Nica

- personaj in formare - personaj realist - personaj-narator - personaj autobiografic "Amintiri din copilarie",
de Ion Creangd
- bildungsroman Opera "Amintiri din copilarie"de Ion Creanga (1839-1889) ilustreaza evocarea vietii satului
romanesc din a doua jumatate a secolului al XlX-lea si anume a satului Humulesti, cu oamenii
lui, "gospodari tot unul si unul". Intamplarile si evenimentele nu sunt relatate intr-o ordine
cronologica, ci sunt selectate acele fapte ce devin momente de referinta in conturarea eroului, a
"copilariei copilului universal" (G.Calinescu).
Romanul compune universul taranesc al moldovemlor, in centrul caruia se afla Nica, personajul
care parcurge un proces de formare a personaltiatii sub actiunea educatiei si a expenentei
dobandite, evoluand de la baiatul "prizarit" si "rusinos" la adolescentul nevoit sa paraseasca
lumea copilariei si sa porneasca spre alte meleaguri si alti oameni, ceea ce da operei caracter de
bildungsroman. Nica a lui Stefan a Petrii este personajul principal si autobiografic al romanului
si totodata personajul-narator care povestete evenimentele si intamplarile cu caracter
autobiografic intr-o cronologie selectiva, ramase pentru totdeauna in memona
afectiva a scriitorului.
Protagonistul este un personaj realist, tipic pentru, categoria copiilor ce au trait fericiti
perioada de inceput a vietii, de aceea Nica este considerat simbolul copilului universal, din orice
epoca sau din orice loc al lumii: "Asa eram eu la varsta cea fericita, si asa cred ca au fost toti
copiii, de cand ii lumea asta si pamantul, macar sa zica cine ce-a zice".
Trasaturile morale reies, indirect, din faptele, gesturile si atitudinea personajului, care parcurge
evolutiv etapele de la copilarie la adolescenta.
"Amintirile" eroului incep prin impresia puternica pe care o are asupra copilului scoala din
Humulesti, infiintata "prin osardia" preotului Ioan Humulescu. Vrednicul parinte adunase o
multime de baieti si fete, printre care se afla si Nica, "un baiat prizarit, rusinos si fricos si de
umbra mea" (autocaracterizare). Copiii nu inteleg rostul invataturii, sunt indaratnici si de aceea,
pentru a-i sili spre invatatura, parintele Ioan, "om vrednic si cu bunatate", le aduce ca "dar de
scoala noua pe "Sf. Nicolai" si "calul balan". Nica, asemenea celorlalti scolari, este atras de tot
felul de nazbatii si de nazdravanii si nu se arata interesat de invatatura. Filele ceaslovuiui fiind
"cam unse, trageau mustele si bondarii la ele [...] cate zece-douazeci de suflete prapadeam
deodata", asa ca, vazand parintele foile insangerate, "ne pofti pe fiecare la Balan si ne mangaia
cu sfantul ierarh Nicolai pentru durerile cuvioaselor muste si a cuviosilor bondari". Lui Nica
incepuse sa-i fie draga Smarandita popii si, ca sa fie admirat de ea, baiatul devine silitor si
progreseaza vizibil la invatatura. Din nefericire, perioada frumoasa si plina de bucurii se termina

brusc pentru Nica, intrucat badita Vasile, invatatorul, a fost "prins la oaste" si in zadar umblase
parintele Ioan sa gaseasca alt dascal, ca unul ca "badita Vasile, cuminte, harnic si rusinos ca o
fata mare" n-a mai aflat. Pentru a urma scoala mai departe, Nica este impins de mama sa,
Smaranda, care "era in stare sa toarca in furca si sa invat mai departe", spre deosebire de Stefan a
Petrii care era de parere ca "dac-ar fi sa iasa toti invatati [...], n-ar mai ave cine sa ne traga
ciubotele".
Nica trece prin momente de nefericire, deoarece este silit sa paraseasca meleagurile natale
pentru a continua scoala. Bunicul dinspre mama, David Creanga, ii duce pe Nica si pe varul lui,
Dumitru, la scoala lui Alecu Balos din Brosteni; acum sufera copilul prima ruptura de vatra
satului si traieste acut sentimentul instrainarii. Calatoria a avut loc intr-o dimineata de iarna, in
care "era un pui de ger de crapau lemnele" si-l transporta pe Nica intr-o lume complet noua,
necunoscuta, careia copilul nu i se adapteaza deloc,
"Varsta de aur" a vietii este lipsita de griji si plina de bucurii, iar Nica stie sa profite cu toata
flinta de farmecul copilariei: "Hai mai bine despre copilarie sa povestim, caci ea singura e vesela
si nevinovata". Edificatoare pentru starea de fericire a lui Nica pus pe sotii si nazdravanii, este
partea a doua care incepe sentimental, cu un lirism nostalgic: "Nu stiu altii.curn sunt, dar eu cand
ma gandesc la locul nasterii mele, la casa parinteasca din Humulesti, la stalpul hornului unde
lega mama o sfara cu motocei la capat de crapau matele jucandu-se cu ei, [...] parca-mi salta si
acum inima de bucurie. [...] si eu eram vesel ca vremea cea buna si sturlubatic si copilaros ca
vantul in turbarea sa". Prin autocaracterizare, personajul evidentiaza starea de fericire a varstei
fara griji si fara necazuri, cand interesul copilului se indrepta numai catre petrecerea cat mai
placuta a timpului.
Aducerile aminte reinvie chipul mamei sale, Smaranda, care "stia a face multe si mari
minunatii", femeie harnica si priceputa, care-si crestea cu dragoste si devotament copiii, avand o
puternica dorinta, aceea de a-l vedea pe Nica ajuns popa.
Mediul ambiant este un alt procedeu artistic de caracterizare indirecta a personajului
realist, ca tip reprczentativ pentru copilul fericit, atras de nazbatii si pus pe sotii, trasatura
general-valabila pentru "copilul universal".
In partea a doua a "Amintirilor", naratorul povesteste intamplari devenite celebre si de referinta
pentru copilaria lui Nica a lui Stefan a Petrii, episoade care se pot desprinde ca texte
independente si cunoscute sub numele de "la cirese", "pupaza din tei", "la scaldat".
Din aceste episoade narative reies, in mod indirect, firea neastamparata a lui Nica, vioiciunea
si istetimea sa, aceste intamplari devenind adevarate repere ale unei copilarii minunate.
Intr-o zi de vara, lui Nica i se face pofta de cirese si, pentru ca obisnuia sa-si faca toate
placerile, se hotaraste sa se duca la fratele tatalui, mos Vasile, care avea un "cires varatec". Istet
si bun cunoscator al firii umane, baiatul se furiseaza din casa si planuieste ca mai intai sa intrebe
de varul lui, Ion, pe care venise sa-l ia la scaldat. Afla de la matusa Marioara ca Ion era dus cu
tatal lui la Condreni, asa ca isi ia ramas bun si se preface ca pleaca. Bucuros ca nu-si gasise varul
acasa, Nica se strecoara pe furis "in ciresul femeii" si incepe a "carabani la cirese in san, crude,
coapte, cum se gaseau". Matusa Marioara il zareste in cires, se enerveaza ingrozitor si, pentru ca

baiatul nu se dadea jos din pom, incepe sa arunce in el cu bulgari de pamant. Speriat, Nica sare,
pe neasteptate, chiar in "niste canepa care se intindea de la cires inainte, si era cruda si pana la
brau de inalta". Matusa Marioara incepe sa-l alerge pe baiat prin canepa, "si eu fuga si ea fuga, si
eu fuga si ea fuga, pana ce dam canepa toata palanca (culcata - n.n.) la pamant". Drept urmare,
cele zece-douasprezece prajini de canepa "frumoasa si deasa cum ii peria" au fost complet
distruse. Sprinten, Nica sare peste gard, se duce acasa si, tainuind pozna fata de mama sa, se
arata "foarte cuminte in ziua aceea ...". In aceeasi seara, a venit la Stefan a Petrei sa reclame
paguba mos Vasile, insotit de vornic (primar -n.n.) si-i imputa canepa si ciresele. Mos Vasile era
un "carpanos s-un pui de zgarie-branza ca si matusa Marioara", pentru ca a tunat si i-a adunat.
Nica primeste "o chelfaneaia" zdravana de la tatal sau pentru stricaciunea facuta si pentru banii
piatiti ca despagubire. Drept urmare, Nica invata din aceasta patanie ca "Dumnezeu n-ajuta celui
care umbia cu furtusag" si-i era rusine sa mai dea ochii cu baietii si fetele din sat, mai ales
duminica la
biserica si la bora.
Prin caracterizare indirecta se sugereaza si alte trasaturi ce sunt ilustrate de intamplarile
hazlii si de situatiile prin care trece eroul principal: la cirese, pupaza din tei, la scaldat,
nazbatiile facute in scoala, in care tentativele lui Nica esueaza, intrucat eroul invata din
fiecare precepte morale necesare formarii sale ca om cinstit, iubitor de adevar, corect.
Arta naratiunii se contureaza cu totul aparte in proza lui Ion Creanga prin ritmul rapid al
povestirii, fara digresiuni sau descrieri suplimentare, prin dialogul dramatizat, prin umorul
debordant realizat cu jovialitate, prin oralitatea stilului, definita mai ales de eruditia sa
paremiologica.
George Calinescu considera ca eroii din "Amintiri" nu se diferentiaza dupa trasaturile
caracteriale sau dupa esenta etica, ci mai ales "dupa debitul verbal", dupa dialogul realizat
magistral "si totdeauna fara gres", iar farmecul limbajului consta in "a auzi bine vorbirea
taraneasca".
Pages : 1 [ 2 ]