Sunteți pe pagina 1din 11

Ministerul Educaţiei şi Tineretului

Universitatea de Stat din Moldova


Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării

Raport

Teoria „ Spirala Tăcerii”

Chişinău 2009
Introducere

Spirala tăcerii. Această paradigmă este foarte cunoscută şi aplicată în acelaşi timp.
Poate că nici nu realizăm când, cum, în ce mod este pusă în practică această
spirală. De ce? Pentru că trăim într-un mediu în care discuţiile contradictorii dintre
doi sau mai mulţi comunicatori, opiniile dominante ce au loc în urma acestor
discuţii sunt la o cotă maximă. Spirala tăcerii este un subiect pe care poţi să-l
abordezi din mai multe perspective şi de ce nu este o temă interesantă pentru a face
o analiză mai profundă, descoperind lucruri utile şi în acelaşi timp interesante.
Motivul ar fi că tema dată este una actuală şi care se adaptează foarte bine
timpurilor noastre.
Această teorie are ca punct de plecare faptul opiniile, fie ele dominate sau fie ele
mai puţin dominate. Atunci când o persoană se află în minoritate din cauza opiniei
pe care o reprezintă şi care nu este susţinută de media, apare momentul în care el
se simte neînţeles, neimportant din acest motiv va renunţa la expunerea gândurilor
sale din cauza consecinţelor ce vor urma. Mass-media are totuşi o influenţă aparte
asupra opinie publice. Din acest motiv spirala tăcerii se pronunţă tot mai bine.
Izolarea este una din mulţimile de consecinţe, în urma realizării spiralei tăcerii.
Spirala tăcerii se aplică foarte bine şi în mediul on-line. Spre exemplu:
Grupul de indivizi care adoptă o idee sau o opinie identică cu cei care susţin
contrariul, atunci ei se convertesc automat la majoritatea. Următoare întrebare este
de ce? Răspunsul nu întârzie să apară, pentru că teama de a nu ţine pasul cu
majoritatea, înseamnă izolare socială. Chiar dacă această izolare se aplică şi în
mediul on-line.

2
Teorii, definiţii despre „spirala tăcerii”
Cea care apus baza acestei teorii şi care a fost iniţiatoare ei a fost sociologul
german Elisabeth Noelle-Neuman. Cercetătoarea este directorul Institutului de
Demoscopie din Allensbach, autoarea unui studiu în care formulează şi „despică”
teoria în mai multe idee, ca până la urmă sa fie clar cum se manifestă spirala
tăcerii. Este vorba de „Spiral of Silence; a theory of Public Opinion” ( 1974)
Dacă ar fi să dau o definiţie proprie a ce înseamnă spirala tăcerii aş spune doar atît.
Spirala tăcerii reprezintă mediul în care se accentuează diferenţierea dintre opinii
ce sunt susţinute de către media care se mai numesc opinii dominante şi opinii care
nu sunt susţinute de media, astfel aceste opinii rămîn „închise” şi izolate.
Paradigma spirala tăcerii explică cum se manifestă ea, în ce mod şi ce factori
implică nemijlocit în realizarea ei. Ca o ipoteză ce a stat la formarea paradigmei
este că opinia publică este concepută pe baza observării şi evaluării de către
indivizi a mediului lor social, respectiv asupra modului în care se încearcă
gruparea opiniilor în opinie majoritară şi opinie minoritară. Conform ipotezei date
putem şi chiar avem dreptul să concluzionăm că cea mai mare parte a oamenilor se
tem de izolare, atunci când îşi exprimă opinia. Şi poate anume din acest motiv
atunci când o fac, o fac cu un moment de ezitare sau de reţinere în ceea ce priveşte
siguranţa opiniei date. Aceşti indivizi se identifică cu opiniile altora sau încearcă să
se alieze altor opinii, mai exact cu cele ale majorităţii. De aici reiese şi o concluzie
destul de importantă pentru individ. Faptul că atunci când oamenii îşi dau seama de
riscul care apare în momentul când ideile lor sunt total opuse celor cu ideile
dominante, vor fi mai puţin înclinaţi să-şi afirme ideile, astfel apare mecanismul
„spirala tăcerii”. Teama de a fi izolat, respins este o traumă mai mult sau mai puţin
psihologică pentru orice individ. Când se vorbeşte de izolare imediat acest cuvânt
se asociază cu îndoiala oamenilor în ceea ce priveşte capacitatea lor de a percepe
unele evenimente cu care se confruntă zi de zi, în acest fel se conturează mai mult
ca până acum mecanismul izolării, tăcerii şi mai nou a declinului. Cu toţii am

3
întâlnit nu o dată oameni care constatând că opinia lor nu este susţinută de
comunicatori, se refugiază în spaţiul privat, izolându-se în tăcere.
Un astfel de exemplu ar fi seminarul la care am participat week-endul trecut. A
fost un seminar la care s-a discutat teme generale de interes politic şi nu numai. La
acest seminar au participat tineri interesanţi de la diferite instituţii publice sau
private din Republica Moldova şi bineînţeles tinerii erau cu ideii, concepţii, viziuni
diferite. Discuţiile contradictorii, teme interesante, viziuni, toate au fost abordate
diferit de către tineri iar interesul lor bineînţeles a fost unul sporit. Totuşi apariţia
fenomenului „spirala tăcerii” nu s-a lăsat întârziat. Pentru că oricât de straniu nu ar
părea trening-urile, conferinţele, cercurile sunt doar cîteva locuri unde se formează
spirala tăcerii. Pentru că este imposibil să se evite diferenţierea dintre opinii
dominante şi opinii mai puţin dominante. Am fost martoră la accentuarea opiniilor
dominante şi celor care rămâneau în umbră din cauza respingerii lor. Chiar dacă
discuţia de la seminar era una nevinovată, mai mult bazindu-se pe acumularea unor
cunoştinţe, totuşi cei care susţineau o idee dominantă şi mai ales dacă era susţinută
de media se simţeau mult mai siguri pe sine şi aveau la bază mult mai multe
argumente justificate privind dominanţa opiniei decât ceilalţi. Cei care nu erau de
acord cu opinia dată (dominantă) erau nevoiţi să se retragă din discuţie, păstrând
tăcerea şi astfel dând dovadă de nesiguranţă şi de teamă de a fi respinşi de colegii
săi, pe motiv că opinia pe care o susţineau nu era suficientă credibilă în faţa
celorlalţi. Această atmosferă se continuase chiar şi după finisarea acestei dezbateri.
Era nevoie de timp pentru a se adapta şi a accepta ideea că fiecare individ are
dreptul de a se expune aşa cum crede că e bine să o facă. Exemplu pe care l-am dat
este unul dintre mulţimile de exemple ce le putem trăi noi sau a le întâlni la colegii
noştri. După acest exemplu este necesar să menţionez că cercetătoarea E.N.
Neuman, afirmă că spirala tăcerii susţine procesul în care oamenii niciodată nu îşi
va schimba opiniile, ideile proprii sub influenţa definiţiei date de spaţiul public de
către media, ei doar îşi vor masca opiniile în tăcere.1 Influenţa ce are loc asupra
opiniilor oamenilor nu se exercită de obicei, pentru că el nu-şi va schimba opinia
1
Neuman, Elisabeth-Noelle, The Spiral of Silance. Public Opinion, Our Social Skin. The University of
Chicago Press. Chicago. 1984
4
niciodată. Mai mult sau mai puţin influenţa îşi pune amprenta pe conştiinţa de a fi
reprezentat sau nu în opinia publică.
Spirala tăcerii abordează interacţiunea dintre opinia publică şi mass-media, fără a
se interesa de ce conţine cu adevarat mesajele propriu-zis.

Interacţiunea dintre spirala tăcerii şi mass-media


Neuman priveşte această interacţiunea ca pe un punct forte în formarea opiniei
publice. Spiritul observaţiei este de o manieră aparte, mai ales atunci cînd trebuie
să percepem mediul pe care ni-l prezintă mass-media aşa cum este el, sau cel puţin
aşa cum ne este prezentat. La începutul lucrării menţionasem că mass-media are
forţă de neconceput atunci când este vorba despre influenţa ei asupra opiniei
publice. Mass-media este centrul punctului de unde indivizii, oamenii dobândesc
informaţii despre anturajul, mediul în care fac parte. Astăzi, tot mai mulţi oamenii
sunt dependenţi de mass-media. Şi este greu să nu fie aşa, deoarece puterea pe care
o are mass-media asupra societăţii este destul de pronunţată. Mass-media este
mijlocul de informare pentru intreaga societate, indiferent de ce mesaje
promovează. Fie el un mesaj pe care îl susţinem sau fie un mesaj pe care îl
ignorăm, mass-media va continua să deţină o influenţa hotărîtoare pentru indivizi.
Din acestă cauză individul va manifesta o reacţie la cum este presată opinia publică
din momentul în care opinia sau ideea este făcută public, mai ales prin intermediul
comunicatorilor. Cea mai folosită cale de a face o opinie dominantă este nimeni
alta decât mass-media.2 Tot mass-media este aceea care acreditează opiniile în
opinii majoritare şi în opinii minoritare. Acele opinii care sunt susţinute de mass-
media, care sunt dominante şi majoritare devin din ce în ce tot mai puternice. Pe
când cele care sunt mai puţin dominante, care sunt catalogate ca minoritate vor
vorbi tot mai puţin până ce opinia îşi va accentua declinul. Oamenii deasemenea
fac o evaluare a mediului social din care fac parte, ei analizează distribuţia în

2
Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă. Casa de Editură şi presă „SANSA”. S.R.L.
Bucureşti 1996

5
favoarea unor puncte de vedere sau împotriva acestora. După divizarea acestor
puncte de vedere, un astfel de comportament devine unul obişnuit cel puţin dacă
vorbim de situaţia de instabilitate şi de unele schimbări rapide care au loc in viaţa
publică. Unele cercetări arată că premiza unui mesaj este că informaţia ce o
prezintă mass-media duce la schimbarea opiniei publice sau cel puţin la
consolidarea acesteia. Cu toate acestea efectele mass-media asupra opiniei publice
reprezintă o realitate mai complexă care poate fi studiată din mai multe aspecte.
Cercetătorul Toqueville afirma că „oamenii se tem mai mult de izolare decât de
eroare” ceea ce echivalează cu spirala tăcerii. Oamenilor nu le este atît de frică să
facă unele erori cât să fie izolaţi de restul societăţii. Într-un studiu de al său,
Toqueville studiază declinul bisericii franceze la jumătatea secolului al XVIII-lea
şi modul în care dispreţul pentru care învăţăturile bisericii devenise o adevărată
modă printre francezi. El vorbeşte despre faptul că oamenii care mai aveau încă
respectul faţă de învăţăturile date de biserică, începuse a prinde o teamă din faptul
că sunt singurii care mai trăiesc cu această atitudine şi că frica de izolare era mai
mare decât eroarea, astfel ei declarau că susţin majoritatea. Anume în acest fel ceea
ce era opinia unei minorităţi a naţiunii franceze începuse să fie considerată voinţa
tuturor, astfel opinia dată părea irezistibilă. Astăzi trăim într-o lume în care media
este un fel de „dictator” al opiniei publice. Teama de izolare creşte odată cu
dimensiunea sferei publice şi televiziunea reprezintă această sferă. Televiziunea
mereu a avut un impact mai mare asupra publicului, asta datorită mesajului şi a
imaginei. Ameninţarea şi teama de izolare decid asupra disponibilităţii de a vorbi
şi de a tăcea. Oamenii au încetat să fie consideraţi că pot combina propria lor
percepţie cu cea oferită de mass-media. Din acest motiv ei ajung să adopte de cele
mai multe ori la nivel de subconştient viziunea unei opinii promovate de media şi
în virtutea căruia acţionează. De regulă mass-media acţionează asupra oamenilor
fără a fi conştientă de acest fapt, iar efectele ei sunt cumulative şi pot fi descoperite
doar pe termen lung. Cum s-ar produce influenţa mass-media la nivel de
inconştient asupra oamenilor? Răspunsul este simplu. Imediat oamenii după ce
asimilează mesajul oferit de media, trec la procesul de filtrare a informaţiei, de

6
prelucrare a ei chiar şi de interpretare pentru că până la urmă fiecare individ în
parte primeşte informaţia aşa cum o percepe. Astfel mesajul capătă forma pe care
o dă individul. Cercetătoarea E.N. Neuman sesizează faptul că influenţa mass-
media nu este una directă sau de scurtă durată ci mai degrabă una perfidă, indirectă
care formează intr-un mod anume cu privire la ce este important şi legitim şi
acceptabil într-o societate. Această cercetătoare acordă un rol important
mijloacelor de comunicare în masă pentru procesul de formare a spiralei tăcerii. Ea
menţionează că încă nu a descoperit o spirală a tăcerii care să acţioneze într-o altă
direcţie decât în a cea în care mediul de informare este dominant. Dacă e să mă
pronunţ la afirmaţiile cercetătoarei E.N. Neuman, atunci aş putea să zic că spirala
tăcerii predomină mai mult atunci când este vorba de informarea societăţii, sau de
felul în care mass-media influenţează opinia publică. Pentru că presa în general
este elementul hotărâtor în relaţia cu opinia publică, cu societatea, de aceea spirala
tăcerii este întâlnită anume în acest domeniu.
Walter Lipaman este unul din cercetătorii care reuşea să atragă atenţia asupra
evenimentelor, asupra faptelor ce aveau loc în spaţiul social. El afirmă că
„stereotipurile în centrul codurilor noastre determină ce fapte putem vedea şi
respectiv în ce lumină le vom vedea.” Din acest motiv politica de ştiri a unui ziar
va tinde mereu să sprijine politica editorială a ziarului respectiv. Spre exemplu de
ce un capitalist vede în propriu toate fenomenele, sau evenimentele ale naturii
umane şi un socialist le vede cu totul în alte aspecte. În paralel considerându-se
unul pe celălalt demn de dispreţ. Acest lucru nu este decât o diferenţă de percepţie
care este impusă de stereotipurile capitaliste şi cele socialiste. Stereotipurile sunt
intensificate de către procesul de creare şi răspândire a opiniei publice care sunt
utilizate în conversaţii curente. Stereotipul indiferent cum e el fie pozitiv sau
negativ este atât de concis şi lipsit de ambiguitate încât îi permite oricui să-şi dea
seama când poate să vorbească şi când trebuie să păstreze tăcerea. De aceea,
stereotipurile sunt indispensabile pentru a pune în mişcare procesele de conformare
la ceea ce este acceptat. Există o mulţime de tipuri de alternative care implică

7
nemijlocit fenomenul spirala tăcerii. Insă voi enumăra doar câteva din ele, care
după părerea sunt cele mai relevante.
Ca primă alternativa care este şi cea mai frecventă în mecanismul psio-sociologic
constă în a fi de acord sau în a susţine punctul de vedere dominant. Această
atitudine susţine încrederea în sine a individului şi totodată îi permite să se exprime
fără riscul de a fi izolat în faţa celor care expun puncte de vedere diferite. Care de
altfel este cea mai importantă. Să laşi complexele, inhibiţiile şi nesiguranţa într-o
parte şi să te exprimi liber, să susţii ideea ce o ai, este de altfel cel mai important.
Cea de-a doua alternativă este cea în care indivizii consideră că opiniile lor pierd
teren. În acest caz individul devine mai inhibat, mai puţin sigur pe sine afectând
expunerea opiniei în public. Bineînţeles va fi mai rezervat şi nu-şi va da frâu liber
unei expuneri diferite de ceilalţi. Cea de a treia alternativă şi totodată ultima
grupează proporţiile restrânse de indivizi care rămân hotărâţi în convingerile lor,
indiferent de situaţia minoritară în care se află înfruntând riscul izolării. Efectele
proceselor simbolice capătă diverse forme de manifestare, printre acestea se
numără şi două efecte care sunt cele mai importante:
• Opinia care este susţinută frecvent, se va afirma întotdeauna mai riguros
şi mai cu multă siguranţă.
• Opinia care este mai slabă decât cea dominată se va restrânge tot mai
mult.
Efectele acestor procese formează de fapt spirala tăcerii. Revenind din nou la
faptul că implementarea acestei teorii nu ţine seama de percepţia oamenilor faţă de
consecinţe sau ce consecinţe lasă această spirala din moment ce s-a realizat. Ea are
loc, indiferent pe cine afectează şi pe cine nu afectează teoria dată. O analiză
propriu-zisă vizavi de mass-media şi spirala tăcerii propune cercetătoarea de
origine germană E.N. Neuman. Ea propune două aspecte şi anume:
Este vorba de privilegiul jurnaliştilor sau a unor instituţii media care aduc o temă,
un subiect, o idee interesantă sau chiar o persoană cu credibilitate în centrul
atenţiei publice. Acesta este un motiv pentru care captarea atenţiei publicului
devine din ce în ce mai uşor de realizat. Mass-media influenţează percepţia

8
individului cu privire la ceea ce poate fi spus sau făcut fără ca individul să fie
expus pericolului de izolare este cel de-al doilea aspect.3 Ea îndeplineşte şi funcţia
de articulare, în urma căreia punctele de vedere a indivizilor care nu sunt
reprezentate drept opinii dominante sunt de fapt opinii mute. În momentul în care
mass-media îndeplineşte funcţia de articulare, ea formează şi impresiile cu privire
la opiniile dominante, la opiniile care câştigă teren şi nu în ultimul rând formează
impresiile cu privire şi la opiniile care pot fi exprimate în public. Un cercetător cu
renume care şi-a adus aportul în capacitatea sa de a atrage atenţia asupra
evenimentelor este Niklas Luhman. Potrivit acestuia media creează pseudo-crize,
pseudo-evenimente pentru a scoate la suprafaţă o temă sau alta. Temele de regulă
se creează aşa cum se creează şi un model nou de îmbrăcăminte. După ce modelul
respectiv este cunoscut, purtat de toată lumea este considerat deja învechit, iar cei
care îl poartă sunt consideraţi demodaţi. Formulele potrivite pe care le utilizează
Luhman nu sunt utilizate pentru a arăta în mod clar ce este bun sau ce este rău ci
pentru a arăta ceea ce merită de discutat, de negociat.
Opinia publică pentru Luhman îşi îndeplineşte funcţiile în momentul în care o
anumită problemă îşi face apariţia în câmpul atenţiei publice4. Procesul de formare
a opinie publice legiferează în ce direcţie să se îndrepte opinia publică şi pentru cât
timp. Pentru perioadele scurte de timp, atenţia publică se îndreaptă către
problemele ce par presante, în această perioadă de timp trebuie de găsit soluţii
pentru aceste probleme, deoarece există riscul de a se instala fenomenul de
diminuare a atenţiei. În plus autorul atrage atenţia asupra faptului că mass-media
preia din ce în ce mai multe prerogative în ceea ce priveşte selectarea temelor de
interes public. Spre exemplu în cazul în care se vorbeşte despre o problemă
presantă şi media nu prezintă decât o singură opinie se ajunge la moralitate
publică. Ea este datoare, este obligată să prezinte ambele opinii fie ele pro sau
contra. În felul acesta opinia publică asimilează ambele opinii ca la final să-şi
aleagă opinia ce îi reprezintă. De fapt opinia publică are dreptul să interpreteze, să
concluzioneze ideile prezentate de media. O concluzie finală este că nu contează
3
Stanton, Nicki – Comunicarea. Ed Societatea de Ştiinţă şi Tehnică, 1995
4
Panişoara Ion-Ovidiu Comunicare eficientă. ed a 3-a. Iaşi. Polirom 2008
9
din ce grup fac parte indivizii, sau ce iedei promovează, sau ce tip de presă
răsfoieşte, sau ce televiziune vizionează indiferent de situaţie trebuie să depăşească
inhibiţiile şi să poată să se elibereze şi să-şi expună propria opinie fără rezerve.
Mai puţin contează dacă ideea ce o afirmi e una pozitivă sau negativă, contează
mai mult ce argumente aduci în susţinerea ei, cât de hotărât eşti să prezinţi o idee
sau alta în faţa publicului, a opiniei publice.

10
Bibliografie:

1. Dobrescu, Paul, Mass-media şi societatea. Editura SNSPA, Bucureşti 2001.

2. Drăgan, Ioan, Paradigme ale comunicării de masă. Casa de Editură şi presă

„SANSA”. S.R.L. Bucureşti 1996


3. Craia, Sultana. Introducere în teoria comunicării, Editura, Fundaţia

România de mâine, Bucureşti 2005


4. Neuman, Elisabeth-Noelle, The Spiral of Silance. Public Opinion, Our

Social Skin. The University of Chicago Press. Chicago. 1984.


5. McQuail, Denis Comunicarea- Iaşi: Institutul European 1999.

6. Panişoara Ion-Ovidiu Comunicare eficientă. ed a 3-a. Iaşi. Polirom 2008.

7. Stanton, Nicki – Comunicarea. Ed Societatea de Ştiinţă şi Tehnică, 1995.

11