Sunteți pe pagina 1din 66

CARIA SIMPLA DENTARA : GENERALITATI, SEMNE CLINICE,

DIAGNOSTIC POZITIV SI DIFERENTIAL, EVOLUTIE, COMPLICATIE


1. Clasificarea formelor clinice ale cariei simple in functie de localizarea proceselor
carioase.
Exista procese carioase localizate pe :
fetele vestibulare si orale, in zone de retentie maxima de la nivelul
coletului dentar;
pe fetele proximale : la nivelul punctului de contact;
sub punctul de contact;
deasupra punctului de contact;
in santuri si fosete ocluzale, vestibulare sau orale ale molarilor si
premolarilor, gropitele de pe fetele palatinale ale frontalilor superiori;
2. Clasificarea formelor clinice ale cariei simple dupa dinamica de evolutie.
Dupa dinamica de evolutie :
carii evolutive, progresive :
cu evolutie rapida, acute, umede, mai frecvente la tineri, cu
multa dentina alterata de culoare galbui-maro, de consistenta
moale, de cele mai multe ori leziunile sunt dureroase;
cu evolutie lenta de ani, luni, cronica, uscata, caracteristica
varstei a doua, cu dentina mai dura, hiperpigmentata, lucioasa,
uscata, cu evolutie asimptomatica, care nu afecteaza pulpa dentara;
carii stagnante, inactive, stationare sau stabile, ce nu au evoluat datorita
disparitiei zonei de retentie interdentara;
3. Clasificarea formelor clinice ale cariei simple dupa stadiul de demineralizare al
tesuturilor dure dentare.
Dupa stadiul de demineralizare al tesuturilor dure dentare :
leziuni cavitare, care beneficiaza de tratament restaurator.
Pot fi :
superficiale;
de adancime medie;
profunde;
leziuni necavitare (precavitare), la care demineralizarea e reversibila,
fiind posibila remineralizarea;

4. Semne clinice subiective pe baza carora se pune diagnosticul de carie simpla.


Pacientul poate relata :
- prezenta modificarilor de culoare pe care le sesizeaza mai ales la nivelul dintilor
frontali. Acestea pot fi pete albe cretoase, coloratie cenusie ce transpare prin stratul de
smalt subtiat prin evolutia procesului carios sau marmoratii galben-brune.
- durere la excitanti termici (rece) si chimici (dulce, acru, sarat) ce dispare odata cu
indepartarea excitantului. La dulce durerea se poate prelungi datorita stationarii hidratilor
de carbon timp mai indelungat pe suprafata dentara.
Durerea este provocata. NU EXISTA DURERE SPONTANA!
- lipsa de substanta dura dentara cu retentia resturilor alimentare care, prin fermentatie,
vor determina aparitia halenei fetide;
- sangerarea papilei interdentare care apare fie la periaj, fie in timpul masticatiei;
- leziuni la nivelul mucoasei labiale, jugale, linguale, produse de marginile taioase ale
cavitatii carioase;
5. Semne clinice obiective pe baza carora se pune diagnosticul de carie simpla.
Examenul obiectiv pune in evidenta :
La inspectie :

lipsa de substanta dura dentara mai mult sau mai putin intinsa
(cavitatea carioasa);
modificarea de culoare a unor suprafete dentare, de la alb cretos
la brun-cenusiu (marmoratie);
uneori leziuni ulcerative ale marginilor limbii sau mucoasei
jugale localizate in dreptul dintelui ce prezinta o leziune carioasa
extinsa, cu margini ascutite, ca urmare a fracturarii peretilor
o papila interdentara tumefiata, rosie violacee, sangeranda la
atingere cu sonda sau la utilizarea de catre pacient a mijloacelor
uzuale sau suplimentare de igiena orala;

La palpare :

prezenta dentinei alterate in interiorul cavitatii, consistenta


acesteia dependenta de tipul de evolutie al procesului carios;
sensibilitate la palparea cu sonda, mai importanta atunci cand
procesul carios este profund si dependenta si de gradul de
percepere al durerii, specific pacientului;
pierderea de substanta dura dentara si intinderea in suprafata si
profunzime a acesteia;
camera pulpara este inchisa si nu exista semne clinice de
suferinta pulpara;

se mai pot observa eventuale leziuni ale mucoasei jugale,


linguale, labiale si o papila interdentara tumefiata, rosie, violacee,
sangeranda la atingere cu sonda;
Examene complementare :
testele de vitalitate sunt (+) la intensitati ale curentului electric
identice cu cele ale unui dinte vecin sau omolog sanatos;
percutia in ax e (-);
examenul radiologic pune in evidenta o radiotransparenta care
nu are comunicare cu cea a camerei pulpare;
semnul firului de matase; se observa scamosarea acestuia la
trecerea sa prin spatiul interdentar, in contact cu suprafetele
neregulate ale smaltului cariat;
in cazuri exceptionale, forajul explorator evidentiaza prezenta
sensibilitatii dureroase ca urmare a actiunii instrumentarului rotativ
pe peretele pulpar al leziunii carioase;
6. Diagnosticul pozitiv al cariei simple.
Diagnosticul pozitiv de carie simpla se pune pe urmatoarele elemente :
- durere provocata de excitanti fizici, chimici, care dispare odata cu
excitantul;
- modificare de culoare (pata alba cretoasa, marmoratie);
- pierdere de substanta dura dentara;
- prezenta dentinei alterate;
- sensibilitate la palpare cu sonda pe peretele pulpar sau parapulpar;
- camera pulpara inchisa;
- teste de vitalitate (+);
- percutia in ax (-);
7. Diagnosticul diferential al cariei simple.
Se face cu :
leziuni cu pierdere de substanta dura dentara de etiologie necarioasa :
leziunile de uzura dentara : - atritie, eroziune, abraziune;
anomalii dentare de dezvoltare (leziuni distrofice);
leziuni traumatice in smalt si dentina fara deschiderea camerei pulpare;
In aceste cazuri diagnosticul diferential este usor de facut prin lipsa de
dentina alterata si pe baza datelor obtinute din examenul clinic subiectiv ce pune
in evidenta etiologia leziunii.
modificari de culoare ale dintilor :
de natura endogena : tetraciclinice, date de fluoroza, traumatice, de
senescenta, hemoragice, date de boli generale etc. ;

de natura exogena : nicotinice, datorate unor bacterii cromogene,


pigmentatii alimentare etc. ;
In aceste cazuri diagnosticul diferential se pune pe datele anamnestice cu
privire la etiologie, pe lipsa dentinei alterate si de cele mai multe ori dintii sunt
integri, fara pierdere de substanta dura.
hiperestezia dentinara la care durerea imbraca un alt caracter, este mult mai
importanta, are un caracter afectiv deosebit, este prezenta durerea la palparea
zonelor afectate sau chiar la masticatie, periaj si prezinta o alta etiologie
evidentiata in urma examenului clinic;
pulpitele cronice inchise propriu-zise la care pulpa dentara prezinta
hipoexcitabilitate la testele de vitalitate, prin comparare cu cea a dintilor vecini
sau omologi sanatosi, si prezinta in antecedente pusee dureroase acute;
hiperemia preinflamatorie in care este prezenta pierderea de substanta dura
dentara si toate semnele de carie simpla, iar durerea provocata de aceiasi excitanti
dureaza mai mult, de ordinul 10-15 min. dupa indepartarea excitantului;
gangrena pulpara la care testele de vitalitate sunt (-), procesul carios este
profund si camera pulpara este deschisa;
parodontite apicale cronice care au aceleasi caracteristici ca si gangrena simpla,
in plus exista semne radiologice de afectare a parodontiului apical;
8. Caracteristicile anatomo-clinice ale leziunilor carioase situate la nivelul
santurilor si fosetelor.
Pot fi : - cavitare
- necavitare
Leziunile necavitare, aparent inactive :
diagnosticul acestor leziuni este dificil, ele pot scapa unui examen clinic sumar,
superficial;
La un examen clinic minutios, intr-un prim stadiu se poate observa o usoara
modificare de transluciditate a smaltului, evidenta dupa o uscare prelungita a suprafetei
dentare (mai mult de 5 sec.). Acest stadiu corespunde absentei demineralizarii smaltului
sau este o demineralizare de inceput. Suprafata dentara este aparent sanatoasa si
examenul radiologic nu pune in evidenta nici o modificare.
intr-un stadiu ceva mai avansat diagnosticul se pune pe prezenta opacitatii si /
sau colorarii suprafetei dentare, greu de observat pe dintele umed, dar usor de evidentiat
pe dintele uscat. Smaltul apare opac, alb, dur si lucios atunci cand este o carie cu evolutie
rapida si de culoare galben-bruna la o carie cu evolutie lenta sau stationara.
Culoarea alba-opaca evidenta pe un dinte uscat denota existenta unei
demineralizari in externa a smaltului pe cand aparitia sa pe un dinte umed

demonstreaza ca demineralizarea a depasit externa a smaltului ea fiind prezenta in


interna a acestuia si eventual si in dentina.
Leziunile sunt greu de observat datorita evolutiei progresive a cariei dentare de o
parte si alta a santului sau fosetei care pot sa apara intacte, desi structura lor histologica e
alterata. Pentru acest tip de leziune, utilizarea tehnicii de palpare cu sonda dentara nu este
indicata si aceasta pentru ca exista riscul de a agrava leziunea prezenta necavitara prin
creearea unei cavitati pe o suprafata ce ar beneficia de remineralizare.
Radiografia nu este nici ea edificatoare pentru diagnostic si aceasta datorita
suprapunerii unor structuri dure de grosime importanta; poate arata o radiotransparenta
minima vizibila in smalt si pentru edificare este necesara urmarirea radiologica seriata
efectuata la intervale de timp de la 3-12 luni, perioada aleasa in raport cu riscul de carie
individual.
Leziunile cavitare :
intr-un stadiu mai evoluat apare o leziune microcavitara de suprafata, situata in
zonele de smalt opac sau colorat, asociate cu culoarea cenusie data de prezenta dentinei
subiacente demineralizate si alterate care este prezenta in 1/3 externa a dentinei. In
dentina se remarca o reactie scleroasa caracterizata prin prezenta unei hipermineralizari a
dentinei corespunzatoare leziunii de la nivelul smaltului si o apozitie de dentina de iritatie
la nivelul tesutului pulpar. Largminea leziunii dentinare e sensibil egala cu cea a leziunii
din smalt.
Radiologic, se observa o radiotransparenta in 1/3 medie a smaltului.
leziune cavitara de talie medie in dentina, fara subminarea cuspizilor, cu
expunere directa a suprafetei dentinare. Dentina alterata este prezenta, si ea poate fi
palpata cu sonda. Demineralizarea intereseaza 1/3 medie a dentinei si este vizibila
radiologic.
leziune cavitara ce se intinde pana in 1/3 profunda a dentinei si poate submina
partial cuspizii. Diagnosticul in acest stadiu este usor de pus, lipsa de substanta dura
dentara si prezenta dentinei alterate fiind evidente. Examenul radiologic pune in evidenta
prezenta radiotransparentei in zona circumpulpara a dentinei.
leziunea cavitara se intinde in zona dentinei circumpulpare si poate duce la
distrugerea partiala a cuspizilor. Netratata aceasta evolueaza spre deschiderea camerei
pulpare si aparitia inflamatiei pulpare.
9. Caracteristicile anatomo-clinice ale leziunilor carioase situate pe suprafetele
proximale.
Diagnosticul leziunii necavitare este dificil datorita contactului cu dintele vecin
care limiteaza accesul la inspectia zonei respective, motiv pentru care leziunile carioase
ce prezinta aceasta localizare se descopera relativ tarziu, atunci cand procesul carios a
depasit smaltul si a atins dentina, situatie in care poate apare modificarea de culoare a
crestei marginale corespunzatoare. Pentru examinarea atenta a acestor zone este necesara
separarea dintilor prin diferite metode (folosirea separatorilor elastici, precum inele
confectionate din elastomer). Creerea spatiului de cca. 1 mm. va permite vizualizarea
zonei, dar aplicarea acestui inel cere timp (1 saptamana). Tot pentru o buna vizualizare a

zonei proximale se pot folosi pentru examinare fibre optice sau alte surse de lumina care
vor pune in evidenta modificarea de culoare.
La dintii frontali leziunea carioasa este evidenta la simpla inspectie sau prin
diafanoscopie, observandu-se modificarea de culoare ce transpare prin stratul subtire de
smalt.
Leziunile proximale la pacientii cu cariosusceptibilitate scazuta, demineralizarile
de la nivelul smaltului pot uneori suferi un proces de stagnare ce determina transformarea
lor in leziuni inactive. Clinic, acestea apar sub forma de pete usor decolorate sau de
aspect maroniu, dure, frecvent intalnite la dintii ce au pierdut contactul cu dintele vecin.
Atunci cand procesul carios evolueaza sub punctul de contact el este mai usor de pus in
evidenta fiind vizibil la inspectie.
Examenul radiologic pune in evidenta imagini care subestimeaza importanta
leziunii, leziunile reale fiind mult mai importante decat apar pe radiografie. Acest lucru
face necesar un examen radiologic seriat, la 3-12 luni distanta, cu identificarea cantitativa
a demineralizarilor si estimarea vitezei de progresie a cariei dentare.
10. Caracteristicile anatomo-clinice ale leziunilor carioase situate in 1/3 cervicala.
Acestea sunt usor de pus in evidenta prin examenul vizual. Leziunile de
demineralizare apar sub forma de pete albe cretoase, mate. Leziunile cavitare de diferite
grade, cu sau fara atingerea dentinei ca de altfel si consistenta si culoarea tesuturilor
afectate, se pot aprecia cu usurinta la un examen clinic obisnuit.
11. Caracteristicile anatomo-clinice ale leziunilor carioase situate la nivel
radicular.
Este o leziune superficiala, cu mai putin de 2 mm. adancime, uneori necavitara,
neteda, moale, modificata de culoare, caracterizata prin distructia cementului si
penetrarea dentinei.
forma incipienta necavitara are o suprafata neteda ce nu prezinta cavitate
palpabila cu sonda dentara dar prezinta o culoare maro-inchis sau maro-deschis;
forma cavitara superficiala suprafata cementului este moale, neregulata,
opaca si la palpare cu sonda se observa un defect de suprafata cu o adancime de mai putin
de 0,5 mm. Prezinta o culoare variabila, pana la maro-inchis;
cavitate de adancime medie are suprafata moale evidenta, palpabila, cu
adancime mai mare de 0,5 mm, fara semne de suferinta pulpara;
cavitate profunda cu implicatia pulpei dentare radiculare, cu o coloratie
variabila de la galbui la maro inchis.
Leziunile pot fi :
active orice leziune de pe suprafata radiculara de culoare galbui sau marodeschis, acoperita de placa bacteriana si de consistenta moale;
inactive orice leziune de pe suprafata radiculara de culoare maro-inchis pana la
negru. cu suprafata neteda, lucioasa, dura la palparea efectuata cu presiune moderata.
Pot fi leziuni : - primare;
- secundare;

Intinderea leziunilor active cavitare este mai mare in suprafata decat in


profunzime si mai mult orizontal decat vertical.
12. Evolutia si complicatiile cariei simple dentare.
Evolutia proceselor carioase este favorabila daca ele sunt tratate in timp util altfel sau pot
determina complicatii in cazul in care nu beneficiaza de tratament. Aceste complicatii pot
fi :
Imediate : - inflamatii pulpare acute si cronice;
- gangrena pulpara simpla si complicata : - acut
- cronic
Tardive : - extractia dentara ce au drept consecinta :
edentatii mai mult sau mai putin extinse;
tulburari : - functionale
- masticatorii
- fizionomice
- de fonatie
- de ocluzie
- de intretinere, etc.
repercursiuni asupra starii de sanatate generala (tulburari
digestive in principal;
La distanta : pot deveni focare de infectie cu punct de plecare dentar in unele
forme ale bolii de focar, manifestate clinic.

IZOLAREA CAMPULUI OPERATOR IN ODONTOTERAPIA


RESTAURATOARE
13. Prezentati avantajele izolarii campului operator.
camp operator curat si uscat, eliminand posibilitatea contaminarii cu lichid bucal si
lichid gingival;
posibilitatea unui acces si a unei vizibilitati optime atat pentru stomatolog cat si pentru
asistenta;
obtinerea proprietatilor optime ale materialelor dentare utilizate;
protectie corespunzatoare a pacientului si a medicului, evitand complicatiile suportate
de pacient si consecintele legale care s-ar rasfrange asupra practicianului;
eficienta crescuta a actului operator, a manoperelor terapeutice.
14. Care sunt mijloacele absorbante utilizate pentru realizarea izolarii campului
operator.
1. Aspiratorul de saliva de debit mare;

2. Aspiratorul de saliva uzual;


3. Rulouri, comprese, bureti absorbanti;
4. Snurul de retractie gingivala.
15. Aspiratorul de debit mare.
Atunci cand se foloseste turbina, apa pulverizata, jetul de aer si fragmentele de
lucru pot fi usor aspirate cu aspiratorul de debit mare.
Aspiratoarele uzuale indeparteaza lent lichidul si au capacitate foarte redusa de a
indeparta particulele solide.
Un aspirator de debit mare poate prelua 0,5 litri de apa in 2 secunde si are
capacitatea de indepartare a 75-95% din apa imprastiata de turbina si spray si a 100% a
particulelor mici solide (pulbere) rezultate din tratamentul asupra dintelui.
Avantajele utilizarii spray-ului de aer, apa si aspiratoru de debit mare sunt certe :
- resturile de substanta dentara, materiale dentare sunt indepartate eficient
din campul aspiratiei;
- nu se produce deshidratarea tesuturilor;
- campul operator irigat ofera acces si vizibilitate mai buna;
- chiar fara anestezie, durerea resimtita de pacient este mai redusa (nu se
produce supraincalzirea dintelui);
- manoperele terapeutice devin mai eficiente deoarece se elimina pauzele
de clatit;
- fragmentele si pulberea metalica rezultate prin actiunea instrumentarului
abraziv pot fi preluate in totalitate si eventual recuperate;
- se realizeaza mai usor manoperele terapeutice de cadran.
In mod normal, aspiratorul de debit mare se plaseaza distal de zona de lucru.
16. Aspiratorul de saliva uzual.
El poate indeparta saliva din planseul bucal. Se foloseste in asociere cu
absorbante de tip : rulouri, comprese si cu diga.
Este un dispozitiv compus dintr-o canula metalica sau plastic, un tub subtire de
cauciuc in care se introduce canula si care cu capatul celalalt este anexat la conducta de
apa. Cand se deschide robinetul se creeaza un vid necesar aspirarii si derivarii acestora la
scurgerea aparatului.
Varful sau trebuie sa fie neted, rotunjit, neiritant.
Cele mai uitilizate astazi sunt canulele de aspiratie de unica utilizare cu varful din
plastic si tija deformabila, ce pot fi modelate digital. Modelarea se face astfel incat
orificiile varfului canulei sa nu fie astupate de partile moi sublinguale.
Unele dispozitive sunt concepute pentru a preveni astuparea in acest mod; un
astfel de dispozitiv este SVEDOPTER, ce serveste simultan de aspirator si departator de
limba.
17. Elementele absorbante principale si cele accesorii.

18. Scuturile protectoare.


Aceste dispozitive prefabricate (de obicei, din material plastic) sunt indicate
pentru a preveni aspirarea sau inghitirea instrumentarului mic (atunci cand nu se lucreaza
cu diga, cu cu dispozitive absorbante), respectiv pentru protejarea partilor moi jugale fata
de instrumente (actionate manual si/sau rotativ). Ele pot fi foarte utile, in special atunci
cand se lucreaza la dintii laterali (mai ales cei maxilari).
Atunci cand cele prefabricate nu sunt disponibile, o compresa de tifon cu
dimensiunea de 5 x 5 cm, desfacuta si plasata pe fata dorsala a limbii, catre partea
posterioara a cavitatii bucale, poate constitui un astfel de dispozitiv protector pentru
istmul faringian, de exemplu.
Aceste dispozitive auxiliare asociate cu rol izolant constituie (alaturi de
automaton si de clemele dentare) modalitati de trecere catre mijloacele izolante propriuzise.
19. Automatonul.
Automatonul este un dispozitiv cu care izolam de saliva o hemiarcada sau arcul
frontal inferior, cu ajutorul rulourilor de vata de marime adecvata, pe care le mentinem in
fundurile de sac paralingual si vestibular, totodata indepartand de arcada dentara limba si
obrazul.
Se compune dintr-un dispozitiv extrabucal si altul intrabucal. Dispozitiv
extrabucal este alcatuit dintr-o placuta ce se sprijina sub barbie, actionata de un arc ce
culiseaza pe o tija verticala. Pe aceasta tija exista un sant de fixare a dispozitivului
intrabucal.
Dispozitivul intrabucal este de 3 feluri : pentru partea dreapta, partea stanga si
regiunea frontala. Se compune dintr-o pelota cu bratele inegale, bratul mai ingust fiind
plasat in vestibul, iar cel mai lat sublingual.
20. Dispozitivele mentinatoare de rulouri si clemele dentare.
Se folosesc pentru fixarea si mentinerea accesoriilor absorbante.
Clemele Harward, utilizabile numai la mandibula, ca si automatonul, sunt
clemele de diga modificate, in sensul de a putea mentine cate un rulou de vata in santul
paralingual si vestibular, fixandu-se pe un dinte vecin situat posterior de campul operator.
Clemele Haller, utilizabile la maxilar ca si la mandibula, se compun dintr-un inel
ce se fixeaza pe un dinte invecinat cu cel pe care intervenim. De la inel pornesc doua
brate, unul vestibular si altul oral, prevazute cu butoni. Bratele fixeaza rulourile de vata
iar de butoni se fixeaza inele de cauciuc care comprima filamentele de vata si papilele
interdentare, indepartandu-le de campul operator, pe filamentele de vata si papilele
interdentare, indepartandu-le de campul operator, pe care-l izoleaza de secretiile pungii si
de sangerarea gingivala
21. Avantajele izolarii campului operator folosind diga.

1. permite mentinerea unui camp operator perfect izolat, curat si uscat,


eliminand posibilitatea contaminarii cu lichid bucal si lichid gingival;
2. elimina orice interpunere sau contact cu campul operator, prin indepartarea si
mentinerea in aceasta pozitie a buzelor, obrajilor, limbii. Indepartarea partilor moi ofera
accesul si vizibilitatea optima, inclusiv la nivle juxta sau subgingival prin indepartarea
inclusiv a marginilor libere gingivale. Folia de diga de culoare inchisa ofera un fundal
intunecat si care nu reflecta lumina, pe care campul operator contrasteaza oferind
vizibilitate mai buna;
3. odata instalata diga nu necesita reinterventie pentru mentinerea accesului si
vizibilitatii care raman continue;
4. permite obtinerea proprietatilor optime ale materialelor dentare utilizate.
Prevenirea contaminarii prin saliva sau umiditate din mediul bucal, in timpul inserarii si
modelarii materialelor de restaurare ofera posibilitatea obtinerii proprietatilor fizicochimice optime ale acestor materiale. Acest aspect se regaseste si atunci cand se face
profilaxie locala cu compusi florurati, a caror eficienta scade daca sunt interferati de
prezenta salivei sau a umiditatii din mediul bucal;
5. ofera protectie corespunzatoare a pacientului si a medicului. Diga
protejeaza pacientul impotriva aspirarii sau inghitirii instrumentarului mic sau a
fragmentelor si resturilor rezultate prin manoperele terapeutice. Prin aplicarea de diga
acestea pot fi usor recuperate si indepartate. Aplicarea corecta a foliei de diga protejeaza
partile moi de substantele medicamentoase, iritante caustice ori cu gust neplacut. De
asemenea elimina sau reduce impactul initial in cazul deraparii instumentelor rotative
sau actionate manual. In plus, operatorul este protejat semnificativ de eventuala
contaminare din mediul bucal al pacientului;
6. permite o eficienta crescuta a actului terapeutic, prin linistea operatorie pe
care o confera. Se elimina timpul oferit pacientului pentru clatit si scuipat, este
descurajata tendinta multor pacienti la conversatii inutile in timpul manoperelor. Rama si
clemele aplicate in pozitie ajuta la mentinerea unei deschideri constante ca
amplitudine, a cavitatii bucale. Sunt mai usor de rezolvat manoperele multiple la mai
multi dinti, pana la toti dintii de pe o hemiarcada.
22. Dezavantajele si limitarile izolarii campului operator folosind diga.
1. timpul suplimentar afectat aplicarii;
2. obiectiile pacientului privind disconfortul produs de manoperele de aplicare.
Aceste aspecte pot fi eliminate sau mult reduse folosind o tehnica simplificata de
aplicare.
In cele mai multe cazuri, aplicarea completa nu necesita mai mult de 3-5 minute.
Acest interval este in mod curent necesar pentru instalarea anesteziei.
Dupa finalizarea instalarii pentru majoritatea pacientilor relaxarea si confortul
oferite pe parcursul manoperelor compenseaza eventualele neplaceri produse pe parcursul
aplicarii.
Exista insa unele conditii care limiteaza aplicarea digii :
dinti insuficient erupti, ce nu permit mentinerea clemelor;
molarii 3, in unele cazuri;

dinti in malpozitii accentuate.


Ocazional, pacientii astmatici pot sa nu tolereze diga, la fel ca si cei care au
probleme cu respiratia nazala si sunt respiratori orali.
Exista si situatii mult mai rare, de pacienti ce nu tolereaza folia de diga, din
motive psihice.
23. Componentele principale si cele accesorii utilizate pentru izolarea campului
operator cu diga (materiale si instrumente necesare).
24. Folia de diga.
Folia de diga este confectionata din cauciuc special, care trebuie mentinut in
conditii de intuneric si rece (la frigider) pentru a nu imbatrani prematur. Trebuie
utilizate doar in limitele valabilitatii date de producator.
Se livreaza in patrate de 12,5 / 12,5 cm si 15 / 15 cm sau sub forma de rulou cu
latime de 12,5 sau 15 cm, din care se taie transversal dimensiunea necesara.
Exista si folii gata ambalate, sterilizate, in plicuri individuale.
Grosimea foliei este variabila :
- subtire 0,15 mm;
- medie 0,20 mm;
- groasa 0,25 mm;
- extragroasa 0.30 mm;
- special-groasa 0,35 mm.
Foliile subtiri au avantajul de a trece mai usor prin spatiile interdentare dar si
tendinta de a se rupe mai usor.
Foliile foarte groase sunt mai eficiente pentru retractia partilor moi, mai rezistente
la rupere, dar tensioneaza clemele de fixare, avand ca rezultat dislocarea acestora.
Se prefera utilizarea foliilor cu grosime medie care au elasticitatea optima pentru
etansarea inchiderii la colet.
Se livreaza in culori deschise si inchise (roz, galben, verde, gri, albastru),
preferandu-se culorile inchise pentru contrastul oferit ca fundal pentru dinti.
Prezinta o fata lucioasa si una mata. Deoarece fata mata reflecta mai putin lumina,
aceasta fa fi pusa spre exterior.
25. Ramele de diga.
Rolul ramelor este de a pozitiona si a mentine marginile foliei.
Exista mai multe tipuri de rame uzuale pentru intinderea foliei :
a) rama in forma de U, tip YOUNG :
Este cea mai raspandita. Singurul dezavantaj este ca fiind fabricata din metal si
deci radioopaca, interfera imaginile radiologice.
b) rama in forma de U, tip STAR VISI :
E confectionata din material plastic, ceea ce ii confera avantajul
radiotransparentei.

c) rama tip NYGAARD-OSTBY :


Are un contur inchis, poligonal si este confectionata din material plastic
radiotransparent.
d) rama tip SAVEUR :
E o rama articulata din plastic. O balama centrala permite ramei sa se plieze
rezultand un acces mai usor in zona de lucru. Aceasta accesibilitate faciliteaza realizarea
de radiografii, administrarea de doze aditionale de anestezic si evacuarea de lichide
terapeutice ce au ajuns accidental in cavitatea bucala.
26. Clemele de diga : descriere generala.
Clemele ancoreaza folia de diga si o mentin fixa in jurul dintelui, fortand in
acelasi timp retractia marginii gingivale.
O clema este formata din doua brate, care se plaseaza pe fetele opuse ale coroanei,
vestibular si oral, intre convexitatea maxima coronara si marginea gingivala. Bratele sunt
unite intre ele printr-un arc de otel care inconjoara coroana dintelui peste fata ocluzala
sau marginea incizala si mentine, prin forta sa elastica, cele doua brate aplicate strans in
jurul coroanei.
Bratele se termina prin 4 pinteni, care vor asigura contactul in 4 puncte ale clemei
cu dintele, prevenind astfel rasturnarea sau torsionarea clemei.
Anumite cleme au varfurile pintenilor indreptate spre gingival, sunt utile pentru
dintii partial erupti sau retractie gingivala suplimentara.
Bratele clemei nu trebuie sa depaseasca limita meziala si distala a fetelor
vestibulara si orala deoarece :
- vor interfera pozitia penelor;
- se traumatizeaza marginea gingivala si sangereaza;
- nu se obtine etanseitate;
Bratele clemei pot prezenta sau nu aripiare. Aripioarele sunt niste prelungiri
laterale ale bratelor, ce realizeaza retractia suplimentara a marginii gingivale.
De asemenea, permit fixarea foliei inainte de plasarea acesteia pe dintele
respectiv.
Au dezavantajul ca prezenta lor poate incomoda aplicarea benzilor de matrice, a
penelor si portmatricelor.
In tehnicile de restaurari coronare se prefera clemele fara aripioare, in timp ce in
tehnicile endodontice se prefera clemele cu aripioare.
27. Seturi minimale de cleme de diga (cele uzuale).
Exista o multitudine de forme si dimensiuni de cleme.
Experienta clinica a redus numarul de cleme la un set minimal.
In mod uzual anumite cleme pot fi utilizate pentru dinti diferiti si cu foarte mici
modificari, pot fi adaptate pentru toate situatiile. Desi aceste cleme s-au dovedit adecvate
pentru majoritatea cazurilor, este dreptul si libertatea fiecarui practician sa-si aleaga
clemele dorite.

Clemele utilizate uzual sunt (in sistemul IVORY) :


IVORY NR. 0 - pentru incisivi si canini cand dorim izolari multiple;
IVORY NR. 1 - pentru premolari;
IVORY NR. 9 - pentru incisivi si canini izolare unica;
IVORY NR. 14 - pentru molari, dinti partial erupti sau cu distructii coronare mari;
IVORY NR. 26 - pentru molari cu talie mare.
28. Componentele accesorii (echipamentul auxiliar) utilizate pentru realizarea
izolarii campului operator cu diga.
Pentru utilizarea in conditii optime a digii mai sunt necesare urmatoarele accesorii
:
Perforatorul sau clestele de perforat folia. Cel mai frecvent utilizat e modelul
AINSWORTH.
Cu ajutorul lui se pot executa orificii de dimensiuni diferite, corespunzatoare
dintelui pe care dorim sa-l izolam. Perforatorul prezinta un platou rotativ, cu 5 sau 6
dimensiuni de orificiu :
- cel mai mic pentru incisivii inferiori;
- al 2-lea pentru incisivii superiori si canini;
- al 3-lea pentru premolari;
- al 4-lea pentru molari superiori;
- al 5-lea pentru molari inferiori;
- al 6-lea pentru dintii cu volum anormal; in general rezervat pentru dintele situat
cel mai posterior in izolare.
Aceasta standardizare este valabila pentru foliile de grosime medie.
Pensa (forceps) de aplicare a clemelor. Cea mai utilizata modelul STOKES.
Servetelele de hartie absorbanta performante. Se plaseaza sub folia de cauciuc, intre
ea si tegumentul pacientului, pentru a :
- preveni reactiile alergice la folie;
- absorbi transpiratia;
- absorbi saliva scursa pe la comisura;
- amortiza actiunea de instalare a digii;
- oferi posibilitatea de stergere a buzelor dupa indepartarea foliei;
- oferi confort pacientului.
Lubrifiant in general hidrosolubil, pentru a facilita angajarea marginilor foliei prin
spatiile interdentare.
Accesorii de ancoraj :
- firul de bumbac;
-inele de cauciuc (sau benzi subtiri de cauciuc interdentare);
- pene interdentare (de lemn).

29. Pozitionarea si dimensionarea orificiilor din folia de diga pentru izolare corecta.
Realizarea cu succes a izolarii depinde esential de dimensiunea si pozitia
orificiului din folie. Distanta dintre orificii este reprezentata de distanta de la centrul
suprafetei ocluzale a primului dinte de izolat pana la centrul suprafetei ocluzale a celuilalt
dinte de izolat, aproximativ 6,3 mm.
Daca distanta dintre orificii e prea mare, folia se va increti intre dinti si va
impiedica manoperele terapeutice.
Daca distanta dintre orificii e mai mica folia va sta tensionata exagerat, se va
tractiona in zona de colet nerealizand etansare si se poate rupe.
In tratamentul leziunilor coronare, izolarea prin diga trebuie sa cuprinda
minimum 3 dinti (dintele de lucru si cei 2 dinti vecini).
In tratamentele endodontice se izoleaza doar dintele de lucru, cu exceptia
situatiilor speciale (radacini neretentive) cand e necesara izolarea si pe alti dinti.
Pentru restaurarile coronare la nivelul incisivilor si fetei meziale ale caninilor, se
izoleaza toti dintii de la premolarul prim dreapta la premolarul prim stanga, punandu-se
cleme metalice doar la nivelul premolarilor.
Pentru restaurarile coronare la canini, se izoleaza de la primul molar de partea
unde se afla caninul in lucru, pana la incisivul central de partea opusa.
Pentru restaurarile coronare la dintii din zina laterala (premolari, molari) se
izoleaza de la ultimul dinte posterior pana la incisivul central de partea opusa.
In izolarea la maxilar, primul orificiu creat va fi cel pentru incisivil central, in
timp ce la mandibula primul orificiu creat va fi pentru dintele cel mai distal care urmeaza
sa primeasca o clema.
Pozitionarea orificiilor pe folie se va face conform unui sablon, pentru inceput; cu
timpul experienta clinica va permite pozitionarea fara utilizarea sablonului.
Trebuie sa se mai tina cont de grosimea foliei in efectuarea orificiilor, in general,
la foliile subtiri se va executa un orificiu de diametru mai mic decat cel pentru foliile
medii, iar la foliile groase un orificiu cu diametrul mai mare decat la foliile medii, pentru
acelasi dinte.
30. Care sunt tehnicile de aplicare a izolarii cu diga.
METODA 1 : aplicarea foliei si a clemei simultan;
METODA 2 : aplicarea clemei in jurul dintelui, urmata de aplicarea foliei de
cauciuc
METODA 3 : aplicarea foliei, in tensiune, peste dinte, urmata de aplicarea
clemei.
31. Descrieti tehnica de izolare cu diga prin metoda aplicarii simultane a foliei si a
clemei; enumerati avantajele si dezavantajele metodei.
METODA 1 :
1) Indepartarea depozitelor de tartru de pe dinte;

2) Verificarea cu ajutorul firului de ata a spatiului interdentar, ca sa nu rupa folia


(margini ascutite, rest de tartru, etc.);
3) Perforarea foliei si intinderea ei pe rama;
4) Lubrefierea foliei in zona orificiului pentru a facilita inserarea;
5) Alegerea clemei potrivite, fixarea ei in bratele pensei de aplicare si verificarea
adaptarii ei pe dinte;
6) Indepartarea clemei de pe dinte dupa verificare si fixarea ei, prin aripiarele
clemei, de folia de cauciuc;
7) Aplicarea servetelului preformat pe fata pacientului;
8) Plasarea clemei spre gingival, dincolo de convexitatea maxima a dintelui, cu
ajutorul pensei de aplicare a clemei. Se aplica intai bratul oral si apoi se aplica si bratul
vestibular. Deoarece elasticitatea foliei poate opune rezistenta la aceasta miscare, este
adesea necesar sa se aplice o presiune controlata asupra pensei de cleme, pentru a asigura
pozitionarea corecta a clemei.
Daca pacientul acuza disconfort, se poate aplica anestezia locala a gingiei. In
orice caz, senzatia de preziune, cauzata de clema, dispare in mod normal, dupa 1-2
minute de la aplicare.
9) Eliberarea foliei de cauciuc din aripiarele clemei, pentru a permite foliei sa se
stranga in jurul coletului dintelui. Se realizeaza cel mai eficient cu o impingere cu varful
degetului. Uneori este necesara utilizarea unui instrument de mana pentru eliberarea
foliei.
10) Daca folia nu a alunecat prin spatiul interdentar dincolo de punctul de contact,
se foloseste un fir de ata interdentar, pentru a ajuta alunecarea ei dincolo de punctul de
contact, pana in zona cervicala;
11) Controlul aplicarii corecte a clemei si foliei o reprezinta faptul ca folia este
intinsa si tensionata pe rama;
12) Se badijoneaza dintele izolat si zona adiacenta de folie cu o solutie antiseptica
dezinfectanta.
Avantaje :
- e cea mai usoara si comoda aplicare a digii, in cazuri obisnuite;
- daca clema se elibereaza si scapa in orice moment al aplicarii, ea e tinuta aplicata de
folie;
- metoda nu necesita ajutorul unui asistent.
Dezavantaje :
- nu permite vizualizarea directa a dintelui si a zonei adiacente, in timpul aplicarii;
- tensiunea produsa de elasticitatea foliei actioneaza in directie opusa celei de plasare a
clemei.
32. Descrieti tehnica de izolare cu diga prin metoda aplicarii initiale a clemei,
urmata de folie; enumerati avantajele si dezavantajele metodei.
METODA 2 :
1) Indepartarea depozitelor de tartru de pe dinte;

2) Alegerea clemei potrivite pentru dintele respectiv;


3) Plasarea clemei pe dinte, dincolo de convexitatea maxima a coroanei. Este
obligatoriu sa se potriveasca bine, pentru a preveni dislocarea si inghitirea clemei;
4) Cu multa atentie, se trece folia de cauciuc, intinsa in prealabil, perforata si
tensionata pe rama, peste clema. Atentie pentru a nu deplasa clema din loc, urmata de
eventuala ei inghitire;
5) Se urmeaza procedurile in continuare ca in tehnica anterioara (10-12).
Avantaje :
- permite vizualizarea directa a dintelui si a zonei adiacente ihn timpul plasarii clemei;
- e metoda cea mai eficienta de plasare a digii, cand sunt dificultati in asigurarea
securitatii fixarii clemei.
Dezavantaje :
- e dificil de plasat folia peste clema, fara aplicarea unei tensiuni asupra ei, tensiune ce
poate disloca clema;
- e practic imposibila tensionarea foliei si tractionarea ei peste clema cea mai mare
(IVORY NR. 9).
33. Descrieti tehnica de izolare cu diga prin metoda aplicarii initiale a folisi, urmata
de clema; enumerati avantajele si dezavantajele metodei.
METODA 3 :
1) Indepartarea depozitelor de tartru de pe dinte;
2) Se alege clema potrivita si se verifica fixarea ei pe dinte;
3) Se perforeaza folia de cauciuc, se fixeaza pe rama si se tensioneaza orificiul di
folie, astfel ca aceasta sa treaca de-a lungul dintelui ce trebuie tratat. Se foloseste fir de
ata interdentar pentru a usura trecerea foliei de cauciuc, prin spatiul interdentar, dincolo
de punctul de contact;
4) Dupa ce s-a tractionat de folie, pentru a evidentia dintele de lucru si gigia
adiacenta, se plaseaza imediat clema aleasa pe dinte;
5) Se urmeaza procedurile in continuare ca in tehnica anterioara (10-12).
Avantaje :
- exista putine posibilitati de dislocare a clemei in timpul sau dupa plasarea ei;
- permite vizualizarea directa a dintelui si a gingiei adiacente.
Dezavantaje :
- e necesara participarea unui ajutor pentru a tine folia si rama, in special pentru aplicarea
la molari.
34. Erori in aplicarea si indepartarea izolarii cu diga.

Orificii perforate excentric in raport cu pozitiile normale pot conduce la plasarea


gresita a digii in raport cu deschiderea cavitatii bucale si fragmente sau corpuri straine pot
fi inghitite sau aspirate de pacient.
Plasarea foliei in pozitie mult superioara (orificii plasate jos pe folie) conduc la
astuparea pasajului nazal aerian. Se va rula marginea superioara a foliei sub piramida
nazala.
Distanta nepotrivita intre orificii
- distanta prea mica : - folia va fi prea tensionata si nu va izola perfect la nivel
cervical;
- tendinta la rupere.
- distanta prea mare : - septuri ce se vor plia interdentar;
- acces proximal incomodat;
- retractie gingivala deficitara.
Diametru incorect al orificiilor
- diametru mai mic
- orificii tensionate ce vor fi departate de dinte;
- diametru mai mare - folie pliata in jurul dintelui incomodand accesul.
Utilizarea de cleme improprii
- mai mica : - supraintinderea arcului imposibilitatea izolarii corecte sau
ruperea arcului;
- instabila : - se misca si nu tine etansarea;
- lezeaza marginea gingivala;
- mai mare : - lezarea partilor moi;
- impiedica aplicarea penei.
Nu se inlocuieste, la momentul necesar, o diga uzata sau cu defecte.
Daca folia se rupe sau se deterioreaza in timpul aplicarii, sau ulterior in timpul
tratamentului, singura atitudine corecta este inlocuirea ei imediata. In timp ce pacientul
tine gura deschisa si aspiratorul este prezent, se poate plasa rapid o noua folie in pozitie,
fara contaminare sau cu contaminare minima cu saliva.
Dezavantajul inlocuirii foliei sau clemei cu imperfectiuni, este oricum preferabila
penetrarii permanente a salivei, continuand tratamentul fara diga.
PRINCIPII GENERALE IN TRATAMENTUL CARIEI SIMPLE
DENTARE : ETAPE SI TIMPI DE LUCRU, TEHNICI DE RESTAURARE
35. Care este atitudinea terapeutica fata de caria simpla dentara, in raport cu
evolutia leziunilor carioase.
36. Care sunt fazele tratamentului conventional (clasic) al cariei simple dentare si ce
se urmareste prin efectuarea fiecarei faze.
37. Ce reguli impun principiile generale clasice (conventionale) de preparare a
cavitatilor si care sunt obiectivele prepararii cavitatilor.

38. Care este definitia data de BLACK etapei de preparare a cavitatii si care sunt
principiile (regulile) lui BLACK pentru prepararea cavitatilor prin tehnici clasice
(conventionale).
39. Care sunt principiile (regulile) de preparare a cavitatilor, sistemizate dupa scoala
si autorii moderni actuali.
40. Care sunt principiile (regulile) de preparare a cavitatilor, sistematizate dupa
scoala si autorii clasici romani.
41. Care sunt obiectivele urmarite prin realizarea fiecarui timp (etapa) de lucru
dupa principiile (regulile) de preparare a cavitatilor conventionale, conform
sistematizarii scolii clasice romanesti.
42. Care este clasificarea cavitatilor dupa BLACK si care sunt criteriile care stau la
baza acestei clasificari.
CLASIFICAREA MATERIALELOR DE RESTAURARE CORONARA;
MATERIALE DE OBSTURATIE CORONARA PROVIZORIE
43. Care sunt criteriile pe baza carora se alege un materiale de restaurare coronara
si care sunt conditiile pe care trebuie sa le indeplineasca un astfel de material in
raport cu aceste criterii.
Alegerea materialului de restaurare coronara se face in functie de mai multe
criterii esentiale : biologic, mecanic, chimic si estetic.
1) Criteriul biologic cere ca in alegere sa se tina seama de textura tesuturilor dure
dentare, prcum si de starea organului pulpar; materialul trebuie sa fie bine tolerat de catre
complexul pulpo-dentinar, precum si de catre tesuturile moi.
2) Criteriul mecanic presupune luarea in consideratie a proprietatilor fizice ale
materialului ales, care sa asigure o buna comportare a acestuia in raport cu factorii ce
intervin asupra sa (presiuni masticatorii, temperatura).
3) Criteriul chimic necesita luarea in consideratie a compozitiei chimice a
materialului respectiv, astfel incat acesta sa fie compatibil cu alte materiale dentare cu
care vine in contact.
4) Criteriul estetic cere ca materialul ales sa redea aspectul cat mai natural al
dintelui, acolo unde acest lucru se impune cu necesitate.
Un bun material de restaurare trebuie sa indeplineasca mai multe conditii :
1) dpdv fizic :

a) sa fie dur, cu o rezistenta asemanatoare cu cea a


tesuturilor dure dentare si cu abraziune moderata;
b) sa sufere modificari volumetrice minime
(dilatare/contractie) intr-un interval de temperatura situati
intre 0 - 50 C;

c) sa fie in stare plastica in momentul introducerii in


cavitate si sa devina ulterior rigid si cat mai rezistent la
presiunile masticatorii si ocluzale;
d) sa poata fi adaptat cu usurinta la peretii preparatiei
coronare;
e) sa prezinte o aderenta buna, realizand o inchidere
marginala cat mai etansa;
f) sa fie un bun izolator termic si electric;
g) sa fie impermeabil pentru lichidul bucal si pentru
lichidele ingerate;
2) dpdv chimic :

a) sa fie stabil in mediul bucal;


b) sa nu sufere alterari in contact cu saliva, cu alimentele
sau medicamentele ingerate, cu produsii eliminati prin
mucoasa bucala;
c) sa aiba efect usor antiseptic (antimicrobian);
d) sa nu se combine cu materialele utilizate in tratamentele
odontale;

3) dpdv biologic :

a) sa fie bine tolerat de organul pulpar, parodontiul


marginal, partile moi adiacente;
b) sa nu fie nociv pentru organism;
c) sa fie carioprotector (carioprofilactic);

4) dpdv estetic :

a) sa prezinte culoare, transluciditate si textura de suprafata


cat mai apropiate de cele ale structurii dure dentare pe care
o reconstituie.

Fiecare material de restaurare cunoscut acualmente satisface doar o parte dintre


aceste cerinte, neexistand in momentul de fata un material de restaurare ideal. Acest fapt
presupune ca, in alegerea unuia sau altuia dintre materialele utilizabile intr-o situatie data,
sa cantarim foarte corect caror proprietati (calitati) le vom acorda prioritate in alegere.

44. Prezentati clasificarea generala a materialelor de restaurare coronara.


E facuta dupa 4 criterii :
1) dupa starea lor fizica (de agregare) in momentul utilizarii :
- mat. plastice : se introduc in stare moale (modelabila) in cavitate si se intaresc
ulterior (obturatii);
- mat. neplastice : se introduc sub forma rigida (nemodelabila) in cavitate si se
fixeaza prin comentare, ca piesa solida (incrustatii);
2) dupa timpul de mentinere in cavitate :
- mat. obturatie provizorie : utilizate in etapele intermediare ale tratamentului
restaurator si/sau conservator endodontic;
- mat. obturatie de durata : utilizate in faza finala de restaurare coronara morfofunctionala;
3) dupa gradul de aderenta la structurile dure dentare :
- mat. aderente : compozite, CIS, compomeri, ormoceri, giomeri;
- mat. neaderente : amalgame, aur coeziv s.a. (toate materialele de obturatie
clasice : cimenturile silicat, rasinile acrilice autopolimerizabile, etc. care nu mai sunt,
practic, utilizate la ora actuala);
4) dupa gradul de refacere a functiei estetice :
- mat. fizionomice (estetice) : compozite, unele CIS (modificate cu rasini),
compomeri, ormoceri, giomeri; [ Aici sunt incluse si unele materiale de obturatie clasice :
cimenturile silicat, rasinile acrilice autopolimeriz., care nu mai sunt, practic , utilizate];
- mat. nefizionomice (neestetice) : amalgame dentare, aur coeziv, unele CIS (cu
adaos de pulberi metalice cermeturi)
- mat. semifizionomice (partial estetice) : unele CIS (CIS conventionale); [ Aici
sunt incluse si unele materiale de obturatie clasice : cimenturile silico-fosfatice, care nu
mai sunt, practic, utilizate la ora actuala].
45. Care sunt categoriile si tipurile de cimenturi ZOE existente si utilizate actual.
Categorii :
1) ZOE conventional (clasic : eugenolat/eugenat de Zn);
2) ZOE modificate cu polimeri (ZOE armate);
3) ZOE modificate cu acid orto-etoxibenzoic (cimenturi EBA);
4) Cimenturi non-eugenat de Zn (modificate cu esteri vanilati : cimenturi HVEBA);

Tipuri :
1) tip I : cimentari provizorii;
2) tip II : cimentari de durata;
3) tip III : obturatii coronare provizorii si obturatii de baza;
4) tip IV : captusirea peretilor preparatiilor
Dupa timpul de priza, ele pot fi : - cu priza normala; - cu priza rapida.
46. Reactia de priza si timpul de priza la cimentul ZOE conventional; implicatii
clinice.
Reactia de priza :
Nu se desfasoara in absenta apei (prezenta ei este esentiala pentru reactia de priza)
si nu e accelerata de ionii Zn. Priza presupune o reactie de complexare intre eugenol si
oxidul de Zn, cu formarea eugenatului de Zn. Preparatul intarit prezinta in matricea sa
particule de oxid de Zn nereactionate si molecule de eugenol liber rezidual; acestea din
urma se elimina lent (timp indelungat de priza).
Reactia de priza e reversibila : in mediu umed, preparatul intarit poate fi
hidrolizat, formand hidroxid de Zn si eliberand eugenolul, ceea ce influenteaza
comportamentul sau clinic; de aceea, cimentul ZOE conventional (eugenatul de Zn) e
sensibil la conditiile din mediul bucal.
Timpul de priza :
E variabil, incepand de la 20-30 min., pana la cateva ore.
Depinde de :
- dimensiunea particulelor de pulbere (particule fine );
- raport pulbere/lichid (consistenta crescuta );
- prezenta si c% acceleratorilor si aditivilor;
- tehnica de preparare (malaxare energica, prelungita );
- temperatura ambianta (temperatura crescuta );
- cantitatea de apa asociata oxidului de Zn (hidratarea pulberii )
exp: 2% apa = priza in 2 ore, 4% apa = priza in 15 min.
47. Cimenturi ZOE armate (cu polimeri) : definitie, caracteristici si proprietati
specifice; implicatii clinice.
Preparate bicomponente, formate din pulbere si lichid; componentele sunt
similare cu cele din cimentul ZOE conventional, la care se adauga :
- polimeri organici rigizi : polimetilacrilat, polistiren, policarbonat (10-20% din
pulbere, dar pot fi inclusi si in lichid, dizolvati in eugenol);
- acid acetic, clorura sau acetat de Zn (ca acceleratori de priza);
- agenti antimicrobieni suplimentari : 8-hidroxichinoleina, timol.

Proprietati specifice :
- au vascozitate mai mare decat cimentul ZOE conventional;
- proprietatile mecanice sunt mai bune decat ale cimentului ZOE conventional;
- au proprietati biologice asemanatoare cu cele ale cimentului ZOE conventional;
- toleranta pulpara e mai buna decat la cimentul FOZ.
Dezavantaje specifice :
- sufera descompunere hidrolitica in mediul bucal;
- pot determina reactii alergice;
- pot irita accentuat tesuturile moi;
- pot produce modificarea culorii coroanelor de invelis sau a fatetelor acrilice.
Indicatii : similare cu cele ale cimentului ZOE conventional; specifice pentru :
- cimentari provizorii si de durata;
- obturatii de baza in toate tipurile de cavitati (inclusiv in cavitati ocluzale sau ocluzoproximale la dintii laterali) medii sau profunde;
- reconstituiri coronare provizorii.
Contraindicatii : similare cu cele ale cimentului ZOE conventional.
48. Cimenturile EBA : definitie, caracteristici si proprietati specifice; implicatii
clinice.
Sunt considerate de unii autori cimenturi ZOE armate cu oxid de aluminiu; sunt
denumite dupa acidul orto-etoxibenzoic, continut in lichidul preparatului (alaturi de
eugenol).
Caracteristici specifice :
- au priza mai lunga decat a preparatelor cu accelerator (7-13 min.);
- au cea mai mare rezistenta la compresiune dintre toate cimenturile ZOE;
- isi pastreaza capacitatea antibacteriana si cicatrizanta pentru plaga dentinara;
- au un grad de adeziune chimica, prin chelare, la nivelul structurilor dure dentare;
- variatiile volumetrice din timpul prizei sunt mai reduse;
- au solubilitate mai redusa in mediul lichid bucal.
Indicatii specifice :
- obturatii de baza (acolo unde este necesara rezistenta mecanica superioara);
- reconstituiri de bonturi in 1/3 ocluzala a fetei proximale si pe fata ocluzala;
- cimentarea unor proteze fixe unidentare;
- cimentarea unor punti intinse (totale).
49. Cimenturile HV-EBA : definitie, caracteristici si proprietati specifice; implicatii
clinice.
Eugenolul e inlocuit cu un amestec de n-hexil-vanilat si acid orto-etoxibenzoic
(nu mai sunt preparate tip ZOE propriu-zise).

Caracteristici specifice :
- rezistenta superioara la compresiune, comparativ cu toate preparatele continand eugenol
(cimenturi tip ZOE propriu-zise);
- solubilitate mai redusa in mediul bucal;
- manipulare mai usoara;
- dpdv fizico-chimic si, mai ales, biologic nu mai prezinta dezavantaje, dar nici avantajele
date de prezenta eugenolului.
50. Cimentul FOZ : reactia de priza si timpul de priza; implicatii clinice.
Reactia de priza :
Reprezinta, de fapt, o reactie de neutralizare intre o baza (pulberea) si un acid
(lichidul), cu formarea unor saruri fosforice hidratate. Aceasta reactie e exoterma, ceea ce
conduce la cresterea temperaturii locale cu 4-10 C. Dupa priza, materialul este
heterogen, masa sa fiind alcatuita dintr-o structura amorfa hidratata, sub forma unei
matrice de fosfat de Zn si Al, ce contine particule initiale de oxid de Zn necuprinse in
reactie (inglobate si incomplet dizolvate).
Timpul de priza :
Preparatul poate avea timp de priza : - normal (6-10 min.);
- rapid (2-3 min.), are o cantitate mai mica
de acid ortofosforic in compozitie;
Timpul de priza poate fi redus prin :
- marirea raportului P/L;
- folosirea de pulbere cu particule de dimensiuni reduse : 25 nm (normal =40 nm);
- incorporarea rapida a pulberii in lichid;
- cresterea concentratiei de apa in amestec;
- prelungirea timpului de malaxare/spatulare;
- cresterea temperaturii mediului ambiant in perioada timpului de manipulare
(preparare/inserare/modelare).
Priza nu are loc corect decat in conditii de izolare riguroasa a campului operator,
de la inserare si pana la finalizarea timpului de priza.
51. Cimentul FOZ : calitati / defecte; indicatii / contraindicatii.
Calitati :
- rezistenta mecanica superioara, mai ales la compresiune (similara a dentinei);
- elasticitate redusa (cea mai mica dintre materialele de obturatie provizorie uzuale);
- solubilitate redusa in apa (in vitro);
- aderenta convenabila la smalt si dentina (datorita anfractuozitatilor peretilor si
marginilor preparatiilor cu rol de microretentii mecanice si nu prin adeziune propriuzisa : stabilirea de legaturi chimice; in consecinta, nu necesita preparatii retentive
geometric pentru aplicare), la aliaje metalice, rasini acrilice, mase ceramice;
- buna izolare termica si electrica;
- duritate mai mare decat a celorlalte materiale de obturatie provizorie;

- rezistenta relativ buna la uzura (pana la 1 an in mediul bucal).


Defecte :
- friabil (rezistenta redusa la tractiune/torsiune/forfecare);
- prezinta un grad marcat de porozitate;
- pH puternic acid (2-2,4) in momentul aplicarii (dupa 1 ora ajunge la pH=6, iar dupa 48
de ore se apropie de pH neutru);
- neestetic : opac, alb-galbui;
- nu are calitati dorite, daca nu se poate asigura izolarea optima a campului operator;
- se altereaza rapid in mediul bucal, in contact cu lichid bucal si resturi alimentare aflate
in descompunere (solubilitate mai mare in vivo).
Indicatii :
- obturarea temporara a unor cavitati nefinalizate, care nu prezinta retentii geometrice
satisfacatoare (materialul are un grad de aderenta);
- obturatii de durata pentru dinti mobili la varstnici, pentru dinti temporari cu timp scurt
de mentinere pe arcada (in lipsa altor materiale);
- obturatii de baza in cavitati de adancime medie;
- obturatii de baza peste cimenturi (lineri) cu hidroxid de calciu in cavitati profunde sau
peste cimenturi ZOE propriu-zise (continand eugenol), pentru restaurari de durata cu
materiale compozite;
- captusirea boltilor cuspidiene nesustinute (cavitati de cls. a II-a), in vederea unor
restaurari coronare ulterioare cu amalgam;
- restaurarea coronara cu amlgam a dintilor devitali (sub obturatia de durata, pentru
refacerea planseului cavitatii si reducerea cantitatii de amalgam);
- cimentarea de durata a protezelor fixe, a inelelor ortodontice, s.a;
- obturarea mixta, cu con de gutaperca, a canalelor radiculare (de electie pentru dinti
monoradiculari si/sau rezectii apicale cu obturatie de canal directa).
Contraindicatii :
- refaceri de unghiuri incizale in cavitati de cls. a IV-a, sau de creste marginale in cavitati
de cls. a II-a (friabil);
- cavitati cervicale de cls. a V-a (mai usor solubil in lichidul bucal);
- cavitati vizibile, mai ales pe dintii frontali (neestetic);
- cavitati profunde (nociv pentru pulpa, datorita pH-ului acid imediat dupa aplicare);
- acoperirea pastelor sau suspensiilor cu hidroxid de calciu pentru coafaj direct
(neutralizeaza potentialul alcalin al acestor preparate, care nu fac priza).
52. Cimentul PCZ : proprietati si indicatii specifice.
Proprietati specifice : (comparativ cu cimentul FOZ)
- elasticitate asemanatoare cu cea a dentinei;
- nu este casant (friabil) si suporta solicitarile masticatorii fara a se fractura;
- rezistenta la compresiune si tractiune comparabila cu cea a cimentului FOZ;
- rezistenta la incovoiere cu 40% mai mare decat a cimentului FOZ;
- contractie redusa de priza, mai mica decat cea a cimentului FOZ;

- prezinta un grad de tixotropie (se aseamana cu CIS);


- adeziune chimica la smalt si dentina prin chelarea Ca de catre radicalii carboxilici
ramasi liberi (necesita mici cantitati de acid nereactionat cu pulberea);
- adera bine chimic la aliaje metalice inoxidabile (nenobile);
- adera mai slab la aliajele de aur (daca nu sunt sablate sau gravate electrolitic special, in
prealabil);
- adera mediocru la rasinile acrilice;
- nu adera la ceramica;
- are un pH acid pana la terminarea reactiei de priza (ceva mai redus fata de FOZ), dar
potentialul nociv dentino-pulpar este net inferior, deoarece pH-ul creste foarte rapid
(ajunge la valoarea de pH=5 dupa 30 de minute de la inceperea amestecarii
componentelor), acizii policarboxilici sunt acizi slabi (disociaza ionic foarte putin), iar
marimea moleculelor (vezi greutatea moleculara) nu faciliteaza penetrarea lor prin
canaliculele dentinare (biocompatibilitatea dentino-pulpara este similara cu cea a
cimenturilor ZOE);
- efect calmant asupra durerii dentinare, prin inchiderea eficienta a canaliculelor;
- nu are activitate antibacteriana (prin efect bactericid direct).
Indicatii :
Sunt corelate mai ales cu situatiile de contraindicatii ale cimenturilor FOZ sau
ZOE (cu exceptia celor legate de estetica PCZ nu are aspect estetic), pentru efectuarea
de :
- obturatii de baza (protectie pulpo-dentinara);
- obturatii coronare provizorii;
- cimentari de proteze fixe unitare (unidentare) sau de punti dentare.
MATERIALE DE RESTAURARE CORONARA NEESTETICE.
AMALGAME DENTARE
53. Clasificarea amalgamelor in functie de numarul de metale continute si tipul de
particule.
In functie de nr. de metale :
- binar rezultat din combinatia mercurului cu un singur metal. Cel mai cunoscut
amalgam binar este amalgamul de Cu ce contine Cu 30-40% si mercur 60-70%. El a fost
folosit pana de curand in practica stomatologica, dar, datorita toxicitatii sale astazi a fost
scos din uz.
A fost incercata combinatia mercurului cu cadmiu sau paladiu dar ele nu au intrat
in practica curenta pentru ca s-au dovedit a fi nocive, friabile si casante.
- ternar rezultat din amestecul mercurului cu 2 metale, de regula Ag si Sn in
proportii egale.
- cuaternar rezultat din amestecul mercurului cu 3 metale : Ag, Sn si Cu, in
proportie de 65% Ag, 25% Sn, 6% Cu.
Dupa tipul particulelor :
- aliaje cu pilitura formata din particule strunjite-taiate, neregulate;

- aliaje cu particule sferice sau sferoidale;


- aliaje cu particule amestecate, format din particule neregulate si sferice.
54. Clasificarea amalgamelor dupa continutul in cupru al aliajului.
Dupa continutul in Cu al aliajului, amalgamul dentar poate fi :
- cu aliaj conventional, sarac in Cu (mai putin de 6% Cu) continand :
- Ag 65-70%;
- Sn 25-30%;
- Cu 0-6%;
- Zn 0-2%.
Proportia dintre mercur si aliaj e de 45-50% Hg/50-55% aliaj. Mai poate contine
urme fine de aur, platina si mercur 2-3% si acest tip de amalgam se numeste
preamalgamat.
- cu continut crescut de Cu, sub 2 forme :
- cu compozitie simpla Ag-Sn-Cu-Zn
- cu faza dispersata de aliaje Sn-Ag si eutectic Ag-Cu.
Acest aliaj contine :
- 40-69% Ag;
- 7% Sn;
- 13-20% Cu;
- 1% Zn.
Amalgamele moderne contin :
- 65-70% Ag;
-17-30% Sn;
- microprocente de Pb, Sb, Cd, In.
55. Care sunt si ce calitati au metalele care intra in compozitia amalgamului de
argint.
Argintul :
- mareste rezistenta amalgamului, reduce curgerea lui (flow);
- in c% > 70% creste duritatea amalgamului dar acesta devine sfaramicios si greu de
manipulat, priza sa e mai rapida si tendinta de expansiune mai mare;
- o c% < 65% duce la un amalgam cu o duritate mai mica, timp de priza prelungit si
creste tendinta sa de contractie.
Staniu :
- usureaza amalgamarea, creste timpul de priza si coroziunea amalgamului, dar scade
expansiunea dupa priza si duritatea sa.
Cupru :
- creste rezistenta amalgamului, pastreaza in limite normale coeficientul de dilatare,
timpul de priza si rezistenta la coroziune. In proportie de 15% este antiseptic.

Zinc :
- creste rezistenta amalgamului, ii confera un anumit luciu, previne oxidarea si in c% >
0,01% si in conditii de umiditate, produce expansiune.
Mercur :
- in unele aliaje se poate gasi in proportie de 2-3% formand aliaje preamalgamate care
beneficiaza de o amalgamare mai rapida, dar in exces, creste coeficientul de dilatare si
rezistenta mecanica si prelungeste timpul de priza. O c% < da nastere unui amalgam
friabil.
Iridiul, platina, paladiu :
- in proportie de 1% pot imbunatati rezistenta mecanica si coroziunea amalgamului.
56. Mecanismul de priza al amalgamelor de argint.
E un fenomen complex care are loc printr-o reactie de cristalizare si e diferit la
amalgamele conventionale, cu continut scazut de Cu, fata de cele cu continut crescut de
Cu.
In reactia de amalgamare, mercurul intra in contact cu suprafata diferitelor
particule ale aliajului, la reactie participand cam 2-5 nm din suprafata acestora. Ionii
metalici de Ag, Sn, Cu, Zn de la suprafata particulelor, se dizolva in mercur si apoi
reactioneaza cu acestea, formand compusi metalici noi, ce precipita sub forma de produse
de reactie.
La amalgamele sarace in Cu, conventionale, Hg umezeste suprafata particulelor
aliajului difuzand in interiorul lor si vor da faza gama care va intra in reactie cu Ag si Sn
dupa formula :

Ag3Sn + Hg Ag2Sn3 + Ag2Hg3 + Ag3Sn


gama

gama 1

gama 2

gama nereactionat

Fazele gama si gama 1 reprezinta matricea in care se gasesc particule de aliaj


nereactionat ale fazei gama. Faza gama 2 e cea mai putin rezistenta mecanic si la
coroziune.
La amalgamele bogate in Cu, exista o cantitate mai mare de Cu prin inlocuirea Sn
cu amestec eutectic Ag-Cu, ceea ce duce la eliminarea fazei gama 2.
Reactia in prima etapa a prizei e identica cu cea a amalgamului conventional. In
etapa a doua are loc reactia :

Sn7-8Hg + AgCu Cu6Sn5 + Ag2Hg3


gama 2

gama 1

Astfel are loc o reducere importanta a fazei gama 2 din structura amalgamului.
La unele tipuri de amalgam bogat in Cu, faza gama 2 e eliminata si acestea sunt
amalgamele non gama 2 ele fiind cele mai rezistente la coroziune.
La amalgamele bogate in Cu, bifazice, cu faze dispersate, cu particule sferice de
eutectic Ag-Cu si pilitura neregulata, continutul final de gama 2 e redus, el se transforma

in gama 1 in timp, pe cand la cele monofazice, ce contin particule sferice, cantitatea de


gama 2 e nula.
57. Factorii care influenteaza timpul de priza al amalgamelor de argint.
raportul pulbere/Hg :
Cu cat cantitatea de Hg e mai mare cu atat :
- timpul de priza al aliajului e mai lent;
- va ramane o cantitate mai mica de faza gama nereactionata;
- creste cantitatea de faza gama 1 si 2 si deci, scade rezistenta
amalgamului.
durata triturarii :
- o supra sau supreparare va produce modificari ale rezistentei, fluajului, volumului
amalgamului.
dimensiunea particulelor :
- cu cat ele sunt mai mici suprafata de contact cu Hg e mai mare si timpul de priza mai
redus.
imbatranirea artificiala a aliajului :
Aliajul proaspat reactioneaza mai repede cu Hg decat cel invechit si :
- are o tendinta de expansiune mai mare;
- coroziunea e mai importanta;
- rezistenta e mai scazuta;
- imbatranirea artificiala a amalgamului reduce tensiunile interne dintra
particule (se face prin mentinerea sa 1-6 h la 60-100 C).
58. Proprietatile fizice ale amalgamului de argint.
rezistenta la compresiune :
Rezistenta la compresiune e diferita de la un produs la altul, ea variaza intre 1005500 kgF/cm2 dar si cu timpul scurs de la reactia de priza. In general, dupa 7 zile de la
reactia de priza, se atinge rezistenta maxima la compresiune dupa care, cresterile sunt
mici si fara importanta.
Aliajele conventionale au rezistenta la compresiune intre 100-3500 kgF/cm2 pe
cand aliajele non gama 2 au valori cuprinse intre 4500-5500 kgF/cm2. Amalgamul
rezultat din aliaj sferic se pare ca are cea mai mare rezistenta la compresiune.
rezistenta la tractiune :
Aceasta e mai mica decat rezistenta la compresiune si are valori cuprinse intre
400-600 kgF/cm2, deci 1/5 din aceasta. Este direct legata de rezistenta marginala a
restauratiei si in special a marginilor subtiri, de aceea se cere ca la realizarea preparatiilor,
unghiurile externe sa fie de 90, astfel incat restaurarea sa realizeze cu peretii preparatiei
legaturi cap la cap.

Cea mai rezistenta faza a amalgamului la aceasta forta este faza gama, a
particulelor nereactionate. Nu exista diferenta esentiala intre amalgamele conventionale si
cele non gama 2.
plasticitatea :
Este posibilitatea de deformare permanenta sub actiunea unei forte.Ea depinde de:
- cantitatea de Ag din aliaj care, cu cat e mai mare cu atat amalgamul e
mai putin plastic, e mai dur si acest lucru justifica adaosul de Sn, Cu, Zn
care ii imbunatatesc plasticitatea;
- dimensiunea si forma particulelor care, cu cat sunt mai mici, cu atat si
plasticitatea amalgamului e mai buna;
- timpul de triturare care, cu cat e mai lung, cu atat amalgamul e mai
plastic;
- raportul aliaj mercur care difera dupa forma particulelor, fiind mai
mare la particulele neregulate si mai mic la cele sferice. Raportul otpim
pentru o plasticitate optima este de 55% aliaj si 45% Hg.
deformarea :
Deformarea este proprietatea amalgamului de a-si modifica volumul sub actiunea
unor solicitari peste limitele de elasticitate ale materialului.
Dupa priza, amalgamul prezinta o modificare a formei sale atat sub stres static cat
si dinamic, cunoscuta sub termenii de creep si flow. Aceasta face ca la 7 zile de la priza
amalgamului, sub presiune, moleculele de amalgam sa se reverse peste marginile cavitatii
formand o muchie nesustinuta care, ulterior, va fi slabita de coroziune, putand fi
fracturata.
modificarile dimensionale :
Acestea sunt dilatatia si contractia amalgamului determinate pe de o parte de
mecanismul de priza al materialului si pe de alta parte de diferenta de temperatura din
cavitatea bucala.
In timpul prizei amalgamului, prin absorbtia mercurului de catre aliaj, se produce
o contractare a materialului (in faza gama) pentru ca, in fazele gama 1 si gama 2 sa se
produca o dilatare rapida a acestuia dupa care, are din nou loc o contractie datorata
difuziunii mercurului in particule nereactionate ale fazei gama dupa care va urma o
stabilizare. Ca urmare a acestei contractii la interfata dinte/restaurare va apare o fisura.
Diferenta de temperatura a amalgamului, datorata diferentelor de temperatura a
alimentelor, determina dilatarea lui care e mult mai mare decat cea a smaltului si dentinei
ca de altfel si contractia sa, ceea ce duce la aparitia percolarii marginale.
adezivitatea :
Amalgamul e un material de restaurare neaderent de aceea, aplicarea sa necesita
cavitati retentive. Astazi, pentru imbunatatirea adezivitatii amalgamului se pot utiliza
sisteme adezive speciale pentru amalgam precum : Amalgambond, Amalgam bond Plus,
All-bond 2, Panavia, etc. care, fara sa reduca total lipsa de adeziune a amalgamului, o
imbunatateste partial.

59. Factorii de care depind modificarile dimensionale ale amalgamului de argint.


Modificarile volumetrice ale amalgamului depind de :
- compozitia aliajului;
- dimensiunile particulelor (in raport direct proportional);
- raportul aliaj/Hg (direct proportional cu cat Hg e mai mult si expansiunea
amalgamului e mai mare);
- durata de triturare care, prelungita, duce la cresterea expansiunii amalgamului;
- timpul scurs de la triturare pana la condensarea sa in cavitate si care nu trebuie sa
depaseasca 3-3,5 min.;
- contaminarea cu umezeala inainte de priza, ea crescand coeficientul de expansiune al
amalgamului.
60. Coroziunea amalgamului de argint; tipuri de coroziune.
Coroziunea reprezinta degradarea electrochimica a metalului sub actiunea
mediului bucal.
Amalgamul prezinta mai multe tipuri de coroziune :
Coroziunea chimica de suprafata :
Se caracterizeaza prin pierderea luciului si modificarea de culoare
datorate sulfurarii si oxidarii. Ca urmare, pe suprafata restaurarii va aparea
un film de oxizi, sulfuri sau hidroxizi ce se pot distruge, rezultand produsi
de coroziune ce determina aparitia unei suprafete rugoase.
Coroziunea la interfata dinte/restaurare :
Aceasta apare doar daca intre diferitele zone ale unei restaurari
exista diferente de c% in O2. Aceasta apare mai ales intre peretii cavitatii si
suprafata restaurarii, acolo unde cantitatea de O2 e mai mica decat pe
suprafetele libere ale obturatiei.
Faza cea mai sensibila a mecanismului de priza la coroziune e faza
gama 2, de aceea, pentru micsorarea acesteia se foloseste amalgamul non
gama 2, rezistent la coroziune. Se realizeaza chiar, cu ajutorul produsilor
chimici rezultati, rezistenti la coroziune, o sigilare a spatiului dintre
preparatie/restaurare.
Coroziunea galvanica :
Apare datorita contactului dintre amalgam si alte metale sau aliaje,
in mediul bucal electrolitic (ex. Au- amalgam, amalgam-aliaje metalice
utilizate in protetica dentara, amalgam nou-amalgam vechi) fenomen care
diminua in 2-3 zile, prin coroziune.

61. Proprietatile biologice ale amalgamului de argint.


- e bine tolerat de tesuturile dure dentare, de tesutul parodontal si tesutul pulpar;
- are proprietati usor antiseptice datorate actiunii Ag si Cu, atunci cand c% acestuia din
urma e mai mare de 6%;
- prin manipulare incorecta in cabinet de catre medic sau asistenta medicala, prin
malaxarea sa intre degete, in podul palmei, fara protectia manusii, aruncarea pe jos a
resturilor de Hg sau amalgam, slefuirea si finisarea restaurarilor de amalgam fara racire si
aspirare corecta, lipsa unei aerisiri corecte a cabinetului, depozitarea incorecta, cu
evaporare de vapori de Hg, etc. vaporii de Hg sau contactul direct u acestea pot determina
intoxicatie mercuriala.
Introducerea amalgamului cu continut bogat in Cu si a sistemelor adezive pentru
amalgam au imbunatatit substantial proprietatile clinice ale amalgamului care a devenit
astfel mai performant.
Prin aceste imbunatatiri amalgamul va fi :
- mai putin afectat de fluaj;
- modificarile dimensionale sunt minime;
- rezistenta mecanica e superioara altor materiale dentare pe care pe
depaseste prin :
- rezistenta la compresiune si tractiune, la fractura;
- modul de elasticitate;
- duritate mai mare imediat dupa priza;
- rezistenta mai mare la coroziune;
- performante clinice mai bune.
- valorile medii ale rezistentei legaturii adezive la structura dura dentara
(33 Mpa) este mai mare decat cea a compozitului (26,4 Mpa);
- permite o preparatie minim invaziva;
- reduce riscul aparitiei cariei secundare.
Principalele aspecte legate de incompatibilitatea biologica a amalgamelor se
refera la :
1) galvanismul bucal;
2) reactiile alergice la Hg;
3) toxicitatea Hg;
4) afectarea mediului inconjurator;
5) afectarea purtatorilor unor restaurari de amalgam si a personalului medical care
manipuleaza amalgamul.
62. Galvanismul bucal.
E prezent la pacientii ce au mai multe restaurari dentare metalice diferite si e legat
de disolutia electrostatica a salivei care difera de la metal la metal si care determina o
diferenta de potential electric intre diferitele restaurari, foarte greu de masurat. Se
manifesta prin :
- dureri, senzatie de intepatura;
- perceptia prezentei unor curenti electrici;
- gust metalic;

- o serie de alte simptome nespecifice.


Exista o corelatie intre calitatea restaurarii, calitatea salivei, igiena orala si
simptomatologia clinica.
63. Calitatile amalgamului de argint.
- usor de preparat si manipulat;
- pret de cost redus;
- foarte rezistent la factorii chimici si mecanici din mediul bucal;
- se finiseaza si lustruieste cu usurinta;
- radioopac;
- are stabilitate buna in mediul bucal;
- rezistenta la abraziune e similara cu cea a smaltului;
- are longevitate clinica mare, in medie de peste 15 ani;
- are proprietati de autosigilare a interfetei restaurare/preparatie;
- aplicat corect, nu e iritant pentru pulpa dentara si parodontiul marginal.
64. Defectele amalgamului de argint.
- nu are aderenta la peretii cavitatii;
- e nefizionomic, de culoare cenusie, putand colora in timp tesuturile dure dentare;
- e bun conducator de caldura si electricitate;
- poate crea bimetalism, in contact cu alte aliaje sau metale din cavitatea bucala;
- amalgameaza lucrarile de aur, deteriorandu-le;
- sufera contractii si dilatari dupa inserarea sa in cavitate;
- sufera in timp coroziune electrochimica.
65. Indicatiile de utilizare ale amalgamului de argint.
- restaurarea cavitatilor de clasa I-a situate pe fetele vestibulare si orale ale molarilor si pe
fetele ocluzale ale molarilor si premolarilor;
- restaurarea cavitatilor de clasa I-a de pe fetele palatinale ale dintilor frontali, atunci cand
grosimea coroanei acestora e mare si nu permite sa transpara culoarea amalgamului;
- restaurarea cavitatilor de clasa a II-a, cu exceptia celor situate mezio-ocluzal la nivelul
premolarului 1 superior, atunci cand primeaza aspectul fizionomic;
- restaurarea cavitatilor de clasa a V-a la nivelul molarilor si eventual a premolarilor;
- restaurarea cavitatilor atipice ale molarilor si premolarilor;
- restaurarea coronara a premolarilor si molarilor devitali, cu sau fara mijloace
suplimentare de retentie;
- refaceri de bonturi coronare ce vor primi o microproteza de acoperire.
66. Surse de mercur din cabinetele de medicina dentara.
PRINCIPII DE REALIZARE A PREPARATIILOR PENTRU
RESTAURARE CU AMALGAM

67. Principiile de realizare a formei de contur pentru o cavitate preparata pentru o


restaurare din amalgam.
Aceasta etapa de pregatire a cavitatii se refera la expunerea in totalitate a
procesului carios prin deschiderea sa si plasarea marginilor viitoarei cavitati in pozitia pe
care acestea o vor avea atunci cand cavitatea va fi terminata si finisata. Forma de contur a
cavitatii se va stabili inainte de a trece la prepararea propriu-zisa a cavitatii ceea ce ofera
avantajul evitarii unui sacrificu inutil de substanta dura dentara si diminuarea riscului de
subminare a rezistentei peretilor cavitatii. Aceasta etapa presupuine imaginatie din partea
clinicianului bazata pe experienta clinica, dar si diagnosticul corect al leziunii carioase,
intinderea sa in suprafata si profunzime.
In realizarea formei de contur a cavitatii care va primi o restaurare din amalgam,
indiferent de localizarea sa, se vor respecta cateva principii de baza :
amplasarea marginilor cavitatii se face in plin tesut sanatos, scop in care se vor
indeparta in totalitate tesuturile dure dentare alterate ireversibil;
conturul cavitatii va fi realizat pana la obtinerea unei jonctiuni amelo-dentinare
indemne la carie;
se va indeparta in totalitate smaltul subminat, fara suport de dentina sanatoasa
precum si prismele de smalt modificate ca aspect si culoare;
marginile cavitatii vor fi plasate astfel incat sa se evite zonele cariosusceptibile,
obiectiv realizabil prin situarea acestora in zonele indemne la carie, in afara santurilor si
fisurilor;
marginile cavitatii se vor plasa in zonele dentare supuse autocuratirii si curatirii
artificiale, evitand varfurile cuspizilor si crestele marginale;
conturul exterior trebuie realizat din curbe line, unghiuri rotunjite si linii drepte;
conturul intern al cavitatii presupune realizarea spatiului pentru un amalgam de
grosime suficienta, rezistent la fractura sub ifluenta fortelor de masticatie. La nivelul
fetelor ocluzale este necesara o grosime de 1,5-2 mm. si acest lucru se obtine atunci cand
peretele pulpar este plasat in dentina la 0,5 mm. de JAD.
68. Realizarea formei de conturi pentru cavitatile preparate in cazul unor leziuni
carioase situate la nivelul santurilor si fosetelor ocluzale.
Acestea vor fi realizate in functie de gradul de afectare al smaltului si de
necesitatea de a plasa marginile preparatiei in tesut sanatos. In acest scop :
extinderea marginilor cavitatii trebuie sa tina seama de realizarea unei cavitati
care sa permita accesul instrumentarului necesar prepararii si restaurarii sale;
se vor extinde marginile cavitatii pana in tesut sanatos avand grija sa nu lasam
smalt nesustinut de dentina sanatoasa la marginea preparatiei;
se plaseaza astfel marginile cavitatii incat sa includa in totalitate in conturul lor
santul sau foseta in care este localizat procesul carios. Daca la nivelul peretilor preparatiei
se gaseste o fisura necarioasa aceasta nu va fi inclusa in conturul cavitatii prin extinderea
peretilor acesteia, ci ea va fi sigilata dupa ce s-a plasat amalgamul;
daca exista o leziune carioasa necavitara in smalt insa radiografia sau alte
mijloace de diagnostic ne arata ca la nivelul dentinei aceasta leziune carioasa este

prezenta, se va recurge la intrarea in smaltul aparent sanatos si cavitatea va fi largita prin


indepartarea ei in totalitate, pana in dentina sanatoasa;
atunci cand exista 2 sau mai multe leziuni carioase situate in santuri si fosete
diferite ale aceluiasi dinte si tesutul integru care le separa are o grosime de cel putin 1,5-2
mm., se va proceda la realizarea a 2 sau mai multe cavitati distincte; cand puntea de smalt
care le separa nu are grosimea necesara sau nu are suport de dentina sanatoasa, ele se vor
finaliza intr-o cavitate unica;
liniile marginale de contur ale cavitatii depind de forma anatomica a dintelui, de
morfologia suprafetei dentare pe care se lucreaza, tesutul dentar sanatos nu trebuie
indepartat doar pentru a obtine o largire a cavitatii. Pe fata ocluzala, marginile preparatiei
vor fi formate din linii curbe, largi, care ocolesc cuspizii si mentin, pe cat posibil,
morfologia normala a fetei ocluzale. Marginile externe ale cavitatii trebuie sa fie netede,
sa nu prezinte neregularitati, forma externa a cavitatii nu trebuie sa prezinte unghiuri
ascutite, pentru a permite plasarea corecta a amalgamului.
La premolarii superiori care prezinta un proces carios ocluzal, situat in santul
intercuspidian si extins in santurile din fosetele meziale si distale, preparatia va lua un
aspect de piscot sau de fluture care va avea partea cea mai ingusta in sens vestibulooral, situata in santul intercuspidian si care pastreaza integre, pe cat posibil, pantele
cuspidiene si crestele marginale. Acest istm vestibulo-oral nu trebuie sa depaseasca 1/3
din distanta dintre varfurile cuspizilor.
La premolarii inferiori, atunci cand santul intercuspidian nu se gaseste situat in
centrul fetei ocluzale, cavitatea ocluzala va fi mai apropiata de cuspidul cel mai
voluminos.
peretele pulpar al cavitatilor ocluzale va fi preparat in dentina sanatoasa, de 0,51 mm. de JAD, asigurand astfel rezistenta materialului de restaurare la fortele masticatorii
aplicate ocluzal.
69. Modalitati de realizare a formei de retentie pentru cavitatile de clasa a I-a
preparate pentru o restaurare cu amalgam.
Retentia cavitatii se refera la forma preparatiei care permite cel mai bine
restaurarii sa reziste deplasarii prin alunecare sau desprindere. Sub influenta fortelor care
se exercita asupra sa in procesul de masticatie, restaurarea se poate deplasa in sens axial
(vertical), mezio-distal (sagital), vestibulo-oral (transversal) sau poate suferi actiuni
combinate ale acestor forte de deplasare.
Pentru obtinerea retentiei unei cavitati de cls I-a cele mai folosite modalitati se
refera la o anumita orientare a peretilor verticali ai cavitatii in raport cu peretele pulpar si
anume :
pentru o cavitate conventionala mica, pentru realizarea unei retentii optime, este
suficient paralelism a cel putin 2 pereti verticali in raport cu axul dintelui si o usoara
convergenta a acestora spre ocluzal. De asemeni, este necesara prezenta unor unghiuri
bine exprimate la locul de intalnire a peretilor verticali intre ei si unghiuri drepte la
intalnirea peretilor verticali cu cel pulpar. In cavitatile profunde se recomanda unghiuri
interne mai rotunjite.

peretele pulpar trebuie sa fie plan sau in trepte. Cand acest lucru nu este posibil
datorita evolutiei procesului carios se va recurge la planarea sa cu obturatie de baza.
Acest perete trebuie sa primeasca fortele ocluzale perpendicular pe suprafata sa.
cu cat cavitatea este mai mare si retentia e mai dificil de obtinut iar pentru
cavitatile extinse uneori sunt necesare mijloace suprimentare de retentie precum pivoturi
parapulpare, stifturi, cavitati de retentie suplimentare, santuri reciproce in dentina restanta
la o adancime de 1-2-3 mm. .
70. Modalitati de realizare a formei de retentie pentru cavitatile de clasa a II-a
preparate pentru o restaurare cu amalgam.
Cavitatile de cls. a II-a sunt supuse unor forte ce tind sa disloce restaurarea in
directie sagitala si / sau verticala. Pentru anihilarea fortelor de dislocare sagitala (meziodistala) se procedeaza la realizarea unei cavitati ocluzale de retentie la care se va urmari
realizarea acelorlasi elemente de retentie ca pentru o cavitate de clasa I-a.
Cand cavitatea de cls. a II-a are si o cavitate ocluzala se vor respecta urmatoarele
reguli :
cavitatea ocluzala va respecta principiile de preparare ale unei cavitati ocluzale,
avand insa un perete mezial sau distal lipsa. In zona de unire a celor 2 cavitati va apare
istmul de intalnire care va fi rotunjit;
marginile cavitatii se extind in tesut sanatos, cu smalt nesubminat, dar se are in
vedere ca atunci cand pe suprafata ocluzala a dintelui exista leziuni carioase, sa se
ocoleasca varfurile cuspizilor si creasta marginala opusa leziunii carioase, creasta oblica a
molarilor superiori. Prin conturi realizat se urmareste sa avem acees suficient pentru
preparare si restaurare, inclusiv a cavitatii proximale. Peretii cavitatii ocluzale se fac
paraleli cu axul lung al dintelui.
In scopul realizarii retentiei la cavitatea proximala, peretii acesteia, respectiv
peretele vestibular si oral, vor fi scosi din contact cu dintele vecin si vor fi usor
convergenti spre ocluzal, lucru valabil atat pentru cavitatile tip slot ca dealtfel si pentru
cavitatile tipice de cls. a II-a ocluzo-proximale. Convergenta peretilor vestibular si oral
impiedica deplasarea materialului de restaurare spre ocluzal. Preparatia trebuie sa aiba o
dimensiune mezio-distala de la 1,5 mm. si mai mult. La cavitatea tip slot pentru a mari
retentia cavitatii se pot realiza 2 santuri adiacente, situate la contactul peretelui vestibular
si oral cu cel axial, in dentina, la distanta de zona de JAD, pentru a evita riscul de a
deschide camera pulpara. Acestea se realizeaza cu o freza sferica de 0,5 mm. astfel incat
ele sa fie distincte, sa aiba cel putin 0,5 mm. in adancime si 0,5 mm. in latime si ele
trebuie sa fie plasate astfel incat sa ramana 0,25-0,50 mm. de dentina intre santuri si JAD.
In cazul in care cavitatea proximala este atat de larga incat retentiile nu sunt pe
fete opuse se va recurge la o alta metoda de retentie, la restaurare adeziva pentru
amalgam sau la plasarea unor stifturi orizontale sau verticale parapulpare.
Peretele gingival al cavitatii verticale va trebui coborat sub punctul de contact la
1-1,5 mm., el va fi drept, aproximativ perpendicular pe axul lung al dintelui (unghi de 90)
si chiar cu o usoara inclinare spre peretele axial, in functie de extinderea leziunii carioase.
Aceasta previne ramanerea de smalt nesustinut de dentina la periferia preparatiei
gingivale. In scopul maririi retentiei se poate efectua un sant la locul de intalnire al celor
2 pereti, respectiv peretele axial (parapulpar) si peretele gingival.

In sens mezio-distal peretele gingival trebuie sa fie de 1-1,5 mm., daca procesul
carios se extinde pana la JAD sau mai mult.
Peretele parapulpar (axial) trebuie situat in dentina sanatoasa.
71. Realizarea formei de rezistenta a unei cavitati de clasa a I-a preparata pentru o
restaurare cu amalgam.
Rezistenta unei cavitatii se refera la realizarea unei preparatii care sa permita ca,
sub actiunea fortelor de masticatie ce se exercita asupra restaurarii, aceasta sa sufere
deformari minime (deformari elastice) care sa permita revenirea lor la forma initiala dupa
incetarea actiunii acestor forte. Aceasta confera garantia ca atat peretii preparatiei cat si
restaurarea vor fi capabile sa suporte actiunea fortelor externe fara a se fractura.
Obtinerea formei de rezistenta se realizeaza prin 2 masuri :
- sprijinirea pe dentina sanatoasa a tuturor peretilor de smalt care suporta
presiuni masticatorii;
- eliminarea partiala sau totala a tuturor zonelor de smalt subminate prin
evolutia procesului carios sau ca urmare a realizarii preparatiei (pereti verticali ai cavitatii
ocluzale sau ocluzo-proximale inalti si subtiri, ingusti la baza sau cuspizi subminati)
Pentru a realiza o cavitate rezistenta la fortele de masticatie se cere ca :
- orientarea peretilor trebuie sa fie facuta astfel incat sa fie perpendiculari sau paraleli
cu/pe directia de transmitere a fortelor.
- nu se vor pastra portiuni de smalt fara insertie de dentina sanatoasa subiacenta sau
portiuni de smalt subtiate, lipsite de rezistenta.
- prismele de smalt in cele mai multe zone ale suprafetei ocluzale sunt paralele cu axul
lung al dintelui si acest aspect trebuie avut in vedere la prepararea rezistentei cavitatii.
Pentru a rezista la fracturi, peretii de smalt trebuie preparati la 90 sau in unghi obtuz
(100-115) in raport cu suprafata externa a pantei cuspidiene. Un unghi mai mic de 90
este predispus la fracturi. Pentru rezistenta la fractura a amalgamului, unghiul optim al
marginii amalgamului cu suprafata trebuie sa fie de 68-70 putand ajunge pana la 90.
- latimea vestibulo-orala a preparatiei este 1/3 din distanta dintre varful cuspidului
vestibular si cel oral.
- extensia marginilor cavitatii va avea in vedere pastrarea unor cuspizi si creste marginale
sustinute de dentina sanatoasa. Cuspizii trebuie examinati si evaluati pentru a nu exista
fisuri care sa determine fracturi ale acestora. Daca un cuspid e prea subtire pentru a
rezista fortelor de masticatie el va trebui intarit prin captusire sau redus pentru a fi
ulterior acoperit cu amalgam sau refacut printr-o alta metoda de restaurare.
- se va asigura o grosime suficienta materialului restaurator in raport cu fortele pe care
acesta le va suporta. In acest sens, o restaurare ocluzala de amalgam trebuie sa aiba o
grosime ocluzo-gingivala de cel putin 1,5-2 mm. pentru a rezista fracturilor in timpul
masticatiei.
- atunci cand in urma prepararii cavitatii si ca urmare a evolutiei procesului carios, peretii
verticali sunt subtiri, ei vor fi scurtati pentru a mari suprafata de sectiune si vor fi refacut
ulterior cu amalgam sau cu materiale de obturatie adezive sau incrustratii.
72. Realizarea formei de rezistenta a unei cavitati de clasa a II-a preparata pentru o
restaurare cu amalgam.

73. Caracteristicile cavitatii proximo-ocluzale tip slot pentru restaurarea cu


amalgam.
74. Exereza dentinei alterate restante la cavitatile preparate pentru restaurare cu
amalgam.
Odata cu terminarea conturului extern si intern al cavitatii se trece la verificarea
jonctiunii amelo-dentinare care trebuie sa fie indemna de carie. Pentru a ne da seama de
aceasta vom verifica cu ajutorul sondei dentare rigide si prin inspectie, consistenta si
culoarea dentinei restante.
In leziunile carioase mici si medii, in general tesuturile patologice au fost
indepartate odata cu realizarea etapelor de lucru amintite. In cavit5atile mai extinse, cu o
afectare mai importanta a tesuturilor dure dentare, pe un perete gata preparat, intr-o
anumita zona aacestuia, poate sa ramana o mica cantitate de dentina alterata, adancita
intr-un perete, Aceasta va fi indepartata punctual fara a fi necesara modificarea formei
sau pozitiei peretelui respectiv al cavitatii.
Singura situatie in care se cere indepartarea de la bun inceput a dentinei alterate in
totalitate este in cavitatile profunde in care, de la bun inceput se constata o afectare
pulpara fara semne clinice majore care sa necesite o alta conduita terapeutica decat cea
adecvata unei carii simple si unde, prin indepartarea dentinei alterate, se va stabili daca
exista posibilitatea unei reactii favorabile a organului pulpar. De asemeni, in situatia
clinica in care se presupune posibilitatea unei deschideri accidentale a camerei pulpare in
etapa de indepartare a dentinei alterate, se poate proceda la pastrarea acesteia, in
conditiile in care nu exista semne clinice de suferinta pulpara, cand cantitatea acesteia nu
depaseste 1-1,5 mm. iar starea de reactivitate locala si generala a pacientului este buna,
cu alte cuvinte, atunci cand exista indicatia unui coafaj indirect. Acest compromis
presupune un tratament adecvat al plagii dentino-pulpare si o monitorizare a evolutiei in
timp a tratamentului efectuat.
75. Modalitati de realizare a finisarii marginilor cavitatilor in cazul unei preparatii
realizate pentru materiale neaderente.
76. Prepararea cavitatilor situate pe suprafetele vestibulare si orale ale dintilor
laterali in scopul restaurarii lor cu amalgam.
ADEZIUNEA LA STRUCTURILE DURE DENTARE
77. Care sunt tipurile si mecanismele de adeziune care exista la nivelul interfetei
adezive.
Adeziunea se realizeaza fizic sau chimic.
Adeziunea fizica reprezinta atractia care se exercita intre doua corpuri aflate in
stransa legatura, datorita fortelor dintre moleculele(atomii) de la suprafata corpurilor.

Adeziunea fizica se realizeaza pe baza fortelor de atractie de tip:


- intermolecular;
- electrostatic;
-specifice(mecanice)
Fortele intermoleculare si elctrostatice actioneaza la nivelul dipolilor existenti
in moleculele vecine din cele doua corpuri si prezinta eficienta doar daca intre cele doua
suprafete exista o distanta foarte mica(1-2 A).
Cele mai frecvente tipuri de adezivi sunt cele care adera pe baza fortelor de atractie
intermoleculare.
Adeziunea chimica reprezinta lipirea a doua corpuri din acelasi material sau din
materiale diferite prin intermediul unei substante chimice numita generic adeziv.
Adeziunea chimica se realizeaza prin formarea de legaturi chimice:
intramoleculare( cu valenta primara-puternice)- mentin atomii legati in molecule
legaturi ionice;
legaturi covalente polare/coordinative
legaturi incovoiate(tip banana)
legaturi 1e si 3e
legaturi 3c si 2e sau 3c si 4e
legaturi aromatice
legaturi metalice
intermoleculare (cu valenta secundara-slabe) se formeaza in atomi sau ioni fara
legatura in alte conditii
forte van der Waals-se formeaza cel mai des; se pot forma in orice tip de
structura chimica
forte keesom( dipol permanent- dipol permanent)
forte debye(dipol permanent- dipol indus)
forte London( de dispersie; dipol instantaneu- dipol indus)
legaturi de hidrogen(situatie speciala dipol permanent- dipol permanent)
=> aspect particular: leg covalente
interactiuni cationi- pi e(nucleu aromatic).
Mecanismul de realizare a adeziunii chimice se bazeaza pe fenomenul de chemosorbtie,
adica prin adsorbtia moleculelor adezivului la suprafata aderentului si prin crearea de
legaturi chimice cu gruparile active ale acestuia.
78. Care sunt consecintele clinice ce confera superioritate tehnicilor bazate pe
adeziune la odontoterapia restauratoare.
Superioritatea conceptului de adezivitate prin aceasta :
- se amelioreaza mentinerea si stabilitatea restaurarii in cavitatea preparata;
- se reduce indepartarea de tesuturi dure integre pentru realizarea unei preparatii
geometrice prestabilite permite conservarea structurii dentare;

- se amelioreaza inchiderea marginala se limiteaza infiltrarea microorganismelor si a


toxinelor acestora.
79. Enumerati si descrieti factorii principali care influenteaza adeziunea.
Atat adeziunea fizica cat si cea chimica depind de cativa factori:
-umectabilitatea;
-energia de suprafata;
-tensiunea superficiala;
-vascozitate;
Umectabilitatea este proprietatea adezivului de a se intinde pe suprafata corpului.
Se poate determina prin masurarea unghiului de contact format intre tangenta la
suprafata lichidului si suprafata aderentului.
Umectabilitatea este crescuta pentru unghiuri mai mici de 90 de grade si aderenta
este maxima pentru un unghi de 0 grade.
Energia de suprafata este importanta pentru aderent.
Moleculele de la suprafata aderentului prezinta o energie mai mare decat cele de
la interior si pot realiza legaturi adezive mai puternice.
Tensiunea superficiala este importantanta pentru adeziv(lichid).
Reprezinta atractia reciproca a moleculelor de la suprafata lichidului in
contact cu un alt corp.
Cu cat tensiunea este mai mica cu atat adeziunea este favorizata.
Vascozitatea influenteaza adezivul.
Ea reprezinta proprietatea lichidelor de a se opune curgerii datorita frecarii
interne.
Gradul de vascozitate trebuie sa fie adecvat deoarece un adeziv foarte vascos
impiedica curgerea acestuia si capacitatea de infiltrare, iar un adeziv cu
vascozitate mica nu permite controlul aplicarii.
80. Descrieti principiile si fazele realizarii adeziunii la smalt.
Ideea prepararii smaltului prin actiunea demineralizanta a unui acid, pentru a
creste adeziunea, i se datoreaza lui Michael BUONOCORE (1955).
Adeziunea amelara necesita:
pregatirea smaltului gravare acida se utilizeaza acid fosforic 15-40%; timp
>15 sec, se obtine adeziune cu forte de tractiune superioare suficiente pt a se
opune fortei de contractie de polimetizare; se obtine adeziune mecanica (prin
intermediul unei rasini fluide cu coeficient crescut de umidit)
agenti de legatura amelari = rasini diacrilice nesarjate; sunt retinute in
interiorul microretentivitatii amelare prin polimerizare; monomerul de dilutie este
mai mult => vascozitate scazuta

81. Prezentati factorii de care depind caractersticile gravarii acide a smaltului.


In urma gravarii acide a smaltului, acesta va prezenta caracteristici care sunt
dependente de :
- acidul folosit pentru demineralizare (fosforic, maleic, citric, clorhidric, EDTA etc.)
- c% acidului folosit; s-a ajuns azi la concluzia ca o c% de 35-37% a acidului fosforic e
cea optima;
- timpul de actiune al acidului pe suprafata smaltului care la inceput a fost de 60 de sec.,
pentru ca azi sa se ajunga la concluzia ca 15 sec. sunt suficiente pentru o demineralizare
eficace;
- starea fizica a acidului. Acidul sub forma de solutie e mai greu de manevrat decat cel
sub forma de gel colorat, care este mai usor de observat si are o putere de penetrare mai
mare in suprafata si in profunzime;
- suprafata smaltului rezultata in urma actiunii acidului. Demineralizarea lui creste
energia de suprafata si umectabilitatea suprafetei sale; orice contaminare a suprafetei
smaltului poate reduce eficacitatea legaturii;
- de impresiunile compozitului care se intrepatrund cu neregularitatile suprafetei
smaltului conditionat acid, rezultate prin dizolvarea hidroxiapatitei, formand intre
prismele de smalt macroimpresiuni, iar in interiorul lor microimpresiuni foarte fine si in
nr. mai mare decat primele.
82. Prezentati etapele clinice ale realizarii gravajului acid al smaltului.
1) Curatarea suprafetei ce urmeaza a fi gravata cu ajutorul unei paste fara glicerina;
2) Uscarea dintelui prin izolarea sa cu diga din cauciuc sau cand acest lucru nu este
posibil, cu rulouri de vata si o aspirare suficienta;
3) Gravarea propriu-zisa, care se face pe dintele uscat pe care se aplica acid fosforic 3035% timp de 15 secunde;
4) Urmeaza spalarea cu un jet de apa sub presiune si apoi uscarea cu aer sub presiune;
5) Suprafata gravata trebuie sa aiba un aspect de suprafata cretoasa;
6) Suprafata gravata trebuie sa ramana uscata; daca ea este contaminata cu saliva, va
trebui sa fie supusa unei noi gravari timp de 15 secunde.
83. Care sunt factorii de care trebuie sa tina cont realizarea adeziunii la dentina.
- structura heterogena a dentinei ( 67% comp minerala, 13% apa, 20% comp organica);
- prezenta canaliculelor dentinare - dimensiuni, permeabilitate, densitate si orientare;
- umiditatea permanenta datorita lichidului canalicular;
- dificultatea realizarii unei reactii chimice intre un corp lichid si unul solid;
- reactia chimica trebuie sa aiba loc la temperatura corpului;
- reactia chimica nu trebuie sa agreseze pulpa dentara;
- reactia chimica trebuie sa se incheie in maximum 10 minute.

84. Detritusul dentinar remanent (definitie, compozitie, structura, caracteristici) si


importanta lui in realizarea adeziunii dentinare.
Definitie : strat microscopic, superficial si aderent, format la suprafatata dentinara
prin zdrobirea neuniforma a dentinei in timpul prepararii prin taiere, datorita deformarilor
mecanice si a caldurii de frictiune. (pelicula fina alc din microcristale incorporate intro matrice organica denaturata).
Structura:
strat amorf, poros, relativ neted, gros de cel mult 1-2 nm;
relativ uniform, format din particule microcristaline inglobate intr-o matrice de
structuri organice denaturate.;
Se prezinta sub forma de pelicula (smear layer) de dimensiuni variate ( de la 1-5
um pana la 10-15nm; in functie de extensia preparatiei efectuate, de instrumentul
taietor folosit, de prezenta unui sistem de irigare si racire cat si de tipul acestuia)
si de dopuri de dentina sau cepuri (smear plugs) ce patrund 1-2 nm in canalicule.
Compozitie:
->constituenti de origine dentinara (si/sau amelara) :
- din dentina pericanaliculara si intercanaliculara: cristale de HA, colagen
denaturat;
- din canaliculele dentinare: GAG, proteoglicani, resturi odontoblastice,
microorganisme.
->constituenti de origine extra-dentinara(lichid bucal): saliva, germeni microbieni,
toxine, produsi de degradare metabolica, elemente celulare( sange, gingie);
DDR-ul nu poate fi solubilizat decat cu agenti de gravaj ( care inlatura pelicula si
cepurile in totalitate) sau agenti chelatori ( care inlatura doar pelicula, nu si cepurile).
In abordarea terapeutica a DDR-ului exista mai multe variante in functie de
sistemul adeziv utilizat; operatorul poate sa opteze pentru :
- mentinerea intacta a DDR-ului si includerea acestuia ca interfata adeziva, sub
stratul de rasina polimerizata ( generatia I de adezivi);
- mentinerea DDR modificat (impregnarea si legarea acestuia acestuia de dentina
subiacenta cu adeziv- generatiile II si III de adezivi);
- eliminarea DDR, cu indepartarea in totalitate a acestuia (pelicula si cepurigeneratiile IV si V de adezivi);
- dizolvarea DDR, cu indepartarea peliculei si pastrarea cepurilor
( generatiile VI si VII de adezivi).
85. Gravarea acida a dentinei.

Pentru solubilizarea dentinara se pot utiliza acizi ( gravaj, demineralizare


terapeutica) sau chelatori (EDTA).
Acizii inlatura in totalitate stratul DDR ( atat pelicula cat si cepurile), pe cand
agentii chelatori indeparteaza doar partial stratul de dentina remanenta ( doar pelicula nu
si cepurile).
Actiunea acizilor asupra fazei minerale implica :
- dizolvarea componentei minerale pe o anumita adancime si deschiderea
concomitenta a canaliculelor dentinare;
- dizolvarea componentei minerale a dentinei pericanaliculare si expunerea
fibrelor de colagen din dentina intercanaliculara;
- modifica, indeparteaza partial sau total DDR-ul;
Actiunea acizilor asupra componentei organice a dentinei implica :
- colabarea retelei de colagen dupa demineralizare cu modificarea arhitecturii sale
locale.
86. Descrieti componentele de baza ale unui sistem adeziv dentinar.
Acidul/conditioner-ul (etching), agent pentru curatirea si/sau demineralizarea
suprafetei dentinei pe care o face apta de colaj. Demineralizarea dentinei lasa libere
fibrele de colagen, elimina, dizolva sau modifica smear-layer-ul.
Primerul (priming), o rasina hidrofila intr-un solvent (apa, acetona, alcool) care
are rolul de a umecta zona demineralizata si favorizeaza astfel patrunderea rasinii
adezive, gratie capetelor sale hidrofobe, in interiorul tubilor dentinari si in reteaua de
colagen eliberata, pentru care are afinitate, determinand aparitia stratului hibrid.
Rasina adeziva propriu-zisa (bonding), cu vascozitate scazuta, care patrunde in
reteaua de colagen a canaliculelor dentinare si in dentina intercanalara pregatite anterior.
87. Cum se grupeaza adezivii dentinari, in functie de atitudinea agentilor de colaj
dentinar fata de detritusul dentinar remanent.
Strategia adeziunii dentinare e determinata de prezenta pe suprafata plagii
dentinare a detritusului dentinar remanent si, in functie de atitudinea agentilor de colaj
dentinar fata de acesta, se pot retine mai multe grupuri de adezivi dentinari :
- Grupul de adezivi ce vizeaza lasarea intacta a DDR si incorporarea lui in procesele de
colaj. Adezivii din aceasta categorie se plicau intr-o etapa sau 2 etape de tratament dupa
cum practicianul folosea o singura rasina adeziva sau succesiv un primer si o rasina
adeziva. Aceasta metoda, nereusind sa realizeze o legatura adeziva buna si de durata, a
fost inlocuita de alte sisteme de adeziune dentinara mai eficace;
- Adezivi dentinari ce modifica stratul de DDR, pastrand canaliculele dentinare inchise de
smear plug;

- Un grup ce elimina complet DDR, divizat in sisteme cu 2 sau 3 etape, daca se utilizeaza,
respectiv, o aplicare separata sau combinata a unui primer si a unei rasini adezive;
- Adezivii ce se bazeaza pe dizolvarea DDR mai curand decat prin eliminare. Aplicarea
acestui sistem adeziv se efectueaza in 2 etape.
88. Clasificarea sistemelor adezive actuale.
Sisteme adezive etch and rinse :
- adeziv tip I: etch and rinse, in 3 etape- acid de gravaj separat;
- adezivi tip II: etch and rinse, in 2 etape- acid de gravaj separat;
Sisteme adezive autogravante-self-etch :
- adezivi tip II: self-etch, in 2 etape- primer acid, autogravant ;
- adezivi tip IV: self-etch, in 1 etapa(all in one)-primer acid, autogravant;
Sisteme adezive pe baza de CIS :
- adezivi in 2 timpi pe baza de CIS;
- adezivi intr-un timp pe baza de CIS.
89. Adezivii care modifica stratul de detritus dentinar remanent.
DDR produce o bariera naturala a pulpei dentare fata de invazia bacteriana si
limiteaza fluxul de fluid dentinar care iese din canaliculele dentinare si e susceptibil sa
diminue eficacitatea colajului. Infiltrarea de monomeri in stratul de DDR si polimerizarea
lor in situ are drept scop sa intareasca colajul DDR cu suprafata dentinara subiacenta.
Acest colaj e micromecanic dar e posibila si o usoara legatura chimica. Clinic, acest
sistem cere o gravare selectiva a smaltului intr-un timp separat de gravarea dentinei.
Primer-ul modifica stratul de detritus remanent care se va lega de dentina si,
astfel, are loc o interreactie foarte superficiala a sistemului adeziv cu dentina, fara
expunerea fibrelor de colagen, ceea ce confirma slaba aciditate a acestui primer la DDR.
Intrarea in canaliculele dentinare va ramane ocupata de rumegusul dentinar constitui in
adevarate dopuri; in dentina intercanaliculara apar prelungiri de rasina si stratul hibrid
este, in final, format din rasina, smear layer impregnat cu rasina, colagen intercanalicular.
90. Adezivii care elimina stratul de detritus dentinar remanent.
In cea mai mare parte, azi se recurge la metoda eliminarii complete a DDR si la
tehnica gravarii acide totale. In acest scop, la inceput aceste sisteme adezive au fost
aplicate in 3 etape succesive, ce se deruleaza dupa o succesiune in care se aplica in
primul rand acidul demineralizant, cu demineralizarea superficiala a dentinei si
expunerea tramei de colagen dentinar. In a doua etapa se utilizeaza primer-ul ce este
promotorul adeziunii. El contine monomeri cu proprietati hidrofile, posedand o afinitate
pentru fibrele de colagen expuse si proprietati hidrofobe, permitand copolimerizarea cu
rasina adeziva. Acesti monomeri sunt adesea dizolvati in solventi organici acetona si
etanol, care datorita proprietatilor lor volatile, pot deplasa apa din reteaua de colagen.

Astfel, se transforma o suprafata dentinara hidrofila intr-un strat hidrofob,


spongios, permitand ca, in etapa a 3-a, rasina adeziva sa penetreze sii sa impregneze
eficace colagenul expus.
Acest proces are loc in 3 timp este denumit hibridizarea sau procesul de formare a
unui strat hibrid. La microscopul electronic de inalta rezolutie stratul hibrid apare clar, ca
o retea de fibrile de colagen in care fibrilele de colagen individuale sunt separate de spatii
interfibrilare realizand aspect de canale. Ele pot fi observate in profunzimea stratului
hibrid pana in zona de trecere la dentina neafectata de procesul carios si corespund
spatiilor interfibrilare ocupate anterior de hidroxiapatita si inlocuite in momentul
colajului de rasina. In partea superioara, fibrele de colagen sunt dirijate spre rasina
adeziva si apar efilate la extremitatea lor. Nu exista colagen denaturat, ceea ce sugereaza
faptul ca acidul fosforic 37% chiar daca e relativ agresiv, gravarea acida nu pare a fi
suficienta pentru a afecta substantial integritatea structurii colagenului; in consecinta, nu
se pot detecta prabusiri ale colagenului sau lipsa infiltratiilor de rasina adeziva printre
fibrele de colagen expuse.
In paralel cu formarea stratului hibrid, se formeaza prelungiri de rasina adeziva in
tubii dentinari deschisi si acestea contribuie in mare masura la rezistenta legaturii cu
dentina colata. Aceasta extensie de rasina in tubii dentinari deschisi, asociata la stratul
hibrid format la intrarea in tubulii dentinari, favorizeaza formarea unei legaturi etanse,
izolate pentru complexul pulpo-dentinar si impiedica percolarea si penetrarea
microorganismelor.
In procesul de hibridizare nu se formeaza doar prelungiri rasinoase principale ci
se pot forma microdigitatii si in ramurile laterale ale tubilor dentinari. Aceste
microdigitatii sunt constituite dintr-un centru de rasina inconjurata de un strat subtire
format pe peretele dentinar al tubului lateral. Acest fenomen se numeste hibridizarea
tubulara laterala.
Ultima generatie de adezivi intr-un singur flacon (monoflacon), permite o
procedura de aplicare conventionala a adezivului dentinar redusa la 2 etape; ea comprima
actiunea primer-ului si a adezivului intr-o solutie.
In sistemul conventional in 3 etape, primer-ul trebuie sa asigure umectarea eficace
a fibrelor de colagen expuse, deplasand toata umiditatea reziduala si transformand un
tesut hidrofil intr-un tesut hidrofob, aducand astfel suficient monomer in canalele
interfibrilare. Rasina adeziva poate umple porii restanti dintre fibrele de colagen formand
digitatii de rasina care sigileaza intrarea tubilor dentinari deschisi, initiind si accelerand
reactia de polimerizare, stabilind stratul hibrid si prelungirile de rasina si furnizand
suficiente duble legaturi metacrilat pentru copolimerizarea cu rasina de restaurare aplicata
ulterior. In sistemul simplificat monoflacon, functia de primer si de rasina adeziva devin
perfect combinate.
91. Adezivii care dizolva stratul de detritus dentinar remanent.
Adezivii care dizolva stratul de DDR contin primer usor acid, denumit primer
autogravant, destinat sa simplifice procedura clinica. El are rolul de a demineraliza
partial stratul de DDR si suprafata dentinara subiacenta fara a indeparta resturile de
rumegus dentinar dizolvate la intrarea in orificiile tubulare. Are loc astfel o interreactie

foarte superficiala a sistemului adeziv cu dentina, fara expunerea fibrelor de colagen,


ceea ce denota slaba aciditate a acestui primer.
Aparitia primer-ului autogravant a fost destinata sa simplifice procedura clinica si
o prima generatie de astfel de sisteme adezive sunt reprezentate de sistemele Scotchbond
2 (3M) sau Coltene ART Bond, Ecusit Primer Mono (DGM) si Syntac (Vivadent).
Acesti adezivi se pot prezenta in flacon unic, monoflacon, acesta continand
agentul de gravare, primer-ul si rasina adeziva. Aplicarea acestui adeziv monoflacon se
face in 2 timpi, prin 2 aplicari succesive. Prima aplicare are rol de penetrare, ea permite
patrunderea in stratul de rumegus dentinar a componentelor de colaj in aproximativ 30
sec., timp in care acesta nu trebuie uscat. A doua aplicare are rol de sigilare, acest strat
poate fi uscat in scopul de a usura evaporarea solventului.
Exista si sisteme cu prezentare in 2 flacoane la care primer-ul se aplica impreuna
cu agentul de gravare, iar rasina care copolimerizeaza cu primer-ul se va aplica separat.
Aparitia primer-ilor autogravanti este legata de aparitia in practica adeziva a
compomerilor, rasini compozite modificate prin adaos de poliacizi, dar actiunea lor e mai
putin eficienta, acidul gravant are o actiune acida slaba si nu reuseste sa graveze suficient
smaltul pentru a crea retentii eficiente adeziunii amelare. La dentina, demineralizarea se
va face superficial si aceste neajunsuri fac ca restauratia adeziva sa se deterioreze rapid,
la cateva luni de la plasarea ei. Pentru imbunatatirea gravarii si deci a adeziunii, se poate
aplica o gravare suplimentara conventionala, anterioara aplicarii primer-ului autogravant.
Aceste sisteme sunt recomandate fie in aplicarea doar pe dentina, si atunci se cere
o gravare selectiva a smaltului intr-o etapa separata sau pentru conditionarea simultana a
dentinei si a smaltului. Simplificarea procedurii clinice in cazul aplicarii sistemului
autogravant nu numai ca reduce un nr. de etape de lucru, dar reduce si faza de spalare cu
apa utilizata in gravarea conventionala care nu mai e necesara. Toate controversele asupra
mentinerii umiditatii dentinei sau uscarii ei in cursul procesului de colaj umed sunt si ele
evitate in acest mod. Acest sistem permite formarea unui strat hibrid mic, cu o grosime de
0,5 nm, iar DDR e dizolvat si devine incorporat in stratul hibrid.
Stratul hibrid astfel format e compus dintr-o retea moale de fibre de colagen, cu
mici spatii interfibrilare umplute de rasina adeziva. Resturile de rumegus dentinar ramase
in tubulii dentinari sunt incapsulate de rasina care formeaza prelungiri.
92. Caracteristicile de baza ale principalilor solventi folositi in sistemele adezive.
Acetona :
- volatilitate ridicata (se evapora rapid);
- excelenta indepartare a apei;
- agent deshidratant puternic (risc de suprauscare dentinara);
- probleme de pastrare si aplicare.
Etanol (in apa) :
- capacitate de penetrare excelenta;
- solutie corespunzatoare dpdv al evaporarii;
- energie de suprafata favorabila pentru umectarea retelei firbrilare de colagen expuse.
Apa :

- capacitate de penetrare buna;


- potenteaza capacitatea autogravanta a monomerilor acizi;
- se evapora lent si, in consecinta, este mai dificil de indepartat;
- apa remanenta poate impiedica penetrarea/polimerizarea rasinii.
93. Enumerati cerintele esentiale pe care trebuie sa le intruneasca un adeziv
dentinar eficient si factorii de care depinde adeziunea dentinara.
Un adeziv dentinar, indiferent de tip, pentru a fi eficient trebuie sa intruneasca
cateva cerinte esentiale :
- sa realizeze o adeziune puternica cu dentina, asemanatoare cu cea a smaltului, adeziune
care sa fie eficienta pe substratul dentinar umed;
- sa fie bine tolerat de complexul pulpo-dentinar si compatibil cu materialul restaurator
folosit;
- sa asigure o inchidere cat mai perfecta a canaliculelor dentinare blocand astfel miscarea
fluidului dentinar si prin aceasta diminuand hipersensibilitatea dentinara;
- mecanismul de priza al adezivului dentinar sa se faca fie prin autopolimerizare sau prin
sistemul dual, iar stratul adeziv sa aiba o grosime redusa;
- adeziunea sa se produca intr-un timp cat mai scurt, iar manipularea si realizarea ei sa fie
cat mai usoara;
- adezivul sa permita adeziunea in mod egal la mai multe substraturi, respectiv la smalt,
dentina, cement, compozit, portelan, metal etc.
Puterea de adeziune a adezivilor dentinari moderni depinde de mai multi factori :
- substratul dentinar;
- factorul dentar si relatia sa cu modificarile locale;
- materialul adeziv;
- factorii care pot determina alterarea stratului hibrid.
94. Substratul dentinar si calitatea adeziunii.
Calitatea dentinei are un rol esential in adeziunea dentinara. Se poate afirma ca
dentina tinerilor are o forta de adeziune mai mare decat cea a pacientilor in varsta.
Adeziunea pe o dentina sclerotica sau cariata este mai proasta. Grosimea tubilor dentinari
joaca, de asemenea, un rol important in adeziune. La jonctiunea smalt/cement, grosimea
tubilor dentinari se ridica la aproximativ 4% (din volum), sau 20 000 de tubi dentinari pe
cm2 si in jurul pulpei dentare ea se ridica la 28% (din volum) sau 45 000 de tubuli pe cm2.
Forta de adeziune este superioara la nivelul zonelor indepartate de pulpa spre
deosebire de cle circumpulpare si, aceasta, din cauza presiunii fluidului dentinar. Dentina
trebuie sa-si mentina umiditatea pe tot parcursul tratamentului, o uscare a sa putand avea
drept consecinta o aglomerare a structurilor de colagen.
Gravarea acida a dentinei nu trebuie sa dureze mai mult de 15 secunde atunci
cand se foloseste acid fosforic 30-35% si aceasta, nu pentru ca ar exista riscul lezarii
tesutului pulpar, ci pentru ca o gravare acida puternica a suprafetei dentinare intretine
formarea unei suprafete hialine care face dificila formarea stratului hibrid aderent.
95. Factorii care pot determina alterarea stratului hibrid.

- o gravare prea importanta a dentinei;


- o uscare prea accentuata a dentinei ce poate determina o aglomerare de structuri de
colagen si penetrarea insuficienta a rasinilor intre fibrile;
- o contaminare a dentinei gravate cu saliva, sange (necesita o noua gravare);
- un timp de actiune insuficient al primer-ului (fiecare primer contine un solvent volatil,
de cele mai multe ori, acetona, care poate influenta polimerizarea si, de aceea, dupa
aplicarea primer-ului, e bine sa se efectueze o presiune de aer asupra acestuia);
- o ingrosare a primer-ului lichid in flacon si, pentru a evita acest lucru, e bine ca flaconul
cu lichid sa fie inchis imediat;
- o suflare de aer cu presiune prea mare poate sa lase un strat foarte fin adeziv de colaj si
ramane ca atare un strat anaerobic de rasina care nu poate sa fie polimerizat complet;
- o polimerizare incompleta, datorata unei lampi de fotopolimerizare care nu mai e
corespunzatoare. Pentru a evita astfel de situatii e bine sa fie facut un control anual de
functionare a acesteia si in cazul in care exista dubii asupra calitatii lampii, e mai bine sa
se recurga la un sistem de polimerizare dual sau chimic. Un adeziv dentinar incomplet
polimerizat duce la formarea unui strat hibrid incomplet, care isi pierde etanseitatea si va
duce, in final, la leziuni pulpare sau la sensibilitate dentara postoperatorie sau o
indepartare prematura a restauratiei.
96. Influenta adezivilor dentinari asupra pulpei dentare.
Influenta negativa pe care adezivii dentinari ar putea sa o aiba asupra pulpei
dentare a fost problema viu discutata de specialisti.
Dupa studiile a numerosi autori precum Brnnstrm, Berghenboltz, Cox, care au
demonstrat ca bacteriile sunt raspunzatoare de inflamatia pulpara, unul din obiectivele
majore ale medicilor stomatologi a fost acela de a gasi un material restaurator care sa
realizeze o sigilare satisfacatoare a plagii dentinare care sa nu mai permita invazia
microbiana catre tesutul pulpar.
S-au studiat efectele tehnicii de gravare totala (total etch) asupra pulpei dentare pe
cupe histologice si aceste studii au demonstrat ca, dupa o asemenea tehnica de
demineralizare a smaltului si dentinei, nu au aparut nicio o reactie de iritatie pulpara.
Aceste cercetari si multe altele au aratat ca gravarea acida a dentinei (conditionarea),
urmata de aplicarea imediata a primer-ului si sigilarea rapida a marginilor sale constituie
cea mai buna protectie pulpara.
Realizarea unui strat hibrid nu reprezinta doar posibilitatea realizarii unei bune
restaurari ci, datorita faptului ca acest strat e acido-rezistent, el constituie o protectie a
suprafetelor radiculare impotriva cariei la acest nivel identica cu cea obtinuta prin tehnica
de sigilare a fosetelor si a santurilor de pe fetele ocluzale ale dintilor.
Adeziunea dentinara mai are o aplicatie la fel de importanta care consta in aceea
ca, prin denaturarea proteinelor de la suprafata plagii dentinare se reduce permeabilitatea
canaliculelor dentinar, tubii dentinari se inchid, hidrodinamica fluidului dentinar se
reduce si acest lucru atrage dupa sine reducerea sensibilitatii dentinare. Stratul hibrid
rezultat ca urmare a adeziunii dentinare inchide foarte eficace canaliculele dentinare si
prin aceasta jocul fluidului dentinar responsabil de hipersensibilitatea dentinara este
limitat.

97. Descrieti tipurile de umiditate existente la nivelul plagii dentinare si influenta lor
asupra realizarii adeziunii dentinare.
Colajul dentinar este o operatiune mai complexa, el trebuie sa tina seama de faptul
ca la nivelul plagii dentinare exista 2 tipuri de umiditate :
- interna;
- externa;
acestea fiind, uneori, completate si de o umiditate externa ce poate sa apara accidental in
timpul efectuarii colajului dentinar.
Umiditatea interna e cauzata de fluidul dentinar care circula in interiorul
canaliculelor dentinare datorita presiunii pozitive intrapulpare care intretine o miscare a
acestuia spre suprafata dentinara, prin traversarea tubilor dentinari deschisi ca urmare a
procedeului de gravare acida a dentinei. Aceasta umiditate dentinara interna are influente
certe asupra tehnicii de adeziune dentinara.
Se stie deja ca prima generatie de adezivi dentinari erau hidrofobi, ei nu permiteau
umectarea substratului dentinar hidrofil gravat acid si acest lucru nu permitea o colare de
buna calitate. O data cu dezvoltarea cunostintelor cu privire la natura hidrofila si
heterogena a dentinei au aparut adezivi noi, cu capete hidrofile si hidrofobe, capabili sa
produca o imbunatatire a hidrofiliei si umectabilitatii necesare unei adeziuni dentinare
optime.
Umiditatea externa e legata de umiditatea mediului bucal precum si de umiditatea
existenta in cabinetul dentar. Aceasta are o actiune negativa asupra rezistentei adeziunii
dentare.
In absenta campului operator, gradul de umiditate inconjuratoare din mediul bucal
este ridicat. Cu ajutorul mijloacelor de izolare, aceasta umiditate poate fi controlata
pastrandu-se doar umiditatea generata de mediul ambiant din cabinetul dentar.
Valoarea adeziunii dentinare diminua atunci cand umiditatea este mare, totusi
anumite sisteme adezive sunt mai sensibile decat altele la gradul de umiditate existent.
Prin incorporare de copolimeri de acid polyalkenoic in sistemele ca ScotchBond,
Scotch Bond Multipurpose (3M) si Scotch Bond 1 (3M), acesti adezivi devin mai putin
sensibili la umiditate si determina o mai buna stabilitate in timp a adeziunii. Acest efect
stabilizator al acidului polyalkenoic fata de umiditate este explicata prin aparitia unei
rupturi reversibile si o reformare de complexe polyalkenoat calciu in prezenta apei si
presupune o capacitate mai mare de rezistenta a adeziunii la diferitele cauze, fara sa se
observe vreo ruptura a adeziunii. Totusi, pentru a elucida efectele incorporarii de
copolimeri de acid polyalkenoic in formula adezivului dentinar, vor mai trebui efectuate
cercetari.
Umiditatea accidentala de natura externa poate la randul sau influenta calitatea
adeziunii. O astfel de umiditate poate fi obtinuta prin contaminarea cu saliva sau sange si
ea poate impiedica efectiv contactul intre adeziv si substratul de legatura. Acest tip de

umiditate poate fi mai frecvent la mandibula decat la maxilarul superior, la acesta din
urma umiditatea putand fi mai usor de controlat.
98. Tehnica de conditionare a smaltului si dentinei, ca faza critica a realizarii
adeziunii.
Conditionarea plagii dentinare reprezinta un alt element important de care depinde
colajul dentinar. Dintele ce urmeaza sa primeasca o restaurare este pregatit in vederea
realizarii acesteia prin spalarea, izolarea si uscarea sa urmata de o gravare cu un agent de
gravare acida. Prima generatie de adezivi dentinari cerea o gravare selectiva a smaltului.
Astazi, se utilizeaza tehnica de gravare totala prin care conditionantul sau agentul de
gravare se aplica simultan pe smalt si dentina. In consecinta, cele 2 suprafete
microretentive diferite, rezultate ca urmare a acestui tratament, vor fi pregatite pentru
adeziune in mod diferentiat.
In mod traditional, smaltul e gravat selectiv cu acid fosforic 30-40%. O data cu
introducerea tehnicii gravajului total, a fost utilizat acidul fosforic mai putin concentrat
sau alti acizi mai slabi precum acidul citric, maleic, nitric sau oxalic si acest lucru, din
dorinta de a gasi agenti conditionanti universali, care sa aiba o actiune suficienta pentru
gravarea smaltului si o actiune de gravare mai banda a dentinei, evitand expunerea
colagenului pe o profunzime care ar putea impiedica infiltrarea completa a rasinii
adezive.
Numeroasele studii clinice si fundamentale efectuate asupra acestui aspect au
demonstrat o eficacitate mai mica a colajului cand acidul utilizat este mai putin
concentrat decat acidul fosforic 30-40%.
Se mai pot utiliza doi agenti de gravare in mod selectiv pentru dentina si pentru
smalt dar acest lucru ar ingreuna procedeul clinic. Astazi, adezivii ce elimina DDR au
revenit la utilizarea pentru gravarea acida a smaltului si dentinei la acidul fosforic
concentrat, care se aplica pe smalt timp de 15 sec. dupa care se aplica acidul si la nivelul
dentinei si astfel, smaltul va beneficia de un timp dublu de gravare acida fata de dentina.
O metoda mai recenta este aceea de a utiliza primer autogravant in acelasi timp
pentru smalt si dentina. Acest primer face parte din sistemele ce dizolva DDR in 2 etape
si contine monomer acid cu e Phenil P. El este intins cu ajutorul unui jet de aer si nu
necesita spalare. Parerile cu privire la eficacitatea acestui primer autogravant sunt
impartite si aceasta pentru ca se pare ca el nu graveaza suficient de profund substratul
dentar ca agentii conventionali.
Recent, prin aditia de grupe carboxilice acide pe lantul principal de monomer de
rasina conventionala, a aparut un nou grup de materiale adezive care, dupa compozitia
chimica pot fi considerate rasini compozite modificate prin adaos de poliacid [exp.
Dyract si Dyract AZ (Dentsply), Hytac (ESPE) etc.] care sunt comercializate sub
denumirea de compomer. Aceasta denumire sugereaza ideea ca ele sunt o combinatie de
ionomeri de sticla si compozite. Popularitatea lor se datoreaza in mare parte usurintei cu
care se manipuleaza si simplificarea procedurilor clinice, ele utilizand, datorita primerului autogravant, conditionarea intr-o singura etapa a substratului dentar. Cu toate acestea
se pare ca prin combinarea monoflacon a primer-ului cu adezivul, monomerii acizi
dizolvati in acetona sunt mai putin acizi, primerul actionand mai superficial in dentina si
nefiind suficient de agresiv pe smalt pentru a realiza o suprafata suficient de retentiva. In

plus, se deterioreaza usor si destul de important in decursul a 6 luni dand nastere unor
defecte marginale importante si posibilitatii de aparitie a recidivei de carie, efect pus pe
seama gravarii insuficiente a smaltului.
Efectul clinic al acestui compozit modificat prin adaos de poliacid poate fi
substantial imbunatatit printr-o gravare suplimentara a smaltului.
99. Modul de aplicare a primer-ului, ca faza critica a realizarii adeziunii.
Primer-ul trebuie sa fie aplicat cu mare atentie, timp de cel putin 15 sec.,
respectand indicatiile fabricantului, pentru a permite difuziunea monomerului in toata
profunzimea stratului demineralizat si pentru a fi siguri ca rasina va infiltra corect reteaua
de colagen.
In cazul unei tehnici de adeziune uscata, aplicarea primer-ului rehidratant apos pe
o perioada de 15 secunde permite retelei de colagen o reexpansiune, pe cand la folosirea
unei tehnici de colaj umed, primer-ul trebuie aplicat un timp suficient pentru a permite
deplasarea umiditatii reziduale de la suprafata dentinei prin evaporarea solventului pe
baza de acetona. In plus, primer-ul cu acetona aplicat dupa o uscare scurta si blanda a
suprafetei dentinare poate elimina DDR in 3 sau 2 etape (monoflacon). Aplicarea primerului sub presiune moderata cu ajutorul unei pensulari sau cu o buleta, amelioreaza si
accelereaza procesul de difuziune a monomerului, care va fi aspirat in spatiile
interfibrilare.
Teoretic, nu e necesara aplicarea de primer pe smaltul gravat acid si uscat daca se
utilizeaza un agent de colaj amelar hidrofil; totusi, aplicarea primer-ului pe smaltul gravat
acid nu aduce prejudicii procesului de colaj. In cazul in care cavitatea este mentinuta
umeda, atunci este necesara o tehnica de colaj umed. Primer-ul trebuie aplicat totdeauna
pe smaltul gravat pentru ca, datorita evaporarii solventului, sa fie deplasata toata
umiditatea reziduala. Aplicarea primer-ului este totdeauna completata de o uscare scurta
si blanda pentru a permite volatilizarea excesului de solvent inainte de aplicarea rasinii
adezive.
100. Tehnica de aplicare a rasinii adezive, ca faza critica a realizarii adeziunii.
Rasina adeziva va fi raspandita pe suprafata de adeziune mai usor printr-o actiune
mecanica (pensula, buleta) decat cu jet de aer. Ea trebuie depusa in cantitate mare inainte
de a fi intinsa cu ajutorul unui aplicator si uscata cu o hartie absorbanta intre 2 aplicari;
astfel, stratul de rasina adeziva va atinge o grosime optima de aproximativ 100 nm,
grosime suficienta pentru a-i oferi un grad de elasticitate care sa amortizeze presiunile
mecanice si tensiunile datorate contractiei de polimerizare a rasinii compozite.
Intinderea adezivului cu ajutorul jetului de aer poate reduce grosimea adezivului
si aceasta la randul sau diminua capacitatea de absorbtie elastica. Utilizarea rasinii
adezive cu vascozitate scazuta in strat intermediar sub obturatie permite o legatura foarte
rezistenta mecanica si o buna etanseizare a plagii dentinare. Se poate considera conceptul
de legare elastica ca un mijloc excelent nu numai de contrabalansare a reactiei de
contractie de polimerizare a rasinii compozite dar, in egala masura, ajuta la amortizarea
fortelor de masticatie, a deformarilor dentare si a socurilor termice care pot scadea
integritatea jonctiunii dinte/rasina, in timpul functiei clinice. Alaturi de adezivii continand

rasina cu vascozitate scazuta, unele sisteme adezive cu acid polialkenoic, ca Scotch-Bond


Multipurpose (3M), Scotch-Bond 1 (3M) si mai recent sistemul adeziv pe baza de
ionomeri de sticla FujiBond LC (GC) se aplica in strat mai gros. Un excelent rezultat s-a
obtinut dpdv clinic cu Clearfill Liner Bond (Kuraray), Scotch-Bond Multipurpose (3M) si
Optibond Dual Cure (Kerr).
Teoretic, sistemele adezive polimerizate chimic sau mixt care au o viteza de
polimerizare mai mica decat rasinile fotopolimerizabile si care astfel permit formarea
unor porozitati slabe in masa stratului de rasina, pot contribui la mecanismul de
amortizare elastic. Utilizarea unui ciment ionomer de sticla intermediar sub restaurarea de
compozit reduce rigiditatea totala a restauratiei si mareste capacitatea ei de amortizare
elastica. Cimenturile cu ionomeri de sticla modificate prin adaugare de rasina ar fi de
preferat cimenturilor ionomere conventionale pentru ca ele pot copolimeriza chimic cu
rasina compozita de restaurare plasata pe fundul cavitatii. Aceasta tehnica numita
sandwich efectuata cu un ionomer de sticla cu adaos de rasina precum Vitrebond (3M)
aplicat ca strat intermediar pe podeaua cavitatii, a dovedit o diminuare semnificativa a
procentului de pierdere a restauratiei.
Pentru agentii de colaj fotopolimerizabili, rasina adeziva trebuie polimerizata
intotdeauna inainte de aplicarea compozitului de restaurare, astfel rasina adeziva nu va
putea fi deplasata cand se aplica restaurarea. Polimerizarea rasinii adezive stabileste
jonctiunea rasina/dinte si activeaza, in consecinta, mecanismele de amortizare elastica. O
subtiere extrema a stratului de rasina adeziva provoaca o permeabilizare incompleta a
rasinii si reducerea capacitatii de amortizare elastica eficienta a adeziunii.
MATERIALE DE RESTAURARE CORONARA ESTETICE ADERENTE
101. Care sunt tehnicile de realizare a restaurarilor coronare estetice bazate pe
adeziune amelo-dentinara.
Tehnici adezive de restaurare coronara :
- directe -> obturatii (mai rar : fatete);
- semidirecte
- indirecte
-> inlay-uri / onlay-uri / fatete (mai rar : coroane partiale / totale);
Directa :
- in cabinet (chair-side);
- fara amprenta si model (se lucreaza numai la nivelul preparatiei dentare);
- auto / fotopolimerizare (intraoral);
- o singura sedinta de lucru.
Semidirecta :
- in cabinet (chair-side);
- fara amprenta si model;
- post-polimerizare fototermica (extraoral);
- o singura sedinta de lucru.
Indirecta :

- imediata (indirect-directa) : - in cabinet (chair-side);


- cu amprenta (cabinet) si model (cabinet)
- post-polimerizare fototermica (extraoral);
- o singura sedinta de lucru.
- propriu-zisa :

- cabinet + laborator;
- cu amprenta (cabinet) si model (laborator);
- foto / termo / baro-polimerizare (laborator);
- mai multe sedinte de lucru;
- necesita restaurare provizorie.

102. Prezentati caracteristicile principale ale tehnicii adezive directe de realizare a


restaurarilor coronare estetice.
Tehnica directa de restaurare adeziva:

in cabinet ''chair side''

FARA amprenta si model

auto/fotopolimerizare (intraoral)

o singura sedinta de lucru

Adeziunea amelo-dentinara se realizeaza prin gravare acida a smaltului i dentinei


urmata de o splare abundenta cu apa si aplicare primer si adeziv. Pt realizarea
adeziunii, dintele trebuie sa ramana umed, iar flaconul cu adeziv trebuie seschis
doar in momentul utilizarii (contine acetona). Plasarea primerului se face cu aplicator,
dupa care flaconul se va inchide rapid, se usuca rapid si cu blandete dintele si se
aplica adezivul de colaj se asteapta 15-20 sec, cat sa intre in toate structurile
demineralizate, apoi se usuca si se polimerizeaza. Se aplica si un al-2lea strat .

103. Enumerati materialele cu structuri combinate folosite ca materiale estetice


aderente pentru tehnici de restaurare directe si prezentati caracteristicile principale
ale structurii acestora.
Materiale cu structuri combinate :
- CIS modificate prin adaos de rasini : CIS fotopolimerizabile;
- Compozite modificate prin adaos poliacid (polialkenoic);
- Compozite modificate prin cuplarea stabila a unei retele spatiale de structura anorganica
(SiO2) la matricea organica : ORMOCERI;
- CIS cu adaos de rasini modificate prin incorporarea de particule (de CIS)
prepolimerizate (faza stabile) : GIOMERI.
104. Enumerati componentele structurale (fazele) unui material compozit si
prezentati rolurile principale ale fiecarei componente.
Faza organica :

E o faza continua, polimorfa, constituita dintr-un amestec de monomeri si aditivi


(5%). Monomerii fazei organice sunt :
- monomeri principali, de baza;
- monomeri de dilutie, de aditie.
Faza anorganica :
E dispersata, formata din particule de umplutura.
E cunoscuta si sub denumirea de umplutura si contine, in general substante
minerale, compusi de siliciu in diferite forme cristaline (cristobalit, tridimit, cuart), silicat
de litiu-aluminiu, saruri de bariu, zinc, zirconiu, ytriu etc.
105. Monomerii principali (de baza) la materialele compozite.
Majoritatea materialelor compozite contin monomeri aromatici, cu vascozitate
scazuta. Primul monomer de baza utilizat a fost MMA, descoperit in 1940 si
comercializat in 1951. El s-a dovedit a fi foarte putin rezistent la abraziunie, nu prezenta
o buna etanseizare si avea o tendinta foarte mare de colorare in timp. Aceste lipsuri au
determinat dorinta de a gasi noi materiale restauratoare pe baza de MMA. In 1951, pentru
prima data se adauga la MMA particule de umplere de Al2O3, pentru a reduce contractia
de priza a materialului in momentul polimerizarii sale.
In 1960, Bowen are ideea de a lega fiecare extremitate a unei molecule de
bisphenol cu un grup grlycidymethacrylat si obtine prin aceasta combinatie primul
monomer de baza denumit BisGMA, un Bishphenol-A-diglycidylmethacrylat prin
actiunea dintre methacrylatul glycidynic (GMA) si Bisphenol acetona (Bis A).
Monomerii principali au masa moleculara mare, contractie de priza mica, datorita
structurii voluminoase, capacitate buna de umectare a tesuturilor dure dentare.
Dezavantajul lor este ca sunt toxici pentru tesutul pulpar si isi modifica culoarea in timp.
Din cauza gruparilor OH secundare ce formeaza cu alte grupari OH din
molecula de BisGMA punti de hidrogen, precum si datorita masei moleculare mari,
monomerii de baza tip BisGMA au o vascozitate crescuta. Pentru a mari proprietatile
hidrofile ale rasinii si pentru a-i scadea vascozitatea s-a incercat eliminarea gruparilor
OH secundare, precum si utilizarea unor monomeri alternativi bazati pe uretan
dimethacrylati, care sa inlocuiasca partial sau total BisGMA. Acestia au vascozitatea
mai mica, sunt mai hidrofili si au o duritate mai mare.
Proprietatile cerute monomerilor de baza sunt :
- c% minima de polimerizare;
- vascozitate si volatilitate mica;
- absorbtie minima de apa;
- aderenta la tesuturile dure dentare;
- toxicitate minima pentru pulpa dentara.
106. Monomerii de dilutie (de aditie) la materialele compozite.
Monomerii de dilutie au rolul de a dilua monomerul de baza. Ei au o masa
moleculara mai mica decat monomerii de baza si au fost introdusi in compozitia fazei

organice a materialelor compozite pentru a le reduce vascozitatea si a permite


manipularea clinica mai buna a materialului. Acestia sunt :
- TEG-DMA , triethylen glycon dimethacrylat;
- EG-DMA, etylen glycol dimethacrylat;
- HEMA, hidroxiethyl methacrylat.
Denumiti in raport cu grupele polimerizabile ca monomeri diluanti :
- monofunctionali, cu o grupare polimerizabila;
- bifunctionali, cu doua grupari polimerizabile;
- trifunctionali, cu trei grupari polimerizabile, ei reprezinta cam 25% din totalul
masei organice.
Scaderea vascozitatii masei organice, datorata acestor monomeri de dilutie,
permite umectarea usoara a suprafetelor de smalt gravate acid. Diferentele de vascozitate
ale diferitelor materiale compozite aflate pe piata, se datoreaza proportiei de monomeri
de dilutie pe care ii contin. Gruparile polimerizabile permit participarea monomerilor de
dilutie la reactia de polimerizare.
Aditivii, in proportie de 5% din componenta fazei organice a compozitelor, difera
in raport cu modul de polimerizare al acestora astfel :
Rasinile compozite chimico polimerizabile, sistem bicomponent, au urmatorii
aditivi :
- initiatorul de polimerizare care, cel mai des este peroxidul de benzoil (POB) sau
un derivat de acid sulfinic in proportie de 0,5-2,5% si este inglobat in pasta
catalizator;
- acceleratori ai polimerizarii, reprezentati de amine aromatice tertiare cum ar fi
N, N-dimetil-p-toluidina care a fost inlocuita de N,N-dietanol-p-toluidina (0,53,2%).
Acestia se gasesc in pasta de baza.
In momentul amestecului celor 2 paste, acceleratorul descompune initiatorul
formand radicali liberi care, la randul lor, initiaza polimerizarea monomerilor.
Rasinile compozite monocomponente, fotopolimerizabile au urmatorii
aditivi :
- fotosensibilizatori, care au scopul de a initia fotopolimerizarea, cum ar fi de
exemplu eterul etilic sau metilic al benzoinei (2%).
Alti aditivi pot fi :
- inhibitori ai polimerizarii, ei au scopul de a nu permite polimerizarea materialului
compozit in timpul depozitarii sale;
- stabilizatori de ultraviolete, care absorb radiatiile ultraviolete;
- coloranti, pigmenti, impuritati.
107. Enumerati componentele structurale ale fazei organice a unui material
compozit si prezentati rolurile principale ale fiecarei componente.
FAZA ORGANICA (polimorma, continua, constituind matricea)

1. monomeri de baza : contractie de priza scazuta, aderenta la tesuturile


dentare, toxicitate scazuta pentru pulpa;
2. monomeri de dilutie : au rolul de a diminua monomerul de baza; scade
vascozitatea; manipulare mai buna a materialului;
3. Aditivi (5%).
RDC autopolimerizabile, sistem bicomponent :
initiator de polimerizare : peroxidul de benzoil (POB) sau alt derivat
sulfinic
- catalizator;
acceleratori ai polimerizarii : amine aromatice tertiare ( N,N
dimetil p toluidina sau N,N dietanol p toluidina) - pasta de
baza;
RDC fotopolimerizabile, sistem monocomponent :
fotosensibilatori : eter etilic sau metilic al benzoidei;

inhibitori ai polimerizarii;
stabilizatori de UV;
coloranti;
pigmenti;
impuritati.

108. Prezentati componentele structurale ale fazei anorganice a unui material


compozit si clasificarea materialelor compozite dupa criteriile legate de aceste
componente.
Faza anorganica (de umplutura) :
contine substante minerale, compusi de siliciu (cristobalit, tridimit,
cuart), silicat de litiu-aluminiu, saruri de bariu, zinc, zirconiu, ytriu;
Clasificarea particulelor dupa compozitie : sticla de silice cu continut
de silicat de litiu-aluminiu, saruri de bariu, siliciu amorf coloidal, fibre de
sticla, oxizii, triclorura de yterbiu.
Clasificarea particulelor dupa marime :
megaparticule;
macroparticule;
midiparticule;
microparticule;
nanoparticule.
Particulele mari : macinare cernere => particule;
Particule mici (< 0.01um) : hidroliza si precipitare.
FAZA ANORGANICA (minerala, dispersata, formata din particule de
umplutura) :
compozite cu macroumplutura, conventionale;
compozite conventionale moderne;
compozite hibride.

109. Prezentati modificarile de structura ale fazei anorganice la compozitele


moderne actuale.
Compozitele conventionale moderne incearca sa micsoreze neajunsurile
semnalate ale primei generatii, utilizand alte tipuri de umplutura, particule mai putin dure
decat cuartul, care sa permita obtinerea prin macinare a unor particule mai fine, care sa
realizeze suprafete mai netede, mai usor de slefuit.
Apar astfel particulele cu dimensiuni submicronice, de ordinul a 0,1-0,04 nm,
realizate din silice coloidala. Aceasta se obtine prin procese chimice si anume, prin
arderea tetraclorurii de siliciu intr-un amestec de H si O gazos, obtinandu-se hidrolizarea
si precipitarea la temperaturi inalte a particulelor de oxid de siliciu, de unde si denumirea
de silice pirolitica sau pirogena. Particulele astfel obtinute fiind foarte mici, cantitatea lor
pe unitate de volum al materialului este mai mare, crescand foarte mult greutatea
materialului. Ele permit o ameliorare importanta a aspectului estetic al restauratiei
permitand o finisare ce lasa in urma suprafete mai fine, mai netede.
110. Prezentati agentii de cuplare (de legatura) din structura materialelor
compozite.
Scopul agentilor de cuplare este acela de a uni particulele de umplutura ale fazei
anorganice cu monomerii fazei organice a materialelor compozite. De aceasta legatura
depinde rezistenta si durata compozitului. Agentii de legatura cei mai uzuali sunt silanii
X-Si(OR)3, cu grupari polimerizabile X sau hidrolizabile R. Prin hidroliza, rezulta
silanoli.
Agentul de legatura este un metacriloxipropil-trimetoxisilan. Legatura se face cu
ajutorul moleculelor bipolare. La inceput s-au folosit vinil silanii, apoi metacrioxipropil
trimeto-xisilanul.
Legatura intre faza organica si cea anorganica a compozitului prin agentul de
legatura este una mecanica si chimica. In ultimul timp, pentru realizarea unei legaturi
mecanice mai bune a particulelor de umplutura cu rasina de baza, se incearca realizarea
unor particule cu suprafata neregulata, rugoasa, care permit o oarecare imbunatatire a
ancorarii in porii acestora a rasinii de legatura.
In cazul polimerizarii compozitului, gruparile metacriloxi si gruparile
monomerului participa impreuna la reactie realizand legaturi covalente si punti de H,
rezultand o legare chimica de suprafata a particulelor de umplutura. Aceasta legare
chimica prezinta avantaje pentru ca, in conditii ideale, ea poate determina o distribuire
continua a fortelor de solicitare intre umplutura si matrice prcum si faptul ca, intr-o
anumita masura, liantul protejeaza agentul de umplutura impotriva degradarii hidrolitice.
Inca nu se cunoaste nr. optim de legaturi necesare pentru a realiza o rezistenta
durabila la nivelul suprafetei intermediare, dar se stie ca ea este influentata de :
- forma geometrica a suprafetei particulelor de umplutura;
- compozitia umpluturii;
- prezenta impuritatilor.
Cercetarile intreprinse au aratat ca zona de minima rezistenta a rasinilor
compozite se afla la nivelul unirii celor 2 componente.

111. Prezentati sistemul de activare chimica a polimerizarii (autopolimerizare) la


materialele compozite.
Materialele compozite care prezinta acest sistem de polimerizare prin activare
chimica sunt comercializate sub forma de :
- pasta-pasta;
- pulbere-lichid;
- pasta-lichid.
In sistemul pasta-pasta, un component contine numai catalizatorul, iar celalalt
initiatorul de priza. In sistemul pasta-lichid, lichidul are numai monomeru de dilutie si
accelerator de priza, iar pulberea initiatorul, ca de altfel si in sistemul pasta-lichid.
Initiatorul de priza este, de regula, peroxid de benzoil (POB) sau un derivat al
acidului sulfinic. Catalizatorul sau acceleratorul de priza este o amina tertiara aromatica.
Combinarea celor 2 parti componente, respectiv pasta / pasta si lichid / pulbere sau pasta,
se face, in principiu, in proportie de 1/1, dar variatiile acestui amestec pot merge pana la
2/1 in favoarea uneia sau alteia din parti. Ea duce la eliberarea de radicali liberi care vor
initia polimerizarea rasinii.
Radicalii liberi generati de sistemul de initiere, se ciocnesc de dublele legaturi CC ale monomerului si se leaga de un electron al dublei legaturi, lasand celalalt electron
liber. Astfel, molecula de monomer devine radical liber si procesul continua.
In compozitele cu initiere chimica, reactia este relativ uniforma in tot volumul
materialului; totusi, o mare parte din gruparile metacrilat raman nepolimerizate chiar
dupa cateva ore.
Polimerizarea este incetinita in prezenta oxigenului care este absorbit de radicalii
liberi. Orice rasina care vine in contact cu aerul in timpul polimerizarii, va dezvolta un
strat de suprafata nepolimerizat datorita difuziunii oxigenului in lichidul rasinii. Acest
strat nepolimerizat de suprafata, e mai subtire la compozitele fotopolimerizate decat la
cele activate chimic.
Viteza de polimerizare, timpul de lucru si rezistenta compozitului depind de :
- tipul si cantitatea de stabilizator si inhibitor, precum si raportul dintre ele;
- raportul POB/amina;
- tipul de monomer si de umplutura anorganica;
- temperatura mediului ambiant in momentul polimerizarii.
Acest tip de polimerizare are avantajul ca :
- nu necesita aparatura speciala;
- asigura polimerizarea uniforma independent de grosimea stratului de compozit.
Dezavantajele sunt :
- instabilitate cromatica datorita reactie dintre amina tertiara si peroxid;
- timp de lucru relativ scurt si timp de modelare limitat (2-3 min);
- inglobarea de aer in timpul prepararii materialului;
- culoare neomogena daca cele 2 componente (paste) nu au aceeasi culoare si nu am fost
amestecate corect;
- biocompatibilitate limitata datorita toxicitatii aminelor pentru tesutul pulpar;
- fularea incorecta poate genera goluri in masa materialului restaurator;

- prelucrarea mecanica, finisarea si lustruirea restauratiei pot determina aparitia unor


suprafete rugoase responsabile de modificarile de culoare ulterioare si acumularea de
placa bacteriana.

112. Prezentati sistemul de activare a polimerizarii prin radiatii luminoase


(fotopolimerizare) la materialele compozite : initierea prin radiatii incoerente in
spectrul vizibil.
Radiatiile care pot determina activarea fotopolimerizarii pot fi :
- incoerente : radiatii ultraviolete, radiatii vizibile;
- radiatii coerente :laser.
La acest tip de initiere a fotopolimerizarii, lampa de UV a fost inlocuita cu o
lampa cu filtru triplu, care furnizeaza o radiatie cu lungime de unda intre 420-450 nm,
deci in domeniul lungimii de unda vizibile (400-800 nm). Sursa de lumina a fost la
inceput un bec halogen de 75-150 W.
Rasinile compozite activate cu lumina vizibila au un sistem de activare
bicomponent, format din dicetona (camforchinona si cetone aromatice) si o amina
tertiara. Dicetona fotosensibilizanta, de obicei camforchinona, absoarbe energia radianta
cu lungimea de unda de cca. 470 nm (lumina albastra) si trece in stare de excitare. La
momentul oportun de excitare, dicetona se combina cu amina tertiara si rezulta un
complex oportun care se descompune, cu eliberarea de radicali liberi si acestia vor initia
polimerizarea rasinii.
Profunzimea pana la care patrunde lumina este foarte importanta si ea depinde de
o serie de factori. O mare parte a rasinii ramasa neactivata initial de actiunea luminii, in
momentul prizei va ramane nepolimerizata. Polimerizarea nu e niciodata completa, o
mare parte a gruparilor metacrilat ramanand nepolimerizate chiar dupa cateva ore. Cu cat
gradul de polimerizare este mai ridicat, cu atat proprietatile fizice ale compozitului sunt
mai stabile.
Gradul de conversie al dublelor legatur C-C ale monomerului la 0,2 mm sub
suprafata unui compozit fotopolimerizabil optim este de 44-75% deci, cantitatea de
metacrilat nepolimerizat e de 25-56% si ea depinde de c% diferitilor monomeri. O
conversie mai mare face sa creasca contractia de polimerizare. Dublele legaturi ramase la
capatul lanturilor dupa fotopolimerizarea initiala devin neutilizabila in 24 h pentru
viitoarele legaturi.
Timpul de injumatatire a radicalilor liberi ramasi, potential reactivi, e de numai
30-50 de h, ceea ce inseamna ca majoritatea reactiilor ce au loc in timpul mecanismului
de priza si contractia consecutiva lor, vor avea loc in primele secunde in timpul
fotopolimerizarii si se completeaza in urmatoarele 2 zile.
Sursa de lumina influenteaza adancimea polimerizarii si gradul de conversie al
monomerilor. Lampa de halogen, folosind o sursa incandescenta a carei temperatura la
nivelul becului atinge 400 C, face ca numai 10% din energia produsa sa fie utilizata
pentru emisia de radiatii vizibile. Acest lucru a determinat initierea unor cercetari pentru

gasirea unor lampi care sa o inlocuiasca pe aceasta. Astfel, cercetatorii japonezi au


introdus lampi cu diode LED care au avantajul ca :
- asigura o adancime mai mare de polimerizare;
- realizeaza un grad sporit de conversie a monomerilor reziduali;
- nu emit radiatii UV;
- au o actiune rapida (20-40 sec.);
- au putere mare de penetrare (2-2,5 mm).
Lungimile de unda ale acestor radiatii emise de lampile cu diode LED sunt de
420-550 nm.
Un alt tip de sursa de lumina folosita pentru fotopolimerizare este acela al
lampilor tip TrilLight, care ofera posibilitatea variatiei luminoase permitand astfel
modelarea desfasurarii prizei materialului compozit si contractiei consecutive acesteia.
Exista astfel posibilitatea realizarii unei intensitati luminoase mai reduse, medie sau
standard.
De asemenea, se cunosc azi sursele luminoase de mare putere, cu frecventa in
sistem stroboscopic (descarcare electrica in xenon, plasma), ce permit fotopolimerizarea
aproape instantanee (3-5 min.), eliminand astfel contractia de priza si reducand timpul de
lucru. Totusi, sursele de lumina mai puternice, crescand viteza de polimerizare, vor duce
la o cantitate mai mare de monomeri liberi.
Avantajele fotopolimerizarii prin radiatii vizibile sunt :
- polimerizarea se face in profunzime (2-3 mm);
- penetreaza tesuturile dure dentare;
- timpul de priza al materialului e de 20-30 sec;
- suprafata restauratiei e neteda, fara porozitati;
- priza completa elimina toxicitatea materialului restaurator pentru pulpa dentara;
- confera stabilitate coloristica mare.
113. Prezentati sistemul de activare a polimerizarii prin radiatii luminoase
(fotopolimerizare) la materialele compozite : initierea prin radiatii coerente tip
LASER.
Laserul e un generator de lumina cuantica, ce permite amplificarea luminii prin
stimularea emisiei de radiatii coerente (la care toti fotonii sunt in aceeasi faza si merg in
aceeasi directie), cu luminozitate ridicata, densitate energetica inalta, monocromatica si
care pot fi directionate strict.
Laserii au o paleta larga de aplicatii in stomatologie, in ultimul timp gasindu-si
utilitatea si in fotopolimerizarea materialelor compozite. Astfel, laserii cu Argon sunt
folositi in polimerizarea compozitelor de mai bine de 5 ani si prezinta avantaje certe fata
de polimerizarea conventionala in sensul ca :
- lampa cu raze laser se aplica pe stratul de compozit o perioada de timp mai scurta (10
sec) in loc de 20-40 sec cat e necesar pentru lumina vizibila coerenta;
- se reduce timpul de lucru si creste confortul pacientului;
- are penetrabilitate de 5-6 nm; se recomanda totusi polimerizarea in straturi de 2 mm
compozit timp de 10 sec per strat;
- asigura un grad inalt de polimerizare, imbunatatind calitatile mecanice ale compozitului;
- cantitatea de monomer rezidual e mai mica, efectul pulpo-toxic mai mic.

Primul timp in procesul de fotopolimerizare e initierea, fotoreductia camfor


chinonei care declanseaza formare de radicali liberi care vor actiona cu noi molecule de
monomer realizand propagarea polimerizarii. Reactia se repeta mereu pana se intalnesc
doi radicali liberi (terminarea polimerizarii).
Aparatele laser utilizate in procesul de fotopolimerizare au si alte avantaje :
- usor de manevrat;
- programabile;
- ergonomice;
- relativ mici;
- folosesc curent electric de 220 V (sau 110 V), iar pentru racire folosesc apa sau aer;
- permit reglarea intensitatii luminii;
- au semnal sonor si/sau vizual ce anunta timpul expunerii;
- au piesa de mana cu deschidere de 12 mm, numeroase accesorii utile in zonele mai greu
accesibile;
- reduc hipersensibilitatea postoperatorie.
Totusi, datorita pretului mare de cost al aparatului care atrage dupa sine si
cresterea pretului de cost al realizarii restauratiei, datorita faptului ca necesita aparatura
speciala si personal calificat precum si mijloace de protectie suplimentare pentru pacient,
medic, asistenta medicala, deocamdata acest tip de aparat se utilizeaza in
fotopolimerizarea materialelor compozite destul de putin.
114. Contractia de polimerizare a materialelor compozite.
In timpul polimerizarii, rasinile compozite sufera un proces de contractie de
polimerizare care afecteaza foarte mult legatura la interfata dinte/restauratie.
Pentru compozitele conventionale, contractia volumetrica este de 10-25%, ca si
pentru compozitele hibride, pe cand pentru compozitele cu microumplutura contractia de
polimerizare are valori cuprinse intre 20-25%.
La compozitele fotopolimerizabile, cam 60% din contractia totala are loc in
primul minut de fotoinitiere si prelungirea timpului de activare nu duce la cresterea
contractiei totale. Contractia acestor materiale e centrifuga, spre sursa de luminca, ea este
aceea ce tinde sa indeparteze rasina de peretii restauratiei.
La compozitele polimerizate chimic, contractia de polimerizare e mai lenta, spre
centrul restauratiei, ceea ce determina un stres mai scazut la interfata
restauratie/preparatie, cu o oarecare concavitate a suprafetei libere a restauratiei.
Contractia de polimerizare are impact asupra adaptarii restauratiei la peretii
preparatii, atat a celor din dentina cat si a celor din smalt.
Intarirea materialului de restauratie duce la aparitia de tensiuni de contractie cu o
valoare de 2,4-7,3, si acestea se pot materializa prin fisuri in smalt, mai ales in 1/3 medie
si cervicala a dintelui, fracturi ale peretilor cavitatii. Cu cat volumul restauratiei e mai
mare cu atat posibilitatea producerii fisurilor e mai mare.
In urma cercetarilor efectuate cu privire la contractia de priza se poate conchide
ca :
- contractia de polimerizare e direct proportionala cu volumul de rasina
polimerizata;

- forta de contractie se opune fortelor de adeziune ale rasinii si poate duce la


microfisuri, goluri de aer;
- prin contractia materialului restaurator pot sa apara modificari ale dimensiunii
intercuspidiene;
- cu cat restauratia e mai complexa, cu atat tensiunile de contractie sunt mai mari;
- contractia de polimerizare are drept consecinta coloratia marginala, la interfata
preparatie/restauratie si aparitia unei sensibilitati postrestaurative ale dintelui.
Datorita consecintelor determinate de contractia de polimerizare, au aparut o serie
de studii ce urmaresc sa realizeze rasini diacrilice fara contractie de polimerizare. S-au
utilizat in acest scop compusi biciclici si o polimerizare cu desfacerea inelelor aromatice.
Astfel de monomeri biciclici sunt :
- Spiro-orto-carbonatii (SOC) cei mai studiati monomeri biciclici, care determina
o polimerizare aproape neutra dpdv volumetric si dublarea adeziunii la
smaltul gravat acid;
- Spiro-orto-esterii;
- Bicicloketal-lactonele;
- Trioxibiciclo-octanii.
Alta clasa de monomeri ce confera contractie de polimerizare mai mica e cea a
oxibismetacrilatului la care s-a observat o reducere a contractiei de polimerizare cu 3040% fata de cea a dimetacrilatului folosit frecvent in faza organica a rasinilor compozite.
115. Metode de compensare a contractiei de polimerizare la materialele compozite.
1. Segmentul polimerizarii folosind tehnica polistraturilor orizontale; oblice
sau tridimensionale
- reduce masa de compozit polimerizat in fiecare etapa, reducand astfel
raportul dintre suprafata colata si suprafata libera. Stratul mai subtire de
rasina asigura o polimerizare completa a compozitului in zonele profunde ale
cavitatii.
2. Condensarea si polimerizarea de conuri sau introducerea de insertii betaquatrz pentru :
- reducerea V de material compozit supus contractiei;
- cresterea rezistentei la abraziune;
- cresterea modulului de elasticitate la valori asemanatoare tesuturilor dure
dentare;
- reducerea expansiunii termice;
- inserturile (aluminiosilicat) se introduc in masa de compozit nepolimerizat,
facand masa comuna cu propr fizice mai bune (expansiune termica,
contractie de polimerizare, radioopacitate) , dar prelungesc timpul de lucru si
au pret de cost ridicat.

116. Proprietatile biologice ale materialelor compozite.


Raspunsul pulpar la materialele compozite e foarte greu de apreciat si mai ales e
dificil de diferentiat efectul produs de elementele componente ale rasinilor compozite, in
principal al fazei organizce, de efectul produs de manoperele terapeutice de realizare a

preparatiilor, efectele percolarii marginale si reactiile pulpare determinate de insasi


evolutia procesului carios. Totusi, studiile de citotoxicitate arata ca rasinile compozite
polimerizate pot induce iritatii pulpare minime, reversibile la nivelul tesutului pulpar.
Toxicitatea lor se poate pune pe seama existentei monomerilor nepolimerizati, existenti in
masa restauratiei dar si a complexelor active de suprafata formate intre componentele cu
greutate moleculara scazuta ale sistemelor de initiere fotopolimerizabile.
Daca restauratia este voluminoasa, rasina poate ramane nepolimerizata, daca e
aplicata in cavitati profunde, direct pe canaliculele dentinare deschise si toxicitatea sa
asupra tesutului pulvar va fi mai mare. De asemenea, rasinile polimerizate incomplet, mai
ales cele cu continut scazut de umplutura, par a fi iritante pentru tesuturile gingivale. In
absenta eliberarii de fluor in aceste zone nu mai apare rezistenta la formarea placii
bacteriene astfel incat, orice rugozitate sau porozitate a materialului restaurator va
determina acumularea de placa bacteriana care, la randul sau, va accentua si mai mult
iritatia gingivala deja existenta.
Gravarea acida a dentinei nu determina prin ea insasi o inflamatie a pulpei dentare
si aceasta pentru ca acizii nu ajung la tesutul pulpar, dar gravarea indeparteaza stratul de
DDR si deschide canaliculele dentinare permitand astfel un flux pozitiv al limfei
dentinare si determinand umiditatea crescuta a suprafetei dentinare.
Microfisurile marginale aparute ulterior vor permite accesul florei microbiene la
pulpa si iritatii pulpare consecutive, in situatia in care plaga detinara ce va primi
restauratia de rasina compozita nu va fi supusa procesului de hibridizare, proces care
produce o buna sigilare marginala dar si sigilarea canaliculelor dentinare ce au fost
supuse procesului de gravare acida.
O alta consecinta negativa pe care o poate avea o rasina compozita
fotopolimerizabila este iritatia pe care lumina activatoare a fotopolimerizarii o poate
produce asupra retinei, printr-o expunere prelungita a ochiului la lumina vizibila de 470
nm. De asemenea, lumina poate produce o crestere a temperaturii locale cu 0,5-10C
printr-un strat de dentina de 1-2 mm grosime si astfel poate duce la afectarea testutului
conjunctiv pulpar.
Lumina activatoare cu radiatii UV poate sa produca leziuni ale epidermei
pacientului sau a medicului, de aceea, utilizarea lampii producatoare de radiatii UV
trebuie sa fie facuta cu foarte mare atentie. Din fericire, utilizarea sa nu mai e de
actualitate.
117. Avantaje (calitati) ale materialelor compozite folosite pentru restaurarea
leziunilor coronare.

aspect estetic;

abordare conservatoare (minim invaziva) a structurilor dentare;

adeziune la tesuturile dure dentare;

radioopacitate;

conductivitate termica scazuta;

galvanism bucal absent;

alternativa restauratoare cu amalgam.

118. Dezavantaje (defecte) ale materialelor compozite folosite pentru restaurarea


leziunilor coronare.

contractia de polimerizare;

profunzimea si calitatea polimerizarii;

calitatea adeziunii la dentina (posibilitatea microinfiltratiei la nivelul


interfetei adezive);
dislocarea/dezadaptarea marginala ;

carie secundara;

sensibilitate postoperatorie;

longevitate (preprietati mecanice rezistenta scazuta la uzura).

Dificultatea obtinerii unui punct proximal corect la cavitatiile de clsIIa


Nu permite pastrarea de stopuri ocluzale stabile

119. Indicatii generale de utilizare pentru materialele compozite.


1. Restaurare morfofunctionala estetica a leziunilor coronare de etiologie
carioasa, prin tehnici adezive directe si semidirecte, la dinti frontali si/sau
laterali, la dinti vitali si/sau devitali.
2. Restaurarea morfofunctionala estetica a leziunilor coronare de etiologie
necarioasa prin tehnici adezive directe si semidirecte, la dinti frontali si/sau
laterali, la dinti vitali si/sau devitali.
Leziunile pot fi : uzura dentara (atritie / abraziune / eroziune /
abfractie); leziuni traumatice; leziuni distrofice (structura); unele forme
de discromii dentare;
rezolvarea terapeutica poate fi obtinuta inclusiv prin fatetare (metoda
directa si/sau indirecta).
3. Restaurarea coronara stratificata, in asociere cu CIS, denumita obturatie
tip sandwich:

sandwich inchis (CIS nu este plasat pana la suprafata externa


coronara, in contact direct cu mediul bucal);

sandwich deschis (CIS este plasat pana la suprafata externa coronara,


in contact direct cu mediul bucal).
4. Sigilarea santurilor si a fosetelor, precum si restaurari preventive cu
rasini, in profilaxia stomatologica preventiva;
5. Fixarea adeziva a protezelor conjuncte unidentare estetice, de tip
incrustatii, fatete, coroane de invelis partiale / totale, a puntilor speciale, a
dispozitivelor ortodontice;
6. Refacerea / repararea directa in cabinet a componentelor estetice ale
protezelor conjuncte;
7. Realizarea directa in cabinet a unor protezari estetice provizorii;

8.
9.

Reconstituirea bonturilor dentare, in vederea acoperirii lor;


Imobilizarea dintilor provizorie sau prelungita.

Posibilitatile de utilizare clinica au fost extinse, datorita realizarii si


introducerii in practica uzuala curenta a sistemelor de materiale compozite cu
consistente diferite (fluide, normale sau conventionale, condensabile),
precum si a celor cu dubla initiere a fotopolimerizarii (mecanism de priza dual
: foto / autopolimerizabil).

120. Indicatii specifice de utilizare pentru materialele compozite fluide.

obturarea cavitatilor cu preparatii modificate speciale pentru leziuni


proximale, tip ''caseta'', tip ''slot'', tip ''sant'' sau ''jgheab'', tip ''tunel''
sau ''galerie'';

restaurarea leziunilor cervicale, mai ales de etiologie necarioasa prin


mecanisme de uzura (eroziune / abraziune / abfractie);
in tehnici de obturatie stratificata, aplicate ca prim strat (cel mai
profund), ca obturatie de baza (sau chiar liner), pentru adaptarea
optima a interfetei adezive cu structura dentara si pentru atenuarea
(compensarea) torsiunilor interne (contractie de priza, sarcini ocluzale).

121. Prezentati clasificarea cimenturilor cu ionomeri de sticla dupa indicatiile de


utilizare.
122. Prezentati clasificarea cimenturilor cu ionomeri de sticla dupa structura
chimica.
123. Prezentati clasificarea cimenturilor cu ionomeri de sticla dupa mecanismul de
initiere si realizare a prizei,
124. Prezentati clasificarea cimenturilor cu ionomeri de sticla dupa modul de
prezentare.
125. Prezentati cimenturile cu ionomeri de sticla conventionale.
126. Prezentati cimenturile cu ionomeri de sticla fotopolimerizabile.
127. Prezentati cimenturile cu ionomeri de sticla modificate cu particule metalice.
128. Proprietati generale ale cimenturilor cu ionomeri de sticla.
129. Indicatiile specifice de utilizare pentru cimenturile cu ionomeri de sticla.
TEHNICI DIRECTE DE RESTAURARE CORONARA CU MATERIALE
ESTETICE ADERENTE
130. Tehnica inserarii si polimerizarii in straturi la cavitatile de cls. I ocluzale
restaurate cu materiale compozite.
131. Tehnica inserarii si polimerizarii in straturi la cavitatile de cls. a II-a ocluzoproximale restaurate cu materiale compozite.
132. Reguli generale de realizare a preparatiei dintelui pentru restaurari directe cu
materiale compozite.
133. Tehnica realizarii unei restaurari (obturatii) preventive de tipul I cu materiale
compozite.

134. Tehnica realizarii unei restaurari (obturatii) preventive de tipul II cu materiale


compozite.
135. Tehnica realizarii unei restaurari (obturatii) preventive de tipul III cu materiale
compozite.
136. Caracteristici ale restaurarilor adezive pentru procesele carioase cu localizare
ocluzala si tipuri de preparatii ce pot fi realizate.
137. Caracteristici ale restaurarilor adezive pentru procesele carioase cu localizare
proximala la dintii laterali si tipuri de preparatii ce pot fi realizate,
138. Caracteristici ale restaurarilor adezive pentru procesele carioase cu localizare
proximala la dintii frontali (fara distructia unghiului incizal) si tipuri de preparatii
ce pot fi realizare.
139. Caracteristici ale restaurarilor adezive pentru procesele carioase cu localizare
proximala la dintii frontali (cu distructia unghiului incizal) si tipuri de preparatii ce
pot fi realizate.
140. Caracteristici ale restaurarilor adezive pentru procesele carioase cu localizare
cervicala si tipuri de preparatii ce pot fi realizate.
TRATAMENTUL PLAGII DENTINARE SI PROTECTIA DENTINOPULPARA
141. Caracteristicile dentinei ( structura si repartitie topografica a componentelor,
proprietati fizice si chimice) si semnificatia lor functionala in tratamentul plagii
dentinare.
142. Prezentati particularitatile plagii dentinare.
143. Detritusul dentinar remanent (definitie, morfologie, compozitie chimica,
solubilizare) si semnificatia sa functionala in tratamentul plagii dentinare si
protectia dentino-pulpara.
144. Microinfiltratia marginala : semnificatia functionala si abordarea terapeutica.
145. Prezentati obiectivele tratamentului plagii dentinare (ale protectiei dentinopulpare).
146. Care sunt calitatile necesare unui material optim de protectie dentino-pulpara.
147. Prezentati conceptia clasica (bazata pe materiale si tehnici conventionale) in
tratamentul plagii dentinare.
148. Definiti si prezentati baza propriu-zisa (obturatia de baza).
149. Definiti si prezentati liner-ii si varnish-urile (lacurile dentare).
150. Definiti si prezentati coafajul indirect (inclusiv bazele intermediare).
151. Prezentati conceptia moderna (bazata pe materiale si tehnici actuale) in
tratamentul plagii dentinare.
152. Care sunt avantajele si dezavantajele gravarii acide a plagii dentinare.
153. Care sunt avantajele si dezavantajele adezivilor? pentru tratamentul plagii
dentinare si protectia dentino-pulpara.
154. Prezentati conduita terapeutica in tratamentul plagii dentinare in cavitati
superficiale.
155. Prezentati conduita terapeutica in tratamentul plagii dentinare in cavitati
medii.

156. Prezentati conduita terapeutica in tratamentul plagii dentinare in cavitati


profunde.