Sunteți pe pagina 1din 5

Rondelul rozelor ce mor

Alexandru Macedonski
"Rondelul rozelor ce mor" a aparut in volumul "Poema rondelurilor" (1927), in data reala de
redactare este 13 mai 1916. Preocupat de perfectiunea formelor, poetul nu face decat sa amplifice o
sugestie, aceea a mortii care se insinueaza treptat in gandirea comuna. Poemul este compus din doua
catrene si o strofa de cinci versuri, tema centrala fiind moartea si fanarea rozelor, ca o proiectie a
sentimentului de melancolie al poetului pus in fata inevitabilului vietii ireversibile. "Rondelul rozelor ce
mor" este o "fotografie miscata" fata de rondelul anterior, al "rozelor de august", continuand meditatia
melancolica pe tema trecerii timpului ajunsa acum la punctul final, al extinctiei florale, pentru eul liric,
momentul fiind al spulberarii tuturor iluziilor: "E vremea rozelor ce mor,/ Mor in gradini si mor si-n
mine - / S-au fost atat de viata pline,/ Si azi se sting asa usor." Rondelul identifica fiinta umana cu roza
trecatoare: ambele sunt entitati efemere, cu durata scurta de viata, diferenta dintre ele, fiind neinsemnata.
Rozele, forme efemere de frumusete, sunt sensibile: "Si azi se sting asa usor". Vremea rozelor ce mor este
simtita ca un moment al extinctiei: "In tot, se simte un fior./ O jale e in orisicine./ E vremea rozelor ce
mor - / Mor in gradini si mor in mine." Jalea eterna a lumii se instituie si asupra rozelor, lipsite ,de aparare
impotriva timpului necrutator. Rozele "mor in gradini" si disparitia lor se rasfrange si asupra poetului.
Lumea este invaluita de acest sentiment al stingerii treptate a vietii: exista. in planul intim al poeziei, un
fior al mortii care cuprinde toate formele vii.
Versul intai stabileste coordonatele temporale ale fanarii, prin folosirea Sugestiei:
timpul este trecator, rozele sunt pline de viata la inceput, insa ele se faneaza, se "trec", se supun timpului
neiertator, care nu presupune circularitatea, revenirea, repetitia. Folosirea conjunctiei si denota tristetea
fiintei, o consecinta a cauzalitatii lumii cunoscute, dupa care toate evenimentele se justifica printr-o
motivare intrinseca. Acest "si" exprima si puterea de rezistenta scazuta a biologicului in fata temporalului,
rozele fiind parasite treptat de "energia vitala", lipsite de puterea de supravietuire. Stingerea lor este o
consecinta a conditiei biologice efemere si, prin sugestie, si a celei umane. Gradinile sunt locurile unde se
desfasoara aceste tragedii citadine, cu rasfrangere asupra vietii umane. Substantivele care definesc starea
de tristete sunt concentrate de poet intr-o dispozitie savanta: "fior", "jale", "valmasaguri de suspine".
Poetul reia si amplifica sentimentul disparitiei treptate, al mortii, folosind un sinonim metaforic pentru
verbul "mor", "se sting".
Sonoritatile versurilor care genereaza starea de catharsis sunt date de rimele alternative sau
imbratisate: abba, abab, abbaa.

Finalul poeziei sugereaza imaginea trista a lumii pierdute, lipsite de orice speranta de regenerare:
"Pe sub amurgu-ntristator/ Curg valmasaguri de suspine,/ Si-n marea noapte care vine/ Duioase-si pleaca
fruntea lor... -/ E vremea rozelor ce mor." Moartea rozelor, la fel ca a fiintelor umane, intristeaza iritreg
universul, poetul personalizand, cu reflectare asupra sa, un fenomen al naturii, amurgul, devenit "ntristator".
Fanarea este fenomenul esential care determina tristetea poetului: poetul foloseste simbolul
rozelor pentru a exprima sentimentul trecerii rapide a timpului,
Roza, alaturi de crin, devine simbolul betiei vietii trecatoare, incapabila de mortalizare, de
regenerare. Sufletul omului moare prin aceasta floare, poetul se simte imbatranit la curgerea timpului,
trece de la starea de extaz la aceea de resemnare, de coplesire in fata greutatilor vietii, iar starea sa de
elevatie se curma brusc. in "Les Fleurs", de Mallarme, starea de elevatie crepusculara se frange, in
acelasi mod, instantaneu: "Et tu fis la blancheur glotante des lys/ Qui roulant sur des mers de soupirs qu
elle effleure/ a travers de l encens is des horizons palis/ Monte reveusement vers la lune qui pleure."
Moartea rozei genereaza un sentiment "intristator", pentru ca ea condenseaza, in clipe, putine, timpul;
viata omului, prin corespundere, se asociaza aceleiasi stari de trecere: exista un elan ascensiv, un punct
de apogeu si o prabusire brusca. "Corespondentele" se realizeaza aici intre starea sufleteasca interioara a
poetului
si degradarea biologica rapida a rozei, tloarea cu cel mai puternic eian vital, aar si supusa din plin fluxului
rapid al timpului.
Teme si motive ale poeziei "Rondelul rozelor ce mor"
Rozele, simboluri ale efemerului biologic, ale tristetii generate de trecerea timpului.
amurgul, timp al stingerii treptate, al extinctiei vegetale si a luminii.
Corespondenta dintre moartea rozelor si starea de tristete a poetului.
Lumea trecatoare, vazuta de poet ca o extrapolare a lumii efemere, a biologicului.
Fiorul existential dat de sentimentul efemeritatii, de lumea trecatoare a rozelor si de
incapacitatea lumii vii de a opri fenomenul mortii.
Gradinile, simbol al lumii aflate in stare de gratie si de echilibru.
"Marea noapte", simbolul cel mai puternic al lumii care se indreapta spre neant, spre abisul
existential.
antinomia, dar si complementaritatea dintre viata si moarte: rozele reprezinta viata, dar si
moartea, pentru ca se faneaza repede, supuse entropiei rapide, trecerii spre nefiinta. Moartea rozelor
genereaza tristetea poetului, pentru ca sugestia mortii il inscrie pe o curba existentiala coboratoare.

Rondelul rozelor ce mor


Alexandru Macedonski

Aparut postum (in 1927), volumul "Poema rondelurilor"instaureaza un anume


echilibru in lirica macedonskiana , prin perfectiunea structurala a poeziilor ca si prin
inflexiunile invaluitoare ale versurilor.
Volumul "Poema rondelurilor" cuprinde mai multe cicluri:"Rondelurile pribege",
"Rondelurile celor patru vanturi", "Rondelurile rozelor", "Rondelurile Senei", "Rondelurile
de portelan".
Dintre acestea, ultimele doua cicluri, "continand momente tipice ale Occidentului
si Orientului, alcatuiesc infernul si paradisul lui Macedonski, atat de obsedat de
Divina Comedie" (G. Calinescu).
Rondelul este o poezie cu forma fixa alcatuita, de re gula, din 13 versuri, trei catrene si
un vers izolat"): schema compozitionala a rondelului impune repetarea versurilor 1 si 2 in
pozitiile 7 si 8. Versul final este identic cu primul vers. in rondel exista doar doua rime.
"Rondelul rozelor ce mor" (scris in 1916), este inspirat, aparent, de viata efemera
a florilor; privita in profunzime,tema poeziei o constituie moartea ca destin universal,
harazit atat oamenilor cat si naturii"
1. "E vremea rozelor ce mor,
2. Mor in gradini, si mor si-n mine - 3. S-au fost atat de viata pline,
4. Si azi se sting asa usor.
5. In tot se simte un fior.
6. O jale e in orisicine.
7. E vremea rozelor ce mor 8. Mor in gradini si mor si-n mine.
9. Pe sub amurgu-ntristator
10. Curg valmasaguri de suspine,
11. Si-n marea noapte care vine
12. Duioase-si pleaca fruntea lor... 13. E vremea rozelor ce mor."
Tema enuntata mai sus se concretizeaza prin mai multe mijloace:

Repetarea versului "E vremea rozelor ce mor" (care ocupa pozitiile 1, 7 si 13,
conform regulilor rondelului).
Din multitudinea de aspecte ale toamnei, poetul s-a oprit doar asupra mortii
trandafirilor - frumoasele, perfectele si gingasele flori ale verii.
Folosirea refrenului constituie si primul element simbolist al poeziei.
Existenta a doua planuri: unul exterior (alcatuit din multimea rozelor care mor in
gradini) si unul interior, sugerand starile sufletesti ale poetului, determinate de acest
tablou: durere adanca ("mor si-n mine"), nostalgie dupa vremea cand rozele erau "de
viata pline", constiinta unui destin comun. Se stabileste astfel o relatie ascunsa, o
corespondenta" intre universul floral si cel uman. Acesta ar fi al doilea element simbolist
al poeziei puse in discutie.
Tabloul rozelor care se ofilesc in gradini, creeaza, prin multimea florilor atinse de
"boala" cosmica, sugestia mortii universale. Aceasta este resimtita in misteriosul fior care
strabate intreaga natura, ca si in jalea metafizica extinsa la nivelul umanitatii ("O jale e in
orisicine"). Convertita in "valmasaguri de suspine" (care curg asemeni unui rau), aceasta
jale umple amurgul (epitetul "amurgu-ntristator"), capatand dimensiuni cosmice. Totul
culmineaza cu metafora "marea noapte care vine", sugerand moartea totala, ca la un
sfarsit de Univers. Sentimentele eului liric sunt diferite si difuze: iubirea pentru delicatele
flori (personificarea "Duioase-si pleaca fruntea lor"), tristetea, presentimentul mortii.
Aceste stari sufletesti nu sunt insa exprimate cu claritate, ci sunt vagi, obscure,
transmise fiind pe calea sugestiei. Aceasta ar fi cea de a treia trasatura simbolista.
Folosirea simbolului constituie un alt element simbolist.
Ca

si

poetul

francez

albert

Samain

(autorul

volumului "in

gradina

infantei"), Macedonski extrage din spectacolul cotidian obisnuit, inalte semnificatii


spirituale: rozele simbolizeaza frumusetea, perfectiunea, sufletul, inima si iubirea; in
unele doctrine, trandafirii au chiar conotatii sacre.
Prin moartea acestor flori, lumea (natura) cunoaste o moarte rituala, pentru a
renaste in viitoarea primavara. Dincolo de tristetea pe care o degaja versurile, se poate
intrezari minunatul refren din "Noaptea de mai": "Veniti: privighetoarea canta si liliacul enflorit!".
Rozele fiind niste simboluri, acesta ar fi al IV-lea element simbolist.

S-ar putea să vă placă și