Sunteți pe pagina 1din 22

Argument

Prezentul suport de curs este destinat în exclusivitate studenţilor anului IV,


al Facultăţii de Drept şi cuprinde rezumatul schematizat al cursului de Drept procesual
civil, urmând a fi considerat un material orientativ în vederea pregăririi examenului la
această disciplină.
Lucrarea reprezintă un punct de plecare de la care profesorul împreună cu
studenţii să pornească în căutarea şi aprofundarea instituţiilor prezentate pe scurt în acest
material.
Demersul necesită o incursiune didactică de mare anvergură, dublată de activităţi
şi exerciţii practice şi, nu în ultimul rând, de un asiduu studiu individual.
Asimilând cu răbdare şi interes instituţiile în ordinea prezentării lor, dincolo de
aspectul formal şi, aparent abstract, studentul va descoperi viaţa intimă a procesului civil,
va înţelege aparentele sale contradicţii, « va învăţa să descopere în fiecare formă şi în
fiecare instituţie secretul utilităţii sale »…şi pentru că legile care constituie materia
schematizată în cele ce urmează sunt, cu siguranţă, perfectibile, îmi exprim speranţa că,
la finele anului…studenţii vor putea discuta critic şi argumentativ despre principalele
instituţii ale dreptului procesual civil.
Şi acum, un ultim cuvânt adresat tot studenţilor, care vine de la o depărtare
de aproape optzeci de ani, dar rămâne veşnic actual « (orice carte de Drept procesual
civil –n.n.) nu poate fi de folos decât celor care caută spiritul instituţiilor procedurale şi
sensul funcţiei lor ;(cartea –n-n) oferă material de gândire, de studiu, de orientare, iar nu
formule şi clişee adaptabile automatic speţelor concrete ».(E.Herovanu)

CURS I

NOŢIUNI GENERALE CU PRIVIRE LA DREPTUL PROCESUAL CIVIL ŞI LA


PROCESUL CIVIL

I. Noţiuni introductive
1. Consideraţii generale privind justiţia şi sarcinile acesteia

1
2. Conceptul de jurisdicţie.Activitatea de jurisdicţie.Actul jurisdicţional

II. Procesul civil – mijloc de realizare a justiţiei în cauzele civile


1. Noţiune, definiţie
2. Sistemul procesului civil
III. Consideraţii generale asupra dreptului procesual civil
1. Noţiune
2. Caracterele dreptului procesual civil
3. Obiectul dreptului procesual civil
4. Sistem dreptului procesual civl
IV.Legătura dreptului procesual civil cu celelate ramuri de drept
1. Dreptul procesual civil şi dreptul civil
2. Legătura cu dreptul constituţional
3. Legătura cu dreptul procesual penal
4. Dreptul procesual civl – drept administrativ.Drept financiar
V.Izvoarele dreptului procesual civil
VI.Normele de drept procesual civil
1. Clasificare
2. Acţiunea normelor de procedură în timp
3. Acţiunea normelor de procedură în spaţiu
4. Acţiunea normelor de procedură asupra persoanelor

I.Noţiuni introductive

1. Consideraţii generale privind justiţia şi sarcinile acesteia

2
Legile de drept material civil recunosc persoanelor fizice şi juridice drepturi
subiective civile cărora le corespund obligaţii corelative. Pornind de la definiţia dată
dreptului subiectiv civil ca fiind: « puterea (prerogativa) recunoscută de dreptul obiectiv
persoanelor fizice sau juridice de a săvârşi anumite acţiuni, de a pretinde subiectelor
pasive să săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea unei acţiuni, apelând la nevoie la
forţa de constrângere a statului”, se poate observa că atât în realitatea socială cât şi în
concepţia doctrinei juridice are întâietate aspectul de conformare, necontencios al
raporturilor juridice civile. Astfel, de obicei, regulile de drept sunt respectate iar
obligaţiile îndeplinite fără necesitatea de a se recurge la constrângere.
Se întâmplă însă de multe ori ca regulile dreptului obiectiv să nu fie respectate,
drepturile subiective civile să nu fie satisfăcute ori obligaţiile să nu fie îndeplinite astfel
încât « atunci când se produc asemenea incidente şi când voinţa titularului dreptului se
manifestă pentru a lupta contra lor, dreptul capătă un caracter nou, specific, el devine
pretenţie » (E.Herovanu).
Această pretenţie trebuie rezolvată şi, pe cale de consecinţă, ordinea circuitului
civil va fi restabilită cu ajutorul organelor de stat competente care desfăşoară o activitate
special reglementată în vederea realizării scopului pentru care dreptul subiectiv a fost
recunoscut titluarului său.Aceste organe menţionate, potrivit art. 25 din Constituţie sunt :
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti stabilite prin lege »,
curţile de apel, tribunalele şi judecătoriile.
Prin urmare, cum este şi firesc, în statul nostru de drept nimeni nu-şi poate face
singur dreptate, titularii drepturilor civile încălcate sau nerecunoscute având cuprinsă în
chiar conţinutul acestor drepturi prerogativa de a se adresa în calitate de reclamanţi
instanţei de judecată. Pe de altă parte, accesul la justiţie în statul nostru este liber, şi
consfinţit ca drept de sine stătător în Constituţia României, potrivit cu care « orice
persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor şi intereselor sale legitime,
nici o lege neputând îngrădi acest drept ».

2. Conceptul de jurisdicţie.Activitatea de jurisdicţie. Actul jurisdicţional

2.1. Conceptul de jurisdicţie

Pornind de la conţinutul art. 21 din Constituţie este deosebit de important să


precizăm înţelesul noţiunii de justiţie ( este folosită cu acelaşi înţeles noţiunea de
jurisdicţie).
În literatura şi practica judiciară au fost consactate în principal trei sensuri :
- cel literal, de virtute, echitate
- în sens restrâns prin jusitiţie se înţelege ansamblul instiuţiuilor prin mijlocirea cărora
funcţia judiciară se poate exercita : instanţele, magistraţii, auxiliarii jusitiţiei
- cel tehnic, potrivit cu care jusitiţia este o funcţie, funcţia de a judeca.Sunt însă
numeroşi autori care atrag atenţia asupra faptului că instanţele de judecată au atribuţii
care exced acestei funcţii, existând numeroase cereri soluţionate de judecători în cadrul
procedurii necontencioase sau în alte materii (de exemplu : procedura declarării
judecătoreşti a dispariţiei şi a morţii, adopţia, procedura punerii sub interdicţie etc).

3
2.2 Activitatea de jurisdicţie

Definiţie
Activitatea organelor judiciare, desfăşurată în vederea rezolvării cauzelor civile este
o activitate de jurisdicţie, adică puterea de a judeca şi de a aplica legea printr-o hotărâre
care va fi dusă la îndeplinire, eventual, prin contrângere.
Aşadar, conceptul de jurisdicţie implică, nu doar rostirea dreptului - iuris/dictio
(activitatea de judecată), ci şi posibilitatea efectivă de valorificare a acelor statuate de
judecător prin hotărâre – imperium (executarea silită).

2.2. Actul jurisdicţional

Definiţie:
Actele jurisdicţionale sunt considerate manifestări de voinţă prin care un organ
cu independenţă funcţională soluţionează, cu putere de lucru judecat, după o procedură
bazată pe principiul contradictorialităţii, litigii juridice, creând, modificând sau
desfiinţând drepturi şi obligaţii pentru părţi precum şi pentru organele de punere în
executare.
Pornind de la acest înţeles dat actelor jurisdicţionale remarcăm fără dificultate că
în sfera lui semantică se circumscrie specificul activităţii judecătorului.
Judecătorul însă, în activitatea sa, întocmeşte sau pronunţă acte care exced
definiţiei actului jurisdicţional, îmbrăcând o natură mixtă, ceea ce ne determină să
punctăm cu claritate trăsăturile actului jurisdicţional:
a) orice act jurisdicţional emană de la un judecător independent şi care se supune
numai legii;
b) activitatea de jurisdicţie se desfăşoară cu respectarea riguroasă a formelor şi
regulilor procedurale prestabilite de lege;
c) soluţiile pronunţate de judecători sunt date cu putere de lucru judecat (relativă
sau absolută), prin urmare asupra a ceea ce s-a judecat într-o cauză nu se mai poate
reveni, odată ce hotărârea a rămas definitivă şi irevocabilă;
În concluzie, trebuie să reţinem că toate actele care emană de la un judecător aflat
în exerciţiul funţiunii îmbarcă un caracter jurisdicţional, chiar dacă unele dintre ele nu se
încadrează în definiţia clasică dată actului jurisdicţional, îmbăcând o natură mixtă, fie
administrativă, fie contractuală.

II. Procesul civil – mijloc de realizare a justiţiei în pricinile civile

1. Noţiune. Definiţie
Persoana ale cărei drepturi civile nu sunt recunoscute ori a fost tulburată în
exercitarea lor se poate adresa instanţei de judecată competentă, pentru a restabili situaţia
de drept.
De asemenea, persoana interesată se poate adresa instanţei de judecată şi pentru
valorificarea unor drepturi sau interese legitime (cererea de adopţie, punere sub
interdicţie, declararea dispariţiei şi a morţii).

4
Sesizarea organului de judecată competent se face prin cererea de chemare în
judecată. Pentru a putea soluţiona litigiul este chemat în faţa instanţei şi pârâtul (cel
despre care reclamanutl pretinde că i-a încălcat sau nesocotit dreptul).
După stabilirea împrejurărilor în care s-au săvârşit faptele, pe bază de probe
administrate direct şi nemijlocit în faţa instanţei, aceasta se retrage pentru deliberare
(chibzuire). În urma analizei probelor şi a coroborării situaţiei de fapt cu normele legale
aplicabile în speţă, judecătorul pronunţă o hotărâre.
Dacă una din părţi nu este mulţumită de soluţia dată prin hotărâre, aceasta poate
fi atacată prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege.
Hotărârile definitive şi irevocabile pot fi puse în executare silită (dacă sunt
susceptibile de executare) în cazul în care debitorul nu-şi îndeplineşte de bună voie
obligaţia.
Această schemă sumară descrisă mai sus ascunde o activitate deosebit de
complexă desfăşurată de organele de jurisdicţie, dar presupune cu necesitate şi prezenţa
altor organe sau persoane (martori, experţi, interpreţi, organe de executare) chemate să
contribuie la rezolvarea conflictelor. În cadrul acestei activităţi, pe de altă parte, între
participanţii la proces se stabilesc anumite raporturi procesuale, acestea dând naştere, de
fapt, procesului civil.
Prin urmare, putem defini procesul civil ca fiind activitatea desfăşurată de
instanţă, părţi, organe de executare şi alte organe sau persoane care participă la
înfăptuirea justiţiei în cauzele civile, precum şi raporturile dintre aceşti participanţi, în
vederea realizării sau stabilirii drepturilor ori intereselor civile deduse judecăţii şi
executării silite a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii, conform
procedurilor stabilite de lege.

2. Sistemul procesului civil

În principiu, procesul civil parcurge două mari faze:


a) faza judecăţii propriu-zise (cognito) – care se desfăşoară în faţa instanţelor de
judecată, de fond, şi se finalizează prin deliberare şi pronunţarea hotărârii, urmată de
judecată în căile ordinare de atac (apel, urmat de recurs, cale extraordinară de atac) etapă
după care hotărârea rămâne definitivă sau/şi irevobilă;
b) faza executării silite (executio) – etapă care include activitatea instanţei de
executare şi a executorului judecătoresc (care îşi îndeplineşte atribuţiile sub controlul
instanţei), activitate în cadrul căreia hotărârea definitivă (definitivă şi irevocabilă) este
adusă la îndeplinire de către organul de executare, din ordinul şi sub controlul instanţei de
judecată.
Faza judecăţii propriu-zise poate avea, la rândul său, mai multe etape.
Astfel, procesul civil începe întotdeauna cu o etapă prealabilă, procedura scrisă, în
care părţile îşi comunică reciproc (prin cuprinsul cererii de chemare în judecată,
întâmpinare şi reconvenţională) pretenţiile şi apărările. Urmează apoi etapa dezbaterilor
în şedinţă de judecată, în cadrul căreia se administrează probele şi se pun cuncluzii pe
fondul cauzei cu privire la pretenţiile şi apărările formulate. Faza judecăţii se termină, în
sfârşit, cu deliberarea şi pronunţarea hotărârii.
Dacă se exercită o cale de atac se trece în faza controlului judiciar, ordinar şi
extraordinar, care urmează în linii mare aceleaşi etape.

5
Nu este obligatoriu însă ca fiecare proces civil să parcurgă toate aceste etape. Spre
exemplu, este posibil ca procesul să se termine fără o judecată propriu-zisă dacă
participanţii renunţă la acţiune sau la drept, tranzacţionează ori lasă în mod copulativ
pricina în nelucrare.
Faza executării silite poate cuprinde şi ea mai multe etape.

III. Consideraţii generale asupra dreptului procesual civil

1. Noţiune
Dreptul procesual civil reprezintă ansamblul normelor juridice care reglementează
modul de judecată de către instanţele judecătoreşti a pricinilor privitoare la drepturile
civile ori la interesele legitime care se pot realiza numai pe calea justiţiei precum şi
modul de executare silită a hotărârilor judecătoreşti sau a altor titluri executorii.
Referindu-ne la drepturile subiective civile, avem în vedere nu numai drepturile
recunoscute de leagea civilă, ci şi pe cele care intră în conţinutul raporturilor de drept
comercial, al familiei, al muncii etc.
Pe de altă parte, trebuie luate în considerare nu numai situaţiile în care se încearcă
valorificarea unui drept subiectiv, ci şi acele situaţii prevăzute de lege, în care se
urmăreşte pe calea justiţiei, realizarea sau apărarea unui interes . De exemplu, posesia ca
stare de fapt este apărată prin intermediul acţiunii posesorilor (art. 674-676 C. proc. civ.).

2. Caracterele dreptului procesual civil


a) Caracterul sancţionar
b) Caracterul reglementar
c) Caracterul formalist
d) Caracterul de drept comun

3. Obiectul dreptului procesual civil îl formează raporturile juridice ce se


stabilesc între participanţii la proces, în cadrul activităţii de examinare şi soluţionare a
cauzelor civile.
Aceste raporturi procesuale sunt multiple şi variate. Desigur, dintre ele,
raporturile dintre părţi şi instanţa de judecată sunt guvernate de cele mai numeroase
reguli.
Pornind de la asemenea considerente, materia dreptului procesual civil a fost
structurată în trei părţi:
- Jurisdicţia - cuprinde regulile ce guvernează organizarea judecătorească şi
competenţa instanţelor de judecată.
- teoria acţiunii civile – arată condiţiile în care o persoană poate obţine
recunoaşterea sau stabilirea drepturilor şi intereselor sale. Acţiunea civilă, aşa cum se va
vedea pe parcursul studiului nostru, constituie principalul element de legătură dintre
dreptul substanţial şi dreptul procesual, reprezentând, în acelaşi timp, în cadrul procesului
civil, punctul de trecere între jurisdicţie şi procedura civilă.
- procedura civilă este cea de-a treia parte a dreptului procesual civil şi conţine
regulile după care se desfăşoară judecata şi executarea silită.

4. Sistemul dreptului procesual civil poate fi, de asemena, împărţit în trei părţi:

6
- partea I – „Noţiuni şi instituţii generale” – tratează problemaitica principiilor
şi instituţiilor comune tuturor fazelor procesului civil;
- partea a doua – „Judecata” – tratează aspecte concrete privind desfăşurarea
ficcărei faze procedurale, precum şi cele care derogă de la procedura de drept comun şi
formează calificări procedurale speciale;
- partea a treia – „Executarea silită” – analizează instituţiile şi formele
procesuale prin care se aduc la îndeplinire, în caz de nevoie, dispoziţiile ce decurg din
diverse titluri executorii.

IV. Legătura dreptului procesual civil cu celelalte ramuri de drept

În ştiinţa dreptului contemporan nu se mai contestă caracterul de sine stătător,


independent, al dreptului procesual civil. Pe de altă parte însă, dreptul procesual civil nu
constituie o ramură a siatemului juridc „izolată într-un turn de fildeş”, existând o
interdependenţă deosebit de accentuată între dreptul prcesual civil şi alte ramuri de drept.

1. Drept procesual civil – drept civil


Corelaţia dintre cele două ramuri de drept dă expresie legăturii dintre formă şi
conţinut. Astfel, dreptul procesual civil este tocmai „mijlocul tehnic” prin care se poate
ajunge la protejarea drepturilor subiective recunoscute de ordinea juridică. Pe de altă
parte, fără existenţa dreptului civil, norma de drept procesual civil ar fi lipsită de obiect.
Norma procesuală este menită să ofere căile cele mai potrivite pentru realizarea
drepturilor subiective consacrate de dreptul material, ea fiind necesară pentru ca dreptul
substanţial să se poată realiza în integritatea sa.

2. Legătura cu dreptul constituţional

Dreptul Constituţional conţine norme cu valoare de principiu pentru toate celelalte


ramuri de drept, consacrând chiar un capitol distinct autorităţii judecătoreşti (cap. IV). În
această parte, Constituţia determină pricipiile fumndamentale ale activităţii judiciare:
principiul independenţei judecătorilor, art. 124 alin.1 arată că: „Justiţia se înfăptuieşte în
numele legii”, iar alin.2 că: „Judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii”,
inamovibilitatea, publicitatea şedinţelor de judecată, dreptul la apărare, desfăşurarea
şedinţei în limba română, legalitatea.

3. Legătura cu dreptul procesual penal

Legătura celor două ramuri de drept este determinată, în principal, de obiectul lor
de reglementare: modul în care se realizează activitatea judiciară.
Prin urmare, între cele două ramuri de drept există asemănări semnificative, dar
şi deosebiri de esenţă.

4. Drept Procesual Civil – Drept administrativ. Drept Financiar

7
În ţara noastră nu există o „justiţie administrativă”; aşadar, procesele privind
raporturile juridice administrative se soluţionează după regulile procedurii civile, de către
instanţele de judecată competente.
Aceleaşi considerente pot fi reţinute şi în ceea ce priveşte dreptul financiar, mai
ales în lumina actualelor reglementări care au transferat în competenţa tribunalelor
specializate litigiile financiare, anterior aflate în competenţa sistemului Curţii de Conturi.
V. Izvoarele dreptului procesual civil

Noţiunea de izvor de drept poate fi analizată în două accepţiuni:


În sens material, prin izvor de drept se înţelege condiţiile socio-economice ce
impun crearea unui ansamblu de norme, iar în sens juridic (formal) tocmai aceste norme,
mijloace specifice, puse la dispoziţia organelor specializate ale statului, exprimate prin
acte normative, care să apere relaţiile economice şi sociale.
În ceea ce priveşte materia Dreptului Procesual Civil aceste acte normative sunt,
în special:
1.Constituţia
2. Legile
Legea care formează dreptul comun în materie este Codul de Procedură Civilă,
intrat în vigoare la 1 dec. 1865 şi care, de-a lungul timpului a suferit numeroase
modificări.
Norme cu caracter procedural se întâlnesc chiar în alte legi, ca, spre exemplu:
Codul Familiei, Codul Muncii, Codul Comercial.
Un izvor foarte important de drept procesal îl constituie totodată Lg. 304/2004,
republicatăpentru organizarea judecătorească, Lg. 303/2004 privind statutul magistraţilor,
republicată, Lg. 317/2004, republicată privind Consiliul Superior al Magistraturii etc.
Alte legi care pot fi considerate izvor de Drept Procesual Civil sunt: Lg. 18/1991
privind Fondul Funciar,Lg. 1/2000, republicate; Lg. 554/2004 a Contenciosului
Administrativ; Lg. 31/1990 privind Societăţile Comerciale, republicată; Lg. 15/1990
privind reorganizarea unităţilor economice de stat ca regii autonome şi societăţi
comerciale; Lg. 26/1990 privind Registrul Comerţului; Lg. 15/1991 privind brevetele de
invenţii; Lg. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială; Lg. 51/1995 privind
organizarea şi exercitarea profesie de avocat; Lg. 64/1995 privind procedura reorganizării
judiciare şi a falimentului; Lg. 7/1996 privind cadastrul şi publicitatea imobiliară etc.
3. Actele normative subordonate legii
În această categorie se includ decretele şi ordonanţele de guvern.
4.Jurisprudenţa. Tratatele şi convenţiile internaţionale
În literatura juridică din ţara noastră, cu mici excepţii, practicii judiciare nu i se
recunoaşte caracterul de izvor de drept. În categoria derogărilor intră totuşi deciziile
Curţii Constituţionale. Astfel, potrivit art. 145 alin. ultim Constituţie: „deciziile Curţii
constituţionale sunt obligatorii şi au putere numai pentru viitor”.
Nu în ultima instanţă, în categoria izvoarelor de Drept Procesual Civil trebuie să
includem şi tratatele şi convenţiile internaţionale care conţin reguli de procedură şi sunt
ratificate de Parlamentul României, în conformitate cu art. 11 alin. (2) şi art. 20 alin. (1)
din Constituţie.

VI. Normele de drept procesual civil

8
1. Clasificare

Normele Dreptului procesual civil reglementează aşa cum am arătat, modul de


judecare a cauzelor civile şi cel privind punerea în executare silită a hotărilor
judecătoreşti sau a altor titluri executorii.
1.1. După obiectul lor, normele procedurale se împart în:
- norme de organizare judecătorească
- norme de competenţă
- norme de procedură propriu-zisă
Aceste norme pot fi, la rândul lor, clasificate în:
- norme de procedură contencioasă
- norme de procedură necontencioasă
- norme de executare silită
1.2.În funcţie de întinderea câmpului de aplicare:
Normele generale (de procedură) reglementează raporturile aplicabile în orice
materie, cu excepţia acelora pentru care s-a instituit o procedură specială
Norme speciale de procedură sunt acelea care prescriu reguli de urmat numai într-
o anumită materie, derogând de la dreptul comun.
1.3.După caracterul conduitei pe care o prescriu:
- Norme procesuale imperative prescriu o conduită de la care părţile nu pot
deroga.
Norme procesuale dispozitive (permisive, supletive) impun o conduită de la care
părţile pot conveni să se abată

2.Acţiunea legilor de procedură civilă

Normele de procedură civilă se aplică în timp, spaţiu şi asupra persoanelor.

2.1. Acţiunea legilor de procedură civilă în timp

Leagea procesuală civilă produce efectele pentru care a fost edictată în tot
intervalul de timp de la intrarea şi vigoare şi până la abrogare. Aşa, fiind, actele şi faptele
ce se produc între momentul intrării în vigoare şi abrogare vor fi supuse legii respective
(tempus regit actum). Legea procedurală nu are putere retroactivă, principiu înscris în art.
15 alin. (2) Constituţie potrivt cu care: „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia
legii penale mai favorabile”.
Acţiunea normelor de procedură civilă în timp prezintă anumite particularităţi în privinţa
normelor de organizare judecătorească, de competenţă şi de procedură propriu-zisă.

2.2.Acţiunea normelor de procedura civila in spatiu

Actiunea legilor de procedura civila in spatiu este guvernata de principiul


teritorialitatii, in sensul ca legile romane se aplica pe intreg teritoriul tarii.

2.3. Actiunea legilor de procedura civila asupra persoanelor

9
Consacrarea în Constituţie a principiului egalităţii cetăţenilor „în faţa legii şi a
autoritatilor publice, fără privilegii şi fără discriminari” (art.16 alin.1) face ca acţiunea
legilor de procedura civila asupra persoanelor să nu ridice probleme deosebite.

TEME DE VERIFICARE

1.Explicitaţi înţelesul noţiunilor de jurisdicţie şi activitate jurisdicţională;


2. Dezvoltaţi noţiunea de act jurisdicţional;
3. Definiţi dreptul procesual civil;
4. Dreptul procesual civil aparţine dreptului public sau dreptului privat?Argumentaţi.
5. Clasificaţi normele de drept procesual civil. Dezvoltaţi această clasificare.
6. Dezvoltaţi particularităţile acţiunii normelor de drept procesual civil în timp.

SPEŢE

1. P.F. a chemat În judecată pe P.H. pentru ca prin hotărârea ce se va ponunţa să


se dispună sistarea stării de indiviziune asupra unei locuinţe din Iaşi.
Judecatoria Iaşi a admis în parte acţiunea, soluţie împotriva căreia a declarat apel
P.F.
Tribunalul Iaşi a admis apelul şi a schimbat hotărârea atacată în sensul admiterii
în întregime a acţiunii.
Hotărârea tribunalului a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de
P.H.
Împotriva deciziei instanţei de recurs a declarat contestaţie în anulare P.H., cu
motivarea că în soluţionarea recursului, completul a fost alcătuit cu încălcarea normelor
referitoare la incompatibilitate deoarece unul dintre judecătorii care au luat parte la
judecata apelului a luat parte şi la judecata recursului.
Contestaţia în anulare a fost admisă cu motivarea că dispoziţiile legale referitoare
la incompatibilitate sunt instituite sub sancţiunea nulităţii absolute, fiind aplicabile
disp.art.317 pct.2 C.proc.civ., potrivit cărora hotărârile irevocabile pot fi atacate cu
contestatie în anulare dacă hotărârea a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine
publică referitoare la competenţă.
Cerinţe:
1. Cum se clasifica normele de competenta in functie de obiectul lor de
reglementare?
2. Este legala solutia de admitere a contestatiei in anulare?

2. L.I.şi L.P. au chemat în judecata pe N.P. într-o acţiune posesorie.


Acţiunea a fost respinsă ca nefondată.
împotriva hotărârii au declarat apel reclamanţii. Instanţa de apel, în compunere de
trei judecători, a admis apelul şi a schimbat hotărârea, în sensul admiterii acţiunii.

10
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs N.P., motivând că, potrivit
prevederilor art.105 alin.1 şi art. 108 C.proc.civ., actele de procedură îndeplinite de un
judecător necompetent sunt nule, ori apelul se judecă de către doi judecatori.
Cerinţe:
1.Cum se clasifica normele de procedura dupa conduita impusa partilor?
2.Ce ar trebui sa decida instanta de recurs si cum isi va motiva solutia?

3. P.F., domiciliat în municipiul Bacău, prin acţiunea introdusa la Judecatoria


Bacău, unde soţii au avut ultimul domiciliu, a chemat în judecată pe soţia sa P.E.,
domiciliată în Zimnicea, judeţul Teleorman, cerând să se dispună desfacerea căsătoriei
dintre ei întrucât soţia a părăsit domiciliul conjugal.
Judecătoria Bacău a admis acţiunea şi a declarat desfăcută căsătoria din vina soţiei
pârâte.
Împotriva hotărârii a declarat apel procurorul cu motivarea că hotărârea a fost
pronunţată de o instanţă necompetentă teritorial, deoarece la data introducerii acţiunii nici
unul dintre soţi nu mai avea domiciliul în raza judecătoriei Bacău.
Cerinţe:
1. Cum se clasifica normele de procedura dupa intinderea cdampului de
aplicare?
2. Care este corelatia dintre normele generale si cele speciale?
3. Ce a decis instanta de apel? (vezi art. 5 alin., teza1 si art.607)

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

1. V.M.CIOBANU – Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I – Teoria


generală, Editura Naţional, Bucureşti, 1999, p. 8-31;123-195;
2. I.LEŞ – Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, 2001, p. 3-31;
3. FL. MĂGUREANU - Drept procesual civil, Editura All Beck, ediţia a VII-a, p.1-
27;
4. I. DELEANU – Tratat de procedură civilă, vol.I, Editura Servo-Sat, Arad, 2000,
p. 11-31;
5. G.BOROI, D.RĂDESCU – Codul de procedură civilă comentat şi adnotat,
Editura All, ediţia aII-a, Bucureşti, 1996,p.5-10;
6. D.RADU, GHE.DURAC – Drept procesual civil, Editura Junimea, Iaşi, 2001, p.
7-30;
7. M.TĂBÂRCĂ –Drept procesual civil, vol.I, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004;
p. 7-32;
8. L.DĂNILĂ, CL.ROŞU – Drept procesual civil, ediţia a IV-a, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004, p.1-23;
9. I.STOENESCU, S.ZILBERNSTEIN – Drept procesual civil.Teoria
generală.Judecata la prima instanţă.Hotărârea – Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983, p. 21-86;
10. E.HEROVANU – Principiile procedurei judiciare, vol. I, Institutul de Arte
Grafice “Lupta” N.Stroilă, Bucureşti, 1932, p. 303-331.

11
CURS II

PRINCIPIILE DREPTULUI PROCESUAL CIVlL

I. Notiuni introductive. Definitie. Importanta

12
II. Analiza principiilor

1. Principiul legalitatii
2. Principiul independentei judecatorilor si supunerii lor numai legii
3. Principiul aflarii adevarului
4. Principiul disponibilitatii
5. Principiul rolului activ al judecatorului
6. Principiul egalitatii
7. Principiul dreptului la aparare
8. Principiul contradictorialitatii
9. Principiile publicitatii, oralitatii, nemijlocirii si continuitatii
10. Limba oficiala

I. Notiuni introductive. Definitie. Importanta

Principiile fundamentale ale Dreptului Procesual Civil reprezintă reguli


esenţiale ce dermină structura procesului şi guvernează întreaga activitate judiciară.
Ele prezintă nu numai o importanţă teoretică, ci şi una de politică legislativă
şi, nu în ultimul rând, o importanţă practică, înţelegerea lor ajutând la fundamentarea
structurii şi mecanismelor intime de funcţionare ale procesului civil.

II. Analiza principiilor

1. Principiul legalitatii

Principiu fundamental al activităţii tuturor organelor statului chemate să


asigure respectarea legilor şi a prevederilor cerinţelor democratice, legalitatea este cu
atât mai mult o cerinţă fundamentală a activităţii instanţelor judecătoreşti.
Principiul îşi are consacrarea în primul rând în Constituţia României, fiind de
aplicaţie generală în toate domeniile dreptului.
Aşadar, ceea ce este hotărâtor pentru realizarea legalităţii în desfăşurarea
procesului civil se poate exprima succint prin următoarele cerinţe:
- activitatea judiciară- de judecată şi de control - trebuie să se înfăptuiască de
către organele jurisdicţionale prevăzute de lege, în compunerea şi potrivit competenţei
stabilite;
- respectarea strictă a formelor şi condiţiilor pe care legea le prevede cu privire
la întocmirea sau aducerea la îndeplinire a actelor de procedura;
- urmărirea realizării scopului final al procesului – descoperirea adevărului şi
aplicarea corectă a legii.

13
Trebuie să menţionăm că principiul legalităţii se bucură, în vederea
realizării lui, de numeroase garanţii juridice .

2. Independenţa judecătorilor şi supunerea lor numai legii

Potrivit art.124 alin. 3 Constituţie: „ judecătorii sunt independenţişi se supun


numai legii şi trebuie să fie imparţiali”. Acest text este reluat în art.1 alin.3 din Lg.
Nr.303/2004 (r) privind statutul judecătorilor şi procurorilor.
În general, problema independenţei judecătorului se analizează din punct de
vedere didactic, sub două aspecte : independenţa funcţională şi independenţa
personală.
Independenţa funcţională presupune, pe de o parte, ca organele care judecă să
fie adecvate acestei funcţii, adică să nu aparţină executivului sau legislativului, iar, pe
de altă parte, ca organele care judecă să fie independente în exercitarea funcţiilor lor,
deci să nu fie supuse ingerinţelor din partea puterii legislative,executive sau părţilor.
Aceste cerinţe se regăsesc consacrate în art.124 alin 1 şi 3 şi art.125 alin.1 şi 3
din Constituţie.
Independenţa personală se realizează prin consacrarea şi respectarea unor
garanţii precum:
-Inamovibilitatea judecătorilor numiţi de Preşedintele Romaniei.
Potrivit art.125 alin.1 Constituţie şi art. 2 alin.1 Lg.303/2004(r): „Judecătorii
numiţi de Preşedintele României sunt inamovibili, în condiţiile legii”, prin
inamovibilitate înţelegându-se dreptul pe care îl au persoanele care deţin această
funcţie de a fi protejate faţă de orice măsură arbitrară care priveşte îndepărtarea lor
din funcţie, retrogradarea, transferarea sau chiar promovarea, fără consimţământul lor.
Regulile privind inamovibilitatea judecătorilor sunt stabilite de Lg.303/2004(r), toate
măsurile amintite anterior putând fi dispuse de către o autoritate distinctă faţă de cea
administrativă (Ministerul Justiţiei), Consiliul Superior al Magistraturii.
-Modul de recrutare al judecătorilor
Dupa cu am menţionat deja, în România judecătorii sunt numiţi de către
Preşedintele ţării, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii. Numirea de
către Preşedinte are, în fapt, un caracter formal, selectţa făcându-se în concret printr-
un examen organizat şi validat de către Consiliul Superior al Magistraturii, lista cu
propuneri cuprinzându-i pe cei care au promovat examenul, în limita locurilor
disponibile.
-Durata numirii.
În realizarea principiului independenţei, judecatorii sunt menţinuţi în funcţie până
la împlinirea vârstei de pensionare, dacă nu intervine vreao altă cauză de încetarea a
funcţiei, potrivit art. 65 Lg. 303/2004 (r).
- Colegialitatea
Anonomatul deciziei constituie o protecţie pentru magistrat contra intrigilor,
ameninţărilor şi temerilor. Sistemul judecăţii colegiale se realizează însă, în prezent,
doar în gaţa instanţelor de control judiciar, prin intermediul căilor de atac al apelului

14
şi recursului (art.54 alin.2 Lg. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată) ori
în cadrul competelor specializate, cum este, spre exemplu, cel care judecă litigiile de
muncă (art. 55 alin.1 Lg. 304/2004).
- Fixarea salariului magistratilor
Salariile magistratilor sunt fixate (?) intr-un cuantum adecvat cu starea, demnitatea
si responsabilitatea functiei lor;
- Incompatibilitatile
Neavând posibilitatea de a îndeplini nici o alta funcţie cu excepţia celei didactice
din învăţământul superior (art.125 alin.3 Constituţie) , judecătorul este pus la
adăpostul pronunţării unor hotărâri bazate pe subiectivism, restrângându-se totodată
sfera posibilelor influenţe din exterior.

3. Principiul aflarii adevarului

Potrivit art.129 alin.5 C.proc.civ.: „ judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate


mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză,
pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei
hotărâri temeinice şi legale”.
Principiul aflării adevărului implică astfel cerinţa ca toate împrejurările de fapt
ale cauzei să fie stabilite de către instanţă în deplină concordanţă cu realitatea,
judecătorului punându-i-se la dispoziţie o serie de mijloace adecvate, printre care şi
posibilitatea de a administra probe din oficiu: „el va putea ordona administrarea
probelor necesare chiar dacă părţile se împotrivesc”.

4. Disponibilitatea partilor in procesul civil

Spre deosebire de procesul penal care este guvernat de principiul oficialităţii,


procesul civil este caracterizat de disponibilitate, părţile putând dispune de obiectul
procesului şi de mijloacele procesuale acordate de lege.
În conţinutul său, principiul disponibilităţii cuprinde următoarele drepturi:
- Dreptul persoanei interesate de a porni sau nu procesul civil;
- Dreptul de a determina limitele cererii de chemare în judecată sau ale apărării;
- Dreptul de a face acte de dispoziţie;
- Dreptul de a ataca sau nu hotărârea şi de a stărui sau nu în calea de atac
exercitată;
- Dreptul de a cere executarea hotărârilor judecătoreşti.

15
5. Principiul rolului activ al judecatorului

Principiul rolului activ al judecătorului ar putea fi redat ca fiind o regulă care


reflectă, ca drept recunoscut si obligaţie impusă prin lege, iniţiativa şi autonomia
judecătorului în tot ceea ce priveşte desfăşurarea activităţii judiciare în pricinile civile.
Chiar dacă procesul civil apără interese particulare, rolul activ al judecătorului, mai
diminuat decât în procesul penal, se impune cu necesitate, întrucât tinde să atenueze
diferenţele de ordin social şi economic dintre părţi, să asigure un echilibru procesual şi
prin aceasta principiul egalităţii.
Potrivit art.129alin.2,4,5 C.proc.civ.: „Judecătorul va pune în vedere părţilor
drepturile şi obligaţiile ce le revin în calitatea lor în proces şi va stărui, în toate fazele
procesuale, pentru soluţionarea amiabilă a cauzei;
Cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă în
susţinerea pretenţiilor şi apărărilor lor, judecătorul este în drept să le ceară acestora să
prezinte explicaţii, oral sau în scris, precum şi să pună în dezbaterea lor orice
împrejurări de fapt ori de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în
întâmpinare.
Judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a
preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi
prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei
vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă
părţile se împotrivesc”.
Rolul activ al judecătorului în procesul civil este concretizat şi în
numeroase alte dispoziţii cuprinse în C.proc. civ.

6. Principiul egalităţii părţilor în faţa justiţiei

Principiul egalităţii, consacrat în art.16 alin.1 Constituţie: „Cetăţenii sunt egali


în faţa legii şi a autorităţilor publice , fără privilegii şi fără discriminări”, se înfăţisează
ca o regulă esenţială pentru toate societăţile moderne şi democratice.
Particularizând, art.10 D.U.D.O. precizează că: „orice persoană are dreptul în
deplină egalitate, ca litigiul său să fie examinat în mod echitabil şi în mod public de un
tribunal independent şi imparţial

7. Principiul dreptului la apărare

Fiind strâns legat de principiul contradictorialităţii, dreptul la apărare este


consacrat în mod distinct ca principiu constituţional.

16
Potrivit art.24 alin.1 Constituţie: „ dreptul la apărare este garantat”, iar alin.2
prevede că: „ în tot cursul procesului părţile au dreptul să fie asistate de un avocat ales
sau numit din oficiu”. Principiu iţi găseşte consacrarea şi în art. 15 Lg.304/2004(r).
În literatura de specialitate se arată că dreptul la apărare are doua sensuri:
- ansamblul drepturilor şi garanţiilor procesuale puse la îndemana tuturor
părţilor din proces pentru a li se asigura susţinerea şi valorificarea în justiţie a
intereselor lor legitime
-dreptul părţilor din proces de a fi asistate sau reprezentate de un avocat sau
juristconsult.
Dacă ne referim la cea de-a doua accepţiune a principiului trebuie să arătăm că
în procesul civil asistenţa judiciară nu este obligatorie, părţile fiind libere să aprecieze
cum pot fi mai bine apărate interesele lor legitime.
Pe de altă parte, potrivit art.74: „ cel care nu e în stare să facă faţă cheltuielilor
unei judecăţi, fără a primejdui propria sa întreţinere sau a familiei sale poate solicita
asistenţă judiciară”.
Din perspectiva principiului tratat, potrivit art.75 alin.1 pct.2 C.proc.civ,
asistenţa judiciară cuprinde : „apărarea şi asistenţa gratuită, printr-un avocat delegat de
baroul avocaţilor”.
Asistenţa judiciară gratuită se acordă, la cerere, de către instanţa învestită cu
judecarea pricinii (art.76-79 C.proc.civ.), fiind asimilată asistenţei judiciare din oficiu
acordată în procesul penal.
Dispoziţiile art.80-81 C.proc.civ. sunt, de asemenea, aplicabile.

8. Principiul contradictorialităţii

Contradictorialitatea desemnează posibilitatea acordată părţilor de a discuta şi


argumenta orice chestiune de fapt sau de drept care apare în cursul procesului civil, la
iniţiativa lor sau a instanţei, ţn scopul pregătirii, pronunţării şi susţinerii hotărârii.
Aşadar, acest principiu fundamental al dreptului procesual civil dă posibilitatea
părţilor aflate în litigiu să participe în mod activ la apărarea drepturilor şi pretenţiilor
lor, la argumentarea şi probarea acestora , prin combaterea şi discutarea susţinerilor
făcute de fiecare din părţi, precum şi cu privire la iniţiativele instanţei luate în
exercitarea rolului său activ.
După cum se poate observa, contradictorialitatea guvernează atât raporturile
dintre părţi, cât şi raporturile dintre părţi şi instanţă.
În unele cazuri justificate îndeosebi de urgenţa sau eficienţa măsurilor, legea
îngaduie ca provizoriu contradictorialitatea să fie înlaturată, cum ar fi în cazul
asigurării dovezilor, al sechestrului asigurător şi popririi asigurătorii şi în cazul
ordonanţei preşedinţiale. Ulterior însş contradictorialitatea este restabilită, pentru că în
toate aceste cazuri judecata în căile de atac se face cu citarea părţilor.

17
9. Principiul publicităţii

Potrivit art.127 din Constitutţe: „şedinţele de judecată sunt publice, afară de


cazurile prevăzute de lege”. Dispoziţii similare se găsesc înscrise şi în art.12
Lg.304/2004(r) precum şi în art.121 alin.1 C.proc.civ.
In vederea asigurarii publicitatii, sedintele se tin de regula, la sediul instantei –
stabil si cunoscut –in zilele si la orele anume fixate, iar pentru fiecare sedinta se
intocmeste, potrivit art.125 C.proc.civ., o lista cu procesele care se judeca in acea zi si
care se afiseaza cu cel putin o ora ininte de inceperea sedintei.
Principiul publicitatii cunoaste însa şi excepţii, îngăduite chiar de textul
constituţional. Ca, spre exemplu, cele prevăzute în art. 121 alin. 2 şi 3 C.proc.civ.

10. Principiul oralităţii dezbaterilor

Principiul oralităţii este consacrat în mod expres în art.127 C.proc.civ. potrivit


cu care: „pricinile se dezbat verbal, dacă legea nu dispune altfel”, dar referiri la
oralitate se fac şi în alte texte din Codul de procedură civilă precum: art.29 alin.1, 68
alin.2, 82 alin.2, 118 alin.3, 128 alin.2,3, 186 etc.
Acest principiu se leagă indisolubil de principiul publicităţii, cel din urmă
neputând exista în absenţa celui dintâi. Prin urmare, în temeiul oralităţii, preşedintele
completului are obligaţia , sub sancţiunea nulităţii hotărârii, de a da păţilor cuvântul
pentru a-şi susţine oral pretenţiile, a discuta regularitatea actelor de procedură, a
propune probe şi a formula concluzii.

11. Principiul nemijlocirii

Nemijlocirea este strâns legată de principiul aflării adevărului şi constă, pe de o


parte, în obligaţia instanţei de a cerceta în mod direct toate elementele care interesează
dezlegarea pricinii, iar pe de altă parte, implică cerinţa ca judecarea cauzei să se facă,
pe cât posibil, de acelaşi complet de judecată şi într-o singură şedinţă, care să se
încheie cu deliberarea şi pronunţarea hotărârii. Această din urmă cerinţă, nu poate fi de
multe ori respectată în practică, întrucât administrarea unor probe presupune prin ea
însaşi mai mute termene de judecată (de exemplu, proba cu expertiza).
Pentru anumite necesităţi, de cele mai multe ori preîntâmpinarea unor
dificultăţi în administrarea sau conservarea unor probe, prin lege sunt reglementate şi
excepţii de la principiu, precum cele prevăzute în : art.169, art.235 si urm, art.160, 254
alin.2, art.40 alin4 C.proc.civ.

18
12. Principiul continuităţii. Celeritatea în procesul civil

Principiul continuităţii implică soluţionarea întregului proces de către acelaşi


complet, pe cât posibil într-o singură şedinţă de judecată, la sfârşitul căreia să aibă loc
deliberarea şi pronunţarea hotărârii.
Aplicarea acestui principiu ar duce însă uneori la încălcarea altor principii, cum
ar fi cel al dreptului la apărare în cazul în care una din părţi ar trebui să aducă noi
dovezi pentru a se apara împotriva unor pretenţii ridicate de cealaltă parte în timpul
dezbaterilor şi al contradictorialităţii.
Adeseori este necesară administrarea unor probe care parcurg mai multe
termene procesuale (expertiza, cercetarea la faţa locului), perioadă în care judecătorii
care au format completul sunt schimbaţi din motive obiective: deces, concediu de
maternitate, promovare în funcţie, detaşare, delegare etc. Ca urmare, în fapt, aplicarea
practică a acestui principiu este limitată la cerinţa ca hotărârea să fie pronunţată de
aceeaşi judecători în faţa cărora s-au pus concluziile în fond (art.256, 304 pct.2
C.proc.civ.).
Neputându-se vorbi, astfel, de respectarea integrală a principiului continuităţii,
şi pentru a asigura totuşi finalitatea principală a acestuia- soluţionarea rapidă a litigiilor
deduse judecăţii, se cere respectat în corelaţie principiul celerităţii.
Celeritatea exprimă cerinţa desfăşurării ritmice, operative, dinamice a
procesului civil, ceea ce asigură calitatea şi forţa persuasivă a actelor sale finalizatoare.
Codul de Procedură civilă, mai ales prin recentele sale modificări, oferă
numeroase garanţii ale realizării acestui principiu. Mentionam cu titlu de exemplu,
dispoziţiile înscrise în art.114¹ alin.3, art.581 alin.3, art.87 alin.1 pct.8, art.114¹ alin.4,
art.282¹ C.proc.civ.

13. Principiul desfăşurării procedurii judiciare în limba română

Constituţia României consacră principiul potrivit cu care „ procedura judiciară


se desfăşoară în limba română”, principiu reluat de art.14 alin.1 Lg. 304/2004 (r).
În concordanţă însă cu dispoziţiile art.6 alin.1 din Constituţie, care garantează
persoanelor aparţinând minorităţilor naţionale dreptul la exprimarea identităţii lor
etnice, culturale, lingvistice şi religioase, precum şi cu principiul egalităţii tuturor
cetăţenilor, art.128 alin.2 din Legea fundamentală instituie şi o importantă excepţie.
Potrivit acestui text: „Cetăţenii aparţinând minorităţilor naţionale, precum şi
persoanele care nu înţeleg sau nu vorbesc limba româna au dreptul de a lua cunoştinţă
de toate actele şi lucrările dosarului, de a vorbi în instanţă şi de a pune concluzii prin
interpret.

19
TEME DE VERIFICARE

1. Explicitaţi noţiunile de control judiciar, control judecătoresc şi conntrol


administrativ-jurisdicţional.Sesizaţi diferenţele;
2. Enumeraţi cel puţin cinci garanţii ale independenţei personalea
magistraţilor;
3. Conţinutul inamovibilităţii;
4. Analizând avantajele şi dezavantajele judecăţii colegiale, exprimaţi-vă
punctul de vedere cu privire la compunerea completelor de judecată în sistemul de
drept actual;
5. Analizaţi în concret, în funcţie de fiecare mijloc de probă în parte,
posibilitatea judecătorului de a administra probe din oficiu;
6. Dezvoltaţi conţinutul principiului disponibilităţii părţilor în procesul civil;
7. Conţinutul principiului dreptului la apărare;
8. Aplicaţii ale principiului contradictorlalităţii conţiunute în normele de drept
procesual civil;
9. Enunţati cel puţin cinci garanţii ale realizării principiului celerităţii în
procesul civil.

SPEŢE

1. La judecata în fond a unei pricini civile B, pîrăt, învederează instanţei că


doreşte să-şi angajeze apărător.
Instanţa respinge cererea acestuia şi îi acordă cuvântul pe fond, ieşind în
pronunţare.

20
Împotriva soluţiei pârâtul declarş apel, invocând încălcarea unui principiu de
drept procesual civil.
Cerinţe:
Care este acesta? Cum trebuia să procedeze judecătorul de la instanţa de fond?

2. N.S. a chemat în judecată pe T.D. pentru a-i restitui un videocasetofon “


Panasonic”. Judecatoria respinge acţiunea ca neântemeiată.
Reclamantul declară apel, solicitând casarea hotărârii primei instanţe întrucât nu
a dat cuvântul pe fond pârâtului T.D.; ca atare, a fost încălcat un principiu fundamental al
procesului civil.
Cerinţe:
Care este acest principiu? Ce va decide tribunalul ?

3. A.M. a introdus acţiunea împotriva lui Ghe.Z., cerând ca prin hotărârea ce se va


pronunţa acesta să fie obligat la plata unor sume de bani, reprezentând chiriile pentru
folosinţa unui imobil, proprietatea lui A.M., pe care cu mult timp în urmă îl închiriase
pârâtului.
După închiderea dezbaterilor, cu ocazia deliberării, instanţa, constatând că
dreptul la acţiune este prescris şi făcând aplicaţia art.18 D.167/58, conform căruia
instanţa este obligată să cerceteze din oficiu dacă dreptul la acţiune sau executare silită
este prescris, a respins cererea lui A.M.
Cerinţe:
Care ar fi motivele de apel şi ce hotărăşte instanţa ierarhic superioară?

4. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, respinge acţiunea în revendicare formulată


de reclamanta A.I., împotriva pârâţilor B.E. şi B.R., considerând că reclamanta trebuie să
formuleze acţiune şi îmotriva lui I.E., care este proprietarul unei jumătaţi din imobilul ce
face obiectul acţiunii.
Hotărârea a fost criticată de către reclamantă pentru faptul că instanţa nu a pus în
discuţie necesitatea chemării în judecată a coproprietarului I.E.
Cerinţe:
Ce hotărăşte instanţa superioară şi cum motivează?

5. O.A. a chemat în judecată pe B.J. pentru ca prin hotărârea judecătorească să i se


recunoască dreptul de proprietate asupra a 2/3 din imobilul înscris în Cartea Funciară a
Comunei Avrig, judeţul Sibiu şi pentru a se dispune ieşirea din indiviziune a imobilului
sus menţionat.

21
Judecătoria Sibiu prin încheiarea din 16.03.1994 a admis în principiu cererea de
ieşire din indiviziune, a stabilit calitatea de copărtaş a reclamantului şi a pârâtei B.J. şi
cotele de ¾ pentru primul şi ¼ pentru pârâta.
Apelul introdus de pârâtă ţn termen urmează să fie soluţionat de instanţa
superioară.
Cerinţe:
Există vreun motiv de apel?
Ce a decis în speţă instanţa de apel şi cum şi-a motivat soluţia?

BIBLIOGRAFIE:

1.V.M.CIOBANU – Tratat teoretic şi practic de procedură civilă, vol.I – Teoria


generală, Editura Naţional, Bucureşti, 1999, p. 12-31;
2.I.LEŞ – Tratat de drept procesual civil, Editura All Beck, 2001, p.33-53 ;
3.FL. MĂGUREANU - Drept procesual civil, Editura All Beck, ediţia a VII-a, p.28-
47;
4.I. DELEANU – Tratat de procedură civilă, vol.I, Editura Servo-Sat, Arad, 2000,
p.31-41;
5.D.RADU, GHE.DURAC – Drept procesual civil, Editura Junimea, Iaşi, 2001, p.31-
60;
6.M.TĂBÂRCĂ –Drept procesual civil, vol.I, Editura Global Lex, Bucureşti, 2004;
p.33-75;
7.L.DĂNILĂ, CL.ROŞU – Drept procesual civil, ediţia a IV-a, Editura All Beck,
Bucureşti, 2004, p.24-40.

22