Basmul este specia genului epic in care se prezinta intamplari fantastice, in care se confrunta

personaje reprezentand binele si raul, binele triumfand intotdeauna.

Basmul are formule tipice: formule de initiere, formule mediane, respective formule finale.
Formula initiala are rolul de a te catapulta intr-o lume opusa realului, o lume feerica: Amu cica era
odata. Formulele mediane au rolul de a mentine atat suspansul cat si interesul pentru opera. Formulele
finale au rolul de a-l rapi pe cititor din lumea basmului si a-l aduce in lumea realului: si-am incalecat
pe-o sa si v-am spus povestea asa. De asemenea, in basm, binele se confrunta cu raul, iar in majoritatea
cazurilor binele triumfa. In Povestea lui Harap-Alb, de Ion Creanga, fiul de crai reprezinta binele si
spanul reprezinta raul. Cu toate ca la inceputul operei raul pare sa domine: fiul de crai devine sluga
spanului, primindu-si astfel numele de Harap-Alb, lucrurile iau o intorsatura: cu ajutorul fetei
imparatului Ros, reuseste sa il demaste pe span, astfel accentuand ideea ca binele triumfa intotdeauna.
Tema basmului este reprezentata de confruntarea fortelor pozitive cu cele negative. Personajul
principal parcurge un drum conturat de aventuri eroice, care il dezvolta din punct de vedere al
maturitatii si ratiunii. Fortele pozitive sunt reprezentate de Harap-Alb, Craiul, Verde Imparat, Calul, cei
cinci prieteni, iar fortele negative de Span si de Imparatul Ros. Titlul operei este sugestiv. Din punct de
vedere morfologic, titlul este compus dintr-un substantiv comun, povestea, care marcheaza caracterul
fictiv, nerealist al intamplarilor si un substantiv propriu, Harap-Alb care se defineste ca sluga
neagra,sugerand astfel puritatea si inocenta, dar si statutul social privilegiat. Inicipitul basmului este
reprezentat de formula initiala Amu cica era odata, intr-o tara, al carei rol este de a face legatura
dintre planul realitatii si cel fabulos. In cadrul formulei initiale se observa distinctia dintre cuvintele
amu, timpul povestirii si timpul povestit. Finalul basmului este inchis, surprinzand victoria binelui
asupra raului si intorcand cititorul la realitate.
Relatia dintre Harap-Alb si span este prezentata in antiteza, Harap reprezentand binele si spanul
raul. Statutul personajului eponim se dezvolta pe parcursul operei: la inceput apare in ipostaza de fiul cel
mai mic al craiului, apoi devine sluga spanului, dupa care ajunge imparat, insa statului spanului nu se
modifica pe parcurs. Personajele sunt prezentate in opozitie, Harap-Alb dovedindu-si inocenta, iar
spanul dovedindu-si imoralitatea. Fiul de crai incalca sfatul parintesc si accepta compania spanului, care
cu viclenie il deposedeaza de arme si face orice pentru a-si atinge scopul. Harap-Alb dobandeste o serie
de calitati necesare pentru a fi imparat pe parcursul initierii sale, acesta fiind si meritul spanului, fara de
care maturizarea personajului principal ar fi fost imposibila.