INTRODUCERE

Una din minunatele probleme ale gandirii patristice este teoria Logosului la Sfantul lustin
Martirul si Filosoful. Originalitatea exceptionala si chipul magistral in care primul filosof
patristic introduce Logosul in gandirea crestina indica de la inceput drumul de victorie si
glorie al acestei gandiri.
Logosul e o notiune, o idee si o putere pe care Sf. lustin le-a gasit deja existente. Existente
in doctrina evanghelica, in cugetarea filoniana si in filosofia greaca. S-au emis numeroase
ipoteze in legatura cu geneza Logosului la autorul nostru. Omitand discutiile contradictorii si
fastidioase, precizaam de la inceput ca isvorul problemei pusa de Sf. lustin nu sta nici in filosofia
stoica, nici in invatatura lui Filo, ci in Evanghelia dupa loan. Filosoful din Flavia Neapolis a
1
Palestinei nu fusese nici stoic si nici stoicizant in sensul exact al cuvantului 2. Spre a evita
totusi o seama de nedumeriri, sa examinam cateva texte stoice capitale asupra Logosului.
In stoicism, termenul Logos are — ca de altfel in filosofia lui Heraclit sau in cea crestina —
mai multe intelesuri: cuvant, cauza, ratiune, notiune, discurs, cultura, divinitate3 . Ce este
Logosul stoic ca divinitate ? El este agentul creator al lumii din materie: «Iar cel ce creeaza
este Logosul-Dumnezeu inerent materiei. Acesta subzistand invizibil in intreaga materie, le
creeaza pe fiecare » 4. Logosul-Dumnezeu stoic este, deci, o putere creatoare, inzestrata cu
atributul actului creatiei, dar el nu e o forta supranaturala, personala si independenta, ci e
ceva imanent si permanent materiei, pe care o ordona si din care creeaza cosmosul, dar din
care nu poate iesi si de care nu se poate separa. «Logosul inerent misca materia si-i da forme
»5. Aceasta inerenta e o dependenta totala a Logosului fata de materie. Fara aceasta din urma,
Logosul insusi este inexistent. Stoicii nu spun nicaieri ca Logosul lor a preexistat materiei sau

1
Sf. lustin Martirul si Filosoful, Dialogul cu ludeul Tryphon, 2, Migne, P. G. VI, col. 477 A.
2
Credem ca nici de circumstanta, asa cum afirma Aime Puech, Les apologistes grecs du Il-e siecle de
notre he, Paris, Librairie Hachette et C-ie, 1912, pp. 62, nota i, 73, nota i.

3
Olof Gigon, Untersuchungen nu Heraklit, Leipzig, Dieterich'sche VerlagsbuchhandJung, 1935, pp. 18
—19; loannes ab Arnim, Stoicorum veterum fragmenta, Indices, de M. Adler, Leipzig, B.G. Teubner, 1924,
pp. 90—93. FiJoIogu eleni tardivi atribuiau acestui termen II sensuri; cf. Thesaurus graecae linguae.
Vol. V, coj. 363 sqq., Paris, F. D,;dot, 1842—1846.
4
Diogene Laertul, VII, 134,in Stoicorum veterum fragmenta, collegit loannes ab Arnim, Leipzig, B.G.
Teubner, vol. I, 1905, Nr. 85, p. 24, r. 7 sqq.
5
Plutarch, De comm. not. cp. 34, p. 1076 c, In Stoicorum veterum fragmenta, vol. II, 1903, Nr. 1168, p.
335, r. 25—26.

1
ca a operat ceva in afara acesteia. Ei il identifica cateodata cu destinul, cu providenta sau cu
Zeus6, dar elementele acestei identificari sunt simple garnituri literare intrand in procedeele
sincretiste ale stoicismului tardiv. Logosul este asa de unit cu materia, incat nu numai ca nu
se poate separa de aceasta, dar substanta, entitatea iui insasi este materiala, corporala: «
Logosul Iui Dumnezeu, care se coboara pana la oameni si pana la cele mai mici elemente, nu e
altceva decat un duh corporal » 7.
Este evident ca o asemenea doctrina despre Logos nu putea ispiti pe un om ca lustin
care cauta certitudini absolute.

LOGOSUL SPERMATIKOS

8
Marea varietate de sens pe care termenul Logos; o prezinta in limba greaca profana a
trecut si in greaca crestina, unde aceasta notiune a fost adaptata noilor continuturi si sensuri ale
filosofiei si religiei intemeiate de Mantuitorul lisus Hristos. Deja in filosofia stoica, unde
substantivul Logos si derivatele lui aveau o utilizare deosebit de bogata si de precisa, sensul
9
acestui cuvant se multiplicase si se subtilizase in chip ingrijorator . Aceasta multiplicare de
sens, datorita bogatiei si varietatii culturii grecesti, merge in mod ascendent citre sfarsitul
epocei elenistice si romane, in care notiunile despre supranatural, despre natura, despre materie,
despre om, despre suflet, despre lume si despre diferiti mijlocitori intre aceasta din urma si
divinitate se inmultisera si se amplificasera cu elemente orientale, magice, mistagogice,
apocaliptice si retorice. Nenumarati comentatori si predicatori mareau confuzia acestor
notiuni spre avantajul superstitiilor intelectuale si religioase. In crestinism, acelasi vehicul al
limbii si spiritualitatii elene, acelasi logos indeplinea un numar mai mare de oficii
6
Plutarch, De stoic, repugn., cp. 34, p. 1049 sq.. in Stoicorum veterum fragmenta, II, No. 937, p.
269, r. 13 sqq.

7
Origen, Contra Celsum, VI, 7, vol. II, p. 141, 6, Kcetschau, in Stoicorum veterum fragmenta, II, Nr.
1051, p. 310, r. 24—25.

8
Emile Boisacq, Dictionnaire etymologique de la langue grecque, III-e ed., Heidelberg, Paris, 1938, p.
563.
9
Joannes ab Arnim, Stoicorum veterum fragmenta, Indices, sub voce.

2
ca in paganism. Ca in acesta din urma, el exprima in primul rand cuvantul, instrument
al vorbirii propriu zise, dar mai ales al predicei si al propagandei evanghelice. Logos
insemna, apoi, in domeniul filosofic, notiune, ratiune, judecata, argument. In fine, Logos este,
in literatura greaca crestina, o realitate supranaturala, o entitate covarsitoare, care genereaza
totul, o putere ontologica, isvor al intregului real. Acest Logos crestin nu este numai Ratiunea
suprema ca in anumite sisteme de filosofie, ultimul Pentru ca, ci Dumnezeu insusi,
expresie a existentii prin excelenta. Logosul crestin nu este o categorie filosofica sau
teologica oarecare, un instrument formal de gandire, ci plenitudinea realului, a
adevarului. Logosul spermatikos este Logosul fragmentar care a pregatit lumea
precrestina pentru primirea Mintuitorului lisus Hristos.
Sfantul lustin Martirul si Filosoful prezinta intai un Logos formal sub felurite aspecte.
Este ratiunea sau judecata practica pe care, in orice conditiuni, un om cu mintea sanatoasa,
cu atat mai mult un pios sau un filosof, trebue sa o respecte 10. Acest Logos este cateodata
insotit de un determinativ care precizeaza sensul respectiv.Sf. lustin, cere ca iubitorul de
adevar sa nu urmeze acelora care fac sau invata nedreptati, ci el trebue sa spuna si sa faca
dreptatea, chiar daca ar fi amenintat cu moartea11. Este faimosul Logos cu care a lucrat si pe
care 1-a aparat din rasputeri Socrat 12. Este Logosul inteleptilor, care lupta pentru
dreptate si adevar, este ratiunea sanatoasa al intelepciunii profane precrestine dar si
postcrestine care activeaza in cei necrestinati inca13 . E vorba de un Logos juridic care trebue
14
sa cerceteze cu atentie si precizie invinuirile aduse acuzatilor . Socrat n-a putut lucra
impotriva demonilor decat cu ajutorul lui Dumnezeu si anume al Logosului existential. In
alta parte, Sf. lustin declara ca Sfanta Treime e adorata cu Logosul si cu adevarul 15, in sensul
ca inchinatorii crestini nu pot avea aderenta la cele trei ipostaze ale dumnezeirii decat prin
elementele divine logistic si existential care sunt in om.
Termenul Logos, cand cu sens formal de ratiune sau judecata, cand cu sens oscilatoriu

10
Sf. lustin Mart. si Filosof., Apologia 1,2, i; 3, 4; 5. 3; 6,2 etc.

11
Idem, op. cit., I, 2, i.
12
Platon, Apologia lui Socrat, 28 b; Idem, Criton, 46 b ed. loannes Burnet, Oxford, 1905, Jn Scriptorum
classicorum biblio-theca oxoniensis.
13
Sf. lustin Martirul, si Filosoful., Apologia II, 8, in aceeasi editie si colectie ca prima Apologie.
14
G. Rauschen. ed. la Aoplogia I, 2, i, p. 10, n. i.
15
Sf. lustin Mart, si Filosof., Apologia I, 2, 3.

3
intre forma pura ratio-nala si continut supranatural, lasa loc puterii divine care e Logosul
propriu zis in teoria Sfintului lustin. Acest Logos e Fiul lui Dumnezeu, singurul Fiu numit
in chip propriu; Logosul preexista creaturilor, exista in unire cu Dumnezeu si este Fiul
Acestuia. El a fost numit Logos, pentruca la inceput Dumnezeu a intemeiat si a oranduit
totul prin El 16 . A fost numit Hristos pentru ca a fost uns si pentru ca Dumnezeu a
orinduit totul prin El 17 . Dar acest nume nu are un sens inteligibil, dupa cum denumirea
de Dumnezeu nu este un nume, ci un con cept 18 innascut naturii omenesti pentru un
lucru cu neputinta de explicat 19. Numele de Hristos si acela de Logos sunt, dupa Sf. lustin,
termeni improprii pentru Mantuitorul, dupa cum Tatalui tuturor nu se poate da un
nume, ca unuia care este nenascut; cel care primeste un nume presupune, in mod
necesar, existenta cuiva mai batran care da acest nume. Notiunile de Tata, Dumnezeu,
Intemeietor, Domn si Stapan nu sunt nume propriu zise, ci adjective, calificative, iesite din
binefacerile si faptele lui 20. Autorul nostru face exceptie pentru numele de lisus care
inseamna om si mintuitor 21 .
In Dialogul cu ludeul Tryphon, lustin da lamuriri mai ample asupra originii, naturii si
raporturilor Logosului cu Dumnezeu: « Dumnezeu a nascut din El insusi, in principiu
inaintea tuturor creaturilor, o anumita Putere rationala, numita de catre Duhul Sfant
cand Slava a Domnului, cand Fiu, cand Intelepciune, cand Inger, Dumnezeu, cand
Domn si Logos. . . El poarta toate aceste nume pentru ca e in serviciul planurilor si
de asemeni pentru ca a fost nascut din Tata prin vointa. Noi vedem ca anumite lucruri
se intampla printre noi la fel: rostind un cuvant, noi nastem un cuvant ; totusi nu e o
impartire si nici o micsorare a cuvintului care e in noi prin faptul ca-1 rostim. In acelasi fel
vedem cum dintr-un foc ia nastere un alt foc. Totusi, cel din care se aprinde n-a pierdut
nimic; el ramane acelasi, iar acela pe care il aprinde subzista si straluceste fara sa stirbeasca
pe cel din care s-a aprins.
Iustin infatiseaza deci Logosul ca pe o putere ratio nala nascuta din Tatal, ca chintezenta

16
Idem, op. cit., II, 5,3
17
Idem, Ibidem, loc. cit.
18
Cuvantul doxa nu poate fi redat prin « parere », ci prin concept, notiune
19
Sf. lustin Mart, si Filosof., Apologia II, 5,3.

20
Idem, Ibidem, II, 5,- r , 2.
21
Sf lustin Mart. si Filosof., Ibidem, II, 5, 4

4
 a Ratiunii supreme. Dar alaturi de aceasta explicatie filosofico-etimologica a Logosului ca
Ratiune, autorul nostru mai propune una: aceea a Logosului-Cuvant: « Ei i1 numesc Logos,
22
pentru ca El aduce oamenilor cuvantul Tatalui» . Aceasta dubla explicatie etimologico-
filosofica a Logosului va fi adoptata de ceilalti apologeti. Tatian Asirianul face din
Logos principiul si creatorul lumii 23 . Pentru Athena-gora, Fiul lui Dumnezeu este
Logosul lui Dumnezeu in idee si in energie. Toata creatura e facuta din El si prin El.
Fiul lui Dumnezeu este inteligenta si Logosul –Tatalui 24.

LOGOSUL TOTAL

La vremea hotarata de Dumnezeu, Logosul spermatikos a cedat locul Logosului total. Acest
Logos total este lisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu si Mantuitorul lumii. El este Dumnezeu si
om. Sublimul invataturii crestine fata de tot restul stiintei omenesti consta in aceea ca Logosul
total Hristos, care a venit in lume pentru noi, s-a facut si trup si logos si suflet 25. Aceasta
plenitudine a epifaniei Logosului divin este unica in istoria religiilor si a gandirii umane: nicio
divinitate si niciun principiu meta-fizic precrestin sau postcrestin nu si-au manifestat realitatea
printr-o intrupare omeneasca in istorie. Numai in crestinism Dumnezeu-Logosul coboara din
metafizic in fizic nu spre a se altera sau imputina, ci spre a trans-figura natura si pe om
facandu-i asemenea Lui. Cand Sf. lustin spune ca Hristos s-a facut trup, suflet si Logos pentru
noi, el intelege ca Logosul a luat trup si suflet omenesc, avand a realiza astfel planul economiei
mantuirii. Expresia « s-a facut Logos » este improprie, si ea nu poate insemna, in niciun caz, ca
lisus Hristos s-a facut Logos de abia sau numai in momentul intruparii. Hristos a fost Logos din
veac, fiind coetern si consubstantial cu Dumnezeu, desi stilul lui Iustin oscileaza cateodata in
aceasta privinta. Mentionarea Logosului printre celelalte elemente ale intruparii nu
inseamna crearea lui odata cu acestea, ci prezenta si legatura indisolubila a supranaturalului
cu omenescul si naturalul in persoana istorica a lui lisus Hristos. Numai aceasta prezenta si

22
Idem, op. cit., 138, Migne, P. G. VI, col. 776 A, trad. J. Riviere, op. cit., p. 184.
23
Tatian Asirianul, Discurs cdtre Greet, 5, ed. Ed. Schwartz, in Texte und Untersuchungen zur Geschichte der
altchristlichen Literatur von O. Gebhardt u. A. Harnack, IV, i, Leipzig, J. C. Hinrich'sche Buchhandlung, 1888;
Aime' Puech, Recherches sur le Discours aux Grecs de Tatien, suivies d'une traduction fran9aise du Discours
avec notes (Universite de Paris, Bibliotheque de la Faculte des Lettres, XVII), Paris, Felix Alcan, 1903, pp. 58,
115.
24
Athenagora in Texte und Untersuchungen sur Geschichte der altchr. Lit., IV, z, Leipzig, 1891; J. Riviere, op.
cit,, p. 186.
25
Sf. lustin Mart. si Filosof., Apologia, II, 10, 1.

5
aceasta legatura fac din lisus Hristos un Mantuitor. Lo gosul are, deci, o dubla istorie: una
care precede intruparea si alta care incepe cu nasterea lui lisus Hristos.

Istoria cereasca precrestina a Logosului este pina la un punct identica cu istoria lui
Dumnezeu insusi. Am vazut mai sus intinderea si sensul activitatii Logosului spermatikos in
lumea precrestina. Aceasta activitate exprima numai un fragment din istoria si puterea
Logosului total. Logosul total exista inaintea crearii lumii si deci inaintea operii sale
precrestine, prin lucrarea semintelor. « Logosul, care e in fiecare, era si este 26 . Acest «era»,
nedeterminat in timp, aseaza existenta Logosului in eternitatea trecuta si viitoare. Logosul
nelimitat in timp nu e limitat nici in materie. Prezent in fiecare din noi prin semintele
sale, El n-a fost si nu este in niciun chip determinat de vasul uman care-1 poarta. lustin este
limpede in aceasta privinta: «Pentru ca Logosul este puterea Tatalui inefabil, nu vasul
ratiunii umane »27.

Putere care este coeterna cu Cel ce o poseda. Puterea lui Dumnezeu nu are un inceput in
timp, pentru ca atributele esentiale si principale ale supranaturalului sunt atotputernicia si
eternitatea. Fara aceste doua insusiri, supranaturalul nu e supranatural. « La inceput,
inaintea tuturor creaturilor, Dumnezeu a nascut din El insusi o Putere rationala, care e
numita si Gloria Domnului de catre Duhul Sfant, pe urma cand Fiu, cand Intelepciune,
cand Inger, cand Dumnezeu, cand Domn si Logos; cateodata El se numeste pe El insusi
Capetenie suprema 28 si se arata in chip de om lui lisus fiul lui Navi. El are toate aceste
denumiri prin faptul ca slujeste vointii Tatalui si ca s-a nascut din vointa Tatalui 29 .
Logosul s-a nascut din sau prin vointa si puterea Tatalui 30 . lesit din vointa si puterea
Tatalui, El insusi o «Putere rationala », Logosul este Dumnezeu intreg si nealterat.
Logosul «este deodata cu Dumnezeu » 31 si «Dumnezeu insusi 32 ». Felul nasterii
Logosului din Tatal — cuvint din cuvant si foc din foc — arata ca acest Logos este

26
Sf. lustin Mart, si Filosof., Apologia II, 10, 8.
27
Idem, op. cit., II, 10, 8
28
Arhistatigos
29
Sublinierea ne apartine
30
Idem, Dialogul cu ludeul Tryphon, 61, Migne, P. G. VI, col. 613 C, Ibidem, too, Migne, P. G. VI, col
709.
31
Idem, Apologia II, 5, 3.
32
Idem, Dialogul cu ludeul Tryphon, 48, Migne, P. G. VI, col. 580 B; Idem, Apologia I, 63, 15.

6
consubstantial cu Dumnezeu, deci egal Lui. E adevarat ca termenul de consubstantial nu e
inca intrebuintat, dar ideea e prezenta. Aceasta idee va avea enorm de luptat pana sa ajunga
a fi formulata la sinodul I ecumenic.

CONCLUZII

Teoria Logosului este una dintre cele mai originale creatiuni ale gandirii crestine din
secolul II si cea mai frumoasa floare a cugetarii Sfantului lustin Martirul si Filosoful. Cu
radacinile adanc infipte in doctrina evanghelica, teoria Logosului e un act de indrazneala in
fata filosofiei grecesti si mai ales in fata teologiei iudaismului national si elenizat.
S-a spus si se repeta pana la exasperare ca lustin ope-reaza in teoria lui cu elemente fie
stoice, fie mai ales filoniene 33. S-a zis chiar ca lustin este Filo al creftinis mului34. Aceasta
ipoteza a dependenti Logosului crestin de Logosul filonian, neacceptata deja de multa
vreme35, continua sa incalzeasca o seama de anumti intelectuali a caror pregatire schioapa
filosofica si teologica consta din ecouri vagi si fragmentare ale stiintei veacului al
nouasprezecelea. Asemanarile de idei si de forme intre doua sau mai multe religii sau
sisteme de gandire nu implica totdeauna si in mod obligator nici origina comuna, nici
influence reciproce. Influenta cere prezenta anumitor conditiuni, fara de care orice ipoteza
e in vant. Nu s-a stabilit inca de nimeni si nu se poate deduce de nicairi ca Sf. lustin a
citit pe Filo. Este cu neputinta ca autorul nostru sa nu fi mentionat pe filosoful iudeu
din Alexandria, daca 1-ar fi citit sau daca ar fi stiut ca o ideie sau un detaliu pe care le
dezbate el sunt ale aceluia sau sunt impartasite si de acela. lustin citeaza totdeauna
autorii pe care-i foloseste fie din lectura fie din circulatia comuna a anumitor principii. In
aceasta privinta el este de o probitate si de o scrupulozitate aproape unice pentru vremea
lui. In al doilea rand, lustin, care exploateaza asa de mult teologia Vechiului Testament
pentru teoria Logosului, n-ar fi omis in ruptul capului numele unui practicant asa de
ilustru al acestui Vechiu Testament, daca el 1-ar fi putut folosi pentru elementele strict
filosofice ale teoriei sale, elemente pe care le cauta cu atata ardoare la Greci. Probitatea lui
intelectuala nu i-ar fi ingaduit sa taca nici daca — dupa alta ipoteza — el ar fi cunoscut
teoria Logosului spermatikos prin intermediu iudaic 36. lustin avea izvoare directe si
33
Anathon Aall, op. tit., p. 281.
34
Idem, op. cit., p. 277: « Justin ist gewissermassen der Philo des Christentums ».
35
Aime Puech, Les apologistes grecs du H-e siecle de notre ere, p. no, n. i.
36
Pentru problema raporturilor dintre filosofia lui Fito si Logosul ioanic, cf. Pr. Sofron Vlad, Prologul
Evangheliei a patrn,. p. 90 sqq $i in deosebi pp. 107—112

7
puternice pe care le consulta si le medita zilnic si pe care noi le-am mentionat mai sus.

Logosul spermatikos prezinta eforturile spirituale ale omenirii precrestine ca pe un

fragment din marea lumina si fericire a Logosului total. Cu o putere rara de creatie, lustin
elimina, alege, claseaza si armonizeaza o seama din ideile si evenimentele capitale ale
lumii antice, pe care le infatiseaza ca opere iesite din lucrarea Logosului fragmentar. E
adevarat ca autorul nostru ar fi putut mentiona mai multe si mai variate idei si
evenimente, mai multi filosofi si mai multe creatii spirituale — in deosebi din domeniul
artei —, ar fi putut cita mai exact textele din autorii profani, ar fi putut evita anumite
contradictii si anumite interpretari. Cu toate acestea, mate rialul operativ este
interpretat cu o probitate si cu o adancime rara. Materialul filosofic, istoric, literar este
prelucrat si gandit cu si intr-o unitate severa care apropie si topeste intr-o sinteza noua si
armonioasa atatea elemente in aparenta disparate. Impunand elementelor asa de variate
ale teoriei sale o unitate masiva, lustin reuseste sa degajeze un numar de principii
spirituale comune intregei umanitati. Numai sub semnul acestei unitati, patronata de Logos,
el descopera afinitati, asemanari si unele identitati intre creatiile spirituale ale Elenilor si ale
Ebreilor. Nici Elenii nu s-ar fi putut recunoaste vreo-data in Ebrei si nici Ebreii in Eleni,
nici macar in eel mai infinitesimal atom de spiritualitate. Inteleptii eleni si profetii ebrei
cred intr-un singur Dumnezeu, admit nemurirea sufletului si recomanda sublime principii de
morala pentruca si in unii si in altii lucreaza acelasi Logos. Este meritul nepieritor al
Sfantului lustin de a fi stiut sa aleaga din istoria spirituala a umanitati cel mai frumos si
eel mai expresiv exemplu de lucrare a Logosului: personalitatea uriasa a lui Socrat. In
vestitul intelept atenian culmineaza nu numai lumina cunoasterii umane precrestine, dar si
un zel apostolic unic pentru aceasta cunoastere; ca sa incunune pentru eternitate
cunoasterea si apostolatul sau, Socrat le pecetlueste cu jertfa vietii sale ca un Hristos
anticipativ. Sf. lustin a lansat formula vestita ca toti precrestinii cari au trait conform
Logosului sunt crestini cu anticipate. Este iarasi meritul lui lustin de a fi cimentat
unitatea spirituala a umanitatii si pe aceea a teoriei sale cu o seama de elemente ale
filosofiei platonice. In fine, prin teoria Logosului spermatikos, lustin uneste si
armonizeaza omenirea precrestina cu cea crestina.
Logosul total este si ca ideie si ca expresie, in filosofia patristica, creatia lui lustin. E
greu sa precizam daca, in mintea autorului nostru, Logosul total a provocat ideia
Logosului spermatikos, sau vice-versa. lustin nu ne da niciun detaliu in aceasta
privinta. Totusi, daca tinem seama ca numai de pe piscul Logosului total se poate avea

8
perspectiva clara a lumii precrestine, este cu totul probabil ca geneza ideei Logosului
spermatikos sta in ideea si mai ales in realitatea Logosului total.
Logosul total este epifania integral a divinitatii in rolul ei de Invatator, de Pilduitor
si de Mantuitor. Prin eforturi filosofice cari nu vor putea fi niciodata destul de
pretuite, lustin a demonstrat lumii culte a antichitatii ca persoana istorica a lui lisus
Hristos din Nazaret este intruparea Logosului divin. Combatand pe rationalisti si pe eretici,
el sustine ca numai prin intruparea si inomenirea Sa, Logosul s-a realizat pe Sine pentru
rolul sau total si decisiv, acela de Mantuitor, ca aceasta realizare in natura si in istorie nu
este o ofensa pentru divinitatea din El, ci semnul dragostei pe care ne-o poarta si prilej
de desavarsire pentru rioi. Logosul total, ca plenitudine metafizica si istorica a lui
Dumnezeu, s-a jertfit pentru izbavirea lumii din intunerecul pacatului, al ignorantei si al
mortii. Cunoas,terea fragmentara adusa de Logosul spermatikos e transformata in
cunoastere totala, dar aceasta cunoastere nu aduce mantuirea daca nu e intovarasita sau
urmata de faptele sublime ale per-fectiunii. Logosul total e continuu in mijiocul nostru in
Sfanta Euharistie. Prin aceasta El continua sa fie in lume pina la sfarsitul veacurilor.

BIBLIOGRAFIE

9
[1] Pr. Ioan G.Coman, Teoria Logosului in Apologiile Sfantului Martirul
si Filosoful, Bucuresti, M.O., Imprimeria Nationala, 1942.
[2] Origen, Contra-celsum, VI, 7, vol II, p 141, 6,Koetschau, in
Stoicorum veterum fragmenta, II, nr. 1051, p. 310, r. 24-25.
[3] Diogene Laertul, VII,136, in Stoicorum veterum fragmenta, II,
nr. 580, p. 180,r.2.
[4] Emile Boisacq, Dictionnaire etymologique de la langue grecque, III-e
Ed, Heidelberg, Paris, 1938, p. 563.
[5] Aime Puech, Les apologistes grecs du II-e siecle de notre ere, Paris,
Librairie et C-ie, 1912, p. 317.

10