Sunteți pe pagina 1din 2

Una din cele mai complexe naratiuni ale lui Mircea Eliade ramane, fara indoiala,

La tiganci (1959), nuvela cu bogate rezonante mitologice.


Cu toate acestea, dimensiunea filosofica de la care porneste autorul nu este pre
zenta la suprafata operei, ci se mentine intr-un plan indepartat (camuflat) al r
elatarii.
Accentul este pus pe prezentarea aventurilor extraordinare pe care le traieste u
n mediocru profesor de pian care, asemenea lui Iancu Gore, se vede confruntat cu
niste situatii ce-i depasesc capacitatea de intelegere.
Nuvela incepe in maniera operelor traditionaliste din secolului al XIX-lea, prin
descrierea unei realitati cotidiene: o calatorie facuta in tramvai cu mentionar
ea caldurii toride de vara si cu discutie aparent lipsita de interes. La un mome
nt dat se pomeneste ca din intamplare
de tiganci, subiectul acaparand pentru un
timp conversatia. In arsita zilei, gradina plina de nuci a tigancilor pare un ed
en al placerilor, o tentatie suprema situata in inima Bucurestiului, toropit de
zapuseala.
Caldura mare formeaza resortul unic al actiunii. Fara aceasta arsita, Gavrilescu
nu ar fi intrat niciodata la tiganci , spatiu tabu pentru un om corect si familist .
Doua elemente intamplatoare
caldura si pierderea partiturilor
decid aventura biz
ara a personajului.
Dandu-si seama ca si-a uita partiturile in strada Preoteselor, Gavrilescu coboar
a din tramvai si intentioneaza sa o porneasca indarat. De acum inainte totul se
va petrece in contratimp. Din cauza caldurii, profesorul de pian nu mai rezita s
a astepte tramvaiul si se refugiaza in singurul loc unde este prezenta umbra. Ex
act in momentul cand ajunge in spatiul protector de sub copaci trece si tramvaiu
l ce ar fi putut impiedica experienta sa curioasa.
De la bun inceput, Gavrilescu remarca faptul ca gradina tigancilor alcatuieste u
n taram privilegiat, incarcat cu semnificatii aparte: La umbra nucilor il intampi
na o neasteptata, nefireasca racoare si Gavrilescu ramase o clipa derutat, zambi
nd. Parca s-ar fi aflat dintr-o data intr-o padure, la munte. Incepu sa priveasc
a uluit, aproape cu respect, arborii inalti, zidul de piatra acoperit cu iedera,
si pe nesimtite il cuprinse o infinita tristete . Locul acesta sustras exceselor
climaterice constituie un fel de paradis terestru, ramanerea eroului aici fiind
conditionata de modul in care trece probele la care este supus.
Legatura dintre taramul profan din care vine profesorul de pian si cel mitic in
care el patrunde este mediata de una din tiganci . Gavrilescu este ajutat sa razbat
a in noul spatiu deoarece el nu este un initiat. Despre latentele deosebite ale
locului ne mai puteam da seama si din descrierea casutei arhaice in care este pr
imit Gavrilescu. Acesta este introdus intr-o odaie cu o penumbra curioasa, de pa
rca ferestrele ar fi avut geamuri albastre si verzi, amanunte ce ne demonstreaza
ca este vorba de o versiune a miraculoasei camere Samb din romanul Noapte de Sanz
iene . Principala calitate a gradinii tigancilor este situarea ei in afara de timp
, fapt remarcat si de batrana care il ia in primire pe profesorul de pian: Nu e g
raba, spuse batrana. Avem timp. Nu e nici trei .
In acest context ceasul devine un instrument inutil, ce se opreste intr-un momen
t de perfectiune a timpului, in jurul simbolicei cifre trei: Atunci sa stii ca ia
r a stat ceasul, sopti batrana cazand din nou pe ganduri . Bordeiul unde e introdu
s Gavrilescu dupa ce a platit vama necesara constituie un loc in care, in multe
societati traditionale, se desfasoara initierea. Rolul lui se pastreaza si in ca
zul personajului lui Mircea Eliade. Patrunderea in bordei aduce cu sine regasire
a memoriei, face posibila comunicarea cu trecutul.

Revenirea memoriei echivaleaza cu o intoarcere in timp la vremea tineretii, a fe


ricirii depline, cand Gavrilescu o iubea pe Hildagard: In acea clipa se simti deo
data fericit parca ar fi fost din nou tanar, si toata lumea ar fi fost a lui, si
Hildegard ar fi fost de asemeni a lui .