Sunteți pe pagina 1din 10

Procesul de supervizare, ca si demersul parcugerii analizei personale,

face parte din structura programului formativ pentru cei ce doresc sa


se initieze si sa dobandeasca instrumentele de lucru in psihanaliza,
psihodrama sau orice alta forma de psihoterapie.

Despre supervizare, ca modalitate de lucru, structura de desfasurare,


ca beneficii atat personale cat si profesionale, precum si despre importanta acesteia
in relatiile terapeutice sustinute de tinerii psihoterapeuti, s-a scris si inca se vor mai
scrie materiale intregi. Probabil pentru ca, la fel ca si analiza personala, este un
demers ce demareaza in doi si care se va derula apoi pe parcursul intregii vieti. De
altfel, se stie ca, supervizarea are rolul unei a doua analize.

Intalnim referinte bibliografice despre aceasta etapa in carti precum „Introducere in


psihanaliza freudiana si postfreudiana”, de V. Dem. Zamfirescu; „Intinerar de
psihanaliza”, de V. Sandor; „Introducere in psihoterapia psihanalitica”, de W.
Mertens; „Tratat de psihanaliza contemporana”, de H. Thoma & H. Kachele;
„Prezentari ale sinelui si dinamica statutului in psihoterapie si supervizare”, de Wynn
Schwartz, in „Revista de psihoterapie americana” in curs de aparitie la editura Trei,
pentru a aminti doar cateva dintre materialele care trateaza acest subiect.

Este evident ca, data fiind nuanta discreta, neutra si binevoitoare, de obligativitate
prin introducerea acesteia in programul formativ, mai devreme sau mai tarziu, orice
candidat intrat pe drumul formarii in psihoterapie va trebui sa-si adune curajul si sa
faca acest pas care, ca si demararea propriei analize, suscita un intreg plan
fantasmatic pornit din mobilizarea rezistentelor la tot ce inseamna schimbare,
dezvaluire si autodezvaluire, la intimitatea unei relatii in doi. Prin urmare, putem
desprinde deja doua variabile ce conduc spre optiunea intrarii in supervizare: pe de o
parte, este o etapa ce trebuie parcursa, adica volens nolens o facem. Pe de alta
parte, o alta variabila pe care, mai ales in ultimii ani postfreudienii o aduc in atentia
specialistilor, se refera la abordarea supervizarii ca necesitate pornita din ceea ce
simtim ca fiind dificil in conducerea si sustinerea terapiilor cu proprii pacienti. Asadar,
supervizarea poate fi abordata din doua perspective, ca si analiza personala de
altfel: 1) pentru ca trebuie si atunci intram ca intr-un fel de scoala de specializare,
unde suntem prezenti pentru instruire cu mintea si intreg cortegiul de procese
cognitive si 2) pentru ca simtim si gandim, aruncati dintr-o parte intr-alta de tot felul
de trairi contradictorii, ca ar fi bine atat pentru noi, cat si pentru cei cu care lucram sa
cerem o mana de ajutor.

Prima abordare, prezinta avantaje si dezavantaje: pe de o parte, ne ofera o


rationalizare care ne protejeaza narcisic si ne confera lejeritatea unui trebuie benefic,
conducandu-ne catre o procesualizare de invatare a tehnicii de lucru, proces
binevenit desigur. Pe de alta parte, apare riscul de a ramane prinsi in mental ca si
cognitie, fara a putea strabate bariera constienta pentru a intra intr-un contact
autentic, de la inconstient la inconstient, lucru fundamental in practica psihanalitica.
Adica, ne putem trezi in situatii de comunicare paralela cu pacientii, ei lasandu-ne
acces la planul inconstient, iar noi replicand si ramanand in sfera lui „asa trebuie
facut/spus/reactionat acum”. Nu voi insista asupra a ceea ce ne ofera referintele
bibliografice care trateaza acest subiect, ci voi incerca sa impartasesc cu voi propria
experienta de supervizare vazuta, traita, simtita dincoace de litera cartilor.
Atitudinea fata de „trebuie”

Prin urmare, in ceea ce ma priveste, abordarea lui „trebuie” m-a lasat rece de pe
vremea cand, copil fiind, adultii din jurul meu se straduiau sa imi explice ca in viata
sunt anumite lucruri care trebuie facute. Revolta si facutul dandoaselea decat trebuie
facut m-a insotit de cand ma stiu si probabil ca inca 110 ani de sedere pe divan cu
ochii cautand cai verzi pe pereti, nu vor reusi sa schimbe aceasta caracteristica. Intre
timp, insa, am inteles ca exista un trebuie interior, pornit din ceea ce simt, adica,
trebuie pentru ca simt ca trebuie – un trebuie pornit din necesitatea de a intelege ce
se intampla cu mine in anumite situatii, de ce simt, spun, fac anumite lucruri intr-un
anumit fel si nu altfel.

Imi amintesc nostalgic de amanarile prelungite in a-mi incepe analiza personala,


venite din lupta mea cu „trebuie sa parcurgi n+1 ore de terapie personala”. Dupa
bunul obicei, nu, nu a trebuit sa parcurg calupul formativ de ore impuse, ci am
asteptat momentul in care, contextual existential, a aparut necesitatea unui trebuie
interior care m-a aruncat instantaneu pe divan. Si oricat ne-ar placea sa credem ca
sintagma „istoria se repeta” ar putea fi eradicata prin lucrul asiduu cu sine, ei bine,
experienta de pana acum, imi arata ca, eradicarea acesteia este un deziderat, insa
schimbarea reala care apare consta in: „istoria se repeta”, dar acum stiu lucrul asta si
pot alege daca sa repet sau nu. Uneori. Alteori se repeta si ne dam seama dupa.

Asadar, istoria relationarii cu „trebuie”, s-a repetat si in demararea supervizarii. Desi


lucram de cativa ani buni in terapie individuala, pe parcursul carora am intampinat
dificultati mai mici, mai mari, am preferat dat fiind nacisismul si gargaunii de
stiutoare, precum si replicile la modul onest spus, venite din palierul infantil, de genul
„pot si singura, stiu cum sa fac, ma descurc fara ajutor”, sa ma descurc singura
apeland la propria-mi analiza si cartile din biblioteca.

Pana intr-o buna zi cand, fiind depasita de situatie, a aparut imperios, acel „trebuie”
interior despre care vorbeam. Exista in practica fiecarui terapeut, momente de
intalnire cu pacienti care devin puncte de referinta. Prima data cand lucram cu o
anumita problematica. Prima data cand ne confruntam cu experienta unui
contratansfer negativ aparut din senin, aparent. Prima data cand suntem coplesiti de
spaima mortii si neputinta de a putea cuprinde si contine tanatosul care ne inunda.
Prima data cand experimentam un contratansfer erotic fara a putea intelege de unde
revarsarea din albie a erosului. Momente-cheie care ne fac sa mergem mai departe,
ne imbogatesc si ne pun fata in fata cu propriile limite cand credeam ca nimic nu ni
se mai poate dezvalui si luati de valul omnipotentei credem ca, gata, am desavarsit
opera si suntem atotstiutori si meseriasi in ceea ce facem. Astfel de momente de
intalnire la nivel profund m-au determinat sa las deoparte gargaunii personali si,
negociind cu latura narcisica, sa intru in supervizare.
Prima supervizare
Prima supervizare pe care am cerut-o a aparut pe unda cuantica a unei disperari asa
cum nu credeam ca pot simti vreodata. Aparitia lui „trebuie” s-a produs brusc si
ireversil, fiind pentru prima data cand, lasand la o parte aproape tot ce tinea de
puseele narcisic omnipotente, am simtit, am gandit si m-am indreptat cu toata fiinta,
spre pacienta cu care lucram de doi ani. Pe tanara femeie am cunoscut-o in urma cu
patru ani, cand s-a inscris in grupul de dezvoltare personala pe care il coordonam la
vremea respectiva. La scurt timp, a cerut sa intre in terapie individuala. Terapia a
inceput, relatia a crescut si cu poticnelile de rigoare, lucrurile se desfasurau in cote
suportabile, pastrand insa un sentiment de „ceva imi scapa” pe parcursul fiecarei
intalniri.

Pana intr-o buna zi, cand uitandu-ma pe agenda, am constatat ca in dreptul


initialelor pacientei, nu era trecut in continuare, asa cum obisnuiesc sa fac in
maniera usor obsesionala, cu toti pacientii, varsta si numarul de sedinte parcurse. Un
fior m-a strabatut ascutit gandindu-ma instantaneu ca, este posibil ca, pe de o parte
terapia acestei femei sa nu fi inceput in planul realitatii interioare, si pe de alta parte,
este posibil ca, ceea ce imi scapa sa fie sentimentul pe care nu voiam sa mi-l
recunosc ca de fapt, lucrez cu un zombi in sensul de Eu neformat al pacientei si de
lipsa a obiectului Sinelui. Am dat la o parte si gandurile si trairea gasindu-mi imediat
de lucru altceva. Pana la urmatoarea intalnire cand, pe un ton calm, linistit si fara sa
razbata pic de spaima, teama, emotie, pacienta spune: „astazi, am luat rezultatul
analizelor, ultimele analize facute. Am neoplasm, faza terminala, cel putin asa spun
medicii care imi dau maxim un an de azi inainte”, dupa care trece sa vorbeasca
despre pregatirile de Craciun.

Pentru mine, timpul se oprise in loc. Cu greu mi-am retinut cuvintele ce veneau din
mine „Te-ai ticnit? Vorbesti de Craciun in timp ce ai aflat ca urmeaza sa mori? Stai
asa putin, hai sa gasim solutii, sunt tratamente cu interferon, ai nostri sunt depasiti,
poate au gresit rezultatele, incearca in alta parte”…etc. Terifiata si inspaimantata de
groaza mortii mi-am pus in joc toate apararile nevrotice de care eram capabila in
acele momente, in cautare de solutii imediate de anulare a mortii pe care o simteam
planand in cabinet, in relatia cu pacienta. Neputand contine si mentaliza adecvat
dinamica pusa in joc, m-am trezit lovita realmente in abdomen de o durere puternica
cu fantasme de scoatere prin voma a stomacului macerat, in bucati marunte, precum
carnea de manzat tocata.

La incheierea sedintei, m-am simtit epuizata, persistand sa gestionez starea de


disperare, inclusiv prin deplasarea spre organicitate prin somatizarea durerii in piept,
care ma darama. Ramanand parazitata si in afara sedintei de lucru, de continuturile
pacientei, mi-am dat seama ca sunt pusa in situatia de a-mi recunoaste limitele, si ca
e timpul, trebuie sa cer ajutor pentru a putea sustine terapia in continuare. Prinsa
intre nevoia de a o abandona pe pacienta din neputinta de a contine fatalitatea mortii
si dorinta de a o salva, prinsa intre mila si descurajare, a doua zi dimineata, am pus
mana pe telefon si am sunat pentru a stabili inceperea supervizarii. In urma discutiei,
am convenit cu viitorul supervizor ca da, este in regula insa vom incepe de la data
de… cand se elibereaza o ora in programul acestuia. Ceea ce s-a evidentiat
pregnant a fost eliberarea si detensionarea produsa de indata ce am stiut ca voi
incepe supervizarea, ca nu mai sunt singura in relatie cu pacienta, ca pot imparti
povara continuturilor activate cu altcineva. Nevoia de impreuna, de un altul care,
avand avantajul de a se situa inauntrul si inafara relatiei imediate, poate vedea ce se
petrece in dinamica interioara a terapiei prin lentile curatate de praful trairilor
contradictorii, m-a linistit aproape instantaneu, iar in urmatoaele sedinte, pana la
inceperea supervizarii efective, am putut reveni in relatie incepand sa observ ce se
inampla cu mine, cu pacienta, ce este al meu, ce este al ei din panoplia de trairi,
spaime, fantasme.
Totodata, este necesar sa mentionez ca, procesul de supervizare, intocmai ca si cel
al analizei personale, demareaza inca din momentul in care, apare asumarea
deciziei si stabilirea primei intalniri de lucru. Si in supervizare si in inceperea analizei,
data de incepere a fost fixata la o distanta de cateva luni bune. Cand am inceput insa
efectiv, face to face, a fost ca si cum, deja aveam parcurse inalnirile din lunile de
asteptare. Prima intalnire, lucrul incep realmente din momentul in care, interior,
simtim nevoia ca trebuie sa facem acest lucru pentru ca asa simtim. De ce simtim ca
trebuie? Asta aflam pe masura ce lucram cu noi insine si intotdeauna ne sunt
rezervate noi si noi raspunsuri. Prin urmare, calatoria in terapie si in supervizare este
o calatorie profund personala care cuprinde si reuneste trairea si gandul intr-o unitate
care conduce la intelegere si noi dezvaluiri despre Sine in analiza si despre Sine si
Sinele celuilalt in supervizare.

Nu ma voi opri si asupra celei de-a doua situatii in care am simtit nevoia de
supervizare, aceasta fiind descrisa in articolul din „Jurnalul electronic de Consiliere”
(Asociatia de Consiliere Psihologica Bucuresti).
Idei de retinut

Reiau pe scurt ceea ce am reusit sa observ, pana in momentul de fata, de-a lungul
experientei de supervizare:

• cadru de intalnire in trei, prin urmare o relatie in trei: pacient-terapeut-


supervizor; prezenta pacientului se face simtita initial prin ochii, vorba si
trairea terapeutului apoi, prin si dinspre supervizor, prezenta acestuia se
intoarce spre terapeut intr-o forma ce invita spre reflectare;
• mediu propice pentru reglarea distantei in raport cu pozitia interioara pe care o
avem in relatie cu noi insine si cu pacientul;
• spatiu in care putem sa observam ca intr-o oglinda, ce este al nostru, ce este
impumutat, activat si trezit de catre pacient;
• cadru in care, discret, se insereaza trimiteri teoretice ce se constituie ulterior in
repere ce contribuie la intelegerea relatiei cu pacientul;
• modalitate prin care se ajusteaza cresterea cotei narcisice, megalomaniei si
omniscientei la care, fie ca recunoastem, fie ca nu, pozitia de terapeut incita si
invita la formarea unei sume de gargauni care oricum exista in fiecare dintre
noi (sa fie oare intamplator ca am ales sa facem lucrul asta?);
• exercitiu prin care putem observa cum si cat loc lasam in spatiul nostru interior
celuilalt, ca interes, ca intelegere, ca toleranta, ca si capacitate de a fi
impreuna si totusi separat;
• spatiu prin care se creaza posibilitatea pastrarii, deschiderii si largirii ascultarii
de dincoace de partea constienta a ceea ce pacientul ne comunica, a ceea ce
noi insine ne comunicam in permanenta;
• cadru prin care, da, ca printr-o carja, gasim puncte care sa vina la sustinere
cand, coplesiti de neintelegerea a ceea ce se intimpla, o luam pe campii si ne
indoim de suntem ori nu, potriviti cu ceea ce facem;
• mediu ce reuneste beneficiul personal, prin reflectarea continua si
descoperirea a noi coordonate de functionare interioara cu beneficiul
profesional atat prin imaginea pusa la dispozitie de supervizor, imagine care,
in timp se poate dovedi a fi, a deveni un model, cat si prin instruirea continua
la care ne invita destul de discret, insa persuasiv, cu siguranta.
Supervizare sistemică MetaCOACH™ : © Meta Systeme™ France
Dezvoltare si antrenament pentru profesionistii coaching-ului si ai consultantei de echipa,
pentru directori si pentru clienti individuali.
Programul cuprinde minimum opt zile pe an, cate o sesiune de 2 zile la
fiecare 3 luni, pentru un grup de cel mult 15 participanti.

Toate atelierele de formare si ciclurile de supervizare sistemică METACOACH propuse


pe site-ul www.metasysteme.fr sau in limba romana
http://www.metasysteme.fr/index.php?nid=715&language=3 sunt centrate pe
coachingul individual, coachingul pentru directori si coachingul pentru echipe si sunt
sustinute de Alain Cardon, Certified Coach Master al International Coach Federation.
Orele din cadrul atelierelor de formare si de METACOACH - supervizare sunt acreditate de
ICF si contează ca ore "ACSTH" - Approved Coach Specific Training Hours (pentru cei
care doresc sa obtina certificarea ICF, vezi www.coachfederation.org).
Procesul colectiv de supervizare METACOACH cuprinde practicile sistemice ale
coachingului de director si ale coachingului de echipa. Procesul descris pe larg in
subfolderul Detalii program Supervizare este un proces de dezvoltare si antrenament
conceput si coordonat de ALAIN CARDON, Certified Coach Master (CCM) al International
Coach Federation.
OBIECTIVE
Grupul METACOACH de supervizare in coachingul adresat directorilor, in coachingul de
echipa si in consultanta are drept obiectiv indrumarea in dezvoltarea abilitatilor de
coaching si actiune pentru practicienii confirmati, concentrandu-se pe doua dimensiuni
principale:
• dezvoltarea competentelor profesionale, a creativitatii si a eficientei practicii in
"meseriile" de
coaching de director, in coachingul de echipa si consultanta; satisfactiile acestei
profesiuni
• ajutor in gestiunea instrumentelor si pozitionarilor profesionale. De exemplu: sporirea
vanzarilor de
servicii de coaching, imbunatatirea marketingului propriu si al produselor, lamurirea
strategiilor de
reusita, relatia cu banii/castigurile, capacitatea de a lucra in retea si de a coopera cu
colegii de
breasla, de a scrie, de a publica etc.
SPIRIT
In aceste doua dimensiuni, in decursul unui ciclu continuu, de minimum un an, grupul de
dezvoltare si actiune METACOACH - supervizare isi propune sa devina o "retea de
asimilare prin invatare" centrata pe practicarea coachingului sistemic de director, de
echipa si de consultanta.
• Grupul ramane constant si este operational. Asimilarea coachingului individual, a
coachingului de
director si a celui de echipa se face in mod practic, prin dezvoltarea competentelor de
coaching si
actiune si prin modelarea/slefuirea abilitatilor in situatii concrete de "rodaj".
• Grupul este de asemenea un "spatiu" de dezvoltare si actiune, de invatare impreuna si
de
experimentare a noi practici si strategii profesionale, prin discutii si, mai ales, prin
impartasirea, prin
"modelare, prin antrenament", a unor instrumente de coaching sistemic adresat
directorilor
si/sau echipelor.
• Grupul dezbate, stimuleaza, provoaca si asigura dezvoltarea personala a fiecaruia
dintre membrii lui.
• Membrii grupului invata sa practice confruntarea pozitiva a diferentelor dintre ei, in
spiritul respectului
fata de această diversitate.
• Pentru fiecare coach, grupul este in acelasi timp o retea de schimburi interpersonale si
de sprijin
profesional.
Structura grupului de formare si actiune METACOACH - supervizare este conceputa astfel
incat sa permita numeroase aplicatii practice ale Abordarii Sistemice (vezi
http://www.metasysteme.fr) in practicile coachingului sistemic adresat directorilor si/sau
echipelor (v. prezentarea amanuntita din subfolderul Detalii program Supervizare).

Acest grup accepta si integreaza toate informatiile, "formarile profesionale" teoretice si


practice aplicate la coachingul adresat directorilor si/sau echipelor, dobandite deja de
catre participanti, nelimitandu-se la o singură scoala de gandire sau la o singura abordare
conceptuala.

Celor care doresc sa dobandeasca o formatie initiala si didactica in coachingul individual


si de echipa, le recomandam sa participe la cursurile unei scoli acreditate de pregatire in
aceasta meserie: MOZAIK, TRANSFORMANCE, Coach-Up, in Franta sau la programul
"Fundamentele Coaching-ului" in Romania. (vezi Programul "Fundamentele
Coachingului")
De asemenea, celor care doresc sa dobandeasca o formatie teoretica intr-o abordare
conceptuala specifica – Analiza tranzactionala, Programare neuro-lingvistica, Process
Communication Management, Gestalt, Abordare sistemica, abordarea lui Jung, Analiza
Existentiala etc. (aplicate sau nu la profesiunea de coach) – le recomandam sa urmeze
un stagiu de formare specific, organizat de organisme acreditate.

ETICA
In cadrul grupului de formare si actiune METACOACH - supervizare, este de la sine
inteles ca:
• munca este efectuata de catre fiecare participant si
• ca orice referire la clienti concreti, ramane confidentiala
Supervizare

Se adreseaza in special dar nu exclusiv persoanelor care au participat la grupuri de formare in


psihoterapie in cadrul Centrului "Sistem Psi", psihoterapeuti incepatori sau in curs de formare.

Supervizarea -element de baza al formarii pentru psihoterapie, adresat cu precadere


psihoterapeutilor in formare sau incepatori ce se acorda sub forma unei asistente din partea unui
psihoterapeut cu experienta si vizeaza detectarea, prelucrarea si solutionarea tuturor aspectelor de
natura diagnostica, strategica, tehnica sau personala ce pot interfera cu eficienta interventiei
terapeutice.

Modalitati de realizare:
- seminarii de supervizare conduse de formatori si supervizori acreditati de ARHCRTE
-seminarii de intervizare organizate cu grupe formate din 5-7 cursanti
-supervizare individuala prin e-mail ( pentru cazuri care necesita decizii terapeutice urgente )

Evaluare:
- la sfirsitul stagiului de supervizare fiecare cursant va trebui sa prezinte in scris 10 cazuri terminate din cel putin
trei patologii diferite.

Nota:
- supervizarea se va desfasura pe durata a 2 ani dupa un program stabilit de comun acord cu cursantii.
Evaluare si supervizare in asistenta sociala

Misiunea programului
Tendinţa extinderii gamei serviciilor sociale în căutarea unor forme de răspuns la nevoile
umane presupune dezvoltarea de noi niveluri de competenţă profesională a personalului de
specialitate. Calitatea serviciilor în asistenţa socială oferite de diferite organizaţii
(guvernamentale, ONG-uri, fundaţii ş.a.) poate fi asigurată numai prin standarde aplicate de
specialişti bine calificaţi. Supervizarea şi evaluarea serviciilor în asistenţa socială sunt cele
două dimensiuni esenţiale care fundamentează respectarea acestor cerinţe legate de standarde.

Având in vedere această necesitate, specializarea la nivel de MASTER – EVALUARE ŞI


SUPERVIZARE ÎN ASISTENŢA SOCIALĂ dispune de o curricula adecvată, menită să
asigure nu numai dezvoltarea profesională, ci şi cea personală a specialistilor în domeniu
(incluzând şi oportunităţi ale masteranzilor pentru continuarea studiilor prin programe
doctorale) cu impact pozitiv asupra calităţii serviciilor sociale acordate diferitelor categorii de
beneficiari. Programul prevede studierea următoarelor discipline de învăţământ: Sistemul de
asistenţă socială; Diagnoza problemelor sociale; Supervizare în asistenţa socială; Etica
profesională şi a afacerilor; Elaborarea şi evaluarea programelor în asistenţa socială;
Standarde, monitorizare şi evaluare în asistenţa socială; Cultură organizaţională; Politici de
incluziune socială; Asigurarea standardelor de calitate în serviciile de asistenţă socială;
Asistenţa socială a familiei şi copilului; Asistenţa socială a grupurilor de risc.

In cadrul acestui program de master se pune accentul pe procesul de formare şi pregătire ca


supervizori şi evaluatori cu înaltă calificare în domeniu a absolvenţilor din ţară care practică
asistenţa socială. Din punct de vedere practic, MASTERUL îşi aduce contribuţia la
completarea studiilor de specialitate pentru absolvenţii din învăţământul superior de asistenţă
socială din ţară, dar şi a altor categorii de specialişti care profesează în acest domeniu, al
serviciilor sociale.

Obiectivele şi conţinutul specializării


Acest Master prezintă supervizarea şi evaluarea ca modalităţi esenţiale pentru asigurarea unor
standarde de calitate, pentru performanţă organizaţională şi pentru practici competente de
lucru cu beneficiarii serviciilor sociale.
Teoriile supervizării şi evaluării serviciilor din domeniul asistenţei sociale, diferitele modele
de supervizare şi monitorizare, precum şi activităţile aplicative specifice se concretizeaza în:
 Formarea de supervizori în asistenţă socială;
 Formarea de evaluatori în domeniul asistenţei sociale;
 Dezvoltarea personală a asistenţilor sociali;
 Sprijinirea cu informatii de specialitate, teorii şi modele de intervenţie pactică;
 Pregatirea viitorilor doctoranzi în asistenţa socială.

Debuşee profesionale
Această specializare îşi propune formarea unor profesionişti bine pregătiţi teoretic şi practic în
domeniul serviciilor de asistenţă socială, capabili să asigure evaluarea şi supervizarea
serviciilor sociale ce au ca scop bunăstarea socială, elaborarea de programe de sprijin pentru
categoriile asistate, analiza politicilor sociale, planificarea şi mobilizarea resurselor umane ale
colectivităţii pentru incluziunea socială a celor vulnerabili, marginalizaţi.

Avantajul acestei specializări este acela că asigură încadrarea absolvenţilor (ca supervizori,
evaluatori) în serviciile de asistenţă socială oferite atât de organizaţiile publice cât şi de
sectorul non-guvernamental, fundaţii, organizaţii private care oferă astfel de servicii.

Nevoia dezvoltării unei astfel de formări profesionale la nivel universitar a devenit tot mai
evidentă; acest program de master contribuie substanţial la consolidarea statutului asistenţei
sociale.