Sunteți pe pagina 1din 2

LUCEAFARUL

Romantismul reprezinta curentul literar aparut in secolul in al XVIII-lea ca reactie impotriva


normelor rigide generatoare de echilibru si accentual pus pe ratiune al clasicismului, avand ca
manifest literar la nivel universal prefata dramei Cromwell a lui Victor Hugo, in care acesta afirma
ca nu exista reguli, nici modele, iar la nivel national articolul Introductie aparut in revista Dacia
literara condusa de Mihail Kogalniceanu. Printre reprezentatii acestuia se remarca in plan
international Victor Hugo, Puskin, Byron, Shelly si Goethe, iar pe plan romanesc Mihai Eminescu,
acesta din urma fiind considerat ultimul mare romantic. Poemul Luceafarul,considerat ca fiind
capodopera eminesciana, apare, pentru prima data, in 1883 in almanahul Romania juna din Viena,
iar mai apoi in revista Convorbiri literare.
O prima trasatura ce reliefeaza respectarea canoanelor romantice in poezie este data de
figura de stil preferata de romantici, antiteza angelic-demonic, ce reiese din cele doua metamorfoze
ale Luceafarului. Astfel, in cadrul primeia dintre ele, Luceafarul ia nastere din cer si din mare,
aparand, deci, in ipostaza neputnica a unui tanar voievod cu chip angelic. In contrast, la a doua
metamorfoza, ipostaza devine demonica, marturisind ca Soarele e tatal meu/ Iar noaptea-mi este
muma, conturandu-se astfel ipostaza plutonica.
O a doua caracteristica specifica romantismului prezenta in creatia lirica eminesciana este
alternanta planului terestru cu cel cosmic. Astfel, Luceafarul apartine celui din urma, in timp ce fata
de imparat este incapabila sa se elibereze de primul. Se remarca primul tablou ca marca a lumii
limitate pamantene, in care fata de imparat se adreseaza astrului fara a primii un raspuns, pe cand in
cel de-al treilea este evidentiat doar planul cosmic, relatandu-se calatoria interprinsa de fiinta
superioara omului pana la intalnirea Demiurgului, toate acestea desfasurandu-se intr-un spatiu slab
definit, exterior pamantului, cosmic.
Lirismul poemului este obiectiv, asa cum reiese din transmiterea indirecta a gandurilor si a
sentimentelor, mediata de actiune si de personaje. Criticul literar Tudor Vianu denumeste lirismul
specific acestei scrieri romantice drept lirism de masti, acesta afirmand ca in spatele fiecarui
personaj simbolic se ascunde eul liric. Astfel, purtand masca Luceafarului, acesta, exprima dorinta
omului de geniu de a cunoaste iubirea, pe cand din spatele mastii fetei de imparat se reda aspiratia
inversa, a omului de rand spre absolut. Dincolo de masca lui Catalin se ascunde barbatul subordonat
instictului, in timp ce Catalina este reprezentanta omului comun ce se implineste printr-o iubire
telurica. Demiurgul simbolizaeaza si el universalitatea si atotcunoasterea.
Titlu, in sens propriu, denumeste printr-un substantiv articulat hotarat Steaua polara, in
limbaj popular, iar in sens figurat acesta contine numele unuia dintre personajele simbolice ale
poemului, incadrat in categoria fiintelor superioare. Acesta este inlocuit, in tabloul al treilea, cu
Hyperion, singurul care ii cunoaste adevarata identitate a acestuia fiind Demiurgul.
Structura capodoperei eminesciene este data de cele 98 de caterene, in care se remarca rima
incrucisata, ritmul iambic, precum si masura fixa de 7-8 silabe. Privind din acest unghi, se remarca
caracterul liric al creatiei literare, dar aceasta manifesta si o structura secundara dramatica, prin cele
patru tablouri ce marcheaza caracterul reflexiv , critic din punct de vedere uman si al geniului. Cel deal treilea gen este si el inglobat prin cliseele compozitionale, inca din incipit, prin sintagme precum a
fost ca niciodata , specifice basmului.

Tema principala a acestei scrieri romantice este problematica geniului in raport cu iubirea, cu
lumea si cunoasterea. Se creioneaza astfel aspiratia fetei de imparat spre a deveni o fiinta superioara,
atotcunoscatoare, desi se
Una dintre secventele ce ilustreaza tema si vizunea tema si viziunea despre lume cea din
ultimele doua strofe, cand, intors din calatoria sa la demiurg, Luceafarul, gasaste pe fiinta iubita in
compania unui muritor, intrucat acesteia ii este indiferent daca este impreuna cu fiinta superioara
sau cu altcineva. Ca urmare a acestei conceptii, Luceafarul, prefera sa ramana in lumea lui, nemuritor
si fara iubire implinita.