Sunteți pe pagina 1din 11

EXCEPTIILE PROCESUALE - PARTEA GENERALĂ

I. Noţiune şi importanţă

I.1. Definiţia excepţiilor procesuale

Conceptul de excepţie invocă, în limbajul obişnuit, orice abatere de la o regulă generală şi


provine din substantivul latin exceptio cu semnificaţia: “ a lua din, a anihila, a împuţina”. Acelaşi
sens îl avea noţiunea de excepţie şi în dreptul roman, definind mijlocul prin care pârâtul urmărea să
evite condamnarea sa ori numai să obţină o amânare a judecăţii.
Excepţiile sunt mijloacele procesuale prin care, in conditiile legii, partea interesata,
procurorul sau instanţa din oficiu, invocă in cadrul procesului civil si fara a pune in discutie fondul
dreptului,neregularitati procedurale privitoare la compunerea si constituirea instantei, competenta
acesteia, ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la actiune, ori,
dimpotriva, aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmarind, dupa caz, declinarea
competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte, anularea, perimarea, respingerea cererii ca
urmare a admiterii exceptiei. In alti termeni, intarzierea sau impiedicarea judecatii. (V.M.Ciobanu)
Dupa cum se poate observa din definitie, notiunea de exceptie are un inteles complex,
necesitand interpretari si explicatii suplimentare.
Pentru intelegerea ei trebuie pornit de la explicarea unui alt concept, specific procesului in
general, acela de aparare.

I.2. Noţiunea de apărare. Apărările de fond şi apărările de procedură

Notiunea de aparare, din punct de vedere procesual are cel putin doua intelesuri
semnificative.
In sens larg, prin aparare se desemneaza toate mijloacele procesuale folosite de parti
pentru a-si atinge scopul lor procesual; prin urmare, pe parcursul unui proces nu numai paratul se
apara, ci si reclamantul – toate actiunile sale incadrandu-se in apararea proprie, menita sa conduca,
in final, la admiterea actiunii. Trebuie sa remarcam insa ca indeobste notiunea ii este proprie
paratului si desemeaza, intr-un sens mai restrans – totalitatea mijloacelor procesuale folosite de
parat pentru inlaturarea temporara sau definitiva a pretentiilor formulate de reclamant, fie prin
intarzierea judecatii, fie prin respingerea ca nefondata(neantemeiata) a actiunii.
Definirea acestei acceptiuni aduce in discutie cele doua tipuri de aparari: apararile de fond si
apararile de procedura. (de explicat noţiunea de fond al cauzei)
Astfel, apararile in fond (de fond, propriu-zise) sunt acele mijloace procesuale prin care se
urmareste combaterea in fond a pretentiilor reclamantului, avand ca finalitate respingerea ca
neantemeiata (nefondata) a actiunii.De exemplu, paratul chemat in judecata pentru a fi obligat sa
restituie reclamantului o suma de bani, cu privire la care reclamantul pretinde ca I-a imprumutat-o,
se poate apara invocand: faptul ca nu a imprumutat nimic de la reclamant, ca si-a platit datoria, ca a
operat compensatia legala, ca a facut, cu acordul reclamantului, o dare in plata etc.
Specificul acestor aparari este acela ca prin ele se tinde la respingerea ca nefondata a
pretentiei reclamantului, dupa examinarea fondului acestor pretentii.
Apararile in fond, pot fi, la randul lor, aparari in fapt (daca sunt invocate fapte si imprejurari
in legatura cu litigiul) si aparari in drept (cand se invoca dispozitiile legale care se pretind aplicabile
in speta).
Spre exemplu, in cazul introducerii unei cereri pentru rezolutiunea unui contract de vanzare-
cumparare, cerere formulata de cumparator, paratul se poate apara in fapt aratand ca nu a predat
bunul intrucat nu I s-a platit pretul pretins; in drept, paratul poate invoca in acest sens dispozitiile
art.1322 cod civil:” vanzatorul nu este dator sa predea lucrul daca cumparatorul nu plateste pretul si
nu are dat de vanzator un termen pentru plata”.
Observatie:
TERMINOLOGIA IMPROPRIE:
a. sens comun – abatere de la regulă (DEX)
b. drept material civil
c. drept procesual – invocarea unei neregularităţi
Datorita faptului ca notiuni diferite, in dreptul material si in dreptul procesual poarta aceeasi
denumire, de multe ori, in intelegerea lor se produc confuzii grave.Asa se intampla, in mod
regretabil si in cazul notiunii de exceptie. Astfel, in exemplul: “ judecatorul actiunii este judecatorul
exceptiunii”sau in civil, cand se vorbeste de exceptia de neexecutare a contractului”(vezi exemplul
de mai sus, de excepţia de nulitate a contractului, de excepţia compensaţiei etc), ori in sintagma “
aparare pe cale de exceptie”, sensul notiunii de exceptie este categoric acela de aparare de fond sau
de aparare in sens larg.(explica pe larg - În dreptul material, în general, noţiunii I se dă un sens
mai larg, care include posibilităţile de apărare ale debitorului: art.1074 c.civ. – obligaţia de a da
cuprinde pe aceea de a preda lucrul şi de a-l conserva până la predare;excepţiile din dreptul
material se pot invoca, uneori, independent de existenţa unui proces – excepţia de neexecutare ).
Apararile de procedura ( procesuale) sunt acele mijloace procedurale folosite de părţi prin
care, fara a pune in discutie fondul dreptului, acestea invoca nereguli de organizare
judecatoreasca, de competenta sau de procedura sau solicită aplicarea unor norme de procedură,
urmarind paralizarea actiunii, amanarea judecatii, anularea cererii, refacerea actelor de procedură
nule etc. Tinand cont de faptul ca si reclamantul sau celelate persoane asimilate partilor in cadrul
unui proces, formuleaza aparari, atat sensul notiunii de aparare in fond, cat si sensul notiunii de
aparare procesuala este mai larg.
Doctrina românească atunci când analizează conceptul de apărare, are în vedere, mai ales,
mijloacele procesuale puse la îndemâna pârâtului pentru urmărirea propriului scop procesual: după
caz, respingerea acţiunii reclamantului (apărările de fond), paralizarea acţiunii sau amânarea
judecăţii (apărările de procedură); de aceea, majoritatea teoreticienilor procedurii civile mai numesc
apărările de procedură şi apărări pe cale de excepţie (adică ale pârâtului).
In sens restrans, notiunea de aparare vizeaza exclusiv apararile in fond.
Revenind la notiunea de exceptie, trebuie sa remarcam faptul ca acest concept in sens strict
procedural vizeaza exclusiv apararile procesuale (vezi definitia exceptiilor procesuale); cu alte
cuvinte, exceptiile procesuale sunt o parte majoritara a apararilor de procedura (există însă şi alte
categorii de apărări procesuale: art138, 155, 156 etc))
La randul lor, dupa natura neregularitatii invocate exceptiile procesuale se pot clasifica in
exceptii de fond si exceptii de procedura.
Diferente intre apararile de fond si exceptiile procesuale (specie a apararilor de procedura):
1. apararile de fond pot fi efectuate de parte in tot cursul judecatii; exceptiile, in afara celor de
ordine publica, nu pot fi invocate decat cel mai tarziu la prima zi de infatisare- in limine litis
(explica, exemple);
2. apararile de fond pun in discutie insusi fondul dreptului, ducand, in cazul in care sunt acceptate,
la respingerea actiunii ca neantemeiata; exceptiile, dimpotriva, nu pun niciodata in discutie
fondul cauzei(temeinicia pretentiei); ele impiedica instanta sa intre in cercetarea acestui fond,
fie in mod temporar – atunci cand prin admitere conduc la amanarea judecatii, fie in mod
definitiv- atunci cand prin admitere conduc la anularea, perimarea, respingerea actiunii pe cale
de consecinta;
3. de regula, hotararea judecatoreasca pronuntata in temeiul unei aparari de fond se bucura de
autoritate de lucru judecat (exemple, exceptii); in general, hotararea judecatoreasca pronuntata
ca urmare a admiterii unei exceptii, lasand neatins fondul cauzei, nu se bucura de autoritate de
lucru judecat(exemple, dar – ai grija – exceptiile de fond nu intra in discutie; hotararile
pronuntate ca urmare a admiterii lor se bucura de a.l.j. – explica).
Prin urmare, noţiunea de excepţie este legată de partea formală a judecăţii. Toate excepţiile au,
fără îndoială o trăsătură comună: supun judecătorului o chestiune exterioară şi prealabilă
dezbaterii fondului cauzei. “În acest fel, prin intermediul excepţiei, terenul luptei judiciare se
transferă în sfera procedurală” (I.Leş).

I.3. Importanţa excepţiilor procesuale

- Aşa cum am subliniat deja, excepţiile procesuale joacă un rol deosebit de important în
soluţionarea corectă a litigiilor; ele se alătură tuturor celorlalte mijloace procesuale pe care una din
părţi le poate utiliza în sprijinul poziţiei sale în proces. Dat fiind specificul procesului , guvernat de
formalism, nu arareori acesta se finalizează ca urmare a admiterii unei excepţii.
- Respectarea cu stricteţe a formelor, termenelor, ordinii de efectuare a actelor procesuale,
precum şi a condiţiilor de exerciţiu ale acţiunii civile sunt obligaţii de esenţa procesului civil.
Excepţiile procesuale disciplinează astfel participanţii la proces, în special pe reclamant, obligându-
I la rigoare şi sancţionându-I în caz de observare a unor nereguli.
- Pentru pârât, mai ales, excepţiile constituie importante garanţii ale dreptului său la apărare.

Clasificarea exceptiilor procesuale

II.1. In functie de obiectul lor, asa cum am aratat deja, exceptiile procesuale se clasifica in
exceptii de procedura si exceptii de fond.
Exceptiile de procedura – sunt acele mijloace procedurale prin care partea interesata,
procurorul sau instanta din oficiu, invoca in cadrul procesului civil, fara a pune in discutie fondul
cauzei, neregularitati procedurale privitoare la regulile de organizare judecatoreasca, la competenta
instantei sesizate ori la celelalte norme de procedura, urmarind, fie amanarea judecatii, declinarea
competentei, refacerea unor acte, fie anularea ori perimarea cererii.
Exceptiile de fond – sunt acele mijloace procedurale prin care partea interesata, procurorul sau
instanta din oficiu, invoca in cadrul procesului civil, fara a pune in discutie fondul cauzei, dar strans
legate de acest fond, lipsuri referitoare la exercitiul dreptului la actiune sau incalcarea normelor
referitoare la exercitiul acestui drept, urmarind respingerea actiunii pe cale de consecinta (ca urmare
a admiterii exceptiei, fara sa se intre in cercetarea fondului) sau anularea acţiunii (explică dreptul la
acţiune)
Asemanari si deosebiri intre exceptiile de procedura si cele de fond; exemple; sanctiuni
specifice:
1. a.) Prin intermediul exceptiilor de procedura se invoca neregularitati procedurale:
- incalcarea normelor privitoare la organizarea judecatoreasca: exceptia de nelegala compunere
a completului de judecata; de incompatibilitate a judecatorului, de recuzare etc.
- incalcarea normelor privitoare la competenta: exceptia de necompetenta;
-incalcarea unor norme privind conditiile de indeplinire a unor acte procedurale: nelegala citare,
lipsa de citare, exceptia nulitatii cererii de chemare in judecata, exceptia de tardivitate a unor
acte (tardivitatea apelului, recursului, depunerea tardiva a unei cereri de chemare in garantie)
etc;
- incalcarea unor norme privitoare la procedura de judecata: nelegala timbrare, lipsa de
timbrare, exceptia de perimare;
- invocarea unor neregularitati privind buna desfasurare a judecatii: conexitatea, litispendenta
etc.
b.) Prin intermediul exceptiilor de fond se invoca lipsuri sau incalcarea unor norme
privitoare la exercitiul dreptului la actiune:
- invocarea neandeplinirii uneia din conditiile de exercitiu ale actiunii civile: lipsa interesului, lipsa
calitatii procesuale, lipsa capacitatii de exercitiu, lipsa afirmarii unui drept;
- incalcarea unor norme referitoare la exercitiul dreptului la actiune: prescriptia, autoritatea de lucru
judecat;
- incalcarea unor norme speciale care ingradesc dreptul la actiune: exceptia de inadmisibilitate( a
actiunii in constatare cand exista actiune in realizare; a actiunii atunci cand exista o procedura
prealabila care nu a fost respectata; a exercitarii unei cai de atac neprevazute in lege etc)
2. Nici exceptiile de procedura si nici cele de fond nu pun in discutie fondul cauzei;
exceptiile de fond insa , raportandu-se la dreptul la actiune, componenta, in opinia unor autori, a
dreptului subiectiv dedus judecatii (vezi cursul cu natura juridica a actiunii civile) sunt strans legate
de fondul litigios, pentru solutionarea lor fiind necesar uneori sa se adminstreze probe legate de
acest fond (exemplu; lipsa calitatii procesuale – speta, explica);
3. Ambele tipuri de exceptii conduc la impiedicarea judecatii in fond, cu efecte insa
specifice: in general, admiterea exceptiilor de procedura conduce la amanarea judecatii, in vreme ce
admiterea exceptiilor de fond conduce la respingerea actiunii pe cale de consecinta.
Exemple – exceptii de procedura: exceptiile de nelegala compunere, incompatibilitate, recuzare,
nelegala citare, lipsa a procedurii de citare, litispendenta, conexitate conduc la amanarea judecatii;
exceptia de perimare – conduce la perimarea cererii; exceptia lipsei numeli partii, obiectului cauzei
sau semnaturii, nelegala timbrare, lipsa de timbrare- anularea cererii; exceptia de tardivitate a unor
acte – decaderea, disjungerea, neluarea lor in considerare; exceptia de necompetenta- declinarea de
competenta;(intrebare de verificare: natura exceptiei lipsei dovezii calitatii de reprezentant si
sanctiunea).
Exemple – exceptii de fond: lipsa calitatii, lipsa interesului, prescriptia, autoritatea de lucru judecat
– respingerea cererii ca urmare a admiterii exceptiei; exceptia lipsei capacitatii de exercitiu –
anularea actiunii; exceptia de inadmisibilitate – respingerea ca inadmisibila a actiunii.
4. In general, hotararile pronuntate ca urmare a admiterii unei exceptii de procedura nu se bucura
de autoritate de lucru judecat (explica); unele hotarari pronuntate ca urmare a admiterii
exceptiilor de fond se bucura de autoritate de lucru judecat(prescriptie, a.t.l., lipsa interesului,
lipsa calitatii), altele nu (exceptia de inadmisibilitate- procedura prealabila; exceptia de
prematuritate); (explica pornind de la definitia autoritatii de lucru judecat, detaliaza)
II.2. Dupa efectul pe care tind sa-l realizeze: exceptii dilatorii- acelea cre determina doar o
amanare a solutionarii cauzei(exemple); exceptiile peremptorii(dirimante) - tind la respingerea
sau anularea cererii sau la stingerea procesului (majoritatea- exemple). Unele dintre aceste exceptii,
in faza initiala a invocarii lor au si un efect dilatoriu (exceptia lipsei semnaturii, lipsei dovezii de
reprezentant, lipsei capacitatii procesuale –art.133, 161).
O parte a doctrinei noastre recunoaste si existenta categoriei exceptiilor declinatorii – acelea
care determina trimiterea cauzei la o alta instanta competenta in solutionarea litigiului. Dupa cum
judicios s-a remarcat, exceptia de necompetenta poate fi considerata insa ca avand un caracter mixt,
deopotriva dilatoriu (se amana solutionarea pe fond a cauzei), cat si peremptoriu (intrucat prin
pronuntarea hotararii de declinare a competentei instanta initial investita se dezinvesteste, urmand o
noua judecata).
II.3. Dupa caracterul imperativ sau dispozitiv al normei incalcate: exceptii absolute – sunt
determinate de incalcarea unor norme imperative (exemple) si exceptii relative – sunt consecinta
incalcarii unor norme cu caracte dispozitiv (exemple: recuzarea, necompetenta teritoriala generala
etc).
Distinctia este deosebit de importanta datorita regimului juridic diferit al celor doua categorii de
exceptii, cu efecte in plan procesual. Astfel, exceptiile absolute (de ordine publica) pot fi invocate
oricand (inclusiv in fata instantelor de control judiciar – apel, recurs), de orice parte interesata,
procuror sau instanta din oficiu (exemple); invocarea lor si admiterea intr-o cale de atac atrage
nulitatea hotararii pronuntate de instanta inferioara.
Exceptiile relative pot fi invocate numai de partea interesata, pana la prima zi de infatisare (daca
au existat sau au fost cunoscute anterior acestui moment – exemple) sau cel mai tarziu la primul
termen urmator celui in care s-a ivit neregularitatea – art.136:”…”. (exemple, efectele neinvocarii in
termen).

II. Procedura de invocare si solutionare a exceptiilor procesuale

III.1 Invocarea excepţiilor procesuale

Singurele articole din Codul de procedura civila care fac referire la modalitatea de invocare
si solutionare a exceptiilor sunt art.136-137.
Prin urmare, exceptiile se invoca, in primul rand, de catre parat prin intampinare(art.115)
sau, in mod exceptional in conditiile art.118 alin.2. Faptul ca paratului, de obicei, ii revine sarcina
de a invoca o exceptie, apare ca firesc luand in considerare finalitatile specifice admiterii exceptiei
care, de cele mai multe ori, sunt in deplina concordanta cu interesul procesual al paratului
(intarzierea, impiedicarea judecatii, anularea cerereii, respingerea acesteia, perimarea etc). Desigur,
exista posibilitatea ca si reclamantul sa aiba interes in invocarea unei exceptii (spre exemplu,
nelegala citare, exceptia de recuzare, incompatibilitate etc); in aceasta situatie si lui ii sunt aplicabile
dispozitiile art.136, putandu-le invoca pana la prima zi de infatisare sau pana la termenul acordat de
instanta in acest sens. Ulterior acestor momente, exceptiile relative cunoscute de parti pana la prima
zi de infatisare nu vor mai putea fi invocate, partile fiind decazute din acest drept (spre exemplu,
dezvolta pentru exceptia necompetentei teritoriale generale; nelegala citare).
Asa cum am mentionat deja, exceptiile absolute pot fi insa invocate oricand in cursul
judecatii, si chiar in apel sau recurs, cu consecinta pentru instanta a obligativitatii solutionarii lor.
De asemenea, observarea si invocarea acestor exceptii este obligatorie chiar si pentru instanta de
judecata, intrucat neinvocarea unei exceptii de ordine publica ce ar trebui admisa poate conduce la
nulitatea hotararii, in cazul in care aceasta este invocata si solutionata pentru prima oara intr-o cale
de atac.

III.2. Procedura de soluţionare a excepţiilor procesuale

Orice exceptie invocata intrerupe, de regula, cercetarea fondului actiunii pana la rezolvarea
sa. Astfel, art.137 alin.1 dispune ca:” instanta se va pronunta mai intai asupra exceptiilor de
procedura, precum si asupra celor de fond, care fac de prisos, in totul sau in parte, cercetarea in fond
a pricinii”.
Prin urmare, dispozitiile procedurale de mai sus, obliga instanta ca, o data invocata o
exceptie sa o solutioneze. De regula, aceasta trebuie rezolvata cu prioritate, inainte de a se intra in
fondul cauzei sau imediat dupa invocarea ei.
Procedural, instanta in fata careia a fost ridicata o exceptie sau care ridica o exceptie din
oficiu, in primul rand trebuie sa o aduca la cunostinta partilor din proces, caci efectele specifice
admiterii exceptiilor fac din ele imprejurari esentiale pentru solutinarea pricinii (da exemplu:
necompetenta, prescriptia – admitere, respingere, art.129 – rolul activ; punerea ei în discuţia
părţilor).
De multe ori pentru solutionarea unor exceptii este necesara administrarea de probe
(prescriptia – actul juridic; autoritatea de lucru judecat – hotararea anterioara; litispendenta –
dovada existentei celuilalt proces si indeplinirea celorlalte conditii); uneori, solutionarea exceptiei
implica interventia unor alte organe – exceptia recuzarii; alteori, legea permite acordarea unui
termen penrtru complinirea neregularitatii care a condus la invocarea exceptiei (lipsa semnaturii
etc).In situatia in care, din motivele mentionate mai sus, exceptia nu poate fi solutionata la acelasi
termen in care a fost invocata, instanta amana cauza la un termen ulterior.
Daca ambele parti sunt prezente la momentul invocarii exceptiei (atunci cand nu este nevoie
de administrare de probe )sau dupa ce au fost administrate probele pe exceptie, instanta da cuvantul
partilor pentru a pune concluzii pe exceptie (concluziile pot fi formulate de asemenea in scris –
art.146). In final, instanta se pronunta pe exceptie, admitand-o sau respingand-o, cu consecintele
specifice fiecarei exceptii in parte (exemple: amanarea judecatii, anularea cererii, respingerea
actiunii etc).
Daca partile sau una dintre acestea lipsesc la momentul invocarii exceptiei, instanta este
obligata sa le/o instiinteze despre invocarea exceptiei si sa-I puna in vedere sa raspunda la exceptia
invocata. De obicei, acest lucru se face prin intermediul citatiei, inserat la rubrica “ alte mentiuni”.
Daca partea are termen in cunostinta si nu trebuie citata, I se comunica cele de mai sus printr-o
adresa. Intr-un asemenea caz, instanta trebuie sa acorde un nou termen pentru incunostiintarea
partilor. Pronuntarea judecatorului pe o exceptie fara incunostiintarea partilor poate conduce la
anularea hotararii intrucat se incalca principiile contradictorialitatii si dreptului la aparare.
Solutionarea exceptiei se face de judecator in mod diferit,in functie de natura exceptiei. Spre
exemplu, exceptiile dilatorii se solutioneaza prin incheiere, instanta putandu-se pronunta direct in
sedinta de judecata. Exceptiile peremtorii si declinatorii insa, conduc prin admitere la terminarea
procesului si la pronuntarea unei solutii. De aceea, judecatorul nu se poate pronunta prin incheiere
interlocutorie, in cadrul sedintei de judecata decat in cazul respingerii lor, cu consecinta continuarii
procesului (da exemplu). In practica, pentru a se evita suspectarea judecatorului de antepronuntare,
cand instanta trebuie sa se pronunte pe o asemenea exceptie, ea iese in pronuntare cu intregul dosar,
pentru a nu anticipa solutia.In cazul in care respinge exceptia, repune cauza pe rol si dispune
continuarea judecatii, fixand termen cu citarea partilor(art.151,153 alin2); in cazul in care admite
exceptia – se pronunta prin hotarare, anuland, perimand, respingand cererea, declinand competenta
etc (dezvolta, exemplifica).
Articolul 137 alin.2 face referire la o alta situatie care se poate ivi in practica in procedura de
solutionare a unei exceptii:” exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul decat daca pentru judecarea
lor este nevoie sa se administreze dovezi in legatura cu dezlegarea in fond a pricinii”.
Prin urmare, asa cum s-a subliniat si in literatura noastra de specialitate, unirea exceptiei cu
fondul are un caracter exceptional, solutia nefiind posibila decat in cazul in care pentru solutionarea
exceptiei trebuie sa se administreze aceleasi probe ca si pentru fondul cauzei. De exemplu, daca
reclamantul a introdus o cerere in revendicare, iar paratul invoca exceptia lipsei calitatii procesuale
active pot fi aplicate prevederile art.137 alin.2, intrucat a stabili ca lipseste calitatea procesuala
activa inseamna a stabili ca reclamantul nu este titularul dreptului real (deci ca cererea este
neantemeiata), ceea ce presupune ca probele necesare solutionarii exceptiei sunt necesare si pentru
rezolvarea fondului; daca din probe reiese ca exceptia este intemeiata, cererea va fi respinsa ca fiind
introdusa de o persoana fara calitate (deci ca urmare a admiterii exceptiei), si nu ca neantemeiata.
Asadar, in cazul in care se uneste exceptia cu fondul, in dezbaterile pe fond, partile vor pune
concluzii atat pe exceptie cat si pe fond, iar instanta, prin hotarare, se va pronunta mai intai pe
exceptie; daca o admite, pronuntarea pe fond este de prisos, chia daca s-au administrat probe; daca
insa exceptia este respinsa, instanta prin hotarare se pronunta pe fondul cauzei, solutia nefiind
automat una de admitere a actiunii, ci apreciata in functie de toate probele si apararile cauzei
(exemplu, scrie doua dispozitive).
Incheierile prin care au fost solutionate exceptiile pot fi atacate odata cu hotararea data pe
fond, prin intermediul apelului sau recursului (art.282, 299); Hotararile prin care au fost solutionate
exceptiile se ataca dupa procedura obisnuita, ca si hotararile prin care a fost solutionat fondul
cauzei; daca exista dispozitii speciale ele se vor aplica cu prioritate.

III. Ordinea de solutionare a exceptiilor

IV. 1. Regula

Exista situatii in care in fata instantei sunt invocate concomitent mai multe exceptii. Dupa
cum am vazut, consecintele admiterii exceptiilor sunt diferite in functie de natura exceptiei,
caracterul normelor care le reglementeaza etc. Prin urmare, ele producand consecinte juridice
diferite, trebuie solutionate pe rand, una cate una. Asadar, este important sa cunoatem cateva repere
care sa ne permita sa stabilim ordinea lor de solutionare (explica pornind de la un exemplu:
necompetenta, prescriptie, autoritate de lucru judecat, nelegala timbrare etc).

IV. 2. Ordinea de soluţionare a excepţiilor de procedură

In Codul de procedura civila avem inscrisa o singura dispozitie: exceptiile de procedura se


solutioneaza inaintea exceptiilor de fond (exemplu: lipsa semnaturii: lipsa capacitatii de
exercitiu).Daca avem deci o exceptie de procedura si una de fond, solutia este facila. Problema se
pune in practica in situatia in care avem mai multe exceptii de aceeasi natura. In lipsa unor
reglementari exprese, instanta trebuie sa deduca ordinea de solutionare a exceptiilor din caracterul si
efectele pe care le determină diferitele exceptii. Astfel, cand sunt invocate exceptii de procedura,
vor fi rezolvate mai intai cele referitoare la investirea instantei: netimbrarea, nelegala compunere a
completului de judecata, necompetenta; apoi cele referitoare la forma cererii: lipsa obiectului, a
semnaturii, a numelui partii etc(explica logic de ce – Trib. Sibiu, dec. civ. nr.1098/1978 cu notă de
i.leş în R.R.D. nr.9/1980, p.43-45).
Ex: excepţia de nulitate ptr. insuficientă timbrare, excepţia de necompetenţă – T.S. , s. civ.,
dec. nr. 214/21.11.1971, C.D. 1971, p.190-191;

IV.3. Ordinea de soluţionare a excepţiilor de fond

Daca se invoca numai exceptii de fond, prioritate are autoritatea de lucru judecat, urmata de
inadmisibilitate, prescriptie si apoi de cele care privesc conditiile de exercitiu ale actiunii civile.
Daca se invoca mai multe exceptii dintre cele mentionate anterior, prioritate are exceptia lipsei
calitatii procesuale.(explica de ce; intrebare: necompetenta, lipsa de calitate, prescriptie; autoritate
de lucru judecat, lipsa de calitate- explica si mecanismul).
Ex: excepţia puterii de lucru judecat-excepţia prescripţiei – T.Sibiu, dec. civ.1098/1987
EXCEPŢIILE PROCESUALE
PARTEA GENERALĂ
STRUCTURA PRELEGERII:

I. Noţiunea şi importanţa excepţiilor procesuale

I.1. Definiţia excepţiilor procesuale


I.2. Noţiunea de apărare. Apărările de fond şi apărările de procedură
I.3. Importanţa excepţiilor procesuale

II. Clasificarea excepţiilor procesuale

II.1. După obiectul lor: excepţii de fond şi excepţii de procedură


II.1. După efectul pe care tind să-l realizeze: excepţii dilatorii, excepţii peremptorii şi
excepţii declinatorii
II.3. După caracterul normei încălcate: excepţii absolute şi excepţii relative

III. Procedura de invocare şi de soluţionare a excepţiilor

III.1. Invocarea excepţiilor


III.2. Procedura de soluţionare a excepţiilor

IV. Ordinea de soluţionare a excepţiilor

IV. 1. Regula
IV. 2. Ordinea de soluţionare a excepţiilor de procedură
IV. 3. Ordinea de soluţionare a excepţiilor de fond
Bibliografie selectivă:

- AL. BACACI – Excepţiile de procedură în procesul civil, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1983 ;
- G.BOROI, D. RĂDESCU – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. All, Bucureşti,
1997, p.226-231, 218, 238-258;
- V.M. CIOBANU- Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.II, Ed. Naţional, Bucureşti,
1997, p. 114-129;
- V.M. CIOBANU, G. BOROI – “Probleme privind excepţiile procesuale”, în R.D. nr.9-12/1990,
p.147-154;
- I. DELEANU – Tratat de procedură civilă, vol. II, Ed. Servo-Sat, Arad, 2000, p. 169-180, 261-
297;
- A. GAŞPAR ş.a. – Drept procesual civil – culegere de speţe pentru seminarii şi examene, Ed.
Global Print, Bucureşti, p. 80-83;
- I. LEŞ – Tratat de drept procesual civil, Ed. Allbeck, Bucureşti, 2001, p. 390-397;
- I. LEŞ -
- FL. MĂGUREANU – Drept procesual civil, Ed. All Beck, 2002, p. 243-246;
- FL. MĂGUREANU, B. OGLINDĂ – Culegere de speţe şi acte din practica judiciară, Ed.
Cerma, p.101-104;
- G.BOROI, D. RĂDESCU – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat, Ed. All,
- D. RADU, GHE. DURAC – Drept procesual civil, Ed. Junimea, Iaşi, 2001, p. 251-258;
- M. TĂBÂRCĂ – Excepţiile procesuale în procesul civil, Ed. Rosetti, 2001
Apărările procesuale – toate mijloacele procesuale folosite de părţi pentru atingerea
scopului lor procesual;
Apărările în fond (de fond, propriu-zise) sunt acele mijloace procesuale prin care se
urmareşte finalizarea procesului prin rezolvarea fondului cauzei, fie în sensul admiterii acţiunii ca
întemeiate (apărările în fond ale reclamantului), fie în sensul respingerii acţiunii ca neântemeiate
(apărările în fond ale pârâtului);
Apărările de procedură ( procesuale) sunt acele mijloace procesuale folosite de părţi prin
care, fara a pune in discutie fondul dreptului, acestea invoca nereguli de organizare
judecatoreasca, de competenta sau de procedura sau solicită aplicarea unor norme de procedură,
urmarind paralizarea actiunii, amanarea judecatii, anularea cererii, refacerea actelor de procedură
nule etc.
Excepţiile procesuale sunt mijloacele procesuale prin care, in conditiile legii, partea
interesata, procurorul sau instanţa din oficiu, invocă in cadrul procesului civil si fara a pune in
discutie fondul dreptului,neregularitati procedurale privitoare la compunerea si constituirea
instantei, competenta acesteia, ori la procedura de judecata sau lipsuri referitoare la exercitiul
dreptului la actiune, ori, dimpotriva, aplicarea normelor legale referitoare la acestea, urmarind, dupa
caz, declinarea competentei, amanarea judecatii, refacerea unor acte, anularea, perimarea,
respingerea cererii ca urmare a admiterii exceptiei. In alti termeni, intarzierea sau impiedicarea
judecatii.
de fond de fond
Apărări excepţii procesuale
de procedură de procedură
alte apărări

APĂRĂRI

Excepţii de fond: Alte apărări


Excepţii de
de procedură:
procedură:
- netimbrarea,
lipsa semnăturii, APĂRĂRILE DE FOND: Ex: amânarea pt.
lipsa obiectului, - plata, compensaţia, darea in lipsa de apărare –
recuzarea, plata, inexistenţa obligaţiei, etc. art. 155, 156;
necompetenţa, propunerea de
nelegala citare, probe potrivit art.
perimarea, etc. 138
- lipsa calităţii procesuale, lipsa capacităţii
procesuale, prematuritatea, prescripţia,
autoritaea de lucru judecat, etc.

APĂRĂRI DE PROCEDURĂ