Stabilitatea unui nucleu se masoara prin energia sa de legatura pe nucleon

(Wleg/A).
In figura este reprezentata dependenta energiei de legatura per nucleon de
numarul de masa A. Observam ca nucleele cu numarul de masa mediu au
energia de legatura per nucleon maxima, adica aceste nuclee sunt cele mai
stabile. Nucleul ce corespunde numarului de masa A= 56 este fierul, a carui
energie de legatura pe nucleon este maxima. Astfel, in procesele nucleare
sunt implicate nucleele cele mai usoare sau cele mai grele, care sunt mai
putin stabile. Cand doua nuclee usoare formeaza impreuna un nucleu cu
numarul de masa mai mare, energia de legatura per nucleon creste (masa
nucleara se reduce) si energia suplimentara este eliberata. Acesta este
procesul de fuziune nucleara.
Daca un nucleu foarte greu fisioneaza (se rupe) in doua nuclee mai
usoare, cu numarul de masa mediu, energia de legatura pe nucleon creste
(masa nucleara scade) si se elibereaza energia suplimentara. Fenomenul se
numeste fisiune nucleara.

Defectul de masa este definit ca diferenta dintre masa unui atom

masurata in unitati atomice, si numarul de masa A, adica
(A, Z)= M A.

Acesta apare in momentul formarii nucleului, cand actiunea fortelor de

atractie nucleara duc la eliberarea unei energii egale cu energia de legatura a
componentelor nucleului. Defectul de masa este pozitiv pentru elementele
usoare pana la Z = 9 (fluor,F), negativ pentru elementele cu numarul de
ordine cuprins intre Z = 10 (neon, Ne) si Z = 72 (hafniu, Hf) si din nou
pozitiv pana la ultimul element.
Defectul de masa poate fi determinat experimental cu o eroare care
creste o data cu numarul de masa A si se calculeaza cu relatia
(A, Z) = Wleg (A, Z)/ c2
O marime mai putin afectata de erorile de masura, introdusa tot pentru
determinarea energiei de legatura, este fractia de ingramadire, care este
egala cu defectul de masa ce revine unui nucleon
f(A, Z) = (A, Z) / A
Ca si defectul de masa si fractia de ingramadire are valori positive
pentru nucleele usoare, cu A < 16, se anuleaza pentru A = 16, devine
negativa, are un minim pentru A = 60, se anuleaza din nou pentru A = 180,
dupa care devine din nou pozitiva

Ce sunt fortele nucleare?

In nucleul cu o dimensiune incredibil de mica (raza 10 -15m), exista
doua forte foarte puternice care actioneaza una contra celeilalte. Cand
echilibrul acestora este rupt apre radioactivitatea (emisia spontana de
particule din nucleu) cu eliberarea unei energii foarte mari. De exemplu intre
doi protoni de exercita o forta de 100 milioane ori mai mare decat forta cu
care este atras electronul de nucleul atomului de hidrogen. Totusi, ne punem
intrebarea cum exista impreuna mai multi protoni la o distanta atat de mica
ca cea din volumul nucleului?
Experienta demonstrand ca exista nuclee stabile, concluzia fireasca este
ca trebuie sa existe si forte de interactiune intre nucleoni, care sa-I lege in
nucleu. Acestea se numesc forte nucleare. Ele nu depind invers proportional
de patratul distantei dintre particule, ca in cazul celor electrice si actioneaza
doar la distante foarte mici, care sunt limitate de principiul de incertitudine
al lui Heisenberg. Fortele nucleare sunt cele mai puternice forte cunoscute in
natura.

In figura este sugerata existenta celor doua tipuri de forte, nucleare si

electromagnetice pe care nucleonii actioneaza unii asupra celorlalti.

Fortele nucleare au urmatoarele proprietati care rezulta din experienta:

Nu depind de sarcina electrica, aceste forte actioneaza si intre
neutroni care sunt neutri din punct de vedere electric. Deci forte
nucleare nu sunt de natura electrica.
Au un character de saturatie, in sensul ca fiecare nucleon
interactioneaza cu un numar limitat de alti nucleoni aflati in imediata
sa apropiere.
Sunt forte de atractie.
Actioneaza la distante foarte mici, egale cu raza nucleului (10 -15m),
fiind numite forte de raza mica de actiune.
Nu sunt forte de tip central, iar energia potentiala corespunzatoare nu
are o simetrie sferica.
Depind de orientarea spinilor nucleonilor aflati in interactiune (spinul
este o proprietate a particulelor elementare, care se explica in cadrul
teoriei cuantice relativiste).
Fortele nucleare sunt o masura a interactiunii dinte nucleoni care se
transmit prin schimb de gluoni, adica se realizeaza prin intermediul unui
camp nuclear, analog campului electromagnetic prin care se transmit
interactiunile dintre sarcinile electrice.