Sunteți pe pagina 1din 3

Morometii

De Marin Preda
Conditia taranului intr-un text narativ studiat
La inceputul secolului XX, E. Lovinescu cerea literaturii romane sa se axeze pe tipologia intelectualului, pt ca acest tip
de personaj este mai profund, mai lucid si mai nuantat. Daca regimul comunist a impus, peste trei decenii, evitarea
tipologiei intelectualului, Marin Preda a reusit sa construiasca un personaj deloc intelectual, insa la fel de lucide si de
nuantat in comportament ca si in reactii ca un dusman de clasa. Prin Ilie Moromete, Preda a construit ultimul taran,
dupa cum remarca N. Manolescu: inadaptat, avand constiinta inadaptabilitatii sale, destinul si declinul lui Moromete
semnifica destinul societatii rurale romanesti sub presiunea comunismului.
1. Incadrarea in tipologie, intr-un curent cultural/literar, intr-o perioada sau o orientare tematica
Romanul Morometii de Marin Preda este format din doua volume publicate in 1955, respectiv 1967. Prin constructie
si prin strategii narative textul este o sinteza de traditie si modernitate, iar prin tema, subiect si mesaj, romanul poate fi
incadrat in orientarea din literatura romana postbelica ce trateaza obsedantul deceniu. Sintagma obsedantul deceniu ii
apartine chiar autorului si prin ea Preda caracterizeaza acele texte postbelice al caror subiect este instaurarea
comunismului bolsevic in mediul romanesc in anii 50. Cele doua volume sunt unitare atat prin tema deruralizarea--, cat
si prin viziunea asupra lumii: intrarea in criza a lumii de tip traditional o data prin intruziunea ordinii capitaliste, iar a doua
oara prin interventia brutala in universul rural a utopiei comuniste. Destinul familiei Moromete surprinde, in acest mod,
destinul societatii rurale romanesti, condamnata la disparitie odata cu venirea la putere a regimului comunist.
2. Patru elemente ale textului narativ, semnificative pentru ilustrarea temei si a viziunii despre lume a
autorului/naratorului
Viziunea despre lume este redata inclusiv la nivelul organizarii discursului narativ, prin trecerea de la traditie la
modernitate, de la echilibrul, simetria si ciclicitatea din primul volum la evolutia imprecisa si imprevizibila a volumului al
doilea.
Actiunea romanului urmareste destinul familiei Moromete ,care este, de fapt, destinul societatii rurale romaneti din
prima jumatate a secolului trecut: daca in incipitul primului volum este reprezentata cina familiei Moromete, actiunea
romanului urmareste disolutia acestei familii . Pe prispa casei, o familie numeroasa ia cina: tatal- Ilie Moromete, mama
Catrina Moromete, trei baieti din prima casatorie a lui IlieParaschiv, Nila si Achimsi copii lui Ilie si ai Catrinei
Tita,, Ilinca si Niculae. Aceasta familie este framantata de mari probleme, pe care Ilie nu le banuie si care il vor dobori:
fiii cei mari ii reproseaza tatalui ca s-a casatorit a doua oara si a injumatatit averea familiei, sotia ii reproseaza lui
Moromete sa nu ii pasa de ea si de fete, Niculae ii reproseaza tatalui ca nu il lasa la scoala, in vreme ce Moromete
contempla cu seninatate lumea si munceste cu bucurie pamantul pe care crede ca il va lasa copiilor, pentru ca el stie
rostul in aceasta lume traditionala. Dar lumea pe care o stie Moromete se transforma, copiii nu isi mai asculta parintii si
isi cauta propriul lor rostsau eul , cum ii spune Niculae tataluicu riscul de a gresi, de a esua, de a muri: Nila moare
in razboi, Paraschiv moare de tuberculoza, Achim se rupe de familie, Tita se casatoreste si pleaca din casa parinteasca,
insa sotul ei moare calcat de caruta dupa cateva luni de la casatorie, Catrina il paraseste pe Moromete si pleaca la
Alboaica, fata din prima casatorie, Niculae devine activist comunist si pleaca de acasa, iar singura care ramane langa tatal
ei e Ilinca. Astfel, Ilie Moromete, tatal autoritar, care gasea o solutie pentru orice problema cu suceala mintii sale,
ramane singur si neputincios in fata lumii care ii rapeste atat familia, cat si libertatea de miscare, fugind si el, intr-un mod
atat de tragic , la ailalta-n vale, dintr-o casa care nu mai adaposteste nicio familie, iar imaginea din incipit este posibila
doar in visul lui Niculae din final, un vis sucit, in care toate sunt invers si-l fac pe acesta sa rada.
In al doilea rand, la nivelul constructiei subiectului, disolutia lumii traditionale se regaseste in conflictele dintre
personaje: fiii cei mari ai lui Moromete sunt atrasi de viata citadinma si de bani, intrand astfel in conflict cu tatal lor,

pentru care modul traditional de viata este cel mai buna, Niculae este atras de ideologia comunista, iar al doilea volum
reprezinta, de fapt, conflictul dintre mentalitatea traditionala a lui Moromete si tentativa lui Niculae de a crea un sat nou,
bazat pe proprietatea comuna a bunurilor. Astfel, valorile traditionaleproprietatea, individualitatea, pamantulsunt
parasite de fiii lui Moromete in favoarea, pe de o parte, a banilor, iar pe de alta parte, a desfintarii proprietatii si
individualitatiitocmai elementele care stau la baza lumii traditionale.
In al treilea rand, viziunea despre lume este redata inclusiv la nivelul organizarii discursului narativ, prin echilibrul
dintre traditie si modernitate din primul volu, resprectiv axarea pe constructia moderna a discursului narativ in al doilea
volum. Disolutia familiei este oglidita in limitarea omniscientei naratoriale prin introducerea personajelor cu rol de
reflectori sau de informatori. Naratorul pierde privilegiul omniscientei in lumea pe care o construieste, o lume nesigura si
framantata de conflicte. Personajele reflector sunt Ilie Moromete, in primul volum, si Niculae, in al doilea volum, insa
este semnificativa cresterea, in al doilea volum , a numarului de personaje cu rol de informatori, care sugereaza
fragmentarismul lumii fictionale reprezentate, dar si ritmul accelerat al vietii ce nu mai permite pauze, ci, dimpotriva,
presupune urmarirea actiunii pe cat mai multe planuri simultan.
In al patrulea rand, transformarea temporalitatii pune in abis criza lumii traditionale. In volumul intai se remarca
simetria incipit-final prin referirea la timp: daca la inceput timpul are rabdare cu oamenii si viata se scurge fara conflicte
mari, in finalul volumului timpul pare ca nu mai are rabdare cu oamenii. Astfel, intre aceste doua cadre se produce
schimbarea de mentalitate, are loc intrarea in criza a lumii traditionale si trecerea de la permanenta ritmurilor temporale
arhaice la imprevizibilitatea timpului istoric.Din acest punct de vedere, e semnificativ faptul ca Moromete, la fel ca
prietenii sai, nu are ceas, el priveste soarele pt a se plasa in timp, iar cei care au ceas sunt Niculae si oamenii noi, in timp
ce referirile la orele fixe ale zilei se fac doar in volumul al doilea si numai cand actiunea se muta in planul activistilor de
partid. Tot in acest volum se remarca si absenta simetriei dintre incipit si final. Pe de o parte, volumul debuteaza cu o
interogatie retoria : In bine sau in rau se schimbase Moromete?, urmand ca intreg capitolul sa fie o relatare condensata,
realizata de un narator omniscient, a anilor ce urmeaza fugii lui Paraschiv si a lui Nila la Bucuresti. Pe de alta parte,
finalul volumului este reprezentat, in cea mai mare masura, de monologul lui Niculae, care cauta, in vis, impacarea cu
tatal sau: naratorul isi lasa personajul sa se exteriorizeze, iar el doar completeaza vocea lui Niculae.
3.Evidentierea conditiei taranului reflectate in textul narativ ales, prin referire la doua episoade/secvente narative
Dominanta de caracter a lui Moromete poate fi considerata inadaptabilitatea. Moromete e produsul a secole de traditie ,
de tipare neschimbate si toate acestea se reflecta in psihologia personajului: el e un veritabil pater familias, asezat
deasupra tuturor la masa, cel care isi trezeste copiii dimineata si le impune ritmul de munca si sarcinile zilnice, cel care ia
deciziile majore, iar jocul mintii sale e prea complicat pt ceilalti, care niciodata nu stiu ce gandeste acesta, cum se simte
Niculae in noaptea in care Moromete nu poate dormi, gandindu-se la posibilitatea de a-l lasa pe Achim cu oile la
Bucuresti.
Moromete nu se poate adapta la ritmul noii lumi, care e prea rapid pentru lentoarea si placerea cu care el traieste: cand,
la insistentele fiilor, decide sa plece cu Balosu pt a face comert cu porumb la munte, Moromete e impresionat de drama
unei muntence si vinde graul mai ieftin, iar apoi povestea aventurii lui le capteaza atentia celor de acasa, insa numai pana
ce acestia afla ca Balosu a vandut graul mai scump. In plus, nici Niculae nu isi intelege tatal cand o viziteaza amandoi pe
munteanca, ceea ce inseamna ca celorlalti le scapa detaliile pe care Moromete le observa. Aceste perceptii diferite asupra
realitatii subliniaza faptul ca Moromete traieste intr-o alta lume, in care mai importante decat profitul sunt povestea,
atmosfera, nuanta.
O alta dovada a inadaptabilitatii personajului reiese din scena de la finalul volumului I, cand Moromete afla de planurile
fiilor mai mari de la Sscamosu si se duce pe lotul sau de pamant, pentru a-si pune ordine in ganduri. Asezat cu capul in
maini pe piatra de hotar, Moromete se gandeste daca nu cumva rolul copiilor este de a nu-si intelege parintii, iar cel al
parintilor de a-I ierta. Insa ce nu poate intelege Moromete este contradictia dintre lumea imaginara de el si cea imaginata
de copii sa: Si daca lumea e asa cum zic ei si nu e asa cum zic eu, ce mai ramane de facut ?! N-au decat sa se scufunde!
Intai lumea si pe urma ei cu ea.Asadar, Moromete refuza lumea copiilor sai, nu crede in superioritatea acesteia,

convingerea sa ramane neschimbata, anume aceea ca le-a oferit copiilor sai cel mai bun drum, pe care insa acestia nu il
inteleg.
4. Exprimarea unei opinii argumentate despre conditia taranului, din perspectiva deznodamantului
In opinia mea, personajul central al volumului Morometii, Ilie Moromete, simbolizeaza declinul lumii satului
romanesc, dar si criza comunicarii intre generatii.
In primul rand,Moromete e un personaj care sintetitizeaza dominantele unei clase: perceptia timpului ciclic, relaxarea,
caracterul meditativ, ironia, disimularea, placerea vorbei. Prin acestea, Moromete este un personaj exponential, a carui
criza si al carui declin sunt de fapt destinul satului romanesc in deceniile IV-VI ale secolului trecut.
In al doilea rand, Moromete e singurul locuitor al lumii sale, dupa cum reiese din relatiile sale cu membrii familiei, care
deja s-au adaptat noii lumi si care resping principiile de viata paterne. Lumea din sat cu care Moromete comunica se
transforma si ea, locul partenerilor de dialog ai lui Moromete e luat de necunoscuti prinsi in ritmul trepidant al existentei
moderne, care nu mai au rabdarea si timpul de a pune placere in ceea ce fac. Tradarea copiilor lui Moromete este, de fapt,
o tradare a lumii si a timpului care invadeaza tipul de existenta contemplativ al lui Moromete.
In concluzie, romanul Morometii creeaza, prin personajul central Ilie Moromete, imaginea unei lumi in prabusire si a
unui stil de viata pierdut in favoarea celui modern: limitarea spatiala si temporala, ironia, jocul, amanarea, placerea
muncii, dar si a vorbei sunt inlocuite de timpul invaziv si migrarea spre spatiul limitat al garsonierelor si caminelor sau al
baracilor, de rapiditate, profit, haos, accidente si lipsa de comunicare. Moromete este, din acest punct de vedere, cel din
urma taran, cel din urma inadaptat, care refuza sa creada ca oamenii pot fi fericiti intr-un loc unde nu cunosc pe nimeni,
unde iese apa prin perete si nu se vede lumina soarelui de etajele blocurilor, de fapt, intr-un loc fara traditie, fara radacini.

S-ar putea să vă placă și