Sunteți pe pagina 1din 6

ESEU

Daniela ANDRONACHE
De-a v-ati ascuns
sau despre jocul de-a moartea n lirica arghezian
Moartea ca si concept abstract nu impresioneaz pe nimeni. Moartea
sutelor de miliarde de oameni ce au vietuit naintea noastr pe acest
pmnt nu strneste nimnui nici o und de emotie. Ba chiar, am putea
spune, e n firea lucrurilor ca, din cnd n cnd, lumea s mai si moar
putin (vorba lui Marin Sorescu). Tot referitoare la moarte, celebre sunt si
cuvintele lui Stalin: moartea unui singur om e o tragedie, dar moartea a
milioane de oameni e o doar o statistic.
Schimbnd perspectiva, cinismul abordrii acestei teme eterne a
omenirii dispare ns cu desvrsire. Cnd este vorba de un tat ce si
pregteste copiii pentru iminentul moment al desprtirii, lucrurile capt
o turnur tragic, atenuat doar de maniera de prezentare aleas de poet.
n poemul De-a v-ati ascuns aluzia mbrac forma alegoriei, a jocului.
Comunicarea cu propriii copii se desfsoar sub semnul ludicului
pentru ei, singurul canal de receptare a realittilor lumii nconjurtoare si
totodat o pavz ce i protejeaz mpotriva a tot ce este ru. Jocul n
cazul copiilor functioneaz de asemenea ca un filtru, iar lucrurile cele
mai nspimnttoare si cele mai terifiante cum este moartea, ajung s
capete forme frumoase, ademenitoare. Necunoscnd notiunile de pericol,
de moarte, ei nu triesc nici spaima, nici angoasa ce-l cuprinde pe omul
modern n fata mortii si nici nu percep tragismul ei.
Totul ncepe ca o poveste, spus pe un ton cald, afectuos si degajat:
Dragii mei, o s m joc odat/ Cu voi de-a ceva ciudat./ Nu stiu cnd o
s fie asta, tat,/ Dar hotrt, o s ne jucm odat,/ Odat poate, dup
scptat.Moartea, care nu este astfel denumit dect mult mai trziu n
versurile poemului, este descris n fundamentalitatea ei: este cert,
iminent si ciudat. Momentul mortii nu este cunoscut, adverbul odat
fcnd aluzie la faptul c fiintei umane nu i este dat s si cunoasc
viitorul si, implicit momentul mortii, cu exceptia celor care aleg s si ia

singuri viata. Speranta poetului este totusi ca momentul mortii s survin


la o vrst ct mai naintat, scptatul sugernd aici amurgul vietii.
Povestea continu prezentnd participantii la acest joc ciudat, precum si
sferele lui de influent: E joc viclean de btrni,/ Cu copii ca voi, cu
fetite ca tine,/ Joc de slugi si joc de stpni,/ Joc de paseri, de flori, de
cini,/ Si fiecare l joac bine.
Moartea afecteaz toate regnurile vegetal, uman, animal, toate
vrstele, categoriile sociale, ntr-un cuvnt ntreaga creatie divin. E
singura care anuleaz toate diferentele socio-culturale, precum si de
orice alt tip. n fata mortii slugile sunt egale cu stpnii lor, copiii nu
sunt cu nimic mai presus dect btrnii, iar florile si psrile i urmeaz
n lumea de dincolo pentru a-i ncnta si a le cnta n vesnicie. E un joc
viclean si insidios pentru c se poate manifesta oricnd si sub orice
form, lundu-l pe individ tot timpul prin surprindere si nelsndu-i
nicidecum dreptul la replic. n aceste conditii, este exclus ca
participantii la acest joc s nu l joace bine.
Temndu-se ca nu cumva copiii s intuiasc ideea desprtirii prin
moarte, tatl i asigur de ceea ce este cel mai important: Ne vom iubi,
negresit, mereu,/ Strnsi bucurosi la mas,/ Sub coviltirele lui
Dumnezeu. Iubirea reprezint o certitudine la fel de mare ca si
moartea, indisolubil si indestructibil n caracterul ei etern, si singurul
liant al celor dou lumi. Moartea nu nseamn sfrsitul tuturor lucrurilor,
posibilitatea rentlnirii cu cei dragi n mprtia lui Dumnezeu
conturndu-se clar n versurile: Strnsi bucurosi la mas,/ Sub
coviltirele lui Dumnezeu.
Folosind acelasi ton grijuliu, autorul si continu povestea, fcnd aluzie
la semnele btrnetii care preced moartea: ntr-o zi, piciorul va rmne
greu,/ Mna stngace, ochiul sleit, limba scmoas, vorbind apoi de o
posibil formde manifestare a mortii: Jocul ncepe ncet ca un vnt./
Eu o s rd si o s tac,/ O s m culc la pmnt./ O s stau fr cuvnt,/
De pild lng copac.
Ciudtenia mortii la care poetul a fcut referire n versurile anterioare
const tocmai n subita si definitiva disparitie a putintei de a comunica
ce cei rmasi n viat. Corpul inert si imobil se aseamn acum cu orice
obiect inanimat, asocierea cu copacul nefiind deloc ntmpltoare.

Culcarea la pmnt face aluzie la textul biblic care d mrturie despre


originea teluric a omului omul e fcut din pmnt si n pmnt se va
ntoarce. Si pentru ca socul produs de acest joc ciudat s fie ct mai mic,
povestirea tatlui are rolul de a-i preveni pe copii cu privire la singurul
lucru cert din viata lor moartea.
n strofa urmtoare, poetul realizeaz o incursiune n istoria acestui joc,
asigurndu-i pe copii de vechimea lui foarte mare si de faptul c nsusi
Isus Hristos l-a jucat: E jocul Sfintelor Scripturi./ Asa s-a jucat si
Domnul nostru Isus Hristos/ Si altii, prinsi de friguri si de clduri,/
Care din cteva sfinte tremurturi/ Au isprvit jocul frumos.
Cu scopul de a conferi prestigiu acestui joc si de a le insufla copiilor
ncrederea n el, poetul aduce n discutie figura central a crestinismului,
Isus Hristos care, desi a schimbat soarta omenirii, mprtind istoria n
dou, a gustat moartea ca oricare alt muritor. Din nou, pentru a nu-i
speria pe copii, tatl le vorbeste despre ct de usor si de frumos se poate
termina acest joc ... din cteva sfinte tremurturi.
Suferinta sau tristetea nu au ce cuta n timpul acestui joc care pentru
prima oar este pomenit pe adevratul su nume: Voi s nu v mhniti
tare/ Cnd m vor lua si duce departe/ Si-mi vor face un fel de
nmormntare/ n lutul afnat sau tare./ Asa e jocul, ncepe cu
moartea. Pentru a respecta parametrii ludicului n care a evoluat de la
bun nceput discursul tatlui ctre fiii si, el nu le vorbeste acestora
despre o nmormntare adevrat, ci de un fel de nmormntare, cci
jocul presupune ntotdeauna disimulare, nscenare, transfigurare a
realittii. Optiunea de a le vorbi copiilor despre propria nmormntare ca
despre un joc, prezint avantajul de a converti rul n bine si de a-i feri
pe cei mici de suferinta real de a-si fi pierdut printele. Cu toate
acestea, contactul cu realitatea nu nceteaz definitiv, tatl spunndu-le
copiilor c moartea e parte integrant a acestui joc, reprezentnd chiar
nceputul jocului: Asa e jocul ncepe cu moartea . O alt aluzie fin
este strecurat n acest vers de ctre poet si anume ideea prezent n
gndirea crestin n legtur cu faptul c sufletul omului este nemuritor,
iar moartea nu este altceva dect nceputul vietii noastre n vesnicie.
Din nou tatl repet ndemnul adresat fiilor si de a nu se ntrista si a nu
suferi la moartea lui, sugerndu-le c va reveni la viat. Drept argument

led exemplu lui Lazr cel nviat din morti: Stiind c si Lazr a-nviat,/
Voi s nu v mhniti, s-asteptati,/ Ca si cum nu s-a ntmplat/ Nimic
prea nou si prea ciudat, /Acolo voi gndi la jocul nostru, printre frati.
Tatl le ntreste copiilor ncrederea c nu vor rmne singuri dup
disparitia lui fizic, fcnd din nou aluzie la sentimentul de iubire ce i
va lega si dincolo de moarte. De asemenea, el ncearc s reduc pe ct
posibil dimensiunea tragic a acestui eveniment unic si obligatoriu n
viata unui om care este moartea, prin cuvintele Voi s nu v mhniti, sasteptati,/ Ca si cum nu s-a ntmplat/ Nimic prea nou si prea ciudat.
Aflnd deja c jocul acesta dateaz de pe vremea Sfintelor Scripturi si
fiind deja familiarizati cu regulile lui, e posibil ca cei mici s nu mai
priveasc moartea ca pe un lucru ciudat si iesit din comun. n plus, ei
sunt asigurati de ctre printele lor sub forma unui testament oral, c nici
cele materiale nu vor fi neglijate dup moartea lui: Tata s-a ngrijit de
voi,/ V-a lsat vite, hambare,/ Psune, bordeie si oi,/ Pentru tot soiul de
nevoi/ Si pentru mncare.
Credinta crestin n nvierea mortilor si spune din nou cuvntul n
urmtoarea strof: Toti vor nvia, toti se vor ntoarce,/ ntr-o zi acas,
la copii/La nevasta care plnge si toarce,/ La vcute, la mioare,/ Ca
oameni gospodari si vii.
Soarta tuturor muritorilor este nvierea si refacerea universului familial
descris cu atta drag prin diminutivele vcute, mioare. Este
momentul cnd vremea plngerii nceteaz (nevasta care plnge si
toarce), iar folosirea adjectivului vii ntreste convingerea poetului
c, desi eclipsat de moarte pentru un timp, omul n sine e nemuritor.
n atmosfera luminoas, plin de optimism pe care o contureaz poetul
n versurile urmtoare, se strecoar dintr-o dat, ca o umbr neagr,
ideea mortii: Voi cresteti, dragii mei, sntosi,/ Voinici, zglobii, cu voie
bun./ Cum am apucat din mosi strmosi./ De o cam dat, fetii mei
frumosi, o s lipseasc tata o lun.
ntruct ideea vesniciei i-ar putea nspimnta pe copii, tatl abordeaz
dureroasa problem a desprtirii gradual, spunndu-le mai nti c e
vorba doar de-o lun. Este n fapt o pregtire psihologic a copiilor n
vederea diminurii socului si a dramatismului produs de moarte. De
remarcat afectiunea tatlui pentru propriii copii exprimat n cuvintele

dragii mei, fetii mei frumosisi a suferintei reale, dar ascunse a


printelui ce stie c va muri ntr-o zi si c totul nu e doar un joc. Tot n
acest context se impune si o alt remarc, si anume faptul c poemul are
dou nivele de receptare: unul este nivelul de receptare al copilului care
crede c totul e doar un joc, iar vorbele tatlui, doar o poveste
antrenant, si cel de-al doilea, al cititorului matur, avizat, care decodific
n permanent constructia alegoric a poemului, fr ns a-i stirbi
frumusetea. Relatia cititorului cu textul este, n cazul de fat, un fel de
sah mental, dup cum opina Matei Clinescu n a sa carte Cinci fete ale
postmodernismului, discutnd despre relatia cititorului cu textul n
literatura postmodern.
Revenind la ideea mortii din strofa anterioar, poetul si continu
strdania de a-i avertiza pe copii ct mai abil si mai mestesugit n
legtur cu o realitate crud desprtirea definitiv: Apoi, o s fie o
ntrziere,/ Si alta, si pe urm alta./ Tata nu o s mai aib putere/ S vie
pe jos, n timpul ct se cere,/ Din lumea cealalt.
Strofa urmtoare prezint o proiectie n viitor a copiilor ce cresc fr
tat, proiectie ce se desfsoar din perspectiva trecutului, a unui destin
ce si-a urmat cursul pn la capt, n ciuda tuturor dificulttilor: Si voi
ati crescut mari,/ V-ati cptuit,/ V-ati fcut crturari/ Mama mpleteste
ciorapi si pieptari,/ Si tata nu a mai venit.
Din nou rzbate suferinta printelui la gndul mortii, suferint ce
provine din constientizarea conditiei tragice a omului n aceast lume si
care n ultima strof ajunge la paroxism, fiind exprimat sub forma unui
blestem rostit cu patim si din tot sufletul: Puii mei, bobocii mei, copiii
mei!/ Asa este jocul./ l joci n doi, n trei./ l joci n cte cti vrei./ Ardel-ar focul!
n acest moment povestea se ncheie, cortina cade, iar povestitorul si d
jos masca. Tonul cald, afectuos si degajat de la nceputul poemului este
nlocuit de tonul ptimas si plin de ur cu care blestem moartea. E
momentul n care ntreaga lume afl c totul a fost o disimulare si c nu
exist resemnare n fata mortii.
Impresionante sunt iubirea si duiosia fr margini cuprinse n vorbele cu
care tatl si strig copii: Puii mei, bobocii mei, copiii mei! E strigtul
de suferint si disperare al printelui ce stie c niciodat n aceast viata

nu si va mai vedea copiii.


n finalul eseului nostru se poate afirma, ca o concluzie, c aceast
categorie a jocului nu este operant n cazul confruntrii omului cu
moartea, nu ofer solutii pentru evitarea ei si c, indiferent de ce s-a scris
sau se va mai scrie despre ea, este un dat constitutiv al omului care i
poart smnta nc de la nastere si creia nimeni nu i se poate sustrage.
Titlul poemului reprezint un soi de amgire a muritorului de rnd: cu
orice se poate juca omul de-a v-ati ascunselea, mai putin cu moartea.