Ce este omul?

Ierom. Rafail Noica

Cuvnt bun, cuvnt mntuitor, cuvnt mngietor cerem de la Domnul,
cerem, Tie Doamne, cuvnt din tcerile cele de Sus.
[Omul animal ndumnezeit!]
sau [Omul devenire dintru animal ntru Dumnezeu]
Ce este omul? Este o problem care m-a frmntat mai ales din ultima
perioad a scolirii mele, cnd un coleg mi spusese c stiinta a descoperit un
peste care ar fi mai inteligent dect omul. Mai multe probleme mi s-ar fi pus
atunci. n primul, rnd i-am rspuns, c dac e asa de inteligent, de ce nu face
el avioane si radiouri, si mi spune: pentru c nu are mini si picioare. Ei, lasm, c nici omul nu are aripi, dar zboar. M-am ntrebat ce este inteligenta, si
dac inteligenta este ceea ce distinge omul de animal. Si pn la urm, ce
distinge omul de animal? Nu gseam rspuns la ntrebarea aceasta, si multi ani
n-am gsit pn cnd nu mi-a dat Domnul, si, prin viata monastic si prin
rugciunile printelui meu, am nceput s nteleg.
Eu cutam s nteleg care e diferenta esential ntre om si animal, fiindc or
ct de inteligent ar fi omul, dac este doar mai inteligent dect cel mai
inteligent animal, rmnem cu acest mai, si atunci, care este dovada c omul
este om, si nu e tot un animal, dar mai dezvoltat? Si, pn la urm, ce este un
om? De ce credem c omul este altceva dect animalul? Glasuri din
lumea stiintific spuneau c nici nu este, c e doar un animal, si s-au
strduit, tovarsul Darwin si altii, s ne conving s ne maimutrim mpreun
cu ei, spunnd c venim din maimut si c ne ntoarcem n pmnt, ca toate
animalele.
ntr-un trziu am nteles, cu ajutorul Domnului, c omul, ntr-adevr, este si un
animal. Acest lucru l vede si stiinta, dar, ceva mai departe, stiinta,
prin nssidefinitia ei, nici nu poate zri, fiindc e cuprins n limitele pe care si
le-a impus: ratiunea, experimentele si asa mai departe. Fr intuitie, devine
credibil ce zic multisavanti, ziceau sau poate c zic nc: c, pn la urm, e
numai pretentia omului, cci, fiind un animal mai inteligent, vrea s fie el
buricul pmntului, si, evident, dac pisica (de exemplu) ar gndi ca omul, ar
zice c pisicimea este cea mai inteligent, cea mai mare specie pe pmnt.
Nu! n Cartea Facerii se spune c Dumnezeu, care printr-un singur cuvnt S
fie! a furit tot ce exist, cnd a ajuns la cununa facerii, a stat si S-a sftuit
si a zis: S facem om, n chipul Nostru si n a Noastr asemnare. De ce s-a
sftuit Dumnezeu, si de ce n-a zis: S fie om!. Pentru c aceasta era altceva
dect restul fpturii. Nu noi, din mndria noastr, ne socotim mai presus de
animale, ci Dumnezeu, si prin Scriptur, si prin propria noastr intuitie, si nu
mndrie, ne spune c asa a gndit El zidirea, si c omul este cununa zidirii
Dar n ce const diferenta ntre om si restul animalelor? Chipul lui Dumnezeu si
asemnarea. Ce nseamn chip al lui Dumnezeu? Iat c ne zmislim si
nenstem ca animalele, ne continum viata ca animalele; si nu zic asta ntr-un

sens njositor, ci o zic ct se poate de neutru; e o realitate. Si noi, ca animale

[la nivel biologic], dac nu respirm, dac nu mncm, dac nu bem, murim.
ns omul e un animal care are un potential pe care nici o alt fptur nu l are.
Chipul lui Dumnezeu n om este acel potential prin care acest animal poate
deveni un Dumnezeu. Omul este o devenire, ncepnd cu viata biologic,
animal, si devenirea omului e o cltorie n gndul lui Dumnezeu, e o cltorie
dintru
biologie
[animal]
ntru nestricciune [dumnezeu].
De
ce
zic nestricciune, pentru c biologia e bun foarte, c Dumnezeu n ziua
a sasea si-a fcut CTC-ul nainte s se odihneasc, si a vzut c toate
erau bune foarte? ns biologia se termin asa cum stim c se termin, iar prin
cderea omului biologia a ajuns s termine si omul, adic s ajung omul n
pmntul din carele a fost scos de ctre Dumnezeu. Catastrof? Tragedie? Nu.
Tragic, si toat istoria s-a umplut de atunci de tragic, dar refuz cuvntul
tragedie, pentru c, n Dumnezeu, tragedie nu exist, si nu poate exista. Si
din acest tragic, din catastrofa cderii, Dumnezeu, prin ntruparea Lui, a scos
pentru om asa o mntuire!! O! de-am ntelege-o mai adnc. C cel putin unul n
istoriacrestinismului, a izbucnit ntr-o zi zicnd: Fericit pcat care ne-a
dobndit asa un Mntuitor!. ntr-un fel, mai cinstit este omul astzi dect era,
pentru c Mntuitorul nostru este Dumnezeu nsusi ntrupat, c un mdular al
familiei, al speciei omenesti, este nsusi Dumnezeu, fctorul nostru. S
zicem totusi:
fericit
pcat? Stia acela
ce
zicea
si
nu
zicea
din nentelegere teologic, dar n-a putut s nu irump ntr-un cnt de bucurie,
ns, asa cum zice Pavel: Atunci s fericim pcatul? pentru c unde sanmultit pcatul, a prisosit harul?. Nu, pentru c pcatul tot pcat este.
Stiti ce e pcatul. O definitie mai teologic spune c pcatul este moartea, care
lucreaz n mdularele noastre. Pcatul este lucrarea minciunii. n Dumnezeu
nu exist minciun, minciuna este moarte, iar n Dumnezeu este numai viat.
Pcatul nu are nici o slav, dar mintea noastr rmne n tcere cnd observ
minunile lui Dumnezeu. N-a putut s nu exclame acel printe n felul acesta:
Fericit pcat, dar nu ca s fericeasc pcatul, ci ca s proslveasc pe
Dumnezeu, Care e denenteles, cu o putere si o ntelepciune de necuprins
omului mai mult.
Omul, deci, este un animal. Ne ncepem viata biologic, ca toate animalele, dar
n noi este un potential care ne d cea mai mare inteligent si nu numai; omul
e, calitativ, ceva cu totul deosebit. Ct vreme am crezut c am crezut tot ce
mi s-a spus, mai ales la scoal, am crezut n toat nvttura,
inclusiv evolutionismul -, ct vreme am crezut n toate acestea, m-a atras si
aceea c nsusi Darwin nu gseste o verig ntre ultimul animal si primul om.
Eu ziceam c veriga aceea nici nu exist. Dac e adevrat o evolutie, pi
acolo se termin, la ultima maimut. Dar acolo [la ultima verig] este un salt,
sau cum zice Avraam bogatului din Iad, e o prpastie peste care nu se poate
trece, nici de la animal la om si nici de la om la animal. Desi cdem si noi ntro viat animalic, prin lucrarea pcatului n noi, dartotusi pcatul niciodat n-a
satisfcut pe om, fiindc omul rmne totusi chip al lui Dumnezeu, si, cumva,
undeva, cndva, pcatul se va adeveri ca minciun, pcatulsi va da arama pe
fat si omul va ntelege, sau nu va ntelege, dar va suferi, fiindc nu asta m
poate satisface, nu minciuna, nu surogatul, nu altceva dect ce este gndul lui
Dumnezeu.

Omul chip si asemnare. Chipul lui Dumnezeu este ceva din alctuirea a tot
omul, care l diferentiaz radical de restul zidirii. Asemnarea este mplinirea
acelui potential, si adevratul sens al vietii omului este acea cltorie pn a
dobndi asemnarea cu Dumnezeu. Sfintii au dobndit-o fiecare n msura n
care au dobndit-o. Nu sunt eu n stare s msor (singur Dumnezeu stie care e
msura), dar, n ei vedem ceva din acea asemnare, din acea ndumnezeire la
care caut s ajung omul, si de aceea avem attea vieti de sfinti..
ndumnezeirea tot omul o caut, c si d seama sau nu. O caut drept sau o
caut pctos. Pn la urm pcatul se poate reduce la un element esential:
ndumnezeirea fr Dumnezeu, auto-ndumnezeirea. Omul, cnd se vrea mare
si tare, el nu-si d seama, c nu vrea mai multibani sau mai mult faim dect
aproapele, ci el, undeva, ar dori s ajung un Dumnezeu, si devine, n msura
n care ntelege el. Dracii sunt ngeri cu chipul lui Dumnezeu, care au czut de
la adevrata ndumnezeire n rtcirea auto-ndumnezeirii. Exist dou ci, dar
una e adevrat: cea pe care ne-a artat-o Dumnezeu; cealalt cale este ceea
ce se numeste pcat, si nu duce nicieri pe om [trup] l duce napoi n
pmnt, si sufletul n vesnic desprtire de Dumnezeu (hai s lsm de-o parte
tot felul de chipuri reale sau imaginare, tigile din iad si frigrile, toate acestea
care sunt ntr-o msur si nchipuirea noastr pe baz de ceva
real), vesnicadesprtire de Dumnezeu fiind iadul fiindc nici un suflet, nici un
duh, nu a fost fcut de Dumnezeu cu chipul lui Dumnezeu, ca s rateze n halul
acesta. Iadul este, dac exist asa ceva ca loc n lumea duhului, este locul
celor ratati. Dac omul este chipul lui Dumnezeu si n nfptuirea final,
asemnarea, atunci ce este omul? Iat c adevrata antropologie, studiul
omului, trebuie s treac prin studiul lui Dumnezeu!
[Ce este Adevrul si cum l putem afla?]
Un gnditor englez, rationalist, Alexander Pope, zicea: Nu cuteza pe
Dumnezeu s-L cercetezi. Singurul studiu al omului este omul. Bine, Mister
Pope, ntr-un fel ai dreptate, Dumnezeu stia c ai dreptate si a fcut n asa fel
nct s-ti dea si tie rspuns. Dumnezeu s-a n-omenit, si atunci, ca s studiem
ce este omul, studiem pe omul Iisus. Iar dac vrem s stim ce este un
Dumnezeu, si de-a lungul veacurilor toate religiile au cutat s descopere ce
este un Dumnezeu, tot la Iisus ne ntoarcem. El este singurul si adevratul
Dumnezeu, mpreun cu Tatl si cu Duhul Sfnt, precum El ne-a descoperit.
Deocamdat las deoparte omenirea lui Iisus, care este de fapt studiul nostru, si
zic c, dac omul este chipul lui Dumnezeu, atunci de la Dumnezeu ncepe
studiul
nostru.
Ce
este
Dumnezeu?
ntrebarea
este
din
start gresit, asa cum gresit a fost ntrebarea lui Pilat: Ce este Adevrul?.
Si Pilat, simtind, stiind c nu exist rspuns la asemenea ntrebare, nici n-a
mai asteptatrspuns de la Hristos, Care este Adevrul, si s-a ntors si a plecat.
Da, dar cine poate s pun adevrata ntrebare, cui i vine s zic n minte nu
ce este Dumnezeu?, ci Cine este Dumnezeu?? Cine ar fi putut gndi,
n strvechime, ntrebarea: Cine este Adevrul??
Omul, de la cdere, gndeste obiectiv, stiinta se gndeste stiint obiectiv si
cade n limitele unei ngrdiri care la nivel duhovnicesc este o erezie
ngrdirea ntre obiectiv si subiectiv. Ce este obiectivul, a fi obiectiv, a nu fi
subiectiv? Este a m referi la obiect, pn la urm. A nu fi obiectiv este a-mi
stinge persoana, ca s m conform cu obiectul. ti prezint tie obiectul, asa cum
este el n sine. Dar si stiintific este o rtcire lucrul acesta. Toti marii savanti si

marii gnditori zic, cu un oftat, c nimeni nu poate fi absolut obiectiv. Pe de o

parte, fiecare vede obiectul asa cum l vede el; n-ai ncotro: tu esti un subiect!
Pe de alt parte, subiectul este mai important dect obiectul! Ceea ce ei
numesc
subiect
este
persoana,
este
chipul
lui
Dumnezeu
si potential asemnarea. S reduci pe Dumnezeu la un obiect? De ce? Ca s fii
adevrat. Pi atunci cutarea este nu a fi subiectiv sau obiectiv, ci a fi
adevrat.
Ce
ne
d
Biserica
(viata, nevointa drept nteleas a
Bisericii)? Nevointa de a ne des-ptimi. De ce? Ce e patima? Patima este un
ecran, este un vl pe care, zicea Sfntul Pavel, l au iudeii atunci cnd citesc
legea lui Moise, si nu nteleg n lumina lui Hristos, c au acel vl. Deci patima
este un ecran, o oglind deformatoare, o prism strmb. Si atunci, cum putem
s vedem obiectul hai s zicem corect (nu obiectiv)?. Trebuie s-l vedem
cum l vede Fctorul lui, si, de aceea, noi nvtm prin Biseric s
ne desptimim, ca s vedem lucrurile cu ochiul lui Dumnezeu.
Revenim iarsi la ndumnezeire. Pn la urm, nu este att de important a
vedea un obiect asta este de folos mai mult pentru viata noastr
pmnteasc, ct este de important s ajungem s devenim ca Dumnezeu, s
vedem ca Dumnezeu, s cugetm ca Dumnezeu, s trim ca Dumnezeu,
fiindc n acea gndire, n acea trire, nu este doar o mplinire sufleteasc
vremelnic, ci, n acea devenire ca Dumnezeu, vedere ca Dumnezeu, gndire
ca
Dumnezeu,
se tinuieste,
sau
mai
bine
se
descopernssi viata nestriccioas.
Viata nestriccioas,
care,
prin
pronie
dumnezeiasc,
prin
rnduiala proniatoare a mortii, face totusi ca tot omul si toti sfintii s moar, si
astfel moartea pune capt lucrrii mortii, lucrrii care duce pn la moarte,
deci pcatul, cum zice Sfntul Pavel, nu mai este activ dup moarte. Pcatul sia istovit toate resursele cu moartea, iar dac sufletul trieste dup moarte,
apoi omul a revenit la nemurire. Ba si trupul ne este fgduit s-l primim napoi
n ziua de apoi, tot prin pronie dumnezeiasc. nviind trupul din morti cu o
nviere pe care o vedem n chipul lui Hristos nviat, el este un trup real (poftim,
c a mncat peste fript si un fagure de miere n fata ucenicilor, si multe alte
semne a dat) si n acelasi timp un trup care nu mai este supus legilor,
ngrdirilor naturii, biologiilor, mortii. Un trup care n a 40-a zi a putut, spre
uimea apostolilor, dintr-o dat, s se ridice de la ei, si binecuvntndu-i, s se
ridice la ceruri si s sad la dreapta Tatlui. O cltorie pe care Adam trebuia
s o fac, si n-a reusit s o fac, s-a mpotmolit, si a ajuns n Iad,
n desprtirea de Dumnezeu, si de aceea, Biserica l denumeste pe Hristos al
doilea Adam, Care prin moarte (si nviere) a furit iesire pentru om la
viata vesnic (asa cum odinioar, prin Marea Rosie, a furit trecere ctre
Pmntul Fgduintei, pentru poporul evreu). Prin moarte, Hristos nsusi si-a
vrsat sngele si a trecut prin Iad (c spunea: Vine stpnitorul lumii acesteia,
si Mie nu-mi afl nimic), dar moartea n-a avut nimic n Hristos, n-a avut ce
s muste n El. Cel dinti nscut din morti, cum l denumeste Pavel, este
Iisus, care nici nu a avut vreme ca trupul Lui s cunoasc stricciune, putrezire,
si
si-a
putut
relua
trupul,
sufletul
acesta,
care
n-a
putut
fi tinut de lanturile mortii, si si-a renviat trupul, si n a 40-a zi, cu trup cu tot, sa dus la ceruri, undeva unde nici Ilie, nici Enoh n-au ajuns, si ne-a druit nou
(zice Hristos: Eu sunt calea si adevrul si viata), ne-a furit cale ctre cele de
sus, tuturor.

Cnd ziceam ce este omul?, ziceam c pe Dumnezeu trebuie s-l studiem.

Dar nu s studiem, c doar obiectele se studiaz. De aceea spuneam c
persoana nu poate fi obiect de studiu. Omul ns gndeste obiectiv dup
cdere. Obiectiv si subiectiv. Gndeste n termeni de ce este Dumnezeu?, ce
este adevrul?. Dumnezeu este un Cine si adevrul este un Cine. Printele
Sofronie ntr-o zi ne-a spus un lucru uimitor, chiar de mai multe ori. Vorbeam
de cum a zidit Dumnezeu lucrurile, c noi trim n trei dimensiuni
(lugime, ltime, nltime), dar sunt filozofi care spun c si timpul este o
dimensiune, a 4-a dimensiune, cci un obiect n 3 dimensiuni, dac nu are si o
clipit de timp mcar, el nu exist. Sunt o infinitate de dimensiuni, dar ultima
dimensiune este persoana. Lui i plcea sntrebuinteze mai mult cuvntul
ipostas dect persoan, cuvnt care, cndva, prin secolul al 4-lea cred, sia nsusit ntelesul de persoan (pn atunci grecii poate aveau prosopon,
care nseamn fat, cum avem si noi un Dumnezeu n trei fete; limba romn
modern
a
prsit notiunea aceasta,
dar
era
si
la
noi
fat).
Ipostas gseste printele c este o notiune mai deplin a persoanei.
Ipostas, la origine, n greac, nsemna substant. Ce este substantial n cel
care trieste? Este tocmai persoana; persoana trieste. Nu trieste esenta,
nu trieste omenirea, trieste omul, fiecare om. Aceea este viata. Omenirea
este acolo unde sunt mai multi de un om.
[Omul devenire ntru Fiint]
Dumnezeu = Fiinta = Dragostea=Viata
[Dumnezeu Fiinta]. Persoana nu este un obiect de studiu, nu se studiaz,
persoana se trieste. Nu stiu cum ar fi fost dac n-ar fi czut omul,
dar, czuti fiind,
Dumnezeu
ne vorbeste si
n
graiul
nostru,
pe ntelegerea noastr, pe limba noastr, si ne d si niste informatii.
Prima informatie despre Dumnezeu a fost primul nume pe care si L-a dat n
istorie. La rugul aprins, cnd Moise aude glasul Domnului: Du-te si scoate din
robie pe poporul Meu ales, Israel, si se ndrtniceste, c nu se simte vrednic,
zicnd: Cine s le spun c m-a trimis? Care Ti-e numele? (c pn atunci
Israel cinstea pe Dumnezeul nostru, pe Dumnezeul printilor nostri, al
luiAvraam, al lui Isac, al lui Iacov, care dup vreo 400 de ani de robie n Egipt,
probabil c rmseser mai mult pe post de amintire vag, de mitologie),
Dumnezeu zice: t:Eu sunt Cel ce sunt. Spune-le c Eu sunt te-a trimis. Deci
Ce este Dumnezeu?. Dumnezeu este. Punct. Acesta este numele Lui, iar
noi, ce trebuie s fim? Trebuie s fim si att. Dar ce nseamn a fi? n
viziunea comunist, ateist, Dumnezeu nu exist. Da, poate c, ntr-un fel,
Dumnezeu nu exist. Dac paharul acesta exist, ce? Dumnezeu este ca
paharul acesta? Cnd i-a zis Dumnezeu lui Moise: Eu sunt cel ce sunt. Spunele c Eu sunt te-a trimis am nteles c a fi este altceva dect de a exista.
Apoi am ncercat etimologia cuvintelor. Am ntrebat pe un profesor de limbi,
de unde vine cuvntul exist?. mi spune c din exsisto. Eu vedeam pe
acest ex care stiu c nseamn a iesi din, a purcede din. Mi-a spus c
sisto este cel ce este, cel ce sade propriu-zis. Tot la este revenim.
Deci existenta este ceea ce purcede din Cel ce este, si atunci mi-am dat seama
c existenta nu este dect o devenire. Dumnezeu binenteles c nu exist, nare nevoie de devenire. Iar noi suntem o devenire ntru a fi, devenire
ntru fiint, cum zic unele filozofii.

Da, dar ce este fiinta? Este Dumnezeu, Fiinta cu F mare. O parantez: nu

nseamn c prin devenire ntru Fiint noi devenim Dumnezei [cu D mare], c
devenim fr nceput; noi suntem cu nceput, suntem fcuti de Dumnezeu,
dar continutul vietii noastre, viata noastr va fi, n final, acea viat pe care
o trieste nsusiDumnezeu, si vom fi, zice Sfntul Maxim si alti sfinti, nu numai
fr sfrsit (fiindc viata este fr sfrsit, fiindc nu exist stricciune, adic
mbtrnire,
moarte,
putreziciune,
reciclare
biologic),
ci
viat
care trieste vesnic la un apogeu de ncordare, care, n acelasi timp,
este vesnic odihn. Zic n acelasi timp, adic si ncordare, si odihn, nu
plictis vesnic. Sunt lucruri pe care nu le putem cugeta acum, n ramele strmte
ale existentei noastre, dar ntru devenirea noastr, dea Domnul s
ajungem toti acolo, si vom cunoaste lucrul acesta, viata lui Dumnezeu
cea nestriccioas, cea fr sfrsit, cea vesnic cu adevrat, cci va fi viata
noastr. Si aceast viat, acest a fi, va fi o plintate care nu are a exista.
A exista si att este un mare plictis. N-avem toti experienta urtului, cnd nu
mai stim ce s facem, cnd nimic nu se mai ntmpl, cnd ce vroiam noi nu se
mai ntmpl. Acesta e Iadul pn la urm, ntr-o mic msur. A fi, este
n acelasi timp o total mplinire, obogtie nesfrsit, ntelepciune nesfrsit, si
tot ce este Dumnezeu este plintatea lui a fi. Si aceasta l diferentiaz de a
exista. Nu numai att, zice Sfntul Maxim, fiindc viata pe care o primim este
fr nceput, devenim ca si fr nceput. Nu vom fi esential fr nceput
si nefcuti. Dar viata pe care o vom tri este viat fr nceput si vom fi ca si
fr nceput. Si asemnarea cu Dumnezeu va fi pn la total identitate.
Si totusi nu vom fi Dumnezei, ca Dumnezeu dup fire, dar totusi nimic nu ne va
lipsi si vom fi identici cu Dumnezeu pn la total identitate.
[Dumnezeu Dragoste]. Mai rmne un lucru pe care nadins nu l-am
pomenit. Am spus c Dumnezeu este, si c omul, n devenirea lui, va putea
zice si el: Prin harul Tu, Doamne, eu sunt. Acesta e numele lui Dumnezeu,
pe care omul, nu prin calea propriei nchipuiri, ci prin cale de Dumnezeu
rnduit, va dobndi acest eu sunt, si si-l va putea pe drept atribui.
Dumnezeu a spus prin Moise: Eu sunt, si mi vine s zic (este o propozitie pe
care a completat-o de-abia dup ntruparea Lui, la 1500 de ani dup Moise), mi
vine n gnd ce ne spune Sfntul Ioan, de Dumnezeu cuvnttor, n prima sa
epistol: Dumnezeu dragoste este. Acum avem un nume mai deplin al lui
Dumnezeu. Dac vrem s ntrebm ce este Dumnezeu, poftim, Dumnezeu
dragoste este. Atunci ce este omul? Omul este dragoste. Si dac dragoste nu
este, nimic nu este. Ce este dragostea atunci? Obiect de studiu deocamdat.
Studiul
adevrat
este nevointa Bisericii.
O!
de-amntelege drept
aceast nevoint, ca s ne-o nsusim drept! Nu e vorba numai de a bate
mtnii si de a, stiu eu, de a nu mnca, nu bea, nu dormi. Nevointa este o
lucrare a gndului omenesc, care ncearc s ptrund, pe cile de Dumnezeu
rnduite, n gndul lui Dumnezeu, pentru ca s gndim ca Dumnezeu, ca s
vedem ca Dumnezeu, ca s trim ca Dumnezeu, ca s ntelegem ca
Dumnezeu. Iar tot ce este nevoint trupeasc, mi vine s zic c este suportul
material pentru aceastnevoint.
Dar atunci, ce este dragostea? Dragostea a fost poate, de-a lungul istoriei,
obiectul celor mai mari confuzii. Si, dac toat cutarea omului o reducem (nu
prin duh reductionist, ci prin esentializare) la un singur element, la dragoste se
reduce cutarea omului. Vedeti c cea mai mare ispit care bntuie pe tot
omul, si care acum se dezlntuie la nesfrsit, este curvia. De ce? Este, sub

form de pcat, surogatul dragostei, n forma, n msura si n limitele pe care

Dumnezeu le-a rnduit pe pmnt. Aceast mpreunare este una din expresiile
iubirii ntru Iubire, persoan ctre persoan, iubire ipostatic. Nunta este
aceast mpreunare prin care, dintr-o iubire care si are si o expresie trupeasc,
biologic (expresie bun foarte si care ntru toate ngn cele duhovnicesti),
trebuie s se zmisleasc, fie si dup cdere, omul, care e chipul lui
Dumnezeu, si potentiala asemnare.
Ce este dragostea? mi vine s zic c nu stiu, si Dumnezeu s v, si s ne
lumineze ce este. Dar, dac m-am angajat pe terenul acesta primejdios, s
ncerc s dibui ca s spun cteva cuvinte. Cred c putem s lum ca model
chipul lui Hristos pe cruce. O! numai si pe El s-l ntelegem drept, ca expresia
culminrii iubirii, cci El nsusi zice: mai mare dragoste nu are nimeni dect
aceasta, ca unul s-si pun viata pentru prietenii si. Cine sunt prietenii lui
Hristos? n primul rnd, zice, voisunteti prietenii Mei, dac faceti ceea ce
poruncesc vou. Dar Hristos ne-a zis s iubim si pe vrjmasi. Hristos ns,
nu porunceste ceva ca noi s facem, ci porunciledumnezeiesti sunt o
descoperire a ce este Dumnezeu nsusi [fie c este Hristos ntrupat, fie c este
Hristos nscut n inima noastr] . Dac am parafraza cuvntul lui Hristos:
Iubiti-v vrjmasii!, am putea zice: Eu, Dumnezeu, mi iubesc pn
si vrjmasii. De ce iubeste Dumnezeu pe vrjmasi? Exist o limit a dragostei
lui Hristos? Eu as zice c Dumnezeu nu se:are dragoste (cci ceea ce ai, poti s
pierzi), ci Dumnezeu este dragoste, si aceasta [dragostea] nu se schimb
niciodat. C suntem prieteni sau c suntem vrjmasi, c ne cheam Ioan sau
Petru, sau Iuda, dragostea lui Hristos rmne neclintit.
Dac v uitati bine, o s vedeti n cele patru evanghelii, mai ales n seara Cinei
celei de Tain, de cte ori si n cte feluri a ncercat Hristos s rup si zapisul
nscrisului pentru Iuda, zapisul prorocesc, asa cum a rupt zapisul prorociei
pentru neniviteni,
n
zilele
prorocului Iona,
cnd Iona a
propovduit ninivitenilor: Veti pieri cu toti, si cu vite cu tot, dac nu
v pociti. S-au pocit si n-au pierit. Deci, a zdrnicit Dumnezeu propria Sa
prorocie, din dragoste, atunci cnd prorocia Lui era n dezavantajul omului,
iubita sa fptur. Asa a vrut s zdrniceasc si prorocia fat de
Iuda. Vedeti primele stihiri din Sfnta Joi, la cele 12 Evanghelii. Dup prima
Evanghelie este o serie de stihiri, si fiecare stihir arat n ce fel, n ce alt fel a
mai ncercat Hristos s scoat pe Iuda, s-l trezeasc pe Iuda, doar s scoat
un cuvnt din Iuda, prin care Hristos ar fi putut zice: Fie tie dup credinta ta
sau Iartti-se pcatele, sau altceva, ca s se stearg, ca s rup zapisul.
Cnd spun ca s rup zapisul, multi dintre voi stiti c citez Troparul din post,
din ceasul al saselea: Cel ce n ceasul al saselea ai rupt zapisul osndei lui
Adam n Rai. Hristos e ruptorul zapiselor care sunt mpotriva noastr.
[Dumnezeu Viata]. Un singur lucru gndeste dragostea lui Dumnezeu: viata
(si dac e moarte, apoi e nviere). ns exist un dar pe care Dumnezeu l-a pus
n fptura cuvnttoare, n nger si n om, cel mai nfricostor din toate
darurile: libertatea. Dumnezeu nsusi, nu-si permite, din dragoste paradoxal
s stabileasc, s silniceasc libertatea fpturii. Darul acesta face c omul (ca
si ngerul) are nfricostoarea posibilitate, s zic, n final, lui Dumnezeu: Bine,
dar eu nu vreau. Prinaceeasi logic, omul are aceeasi libertate s zic si
iadului: Bine, dac vrei asa, dar eu nu te cred. n cartea Infernul, a
lui Dante [parte a Divinei Comedii], e vorba de pogorrea unui personaj n iad,

cluzit cred c de ngerul lui pzitor, care i arat chinurile iadului. Trecnd
prin poarta iadului, peste poart este scris: Prsitiorice ndejde, toti cei
care intrati aici. Si eu zic: Iat glasul iadului. Ce zice Dumnezeu prin Siluan?
Zice Nu, nu prsiti ndejdea, ci Tine-ti mintea n iad, dar nici acolo s
nu dezndjduiesti. Si, ntr-o clipit, iadul s-a destrmat pentru Siluan si
pentru toti cei care urmeaz cuvintele lui Dumnezeu. Iadul, n sine, nu are
realitate.
Iadul
este
apogeul
minciunii.
Dac vreti,
n
limbaj
postmodern, calculatorica ne ofer o expresie: realitate virtual. Linia pcatului
e exprimat iarsi de o expresie post modern: identic natural (avem, n
industria alimentar, aceste E-uri n mncruri si expresia substante identic
naturale o traducere proast din englez: identical natural, adic, n cel
mai bun caz, identic cu natura, dar totusi nu e acela natural), care e alt
expresie, alt parafraz si alt sinonim al cuvntului minciun. Pcatul e un
identic natural, dar nu natural, nu este firea pe care Dumnezeu ne-a dat-o.
Iadul este realitate virtual. Dac scoti stecherul din priz s-a dus. Care
e stecherul? Este lucrarea minciunii, este mndria.
Ce este mndria? O s ncep prin cderea primului czut, ngerul cel mai mare
si cel mai frumos, Lucifer, care a devenit Satan, adic vrjmasul. Avem un chip
al lui si al cderii lui, n cartea lui Isaia, n prorocia despre
mpratul Vavilonului (dar, n transparent, vedem cderea primului nger).
Zice acest mprat alVavilonului: Fi-voi ca cel prea nalt, pune-voi scaunul meu
mai presus de ceruri. Si asa gndea si primul nger. A vrut s fie ca Cel
Preanalt, lsndu-se mbtat de propria sa frumusete, de Dumnezeu fcut, de
Dumnezeu druit lui, n loc s multumeasc lui Dumnezeu, asa cum
fac sfintii si sfintii ngeri. [] n asta se arat si dragostea lui Dumnezeu,
si greseala ngerului: a fi ca Dumnezeu Nu n concurent, nu ntr-o
mpotrivire, nu n contrare, care implic si ur, ci n smerenie, care este poart
deschis iubirii, si, pentru aceasta, din bun nceput, printii au ndrgit
smerenia, ca obiect al nevointei.
Smerenia trebuie nteleas prin definitia pe care am dat-o mndriei: mndria
e minciun si este contrariul lui Dumnezeu, deci ur, egoism, nchidere n sine.
Smerenia este, pe de o parte, realismul duhovnicesc. Eu sunt ceea ce m-a fcut
Dumnezeu s fiu. Att, nu mai mult, dar nici mai putin. Aceasta tot smerenie
este, fiindc acesta este realismul; aceasta e realitatea. Dumnezeu m-a fcut
chipul slavei celei negrite. Pi, frati si surori, s asteptm noi moartea noastr
pentru ca altul s ne cnte chipul slavei negrite sunt, mcar c
port ranele pcatelor. Hai acum s ntemeiem, s nfptuim n noi acest chip
al slavei lui Dumnezeu. Aceasta enevointa Bisericii, pentru aceasta ne
spovedim, ca s ne lepdm de pcate. Noi nu ne lepdm, ni le asumm. n
spovedanie ne asumm pcatul. Aceasta este. Cnd se spovedea, cineva
spunea: Printe, mi-e rusine s-ti zic toate acestea, dar sta sunt, n-am
ncotro, sta sunt. Aceasta este smerenia: nu o manieristic, nu un fel corect
de a fi, sau de a afisa, mai ales, ci realismul.
Apoi, printele Sofronie spunea smerenia este acea calitate a
iubirii dumnezeiesti care se d celui iubit, fr ntoarcere asupra-si. n gndul
de a-si pune scaunul mai presus de Ceruri si s fie si el ca cel Preanalt, era o
respingere a celuilalt, si nu mai era un cel iubit, ci cel iubit sunt eu, si nimeni
altul, si de mine n-are nimeni loc n mine. Smerenia este o deschidere tuturor,
pn si vrjmasilor. Domnul s ne arate c avem nevoie de chibzuial n istoria

asta
slbatic
si
mincinoas.
C
nici
Hristos
la
nceput
nu
se ncredinta nimnui, cum zice evanghelia Sfntului Ioan, c stia ce este n
om, si nu avea nevoie ca altul s spun ce este n om. Dar a venit clipa cnd a
socotit s se ncredinteze omului, si n mai putin de 24 de ore era pe cruce. Dar
Hristos a rmas neschimbat. [] Cci Dumnezeu dragoste este. Dumnezeu nu
are, ci este dragoste. Crucea este culminarea dragostei, o dragoste care nu
se opreste nici de la chin, nici de la nssi moartea, pentru c se d celui iubit
deplin, fr nici o rezerv. Hristos n-a pstrat nimic. n gloata care urla,
ducndu-l la cruce, s-a gsit si cineva care s plng pentru El, pentru Iisus, si
se ntoarce ctre ele si zice: Nu pentru Mine s plngeti, fiicele
Ierusalimului. Plngeti pentru voi si pentru fii vostri. De ce? Pentru c
adineauri a strigat n nebunia lor, gloata: Fie sngele Lui peste noi si peste
fii nostri. Au chemat sngele Mntuitorului ca blestem asupra lor si asupra
fiilor lor. Si Hristos a stins blestemul, a vrut s-l sting. A spus: Plngeti pentru
voi si pentru fii vostri, nu pentru Mine. Nici atunci Hristos nu avea ceva n Sine,
pentru Sine. Tot pentru altii se gndea. Si cnd L-amnltat pe cruce, de pe
cruce a strigat ctre Tatl: Printe, iart-i c nu stiu ce fac. Comptimea cu
dobitocia noastr, dect s-L doar pentru durerile Lui. Una dinasazisele pricesne pe care le-am auzit n Biseric, este aceea n care se spune: O,
vai, ranele Mele, cum m dor!. Am trit-o, cnd am auzit-o prima dat, ca pe o
hul. Dac ar fi zis: O,vai, ranele tale, cum m dor!, L-as fi recunoscut pe
Hristos. Dar n vorbele: O, vai ranele Mele, cum m dor!, nu-L recunosc
pe Hristosulnostru.
Hristos este dragoste, de nimic micsorat, de nimic clintit, de
nimic mputinat. Fiindc dragostea Lui, c este viu sau mort, tot dragoste
este. Si ne-a artat o tain: aceast dragoste nu poate fi tinut de moarte, si
moartea a pierit, si iadul i-a vrsat pe toti pe care i avea n pntecele lui, si are
s o mai fac odat n ziua de apoi, care se apropie. Dragostea lui Dumnezeu a
fost trit cu brio, cum am zice noi astzi (cuvntul brio e ieftin n contextul
acesta), de ctre toti ucenicii, mai ales n primele trei veacuri, dar si pn
astzi. Dragostea ca viat, cnd aceast dragoste trieste n mdularele
omului, nici chinurile nu o pot mputina, nici moartea nu aredinti s o muste.
Iertati-m, dar vreau s atrag atentia nc la un tropar pe care l cntm n
Miercurea Mare, din Sptmna Mare Troparul Sfintei Casiana: Femeia cea
pctoas, simtind dumnezeirea Ta, a spus: <<vai mie, c noapte ntunecat
si fr de lun a fost viata mea>>. Doar att mi amintesc, dar fiti cu luare
aminte la aceasta. Mucenicii, fiind ptrunsi, presimtind ca si femeia cea
pctoas, Dumnezeirea lui Hristos, s-au umplut de harul acestei iubiri, si
chinuri si moarte n-au putut s-i mai schimbe. Si au murit cu slav, si trupurile
lor, n loc s fie hoituri si mortciuni, ne sunt moaste. n Vechiul Testament, tot
ce era mort, era spurcciune. Dac omul trebuia s-si fac datoria fat
de printii lui si s-i ngroape cnd mureau, trebuia s se spele, o zi ntreag,
24 de ore, n-avea voie s intre n biseric s nu spurce cele ale vietii, cu cele
ale mortii. Astzi, dac nu avem moaste de mucenici sau de sfinti pe altarele
noastre, atunci altarul nu este sfintit, si nu putem sluji liturghia. Vedeti, ntre
altele, cum s-a batjocorit moartea de ctre Hristos. C si oamenii
(oameni pctosi) au putut deveni ca Hristos, si au fcut fgduintaDomnului,
adic cele ce a fcut Hristos, si probabil, dac ar fi s comparm, mai mari
dect acestea.

Clugria, drept nteleas si drept trit, este o mucenicie de o viat ntreag.

Mucenic vine de la munc, care n romna veche nsemna chin, acum a
devenit lucrare, lucru. Cuvntul muncile Iadului e un cuvnt slavon.
Sinonimul grecesc este martir. Martir nseamn martor, etimologic
vorbind. Martor a ce? Martor al unei Vieti, care nu poate fi atins de nimic din
lumea stricciunii, a mortii, a minciunii, a mndriei. Care mndrie este, ziceam,
acel stecher, pe care, dac-l scoatem din priz, s-a dus cu toat realitatea
virtual a tot ce nu este Dumnezeu. De ce zic virtual? Iadul nu de
Dumnezeu a fost fcut, Dumnezeu a fcut numai lucruri bune si bune foarte.
Deci tot ce este n afara lui Dumnezeu este numai o realitate virtual si are
putere numai asupra acelora care triesc n virtualitatea mndriei, a
minciunii. Nevointa crestinului este de a iesi din aceast virtualitate. Martir,
adic martor, martor al acestei Vieti. Martori cu adevrat au fost cei a cror
mrturie a fost curat. ntre cei 20.000 de mucenici de la Nicomedia, un nume
se pare c nu a fost nscris ca mucenic. De ce? Pentru c n drum spre martiriu,
asfsiat de pe un perete Decretul Cezarului, ca s prigoneasc
pe crestini. Greseala lui este c de acum ncolo, el putea fi pedepsit de
Cezar, asa cum socotesteCezarul, pentru faptul c s-a mpotrivit Cezarului. El a
purtat o mrturie felului n care Cezar cezrea asupra poporului lui. Si mrturia
lui pentru Viata nestriccioasnu era curat. Aceasta trebuie s o avem n
minte, c a mrturisi, n romn, se confund cu mrturie, a purta
mrturie, a fi martor. nseamn s fi martor acelei Vieti care trieste n
mdularele omului, care nu poate fi biruit, dup cum zice Hristos, lui Petru: Si
aceasta este Biserica, pe care portile Iadului nu o vor birui.
Omul caut crucea lui Hristos
Cred c vin zilele cnd viata noastr trebuie s fie curat. Curat nu nseamn
c pctuim pe ici pe acolo. Mcar gndirea noastr s fie dreapt, s fie
integr, s fie deplin. C dac nu, riscm s fim nhtati de valurile, tsunamiurile post-moderne. Adevrata viat culmineaz cu crucea, paradoxal. Dar oare
Biserica nu spune: Bucur-te cruce, de viat fctoare. Cum de viat
fctoare, cnd Dttorul de viat a murit pe ea? Trupul nu e totul, trupul a
fost obiect de jertf, si ni l-a dat ca mprtsanie, si sngele vrsat, la fel.
Pentru ca si noi, mncnd trup si snge, sub form de pine si vin, c stie c nu
suntem canibali, mncm trup si snge care au cunoscut nviere. Si de aceea
mncm viat vesnic, cum zice Hristos.
De cnd am fost hirotonit duhovnic, am auzit de foarte multe ori de la tineri,
spovedanie de genul acesta: am ncercat cele trupesti sau cele trupesti i-au
ncercat pe ei, si ori zic: Dar n-am mers prea departe, sau pn la capt sau
am mers pn la capt, sau, cum spuneau ctiva: O, printe, cnd am avut
prima datexperienta aceasta, dup aceea m-am gndit: Asta a fost tot?!.
Dou lucruri vreau s mai zic:
1. Asta a fost tot? Da, sigur, asta a fost tot; tu cutai dragostea, iar trupul,
sracul de el, asta a fost tot ce ti-a putut oferi. De ce? Pentru c, n sine, nu
este dect o functie biologic si mai mult nu poate. E o functie biologic pe
care minciuna o nvluie ntr-un ntreg misticism al trupului, si chiar
sufletesc. Cauti mpliniri
sau
mai stiu eu
ce.
Cei
care
au
avut experienta, asteptnd lucrurile acestea, au rmas dezamgiti. Adic, am

fost amgiti si suntem amgiti, n msura n care ne pot atrage peste msur
lucrurile acestea.
2. Pn la capt. Voiam s m concentrez mai ales pe cuvntul acesta: prea
departe sau pn la capt. Dragostea are nevoie s mearg pn la capt,
si pe latura aceasta ne poticneste vrjmasul si ntunec pe om, si merge pn
la asa-zisul capt al apropierilor trupesti, n legea lor, n limita lor, bune foarte,
si de o deosebit frumusete, dac am avea destul des-ptimire, ca s vedem
cu ochi curat toat lucrarea aceasta a zmislirii chipului lui Dumnezeu, fie si
dup cdere.
Pn la capt; dragostea nu poate s se dea dect pn la capt, nu poate. Nu
c nu poate, dar ntelegeti c este n firea ei, este un foc mistuitor, care l
mistuie pe nsusi Dumnezeu. El se mistuie pe sine fiindc El este dragoste. Si
dac este vorba n istorie, ntr-o istorie n care lucrurile culmin cu moartea,
atunci pn la moarte se las mistuit de dragoste si se las mistuit de dragul
celor iubiti. Si cnd zice pe cruce: Printe, iat-i c nu stiu ce fac!, tot nu
de ranele Lui se tnguia, ci se tnguia de ranele noastre, de ntunericul nostru.
C nu stiu bietii acestia ntunecati, c pe singurul lor adevrat prieten l
omoar. ns Eu muri-voi pentru ei, si prin moartea aceasta voi gsi alt cale
spre a-i mntui, dac n-am gsit rspuns de ascultare si de dragoste n ei; prin
ura lor si prin criminalitatea lor, M las Eu, Dumnezeu nemuritor, omort, si
prin aceasta, prin jertfa aceasta, voi strica lucrarea mortii si a iadului, si tot i
voi mntui!.
ns, binenteles, adaug cei care vor: D-ne Doamne s voim, si s voim mai
deplin. Marea erezie este felul n care ntelegem noi crucea, si zicem:A, mi
port crucea!, adic am multe de suferit. Echivalm crucea cu suferinta. Erezie!
Crucea este dragostea, dragostea dus s citm prea departe, dragostea
dus pn la capt, dragostea adevrat, care nu are nevoie de acea
mplinire trupeasc, bun foarte, pe care o poate tri n legea ei si n limitele ei.
Dar trebuie s mearg dincolo de aceasta. Crucea este acel lucru pe care omul
l doreste. Si atunci cnd omul ajunge n pcat, pn la acel capt unde se
dez- amgeste si o, doar de s-ar dez-amgi! dar, dezamgit fiind, crede
c n-a fost destul, si caut alt experient, caut alt persoan. ncearc din ce
n ce mai mult, si risc s se mpotmoleasc n ale pcatului, n ale minciunii, n
ale ntunericului, pn la capt.
M veti crede dac v voi spune c omul caut crucea lui Hristos? Si nimic
altceva. Domnul s ne lumineze, si atunci vom putea cnta: O, cruce de
viat fctoare!.

Intrebri si rspunsuri la conferinta Ce este omul?

Ierom. Rafail Noica
Printe Rafail, s ntelegem din cele spus de dumneavoastr, c
relatia trupeasc ntre doi tineri care se iubesc este bun foarte?

Frati si surori, trebuie s gndim teologic. Trebuie s ntelegem c dualismul

(adic a crede n dou principii: al binelui si al rului) este o erezie recunoscut
de Biseric. Numai binele exist, fiindc numai Dumnezeu a zidit, si nu
diavolul. Vorbeam cu un tnr, si m-a nteles tnrul. A zis: Cnd Dumnezeu a
fcut omul, nu l-a fcut pn la centur si dup aceea s zic: Ocup-te tu,
diavole, c n alea nu m bag. Dar ce este atunci rul? Nu este dect un bine,
folosit asa cum nu ne descoper Dumnezeu s se foloseasc, ori ntr-un tel
gresit, oricnd nu trebuie, orict nu trebuie, oricum nu trebuie. Ru n sine, nu
exist. Nu exist dect bine si bine foarte. Dar unde este fptura liber, cum e?
Chipul lui Dumnezeu, nger sau om, are libertatea s treac peste cele ale lui
Dumnezeu; asta spre detrimentul lui si spre moartea lui, dar are aceast
libertate, aceast liber alegere Si pe noi ne cheam la o liber alegere,
pentru a alege, si pentru a alege drept, si pentru a nu ne rtci si a nu ne
dezamgi. Sau, dac ne dezamgim, mcar s ne dez-amgim si s revenim
la adevr. Trebuie s trim lucrurile asa cum ni le descoper Dumnezeu.
Da, relatia aceea e bun foarte; si sunt mult mai multe lucruri bune foarte
dect omul post-modern si nchipuie. De ce omul post-modern si nchipuie
gresit? Fiindc asa a fost bntuit lucrarea asta de diavol dintru bun nceput,
nct omul acum nu si-o mai poate nchipui n nchipuire curat. Si de aceea zic:
Doar de ne-ar da Dumnezeu destul des-ptimire s ntrezrim ceva. Dar v
spun: cititi scrierile Sntului Simeon Noul Teolog si cititi si Cntarea Cntrilor
n Biblie, si o s vedeti c este element foarte propice pentru o ntreag
poveste pornografic, dar numai pornografie nu este. Prooroceste Solomon:
Trieste cele trupesti, ntrezrind, prin cele trupesti, cele duhovnicesti, pe
care trupul le ngn si despre acelea vorbeste. Marii sfinti ai omenirii, aceia
pe care i numeste expresia modern mistici, cu ct sunt mai mistici, cu ct
sunt mai adevrat si mai adnc n ale duhului, cu att mai putin se sfiesc de
cele trupesti, cu att mai liberi sunt. Prin ei putem ntrezri ceva, ca s curtim
nti ochiul mintii, ca s vedem apoi ncotro mergem. De exemplu, dac trebuie
s ne nfrnm de la aceste relatii [trupesti], [cu ochiul mintii curat vom vedea]
de la care relatii si ct s ne nfrnm, si pentru ce s ne nfrnm; si s nu
mergem prea departe, nici n ale nfrnrii, fiindc am vzut catastrofe din prea
mare nfrnare (tot o rtcire este). Puritanismul este o erezie. Puritanismul l
am trit eu pe pielea mea. Am ajuns n Anglia n anii 50, si se simtea nc
puritanismul, care ajunsese la culminarea lui, n secolul al XIX-lea (englezii
vorbesc de epoca victorian de la regina Victoria). Destrblismul, pe care
l cunoasteti astzi, este efectul direct al puritanismului, care a vrut o puritate
mai mare dect ne-a dat Dumnezeu, care nu a recunoscut adevrata valoare
a trupului si a tuturor celor ale trupului. A ncercat s suprime nu numai
patima, ci mult mai mult. Cci, ce-i patima? O sclciere a unei virtuti. Patimi n
sine nu exist, n virtutea a ceea ce am zis adineauri: c ru nu exist. Deci, n
loc s suprime patimile (cum zic marii printi nevoitori: Noi nu cu trupul ne
luptm, ci cu patimile), au ncercat s suprime mult prea mult, cu efectul c a
rbufnit firea omeneasc; diavolul stia ce fcea. Poate c, unii oameni, ne
ducem prosteste, ne lsm dusi la ceea ce Eminescu numeste: vane idealuri
de toate felurile: si politice si morale, cu rezultatul c rbufneste cndva firea,
si atunci, rbufnind, d n excesele contrare; diavolul a fcut-o nadins. Am
simtit-o n 56-57, mi amintesc, nainte s vin anii 60, si am simtit c o s vin
apoi marea destrblare. Si nu m-am uimit cnd a venit.

Printe Rafail, doar ortodocsii se mntuiesc? Au fost sfinti cu moaste

si n afara Bisericii noastre?
As vrea s mai ias o tur din cartea aceea a lui Homiakov (Biserica este
una), de care m-am bucurat foarte mult, c acum doi ani a iesit aici, la
Rentregirea. Homiakov zice: Omul din Biseric nu poate judeca n afara
Bisericii. Tot ce lucreaz Dumnezeu n afara Bisericii este subiect de iconomie
dumnezeiasc. Ce putem judeca noi, la o adic, dac putem judeca, sunt cele
dinluntrul Bisericii. Dac sunt moaste si sfinti n afara Bisericii? Am ntlnit
multi oameni vii, si am citit cteva vieti ale celor din trecut, care m uimesc
prin apropierea lor de cele pe care le pot judeca, n msura n care pot, n
Biseric. Dar nu m-as aventura s m pronunt c sunt sfinti si moaste, si nu mas aventura s spun nici c nu sunt. Sunt de competenta Unuia, Dumnezeu.
ns stim de la Hristos si cuvntul acesta: Si alte oi am, care nu sunt din
staulul acesta, si pre acelea trebuie s le aduc. Acestea sunt n puterea lui
Dumnezeu. Vedem c un Apus, care de 1000 de ani c n-a mai cunoscut
Biseric, de cnd Roma s-a desprtit de Biseric, si a czut n erezia, socotesc
eu, cea mai cumplit din istorie. Am vzut pe pielea mea cum Apusul a
suferit din aceast erezie, n mii de feluri: am vzut n literatur, am vzut n
toat cultura apusean, am vzut-o n politic, am vzut-o n toate lucrurile cu
care am avut de-a face. Totusi, acum, Apusul, n mare msur, vine la
ortodoxie, sau poate nu n msur asa mare, dar n comparatie cu ce a fost n
istorie, n orice caz mai mare dect oricnd.
Despre cei care vin la ortodoxie, ntrebarea care se pune este: Ct de
neortodocsi au fost strbunii lor?, care n-au stiut de ortodoxie. Ce s-ar fi
ntmplat dac ar fi stiut de ortodoxie, asa cum stiu fii lor de astzi.
Sunt ntrebri la care nu ne putem da rspuns, dar zic: n baza cuvintelor
dumnezeiesti, a vietii lui Hristos care S-a jertfit pentru vrjmasi (cnd noi eram
vrjmasii, el ne-a iubit si s-a jertfit), cum putem gndi c Dumnezeu las s se
nasc oameni pe pmnt, numai spre pierzanie [pentru c nu-s ortodocsi]?
ns, am vzut-o, tot pe pielea mea, c nu numai ce numim noi ortodoxie, este
ortodoxie! V spun c Ortodoxia nici nu ar trebui s aib nume n istorie, nici
mcar Biseric. Ortodoxia am vzut-o ca pe firea adevrat a omului, ctre
care tnjeste tot omul, sub diferite forme. Observnd ce este, istoric, ortodoxia,
noi suntem ortodocsi, dar vai de ortodoxia noastr! Printele Sofronie spunea:
Un Ortodox a fost n istorie, si pe Acela l-au rstignit.
Dar, cnd zic c ortodoxia este firea omului, multora dintre voi o s v fie greu
s ntelegeti aceasta. Eu am trit-o (iarsi v zic) tot pe pielea mea, c am tot
cutat, ct am fost n protestantism, si ntrnd napoi n Biseric, revenind la
Biseric, dup prima spovedanie si mprtsanie, a nceput n mine s triasc
o viat si s-mi dezvluie niste lucruri de unde am nteles c numai n mediul
acesta poate nflori ceva duhovnicesc n om. Acesta este pmntul n care pot
tri plantele acestea, pmntul pe care toti l caut, drept si strmb.
Asa c, greutatea Bisericii si greutatea lui Dumnezeu cu omul este, pe de o
parte, c nu trebuie s micsorm importanta a ceea ce numim ortodoxia []
(ortodoxia este rspunsul lui Dumnezeu prin ntrupare si prin jertf
dumnezeiasc, rspunsul tuturor cutrilor omului, prin care ne gsim

identitatea Ce este omul? , identitate pe care ne-a artat-o Hristos; dac

Dumnezeu a trebuit s se ntrupeze si, prin cinstit sngele Lui s ne descopere
ce este omul, apoi trebuie s bgm de seam s nu pierdem ortodoxia) iar, pe
de alt parte, a fi ortodox nseamn a iubi lumea ntreag, tot cosmosul, tot ce
a zidit Dumnezeu, cu dumnezeiasc dragoste, pn si pe vrjmas. Nu ne
ncumetm, la nivel ascetic, s iubim pe draci sau asa ceva, fiindc sunt prea
puternici fat de noi, si riscm s cdem n plasele lor, asa cum a suferit
printele Paisie Aghioritul. Foarte interesant experient ne-a dezvlui el (las
carte s ne spun mai departe), ns n nevointa noastr ne limitm la lucruri
mai pe msura noastr. Cu harul lui Dumnezeu, sfintii ajung la msura, unde,
cum zice Siluan: Sfintii nconjoar si Iadul cu dragostea lor. E o dragoste nesilnic, care nu sileste pe cei care vor pierzania, fiul pierzaniei, cum zice
Hristos despre Iuda. Nu-i sileste s ias dintre aceia. I-ar dori cu pretul jertfei
lor, i-ar dori mntuiti.
Deci, aprarea ortodoxiei nseamn s ne aprm singura cale n care ne
putem regsi pe noi si l putem ntelege pe Dumnezeu cel adevrat. Dar a fi
ortodox este a iubi ntreaga lume, pe prieteni si pe vrsmasi, si a avea
ncredere n Dumnezeu. Dac cineva si pune problema, si multi, poate toti si-o
pun: oare numai ortodocsii se mntuiesc? eu ntrezresc n ntrebarea
aceasta un duh al iubirii, care n-ar rbda gndul c cel din afara ortodoxiei ar
putea pieri; chiar eu as putea fi n afara ortodoxiei, si aici e un fel de a iubi
aproapele ca pe sine. Adic, dac cel din afara ortodoxiei neaprat se pierde,
cum zice o anumit idee, un fel de gndire, m vd eu n starea lui si nu pot
rbda lucrul acesta. Rspunsul meu la ntrebare este: Dac n mine, pctosul,
se gseste destul dragoste s m gndesc si la cei care eventual pier, oare n
Dumnezeu este mai putin dragoste!? ntrebarea aceasta mi-a fost rspunsul,
si cu constiinta c Dumnezeu iubeste mult mai mult dect ce putem nchipui
noi, las n competenta si atotputerea iubirii lui Dumnezeu pe toti, si mi caut n
ortodoxia pe care am gsit-o si n care m aflu si n care cred, mi caut
mntuirea []
Cum se zice n slujbele noastre: Pre noi nsine, si unii pre altii, si toat viata
noastr lui Hristos Dumnezeu s o dm. Dac ncrederea pe care o avem n
Dumnezeu si n dragostea Lui, o ncredintm la toti cei din alte confesiuni, ba si
religii, ba si pe atei (ce stim noi ce poate face Dumnezeu, multe minuni ne-a
artat n istorie) si ne ocupm de mntuirea noastr, si, dac nu vrem s fim
egoisti, purtm n rugciune si pe acestia (Doamne, mntuieste-ne pe noi, si
lumea Ta ntreag!), mntuirea noastr nu este si nu poate fi egoist, si dac
ne mntuim se va rsfrnge ceva din mntuirea aceasta, ca o mireasm peste
ntreaga lume.
Ce semnificatie si ce urmri credeti c va avea ntlnirea de
sptmna viitoare dintre Patriarhul Bartolomeu si Papa Benedict? Ce
atitudine trebuie s avem noi fat de ntlnirile ecumeniste n care e
angajat conducerea Bisericii?
n primul rnd, dac e cineva competent pentru a purta un dialog cu cei din
afara Bisericii, acestia ar trebui s fie ierarhii nostri si teologii nostri. Acum,
singura atitudine dreapt pe care o putem avea, v spun, este rugciunea. Nu
stiu ce altceva v-as putea spune; toti suntem oameni. Am vzut greseli si
greseli mari si n rndurile celor mai luminati. Noi, poporul Bisericii, ndjduim

s ne mntuim prin preotia ierarhilor si preotilor nostri, dar si ei, oameni fiind,
ca noi toti, si mpreun slujitori ai lui Dumnezeu, si ei, preotii nostri, si ierarhii
nostri si teologii nostri, au nevoie de rugciunea Bisericii. Nu stiam de aceast
ntlnire, dar s purtm n rugciune si pe printele Patriarh, si pe cei din afara
Bisericii, si s cerem Domnului ca El s lumineze, fiindc Dumnezeu face lucrul
acesta. Dar s stiti: Dumnezeu face de multe ori ntr-un mod foarte paradoxal,
paradoxal pentru noi si pentru gndirea noastr..
Dac noi rmnem n rugciune, n cel mai ru caz, numai noi ne vom mntui.
ntr-un caz mai bun si altii. n cazul cel mai bun, poate toti. Dar rugciunea
noastr va influenta pe toti. ntr-un sens, na-s zice c nu trebuie s judecm
lucrurile acestea. Trebuie s le judecm si s le ntelegem, dar cu dreapt
ntelegere. Dar cine ne va da dreapta ntelegere, dect Dumnezeu, prin
Biserica lui, prin tainele Lui, prin preotii si ierarhii nostri? Revin la aceasta:
punem n rugciune si temerile noastre, si rugciunile noastre, si suprrile
noastre. Si toate s le punem naintea lui Dumnezeu. Cred c este singurul
lucru ziditor pe care l putem face. Dac este un lucru mai bun pe care noi (ca
popor al lui Dumnezeu si ca Biseric a lui Dumnezeu, c mpreun suntem
Biserica lui Dumnezeu) l putem face, atunci Dumnezeu s ne lumineze si noi
s l facem. C uneori, greseli ale mai marilor Bisericii au fost ndreptate de
ctre popor. Mai toti ereziarhii au fost mai mari ai Bisericii. Arie a fost un
episcop si au mai fost si altii. Un opinc, s zicem, n-ar putea avea, n
principiu, atta influent ct ar avea un teolog sau un ierarh. ns noi s ne
rugm unii pe altii, si s ne pstrm n dragostea aceasta si n teama de a nu
aluneca.
Printe, nvtati-ne, v rugm, cum s trim sfintenia la msuri nalte
si n cstorie?
Dumnezeu s v nvete, c eu nu pot, n-am experienta cstoriei. Dar cteva
gnduri v voi spune.
n primul rnd, s piar din gndirea Bisericii ideea c e un nivel mai nalt si un
nivel mai prejos monahismul si cstoria. Monahismul este un chip al vietii
ngeresti, n sensul c monahul, n principiu, se leapd de cele mai multe ale
lumii acesteia si se gndeste, si si trieste viata, n principiu, mai mult pentru
cele vesnice. Am spus n sensul, dar adaug si n msura n care. Adic nu
toti monahii ajung la msura unui Sfnt Siluan. Mai toti monahii, din cei pe care
i cunosc eu, au avut experienta mea, c m-am refcut de rusine cteodat n
fata unui mirean, care avea o trire mult mai bun dect mine. Asa c,
monahismul este mai nalt numai dac se trieste la nivel mai nalt. ns nu
exist o cale mai nalt sau mai joas (cale ca atare). Cea mai nalt cale
pentru mntuire este calea pe care mi-o gndeste Dumnezeu mie. Pe aceasta
cale m voi afla mplinit si n veacul acesta si ntru mntuire sau, cum zice
sfntul Pavel, ntr-o nviere mai bun (n epistola ctre Evrei).
Cstoria are rspunderea, ntre altele, de a aduce o generatie de oameni n
lumea aceasta. Dac se ntmpl sau nu, asta e altceva. Sunt si alegeri
omenesti si pronii dumnezeiesti uneori, care intr n joc. Dar, n mod normal,
asa este. Asta implic rspunderi si greutti sau cum zicem cruci
deosebite. Dar, dac prin cruce mntuirea a venit la toat lumea, cum cntm

n utreniile de duminic, apoi ce vreti mai mult dect crucea pe care o aveti n
cstorie.
Tot ce este suferint, este si o cale de mntuire. Si sfntul Ioan Scrarul, n
cartea cu precdere monastic, zice: Atentie monahilor, c noi n mnstiri
putem s adormim, c totul ne este bine, c suntem cu slujbe si altele, n timp
ce mireanul, hrtuit fiind de cele ale lumii, este tinut mai treaz si mai pe
picioare de cele ale lumii. Asa se ntmpl, c curelarul din Alexandria, a
nvtat pe marele Antonie gndul acela care l-a dus la desvrsire: Toti se vor
mntui, numai eu voi pieri. Cum tria curelarul acela, fr s ndjduiasc!?
Vedeti, c e acelasi gnd, acelasi cuvnt ca al lui Siluan: Tine-ti mintea n iad
si nu dezndjdui. Adic recunoaste ce esti, recunoaste realitatea, fii obiectiv,
s zicem, fii realist, dar nu dezndjdui. Iadul dezndjduieste, Dumnezeu nu.
Deci, suferintele care ne vin n viat, toate sunt ngduite de Dumnezeu cu o
socoteal, pe care, dac o ntelegem, toate vor fi nspre mntuire. Fiindc da,
crucea nu este suferint, crucea este dragoste, ns dragostea dumnezeiasc
neaprat este rstignit. Si rstignirea n lumea aceasta, dup cdere,
nseamn durere. Deci, pn la urm, oarecum, revenim la suferint cu crucea,
ns suferint care merge si n sensul invers: dac dragostea este suferint,
calea suferintei ne poate aduce la dragoste; si o putem vedea foarte limpede si
n vieti de sfinti, poate si n experienta vietii noastre, si pn si n romane
gsesti experiente dintr-astea. Suferinta nu este neaprat distrugtoare. Au
fost niste cazuri extraordinare n lagrele de exterminare din Germania, din
Rusia si n nchisorile romnesti (a iesit nu de mult o carte cu mrturii din
nchisori). Mircea Vulcnescu ne las ca mostenire cuvntul: S nu ne
rzbunati!. Cine stie ce a trit acest Mircea Vulcnescu n nchisoare!
Revenind la cstorie, mai vd nc un lucru: mbtrnind omul si depsind pe
cele ale tineretii, ajunge la vrsta de bunic, cnd omul nu mai are atta
legtur cu pmntul, nu mai are rspundere, si multi cred c viata lor nu mai
are nici un sens de acum nainte. Ba, de acum nainte are sensul adevrat!
Sensul adevrat e acea orientare a privirii ctre cele vesnice. Moarte pentru om
nu exist. Nu moartea te asteapt, ci sufletul se ntoarce, cum zice
rugciunea, la Cel de unde viat a aflat, iar trupul [vremelnic] se d
pmntului din care a fost luat. Vremelnic, fiindc va veni vremea nvierii si a
trupului. Btrnetea, n cstorie, este acolo unde viata cstoriei si viata
clugriei ncep s se apropie ntr-o singur viat, n orientarea ctre cele
vesnice.
Asa c, s nu mai existe gndul: A! Ar trebui s fiu clugr sau clugrit, c
asta e calea cea mai nalt!. Este cea mai nalt dac la aceasta te-a chemat
Dumnezeu. Dac nu, la ceea ce te-a chemat Dumnezeu, aceea este calea cea
mai nalt.
Printe, v rugm s ne explicati cuvntul: De pe cruce nu te dai jos,
altii te iau, din cartea Nevointa cunoasterii lui Dumnezeu.
Da, un minunat cuvnt a fost acesta. Cei care ati citit cartea, v amintiti poate.
A fost un ieromonah la Athos, care a fost ispitit a se ntoarce n lume, din cauza
multor greutti prin care trecea. Si l-a vzut pe Iisus rstignit, spunndu-i de pe
cruce: Nu te cobori, altii te ridic. Am adugat eu cuvntul altii, c n

romn altfel n-ar fi de nteles, dar expresia n limba rus este deosebit de
frumoas si de puternic: esti ridicat!. Adic, dac te-ai angajat pe drumul
crucii, mergi pn la capt; nu mai este scpare si iesire, dect n clipa n care
altii te ridic de pe cruce, dup ce ai murit. Cuvntul acesta poate s par
deosebit de cumplit pentru cei care nu intuiesc destul dumnezeiasca dragoste.
Monahul a intuit-o si a vzut c Cel rstignit i vorbeste, nu-i vorbeste un
teoretician, ci Cel care a suferit crucea si stie despre ce vorbeste. A avut
destul intuitie omul acela ca s nteleag mretia acestui tragic, n care, pe
lng c Dumnezeu mntuieste pe om (n ciuda cderii lui), l face si erou, cu
un dumnezeiesc eroism al dragostei. Cci, pn la urm, din dragoste toate
purced: si eroismul, si ntelegerea, si ntelepciunea, si puterea, si bogtia si
toate cele dumnezeiesti.
Acesta e un cuvnt care pare deosebit de tragic, dar pentru cine l ntelege
este un cuvnt deosebit de frumos si de mret. Domnul s ni-l dezvluie!
Observati c, mai trziu, printele Sofronie trece printr-o ispit asemntoare.
i spune lui David B., cam asa: Strig! De ani de zile strig ctre Dumnezeu, m
plng zi si noapte, si Dumnezeu st ca si cum nu aude. Si acum am obosit si nu
mai pot. M gndesc c poate am ales o cale gresit [clugria], c nu rzbesc
si nu ajung nicieri, dar, n acelasi timp, o alt cale nu vd pentru mine. Si
citeaz pe proorocul Eremia, care zice: Tu, Doamne, M-ai silit la asta, ai fost
mai puternic dect mine. Eu n-am vrut. Si printele Sofronie zice, n pasajul
acela: Undeva si eu n-am vrut, m-am mpotrivit la calea aceasta, dar ai fost
mai puternic si m-ai silit. Dar atentie, nu a fost silit de un bici, sau o bt, sau
de un pistol, ci de silnicia dragostei, si aici este puterea cea mai mare a lui
Dumnezeu: dragostea care i-a silit pe acestia s-si asume calea crucii si nu
ajung s o duc mai departe. Poate c tot omul trece ntr-o msur sau alta
printr-o criz ca aceasta, dar e interesant cum, prin pronie dumnezeiasc, prin
scrierile lui Ioan al Crucii, l-a mngiat Dumnezeu pe printele Sofronie. Ioan al
Crucii descrie uimitor ce triser toti filocalicii nostri, artnd telul final al
acestor momente tragice. Astfel, printele Sofronie se mbrbteaz si cred c
n-a mai avut dup aceea cdere, dac i putem zice asa. Cred c criza si-a
trecut-o si n-a mai avut cltinri de msura aceasta.
Dar, ajunge omul pn la capt. Acest pn la capt este important, fiindc
Dumnezeu ne face s trecem pragul captului nostru si trecem dincolo de
capt. Asa se lrgeste dimensiunea omului, trecnd peste msura lui. Nou ni
se pare c este peste msur, dar, sigur, Dumnezeu, fctorul nostru, stie
adevrata noastr msur.
Ce sfat dati unui tnr care cade de multe ori n pcatul malahiei, se
pocieste, dar din nou se ntoarce la pcat?
ntre altele, bnuiesc c nevointa este gresit. ntr-o alt cuvntare am vorbit
despre nevoint eretic. Asta nu ca s acuz pe tnr, ca s-ti mpovrezi mai
mult viata, ci ca s te ncurajezi s cauti n gndirea ta o alt cale de iesire
dect cea pe care o cauti acum. Mai mult nu-ti spun fiindc nu-ti cunosc
spovedania, dar cunosc multe dintre spovedanii de genul acesta.
Atunci cnd omul dobndeste n gndirea lui ceva mai dumnezeiesc, o viziune
mai dumnezeiasc (si asta nu-i ceva neaprat extraordinar), ceva esential se
schimb n gndirea noastr. n acel moment, pcatul deja, ntr-o anumit

msur, se biruieste. Dac nu se biruieste, nseamn c avem o gndire

gresit. Cnd zic gndire, nu e gndirea abstract. Gndirea se modific si
prin actul vietii noastre (de exemplu, prin acel suport material, cum numeam
eu si nevointa fizic).
Este esential s ceri Domnului s lumineze pe duhovnicul tu (sau al vostru, c
nu esti singurul n lume care cunosti nefericirea asta), pentru ca Domnul, prin
duhovnicia Bisericii, s lumineze pe poporul Su si s biruim pcatul, care nu
este dect un identic natural, nu este dect o realitate virtual. Ceea ce caut
cu adevrat omul este altceva, [nu lumina pcatului]. Si cnd gsim calea
ctre altceva, pcatul devine Stiti, o lumnare care-ti lumineaz o camer
ntreag, dac o vezi sub razele soarelui de miaz-zi, nici nu se mai vede
flacra. Nu s-a stins, arde lumnarea [ispita, dorinta], dar de lumina soarelui nu
mai vezi flacra. Asa e si pcatul. Ceea ce are bun pcatul (fiindc numai pe
linie de ceva bun, de ceva zidit de Dumnezeu ne poate amgi), ce are luminos
pcatul, se stinge, n lumina adevratei viziuni a ceea ce cutm.
Printe Rafail, care este atitudinea ortodox n fata suferintei celor dragi ai
nostri, atunci cnd ia forma unor boli incurabile. Suntem datori a face totul
pentru a-i tine n viat, mergnd pn la transplantul unor organe vitale, asa
cum este inima?
Este foarte greu s rspunzi la o ntrebare ca aceasta, fiindc depinde foarte
mult si de credinta ta, si de credinta celui iubit. Eu n-am ndrznit niciodat s
spun: Las-l pe Dumnezeu s te vindece!, sau Nu f aceasta: transplant sau
operatie! pentru c nu sunt sigur ce este bun si drept si unde ne depsim
msura pe linia aceasta stiintific si n lupta mpotriva mortii. ns as vrea s
ntorc gndirea ctre esential. Esentialul este, prin credint, ntelegerea vietii
vesnice. Si dac orientarea ctre viata vesnic trieste n om mai puternic
dect alt chemare (biologic, fiziologic, chemare ctre viata aceasta, pe care
tot o s o pierdem cndva), deci dac aceast chemare ctre viata vesnic
biruieste n om, curios, dar dou lucruri se pot ntmpla:
1. Cel mai de asteptat este o moarte, v spun, cu adevrat sfnt. Am avut sub
epitrahilul meu dou fete nemritate. Una n vrst de 33 de ani si una n
vrst de 27 de ani, cu cancer terminal. n cteva luni au murit amndou. Au
murit ca niste sfinte. Una zmbea n cosciug.
2. Am cunoscut si pe altii n mnstire. Un om avea scleroz n plci si a venit
s cear rugciunea printelui Sofronie; s-a rugat intens printele Sofronie si,
la sfrsit, simtind c rugciunea lui nu biruia moartea care lucra n omul acela,
zice printele Sofronie: Iart-m, eu n-am rugciune care s te vindece. Omul
acela, Constantin l chema, Domnul s-l odihneasc, a zis: Printe Sofronie, ce
ziceti, mai mult dect o vindecare s-a operat. Am simtit puterea lui Dumnezeu,
prezenta lui Dumnezeu prin rugciunea asta, si m simt vindecat, vindecat
ntr-un sens esential [sufleteste].
Am cunoscut mai multe ntmplri din acestea si zic: Dac omul are credinta
aceasta, nu vreau s i-o opresc, dar nici nu simt c am dreptul s ncerc s i-o
insuflu. Paradoxal, dar cnd n om trieste cutarea vietii vesnice, pn la a
dispretui sau a nu a se mai lsa impresionat peste msur de viata aceasta si

de fgduintele ei, si trieste acum moartea cu senintate si poate si cu umor

(cum am vzut cteva cazuri), poftim c se vindec, de nu-si revin nici doctorii!
Asa c dou lucruri se pot ntmpla: Cel mai paradoxal e c tocmai atunci se
vindec, [cnd poate dispretui viata trectoare]. Si, mai putin paradoxal, dar
minunat: niste morti sfinte. S ne dea Dumnezeu si nou o moarte ca a unora
dintre acestia. Asa c iarsi, nu v dau retet, dar ndjduiesc s aveti niste
puncte de reper.
Printe Rafail, n cazul n care un om care a vrut cu tot sufletul s
ajung la Dumnezeu, iar cderea aceasta o simte precum n iad, fr
bucurie, fr ndejde, fr putere de a merge mai departe, exist o
posibilitate de revenire, atta timp ct acest om nici mcar o mic
rugciune nu mai poate face?
Da, exist toate posibilittile. Si cea mai mare posibilitate este dac omul
acesta si-ar putea vedea starea n care este, cu ochi dumnezeiesc. Este starea
n care, paradoxal, este cel mai aproape de Dumnezeu! Vorbim de multe ori de
depresii nervoase, din care medicina si psihologia ncearc s-l scoat pe om.
n mare msur, nu ntelegem drept lucrurile. Toate strile acestea de depresie
si tot ce nsoteste o situatie pe care ai descris-o, sunt aceleasi stri prin care au
trecut marii sfinti, n crizele lor. Ei, cu rugciunile, au biruit. Cel fr rugciune
are mai putine arme n mn. ns uitati-v, iarsi, la momentul acela al
printelui Sofronie: cteodat si rugciunea celui mai rugtor se istoveste pn
la capt, si nu mai este. Ba si la sfntul Siluan, atunci cnd a primit cuvntul
acesta: Tine-ti mintea n iad si nu dezndjdui. Dac am sti s trim strile
acestea! Dac am sti s le ntelegem dumnezeieste si s le trim drept! Sunt
strile n care suntem cel mai aproape de Dumnezeu, chiar si cnd simtim c
nu avem rugciune. Ce anume trebuie acolo, singur Dumnezeu stie, si
rugciunea poate, dintr-o dat, s izbucneasc ca un vulcan. Nu noi oamenii
putem s facem ceva, ci numai Dumnezeu. Nu putem, ca oameni, s aflm o
iesire, dect prin rugciune, pentru cei care pot s se roage nc acelui suflet,
pentru ca Dumnezeu s-i dezvluie acel cuvnt, care, ntr-o clipit, l va ridica
din starea aceea. Dar Dumnezeu l va ridica, nu asa cum o face stiinta
omeneasc si lucrarea omeneasc, prin mngieri, prin atenuarea durerilor, ci
printr-o total vindecare. Si nu va fi numai o criz depsit, n care nu va mai
cdea din nou, dar va fi un alt om, care s-a nscut dintr-o moarte. Bnuiesc c
neiesirea din moarte este ceva asemntor acestor crize. Cnd moare trupul,
sufletul care nu cunoaste pe Dumnezeu, bnuiesc c intr n o asa suferint,
ntr-o stare fr iesire, fr ndejde, si, fiind sub influenta pcatului n care a
cedat toat viata, nu are iesire. Nici Avraam nu avea iesire. Dar credinta lui
Avram n iad l tinea si pe el n aceast ndejde (Tine-ti mintea n iad si nu
dezndjdui!), ba mngia o multime de suflete, care aveau si ele o oarecare
apropiere de starea lui Avraam si ndjduiau n ndejdea lui Avraam si se
mngiau n snurile lui Avraam, nc nemntuit pn la pogorrea n Iad a lui
Hristos. Singurul om care a rzbit pn astzi a fost Iisus. Depresia nervoas
sau cderea psihic nu erau cu putint, fiindc pcat nu era n El, fiindc
lucrarea minciunii nu era n El. El a putut s rzbeasc starea aceasta, s se
ntoarc si s-si renvie si trupul. Dar observati c si aceasta a fcut-o nu n
sens egoist si mndru. Zicea: Stpnire am s mi pun sufletul si stpnire am
s-l iau din nou. Aceast porunc am primit de la Tatl. Totul fcea n

ascultare. Si Dumnezeu lucreaz n ascultare. Ascultarea nu e nu numai pentru

prosti si pentru nestiutori. Ascultarea este o stare a iubirii.
Cum s-ar aplica aceasta acestor oameni [depresivi], nu stiu. Dar eu zic c
singurul lucru pe care l putem face este s le artm cea mai deplin
ntelegere, chit c nu putem s zicem nimic, ci s stm cu dragoste, n tcere,
alturi de ei, si s ne rugm cu rugciunea: Doamne, Tu stii cum, Doamne, Tu
f ceva!. Si dac Dumnezeu ti d un cuvnt, o s-l simti si o s-l zici si o s fie
minuni. Dac nu, e de competenta altuia sau mai bine zis a lui Dumnezeu prin
altul, sau fr nimeni. Singur Dumnezeu stie. Dar s se fac rugciune. S se
fac rugciune cu simpatie, si ncercnd s ntelegem suferinta omului. Zicea
printele Sofronie: Nu v uitati din ce pricin sufer omul, uitati-v ct sufer
omul!. Chiar si singur, comptimirea, tcut, este n stare cteodat s
scoat pe cte un om din aceste nefericiri.
Printe Rafail, v referiti ntr-o not de subsol la cartea Nevointa
cunoasterii lui Dumnezeu, la o gndire mai curat duhovniceasc,
drept slvitoare, care s ne repun pe fgasurile cu adevrat ale
mntuirii. Dar acum pe ce fgasuri ne aflm? Exist vreun ntuneric
care bntuie neamul nostru si care ne deprteaz de la dreapta
slvire, de la dreapta ntelegere? Dac rspunsul este da, atunci ce
este acest ntuneric, n ce fel ne afecteaz si cum s iesim din el?
Da, m bucur c exist trezirea aceasta. E o ntrebare foarte grea. ncep de la
cuvntul apostolului Ioan, care zice: Lumea ntreag ntru cel viclean zace.
Ce nseamn cel viclean? Observ c pn astzi, pn si n ortodoxie, o lume
(lume nencrestinat) este nc tributar ntunericului care a bntuit pe
strmosii nostri pgni. Fiecare neam avea dumnezeul lui, adic avea un drac
care domnea asupra acestui neam. Aceste neamuri au fost tributare
ntunericului si diferitilor draci. Pgnismul grecesc a fost mai luminat (datorit
cutrii mai curate a omului), ca s poat s se converteasc n vremea
apostolilor, asa c grecii, ca neam, au putut prelua stafeta de la neamul ales al
vechiului legmnt, si astfel, Biserica noului legmnt ne vine, cu precdere,
prin prisma greceasc.
Pe pgnismul din Apus l vd deosebit de ntunecat. De abia astzi ncepe s
se trezeasc Apusul la notiunea de persoan ipostas. Dou lucruri nu nteleg
ei bine, si nsusi fericitul Augustin nu le desluseste destul: Duhul Sfnt si
persoana; iar cele dou lucruri se reduc la unul, adic merg mpreun. N-as
putea s v zic exact cum, dar ei au nteles, si confund pn astzi Duhul
Sfnt cu un dar, cu un pachet de la Dumnezeu, pe care ti-l trimite printr-o
dumnezeiasc post. Sfntul Augustin vorbeste despre asta undeva
(caricaturizez un pic; s m ierte sfntul), dar si persoana o confund cu
individul.
La noi, n neamul nostru, gsesc un deosebit ntuneric, deosebit de mare. M-as
bucura s spun lucrul acesta, n aceast sear, ca s aduc ndejde si nu
ntristare si dezndejde n inimile voastre, fiindc dac avem ndejde, atunci
constientizm lucrul [ntunericul] acesta si putem deja s ncepem s-l
depsim. Vd mai multe scptri ale neamului, care se manifest, ntre altele,
si n graiul nostru. Exist un cuvnt pe care l-am pierdut din graiul nostru si,
pierdut fiind, ntr-o anumit msur riscm s pierdem si trirea lui: umilint.

Umilint traduce cuvntul umilenie din textele vechi slavone, si catanixis

din greac, si nu este smerenia, nici a fi njosit. Umilinta este dulcea
strpungere a inimii de ctre dumnezeiasca dragoste, care d lacrimi, ori dulci
lacrimi de mngiere, ori si lacrimi de pocint, de durere pentru pcatele
noastre. As elimina din vocabular expresia prere de ru si as zice mai
curnd cint, durere, lucruri mai adnci, mai serioase dect prere de
ru. E o expresie foarte slab si psihic. De ce ? Fiindc vocabularul, pe de o
parte, este nscut de o anumit gndire. Pe de alt parte, vocabularul
influenteaz gndirea pe mai departe, si este foarte important s avem un
vocabular drept, pentru ca gndirea noastr s se ndrepteze. n trecut, n
texte mai vechi, o s gsiti expresia slujb umilincioas, cuvnt umilincios,
sau n greac catanicticos, n slavon umiliteni. Umilint tine de
umilenie n slavon, si nu de humilitas n latin. Umilenia are rdcina
mil, care d si cuvntul mil si alte cuvinte cu aceast rdcin din
slavon. Slujbele umilincioase sunt cu precdere slujbele din sptmna mare.
Este acea luminat ntristare sau bucuroas ntristare pe care o poart, ca o
caracteristic, ntreg postul cel mare. Si sunt si alte slujbe. Si au fost si scrieri
umilincioase. Adic printii au scris cu o deosebit insuflare a Duhului, si cnd
le citesti ti dau lacrimile. Aceasta nu nseamn a fi emotionat (acest cuvnt
vine din alt lume care nu are nimic duhovnicesc). Este mult mai adnc dect o
emotie. Printele Sofronie spunea c umilinta este cnd mintea si inima
triesc aceeasi viat. Acesta e momentul cnd lacrimile duhovnicesti ncep s
izbucneasc. Sunt multe lucruri care se pot spune despre lacrimi Ideea e c
avem nevoie de un grai cu care s ne constientizm. Trebuie furit graiul.
Unul din ntunericurile pe care le vd n popor, adic n mine si n ceilalti, este
superficialitatea. [] Sunt multe aceste ntunericuri. Vedeti, eu vin de la
mnstirea Sfntul Ioan Boteztorul. Sfntul Ioan Boteztorul are destul
dragoste si destul sfintenie ca s poat trata pe poporul lui ca pe pui de
nprci, cine va vestit s fugiti de urgia ce vine?. Eu n-am nici dragostea lui,
nici sfintenia lui si n-as ndrzni s zic asa ceva, dar vreau s zic c gndul meu
este, n esent, cam pe aceleasi linii. Noi nu trebuie s ne flim cu ce avem, ci
s ne socotim cu ce nu avem, ca s nu cdem de la pronia noastr. Cu ajutorul
lui Dumnezeu, dac ne vedem pcatul (ntunericul neamului nostru), important
este nu urciunea pcatului pe care l vedem, ci important este c l vedem.
Aceasta v-o spun ca s ajut s se trezeasc o insuflare n neamul nostru. Imnul
acesta Desteapt-te romne, as putea s-i fac o parafraz minunat,
duhovniceasc, ca s iesim din ieftinismul acestei eroistici patriote, n ceva
duhovnicesc, si m ntreb (scriam si nalt preasfintitului, cndva) dac acest
Desteapt-te romne nu este mai curnd o intuitie duhovniceasc care zace
n neamul nostru si poate c a venit vremea s ne fie ca o cenusreas,
oarecum prea trziu, dar s ne desteptm. Domnul s ne miluiasc, cum stie
El.
Iarsi revin la un cuvnt al printelui Sofronie, care trise ortodoxia pn acolo
unde a ajuns la vederea lui Dumnezeu. Rezumnd tot ce am spus: Ce este
omul? Este o cltorie din biologie la a deveni un duh de Dumnezeu vztor.
Printele Sofronie, ajungnd la vederea lui Dumnezeu, pot s zic c a trit, cine
stie n ce msur, dar deplin, ceea ce poate da ortodoxia. Ne zicea: Noi, dac
suntem ortodocsi, nu ne putem mndri c suntem ortodocsi. C suntem
ortodocsi nu putem dect s ne smerim, si smerenia este duhul ortodoxiei.

Cam acesta este gndul meu. V-am spus cte ceva, v mrturisesc c n-am
ndrznit s v spun prea multe. N-as vrea s strnesc nici dezndejde, nici s
drm niste viziuni, idealuri si alte lucruri n ce au pozitiv, ns ncurajez lucrul
acesta: s vedem lipsurile noastre, si vzndu-le, departe de a ne descuraja, s
prindem curaj, c nseamn c ncepem s vedem. Zicea printele Sofronie:
Aceast viziune, care la nceput ne face s vedem pcatele, este o lumin a
lui Dumnezeu, Care ne-o arat. Sfrsitul cii este vederea a nsesi acelei lumini,
care astzi ne arat pcatele. De aceea zice si printele Sofronie si Isac Sirul
si toat Filocalia n diferite cuvinte: Mai mare este cel care si vede pcatele,
dect cel care vede ngeri.
Printe, v rog s ne explicati ce nseamn ura de sine, despre care
vorbeste printele Sofronie.
Bun ntrebare. Exist o ur de sine pe care o gsiti si n spitalul numrul nou,
cnd oamenii se taie cu cioburi, nghit termometre si altele, dar nu despre asta
e vorba. Aceasta nu este o ur n sensul pe care noi [crestinii] l trim n
legtur cu cuvntul acesta, astzi. Ura de sine este dragoste pentru cel iubit
Dumnezeu si aproapele -, nct omul la sine nu se mai gndeste. Este o
parafraz a cuvntului smerenie, care, cum ne zicea printele Sofronie, este
acea calitate a iubirii Dumnezeiesti ce se d celui iubit, fr ntoarcere asuprsi. Este faptul de a tri n toti ceilalti, numai n sine nu. Cel iubit este locul n
care vrea dragostea s se slsluiasc. Cnd locul su l las gol [golire de
sine], acest gol poate fi umplut de dragostea celorlalti. n dumnezeire, aceast
dragoste care se numeste si ntreptrundere, este faptul c, asa cum zice si
printele Sofronie, Tatl cnd naste pe Fiul fr de timp mai nainte de veci, si
vars toat fiinta sa n Fiul. Si purceznd si n Duhul, Tatl numai n Tatl nu
trieste, ci n Fiul si n Duhul. Dar n dumnezeire nu e tragedie, fiindc
dragostea este cea care uneste toate cele trei persoane. Fiul primeste aceast
deplin druire a Tatlui si a Duhului, ntr-un Fiu care s-a golit de Sine, ca s
aib n Sine pe Tatl si pe Duhul, si El trieste n Tatl si n Duhul. Si asa si
pentru Duhul. Aceasta este esenta urii de sine. Lepdarea [golirea] de sine se
numeste n nevointa filocalic ur, fiindc, uneori, ia si aspectul unei uri (ca o
ur).
Cnd mucenicul zice: C voi tri sau c voi muri, nu import. Pe Hristos
trebuie s-l mrturisesc. N-am voie s mrturisesc pe altul dect pe Hristos, si,
cu pretul mortii, nu arunc un bob de tmie n fata statuii cezarului, sau mai
stiu eu ce lucru pentru care si va primi moartea. Aceasta este ura de sine,
lepdarea de sine. Dar, dac nu ntelegem ura de sine n contextul dragostei,
riscm s ajungem la spitalul numrul nou.
Un subiect de studiu mare este acesta: dac nu ntelegem un lucru din viata
noastr n termenii acelor dou porunci (pe care Hristos le-a zis ca fiind cele
mai mari si c de ele atrn tot restul), nseamn c n-am nteles acel lucru.
Dac n-am nteles ce este virtute, sau ce este patim, ce este pcat, sau ce
este porunc dumnezeiasc, sau ce este orisice n viata noastr, n legtur cu
aceste dou porunci a iubi pe Dumnezeu si a iubi pe aproapele ca nsusi pe
sine -, nseamn c lucrul acela nc nu l-am nteles.
Printe Rafail, mitropolitul Ioannis Zizioulas zice c mntuirea se
realizeaz ca o trecere de la ipostasul biologic la ipostasul eclezial.

Pentru aceasta, zice el, este fundamental ca trupul si erosul s nu fie

desfiintate, ceea ce ar desfiinta posibilittile de expresie, ci
ipostaziate eclezial. El concluzioneaz c trupul este elementul de
comuniune prin excelent. Aceste afirmatii converg cu nvttura lui
Sofronie despre principiul ipostatic? Ne puteti prezenta pe ntelesul
nostru aceste nvtturi? Ne sunt ele utile?
Ce stiam noi cnd ne-am nscut n lumea aceasta? Pentru prima dat, n
vesnicie [lsat parc ndrtul nostru], ncepeam o cltorie prin care aveam
s ntelegem ceva despre fiint. Existenta este un mod al fiintei, este fiint n
devenire. Prima experient a vietii este experient biologic, trupeasc. Si,
cum ziceam, tot ce este trupesc este o ngnare a ce este duhovnicesc. Vedeti,
cuvntul acesta despre dragostea dumnezeiasc ntreptrundere (sau
perihorez, cum nvtati n cursurile de teologie) are o analogie n trirea
trupeasc, n zmislirea omului. Vedeti cum, si acolo este o ngnare. Vedeti
ngnri duhovnicesti n cele trupesti, n rugciunile Bisericii. Ce nseamn
odihna sufletului n loc luminat, n loc cu verdeat, n loc de odihn. Ce este
lumin, ce este verdeat si ce este odihn, dincolo? Avem experienta
trupeasc a acestora, dar nseamn altceva n duh. Cred c parafrazez corect si
pe nalt Prea Sfintitul Zizioulas si cred c nu-l caricaturizez nici pe printele
Sofronie, zicnd c prima experient a vietii este n trup, biologic. Dac am
tri-o corect (nu-mi place cuvntul corect, sun prea rece si disciplinarist), dar
hai s zicem c dac am tri-o n adevr, ar fi prima treapt prin care putem s
trecem mai departe n cele ale duhului. Sclciat fiind experienta trupeasc,
riscm s se sclcieze si cea duhovniceasc; se ntmpl catastrofic tot felul de
lucruri pe linia aceasta, dar Dumnezeu stiu c are mijloace de a depsi
aceasta, si acolo multe lucruri rmn iarsi numai n competenta lui
Dumnezeu.
V dau o pild: am cunoscut o englezoaic, profesoar, care avea dou fete. Ea
a avut nefericirea c, ntr-o sear, sotul ei n-a venit acas si n-au mai stiut
niciodat ce-i cu el. Femeia aceasta era credincioas si nvtase pe cele dou
fete ale ei rugciuni si a merge la biseric. Fata cea mare, de vrsta mea, a zis
ntr-o zi mamei: Rugciunea Tatl nostru? Ce-i acesta un tat? Unul care nu
este acolo. Si de atunci si-a luat tlpsita si a trit cu generatia hippy si cu
toate cele ce s-au trit de acea generatie prin toat lumea. Pn la urm e
posibil ca si un cuvnt urcios de-al ei s fi provocat moartea mamei ei. Cnd
un tat nu trieste destul de deplin ca un tat, ceva din figura tatlui
dumnezeiesc se stric. Ce nseamn sfinteasc-se numele Tu, cnd eu, ca
tat, nu-mi triesc datoria mea de tat? Am observat alt lucru: Mama este
chipul Bisericii. Cu precdere, Maica Domnului este un chip al Bisericii. Usor se
confund, ntr-unul din capitolele Apocalipsei, chipul femeii care sta s nasc
(si care este Biserica) cu Maica Domnului. Dar fiecare femeie, ca mam, este
un chip al Bisericii. Pe mine m-a miluit Dumnezeu s nteleg Biserica n cea mai
mare parte, fiindc Domnul s o odihneasc! am avut o mam care a
cstigat n mine deplina ncredere. O mam care niciodat nu m-a mintit si
care a fost iubitoare, jertfelnic de iubitoare. Cu tot felul de pcate si scptri
omenesti, c nici ea nu era un mare sfnt. A avut o moarte frumoas. Nu
ndrznesc s-i zic sfnt, dar cam pare a fi asa. Mai trziu, dup ce a trecut
criza mea si am revenit n Biseric, si mi-am dat seama ce este Biserica, am
avut o izbucnire nluntrul meu. Am zis: Pi Biserica este mama mea si de
acum o s cred orbeste n ce zice Biserica. Acesta a fost, s zicem, nceputul

carierei mele bisericesti. Adic mama ti d viat, ti mprtseste dragoste si

este un chip al celei n care poti s ai deplin ncredere c nu te minte. Aceasta
s-a rsfrnt asupra Bisericii.
n acelasi fel, toate experientele, inclusiv cea a trupului, trite drept, n msura
si n limitele pe care ni le dezvluie Dumnezeu, toate sunt menite de
Dumnezeu a fi un prim pas ntru cele duhovnicesti si ntru cele vesnice. Stricle pe acestea trupesti si sansele sunt s se strice (si o s fie mult mai greu a
deslusi) si cele duhovnicesti.
Printe Rafail, n rugciunea Tatl nostru, spunem: Tatl nostru
care esti n ceruri. V rog s ne definiti Cerul, cerurile n care
exist Dumnezeu. Cred c este cu neputint ca Dumnezeu s fie numai
n cerul de deasupra noastr.

Duhul Sfnt, care pretutindenea este si toate plineste, oare acum nu este si
n sala aceasta? Oare Dumnezeu nu aude ce zic? De la El ndjduiesc s fie
cuvntul pe care l rostesc. De la El ndjduiesc s fie dreapta ntelegere pe
care o s o aveti n inimile voastre si, chiar dac zic un cuvnt gresit,
ndjduiesc ca Dumnezeu s-l corecteze n inimile voastre. Dumnezeu
pretutindenea este si toate plineste. Cnd zicem ceruri, zicem experienta
unei vieti pe care nu o are pmntul, nu o are viata biologic, si care ne ridic
mintea la cele ce vor s fie (care sunt deja acum, n lucrare, n devenire, n
nfptuire, si dup asa-zisa noastr moarte, n final nfptuire, ca rsplata).
Asa c, trebuie s crestem dincolo de ntelegerea copilroas c [Dumnezeu e]
acolo sus, dincolo de nori, departe-departe, unde nici cu telescopul nu-L vezi.
Spunea printele Sofronie c era un profesor de teologie n Rusia, care zicea:
Un veac ntreg, Copernic a scrutat cerurile cu telescopul, si pe Dumnezeu nu la gsit. nseamn c nu cu acel instrument trebuia cutat Dumnezeu.
Instrumentul este inima care lumineaz mintea, mintea n inim. Luminarea
este atentie! nti cunoasterea pcatelor, fiindc ce s lumineze Dumnezeu
n mine, dect ceea ce sunt si ceea ce este n mine nti. Dar aceasta nu
nseamn c acolo voi rmne, ci m lumineaz ca s pot s zic: O, Doamne,
gresit-am, nelegiuit-am, nedrepttit-am Miluieste-m, scoate-m, scapm!. Astfel ncepe o cltorie si un dialog cu Dumnezeu, care pretutindenea
este si toate plineste, pn cnd vom ajunge la Dumnezeu. Dea Domnul s
ajungem!
Dar vreau s zic un chip pe care l-am citit ntr-o predic a preasfintitului
Antonie de Suroj de la Londra. Si el avea cuvnt puternic. Noi ne nchipuim pe
Dumnezeu, ca seznd pe un tron, nconjurat de nefiint (nconjurat nti de
ngeri si altele si dup aceea de nefiint) si c Dumnezeu din aia ne-a scos pe
noi. Dar nu e asa. Nu exist asemenea spatii ale nefiintei. Dumnezeu este, si
tot ce este, este Dumnezeu. Nefiinta sunt eu, atunci cnd nu eram; si acum
mi port nc nefiinta n crc, pn cnd, n devenirea mea, n existenta mea,
voi purcede din ale lui Dumnezeu si voi ajunge napoi la Dumnezeu, si pn
cnd voi putea spune si eu: Doamne, prin harul Tu, si eu pot s zic: eu sunt.
Printe Rafail, cum poate omul s dobndeasc harul Duhului Sfnt?

Primul pas, cel care ai pus ntrebarea aceasta, f constant rugciune ctre
Dumnezeu. Spune-I-o lui Dumnezeu, cere-I si ntreab-L pe Dumnezeu, si
aceasta s-ti fie parte din canonul tu. Fie c esti n tramvai, c mergi, c
lucrezi, cnd mintea nu ti e luat de alte lucruri, cere-I lui Dumnezeu cum s
poti dobndi Duhul Sfnt.
Toat viata bisericeasc, toat nevointa, toat citirea, toat cultura, si prin
cultur am n vedere cu precdere slujbele noastre bisericesti, culminnd cu
Liturghia, sunt o viat menit de a ne cstiga Duhul Sfnt, a cstiga dragostea
si Duhul Sfnt. La nivele ascetice, parc mai mult dect celelalte persoane ale
Dumnezeirii, Duhul Sfnt este legat de notiunea de persoan si de dragoste
dragostea Duhului Sfnt. Binenteles c, dac vorbim de Dumnezeu, unde e
Duhul Sfnt, este si Tatl, este si Fiul, dar, nu stiu n ce fel, Duhul Sfnt se
identific, uneori, n cltoria nevointei noastre, mai mult cu cele dou notiuni
care ne sunt n gnd: persoana ipostasul deci, si dragostea. Asa c toat viata
bisericeasc s nu o confundati, doar asa, cu o viat corect sau cu altceva.
Toat viata bisericeasc este o nevoint spre a dobndi Duhul Sfnt, si dac nu
e aceasta, am ratat-o ntr-o anumit msur, si Dumnezeu s ne pun napoi
pe fgas.
Printe, putem folosi remediile homeopatice?
De multe ori am zis oamenilor: Da, dar vedeti cu cine aveti de a face. Cred c
trebuie n acest caz rugciune, si nu numai cu cele homeopatice. n general, n
lumea noastr, nvitregit de Dumnezeu, mai important este homeopatul dect
homeopatia ca rspuns la ntrebare. Aceasta e valabil si n toate celelalte
domenii, si n medicina clasic. Dac omul este mai integru (ce este aceea
integritate, Domnul s defineasc), esti n mini bune, dac nu, prin
homeopatie, ca si prin alopatie, ca si prin orisice, poti s primesti rele.
Homeopatia mi-a plcut fiindc am gsit n ea o stiint n care Dumnezeu nu se
dezmintea, ca, pn la urm, s vd c stiinta deloc nu dezminte pe
Dumnezeu, dect atunci si acolo unde omul vrea s-l desfiinteze. n al doilea
rnd, homeopatia, mai mult dect alte viziuni terapeutice, exprima, ngna n
multe feluri, n multe aspecte, teologia si viata noastr ascetic, ortodox..
Homeopatia vine de la cuvntul homios din limba greac, care nseamn
asemntor, si de la patos patim, suferint. Ideea e c vindeci
asemntorul cu asemntorul si nu cu contrarul. Dac ai insomnii ti d un
remediu care ti-ar da insomnii dac nu le-ai avea, dar acum, c nu le ai, te
trezeste! Si invers, de exemplu, cafeaua lucreaz ca somnifer, n anumite
conditii. Am avut experient vie.
Ce m-a impresionat este c acest cuvnt apare de cteva ori n imnologia din
lunea din Sptmna Mare, n limba greac. Se zice de Domnul Hristos, care a
ptimit asemenea nou, iar cuvntul n limba greac este homeopafis
asemntor ai ptimit. Dar cuvntul se poate ntrebuinta si n alte scopuri
religioase, sau n vrji si mai stiu eu ce fereasc Dumnezeu. De aceea zic eu
c este important n minile cui esti.
Printe, cum putem nltura egoismul, care e att de adnc
nrdcinat n fiinta noastr, pentru a ajunge la dragoste? Cum putem
face s-l iubim pe aproapele nostru si chiar pe vrjmasul nostru?

Iarsi spun, f-ti canon suflete care ai scris aceasta, s ntrebi pe Dumnezeu tot
mereu ntrebarea aceasta, si aceasta ti va fi o rugciune important.
Una din nevointe este s vedem cum tria Hristos (pentru aceasta s ne
rugm, s citim evangheliile). Apoi, dac zice c iubirea aproapelui este ca
nsusi iubirea de sine, aceasta nu ne arat ct cantitativ s-l iubesc si pe
aproapele, ci, vzndu-m pe mine, ce m face s sufr, ce m bucur, ce m
omoar, stiu cum s fiu si cu aproapele, si este un fel de a iubi, de a tri
aceast porunc, n nevointa noastr. S ntelegem pe aproapele ca pe mine
nsumi si prin mine. Nu n toate amnuntele. Mie poate c mi place ciocolata
amar, si aproapelui s nu-i plac ciocolata amar. Eu pot s ncerc s vd ce
face plcere aproapelui si i fac un dar asemntor, n termenii lui. Trebuie
mers mult mai departe dect a face un dar. Printele Sofronie zicea: Nu te
uita din ce pricin sufer aproapele, ci ct sufer. Si cnd stii putintel, sau chiar
mai mult, ce este suferinta, atunci mpreun ptimesti, mpreun suferi cu
acela. Te te proiectezi n aproapele sau asimilezi pe aproapele n viata ta, si se
depseste egoismul; deja triesti ntr-o oarecare ntreptrundere, preiei ceva
din suferinta lui si eventual i dai ceva din linistea ta. Se ntmpl si asta, cu
minunate efecte, dar as zice c toat nevointa asta care este de folos,
culmineaz cu mprtsirea, cu Cel care ne-a dat aceste porunci. S ne
mprtsim cu ntelegerile acestea si cu trupul si sngele Celui care ne-a dat
porunca aceasta. Fiindc Mntuitorul zice c mprtia Cerului este asa cum
arunci o smnt de mustar n pmnt, si vine ziua si vine noaptea, si trece
vremea si creste cum nu stii. Fiindc pmntul de la sine rodeste. E mai ales
vorba de pmntul fiintei noastre. Ne nevoim cum putem, ncercm s citim si
s ntelegem pildele, s-l cugetm, pe baza experientei noastre, pe aproapele,
s ne mprtsim cu sfintele daruri si cu toate celelalte taine ale Bisericii.
ns, adevrata lucrare nu este n puterile si n competenta omului. Adevrata
lucrare, n chip tainic, o face Dumnezeu n pmntul fiintei noastre, care, sub
razele luminii dumnezeiesti, rodeste asa cum nu stim, si cred, si chiar vd, prin
unele efecte ale smereniei sfintilor, c ei nu se vd ca sfinti, si n-au vzut (ntro msur au vzut, ntr-o msur n-au vzut) ceea ce trieste n ei, dar n mod
firesc, Dumnezeu i-a scos din biologie si i-a dus n ne-stricciune, cum ei nu
stiu.
n discutiile cu sectantii, multi dintre ei ne pun urmtoarele ntrebri:
Dac Hristos ar fi fost omort, dac putem spune asa, cu un cutit,
cutitul s-ar fi fcut obiect sfnt? Cum rspundem ntrebrii? De ce ne
adresm crucii ca unei persoane vii?
Aici sunt dou ntrebri esentiale. Dac cutitul l-ar fi omort pe Hristos, pe de o
parte, socotesc c am cinsti si cutitul, fiindc moarte n-a fost ci nviere din
morti, ci sfintire care sfinteste toate cele care s-au atins de aceast sfintenie,
de trupul lui Hristos. Ce nu stiu si ntr-o msur nu pot sti sectarii este puterea
concret a sfinteniei din sfintele moaste si din tot ce avem ca sfintenie n
Biseric. Acestea nu sunt doar efecte ale bunei cinstiri a omului (c cinstim
ceva fiindc a fost n preajma lui Hristos). Exist o sfintenie, adic exist un
efect concret al sfinteniei, si, ntr-o msur, ne mprtsim de ea, cinstind
aceste lucruri sfinte.

Referitor la a doua ntrebare, acolo e o tain pe care nu o stiu si nu o

deslusesc, dar v-o prezint asa cum gndesc acum lucrurile. La nceput am spus
c printele Sofronie spunea c ultima dimensiune este persoana, ipostasul. De
multe ori m ntreb ce ntelegea prin dimensiune si cum ipostasul este ultima
dimensiune si bnuiesc c n afar de persoan nu este nimic. V duc mintea la
alte lucruri unde ne ncurc Scriptura, Apocalipsa, si anume cnd zice c, la
judecat, moartea si va da pe mortii pe care i tinea si iadul si va da mortii, si
moartea si iadul vor fi aruncate n iezerul cerului de foc. Ce este moartea?
Este faptul c eu mor? Ce este iadul? Este doar faptul c eu sufr? Nu stiu, dar
pe de o parte observ c vedem moartea si iadul ca pe doi saci pe care Hristos i
ntoarce pe dos, i goleste de tot ce are nuntru ca suflete, care se mai pot
mntui poate, si pe ele (moartea si iadul) le arunc n iezerul de foc, goale, fr
suflete. Pe de alt parte, si moartea si iadul parc sunt, oarecum, ntr-o
msur, personificate. n imnologia crucii, chiar spune unul din tropare: ti
grim ca unei nsufletite. Si m ntreb ce este aceasta? Si vedem c la venirea
a doua, crucea va merge naintea lui Hristos. Ce este aceasta? Cititi nceputul
viziunii lui Ezechiel, unde vede pe Dumnezeu pe un scaun nalt, si scaunul
acesta avea roti care erau pline de ochi. Si zice: Duhul lui Dumnezeu era n
roti. Ce sunt aceste roti? Oare n vesnicie, tot ce are Dumnezeu, si animale si
instrumente, sunt persoane vii? Nu stiu, rmne ca ntrebare, si zic s
contemplm lucrul acesta cu uimirea pe care o provoac. Si nu numai s
asteptm, dar chiar s cerem ca la vremea potrivit, Dumnezeu s ne dea
adevratul rspuns.
Printe, cum putem ntelege prezenta lui Dumnezeu pretutindeni si, n
acelasi timp, prezenta unei mari suferinte n lume?

Este vorba de libertatea nfricostoare a omului. Si zic nfricostoare, fiindc

Dumnezeu, cu atotputerea Lui si prezenta Lui, nu sileste omul, c socoteste, pe
de o parte, c omul prea este un dumnezeu, fie el n facere, pentru ca
Dumnezeu s-l sileasc. Pe de alt parte, dac omul, n libertatea lui, nu alege
cele drepte, atunci alegerea lui nu are valoare vesnic. Rezultatul, n cazul unui
om n cdere, este c Dumnezeu se vede nevoit s lase, pe de o parte, toate
scandalurile si catastrofele, si iadul care ne mpresoar, toate chinurile acestea
care au fost n istorie. E o istorie cu munti de cadavre si mri de snge. Dar, pe
de alt parte, si am observat-o iar pe viu, uneori, n crizele cele mai mari, este
destul pentru un suflet s ntoarc pentru o clip ochii ctre Dumnezeu, si l
scoate din tragediile cele mai cumplite cu o elegant de nedescris. Numesc
elegant, pentru c omul nici nu-si d seama, si bietul om, ntunecat si prost,
poate s zic: Ah, ce noroc am avut!. Si cinstea merge acestui zeu cu numele
noroc, si Dumnezeu continu s iubeasc pe om, fr s aib bucuria de a-l
vedea pe om ntorcndu-se, ca pe unul din cei zece leprosi, zicnd: Multam,
Tie, Doamne atotputernice, c ai fcut o minune de nedescris!. De multe ori
nici nu observm c e o minune de nedescris.
Dintr-o publicatie de la Alba Iulia, o revist care vorbea despre o asociatie care
vrea s apere copii, mi amintesc povestea unei mame din Ardeal, care a fost
rpit de o ntreag mafie si dus n Italia pentru prostitutie. La un moment dat
descrie cum strig din inima ei dezndjduit ctre Dumnezeu, c nu era nici o
iesire. Si se opreste o masin, un client, si o pofteste n masin, si se dovedeste

a fi un tnr care a ajutat-o s scape dintr-o situatie fr iesire, si a dus-o

napoi n Romnia.
V mai pot spune nc o situatie de acest gen. n primul rzboi dintre Apus si
Irakul lui Saddam, televiziunea american CNN a ajuns s filmeze acolo ntr-o
nchisoare. A filmat doi prizonieri englezi, piloti, care au fost prinsi de ctre
irakieni. Si unul din ei a zis n dezndejde: Dac voi ajunge pe ecranele
voastre, poporul meu, rugati pe Dumnezeu s m scoat din iadul acesta!.
Copii care veneau la noi duminica, de la Londra, cu care vorbeam mult, mi-au
povestit c acest soldat a venit napoi n Anglia, iar cellalt nu se stia ce s-a
ntmplat cu el.
Am cunoscut o persoan care, dup 20 de ani de iad cumplit, o englezoaic,
care ntr-o clipit de dezndejde, si-a amintit de rugciunea Tatl Nostru si a
spus-o ntrind fiecare cuvnt cu puterea pe care ti-o d o oarecare
dezndejde, care nu e dezndejdea aceea pctoas, cci i d avnt
rugciunii. A doua zi persoana aceea a ajuns la noi la mnstire, si cu timpul a
devenit si ortodox. Si a scos-o Dumnezeu din cei 20 de ani de durere.
Deci vreau s zic c pe de o parte, Dumnezeu l las pe om s-si desfsoare
istoria cum vrea el. Pe de alt parte, n orice conditii, dac un suflet se ntoarce
ctre Dumnezeu, atunci si Dumnezeu face niste minuni, pe care ar fi bine s le
ntelegi, c de multe ori eleganta [smerenia] lui Dumnezeu face c trec pe sub
nasul nostru si nu le vedem, dar sunt niste minuni mult mai trsnitoare,
aproape si dect nvierea lui Lazr din putreziciune.
Cnd dobndeste omul curtia inimii? Poate un om simplu, un om
obisnuit, s ajung la aceast msur duhovniceasc?

Nu numai c poate, dar asta si este menirea vietii. S nu socotiti lucrurile pe

care le vedeti n vietile sfintilor ca pe niste lucruri care sunt numai pentru marii
specialisti. Marele specialist esti tu. Rusinea noastr, ct vreme n-am ajuns la
sfintenia acestor sfinti, este c n-am ajuns acolo, fiindc tot omul este chipul lui
Dumnezeu si asemnarea. Si iarsi zic ce am zis la nceput: de ce s asteptm
moartea, ca altii s ne cnte: Chipul slavei negrite sunt, mcar c port ranele
pcatelor. Acum s cntm aceasta. Cum zicea printele Sofronie: Acesta e
programul nostru, al obstii noastre si al ntregii omeniri: Chipul slavei negrite
sunt, chiar dac port ranele pcatelor.
Printe, ati spus c iubirea lui Dumnezeu pentru apostolii Ioan si Iuda
era aceleasi. Cum s ntelegem atunci ceea ce scrie n Evanghelie, si
anume c Ioan este numit ucenicul pe care l iubea Iisus?
Dragostea este aceeasi, si pentru Ioan, si pentru Iuda, si pentru tine, si pentru
mine. Pentru c dragostea este dragoste si nu se schimb. ns, pe de o parte,
dragostea se modeleaz pe msura si pe forma fiecruia. Astfel, aceeasi
dragoste altfel iubeste pe Petru, fiindc altfel primeste Petru; altfel pe Ioan,
fiindc altfel primeste Ioan; altfel pe Maica Domnului, fiindc asa e Maica
Domnului; altfel pe Iuda, fiindc Iuda nu primeste.

Ultimul cuvnt al iubirii neclintite a lui Hristos a fost n Ghetsimani, cnd a venit
Iuda cu tabra de tlhari. i zice lui Iuda: Prietene, pentru ce ai venit?. Doardoar, acum, Iuda si va face pocinta, si va aminti c si el a fost numit
prieten si c nu s-a dezmintit Hristos de cuvntul zis: Voi sunteti prietenii
Mei, dac pziti cuvntul Meu. Dac acum Iuda l-ar fi pzit, ar fi revenit n
ceata prietenilor lui Iisus.
Ct despre ucenicul pe care l iubea Iisus, aici este o expresie a modestiei
caracteristic smereniei duhovnicesti. Nu ndrznea Sfntul Ioan s zic: Eu Lam iubit pe Iisus mai mult dect altii, asa cum ndrznise Petru, cnd a zis c
dac toti acestia te vor lepda, eu m duc si la nchisoare si la moarte cu
Tine. Stim ns c nimeni dintre acestia n-a fcut pcatul pe care l-a fcut
Petru, n afar de Iuda, binenteles. Deci Ioan avea subtirimea aceasta, nu
ndrznea s spun: Eu l-am iubit mai mult dect altii, si atunci zicea:
Ucenicul pe care l-a iubit Iisus; ca si cum ar zice: Nu stiu de ce l-a iubit, dar
aceasta este realitatea.
Este n lumea virtutii ceea ce se ntmpl n mod pctos n lumea pcatului:
dai vina pe altul. Nu eu, ci femeia pe care Tu mi-ai dat-o, si deci e vina femeii
si binenteles a Ta, numai c n-a fost destul de grosolan Adam ca s zic toate
cuvintele acestea. Dar si n lumea virtutii se ntmpl ceva asemntor, c
subtirimea face c Ioan nu judec pentru ce Iisus arat atta dragoste ctre el
si se pune pe el la persoana a treia (ucenicul pe care l-a iubit Iisus).
Printe Rafail, ce se cuvine s facem n actuala criz iconoclast, care
se pare a se ivi (problema scoaterii icoanelor si a nsemnelor
religioase din scoli si din institutiile publice)?
Lumea trebuie s-si urmeze cursul pe care si l-a ales omul, fie n alegerile
drepte, fie n cele nedrepte, si cele proorocite trebuie s se ntmple. Cred c
astzi, istoric, este cu precdere vremea liberttii n care poftim, c Dumnezeu
ngduie tot libertinajul s se dezlntuie.
Cel mai important lucru este ca eu, noi, s ne facem alegerea cea dreapt.
Cnd zic eu, m gndesc la fiecare dintre voi. Si fiecare, cum zice Apocalipsa,
n sfrsitul ei, cel ce nedreptteste, mai nedreptteasc; cel ce spurc, mai
spurce; dar cel ce lucreaz dreptatea, mai lucreze dreptatea si cel ce sfinteste,
mai sfinteasc-se. C iat vin degrab si plata, n mna Mea, cu Mine. S dau
fiecruia, dup faptele lui.
Pn la urm, mntuirea este alegerea personal a fiecrei persoane, alegere
pozitiv sau fereasc Dumnezeu! alegere negativ. n orice circumstante
din viata noastr, dou lucruri cred c sunt importante: 1. vznd si putnd
judeca anumite lucruri care se ntmpl n jurul meu, s fac alegerea si s fac
alegerea cea dreapt. 2. s fac rugciune pentru cei care rtcesc, rugciunea
fiind singurul fel de a nu judeca si de a nu fi judecati. Nu este cazul s ne
prefacem c nu stim c e pcat si c e ru sau altceva. Este faptul de a nu
lepda pe aproapele, chiar dac ne este vrjmas. Si dac nu putem mai mult,
dac nu avem mai mult putere, s zicem mcar Doamne, miluieste cum stii
Tu! Lumineaz-ne pe toti, c toti suntem pctosi.

Printe Rafail, v multumim pentru aceast sear minunat si cnd

Dumnezeu va rndui, dorim s ne mai ntlnim n aceast conjunctur.
V multumim!