Sunteți pe pagina 1din 67

Capitolul I :Notiuni fundamentale

1.1 Delicventa- Delimitari conceptuale


n Dicionarul de sociologie coordonat de R Boudon .a., (1996, p. 78) la termenul
delincven suntem trimii la crim i devian. La crim gsim definiia lui Durkheim
comportament pe care legea este autorizat s-l sancioneze, iar la devian transgresiune,
identificat ca atare i sancionat, a normelor n vigoare ntr-un sistem social dat. n primul
caz se vorbete de nclcarea legii ceea ce sugereaz un aspect juridic al problemei, iar n
cel de-al doilea se vorbete de norm ceea ce sugereaz un aspect social.
Termenul de devian a fost utilizat pentru prima dat n anul 1938 de ctre sociologii
americani T. Sellin

ca ansamblul comportamentelor ndreptate mpotriva normelor de

conduit sau a ordinii instituionale i de ctre R. Merton, care considera deviana drept o
reacie normal a oamenilor normali n condiii anormale(apud Rdulescu,1994, p.9). Cele
dou definiii diferite ne amintesc de o alt distincie impus la cursul de logic, i anume,
definiia neutr, prezent n primul caz, i definiia persuasiv, prezent n al doilea caz, n
care ni se sugereaz ideea c deviana este rezultatul reaciei fireti la o situaie anormal;
aadar situaia este vinovat.
Dup criteriul normativ, deviana reprezint o conduit care ncalc normele scrise
sau nescrise ale societii, sau ale unui grup social particular. Nota caracteristic pentru actul
deviant este nclcarea normei i consecina este dezaprobarea social. Cnd actul nu mai este
dezaprobat de ctre comunitate, el nceteaz a mai fi deviant. Prin urmare, ceea ce numim
deviant depinde de contextul normativ care reglementeaz comportamentele considerate ca
fiind normale ntr-o societate dat.
Tipologia devianei:
- dup natura devianei: - pozitiv (inovativ),
(efectul)

- negativ (infraciune);
- neutr (excentriciti).

- dup forma de manifestare : - deschis (transparent);


(vizibilitate)

- ascuns (corupia).

- dup tipul normei nclcate: - penal;


- sexual;
- politic;
1

- religioas;
- familial;
- autoagresiv.
- dup actor: - individual;
- grupal.
- dup gravitatea actului: - tolerat (inuta indecent);
- relativ tolerat sau contravenient;
- grav, sancionat penal.
- dup criteriul medical: - normal;
- patologic.
- dup vrst: - adult;
- juvenil

1.2.

Devianta sociala si delicventa


Dup anul 1990, problematica devianei sociale a nceput s fie abordat sistematic,

existnd preocupri pentru elaborarea i fundamentarea unui cadru teoretic i metodologic.


n plan teoretic-conceptual s-au reelaborat i redefinit noiuni i concepte de baz ale
criminologiei, fundamentndu-se un cadru general etiologic al infracionalitii, iar n plan
metodologic s-au elaborat i validat metode de investigaie a diferitelor tipuri de manifestri
i comportamente antisociale, identificnd i evalund factorii i mecanismele care le
genereaz sau favorizeaz, att ca fenomen de grup, ct i ca manifestare specific a
comportamentului individual.
mpreun cu celelalte ramuri ale tiinelor sociale, psihologia judiciar i propune s
contribuie la aprofundarea cunoaterii structurii i funcionalitii microgrupurilor
infracionale, a zonelor vulnerabile ale acestora, pentru prevenirea, contracararea i
destrmarea lor.
Prin intermediul procesului de socializare, societatea transmite membrilor ei modelul
su normativ i cultural alctuit din ansamblul normelor i valorilor sociale. Acestea permit
existena normal a vieii sociale, asigurnd att raionalitatea comportamentului, ct i
stabilitatea sistemului social. Socializarea reprezint un proces fundamental, care faciliteaz
integrarea individului n societate, prin asimilarea culturii grupului din care face parte i a
rolurilor sociale pe care este chemat s le ndeplineasc n cadrul acestui grup.

Orice societate are o serie de norme scrise sau nescrise prin intermediul crora poate
aprecia dac o anumit conduit sau un anumit act, este adecvat sau nu, se nscrie sau nu n
modelul cultural prescris pentru toi membrii ei. Aceste norme stabilesc modalitile de
sanciune pentru toate conduitele sau actele care nu corespund ateptrilor societii (unele
sanciuni se aplic n mod instituionalizat, altele se aplic prin mecanisme neoficiale,
informale).
Dac am defini toate aceste conduite ori acte ca abateri de la normele de orice fel, am
putea afirma c orice societate se confrunt, n cursul dezvoltrii ei, cu manifestri de
devian.
Deviana desemneaz nonconformitatea, nclcarea normelor i regulilor sociale. Aceasta are
o sfer mult mai larg dect criminalitatea, infracionalitatea sau delincvena (denumit i
devian penal), deoarece include nu numai nclcrile legii penale, ci toate deviaiile de la
comportamentul socialmente acceptat i dezirabil (Rdulescu, 1994).
n orice societate i n orice moment al evoluiei ei exist devian. Dincolo de
grupurile infracionale care ncalc normativul penal, exist marea mas a populaiei care se
abate de la exigenele convenionale sau morale. Nici un individ nu se supune i nu se poate
supune tuturor exigenelor normative ale unei societi. Comportamentul lui n funcie de
anumite criterii, poate lua forme de devian social sau de delincven.
Comportamentul deviant este un comportament atipic, care se ndeprteaz sensibil
de la poziia standard (medie) i transgreseaz normele i valorile acceptate i recunoscute n
cadrul unui sistem social.
Fiind intim legat de condiiile fundamentale ale oricrei viei sociale, deviana
reprezint un fenomen normal n cadrul evoluiei societii, a moralei i a dreptului, iar
individul deviant nu trebuie considerat neaprat ca o fiin nesocializat, ca un element
parazitar, neasimilabil, introdus n corpul societii, el avnd uneori rolul unui agent reglator
al vieii sociale (Durkheim, 1974). Deviana, desemnnd distanarea semnificativ de la
normele de conduit i de la valorile sociale acceptate ntr-un spaiu cultural determinat, ntro anumit societate i la un moment dat, are att o semnificaie negativ, disfuncional, ct i
una pozitiv, funcional. n unele situaii deviana faciliteaz funcionarea societii. Cei din
afara rndurilor i determin pe cei din coloan s fie mai unii. Altfel spus, deviana
consolideaz conformarea, sancioneaz, certific normalitatea.
Extensia, intensitatea i gravitatea devianei sociale depind, n mare msur, de
valorile i normele care sunt nclcate, precum i de reacia public fa de aceste abateri i
nclcri. De aceea, evaluarea devianei sociale se face pornind de la procesul de elaborare a
3

normelor i regulilor de conduit i terminnd cu intensitatea reaciei sociale fa de


nclcarea acestora. n ansamblul formelor de devian social se include i delincvena
(criminalitatea), care afecteaz cele mai importante valori i relaii sociale protejate de
normele juridice cu caracter penal. Aceasta reprezint ansamblul actelor i faptelor care,
nclcnd regulile juridice penale, impun adoptarea unor sanciuni negative, organizate, din
partea agenilor specializai ai controlului social (poliie, justiie etc.).
Chiar dac delincvena apare ca un fenomen juridic, reglementat prin normele
dreptului penal, ea este primordial, un fenomen social avnd consecine negative i
distructive pentru securitatea indivizilor i grupurilor.
Delincvena este un fenomen deosebit de complex, incluznd o serie de aspecte i
dimensiuni de natur statistic, juridic, sociologic, psihologic, economic, prospectiv i
cultural (Banciu, 1995 ):
a) dimensiunea statistic - evideniaz starea i dinamica delincvenei n timp i
spaiu, prin evaluarea i msurarea n procente, medii, serii de distribuie i indici ai
diferitelor delicte i crime, i corelarea acestora cu o serie de variabile i indicatori cu caracter
social, ecologic, cultural, geografic etc.;
b) dimensiunea juridic - evideniaz tipul normelor juridice violate prin acte i fapte
antisociale, periculozitatea social a acestora, gravitatea prejudiciilor produse, intensitatea i
felul sanciunilor adoptate, modalitile de resocializare a persoanelor delincvente;
c) dimensiunea sociologic - centrat pe identificarea i prevenirea social a delictelor
i crimelor, n raport cu multiple aspecte de inadaptare, dezorganizare i devian existente n
societate i cu formele de reacie social fa de diferitele delicte;
d) dimensiunea psihologic - evideniaz structura personalitii individului
delincvent i individului normal, motivaia i mobilurile comiterii delictului, atitudinea
delincventului fa de fapta comis (rspunderea, discernmntul etc.);
e) dimensiunea economic sau costul crimei - evideniaz consecinele directe i
indirecte ale diferitelor delicte din punct de vedere material i moral (costurile financiare
acordate victimelor, martorilor, reparaiei bunurilor etc.);
f) dimensiunea prospectiv - evideniaz att tendina general de evoluie a
delincvenei, ct i tendina anumitor indivizi i grupuri sociale spre delincven;
g) dimensiunea cultural se refer la relativitatea criteriilor normative i culturale cu
care este investit delincvena n diverse societi i culturi. Exist diferene sensibile din
punct de vedere cultural, n definirea anumitor acte ca periculoase i n evaluarea intensitii
i gravitii acestora. Gradul de periculozitate al unui comportament antisocial depinde, n
4

mare msur, de caracterul coercitiv sau, dimpotriv, permisiv al normelor sociale. Marea
diversitate i variabilitate a culturilor implic deci, comportamente eterogene din punct de
vedere al semnificaiei lor sociale, moralitatea, imoralitatea, binele sau rul fiind ntr-o
strns legtur cu normele i valorile grupului respectiv. Normalul este reprezentat de
comportamentele socialmente acceptabile, compatibile cu modelele culturii din care face
parte individul.
Reprezentnd o instituie de baz a dreptului penal, delictul este o fapt antisocial,
ilicit, care lezeaz o serie de valori i relaii sociale, fapt imputabil care genereaz o serie
de consecine i efecte juridice, adic o rspundere penal. Pentru acest motiv, numai n
prezena unei anumite fapte, considerat ilicit sau ilegal, norma prevede sancionarea
persoanei vinovate. Pentru a exista deci, rspundere penal, trebuie s existe, n primul rnd,
o fapt antisocial real, svrit de o anumit persoan care este responsabil, iar n al
doilea rnd, fapta respectiv trebuie incriminat de legea penal. Inexistena uneia sau a mai
multora dintre aceste trsturi (ilicitatea, vinovia, incriminarea) conduce, practic la
inexistena infraciunii ca atare.
Sistemul penal utilizeaz expres noiunea de infraciune, nu de delict sau crim. Prin
articolul 17 din Codul Penal al Romniei, infraciunea este definit ca o fapt care prezint
pericol social, svrit cu vinovie i prevzut de legea penal .
Majoritatea sistemelor de sancionare i prevenire a criminalitii urmresc, prioritar,
controlul efectiv asupra crimei, ca i protecia i aprarea social a indivizilor, grupurilor i
instituiilor sociale, prin organizarea unor activiti specifice i utilizarea unor mijloace
menite s asigure att represiunea i constrngerea penal, ct i prevenirea i diminuarea
surselor poteniale de criminalitate prin adoptarea de msuri de profilaxie social, cultural i
educativ.
Cercetarea psihologic trebuie s cuprind n aria sa descifrarea diferitelor dimensiuni
psihologice cu accent pe motivaie, afectivitate, pe descifrarea personalitii n ansamblul su.
A nelege omul nseamn a recunoate inegalitatea nzestrrii native a indivizilor, fapt ce
trebuie s ne conduc la diversificarea, nuanarea i individualizarea cantitativ i calitativ a
aciunilor educative.
De asemenea, inegalitatea i neomogenitatea mediilor sociale, de provenien,
exercit presiuni diferite cantitativ i calitativ asupra indivizilor, ceea ce le confer anumite
limite individuale n privina rezistenei fa de restricii, fie ele morale sau legale.

1.3.

Comportamentul prezentare general


Termenul de comportament are o larg utilizare n vorbirea curent, psihologia

judiciar cercetndu-l sub toate aspectele sale normale sau deviante. Comportamentul
reprezint reacia global (glandular, motorie, verbal, afectiv etc.) a unei persoane ntr-o
mprejurare dat. Prin aceast reacie total organismul uman rspunde la o situaie trit n
funcie de stimulrile mediului i de tensiunile sale interne.
Sistemul specific de referin pentru comportamentul uman l reprezint situaia sau
contextul social (n care se include i prezena celorlali) la care orice persoan rspunde prin
acte, micri i gesturi vizibile, observabile, n strns corelaie att cu particularitile
situaiei, ct i cu particularitile i trsturile personalitii sale.
La nivelul persoanei comportamentul apare ca un traductor de atitudini, fiind de fapt
rezultanta configuraiei totale a atitudinilor. Atitudinile nefiind egale ca intensitate i valoare,
n interiorul sistemului atitudinal are loc o selecie, n urma creia este desemnat i
promovat atitudinea cu implicaiile cele mai profunde n forma de comportament dat.
nelegerea conduitei unei persoane ntr-o mprejurare sau alta presupune n mod
necesar cunoaterea motivelor care o anim, precum i a scopurilor sale care prefigureaz i
orienteaz

anticipat

comportamentul.

Prin

mijlocirea

motivelor

scopurilor,

comportamentul uman se afl n conexiune direct cu contiina sub al crei control este.
O particularitate specific a comportamentului uman o constituie caracterul nvat,
dobndit al acestuia. n procesul interaciunii oamenii i furnizeaz reciproc modele
comportamentale corespunztoare tot attor categorii de activiti:
activiti necesare existenei noastre, cum ar fi: nvarea mersului, a vorbirii, a alegerii i
preparrii hranei etc.;
activiti necesare integrrii n comunitatea n care trim: nvm s salutm, s ne
comportm civilizat, s ne mbrcm conform tradiiei sau modei, s ajutm, s respectm
etc.;
activiti inutile i chiar duntoare att pentru persoan ct i pentru comunitate: consumul
de alcool, fumatul, minciuna, farsele grosolane, practicile infracionale de tot felul, de la
micile ruti ca brfa, calomnia, nsuirea unor bunuri care aparin altora, pn la
comportamentele grave ce intr sub incidena legii etc. (Dumitrescu, 1991).
Procesul de nvare este un fenomen care se extinde la ntreaga via uman, prin
nvare nelegnd orice achiziii, care prin exerciiu i repetare acioneaz asupra
comportamentului nostru modificndu-l. Un rol important n nvarea unor comportamente l
au recompensa i sancionarea, care contribuie fie la facilitarea noilor achiziii, fie la
6

eliminarea celor necorespunztoare (este vorba de condiionarea operant skinerian - metod


descoperit de curentul behaviorist de nvare a comportamentului). Ea ocup un rol
important n nvarea i elaborarea comportamentelor, dar pe lng aceasta mai exist i alte
metode cu acelai grad de importan utilizate de factorul uman n procesul de nvare.
Psihologia judiciar este interesat, n primul rnd de ceea ce reprezint deviana n
materie de comportament. Statistic, deviana reprezint o abatere de la medie. Media o
constituie comportamentul conformist, n raport cu normele i reglementrile sociale, iar
comportamentul deviant ca abatere, semnific deviaiile cu sens negativ, antivaloric, de tipul
a tot ceea ce este denumit n termeni generici comportament antisocial, criminalitate sau
infracionalitate.
Noiunea de comportament infracional este utilizat sub mai multe forme:
comportament deviant, delincvent sau aberant (Banciu, Rdulescu & Voicu, 1985). n
realitate, comportamentul deviant include abaterile de la normele sociale n general, cel
delincvent (infracional) se refer la abaterile i nclcrile normelor juridice penale, n timp
ce comportamentul aberant include aspectele medico-legale, psihiatrice sau psihopatologice.
Comportamentele deviante, n marea lor majoritate se nva prin imitaie. Primele
succese ale unor astfel de comportamente constituie nu numai gratificaii, dar i incitaii
pentru nvare din partea celui care imit.
Imitaia este selectiv i ierarhic. Nu imitm orice i oricum. Imitm doar ceea ce ne atrage,
impresioneaz i fascineaz de multe ori chiar n pofida nonvalorii sociale evidente pe care
respectivul model o reprezint. Observaia este valabil ndeosebi pentru cei de vrste tinere
la care imitarea ierarhic negativ este adesea hotrtoare n procesul genezei
comportamentului infracional.
1.3.1Factorii care faciliteaz apariia comportamentelor delincvent

Factorii individuali

Specialitii n genez fenomenului devianei, indiferent, de perspectiva din care privesc i


abordeaz subiectul, sunt unanimi n a acorda o importan deosebit factorilor subiectivi,
adic acelor factori carare in de personalitatea copilului. Acetia consider c neglijarea
caracteristicilor psihologice ale omului, neglijarea pesonalitii, ignorarea proceselor sale
psihice nseamn a nu ine seama de fiina uman, nseamn depesonalizarea ntrebului poces
de apariie i de structurare a comportamentelor deviante (Bogdan, T., 1973).

Factorii organici (organogenetici) se refer la structura morfofuncional a

individului, la perturbrile structurii i funciilor creierului, la pragul sczut de rezisten


neurofiziologic a organismului.
Psihiatrii V. Ghiran i F. Iftene utilizeaz urmtoarele clasificri ale factorilor organici:
- dup origine, se mpart n: factori genetici i factori ctigai pe parcursul perioadelor
prenatal, perinatal i postnatal;
- din punct de vedere al determinismului direct sau indirect, de impart n : factori cauzatori,
factori favorizani i factori predispozani.

Factori psihopedagogici

n opinia mai multor specialii, factorii psihopedagogici au o pondere hotrtoare n raport cu


factorii organici n determinarea devierilor de comportament. Aciunea mediului social,
colar, familial i al anturajului este receptat de copil i trecut prin filtrul elementelor
constructive ale personalitii, care selecteaz, prelucreaz, amplific sau antreneaz
semnificaiile acestor mesaje (Emilia, A., 2002, p.38-40). Copilul analizeaz, valorizeaz,
interpreteaz, delibereaz i elaboreaz un rspuns specific, reacioneaz n felul su unic i
irepetabil la stimulii venii din mediu.

Factori pedagogici: coala

Pentru o mai bun nelegere a specificului mediului colar, a individualizrii acestuia ca


factor educogen, este nesesar sa se fac unele delimitri conceptuale. coala se deosebete de
mediul familial, prezentnd fa de acesta din urm o serie de avantaje, dar i dezavantaje din
perspectiva educativ. Ca avantaj ar fi c educaia colar este contient, organizat i
planificat, socialmente controlat i ofer o gam de mprejurri favorabile ce decurg i din
influena grupului educat asupra fiecrui elev. Dezavantaje ar fi c rata de afectivitate ce
revine unui elev este mai mic dect n familie; efectivele mari de elevi dintr-o clas fac ca
profesorii s prefere metode i procedee frontale, nedifereniate i neindividualizate, multe
dintre acestea eund n formalism. Profesorul ajunge s ignore comportamentele afective,
volitive, motivaionale strict individuale al elevilor.
Adaptarea colar din perspectiv psihologic (acomodare i asimilare), nelegem realizarea
concordanei ntre cerinele obiectivelor instructiv-educative i rspunsul comportamental
adecvat al elevului fa de acestea, adic un proces de ajustare reciproc a activitii de
educaie i a caracteristicilor de educaie a elevilor.
Inadaptarea colar (frustrri, eec) este rspunztoare pentru o serie de factori de risc
comportamental ce pot determina angajarea elevului pe un traseu de conduit predeviant sau
deviant. Prin negaie, inadaptarea colar reprezint lipsa sau funcionarea defectuas a
8

proceselor de apropiere a intereselor celor doi parteneri. Perioada cea mai expus manifestrii
conduitelor inadaptate este vrsta pubertii, puternic marcat de ambiguitatea puberului pn
la perioada adolescenei.

Familia

Familia reprezint cel mai important context de via, cu un rol deosebit n socializarea
copilului. Dup P. Osterrieth (1973), sentimentul de siguran, singurul care i permoite
copilului s se emancipeze i s-i dobndeasc personalitatea, depinde de urmtoarele
condiii: protecia mpotriva agresiunilor venite din afar, satisfacerea trebuinelor elentare,
coerena i stabilitatea cadrului de rezolvare, sentimentul de a fi acceptat dea ai si ca
membru al familiei, de a fi iubit, de a i se accepta caracteristicile individuale, de a avea
posibilitatea de aciune i de a dobndi o experien personal.

Societatea

Se analizeaz factorii de risc care se refer la modul n care cadrul social favorizeaz
fenomenele de deficit de integrare a individului.
n ceea ce privete imaginea general a spaiului social romnesc mprtim n linii mari
concluziile ce se desprind din studiul de diagnoz coordonat de A.Miroiu (1998); societatea
romneasc actual este o societate nemodern, n care mare parte din munc este
preindustrial, serviciile sunt subdezvoltate, agricultura este la mlimita supravieuirii, fr
sprijin din partea statului; este o societate n care nu s-au produs transformri de anvergur,
dect unele insulare, care i irosete resursele pentru un consum preponderent n vederea
subzistenei.

1.4 Etiogeneza fenomenului infractional-Considerente generale


Etiogeneza - studiul cauzelor apariiei i al modului de desfurare a proceselor,
fenomenelor - prevenirea i combaterea fenomenului infracional a preocupat i preocup
omenirea de foarte mult vreme.
Aceast preocupare este pe deplin justificat dac se are n vedere faptul c prin
fenomenul infracional se aduce o atingere grav intereselor umane de maxim generalitate i
importan, se pun n pericol valorile fundamentale afectndu-i astfel buna sa funcionalitate.
Orice societate apreciaz comportamentul membrilor si din punctul de vedere al
conformrii acestora la normele morale i la cele juridice. Nerespectarea acestor norme atrage
dup sine msuri coercitive sau punitive. Datorit acestui fapt, fenomenul infracional capt

caracteristicile unei probleme sociale de importan major pentru ntreaga societate, ale crui
consecine i moduri de soluionare se resimt la toate nivelurile ei.
Cei implicai n studierea fenomenului infracional sunt interesai n primul rnd de
explicarea cauzal a acestuia, de evidenierea factorilor determinani, deoarece concepiile i
teoriile elaborate au un puternic rol reglator asupra diferitelor componente ale sistemului
legal i asupra tipurilor de activiti corecionale i profilactice.
n ncercrile de conturare a unor teorii, tipologii se lovesc de marea variabilitate a
manifestrilor comportamentale implicate n conturarea unor infraciuni. Ca urmare a unor
asemenea demersuri, au aprut de-a lungul timpului o serie de teorii care trateaz n maniere
particulare comportamentul infracional.
Problemele pe care ncearc s le soluioneze aceste teorii sunt ct se poate de fireti,
astfel: - De ce unele persoane comit acte infracionale, iar altele nu? Exist anumite cauze
ori anumii factori care determin un comportament infracional? Unde trebuie cutai acei
factori?
Pentru a rspunde la aceste ntrebri, comportamentul a fost n general privit ca un
rspuns al personalitii fa de o situaie determinat. n aceste condiii, etiologia
comportamentului infracional se poate situa n personalitatea infractorului, n situaia
preinfracional sau n mbinarea celor dou (Gassin, 1990).
O alt categorie de ntrebri ar fi: -De ce nu toi infractorii comit aceleai infraciuni? Exist
factori care favorizeaz un anumit gen de infraciuni? Exist diferenieri ntre infractori?
Pentru a rspunde la aceste ntrebri au fost elaborate diferite clasificri ale factorilor i au
fost realizate diverse tipologii ale infractorului.
n contextul unei amplificri a cercetrii tiinifice n toate domeniile, caracterul uman
i social al infraciunii nu mai putea fi ignorat, cercetarea fenomenului i a comportamentului
infracional devenind inevitabil.

1.4.1 Teorii ale fenomenului si comportamentului infractional


n funcie de factorii considerai a fi determinani n explicarea fenomenului i a
comportamentului infracional, am selectat acele teorii care sunt reprezentative pentru
domeniul psihologiei judiciare.
n aceast selecie am plecat de la premisa c fenomenul i comportamentul
infracional au un element comun, acesta fiind factorul psihologic. De acest factor nu se poate
face abstracie atta vreme ct orice act infracional este rezultatul aciunii umane rsfrnte

10

prin prisma propriei personaliti. Avnd n vedere numrul mare de teorii din acest domeniu,
precizm c orice ncercare de sistematizare va fi inevitabil incomplet.
Aceste teorii pot fi grupate n trei categorii: psiho-biologice, psiho-sociale i psihomorale (Cioclei, 1996).

1.4.2 Teoriile psiho- biologice


Teoriile psiho-biologice susin, n esen, c anumite anomalii sau disfuncii
psihofiziologice constituie factorii determinani ai comportamentului infracional. Acestea
consider c infraciunea ca fenomen individual are o baz psiho-biologic organic sau
funcional.

1.4.3 Teoria anormalitatii biologice


Reprezentantul acestei teorii este medicul militar italian Cesare Lombroso (18351909) care a ntreprins studii de antropologie criminal bazate pe tehnica msurrii diferitelor
pri ale corpului omenesc, avnd ca subieci personal militar i deinui ai nchisorilor din
Sicilia, elabornd n acest sens lucrarea sa fundamental Omul criminal (1876), care n
scurt timp l face celebru. Studiind 383 cranii de criminali decedai i 5.907 cranii ale unor
delincveni n via, autorul a concluzionat existena unui tip criminal individualizat prin
anumite stigmate sau semne particulare, degenerative, care poate fi ntlnit la anumite
categorii de infractori (Lombroso, 1895).
Pentru Lombroso (1891), comportamentul criminal constituie un fenomen natural
care este determinat ereditar. Criminalii nnscui sunt caracterizai printr-o serie de stigmate
fizice, precum: sinusurile frontale foarte pronunate, pomeii i maxilarele voluminoase,
orbitele mari i deprtate, asimetria feei i a deschiderilor nazale, urechi foarte mari sau
foarte mici, frunte retras i ngust, brbie lung sau ngust etc.
Astfel, el a ajuns la aprecierea c omul cu nclinaii spre viol se caracterizeaz prin
lungimea urechilor, craniul turtit, ochii oblici i foarte apropiai, nasul turtit, lungimea
excesiv a brbiei; houl se distinge printr-o remarcabil mobilitate a feei i a minilor, prin
ochii si mici, ngrijorai i n permanent micare, prin sprncenele sale dese i lsate pe
ochi, prin nasul turtit, barba rar, fruntea teit i mictoare; ucigaul se evideniaz prin
volumul mai mic al craniului, lungimea maxilarelor, pomeii obrazului proemineni. La
originea cercetrilor lombrosiene a stat descoperirea la craniul unui criminal, n zona
occipital medie, a unei adncituri (foset) accentuate, trstur ce se regsea la unele cranii
primitive.
11

Aceast descoperire i-a sugerat lui Lombroso ipoteza atavismului (adic oprirea n
dezvoltare pe lanul filogenetic). Urmrind ideea atavismului, Lombroso a studiat
organismele inferioare, omul slbatic i copilul - n care vedea un mic primitiv. El a
cercetat i unele anomalii ale creierului, ale scheletului i ale unor organe interne (inim,
ficat).
Extinznd cercetrile la criminalii n via, Lombroso i studiaz att din punct de vedere
anatomic ct i fiziologic. O constatare interesant pe care o face este n legtur cu lipsa
durerii (analgezia) care l apropie pe criminal de omul slbatic. Lombroso a efectuat nu
numai studii anatomo-fiziologice, dar s-a ocupat i de unele aspecte socio-culturale: tatuaj,
jargon, alcoolism, credin i practic religioas, literatura criminalilor etc.
A doua faz a studiilor lombrosiene se refer la unele malformaii morfo-funcionale
de natur degenerativ, cercetrile axndu-se n special asupra componentelor psihice.
Bazndu-se pe propriile studii, dar i pe cercetrile unor psihiatri din epoc,
Lombroso (1895) stabilete existena unor anomalii ntre nebunul moral i criminalul
nnscut, mai cu seam sub aspectul simului moral.
Examinarea criminalului nebun scoate i ea la iveal existena acelorai stigmate ca
n cazul omului criminal, stigmate ce sunt explicate de aceast dat pe baza
degenerescenei.
ntr-o ultim etap, Lombroso (1895) se concentreaz asupra studierii epilepsiei pe care o
consider alturi de atavism, un factor cheie n etiologia criminal. Mai mult, el vede n
epilepsie o punte de legtur ntre omul criminal, criminalul nebun i nebunul moral
considernd epilepsia att una din psihozele cele mai atavistice, ct i nucleul tuturor
degenerescenelor.
n teoria lombrosian criminalitatea reprezint o anormalitate biologic bazat pe atavism
organic i psihic i pe o patologie epileptic (Cioclei,1996).
Eroarea central a studiilor iniiate de Lombroso a constat n faptul c cei mai muli dintre
subiecii si erau sicilieni, ce reprezentau un tip fizic distinct. Acetia au comis mai multe
crime dect populaia general, nu datorit tipologiei fizice, ci datorit faptului c ei
proveneau dintr-un mediu cultural orientat mai mult n direcia comiterii unor acte criminale.
Teoria lombrosian cu privire la etiologia crimei nu poate constitui o explicaie cu caracter
general valabil. Omul criminal, n sensul de universal valabil, nu exist .nsui Lombroso
excludea aceast idee.
Cercetrile lombrosiene au constituit punctul de plecare al unor numeroase investigaii cu
caracter tiinific legate de fenomenul criminal. Analiza minuioas a trsturilor criminalului
12

face din Lombroso un precursor al biotipologiei. Opera sa conine constatri deosebit de utile
i actuale nc, cum ar fi cele referitoare la infractorii bolnavi mintal.
Precizm c, opera lui Lombroso fiind deosebit de vast i complex, o analiz i o
interpretare exhaustiv a acesteia este foarte dificil.

1.4.4 Teoria constitutiei criminale


Reprezentantul acestei teorii este criminologul italian Benigno di Tullio (1951) profesor la
Universitatea din Roma, a crui lucrare Tratat de antropologie criminal a fost publicat
prima oar n anul 1945.
Prin constituie criminal autorul nelege o stare de predispoziie specific spre crim, altfel
spus capacitatea care exist n anumii indivizi de a comite acte criminale, n general grave, n
urma unor instigri exterioare ce rmn sub pragul ce opereaz asupra generalitii
oamenilor.
Pentru di Tullio, studiul crimei nu poate fi exclusiv biologic ori exclusiv sociologic, ci
ntotdeauna biosociologic. Rezult c personalitatea nu poate fi corect apreciat dect dup
criterii biopsihosociologice.
Pornind de la aceste premise, autorul ncearc s determine factorii ce conduc la formarea
unei personaliti criminale.
Un prim factor important este ereditatea; cu toat influena sa puternic, aceasta nu trebuie
considerat ca o determinare absolut.
Predispoziia spre crim poate avea ca surs i unele disfuncionaliti cerebrale, hormonale
etc.
Vrsta i crizele biologice pe care le antreneaz sunt de asemenea importante: pubertatea, cu
modificrile ei specifice de ordin psihofiziologic, precum i procesele involutive ale
mbtrnirii pot conduce la tulburri de comportament i chiar la crim.
Se poate afirma, spune autorul, c predispoziiile spre crim sunt expresia unui ansamblu de
condiii organice i psihice ereditare, congenitale sau dobndite care, diminund rezistena
individual la instigri criminogene, permite individului, cu mai mult probabilitate, s
devin un criminal.
Di Tullio nu ignor factorii sociali sau fizici, exteriori individului, care nu pot avea o
influen real dect n msura n care ntlnesc o constituie criminal preexistent ori
contribuie la formarea unei astfel de personalit

13

1.4.5 Teoria analitica


Reprezentantul teoriei analitice este Sigmund Freud (1856-1939). Concepia psihologic a lui
Freud - Freudismul sau Psihanaliza - constituie unul dintre principalele curente ale
psihologiei contemporane, care nu numai c a deschis cu hotrre drumul interpretrii
unitare, integrative i determinist-dinamice a fenomenelor psihice i a conduitei umane, ci a
exercitat, n acelai timp i o larg influen asupra altor tiine.
Freud a desfurat o vast activitate practic, n calitate de medic, precum i o prodigioas
activitate de cercetare tiinific, publicnd un numr mare de lucrri, dintre care amintim:
Interpretarea viselor (1900), Psihopatologia vieii cotidiene (1904), Totem i Tabu
(1913), Metapsihologia (1915), Introducere n psihanaliz (1916), Dincolo de principiul
plcerii (1919), Eul i Sinele (1922), Noi prelegeri de psihanaliz (1932) etc.
Att n timpul vieii, ct i n prezent, personalitatea i opera lui Freud a fost fie elogiat, fie
supus unor critici necrutoare.
Este greu s se separe partea de adevr de partea de eroare ntr-o doctrin att de vast, de
complex i att de discutat cum este psihanaliza. Aceasta a avut meritul de a fi propus spre
cercetare noi domenii, ignorate pn atunci, cum ar fi motivaia incontient, ce se manifest
att n comportamentul normal (uitare, lapsusuri, vise), ct i n cel morbid, mai ales n
nevroze.
Concepia psihologic a lui Freud, nu poate fi neleas fr cunoaterea ideilor sale cu privire
la structura i mecanismele vieii psihice. Dup opinia sa, viaa psihic uman cuprinde trei
niveluri sau trei instane aflate ntr-o strns legtur, i anume: sinele (id), eul (ego) i
supraeul (superego).
SINELE denumit id, eu apersonal sau incontient, reprezint un complex de instincte i de
tendine refulate, care au un caracter apersonal i nu sunt trite n mod contient. Sinele
constituie polul pulsiunilor personalitii, depozitar al tendinelor instinctive, predominant
sexuale i agresive, care pune organismul n tensiune, neputnd suporta creterea energiei pe
care singur o dezvolt. Rolul adaptativ al sinelui se exprim prin tendina sa continu de a
reduce tensiunea, asigurnd astfel echilibrul, linitea i persistena organismului. n vederea
reducerii tensiunii, a evitrii disconfortului i a obinerii plcerii i gratificaiei, sinele recurge
la dou mecanisme: aciunea reflex, care const n reacii automate, nnscute i imediat
operante n reducerea tensiunii i procesul primar, o reacie psihologic ampl care caut s
realizeze diminuarea tensiunii sau obinerea gratificaiei pe plan imaginativ sau simbolic.
Instinctele, impulsurile i tendinele refulate n id reuesc s ias la suprafa, s se
manifeste n afar (s defuleze), strbtnd cenzura pe care o instituie eul i supraeul,
14

aflndu-se din aceast cauz ntr-un conflict inevitabil, puternic i permanent, cu instanele
superioare al psihicului. Rbufnirile incontientului au loc, de cele mai multe ori, sub form
deghizat, sublimat.
Tendinele refulate exercit o presiune permanent dirijat n sus spre lumea contiinei,
dar nu reuesc acest lucru dect ntr-o form simbolic, modificat, spre a nu fi recunoscute
de ctre subiect. Dup Freud, aceast ptrundere a refulrilor n contiin are loc sub form
de sublimri, acte ratate, vise i lapsusuri. Refularea este un mecanism de protecie, att fa
de insuccesul anticipat, ct i fat de cel deja consumat.
EUL denumit ego sau contientul, reprezint nucleul sistemului personalitii n alctuirea
cruia intr ansamblul cunotinelor i imaginea despre sine, precum i atitudinile fa de cele
mai importante interese i valori individuale sau sociale. Eul garanteaz conduita normal a
persoanei, prin asigurarea unui echilibru ntre instinctele, tendinele i impulsurile refulate n
id, pe de o parte, i exigenele supraeului, pe de alt parte, asigurnd, de fapt, acea constan
individual.
SUPRAEUL denumit i superego sau eul ideal, a treia instan a personalitii, care constituie
expresia persoanei n mediul social; el este purttorul normelor etico-morale, a regulilor de
convieuire social. Supraeul are funcia de autoobservare i de formare a idealurilor. El este
achiziia cea mai recent, dar totodat i cea mai fragil a personalitii, reflectnd
particularitile pozitive i negative ale mediului n care persoana triete i se formeaz ca
om. Supraeul i are originea n id (sinele) i se dezvolt n interrelaia ocazionat de
experienele eului (egoului), n cadrul personalitii. Prin rolul i statusul su, supraeul
mpreun cu eul, contribuie la refularea n id a instinctelor primare i a tririlor
necorespunztoare exigenelor acestora sau nedorite. Oblig eul la substituia scopurilor
realiste, moraliste i l mpinge la lupta spre perfeciune i sublim; reprezint instana
verificatoare, cenzurant a personalitii. Nscut din incontient, supraeul ca i eul, constituie
un triumf al elementului contient, element care devine cu att mai manifest, cu ct persoana
n cauz este mai matur, mai sntoas i mai elevat sub aspect social. n concepia lui
Freud, conduita general este asigurat prin disputa celor trei categorii de fore: iraionale
(id), raionale (ego) i morale (superego). Manifestrile comportamentale criminale sunt
forme de rbufnire (de defulare) la suprafa, n viaa contient, a unor triri, instincte,
impulsuri, tendine etc., refulate n id.
Autorul consider c orice criminal sufer de o nevoie compulsiv de a fi pedepsit, n vederea
uurrii strii de vinovie datorate sentimentelor incestuoase incontiente de tip oedipian din

15

perioada copilriei. Crimele sunt comise n vederea autopedepsirii i deci, n vederea


purificrii de vinovie.
Conform teoriei lui Freud evenimentele din prima copilrie au o influen hotrtoare. n
perioada primei copilrii, instinctul sexual parcurge mai multe faze, n funcie de anumite
zone erogene n jurul crora se situeaz libidoul: faza oral; faza anal i faza genital.
Parcurgerea acestor faze poate da natere unor fixaii ale libidoului care reprezint
predispoziii pentru ulterioare bree ale nzuinelor refulate i pot genera unele nevroze ori
perversiuni (Freud, l994).
Tot n aceast perioad a copilriei, ca urmare a unei prime fixaii a libidoului spre un obiect
sexual exterior, apare i se dezvolt Complexul lui Oedip. Teoria psihanalitic
desemneaz prin Complexul oedipian, n esen, atracia sexual manifestat de individ, n
primele faze ale copilriei, fa de printele de sex opus i dorina corelativ de suprimare a
printelui de acelai sex. Etapa Complexului oedipian este o etap ce se parcurge n mod
inevitabil de orice individ. Modul n care se va rezolva conflictul, fie prin suprimarea
tendinelor, fie prin refularea lor, va prezenta cheia diferenierii ulterioare ntre personalitile
normale i personalitile nevrotice. De aceea, Freud vede n Complexul lui Oedip nucleul
nevrozelor.
Referirile directe la fenomenul criminal nu abund n opera freudian deoarece el nu s-a
preocupat n mod nemijlocit de acest subiect. Cteva referiri ce merit a fi semnalate le gsim
n lucrarea Totem i Tabu. Analiznd cteva tabuuri dintre care unele cu relevan
criminologic (uciderea, incestul), Freud consider c transgresarea acestora reprezint
satisfacerea unor dorine refulate.
Dorina este ns o expresie a instinctului, ceea ce duce la ideea c actul criminal, ca orice
transgresare a tabuului, are o origine instinctual.
Noua teorie asupra instinctelor aduce indirect o nou posibilitate n explicarea crimei. Pe
lng varianta sexual apare i varianta morbid unde responsabilitatea crimei aparine
tendinei umane spre agresiune i distructivitate, expresii extravertite ale instinctului morii.
Freud vede n crim o expresie a sentimentului de culpabilitate tipic nevrozelor, adic rmas
n stare incontient i anterior faptei. La muli criminali, ndeosebi tineri, poate fi descoperit
un puternic sentiment de culpabilitate anterior i nu consecutiv crimei, sentiment care a
constituit mobilul crimei.
Crima vzut ca o eliberare de sub presiunea unui sentiment culpabil nu nltur originea
instinctual a acesteia, ci o intermediaz, dac inem seama de faptul c sentimentul
vinoviei este consecutiv unor instincte condamnabile.
16

1.4.6 Teoria personalitatii criminale


Aceast teorie aparine celebrului criminolog francez Jean Pinatel, fiind conceput ca un
model explicativ, capabil s aduc lmuriri, att n ceea ce privete geneza ct i dinamica
actului criminal. Personalitatea criminal este un instrument clinic, o unealt de lucru, un
concept operaional (Pinatel, 1971).
Pinatel consider inutil ncercarea de a separa oamenii n buni i ri, nu exist o diferen de
natur ntre oameni cu privire la actul criminal. Orice om, n circumstane excepionale, poate
deveni delincvent. Inexistena acestor deosebiri nu exclude ns existena unor diferene
graduale n privina pragului lor delincvenial.
Unii indivizi au nevoie de instigri exterioare intense, iar alii de instigri lejere, pentru a
prezenta reacii delictuale, pentru a realiza trecerea la act. Aceast diferen gradual este
dat de anumite trsturi psihologice, care, n concepia lui Pinatel, alctuiesc nucleul
central al personalitii criminale.
Componentele nucleului personalitii criminale care determin trecerea la act sunt:
egocentrismul, labilitatea, agresivitatea i indiferena afectiv (vezi capitolul 4).
Egocentrismul reprezint tendina subiectului de a raporta totul la sine nsui. Labilitatea
reprezint o lips de prevedere, o deficien de organizare n timp, o instabilitate.
Agresivitatea desemneaz o palet foarte larg de tendine, mergnd de la simpla afirmare a
eului pn la ostilitate, ea se manifest printr-un dinamism combativ, care are ca funcie
nvingerea i eliminarea obstacolelor i dificultilor care bareaz drumul aciunilor umane.
Pentru ca un subiect s treac la act este necesar ca el s nu fie reinut de oprobiul social care
este asociat rufctorului. Acest proces de autolegitimare subiectiv este asigurat de
egocentrism. Faptul c subiectul nu va fi reinut de ameninarea pedepsei este explicat prin
labilitate. Obstacolele materiale susceptibile s mpiedice executarea crimei sunt nvinse prin
agresivitate. n ultim instan, cnd subiectul ajunge n situaia de a comite o crim, este
necesar ca el s nu fie reinut de sentimentul c produce ru aproapelui su, atentnd la
persoana sau bunurile acestuia. Indiferena afectiv asigur aceast ultim etap a trecerii la
act. Cele patru componente nu trebuie analizate n mod individual. Reunirea tuturor
componentelor, precum i legturile dintre acestea, dau un caracter particular personalitii n
ansamblul ei.
Etiogeneza fenomenului infracional este multinivelar. Fiecare teorie surprinde un anumit
aspect al fenomenului infracional. Teoriile sunt complementare, nu contradictorii. Acestea se
pot organiza, ierarhiza pe mai multe niveluri. Din integrarea lor poate rezulta o teorie
17

unificat, global, care s evidenieze personalitatea implicat n actul infracional n toat


unitatea i complexitatea sa.

1.5 Fazele actului infractional


Actul infracional, ca orice alt tip de act comportamental, reprezint rezultatul interaciunii
dintre factorii ce structureaz personalitatea individului i factorii externi, de ambian. n
ceea ce privete factorii interni, endogeni, orice persoan poate prezenta n structura sa un
nucleu central mai mult sau mai puin favorabil comportamentului infracional, conturnd sau
nu o personalitate criminal. Ambiana, condiiile i mprejurrile exterioare pot fi favorabile
sau nefavorabile dezvoltrii acestui nucleu n plan infracional. Actul infracional antreneaz
n grade diferite, practic toate structurile i funciile psihice ncepnd cu cele cognitivmotivaionale i terminnd ce cele afectiv-volitive, implicate fiind i activitile ca i
nsuirile psihice. Actul infracional este generat de tulburri de ordin emoional i volitiv,
susinute de lipsa sentimentului responsabilitii i al culpabilitii, a incapacitii de a
renuna la satisfacerea imediat a unor trebuine n pofida perspectivei unei pedepse. Trecerea
la actul infracional constituie un moment critic, nodal. Aceast trecere reprezint o
procesualitate care cunoate multe inconstane n desfurarea ei.
n svrirea unei infraciuni, autorul acesteia particip cu ntreaga sa fiin, mobilizndu-i
pentru reuit ntregul su potenial motivaional i cognitiv-afectiv. Punerea n act a hotrrii
de a comite infraciunea este precedat de o serie de procese de analiz i sintez, de lupta
motivelor, deliberarea i actele executorii antrennd profund ntreaga personalitate a acestuia.
Acest lucru face ca actul infracional s nu rmn o achiziie ntmpltoare, periferic a
contiinei infractorului, ci s se integreze n ea sub forma unei structuri informaionale
stabile, cu coninut afectiv-emoional specific, cu un rol motivaional bine difereniat
(Aionioaie & Butoi, 1992). Pn la luarea hotrrii de a comite infraciunea, psihicul
infractorului este dominat de perceperea i prelucrarea informaiilor declanatoare de
motivaii ale cror polaritate se structureaz dup modelul unor sinteze aferent-evolutive,
servind deliberrilor asupra mobilului comportamentului infracional. n calitate de pas iniial
al formrii mobilului comportamental infracional se situeaz trebuinele a cror orientare
antisocial este de o importan fundamental, ntruct prin prisma acestora se percepe
situaia extern. Din punct de vedere psihologic trebuinele se manifest n contiina
individului ca mobil al comportamentului posibil i, n cazul unui concurs de mprejurri, pot
determina luarea unor decizii pentru svrirea infraciunii.

18

n faza preinfracional se constituie premisele subiective ale svririi faptei, determinate


att de predispoziiile psihice ale fptuitorului, ct i de mprejurrile favorizante cu valene
declanatoare. Aceast faz se caracterizeaz printr-un intens consum luntric, ajungnd chiar
la un grad nalt de surescitare, problematica psihologic fiind axat att asupra coeficientului
de risc, ct i asupra mizei puse n joc. Capacitatea de proiecie i anticipare a consecinelor
influeneaz, de asemenea, n mare msur actul decizional.
Procesele de analiz i sintez a datelor despre locul faptei i de structurare a acestora ntr-o
gam de variante concrete de aciune (comportament tranzitiv de alegere a variantei optime)
se declaneaz n faza a doua a actului, faza infracional propriu-zis. Planul de aciune, n
desfurarea sa (timpul de svrire, succesiunea etapelor, mijloacele de realizare etc.), este
reprezentat mental.
Odat definitivat hotrrea de a comite infraciunea, latura imaginativ a comiterii acesteia
este sprijinit de aciuni concrete cu caracter pregtitor. Astfel, dac n faza deliberrii
comportamentul infractorului este de expectativ, dup luarea hotrrii acesta se
caracterizeaz prin activism, realizarea actelor preparatorii presupunnd apelul la mijloace
ajuttoare, instrumente, contactarea de complici, culegerea de informaii, supravegherea
obiectivului. Rezultanta acestui comportament poate fi, dup caz, fie concretizarea n plan
material a hotrrii de a comite fapta prin realizarea condiiilor optime reuitei ei, fie
desistarea, amnarea, ateptarea unor condiii i mprejurri favorizante.
Trecerea la ndeplinirea actului se asociaz cu trirea unor stri emoionale intense. Teama de
neprevzut, criza de timp, obiectele, fiinele sau fenomenele percepute n timpul comiterii
faptei (instrumente de spargere, arme, victim, martori, context spaio-temporal al
desfurrii faptei etc.), n funcie de proprietile lor fizico-chimice (intensitate, form,
mrime, culoare, dispoziie spaial etc.) amplific aceste stri emoionale. Lipsa de control
asupra comportamentului n timpul operrii, o caracteristic a unei activiti normale, poate
genera o serie de erori, lacune (pierderea unor obiecte personale n cmpul faptei, uitarea
unor obiecte corp delict sau omiterea tergerii unor categorii de urme, renunarea la portul
mnuilor, diverse accidentri etc.), care ulterior, fiind exploatate, vor contribui la
identificarea autorului.
Elementul caracteristic psihologiei infractorului dup svrirea faptei este tendina de a se
apra, de a se sustrage identificrii, nvinuirii i sanciunii. Faza postinfracional are o
configuraie foarte variat, coninutul su este determinat n bun msur de modul n care s-a
desfurat faza anterioar.

19

Comportamentul infractorului n aceast etap este reflexiv-acional, ntreaga lui activitate


psihic fiind marcat de viziunea panoramic a celor petrecute la locul faptei. Practica a
demonstrat n aceast direcie existena unui registru de strategii de contracarare a activitilor
de identificare i tragere la rspundere penal a autorilor. n acest sens, o serie de infractori i
creeaz alibiuri care s conving autoritile c era imposibil ca ei s fi svrit fapta.
Strategia utilizat este, de regul, aceea de a se ndeprta n timp util de locul infraciunii i
de a aprea ct mai curnd n alt loc, unde, prin diferite aciuni caut s se fac remarcai
pentru a-i crea probe, bazndu-se pe faptul c, dup o anumit perioad va fi dificil s se
stabileasc cu exactitate succesiunea n timp a celor dou evenimente. Alteori, infractorul
apare n preajma locului unde se desfoar cercetrile, cutnd s obin informaii
referitoare la desfurarea acestora, i acionnd ulterior prin denunuri, sesizri anonime,
modificri n cmpul faptei, nlturri de probe, dispariii de la domiciliu, internri n spital
sau comiterea unor aciuni mrunte pentru a fi arestat. Toate aceste aciuni ntreprinse au
scopul de a deruta ancheta n curs i implicit, identificarea lui. Fuga de la locul unde s-a
produs o infraciune i grija de a-i procura un alibi nu este ntotdeauna un indiciu cert al
culpabilitii. Se cunosc cazuri cnd persoane care ntmpltor au asistat sau au descoperit o
infraciune, nu rmn la locul faptei, pentru a nu fi suspectate sau citate ca martor. Asemenea
comportare este tipic recidivitilor, care n urma antecedentelor penale ar fi uor nvinuii.
n urmrirea scopului, infractorii nu ezit n a ntrebuina orice mijloc care i-ar putea ajuta:
minciuna, perfidia, atitudini variate pornind de la ideea de a inspira comptimire pentru
nedreptatea ce li se face sau pentru situaia n care au ajuns silii de mprejurri i pn la
arogana fa de anchetator sau chiar intimidarea acestuia.
Procesarea informaiilor referitoare la evenimentele petrecute, determin, la nivel cerebral
apariia unui focar de excitaie maxim, cu aciune inhibitorie asupra celorlalte zone, i n
special asupra celor implicate n procesarea acelor evenimente care nu au legtur cu
infraciunea, iar la nivel comportamental acioneaz conform legii dominantei defensive (este
n defensiv, se ascunde tot timpul).

1.6 Caracteristicile personalitatii infractorului


Diagnosticarea ct mai corect a profilului psihocomportamental al infractorilor, evidenierea
ct mai exact a cauzelor care au determinat comportamentul lor antisocial constituie cerine
eseniale pentru conturarea programelor terapeutic-recuperative din cadrul instituiilor
corecionale.

20

Cercetarea complex a fenomenului infracional, sub toate aspectele sale, deschide largi
perspective explicaiei tiinifice a mecanismelor i factorilor cu rol favorizant, permind o
fundamentare realist a msurilor generale i speciale orientate ctre prevenirea i
combaterea manifestrilor antisociale. Cercetrile moderne consacrate psihologiei actului
infracional sunt n mod constant pluridisciplinare. O analiz strict psihologic a actului
infracional, const n analiza modului n care personalitatea infractorului (inteligena,
afectivitatea, motivaia i voina) se manifest n pregtirea, svrirea i n atitudinea
postinfracional.
Personalitatea infractorului este fondul pe care trebuie s se ncrucieze, n cadrul duelului
judiciar, funciile acuzrii i aprrii pentru c, n ultim instan, pedeapsa este impus
infractorului, iar efectele sale sunt condiionate de aceast personalitate. Elementele pozitive
ale personalitii vor putea conduce spre o pedeaps mai uoar, pe cnd cele negative vor
trebui nfrnte printr-o pedeaps mai aspr. Exist i situaii n care pedepsele sunt
insuficiente, acestea genernd, de obicei, fenomenul recidivei sau al obinuinei infracionale,
crora societatea nu le-a gsit remedii propice. Conceptul de personalitate este esenial pentru
o justiie ce se fundamenteaz pe adevr, tiin i dreptate, n care primeaz ideea de
recuperare social a infractorului. De aceea justiia i racordeaz activitatea la serviciile
psihologiei judiciare.
Factorii psihologici nu acioneaz direct, nemijlocit i univoc asupra individului, ci prin filtrul
particularitilor sale individuale, particulariti ale cror rdcini se afl n mic msur n
elementele nnscute ale personalitii i n cea mai mare msur n antecedentele sale, n
istoria personal. Toate acestea i determin un anumit tip de comportament disfuncional, un
anumit mod de a aciona i reaciona n spaiul psihologic, n modul de a rezolva situaiile
conflictuale care apar mereu n acest spaiu.
Infractorul se prezint ca o personalitate deformat ceea ce i permite comiterea unor aciuni
atipice cu caracter antisocial sau disocial.
Infractorul apare ca un individ cu o insuficient maturizare social, cu deficiene de integrare
social, care intr n conflict cu cerinele sistemului valorico-normativ i cultural al societii
n care triete. Pe aceast baz se ncearc s fie puse n eviden att personalitatea
infractorului, ct i mecanismele interne (mobiluri, motivaii, scopuri) care declaneaz
trecerea la actul infracional ca atare (Banciu, 1992).
Studiindu-se diferite categorii de infractori sub aspectul particularitilor psihologice, s-a
reuit s se stabileasc anumite caracteristici comune care se regsesc la majoritatea celor
care ncalc n mod frecvent legea:
21

INSTABILITATEA EMOTIV-ACIONAL. Datorit experienei negative, a educaiei


deficitare primite n familie, a deprinderilor i practicilor antisociale nsuite, infractorul este
un individ instabil din punct de vedere emotiv-acional, un element care n reaciile sale
trdeaz discontinuitate, salturi nemotivate de la o extrem la alta, inconstan n reacii fa
de stimuli. Aceast instabilitate este o trstur esenial a personalitii dizarmonic
structurat a infractorului adult sau minor, o latur unde traumatizarea personalitii se
evideniaz mai bine dect pe planul componentei cognitive. Instabilitatea emotiv face parte
din strile de dereglare a afectivitii infractorilor care se caracterizeaz prin: lipsa unei
autonomii afective, insuficienta dezvoltare a autocontrolului afectiv, slaba dezvoltare a
emoiilor i sentimentelor superioare, ndeosebi a celor morale etc. Toate acestea duc la lipsa
unei capaciti de autoevaluare i de evaluare adecvat, la lipsa de obiectivitate fa de sine i
fa de alii.
INADAPTAREA SOCIAL. Este evident c orice infractor este un inadaptat din punct de
vedere social. Inadaptaii, cei greu educabili, de unde se recruteaz ntotdeauna devianii, sunt
elemente a cror educaie s-a realizat n condiii neprielnice i n mod nesatisfctor.
Anamnezele fcute infractorilor arat c, n majoritatea cazurilor, acetia provin din familii
dezorganizate (prini decedai, divorai, infractori, alcoolici) unde nu exist condiii,
pricepere sau preocupare necesar educrii copiilor. Acolo unde nivelul socio-cultural al
prinilor nu este suficient de ridicat, unde nu se d atenia cuvenit normelor regimului
zilnic, se pun implicit bazele unei inadaptri sociale. Atitudinile antisociale care rezult din
influena necorespunztoare a mediului duc la nrdcinarea unor deprinderi negative care, n
diferite ocazii nefavorabile pot fi actualizate, conducnd la devian i apoi la infraciune.
Aciunea infracional reprezint etiologic un simptom de inadaptare, iar comportamental
este o reacie atipic.
SENSIBILITATEA DEOSEBIT. Anumii excitani din mediul ambiant exercit asupra lor
o stimulare spre aciune cu mult mai mare ca asupra omului obinuit, ceea ce confer un
caracter atipic reaciilor acestora. Pe infractor l caracterizeaz lipsa unui sistem de inhibiii
elaborat pe linie social, aceasta ducnd la canalizarea intereselor n direcie antisocial.
Atingerea intereselor personale, indiferent de consecine, duce la mobilizarea excesiv a
resurselor fizice i psihice.
DUPLICITATEA COMPORTAMENTULUI. Contient de caracterul socialmente distructiv
al actului infracional, infractorul lucreaz n tain, observ, plnuiete i execut totul ferit
de ochii oamenilor, n general i ai autoritilor n special. Reprezentnd o dominant
puternic a personalitii, duplicitatea infractorului este a doua lui natur, care nu se
22

mascheaz numai n perioada n care comite fapta infracional, ci tot timpul. El joac rolul
omului corect, cinstit, al omului cu preocupri de o alt natur dect cele ale specialitii
infracionale. Acest joc artificial i denatureaz actele i faptele cotidiene, fcndu-l uor
depistabil pentru un bun observator. Necesitatea tinuirii, a vieii duble, i formeaz
infractorului deprinderi care l izoleaz tot mai mult de societate, de aspectul normal al vieii.
IMATURITATEA INTELECTUAL. Aceasta const n incapacitatea infractorului de a
prevedea pe termen lung consecinele aciunii sale antisociale. Exist ipoteza c infractorul
este strict limitat la prezent, acordnd o mic importan viitorului. Arbuthnot (1987)
concluzioneaz faptul c acesta este centrat pe prezent i nu discrimineaz cert delincvena de
nondelincven.
Imaturitatea intelectual nu se suprapune cu rata sczut a coeficientului de inteligen (Q.I.),
ci nseamn o capacitate redus de a stabili un raport raional ntre cost-beneficii n
proiectarea i efectuarea unui act infracional, trecerea la comiterea infraciunii efectundu-se
n condiiile unei prudene minime fa de pragurile de toleran a conduitelor n fapt.
IMATURITATEA AFECTIV. Const n decalajul persistent ntre procesele cognitive i
afective, n favoarea celor din urm. Datorit dezechilibrului psiho-afectiv, imaturitatea
afectiv duce la o rigiditate psihic, la reacii disproporionate, predominnd principiul
plcerii n raport cu cel al realitii. Imaturul afectiv recurge la comportamente infantile
(accese de plns, crize etc.) pentru obinerea unor avantaje imediate, minore i uneori
nesemnificative. Nu are o atitudine consecvent fa de problemele reale i importante, este
lipsit de o poziie critic i autocritic autentic, este nerealist, instabil emoional.
Imaturitatea afectiv asociat cu imaturitatea intelectual predispune infractorul la
manifestri i comportamente antisociale cu urmri deosebit de grave.
FRUSTRAREA. Este o stare emoional resimit de infractor atunci cnd este privat de
unele drepturi, recompense, satisfacii etc. care consider c i se cuvin sau cnd n calea
obinerii acestor drepturi se interpun obstacole. Frustrarea este resimit n plan afectivcognitiv ca o stare de criz (o stare critic, de tensiune) care dezorganizeaz, pentru
momentul dat, activitatea instanei corticale de comand a aciunilor, genernd simultan
surescitarea subcortical.
Infractorii reacioneaz difereniat la situaiile frustrante, de la abinere (toleran la frustrare)
i amnare a satisfaciei pn la un comportament agresiv. Cei puternic frustrai au tendina
s-i piard pe moment autocontrolul acionnd haotic, inconstant, atipic, agresiv i violent cu
urmri antisociale grave.

23

COMPLEXUL DE INFERIORITATE. Este o stare pe care infractorul o resimte ca un


sentiment de insuficien, de incapacitate personal. Complexul de inferioritate apare n urma
unor deficiene, infirmiti reale sau imaginare fiind accentuat i de dispreul, dezaprobarea
tacit sau exprimat a celorlali.
Complexul de inferioritate incit adesea la comportamente compensatorii, iar n cazul
infractorilor la comportamente de tip inferior orientate antisocial.
J.Pinatel (1971) arat c la majoritatea marilor delincveni exist un nucleu al personalitii
ale crui elemente componente sunt: egocentrismul, labilitatea, agresivitatea i indiferena
afectiv.
EGOCENTRISMUL reprezint tendina individului de a raporta totul la el nsui; el i numai
el se afl n centrul tuturor lucrurilor i situaiilor. Atunci cnd nu-i realizeaz scopurile
propuse devine invidios i susceptibil, dominator i chiar despotic. Egocentricul nu este
capabil s vad dincolo de propriile dorine, scopuri, interese. Este un individ incapabil s
recunoasc superioritatea i succesele celorlali, se crede permanent persecutat, consider c
are ntotdeauna i n toate situaiile dreptate. i minimalizeaz defectele i insuccesele, i
maximizeaz calitile i succesele, iar atunci cnd greete n loc s-i reconsidere poziia,
atac cu virulen.
LABILITATEA este trstura personalitii care semnific fluctuaia emotivitii,
capriciozitatea i ca atare o accentuat deschidere spre influene. Individul nu-i poate inhiba
sau domina dorinele, astfel c aciunile sale sunt imprevizibile. Instabilitatea emoional
presupune o insuficient maturizare afectiv, infractorul fiind robul influenelor i sugestiilor,
neputnd s-i inhibe pornirile i dorinele n faa pericolului public i a sanciunii penale.
AGRESIVITATEA apare atunci cnd individul este mpiedicat s-i satisfac dorinele i se
manifest printr-un comportament violent i distructiv. Cele mai cunoscute forme de
agresivitate sunt: autoagresivitatea i heteroagresivitatea. Autoagresivitatea const n
ndreptarea comportamentului

agresiv

spre

propria persoan, exprimndu-se prin

automutilri, tentative de sinucidere sau chiar sinucidere. Heteroagresivitatea presupune


canalizarea violenei spre alii, manifestndu-se prin forme multiple, cum ar fi: omuciderea,
tlhria, violul, tentativa de omor, vtmarea corporal etc.
J.Pinatel mai distinge dou forme distincte

ale agresivitii: ocazional i profesional.

Agresivitatea ocazional se caracterizeaz prin spontaneitate i violen, fiind mai des


ntlnit n crimele pasionale. Agresivitatea profesional se caracterizeaz printr-un
comportament violent, durabil, care se relev ca o constant a personalitii infractorului,
acesta manifestndu-se agresiv n mod deliberat, contient.
24

INDIFERENA AFECTIV este strns legat de egocentrism i mai poart numele de


insensibilitate moral. Ea se caracterizeaz prin incapacitatea infractorului de a nelege
durerile i nevoile celorlali, prin satisfacia resimit fa de durerile altora. Indiferena
afectiv red n fond strile de inhibare i dezorganizare emoional. Aceast latur a
personalitii infractorului se formeaz de la vrste timpurii, fiind una dintre principalele
carene ale procesului socializrii, un rol important deinndu-l n acest plan funcionarea
defectuoas a structurii familiale, precum i stilul educaional adoptat n cadrul acestei
microstructuri. De obicei, infractorul nu este contient de propria-i stare de inhibare
emoional, ceea ce explic att calmul ct i sngele rece cu care sunt comise o serie de
infraciuni de o violen extrem. Legtura strns dintre indiferena afectiv i egocentrism
const n faptul c infractorului i este strin sentimentul vinoviei, al culpabilitii.
Aceste componente ale personalitii infractoare se pot ntlni i la celelalte persoane
(neinfractori), ns la acestea nu sunt elemente dominante ale personalitii, nu au consistena
i frecvena ntlnit la infractori, nu sunt orientate spre infracionalitate.
Ca urmare a orientrii axiologice, a sistemului de valori pe care l posed, infractorul este
incapabil din punct de vedere psihic s desfoare o munc social susinut. Aceast
incapacitate este dublat de dispreul fat de munc, de atitudinea negativ fat de cei ce
desfoar o activitate organizat, productiv. Nu se poate spune ns c aceast atitudine, c
aceast incapacitate fizic este generat de deficiene ale voinei. Procesele volitive
funcioneaz la ei n mod normal, coninutul lor se ndreapt spre aciuni conflictuale n
raport cu societatea, spre aciuni antisociale. Atitudinea negativ fa de munc, lipsa unor
preocupri susinute care s dea un scop mai consistent vieii, provoac la ei o stare de
continu nelinite, de nemulumire de sine, o continu stare de irascibilitate. Aceast nelinite
alimenteaz tendina, elaborat n cursul vieii lor, spre vagabondaj i aventuri, ceea ce le
convine foarte mult deoarece le favorizeaz activitatea infracional. Faptul c n decursul
activitilor, infractorii i constituie un stil specific de lucru, poate sugera uneori srcie de
idei sau lipsa imaginaiei creatoare, dar n acelai timp mai probabil o specializare superioar,
fapt ce contrazice teoria despre inteligena nativ, specific a infractorilor. Analiznd modul
lor de lucru, ajungem s recunoatem c este vorba, n cea mai mare parte a cazurilor, de idei
simple, cu mici variaii pe acelai motiv fundamental. Cu toate acestea, miestria lor poate
oglindi uneori ingeniozitate, inventivitate, fantezie, precum i o dexteritate deosebit ce se
dobndete pe baza unui antrenament ndelungat.
Trind n conflict cu societatea i acionnd mereu mpotriva ei, prin succesele obinute n
activitatea infracional devin ncrezui, orgolioi, supraapreciindu-se i ajungnd la
25

manifestri de vanitate, adeseori puerile. Infractorul se simte mereu n continu aprare


legitim fa de societatea care refuz s i ofere de bun voie ceea ce capriciul lui de moment
pretinde. Elementul lui vital i n acelai timp i o trstur fundamental a caracterului su
este minciuna.
Lipsa unui microclimat afectiv, eschivarea de constrngeri social-morale, lipsa unor valori
etice ctre care s tind, l fac pe infractor indiferent fa de viitor, i mprumut o atitudine
de total nepsare fa de propria-i soart. Din acest motiv aparentul curaj de care d dovad,
reprezint de fapt insensibilitate, indiferen n urma tensiunii continue, n urma obinuinei
de a fi mereu n pericol. Egoismul nbue complet orice urm de compasiune, i ca urmare
poate duce la acte de mare cruzime. Se remarc sentimentalismul ieftin al infractorului, care
are o for mobilizatoare major, constituind resortul care l mpinge spre aciune.
Profilul psihocomportamental al infractorului a fost prezentat la modul general, cuprinznd
acele elemente care se pot desprinde din analiza trsturilor fundamentale ale unui numr
mare de infractori. Imaginea prezentat este mai degrab una statistic, ea permite un numr
nesfrit de excepii, un joc mare de deplasri cauzate fie de elemente temperamentalcaracteriale, fie de exercitarea unei specialiti infracionale deosebite. Ponderea cu care apar
aceste caracteristici difer foarte mult de la un infractor la altul, n funcie i de genul de
infraciune pe care l realizeaz.
Lund n considerare unicitatea oricrui act infracional, a individualitii i personalitii
distincte a oricrui infractor, nu este lipsit de interes urmrirea i surprinderea unor
particulariti psihologice ale infractorilor de diverse specialiti

1.7 Particularitatile psihologice ale categoriilor de infractori


ncercrile de clasificare i portretizare a infractorilor prezint importan att din punct de
vedere teoretic, ct i din punct de vedere practic. Teoretic, deoarece ajut la elaborarea unor
modele explicative privind modul de structurare a personalitii infractorilor i totodat, la
evidenierea unor aspecte privind formarea i evoluia unor asemenea structuri n timp.
Practic, deoarece ajut la organizarea unor aciuni sociale preventive i la elaborarea unor
programe de recuperare i reinserie social.
Cunoaterea ct mai exact a profilului personalitii infractorului permite n primul rnd
organizarea unui program difereniat i individualizat de reeducare, recuperare i reinserie
social. n al doilea rnd, cunoaterea acestui profil este profitabil organelor judiciare n
finalizarea inteniei lor de stabilire a adevrului i de soluionare legal a cauzelor.
Prezentm n continuare particularitile psihologice ale diferitelor categorii de infractori:
26

CERETORUL - formeaz un clan deosebit n lumea infractorilor. Acesta este n posesia


unor elemente ale artei dramatice, acionnd prin intermediul rolului jucat verbal, prin
mimica i costumaia adecvat. Cei ce ajung la miestrie n ceretorie, tiu s utilizeze
metode cu totul deosebite (modularea vocii, mimica, invocarea unor mari necazuri) pentru a
atrage atenia trectorilor i a obine mila lor. Unii i adapteaz rolul dup sezon, clientel,
cartier, ora. Eventualele infirmiti sunt subliniate cu grij i apar fie etalate ostentativ, fie
abia discret sugerate, nuanate. Acest tip de infractor profit fr jen de orice sentiment sau
interes al publicului, fiind totodat bun cunosctor empiric n sesizarea i exploatarea
trsturilor psihologice ale celor de la care ceresc. Ceretorii sunt organizai n adevrate
reele.
HOUL - svrete cea mai primitiv aciune infracional. Aciunea n sine const din
micri relativ simple: ntinderea minii, apucarea obiectului, atragerea lui spre infractor,
camuflarea i transportarea obiectului ntr-un loc ascuns. Caracteristic furtului este modul
discret al sustragerii obiectului i apoi ndeprtarea grbit de la locul infraciunii, ascunderea
de acei care l-ar putea urmri. Houl lucreaz mai mult cu mna i cu corpul, dar acest lucru
se refer numai la aciunea n sine, deoarece pregtirea unui furt cere o activitate mintal
minuioas, deosebit de laborioas. Caracterul predominant fizic al aciunii presupune din
partea lui un antrenament deosebit. Dexteritatea lui caracteristic, mobilitatea fizic,
rapiditatea micrilor sunt rezultatele n primul rnd al exerciiului i, numai n al doilea rnd,
sunt favorizate i de unele predispoziii native (mobilitatea proceselor nervoase
fundamentale, nivelul de dezvoltare a analizatorilor). Automatizarea unor micri specifice,
declanate de stimuli specifici, n urma unui exerciiu ndelungat, nuanat i perfecionat i
face pe unii hoi s fure fr s vrea.
Houl are un spirit de observaie bine dezvoltat, orientare prompt la situaia dat i
organizarea imediat a unui plan de aciune bazat pe elemente concrete i prezente.
Mijloacele lui de operare, dei unele ingenioase, se bucur totui de puin variabilitate.
Sistemul de a aciona ntr-o situaie sau alta, n general, se mprumut prin imitaie, sau n
cazul elaborrii proprii devine frecvent, i de multe ori aplicat n situaii inadecvate, ceea ce
favorizeaz descoperirea lui. Ca i ceilali infractori, nici houl nu are o gndire cu caliti
deosebite, deoarece ea este limitat la preocuprile lui specifice. n ceea ce privete voina i
personalitatea, houl lucreaz dup abloane i reete puin variabile, sunt uuratici, lipsii
de acele caliti ale voinei ce au sens etico-social. nclinaia spre risc este deosebit de mare,
fapt pentru care de multe ori ei mizeaz pe elemente cu extrem de puine anse de reuit.
Reacia tipic este debarasarea de obiectul furat i fuga. Acesta nu se apr i nu opune
27

rezisten, numai n cazul cnd este atacat fizic. Coincidena unor factori externi cu nereuita
aciunii, l face s fie superstiios, uneori chiar mistic.
SPRGTORUL - se contureaz tipic ca personalitate, prin operarea n band i prin
utilizarea forei ca mijloc de aprare n caz de surprindere. Sprgtorul, n special cel modern,
posed temeinice cunotine de ordin tehnic. Deoarece comiterea actului infracional
presupune aciuni complexe, de securitate individual, sprgtorii se recruteaz din rndul
celor mai evoluai infractori. Ei au nevoie pe lng iscusina (inteligena practic) necesar
executrii unei spargeri i de unele caliti deosebite, ca de exemplu calm, aprecierea corect
a situaiei, curaj, snge rece. Utiliznd violena n aprare, sprgtorii, se apropie de tlhari,
iar prin faptul c tind s-i nsueasc bunuri, de hoi.
TLHARUL - ntreaga sa activitate infracional se caracterizeaz prin violen, susinut de
o constituie fizic, somatic adecvat. Ca particulariti specifice dobndite n cursul
activitii infracionale, putem aminti o motricitate sporit fa de normal, hotrre i
ndrzneal n timpul operrii, de multe ori cruzime, dei tlharul recurge la asasinat numai n
caz de nevoie i mai mult n scop defensiv. Se manifest violent, odat planul fiind elaborat
nu-i mai poate suspenda sau amna cu uurin aciunea infracional.
INFRACTORUL INTELECTUAL (escrocul, falsificatorul, antajistul). Exercitarea pe scar
profesional a unor asemenea aciuni infractuoase presupune, din punct de vedere psihologic,
necesitatea unor mijloace intelectuale mai deosebite. La acetia fora fizic este mai puin
important, n general fizicul trece pe un plan secundar i joac un rol de decor care
faciliteaz n unele cazuri (escrocherii) svrirea infraciunii. n afar de unele ustensile de
importan minor, infractorii intelectuali i comit aciunile n mod preponderent pe cale
verbal. De aici rezult dou particulariti eseniale: un debit verbal adaptat rolului i
adecvat scopului urmrit, accesibil victimei. Principala arm de atac a infractorului
intelectual este minciuna. Escrocii i antajitii se caracterizeaz n special printr-o elasticitate
a gndirii, prin posibilitatea de a descoperi rapid slbiciunile victimei i prin soluii rapide
care duc la eschivare i ieire din ncurctur.
ASASINUL - este cel mai odios i cel mai nociv infractor. Acesta manifest irascibilitate,
impulsivitate i agresivitate crescut. Este egocentric, dominator, avnd o capacitate de
raionalizare sczut, instabil i superficial n contactul afectiv, ceea ce l face s se angajeze
n situaii conflictuale, reacionnd violent. Comiterea infraciunii devine posibil datorit
intrrii individului ntr-un mediu care ofer situaii conflictuale de la care el nu tie sau nu
poate s se sustrag.

28

Dup motivul asasinatului (obinerea unor avantaje materiale, ur, rzbunare, fanatism etc.) i
gradul de violen cu care infractorul svrete asasinatul, putem s ne dm seama dac
avem de-a face sau nu cu un infractor normal. n cazul asasinilor normali nu este vorba de o
plcere sadic, ci de o relaxare dup o mare tensiune, n urma rezolvrii unei situaii
conflictuale pe calea asasinatului. Este deci o aparent satisfacie momentan dup actul
svrit. Situaia conflictual n care se afl asasinul este dublat de un temperament
impulsiv, de o motricitate mrit, care se exteriorizeaz prin violen de ordin fizic. Asasinul
este insensibil la durerile fizice ale altora i de aceea este lipsit de compasiune fa de ceilali.
Aceast insensibilitate nu este nnscut, ci se ctig ca urmare a modului de via dus n
condiii de vicisitudini fizice i psihice (Bogdan, 1973).
INFRACTORUL RECIDIVIST - psihologic se caracterizeaz prin:
*

imaturitate intelectual;

impulsivitate mrit, agresivitate;

indiferen afectiv;

egocentrism;

tendin de opoziie;

scepticism;

rezisten sczut fa de stimuli.


Infractorii recidiviti au tendina de a percepe realitatea ntr-un mod neobinuit i

deformat, avnd impresia c nimeni nu le ofer ajutor i c n via totul se petrece conform
legilor baftei sau "ghinionului". Acestora le este caracteristic prezena unor manifestri de
indecizie i incertitudine interioar, dificultate de autoreprezentare, tendina de a-i ascunde
propria personalitate.
Succesul obinut la prima infraciune, acioneaz drept stimul pentru alte situaii infracionale
asemntoare. Primete greu dezaprobarea, ct vreme aprobarea l stimuleaz pozitiv. Un
indiciu deosebit de relevant periculozitii persoanei infractorului l constituie atitudinea sa
din trecut fa de exigenele legii penale. De aceea, individualiznd pedeapsa, instana nu
poate face abstracie de lipsa sau de existena unor antecedente penale, chiar dac a intervenit
amnistia, graierea sau chiar reabilitarea.
INFRACTORUL DE PROFESIE (de carier) - este format i socializat n direcia comiterii
infraciunii. Reprezint ultimul grad de inadaptare social prin faptul c unica lui surs de
existen o constituie infraciunea. Obiectul principal al activitilor sale infracionale l
constituie ctigurile financiare i el nu se implic n comiterea unor infraciuni cu violen,

29

n afar de cazul n care violena este specialitatea sa (tlharul). De obicei debuteaz n


calitate de copil delincvent, avnd originea n pturile de jos ale societii.
Infractorul de profesie i formeaz deprinderi i abiliti tehnice de nalt specialist,
este capabil s-i planifice activitile, s-i aleag victimele i s-i ndeplineasc planul de
comitere a infraciunii n aa fel nct s evite depistarea ei. El planific aciunea infracional
mult mai amplu dect o face infractorul obinuit, ocazional.
n general este pregtit pentru arest i judecat, fiind mereu n expectativa petrecerii
unei anumite perioade n penitenciar, considernd aceasta ca fcnd parte din viaa sa. Aici,
intrnd n contact cu ali infractori, are posibilitatea de a nva noi metode de comitere a
infraciunilor, participnd la un adevrat schimb de experien, profesorii lui fcnd parte din
categoria infractorilor profesioniti vrstnici. De asemenea, ca rezultat al infraciunii, el poate
avea bani pui deoparte pentru cheltuieli de judecat i pentru perioada post-detenie.
Psihologic, la el afectul atinge o form pasional pronunat, iar aciunea este profund dirijat
de gndire.
Infractorul se deosebete de ceilali oameni, din punct de vedere psihologic, nu printro funcionare deosebit a proceselor sale psihice, ci prin faptul c aciunile lui au un coninut
antisocial. Aptitudinile lui specifice, elaborate n urma unei practici ndelungate, care l ridic
n unele privine deasupra omului normal, nu-i determin aciunea infracional fr un teren
propice, reprezentat de mediul social. Cunoaterea particularitilor psihice ale infractorului
ne duce la explicarea comportamentului, la posibilitatea depistrii i reeducrii acestuia.
Alturi de factorii interni, psihoindividuali, un rol important n structura dizarmonic a
personalitii infractorului l au i factorii externi, de mediu.
La infractori comportamentul agresiv, antisocial, este n mare msur nvat,
dobndit n contextul climatului familial agresogen i n contextul mprejurrilor de via,
disfuncionale din punct de vedere psihosocial.

1.8 Conceptul de cauzalitate a delicventei:


nc din cele mai vechi timpuri, filozofii au fost preocupai s descopere cauzele care l
determin pe om s comit infraciuni. n antichitate cauzalitatea criminal este explicat
filozofic, tradiie continuat i de iluminismul european, iar apoi de utilitarism. Mai trziu
apar teoriile biologice ale crimei (Lombroso, Garofalo, Ferri), treapt evolutiv n explicarea
fenomenului infracional, ntruct se trece de la idee la concret. Teoriile biologice nu reuesc,
ns, s surprind cauzalitatea crimei n ntregime, drept consecin apar teoriile psihologice
i cele sociologice care, de altfel, n cele din urm se i impun. Totui, oricare ar fi poziia lor,
30

toate teoriile accept c delincvena juvenil, spre deosebire de cea a adulilor, prezint o
serie de trsturi specifice care o particularizeaz.
ncercnd s stabileasc ce-l determin pe minor s nfptuiasc o infraciune, cercettorii au
ridicat o serie de ntrebri: minorul este delincvent sau bolnav? Este delincvena juvenil un
fenomen banal i pasager, care trece odat cu vrsta adolescenei? Minorul este delincvent
sau victim? Specialitii care studiaz acest fenomen vorbesc de cauze, factori, motivaii ale
delincvenei juvenile, sau de profile delincvente. Istoria criminologiei etiologice este de fapt o
lung disput ntre mai multe categorii de factori: biologici, psihologici, psihiatrici,
sociologici, economici etc (Stnioar E., 2003, p. 9-10 i 20). Dar factorii determinani n
producerea actului criminogen sunt dependeni de structura bio-psihologic a individului,
precum i de factorii educativi socio-familiali. n funcie de aceti factori reunii, unii indivizi
vor comite actul agresional ntr-o anumit situaie determinat dat, iar alii nu.
n ultima vreme s-a conturat i un punct de vedere intermediar cu privire la etiologia
delincvenei juvenile. Este vorba de teoria cauzalitii multiple sau a factorilor, care concepe
delincvena ca fiind rezultatul unui numr mare i variat de factori. Acetia nu pot fi
clasificai n enunuri generale, deci nu se poate formula o perspectiv unitar a etiologiei
delincvenei juvenile. Adepii perspectivei cauzalitii multiple consider c fiecare factor,
luat n parte, are o anumit importan, dar delincvena apare la intersecia mai multor factori
majori i/sau minori.
Un factor care nu trebuie ignorat n abordarea delincvenei juvenile este legislaia cu privire
la minori i tineri, care poate determina modificarea unor raporturi i comportamente i
influena reacia social fa de diferitele abateri i nclcri comise de tineri. De aceea unii
autori consider c delincvena juvenil trebuie abordat n funcie de procesul de elaborare a
legilor, de nclcare a acestora i de reacia social fa de abaterile comise de tineri
(Tnsescu I., Tnsescu G., Tnsescu C., 2003, p. 11-21 i 30-31). Exist un fenomen
complex, care cuprinde procesele de aciune i de reacie de rspuns i contrarspuns,
fenomen care genereaz comportamentul individual i imaginea despre sine.
Procesul de identificare a cauzelor este unul dificil i minuios, care presupune analiza atent
a contextului n care a avut loc actul criminal, a traseului social al fptuitorului nainte i n
timpul actului criminal, a capacitii sale de nelegere i voin etc. Teoriile criminologice, n
ansamblul lor, sunt teorii probabiliste ce indic numai o tendin a fenomenului, dar nu o
certitudine (Banciu D., Rdulescu S. M., 2002, p. 97-99). Nici una dintre ele nu ofer un
rspuns complet problemei cauzalitii actului criminal, care continu s fie su sceptibil de
noi interpretri i semnificaii.
31

Adolescenii i tinerii n general alctuiesc o categorie social supus diferitelor biopsihice i


socioculturale, care se individualizeaz printr-o serie de trsturi: vrst, gndire, aptitudini,
mentaliti i comportamente. Acetia au un sistem de valori, scopuiri, interese i aspiraii
diferite de cele ale adulilor; unele dintre ele sunt pozitive altele negativ sau nonconformiste,
ale cror sens i esen nu sunt observate ntotdeauna de ctre adult, uneori fiind chiar
ignorate sau interpretare ca fiin ilegale i nedorite.
Nu toi adolescenii reuesc s trec peste exigenele impuse de normele sociale, deviind
uneori de la ele i ncercnd s-i inlocuiasc frustrrile prin mijloace ilegitime, deoaece
oportunitile oferite de societate nu sunt aceleai pentru toi tinerii, existnd o serie de
criterii care i difereniaz: clas social, puterea financiar a familiei de provenien, sex, etc.
Cu ct constrngerile sociale care ncalc ateptrile adolescenilor cresc, cu att mai mult
crete i posibilitatea migrrii acestor membrii ai societii ctre zonele marginale.
Comportamentele deviante ale adolescenilor, trebuie evaluate innd seama de
particularitile lor psihointelectuale i psihosociale. Datorit acestui lucru, elementele
caracteristice pesonalitii adolescenilor: impulsivitatea, evaziunea, agresivitatea, labilitatea
i egocentrismul, trebuie evaluate ca forme de manifestare a originalitii i de emancipare de
sub tutela prinilor.
Se ncearc n re prezent s se rezolve devierile comportamentale ale adolescenilor prin
accentuarea mecanismelor de integrare i control social, nlocuind explicaia adevrat a
multora dintre dificultile i problemele adolescenmilor cu evaluarea dup normele
adultului, a modelelor de conduit ale tinerilor i meninnd ideea superioritii vrstei
mature fa de cea tnr. n acelai timp se ncearc, relizarea unei conformri mecanice a
tinerilor la scopurile exterioare lor, pentru pstrarea stabilitii i imobilitii sistemului
social. Meninerea i accentuarea acestor tendine ca i ncercrile de limitare a ccesului
tinerilor la un status social dorit, incliusiv suprimarea autonomiei lor morale, conduc la
creterea riscului criminalitii juvenile(Voicu, A., 2002 p. 152-155).
Existena nepotrivirilor dintre modurile de comportament ale adolescenilor i acceptarea i
evaluarea lor de ctre aduli este o realitate de necontestat i impune nevoia de a se multiplica
contactele sociale dintre generaii, comunicarea i raporturile interpesonale, pentru a putea fi
evitate att conflictele i tensiunile dintre generaii, ct i pentru a elimina obstacolele sociale
dintre lumea tinetilor i cea a adulilor.

32

Cap II Locul controlului


2.1 Definitii si delimitari conceptuale
Termenul locul controlului a intrat relative recent in vocabularul psihologiei The
Penguin Dictionary of Psychology (1985), care cuprinde aproximativ 17.000 de termini din
domeniile psihologiei si alte domenii conexe mentioneaza locul controlului specificand:
termenul general utilizat in psihologia sociala pentru a arata sursa perceputa

asupra

comportamentului individual. Alte dictionare opereaza cu termini asemanatori: calitate care


caracterizeaza predispozitia generala a individului de a prescrie responsabilitatea rezultatelor
propriilor acte unor forte externe sau propriilor capacitati si eforturi.
O definitie ce ne ofera mai multe date asupra problemei ne este oferita de Doran si
Parot (1999): concept rezultat din teoriile invatarii sociale, apoi variabila a personalitatii
foarte studiata dup ace J. B. Rotter a propus, in 1966, prima scala validate de
internalitate/externalitate: este vorba de a stabili cine, in asteptarile oamenilor, controleaza
intaririle al caror obiect sunt. Internii vad in ei insisi ( ceea ce sunt, ceea ce fac0 aceasta
instant de control, pe cand externii o vad in situatii, in ceilalti in destin, in sansa. Se stie acum
ca aceasta variabila este determinate de factori normative, o norma de internalitate valorizand
explicatiile care accentueaza rolul actorului in cauzalitatea comportamentelor si intaririlor.
In lucrarea sa de referinta Rotter (1966) descrie locul controlului astfel : in cultura
noastra, atunci cand un subiect percepe o intarire ca fiind in totalitate determinate de o
anumita actiune din afara sa, aceasta intarire este perceputa ca rezultat al sansei, al
hazardului, destinului sau ca o actiune a altor persoane foarte puternice sau chiar total
inprevizibila, datorata unor factori din marea complexitate a fortelor inconjuratoare. Atunci
cand individul percepe intarirea in acest fel, spunem ca este vorba de o convingere intr-un
control extern/ Daca dimpotriva, persoana considera ca evenimentul depinde de propriul
comportament sau de caracteristicile sale personale relativ stabile, spunem ca este vorba de o
convingere intr-un control intern.
Se evidentiaza astfel importanta termenului de intarire, concept important al
teoriilor invatarii, termen mentinut si utilizat de Rotter, cel care a integrat cel dintai locul
controlului in teoria invatarii sociale si studiul personalitatii. De aceea, in incercarea de a
retrasa drumul evolutiv al preocuparilor pentru studiul locului controlului, baza o constituie
informatiile referitoare la masura diferentelor individuale privind perceptia sursei intaririi
comportamentului, intelegand prin intarire orice are effect asupra aparitiei, directionarii sau
modului comportamentului (Phares, 1976, apud Chelcea si colab., 1993).
33

Controlul este un concept ce joaca un rol important in diverse teorii. Este central
pentru analiza probalistica a controlului la Seligman (1975), in studiul reactantei (Wortman,
Brehm, 1975) pentru teoria invatarii sociale a lui Rotter (1964), pentru analiza atributionala a
motivatiei si emotiei laWeiner (1986) si este un concept cheie in teoria propriei eficacitati a
lui Bandura (1977).

Seligman (1975) s-a referit la conceptual de control mult mai explicit. El definesre

un eveniment ca fiind controlabil atunci cand raspunsurile voluntare ale unei persoane au un
impact asupra consecintelor acelui eveniment. Un eveniment este considerat ca fiind
incontrolabil atunci cand nici un raspuns voluntar nu are un impact asupra evenimentului.De
exemplu, atunci cand un organism primeste socuri electrice in ciuda eforturilor de a le opri,
acestea devin incontrolabile de organism. Pe de alta parte, cand organismul are abilitatea de
a impiedica socurile prin apasarea unui buton, socul este considerat ca fiind controlabil.
Astfel cand un soc este oprit intr-un procent de 100% din cazuri prin apasarea unui
buton, oprirea socului este controlabila intr-un procent de 100%. Atunci cand evenimentul
este incontrolabil, apar fenomene (deficite) motivationale, emotionale si cognitive.
Astfel de deficite pot conduce la descoperirea faptului ca pierderea controlului duce la
neputinta invatata , concept similar depresiei. Seligman (1975) presupune faptul ca o
experienta incontrolabila, cum ar fi pierderea dragostei cuiva, poate conduce la expectatia ca
evenimentele viitoare vor fi de asemenea incontrolabile.
Aceasta expectanta conduce la neputinta invata sau depresie. In accord cu teoria,
persoanele deprimate difera de cele nedeprimate prin aceea ca ele au tendinta de a crede ca
sunt incapabile de a controla evenimentele, ca nu au nici o putere asupra a ceea ce li se
intampla. De aici apare si pierderea dorintei de a face orice, pentru ca, oricum, lucrul acesta
nu ajuta la nimic, aparand sentimentul de neputinta si de resemnare. Acest concept este in
stransa legatura cu locul controlului al lui Rotter, anume cu atitudinea externalistilor in fata
situatiilor cu care se confrunta.

In astfel de situatii, conceptia asupra locului controlului poate duce la un fenomen

psihologic diferit., cunoscut sub denumirea de reactanta. Reactanta reprezinta tendinta


generala a persoanei de a-si recastiga libertatea de actiune atunci cand aceasta a fost, intr-un
fel sau altul, ingradita/ limitata/ frustrate sau, cum arata Wortman si Brehm ( 1975 ),raspunsul
initial la evenimentele incontrolabile este o demonstrare a rolului motivatiei in incercarea de
a redobandi controlul. Astfel, copilul ce asista la suferinta cuiva drag poate fi motivate sa
devina doctor, putand sa trateze pacienti cu problem similar sis a previna alte evenimente
neplacute ce se pot intampla persoanelor dragi. Efectele reactantei sunt totusi limitate;
34

Wortman si Brehm sustin ca experientele necontrolate ce apar continuu fac sa se instaleze


starea de ineficatitate.

In cadrul teoriei sociale a lui Rotter (1964) cercetarile nu sunt centrate pe conditiile ce

conduc la incontrolabil. In schimb, consecintele psihologice ale faptului ca pot fi sau nu


controlate cauzele evenimentelor reprezinta punctual central al cercetariilui, el definind
controlul intr-un mod aproape similar cu cel al lui Seligman. El postuleaza ca:
-

Individul poseda un loc al controlului intern daca percepe evenimentul ca fiind

influentat de comportamentul sau, de caracteristici relative permanente,


-

In timp ce locul controlului extern este caracterizat de convingerea ca intarirea esre

perceputa ca nefiind constituita pe actiune.


Acest fenomen este exemplificat prin dispozitiile relative stabile ale personalitatii
privind locul controlului : intern vs. extern. Locul controlului intern conduce la manifestari
tipice in expectatiile succesului intr-o sarcina ce urmeaza dupa success sau esec: cei in cauza
au expectatii crescute in ceea ce priveste succesul si scazute pentru esec intr-o sarcina
urmatoare. ( atata vreme cat depinde de mine). Indivizii cu un loc al controlului extern
prezinta schimbari atipice ale expectantei; ei arata asteptari scazute pentru success intr-o
sarcina care urmeaza dupa un success si asteptari crescute pentru success intr-o sarcina care
urmeaza dupa esec. ( nu stiu daca voi mai avea noroc si data viitoare/ nu se poate sa am
noroc data viitoare).

In analiza atributionala a motivatiei si a emotiei sustinuta de Weiner, conceptual de


control joaca un rol central in evaluarea actiunilor interpersonale. El postuleaza ca,
analizand comportamentele si caracteristicile actorilor ce experimenteaza esecul,
starea de boala si nevoia de

ajutor, reactiile observatorilor sunt determinate de

perceperea controlarii cauzelor acestor evenimente. (Tabel nr. 1)


Tabel nr.1 Atribuirea cauzelor esecului (Weiner)
CAUZE CONTROLABILE

CAUZE
NECONTROLABILE

CAUZA

-lipsa de effort

-lipsa de abilitati

EFECTUL

-starea de furie

-compatimire

ASUPRA

-reduc placerea actorului de a -dorinta de a acorda ajutor

OBSERVATORULUI

ajuta
-pedeapsa

-lipsa pedepsei

35

Pentru a demonstra schema lui Weiner recurgem la urmatorul exemplu:


- un cersetor ce pare a fi capabil a-si gasi o slujba este putin probabil sa primeasca pomana
deoarece trecatorii vor atribui statutul lui faptului ca nu vrea sa lucreze (ipoteza lumii juste);
- pe de alta parte, un cersetor orb este de asteptat sa primeasca mai multe donatii deoarece
oamenii (observatorii) atribuie starea lui unor forte ce ii depasesc controlul;aceasta ii va
conduce la compatimirea cersetorului si ii va determenia sa-si expuna bunavointa.

Bandura ( 1986) a examinat aspectele ce influienteaza autoreglarea. Cercetarile lui au

examinat efectele increderii in eficacitatea proprie sau expectantele oamenilor cu privire la


abilitatile lor de a realiza sarcina singure. Probabilitatea ca oamenii sa intreprinda o activitate
particulara, sa incerce sa realizeze o sarcina particulara sau sa tinda a atinge un obiectiv
particular depend de convingerile lor ca vor putea sau nu sa realizeze in mod efficient acele
actiuni.
Cu alte cuvinte, daca oamenii cred ca pot controla evenimentele viitoare, atunci vor
incerca sa-si exercite controlul astfel incat sa obtina rezultate positive. Nu are nici o
importantadaca un anumit rezultat poate fi obtinut sau nu, ceea ce conteaza este faptul ca
perceprea controlului determina incercarea de obtinere a acestuia. De exemplu, daca o
persoana considera ca sta in puterile sale atingerea unui anumit obiectiv,cum ar fi obtinerea
unei note maxime la scoala, atunci ea va incerca sa obtina nota respective chiar daca sansele
sunt mici; din contra, o persoana poate renunta la scoala deoarece crede ca nu poate controla,
nu poate mentine un anumit nivel al invatarii necesar promovarii examenelor, chiar daca
abilitatile ei sunt corespunzatoare promovarii acestora.
Astfel, locul controlului are un rol important in teoria propriei eficacitati in sensul ca
releva cum expectatiile individuale influenteaza obiectivele pe care fiecare le stabileste.

2.2 Locul controlului ca expectant generalizata si ca atitudine autoatributiva


Rotter si colab. (1972) a dezvoltat o teorie foarte riguroselaborata asupra invatarii
sociale. In contextual de fata subliniem doar ca el acorda un rol insemnat variabilelor interne
cognitive in conjuctie cu variabilele de mediu ( interactiunea individului cu mediul sau
semnificati).
Astfel, s-a constat ca exista diferente individuale in ceea ce priveste perceperea unui
eveniment ca fiind intaritor. Cercetarea lui Rotter a aratat ca unele persoane cred ca intaririle
sunt dependente de propriul lor comportament; altele cred ca intaririle sunt controlate de
surse exterioare.
36

Persoanele cu variabila de personalitate numita locul controlului intern cred ca


intaririle primita este o functie a propriilor comportamente si attribute. Externalistii, cei care
au locul controlului extern, cred ca intarirea lor este in mainile altor persoane, a soartei, a
norocului.Oricare ar fi natua locului controlului extern, persoanele orientate exterior sunt
convinse ca ele nu au putere sa influenteze fortele exterioare.
Astfel, potrivit teoriei lui Rotter, ne putem astepta ca o anumita intarire sa se produca
evocand una din cele doua convingeri.
Locul controlului are o mare influenta aspra asupra comportamentului nostru.
Persoanele cu locul controlului extern, ce cred ca abilitatile sau comportamentul propriu nu
influenteaza primirea intaririi, nu vor vedea valoarea efortului propriu pentru imbunatatirea
situatiei lor. Ei cred ca au putine posibilitati de a controla propriile vieti atat in present, cat si
in viitor.
Aceia care sunt orientate intern cred ca au un control ferm asupra vietii lor si se
comporta ca atare. Cercetarile au aratat ca aceste persoane au performante ridicate cel putin
la sarcinile experimentate in laborator sunt mai putin susceptibile la incercarile de a fi
influentate, acorda o valoare ridicata asupra abilitatolor si insusirilor proprii.
In concluzie, persoanele cu locul controlului intern sunt mult mai pregatite sa isi
assume responsabilitatea actiunilor lor decat ce cu locul controlului extern. Sunt de asemenea,
anumite dovezi experimentale ca persoanele orientate intern se pot bucura mai mult de
sanatatea mentala (Phares, 1976). Aceasta deoarece internalistii considera ca evenimentele
din viata lor sunt dependente, in mare masura, de propriul mod de actiune si de gandire si mai
putin de factorii externi. In schimb, externalistii cred ca evenimentele din viata lor sunt
influentate de noroc, de sansa sau de o situatie favorabila, fiind astfel convinsi ca nu pot
intervene pentru a face schimbari importante in viata lor sau in propriile activitati.
Internalistii considera ca ei sunt cei care exercita controlul asupra lor si asupra
mediului inconjurator si deci doar de ei depinde reusita din viata lor. Spre deosebire de ei,
externalistii cred ca viata lor este un sir de intamplari prestabilite si controlate de catre forte
externe lor. Sigur ca impartirea in aceste doua categorii are mai mult valoare/ importanta
teoretica pentru ca, in realitate, foarte putini oameni se situeaza la extreme, cei mai multi
avand insusiri specific ambelor categorii, dupa cum o persoana poate fi internalista in raport
cu anumite tipuri de sarcini/ situatii si externalista in raport cu altele.
Trebuie specificat de asemenea ca este demonstrate experimental ca localizarea
interna a controlului este superior apreciata social celei externe. Aceasta tocmai datorita
faptului ca internalistii sunt persoane mai increzatoare in fortele proprii, consecvente telurilor
37

propuse si chiar incapatanate in sensul bun al cuvantului, predispose la autoanaliza,


echilibrate si binevoitoare, independente, in timp ce externalistii se manifesta prin lipsa
increderii in fortele proprii, dezechilibru, amanarea pe termen nelimitat a realizarii intentiilor,
anxietate, conformism excesiv, resemnare si agresivitate, caracteristica devalorizata social.
Convingerea unei persoane referitoare la locul controlului poate fi socotita sic a o
autoatribuire.
Pentru Heider (1957), atribuirea este procesul prin care omul intuieste realitatea, o
poate prezice si stamani. Individul cauta cauzele unui eveniment, o structura permanenta, dar
inobservabila in mod direct, care subsemneaza efectele, manifestarile direct perceptibile.
Acest process presupune parcurgerea lantului causal de la efecte la cause, iar comportamentul
nostrum ar fi in buna masura regizat de relatiile de cauzalitate pe care le stabilim intre
diferitele elemente si evenimente din campul psihologic in centrul caruia ne gasim in
compania celorlalti. Interpretarea cauzala a comportamentului social ar di facuta conform
uneianalize factoriale implicite. In aceasta analiza statistica spontana anumiti factori au
legatura cu persoanele, altele isigasesc sursa in mediul acestor persoane. Atribuirea
evenimentelor unor surse cauzale este foarte importanta pentru imaginea noastra asupra
mediului social. Exista o diferenta insemnata intre descoperorea faptului ca batul cu care ai
fost lovit a cazut dintr-un arbore putred sau a fost aruncat de inamic. Atribuirea in termini de
cause impersonale si personale si, in acest ultim caz, in termen de intentie,este un fapt
cotidian care determina in mare parte intelegerea si reactiile noastre la mediul,scrie Hieder
(1957), adaugand ca intentia este factorul central al cauzalitatii personale. (1957)
Dupa cum se poate constanta,idea central ar fi ca evenimentele si conduitele rezulta
sau se datoreaza unor forte si determinisme care emana fie din persoanele in cauza, fie din
mediu. In primul caz, se vorbeste de cauzalitate interna sau de factori dispozitionali; in al
doilea caz se vorbeste de cauzalitate externa sau de factori situationali. Aceasta problema a
atribuirii de catre individ, in viata cotidiana, a cauzelor unui eveniment sau ale unui
comportament unor persoane sau situatii se afla in centrul teoriei atribuirii. Subiacent acestei
distinctii intre atribuirea cauzalitatii interne si a cauzalitatii externe exista conceptia conform
careia atribuirile realizate de un individ vor avea consecinte asupra comportamentului sau
viitor.
In cele ce urmeaza ne vom referi doar la corelatiile ce apar intre atribuirea cauzelor
succesului si esecului si problemele legate de locul controlului.

38

Cei care considera ca pot controla multe din situatiile cu care se confrunta, au si, o

anumita modalitate de explicare a succesului/esecului;cei care considera ca locul controlului,


este extern isi explica succesul/esecul prin factori externi (noroc,sansa)

O anumita modalitatea tipica de atribuire a esecului/succesului duce la neputinta

dobandita (Seligman), fenomen care presupune ca incapacitatea de a reactiona in mod


efficient ii face pe cei in cauza sa creada ca orice ar face este inutil.

Foarte important este si faptul ca autoatribuirea pentru success/esec este strans legata

de stima de sine,in sensul ca aceasta este intarita atunci cand oamenii considera ca succesul se
datoreaza factorilor interni si scade daca e atribuit succesul factorilor externi.Dupa cum am
vazut, dimensiunea intern/extern este relationata cu stima de sine, iar cea stabil/instabil cu
capacitatea de predictive.. Implicatiile educationale sunt puternice, de exemplu,cei ce-si
atribuie succesul efortului tind sa se implice mai mult in sarcinile urmatoare, deci sunt mai
perseverenti.

Asa cum sustine Doron ( 1999) in definitia data locului controlului, aceatsa variabila

este determinate de factori normative, o norma de internalitate valorizand explicatiile care


accentueaza rolul actorului in cauzalitatea comportamentelor si intaririlor.

39

Cap III.Stima de sine

3.1 Delimitari conceptuale


Stima de sine este un element cheie al sistemului personalitatii si al comportamentelor
interpersonale si sociale ale indivizilor;de aceea ea a devenit obiectiv principal al cercetarilor
de specialitate,precum si al actiunilor psihopedagogice formative.
Stima de sine se refera in sens larga la sentimental valorii autopercepute a unei
persoane,la masura in care o persoana se valorizeaza,se aproba,se apreciaza,se lauda,sau se
place pe ea insasi (Hayes,2000).Cea mai frecvent citata definitie a stimei de sine din
psihologie este cea a lui Rosenberg (1965), care descrie stima de sine ca fiind atitudinea
favorabila sau nefavorabila fata de sine;in alte definitii stima de sine este folosit cel mai des
cu semnificatia de sentimental general al valorii de sine.De asemenea,se presupune ca
stimade sine functioneaza ca o trasatura ,adica este stabile de-a lungul timpului pentru
individ.Stima de sine este un concept extreme de popular in psihologie,si practica a fost
raportata la fiecare alt concept sau domeniu psihologic,vizand concept din psihologia
personalitatii(ex timiditatea), comportamentala(ex.performanta la o
sarcina),cognitive(ex.tendinte atributionale) si clinica (ex.anxietate si depresie).In timp ce
unii cercetatori s-au ocupat in mod deosebit de intelegerea nuantelor ideii de stima de
sine,altii s-au centrat pe functiile adaptative si autoprotectoare ale stimei de sine.
Bednar,Wells si Peterson (1989) arata ca stimade sine reflecta modul cum individual
percepe si valorizeaza sinele la nivelele fundamentale ale trairii psihologice,stima de sine
fiind un sentiment durabil si afectiv al valorii personale bazate pe perceptii de sine precise. O
consecinta a acestei definitii este aceea ca stima de sine scazuta s-ar caracteriza pe de o parte
prin emotiile negative associate cu diferite roluri in cadrul carora persoana actioneaza si pe de
alta parte fie printr-o valoare personala scazuta , fie prin perceptii de sine imprecise.
Branden (1998) defineste stima de sine ca fiind dispozitia de a te cunoaste pe tine ca
fiind capabilde a face fata provocarilor de baza ale vietii si de a merita fericirea.Asociatia
Nationala de Self-Esteem (SUA,1995) a modificat insa aceasta definitie pentru a o putea
transforma in experienta de a fi capabil de a infrunta provocarile vietii si de a merita
fericirea. Se pare ca dintre toate teoriile si definitiile propuse de-a lungul anilor,aceasta
descriere a stimei de sine a rezistat cel mai bine la testul timpului in ceea ce priveste
acuratetea si comprehensiunea.
40

Acest concept al stimei de sine se fondeaza pe premisa existentei unei legaturi


puternice cu sentimentul competentei si al valorii si cu relatia dintre cele doua in viata
omului. Sentimentul valorii, aceasta component a stimei de sine, esre deseori gresit inteles,
atribuindu-se doar semnificatia de a avea sentimente positive despre sine, pe cand de fapt
se raporteaza la idea potrivit careia o persoana este sau nu la inaltimea anumitor valori
umane, cum ar fi gasirea unor sensuri care sa sprijine cresterea umana si luarea unor
angajamente care sa conduca la sentimentul integritatii si satisfactiei.
A avea sentimentuk competentei inseamna a avea convingerea ca persoana in cauza
este in general capabila de a produce rezultatele dorite,a avea incredere in eficacitatea
propriei minti si a abilitatii de a gandi precum si de a face alegerile si de a lua deciziile cele
mai adecvate.

Valoarea poate fi considerate aspectul psihologic al stimei de sine,in timp ce

competenta ar fi aspectul comportamental sau sociologic. Stima de sine provine din


experienta de a trai in mod constient si poate fi astfel interpretata ca judecata generala a unei
persoane despre ea insasi, raportandu-se la competenta si valoarea de sine bazate pe realitate.
Valoarea acestei definitii este data de faptul ca este utila in acest sens distinctia dintre
stima de sine autentica sanatoasa si pseudonima de sine nesanatoasa. Un sentiment al
valorii personale fara competenta este la fel de limitator ca si competenta fara valoare. Un
sentiment puternic al valorii impiedica respective competenta de a deveni aroganta, tinandu-l
pe individ centrat asupra valorilor fundamentale, iar competenta impiedica valoarea de a
deveni narcissism,solicitand castigarea si nu renuntarea la sentimentele positive. Astfel,
componentele ce pot fi descries ca egoiste, egocentriste, orgolioase, de lauda, de terorizare,
de profitare sau daunare acelorlalti reprezinta componentele defensive ce indica o lipsa a
stimei de sine. Asemenea comportamente, prin urmare, nu ar trebui confundate cu stima de
sine autentica, reala.
Din pacate, o mare parte din confuzia create asupra termenului de stima de sine s-a
nascut din programele si strategiile folosite pentru a dezvolta aceasta calitate dar care nu s-au
bazat pe cercetari serioase. Se considera ca este foarte important ca orice effort de construire
a stimei de sine sa fie intemeiat pe realitate. Stima de sine nu poate fi obtinuta doar prin
repetarea unor afirmatii si cineva nu poate da astfel celorlalti, o stima de sine autentica.
O alta definitie a stimei de sine ii apartine lui Cooperpmith ( 1990, apud Corsini,
1994, pp. 369), in viziunea caruia aceasta reprezinta evaloarea pe care individul o face si in
mod obisnuit o mentine cu privire la sine. Ea exprima o atitudine de aprobare sau
dezaprobare si indica masura in care individul se considera capabil, semnificativ, merituos si
cu succese semnificative sau, cu alte cuvinte, valoarea pe care un individ o atribuie propriei
41

persoane.Pe scurt, stima de sine a unei persoane este o judecata de valoare exprimata de
atitudinea pe care o persoana o are fata de sine. Este o experienta subiectiva transmisa
celorlalti prin relatari verbale si alte component expressive ( autoprezentare).
Stima de sine reprezinta deci un set de atitudini si convingeri pe care o persoana le
adduce cu ea in infruntarea cu lumea, incluzand: convingeri referitoare la capacitatea de a
accepta succesul sau esecul, cantitatea de effort folosita, posibilitatea ca esecul sa fie dureros
pentru persoana, posibilitatea ca persoana sa devina mai capabila ca rezultat al diferentelor
experientei. In termini psihologici, stima de sine furnizeaza un set mental care pregateste
persoana pentru a raspunde conform expectantelor de success, acceptare si putere personala.
Alti autori au definit stima de sine ca a te simti bine sau a avea sentimente positive
desprre propria persoana si de multe ori au pus semnul egal intre stima de sine si
egocentrism, aroganta, narcissism, atitudine de superioritate si o trasatura care duce la
violenta. Asemenea caracteristici nu pot fi insa atribuite unei stime de sine autentice, pentru
ca ele sunt de fapt reactii defensive la lipsa unei stime de sine autentice.
Stima de sine reprezinta masura in care o persoana se aproba, se accept ape sine si se
priveste pe sine ca fiind demna de lauda, fie in mod absolut, fie comparandu-se cu ceilalti.
Ea se constituie drept component evaluative a conceptului de sine si se refera la judecatile si
ideile interiorizate cu privire la valoarea unei trasaturi sau calitati personale. Ca si imaginea
de sine, si stima de sine are un miez stabil, alaturi de o serie de stime periferice care se
bazeaza pe relatiile cu diferite grupuri de oameni ( Argyle, 1967).
Exista insa un accord general asupra faptului ca termenul de stima de sine cuprinde
elemente conitive, affective si comportamentale:

Contine elemente cognitive intrucat cineva are informatii despre sine, se gandeste la

propria persoana in mod constient si ia in considerare discrepanta dintre eul sau ideal,
persoana doreste sa fie si eul perceput sau evaloarea sa reala etc;

Elementul afectiv se refera la sentimentele sau emotiile pe care persoana le are cand ia

in considerare aceasta discrepanta;

Aspectele comportamentale ale stimei de sine se manifesta in componente ca:

asertivitate, flexibilitate, hotarare si respect pentru ceilalti.

3.2 Nivelul stimei de sine-.Natura ciclica a stimei de sine


Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele in toate activitatile,
mecanismul circularitatii cauzale functionand in acest caz destul de frecvent: cei cu o inalta
apreciere de sine au o mai mare incredere, se mobilizeaza mai mult, au deci o motivatie de
42

success si ca atare reusesc mai mult si mai frecvent etc., ceea ce consolideaza parerea buna
despre ei. Din contra, o stima de sine scazuta implica si o motivatie de evitare a esecului, ceea
ce se traduce in succese mici, nesemnificative si/sau in evitarea situatiilor care ar duce la
succese relevante, ceea ce determina o viziune si mai persistenta asupra propriei persoane.
Astfel se instaleaza cercul vicios din interiorul caruia este greu de scapat. De asemenea, s-a
constatat ca, spre deosebire de personaele cu stima de sine ridicata care isi interpreteaza
succesele in moduri diferite, apeland la o gama larga de atribuiri in favoarea proprie si care se
comporta mai variat, persoanele cu stima de sine scazuta au comportamente si autoatribuiri
mai restranse si mai putin autofavorabile (Mall si Horowitz, 1995).
In acelasi mod si relatiile dintre evaloarea de sine, effort si reevaluarea sinelui confera
un aspect cyclic dinamicii stimei de sine. Harter (1983) afirma ca termenul autoevaluare
este frecvent utilizat pentru a se referi la aspecte ale motivatiei si dispozitiei. Stima de sine
inalta esre asociata cu o dispozitie pozitiva, cu sentimente de optimism si multa energie.
Stima de sine scazuta esre acompaniata de sentimente de indoiala cu privire la valoarea si
acceptarea de sine, de abandon, suparare si chiar tristete; asemenea sentimente pot fi insotite
de o energie relative scazuta si o motivatie slaba, invariabil rezultand un effort scazut. In
acest fel, sentimentele despre sine constituie un ciclu repetitive, astfel incat sentimentele ce
apar din autoapreciere tind sa produca un comportament care intareste acele sentimente- atat
positive cat si negative.
Formularea ciclica a stime de sine esre similara cu conceptia lui Bandura (1986) referitoare la
eficacitatea de sine, adica la procesele prin care perceptiile propriilor capacitate si a actinuii
eficiente se afecteaza reciproc. Cu alte cuvinte, actiunea eficienta ofera persoanei
posibilitatea de a se vede pe sine ca fiind competenta, aceasta autoperceptie ducand la o alta
actiune eficienta si asa mai departe. Acelasi cerc se aplica si autoperceptiilor incompetentei.
Totusi Bandura relativizeaza problema si avertizeaza ca un setiment al eficacitatii personale
nu apare doar din invocarea capacitatii. A zice ceva nu trebuie confundat cu a crede ca esre
asa cum s-a zis. A zice doar ca cineva este capabil nu este in mod necesar autoconvingator, in
special cand contrazice convingerile ferme preexistente.
Bednar, Wells si Peterson (1989) sustin ca poate exista o identitate situationala
precum si o identitategenerala, sugerand ca stima de sine poate varia de la o situatie
interpersonala la alta. Cu alte cuvinte, desi contextual genral al experientei poate ramane
constant, modificarile din situatiile interpersonale pot cauza reevaluarea sinelui.
Precizam insa ca nivelul stimei de sine nu poate fi afectat semnificativ de evenimente
minore, autorii citati referindu-se la variatiile incerte ale autoevaluarilor cotidiene.
43

Cert este ca distrugerea (pierderea) stimei de sine a unei persoane pe o anumita


dimensiune, pierderea stimei de sine in ochii celorlalti( cauza tipica a piederii stinei de sine)
este urmata de o tendinta rapida de reconstruire a stimei de sine pe o alta dimensiune.
In timp ce adultii pot cauta context si situatii interpersonale care le maximizeaza stima
de sine si pot lupta pentru a le evita pe acelea care le minimineaza stima de sine, copiii se afla
la discretia situatiilor in care ii plaseaza adultii.
Aceasta formulare a dinamicii sentimentelor despre sine confirma perspectiva
conform careia stima de sine merita preocuparile educatorilor si parintilor. Cu toate acestea,
arunca de asemenea o indoiala asupra asertiunii frecvente potrivit careia daca respectivii
copii sunt intr-un fel determinati sa aiba sentimente positive despre sine, succesul la scoala va
urma inevitabil.

3.3 Tipurile stimei de sine


Unii autori ( Lelord si Andre, 1999) considera ca nivelul stimei de sine nu este
sufficient pentru a explica ansamblul reactiilor unei persoane. De aceea, este necesar sa se
tina cont in egala masura si de gradul de rezistenta la evenimentele vietii cotidiene. Astfel, cei
doi autori, coreland nivelul si stabilitatea stimei de sine, au ajuns la o clasificare a stimei de
sine in patru categorii, la fiecare indentificandu-se manifestarile si cauzele/factorii
determinant, cu referire la peroada de inceput a constituirii stimei de sine.
1.

Stima de sine inalta si stabila: circumstantele externe si evenimentele normale din

viata au o mica influienta asupra stimei de sine a persoanei.Aceaasta nu consacra prea mult
timp si energie pentru apararea sau promovarea imaginii de sine. In fata adversitatii pastreaza
coerenta in afirmatiile si conduit sa, chiar daca contextual esre favorabil sau defavorabil.
Factori determinanti:

Modele parentale care prezinta in sine caracteristicile unei stime de sine inalte si

stabile, oferind copilului ocazii frecvente de a invata cum sa raspunda calm la critica sau cum
sa fie apreciat fara a pune mereu/ ostentativ in valoare;

Parintii preocupati de o valorizare realista a copilului, adecvata la competentele si

posibilitatile sale reale;

Parintii apropiati si disponibili, care nu il constrang pe copil sa faca tot timpul ceva

pentru a le atrage atentia.


2.

Stima de sine inalta si instabila: chiar daca este ridicata stima de sine a acestor

persoane poate suferi socuri majore, in special daca se afla intr-un context competitive sau

44

destabilizator. Ele reactioneaza energic la critica si esec, pe care le percep ca pe un pericol si


incearca sa le puna in valoare afisand excesiv succesele sau calitatile lor. Factori determinant:

O distanta prea mare intre valorizarea copilului de catre parinti si competentele reale

ale acestuia, vizibile in rezultatele obtinute in situatiile de competitive sociala;

Parinti idealizati si distrait,care se ocupa mai mult de ei insisi decat de copil, de unde

si necesitatea copilului de a atrage atentia, de a se pune in valoare, de a le arata meritele


proprii, pentru a fi in cele din urma demn de interesul lor;

Parintii care nu se intereseaza de copilul lor decat in functie de competentele acestuia.

3.

Stima de sine scazuta si instabila: stima de sine a acestor persoane, este in ansamblu,

sensibila si reactiva la evenimentele exterioare, positive si negative. Ea poate creste ca


urmare a succeselor sau satisfactiilor,dar nivelul sau se reduce imediat ce apar noi dificultati.
Subiectii ce intra in aceasta categorie fac eforturi pentru a oferi, lor si celorlalti, o imagine
mai buna. Factori determinanti:

Un deficit de sustinere si incurajare din partea parintilor, in ciuda unei afectiuni reale;

Competentele limitate ale copilului sau nepopularitatea printre ceilalti copii;

Supraprotectia parentala cu valorizarea redusa a copilului.

4.

Stima de sine scazuta si stabila: stima de sine este mai putin mobilizata de

evenimentele exterioare, chiar si favorabile. Persoana pare a depune putin effort pentru
pronovarea imaginii si stimei sale de sine, al carei nivel scazut il accepta. Factori
determinanti:

Evenimentele vietii au provocat la copil un sentiment de lipsa de control asupra

mediului;

Carente afective majore.

3.4 Stima de sine inalta si stima de sine scazuta;manifestari comportamentale


a) Schema de sine,atitudini si valori:
Una din preocuparile constant ale cercetatorilor, este reprezentata de modalitatea in
care conceptele de sine sau schemele de sine ale persoanelor cu stima de sine ridicata difera
de acelea ale persoanelor cu stima de sine scazuta (Moretti, Higgins, 1990; Hewstone,
Manstead, 1995 etc)

Pozitivismul: cercetarile au demonstrate ca oamenii cu un nivel inalt al stimei de sine

isi valorizeaza superior trasaturile positive si le devalorizeaza pe cele negative in comparative


cu cei care au stima de sine scazuta. Acest lucru nu inseamna ca persoanele cu o stima de sine
45

scazuta au pareri negative despre sine, ci ca parerile lor despre sine sunt mai putin positive.
Totusi, unele studii sugereaza ca persoanele cu stima de sine ridicata, au realmente, intr-o
oarecare masura, mai multe attribute si rezultate positive decat cei cu o stima de sine scazuta,
desi alte studii sugereaza contrariul, anume faptul ca nu s-a putut dovedi ca nivelul ridicat al
stimei de sine coreleaza cu prezenta la persoanele respective a unor performante mai bune
sau a mai multor caracteristici positive. Cert este insa ca persoanele cu o stima de sine
ridicata, datorita faptului ca isi valorizeaza trasaturile positive pe care le au, tind sa fie mai
fericite, mai satisfacute de viata lor si mai bine adaptate.

Certitudinea: persoanele cu o stima de sine inalta au concept de sine care sunt mai

clare, mai bine articulate, mai sigure si intern consistente decat persoanele cu o stima de sine
scazuta. Cele cu stima de sine ridicata par a fi in special sigure de atributele lor positive, pe
cand cele cu o stima de sine scazuta au tendinta de a fi relative nesigure atat in legatura cu
atributele lor positive cat si cu cele negative. Cu cat persoanele sunt mai nesigure pe propriile
lor concept de sine, fie positive fie negative, cu atat sunt mai suspicioase in evaluarea
informatiilor relevante pentru sine.

Discrepantele de sine : Persoanele cu stima de sine inalta au concept de sine care

corespund in mai mare masura standardelor sau scopurilor propuse decat persoanele cu stima
de sine scazuta. O stima de sine inalta este asociata cu mai putine discrepante intre sinele real
si sinele ideal.

Importanta: Atat cei cu stma de sine inalta cat si cei cu stima de sine scazuta considera

ca este important sa aiba attribute positive. Totusi, persoanele cu stima de sine ridicata tind sa
devalorizeze sau sa considere atributele negative pe care le poseda si atributele positive pe
care nu le poseda ca fiind mai putin importante, pe cand cele cu stima de sine scazuta par a nu
devaloriza caracteristicile lor negative si nici atributele positive pe care nu le poseda. Astfel,
informatiile din domenii relevanre pentru sine ar trebui sa influenteze in mai mare masura
dispozitia si stima de sine a persoanei decat informatiile din domeniu mai putin importante.

Perspectivele de viitor: Persoanele cu o stima de sine inalta au asteptari positive in

legatura cu eforturile si rezultatele lor viitoare spre deosebire de persoanele cu o stima de sine
scazuta, caracterizate prin asteptari relative negative. Prin urmare, stima de sine inalta
coreleaza pozitiv cu eficacitatea de sine. Aceste asteptari pot fi conceptualizate ca sine-uri
posibile sau conceptii ale sinelui care pot fi realizate pe viitor. Persoanele cu o stima de sine
scazuta au mai multe sine-uri posibilie negative si mai putine sine-uri positive decat
persoanele cu stima de sine ridicata.

46

Autoaprecierea: In anticiparea unei evaluari, persoanele cu stima de sine ridicata sunt

mai putin anxioase, isi asuma un risc mai mare si nu ezita sa se prezinte intr-o lumina
defavorabila pentru a avea un castig mai mare in caz de success. Persoanele cu stima de sine
scazuta sunt mai anxioase in timpul asteptarii evaluarilor, ocolesc riscurile si nu cauta sa se
minimalizeze pentru a putea apoi evita responsabilitatea esecului.
Confruntate cu evenimente negative sau positive, persoanele cu o stima de sine ridicata
gasesc mai usor informatiile positive despre sine pe care le considera si mai valide
comparative cu informatiile dezavantajoase.
Tendinta

autoatributiva a asumarii responsabilitatii pentru success si a declinari

acesteia pentru esec este mai pregnanta la persoanele cu stima de sine ridicata.
Cauzele acestor tendinte relative opuse par a consta in faptul ca respectivele categorii
de persoane prelucreaza diferit informatiile despre sine referitoare la protejarea eului car si in
diferentele motivationale.

Binele psihologic: oamenii cu stima de sine ridicata au mai multe sanse sa fie fericiti,

adaptati si satisfacuti, trec prin mai multe emotii positive. Cei cu stima de sine scazuta sunt
mai vulnerabili, mai predispusi la depresie, la ganduri suicidare si chiar la tentative in acest
sens.
b) Luarea deciziei si implicarea in actiune
Cercetarile effectuate arata urmatoarele : cu cat o persoana se stimeaza mai mult, cu
atat ea actioneaza mai bine, ia anumite decizii pe care le respecta (Lelord, Andre, 1999). In
ceea ce priveste rapiditatea deciziei, persoanele cu stima de sine scazuta iau cu greu decizii,
ezita, amana implicarea in actiune ceea ce poate produce stres- fiind de multe ori nelinistite
de consecintele posibile ale actiunii lor. Explicatia principal a acestei dificultati de a alege
provine din aceea ca persoanele respective gandesc intotdeauna ca exista o solutie buna si
un rea in problem ape care o au de infruntat sic a trebuie sa aleaga Solutia buna de teama
unor consecinte grave sau definitive. De aceea, datorita acestor dificultati de alerege,
persoana cu stima de sine scazuta prefer adesea sa se lase influentata de anturajul ei ( rude,
prieteni etc. )
In ceea ce priveste gradul de perseverenta in alegere, se pare ca persoanele cu stima
de sine scazuta au tendinta de a renunta imediat ce se confrunta cu dificultati sau cand se
intalnesc cu o parere contrara cu a lor, in schimb, persoanele cu stima de sine inalta sunt mult
mai perseverente in alegerile care sunt importante pentru ei, dar persevereaza mai putin in
domeniile in care au investit mai putin, mai ales la varsta adolescentei. Pesoanele cu stimade
sine scazuta persista in alegerile care le-au fost dictat prin conformismul social.
47

Coopersmith a concluzionat ca stima de sine pozitiva este un aspect important al unei


sanatati psihologice bune si ca modul cum ii trateaza parintii influenteaza dezvoltarea stimei
de sine.
c) Reactia la esec si critica
In general, esecul antreneaza o reactie depresiva la toate persoanele aflate intr-o
situatie, reactie care insa este trecatoare; la persoanele cu stima de sine scazuta, sentimentele
negative persista o perioada de timp.
Acest fenomen se poate explica in mai multe moduri. Din punct de vedere comportamental,
persoanele cu stima de sine inalta se implica mai rapid in noi actiuni care le distrag de la
esecul anterior si le fac sa-l uite. Din punct de vedere strict motivational, o inalta stima de
sine ajuta sa relativizeze sis a nu se simta devalorizare in ansamblul unui singur esec. Iar din
punct de vedere emotional, persoanele cu stima de sine scazuta sunt mai frecvent dominate de
emotiile negative pe care deceptia esecului le determina, le alimenteaza si le reactiveaza.
Acelasi fenomen este regasit si in cadrul criticii, in sensul ca persoanele cu un nivel
mai scazut al stimei de sine sunt mai sensibile decat celelalte persoane la intensitatea si durata
criticii. Fiind asimilata imediat unei judecati sociale si unei respingeri si nu unei informatii
utile, critica declanseaza la aceste persoane emotii de tristete si de confuzie, uneori
exaggerate in raport cu mesajul, dar totdeauna invers proportionale cu nivelul stimei de sine
(Metalsky, 1993).
In schimb, persoanele cu stima de sine inalta nu acorda o importanta foarte mare
criticii bine fondate, ele fiind capabile, primind mesajele negative, sa se concentreze pe
punctele lor forte su sa se lase mai putin contaminate de emotiile negative.

48

Capitolul IV
Metodologia cercetarii

4.1 Obiectivele si ipotezele cercetarii


n capitolele anterior prezentate este caracterizat fenomenul de delicven juvenil si a fost
evideniat importana stimei de sine, mpreun cu legatura dintre locul controlului extern si
delicventa. Plecand de la acest lucru, mi-am propus pentru prezenta lucrare sa identific
legatura dintre stima de sine , locul controlului si comportamentele delicvente, fixand
urmatoarele obiective ale cercetarii:

Mi-am propus s verific dac exist o legtur mtre stima de sine i extroversie;

Mi-am propus s identific diferenele dintre delincveni i nondelincveni, prin modul


n care ei creeaz ptopria imagine, se descriu, se caracterizeaz;

Mi-am propus sa descopar legatura dintre locul controlului extern si delicventa.


Ipoteza generala: Se prezum c imaginea de sine si locul controlului extern
sunt implicate n cauzalitatea complex a comportamentului delincvent.
Ipoteza nr.1: Se prezum existena unei corelaii pozitive ntre stima de sine i
extroversie;
Ipoteza nr.2: Se prezum c exist diferene ntre delincveni i nondelincveni in
ceea ce privete imaginea de sine;
Ipoteza nr.3: Se prezum c

persoanele cu un nivel scazut de auto-eficienta

personala coreleaz pozitiv cu L.O.C. - extern, comparativ cu persoanele cu nivel


crescut al auto-eficienei la care predomin un L.O.C. intern.

49

4.2 Metode de cercetare


4.2.1 Inventarul Psihologic California (CPI)
Inventarul Psihologic California este cunoscut ca un chestionar de evaluare obiectiv a
personalitii, cu larg penetrare intercultural (An astasi, 1976; Gough, 1990; Megargee,
1972; Murphy & Davidshofer, 10991, Taft, 1988). Iniial CPI-ul, n versiunea publicat n
anul 1951, a avut n cpmponena sa 548 de itemi, dar ulterior, varianta comercial, editat n
anul 1956, s-a compus din 480 de itemi.
Obiectivele CPI-ului sunt s evalueze variabile cotidiene utilizate de oameni n viaa de zi cu
zi cu scopul nelegerii, clasificrii sau prediciei propriului comportament sau al altora. Caut
ca prin utilizarea unei terminologii sau concepte populare derivate din relaiile
interpersonale i care sunt specifice fiecrui mediu cultural, s construiasc portrete de
personalitate uor de descifrat. Aceste concepte populare constituie o excelent cale de
evaluare a personalitii pentru faptul c ele au un caracter universal, le gsim n fiecare
cultur, exprim trebuine i dispoziii sociale, fac parte din limbajul nostru cotidian i sunt
pstrate n limbajul nostru cotidian i sunt pstrate n limb o durat mare de timp.
Scalele CPI-ului sunt : dominan (Do), capacitate se statut (Cs), sociabilitate (Sy), prezen
social (Sp), acceptare de sine (Sa), independen (In), empatie (Em), responsabilitate (Re),
socializare (So), autocontrol (Sc), impresie bun (Gi), comunalitate (Cm), sntate (Wb),
toleran (To), realizare prin conformism (AC), realizare prin independen (Ai), eficien
intelectual (le), intuiie psihologic (Py), flexibilitate (Fx), feminitate/masculinitate (F/M).
Am utilizat Inventarul Psihologic California n scopul identificriii existenei unei legturi
ntre scala de sociabilitate a acestui inventar i imaginea de sine.
4.2.2 Proba de cercetare si cunoastere a Eu-lui si personalitatii Cine sunt eu?
Aceast prob const ntr-o compunere pe care subiecii trebuie s o fac desre ei nii.
Astfel c instructajul verbal facut subiectilor este urmtorul:
V rog elaborai o compunere cu titlul Cine sunt eu?. Imaginai-v c fiecare dintre voi
i-a formulat o asemenea ntrebare i trebuie s rspund n scris la ea. Relatai ct maimulte
lururi despre voi, aa cum v tii, aa cum i ct v cunotei pn acum. Lucrrile sunt
anonime, nu le semnai. Dac totui cineva vrea s le semneze este liber s o fac. Putei s
v elaborai lucrrile acas, cnd dorii voi, cu rugmintea ca dup ce le-ai terminat s mi le
50

predai. Dac cineva nu poate sau nu vrea s scrie despre el este liber s nu o fac. nainte de
a v ncepe lucrrile v rog s notai care este perima voastr reacie fa de ntrebarea de mai
susu, cum o considerai, ce stri trii n legtur cu ea.
Aceast prob am utilizat-o pentru a evidenia felul n care se raporteaz la propria persoan
i ce imagine de sine i foreaz, att delincvenii minori ct i nondelincvenii, efectund un
profil pe baza acestor lucrri. Pentru acest lucru am testa un lot de 20 de adulti delincveni din
penitenciar i un lot de 20 de adulti nondelincveni, si am ncercat pe ct posibil ca subiecii
mei s fac parte din aceeai categorie social, de aceeai vrst, sex, etnie, naionalitate, etc.
Am obinut astfel pentru fiecare categorie de minori n parte cte un profil general pe care le
voi compara ulterior pentru a vedea dac exist diferne n modul de percepere a propriei
persoane ntre delincveni i nondelincveni i care ar putea fi acelea.
Aceast prob de cercetare i de cunoatere a Eu-lui am folosit-o pentru o mai bun
cunoatere a personalitii minorilor, fie ei delincveni sau nu. Cu ajutorul caracterizrilor,
descrierilor fcute de fiecare subiect n parte, la aceast prob, am putut face profilele
generale, n vederea identificrii factorilor care i difereniaz pe delincveni de
nondelincveni.

4.3 Lotul de cercetare:


Lotul de cercetare este format din 40 de adulti cu vrste cuprinse ntre 18 i 30/35, ani 20
delincveni, avnd comportamente deviante i 20 de adulti nondelicventi .

51

Delicventi,criterii de esantionare

Familie structurala 10%


Familie destructurala 18%
Singur la parinti 8%
Cu unul sau mai multi frati 14%
Mediul rural 10%
Mediul urban 14%
Loc de munca 10%
Fara loc de munca 16%

Nondelicventi,criterii de esantionare

Familie structurala 17%


Familie destructurala 7%
Singur la parinti 13%
Cu unul sau mai multi frati 12%
Mediul rural 8%
Mediul urban 16%
Loc de munca 17%
Fara loc de munca 10%

52

4.4 Prezentarea si interpretarea datelor


Ipoteza nr.1: Se prezum existena unei corelaii pozitive ntre stima de sine i
extroversie;
Pentru a face corelaia am aplicat un chestionar de stim de sine cu scopul de a vedea n ce
masur stima de sine coreleaz cu extroversia, am ales i un test de personalitate din care
dup aplicarea integral a trestului am extras scala de extroversie ce are 23 ntrebri.
Eantionul pe care am aplicat testul este format din aceiai 20 de subieci pe care sa aplicat
anterior i chestionarul; adic 20 de adulti delincveni cu vrte cuprinse ntre 18 i 30 ani.
Aplicarea testului s-a fcut n condiii standardizate pentru toi participanii, sa ncercat
eliminarea sau macar meninerea constant a posibililor factor perturbatori. Scopul cercetrii
nu a fost exprimat, chiar dac o parte dintre participani i-au manifestat interesul de a afla.
Informaiile pe care le-au primit au avut un caracter ambiguu n ceea ce privete acest aspect.
m urma aplicrii testului de emotivitate se obin datele, date pe care le vom folosi la
corelarea testelor.
Am introdus rezultatele obinute in spss si am facut forma distribuiei care ne va ajuta la
alegerea corect a coeficientului de corelaie, unde am obinut urmtoarea distribuie.
Histograma stima de sine

Histograma extroversie

10

10

2
Std. Dev = 6,05

2
Std. Dev = 2,80

Mean = 48,0

Mean = 12,5

N = 30,00

0
37,5

42,5
40,0

47,5
45,0

52,5
50,0

57,5
55,0

N = 30,00

0
60,0

VAR00001

8,0

10,0

12,0

14,0

16,0

18,0

VAR00003

n vederea obinerii a ct mai multe date despre cele dou eantioane am recurs la calcularea
unor indici de start, acetia fiind:
53

Media
- imagine de sine m

- estroversie m

x 1442
N

30

48

x 376 12,5
N

30

Mediana
- pentru imagine de sine , aflm mai nti locul medianei cu ajutorul formulei
N 1 30 1

15,5 . Mediana n acest caz este 49: 37,39,39,40,40,40,42,43,43,46,47,


2
2
47,48,48,49,49,49,50,50,50,51,51,52,54, 54,54,55,57, 58,60.

- pentru extroversie, aflm mai nti locul medianei cu ajutorul formulei


N 1 30 1

15,5 . Mediana n acest caz este 13 : 8,8,8,8,9,9,10,10,11,11,12,12,12,12,


2
2
13,13,13,14,14,14,14,15,15,15,15,16,16,16,16,17

Abaterea standard
- imagine de sine 6,05
- extroversie 2,80

Pentru

a confirma faptul c cele dou curbe sunt anormale vom aplica testul

Kolmogorov Smirnov i am obinut urmatorul tabel:

54

Proba Kolmogorov Smirnov


Variabila 1

Variabila 2

30

30

48,0000

55,2667

Abaterea Standard

6,05150

6,40546

Cele mai multe

Absolut

0,107

0,107

diferene extreme

Pozitiv

0,107

0,079

Negativ

-0,101

-0,107

Kolmigorov-Simirnov Z

0,586

0,584

Asymp. Sig. (2-tailed)

0,883

0,855

N
Condiia normal a parametrilor

Media

Avnd n vedere c ambele forme ale distribuiei nu sunt normale vom folosi pentru calculul
corelaiei coeficientul de corelaie Spearman pentru metode neparametcice.
Corelaie
Variabila
1
Variabila 1
Valorile
coeficientul

Coeficient de corelaie

corelaie Spearman

Variabila 3

a3
1,000

0,851

0,057

30

30

Coeficient de corelaie

0,851

1,000

0,057

30

30

Sig. (2-tailed)
de

Variabil

Sig. (2-tailed)
N

55

Norul de puncte
70

60

50

VAR00001

40

30
6

10

12

14

16

18

VAR00003

Forma n care este poziionat norul de puncte, faptul c este nclinat spre stnga, confirm
nc o dat faptul c avem o corelaie direct sau pozitiv ntre cele dou eantioane, ntre
imaginea de sine i intro/extroversia.

Ipoteza nr.2 Se prezum c exist diferene ntre delincveni i nondelincveni in


ceea ce privete imaginea de sine
Pentru verificarea acesei ipoteze am utilizat Prob de cercetare i cunoatere a Eu-lui i
personalitii - Cine sunt eu?
Profil general nondelincveni
Dup testarea minorilor nondelincveni prin aplicarea probei Cine sunt eu? am realizat un
profil general evideniind trsturile fundamentale evocate, att cele comune ct i cele unice
ale acestora.
Se poate spune c majoritatea tinerilor nondelincveni au tendina de a se prezenta, de a-i
dezvlui identitatea prin a-i spune numele, vrsta, sexul, ocupaia. Acest fapt indic nevoia
de afiliere, implicit a consolidrii identitii ca premis ce va asigura unicitatea persoanei.
56

Deasemenea sugereaz nevoia de apartenen i de identificare cu un grup de vrst, sex sau


ocupaional.
Un alt aspect este nfiarea fizic pe care o etaleaz majoritatea i ofer informaii despre
eul fizic care poate fi dilatat sau contractat, acceptat sau respins, anumite defecte sau
imaturiti fizice.
Se identific i trsturi psihice ce in de temperament, aptitunidi, caracter, etc., cum ar fi :
sunt o fire prietenoas, vesel, imi ajut prietenii la nevoie .Care exprim tendine acute spre
autocunoatere, autostpnire i autodirijare, mobilitate a resurselor psihice n vederea
sporirii forelor i potenelor adaptative.
Evidenierea dorinelor, preferinelor vocaionale, de petrecere a timpului liber (n familie, cu
prietenii sau n faa calculatorului), arat nivelul dezvoltrii intelectuale, extensia, bogia i
profunzimea intereselor, multitudinea si unilateralitatea preocuprilor, realismul, romantismul
i gradul de implicare n realizarea lor practic .
Sunt cazuri n care se evideniaz fapul c sunt izolai i inchii n sine i de aici rezult
tendina de interiorizare i autoanaliz, dar i dificultatea de adaptare i integrare social. De
cealalt parte sunt cazuri care au nevoie de autoperfecionare i autodepire, ceea ce ar putea
arta, de la caz la caz, trebuina de schimbare calitativ de coninut i de nuan a
personalitii, dorina de a se schimba n bine. Acestea rezultnd din participarea la diverse
aciuni, dedicarea timpului liber cunoaterii.
Atitudinea fa de sine este des invocat, autonemulumirile, insatisfaciile nsoite de
descurajare evideniate prin rezultatele slabe la nvtur, a unora i ncredere i proiectarea
trsturilor pozitive ale altora. Exprim nevoia de autocunoatere autentic, dar pot exista i
uoare tendine spre exibiionism, autoetalare, autoflatare sau autoeclipsare.
Nevoia de autenticitate de unic, evideniaz trebuina adolescentului de a fi el sui de a-i
elabora un sistem cognitiv propriu, dar i tendina de mascare, trucare a adevratei
personaliti.
Idealul de sine este un element foarte important, care este evocat de mai muli subieci
exprim capacitatea de a se proiecta, orienta i focaliza ntr-o anumit direcie ca i procesul
formrii idealului de sine.

57

Important este i felul n care ne raportm la ceilali, la sistemul de imagini despre ceilali,
exprimnd nevoia de autodefinire prin raportarea la alii, capacitatea de a se aprecia pe sine
din perspectiva altora.
Putem s conluzionm c majoritatea tinerilor nondelincveni sunt centrai pe sine n raport
cu ei nii, dar i n relaie cu ceilali, au o puternic dorin de apartenen la un grup social,
pun accent pe aspectul fizic, afectiv. i exprim dorinele i preferinele legate de petrecerea
timpului liber, cu membrii familiei (frai, surori, parini), prieneni, colegi de munca sau n
faa calulatorului jucnd jocuri pe internet. Pun accent pe unicitatea propriei persoane, prin
scoaterea n eviden, mai mult a calitilor fr a meniona defectele, neputinele i
vulnerabilitile. Imaginea de sine, identitatea de sine i felul n care sunt percepui de cei din
jur este cel mai important aspect pentru acetia.

Profil general nondelicventi


Identitate 18%
Infatisare fizica 3%
Trasaturi psihice 9%
Preferinte, Dorinte 10%
Atitudine fata de viata si problemele
ei 13%
Sistemul de imagine despre altii 6%
Idealul de sine 10%
Nevoia de autoperfectionare si
autocunoastere 7%
Izolarea si inchiderea in sine 5%
Nevoia de autenticitate 8%
Atitudinea fata de sine 11%

58

Profil general delincveni


Dup testarea tinerilor delincveni prin aplicarea probei Cine sunt eu? am realizat un
profil general evideniind trsturile fundamentale evocate, att cele comune ct i cele unice
ale acestora.
O parte din tinerii care au comportamente delincvente au tendina de a se prezenta, de
ai dezvlui identitatea prin ai spune numele, vrsta, sexul, ocupaia. Acest lucru indic
nevoia de afiliere, implicit a consolidrii identitii ca premis ce va asigura unicitatea
persoanei; sugereaz nevoia de apartenen i de identificare cu un grup de vrst, sex sau
ocupaional.
Cele mai evocate trsturi, pe lng nevoia de a se prezenta

fizice i psihice

(temperament atitudini), sunt trsturile care se pot caracteriza prin:


trstirile fizice ofer, informaii despre eul fizic, pe care unuii l resping spunnd c
nu sunt prea frumoi i c ar fi vrut s arate mai bine, s fie mai corpoleni, iar alii susin c
sunt destul de simpatici i dragui; anumite defecte i inmaturiti fizice care ,adeseori,
reprezint puncte febrile, nevralgice ale existenei individului;
trsturi psihicei ofer informaii despre eul psihic, sunt evideniate trsturile
pozitive: sunt o persoan calm, vesel, imi place s ajut oamenii, o persoan de ncredere,
sunt cuminte i linitit, ncercnd oarecum s se disculpe i s de-a vina pe anturaj i pe
problemele din famile.
Povestesc despre relaiile pe care le au cu prinii i ceilali membri ai familiei (frai,
surori) bune sau mai puin bune, conflictuale, ceea ce scoate la iveal disponibilitatea
siociorelaional, nevoia de afiliere i integrare social.
i mprtesc opiniile i experienele legate de prima iubire. Exprim nevoia de
intimitate, de mplinire i realizare prin altul.
Simt o nevoie acut de descifrare, de cunoatere de sine, se caut pe sine; exigene
sporite fa de sine, contientizeaz complexitatea i dificultatea procesului de
autocunoatere.
O parte dintre tinerii delincveni sunt izolai i nchii n sine. Au preocupri fa de
via i problemele ei, ceea ce sugereaz nonexistena unei atitudini ferm conturate. La prima
vedere pot prea c sunt inadaptai social, dar asta depinde i de personalitatea fiecaruia, dar
n realitate ei au dorina de a se integra social ceea denot faptul c arat disponibilitate
pentru nvarea i judecarea rolurilor sociale, dorina de afiliere la grupurile sociale.

59

Muli dintre tinerii delincveni simt nevoia de o schimbare, spunnd c au nevoie de


cineva care sa i ajute pentru a putea face aceasta schimbare, de cineva care s i ineleag i
de cineva pntru care s se schimbe. Acestea fiind cele mai evocate motive, care dau impresia
de maturitate n gndire i dup cum am mai spus, dorin i nevoie de schimbare, de
acceptare social.
Ca i tinerii nondeincveni ii explim parerile despre petrecerea timpului liber, la
calcuator jucand to felul de jocuri care conin cene cu un grad ridicat de violen,
Unii au o atitudine mulumitoare fa de sine, dar majoritatea invoc autonemulumirea, insatisfacia care este nsoit de descurajare. Aceste lucruri fiind evideniate
de faptul c sunt foarte dezamagii de ei inii pentru faptul c ntr-un moment de ratcire sau
din cauza neajunsurilor din familie au ajuns sa comit acte de care nu sunt foarte mndri.
Se contrazic oarecum n ceea ce relateaz despre ei i acest lucru poate semnifica, de la
caz la caz, fragilizarea, incontiina i incongruena psihocomportamental , angajarea
personalitii n procesul devenirii sale dialectice. Se mai poate spune c lipsa lor arat
stagnarea, plafonarea personalitii.
Au un ideal despre sine i despre statutul pesoanei n lume i acest lucru evideniaz
capacitatea lor de a se proiecta, de a se orienta i focaliza, ntr-o anumit direcie, ca i
procesul formrii idealului de sine.

60

Profil general delicventi

Identitatea 12%
Infatisare fizica 9%
Trasaturi psihice 10%
Preferinte,dorinte 4%
Sistem relational 7%
Opinii si experiente 4%
Cautarea de sine 2%
Izolarea si inchiderea in sine 9%
Adaptarea si inadaptarea sociala
10%
Atitudinea fata de viata si
problemele ei 7%
Devenirea personalitatii 8%
Atitudinea fata de sine 2%
Conflicte si contradictii 3%
Idealul de sine 4%
Statutul persoanei in lume 1%
Eu-l 8%

Ipoteza nr 3: Se prezuma ca

persoanele cu un nivel scazut de auto-eficienta

personala coreleaza pozitiv cu L.O.C. - extern, comparativ cu persoanele cu nivel crescut al


auto-eficientei la care predomina un L.O.C. - intern.
Prezentare metodologie de cercetare
- chestionarul de autoeficienta personala ;

- chestionarul pentru evaluarea locusului controlului;

- scala stimei de sine Rosenberg .

61

Chestionarul de autoeficienta personala cuprinde un numar de 30 de itemi prin care se


evalueaza gradul de eficienta personala sau convingerea subiectului n realizarea cu succes a
unui comportament. Fiecare afirmatie este masurata pe o scala de la 1 (dezacord puternic) la
6 (acord puternic). Rezultatele pun n evidenta doua categorii de persoane, cu auto-eficienta
crescuta si scazuta;
Chestionarul pentru evaluarea locusului controlului ( "Locus of Control Questionnaire")
a fost elaborat de catre Rotter pentru masurarea dimensiunii fundamentale a personalitatii controlul intern si extern. Proba contine 29 de itemi, fiecare item avnd doua afirmatii, a si b,
care surprind varianta internalitatii controlului si pe cea a externalitatii. Sarcina subiectului
este de a alege una dintre cele doua afirmatii, n functie de acordul sau dezacordul cu
continutul acestora. n urma aplicarii acestei probe, fiecare subiect investigat va apartine unei
anumite clase, cea a internilor sau clasa externilor;
Scala stimei de sine Rosenberg ( "The Self Esteem Scale" : S.E.S, 1965) cuprinde un
numar de 10 itemi, fiind o scala de tip cumulativ ( Likert) n care variantele de raspuns se
noteaza astfel: absolut de acord, de acord, nu sunt de acord si, categoric nu. Aceasta scala se
doreste o masura globala a valorii si acceptarii proprii, dispunnd de fidelitate (consistenta
interna ntre 72-88) si validitate concurenta semnificativa.

Interpretarea datelor:
Var 1 - stima de sine (distributie normala si simetrica);
Var 2 - auto-eficienta (distributie normala si simetrica);
Var 3 - L.O.C. (distributie normala si simetrica);

Variabila

Media (m)

Abaterea standard

Var 1

29.0750

4.74146

Var 2

111.0500

33.39810

Var 3

11.8500

3.23879

62

Interpretare calitativa: rezultatele obtinute indica faptul ca exista o legatura semnificativa


directa (pozitiva) ntre nivelul crescut al auto-eficientei si L.O.C. - intern si respectiv nivelul
scazut al auto-eficientei si L.O.C. - extern.

Variabila

Var 3

Var 2

p< .05 ; r = - . 88

Concluzii: relatia configurata n ipoteza se confirma.


Snyder (1992), ntr-un studiu corelational asupra autoeficientei personale si localizarii
controlului a aratat faptul ca persoanele cu auto-eficienta crescuta au un L.O.C. intern,
comparativ cu persoanele cu nivel scazut al auto-eficientei la care predomina un L.O.C.
extern.(Macsinga, Psihologia diferentiala a personalitatii).
-

exista o corelatie pozitiva ntre L.O.C. si stima de sine

Variabila
Var 1

Var 3
p< .05 ; r = - . 72

Interpretare calitativa: rezultatele obtinute indica faptul ca exista o legatura semnificativa


directa ntre stima de sine si L.O.C. : valori ridicate ale stimei de sine sunt
caracteristice internalistilor iar

valori

scazute

ale

stimei

de

sine

sunt

caracteristice externalistilor .
Concluzii: relatia configurata n ipoteza se confirma
Interpretare calitativa: rezultatele obtinute indica faptul ca exista o legatura semnificativa
directa ntre stima de sine si L.O.C. : valori ridicate ale stimei de sine sunt caracteristice
internalistilor iar valori scazute ale stimei de sine sunt caracteristice externalistilor .
Concluzii: relatia configurata n ipoteza se confirma.
Rotter (1966) considera ca dimensiunea fundamentala a personalitatii care influenteaza
comportamentele cotidiene este modul n care persoana percepe sursa unor recompense
(ntarire pozitiva) sau sanctiuni (ntarire negativa), adica modul n care stabileste legatura
dintre acest sistem si propriul sau comportament. El arata ca exista doua categorii de indivizi:

63

cei care cred ca ntaririle pozitive sau negative decurg direct din ceea ce sunt sau din

actiunile proprii;
- cei care cred ca ntaririle pozitive sau negative depind de forte exterioare, independente de
ceea ce sunt sau de modul n care au actionat pna n momentul aplicarii ntaririi.
Prima categorie de subiecti din care fac parte persoanele care se considera responsabile de
tot ceea ce li se ntmpla, dezirabil sau indezirabil, au un locus intern al controlului , (sunt
automotivati, controleaza contextul, manifesta responsabilitate, nu se conformeaza fara
discernamnt, rezista la presiunile externe, atribuie esecul, spre exemplu, "muncii
insuficiente", se automotiveaza dupa nfrngere), cea de-a doua categorie, reunind persoane
care identifica sursa evenimentelor ca fiind exterioara lor au un locus extern al controlului
,(sunt motivati extrinsec, nu au control asupra contextului, sunt nsotiti de o responsabilitate
diminuata, se supun natural "celuilalt", cedeaza presiunilor externe, atribuie esecul
"destinului nedrept", "nenorocului" si nu-si schimba nivelul aspiratiilor dupa o nfrngere.
Astfel, Rotter face din cuplul internalitate / externalitate o dimensiune fundamentala a
personalitatii, o variabila semnificativa a comportamentului unei persoane.
Monteil arata ca dimensiunea internalitate / externalitate a personalitatii va influenta
modul n care subiectul atribuie cauzele succeselor si esecurilor sale fie unor factori interni
(atribuire dispozitionala), fie unor factori externi (atribuire situationala).
De asemenea, cercetarile realizate de Monteil si colaboratorii sai n domeniul educatiei
ajung la concluzia ca:
" n cazul n care un individ stabileste o legatura ntre o ntarire si propriul sau
comportament, aceasta va afecta probabilitatea de reproducere a acestui comportament, ntr-o
situatie asemanatoare".
Daca persoana crede ca ntarirea (recompensa sau pedeapsa) tine de actiunea unor factori
externi (persoane exterioare, ghinion, hazard), cercetarile arata ca aceasta probabilitate nu
este afectata.
De exemplu, o persoana care considera ca succcesul sau esecul actiunilor sale, n diferite
planuri sociale, se datoreaza propriei persoane (aptitudini, exercitiu, efort voluntar sau
absenta acestora) dispune de un control intern, asumndu-si responsabilitatea actiunilor si

64

consecintelor acestora, la nivel personal si social. O astfel de persoana va manifesta tendinta


de a repeta acest comportament, n situatii similare.
Pe de alta parte, o persoana care atribuie cauzele succeselor sau esecurilor sale unor
aspecte exterioare dispune de un control extern, avnd o responsabilitate mai scazuta a
propriilor actiuni. Cercetarile demonstreaza existenta unor diferente interpersonale privind
dimensiunea controlului extern sau intern al personalitatii, datorate unor modalitati diferite de
atribuire a cauzelor propriului comportament sau comportamentului altora.
LePoultier (1986) sustine ca, datorita notelor sale caracteristice (responsabilitate,
asumarea riscului, autonomie decizionala), norma de internalitate trebuie valorizata n
dezvoltarea personalitatii, deoarece este un vector care asigura o mai buna adaptare la
solocitarile mediului dect norma de externalitate.
Numeroase cercetari au demonstrat ca dimensiunea internalitate / externalitate are
numeroase implicatii ntr-o suita de variabile organizationale. Astfel, internalistii tind sa fie
mai multumiti de munca pe care o fac dect externalistii, si percep superiorii ca initiatori de
structuri, relateaza un stres de rol diminuat, se percep mai autonomi si controlori ai mediului
nconjurator, sunt mai stabili pe postul de munca si profesional.
Totusi, externalistii si internalistii nu pot fi considerati "tipuri" de personalitate ntruct pe
de o parte au mai multe caracteristici comune si putine specifice si pe de alta parter, credinta
n locul controlului extern / intern, constituie doar polii opusi ai unui continuu pe care n zona
mediana se situeaza cele mai multe persoane.
A spune despre o persoana ca are un locus of control intern sau extern fara a ne referi la
contextul situational explicativ n care se fac atribuirile se crede ca este de asemenea, o
caracterizare prea generala. n constructia sa teoretica, J.B.Rotter considera ca locus of
control reprezinta o forma a expectantei generalizate, constituie o caracteristica a
personalitatii si face parte din situatia psihologica. Abramson (1978) sustine ca indivizii
difera n privinta modului habitual de raspuns la evenimente, fiind de parere ca trebuie facuta
distinctia ntre situatiile n care evenimentele sunt necontrolabile pentru toti indivizii si
situatiile n care evenimentele sunt necontrolabile doar pentru anumiti indivizi. n primul caz
vorbim de neajutorare universala, iar n al doilea caz vorbim de neajutorare personala.
Autoeficienta se defineste ca fiind credinta persoanei ca poate organiza si executa un
anumit curs al actiunii sau ca poate obtine anumite rezultate ntr-o sarcina specifica.
65

Persoanele cu nivel crescut al auto-eficientei sunt ncrezatoare n abilitatile personale de a


obtine succesul ntr-o activitate. Bandura atrage atentia asupra faptului ca un subiect poate
manifesta o auto-eficienta de nivel superior ntr-un anumit comportament sau situatie si un
nivel scazut, n alte situatii. De pilda, o persoana are expectanta succesului n profesie, dar are
expectanta esecului n viata personala. Acest exemplu sta la baza diferentierii ntre autoeficienta globala ( credinta n obtinerea succesului / esecului n majoritatea situatiilor) si cea
specifica unei situatii particulare. Auto-eficienta poate actiona si ca un factor motivational ce
orienteaza persoana spre atingerea scopurilor propuse, spre delimitarea intereselor.
Individul uman, nvatnd n urma observarii unui comportament si a efectelor acestuia, va
reproduce comportamentul observat doar daca are expectanta succesului. Prin notiunea de
auto-eficienta se evidentiaza rolul reglator al expectantelor.
Cercetarile realizate n sfera psihologiei dezvoltarii ( Skinner, 1985; Chapman, 1988) arata
ca, n copilarie, se pun bazele dezvoltarii ulterioare a controlului asupra propriilor actiuni,
pornind de la observarea rezultatelor acestora n conditii diferite.
Auto-eficienta perceputa ( Bandura, 1982) se refera la convingerea unei persoane n
capacitatile sale de a-si mobiliza resursele cognitive si motivationale necesare pentru
ndeplinirea cu succes a sarcinilor date. Astfel, auto-eficienta perceputa poate fi definita ca o
anticipare a rezultatelor pozitive n actiunile ntreprinse datorita cunostintelor si abilitatilor
posedate. Perceptia propriei competente modifica perceptia performantei reduse sau a
esecului; n aceste situatii, insuccesul tinde sa fie atribuit efortului redus investit n sarcina
sau n mai mica masura lipsei competentei necesare ndeplinirii sarcinii. Deci, auto-eficienta
crescuta se asociaza cu atributii autoprotectoare ale esecului sau succesului.
Stima de sine reprezinta modul n care ne evaluam pe noi nsine n raport cu propriile
asteptari si cu ceilalti, aceasta fiind direct proportionala cu constientizarea valorii noastre.
Fiinta umana este unica si are o valoare care merita sa fie respectata. Valoarea unei fiinte
umane este data de suma comportamentelor, actiunilor si potentialitatilor sale trecute,
prezente si viitoare. Capacitatea fiintei umane de a se proiecta n viitor, de a-si constientiza,
dori si anticipa devenirea prin raportarea la experientele si succesele anterioare si credinta
despre propria eficacitate contribuie la ntarirea stimei de sine.
Nivelul stimei de sine afecteaza puternic performantele n toate activitatile: cei cu o nalta
apreciere de sine au o mai mare ncredere, se mobilizeaza mai mult si reusesc mai bine, ceea
66

ce consolideaza parerea buna despre sine. Dimpotriva, o joasa stima de sine sporeste riscul
insucceselor, determinnd astfel o viziune si mai sumbra asupra propriei persoane. S-a
constatat ca n timp ce indivizii cu o ridicata stima de sine si interpreteaza succesele n
moduri diferite, apelnd la o gama larga de atribuiri, si se comporta mai variat, cei cu o stima
de sine scazuta au comportamente si autoatribuiri mai restrnse si deci mult mai previzibile.
Stima de sine este profund legata de raportul dintre sinele autoperceput - conceptul de sine
- si sinele ideal (sau dorit), adica modul n care am vrea sa arate, sub multiple aspecte,
persoana noastra. Investigatiile arata ca nivelul stimei de sine este legat de valoarea sau
importanta si semnificatia pe care subiectii o acorda calitatilor dorite, sau de frecventa
perceputa a diferitelor calitati n rndul populatiei. n acest sens, combinatia care provoaca
cea mai joasa stima de sine este aceea dintre trasaturile dorite, dar foarte comune, si trasaturi
nedorite, dar rar prezente n mediul populational.
Imaginea despre sine ndeplineste un rol important n relatiile unei persoane cu cei din jur,
precum si calitatea si eficienta activitatii pe care o desfasoara. Imaginea despre sine
influenteaza n mare masura chiar modul n care individul i apreciaza si i califica pe semenii
lui; mai mult, particularitatile reactiei unui individ n raporturile interumane reflecta adesea
parerea acestuia despre sine. Orice deformare, fie n sensul exagerarii unor calitati, fie al
minimalizarii acestora se rasfrnge negativ asupra raporturilor cu ceilalti.
Stima de sine este o componenta a schemei cognitive referitoare la sine si a fost definita n
diferite moduri. Unii autori vad stima de sine ca reprezentnd o evaluare globala a propriei
persoane, alti cercetatori sugereaza ca stima de sine este determinata de combinatia dintre
evaluarea propriei valori si abilitatile de a atinge scopurile dorite cu sentimentele rezultate din
procesele de evaluare. Robert si Monroe vad stima de sine din punct de vedere psihanalitic si
considera ca sursele sentimentelor de autoevaluare si autoapreciere se afla n exterior, n
sentimentul de iubire si aprobare din partea celorlalti.
Patru factori (Simons, 1994) par mai importanti n cresterea stimei de sine: identificarea
cauzelor unei scazute stime de sine si definirea domeniilor importante de competenta;
suportul psiho-afectiv si aprobarea sociala; asimilarea motivatiei de realizare, afirmare;
tehnici psihologice de a face fata dificultatilor si stresului.

67