Sunteți pe pagina 1din 19

SISTEMUL SANITAR IN ROMANIA

Sfarsitul anului 1989 a gasit Romania intr-o profunda criza economica, sociala si
sanitara. Starea de sanatate a populatiei era submediocra, serviciile medicale
subfinantate, lipseau factorii de motivatie a personalului, eficienta interna a
sistemului era slaba. Schimbarea politica violenta din decembrie 1989 a avut
drept prima reactie schimbarea structurilor care tineau de un stat totalitar si
odata cu acestea, pentru sectorul de sanatate principiile si organizarea unui
sistem socialist de asigurare a sanatatii. Principala forta de presiune au format-o
medicii si farmacistii, care au decis introducerea unui sistem de tip Bismark si
dezvoltarea sectorului privat in serviciile publice.
Perioada 1990-1992 s-a caracterizat prin accentuarea crizei si ascutirea
dialogului dintre sindicatele sanitare si autoritatile administrative de la nivel
national si subnational. In aceasta situatie, Ministerul Sanatatii impreuna cu
specialistii in management au stabilit prioritatile: evitarea desfiintarii sistemului
inainte de formularea unei alte politici sanitare, informarea guvernului si a
publicului asupra starii grave in care se gasea sistemul, acordarea unei inalte
prioritati controlului epidemiologic al HIV, hepatitei B, reducerea mortalitatii
materne prin liberalizarea avorturilor in conditii de securitate medicala,
blocarea concursurilor de pregatire post-universitara prin cursuri de
specializare, blocate timp de 8-10 ani, liberalizarea miscarii medicilor si
farmacistilor, descentralizarea acestei operatiuni si acordarea de competente
autoritatilor judetene, infiintarea specializarii in medicina generala, reinfiintarea
scolilor sanitare postliceale etc..
Dar principala decizie strategica a constituit-o declansarea unui proces de
formare manageriala a noilor directori alesi imediat dupa revolutie, care
trebuiau sa gestioneze criza si sa conduca schimbarea.
Principalele dificultati ale primilor doi ani, incomplet lichidate pana astazi au
fost:
-nesiguranta a identificarii problemelor prioritare specifice fiecarei etape si
fiecarei zone;
-incapacitatea absorbtiei si a gestiunii ajutoarelor materiale si financiare;
-carente grave in domeniul stiintei comunicarii, a negocierii si a stimularii
participarii tuturor 'actorilor' la procesul de schimbare.
In competitia pentru prioritate s-au impus criteriile de urgenta si de impact
imediat, favorizate de interese conjuncturale si politice pe termen scurt. A
castigat deci preocuparea pentru reforma serviciilor de sanatate si nu a
sistemului de sanatate [10].

Riscurile unei asemenea optiuni [10] confirmate de altfel prin evolutia


inregistrata in anii 1990-1992, s-au materializat prin actiuni negative ale
managementului si anume:
omisiunea faptului ca sanatatea este influentata in primul rand de un complex
de factori comportamentali, ambientali, biologici si in ultimul rand de serviciile
medicale;
cultivarea in continuare a unei politici de dezvoltare economica si sociala,
incorporarea dimensiunilor sanatatii, ceea ce a influentat negativ participarea
intersociala;
crearea unei confuzii posibile asupra finalitatii serviciilor de sanatate
(producerea de servicii si nu producerea sanatatii);
ignorarea particularitatilor evolutiei starii de sanatate, care exprima nevoile si
in buna parte cererile, carora trebuie sa li se subordoneze functiile si structura
serviciilor de sanatate;
supraestimarea rolului asistentei medicale curative, in timp ce modelele
actuale de morbiditate si mortalitate pledeaza pentru strategii preventive de
ingrijiri si de recuperare cu participare comunitara;
continuarea alocarii distorsionate a resurselor destinate sanatatii la nivelurile
intersectorial si intrasectorial etc.
Anul 1991 a fost marcat de incheierea unui acord de imprumut cu Banca
Mondiala pentru Reabilitarea sanatatii, acord care viza in cadrul programului:
elaborarea unei strategii de sanatate si a unui sistem informational adecvat,
dezvoltarea unei scoli pentru sisteme de sanatate si management sanitar,
organizarea dispensarelor rurale de medicina generala, imbunatatirea serviciilor
de sanatate a reproducerii umane, perfectionarea profesionala a personalului din
domeniu sanitar, imbunatatirea asigurarii cu medicamente, vaccinuri, sange si
materiale consumabile, ameliorarea asistentei medicale de urgenta, promovarea
sanatatii.
Anul 1992 a fost cel mai productiv, fiind marcat de elaborarea proiectului unui
nou sistem de sanatate - O Romanie Sanatoasa, proiect finantat si derulat de
Banca Mondiala (150 milioane USD). Acest studiu, elaborat de consultanti straini
in colaborare cu fostul Institut National pentru Servicii de Sanatate si Conducere
(azi I.M.S.S.) si alti specialisti romani, a facut un numar de recomandari[39]:
crearea unui fond national public de asigurari de sanatate independent,
descentralizat si caresa se auto-administreze;
crearea unor fonduri alternative private de asigurari de sanatate;
descentralizarea serviciilor de sanatate;

mutarea accentului catre serviciile primare de sanatate;


autonomia spitalelor in utilizarea resurselor;
crearea si implementarea unui sistem de acreditare a furnizorilor de servicii de
sanatate, atat pentru institutii cat si pentru personal.
Scopul final al reformei sistemului de sanatate viza imbunatatirea starii de
sanatate a populatiei, inteleasa ca o 'stare completa de bine din punct de vedere
fizic, mintal si social si nu numai absenta bolii si infirmitatii', prin efortul
organizat al societatii. Asigurarea sanatatii publice a fost inteleasa ca fiind un
atribut al statului cu participarea individului, familiei si comunitatii. Principiile
care trebuiau sa guverneze reforma sistemului serviciilor de sanatate:
a) asigurarea echitatii si discriminarii pozitive la asistenta medicala necesara;
b) accesibilitatea neingradita de factorii geografici, economici sau culturali;
c) construirea unui sistem mixt, public si privat;
d) asigurarea calitatii ingrijirilor de sanatate, ameliorarea finantarii sistemului si
controlul costurilor;
e) cresterea eficientei interne a sistemului de servicii si profesionalizarea
conducerii acestuia;
f) complementaritatea serviciilor preventive, curative si recuperatorii;
g) cresterea gradului de libera alegere a medicului si serviciului preferat;
h) dezvoltarea ingrijirilor primare, a asistentei extraspitalicesti si a medicinei
comunitare, separarea furnizorilor serviciilor de sanatate de platitori (medici,
agenti de asigurare, etc.);
j) descentralizarea controlata a finantarii si gestiunii serviciilor;
k) promovarea treptata a ideii
de autosuficienta sanitara
a unor
zone circumscrise de regula in jurul centrelor universitare importante.
In perioada 1993-1994 s-a constituit la nivelul Ministerului Sanatatii un comitet
de conducere a reformei, care initial a functionat multumitor, dar in final nu si-a
atins obiectivele; au fost create in cadrul Directiilor Sanitare Judetene
compartimente pentru reforma, au fost elaborate proiecte de descentralizare
care urmau sa fie experimentate in patru judete pilot, s-a infiintat si a functionat
pana in luna iulie 1995 o scoala moderna de formare in management sanitar, cu
asistenta tehnica a unor institutii academice de prestigiu din Anglia, Canada si
SUA, in cadrul careia s-au desfasurat trei programe: unul de Master si doua de
Educatie Continua, cu 80 de participanti. Au fost elaborate mai multe proiecte de
legi, dintre care cele mai importante au fost:

-proiectul de lege privind Asigurarile sociale de Sanatate,(LASS) aprobata de


parlament in 1997;
-Reglementarea practicii medicale si farmaceutice, infiintarea, organizarea si
functionarea Colegiului Medicilor din Romania (prin Legea nr. 74/1995) si a
Colegiului Farmacistilor din Romania (prin Legea nr. 81/1997, in prezent
abrogata si inlocuita cu Legea nr. 305/2004). Au fost initiate si alte actiuni
prevazute in Programul de reabilitare a Sanatatii, urmarind mai mult modificari
in organizarea serviciilor medicale decat reforma structurala propriu-zisa.
Actul decizional cel mai pertinent a fost elaborarea unei hotarari a guvernului
care s-a experimentat in opt judete un nou sistem de plata a furnizorilor de
ingrijiri, in primul rand a medicilor de medicina generala, pe baze contractuale.
La sfarsitul unei perioade de 16 ani era fireasca intrebarea daca reforma a fost
eficace si eficienta. Un raspuns ferm este greu de dat. Mai intai pentru ca
schimbarile structurale au fost doar declarative si pentru ca esenta a ramas
aceeasi, in ciuda unor experiente ale caror rezultate nu au fost nici infirmate, nici
ajustate, nici generalizate.
O apreciere generala arata ca in planul principiilor, reforma propusa pentru
Romania a raspuns majoritatii criteriilor prezentate mai sus. In plan practic insa,
pana la sfarsitul anului 1996 nu s-a produs nimic important. Schimbarea nu a
fost realizata!
Aprecierea realista a ceea ce este sau nu posibil este totusi preconditia pentru a
conduce cu succes o politica de sanatate si pentru stabilirea prioritatii in
alocarea resurselor financiare.
Dupa cum afirma autorii [10], realizatorii politicii de sanatate pot ameliora
subfinantarea ingrijirilor de sanatate prin diferite actiuni:
-mentinerea cheltuielilor de sanatate si a drepturilor la ingrijiri medicale gratuite
la nivelurile existente;
-continuarea finantarii prin metode traditionale de finantare prin taxe, norme
planificate si operarea directa a serviciilor de ingrijiri medicale;
-mentinerea cheltuielilor de sanatate reduse, dar devierea responsabilitatii
finantarii spre schemele asigurarilor de sanatate;
-mentinerea cheltuielilor de sanatate reduse, reducerea beneficiilor ingrijirilor
medicale, concedierea surplusului de personal medical si folosirea fondurilor
economisite pentru imbunatatirea facilitatilor medicale;
-reorientarea fondurilor guvernamentale de sanatate, in favoarea programelor
de sanatate publica si ingrijire medicala primara, selectarea serviciilor de

ingrijiri medicale care pot fi platite de clienti pe piata libera sau prin schemele de
asigurari de sanatate;
-cresterea gradata a cheltuielilor de sanatate prin finantarea din surse multiple,
precum asigurarea medicala sociala, asigurarea de risc pentru bolile si
accidentele profesionale, accidentele rutiere si afectiunile medicale legate de
mediul inconjurator, asigurarea voluntara si schemele de preplata cu organizatii
de ingrijiri de sanatate;
- introducerea economiei de piata in asigurarile de sanatate si furnizarea
ingrijirilor medicale, eliminarea reglementarilor si constrangerilor
guvernamentale asupra cheltuielilor de sanatate, liberalizarea preturilor;
- combinarea cresterii graduale a cheltuielilor pentru ingrijiri medicale cu
strategii pentru imbunatatirea performantelor ingrijirilor medicale bazate pe
libertatea alegerii, autorizarea altor drepturi de sanatate ale oamenilor si
competitia intre furnizorii de ingrijiri medicale.
Sistemele de sanatate nu sunt simple. Ele sunt alcatuite din mai multe
compartimente intre care exista stranse legaturi: asigurarile de sanatate,
capitalul, personalul care lucreaza individual sau institutional pentru ingrijirea
sanatatii, institutii de cercetare si educatie, produse farmaceutice si echipament
medical. Pe langa cerere si oferta, mai exista multi alti factori ce determina
eficienta sistemelor sanitare.
In afara de experienta SUA (singura natiune avansata care a fost cea mai
consecventa in aplicarea mecanismelor de piata in sectorul ingrijirilor medicale
si a alocat 14% din produsul intern brut, fara a asigura accesul universal si nici
controlul costurilor), s-au analizat si experientele a patru natiuni ce si-au obtinut
recent independenta, natiuni care, din 1980, au imbratisat cu seriozitate si pe
deplin principiile de piata cu scopul revizuirii sistemelor sanitare: Singapore,
Coreea de Sud, Chile si Filipine. In cadrul sistemelor aplicate in Singapore si
Coreea de Sud, pacientii trebuie sa achite singuri, integral costurile serviciilor de
sanatate la care apeleaza.
In Singapore, guvernul a proiectat un mecanism ingenios pentru finantarea
asistentei sanitare, reusind in acelasi timp, sa evite pericolul moral rezultat din
asigurare, obligand muncitorii sa-si creeze economii, un cont din care sa-si
acopere toate cheltuielile pentru sanatate pe durata vietii. In Chile si Filipine a
fost promovata alegerea consumatorului si a fost stimulata concurenta dintre
planurile organizatiilor de asigurari private de tip profit si Organizatiile pentru
Mentinerea Sanatatii.
Influenta mecanismelor de piata asupra eficientei globale a sistemelor sanitare si
asupra limitarii inflatiei costurilor, in aceste patru tari, nu a fost incurajaratoare.
In Singapore si Coreea de Sud s-a dovedit ca incercarea de a impune pacientilor
sa plateasca direct serviciile de care au beneficiat nu a fost suficienta pentru a
reduce puterea furnizorilor de a impune preturi ridicate, de a oferi servicii
necesare si de a introduce tehnologie moderna si scumpa spre a-si creste

profiturile si prestigiul. In vederea limitarii costurilor si a imbunatatirii eficientei


utilizarii sumelor alocate, guvernele au fost nevoite sa reglementeze utilizarea
tehnologiei scumpe si stabilirea preturilor. Pentru a contracara revendicarea
practicienilor si pentru a frana cresterea generala a costurilor, a trebuit sa se
introduca bugetarea globala si limitarea capitalului total. Experienta din Chile si
Filipine a demonstrat ca piata asigurarilor private este ineficienta in finantarea
serviciilor pentru sanatate. Asigurarile private creeaza sisteme de ingrijiri de
sanatate cu 'doua viteze'. Grupurile celor bogati, asigurati prin sistemele private
sunt refractare la a plati taxe mai mari si a finanta astfel servicii similare pentru
grupurile cu venituri mai mici si mai frecvent expuse bolii.
Odata infiintate, serviciile de asigurari private devin grupuri de interes ce se
opun feroce oricarei actiuni publice pentru mentinerea sanatatii generale.
Republica Ceha a initiat in 1992, o reforma a sistemului sau sanitar prin
intermediul unor elemente de piata. Introducerea reformei a generat imediat
explozia costurilor [2].
Cauzele acestei situatii sunt:
- limitarea drepturilor guvernului de a interveni in sectorul sanitar;
- descentralizarea proprietatii spitalelor fata de autoritatea municipala;
- privatizarea cabinetelor medicilor de familie, ale medicilor stomatologi si a
policlinicilor;
- remunerarea prin onorariu pentru fiecare serviciu prestat (plata per serviciu)
a medicilor din sistemul particular ambulator si liberalizarea preturilor la
produsele farmaceutice [2].
Procentul alocat pentru sanatate din Bugetul National a crescut de la 5% in 1989
la 8% in 1992. Bugetul acordat pentru sanatate in 1992 a fost epuizat pe
parcursul primelor 4 luni ale anului si a trebuit sa fie replanificat. Bugetul din
1993 a fost consumat in prima jumatate a anului. Venitul medicilor din sectorul
privat a crescut rapid, in timp ce salariile pesonalului din spitalele de stat au
ramas nesatisfacator de mici.
Chiar si dupa sporul de 10% al salariilor personalului sanitar din mai 1995,
medicii angajati ai statului din Republica Ceha castigau in jur de 440 $/luna.
In Cehia, indemnizatia practicienilor particulari din cadrul asistentei ambulatorii
a avut la baza sistemul onorariului pentru fiecare act medical prestat,
acordandu-se aceasta pentru aproximativ 4500 de servicii, in comparatie cu
2500, stabilite in Germania. Valoarea fiecarui punct descreste pe masura
cresterii volumului total. Aceasta modalitate de plata a incurajat intens
supraconsumul din partea pacientilor si suprautilizarea de catre medici a
procedurilor medicale cu punctaj mare. Unii medici au acumulat un numar de
puncte echivalent cu 100 ore pe saptamana. Preturile produselor farmaceutice

aproape s-au triplat fata de 1990. Aproximativ 30% din cheltuielile sanitare se
consuma pentru medicamente.
Pe parcursul ultimelor doua decenii, tarile industriale dezvoltate din vest au
aplicat, dar nu au evaluat, numeroase reforme pentru finantarea serviciilor
medicale. In ultima vreme, oamenii de stiinta occidentali incearca sa invete din
analiza comparativa a reformelor din trecut si sa desprinda lectii pentru
imbunatatirea rezultatelor viitoare din acest domeniu. Nu este surprinzator
faptul ca diferiti autori si grupuri, reprezentand interese si ideologii diferite, au
retinut lucruri diferite din studiul aplicarii reformei in acelasi grup de tari.
CADRUL LEGISLATIV DE BAZA PRIVIND SISTEMUL SANITAR IN ROMANIA
Acte legislative si reglementare generale in domeniul sanitar
Cadrul normativ care reglementeaza activitatile in domeniul asistentei medicale,
farmaceutice si veterinare in retaua M.Ap.N. este asigurat de urmatoarele acte:
Legea nr. 60/1974, legea sanitara modificata, abrogata, modificata prin Legea nr.
75/1991, republicata in Monitorul Oficial nr. 626/2 septembrie 2003;
Ordonanta Guvernului nr. 22/1992 privind finantarea ocrotirii sanatatii, cu
modificarile si completarile ulterioare, aprobata prin Legea nr. 114/1992,
publicata in Monitorul Oficial nr. 213/28 august 1992;
Legea nr. 98/1994 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele
legale de igiena si sanatate publica, completata prin Legea nr. 170/2004,
aprobata prin Ordonanta Guvernului nr. 5/2004 pentru completarea art. 41 din
Legea nr. 98/1994 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele
legale de igiena si sanatate publica;
Ordonanta Guvernului nr. 124/1998 privind organizarea si functionarea
spitalelor, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 568/1 august
2002, cu completarile ulterioare;
Hotararea de Guvern nr. 443/1998 privind reorganizarea si finantarea unor
unitati sanitare, publicata in Monitorul Oficial nr. 290/7 august 1998, modificata
prin H.G. nr.1.289/2002;
Legea nr. 100/1998 privind asistenta de sanatate publica, publicata in Monitorul
Oficial nr. 204/01 iunie 1998;
Legea nr. 146/1999 privind organizarea, functionarea si finantarea spitalelor,
publicata in Monitorul Oficial nr. 370/3 august 1999, modificata prin O.G.
nr.94/2003;

Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 170/1999 privind acordarea, in mod


gratuit, a asistentei medicale, medicamentelor si protezelor pentru unele
categorii de persoane prevazute in legi speciale, publicata in Monitorul Oficial,
Partea I, nr. 541/5 noiembrie 1999, aprobata cu modificari prin Legea nr.
783/2001;
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 152/1999 privind produsele
medicamentoase de uz uman, publicata in Monitorul Oficial nr. 508/20
octombrie 1999, abrobata cu modificari prin Legea nr. 336/2002;
Legea nr. 176/2000 privind dispozitivele medicale, publicata in Monitorul Oficial
nr. 544/02 noiembrie 2000;
Ordonanta Guvernului nr. 54/2000 privind finantarea din bugetul de stat, din
bugetul fondului de asigurari sociale de sanatate si din bugetele locale a unor
activitati si programe in domeniul sanatatii publice, desfasurate de organizatii
neguvernamentale, publicata in Monitorul Oficial nr. 41/31 ianuarie 2000,
aprobata cu modificari prin Legea nr. 423/2002;
Ordonanta Guvernului nr. 53/2000 privind obligativitatea raportarii bolilor si
efectuarii vaccinarilor, publicata in Monitorul Oficial nr. 42/31 ianuarie 2000,
aprobata cu modificari prin Legea nr. 649/2001;
Ordonanta de Ugenta a Guvernului nr. 85/2000 privind finantarea drepturilor de
personal cuvenite medicilor si farmacistilor stagiari sau rezidenti si personalului
de cercetare din unitatile sanitare, publicata in Monitorul Oficial nr. 291/27 iunie
2000, aprobata prin Legea nr. 47/2001
Hotararea Guvernului nr. 400/2001 pentru aprobarea criteriilor si normelor de
diagnostic clinic, diagnostic functional si de evaluare a capacitatii de munca in
baza carora se face incadrarea in gradele I, II si III de invaliditate, publicata in
Monitorul Oficial nr. 251/ 16 mai 2001;
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 58/2001 privind organizarea si
finantarea rezidentiatului si stagiaturii si activitatii de cercetare medicala in
sectorul sanitar;
Hotararea Guvernului nr. 927/2001 privind drepturile acordate donatorilor de
sange, publicata in Monitorul Oficial nr. 613/28 septembrie 2001, abrogata prin
H.G. nr.1.352/2004;
Ordinul nr. 863/28.11.2001 al Ministerului Sanatatii si Familiei privind
aprobarea Regulilor de buna practica de distributie angro a produselor
medicamentoase, publicata in Monitorul Oficial nr. 46/23 ianuarie 2002;
Ordinul nr. 923/18.12.2001 al Ministerului Sanatatii si Familiei privind
aprobarea Nomenclatorului de specialitati medicale si farmaceutice,
supraspecializari si competente pentru reteaua de asistenta medicala si a

Normelor metodologice de aplicare a acestuia, publicat in Monitorul Oficial


117/13 februarie 2002, abrogate prin Ordonanta nr. 197/2004;
Legea nr. 498/11.07.2002 privind modificarea si completarea Legii nr.81/1997
privind exercitarea profesiunii de farmacist, infiintarea, organizarea si
functionarea Colegiului Farmacistilor din Romania, publicata in Monitorul
Oficial nr. 524/18 iulie 2002, abrogata prin Legea nr. 305/2004;
Hotararea nr. 529/23.05.2002 a Ministerului Sanatatii si Familiei Hotarare
privind finantarea unitatilor sanitare si a institutiilor din reteaua MSF, publicata
in Monitorul Oficial nr. 381/05 iunie 2002;
Legea nr. 270/18.06.2003, privind Legea spitalelor, publicata in Monitorul
Oficial nr. 438/20 iunie 2003;
Ordinul nr. 858/17.09.2003 al ministrului sanatatii privind aprobarea modelului
Raportului standard de evaluare a calitatii produselor medicamentoase publicat
in Monitorul Oficial nr. 708/10 octombie 2003
Legea nr. 121/19.04.2004 privind aprobarea OG nr. 30/2004 pentru
modificarea OUG nr. 170/1999 privind acordarea, in mod gratuit, a asistentei
medicale, medicamentelor si protezelor pentru unele categorii de persoane
prevazute in legi speciale publicata in Monitorul Oficial nr. 357/23 aprilie 2004.

Acte legislative si reglementare privind organizarea si functionarea


Ministerului Sanatatii
Hotararea Guvernului nr.1.332/14.12.2000 privind organizarea si functionarea
Ministerului Sanatatii, publicata in Monitorul Oficial nr. 490/27 decembie 2000,
abrogata prin H.G. nr.22/2001;
Hotararea Guvernului nr.743/3.07.2003 privind organizarea si functionarea
Ministerului Sanatatii, publicata in Monitorul Oficial nr. 698/8 iulie 2008,
abrogata prin H.G. nr.168/2005;
Regulament 15 februarie 2005, de organizare si functionare a comisiilor de
specialitate ale Ministerului Sanatatii, publicat in Monitorul Oficial nr.164/24
februarie 2005;
Hotararea Guvernului nr. 168/9.03.2005 privind organizarea si functionarea
Ministerului Sanatatii, publicata in Monitorul Oficial nr. 249/25 martie 2005;
Hotararea Guvernului nr.319/14.04.2005 pentru modificarea art. 15 din
Hotararea Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea si functionarea
Ministerului Sanatatii, publicata in Monitorul Oficial nr. 346/25 aprilie 2005;

Hotararea Guvernului nr.697/12.07.2005, pentru completarea Hotararea


Guvernului nr. 168/2005 privind organizarea si functionarea Ministerului
Sanatatii, publicata in Monitorul Oficial nr. 643/ 20 iulie 2005.
Acte legislative si reglementare privind organizarea si functionarea
Ministerului Apararii Nationale
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 74/15.07.2000, privind organizarea si
functionarea Ministerului Apararii Nationale, publicata in Monitorul Oficial nr.
271/15 iunie 2000, abrogata prin O.U.G. nr. 14/2001, respinsa prin Legea nr.
235/2001;
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 14/26.01.2001, privind organizarea si
functionarea Ministerului Apararii Nationale, publicata in Monitorul Oficial nr.
65/7 februarie 2001, aprobata cu modificari prin Legea nr. 239/2001, modificata
prin Legea nr. 379/2003;
LEGE nr.389/10.07.2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului
nr.14/2001 privind organizarea si functionarea Ministerului Apararii Nationale,
publicat in Monitorul Oficial nr. 400/20 iulie 2001.

Acte legislative si reglementare in sistemul sanitar din structura


Ministerului Apararii Nationale
Legea nr. 44/1994 privind veteranii de razboi, precum si unele drepturi ale
invalizilor si vaduvelor de razboi, publicata in Monitorul Oficial nr. 172/7 iulie
1994, modificata prin Legile nr. 132/2000, 135/2000, 167/2002, republicata in
Monitorul Oficial nr. 783/28 octombrie 2002, modificata prin O.U.G. nr.12/2004,
si Legea nr. 596/2004;
Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicata in Monitorul
Oficial nr. 155/20 iulie 1995, cu modificarile ulterioare;
Hotararea Guvernului nr. 270/1999 privind stabilirea conditiilor de acordare a
asistentei medicale, medicamentelor, concediilor medicale si scutirilor medicale
cadrelor militare in activitate, publicata in Monitorul Oficial nr. 163/19 aprilie
1999, modificata prin H.G. nr. 283/2005;
Legea nr. 458/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea Casei
Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si
Autoritatii Judecatoresti, publicata in Monitorul Oficial nr. 418/27 iulie 2001;
Ordinul nr.M.62/8.05.2001, emis de M.Ap.N. privind aplicarea Nomenclatorului
produselor destinate asigurarii cererii unitatilor militare prin planul de
mobilizare a garnizoanei, care se constituie in stocuri intangibile, publicata in
Monitorul Oficial nr. 310/11 iunie 2001;

Cadrul legislativ si de reglemetare privind Asigurarile Sociale de Sanatate


Legea nr.145/1997 privind asigurarile sociale de sanatate, publicata in
Monitorul Oficial nr. 178/31 iunie 1997, abrogata prin O.U.G. nr. 150/2002;
Statutul Casei Nationale de Asigurari de Sanatate din 21 martie 2001, publicat in
Monitorul Oficial al Romaniei nr. 154 /29 martie 2001, in temeiul dispozitiilor
Legii asigurarilor sociale de sanatate nr. 145/1997, cu modificarile si
completarile ulterioare;
Legea nr. 458/2001 privind infiintarea, organizarea si functionarea Casei
Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice, Sigurantei Nationale si
Autoritatii Judecatoresti, publicata in Monitorul Oficial nr. 418/27 iulie 2001;
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 150/31.01.2002 privind organizarea si
functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate, publicata in Monitorul
Oficial nr.838/20 noiembrie 2002, intra in vigoare la data publicarii cu exceptia
prevederilor art. 6 alin. (1) lit. e) si h), art. 50 alin. (2) si (3), art. 51 alin. (2) si (3),
art. 53 alin. (2) si (3), art. 54 alin. (2) si (3), art. 56 si art. 59 alin. (1), referitoare
la reducerea contributiei de asigurari sociale de sanatate si scutirea de la
obligatia platii acesteia de catre unele categorii de persoane, care intra in vigoare
la data de 1 ianuarie 2003, cu modificarile ulterioare;
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 107/14.07.2005 pentru modificarea si
completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind
organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate, publicata
in Monitorul Oficial nr. 645/21 iulie 2005;
Hotararea Guvernului nr. 627/29.06.2005 pentru modificarea si completarea
Hotararii Guvernului nr. 235/2005 privind aprobarea pentru anul 2005 a listei
cuprinzand denumirile comune internationale ale medicamentelor din
Nomenclatorul medicamen-telor de uz uman, de care beneficiaza asiguratii in
tratamentul ambulatoriu, cu sau fara contributie personala, pe baza de
prescriptie medicala, publicata in Monitorul Oficial nr. 621/18 iulie 2005;
Ordinul nr. 216/17.06.2005 - privind modificarea si completarea Ordinului
ministrului sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate
nr.56/45/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a
Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul
sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2005, cu modificarile si
completarile ulterioare, publicata in Monitorul Oficial nr. 556/29 iunie 2005;
Referat pentru aprobarea Ordinului ministrului sanatatii si al presedintelui Casei
Nationale de Asigurari de Sanatate privind modificarea Ordinului ministrului
sanatatii si al presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate
nr.56/45/2005 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a

contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul


sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2005, cu modificarile si
completarile ulterioare;
Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 38/19.05.2005 pentru modificarea si
completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 150/2002 privind
organizarea si functionarea sistemului de asigurari sociale de sanatate, publicata
in Monitorul Oficial nr. 425/19 mai 2005;
Hotararea Guvernului nr. 235/31.03.2005, privind aprobarea pentru anul 2005 a
listei cuprinzand denumirile comune internationale ale medicamentelor din
Nomenclatorul medicamentelor de uz uman, de care beneficiaza asiguratii in
tratamentul ambulatoriu, cu sau fara contributie personala, pe baza de
prescriptie medicala, publicata in Monitorul Oficial nr. 278/4 aprilie 2005;
Ordinul nr. 56.45/3.02.2005 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a Contractului-cadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in
cadrul sistemului de asigurari sociale de sanatate pentru anul 2005, publicata in
Monitorul Oficial nr. 134/14 februarie 2005;
Hotararea Guvernului nr. 52/13.01.2005 pentru aprobarea Contractului-cadru
privind conditiile acordarii asistentei medicale in cadrul sistemului de asigurari
sociale de sanatate pentru anul 2005, publicata in Monitorul Oficial nr. 71/20
ianuarie 2005.
RETEAUA SANITARA PUBLICA IN SUBORDINEA MINISTERULUI SANATATII
Potrivit Hotararii Guvernului nr. 168 din 9 martie 2005 privind organizarea si
functionarea Ministerului Sanatatii, publicata in Monitorul Oficial nr. 249/25
martie 2005, Ministerul Sanatatii este un organ de specialitate al administratiei
publice centrale, cu personalitate juridica, in subordinea Guvernului.
In cadrul functiilor exercitate de Ministerul Sanatatii amintim:
elaborarea politicii generale sanitare;
elaborarea si gestionarea programelor de sanatate;
asigurarea controlului calitatii serviciilor medicale prin directiile de sanatate
publica;
elaborarea reglementarilor specifice domeniului sanitar;
asigurarea asistentei medicale de urgenta;
dotarea cu aparatura in profil teritorial;

colectarea si difuzarea informatiei;


coordonarea negocierilor si promovarea contractului-cadru al acordarii
ingrijirilor medicale in sistemul asigurarilor sociale de sanatate;
aprobarea tarifelor minime si a celor recomandabile ce pot fi practicate in
sistemul social de ingrijiri de sanatate;
sprijinirea cercetarii medicale si a educatiei medicale;
finantarea cheltuielilor neprevazute, determinate de situatii precum dezastre
naturale, epidemii etc.
Ministerul Sanatatii este abilitat sa solicite si sa primeasca, in conditiile legii,
informatii de la autoritatile administratiei publice, institutiile publice si
persoanele juridice de drept privat cu activitate in domeniul sau de competenta.
Conducerea Ministerului Sanatatii este exercitata de catre ministrul sanatatii,
acesta reprezentandu-l in raporturile cu alte ministere, autoritati si organizatii,
precum si cu persoane fizice sau juridice din tara ori din strainatate. In
indeplinirea atributiilor sale ministrul sanatatii este ajutat de 4 secretari de stat,
de un secretar general si de un secretar general adjunct. Ca organ consultativ
este infiintat Colegiul ministerului, al carui presedinte este deasemenea
ministrul sanatatii, Colegiu ce se intruneste pentru dezbatera unor probleme
privind activitatea Ministerului Sanatatii.
Prin ordin al ministrului sanatatii se pot organiza si alte servicii, birouri,
compartimente sau colective temporare, stabilindu-se numarul posturilor de
conducere, in conditiile legii.
In subordinea Ministerului Sanatatii se afla unitati finantate integral de la
bugetul de stat, unitati finantate integral din venituri proprii din contractele
incheiate prin sistemul de asigurari sociale de sanatate, unitati finantate din
venituri proprii si subventii de la bugetul de stat, unitati finantate integral din
venituri proprii.
Un sistem general de conducere, este format din trei subsisteme (decizional,
operational si informational). Delimitarea acestor subsisteme este mai mult
teoretica.
Structura organizatorica a Ministerului Sanatatii, ca element component al
structurii de conducere se compune din directii de specialitate coordonate de
catre ministru si ministrii secretari de stat.
Sistemul de conducere (Schema nr.2) cuprinde o componenta constructiva structura de conducere si o componenta functionala - procesul de conducere[3].
Structura de conducere a sistemului asigura cadrul de exercitare a procesului de
conducere.

MINISTERE SI DEPARTAMENTE CU RETEA SANITARA PROPRIE IN


SECTORUL PUBLIC
In tara noastra, asistenta sanitara a polulatiei este asigurata de Ministerul
Sanatatii, alte ministere si departamente cu retea sanitara proprie, publice sau
private.
Ministerele si departamentele cu retea sanitara proprie elaboreaza norme
specifice de aplicare a legislatiei si acordarea asistentei sanitare pentru
categoriile de populatie ce apartin acestor institutii.
Intreaga activitate sanitara in cadrul acestor retele este coordonata de Ministerul
Sanatatii.
Astfel, avem Ordine (de ex. Ordinul nr.129/509/50/274/369/5186/10/
940/400 din 2002) ale presedintelui Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, al
presedintelui Casei Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii Publice,
Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti, al ministrului apararii nationale,
al ministrului de interne, al ministrului justitiei, al directorului Serviciului Roman
de Informatii, al directorului Serviciului de Telecomunicatii Speciale, al
directorului Serviciului de Informatii Externe si al directorului Serviciului de
Protectie si Paza pentru aprobarea Normelor proprii de aplicare a Contractuluicadru privind conditiile acordarii asistentei medicale in sistemul asigurarilor
sociale de sanatate, adaptate la specificul organizarii asistentei medicale in
reteaua sanitara a ministerelor si institutiilor din domeniul apararii, ordinii
publice, sigurantei nationale si autoritatii judecatoresti, iar dupa 2002, aplicabile
in relatiile contractuale dintre Casa Asigurarilor de Sanatate a Apararii, Ordinii
Publice, Sigurantei Nationale si Autoritatii Judecatoresti si furnizorii de servicii
medicale si farmaceutice care apartin acestei retele
Ministerele si departamentele cu retea sanitara proprie elaboreaza norme
specifice de aplicare a legislatiei si acordarea asistentei sanitare pentru
categoriile de populatie ce apartin acestor institutii.
Intreaga activitate sanitara in cadrul acestor retele este coordonata de Ministerul
Sanatatii.
Ministerele si departamentele din sectorul public, cu retea sanitara proprie sunt:
- Ministerul Apararii Nationale, conform Legii nr.389/2001 privind organizarea
si functionarea M.Ap.N., publicata in MO nr.400/20 iulie2001
- Ministerul Administratiei si Internelor, conform Legii 604/2003 privind
organizarea si functionarea M.A.I., publicata in MO nr.6/6 ianuarie 2004
- Ministerul Justitiei, conform HG 736/2003 privind organizarea si functionarea
M.J., publicata in MO nr. 582/7 iulie 2003, abrogata prin H.G. nr.83/2005, privind
organizarea si functionarea M.J

- Serviciul Roman de Informatii, conform Legii 14/1992 privind organizarea si


functionarea, publicata in MO nr. 33/3 martie 1992
- Serviciul de Telecomunicatii Speciale, conform Legii 92/1996 privind
organizarea si functionarea, publicata in MO nr. 169/30 iulie 1996
- Serviciul de Informatii Externe, conform Legii 1/1998 privind organizarea si
functionarea, publicata in MO nr7/12 ianuarie 1998
- Serviciul de Protectie si Paza, conform Legii 191/1998 privind organizarea si
functionarea, publicata in MO nr. 402/22 octombrie 1998
Dintre acestea, cel mai bine reprezentat la nivel national este Ministerul Apararii
Nationale, cu o retea sanitara completa, care include spitale, farmacii, depozite
farmaceutice, sanatorii.
SISTEME DE ASIGURARI DE SANATATE SI FINANTAREA SERVICIILOR
Progresul nelimitat al stiintelor si tehnologiei medicale, schimbarile in starea de
sanatate si conditiile de viata vor pune noi probleme si vor cere noi solutii. Din ce
in ce mai multe tari incearca sa dezvolte si sa realizeze obiective nationale de
sanatate in spiritul strategiei O.M.S. 'Sanatate pentru toti'. Reorientarea
politicilor de sanatate din fostele tari socialiste catre asigurarea de noi programe
de sanatate publica si de pachete minime de servicii de asistenta sanitara,
gratuita si echitabila, va necesita noi proiecte. Noile programe de sanatate nu vor
mai trebui sa fie desfasurate ca in trecut, prin institutii noi, concret separate si
coordonate pe verticala. In primul rand programele trebuie oferite centrelor de
ingrijiri primare de sanatate. Cei care platesc pentru aceste programe, fie ca sunt
guvernele sau casele de asigurari, companii industriale si comerciale, donatorii
straini, nu trebuie sa opereze direct in cadrul programelor.
Exista aproape un consens al institutiilor sanitare in ceea ce priveste necesitatea
schimbarii sistemului ingrijirilor de sanatate. In acest scop este necesara
examinarea atenta a variantelor, cu avantajele si dezavantajele lor, asa cum
rezulta din practica internationala [25].
Teoretic, exista putine optiuni in ceea ce priveste sistemele sanitare. Astfel sunt
descrise in literatura trei mari sisteme:
- sistemul asigurarilor private de sanatate (modelul 'de piata'), bazat pe asigurari
voluntare (SUA);
- sistemul national de sanatate (modelul Beveridge-Anglia), bazat pe impozite
generale;

- sistemul asigurarilor sociale de sanatate (modelul Bismark-Germania), bazat pe


asigurari de sanatate obligatorii.
Principalele criterii in functie de care pot fi evaluate diferitele sisteme de
finantare a serviciilor de sanatate sunt: echitatea in finantare, gama serviciilor pe
care le acopera, gradul de acoperire a populatiei, eficienta, transparenta,
libertatea in alegere, macroeficienta, acceptabilitatea politica, stabilitatea
finantarii.
Sistemul asigurarilor private reprezinta exceptia in tarile vestice, exponentul cel
mai marcant al acestui model fiind SUA. Principalele neajunsuri ale acestui
model sunt accesibilitatea scazuta la asistenta sanitara si costurile ridicate pe
care le implica. De exemplu, desi se cheltuieste circa 14% din PIB pentru
asistenta medicala, aproximativ 15 % din populatie nu are acces la servicii, fapt
ce a determinat includerea reformei sistemului de asistenta sanitara intre temele
majore ale dezbaterilor politice pre-si post-electorale.
Principalele avantaje ale asigurarilor private sunt: alegerea furnizorului si a
gamei de servicii, transparenta in costurile si beneficiile oferite de sistem si
faptul ca finantarea nu depinde de obiectivele politice stabilite pe termen scurt.
Principalele dezavantaje se refera la: lipsa echitatii in contributie, slaba si
nereglementata acoperire cu servicii fata de alte sisteme si uneori dificultatea de
a controla cheltuielile.
Tinand cont de aceste aspecte, ramaneau ca optiuni reale pentru Romania
sistemul asigurarilor sociale de sanatate si sistemul serviciului national de
sanatate bazat pe impozite generale;
Sistemul de sanatate tip Beveridge (Anglia, Portugalia, Italia s.a.) are atat o
dimensiune economica, cat si una sociala. Astfel, fondurile necesare sanatatii
sunt usor de colectat, avand in vedere ca acest lucru se face prin intermediul
sistemului fiscal deja existent. In acelasi timp, acoperirea populatiei este
generala, pentru accesul la asistenta medicala utilizandu-se alte criterii decat
capacitatea de plata. In primul rand este vorba de libera alegere a medicului de
medicina generala de catre pacient, cu inscrierea sa pe lista clientilor sai.
Gradul de echitate depinde de modalitatea de impozitare aleasa. Atunci cand
impozitele sunt progresive cu cresterea veniturilor, se asigura o redistribuire a
finantarii serviciilor sanitare, grupurile cele mai bogate finantand pe cele cu
venituri mai scazute.
Sumele alocate asistentei sanitare in asemenea sisteme sunt stabilite de
Parlament, fapt ce se considera ca ofera o legitimitate democratica asupra
cheltuielilor, facand posibila o distributie a lor in conformitate cu valorile sociale
si cu resursele financiare ale societatii la un moment dat.
Trebuie mentionat faptul ca finantarea prin impozite generale nu semnifica
existenta doar a unui sistem sanitar public. Din respectivele fonduri pot sa fie

finantati atat furnizori publici (de stat), cat si furnizori privati. Un exemplu
elocvent in acest sens este reprezentat de Canada unde opereaza un sistem
public cu furnizori privati', marea majoritate a medicilor functionand in cabinete
private, dar fiind platiti din fondurile publice, pe baze contractuale [11].
De asemenea, finantarea prin impozite nu inseamna neaparat rationalizare.
Canada sau Suedia cheltuiesc 9% din PIB pentru sanatate, ca si Germania sau
Franta, in care functioneaza sistemele de asigurari sociale. Nivelul cheltuielilor se
stabileste prin decizie politica si acceptabilitatea sociala in concordanta cu
valoarea acordata de societate sanatatii si asistentei sanitare.
Plata medicilor in sistemele de tip Beveridge are la baza, in general, fie capitatia
(numarul persoanelor inscrise), corijata in functie de realizarea unor servicii
preponderent preventive pentru medicul de medicina generala, fie salariul
(pentru medicii din spital).
Avantajele principale ale sistemului de finantare centrala (tip Beveridge) sunt
echitatea in finantare, acoperirea larga si reglementata, controlul posibil al
cheltuielilor totale.
Dezavantajele principale se refera la: lipsa participarii individuale la deciziile de
finantare, lipsa de transparenta in finantarea aditionala a unor costuri si beneficii
si in fine, afectarea facila a finantarii de catre deciziile politice pe termen scurt.
Sistemele de asigurari sociale de sanatate (modelul Bismarck, Germania), au ca
principala sursa de finantare contributiile obligatorii platite de firme sau
angajati. Resursele mobilizate prin aceasta metoda sunt dependente de numarul
celor care muncesc si cotizeaza, rezultatele fiind legate de echilibrul intre
numarul celor ce subscriu si numarul celor ce beneficiaza. Acest aspect face ca
asemenea sisteme sa intampine dificultati in perioadele cu rate inalte ale
somajului, cand numarul celor care cotizeaza este redus, necesitand interventia
de la bugetul statului spre a nu creste prea mult prima de asigurare. Trebuie
mentionat ca asistenta sanitara pentru categoriile neincluse in piata muncii
(someri, pensionari, copii , elevi, etc.) este suportata din bugetul statului.
Diferenta intre acest sistem si cel bazat pe taxe si impozite generale consta in
faptul ca fondurile obtinute prin asigurari nu sunt hotarate de Parlament. Sumele
incasate de fondurile de asigurari se stabilesc in functie de capacitatea financiara
a cetatenilor si nu in functie de starea lor de sanatate, toti trebuind sa aiba acces
la ingrijiri de sanatate in functie de necesitati. Se observa si aici principiul
solidaritatii intalnit si in sistemele de tip Beveridge, conform caruia la plata
serviciilor sanitare contribuie toti indivizii, atat cei bolnavi, cat si cei sanatosi.
Si in acest tip de sistem, practica publica poate coexista cu cea privata. De
remarcat ca in ambele sisteme mentionate, practica privata este o activitate
nonprofit, spre deosebire de sistemul asigurarilor private in care activitatea
pentru profit este cea mai frecventa.

In sistemele bazate pe asigurarile de sanatate plata se face in principiu dupa


numarul de prestatii acordate (consultatii, tratamente, etc.). Cum volumul total al
cheltuielilor rezulta din produsul numarului de prestatii (variabil si greu
controlabil) cu tariful unitar al acestora ( specific si fix), exista riscul real al
'consumului indus' si al 'inflatiei de servicii'.
Avantajele principale ale sistemelor de asigurari sociale de sanatate privesc:
transparenta mai mare a contributiilor si beneficiilor, gradul inalt de acoperire,
finantarea legata de nivelul venitului si independenta finantarii fata de
schimbarile in prioritatile politice.
Dezavantajele se refera la: reducerea bazei de contributii, finantarea puternic
legata de gradul de ocupare sau somaj si impune costuri mai mari pentru agentii
economici (patroni) si costurile administrarii sistemului adesea ridicate.
Indiferent de modul de colectare a fondurilor, se constata o convergenta a
sistemelor serviciilor de sanatate in ceea ce priveste modalitatile de plata a
furnizorilor de servicii. In prim plan sunt mecanismele concurentiale', prin
acestea incercandu-se atingerea a cel putin doua obiective: cresterea calitatii
actelor medicale si scaderea preturilor acestor prestatii. Un alt aspect implicat in
aceasta abordare este cresterea posibilitatilor de alegere din partea pacientului.
In acest context are loc si dezbaterea distinctiei intre sectorul public si cel privat
in practica medicala. Abordarea cea mai raspandita este aceea care nu mai face
diferentieri intre aceste sectoare, accentul cazand pe calitatea asistentei si pe
costurile asociate acesteia. Alegerea medicului ramane la latitudinea pacientului,
iar plata se face pe principiul banii urmeaza pacientul'. Acest principiu permite
oamenilor sa-si aleaga medicul si actioneaza ca un stimulent pentru practicile
eficiente, permitand dezvoltarea unitatilor de asistenta medicala performante si
disparitia sau adaptarea celor necompetitive[35].
Alegerea modului de finantare a sistemului sanitar este considerata de
majoritatea specialistilor o optiune politica, insa modalitatea de colectare a
resurselor nu conditioneaza, in principiu, modul cum vor fi alocati si utilizati
acesti bani. Mai mult, numeroase studii au aratat ca modul in care sunt finantate
cheltuielile sanitare nu are nici o influenta asupra cuantumului cheltuielilor
totale sau per capita pe termen lung, atata timp cat contributiile sunt
obligatorii. Unicul factor care pana acum a influentat nivelul global al
cheltuielilor pentru sanatate este nivelul avutiei nationale.
Asigurarile de sanatate in sistemul privat
Sistemul asigurarilor private reprezinta exceptia in tarile vestice, exemplu
marcant al acestui model fiind SUA.
Principalele neajunsuri ale acestui model sunt accesibilitatea scazuta la asistenta
sanitara si costurile ridicate pe care le implica. In SUA, de exemplu, desi se
cheltuieste circa 14% din PIB pentru asistensa medicala, aproximativ 15% din

populatie nu are acces la servicii, fapt ce a determinat includerea reformarii


sistemului de asistenta sanitara intre temele majore ale dezbaterilor politice presi post- electorale.
Principalele avantaje ale asigurarilor private sunt: alegerea furnizorului si a
gamei de servicii, transparenta in costurile si beneficiile oferite de sistem, si
faptul ca finantarea nu depinde de obiectivele politice stabilite pe termen scurt.
Principalele dezavantaje se refera la: lipsa echitatii in contributie, slaba si
nereglementata acoperire cu servicii fata de alte sisteme si uneori dificultatea de
a controla total cheltuielile.
Tinind cont de aceste aspecte, ramaneau pentru Romania sistemul asigurarilor
sociale de sanatate si sistemul serviciului national de sanatate bazat pe impozite
generale.
Recent a fost adoptata si in Romania Legea asigurarilor private de sanatate nr.
212/2004, un pas inainte atat in dezvoltarea pietei asigurarilor, cat si in
dezvoltarea sistemului sanitar privat, foarte putin reprezentat pana in prezent.