia) si norme de competenta teritoriala (care delimiteaza
competenta instantelor dupa legatura dintre partile sau obiectul
procesului si circumscriptia teritoriala a unei anumite instante). Normele
de competenta materiala reglementeaza o competenta functionala (dupa
felul atributiilor ce revin fiecarei instante) si o competenta procesuala (in
raport de obiectul, valoarea sau natura litigiului), iar normele, de
competenta teritoriala reglementeaza o competenta de drept comun, o
competenta alternativa (facultativa) si o competenta exclusiva
(exceptionala).
Dupa cel de-al doilea criteriu se disting norme de competenta
apsoluta (norme cu caracter imperativ si de la care nu se poate deroga)
si de competenta relativa (norme cu caracter dispozitiv de la care se
poate deroga).
Este de obserVat ca numai normele de competenta teritoriala
pot fi relative.

Competenta generala a instantelor judecatoresti.
Potrivit art.126 al.1 din Constitutie, 'Justitia se realizeaza prin Inalta
Curte de Casatie si Justitie si prin celelalte instante judecatoresti stabilite
prin lege.' Solutionarea litigii lor civile de catre instantele judecatoresti
are, asadar, valoarea unui principiu de ordine constitutionala. Situatiile in
care anumite litigii pot fi solutionate de alte organe ale statului sunt
diverse, iar pentru a oferi o imagine asupra competentei generale vom
preciza cateva puncte de contact intre activitatea instantelor
judecatoresti si activitatea unor organe.
In baza art.142 - 147 din Constitutie si a Legii nr. 47/1992 s-a
organizat si functioneaza Curtea Constitutionala, scopul activitatii sale
fiind 'garantarea suprematiei Constitutiei'. Intre alte atributii, pentru
realizarea scopului sau, Curtea Constitutionala este abilitata sa asigure
controlul constitutionalitatii legilor, a regulamentelor
Parlamentului si a ordonantelor Guvernului[4]. Una din formele concrete
ale acestui control il constituie solutionarea exceptiilor de
neconstitutionalitatea.legilor si ordonantelor Guvernului ridicate in fata
instantelor pe parcursul judecatii.
Oricare din parti sau chiar judecatorul din oficiu poate invoca
exceptia de neconstitionalitate a unei legi sau ordonante a Guvernului de
care depinde solutionarea procesului. Cu privire la celelalte acte
normative (hotarari de guvern, instructiuni si ordine ale ministrilor,
hotarari ale consiliilor locale, etc.), eventuala neconcordanta cu
prevederile constitiitionale are o alta procedura de solutionare si
constatare, respectiv atacarea in fata instantelor de contencios
administrativ sau (de la caz la caz) invocarea ca o chestiune incidenta in
cursul unui proces a acestei neconcordante.
Hotararile pronuntate de Curte a Constitutionala fiind obligatorii,
judecatorul unui litigiu nu va aplica acele!dispozitii legale declarate
neconstitutionale. Curtea Constitutionala nu are abilitarea de a judeca,
insa, litigii in sensul comun al cuvantului, instantele judecatoresti fiind
acelea care aplica dreptul la situatii de fapt; instanta constitutionala nu
se poate pronunta nici asupra modului de interpretare a actelor
normative si aceasta atributie revenind tot instantelor judecatoresti.
Unele litigii (vamale, privind impozitele si taxele, privind
proprietatea industriala, unele litigii de munca, etc.) se solutioneaza de
333b14d diverse organe jurisdictionale ce functioneaza in cadrul unor
ministere sau alte organizatii de stat (in cadrul Ministerului Finantelor,
Oficiul de Stat pentru Investitii si Marci, Consiliul-Superior al
Magistraturii, etc.). Hotararile luate de oricare din aceste organe sunt
supuse, in ultima instanta (si daca vreuna din parti solicita aceasta)
controlului judecatoresc, numai asa asigurandu-se liberul acces la
justitie.
Cat priveste arbitrajul, daca acesta a fost organizat conform
prevederilor art. 340 si urm. C.p.civ., hotararile pronuntate pot avea
forta unor hotarari judecatoresti, desigur dupa o verificare - in anumite
limite - de judecator.
Urmind distinctia intre competenta materiala a instantelor si
competenta teritoriala vom analiza in continuare regulile competentei
jurisdictionale.
Competenta materiala
Competenta materiala este acea forma a competentei prin care se
delimiteaza, pe linie verticala, sfera de activitate a diferitelor categorii de
instante care fac parte din sistemul nostru judiciar.
In cadrul competentei materiale se distinge o competenta functionala
(care delimiteaza instantele abilitate sa judece pentru prima oara un
litigiu si cele abilitate sa judece acelasi litigiu in caile de atac, respectiv
dupa prima judecata) si o competenta procesuala (care stabileste
instanta competenta sa judece un anume litigiu dupa . obiectul, natura si
valoarea acestuia).
Din punctul de vedere al competentei materiale functionale
(ratione oficii), art. 1 din Codul de procedura civila a stabilit ca
judecatoriile au plenitudine de competenta, in materie civila, in ce
priveste judecata in prima instanta, respectiv judeca toate procesele si
cererile in afara de cele date prin lege in competenta altor instante.
Conform prevederilor art. 2 Cod procedura civila, tribunalele au
plenitudinea de competenta in materie de apel si, atunci cand legea
contine dispozitii speciale, judeca in prima instanta sau in recurs.
Si curtile de apel pot judeca in prima instanta, in apel sau recurs,
dar - potrivit prevederilor art.3 din Codul de procedura civila ele au
plenitudine de competenta in recurs si o competenta de exceptie in
prima instanta si in apel.
Cat priveste Inalta Curte de Casatie si Justitie, aceasta nu este
abilitata sa judece - in materie civila - in prima instanta sau in apel,
judecind numai in recurs si in unele cai de atac extraordinare.
Din punct de vedere al competentei materiale procesuale
judecatoriile au, de asemenea, plenitudine de competenta, judecind
toate procesele si cererile care nu sunt date prin legi speciale in
competenta altor instante. Astfel, cu titlu de exemplu, mentionam
actiunile in revendicare, divort, partaj succesoral, plangerile impotriva
proceselor-verbale de' constatare a contraventiilor, etc. Desi nu era
absolut necesar, pentru considerente de rigurozitate legiuitorul a stabilit
si prin unele norme speciale competenta judecatoriilor de a solutiona
anumite litigii. Exemplificam:
- solutionarea conflictelor de competenta dintre birourile
notariale (art.11 din Legea nr. 36/1995);
- litigiile prevazute in legea locuintei (art.61 din Legea
nr.114/1996);
- litigiile pentru asistenta de salvare in materie maritima si
fluviala (art.4 din Decretul nr. 203/1974).
Asa cum am mai precizat, competenta tribunalelor de a judeca in
prima instanta este o competenta de exceptie, cel putin sub aspect
fonnal. Atat prin dispozitiile art. 2 din Codul de procedura civila, cat si
prin dispozitiile unor legi speciale au fost date in competenta tribunalului
tot mai multe litigii incat in realitate acestea tind sa devina instante de
fond de drept comun iar juaecatoriile sa ramana instante de fond in mod
exceptional. Sunt de competenta tribunalelor:
- procesele si cererile al caror obiect are o valoare de peste 5
miliarde lei;
- conflictele de munca, cu exceptia celor date prin lege in
competenta altor instante;
- procesele si cererile in materie de contencios administrativ, in
afara de cele date in competenta curtilor de apel;
- procesele si cererile in materie de creatie intelectuala si de
proprietate industriala;
- procesele si cererile in materie de expropriere;
- cererile pentru incuviintarea adoptiilor (in mod simetrie si cele
pentru desfacerea sau nulitatea adoptiei);
- cererile pentru punerea sub interdictie, declararea disparitiei si
a mortii;
- cererile privitoare la nulitatea casatoriei;
- cererile privind decaderea din drepturile parintesti;
- cererile si procesele in materie comerciala al caror obiect nu este
evaluabil in bani sau, fiind evaluabil in bani, are o valoare de pana la 1
miliard lei;
- cererile pentru repararea prejudiciilor cauzate prin erori
judiciare;
- cererile pentru recunoasterea si cele pentru incuviintarea
executarii silite a hotarari lor date in tari straine;
- unele contestatii in materie electorala (art. 23 si act. 46 din
Legea nr. 40/1991 si act. 36 din Legea nr. 68/1992, ambele cu
modificarile ulterioare);
- litigiile in materia pensiilor si altor drepturi de asigurari sociale
(art. 155 din Legea nr. 19/200).
Curtile de apel judeca in prima instanta procesele si cererile in
materie de contencios administrativ privind actele autoritatilor si
institutiilor centrale, cererile privitoare la inregistrarea birourilor notale
(Legea nr. 36/1995).
Desi Inalta Curte de Casatie si Justitie nu are, ca regula,
competenta de a judeca in prima instanta, prin unele legi speciale i s-a
conferit o asemenea competenta. Astfel, ea judeca contestatiile privind
modul de formare si componenta Biroului Electoral Central (Legea nr.
68/1992) si contestatiile impotriva sanctiunilor disciplinare aplicate
magistratilor sau magistratilor asistenti (Legea nr. 317/2004 privind
Consiliul Superior al Magistraturii).
Competenta teritoriala
Competenta teritoriala este acea forma a competentei prin care se
delimiteaza, pe linie orizontala, intre instantele de acelasi grad, sfera de
activitate a fiecarei instante.
Doctrina a distins mai multe forme ale competentei teritoriale:
competenta teritoriala de drept comun, competenta teritoriala alternativa
si competenta teritoriala exclusiva [5].

Competenta teritoriala de drept comun sau generala este
reglementata de art. 5 C. pr. civ. care prevede ca cererea de chemare in
judecata se adreseaza de reclamant instantei in circumscriptia careia are
domiciliul paratul.
Aceasta regula exprimata de juristii romani prin maxima actor
sequitur forum rei, se fundamenteaza pe ideea ca pana la solutionarea
procesului paratul beneficiaza de prezumtia ca nu datoreaza nimic
reclamantului si are deopotriva menirea de a evita introducerea unor
cereri in scop de sicana.
Prin domiciliu se intelege locuinta stabilita si statornica a unei
persoane fizice, fiind indiferent daca aceasta coincide sau nu cu
domiciliul declarat si inregistrat la organele administrative de evidenta a
populatiei.
Pentru a corespunde cat mai bine situatiilor aparute in practica,
reglementarea principala din art.5 C.pr.civ. este transpusa si in alte
norme. Astfel:
- daca paratul nu are domiciliu cunoscut sau are domiciliul in
strainatate, cererea se introduce la instanta resedintei sale din tara (art.5
C.pr.civ.);
- cererea impotriva unei persoane juridice de drept privat se
introduce la ihstanta sediului ei principal (art. 7 al.1C.pr.civ.);
- cererea impotriva unei asociatii sau societati fara personalitate
juridica se face la instanta domiciliului persoanei careia i s-a incredintat
presedintia sau directia asociatiei ori societatii (art. 7 a1.3 c.pr.civ.).
Deoarece normele de competenta teritoriala sunt destinate sa
ocroteasca interesele persoanelor chemate in judecata (iar nu interese
publice sau ale reclamantilor), au o natura juridica dispozitiva, partile
avand posibilitatea de a deroga prin acordul lor de vointa de la acestea.
Competenta teritoriala alternativa este reglementata in articolele 6-
11 C.pr.civ. care stabilesc ce instante mai poate sesiza reclamantul in
afara de instanta domiciliului paratului, primul avand
dreptul de optiune intre mai multe instante deopotriva competente
(art.12 C.pr.civ.). Dupa sesizarea unei instante competente reclamantului
nu-i mai este permis sa sesizeze o alta dintre instantele competente[6],
aplicandu-se regula electa una via non datur recursus ad alteram (o data
aleasa o cale nu este permis a recurge si la alta cale).
In afara de instanta domiciliului paratului mai sunt competente si
alte instante in urmatoarele situatii:
- atunci cand paratul, in afara de domiciliul sau, are in chip
statornic o indeletnicire profesionala si una sau mai multe asezari
agricole, comerciale sau industriale, cererea se poate face si la instanta
locului acelor indeletniciri sau asezari, pentru obligatiile patrimoniale sau
care urmeaza sa se execute in acel loc (art. 6 C.pr.civ.);
- pentru obligatiile ce izvorasc din actele incheiate la locul unde este
reprezentanta unei persoane juridice de drept privat sau care urmeaza a
fi executate la locul reprezentantei, cat si pentru obligatiile persoanei
juridice izvorate din acte incheiate prin reprezentant sau din fapte
savarsite de acesta, mai este competenta si instanta in circumscriptia
careia se afla reprezentanta (art. 7 al.2 C.pr.civ.);
- cererile impotriva statului, directiilor generale, regiilor publice,
caselor autonome se pot face la instantele din capitala tarii sau la cele
din resedinta judetului de domiciliu al reclamantului (art. 8 al.1
C.pr.civ.)[7];
- cand cererea este indreptata impotriva mai multor parati, poate fi
indreptata la instanta domiciliului oricarui a dintre ei (art. 9 C.pr.civ.)[8];
- in cererile privind executarea, anularea, rezolutiunea sau
rezilierea unui contract, instanta locului prevazut in contract pentru
executarea - fie chiar in parte, a obligatiunii (art. 10 pct. 1 C.pr.civ.);
- in cererile ce izvorasc dintr-un raport de locatiline a unui imobil,
in actiunile in justificare sau in prestatiune tabulara, instanta locului unde
se afla imobilul (art.l0 pct. 2 C.pr.civ.);
- in cererile ce izvorasc dintr-o cambie, cec sau bilet la ordin,
instanta locului de plata (art. 10 pct. 3 C.pr.civ.);
- in cererile privitoare la obligatiile comerciale, instanta locului
unde obligatia a luat nastere sau aceea a locului platii (art. 10 pct. 4
C.pr.civ.);
- in cererile izvorate dintr-un contract de transport, instanta
locului de plecare sau de sosire (art.l0 pct. 5 C.pr.civ.);
- in cererile facute de ascendenti sau descendenti pentru pensie
de intretinere, instanta domiciliului reclamantului;
- in cererile izvorate dintr-un fapt ilicit, instanta in circumscriptia
careia s-a savarsit acel fapt (art.10 pct. 8 C.pr.civ.);
- in materie de asigurare, cererea privitoare la despagubiri se va
putea face si la instanta domiciliului asiguratului, ori unde se afla
bunurile asigurate sau la instanta locului unde s-a produs accidentul (art.
11 al. 1 C.pr.civ.).
Competenta teritoriala exclusiva (exceptionala) este reglementata
de articolele 13 - 16 si 607 C.pr.civ. care stabilesc instantele competente
in exclusivitate sa solutioneze cauzele civile.
Astfel, potrivit art. 13 C.pr.civ. cererile privitoare la bunuri imobile
se fac numai la instanta in raza carei a se afla imobiluI. Pentru ratiuni
similare cu cele ce au detenninat adaptarea art. 9 C.pr.civ. in cazul cand
un imobil se afla in circumscriptia mai multor instante, competenta va
apartine acelei instante in raza careia se afla si domiciliul sau resedinta
paratului[9].
Daca paratul nu-si are domiciliul sau resedinta in circumscriptia
vreuneia dintre instantele pe raza carora este situat imobilul, reclamantul
se va adresa, la libera sa alegere, uneia dintre instantele jmobilului, fara
a putea sa se adreseze ulterior alteia.
Sunt supuse regulilor prevazute de art. 13 C.pr.civ. numai actiunile
reale referitoare la bunuri imobile, iar nu si cele personale ca, de pilda,
actiunea locatorului impotriva locatarului pentru efectuarea reparatiilor
imobilului care ii cad in sarcina.[10]
In conformitatecu prevederile art. 14 C.pr.civ. sunt de
competenta instantei celui din urma domiciliu al defunctului:
- cererile privitoare la validitatea sau executarea dispozitiilor
testamentare;
- cererile privitoare la mostenire, precum si cele privitoare la
pretentiile pe care mostenitorii le au unul impotriva altuia;
-cererile legatarilor sau ale creditorilor impotriva vreunuia dintre
mostenitori sau impotriva executorului testamentar.
Ratiunea principala a cpmpetentei teritoriale exceptionale,
statomicita in art. 14 C.pr.civ. consta in faptul ca in circumscriptia
teritoriala a ultimului domiciliu al defunctului este si locul deschiderii
succesiunii, cel mai adesea la ultimul domiciliu se afla si principalele
bunuri ale defunctului, iar competenta de realizare a procedurii
succesorale notariale apartine biroului notarial din circumscriptia
teritoriala a aceluiasi ultim domiciliu al defunctului. Pe cale de consecinta
instanta ultimului domiciliu va putea administra cu mai
multa usurinta probatoriile necesare pentru solutionarea cererilor
mentionate. Totodata ea va putea concentra toate. actiunile privitoare la
o mostenire, fiind mai facila o eventuala conexare a unei cauze si se pot
evita posibile hotarari contradictorii (de pilda referitoare la acelasi bun
din succesiune, dar procesele fiind purtate intre pretinsi mostenitori
diferiti).
Dintre numeroasele probleme cu care s-a confumtat practica in
aplicarea art. 14 C.pr.civ.[11] mentionam situatia mai frecvent intalnita
cand intre bunurile mostenirii se afla si un imobil situat in circumscriptia
altei instante decat aceea al ultimului domiciliu al defunctului. Avand in
vedere ca normele care reglementeaza competenta in materie
succesorala sunt ulterioare - si deci speciale normele care reglementeaza
competenta in litigiile referitoare la imobile (deci generale in raport de
primele) competenta de solutionare va reveni instantei ultimului domiciliu
al mortului [12].
O a treia categorie de cauze referitor la care Codul de procedura
civila stabileste o competenta teritoriala exclusiva este aceea a cererilor
in materie de societate pana la srarsitul lichidarii in fapt, inclusiv cele in
materia reorganizarii judiciare si a falimentului (art. 15 si art. 16
C.pr.civ.). Reglementarea se refera - in ce priveste falimentul - si la alti
comercianti decat societatile comerciale; ratiunea reglementarilor din
articolele 15 si 16 fiind aceeasi, credem ca regulile
pentru societatile comerciale se aplica si altor comercianti in masura in
care corespund, incat articolele 15 si 16 C.pr.civ. reglementeaza de fapt
o situatie unica.
Prin cererile in materie discutate nu se inteleg decat cererile care
au ca obiect raporturile izvorate din contractul de societate ori actele
modificatoare, iar nu cele izvorate din raporturile societatii cu tertii.
Astfel, sunt cereri in materie de societate:
- cererile in anularea hotararilor adunarilor generale ale asociatilor;
- cererile de excludere a unor asociati;
- cererile pentru dizolvarea societatii;
- cererile privind plata dividendelor;
- cererile privind obligarea unui asociat la aducerea aportului
subscris, etc.,
Nu pot fi considerate cereri in materie de societate acelea care
vizeaza executarea unor contracte intre societaticomerciale sau cererile.
indreptate de catre un salariat impotriva societatii la care este angajat (a
nu se confunda cu administratorii sau cenzorii a caror desemnare si
retribuire au loc prin contractul de societate sau in baza acestuia).
Si cererile in, materia reorganizarii judiciare si a (alimentului pot fi
considerate tot cereri in materie de societate deoarece vizeaza existenta
si functionarea societatii. Ele au fost mentionate totusi intre un text de
lege separat in vederea realizarii unei reglementari cat mai clare.
Preluand reglementarea de principiu din art. 16 C.pr.civ., Legea nr.
64/1995 referitoare la procedura reorganizarii si lichidarii judiciare a
dispus ca toate procedurile pe care le prevede sunt de competenta
exclusiva a instantei in circumscriptia careia se afla debitorul supus
procedurilor pe care le reglementeaza.
In fine, a patra categorie de cauze pentru care este stabilita o
competenta exceptionala sunt divorturile care, potrivit prevederilor
art.607 C.pr.civ., se solutioneaza de:
- judecatoria ultimului domiciliu comun al sotilor cand cel putin
unul din acestia mai locuieste in circumscriptia aceleasi judecatorii;
- judecatoria domiciliului paratului cand nici unul din soti nu mai
locuieste in raza judecatoriei ultimului domiciliu[13];
- judecatoria domiciliului reclamantului cand paratul nu mai
locuieste in tara[14].
In afara de normele din Codul de procedura civila, dispozitiile unor
legi speciale stabilesc reguli de competenta exclusiva. Asa de pilda:
- cererea pentru incuviintarea adoptiei se introduce la tribunalul in
a carui raza teritoriala se gaseste domiciliul copilului (art. 15-16 din
O.U.G. nr. 25/1997);
- cererea pentru declararea abandonului se adreseaza tribunalului
in circumscriptia caruia se afla sediul institutiei de ocrotire ori domiciliul
persoanei fizice, careia i s-a incredintat sarcina ingrijirii copilului (art. 2
din Legea nr. 47/1993);
- cererile privind declararea disparitiei si a mortii precum si cererea
de anulare a hotararii care declara moartea unei persoane se judeca de
instanta ultimului domiciliu al acelei persoane (art.36, 40 si 42 din
Decretul nr. 32/1954 privind punerea in aplicare a Codului familiei si a
Decretului nr. 31/1954 privind persoanele fizice si juridice);
- cererile de obligare a ofiterului starii civile sa intocmeasca un act
sau sa scrie o mentiune se indreapta la judecatoria in raza careia
domiciliaza persoana nemultumita de refuzul ofiterului de stare civila de
a intocmi un act sau de a inscrie o mentiune (art. 10 din Legea
nr.119/1996);
- cererile de inregistrare a partidelor politice se solutioneaza de
333b14d Tribunalul Municipiului Bucuresti (art. 17 din Legea nr. 27/1996
privind partidele politice).
Competenta absoluta si competenta relativa
Asa cum am mai precizat[15], in functie de caracterul normelor ce
reglementeaza competenta instantelor se poate distinge intre
competenta absoluta si competenta relativa. Aceasta distinctie
intereseaza sub aspectul regimului juridic al necompetentei, al
consecintelor nerespectarii normelor de competenta.
Distinctia intre normele de competenta relativa si absoluta se
realizeaza prin apelarea la prevederile art. 19 si 159 C.pr.civ. Astfel,
act. 19 C.pr.civ. dispune ca pricinile privitoare la bunuri cu exceptia celor
mentionate de act. 13 - 16 C.pr_civ., pot fi judecate si de alte instante
decat cele prevazute de lege, daca partile convin astfel. Rezulta de aici
ca pricinile privitoare la starea si capacitatea persoanei, la drepturile
nepatrimoniale nu pot fi judecate decat de instantele prevazute de lege,
normele de competenta in acest caz avand caracter absolut.
Au caracter absolut - de pilda - normele care reglementeaza
competenta de judecata a:
- divortului (art.607 C.pr.civ.);
- actiunile prevazute de Lege a nr.1l9/1996 referitoare la actele
de stare civila;
- actiunile in stabilirea sau tagada filiatiei;
- actiunile privind bunurile prevazute de art.13-16 C.pr,civ., etc.
Potrivit art. 159 C pr.civ. necompetenta este de ordine publica
atunci cand:
pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti;
pricina este de competenta unei instante de alt grad;
- pricina - este competenta unei instante de acelasi grad, dar
partile nu o pot inlatura.
In considerarea dispozitiilor articolelor 19 si 159 C.pr.civ. se pot
determina unnatoarele reguli cu privire la caracterul normelor de
competenta:
- competenta generala este absoluta;
- competenta materiala sau de atributiune este absoluta;
- competenta, teritoriala este, in principiu, relativa;
- competenta teritoriala exclusiva este absoluta;
- competenta teritoriala in actiunile ce privesc starea civila si
capacitatea persoanei este absoluta.
Intinderea competentei instantei sesizate
Cadrul procesual in limitele caruia se desfasoara activitatea
judiciara include mai totdeauna si alte cereri fara de care' procesul nu
poate dobandi finalitatea. Aceste noi cereri pot proveni de la partile
initiale sau de la terti si pot privi chestiuni de fond ori de procedura.
Vom preciza in continuare asupra carora dintre aceste cereri se
intinde competenta instantei initial sesizate si care dintre cereri sunt de
competenta altor organe judiciare sau extrajudiciare.
Doctrina si jurisprudenta au consacrat regula - dedusa pe cale de
interpretare logico-gramaticala a legii - potrivit careia judecatorulactiunii
este si judecatorul exceptiei[16].
Potrivit acestei reguli, instanta sesizata cu judecarea unei cereri se
va pronunta si asupra exceptiilor si a celorlalte mijloace de aparare
invocate de parat cum ar fi exceptia prescriptiei dreptului la actiune,
exceptia lipsei de interes in formularea cererii, solicitarea de proba in
aparare. Totodata, aceeasi instanta este abilitata sa se pronwlte asupra
tuturor incidentelor (incompatibilitate, recuzare, perimare, etc.) ce nu
sunt date expres in competenta altor instante.
Printre incidentele date in competenta altor instante mentionam
chestiunile prejudiciale la care fac referire art. 19 al. 2 C.pr.pen., art. 23
al. 5 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii
Constitutionale si art. 244 pct. 1 C.pr. civ.
Articolul 19 al. 2 C pr.pen. enunta regula potrivit careia atunci cand
cu privire la aceeasi fapta are loc o judecata civila si o judecata penala,
judecata in fata instantei civile (pentru obtinerea de despagubiri) se
suspenda pana la solutionarea definitiva a cauzei penale. Aceasta
deoarece potrivit act. 22 al. 1 C.pr.pen., hotararea instantei penale are
autoritate de lucru judecat pentru instanta civila in ce priveste existenta
faptei, persoana care a savarsit-o si vinovatia acesteia.
Este posibil ca in cursul procesului civil una din parti sa invoce
neconstitutionalitatea unei legi sau ordonante de care depinde
solutionarea cauzei. Deoarece potrivit art.1 din Legea nr. 47/1992 Curtea
Constitutionala este unica autoritate de jurisdictie constitutionala in
Romania, exceptia nu poate fi
solutionata de instanta judecatoreasca. Pana la solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate, judecata litigiului este obligatoriu a fi suspendata.
Cat priveste articolul 243 pct. 1 C.pr. civ., acesta da posibilitatea
judecatorului sa suspende judecata 'cand dezbaterea pricinii atarna, in
totul sau in parte, de existenta sau inexistenta unui drept care face
obiectul altei judecati'.
O alta reglementare care vizeaza intinderea competentei instantei
sesizate cu cererea principala este cuprinsa in art. 17 C.pr.civ. 'Cererile
accesorii si incidentale sunt in caderea instantei competente sa judece
cererea principala'. Reglementarea constituie expresia unui principiu al
dreptului (nu .numai procesual, ci si substantial): accesorium sequitur
principal, (accesoriul urmeaza regimul celui principal).
Literatura si practica[17] au considerat ca sunt cereri accesorii
cererea pentru pensie de intretinere intr-un proces de stabilire a filiatiei,
cererea pentru acordarea de dobanzi in procesul privind restituirea unui
imprumut, cererea pentru acordarea cheltuielilor de judecata, etc. Aflate
intr-o legatura mult mai putin stransa cu cererea principala, alte cereri
este util, recomandabil sa fie judecate impreuna cu aceasta, desi
legatura cu cererea principala nu este indisolubila, desi ar putea fi
judecata - mai totdeauna - si separat. Aceste cereri poarta denumirea
de cereri incidentale. Este cazul tuturor cererilor de interventie a tertilor
in proces (interventia voluntara, chemarea in judecata a altor persoane,
chemarea in garantie, aratarea titularului dreptului), cererilor
reconventionale si al cererilor conexe la care face . referire art. 164
C.pr.civ.
Posibilitatea instantei de a judeca si cererile mentionate, chiar daca
in mod obisnuit ar fi in competenta altei instante este desemnata prin
expresia 'prorogare[18] de competenta'.
In practica se intalnesc adesea situatii care determina o prorogare
de competenta:
- in actiunile in revendicare (introduse la instanta imobilului) se
solicita si despagubiri pentru lipsa de folosinta (care s-ar cere separat
instantei domiciliului paratului);
- in actiunile in impartirea bunurilor imobile ca proprietate
(introduse la instanta imobilului) se solicita si despagubiri pentru fructele
culese de coproprietarul posesor care s-ar introduce la instanta
domiciliului paratului);
- in actiunile de divort (introduse la instanta ultimului. domiciliul
comun al sotilor se solicita si partajarea unor bunuri imobile (case de
vacanta) care - separat - s-ar introduce la instanta imobilului, etc.
Situatiile rezolvate in baza art. 17 C.pr.civ. se incadreaza in ceea
ce literatura a denumit prorogare legala de competenta.
Practica cunoaste si situatii in care, prin efectul unei hotarari
judecatoresti, o instanta este investita cu indeplinirea unor acte
procedurale sau cu solutionarea unor cauze care ar intra in sfera de
atributii a altor instante. Aceste situatii sunt desemnate generic prin
expresia prorogare judiciara de competenta si sunt cuprinse in dispozitiile
articolelor 23,30 al. 2, 33 al. 1, 169 al. ultim, 312 al. 5 si art. 313
c.pr.civ [19].
Prorogarea de competenta este posibila si in baza acordului de
vointa tacit sau expres al partilor, dar numai rara incalcarea nonnelor de
competenta -absoluta. Aceasta prorogare se numeste voluntara sau
conventionala. Ea are loc fie inainte de sesizarea instantei, prin conventia
partilor, fie dupa sesizarea instantei, dar cel mail tarziu pana la prima zi
de infatisare.
Pentru a fi intrunite conditiile prorogarii voluntare de competenta nu
este necesar ca partile sa-si manifeste vointa expres in acest sens; este
suficient ca reclamantul sa sesizeze o alta instanta decat cea competenta
iar paratul sa nu invoce lipsa de competenta pana la prima zi de
infatisare.
Incidente procedurale cu privire la instanta sesizata
Pe parcursul procesului civil se pot ivi incidente care sunt
determinate fie de necompetenta instantei, fie de incapacitatea instantei
de a garanta o judecata dreapta, nepartinitoar,fie de suspiciuni privind
lipsa de impartialitate a unor membri ai completului de judecata (in
sensul larg al expresiei) ori chiar de o imposibilitate obiectiva de
functionare a instantei.
A. Caile de solutionare a situatiilor de necompetenta.
Situatiile in care instanta este necompetenta trebuie evitate,
hotararea pronuntata de o instanta necompetenta fiind nula, procesul
civil fiind - deci - inutil. De aceea legiuitorul a instituit o serie de reguli de
invocare si solutionare a exceptiei de necompetenta (mijloc procedural
prin care se invoca necompetenta instantei si se precizeaza instanta sau
organul jurisdictional caruia. ii revine competenta de a solutiona cauza
Conform unei reguli pe care am precizat-o deja, judecatorul
actiunii este si judecatorul exceptiei. In fata sa partea va putea invoca
exceptia de necompetenta. De asemenea, instanta, din oficiu, poate sa
puna in discutia partilor competenta sa, fiind chiar obligata sa procedeze
astfel in cazul incalcarii nonnelor de competenta absoluta.
Atunci cand instanta se considera, competenta, ea se va pronunta
in acest sens printr-o incheiere ce poate fi atacata odata cu hotararea ce
finalizeaza stadiul respectiv al judecatii. Daca se considera
necompetenta, instanta isi declina competenta - dupa caz printr-o
sentinta in cazul judecatii in prima instanta sau decizie (in cazul judecatii
in caile de atac). Hotararea de declinare a competentei, dupa ce devine
irevocabila, produce efectele dezinvestirii, instantei sesizate si investirii
altei instante sau unui organ cu atributii jurisdictionale.
Este posibil ca instanta investita cu judecarea pricinii sa se
considere, la randul sau, necompetenta. Ea este in drept a pronunta o
noua hotarare de declinare. Daca prin aceasta desemneaza o a treia
instanta ca fiind competenta hotararea isi produce si efectul de investire,
iar daca desemneaza instanta care i-a trimis cauza apare unconflict
negativ de competenta. Cea de-a doua instanta, dupa ce noua hotarare
de declinare a ramas definitiva, va trimite cauza instantei ierarhice
superioare comune celor care au pronuntat hotararile de declinare, in
vederea solutionarii conflictului de competenta[20].
Este posibil si un alt tip de conflict de competenta, numit
conflictpozitiv de competenta (primul descnseste numit conflict negativ
de competenta). Acesta apare cand doua instante se declara deopotriva
competente sa judece acelasi litigiu.
Si In acest caz conflictul va fi solutionat de instanta superioara
comuna. Hotararea prin care se solutioneaza conflictul de competenta
este denumita In practica si doctrina conflictul de competenta este
denumita in practica si doctrina regulator de competenta si poate
fi atacata cu recurs (re curata) in termen de 5 zile de la comunicare
partilor.
Exceptia de necompetenta poate fi invocata si in caile de atac.
Consecinta constatarii ca instanta care a judecat a fost necompetenta
este desfiintarea sau casarea hotararii pronuntate cu incalcarea normelor
de competenta absoluta si trimiterea cauzei spre o noua judecata la
instanta competenta, iar daca hotararea a fost data cu incalcarea
normelor de competenta relativa va fi mentinuta deoarece necompetenta
relativa trebuia invocata pana la prima zi de infatisare[21].
B. Incidente procedurale privitoare la compunerea completului de
judecata sau la instanta sesizata.
Codul de procedura civila a prevazut si mijloace juridice destinate
inlaturarii oricaror suspiciuni cu privire la impartialitatea magistratilor sau
evitarii situatiilor cand - din cauze obiective - o insanta nu poate
functiona mai mult timp. Aceste mijloace juridice constau in grupari de
norme in institutiile incompatibilitatii, obtinerii, recuzarii, delegarii si
stramutarii.
Incompatibilitatea - ca institutie juridica - reglementeaza cazurile in
care unui judecator ii este interzis sa participe la solutionarea unei cauze
civile concrete. Cazurile de incompatibilitate sunt prevazute de art. 24
C.pr.civ.:
- cand judecatorul a pronuntat o hotarare intr-o anumita cauza nu
mai poate lua parte la judecarea pricinii in apel sau recurs si nici la
rejudecarea ei dupa casare;
- cand judecatorul a fost martor, expert sau arbitru in aceeasi
pricina.
Incompatibilitatea judecatorului poate fi invocata de parti, de
procuror din oficiu de catre instanta de control judiciar in orice studiu al
procesului, hotararea pronuntata de un judecator incompatibil fiind
nula[22].
Recuzarea si abtinerea - ca institutii juridice - reglementeaza
cazurile cand partile pot avea motive temeinice de suspiciune cu privire
la impartialitatea unor anumiti membri ai completului de judecata si
modalitatea de indepartare a acestora din respectivul complet. Motivele
de recuzare si abtinere sunt identice; aceste motive se invoca de parti
prin cererea de recuzare iar de judecator prin cererea de abtinere.
Potrivit articolului 27 C.pr.civ; judecatorul poate sa fie recuzat si
trebuie sa se abtina:
- cand el, sotul sau, ascendentii ori descendentii lor au vreun
interes in judecarea pricinii sau cand este sot, ruda sau afin, pana la al
patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;
- cand el este sot, ruda sau afin in linie directa ori in linie
colaterala, pana la. al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul
unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din
aceste persoane;
- cand sotul in viata si nedespartit este ruda sau afin a uneia din
parti pana la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind incetat din viata ori
despartit, au ramas copii;
- daca el, sotul sau rudele lor pana la al patrulea grad inclusiv au
o pricina asemanatoare cu aceea care se judeca sau daca au o judecata
la instanta unde una din parti este judecator;
- daca intre aceleasi persoane si una din parti a fost o judecata
penala in timp de 5 ani inaintea recuzarii;
- daca este tutore sau curator al uneia dintre parti;
- daca si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca;
- daca a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri
ori altfel de indatoriri;
- daca este vrajmasie intre el, sotul sau una din rudele sale pana la
al patrulea grad inclusiv si una din parti, soti sau rudele acestora pana la
gradul al treilea inclusiv.
Desi nu acopera toate situatiile care se pot ivi in practica, motivele
de, recuzare si abtinere nu pot fi extinse prin analogie, prevederile act.27
C.pr.civ., fiind de stricta interpretare[23].
Recuzarea si abtinerea se judeca in camera de consiliu, fara
prezenta partilor, de catre un complet in care nu intra cel recuzat, iar in
cazul cand nu se poate alcatui completul pentru judecarea recuzarii
(magistrati in concediu, recuzarea tuturor judecatorilor, etc.) aceasta se
judeca de catre instanta ierarhica imediat superioara[24].
Judecatorul recuzat poate declara ca se abtine, in acest
caz judecandu-se mai intai abtinerea.
Pentru solutionarea recuzarii si abtinerii se pronunta o incheiere ce
nu este supusa nici unei cai de atac, cu exceptia aceleia prin care s-a
respins recuzarea si care poate fi atacata o data cu hotararea prin care
se finalizeaza judecata in acea instanta.
Urmare a admiterii recuzarii sau abtinerii, presedintele instantei va
desemna un judecator care sa-I inlocuiasca pe cel indepartat de la
judecata.
In scopul dea preveni cererile de recuzare cu scop sicanator, care
tind doar la tergiversarea judecatii sau la inlocuirea unui judecator care
nu poate fi influentat de parte, cu alte cuvinte pentru a preveni cererile
de recuzare facute cu rea-credinta, art. 108
1
alin. 1 pct. 1 lit. b C.pr.civ.
prevede pentru acestea sanctiunea amenzii de la 500.000 lei la
7.000.000 lei.
Institutia delegarii reglementeaza procedura de urmat cand, din
pricina unor imprejurari exceptionale, instanta competenta este
impiedicata un timp mai indelungat sa functioneze.
In astfel de situatii (razboi, calamitati naturale de o anumita
amploare, etc.), partea interesata este indreptatita sa ceara continuarea
judecatii, iar asupra acestei cereri poate dispune doar Inalta Curte de
Casatie si Justitie. Daca aceasta va constata ca exista o imprejurare de
natura celei precizate, va desemna o alta instanta de acelasi grad sa
judece pricina[25].
Institutia creata pentru a da posibilitatea inlaturarii suspiciunilor cu
privire la independenta sau imparti,alita.tea unei instante este
stramutarea. Ea reglementeaza cazurile si modalitatile de trecere a unei
cauze de la o instanta competenta la o alta instanta de acelasi grad.
Potrivit art. 37 C.pr.civ. poate fi solicitata in trei situatii:
- cand una din parti are doua rude sau afini pana la gradul al IV-
lea inclusiv printre magistratii instantei;
- pentru motive de banuiala legitima;
- pentru 'motive de siguranta publica.
Cererea de stramutare pe motive de rudenie sau afinitate se judeca
de instanta imediat superioara ierarhic, iar pentru celelalte. doua motive
de catre Inalta Curte de Casatie si Justitie. Judecata are loc in camera de
consiliu, iar hotararea se da fara motivare si fara cale de atac. Urmare a
admiterii cererii de stramutare, cauza se trimite spre judecata unei
instante de alt grad desemnata prin hotararea asupra stramutarie[26].
Ca si in cazul recuzarii si formularea unei cereri de stramutare cu
rea-credinta se sanctioneaza cu amenda judiciara de la 5.00.000 lei la
7.000.000 lei (art. 108
1
al. 1 pct. 1 lit. B C.pr.civ.).