Sunteți pe pagina 1din 2

LUCIAN BLAGA - GORUNUL

Poezia intitulata „Gorunul", de Lucian Blaga, a fost comparata cu balada pastorala


„Miorita", cu elegia filozofica „Mai am un singur dor", de M. Eminescu si cu poezia
„Duhovniceasca", de T. Arghezi, toate avand ca tema presentimentul mortii.
h9d683hx72dzd

Inspirata din filonul bogat al creatiei populare, „Gorunul" exprima ideea filozofica
blagiana potrivit careia murim putin cate putin din clipa in care ne-am nascut. in aceste
conditii, viata este „marea trecere" spre moarte, iar „ceasornicul" timpului ne masoara
„destramarea".
Strofa I este alcatuita din cinci versuri:
"in limpezi departari aud din pieptul unui turn
cum bate ca o inima un clopot
si-n zvonuri dulci
imi pare
ca stropi de liniste imi curg prin vine, nu de sange."
Aflat la poalele unui gorun si coplesit de o liniste aproape materiala, poetul mediteaza
asupra destinului omului in Univers.
Tabloul este de o transparenta opalina, folosirea formei nearticulate a primului epitet
(..limpezi departari") largindu-i limitele pana Ia marginea zarii.
In acest cadru, ideea mortii este sugerata in comparatia din versul al doilea, in care
clopotul (care ar putea vesti moartea cuiva) este alaturat inimii (organul care intretine
viata).
O sumara cercetare a sintaxei poetice releva, in primul vers, antepunerea atributului
adjectival („limpezi"), fapt care-i confera acestuia un accent deosebit: atmosfera se
imaterializeaza, iar glasul clopotului capata o rezonanta adanca, religioasa aproape. De
aici, supozitia ca nemiscarea s-ar putea datora pacii eterne care urmeaza mortii.
Senzatia auditiva (reliefata prin verbul „bate" la indicativ prezent) se dilata, devenind una
dintre dominantele textului; ascultand clopotul, poetul are presentimentul mortii care a si
inceput sa-i inunde fiinta, de parca stropilor de sange le-ar fi luat locul „stropi de liniste".
In ultimul vers al strofei, se evidentiaza cuvantul „liniste" - singurul alcatuit din trei
silabe, in raport cu ceilalti zece termeni (mono si bisilabici).
Strofa a doua se constituie in jurul imaginii gorunului:
„ Gorunule din margine de codru,
de ce ma-nvinge
cu aripi moi atata pace,
cand zac in umbra ta
si ma dezmierzi cu frunza-ti jucausa? "
Asezat la marginea codrului, gorunul aduce, prin singuratate, o nota de melancolie, iar
prin asezare - ideea unei posi bile morti, intrucat taierea padurii ar putea incepe chiar cu
el.
Legat de acest arbore prin destinul comun, poetul i se adreseaza cu dragoste si chiar cu
duiosie, dar interogatiile lui sunt profunde si fara raspuns.
La poalele gorunului, poetul este coplesit („ma-nvinge") de liniste, isi uita fiinta concreta
(„zac") si percepe intens presimtirea mortii. Metafora aripilor moi ar putea sugera o
desprindere de pamant, iar timpul pare a se fi oprit.
Ultima parte a poeziei amplifica aceasta presimtire: poate ca, din trunchiul acestui gorun,
i se va ciopli sicriul omului aflat la poalele lui, unindu-i in eternitate.
Repetarea substantivului „sicriu" (insotit de posesivul „meu") adanceste trairea dramatica
a eului liric; acumularea („cu fiecare clipa care trece") sugereaza, si ea, curgerea continua
a vietii in moarte. La randul ei, moartea curge in viata („ascult cum creste-n trupul tau
sicriul"), intr-o ingemanare eterna.
Trairea intensa a presentimentului mortii impune folosirea indicativului prezent pentru
mai toate verbele. Exceptie fac doar „ vor ciopli" si „ voi gusta ", cel dintai fixand
actiunea intr-un timp nedeterminat, celalalt sugerand perceperea in minuscule fractiuni a
linistii eterne.
In toata poezia, adjectivul posesiv este utilizat numai la persoana intai si a doua singular
si determina substantivele care fac parte din campurile lexicale ale arhisemelor „viata" si
„ moartea ".
In concluzie: exprimand ideea filozofica a curgerii continue a vietii in moarte si reliefand
tristetea nascuta din aceasta constiinta, „Gorunul" este o elegie filozofica.
Elegia este o specie a liricii culte (corespunzatoare bocetului din creatia populara), in care
poetul isi exprima sentimentele de durere, de tristete, de melancolie sau de regre