Sunteți pe pagina 1din 45

Apa vietii Un tratat despre terapia cu urina John W.

Armstrong "Multi oameni cred ca


cincizeci de mii de doctori, spitale mare, armate de asistente, dentisti, chimisti, clinici si
aproape trei sute de mii de bolnavi mintali sunt semne ale medicinei progresive si ale
civilizatiei, dar in realitate ele demonstreaza esecul total al sistemului nostru medical, si
indrumarea gresita a publicului in ceea ce priveste nutritia si alte cai de viata. Mii de operatii
efectuate saptamanal cu tehnici briliante, ofera dovezi in plus ca tratamentele obisnuite nu se
dovedesc a fi un succes." "Sanatatea si nu boala este adevarata mostenire a vietii. Creaturile
umane nu pot sa realizeze lucruri care i-i privesc chiar in fata. Suntem facuti din ceea ce
mancam, asa ca daca orice organ se imbolnaveste, inseamna de obicei ca mancarea a fost de
vina."
Maiorul C. Fraser Mackenzie, C.I.E. Capitolul 1
Introducere Datorita interesului sporit in straduintele ramurilor umane, si implicit in cel
foarte lucrativ de a oferit remedii pentru sanatate, membrii inteligenti ai publicului au inceput
sa devina din ce in ce mai neincrezatori in metodele medicale ortodoxe. Multi oameni sau
intrebat: Cum se face ca timp de cincizeci de ani de cercetari medicale ortodoxe cercetatorii
sau ocupat cu cauzele si vindecarea acestora, insa inca nu pot sugera nimic mai bun decat
cutitul, radiul sau razele X? Cum se face ca dupa multe scrisori de la multi doctori care au
aparut in Jurnalul Medical
Britanic sustin ca rezultatele folosirii tratamentului cu radiu sunt foarte nesatisfacatoare,
acesta este in continuare sustinut in aceasta tara si in alte parti? Cum se face ca atunci cand
tratamente eficiente pentru cancer au fost descoperite fie de catre
un doctor calificat sau de practicanti ai scolilor neortodoxe ele nu au fost recunoscute de
Cercul Cercetarilor in Cancer, care inca cere publicului sa doneze sume mari pentru
descoperirea unei cure? La aceste intrebari (pe care le voi comenta in cuvantul de incheiere)
nu exista raspunsuri imediate, si suntem fortati sa concluzionam ca, desi sunt multi doctori
lipsiti de egoism si cu minti nobile care pot fi gasiti in multe tari, in medicina moderna multe
lucruri deplorabile continua sa domine. Tortura animalelor pentru experimentarea si pentru
prepararea serului si a vaccinurilor; inducerea fricii in mintile oamenilor cu ajutorul
reclamelor; comercialismul si interesele care nu ar trebui sa joace nici un rol in vindecarea
bolnavilor; spiritul ingust care sugereaza ca pacientii exista pentru doctori in loc sa fie
invers; toate aceste lucruri au fost comentate de doctori la un moment dat si au fost regretate.
...............
Capitolul II
Apa vietii
Inainte de a relata propriile mele experiente cu terapia cu urina, este recomanda sa citez
cateva opnii derivate din surse din antichitate si moderne referitor la valoarea urinei ca agent
curativ. La inceputul secolului trecut, o carte "O mie de Lucruri Notabile" a fost publicata
simultan in Scotia si Irlanda. In aceasta carte a aparut urmatorul citat: "Un remediu universal
si excelent pentru toate bolile interioare si exterioare - Bea propria ta apa dimineata noua
zile si te vei vindeca de scorbut, vei avea trupul usor si vei fi vesel. Este buna impotriva
hidropiziei si icterului.

Spala-ti urechile cu ea si este buna impotriva surzeniei, zgomotelor si celor mai multe
probleme cu urechile. Spala-ti ochii cu propria ta apa si vindeca durerile de ochi, clarifica si
intareste privirea. Spala si freaca-ti mainile cu ea si i-a amorteala, si face articulatiile mai
flexibile. Spala orice rana noua cu ea si este un lucru extraordinar. Spala orice parte care te
mananca si mancarimea dispare. Este buna impotriva mustelor si altor rani. Inca un extract
dintr-o carte veche numita "Doctorul englez al lui Solomon", publicata in 1965, pe care o voi
cita partial: "Urina este luata de la omenire si de la cele mai multe animale cu blana; dar
prima este cea folosita in Fizica si Chimie. Este serul sau partea apoasa a sangelui, care este
produsa in rinichi.... Urina barbatului sau a femeii este fierbinte, uscata (?), dizolva, curata,
rezista putrefactiei; folosita interior impotriva obstructiilor ficatului, splinei, vezicii biliare si
de asemenea impotriva hidropiziei, icterului, ciumei si tuturor tipurilor de febra maligna. In
exterior (aplicata) curata pielea si o inmoaie in special cand este calda sau proaspata.
Curata, vindeca si usuca ranile, chiar daca sunt facute cu arme otravite. Vindeca matreata,
cojile din cap, reduce fierbinteala febrei. Este excelenta impotriva tremuratului, amortelii si
paraliziei, si cand este pusa in regiunea splinei, urina usureaza durerile. Virtutile sarurilor
volatile ale urinei absorb cu putere acizii si distrug din radacina majoritatea bolilor trupului
uman. Deschide toate obstructiile rinichilor, purifica intreaga masa a sangelui si umorilor,
vindeca reumatismul si bolile ipohondriace si este data cu succes admirabil in epilepsie,
vertigo, apoplexie, convulsii, letargie, migrene, paralizie, amortela, pierderea folosirii
membrelor, atrofie, vapori si majoritatii racelilor si bolilor capului, creierului, nervilor,
articulatiilor si pantecelui. (Leucoreea ar trebui adaugata la aceasta lista) Deschide
obstructiile rinichilor si pasajelor urinare, dizolva coagulatiile de tartru in acele parti, sparge
si elimina pietrele. Este un remediu specific impotriva dizuriei, si oricaror obstructii urinare.
In secolul 18 era foarte mult elogiata ca apa de gura de catre un dentist din Paris. Voi insira
acum cateva opinii moderne referitoare la valoarea urinei. Scriind in "Candide" prof. Jean
Rostande subliniaza in mod repetat semnificatia biologica a acelor substante cunoscute ca
hormoni. Esenta articolului sau poate fi condensata dupa cum urmeaza: "O descoperire
recenta in ceea ce priveste activitatea hormonilor a revolutionat complet studiul lor, si
anume ca o parte din ei sunt filtrati prin rinichi si eliminati prin urina. Mai multi hormoni
hipofizici, hormoni ai glandelor adrenale si hormoni ai glandelor sexuale, au fost gasiti in
urina normala... Descoperirea hormonilor in urina are consecinte profunde. Urina ofera
practic o cantitate nelimitata de materie de baza... Din punct de vedere terapeutic este posibil
sa ne imaginam folosirea acestor hormoni ca fiind aparent capabili de a exercita o mare
putere asupra organismului uman..." Astfel urina elogiata de multi oameni din timpuri
stravechi, dar neinteleasa de semi-moderni, acum apare in lumina unui rezervor -filtru de
valoare exceptionala. Ea contine intr-o pura si adesea nevistata cantitate, produse de cea mai
vitala natura, dovedind ceea ce Mr. Ellis Bake a sustinut ca "trupul nostru distileaza cea mai
minunata medicina si ofera cel mai perfect ser si anticopri" Acum voi cita catava ramarci
luate dintr-un pamflet de Dr. T. Wilson Deachman, Ph.C., M.D. care scrie: "Dupa cum
continutul de urina variaza in concordanta cu starea patologica a pacientului, folosirea ei
este indicata in toate formele boliilor exceptand cele cauzate de traumatism (membre rupte)
2

sau cel care sunt de natura mecanica. Ea impiedica doctorul sa faca gresala de a selecta
remediul din trei mii de medicamente sau mai mult... Ceea ce nu poate fi vindecat de fortele
trupului nu poate fi vindecat de fortele din afara trupului." Nu este lipsit de relevanta aici sa
mentionam ca fostul Maurice Wilson, care a facut o incercare magnifica, chiar daca esuata,
de a escalada Muntele Everest, isi atribuia imunitatea de bolile ordinare si stamina lui
uluitoare multor posturi doar cu urina, plus frectionarea externa cu urina. Lama-sii din Tibet
si yoghinii cu care s-a asociat inainte de tentativa lui, sustin ca pot trai pana la o varsta
inaintata doar cu ajutorul urinei. Cu aceleasi mijloace ei pot traversa deserturi inaccesibile
muritorilor obisnuiti.
Secolul trecut, intre 1860-1870 bautul propriei urine era un binecunoscut remediu pentru
icter, si unii doctori au avut curajul sa o prescrie. Am invatat de la unul din pacientii mei ca,
atunci cand era baiat, bunicul lui l-a vindecat de un atac de icter indemnandu-l, la sfatul unui
doctor, sa bea toata urina pe care o elimina in timpul celor patru zile de boala. Printre tigani,
proprietatile datatoare de sanatate ale urinei erau cunoscute de secole. Urina vacilor era
consumata in catitati mari pentru a vindeca boala lui Bright, hidropizia si alte afectiuni. Am
intalnit odata la Dorset un om ca timp de saizeci de ani a baut doi litri de urina de vaca
zilnic. Avea optzeci de ani in acel moment, se tinea tare si mi-a spus ca nu a fost niciodata
bolnav. El incepuse, la sfatul unui tigan, sa se trateze la varsta de 20 de ani pentru probleme
la gat si piept. Cu toate astea, urina de vaca, este inferioara ca agent curativ in comparatie cu
propria urina a pacientului si stiu cazuri in care esuat in boala lui Bright care era cauzata de
alcoolism. Cei mai intelepti dintre vechii Greci nu foloseau nimic decat urina pentru tratarea
ranilor. Eschimosii chiar si astazi adopta aceleasi masuri. Intrebarea poate fi pusa daca
terapia cu urina a fost folosita de cineva in timpuri mai recente?
Iar raspunsul este afirmativ. In afara de altii, fostul W.H. Baxter, J.P. din Leeds si Harrogate,
nu doar folosea propria lui urina, ci a scris numeroase pamfete despre subiect care ar fi fost
considerate mai serioase daca nu ar fi fost intercalate cu unele subiecte moralizatoare
irelevante. "Dl. Baxter, care a trait pana la adanci batraneti, declara ca s-a vindecat o crestere
canceroasa aplicand propria lui urina sub forma de comprese si consumand propria lui urina.
Mai mult, el declara ca s-a vindecat de alte probleme cu aceste mijloace simple. Dl. Baxter
considera ca urina este cel mai fin antiseptic care exista, si descoperind acest lucru, el si-a
format obiceiul de a consuma zilnic trei pahare pline ca profilaxie impotriva bolii. El sustine
ca daca urina proprie este luata in felul acesta, devine din ce in ce mai inofensiva. El o aplica
pe ochi ca lotiune de intarire, si o foloseste dupa ras, pentru o piele fina. El de asemenea
sustine folosirea ei externa pentru rani, umflaturi, basici, etc. Pot sa depun marturie pentru
adevarul acestei declaratii pentru ca Dl. Baxter a fost pentru o perioada scurta de timp unul
din pacientii mei. Dar ceea ce nu este mentionat mai sus este ca in timpul tratamentului a
postit doar cu urina, dupa cum cititorul va vedea mai tarziu, este o parte esentiala a
tratamentului oricarei boli serioase. In unele districte rurale folosirea urinei de vaca a fost
recomandata de doctori pentru umflaturi ale pielii (furunculi). Un caz poate fi amintit al unui
barbat care avea un numar de umflaturi dureroase sub mana. Ele au fost rapid vindecate de
3

comprese cu urina de vaca. In trecere... pot mentiona ca nu cu mult timp in urma unul dintre
cele mai exclusive si scumpe sapunuri de toaleta a fost facut din saruri deshidratate si
grasimi din urina vacilor hranite cu iarba, iar un altul din urina taranilor rusi. (Informatorul
meu a fost un chimist care stia despre ce vorbeste). Mai mult unele creme de fata scumpe
contin hormoni derivati din urina umana.
"Ce nu vad ochii....!"
Capitolul III
Raspunsuri la unele obiectii
Inainte sa incepem, este recomandat sa tratam cu unele obiectii care au fost, si inca mai sunt,
ridicate. A fost argumentat ca daca omul era destinat sa isi bea propria urina ar fi fost nascut
cu instinctul de a face asta. Dar cineva poate sa argumenteze ca daca omul nu a fost nascut
cu instinctul de a face exercitii de respiratie profunda sau alte masuri care s-au dovedit
benefice pentru sanatate, ele sunt asadar invalide sau condamnabile. Sa luam de exemplu,
yoghinii din India. Practicand exercitii de respiratie, posturi stranii, etc. ei nu doar ajung la o
stare perfecta de sanatate, ci ajung sa isi extinda viata cu mult peste oamenii obisnuiti. La
150 de ani un practicant de Hatha Yoga prolific nu are nici macar un singur fir de par. Este
adevarat ca stiinta Yoga poate fi invatata in siguranta doar de la un invatator competent; dar
asta este un alt argument impotriva teoriei instinctului. Se poate observa, ca omul nu are
probleme impotriva instinctelor cand se pune problema imbibarii cu licori alcoolice, sau
fumatul sutelor de tigari: pe scurt, cand este o chestiune de a face lucruri care sunt rele
pentru el chiar daca prima data el le-a experimentat "deliciile" instinctele lui s-au opus. Si
acum raspunsul la alta obiectie.
Cum poate fi luat inapoi in trup ceva ce trupul aparent elimina? Si totusi daca ne intoarcem
la Natura, ce gasim? Gasim ca in locul balegarului "stiintific", frunzele moarte sunt puse
inapoi in sol, florile care rasar sunt mai mirositoare, fructele mai dulci, si copacii mai
sanatosi. De cealalta parte, unde solul este dintr-un motiv sau altul privat de acele substante
chimice produse de frunzele moarte, etc. atunci copacii care cresc in acel sol sunt desfigurati
de excrescente, care in opinia mea pot fi numite cancere ale copacilor. Ceea ce suntem
obisnuiti sau consideram ca frunze moarte nefolositoare sunt chiar opusul nefolositorului si
ar trebui ingropate inapoi in sol in loc sa fie maturate de gradinar. .....
Ideea ca Natura este irositoare este eronata. Ea doar apare irositoare in ochii nostri deoarece
nu o intelegem. Frunzele moarte care putrezesc ofera cele mai valoroase saruri minerale
pentru sol, una din acestea fiind potasiul. Chiar si cenusa frunzelor moarte si lemnul ars
(carbunele) sunt de mare valoare. Asadar de ce principiul care se aplica in natura sa nu se
aplice (cu anumite rezervatii) si trupului uman? Aceasta intrebare isi gaseste mai degraba
raspunsul daca consideram constituenti urinei. Insa inainte de a face asta, ceva ar trebui spus
despre lipsa de incredere in analiza urinara ca mijloc de diagnostic. Desi analiza urinei este
inca o practica printre doctorii otodocsi, s-a descoperit ca elementele si in general conditia
4

urinei depind mai mult de caracterul mancarii si bauturilor consumate de pacient decat de
orice conditie reala sau inchipuita a bolii. Chiar prezenta zaharului nu poate fi in continuare
sa fie considerata ca un semn infailibil de diabet. Am demonstrat acest lucru spre propria mea
satisfactie consumand pentru o zi doar bauturi facute cu pudre chimice dulci, si nu am
mancat nimic in afara de inghetate duclci. Cu o asemenea dieta, dupa 12 pana la 14 ore urina
unui om sanatos de obicei a devenit incarcata cu zahar si a sugerat doctorului un caz de
diabet. Greseli similare au fost facute in ceea ce priveste albumina gasita in urina ca rezultat
al unei diete gresite.
Acum cativa ani un prieten al scriitorului conectat cu o Companie de Asigurari pentru viata a
avut un numar de "prospecte" refuzate datorita numarului mare de depozite de albumina
gasite in urina lor. In final el a adus trei din acesti barbati pentru o investigatie.
Modificandu-le dieta, toti asa-zisii indicatori ai bolii lui Bright, nefrita sau albuminurie de
care se presupune ca sufereau au disparut curand, si dupa o examinare ulterioara de catre
doctorul companiei de asigurari li s-a spus ca au avut "inflamari locale" cand au fost
examinati anterior. Mai multe comentarii par inutile.
Continutul urinei:
Ureea N. (nitrogen) 682
Uree
1459
Creatinina N.
36
Creatinina
97,2
Acid uric N.
12,3
Acid uric
36,9
Amino N.
9,7
Amoniac N.
57
Sodiu
212
Potasiu
137
Calciu
19,5
Magneziu
11,3
Clorura
314
Sulfat total
91
Sulfat inorganic
83
Fosfat inorganic 127
PH
6,4
Aciditate totala ca C.C. N/10 acid 27,8
Dr. G.S. Cotton din Temple, Texas, imi scrie ca urina de asemenea contine "Allontain"
C4H6O3N4). Fara sa mentionam hormonii valorisi de care Prof. Jean Rostard amintea mai
inainte. Aceasta este semnificativ pentru ca arata cantitatea de saruri minerale valoroase
continute in urina sanatoasa; pentru a le aprecia, cineva trebuie sa studieze Sistemul
Biochimic de Medicina. Chiar si asa, dupa cum a fost implicat deja, exista variante largi in
5

compozitia urinara in conformitate cu mancarea si bautura consumata. De exemplu, luand


50 de subiecti normali, gasim ca in timp de in medie Ureea N. are valoarea 682, cantitatea
maxima este de 1820 iar minimul de 298. In ceea ce priveste volumul urinei eliminate, el
variaza mult in conformitatea cu dieta si anotimpul anului. De asemenea, urina eliminata
noaptea este cu un sferta pana la jumatate din cea eliminata in timpul zilei. Prin prisma
analizelor mentionate anterior putem sa ne intrebam: Daca elementele pe care urina le
contine nu sunt necesare trupului, de ce atunci chimistii si biochimistii subliniaza valoarea
lor si le declara ca fiind esentiale pentru mentinerea corpului? Ideea ca urina contine
elemente otravitoare pe care trupul incearca sa le elimine este bazata doar pe teorie, si nu
este demonstrata de fapte.
Dupa cum supravietuitorii din barci adesea isi beau urina proprie cand sursele de apa devin
insuficiente, cu siguranta daca ar bea un fluid otravitor ar muri sau s-ar imbolnavi. Insa nu se
intampla asa, practica consumului de urina este cu siguranta nevatamatoare, dar (asa cu
Departamentul Medical al Marinei a indicat intr-o scrisoare a unui cercetator) beneficiul
obtinut nu este asa de mara cum apare la prima vedere deoarece in deshidratare nivelul de
urina eliminata coboara la un nivel mic." Voi comenta despre asta mai tarziu.
Intre timp, pot remarca faptul ca ceea ce poate fi o "otrava" cand este separata de mediul
natural poate nu actioneaza ca o otrava cand ramane in mediu natural. Profesiunea medicala
poate a fost impresionata cand, la inceputul secolului, Charrin a scris o intreaga carte despre
"otravurile" din urina, dar asa cum Prof. Jean Rostand (deja citat) a scris de atunci: "Nu este
departe timpul cand va fi imperativ necesar sa scriem despre beneficiile urinei." Intradevar,
vom vedea in cursul acesor pagini ca cel mai important fapt dintre toate este faptul uluitor ca
urina, indiferent cat de densa, concentrata, putina si aparent "otravitoare" poate aparea la
inceputul bolii cum ar fi boala lui Bright, gripa sau altele, foarte repede devine filtrata si isi
sporeste volumul cand este consumata liber. Acesta este un fapt la care am fost martor,
impreuna cu alti practicanti de terapie cu urina, in sutele de asa-zise cazuri fara scapare, si
este cel mai bun si cel mai sigur raspuns la obiectia pe care o tratez.
O alta obiectie care a fost discutata de cei care isi pun increderea in "printii" medicinei este
urmatoarea: Daca urina a fost cunoscuta la un moment dat ca fiind un remediu asa de
valoros, de ce a cazut in dezonoare? Si totusi cei care pun aceasta intrebare nu sunt
familiarizati cu cele mai elementare fapte din istoria medicinei ortodoxe, care sunt legate de
o lunga serie de schimbari de politica, schimbari de medicamente, de tratamente de toane si
mode si "superstitii explodate", de altercatii, de invidii si chiar persecutari. Unele dintre cele
mai stranii "remedii" au fost in voga pentru cativa ani, doar pentru a fi considerate cativa ani
mai tarziu ca fiind dezgustatoare si superstitii ale barbarilor. De exemplu, celebrul Cardinal
Richlieu i s-a dat balega de cal in vin sa bea pe patul de moarte, si nu de escroci ci chiar de
cei care astazi i-i numim doctori calificati.

Vorbind la Colegiul Regelui H.M. School in 1 octombrie 1918, chirurgul general Sir Watson
Cheyne, M.P. a indemnat studentii sa tina minte: "Medicina nu este o stiinta exacta. Multe
din ceea ce sunt invatati studentii nu este adevarat. Cand ajung sa aiba de a face cu viata,
stiu asa de putin despre trupul viu incat nu pot fi dogmatici. Ei pot doar sa formuleze ipoteze
care sunt valabile pentru o zi si apoi trec: si la fel ca si invataturile de acum saptezeci de ani
li se par foarte curioase si nu foarte sanatoase, tot asa va fi si peste patruzeci de ani de acum
inainte." Adevarul acestei declaratii se aplica in totalitate astazi asa cum s-a aplicat in 1918 poate chiar mai mult. Nu este o exagerare sa spunem ca, departe de a fi o stiinta exacta, in
ciuda tuturor testelor "stiintifice" la care pacientii sunt supusi in aceste zile, ea ramane o
asemenea stiinta inexacta incat zece doctori au dat zece diagnostice diferite relative la
aparent cateva simple dureri de cap.
O obiectie finala care poate fi ridicata impotriva consumului de urina de catre cei pretentiosi
(desi nu constituie un argument impotriva valorii terapeutice) este ca gustul trebuie sa fie asa
de "revoltator in totalitate" ca numai eroii sunt in stare sa o consume. Aceasta persupunere,
totusi, este incorecta. Gustul urinei sanatoase nu este asa de obiectionabil precum, sa
spunem, sarurile Epsom. Urina de dimineata, proaspata, este oarecum mai amara si sarata.
Dar asa cum am mentionat, cu cat este consumata mai frecvent cu atat mai inofensiva
devine; si asa cum poate fi de asteptat, gustul variaza de la zi la zi si chiar de la ora la ora in
concordanta cu mancarea care este consumata. Chiar urina care este eliminata in unele boli
serioase nu este asa de insuportabila la gust cum ar sugera aspectul vizual adesea. Iar acum,
dupa ce am citat declaratiile vechi si moderne in ceea ce priveste valoare terapeutica a
urinei, si dupa ce am tratat cu obiectiile voi face un rezumat al probelor obtinute in mutii ani
de practica si experiente personale din partea celor care sunt postura sa stie faptele reale.
Urina cand este luata in trup, este filtrata; devine din ce in ce mai pura chiar in cursul unei
singure zile cand este consumata in exclusivitate, impreuna cu apa simpla, daca este necesar.
Mai intai curata, apoi elibereaza de obstructii si in final reconstruieste organele vitale si
pasajele dupa ce au fost afectate de ravagiile bolilor. De fapt ea reconstruieste nu doar
plamanii, pancreasul, ficatul, creierul, inima etc., ci de asemenea repara captuselile creirului
si ale intestinelor si alte captuseli, asa cum a fost demonstrat in cazul multor boli
"ucigatoare", precum consumarea (consumption) intestinelor si cele mai rele forme de colita.
In final, ea realizeaza ceea ce postul doar cu apa sau sucuri de fructe (asa cum recomanda
unii naturopati) nu pot realiza niciodata. Adevarul acestei declaratii poate fi gasit in cazurile
istoriei din urmatoarele pagini.
CAPITOLUL IV
Propria mea vindecare
Desi as prefera sa evit pronumele personal in aceasta carte, nu este posibil sa fac asa in
circumstantele data. Pentru ca o uncie de experienta valoreaza mai mult decat tone de
argumente! Primul meu pacient am fost chiar eu. S-a intamplat in felul urmator. In timpul
7

ultimului razboi la varsta de 34 m-am prezentat pentru examinarea medicala sub ceea ce a
fost numita Schema Derby, si am fost respins de doctorii examinatori din cauza faptului ca
eram bolnav de tuberculoza. Mai mult, am fost indemnat sa ma pun in atentia unui doctor. In
consecinta am consultat un specialist. El totusi, nu mi-a tratat situatia foarte serios, mi-a spus
ca eram mai mult un subiect cataral decat tuberculos, si m-a sfatuit sa stau la aer proaspat,
soare si o dieta hranitoare. Am urmat sfatul lui si intr-un an m-am ingrasat cu 14 Kg. Cu
toate astea, nefiind satisfacut cu conditia mea am consultat un alt specialist, care m-a
informat ca ambii plamani erau afectati, si in ciuda celor spuse de specialistul precedent,
eram tuberculos si trebuia sa imi pastrez puterea cu o dieta bogata in zharuri si amidon. In
final, a aparut diabetul, si am fost pus la un regim drastic nou, care consta in post cu apa 3
litri zilnic timp de patru zile pe saptamana, in timp ce in a cincea si urmatoarele doua mi se
permitea o gustare pe care o serveam doar sa imi stimulez apetitul, fara sa mentionez faptul
ca eram incurajat sa mestec fiecare dumicat pana la un asemenea grad ca imi producea o
gura foarte dureroasa, dureri de dinti, gingii umflate si limba umflata. In plus fata de aceste
discomforturi, am fost afectat cu insomnie, nervi fragili si un temperament foarte iritabil.
Regimul a fost continuat timp de saisprezece saptamani fara pauza si desi a rezultat in
disparitia tusei si conditiilor catarale si a sciaticei dureroase de care sufeream, cura parea
mai putin placuta decat boala. Lovitura finala a fost ca dupa doi ani cu acest tratament, am
pierdut increderea in doctori si am inceput o serie de tentative singur, desi erau impotriva
sfatului lor. Nu voi prelungi aceasta poveste cu toate detaliile; este suficient sa spun ca a
venit un moment cand, simtindu-ma foarte slab si bolnav, mi-am amintit textul din Proverbe
V care spune, "Bea apa din propria ta cisterna" un text care, la randul lui, mi-a amintit de
cazul unei tinere fete al carei tata i-a dat propria ei urina sa bea cand suferea de difterie, ceea
ce a vindecat-o in trei zile.
Alte cazuri imi vin in minte de asemenea (icter este unul) care a fost vindecat cu aceleasi
mijloace. Si asta nu e totul; mi-am amintit raspunsul unui doctor la intrebarea mea cand cu
cativa ani inainte l-am intrebat cum putea sa spuna analizand urina ca plamanii si pancreasul
erau bolnavi si se vatamau? Chiar imi amintesc spunandu-i in inocenta mea: "Daca pierd
tesut vital si zahar prin urina mea, de ce atunci sa nu beau urina si sa inlocuiesc aceste
elemente in acel fel?" La care el a raspuns ca organele nu pot asimila "materie moarta". Asta,
totusi, asa cum am dovedit de atunci nu era altceva decat o falsitate teoretica! ...... Am postit
timp de patruzeci si cinci de zile doar cu urina si apa simpla si asta in ciuda afirmatiei
doctorului ca unsprezece zile fara hrana era limita la care o fiinta umana putea merge. De
asemenea mi-am frecat corpul cu urina, un factor foarte important in videcare, cu care voi
trata in Capitoulul XVII. In final am intrerupt postul cu vitel crud, si desi nu mi-a dat nici un
discomfort in afara unei foame intense, am mancat cu atentie pentru un timp si am continuat
sa imi beau propria urina, observand ca schimbarile in temperatura, cantitate, gust, etc.
depind aproape exclusiv de ceea ce am mancat sau am baut, si de cate exercitii fizice am
facut. La sfarsitul acestui tratament am simtit ca eram un om nou. Cantaream 70 de Kg, eram
plin de vigoare, aratam aproape cu unsprezece ani mai tanar decat eram in realitate si aveam
pielea la fel ca a unei fete tienere. Aveam 36 de ani in acel moment, iar acum am peste 60.
8

Insa consumand fiecare picatura de apa pe care o elimin, urmand o dieta echilibrata, si
neconsumand niciodata mai multa mancare decat consider ca are nevoie trupul, arat si ma
simt mult mai tanar decat majoritatea barbatilor de varsta mea, si ma pastrez departe de acele
dureri majore si minore despre care se spune ca sunt mostenirea trupului. .............
CAPITOLUL V
CANGRENA
Cangrena este descrisa in limbaj simplu ca "moartea unei parti", este considerata ca imposibil
de tratat de catre doctorul ortodox. "S-a instalat cangrena" este o fraza invariabil acceptata
ca ultimul stadiu care precede moartea imediata a victimei. Unde se instaleaza cangrena
dupa ce un deget de la mana sau de la picior a fost amputat, este adesea fatal, in special in
cazurile in care persoanele trec de varsta mijlocie. In acelasi timp, am dovedit ca cangrena
poate fi usor vindecata.
Prima mea cunostinta cu ravagiile cangrenei a fost in 1891 cand eram un scolar de zece ani.
Cel mai apropiat coleg de scoala al meu se plangea de dureri ale fetei de cateva zile inainte
de a fi dus la un dentist local pentru extractia unui dinte din spatele maxilarului. Din pacate
o parte din maxilar a iesit odata cu molarul si s-a instalat cangrena. Medicamente si
unguente au fost aplicate pentru a reduce (sau mai bine spus suprima) umflatura, si baiatul a
murit zece zile mai tarziu.
S-a intamplat in acelasi timp cu colegul meu de scoala ca eu sa am un obraz umflat. Dar
remediul aplicat de mama mea (era fiica unui fermier) a fost foarte diferit de cel "stiintific"
aplicat de doctori tanarului meu prieten. Este adevarat, obrazul meu umflat era rezultatul mai
multor intepaturi de albine, datorita faptului ca am deranjat o colonie cu aceste creaturi mici
si interesante. Cu toate astea era dureros, pana cand mama mea a vindecat-o complet
spalandu- ma pe fata cu urina si apoi aplicand pansamente imbibate in acelasi fluid
vindecator. Obrazul meu a fost normal in cateva ore. Acest tratament a fost sugerat parintilor
colegului meu de scoala pentru maxilarul cu cangrena insa au fost refuzati cu dispret si
expresii de dezgust. De atunci am ajuns sa stiu ca compresele cu urina combinate cu
consumul de urina si postul au salvat multi prieteni nefericiti.
Aproximativ un an mai tarziu un tanar dintre cunostintele noastre a murit fie de cangrena, sau
din cauza tratamentului medical pentru boala lui sau probabil din ambele motive. In timp ce
era bolnav obisnuiam sa i-i citesc; si in timpul uneia dintre vizite, a venit doctorul. Era un
practicant , si dupa cateva fraze de duzina a adaugat ca cine gaseste o cura pentru aceasta
afectiune ingrozitoare merita o coroana de aur. Daca ar fi "citit, invatat si digerat in interior"
vechea carte despre urina pe care am citat-o deja, despre valoarea urinei pentru "orice rana
verde" poate ca ar fi stiut ca leacul a fost deja gasit cu ani in urma. Asa cum stateau lucrurile,
nu m-am gandit atunci ca imi va fi dat sa dovedesca adevarul acelei fraze, si nici nu mi-a
trecut prin cap ca nu voi primi o coroana de aur, ci vorbind metafroric, o coroana de spini!
9

Pentru ca desi povestea nu este relevanta penru aceasta carte, a trebuit sa sufar pentru
doctrinele mele si pentru demonstrarea lor. Primul caz de cangrena pe care l-am tratat a fost
in 1920. Pacientul era o femeie de 53 de ani. Era in ingrijirea unui doctor binecunoscut din
Bradford care era o autoritate in post si dieta. Anemia a aparut, plamanii dadeau semne de
dereglari grave si exista o conditie de cangrena la un picior, cu un numar de eruptii ale pielii
de diferite dimensiuni la fiecare picior. Exista de asemenea o situatie de icter care i-i
transformare infatisarea intr-una de Euroasiatica, iar albul ochilor devenise galben.
Abdomenul era balonat si tare, si trupul i-i devenise slab si costeliv. Desi doctorul dorea ca
metoda mea sa fie incercata cel putin pentru o luna, imi era sila sa dau sfaturi in acest caz,
pentru ca simteam ca doar o perioada de cel putin saizeci sau saptezeci de zile ar restaura
pacientul la sanatate. Totusi, spre surprinderea mea, unele imbunatatiri incurajatoare au
aparut aproape imediat, si mi-au dat prima ocazie sa observ ca cangrena este departe de a fi
o conditie care publicul si doctorii au ajuns sa o creada. Cu ajutorul postului cu propria urina
a pacientului si cu apa, si frecand cu urina trupul si aplicand comprese cu urina, dupa zece
zile rinichii si intestinele lucrau "peste program" si desi eruptiile au sporit, ele erau mai putin
iritabile. Respiratia a devenit normala si usoara, pacientul dormea mai bine si pe deasupra
piciorul cu cangrena a dat semne de vindecare. Dupa optsprezece zile de post piciorul era
foarte normal; urina formase o noua piele si nu mai era nici o urma de abraziuni evidente.
Piciorul se vindecase fara sa lase nici o urma de cicatrice. Nu ar trebui sa fim surprinsi, odata
ce intelegem ca urina nu este o materie moarte, ci sa spunem, carne, sange si tesuturi vitale
intr-o solutie vie?
Ca rezultat al acestei vindecari, am fost invitat sa preiau un alt caz de cangrena. Era al unei
femei trecute putin de 40 de ani. Piciorul ei drept era intr-o asemenea stare de putrefactie ca
sfatuitorul ei medical indemna la amputarea membrului. Necazurile au inceput cu aproape
doi ani inainte cu o umflatura la glezna. Aceasta a fost pusa pe seama ocupatiei ei care
presupunea ingenuncherea pe o suprafata tare de piatra. Ea s-a supus la multe tratamente,
ambele ortodoxe si neortodoxe, dar afectiunile doar au sporit. Ea suferea de constipatie
severa, hemoroizi, eczeme, anemie, insomnie, ticuri nervoase, depresie generala, dureri de
gura si limba, dureri de fata, eruptii la fiecare colt al gurii si peste toate astea, mai multe
cavitati au aparut in piciorul cu cangrena.
In ciuda tribulatiilor, totusi, era o femeie cu un spirit puternic, si nu am avut nici o
dificultate in a o convinge sa posteasca cu toata urina pe care o elimina si mai mult de trei
litri de apa zilnic pe care o sorbea intotdeauna. In timpul primelor cinci zile de penitente
eruptiile au inceput sa dispara si pielea in fiecare parte a trupului a inceput sa arate mai
sanatoasa din toate punctele de vedere. Durerea de fata a disparut a doua zi, in a treia noapte
a dormit profund dupa sapatamani de insomnie si la sfarsitul primei saptamani, intestinele si
rinichii lucrau "in program prelungit" iar hemoroizii erau vindecati. In doua saptamani nu
mai era nici un semn de cangrena, si o noua piele a crescut in locul cavitatilor. Piciorul
bolnav, care inainte era de doua ori mai mare decat celalalt, era acum complet normal nici
10

macar o cicatrice nu mai ramasese oriunde sa i-i reaminteasca de ceea ce suferise! In


consecinta am pus pacientu pe o dieta exclusiva de struguri, banane si rosii crude timp de o
saptamana in cantitati mici, am adaugat lapte proaspat nepasteurizat in a doua saptamana, si
in a treia saptamana am trecut-o pe o dieta normala.
Dupa experienta mea, cangrena raspunde mult mai rapid decat orice alta boala majoria sau
boala ucigatoare, o chestiune care poate fi vazuta din cateva cazuri pe care le voi adauga.
Ar trebui sa mentionez ca aproape toate aceste cazuri au fost tratate dupe ce doctorii au
indemnat la amputare.
Doaman E. Picioare si degete cu cangrena ca urmare a paraliziei dupa vaccinurile
administrate, post de 48 de zile. Urina a vindecat picioarele si degetele in primele 20 de zile.
Dl. D. Antebrat stang cu cangrena diabetic. A postit 48 de zile pentru diabet. Bratul complet
vindecat dupa 18 zile. Nici o cicatrice.
Dl. J.W.B 60 de ani. Cangrena la prima si a doua articulatie a degetelor, cauzate de o lovitura
de ciocan in atelier. Tratat timp de 18 saptamani ca pacient extern. Osul fuses eliminate pana
la prima articulatie. A postit conform metodei mele, a aplicat comprese cu urina pe toata
mana, incheitura si brat. S-a vindecat intr-o saptamana.
Domnisoara C.A. (varsta 10 ani in 1980) Anemie. Cangrena la ambele picioare ca urmare a
tratamentului pentru psoriazis. Arii mari de carne vie fara piele in ambele pulpe. A postit 18
zile. Vindecare complete. Nu ai avea anemie, nici psoriazis, nici o cicatrice de la picioarele
cu cangrena.
Dl. B. Deget cu cangrena, de asemenea conjunctivita severa ca urmare a folosirii timp de un
an de atropine. A postit 12 zile pentru cangrena apoi o saptamana mai tarziu a postit a doua
oara pentru conjunctivita care s-a vindecat in ziua 23. Varsta 38 in 1927. Inca arata de aceiasi
varsta.
Dl. J.I. (varsta 54 in acel moment). Degetul taiat de un os de peste. Doctorul l-a vazut in
aceiasi zi. A aparut cangrena. Decizia chirurgului de amputare a fost respinsa. A postit 14
zile. Trupul frecat cu urina, degetul infasurat in urina veche puternica. Imbunatatiri dupa 3
zile de tratament. Vindecare complete dupa 12 zile.
Dl. N (varsta 55 la acel moment) Cangrena tubercular la ambele picioare. Chirurgii au vrut sa
amputeze membrele. Sotia a refuzat. Conditia pacientului foarte slabita. Depresie puternica
dupa multe medicamente. A postit 42 de zile dupa metoda mea. Acum merge la fel ca orice
alt om si se bucura de exercitii.

11

Dl. L (varsta 48 in acel moment). Cangrena la ambele picioare si talpi dup ace a varsat un vas
mare de grasime fiarta peste ele. Tratat cu plasuri timp de trei saptamani de doctori.
Rezultatul dezastruos. A postit timp de 28 de zile, cu tratamentul obisnuit pe care i-l
recomand. Imbunatatiri marcante dupa zece zile. A revenit la sanatatea normal dupa doua
saptamani.
Multe alte cazuri pot fi citate. Dar nu doresc sa umflu cartea cu un numar nenecesar de cazuri
cand cateva ar trebui sa fie suficiente pentru a convinge pe oricine mai putin pe cei cu
prejudecati. Cred ca pot spune ca ca ceea ce am spus aici ar trebui sa explodeze dogma ca
gangrene este incurabila.
Vom oferi acum dovezi care ar trebui sa explodeze o alta dogma medicala si anume
incurabilitatea cancerului.
CAPITOLUL VI
Cresterile si cancerul
In 1912 fostul Dr. F. Forbes-Ross din Londra, un doctor calificat a scris o carte intitulata
Cancerul- Geneza si Tratament. El a ajuns dupa timp de douazeci de ani de practica la
concluzia ca tumorile maligne si alte cresteri se datoreaze dietei deficient in saruri natural in
special in potasa. Punand pacientii pe o dieta mai echilibrata (asa cum recomand si eu) si
administrand saruri de potasa (potash in engleza) el a vindecat un numar mare de cazuri de
aceasta boala groaznica si totusi dupa moartea lui, nimeni dintre colegii lui si nici macar un
singur spital nu a putut fi convins sa continue tratamentul, asa de puternica este dogma
printer Profesiunea Medicala precum cancerul trebuie sa fie tratat exclusive cu cutitul sau cu
radiu. Cartea lui este acum epuizata din librarii. Dar o alta carte a unui chirurg, Dl. C.P.
Childe, care recomanda interventia rapida cu cutitul in momentul in care o galma arata
suspicios, este inca tiparita, sau era pana recent.
Nu sunt pregatit sa ma pronunt asupra meritelor metodei Dr. Forbes-Ross, pentru ca am
nevoie de multe lucruri necesare pentru a o incerca. Dar tratamentul cartii lui arata cat de
putin spirit de democratie exista in Profesia Medicala, si ar trebui sad ea membrilor
inteligenti ai publicului o banuiala de ce cancerul este INCA considerat a fi o bola incurabila.
Ar fi mai correct sa spunem ca multi pacient suferind de cancer se dovedesc a fi incurabili.
Dar asa cum am insinuate in alta parte, tot asa sunt multi pacienti care sufera de gripa.
In ceea ce priveste tratamentul chirurgical al cresterilor canceroase, fostul Dr. Rabagliati, din
Bradford, a recunoscut in fata mea ca in prima parte a carierei lui, inainte de a-l cunoaste, a
efectuat nu mai putin de cinci sute de operatii majore pentru cresteri si ca a fost un insucces
uniform cu cutitul care a cauzat cautarea lui pentru alte mijloace mai eficiente ale
tratamentului cancerului desi in van.

12

Primul meu caz de cancer diagnosticat medical a fost a-l unei asistente aproapre de 70 de ani.
Ea fusese asistenta in peste cincizeci de cazuri de tumori maligne in cursul timpului
activitatilor ei profesionale, si spune putin despre politica extirparilor cresterilor canceroase,
cu mult inainte de a dezvolta si ea una, ea a jurat ca niciodaca nu va accepta cutitul. Era una
din acele personae care ocupa o pozitie care i-I permitea sa stie din suferintele la care a fost
martora ca oricat de dureroasa este cresterea INAINTE de operatie, durerile sunt medii in
comparative cu ceea ce este experimentat DUPA operatie cand cancerul reapare.
Cand am vazut-o prima data, avea o crestere de 7 luni, si deja se extinsese de la ambii sani
pana la ambii umeri. I-i facea putine probleme dincolo de junghiuri ocazionale. Nu a
consultat un doctor in privinta ei, dar intr-o zi, cand era intinsa la pat din cauza gripei, a fost
obligata sa trimita dupa un doctor, care, in timp ce o examina a descoperit conditia sanilor ei,
si s-a plans de faptul ca era deja prea tarziu pentru operatie si nu i-a dat mai mult de zece zile
de viata.
Cazul a ajuns in mainile mele. Un scurt post cu propria urina a pacientei plus apa a fost facut.
A durat zece zile. Apoi o dieta usoara a fost prescrisa cu un plan de o masa pe zi, impreuna
cu folosirea interna a urinei elimnate. Nu a fost observat nici un efect in privinta cresterilor;
dar sanatatea generala si spiritula pacientei s-au imbunatatit intr-o maniera uluitoare. In
continuare cresterea nu mai cauza ea insasi probleme. S-a retras intr-un loc de la malul marii
sa traiasca impreuna cu o ruda care sfida teoriile mele, si desi doctorii esuau sa o vindece de
astm, venera capela medicinei ortodoxe. Prima mea pacienta a murit sase ani mai tarziu, la
doua ore dupa ce un doctor i-a administrat niste pastile aparent inoncente pentru o raceala.
Am vazut-o doar odata dupa 1918-1919.
Acest caz, din punctul meu de vedere, a fost desigur nesatisfacator. Dar serveste intr-o
anumita masura sa arate ca multi doctori neortodocsi au mentinut ca daca cresterea nu este
atacata cu cutitul, ele nu omoara pacientul neaparat, si nici nu pot cauza probleme.
Un caz este citat intr-una din cartile medicale, o ruda a unei femei care a trait pana la 96 de
ani a avut o crestere canceroasa la san de cand avea 42 de ani. Diversi doctori pe care i-a
consultat pentru alte probleme minore doreau sa o extirpe, dar ea intotdeauna a refuzat din
cauza faptului ca nu i-i cauza nici o durere sau inconvenient. Mai mult, ea nu credea in cutit.
De la primul meu caz de cancer, am tratat, in diverse stadii ale bolii, un numar mare de
cazuri diagnosticate ca fiind canceroase, si chiar dupa ce unele din ele au fost tratate fie
medical sau chirurgical, in consecinta, am putut sa colectez multe date interesante despre
subiectul care este inconflicte cu teoriile alopate si presupunerile populare. Vazand totusi,
dogma ca un cancer autentic este incurabil si vazand ca o lege care a fost trecuta pentru
interzicerea oamenilor obisnuiti chiar sa faca aluzie la faptul ca el pate vindeca (sau
presupune ca a vindecat) o tumoare maligna, trebuie sa presupunem ca toate acele cazuri
mentionate si presupuse a fi canceroase au fost diagnosticate gresit.
13

Mai intain voi mentiona pe scurt in masa cazurile a cinci femei pe care le voi clasifica drept
ABC, deoarece toate erau ne prejudiciate de orice alt tip de tratament, si fiecare din ele avea
o dezvoltare recenta. Cazurile lor cel putin sugerau ca intelepciunea promtitudinii si
masurilor corecte. Ar trebui sa subliniez, totusi, de la inceput, ca nici una din aceste paciente
nu a fost etichetata ca un caz de cancer. Cu toate acestea pentru a fi pe latura sigura, le-am
spus sa posteasca dupa metoda mea, iar aditional aplicand comprese cu urina, cu succes
complet; pentru ca in plus fata de disparitia cresterilor, tratamentul a rezultat intr-o stare
generala de sanatate mult peste ceea ce a fost experimentat inainte de post. De fapt cresterile
lor au disparut asa de complet incat toate au fost convinse ca nu puteau sa fie maligne; in
special datorita faptului can eu nu folosesc niciodata termini precum cancer, malign sau chiar
tumoare in timpul consultatiilor. In plus, trebuie sa admitem ca orice galma sau nodul care se
formeaza pe trupul uman nu este o crestere maligna desi numai un chirurg este creditat cu
abilitatea sau autoritatea de a face etichetari fie ele maligne sau altfel. De multe ori din
pacate multe galme inoffensive sunt etichetate ca maligne cand nu este cazul, sau pot rezulta
in operatii pentru a evita ca ele sa devina maligne. Astfel, sute de cresteri neinsemnate au fost
tratate chirurgical ca afectiuni majore, si cacerul s-a dezvoltat in final, deoarece deocamdata,
nici doctorii si nici oamenii obisnuiti nu realizeaza ca cea mai sigura cale sa inviti o tumoare
maligna este sa multilezi sanul femeii sau alta parte a trupului uman.
Voi relata acum cazul Doamnei R. (1923). Ea era trecuta putin de 40 de ani. Conditia
anemica, de inaltime sub medie, sub greutatea normal, galma de marimea unui ou de gaina
intr-unul din sani. Diagnosticata drept cancer de fostul Dr. Rabagliati, si indemnata sa se
opereze imediat, dar a refuzat cu fermitate. A postit cu urina si a baut 11 litri de apa simpla
zilnic. Sotul ei a frecat-o din cap pana in picioare cu popria ei urina timp de doua ore zilnic,
si pachete imbibate cu urina au fost puse pe sani zi si noapte. Vindecata in zece zile. S-a
intors la Dr. Rabagliati in ziua a 12 dupa ultima vizila la el, si acesta nu a putut sa gaseasca
nici o anormalitate la san. Anemia a disparut de asemenea, si pacientul a fost readus la
sanatate perfecta.
Inca un caz (1925). Femeie de varsta mijlocie. Crestere de ceva proportii langa subtioara.
Doi chirurgic au sfatuit-o sa se opereze, da ea a facut o concesie la sugestia fiicei ei ca
pacienta se poate odihni si poate lua o hrana usoara inainte de a face fa chinurilor. Operaia
a fost aranjat sa aib loc la spital in termen de o stmn. Totui, deoarece fiica pacientei a
avut beneficii in urma postului cu urin, i-a convins mama sa incerce tratamentul pana la
operaie. n cinci zile nu mai rmsese nici o urm de cretere. Pot aduga ca la dou zile
dup ce pacienta ar fi trebuit sa se prezinte la spital pentru operaie, doctorul familiei a fcut
o vizit. El era indignat ce faptul c sfatul lui si aranjamentele fcute au fost batjocorite in
aceast manier independent dar cnd a examinat pacienta cu atenie a gsit c starea ei
de sntate este n ntregime normal i nu a mai spus nimic.

14

Un caz poate fi acum citat n legtur cu o femeie mai tnr care a dezvoltat o cretere la
sn. -l citez deoarece problemele au disprut n cea mai scurt perioad de timp l-a care am
fost martor pentru ceea ce ar fi putut s fie o tumoare malign sau doar o simpl gland de
lapte umflat. Cred, totui, c dac pacienta s-ar fi pus n minile doctorilor, ei ar fi sftuit-o
s se opereze la fel cum au fcut n alte sute de cazuri. Vznd-o, eu imediat am recomandat
un post cu urina, plus ap de izvor si comprese cu urin, pe scurt, procedura uzual pe care o
recomand. La sfritul a patru zile creterea dispruse n ntregime.
i acum voi meniona cazul unei femei care a venit la mine n 1927. Este intructiv pentru a
demonstra nc odat c operaiile doar trateaz cu efectele i nu elimin cauza bolii din trup.
Femeia de care vorbim avea 45 de ani, era supraponderal i avea o cretere nu prea mare n
snul stng, cel drept fusese extirpat cu doi ani nainte din cauza unei creteri similare. Ea a
postit i a fost tratat n conformitate cu metoda mea timp de nousprezece zile, i apoi a
raportat c creterea dispruse n totalitate. Pentru c era prea gras am sftuit-o s continue
postul. n ziua 28, am examinat-o i nu am gsit nici o urm de nodul i am vzut o femeie
mai tnr ca nfiare.
Urmtorul caz arat c una i aceiai metod pot rezulta n vindecarea problemelor care nu
au o legatur aparent ntre ele. O tnr femeie a venit la mine cu snul drept umflat lang
centru i se vedea o umfltur urt i suspicioas. Erau de asemenea i dou ulceraii la
subioar. Ea a fost invitat de doctorul familiei s se interneze n spital pentru consultaii dar
a declinat, vaznd ca mama ei a acceptat o invitaie similar, a fost operat i apoi a fost
ngropat. Mai mult, ea nsi suferind de peritonit cronic, a avut apendicele scos, dar far
a vindeca peritonita. Ea a nceput s posteasc patru zile cu sistemul meu, dar a fcut o pauz
pentru a da satisfacie rudelor ei insistente. Cu toate astea, dup trei zile a reluat postul, i a
doua oar a postit timp de nousprezece zile. Deja dup a zecea zi era o mbuntire
semnificativ, i la sfritul celor nousprezece zile nu mai era nici o urm de nodul pe sn
sau ulceraii la subioar. Nu mai era nici mcar o cicatrice. Dar peritonita nu cedase
(probabil din cauza esutului cicatrizat rezultat n urma operaiei de apendicit) i puin mai
trziu a postit pentru treizeci i cinci de zile. Acest lucru a avut efectul scontat.
Aceste cazuri ar trebui s serveasc s arate c Natura este mult mai eficient ca vindector
dect aa-numitele metode tiinifice care presupun mutilarea. Dac oamenii care observ
noduli suspicioi pe trupurile lor ar recurge la aceste metode naturale pe care le-am descris, i
ar recurge la ele imediat, Natura nu -i va lsa balt. Dar cei care ateapt pn n ceasul al
unsprezecelea poate c vor trebui s plteasca preul pentru amnarea lor.
n acelai timp, cred c dogma despre fatalitatea cancerului va muri greu, deoarece imediat
ce un caz este vindecat cu o metod oarecare, tendina este s se afirme: Atunci nseamn c
nu a fost cancer. Doctorii care recurg la aceast fraz uit c ea este o reflecie srac despre
puterea diagnosticului dorctorului orthodox sau a chirurgului. Mai mult, c ear trebui s
nelegem din urmtoarea afirmaie a autorilor crii Snul n care Doctorii Dearer i
15

Macfarland au scris: Am operat cteva mii de cazuri de cancer, i toate au revenit n afar de
ase, iar acestea nu erau cancer? i din nou:Rezultatele slabe obinute prin operaie n orice
tip de cancer sunt binecunoscute medicilor. ns dac aceste rezultate slabe sunt aa de bine
cunoscute, de ce atunci profesia continu s recomande cuitul, i s ignore pe cei care obin
rezultate bune fr operaie, aa cum a fcut Dr. Forbes-Ross i alii nainte de moartea lui?
Putem s -l menionm aici pe Dr. W.F. Koch, din Detroit, care, ntr-o perioad de douzeci
de ani a vindecat sute de cazuri de cancer, ambele interne i externe, printr-o formul chimic
subtil. ns departe de a fi recunoscute de Cercul de Cancer Ortodox din U.S.A. el a fost
ridiculizat i chiar persecutat. De ce trebuie s fie aa?
Las cititorul intelligent s trag propriile concluzii, i voi continua s citez unul sau dou
cazauri unde doctorii, dei au recomandat cuitul, erau puine anse de recuperare, dac erau
i alea. Aceste cazuri include creteri n alte pri ale corpului, iar aici am menionat doar
cazurile despre sn. Cititorul este acum familiar cu tratamentul aa c voi da doar detaliile
minime necesare.
Tnr de 28 de ani n 1920. I s-au mai dat doar trei zile de trit. Condiia era diagnosticat
variat ca fiind cancer de esofag sau boal veneric. Vindecare complet. Pacientul este nc
n via.
Femeie de 62 de ani diagnosticat cu cancer la intestine. Tierea colonului a fost
recomandat de doctori ns a fost refuzat. Era sub greutatea normal i scdea rapid n
greutate. Vindecat n trei sptmni. La data scrierii crii are 84 de ani.
Femeie de 42 diagnosticat cu cancer la sn. Extirparea snului a fost recomandat i
continuarea cu un regim strict, dar existau numai sperane mici de recuperare oferite de
profesia medical. Pacienta a refuzat operaia. Vindecare complet cu metoda postului cu
urin. Este nc n via dup 21 de ani i se ine bine.
Femeie de 40. n 1935 a dezvoltat un fel de cretere uneori numit cancer funie. Chirurgii
au presat-o sa fac operaie imediat dar nu au oferit sperane pentru o vindecare permanent,
spunnd c ntoarcerea i rspndirea sunt practic inevitabile. Vindecat cu postul cu urin, n
douazeci i trei de zile. Nu numai c este nc bine, dar arat tnr i frumoas.
Cititorul poate c este interesat dac -l citez pe fostul doctor Rabagliati un om onest,
luminat i cu mintea deschis care a spus relativ la tratamentul i diagnosticul cancerului i
creterilor prin metodele pe care le-am subliniat.
Am examinat femei cu ceea ce medicina ortodox ar fi rezultat n eliminarea unuia dintre
sni. Aceti muritori fericii au declinat sfatul meu, au mers sub terapia cu urin i s-au ntors
n camera de consultaie fr nici mcar o cicactrice care s sugereze vindecarea de o
maladie incurabil.

16

Multe dintre aceste femei au avut umflturi care au disprut n dou sptmni, unele chiar
n patru zile; ceea ce sugereaz c dl. Armstrong are probabil dreptate cnd sugereaz c
majoritatea umflturilor nu sunt maligne dect DUP intervenia chirurgical i
administrarea medicamentelor, i c n stadiul incipient, aa ziii Regi ai Terorii... este o
afacere obinuit cnd este tratat prompt... n modul corect de a dizolva umflturile,
ulcerele, tumorile i cancerele n fluxul sanguin....
Dac, totui, orice om obinuit pretinde i produce o mie de cazuri vindecate pe o platform,
m ndoiesc c ar impresiona profesiune medical chiar pretenii pentru mbuntirea
victimelor cancerului sunt fie ridiculizate deschis, fie ignorate. Este o reflecie trist ca
profesia mea nflorete din cauza bolii i propaganda inuman oficial de inducere a fricii i
promisiunea zilei de mine, a unei alte zile, sau niciodata, pentru boli pe care profesia mea i
alii i-au exploatat aa de mult.
....................................................
CAPITOLUL VII
Boala lui Bright: cazuri istorice
Boala lui Bright este definit ca fiind o condiie morbid a rinichilor; termenul este
generic i include mai multe forme acute i cronice de boal a rinichilor, de obicei asociate
cu albumin n urin, i frecvent cu hidropiziei, i cu simptome secundare variate. Cauzele ei
se spune c sunt efectele febrei, n special scarlatin, expunere la umiditate i frig, ca o
cauz iniiatoare, aciunea medicamentelor iritante, alcool, etc. Dr. G. Johnson a gsit, prin
analiza a 200 de cazuri, c buturile intoxicante cauzeaz 29% din toate cazurile i 12% se
datoreaz scarlatinei.
Conform Sistemului Biochimic de Medicin boala lui Bright este n principal cauzat de
lipsa fosfatului de calciu din trup. El scrie: Cnd moleculele de fosfat de var (lime (oxid de
calciu)), albumina cu care ele sunt asociate este, desigur, aruncat din circulaie, i dac
aceast albumin ajunge la lumea exterioar pe calea rinichilor, un caz de albuminurie se
dezvolt.
n concordan cu practicanii acestui Sistem, remediul principal este aadar fosfatul de var
(lime), administrat n doze infinitezimale aa cum Natura l-ar furniza n mncare care nu a
fost denaturat de procesele de rafinare. Cu alte cuvinte, boala lui Bright este cauzat de o
diet deficient, o diet din care lipsesc minerale eseniale pentru a pstra sngele i
esuturile sntoase. Pentru a-l cita pe Dr. Carey din nou, Biochimitii au demonstrat faptul
c atunci cnd o deficien a srurilor din celulele de snge materia organic cu care acele
sruri a fost asociat este aruncat din circulaia vital. Este bine s notm ca dei Sistemul
Biochimic de Medicin pretinde c poate s vindece bolile de deficien, el pune accent pe
faptul c nu poate vindeca efectele lcomiei.
Incidena bolii lui Bright dateaz nc de la nceputul timpului, dar a sporit considerabil n
ultimul secol i mai trziu i n cele mai rele forme a fost cauza multor mori premature.
17

Este un fapt singular c n timpul primilor trei ani ai carierei mele de terapist cu urin, dei
am contactat multe cazuri de cancer, diabet, tuberculoz i boli ale valvelor inimii, nu am
ntlnit un caz autentic al bolii nainte de 1920, din care hidropizia era doar un simptom
(Hidropizia apare n alte boli dect boala lui Bright).
Primul meu caz a fost unul dintre cele mai dificile pe care le-am experimentat de atunci. Mai
jos sunt detaliile:
Doamna C. Vrsta puin trecut de patruzeci de ani. I s-au mai dat dou zile de trit de ctre
doctori. Respiraia era oarecum dificil. Urina era foarte puin, groas i arta ca un amestec
de snge i puroi. Era un speciem foarte fin de feminitate, judecnd dup fotografiile fcute
cu un an n urm. Greutatea ei normal pentru o femeie de nlimea ei era de 72Kg, dar cnd
am fost chemat la ea cntrea aproximativ 120 Kg. n ciuda verdictului doctorului, totui, nu
m-am gndit c arat ca o femeie muribund, dei, a putea s spun c condiia ei era una
foarte serioas i dureroas. Din fericire pentru acest caz, era avea dou asistente mai n
vrsta cu puin credin, n ciuda profesiei lor, n medicamente i tratamentul medical.
Dintre aceste dou femei nu pot vorbi suficient de elogios despre maniera deschis n care mau ajutat. Judecnd dup coninutul mesei cu medicamente, cu greu se putea minuna cineva
c ele i-au pierdut ncrederea n medicamente, pentru c erau acolo un ir de sticle nct am
fost indignat de felul n care nefericita pacient a fost supus la experimente. n ciuda a ceea
ce vedeam i-am promis o recuperare rapid i am prezis c i va spori abilitatea de a urina de
o sut de ori mai mult ntr-o sptmn aa de puternice sunt efectele consumului propriei
urine, care servete pentru a sparge congestiile din orice parte a trupului.
Predicia mea s-a adeverit. n patru zile urina a crescut de la numai 60ml (era foarte
mirositoare, fierbinte, groas, ntunecat i plin de resturi) la aproape 6 litri n 24 ore. Mai
mult a nceput s se schimbe ntr-un lichid mult mai clar, gradat apropiindu-se de aspectul
apei de ploaie. Dup a patra zi de consum al fiecrei picturi pe care o elimina (se recomand
jetul din jumatate), era practic fr gust, fr miros i nu mai avea nimic obiecionabil.
n plus fa de urin, doamnei C. i s-a permis s consume ct de mult ap de izvor dorete,
aceasta ridicndu-se la 3 litri n 24 de ore dei ar trebui s adaug c dup a treia zi setea
devenise absent.
ncepnd din a patra zi, mi-a disprut toat nelinitea n privina acestui caz i exceptnd
vizite scurte rare, am lstat tratamentul n minile celor dou asistente inteligente.
Dup ziua a douzeci i treia pacienta arta semne de recuperare complet nct una din
asistente mi-a cerut s ncerce efectul unui suc de morcov cu puin lmie. Rezultatul a fost
o revenire a bolii. n dou ore, o iritaie acoperea o arie considerabil i era nsoit cu mai
multe iritaii pe fiecare bra. n acelai timp curgerea urinei a fost impiedicat i abdomenul
ncepuse s se umfle i s se irite. Crpe mbibate n urina uneia dintre asistente au fost puse
18

pe regiunea abdominal, n timp ce braele erau erau frecate uor cu acelai fluid. Dup patru
ore abdomenul a absorbit umezeala din pachetele cu urin i curgerea de urin a renceput.
Aceasta a fost consumat intern i n ziua urmtoare exceptnd mncrimile i iritaia
condiia pacientei era aceiai nainte de a consuma sucul de morcov. Ct despre iritaie, a
durat aproape o sptmn nainte s dispar.
Una din caracteristicile terapiei cu urin este frecarea trupului pacientului cu urin la
intervale date timp de dou ore; asta n cazul n care pacientul nu este prea neputiincios sau
slbit s suporte. Doamna C. a fost aadar frecat de dou ori pe zi timp de dou ore cu urina
uneia dintre asistente. Dup patruzeci i opt de zile, pacienta revenise la normal, astfel c n
ziua 49 a ntrerupt postul cu un suc de portocale la prnz i o portocal ntreag supt la 4
p.m. n aceiai zi a urinat i consumat urina fr probleme ceea ce nsemna c totul era acum
n ordine. La 6.30 a mncat o porie mic de pete fiert i doi cartofi fieri n coaj. Cntrea
acum 60 Kg. Ziua urmtoare a avut dou mese mici, mestecnd bine fiecare dumicat nainte
s -l nghit. ntr-o sptmn era pe picioare mbrcat cu hainele din anul precedent, i
putea s mearg uor dintr-o camer n alta.
Dei se recuperase, a continuat practica de a-i consuma urina i de a-i freca trupul cu ea
(cele mai importante zone fiind faa i gtul) cu rezultate uimitoare asupra pielii, prului
nfirii i a aspectului general. ntr-adevr urina este hran pentru piele prin excelen i de
asemenea remediu pentru orice boal a pielii.
i aici se ncheie cazul Doamnei C. creia i s-au dat doar dou zile de trit. ntmpltor, i
soul ei i cele dou asistente au devenit susintori ai terapiei cu urin, i pot aduga, ai unei
diete echilibrate, opuse celei denaturate.
Cazul doamnei C. a atras mult atenie n ceea ce privete publicul obinuit, dar nu i aa cum
speram din partea fraternitii medicale. Pentru c, aa cum Dr. Freud, descoperitorul
Psihanalizei, a indicat indiferent e dovezi, muli oameni i permit s cread ceea ce ei doresc
s cread i de asemenea s refuze s cread ceea ce doresc s refuze s cread. .............
Cazul doamnei C. a fost instrumental n nceputul cazului domnului B. a crui condiie de
asemenea a fost diagnosticat ca boala lui Bright. Domnul B. timp de mai muli ani a
subzistat cu o diet obinuit neechilibrat i deficient, fcut- i mai ineficient de gtitul
nonconservator i fcut mai gustoas cu ajutorul condimentelor. Nu era un mare
mnctor, dar consuma opt ceti de ceai pe zi i fuma douzeci i cinci de igri n medie.
Cnd a venit la mine n 1920 mai fusese sub ngrijirea a doi doctori pentru o perioad de
timp, i crescuse n greutate de la 140 Kg la 210 Kg. Ca i doamnei C. i se mai daduser doar
dou zile de trit.
n iunie 1920, el a nceput un post care a durat 49 de zile. Dup a patra zi de peniten
elimina apa la fel de clar i lipsit de gust precum apa de ploaie, i umflturile ncepuser s
19

dispar cu o rapiditate uluitoare. Fusese anemic, dar la sfritul celor apte sptmni anemia
lui dispruse. Greutatea lui era acum redus i arta din toate punctele de vedere la fel de
tnr cum arta cu 20 de ani n urm. (Aa cum se vedea din fotografiile lui).
Domnul B. a ntrerupt postul cam la fel cum a fcut-o i doamna C. i la fel ca ea a devenit
un susintor al terapiei cu urin i a unei diete echilibrate, el renunnd la mncarea
denaturat i continund s i bea urina zilnic, cu rezultate mulumitoare.
n acelai an, mai multe cazuri au ajuns n minile mele. Dl. M (75 de ani n acel moment),
Doamna L (38), Domnul B (55) i de asemeni un biat de 11 ani. Fiecare din aceste cazuri
prezentau caracteristici vrednice de un recital lung, dar relatrile scurte vor fi suficiente. Dl.
W. n ciuda vrstei, a postit 53 de zile ceea ce arat c vrsta nu este un obstacol. Doamna L.
42 de zile, Domnul B. 60 de zile. n cazul biatului, dou sptmni s-au dovedit suficiente
pentru vindecare. Toate cazurile au fost nsoite cu acelai final fericit ca cel al doamnei C. i
aici dai-mi voie s adaug c politica de a fora oamenii bolnavi s mnnce pentru a avea
putere este n opinia mea responsabil pentru mii de mori nainte de vreme. Mncarea nu
poate fi asimilat de un trup bolnav care este adesea plin de materie obstructiv. Singura
mncare pentru oamenii bolnavi este urina, vznd c printre alte funcii ale ei este
nlocuirea esutului ntr-o manier n care nimic altceva nu o face. n ceea ce privete
medicamentele, multe din acelea otrvitoare au un efectu cumulativ serios penru care nu
exist antidoturi.
Dup 1920, n timpul urmtorilor doi ani, am avut peste treizeci de cazuri de boala lui Bright
i alte afeciuni ale vezicii i rinichilor n care am oferit sfaturi i n nici o situaie nu a durat
mai mult de patru pn la patrusprezece zile de post cu urin pentru revenirea la normalitate,
i o stare de sntate general satisfctoare. Aceste cazuri au cedat tratamentului mult mai
rapid dect cele vzute anterior.
Voi cita pe scurt nc un caz mai serios. Brbat de 60 de ani, dup doi ani de supraveghere
medical serioas i tratament pentru inim, a dezvoltat boala lui Bright. n final, a fost
abandonat de cei doi doctori ai si i a fost chemat un specialist. El a vzut victima n stadiul
n care ochii erau holbai n cap, limba era foarte umflat i ieit afar din gur, n timp ce
buzele erau de trei ori mai mult mrimea normal. Specialistul a spus c este un caz fr
speran. Nimic nu se mai putea face. Am preluat cazul. Pacientul elimina 2 litri de apa cinci
zile mai trziu, i s-a rentors la afaceri n ase sptmni vindecat complet.
CAPITOLUL VIII
Un caz de leucemie (Anemie splenic)
Acel naturopat remarcabil, fostul Lous Kuhne din Leipsic, declara c boala este o unitate, i
cu variaii nensemnate ar trebui ntotdeauna s fie tratat n acelai fel. El a susinut c toate
bolile, indiferent de numele sau locul lor, invariabil apar din aceai cauz, adic. acumularea
20

de materie strin n trup. El a spus c era absurd s tratezi un organ separat (aa cum fac
adesea specialitii) pentru c, nu mai e nevoie s spunem, orice organ sau membru este parte
a trupului, i s gndeti c vindecarea unui ochi, a unei mini sau picior sau orice altceva
prin simpla tratare local este culmea prostiei tiinifice! Dac un ochi este bolnav, ceva din
trup cauzeaz boala. De exemplu, el d cazul unei femei care ncepuse s orbeasc. El a tratat
ntregul corp, eliberndu-l de nfundturi i problema ochiului s-a rezolvat automat. Ea
suferise ani de zile de hemoroizi care sngerau; doctorii orotodocsi au operat-o n final.
Imediat dup aceea a nceput s piard greutate. Valva de siguran a fost blocat de aceast
msur, operaia, a declarat Kuhne i otrava a mers la ochi.
Kuhne a realizat multe vindecri remarcabile cu aceast metod, dar ar fi afectat un numr
mai mare de oameni dac ar fi tiut valoarea urinei de a nlocui esutul irosit. ns a avut
dreptate cnd a declarat c toate bolile (exceptnd cele cauzate de traumatism sau defecte
structurale) pot fi vindecare printr-un mijloc, aa cum eu nsumi am demonstrat. Numele
bolii este doar un interes academic, i nu are nimic de a face cu vindecarea. n acelai timp,
de dragul convenienei i pentru a dovedi acest fapt, am specificat bolile tratate, i acum voi
relata un caz relativ la ceea ce este numit Leucemia.
Pacientul, Dl. P.C. a fost adus cu un taxi la mine acas de doi discipoli ai mei. El era prea
bolnav s mearg pn n camera mea fr ajutor, arta foarte palid i nenorocit i n general
era evident ntr-o stare foarte read. Vrsta lui era de 48 de nai, pierduse n greutate.
Dup ce l-am examinat, am spus:Domnule P.C. condiia ta este medical etichetat ca anemie
splenic, i dup Profesia Medical mai ai doar trei luni de trit. Boala a fost adus de o diet
neechilibrat, denaturat. Cu toate astea poi fi salvat de terapia cu urin. I-am explicat
detaliile. Apoi mi-a spus povestea lui. Esena este dup cum urmeaz:
La scurt timp dup Pate n anul 1927 a rcit, i din acest motiv s-a doctoricit singur. Pn la
Vinerea Mare, condiia era de aa natur c soia i fratele lui s-au alarmat i au trimis dup
un doctor tnr care a pus diagnosticul de hipertensiune. La o a doua examinare n ziua
urmtoare, totui, el a spus c nu era hipertensiune i c a gsit urme de alte simptome, pe
care nu le-a particularizat. Un specialist a fost chemat. El a examinat pacientul, a indicat
regiunea splinei umflate practicantului general i a diagnosticat cazul ca leucemie. Dl. P.C. a
fost informat c boala este rar n Anglia, i a ntrebat dac a fost n Est sau la Tropice?
Rudelor li s-a spus c maladia ntotdeauna s-a dovedit fatal, dar c pacientul poate tri de la
trei pn la ase luni dac urmeaz un tratament cu raze X profunde, medicamente i multe
injecii. (Nu s-a facut nici o meniune despre diet, n afar de faptul c ficatul ar fi bun
pentru pacient). Domnul P.C. s-a conformat i s-a prezentat la infirmeria local, unde a fost
examinat de mai multe ori de diveri doctori, care au devenit interesai de cazul lui ca un
specimen oarecum rar. Toi au fost de acord cu numele bolii i durata de timp pe care
pacientul o mai avea de trit. Sngele lui a fost testat de echipa de patologi i a nregistrat
556.000 mai multe celule albe dect roii pe milimetrul cub.

21

Domnul P.C. nu era un pacient uor i nu era pregtit s posteasc fr ntrerupere pentru
perioade lungi de timp aa cum eu consideram necesar pentru condiia lui grav, i care era
complicat de tratamenul cu raze X pe care -l suferise. Totui, dei a postit doar o
sptmn, timp n care a fsot frecat cu urin de soia i prietenii lui pentru perioade lungi de
timp (i desigur nu a omis partea esenial a tratamentului, consumul propriei urine (de
preferat jetul din mijloc), starea lui se mbuntise nct putea s mearg n cs fr ajutor.
ntradevr, mbuntirea era aa de marcant nct, sub presiune, am consimit s ntrerup
postul, cu condiia ca eu s dictez ce i cnd mnnc, i frecrile i consumul de urin
proprie nu erau ntrerupte. Hrana lui n urmtoarea sptmn a constat din fructe proaspete
crude (mere, portocale i bananne n principal), salate, roii, legume gtite cu aburi, cartofi n
coaj, lapte crud proaspt nepasteurizat i miere; toate acestea urmnd a fi consumate n
cantitai mici. Mai trziu a fost permis petele gtil la aburi, carne, etc., pe scurt o diet
echilibrat mai puin carne la conserv sau crnuri gtite de dou ori de orice fel. Trebuia s
continue s i consume propria urin. Toate acestea au fost urmate cu contiinciozitate.
Dup ase sptmni din ziua n care l-am vzut, dl. P.C. a mai fcut un test de snge. Acesta
a relevat c, n timp ce nainte sngele avea 556.000 de celule albe n exces fa de cele roii,
era acum mai puin de jumtate din acest numr pe mililitrul cub. Dl. P.C. de asemenea a fost
ncntat de acest raport nct a consimit s mai posteasct timp de o sptmn. Astfel, n
timpul urmtoarelor ase sptmni el a inut posturi de cte apte zile. Al treilea i ultimul
test de snge au relevat c coninutul sngelui era normal. Curnd dup dousprezece
sptmni n total de tratament viguros, domnul P.C. s-a rentors la servici sntos.
n ciuda acestui fapt povestea nu are un final fericit. n ciuda ncercrii mele de a-l
convinge c situaia lui s-a datorat dietei neechilibrate de gunoaie pe care le mnca, n
cursul timpului (am aflat dup aceea) el a revenit la vechile obiceiuri de a mnca orice
prostii pe care le poftea. Dei timp de doi ani dup penitenele prin care a trecut i atta
timp ct a continuat hrnirea raional, el nu a suferit nici mcar de o rceal, dup acei doi
ani gradat nceput s alunece n jos, a avut cteva furuncule i rceli ca avertismente, dar nu
le-a acordat atenie, i n final a murit din cauza tratamentelor cu medicamente pentru rceal
ase ani dup ce s-a recuperat din boala grea de care suferise.
Apropos de cazul dl. P.C., am fost sortit s pierd un prieten vechi de coal din cauza
aceluiai tratament medical fatal pentru anemie splenic. El s-a supus pentru o vreme razelor
X profunde pentru boala lui, i aflnd de succesul meu cu dl. P.C. s-a hotrt s ncerce
postul cu urin. Dar era prea trziu. A murit n casa lui ngrijit de profesori nelai, dar bine
intenionai, ai artei vindecrii care gndeau c tiina era mai puternic dect Natura!
CAPITOLUL IX
BOLI DE INIMA: CAZURI
Dei aa cum Domul Ellis Barker scrie ncurajator, pacienii cu boal valvular ai
inimii pot, cu grij i o diet atent, s triasc pn la 90 de ani, boala se spune c este

22

incurabil. n ciuda acestui fapt, cu ajutorul terapiei cu urin aceast situaie neplcut poate
fi complet vindecat. Urmtorul caz este instructiv.
Dl. P (vrst mijlocie). El nu doar a fost n grija doctorilor pentru un an din cauza
suferinei de boal valvular a inimii, ci tocmai urma s sufere o operaie exploratorie pentru
un nodul suspicios n regiunea plexului solar. Foarte adesea el leina n strad i a fost dus la
cea mai apropiat farmacie, unde a fost ntrit cu tablete de medicamente pe care le purta tot
timpul n buzunar. Pe hainele lui era o list cu instruciunile pentru oamenii care -l gseau cu
trebuie fcut atunci cnd era cuprins de un atac. Mai trziu a suferit de aceste atacuri aa de
frecvent, nct a ajuns s fie cunoscut n vecini drept Sracul Domn P.. El a fost pus la un
regim care consta ntr-o mas pe zi timp de cinci zile pe sptmn, n timp ce n weekenduri i s-a spus s posteasc doar cu ap. Nici un exerciiu nu i s-a permis n afar de plimbri
scurte uoare. Fumatul a fost interzis, iar n privina medicamentelor, -i era permis s iar
doar pastilele n timpul unui atac.
Aceasta era situaia lui cnd a venit la mine.
Primul lucru pe care l-am ndemnat s -l fac a fost s consume urina pe care o
elimina (se recomand jetul din mijloc). Aa cum m-am ateptat, aceasta s-a dovedit a fi
foarte mirositoare i tulbure l-a inceput, dar rapid a devenit clar. L-am instruit pe dl. P s i
frece trupul cu urin, i atunci l-am frecat timp de dou ore cu urina mea. n trecere, pot s
remarc c cele mai importante pri ale trupului care trebuiesc masate sunt faa, gtul i
picioarele. Dup frecare, dl. P a fost splat cu ap cald curat. Ziua urmtoare tratamentul a
fost continuat pentru mai multe ore. n continuare dl. P venea la mine acas n fiecare
diminea s fie frecat n aceast manier. El nu a intrat n Casa Asistentelor pentru observaii
sau pentru operaia exploratorie. n ceea ce privete mncarea, avea voie s mnnce odat
pe zi dar numai mncruri recomandate de mine. Dup o lun de tratament, starea lui se
mbuntise aa de mult nct s-a rentors la servici. n dousprezece sptmni a revenit la
sntatea complet, i nici un semn de boal valvular a inimii sau nodul suspicios n plexul
solar nu mai rmsese; un fapt pe care doctorul su l-a recunoscut cu bucurie. Nici mcar
odat de cnd a nceput tratamentul dl. P nu a avut un atac de inim, i aa de puin -i era
fric de o reapariie nct a consimit s arunce tabletele pe care le lua n foc!
Dac s-ar presupune c eu sunt singurul care practic terapia cu urin cu succes, cazul
urmtor servete pentru a se opune acestei presupunei.
Dl. R. Boal de inim cu hidropizie. Picioare, i abdoment foarte umflate. Inima
dilatat. Doctorul a luat un punct de vedere serios asupra cazului i i-a mai dat o lun de trit.
A fost apoi convins s ncerce tratamentul Stabilitamentului Naturopatic. Tratamentul s-a
dovedit totui lipsit de succes i pacientul era ntr-o stare aa de critic nct i s-a cerut s
plece; ateptndu-se s moar n dou sptmni. Atunci dl. R. a auzit de curajosul naturopat
Dl. Oliver Warnock-Fielden din Harrow care n final la vindecat cu terapia cu urin n ase
sptmni. n timpul postului greutatea lui s-a redus. Dl R. a fost un fumtor excesiv, i
contrar instruciunilor a fumat ntr-o anumit msur i n timpul postului ceea ce a ntrziat
oarecum progresul. Nu mai e nevoie s spunem c doctorul lui a fost foarte surprins de
23

vindecare; cu att mai mult cu ct dl. R s-a gndit s nu divulge modul de operare. Aa cum
lucrurile stau acum, muli oameni care fac ceva aa de neconvenional cum ar fi consumatul
urinei le este fric s nu fie ostracizai de societate. Fricile lor sunt de neles, dar mpiedic
rspndirea terapiei cu urin ca mijloc de a ajuta omenirea suferind.
Pot s adaug aici un cuvnt la acest capitol relativ la ceea ce a fost pronunat a fi una
din cauzele bolii de inim n timpurile moderne, adic serurile i vaccinurile. Conform Dr.
Benchertrit aceste msuri sunt principalele responsabile pentru creterea acestor dou boli
periculoase, cancerul i bolile de inim. Doctorul adaug: Am fost pentru mult timp un
serologist i acum tiu despre ce vorbesc. Dr. Benchetrit nu este singurul doctor care critic
practica de a folosi mijloace duntoare mpotriva bolilor infecioase. Dr. S.S. Goldwater, a
indicat n Modern Hospital Magazine c msurile folosite pentru a mpiedica bolile
contagioase pot permite o via mai lung (?) dar nu una mai puternic. Bolile cronice,
adaug el, au o asemenea rat de cretere nct America poate deveni o naiune de invalizi.
Mai mult de jumtate din paturile de spital din Statele Unite astzi sunt ocupate de suferinzi
de boli cronice mentale sau fizice. Oamenii de vrst mijlocie i btrnii nu sunt singurii
suferinzi; muli copii sunt victime.
.......................
CAPITOLUL X
FEBRE: MALARIA I ALTELE
Un caz de febr misterioas care apare n Africa dar este rar n Anglia.
Pacienta o tnr de 17 ani. mbolnvit misterios. Foarte slab. Temperatura 39C.
M.D. care a fost chemat a spus c dac va mai exista vreo recuperare, victima va fi bolnav
timp de ase luni i apoi va mai dura nou luni de convalescen. Tatl pacientei un om care
credea n terapia cu urin a trimis dup mine. La nceput victima era dificil de convins, dar
n final a consimit la postul cu urin plus ap de izvor. La ase zile dup ce fusese lovit de
boal, temperatura era n continuare 39C i devenea rapid slbil, urina fiind vscoas,
mirositoare i concentrat. Dar la 24 de ore dup ce a nceput tratamentul meu temperatura a
sczut la 38C iar urina era mai clar. n trei zile temperatura a sczut pn la 36C. Pacienta
era luminoas i plin de via totul mergea bine. Doctorii erau derutai. Postul a fost
ntrerupt dup 18 zile. Pielea pacientei era clar ca a unui copil. n cteva zile de la
ntreruperea postului era pe picioare i se simea perfect. A continuat s foloseasc propria
urin i a nflorit n urma ei. Acum aisprezece ani s-a mritat i a avut trei copii n primii
zece ani.
Malaria. Aceasta este o bola infecioas caracterizat de crize intermitente de febr,
fiecare constnd ntr-un stadiu de rceal, de cldur i de transpiraie. ntre crize victima
apare comparativ bine. Conform Materia Medica toate formele de malarie se datoreaz
paraziilor care triesc n snge. narii sunt infectai deoarece sug sngele oamenilor i la
rndul lor infecteaz ali oameni cu mucturile lor. Caracteristica problematic i
24

nelinititoare a malariei pe care alopaii ncearc s o suprime cu chinin- este c odat ce a


fost contactat apare iar i iar, pentru c sub tratamentul ortodox doar intr n laten n loc s
fie eradicat total. Sub terapia cu urin totui este vindecat odat pentru totdeauna. Pn
acum nu am avut vreun caz care s nu cedeze dup zece zile sau mai puin cu post cu urin i
ap de izvor.
Dl. Q. cu un corp atletic. Mnctor foarte temperat i moderat. A contactat malaria n
Est. A suferit de ea de trei ani. n anul de dinaintea ntlnirii cu mine n 1920 a suferit de
treizeci i ase de atacuri. Se doza regulat cu chinin. n final s-a vindecat complet cu un post
cu urin care a durat zece zile. Nu a mai avut nevoie de chininin. El nu a mai avut niciodat
un alt atac, i s-a pstrat sntos adernd la obiceiurile lui temperate i consumnd liber urina
(se recomand jetul din mijloc).
Febr (blackwater fever (nu stiu s traduc)).
Un caz relatat mie de ctre o victim de odinioar. Un militar (maior) gsit de nativii
din pdure ntr-o stare de delir din cauza febrei blackwater. Ei l-au vindecat cu un post de
zece zile, aplicnd pachete i determinndu-l s i consume propria urin, i ap de izvor.
Menionez asta pentru a sublinia c nu eu sunt descoperitorul terapiei cu urin.
n acest capitol m-am limitat la recitarea doar a unui caz de diverse febre menionat,
doar pentru c altfel ar mri cuprinsul crii la proporii prea mari. Voi concluziona acum cu
cteva remarci despre febr n general i bolile acute nsoite de febr.
Cnd doctorii ncearc s reduc temperatura bolnavului cu mijloace nenaturale, ei
frustreaz Natura i pot pune n pericol viaa pacientului sau n cel mai fericit caz seamn
seminele pentru necazuri viitoare. O febr este n realitate un proces curativ din partea
naturii pentru a arde anumite toxine din trup. Oh da, auzim de efectele miraculoase ale
medicamentelor de reducere a temperaturii pentru pneumonie, dar nu auzim aa de mult
despre oamenii care mor din cauza problemelor de inim dup ce febra a fost astfel
miraculos vindecat! Experiena m-a nvat c exist doar o singur cale de a trata febra,
care, fiind un proces curativ, nu este incurabil nici nu se dovedete fatal dac este
corespunztor tratat. Modul de operare a devenit aa de familiar cititorului nct nu este
nevoie s -l repet aici. Trebuie doar s spun c nu numai c nu am vzut nici un eec a-l
terapiei cu urin plus ap de izvor (urina eliminat trebuie but (se recomand jetul din
mijloc)) ns scderea temperaturii a avut loc n 36 pn la 72 de ore, urmat de recuperarea
complet n cteva zile.
Ct despre faptul c urina este vscoas, groas urt mirositoare i n cantitate redus
n cazul febrelor, aceasta nu se datoreaz febrei n sine ci condiiei trupului forelor bolii ca
s spunem aa care cauzeaz febra. Starea urinei este rezultatul pierderii de sruri
valoroase, esuturi, etc. din trup, i explic n mare msur marea slbiciune a pacientului,
senzaia de plutire, vorbit aiurea, comaruri .a.m.d. ea explic de asemenea convalescena
25

lung i efectele rele de dup aceasta n cazul pacienilor care au fost tratai n maniera
ortodox de suprimare. Metoda raional de evitare a toate aceste inconveniente este terapia
cu urin astfel nct esutul pierdut s fie nlocuit. Am dovedit iar i iar c se poate realiza cu
succes n difterie, varicel, scarlatin, grip, febr reumatic i alte dezordini acute unde
temperatura era mare i nu au existat niciunul din efectele ulterioare care rezult dup o
scarlatin tratat greit sau dup febr reumatic, toate acestea fiind msuri de suprimare.
CAPITOLUL XI
Un caz de orchit
Orchita este o plngere de agonie n care testiculele se umfl, i uneori capt ulceraii.
Poate fi cauzat de rni, de gonoree sau poate aprea n urma unui atac de oreion. n cele mai
severe forme, totui, este o boal comparativ rar n acest ar (Anglia). Doctorul care a
fost chemat a adoptat un punct de vedere serios i a dat victimei doar cteva zile de trit.
Cnd, dup o zi deprtare de cas, l-am vzut pentru prima dat avea 19 ani intestinele nu
au funcionat timp de o sptmn iar rinichii de 72 de ore. O parte a trupului era umflat ca i
cnd cineva ar fi pus o minge de fotbal sub piele. Testiculele erau mari ca dou mingi de
tenis i glanda penisului avea 30 cm n lungime i solid ca un creion de plumb i sucit
precum un tirbuon; mai mult devenise negru. Gemetele victimei i schimonoselile n agonie
erau groaznice. Dei timp de trei zile nu mncase nimic i abia buse civa litri de ap
umflturile i distorsionrile doar se mriser. Pentru c nu elimina propria lui urin pe care
s o poat bea, am fost oligat s i dau din a mea.
La dou ore dup prima nghiitur, glanda penisului arta semne de trecere la normal
nct putea s elimine ceva urin cam dou ceti mici n total. Era groas, noroioas i
concentrat ca un terci amestecat cu snge, foarte nchis la culoare i foarte urt mirositoare.
n ciuda acestui fapt a but-o fr nici o grimas sau mumur. Patru ore mai trziu a eliminat
aproape o jumtate de litru de aceiai ap cu aspect urt i ru mirositoare, pe care de
asemenea a consumat-o fr nici o grimas. M-a informat c nu putea s o guste din cauza
strii palatului din cauza acizilor care se ridicau din stomac. Asta, apropos, poate s apar n
timpul postului.
Dou ore mai trziu pacientul a avut un scaun copios i foarte ofensiv, egalul a ceea ce
nu am vzut n 27 de ani de experien n care am tratat boli. n timpul evacurii ceva urin a
fost eliminat care a fost consumat de pacient. Dup ce l-am dus napoi n pat, putea acum
s stea comfortabil ntins, n timp ce nainte genunchii erau trai ctre abdomen, precum
oamenii suferinzi de peritonit sau apendicit. Nu mai avea dureri, la opt ore dup ce a luat
prima nghiitur de urin. Acum am pus crpe mbibate n urin veche pe abdomenul lui, pe
piept i pe cap i pe picioare i mini. Intestinele au rspuns tratamentului i lucrau liber i
fr durere, evacurile fiind aproape ca apa.
Dup patru zile elimina 11 litri de urin n 24 de ore; pe care a consumat-o toat (se
recomand jetul din mijloc).

26

Acum a aprut o revenire a bolii. n a cincea zi am fost chemat la Mancester cu afaceri


i n absena mea un doctor prietenos l-a convins s consume o lingur de gru mcinat cu
ap. Rezultatul a fost dezastruos. Curgerea urinei a ncetat i n 16 ore toate simptomele
precedente au revenit, dei ntr-o manier mai puin grav. Nu am fost nimic de fcut dect
s rencepem tratamentul din ou.
Pacientul a ntrerupt postul n ziua 17 cu suc de portocale la amiaz, o portocal
ntreag la ora 2 p.m. i una la 4 p.m. La ora 8 p.m. un pahar plin de lapte proaspt. A dormit
bine n timpul nopii.
Din ziua 18 pn in ziua 25 dieta a constat n alimente cum ar fi, carne de viel, pete
la aburi, cartofi n coaj, ou btute, pere i alte fructe, salate, roii i nimic altceva.
n ziua 26 pacientul era napoi la servici vindecat complet. Asta a fost acum muli ani.
Acum are 40 de ani, triete cu o diet echilibrat, i bea propria ap a vieii i se bucur
de o sntate perfect.
Pot s menionez c fostul doctor Rabagliati a fost aa de impresionat de acest caz c a
trimis o relatare detaliat la patru jurnale medicale n Anglia i S.U.A. Niciunul din ele nu l-a
publicat. Aluzii la vindecrile fcute de oamenii obinuii nu sunt binevenite n jurnalele
medicale. Publicaiile medicale au politici la fel ca ziarele cotidiene. Faptul c un lucru poate
fi adevrat sau folositor pentru ajutorarea semenilor joac un rol secundar cu editorii
jurnalelor medicale ortodoxe. Acesta este un lucru nefericit, pentru c este desigur obstructiv
pentru progres i luminarea medical, o chestiune care a fost recunoscut de ctre Practicanii
Asociaiei de Sntate. Intradevr, n Jurnalul Practicanilor de Sntate gsim articole despre
homeopatice, naturopatie, ierburi, osteopai, practicani yoga, biologiti, biochimiti etc.
este ludabil credina c sunt multe alte ci ctre sntate i multe mijloace de a trata boala.
Capitolul XII
BOLILE VENERICE
Dr. Bosanquet i Eyre n cartea lor Seruri, Vaccinuri i Toxine au fost constrni s
admit: Nu poate fi negat faptul c ntr-un anumit numr de cazuri injecia cu anti-toxine
pentru difterie a fost urmat de moarte atribuit aciunii serului. Una din aceste tragedii, cea
mai timpurie i probabil cea mai trist a czut asupra Dr. Langenhans din Berlin. Deoarece
unul din servitorii lui s-a mbolnvit de difterie, ca o msur de precauie, el i-a inoculat
copilul perfect sntos de un an i nou luni. n cteva momente nefericitul copil era mort.
Ironia acestui fapt este c nu a existat nici cea mai mic dovad c copilul ar fi contactat
boala, vznd c germenii difteriei pot fi gsii n gturi destul de sntoase, i n asemenea
medii sunt inofensivi i sunt muli ali presupui germeni mortali. Dar, nu sunt doar
injeciile pentru difterie care s-au dovedit fatale, pentru c sute de mori, multe dintre ele
instantanee, au rezultat din folosirea salvarsan, altfel numit 606 n tratamentul sifilisului. n

27

ciuda acestor fapte, la fel cum imunizarea mpotriva difteriei este recomandat, salvarsan a
fost ludat ca fiind cura prin excelen pentru bolile venerice.
Despre sifilis citim: Indiferent dac a fost tratat sau nu, pacientul este ntotdeauna
pasibil s dezvolte simptome nervoase. Acestea sunt cele mai serioase din toate complicaiile
de sifilis i cele mai comune sunt n general paralizia i ataxia locomotoare. Ele de obicei
apar la aproximativ zece ani dup infecie. n general n cazul paraliziei apare demena
progresiv, de obicei cu o form de exaltare. Vorbirea este ezitant, i tremurtoare. Muchii
feei i limba prezint pareze cu tremurturi.... Mai trziu puterile muchilor devin gradat
slbilte pn cnd apare paralizia mai mult sau mai puin general. Aceasta este un tablou
neplcut i trist. ns eu sugerez c efectele oribile ale bolilor venerice sunt rezultatul
tratamentului de suprimare. Ce este la urma urmei sifilisul? Este doar rezultatul unei ortviri
care este absorbit n trup, i de aici tratamentul raional este s elimin otrava din trup.
Cum Profesia Medical i rezerv dreptul s trateze bolile venerice i are clinici
pentru acest scop, eu ca om obinuit, sau ca un naturopat aa cum sunt numit uneori, nu am
dreptul s tratez aa ceva. n acelai timp sunt oameni, care auzind de terapia cu urin prin
pamfletele dl. Baxter i prin alte canale, au nceput s se trateze singuri.
Voi da aici cazul unui brbat care a luat boala veneric n Frana n timpul rzboiului
(1918). El, apropos, suferea de mai mult timp de psoriazis, care era suprimat cu alifii cu
ierburi. Acest brbat, nc tnr, tia ceva desper metodela Naturale de vindecare i s-a
strduit s i trateze boala veneric cu postul cu ap pentur o vreme n sperana c o va
nfometa. Dup un post de 11 zile, totui, simptomele, departe de a fi mai bune, erau
decisiv mai rele. Atunci a descoperit carticelele lui Baxter. A decis s continue postul, dar cu
adugarea folosirii interne i externe a urinei proprii. Rezultatele au fost mulumitoare pn
la extrem; la sfritul celor zece zile nu mai era nici un semn de boal veneric i psoriazisul
se mbuntise considerabil. Cu toate astea, a decis s continue postul cu urin pn cnd
toate urmele de pe piele au disprut. Aceasta a durat nc o sptmn, i era liber de orice
probleme. i nu doar asta, dar de asemenea privrea, auzul i simul gustului i mirosului
deveniser mai acute dect erau n muli ani.
Majoritatea oamenilor sunt acum familiari cu metodele ortodoxe de tratate cu bolile
venerice. Suferinzii sunt invitai s mearg la clinici unde sunt tratai cu injecii. Tratamentul
poate dura o perioad de luni sau sptmni. Dar dei membrii clasei srace pot s mearg la
aceste clinici, n speciali n oraele mai mici prefer s fie tratai de proprii doctori, pentru c
sunt stnjenii s mearg ntr-un loc unde sunt recunoscui. n orice caz, ntrebarea grav pe
care cineva o poate pune este: Care sunt efectele secundare ale injeciilor? Una este s tratezi
boala, dar nu este acelai lucru s vindeci permanent pacientul a scris Dr. W.H. White:
Medicina ignor integritatea individului i trateaz boala ca o entitate separat. Astfel sunt
remedii tabulate pentru orice problem de la reumatism la sifilis: dar aa cum arat
homeopaii, ceea ce alopaii numesc reumatism poate avea douzeci de cauze diferite i din
28

acest motiv numele bolii nu are o importan real. Din punctul meu de vedere, a aduga c
nici metoda de contactare a bolii nu este aceiai.
Pentru a reveni la cazul de boal veneric citat. Dac tnrul n chestiune ar fi folosit
terapia cu urin de la nceput n locul metodelor naturale sunt convins c ar fi fost vindecat
mai curnd. Din ceea ce am putut s adun de la cei care au ncercat terapia cu urin singuri,
am un motiv bun s cred ca n stadiul iniial al bolilor venrice, sau n primele sptmni,
vindecrile au avut loc n 48 pn la 96 de ore; asta n condiiile n care nu a fost complicat
de tratamentul obinuit. Dar desigur pentru c este ilegal pentru mine s tratez aceast
afeciune nu sunt n poziia s ofer istorii ale altor cazuri. Totui, s excludem din aceste
pagini meniunea unor asemenea boli pentru c Profesiunea Medical are dreptul s le trateze
cu propriile metode ar lsa lucrurile pe jumtate fcute. Considernd c o proporie din
cazurile de orbi, surzi, deficieni mintal i ologi i datoreaz dizabilitile bolilor venerice
este de datoria oricui, fie doctor sau om obinuit, care a gsit mijloace de vindecare, s fac
cunoscut descoperirea astfel nct doctorii s o foloseasc dac doresc. Ceea ce trebuie s
inem minte este c msurile folosite pentru tratarea bolilor venerice, la fel ca altele, sunt
gsite ca fiind nesatisfctoare poate, i atunci sunt nlocuite de alte metode. Dei este
ndoielnic dac clinicile vor fi pregtite s ncerce terapia cu urin, unii doctori privai poate
c vor binevoi s fac o ncercare. Doar timpul o poate spune. Pot aduga, apropos, c dei
doctorii nu realizeaz valoarea complet a urinei, sunt cei care au indicat c dac brbaii ar
urina imediat dup coitus, riscul contactrii bolilor venerice ar fi minimalizat. Fost Dr. Baxter
J.P. avea dreptate cnd publica faptul c printre alte lucruri urina posed puternice proprieti
antiseptice.
CAPITOLUL XIII
Vindecarea rnilor care nu se vindec.
Tratamenul arsurilor
Am fost destinat s dovedesc valoarea terapiei cu urin n tratamentul rnilor, cnd
acum civa ani din cauza unui accident am suferit o laceraie grav i rni la degete, glezn
i picior. Unghiile de la picioare erau rupte i degetele forate napoi n partea crnoas a
piciorului. Natural, ocul i durerea au fost severe. n acelai timp am refuzat ajutorul unui
prieten medic, pentru c eram hotrt nc odat s dovedesc efectele terapiei cu urin n
privina rnilor.
Dup ce poriunea vtmat a piciorului a fost pus la loc de ctre nite practicani ai
Culturii Fizice care au fost martori la accident, am postit timp de patru zile pentru oc (o
metod aprobat) i am aplicat crpe saturate n urin veche pentru prile afectate. Aceste
bandaje erau meninute umede prin mbibri repetate; dar nu au fost date la o parte dect n
ziua a cincea. Cnd au fost date la o parte, rezultatele erau uimitoare; toate urmele de
vtmare dispruser, i piciorul era sntos i suplu cum era n tineree. ntmpltor un
ghimpe care m necjea a fost dizolvat de tratament.
29

Am observat frecvent efecte similare chiar cu rni care refuzau s se vindece,


indiferent daca erau tratate cu medicamente obinuite, ierburi sau alte remedii i chiar unde
amputarea fusese discutat serios ca singura cale de urmat.
Dintre numrul mare de cazuri pe care le-am tratat voi da acum istoriei unul n special
grav, care a venit n atenia mea n 1918. n acel an, am fcut cunotin cu un om puin
trecut de 40 de ani care n acea vreme mergea la Infirmeria local ca pacient exterior n
fiecare sptmn pentru o ran de glon n antebra. Dei pacientul primise rana cu un an
nainte, nu ddea semne de vindecare, avea aproximativ 25 de centimetri n lungime, cam 2
cm n lime i uneori era ulceroas i supura. Sftuitorii medicali erau temtori c n final ar
putea deveni cangrenoas, i pentru evitarea acestui lucru, alifii i mpachetri otrvitoare
erau aplicate, cu multe schimbri de ingrediente i proporii n amestecuri. Din cauz c s-a
mbolnvit din cauza mijloacelor ortodoxe, pacientru a recurs la tratamentul Salisburi de la
care a avut unele beneficii; dar chiar i aa rana refuza s se vindece. n ciuda obieciilor
soiei, n final a devenit pacientul meu.
Asistenii mei mai nti au dat la o parte toate mpachetrile. Apoi am splat rana de
trei ori pe zi cu urin, iar restul corpului a fost masat pentru perioade lungi de timp cu
minile goale cu urin. Pacientul a postit timp de trei zile cu propria urin i ap rece, scurte
bi de soare au fost recomandate i la finalul a nc apte zile nu mai rmsese nimic din
fisur dect o mic cicatrice subire ca un fir de aur. Pe scurt, dup un an de zile de
tratament cu indiferen pacientul a fost vindecat de Natur n zece zile!
De la data acestei vindecri am observat multe cazuri de vindecri miraculoase cu
aceiai metod identic; aceste includ vindecarea unor rni dureroase i creatoare de
dizabiliti, tieturi, rni, efecte adverse de la cuie ruginite, oase de pete, etc. De obicei o
lung peniten nu a fost necesar. Cazurile preluate rapid rspundeau n trei sau patru zile de
tratament, n timp ce cele care au fost tratate medical anterior i aproape deveniser
cangrenoase au durat zece pn la optsprezece zile.
n ceea ce priveste arsurile, se poate citi c ntr-un an 7900 de americani jumtate din
ei fiind copii sub cinci ani, au murit din cauza arsurilor. La fel cum mii de americani care au
supravieuit efectelor arsurilor ei au fost destinai s sufere de cicatrici urte, piele strns,
membre nepenite sau membre nefolositoare i degete.
Timp de mai muli ani un remediu de baz pentru arsuri a fost aplicarea frunzelor ude
de ceai. Apoi n 1925 Dr Davidson din detroit a pus remediul vechilor soii pe o baz
cvasitiinific. n locul frunzelor de ceai fierte, el a aplicat elementul derivat din ele pe care
toi -l tim sub numele de acid taninos. Aceast substan literalmente prlete esuturile i
o crust groas tare apoi se formeaz deasupra terminaiilor nervoase expuse. Dar dei
uureaz durerea oprete activitatea i curgerea fluidelor trupului ctre acele regiuni, n timp
ce acioneaz ca un acopermnt sub care se sper c se va forma o nou piele. Din pcate,
totui, acidul tanic nu doar prjete esuturile arse, dar de asemenea esuturile alturate
30

sntoase cu rezultatul c distruge celulele care ar trebui s ofere noi celule pentru unirea
mpreun a elementelor pielii, dac pot spune aa pentru beneficiile minii omului obinuit.
Rezultatul final este o cicatrice de desfigurare, care poate fi prevenit cu mijloace naturale
opuse celor tiinifice. Acidul tanic nu este nici mcar bacterial, pentru c dac materie
strin rmne pe suprafaa ars, funcia gunoierilor microscopici, pe care tiina i numete
germeni, este mpiedicat i infecia este mai probabil s persiste sub crusta presupus
protectoare. n tentativa de a omor germeni, noi doar nctum poliistul!
Acidul tanic pentru tratamentul arsurilor a fost nlocuit de tratamentul cu acid picric i
de asemenea cu tratamentul cu acriflavine. Apoi chirurgii au ncercat metodele lor, au au luat
piele din alt parte a trupului, de obicei de pe fese i au grefat-o pe poriunile arse. Dar din
pcate uneori se ntmp ca eliminaera de esut sntos devine septic. ... Sunt constrns s
spun c interveniile chirurgicale au fost foarte mult abuzate i continu s fie abuzate, i mii
de operaii inutile sunt efectuate pe organe care ar putea fi tratate cu mijloace naturale. ........
CAPITOLUL XIV
UNELE CAZURI DIVERSE
Enuresis nocturna (udarea patului). Uneori acesta este doar un obicei ru, dar n
general este un simptom morbid n sistemul nervos anemic al copiilor. Slbicunea este cauza
principal, dei poate fi de asemenea din cauza viermilor. Copii se presupune c ar trebui s
creasc din aceast condiie neplcut, dar nu se ntmpl ntotdeauna aa.
Biat, vrsta 9 ani, a suferit de enuresis toat copilria i a fost tratat de doctori din
ambele coli ortodox i neortodox. Era foarte slab, i foarte nefericit din cauza afeciunii
lui. A postit cu urin timp de 11 zile. Rezultatul, vindecare complet.
Probleme Menstruale. Pacienta a suferit de peste doi ani de menstruaie prelungit i
frecvent, pentru care l-a nceput a ncercat alopatia fr efect, i apoi ierburile, de la care a
obinut o ameliorare parial. Plngerea era nu doar o slbire fizic ci de asemene i era
afectat i echilibrul mental. n timpul perioadelor lungi care deja durau peste dou sptmni,
ea a decis s ncerce terapia cu urin. Dei la nceput urina era puternic ncrcat cu snge
menstrual, ea a fost curajoas nct s o consume. n timpul postului ei de asemenea a sorbit
un litru 1,5 litri de apa de izvor. n trei zile urina a devenit normal. Ea a continuat postul
timp de exact 28 de zile, timp n care a fost frecat cu urina unei persoane sntoase timp de
mai multe ore zilnic. Cazul a fost o vindecare complet nu doar pentru problemele
menstruale ci de asemenea pentru nasult cataric, i o cretere a tendinei de surzire.
Nefrit cu alte simptome neplcute. Femeie tnr. A fost n grija a doi doctori pentru
mai multe sptmni, i de asemenea a vzut un specialist, care i-a spus mamei c este un caz
fr speran i c probabil aceast victim nu va tri s vad Crciunul care se apropia.
Tnra femeie a fost atunci adus la mine. Pentru a o ncuraja i ndemna s ia urina ofensiv
pe care o elimina, am mers aa departe nct am but un pic din ea eu nsumi. Dup un post
31

de 30 de zile cu urin i ap de izvor doar, i frecionri zilnice cu urin sntoas, pacienta a


fost vindecat de boala neplcut. Nici nu a dezvoltat o alt maladie ulterior. Cnd am vzuto eu cntrea 53 Kg patru luni mai trziu cu un regim de dou mese echilibrate pe zi i
continuarea folosirii inerne i externe a urinei, cntrea 68 Kg, greutate normal pentru o
femeie de nlimea ei.
Colita mucusului. Biat de 6 ani, a nceput s elimine mucus frecvent, dei altfel nu
erau alte simptome de boal aparent. Doctorul, a spus c problema era prevalent i a
prescris ulei de ricin. Dar tatl biatului care m cunotea pe mine i metodele mele s-a
gndit c purgaiile cu ulei de ricin erau prea violente, a trimis dup mine imediat ce a plecat
doctorul. Am pus biatul s posteasc cu urin i n 48 de ore problema a disprut. Cu toate
astea este o prostie s ncepi s mnnci imediat ce au disprut problemele, biatul a postit n
total patru zile.
Dou zile mai trziu, mama biatului a dezvoltat aceleai simptome de colit i de
asemenea sora ei. Le-am pus s posteasc pe amndou timp de opt zile n conformitate cu
metoda mea, dei simptomele au disprut cinci zile mai devreme. Este vrednic de amintit c
toi 3 pacienii erau vegetarieni strici i c biatul nu gustase carne n copilria lui. I-am
sftuit s includ i ceva carne n dieta lor.
Ran a ochilui. n 1920 o femeie a venit la mine o femeie cu o achie de lemn ntr-un
ochi. Achia perforase irisul i era n afar cam 3cm. Am scos achia, am pus pacienta s
posteasc cu ap i urin pentru cteva sptmni, la sfritul crora problema a fost complet
vindecat i pacienta vedea perfect.
Psoriazis. Domn de 60 de ani. A postit cu urin timpt de o sptmn n iunie 1920 i
din nou pentru o sptmn pentru o sptmn n septembrie n acelai an. n timpul i ntre
posturi s-a frecat cu propria urin cte o jumtate de or de trei ori pe zi. Vindecare complet.
A continuat s consume urin ca un obicei zilnic i zece ani mai trziu dei avea 70 de ani
arta de aproximativ 56. Consider psoriazisul i eczemele printre cele mai uoare boli de
vindecat cu ajutorul terapiei cu urin, cu condiia s fie tratate la timp. Nici lupusul, o boal
de piele mai serioas i desper care se spune c este cauzat de bacilul tubercul, incurabile
prin alte mijloace, dei tratamentul dureaz mai mult.
Febra reumatic urmat de grip. Pacienta de 100Kg, dei nu era o mare mnctoare,
pierduse 12Kg nainte s o vizitez eu. Constipat puternic, suferea de insomnie i team.
Legat la pat cu olduri umflate, picioare, glezne i abdomen. A postit timp de o sptmn
cu urin i ap de izvor, a fost frecat bine n fiecare zi dup metoda mea obinuit.
Vindecat complet ntr-o lun, i s-a rentors la servici.
Pyorrhoea. Pacientul avea obiceiul s mearg la dentist la fiecare ase luni. Dentistul la informat c sufer de pyorrhoea. Auzind de terapia cu urin, fr s spun dentistului, a luat
32

250 ml n fiecare diminea i de asemenea urin ca ap de gur. n nou sptmni


problemele au disprut complet, spre surprinderea dentistului, care dorea s tie ce a cauzat o
mbuntire n starea general a sntii ca s vindece pyorrhoea. Aceast vindecare a fost
realizat chiar fr post.
Noiunea c pyorrhoea este o boal local pentru care cineva trebuie s scoat toi
dinii este fals. Nu exist aa ceva cum ar fi o boal local; exist doar simptome localizate.
Cur trupul de impuriti prin post cu urin i ap i pyorrhoea dispare automat. Am vzut
asta n numeroase cazuri de fapt n toate cazurile pe care le-am tratat. Ct despre mine, nu
am fost niciodat la dentist, o diet echilibrat i terapia cu urin mi-a pstrat dinii.
Obezitate. Femeie mritat, vrsta 30, cntrea 79 Kg. Nu avea copii. Tria cu o diet
obinuit neechilibrat, dar nu era lacom, mesteca mncarea i bea doar ap, dup sau ntre
mese. nainte a ncercat diverse diete fr efect i a ncercat s posteasc doar cu ap de
izvor, dar rezultatul a fost c imediat ce a nceput s mnnce a ctigat n greutate mai
repede dect nainte de post. n final, m-a consultat pe mine. Am recomandat un post cu urin
i ap cu masaje zilnice i la sfritul celor 14 zile greutatea ei a sczut la 63 Kg. Am revizuit
dieta ei, am pus-o pe un regim echilibrat i am sugerat doar dou mese zilnic. Trind n acest
fel i consumndu-i urina zilnic, greuteatea ei a rmas n jur de 63 Kg i dei a trecut acum
de 50 de ani, arat de aproximativ 33.
Cu muli oameni obezitatea nu apare din cauza meselor bogate, ci din funcionarea
greit a glandelor cauzat de toxine i o deficien n elementele necesare care ar trebuit
derivate din mncarea neprocesat. Postul cur esuturile i consumul de urin readuce
normalitatea n glandele deranjate. Am dovedit acest lucru prin numrul mare de cazuri de
obezitate pe care le-am tratat, sau unde obezitatea a fost prezent printre alte simptome.
Probleme ale prostatei. Mrirea prostatei este un termen care se refer la o afeciune
adesea ntlnit la oamenii btrni. Cel mai proeminent simptom este o iritabilitate a vezicii
i incapacitatea progresiv de a o goli. Glanda prostatei sufer o cretere considerabil n
mrime i apsnd pe gtul vezicii formeaz o obstrucie pentru curgerea urinei di acel
organ...
Caz de probleme ale prostatei n stadiul incipient. Un domn btrn avea dificulti n a
elimina urina. A fost sftuit de un prieten s ia jumtate de litru de urin n fiecare diminea
la trezile; aceasta a fost urmat de un mic dejun uor la timpul obinuit. Rezultatul: ntr-o
lun dup nceperea tratamentului scpase de probleme.
Astm bronic. Domnioara C. Doctorul a diagnosticat cazul drept catarh bronhial;
victima spune c era n stadiile incipiente de tuberculoz. Starea general de sntate era
srac. Respiraia dificil. Victima a trebuit s recurg la paliative pentru a obine o uurare i
scurte periode de somn de care avea mult nevoie. A postit dou sptmni cu urin, dar fr
frecarea trupului. n trei zile mbuntirile erau aa de marcante nct putea s respire liber i
s doarm n fiecare noapte timp de mai multe ore. A ntrerupt postul, a luat dou mese pe zi
33

doar i a continuat s consume urin. Dar postul nu a fost suficient de lung pentru a eradica
problemele i simptomele au revenit. Atunci mi-a scris cerndu-mi sfatul. I-am spus c nu a
ntrerupt postul corect, am recomandat mai multe posturi nsoite de frecri ale trupului, i iam dat o diet pe care s o urmeze ntre posturi. Rezultatul final a fost o vindecare complet
i pacienta a rmas ntr-o stare de sntate excelent. Ea continu s consume propria urin
zilnic i din cnd n cnd recurge la posturi scurte cu rezultatul c se simte mai bine dect s-a
simit vreodat.
Un caz de cangren i efectele ulterioare ale tratamentului cu medicamente pentru
probleme ale glandei tiroide. (Raportat de Naturopatul Dl. O. Warnock-Fielden) Femeie de
40 de ani. O lung istorie de tratament cu medicamente de cnd avea 15 ani. n tineree a fost
tratat cu injecii mai muli ani pentru o tiroid prea activ i de asemenea pentru rceli. Mai
recent a avut o operaie pentru a mbunti circulaia, vznd c atunci cnd vremea era rece
i chiar i cu alte ocazii, minile deveneau albastre. Nu a fost remarcat nici o mbuntire
dup operaie. nainte s fiu chemat doctorul local a renunat la caz pronunndu-l ca fiind
fr speran. Am gsit minile ei ca o mas de puroi, cangren umed i aproape fr piele.
Necesitatea amputrii ambelor mni a fost discutat i ideea prea nfricotoare. Dup ce a
nceput cu msuri mai puin severe precum cataplasme fierbini, comprese reci, pachete cu
uirn i consumul de urin n cantiti mici i alifii antiseptice pentru a uura durerile intense,
n final eu am recomandat postul cu urin i ap de izvor n acelai timp cu continuarea
mpachetrilor. Postul a durat trei sptmni, dar dup dou sptmni pacienta putea s i
foloseasc minile i putea s croeteze. Cu toate c butul urinei i mpachetrile cu urin
erau de mare valoare n tratament consider totui c postul de trei sptmni a fost factorul
decisiv n acest caz deoarece a permis sistemului ncrcat cu medicamente s fie eliberat de
impuriti.
Eczeme pe mini. Doamna C. sufera de trei ani de o erupie iritant pe mini. A
incercat diverse alifii i loiuni fr nici o ameliorare. n final a fost determina s ncerce
efectul urinei ceea ce a fcut n fiecare seara. Iritaia a disprut complet n cteva sptmni.
n acest caz nu s-a recurs la post sau la alte msuri.
Neg mare pe fa. Doamna C. relateaz c ea a folosit acelai tratament pentru o
excrescen urt pe faa ei, care n scurt timp s-a strns (uscat) i a czut fr s lase nici o
cicatrice.
Nodul pe bra. Un corespondent relateaz cazul unei femei care a dezvoltat un nodul
urt albastru de aproximativ 2 cm nalime i se temea s nu devin malignant. A fost sftuit
de o cunotin s o trateze cu comperse cu urin i n mai puin de trei sptmni a czut
lsnd pielea sntoas i curat.
Un caz misterios. Pacient de 58 de ani. A fost n spital timp de mai multe sptmni
pentru observaii i tratament dar la sfritul perioadei de tratament i s-a spus ca este
34

incurabil i a fost trimis acas s moar, dar i s-a cerut s pstreze contacul cu doctorul local.
I s-a dat un anumit medicament pe care s -l ia cu el care era calculat s dizolve orice
mncare pe care o consuma. Cnd la cererea unui domn pe care -l tratam, am vzut pacientul
prima dat, am realizat c o s moar cu siguran, dar nu din cauza bolii aa de mult ct din
cauza medicamentului puternic (otrav) pe care -l lua. Am notat c globii oculari erau ieii,
c era slab, dar nu slbnogit. Mi-a spus c a fost un mnctor atent, muncea n aer liber,
avea un program regulat, nu a fost niciodat subiect al rcelilor, nu a avut probleme cu bila
sau constipaia i nu a avut niciodat diaree. Singurul lui viciu a fost tutunul la care a
renunat cu un an n urm. Am stat cu el doar cteva minute la prima mea vizit, i-am spus s
posteasc i s nu consume nimic dect ap rece i urina pe care o elimina (se recomand
jetul din mijloc) zi i noapte. I-am spus de asemenea (soiei) s nu fie surprins de orice
simptom care ar putea apare n timpul eliminrii. Scaunele lui au fost pstrate pentru
inspecia mea. Trei zile mai trziu l-am vizitat din nou i mi s-a artat dou glei pline de
materie mpuin pe care a vomitat-o. Vomitat-ul a nceput la 24 de ore dup ce a luat prima
nghiitur cu urin. A aprut i o nmuiere a intestinelor i mult descrcare cataral din nas.
De fap a fost obligat s foloseasc o duzin de batiste, care erau mbibate nu doar de mucus
aos ci i cu tutun. Postul a fost continuat i ntr-o sptmn eliminarea a ncetat. Penitena a
fost ntrerupt n 10 zile i pacientul a fost vindecat. La momentul scrierii acestor rnduri are
70 de ani. Acest caz este interesant i servete s arate c n terapia cu urin NU este foarte
necesar s tim numele numele bolii pentru a o trata. Este interesant s artm c o
substan strin n acest caz poate fi imbibat n esuturi timp de mai multe luni dup ce
consumarea ei a fost ntrerupt doar pentru a fi eliminat n timpul curirii prin post. Ceea ce
mi amintete de un eminent naturopat german, Louis Kuhne care relateaz un caz unde n
timpul tratamentului de eliminare transpiraia pacientului mirosea a medicamente alopate
care fuseser folosite nainte pentru a vindeca sau mai bine zis suprima boala.
Icter. Trebuie s inem minte c icterul este doar un simptom al unei infecii acute sau
cronice a ficatului i nu o boal n sine. Primul i cel mai dificil caz unde o condiie de icter a
aprut a fost n 1919, la nceputul carierei mele de terapeut cu urin. Acest caz a durat 10 zile
de terapie cu urina i ap de izvor pentru vindecare.
Nu am avut multe cazuri de icter, dar cu cele pe care le-am tratat a fost remarcabil s
observ cum dispare gradat decolorarea pielii n timpul primelor dou sau trei zile de post i
apoi pe msur ce penitena a continuat, s lase loc unei culori proaspete i sntoase. Zece
zile sau mai puin sunt de obicei suficiente pentru a vindeca un caz de icter, asta n situaia n
care nu a fost din cauza unui cancer la ficat. Aceast boal groaznic o consider practic
lipsit de speran prin orice mijloace este tratat. Chiar i practicanii biochimiti, care au
pretins c au vindecat unele cazuri de cancer susin c dac ficatul este implicat, nu se mai
poate face nimic. n ciuda acestor lucruri odat am supervizat un post cu urin n cazul unui
brbat care fusese un butor aa de nrit nct ntr-o perioad de mai muli ani a but o sticl
de alcool pe zi. Acest brbat s-a decis s ncerce postul cu urni n timp ce doctorul lui era
plecat n vacan. A but toat urina pe care o elimina, dar n a zecea zi rmnea la fel de
35

sngeroas i la fel de plin de depozite nisipoase ca la nceputul penitenei. n acea zi


doctorul s-a ntors din vacan i o incizie a fost fcut n scrot. Ziua urmtoare pacientul a
intrat ntr-o stare de incontien. Dac ficatul lui care era mort ar fi putut fi fcut s
funcioneze din nou dac postul ar fi fost continuat i nu ar fi fost fcut nici o intervenie
chirurgical este foarte problematic; dar mrturisesc faptul c am fost necjit c n orice caz
nu mi s-a oferit ansa de a ncerca s salvez viaa omului n special datorit faptului c n
timpul postului a pierdut puin carne n afar de fa i astfel aici preau s existe ceva
prospecte a recuperrii sale. i, la urma urmei, unde exist via exist speran!
Un caz de paralizie, mbtrnire prematur, pierder a memoriei etc. Pacient brbat de
60 de ani. Verdictul medical cteva sptmni de trit. A avut dou crize de paralizie,
prima aprnd dup o ncercare de a vindeca gripa cu ajutorul fructelor proaspete i sucurilor
de fructe. Dup a doua criz nu mai avea memorie i prea a fi senil, dei avea doar 60 de
ani. A nceput postul cu urin, cu frecri, timp de 59 de zile, ntrerupt pentru dou sptmni,
trind cu un regim alimentar de o mas pe zi, api a postit pentru nc 35 de zile. Memoria i
vorbitul au revenit n primele 20 de zile ale primului post i vindecarea a fost complet n
timpul celui de al doilea, cauza primar a problemelor prnd a fi fost o condiie de artrit.
Pierderea prului. Acelai brbat care i pierduse prul, nu doar c a revenit n timpul
celui de al doilea post capul a fost frecat cu urin zilnic dar n loc s fie gri i-a recptat
culoarea original.... Muli dintre corespondenii mei, pot aduga, raporteaz renoirea
prului ca rezultat a-l frecrii capului cu urin veche ca un obicei zilnic.
Rapoarte de la corespondeni despre grip, penumonie, pleurezie i apendicit.
Aceste rapoarte arat c de obicei ca o regul general trei pn la opt zile de post cu
urin sunt suficiente pentru a vindeca gripa, pneumonia i pleurezia. Acelai lucru poate fi
spus despre apendicit. n unele cazuri de apendicit, o mas mic pe zi poate fi permis,
dei toat urina eliminat (se recomand jetul din mijloc) trebuie consumat. n cazuri severe
acute cu febr, un post complet cu urin este esenial.
i aici a sublinia faptul c s forezi un om bolnav s mnnce pe principul c puterea
trebuie s fie meninut, este culmea prostiei medicale. Pentru un invalid acele instincte i
organe se rscoal mpotriva hrnirii, mncarea acioneaz ca o otrav.
Cataract. nainte de a deveni ilegal pentru oamenii obinuii s menioneze faptul c
cataracta poate ceda tratamentului fr operaie, am gsit c n multe cazuri, un post cu urin
de 10 zile era suficient pentru a dizolva filmul care se formeaz deasupra ochiului. Cea mai
lung perioad necesar a fost de 28 de zile. Dac este mpotriva legii existente acum pentru
un om obinuit s spun c el a vindecat cataracta nainte ca legea s fie votat, este un punct
subtil asupra cruia nu sunt calificat s m pronun. Dar n caz c dezvluirea este ilegal,
trebuie s presupunem c toate cazurile vindecate au fost fals diagnosticate, deoarece legea
implic faptul c nimeni nu poate mpiedica un oftalmolog s vindece cazurile autentice,
adic cu un cuit. Cu toate astea, este veridic s spun c cataracta este ntotdeauna o condiie
36

izolat. Ceea ce trebuie s inem minte este c ochiul este o parte a trupului, i aadar n
tratarea trupului ca un ntreg pentru alte simptome, condiia local este apt s se vindece
singur fr nici o atenie direct.
Glaucum. Aceast boal, conform medicinei ortodoxe i chiar naturopatieie, este o
condiie foarte serioas. Oftalmologii efectueaz o operaie, dar n multe cazuri pacientul mai
devreme sau mai trziu orbete. n orice caz, mutilarea nu poate fi considerat vindecare.
Pacienii care nu au fost alterai, tiu c au rspuns bine la postul cu urin cu o durat de
aproximativ o lun. ....
Reumatism. n aceast ar (Anglia) vremea este adesea acuzat pentru condiiile
reumatice de persoane cu un snge insuficient de alcalin. Dar unde sngele i trupul erau
libere de aciditate i materie strin, vremea sau schimbrile de vreme nu aveau nici un efect.
n ceea ce privete vindecarea reumatimului (despre care doctorii spun c sunt 26 de
tipuri diferite) am descoperit c pacienii ntotdeauna rspun bine la postul cu urin de la 10
la 12 zile, sau chiar mai puin n cazurile simple. Postul trebuie nsoit de frecri cu urin i
pachete cu urin. Dup vindecare, revizuirea dietei la una echilibrat este esenial pentru a
evita reapariia. Multe cazuri chiar rspund la un regim de o mas pe zi (hrana trebuie aleas
atent, alcoolul i condimentele evitate) plus consumarea urinei proprii, frecri cu urin i
pachete cu urin. Asemenea cazuri, dac nu sunt de lung durat i severe de obicei se
rezolv n cteva sptmni.
Artrita. Aceast condiie neplcut este aa de departe de reumatism precum este un
atac sever de grip de o rceala simpl, i este una dintre cele mai rele condiii de atacat;
datorit n principal faptului c depozite strine sunt depuse n oase. Chiar pentru vindecarea
unui caz incipient am descoperit c dureaz ntre 12 i 40 de zile de diet atent selectat,
consumarea urinei eliminate (se recomand jetul din mijloc) i frecri cu urin. Cu toate
astea consider c asemenea tratamente sunt doar jumti de msur i susin c un post
complet cu urin de chiar zece zile este mult mai benefic pentru victime dect luni de simple
diete i de consumarea urinei. Dar trebuie s subliniez c unde victima este practic infirm,
exist prospecte mici pentru vindecare.
Voi aduga acum cteva cazuri oferite de naturopatul Dl. Oliver Warnoek-Filden
Astm bronic. Dl. D.E. vrsta 37. Eliberat din Marin pentru Astm Bronic, de care
suferea de la vrsta de 14 ani. Viaa pe mare prea s fac necazurile i mai serioase.
Deranjat n fiecare noapte i obligat s foloseasc sprayul, de asemena nu ndrznea s
mearg nici la teatru fr el. n trei luni, timp n care a consumat urina 1,5 pn la 2 litri
zilnic i dou posturi scurte de 36 i 40 de ore fiecare numai cu urin, a devenit aa de uurat
c nu se mai gndea s ia sprayul cu el, nici nu se mai trezea noaptea s -l foloseasc.
Un al caz cu aceleai probleme s-a mbuntit n patru zile de post cu urin, cnd un
post de trei sptmni la o Cas de Vindecare Natural a euat n totalitate. Dup fiecare
consumare a urinei mucus a fost eliminat. Ultima zi de post a produs aa de mult mucus nct
37

pacientul a mers afar i a testat respiraia urcnd un deal. Nu a experimentat nici o


dificultate i imediat s-a intors la servici.
Boli de rinichi. Dl. G.D. n may 1944 a fost n spital pentru extractia rinichiului drept.
Sufera de durere mare, urina avea culoarea sngelui, i razele X artau o piatr mare blocat
n pelvisul rinichiului. Opinia chirurgului a fost c rinichiul era bolnav i s nu -l elimine ar
pune viaa n pericol. Totui, Dl. D a refuzat operaia i a venit la mine. El a luat butul urinei
foarte natural i a but-o pe cea pe care o elimina (se recomanda jetul din mijloc); a postit
repetat pentru mai multe zile consecutiv i n cteva sptmni condiia a fost aa de
mbuntit n aa msur nct nu mai exista durere i urina avea culoarea normal. n trei
luni dl. D. s-a ntors la spital i i s-a spus c nu mai are nimic la rinichi.
Ca rezultat a-l tratamentului de succes, dl. D a adus la mine un pacient care a fost n
spital ateptnd s sufere o operaie identic. El de asemenea a fost vindecat prin aceiai
metod.
n cazuri ca acestea cineva trebuie s accepte verdictul dat de chirurgii examinatori i
de ctre radiolog care n ambele situaii insistau pentru operaie ca singurul mijloc de
ameliorare sau chiar de salvare a vieii. Cnd mai trziu au susinut c nu era nici o problema
i razele X ofer o dovad clar c rinichii sunt sntoi cineva este forat s recunoasc
faptul c postul i butul urinei a realizat vindecarea.
Petnru a concluziona capitolul mai pot aduga una sau dou sugestii fcute de
prietenul meu Dl. Warnock-Fielden desper cum vindec urina, dei nu sunt de acord n
ntregime cu viziunile lui. El scrie:
Poate c exist o for vindectoare n ntoarcerea hormonilor neateptai, n special
hormonii sexuali, care i gsesc calea n urin. Exist cazuri n care urina este consumat
intern doar pentru aceste substane i nimic altceva. Mai pot exista cazuri pentru
rentoarcerea substanei esuturilor care se gsesc n urin. esutul organic poate fi pierdut
dintr-un organ vital din cauza substanelor otrvitoare blocate acolo din mncarea i buturile
consumate i de asemenea de la medicamente i injeciile tiinei medicale. Unii oameni
pretind c aceste substane pot fi rentoarse i refolosite din nou n reconstruirea de organe
sntoase. Asta este dificil de dovedit, dar sunt multe cazuri n care organele bolnave au fost
renoite prin consumarea unor cantiti mari de urin. Mai mult de att este imposibil de
spus.
Explicaia care mi place mai mult dect alta este c vindecarea este obinut prin
mijloace ale principiului homeopatiei. Nu exist nici un dubiu c dei se pretinde c materia
toxic nu este aruncat afar din trup prin urin (altfel nu ne-am mbolnvi deoarece rmne
nauntru) trebuie s existe n urin o doz homeopatic sau infinitezimal de complexe toxice
particulare ale individului respectiv. Asta este cu siguran dincolo de orice argument. Dac

38

aceast doz infinitezimal este ntoars n trup, conform principiilor homeopatice un


anticorp este produs i aadar va exista tendina de a vindeca boala.
n obiceiurile naturale ale animalelor observm c ele se ling continuu. n acest fel ele
fr ndoial iau n sistemul lor doze homeopatice ale condiiei lor toxice..... Capra este
considerat cel mai sntos animal, aa de mult nct laptele ei era cutat pentru cazurile de
TBC. Nu poate acest lucru s fie explicat prin faptul c capra poate i adesea chiar ii bea
urina direct din trupul ei?
CAPITOUL XV
BANALA RCEAL
Nu este o extravagan s spunem c o simpl maladie pe care toi o numim o simpl
rceal a uluit profesia medical timp de secole. Un doctor a spus odat: Dac este un lucru
pe care nu imi place s -l vindec este o rceal obinuit a capului. Dr. Haig, care mai nti
a atras atenia asupra acidului uric, a spus c ar trebui s fie recunosctori pentru rceal
pentru c aciona ca un fel de curenie a casei i prin urmare nu ar trebui s fie suprimat.
Dar din pcate pentru oamenii obinuii, foarte adesea imediat ce ncept s simt c vine
rceala cumpr ceva s o opreasc i s o mpiedice nc de la nceput. Asta nu este
vindecare, ci doar suprimare i nseamn frustrarea Naturii. Suprimarea unei rceli simple
adesea dule la afeciuni mai rele precum pneumonia etc.
Cauza rcelilor este la fel de simpl la fel cum sunt de obinuite rcelile; ea const
ntr-o dieta dezechilibrat i cum majoritatea oamenilor triesc cu o diet neechilibrat, sunt
susceptibili n diferite grade la rceal.
Excesul de amidon din diet combinat cu o deficien de alimente ce conin minerale
eseniale produce cararh. Transpiraia condiiilor catarice ar trebui s fie suficient pentru a
indica faptul c natura lor cataral este amidonoas. ....
Procedura este postul cu ap rece i urina proprie. Fr medicamente, indiferent de
natur i porii. Dac acest tratament este dus la ndeplinire, rceala va disprea, n cazul
indivizilor sntoi n 12 ore sau mai puin. Un post cu ap rece doar va vindeca orice
rceal n 24 pn la 48 de ore. Dar asta este mai puin eficient dect apa rece i tratamentul
cu urina proprie, care rezult nu doar n dispariia condiiei catarale, ci victima se simte mult
mai bine din toate punctele de vedere. Mai mult, ceea ce este important, previne dezvoltarea
gripei, pneumoniei etc. Care odat dezvoltate pot n unele cazuri s dureze pn la 10 zile i
mult grij i atenie.......
n ceea ce privete catarul nazal, acei oameni care triesc cu o diet neechilibrat ar
trebui s fie recunosctori pentru aceast valv de siguran care poate preveni dezvoltarea
unui probleme mai serioase. Cei care ncearc s suprime rceala cu mijloace nenaturale
trebuie s fac fa unor consecine serioase. Cauza ei trebui gsit n consumul habitual de
prea mult pine, n special alb, pudinci de orez alb, terci de ovz, biscuii, n special fcute
cu fin alb i alte alimente cu amidon. Unde aceste alimente sunt preponderente n diet
39

de asemenea presupune o deficien n acele alimente bogate n sruri minerale eseniale. S


spui cu zaharurile i amidonul dau energie este o jumatate de adevr pernicios care este la fel
de greit ca o greal 100%. Un excess de amidon nu poate da energie, deoarece doar nfund
sistemul i inhib funcionarea normal. Dovada este c oamenii care triesc mai mult cu
alimentele pe care le-am enumerat trebuie constant s recurg la buturi acoolice sau ceti de
cafea pentru a se pune pe picioare.
Cum ntotdeauna imi place s substaniez ceea ce susin cu motive tiinifice pot
aduga c n afar de faptul c amidonul este cauza catarului exist o deficien n potas,
fosfat de oxid de calciu (phosphate of lime) i sulfat de oxid de calciu (sulphate of lime) i
fosfat de fier. n timpuri recente cercettorii s-au ocupat cu analiza diverselor alimente pentru
a constata coninutul lor de sruri minerale. Drept rezultat, gsim c unele alimente sunt mai
bogate n unele sruri dect altele. Astfel alimentele au fost mprite n categorii precum
Alimente Carbon, Alimente cu Calciu, Aliment cu clor, potasiu, fosfor, sulf etc. ......
CAPITOLUL XVI
TERAPIA CU URINA PENTRU ANIMALE
Cand anumiti oameni vor s discrediteze un tratament dat ei -l atribuie Credinei. De
exemplu unii adversari ai homeopatiei au spus c este doar o vindecare prin credin. ns
homeopatul are un argument la ndemn care zdrobete aceast presupunere; el susine c
homeopatia vindec animalele cnd n natura lucrurilor pe care nu le cunosc ele sunt tratate.
Vindecarea a sute de animale este menionat n literatura homeopat.....
S-a ntmplat c bunicul meu era cunoscut n anii 1860 i 1870 pentru tratamentul
animalelor cai, cini, etc. i de la el am nvat c urina i chiar blegarul de vac erau
remediile lui favorite n tratarea cu succes a durerilor i rnilor animalelor. El s-a gndit s
pun caii i vacile s posteasc o lun de zile cu apa i urina lor proprie, pentru administrarea
crora folosea un corn; dei cnd le era sete animalele beau ap fr ajutorul lui. Am nvat
multe de la tatl meu, am tratat eu nsumi animalele. .... Imi amintesc faptul c odat am
postit o vac, ce era bolnav de tetanos pentru 120 de zile timp n care am frecat-o 8 ore
zilnic cu urina (colectat n glei) de la alte vaci. I-am dat s bea propria ei urin (la nceput
era vscoas, galben i concentrat ca mutarul) i urina vacilor sntoase. De asemenea bea
ap curat. Pacienta mea a pierdut tot prut, a ajuns piele i os, dar s-a vindecat complet, i-a
redobndit greutatea natural mncnd iarb n aproximativ dou luni.
Am tratat de asemenea i cini prin postul de terapie cu urin. O metod de a induce
un cine s bea urin (dei ei adesea beau urina unei cele) este s legi animalul de un copac
i apoi s stropeti capul lui cu un spray fin cu urin. Am folosit-o pe a mea pentru acest
scop. Pe msur ce urina se scurge pe faa lui cinele o va linge cu limba........
CAPITOLUL XVII
RATIONAMENTUL PENTRU FRECAREA I PACHETELE CU URIN
40

Un corespondent care a ntrebat un numr de ntrebri inteligente m-a surprins


ntrebnd: Nu este pielea un organ unidirecional? i totui ce dovad sau deducie exist
pentru aceast presupunere? .... Faptul c pielea este capabil s absoarb nu numai fluide ci
i aer se cunoate de ani de zile.....Dac pielea este mpiedicat s respire n ntregime
victima moare. Povestea copilului care a fost pictat complet cu aur lichid pentru a realiza o
figurin ntr-o ceremonie este binecunoscut copilul a murit n dou ore. .... Cea mai
practic metod este s pstrezi urina n sticle, s torni cte un pic astfel nct s iei suficient
n palm i apoi s freci pn cnd palmele sunt uscate. Mai pune puin urin i apoi repet
procesul.
n ceea ce privete compresele, din ceea ce a fost scris n aceast carte cnd au fost
relatate cazurile, cum i cnd se aplic este evident. Totui, nu stric s m repet. Crpele
mbibate n urin ar trebui puse peste locul cu problema, i s fie pstrate umede adugnd
urin cnd este necesar. Ele ar trebui aplicate unde sunt furuncule, rni, noduli, umflturi sau
alte aberaii. Natural, trupul nu va fi frecat n locul unde o compres este necesar. n nici un
caz nodulii suspicioi nu ar trebui frecai sau esuturile din vecintate.
Deja am menionat pe scurt c cele mai importante pri de frecat sunt gtul, faa,
capul i picioarele. Dar asta nu nseamn c ntregul trup nu ar trebui frecat. Dac maladia
necesit o compres ntr-un loc sau altul acest lucru este o parte esenial a terapiei cu urin
pentru a furniza hran pacientului n timpul postului cu urin. n afar de asta urina este cea
mai minunat hran pentru piele care exist; aa cum se poate vedea pe minile celor care fac
frecrile.
A fost sugerat de ctre sceptici c o frecare cu ap simpl ar fi la fel de eficient. Dar
rspunsul este categoric negativ. Le-am ncercat pe ambele. Chiar i posturile cu urin fr
frecrile de urin sunt nsoite cu plapitaii, la fel cum sunt posturile doar cu ap simpl.
Admit c frecrile sunt un exerciiu excelent i acioneaz ca un masaj excelent, dar fr
urin nu pot fi reconstruite esuturile irosite. Numai n cazurile foarte rele n care pacientul
este prea slbit i neputiincios am renunat la frecrile cu urin, caz n care urina poate fi
absorbit prin piele cu ajutorul pachetelor cu urin.
Voi relata acum un caz pentru a arta c aplicarea de cataplasme cu orice alt
substan, totui aparent inofensiv se poate dovedi vtmtoare din punctul de vedere al
puterii pacientului la fel ca i o cur contraproductiv.
Domn, trecut bine de 50 de ani. A fost un entuziast susintor al dietei omid. Ea
consta dintr-o mas pe zi, n principal din pine integral, salate, fructe proaspete, lapte
proaspt, nuci i miere. El spera ca astfel s i reduc rotunjimile i s vindece o condiie
artritic i dropsica i alte probleme precum i o constipaie cronic, pentru care recurgea la
sruri i clisme. Cnd n final a trimis dup mine, fusese n minile doctorului pentru ceva
vreme i ajunsese ntr-o asemenea stare nct avea nevoie de dou asistente. Dei acum
mnca de dou ori pe zi avea sub 60 Kg, foarte slab, legat la pat, suferea de rni din cauza
patului i petrecea jumtate din zi i majoritatea nopii tuind flegm i mucus aos. Dar ceea
41

ce mi-a atras atenia era starea braului su. Cu doi ani nainte o ran curgtoare a aprut
peste care au fost aplicate cataplasme. n ciuda acestui fapt (n opinia mea n principal din
cauza lui) acum avea cinci cni curgtoare i cataplasmele erau continuate tot timpul; doi
ani). Eu am sugerat imedicat c toate aceste cataplasme erau responsabile mai mult ca orice
alt factor pentru pierderea puterii lui, datorit scurgerii constante de hran din bra ducea la
nfometarea membrului i a trupului. Rezultatul a fost c n ciuda protestelor asistentelor
cataplasmele au ncetat, i braul a fost nfurat n pnz simpl i nu a fost atins timp de o
sptmn. Mesele lui erau regulate, 2 pe zi, fr gustri i doar cu ap rece de but. Toate
medicamentele (ele doar i-au dat digestia peste cap) au fost eliminate. La finalul sptmnii,
bandajele au fost nlturate pentru inspecie, dar dei rnile nc supurau, existau suficiente
dovezi care sugera c ranile ncepeau s se vindece. ntr-o lun, chiar dac mai erau puine
scurgeri, braul era folosibil i pacientul putea scrie scrisori pentru prima dat n civa ani.
Fr masaj i orice msuri de remediere locale, a ctigat 7 Kg n greutate. Cele mai
marcante schimbri au aprut pe fa, ambele brae, piept, umeri i fese. Pot aduga, apropos
c am vindecat rnile lui cauzate de statul n pat cu nimic mai tiinific dect propria mea
saliv. Punctul principal al acestui caz, totui, este c imediat ce cataplasmele medicale au
fost oprite, pacientul a pus mai mult carne dei consuma mai puin mncare. El a fost
restabilit la sntate deplin ulterior prin terapia cu urin i o diet echilibrat.
i acum s revenim la raionamentul frecrilor, i voi furniza detalii ale propriului meu
caz pe care nu le-am meninat nc.
n timpul primului meu post cu urin i ap, am fost intrigat, dei nu alarmat s remarc
palpitaii ale inimii, care n unele momente erau aa de pronunate nct simeam c aveam
dou inimi n loc de una. Am pus acest lucru, contrar presupunerilor medicale, pe teoria c
inima mea nu primea suficient snge pe care s -l pompeze i ncepea oarecum s
accelereze. Atunci din nou am avut o idee din Biblie; de data asta din Noul Testament:
...cnd posteti, unge capul tu i spal faa ta. (Matei VI,17). .... Am nceput s mi frec
capul, faa, gtul i alte pri ale corpului cu urin i palpitaiile au ncetat. Mai mult, prin
aceast metod, am gsit c este posibil s posteti dac nu eti prea bolnav fr s
ntrerup sarcinile zilnice. Pacienii cu boli de piele, de exemplu, au postit, au continuat
lucrarea lor i cei care nu tiau nu i ddeau seama c postesc. n ceea ce m privete, pot s
in post doar ca s -i ncurajez pe alii, i nici un doctor cu toate instrumentele lui
impresionante nu poate detecta de la inima mea, etc. c m abin de la mncare. Aceasta,
totui, ar deveni aparent rapid dac a ncerca s postesc fr frecrile cu urin.
CAPITOLUL XVIII
HRANA GREIT. CAUZA PRINCIPAL A BOLILOR.
n cartea micu Sntatea Angliei, pregtit de S. Mervyn Herbert, am citit
urmtoarele lucruri relative la nutriie: Recente investigaii indic faptul c este important
pentru sntatea naional, i c furnizarea de hran adecvat pentru fiecare om, femeie i
copil n comunitate ar trebui s mearg mn n mn cu cele mai elementare servicii de
42

mediu, precum salubritatea, locuina i procurarea de ap pur. Vitaminele sunt acum


obinuite, i din studiul lor s-a dezvoltat o nou concepie despre valoarea mncrii.
A fost artat c incidena turberculozei c oamenii pot mnca ct de mult pot i nc
vor suferi de malnutriie dac mncarea pe care o aleg duce lips de elemente protective
importante. Aproape oriunde la tropice pot fi gsite cazuri groaznice de scorbut, pelagr sau
beri-beri care au aprut nu din cauza foametei ci din lipsa vitaminelor i mineralelor. (Ar fi
trebuit s spun I n loc de SAU) A fost dovedit c incidena tuberculozei a crescut n toate
rile care au suferit de lips de alimente n timpul Marelui Rzboi (1914-1918).
Incidena malnutriiei n Marea Britanie nu poate fi descris cu acuratee, dar
autoritile n diet sunt de acord c este suficient de extins pentru a constitui cel mai serios
pericol pentru sntatea n momentul prezent... Lipsa banilor este fr ndoial responsabil
pentru o mare parte a malnutriiei, dar o bun parte se datoreaz ignoranei care rezult n
consumarea n exces a anumitor alimente cu o valoare nutritiv redus.
Precis. Toate acestea pot fi reduse la o fraz: Cauza principal a bolii este absena
substanelor care ar trebui s fie n trup i prezena substanelor care nu ar trebui s fie n
trup. Esena acesteia a fost pus chiar mai precis de ctre Maiorul C. Fraser Mackenzie:
Suntem fcui din ceea ce mncm, aa c dac un organ devin bolnav n general nseamn
c hrana a fost greit....
ns dac acest lucru este pstrat n minte, este o procedur neneleapt s impunem
reguli specifice n privina alimentelor pe care oamenii ar trebui sau nu s le mnnce ,
deoarece climatul, mediul nconjurtor i preferinele personale trebuiesc luate n
considerare. Eschimoii nu pot s triasc cu aceleai alimente ca i brazilienii, de exemplu.
Preferinele personale sunt numeroase i unele dintre ele sunt specifice. Ar putea fi menionat
cazul unui brbat pentru care petele era o otrav aa de violent nct chiar dac lingea un
timbru potal (partea lipicioas conine lipici din pete) ntreaga fa i se umfla n aa msur
nct nu putea s mai deschid ochii. Exist i persoane pentru care oule n orice form sunt
otrvitoare. ns uneori asemenea persoane cresc din aceste particulariti. Cititorul tie c o
femeie care nu poate atinge un eu, fie n sine fine ntr-o budinc sau prjitur pn cnd nu a
mplinit 70 de ani i atunci, pare ciudat, oule au ncetat s mai fie o problem pentru ea.
Vegetarienii, dup cum tim, vor s credem c mncatul crnii este virtual cauza
tuturor bolilor oamenilor. Sunt n dezacord total din cauza experienei personale i a ceea
ce am observat n alii....
Dup toate astea, v ntrebai ce fel de diet recomand personal pentru oamenii care
triesc n zonele temperate? Rspunsul meu este o diet care const n proporii potrivite de
carne, carne de pasre, ou, pete, salte, legume gtite cu aburi, pine integral, fructe
proaspete de sezon, orez brun, unt n moderaie i miere care este cel mai bun ndulcitor care
exist. Trebuiesc evitate toate alimentele la conserv, cele gtite de dou ori, cele procesate
(denaturate) precum pinea alb, zahrul alb, orezul alb i laptele pasteurizat. Condimentele
43

de asemenea ar trebui evitate. n opinia mea carnea la conserv, alimentele procesate i


laptele pasteurizat sunt rele, produse comerciale a ceea ce ne place s numim civilizatie.
Zahrul alb i pinea alb au fost inventate pentru a pune bani n buzunarele celor care le
produc. Zahrul alb este un aliment care produce aciditate, pentru c toate proprietile
alcaline au fost rafinate. ... n ceea ce privete laptele pasteurizat, Dr. Marie Stopes nu este
singura care l-a condamnat. Ea i-l numete otrav mpuit. Acest lucru poate mpinge
lucrurile prea departe, dar rmne faptul c pasteurizarea laptelui, n afar de alte
considerente, permite vnzarea lui cnd nu este proaspt, lipsa prospeimii nefiind detectabil
aa cum se ntmpl cu laptele nepasteurizat.
Ceea ce mi amintete de fostul Mr. F. A. MacQuisten, care a spus: Unii oameni cred
c laptele pasteurizat este laptele de la pune. Nu este altceva dect lapte fiert pe jumtate
care nu mai este nutritiv. Dac -l dai la viei acetia mor. Dac -l dai la oareci acetia nu se
mai reproduc. Este o form de control al naterilor.
......
CAPITOLUL XIX
UNELE SUGESTII PRACTICE
ntr-unul din Statele Americane o lege nc exist care susine c este ilegal pentru un so s
i srute soia duminica! Desigur, nimeni nu d atenie acestia, deoarece nu poate fi impus
cu fora. Dar este o chestiune foarte diferit cu legile care presupun interese comerciale
imense. Un srut nu este un produs fabricat, dar serurile i fabricile sunt i asta este
problema. Pentru cei curai cu inima, neegoiti, altruiti este o ironie nendoielnic c
tratamentul anumitor boli numite incurabile a devenit ilegal dac nu este administrat de
minile care nu pot s le vindece. Asta este pentru protecia publicului. ns logicianul
poate s ntrebe, s protejeze publicul de ce sau de cine? .....
ntrebarea este cum s trateze problema suferindul care a ncetat s cread n metodele
ortodoxe i este pregtit s ncerce terapia cu urin. Ar trebui el s renune la serviciile
doctorilor sau nu? Din orice punct de vedere consider c ar fi mai bine dac ar renuna la
serviciile sftuitorului medical. Nu exist nici un motiv practic indiferent dac descoperirea
sau mai bine zis redescoperirea terapiei cu urin ar trebui s priveze doctorul de pinea lui,
dei aceasta este o chestiune care depinde n ntregime de doctor. Aceast carte -l pune n
posesia faptelor i dac el refuz, cnd i se cere de ctre un pacient, s supervizeze un post cu
urin, atunci eu nu pot fi acuzat de un lucru de care nu m fac vinovat. Nu ar fi pentru prima
dat cnd un pacient a sugerat doctorului un tratament specific pe care ar dori s -l ncerce i
dac rezultate spectaculare benefice apar n urma acelui tratament, atunci este cu att mai
bine pentru reputaia doctorului. Mai mult, un doctor poate s acioneze ca un tampon ntre
cei bine intenionai dar obstructivi i interferenele obositoare ale celor ngrijorai dar adesea
ignorani i cu prejudeci, crora le este fric nu doar de ce este mai ru ci le este fric i de
formaliti i de publicitate.

44

n acelai timp, trebuie s fac o avertizare. Dac un doctor gndete c el poate


combina medicamentele cu postul cu urin, n ciuda afirmaiilor mele contrare, atunci
rezultatul va fi un eec. Aa cum am vzut, terapia cu urin este vindecarea Naturii n cel
mai literar sens al cuvntului i pentru a utiliza msuri care sunt contrare Naturii n acelai
timp, nu doar ar fi ilogic dar chiar periculos. tiu asta nu din rezultatele obinute n urma
inerferenelor cu natura de ctre mine, ci ca rezultat al altora cnd eu eram cu spatele. Aadar,
doresc s avertizez, i sper sincer c mi se va acorda atenie. Dac sfatul este urmat, repet din
nou c supravegherea unui doctor este de dorit din multe puncte de vedere. Nici doctorul nu
ar trebui s simt vreo remucare sau orice ntinare a demnitii lui doar din cauza faptului c
aceast form de terapie a fost rezultatul experimentelor unor oameni obinuii. Orice doctor
care cunoate istoria medicinii tie c oamenii obinuii au contribuit mult la facultile
medicinei. Chiar i elogiatul Pasteur, care a fcut mai mult pentru comercializarea medicinei
dect orice alt om, nu a fost un doctor, ci doar un chimist. .........

45