Sunteți pe pagina 1din 7
14
14

CALCULUL GAZELOR EMANATE DIN DEPOZITELE CONTROLATE DE DEŞEURI

Pe bază de studii, cercetări şi experimente, s-a constatat că depozitarea deşeurilor, chiar dacă este controlată, creează probleme în ceea ce priveşte protecţia mediului înconjurător din cauza proceselor metabolice de fermentare aerobă la partea superioară a depozitării şi anaerobă în interior [1].

Din această descompunere a deşeurilor rezultă mai întâi acizi, apoi alcooli, aldehide şi bioxid de carbon, care se dizolvă parţial în apă. Această primă fază este urmată de faze în care acţionează microorganismele specializate şi bacteriile metanice, care acţionează în prezenţa bioxidului de carbon, hidrogenului, oxidului de carbon şi a unor substanţe organice, producându-se astfel gazul metan. Schema fenomenului de asimilare şi dezasimilare biochimică anaerobă se prezintă în figura 14.1.

biochimic ă anaerob ă se prezint ă în figura 14.1. Fig. 14.1. Schema procesului de asimilare

Fig. 14.1. Schema procesului de asimilare şi dezasimilare biochimică anaerobă

79

În acest proces intervin trei factori: substratul, microorganismele şi produşii de dezasimilare principală, care conţin carbon, metan şi bioxid de carbon. Cuantificarea acestor trei factori în procesul de descompunere cu obţinerea de metan se exprimă cu relaţia [6]:

dC og

C

og

C

oe

=

k dt

în care: C og – cantitatea de carbon care se transformă în gaz în timpul t; t – timpul de reacţie; k – coeficient de reacţie; C oe – cantitatea totală de carbon care se transformă în gaz. Reprezentarea grafică a acestei relaţii este prezentată în figura 14.2.

ă a acestei rela ţ ii este prezentat ă în figura 14.2. Fig. 14.2. Cuantificarea factorilor

Fig. 14.2. Cuantificarea factorilor în procesul metabolic care intervin la obţinerea gazului metan

Teoretic, dintr-un kilogram de carbon organic se obţin 1,868 m 3 N de gaz în care predomină metanul şi bioxidul de carbon. În realitate, cantitatea de gaz care se obţine este mai mică, deoarece numai o parte din carbonul de substrat se dezasimilează în funcţie de temperatura mediului ambiant, iar restul este folosit de masa de microorganisme pentru sinteză. Practic , se foloseşte formula [6]:

C oe = C 0 (0,14 T + 0,28) în care: C 0 – cantitatea totală de carbon din substrat;

80

T – temperatura, în °C. Din constatările practice, gazul produs variază între 60 şi 180 m 3 pe tona de reziduuri menajere. Experimentele efectuate pe plan mondial, [1] au arătat că producţia de metan începe după cca 2 ani de la închiderea (acoperirea) definitivă a unui depozit de deşeuri şi durează cca 20 ani. Pentru prognoze se recomandă să se calculeze volumul de gaze care se produce pe o perioadă de 20 ani cu o valoare medie de 120 m 3 /t deşeuri, [6] sau folosind formula:

G =

t

(

157 1

e

0 , 07 t

)

, [m 3 /t deşeuri]

unde: G t – cantitatea specifică de gaz ce se dezvoltă în timpul t, (m 3 /t deşeuri);

t: timpul, (ani). Gazul obţinut din depozitele de deşeuri se compune, funcţie de compoziţia fizico – chimică a lor şi a modului de depozitare, din 15 până la 84 % metan (în volum) şi cca 15 % bioxid de carbon (în volum) [6]. Mai conţine cantităţi mici de oxid de carbon, oxigen, hidrogen sulfurat, mercaptan, vapori de apă, praf, etc. şi uneori azot (în cazul când a fost aer în depozit).

Exemplificând, în ipoteza că se colectează 0,25 t/locuitor deşeuri menajere, pentru un oraş cu 100000 locuitori, rezultă în 20 de ani următoarea cantitate de gaz:

100000 loc. * 0,25 t/loc*an * 120 m 3 N /t * 20 ani = 60 * 10 6 m 3 N /20 ani = 8000

m 3 N /zi

Se poate aprecia că cca jumătate din acest gaz metan, în amestec cu două molecule de oxigen, corespunzător la 10 volume de aer, poate să explodeze, după reacţia:

CH 2 + 2O 2 CO 2 + 2 H 2 O Aerul cu mai puţin de 5,53% metan (în volum) sau cu mai mult de 14 % metan nu explodează. Temperatura de ardere este de 700 ˚ C şi poate coborî până la 235 ˚ C în condiţii speciale, în prezenţa unui catalizator. Solubilitatea în apă a metanului este de 3,5 vol.% la 20 ˚ C.

81

Captarea şi evacuarea gazelor provenite din procesul descompunerii deşeurilor (biogazului) din perioada exploatării, dar mai ales după închiderea depozitului, este de asemenea, un obiectiv funcţional important. Se realizează cu ajutorul puţurilor de captare a căror alcătuire este prezentată în figura 14.3.

a c ă ror alc ă tuire este prezentat ă în figura 14.3. Fig. 14.3. Detaliu

Fig. 14.3. Detaliu constructiv al unui puţ, pentru captarea biogazului La execuţia acestor instalaţii o atenţie deosebită trebuie acordată modului de realizare a trecerii prin cele două bariere de etanşare ale acoperişului (argilă / bentofix şi geomembrană), [3]. În caz contrar (etanşare imperfectă) nu se mai poate vorbi de o depozitare ecologică / controlată, în plus poate apare oricând pericolul incendiilor, iar investiţia nejustificată. O altă variantă de captare a biogazului este prezentată în figura 14.4. Când nu se doresc alte utilizări ale biogazului format în depozitele de deşeuri, se pot monta arzătoare la partea superioară a acestora, cum este cazul şi a depozitului de deşeuri de la Ovidiu – Constanţa (figura 14.5).

82

Fig. 14.4. Detaliu de realizare a re ţ elei de drenaj orizontal pentru captarea biogazului

Fig. 14.4. Detaliu de realizare a reţelei de drenaj orizontal pentru captarea biogazului

a re ţ elei de drenaj orizontal pentru captarea biogazului Fig. 14.5 Schema constructiv ă a

Fig. 14.5 Schema constructivă a unui arzător de biogaz

Din cauză că materialul de acoperire a depozitelor de deşeuri (argilă sau alte materiale de protecţie) nu este întotdeauna perfect etanş şi datorită

83

faptului că biogazul circulă prin eventualele crăpături datorită difuziunii şi convecţiei, au fost cazuri când gazul infiltrat în subsolurile unor clădiri din vecinătatea depozitelor vechi au explodat, aşa cum s-a întâmplat în oraşul Arlington (S.U.A.), sau în unele localităţi din Germania [6]. De regulă, la depozitele noi, aflate în exploatare sau în construcţie, se prevăd cămine de control, care pot fi aşezate vertical sau înclinat, executate din piatră spartă sau tuburi de beton, pentru controlul lixiviatului şi a gazelor emanate de deşeuri (figura 14.6), [2] sau drenajul dublu (de siguranţă) al radierului.

[2] sau drenajul dublu (de siguran ţă ) al radierului. Fig. 14.6. Schema unui c ă

Fig. 14.6. Schema unui cămin de colectare şi control

Funcţie de compoziţia deşeurilor, de umiditate, de puterea calorică a acestora, de mărimea depozitului, de metoda de depozitare, de utilajele folosite pentru compactarea deşeurilor, metanul se poate forma mai rapid sau mai lent şi într-o cantitate mai mare sau mai mică În figura 14.7. se prezintă evoluţia emisiilor gazoase de la depozitul de deşeuri menajere Chitila – sectorul I (Bucureşti). Cantitatea minimă de deşeuri ce trebuie depozitată pentru ca investiţia de recuperare şi utilizare a metanului să fie rentabilă este de 150 – 200 t/zi.

84

Fig. 14.7. Evolu ţ ia emisiilor gazoase la depozitul Chitila – Bucure ş ti (CONM

Fig. 14.7. Evoluţia emisiilor gazoase la depozitul Chitila – Bucureşti (CONM – compuşi organici nonmetanici)

Gradul de umiditate, peste 80 %, compoziţia deşeurilor, colectarea lor de-a valma şi puterea calorică mai mică de 800 kcal/kg fac nerentabilă această recuperare de biogaz. Un exemplu în acest sens este depozitul de la Glina – Bucureşti, [2].

85