Costache Giurgiuveanu este personajul central al romanului Enigma Otiliei de

George Clinescu, hotrnd, direct sau indirect, destinele celorlalte personaje care, foindu-se
n jurul lui, pndesc s-l moteneasc.
Ca personaj realist tipic, mo Costache ntruchipeaz un btrn rentier avar din
Bucuretiul de la nceputul veacului trecut. Fricos, ezitant, fire slab, difer sensibil de avarii
lui Balzac. Costache Giurgiuveanu este o combinaie ntre dou caractere balzaciene: avarul i
tatl.
Apariia btrnului de la nceputul romanului este una bizar, spunndu-i lui Felix:
nu-nu st nimeni aici, nu cunosc, rspuns de domeniul absurdului. Portretul fizic, realizat
prin ochii lui Felix, reliefeaza, prin caracterizare directa, un personaj ce se apropie de grotesc,
un om mititel, putin adus de spate, cu o chelie de portelan, cu fata spana, buzele galbene de
prea mult fumat, cu ochii clipind rar si moale: "Capul ii era atins de o calvitie totala si fata
parea aproape spana si, din cauza aceasta, patata. Buzele ii erau intoarse in afara si galbene de
prea mult fumat, acoperind numai doi dinti vizibili, ca niste aschii de os. Omul, a carui varsta
desigur inaintata ramanea totusi incerta, zambea cu cei doi dinti, clipind rar si moale, intocmai
ca bufnitele suparate de o lumina brusca, dar privind intrebator si vadit contrariat".
Caracteristicile arhitectonice ale strzii i ale casei lui mo Costache sunt surprinse din
perspectiva naratorului specializat. Familiarizarea cu mediul este o modalitate de ptrundere a
psihologiei personajelor din acest spaiu, prin reconstituirea atmosferei. Pentru Balzac, o cas
este un document sociologic i moral. Aspectul interior i exterior al casei lui mo Costache
sugereaz indirect, prin detaliile surprinse, contrastul dintre pretenia de confort i bun gust a
unor locatari bogai, burghezi mbogii cndva, i realitate: inculi (aspectul de kitsch,
amestecul de stiluri arhitectionice incompatibile: "intentia de a executa grandiosul clasic in
materiale nepotrivite" ), zgrcii (case mici, cu ornamente din materiale ieftine), snobi
(imitarea arhitecturii clasice), delstori (urme vizibile ale umezelii i ale uscciunii, impresia
de paragin).
Caracterizarea indirecta a personajului rezult din fapte, intamplari, vorbe, gesturi,
ganduri si atitudini. Averea sa, constnd n principal din corpuri de cldiri pe care le
nchiriaz, e n bun parte motenit i nu acumulat. Tutore al lui Felix, i impune s
plteasc o pensiune scandalos de ridicat i i ciupete din avere. Btrnul nu este un avar
dezumanizat. El nu i-a pierdut instinctul de supravieuire (cheltuiete pentru propria sntate)
i nutrete o iubire patern sincer pentru Otilia. Cu toate acestea, nu reuete sa materializeze
niciuna dintre intentiile sale de a-i asigura viitorul fiicei sale vitrege, nutrind iluzia
longevitii. Purtarea avarului fa de aceasta nu este corect: Papa a furat averea mamei i
ciupete din a ta, aruncnd-o pe Otilia n braele lui Pascalopol fr a-i da vreun ban.
Aduna bani din orice, nu se da in laturi de la nimic pentru a acumula avantaje
materiale oricat de minore: vinde cursuri, manuale, seringi, instrumente medicale pe care le
confisca sau le ia pur si simplu de la studentii care stateau la el cu chirie si care intarziau cu
plata acesteia. Banii nu i pstreaz la banc, ci i tine lng el, n cas, ascuni sub duumea
ori sub saltea, neavand incredere in institutiile statului, fiindu-i teama ca cineva i-ar putea fura
si deoarece avarul trebuie sa pipaie si sa numere mereu banii, pe care-i iubeste mai mult decat
orice pe lume.
Gesturile, balbaiala, raguseala sunt arme de aparare si procedee indirecte de
caracterizare, sugerand reactii provocate de teama de a nu fi jefuit, de a nu fi pus in situatia sa
dea vreun ban cuiva care ii cere. Ciudatenia personajului este data de glasul "stins" si
"ragusit", de duiosiile si emotiile stiute numai de el, cand isi freca mainile cu "un ras prostesc"
sau de atitudinea fata de Otilia pe care "o sorbea umilit din ochi si radea din toata fiinta spana
cand fata il prindea in bratele ei lungi".
Dumitru Micu l caracterizeaz ca fiind un personaj tragic grotesc, gritoare n acest
sens fiind mizeria meschin pe care acesta o ofer cnd e dezbrcat, dup primul atac de
paralizie, care d msur zgrceniei personajului: Otilia se repezi s-i scoat ghetele cu
gumilastic, uscate i ncovoiate de vechime, ca nite iminei turceti. Picioarele lui mo
Costache aprur nfurate n nite ciorapi de ln de o grosime fabuloas. Degetele mari
tiaser cu unghia vrfurile i ieiser ca dou ghemuri de cear... Aglae i trase pantalonii, de
la captul de jos, cum ai scutura un sac i btrnul apru n nite ndragi largi de stamb
colorat, legai jos, n lipsa ireturilor rupte, cu buci de sfoar.
Destinul avarului e dramatic. Gndul c ar putea srci, c cineva ar putea s-i fure
banii strni cu lcomie i cu preul unor mari privaiuni, ascuni n locuri tinuite, i d o
stare de permanent tensiune care atinge uneori cote paroxistice. Moartea sa nu vine natural,
ci e datorat unui oc emotiv ce i are originea tot n avariia personajului.
Umanizarea avarului Costache Giurgiuveanu se motiveaza prin respectul pe care
personajul il are pentru Pascalopol, prin increderea fata de Felix si dragostea pentru Otilia,
desi intentiile sale nu se materializeaza, totul ramanand la stadiul declarativ.