Sunteți pe pagina 1din 4

2 DETERMINAREA COMPOZIŢIEI CHIMICE A

DEŞEURILOR MENAJERE

Din punct de vedere chimic, deşeurile se pot împărţii în, [1]:


- deşeuri organice;
- deşeuri anorganice.
Principalele substanţe care intră în componenţa deşeurilor solide urbane
sunt: substanţe celulozice, substanţe albuminoide şi proteice, substanţe grase,
substanţe minerale, materiale plastice, ş.a.
După caracteristicile principalilor constituenţi deşeurile pot fi:
- deşeuri combustibile (hârtie, mase plastice, cauciuc, textile, lemn,
etc.);
- deşeuri fermentabile (resturi alimentare, legume, fructe, etc.);
- deşeuri inerte (metale, sticlă, ceramice, etc.);
- deşeuri fine (cenuşă, zgură, pământ, etc.).

În cadrul analizelor chimice se fac următoarele determinări, [1, 4, 15]:


- determinări de substanţe organice;
- determinarea azotului şi fosforului total;
- determinarea spectro-fotometrică a sodiului, potasiului şi calciului;
- determinarea complexametrică a Ca, Mg şi Fe;
- determinarea carbonaţilor;
- determinarea pH-ului;
- determinarea clorului şi a clorurilor: clor total, cloruri anorganice;
- determinarea sulfului total.
Determinări de substanţe organice:
(a) Determinarea substanţei organice în procente de greutate
(Determinarea pierderii la roşu - PR);

8
Partea componentă volatilă a unei probe de Mg arsă la 600°C timp de
trei ore până la greutatea constantă este denumită pierdere la roşu.
Aceasta este o măsură pentru substanţa organică totală a unei
probe. Pierderea prin ardere a substanţei uscate este dată de diferenţa între
greutatea iniţială a probei de 4 gr. şi greutatea netă după ardere a aceleaşi
probe brute. Din cenuşa rezultată prin titrare cu acid clorhidric se pot
determina: Na, K, Ca, Mg, etc.
(b) Determinarea substanţei organice degradabile (SOD);
Prin substanţe organice degradabile se înţeleg acele substanţe
organice din deşeuri care sunt degradate relativ uşor de microorganisme şi
sunt importante pentru fertilizarea terenurilor agricole cu humus,
polizaharide, albumine, etc.
Substanţa organică degradabilă este determinată prin oxidare cu
bicromat de potasiu.

(c) Determinarea substanţei organice rezistente (SOR);


Acest tip este reprezentat de substanţele care sunt foarte greu de
descompus de microorganisme, ca: PVC, polietilenă, cauciuc, etc.
SOD – SOR = PR
(d) Determinarea celulozei şi a substanţelor similare;
Mărimea descompunerii substanţelor organice prin fermentare este
caracteristică pentru gradul de fermentare (coacere) a compusului.
Desfăşurarea procesului de fermentare se poate urmării cu ajutorul
metodei SOD.

Determinarea azotului şi a fosforului total:


a) Determinarea azotului total (organic şi anorganic):
Metoda standard dizolvată este metoda Kjeldahl: concentratele de acid
sulfuric, conţinând sulfat de sodiu (pentru a ridica punctele de fierbere) şi
catalizatori de cupru şi seleniu. Procedurile macro, micro şi semi sunt descrise
pe larg. Timp de 12 ore proba este predizolvată la rece cu acid sulfuric
concentrat urmată de adăugarea triosulfatului de sodiu (0,5 gr la 3 ml de
amestec de acid), dizolvat înainte de dizolvarea totală care include azot

9
anorganic şi nitraţi în determinare, astfel doar azotul organic şi sub formă de
amoniu vor fi incluşi. Dizolvarea acidă transformă tot azotul sub formă de
amoniu, care ulterior este determinat prin metoda descrisă ulterior.
b) Determinarea fosforului total
Pentru determinarea fosforului total se va lua o probă de deşeu menajer
uscat de cca 1,5 gr şi cernut în 8 ml acid azotic concentrat unde se lasă la
dizolvat cca 12 ore. Pentru determinarea fosforului este necesară apoi,
adăugarea de 2 ml de acid percloric (60%). Deşeurile organice vor necesita un
pretratament cu peroxid de hidrogen pentru a mărunţi materialul organic
înainte de dizolvare.

Determinarea spectro-fotometrică a sodiului, potasiului şi calciului:


a) Determinarea potasiului şi a sodiului:
Aceste elemente pot fi determinate în soluţie prin spectroscopie de
emisie în flacără, necesitând doar o diluare acceptabilă pentru a aduce
concentraţia în domeniul de detecţie al instrumentului.
b) Determinarea calciului:
Acesta se determină prin spectroscopie atomică de absorbţie.
Concentraţia calciului în soluţie este determinată pe baza ecuaţiei:
concentraţia de deşeu uscat în etuvă = conc. în soluţie (mg/l) * R(mg/l)
unde: R - este raportul soluţie/deşeu.

Determinarea complexametrică a Ca, Mg şi Na:


Soluţia standard de extragere este acetat de amoniu 1N la pH=7 la un
raport de deşeu/soluţie 1:4, agitate cca 20-30 minute, care va îndepărta
cationii schimbabili conţinuţi în complexul de cationi (de asemenea cationii
solubili se vor schimba în plus faţă de cei disponibili).

Determinarea carbonaţilor:
Carbonatul din majoritatea materialului poate fi determinat din
descompunerea termică a unei probe cu exces de 5 moli a acidului clorhidric.
Ulterior, ceea ce rămâne se filtrează cu acid cu conţinut standard de

10
bicarbonat de sodiu şi se calculează echivalentul de carbonat de calciu al
probei originale.

Determinarea pH-ului:
Acesta poate fi măsurat foarte repede şi simplu utilizând un pH-metru
electronic.

Determinarea sulfului total:


Proba de deşeu conţinând sulf este calcinată la temperatură mai mare
de 900°C într-un curent de aer (conform montajului din figura 2.1.).

Fig. 2.1. Instalaţia pentru determinarea sulfului prin combustie: 1 – tub


de absorbţie , 2 – vas de absorbţie, 3, 6, 7 – plăci poroase, 4 – robinet de
golire, 5 – tub de cuarţ, 8 – placă de cuarţ cu orificiu central, 9 – nacelă, 10 –
dop de cauciuc, 11 – becuri de gaz, 12, 13 – vas de spălare aerului.

Bioxidul de sulf format este captat într-un tub de absorbţie care conţine
o soluţie 3% de apă oxigenată, oxidându-se la acid sulfuric, care se dozează
acidmetric.

11