Sunteți pe pagina 1din 7

CLASIFICAREA TIPOLOGIC SI GENEALOGIC A LIMBILOR

I.Introducere
Posibilitatea clasificrii limbilor a preocupat spiritul uman nc din cele
mai vechi timpuri. Ideea incepe s prind contur odata cu descoperirea Indiei
i a limbii sanscrite. Prima incercare in aces sens a fcut-o F. Bopp, care,
comparnd sanscrita cu greaca, latina, persana si germana, a descoperit ca
sunt nrudite.
Pentru a identifica relaiile de inrudire ntre dou sau mai multe limbi,
trebuie descoperite att elementele identice ct i cele diferite, studiindu-se
afinitatea genetic (material) dar i afinitea structural (forma). Rezult astfel
cele dou criterii principale, dup care se face clasificarea limbilor:

criteriul genealogic,

criteriul tipologic.
II. Clasificarea tipologic
Clasificarea tipologic se face in funcie de raporturie gramaticale care
se stabilesc ntre elementele limbii. Prima clasificare tipologic a fost fcut
de fraii Schlegel. Mai nti Friedrich, care a mprit limbile in:

limbi fr frexiune, dar cu adugarea unui cuvnt care sa exprime


tipurie gramaticale,

limbi fexionare propriu-zise.


Uterior fratele sau August Wilhelm aduce o completare schemei
separnd tipul izolant de tipul aglutinant. Clasificare lui August Wilhelm
Schlegel arata astfel:
1. limbi amorfe (izolante) structura gramatical este redat doar prin
structura morfologic,
2. limbi cu afixe (denumite aglutinante de Wilhelm Von Humboldt)
3. limbi flexionare.
Limbile amorfe sunt limbile in care cuvintele nu-i schimb forma, au
caracter polisemantic i de aceea reduc posibilitatea de exprimare a
populaiei. Din aceast categorie fac parte: chineza, tibetana, siameza,
birmana, vietnameza si limbie din grupul sudanez.
Limbile cu afixe (aglutinante) sunt limbi n care se folosesc afixe
ataate de radicali, dar acestea au sens i luate aparte. Carateristicul acestor
linbi este c folosesc fie doar prefixe, fie doar sufixe (limbile turcice, finougrice, japoneza).
Limbile flexionare se caracterizeaz prin capacitatea cuvintelor de a-i
schimba forma n timpul vorbirii, att in interiorul radicalului, ct si prin
adaugarea de sufixe si prefixe majoritarea limbilor indo-europene.
Fraii Schlegel au fost primii care au condiderat limbile flexionare
1

superioare, datorit posibilitilor variate de exprimare, aceste limbi


reprezentnd o etap superioar de evoluie n istoria limbilor.
August Schleicher aduce alte completri folosind distincia analiticsintetic, n care analism, reprezinta prezena unor trsturi de tip izolant n
structura unei limbi care i pstreaz specificul aglutinat sau flexionar:
1. limbi izolante,
2. limbi aglutinante:

sintetice

analitice
3. limbi flexionare:

sintetice

analitice.
Teoria lui Eduard Sapir
Teoria clasic care mprea limbile n trei categorii a strnit o serie de
critici deoarece existau limbi care nu puteau fi incadrate n nici una din
categoriie menionate.
Eduard Sapir, savant american, dezvolt trei criterii de clasificare a
limbilor, dou pornind de la structura morfologica a cuvintelor i al treilea
innd cont de conceptele exprimate de cuvintele unei limbi.
Dup gradul de sintez extensiunera mai mare sau mai mic pe care o
poate lua cuvntul:
1. limbi analitice: nu se pot exprima deloc (chineza) sau numai ntr-o
anumit msur (franceza, italiana, spaniola, engleza) diferitele
concepte n limitele aceluiai cuvnt
2. limbi sintetice: araba, sanscrita, latina, greaca
3. limbi polisintetice (incorporante dupa Humboldt) cuvntul are o
structur i mai complex.
Dup nivelul de legatur intre elementele limbii:
1. limbi izoante far legtur ntre elemetele lexicale i gramaticale,
2. limbi fuzionante ntre rdcin i afixe legtura este strns,
3. limbi aglutinate afixele apar unite de rdcin dar printr-o legtur
slab,
4. limbi simbolizante pentru exprimarea raporturilor gramaticale se
folosesc variatii ale elemetului lexical (alternane fonetice, deplasri de
accent).
Cel de-al treilea criteriu, introdus prima de Eduard Sapir n clasificare,
se refer la caracterul conceptelor, al semnificaiilor care pot fi exprimate prin
cuvnt.
n funcie de noiunile de tip gramatical respectiv lexical, exprimate
prin cuvnt vom avea:

limbi cu raporturi sintatice pure (cuvintele exprim concepte relaionare


2

pure: categoria gramatical a cazului),


limbi cu raporturi sintatice mixte (cuvintele exprima att concepte
relaionare pure ct i concrete: gen, numar)

limbi simple care nu folosesc derivate,


limbi complexe cu derivate.
Prin combinarea celor dou opoziii limbile pot fi:
limbi simple cu raporturi sintactice pure,
limbi complexe cu raporturi sintactice pure,
limbi simple cu raporturi sintactice mixte,
limbi compexe cu raporturi sintactice mixte.

III Caracteritici tipologice


1. Limbile izolante sau amorfe
Aceste limbi se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi principale:
a) invariabilitatea cuvintelor, afixele gramaticale, de obicei lipsesc,
cuvintele nu se declina si nu se conjuga.
b) in limbile amorfe nu exista elemente formale pentru a diferentia
partile de vorbire, desi sensul lor este perceput ca atare si in plan morfologic.
Cuvintele ce desemneaza obiecte, proprietati sau actiuni, din punct de vedere
structural nu se deosebesc prin nimic unele de altele.
c) Raporturile sintactice pot fi exprimate prin topica, intonatie si
cuvinte-radacini, care isi pierd in context valoarea lor de baza si capata rolul
cuvintelor auxiliare (insrtumente gramaticale prin excelenta: prepozitii sau
conjunctii).
2. Limbile aglutinante
In aceasta categorie se incadreaza majoritatea limbilor din Asia, Africa si
Oceania: limbile turcice, mongolice, tunguso-manciuriene, samoedice, bantu,
fino-ugriene, dravidiene, gruzina, japoneza, armeana de azi (care poseda insa
si unele trasaturi, specifice tipului flexionar) s.a. Ele se caracterizeaza prin
afixe lexicale si gramaticale, dar, spre deosebire de tipul flexionar, legatura
dintre morfeme nu prezinta o coeziune perfecta, de unde si numele de
aglutinante.
a) In aceste limbi, structura morfologica a cuvantului este extrem de
clara.
b) Indiferent de natura lor, morfemele se prezinta sub acelasi aspect (nu
exista flexiune interna, lipsesc alternantele). Radacina cuvantului nu se
modifica niciodata. Toate elementele sunt alipite, atasate.
c) Afixele care exprima diferite valori gramaticale se caracterizeaza
prin doua trasaturi fundamentale: fiecare afix indeplineste numai o singura
3

functiune; fiecare valoare gramaticala este exprimata intotdeauna prin unul si


acelasi afix (afixe standard).
d) Armonia vocala (sinarmonismul) reprezinta o cerinta de a
armoniza vocala afixelor cu vocala din interiorulo cuvantului.
e) Pe langa faptul ca afixele indeplinesc o singura functiune
gramaticala, limbile aglutinante se caracterizeaza, dupa cum am mai remarcat,
printr-o slaba coeziune a morfemelor (acestea se alipesc in mod mecanic la
radacina sau de alt afix);
f) Procedeele morfologice cele mai raspandite sunt sufixarea si
prefixarea. In limbile aglutinante predomina, de regula, unul dintre ele. Astfel,
in limbile turcice si fino-ugriene exista numai sufixe, in timp ce in limbile
bantu, predomina prefixele.
3. Limbile flexionare
Aceste limbi se caracterizeaza prin urmatoarele trasaturi fundamentale:
a) posibilitatea variatiei fonematice a structurii morfemelor (flexiune
interna).
b) fiecare afix poate fi purtatorul mai multor functiuni gramaticale;
c) o coeziune perfecta a morfemelor (fuzionarea lor).
Limbile flexionare se impart, la randul lor, in limbi sintetice si
analitice. Limbi sintetice prin excelenta: limbile indo-europene vechi
(sanscrita, greaca, latina, gotica, armeana veche, slava veche si altele) iar
dintre limbile indo-europene actuale: lituana, germana, rusa si unele limbi
slave (ele au insa si elemente de analitism). Limbi analitice: majoritatea
limbilor indo-europene contemporane (limbile romanice, neoindiene, engleza,
daneza, neogreaca, bulgara s.a.;trebuie spus insa ca evolutia limbii romane de
la sintetism la analitism nu este unidirectionala si absoluta, caci se observa, in
parte, si un fenomen invers, de creare a formelor sintetice).
In limbile sintetice, categoriile si roporturile gramaticale se exprima in
interiorul cuvantului, in timp ce limbile analitice recurg la mijloace externe
(cuvinte auxiliare, topica, intonatie). In limbile cu structura sintetica, cuvantul
isi mentine caracteristica sa gramaticala, chiar dacal extragem din propozitie.
De exemplu, lat. filium ne indica prin forma sa ca: a) avem in fata un
substantiv, b) la numarul singular, c) in cazul acuzativ, d) cu functia sintetica
de complement direct. In limbile analitice insa, cuvantul, scos din propozitie,
are numai valoare lexicala, posibilitatea de a numi (functia denominativa).
De exemplu, in engleza round "cerc" , considerat in afara propozitiei, are
numai valoare lexicala, fara indicatii de natura gramaticala.
Structura analitica este mai raspandita in paradigma numelui (vezi, de
exemplu, franceza, engleza, bulgara, persana noua etc.). In sistemul verbal,
insa, alaturi de constructii analitice, gasim si o bogata varietate de forme
sintetice, utilizate pentru desemnarea categoriilor gramaticale proprii acestei
parti de vorbire (timpul, modul s.a.). Elementele sintetice apar si in cadrul
derivarii folosite in limbile analitice.
4

Limbile polisintetice (incorporante).


Particularitatile acestui tip morfologic consta in aceea ca diferitele obiecte ale
actiunii (direct, indirect) precum si circumstantialele nu sunt exprimate prin
parti secundare de propozitie ci prin diferite afixe care intra in cpomponenta
formei verbale ce serveste de predicat in propozitie. Uneori in componenta
predicatului se inlcude si subiectul. Putem spune, astfel, ca in limbile
polisintetice cuvantul corespunde unei intregi propozitii din alte limbi.
Din limbile polisintetice fac parte multe limbi ale indienilor din America,
unele limbi africane si limbile unor popoare din Asia.
IV.

Clasificarea genealogic

Prima ncercare de clasificare genealogic a fost fcut de Scaliger in


secoul al XVI-lea, n lucrarea sa Ditriba de Europaeorum Linguis, el arat c
sunt 11 limbi de baz. Dar pentru o bun clasificare genealogic, limbile
trebuie descrise stiinific.
Limbile nrudite care provin dintr-un izvor comun, i care au mo tenit
de la limba mam, o serie de trsturi gramaticale si lexicale, formeaza o
familie de limbi.
Abia la jumatatea secolului al XIX-lea, Schlucher, este cel care
realizeaz o clasificare genealogic mai elaborat formulnt teoria arborelui
genealogic, pentru a explica cum au evoluat limbile europene. Dupa prerea
lui, limba indo-european s-a scindat a inceput n dou ramuri:
1. slavo-germana care ulterior a evoluat in germana i slavo-lituana,
2. ario-greco-italo-celtic, care s-a scindat in arian (indian si iranian) i
greco-italo-celtic care s-a scindat din nou n greac si albanez,
respectiv in italo-celtic.
Consideraii ale teoriei lui Sapir
Teoria lui Sapir a ntmpinat varietate de critici:

Schmidt considera c fiecare limb este nrudit mai mult cu limbile


nvecinate geografic,

Trubetkoi este de prere c orice clasificare genealogic trebuie s fie si


tipologic, innd cont i de structura gramaticala comuna,

Marr rstoarn arborele genealogic afirmnd c s-a pecat de la o


multitudine de limbi care cu vremea s-au apropiat devenind nrudite,

Bonfante susine c n limb totul se poate mprumuta, ajungndu-se la


un amestec de limbi mixte.
O clasificare genealogic precis este foarte dificil, de aceea necesita,
folosirea unor metode stiinifice:

analiza distributiv folosit pentru determinarea compozitiei


etimologice a vocabularului,
5

metoda diagnosticului diferentiat folosit pentru clasificarea treptelor


de nrudire si pentru stabilirea tipului de limbaj din interiorul unei
familii.
Pentru o clasificare genealogic ct mai precis, n afara termenilor de
familie, se folosesc termenii: ramur, grup, subgrup.

Familii de limbi

Limbile lumii se mpart n urmtoarele familii:


familia limbii indo-europene este singura familie raspndit pe toate
continentele, limbile ei sunt vorbite de jumatate de populaia gobului.
Aceasta familie cuprinde ramurile:
ramura indo-iranian,
ramura romanic: francez, portughez, galician, spaniol, catalan,
provensal, italian, sard, roman, retroroman,
ramura celtic: galica, galeza, bretona, irlandeza i scoiana
ramura germanic: grupul nordic (islandez, norvegian, suedez,
danez, feroez) i grupul occidental (englez, olandez, german)
ramura slav: grupul baltic (leton, lituanian), grupul occidental (ceh,
slovac, polonez), grupul orienta (rus, belorusa, ucrainian), grupu
meridional (slovena, srbo-croata, bulgara si slavona)
armeana,
albaneza
greaca
familia uralic este format din:
ramura fino-ugric (finlandeza, estona, lapona, maghiara),
ramura turcic (turc, ttar, baskir, uzbeka)
ramura mongolic (mongola)
coreana
japoneza
eschimosa
familia limbilor semito-hamitice se ntind n peninsula arabic i n
rile care o nconjoar la nord, este reprezentat de:
ramura semit
ramura arab (arab, irakiana, sirian, egiptean, maltez, libian,
tunisian, alegrian, marocan)
ramura hamitic
ramura egiptean
ramura libico-berber
ramura cusitic (somaleza)
familia limbilor chino-tibetane are
ramuta tai-chinez
ramura tibeto-birman (tibetana, brimana)
6

familia limbilor caucaziene impreun cu basca formeaza familia


limbilor ibero-caucaziene imprite n:

ramura de vest

ramura de sud (gruzina, georgiana)

ramura de est

famiia limbilor dravidiene este formata din limbi vorbite n sudul i


sud-estu Indiei

familia limbilor munda

familia limbilor ainu

familia limbilor monkhmer.


Alte limbi sunt grupate geografic, deoarece nu s-a stabilit nrudirea
genealogic. Acestea sunt limbile amerindiene si negroafricane (bantu,
boimai, hotenote).

Concluzii
Clasificarea limbilor este dificil, deoarece multe limbi au o istorie
scris relativ scurt. Clasificarea tipografic a limbilor are un caracter relativ,
categoriile din cadrul ei au caracter ideal, dar o limb real poate fi mai mult
sau mai puin izolanta, mai mut sau mai puin aglutinant, analitic n raport
cu o anumit limb, dar sintetic n raport cu alta.
Clasificrile genealogice au un caracter absolut, o limba nu poate fi
dect indo-europeana sau non-indo-european, uralica sau non-uralic. De
asemena pe parculsul istoriei o limb ii poate schimba structura i s devin
din aglutinant flexionara, dar ea va rme indo-european, fino-ugrica, etc.
Clasificarea genealogic fiind istoricp este mai important deoarece
ofea o imagine de ansamblu asupra procesului de evolutie al limbilor.